SEMNE ODONTALE

 Modificări de culoare – discromii – culoarea dintelui este dată de culoarea smalţului, a

dentinei şi a pulpei. Cauzele ce provoacă discromii:
 Cauze intrinseci:
o coloraţia coroanei dentare prin pigmenţi sanguini circulatori (roşu-verde la dinţii
temporari şi roşu-brun în anemii)
o leziuni pulpare – pulpectomii defectuoase – culoare albastru închis spre negru
o modificări endocrine

 hiperpituitarism – galben-gri
 hipertiroidism – alb-albăstrui
 hipotiroidism – alb-lăptos
 porfiria cutanată – brun-trandafiriu
o în icterul prelungit la nou-născuţi
o tratamente cu antibiotice – cu tetraciclină- pete galben-brun
o excesul de fluor indus medicamentos sau în apă – alb opace, brune
o excesul de fluor indus medicamentos sau în apă – alb opace, brune
o în intoxicaţii cu metale grele – Pb, Bi, nitrat de Ag, tratamente cu Fe
 Cauze extrinseci
o tutunul, medicamente aplicate local
o alimente
o sângele din sulcusul gingival
o microorganismele.
 Modificări de număr
o Generalizate – anodonţie totală, edentaţie, incluzie
o Localizate sau parţiale
 în exces – hiperdonţia
 în minus – hipodonţia, edentaţia, incluzia
 Modificări de volum
o Microdonţia
o Macrodonţia – cuprinde geminaţia, fuziunea.
 Modificări de formă – includ : fuziunea, geminaţia, dinţii evaginaţi. Pot fi :
o Dens in dentis – invaginare, frecvent la incisivul central maxilar
o Taurodontismul – afecţiune a molarilor în perioada de creştere
o Dinţi cuneiformi – frecvent la incisivii laterali superiori; marginea incizală
transformată în vârf ascuţit
o dinte “baroc” – suprafaţă ocluzală mamelonată
o dinte Moses – suprafaţă ocluzală crenelată la molarul de 6 ani
o dinte butoiaş – diametrul transversal maxim la mijlo
 o tuberculi dentari
o perlele de smalţ
 Modificări de sediu – apar ca urmare a tulburărilor de erupţie
o Transpoziţia – erupţia unui dinte în locul altuia
o Heterotopia – eruperea unui dinte în afara arcadei, fose nazale, planşeu
o Ectopia – erupţia dinţilor în afara arcadei dentare, cu axul proiectat spre locul
arcadei
o Incluzia – rămânerea pe arcadă a dintelui după perioada normală de erupţie.
o Reincluzia – revenirea dintelui pe arcadă după erupţie
o Anclavarea – imposibilitatea continuării erupţiei dentare datorită unor cauze
locale.
 Modificări de poziţie – malpoziţii dentare
o Primare – vicii de erupţie
o Secundare – datorate unor procese patologice (carie, edentaţie, abraziune, tumori,
fracturi).
o În plan sagital
 grupul frontal – se deplasează în vestibulopoziţie sau oropoziţie
 grupul lateral – se deplasează în meziopoziţie sau distopoziţie
o În plan transversal
 grupul frontal – poate fi în mezio sau distopoziţie
 grupul lateral – poate fi în vestibulo sau oropoziţie
o În plan vertical
 suprapoziţie
 infrapoziţie.
 Modificarea poziţiei faţă de axul dintelui:
o Versiune
o Egresiune
o Rotaţie
 Modificări de integritate - anomaliile de structură pot fi de diferite tipuri:
o Distrofii
o Displazii
o Hipoplazii
o Eroziune - poate apărea datorită :
 expunerii în mediul acid,
 regurgitaţiei repetate, stărilor cronice de vomă,
 obiceiurilor alimentare şi consumului excesiv de citrice, sucuri acidulate
(mestecarea lămâii).
 Atriţie – uzura fiziologică a dinţilor
 Abrazie – pierderea lentă de substanţe dure provocată de:
o fricţiunea cu corpuri străine, altele decât alimentele
Abrazie – pierderea lentă de substanţe dure provocată de:
 fricţiunea cu corpuri străine, altele decât alimentele
 parafuncţii
 obiceiuri vicioase
 ticuri profesionale : interpoziţia cuielor, acelor de cusut; instrumente de suflat
 fumatul pipei
 deschiderea sticlelor cu dinţii
 consum exagerat de seminţe
 roaderea unghiilor
 abuzul de scobitori
 excesul de flossing
Abrazia de origine etnică are legătură cu mediul şi obiceiurile locale:
 abrazia dinţilor în scopuri estetice
 datorată nisipului
 la cei ce mestecă tutun
Determinarea gradului de uzura

• uzura poate afecta 1 dinte, un grup de dinti sau toti dintii

• poate fi uniforma sau nu

• localizata la 1 dinte = trauma ocluzala

• localizata la toti dintii = bruxism 

Clasificarea abraziei dentare:

• 1= prezenta doar in grosimea smaltului 

• 2= uzura atinge limita amelodentinara, se evidentiaza insule de dentina

• 3= nu exista smalt ocluzal, dentina expusa in intregime 

• 4= uzura se apropie de camera pulpara ce poate sa transpara prin dentina

• 5= uzura cu deschiderea camarei pulpare

• Modificările de integritate prin caria dentară – după formă:

• carii simple de smalţ, de cement, de dentină
• carii complicate – cu afectarea pulpei şi consecinţe parodontale.
• Clinic apar capete opace în smalţ sau marmoraţii, însoţite de pierderi de substanţă, şi sunt
apreciate după:
 • formă
• localizare
• intindere în suprafaţă şi profunzime
• ţesuturi interesate
• evoluţie şi complicaţii.
• Localizarea poate fi la nivel:
• coronar – carie ocluzală, vestibulară, palatinală, cu modificarea morfologiei
coronare
• radicular – caria de cement, caria de dentină
• Pe acelaşi dinte pot exista combinaţii de localizări: mezio-ocluzală; disto-ocluzală; oro-
ocluzală.

• Profunzimea cariei :
• caria superficială – marmoraţii în şanţuri şi gropiţe, fosete, pete opace
• caria medie – ajunge la joncţiunea smalţ-dentină
• caria profundă – interesează smalţul şi dentina, fiind despărţită de camera pulpară
printr-un perete foarte redus
• caria penetrantă – camera pulpară este deschisă complet.
• Traumatisme coronare
• Fisuri
• Fracturi
• coronare, parţiale sau totale
• de smalţ
• de dentină
• până la deschiderea camerei pulpare
• Traumatisme radiculare (1/3 coronare; 1/3 medie; 1/3 apicală)
• Traumatisme corono-radiculare – interesează coroana şi rădăcina

Depistarea cariilor
Se face in conditii de iluminare foarte buna, dintii trebuie sa fie curati si uscati

• se face prin inspectie si palpare cu ajutorul sondei ce se aplica cu o usoara presiune

perpendicular pe dinte 

• dintii cu leziuni carioase au aspect alb cretos, colorat sau prezinta cavitati 

• la palpare, dovada cea mai clara a prezentei cariei dentare este agatarea sondei 
Cariile din santuri si fosete au semne specifice:

• consistenta mai scazuta la baza unui sant sau foseta 

• opacitate care inconjoara un sant sau o foseta - indica subminarea sau demineralizarea
smaltului

• demineralizarea smaltului ce poate fi indepartat cu instrument de explorare

Cariile din treimea cervicala apar sub forma de pata alba cretoasa pe marginea gingiei 
Cariile interporximale: sunt mai dificil de explorat si diagnosticat. Leziunile incipiente nu pot fi
depistate decat radiologic, iar la dintii frontali cu ajutorul transiluminarii. O depistare indirecta
a cariilor aproximale se poate face prin identificarea unei papilite la nivelul dintilor laterali,
semn al cariei proximale, sub punctul de contact. Daca este distrusa cresta de smalt, se poate
identifica o cavitate carioasa.

Cariile secundare = recurente sunt de 2 feluri

- marginale
- recidiva de carie
 Caria marginala apare la marginile obturatiei, se poate investiga prin sondare
 Caria recidiva apare sub restaurari si pot fi depistate doar radiologic

EXAMINAREA RESTAURARILOR

• identificarea dintelui obturat si al suprafetelor dentare obturate

• identificarea materialului din care este realizata obturatia

• material de obturatie fizionomic sau nefizionomic

• conturul lor trebuie sa refaca conturul inital al dintelui - refacerea morfologiei

ocluzale

• modelarea si finisarea

• inchiderea marginala - prezenta sau absenta

• raporturile cu gingia - nu trebuie sa fie nici debordante si nici subconturate

• refacerea punctului de contact - pentru protectie parodontala si pentru transmiterea

fortelor ocluzale 
 • trebuie verificate si in ocluzie statica (IM=intercuspidare maxima) si in ocluzie
dinamica (propulsie si lateralitate)

• orice restaurare nefunctionala trebuie inlocuita - la fel si lucrarile protetice incorect

realizate
Examinarea dinţilor – se realizează într-o anumită ordine, începând cu apelul dinţilor de la
dreapta la stânga la maxilar, de la 18 la 28 şi de la stânga la dreapta la mandibulă, de la 38
la 48, specificând dacă dintele este prezent sau absent.
Atunci când dintele este prezent se apreciază :
 Apartenenţa lui la dentiţia definitivă sau temporară, utilizând codurile fiecărui
dinte în cadrul formulei dentare, cu cifre de la 11 la 48 pentru dentiţia definitivă şi
de la 51 la 85 pentru dentiţia temporară.
Se apreciază :
 dacă numărul de dinţi este normal, mărit sau micşorat
 forma dintelui – normală sau modificată (la frontali este piramidală, la dinţii laterali este
paralelipipedică)
 volumul dentar – normal, mărit sau micşorat
 dimensiunile (măsurarea diametrului la colet raportat la diametru, la punctul de contact) –
normale sau modificate
 culoarea şi transluciditatea, ce ţin de vârstă
 calitatea implantării – normală sau deficitară; interesează poziţia coletului, raportul
corono-radicular
 poziţia pe arcadă raportată la cele 3 planuri : sagital, transversal, vertical
 sediul pe arcadă – normal, înafara arcadei sau înăuntrul arcadei
 retentivităţile medio-distale, radiculo-triturante
 morfologia dintelui – dacă este primară sau secundară. Morfologia primară este prezentă
la vârste tinere, dinţi în malpoziţie sau fără antagonişti. Morfologia secundară apare în
urma abraziunii şi-i vom aprecia gradul, cu stabilitatea indicilor, în funcţie de ţesuturile
dentare interesate (smalţ, dentină, pulpă) şi orientarea faţetelor, ce este corespunzătoare
stereotipului individual de masticaţie.
 integritatea dintelui – normală sau modificată prin pierdere de substanţă,
determinată de carii, fisuri, fracturi, abraziune, atriţie. Dacă integritatea este
modificată prin carie, se va preciza :
o localizarea leziunii – pe care faţă este, dacă interesează mai multe suprafeţe,
sau dacă este la colet
o substanţa dentară interesată – smalţ, dentină, cement, pulpa dentară
o întinderea leziunii – în suprafaţă, în profunzime.
 Sensibilitatea fundului cavităţii – spontană, provocată de palparea cu sonda a pereţilor
sau fundului cavităţii, sau provocată de excitanţi
  Conţinutul cavităţii şi consistenţa acestuia – moale, dură.
Dacă pierderea de substanţă este localizată pe faţa proximală, important de apreciat este raportul
acesteia faţă de puncţul de contact şi aspectul crestei marginale (distrusă sau subminată).
Dacă pierderea de substanţă este localizată pe faţa ocluzală se urmăreşte dacă produce
desfiinţarea cuspizilor, crestelor marginale, fosetelor.
Fiecare unitate odontală va fi examinată prin inspecţie şi palpare cu sonda pe toate suprafeţele,
insistând în şanţurile şi gropiţele ocluzale, unde există modificări de culoare, pe feţele proximale
şi 1/3 cervicală la nivelul coletului, ce este frecvent sediul unor leziuni carioase, apreciindu-se
nivelul acestora faţă de parodonţiul marginal.
Se acordă o atenţie deosebită examinării molarului de minte (M3), care, prin poziţia sa
topografică, prezintă condiţii favorabile (zone de retenţie) pentru apariţia cariilor, iar prin
evoluţia sa poate determina modificări specifice patognomonice.

Când dinţii sunt foarte strânşi şi sonda dentară nu pătrunde proximal, se

poate depista existenţa unei carii prin explorarea cu firul de mătase (aţă)
introdus interdentar, sau prin metode suplimentare de iluminare
(diafanoscopia).
Examinarea cu firul de mătase ne indică prezenţa cariei interproximale, prin scămăşarea acestuia,
sau secţionare în momentul îndepărtării, din cauza marginilor ascuţite.
Examinarea dintelui se încheie cu aprecierea punctului de contact mezial, iar examinarea dintelui
următor începe cu aprecierea punctului de contact distal.
Leziunile dinţilor netrataţi se notează ca atare (prin codificările stabilite).
Când dintele prezent este tratat odontal printr-o obturaţie plastică se examinează:
 materialul din care este realizată obturaţia, dacă este fizionomic sau nu, dacă este plastic
sau neplastic
 calitatea acestora prin inspecţie şi palpare cu sonda
 dacă reface morfologia feţei ocluzale şi a celor laterale
 dacă modelajul este corect sau incorect; în exces sau în minus
 adaptarea marginală şi eventualele carii secundare
 stabilitatea obturaţiei în timp (durata obturaţiei); instabilitatea se observă prin mobilizarea
obturaţiei la palparea cu sonda
 aspectul de suprafaţă – netedă sau rugoasă, ştiind că o suprafaţă rugoasă poate conduce la
o traumă ocluzală
 raportul cu parodonţiul marginal – la distanţă, în contact normal sau excesiv.

Dacă dintele este tratat endodontic, tratamentele endodontice se recunosc după :

  modificarea de culoare a dintelui, radiografii, anamneză
 percuţie (matitate)
 teste de vitalitate (răspuns negativ)
 palpare cu sonda când cavitatea este deschisă, ce va decela materialul de obturaţie,
capătul conului.
Atunci când dintele nu este vital şi nu este tratat endodontic, de un real folos în evaluare este
mirosul emanat de resturile pulpare mortificate.
Dacă dintele este acoperit cu microproteză, se va specifica :
 tipul de microproteză
 materialul din care este realizată
 corectitudinea realizării tehnologice: refacerea morfologiei faţetelor laterale şi ocluzale, a
punctului de contact şi a funcţiilor tulburate
 adaptarea cervicală:
 axială – se controlează cu ajutorul sondei dentare ce urmăreşte nivelul marginii cervicale
faţă de parodonţiul marginal şi cât pătrunde aceasta în sulcusul gingival
 transversală – ce se verifică sau se identifică prin :
o vârful sondei, care agaţă dacă coroana este prea largă
o firul de mătase – ce se scămoşează

o ischemia produsă prin compresiunea gingiei

o sângerarea papilei.

Examinarea prin percuţie la dinţii afectaţi, oferă date suplimentare cu valoare semiologică,
asupra afectării pulpare, sau a afectării parodonţiului apical.
 
Sensibilitatea dinţilor la percuţie se va aprecia comparativ, executând întâi percuţia dinţilor
vecini dintelui afectat şi ajungând prin percuţie succesivă la dintele afectat. Pentru comparaţie se
execută şi percuţia dinţilor omologi de pe hemiarcada opusă.
Atunci când dintele este absent de pe arcadă, aflăm din anamneză dacă acesta lipseşte fiind
extras după perioada de erupţie, sau dacă nu a erupt (incluzie, anodonţie), în acest caz
fiind necesar un examen radiografic.
La apelul dinţilor se va consemna absenţa dintelui ca “spaţiul protetic potenţial” (spaţiul
edentat). Acest spaţiu se examinează prin inspecţie, palpare şi măsurători (cu compas,
riglă, şubler, sonde parodontale).

La spaţiul edentat se examinează:

  limitele – specificând care dinte îl delimitează mezial şi distal. Spaţiul poate fi terminal,
fiind delimitat doar mezial de dintele prezent, sau intercalat, dacă este limitat mezial şi
distal de dintele restant
 amplitudinea (lungimea dintre dinţii limitrofi) – dacă este egală cu a dinţilor absenţi sau
este modificată prin migrarea dinţilor limitrofi
 lăţimea vestibulo-orală – apreciată prin tangentele la feţele vestibulare şi orale ale dinţilor
limitrofi
 înălţimea – de la muchia crestei edentate la arcada antagonistă, când cele două arcade
sunt în ocluzie, sau după înălţimea suprafeţei ocluzale a dinţilor limitrofi. Modificarea
înălţimii va preciza rezorbţia crestei, migrarea dinţilor antagonişti în spaţiul
edentat, abrazia dinţilor limitrofi.
Dacă dinţii limitrofi sunt resturi radiculare sau preparaţi, se iau în considerare dinţii vecini ai
acestora. Dacă dinţii limitrofi sunt abrazaţi, înălţimea spaţiului este micşorată.
Creasta edentată – din acest spaţiu, este formată din suportul osos şi mucoasă.
 Se precizează înălţimea, lăţimea, forma pe secţiune, versanţii, muchia crestei, orientarea
din profil şi în ce clasă Atwood se încadrează. La mucoasă se va preciza aspectul,
integritatea, sensibilitatea, rezilienţa, mobilitatea orizontală.
 În cazul edentaţiilor recente se poate decela în momentul examinării crestei o comunicare
buco-sinusală, frecvent ca o complicaţie a extracţiei premolarilor, evidenţiată prin testul
Valsalva : la suflarea nasului cu nările pensate se observă aerul care deviază cu zgomot
prin orificiul de comunicare împreună cu sânge şi mucozităţi.
 Dacă spaţiul protetic potenţial este terminal sau pacientul este edentat total, se va
examina cu atenţie tuberozitatea maxilară (retentivitatea, polul inferior) şi tuberculul
piriform la mandibulă.
 Dacă spaţiul protetic este ocupat de un aparat gnatoprotetic conjunct sau adjunct, se vor
examina aparatele. Examinarea aparatelor gnatoprotetice amovibile se va efectua atât în
afara cavităţii orale cât şi în cavitatea orală, aplicate pe câmpul protetic.

INDICATIVELE STOMATOLOGICE SEMIOLOGICE

În completarea foii de observaţie, limbajul scris se asociază cu o serie de simboluri desenate,
care semnifică modificările la nivelul arcadelor dento-alveolare şi dento-parodontale sun aspecte
diferite.
Simboluri folosite în consemnarea aspectelor clinice:
 “X” = dinte absent – în cuvinte se va descrie spaţiul protetic potenţial care există în acest
caz.
 Pentru dintele erupt incomplet (în curs de erupţie sau anclavat) se încercuieşte coroana,
pentru a semnaliza prezenţa capuşonului mucos 
  Modificările de poziţie şi implantare se notează prin săgeţi indicatoare care precizează
prin vârful lor direcţia de plasare a dintelui în planurile sagital, transversal, vertical;
rotaţiile se traduc prin săgeţile curbe, sensul fiind indicat de vârful săgeţii (exemple 17
vestibulodispoziţie, 13 distovestibulorotaţie).
 Absenţa punctelor de contact între incisivi se notează ca diastemă, iar între ceilalţi dinţi
ca treme prin săgeţi indicatoare cu vârf dublu, peste care se înscrie în milimetri spaţiul
măsurat existent (ex.: diastema 11, 21 = 3 mm, trema 22-23 = 2 mm).
Mobilitatea: se evalueaza cu instrumente rigide aplicate pe fata vestibulara sau fata orala.
Miscarile sunt v-o, m-d si in ax
Gradul de mobilitate:
gradul 0=in absenta ei 
gradul 1= mobil v-o (vestibulo-oral) 
gradul 2= vo-md (vestibulo-oral) si (mezio-distal)
gradul 3= vo, md si in ax
O alta evaluarea mai subiectiva:
gradul 0= mobil usoara sau deloc ;
gradul 1- deplasare de 1 mm ;
gradul 2= deplasare mai mare de 1 mm ;
gradul 3= deplasare de cel putin 1 mm in toate sensurile 
Cauze:
• indepartarea recenta a unui aparat ortodontic 
• pierderea sustinerii parodontale
• malocluzia
• afectarea parodontiului apical
• producerea unui traumatism
• mobilitate= afectarea parodontiului de sustinere

RADIOGRAFIA DENTARA
Radiografia dentara reprezinta o parte integranta practicii stomatolgice si ii ajuta pe medici sa
descopere problemele care nu sunt vizibile la o consultatie obisnuita: 
- carii interdentare sau situate sub obturatii 
- fisuri sau alte anomalii in obturatii 
- scaderi in masa osoasa asociate cu bolile parodontale 
- probleme in camera pulpara sau canalul radicular 
- pregatirea si fixarea implanturilor, aparatelor ortodontice si protezelor; 
- radiografiile evidentiaza alte anomalii, cum ar fi chisturi, cancer sau alte schimbari asociate cu
bolile metabolice si sistemice 
- In privinta copiilor, radiografiile dentare sunt utile pentru a observa daca spatiul cavitatii
bucale este suficient pentru intreaga dentitie, pentru a observa evolutia dintilor si eventualii dinti
impactanti. 
Tipuri de radiografii dentare
1. Radiografiile dentare intraorale sunt cele mai utilizate in stomatologie, deoarece ofera o
imagine detaliata a dintelui si permit medicului sa observe carii, radacina, osul si stadiul de
dezvoltare a dintelui. Filmul in radiografiile intraorale se afla in interiorul gurii. 

• Radiografie cu film muscat sau Bitewing. Radiografia evidentiaza coroanele dintilor, aratand

in acelasi timp dintele de sus si cel corespunzator de jos. Medicul poate observa din acest tip de
imagine cele mai intalnite probleme stomatologice: caria, tartrul, pierderi in densitatea osoasa si
boli gingivale. Pentru efectuarea acestui tip de radiografie se introduce filmul in gura pacientului
si acesta trebuie sa efectueze o muscatura cat mai naturala. 
• Radiografie retroalveolara periapicala. Aceasta ofera o imagine a intregului dinte, de la
coroana pana la radacina si osul in care aceasta este ancorata. Radiografia ajuta medicul sa
identifice unele dintre cele mai comune probleme: caria, abcesul dentar, modificari in densitatea
osului, boli gingivale, starea lucrarilor de restaurare, prezenta tartrului, dinti impactanti sau
fisuri. Filmul este amplasat in interiorul gurii, fiind tinut fie de un dispozitiv special, fie de
degetul pacientului. 

• Radiografie ocluzala - maxilara si mandibulara. Acest tip de radiografie este mai mare decat
primele doua si evidentiaza localizarea si dezvoltarea dintilor. O radiografie ocluzala cuprinde
intreaga arcada, fie cea superioara, fie cea inferioara. Este utilizata pentru a vedea dintii care inca
nu au erupt, fracturi de maxilar, chisturi, abcese si obiecte straine. 

2. Radiografiile dentare extraorale sunt efectuate cu filmul in afara cavitatii bucale si au

dimensiuni mult mai mari. Acestea sunt concentrate pe maxilar si craniu, oferind o imagine de
ansamblu a danturii. Radiografiile extraorale contin mai putine detalii si sunt utile pentru a
monitoriza dezvoltarea si relatia dintilor cu maxilarul si oasele fetei. 

• Radiografie panoramica sau Ortopantomografie. Radiografia panoramica ofera imaginea

intregii danturi si a maxilarului pe un singur film. In timpul procedurii, mecanismul se roteste in
jurul capului, in timp ce pacientul este complet nemiscat. Acest tip de radiografie capteaza
imaginea unor locuri mai greu accesibile, cum ar fi maselele de minte sau articulatiile temporo-
mandibulare. Desi pune foarte bine in evidenta fracturile mandibulare si alte afectiuni in aceasta
zona, imaginea panoramica nu este eficienta evaluarea densitatii osoase si a cariilor. 

• Proiectii cefalometrice sau Teleradiografii de fata si profil. Acest tip de radiografie

evidentiaza intregul craniu si este folosita pentru a examina dintii in legatura cu maxilarul si
profilul pacientului. Este utilizata in special de catre medicii ortodonti. 
• Salivografie sau Sialografie. Reprezinta evidentierea glandelor salivare intr-o radiografie, cu
ajutorul substantelor de contrast. Salivografia permite diagnosticarea unor afectiuni specifice
glandelor salivare - blocaje, boala Sjogren, etc. 

• Tomografie computerizata dentara. Aceasta evidentiaza structurile interioare ale corpului in

imagini bidimensionale, "in felii". Acestea permit efectuarea unor masuri de mare precizie in
zona laterala mandibulara, pe arcada superioara, in zona sinusurilor si a foselor nazale.
Tomografia computerizata dentara este utilizata pentru a identifica probleme legate de oasele
fetii, cum ar fi tumori sau fracturi, de catre specialistii in endodontitie, implantologie si chirurgie
buco-maxilo-faciala. 
Aceste tipuri de radiografii nu afecteaza starea de sanatate a organismului uman, deoarece
cantitatea de raze X din timpul expunerii este foarte mica. Totodata, fiecare persoana este expusa
zilnic la diverse radiatii din mediu - cuptor cu microunde, telefon mobil, sau din spatiu. Cu toate
acestea, efectele radiatiilor se pot cumula in timp si pot produce leziuni celulare, astfel incat
numarul de radiografii trebuie sa fie limitat la recomandarea medicului. 

EXAMENUL RADIOGRAFIC – este cel mai frecvent examen utilizat în stomatologie sub
diferite forme şi incidenţe, deoarece precizează diagnosticul prezumtiv şi diferenţial în cele
mai multe cazuri, utilizând un algoritm de analiză identic cu examenul clinic.
Examenul radiologic este o completare a examenului clinic şi este urmat de alte examene
complementare. Identificarea radiologică în scop prognostic se face în contextul cunoaşterii
normalului imagistic, care se raportează la noţiunile de morfologie.
Diagnosticul pe baza investigaţiei radiologice poate fi de probabilitate, certitudine,
prezumtiv, iar uneori imposibil, când necesită un examen histologic.
Radiografia intraorală – cu film retrodentoalveolar la dinţi restanţi (seriate) oferă date
suplimentare asupra:
 dinţilor:
o prezenţa sau absenţa lor
o morfologia coronară, forma, dimensiunea, raportul cu camera pulpară şi
volumul acesteia
 o integritatea sau lipsa de substanţă
o morfologia radiculară : formă, dimensiuni (lungime, lăţime), număr, direcţie,
implantare în osul alveolar, canal radicular
o calitatea tratamentelor odontale (obturaţii, microproteze), adaptarea lor
marginală
o calitatea tratamentului endodontic, corpi străini endocanaliculari, linii de
fractură radiculară.
 parodonţiului:
 spaţiul periodontal (formă, dimensiuni), etc.
o lamina dura : continuitate sau discontinuitate pe conturul dinţilor
o calitatea osului alveolar : septul alveolar, nivelul şi forma resorbţiei osoase
(verticală şi orizontală)
o ţesutul periapical
 crestei edentate
o corticala (grosimea, continuitatea); ancoşele neregulate indică un proces
osteoclastic
o structura de fond : calitatea trabeculaţiei (grosime, orientare)
o dinţii incluşi, resturi radiculare, corpi străini
o linii de fractură (ramul orizontal, procesul alveolar).

Radiografia extraorală panoramică – oferă imaginea de ansamblu a unei arcade întregi cu

detalii ale parodonţiului şi osului; deşi măresc imaginea clinică ele permit:
 diagnosticarea precoce a dizarmoniilor dento-alveolare
 indicarea nivelului resorbţiei osului alveolar şi a tipului de resorbţie
 localizarea liniei de fractură, orientarea, depistarea fragmentelor, raportului
dintelui cu focarul de fractură.

Ortopantomografia – este una din cele mai complexe investigaţii ce ne oferă informaţii utile
în privinţa:
 formei şi dimensiunilor oaselor maxilare (ramul orizontal şi vertical al mandibulei)
 unghiului mandibular, canalului mandibular şi gaurii mentoniere
 articulaţiei temporo-mandibulare
 relaţiilor dentare intraarcadice, proceselor dento-alveolare, mugurilor dentari
 rapoartelor dento-sinusale.

Ortopantomografia sau radiografia panoramică este o tehnică radiologică care permite

efectuarea de radiografii ale suprafeţelor curbe ale masivului facial oferind o privire de
ansamblu, plana, desfasurata a elementelor anatomice ale viscerocraniului incluzand ambele
arcade dentare ,structurile anatomice ale maxilarului, mandibulei si structurile vecine lor, pe
acelasi suport radiologic – filmul radiologic.
Utilitatea OPG in diferite specialitati ale medicinei dentare
1)ODONTOTERAPIE si PEDODONTIE
- leziuni odontale de la carii simple pana la complicatii ale cariilor
- leziuni traumatice ale dintilor
- tratamente odontale : obturatii coronare, obturatii radiculare
- modificari de pozitie ale dintilor
- anomalii dentare de forma , de numar, de structura ale dintilor
- secventa de eruptie a dintilor
2) ORTODONTIE
- importanta paralelismului radicular pentru succesul tratamentului

3)PARODONTOLOGIE
- decelarea stadiului evolutiv al bolii parodontale in functie de elementele caracteristice fiecarui
tip de PMC si punerea unui diagnostic parodontal
4)CHIRURGIE
- leziuni traumatice maxilofaciale
- leziuni tumorale benigne/maligne in sfera viscerocraniului
- patologie sinusala, ATM, glande salivare
- tratamente chirurgicale efectuate

5) PROTETICA
- diagnostic de edentatie
- tratamente protetice efectuate
6) IMPLANTOLOGIE
- imformatii legate de calitatea si cantitatea oaselor maxilare( oferta osoasa necesara inserarii
implantelor)
- pozitionarea anumitor structuri precum sinus maxilar, fose nazale, canal mandibular, gaura
mandibulara ,gaura mentoniera
 - tratamente prin implante – tip, forma, marime
- patologie periimplantara
DECELAREA UNOR BOLI SISTEMICE ce produc modificari la nivel maxilofacial
- osteoporoza ( diabet, hiperparatiroidism )
- infectii specifice ( tuberculoza cu osteomielita, sifilis congenital cu leziune litica pe
centrul palatului dur)
- leziuni metastatice

MOBILOMETRIA – este o metodă de înregistrare a deplasărilor dentare, provocate

printr-un instrument dinamometric, ce acţionează asupra dinţilor cu forţe constante şi care
sunt vizibile şi resimţite de pacient.
 
Se apreciază mobilitatea pe trei grade, care în realitate nu sunt clar delimitate,
incluzând o gamă mai largă de variaţii:
0 – mobilitate normală
1 – mobilitate puţin crescută faţă de normal
2 – mobilitate vizibilă transversal
3 – mobilitate vizibilă transversal şi axial.

DE EXAMINAT PE OPT:
 Obturații:
Ex.: 3.7
– obturație ocluzală
- din material radioopac: compozit/amalgam
- corespunde sau nu ca închidere marginală
- reface sau nu morfologia dintelui
- reface sau nu punctul de contact
- +- carie secundară: recidivă de carie -> sub obturație

 Tratamente endodontice
Ex.: 1.3
- Obturație radiculară
- Completă sau incompletă
- Omogenă sau nu
- Respectă sau nu forma canalului radicular (obturația radiculară corectă are formă
tronconică, formă de trunchi de con)
- Canalul este sau nu este suficient instrumentat (lărgit)
- Obturația radiculară se continuă sau nu cu obturația coronară
- Dacă există sau nu interesarea țesuturilor periapicale (chist – radiotransparență cu
diametrul > 5mm; granulom – radiotransparență cu diametrul < 5mm)

 Lucrări protetice:
Ex. PPF:

}
Cu dinții stâlpi: 4.3, 4.6
PPF din 4 elemente, 2 stâlpi, 2 intermediari
Cu corpul de punte: 4.4, 4.5

din ce este confecționată: lucrare metalo-ceramică

lucrare metalo-acrilică (prezintă retenții metalice)
lucrare metalică (este mai radioopacă)
- Se acceptă 3 intermediari între 2 dinți stâlpi de punte
- Extensiile sunt neacceptate, cu excepția extensiei meziale de pe C -> IL, doar extensie
mezială !!
- Extensiile distale nu se acceptă, deoarece forțele masticatorii sunt mari, determină
bascularea lucrării protetice, se înfundă la nivelul crestei alveolare, traumatizând dinții
stâlpi
*Dacă puntea corespunde sau nu dpdv al concepției; se calculează valoarea dinților stâlpi care
trebuie să fie >= cu a celor intermediari

IC IL C PM1 PM2 M1 M2 M3

MAXILAR 2 1 5 4 4 6 6 3-5

MANDIBULĂ 1 1 3 4 4 6 6 4-6
*dacă puntea corespunde sau nu dpdv al realizării: închiderea marginală la colet
reface sau nu morfologia
+- carie secundară
reface sau nu punctul de contact
reface sau nu ocluzia

ORTOPANTONOGRAMĂ (Radiogarfia dentară paroramică)

- Procedeu dezvoltat în anul 1946 de prof. Paatero
- Are la bază principiile tomografiei (metodă radiografică care permite obținerea de
imagini, de la diferite adâncimi, ale unor organe interne)
- Primul echipament care a realizat acest tip de radiografie, se numea ORtopantomograph,
produs de firma Instrumentarium din Finlanda între 1961-1964
- Reprezintă o imagine ușor deformată, rezultată din protecția unui corp tridimensional pe
un plan (bichimensional?)
- Permite vizualizarea în ansamblu a dentiției si a elementelor maxilo-faciale
înconjurătoare (osul maxilar, sinusurile maxilare, osul mandibular, ATM)
Indicații OPT:
 Evaluarea inițială în cadrul planului de tratament
 Leziuni osoase sau dinți neerupți
 Evaluarea stării parodontale și structura osoasă de susținere
 Vizualizarea molarului de minte
 Fracturi osoase maxilare sau mandibulare
 Pentru evaluarea înălțimii osoase înaintea inserării implanturilor
Indicat în toate specialitățile dentare:
1) În ortodonție – pentru evidențierea anomaliilor de dezvoltare dento-maxilară, asimetrii,
tulburări de ocluzie, anodonții, dinți incluși, dinți supranumerari, treme, diasteme
2) În pedodonție – evaluarea erupției dentare, depistarea tulburărilor de erupție
3) În parodontologie – analiza suportului osos și a implantării dentare, aprecierea gradului si
tipului de resorbție osoasă alveolară
4) În implantologie – realizarea unui probilanț, pentru a pune în evidență toate leziunile
odontoparodontale, pentru evidențierea structurilor morfologicede la nivelul max/mand,
care ar putea influența procesul de aplicare și osteointegrare a implantului, peentru
evaluarea integrării implanturilor, implanturi multiple, în mai multe cadrane
 5) În chirurgia maxilo-facială - evidențierea proceselortumorale de orice natură,
traumatisme mand/max
6) În protetică – reabilitări orale ce necesită un bilanț complet al stării de sănătate orală

 Ortopantomografia: evaluare globală, unitară, comparative dr-st a structurilor dento-

maxilare
>ORTO = rază centrală, perpendiculară pe film
>PAN = tehnica panoramică

STRUCTURI ELEMENTARE ȘI REPERE DIAGNOSTICE PE OPT

1. Conductul audio extern
2. Condilul mandibular (capul mandibulei, capul ciondilului)
3. Tuberculul articular
4. Procesul coroidian
5. Incizura mandibulei (incizura sigmoidă)
6. Aracada zigomatică
7. Sutura zigomatico-temporală
8. Sinusul maxilar
9. Peretele posterior al sinusului maxilar
10. Orbita
11. Peretele inferior al orbitei
12. Planșeul sinusal
13. Septul nazal
14. Meatul mijlociu
15. Meatul comun
16. Cavitatea nazală
17. Gaura incisivă, localizatp superio-anterior de spina nazală, canalul nazo-palatin
18. Spina nazală
19. Palatul moale
20. Tuberozitatea maxilară
21. Linia oblică a mandibulei
22. Canalul mandibular
23. Gaura mentonieră
24. Unghiul mandibulei = gonion
25. Simfiza mentonieră
26. Osul hioid
27. Tuberculul anterior al primei vertebre cervicale
28. Lama procesului pterigoidian
29. Fosa pterigopalatică

Puncte antropometrice utilizate în examenul clinic facial:

Clasificare:
 În funcție de reperele utilizate în definirea acestora:
o La nivelul unor inser’ii osoase (suture, zone nete delimitate anatomic)
o Pe protuberanțe sau înfundări
o Construite
 Din punct de vedere semiologic
o Puncte tegumentare
o Puncte osoase
o Puncte radiologice
 Din punct de vedere didactic
o Mediane (anterioare și posterioare)
o Laterale

Puncte antropometrice mediane

 Puncte antropometrice Anterioare
Trichion (Tr) = punctul de la intersecția inserției părului cu linia mediană. Punct tegumentar.
Nasion (N) = punctul de la intersecția suturii nazo-frontale cu linia mediană. Este situate cu 1cm
mai sus de punctul cel mai înfundat al bazei nasului, la limita dintre neurocraniu și viscerocraniu.
Punct osos, tegumentar, radiologic.
Ophrion (Oph) = punctul de la intersecția tangentei la plafonul orbitelor (contur superior) cu
linia mediană. Punct osos și tegumentar.
Subnazale (Sn) = punctul de la intersecția șanțului subnarinar cu linia mediană. Punct
tegumentar.
Subnazale osos / nazospinale anterior / spina nazală anterioară (Nsa) = punct situat la baza
spinei nazale anterioare; punctul cel mai anterior de la baza aperturii piriforme. Punct osos,
radiologic.
Între punctul Sn și Nsa este o diferență sagitală de 8-10mm determinată de grosimea țesuturilor
moi.
Punctul A al lui Down (A) = Punctul cel mai posterior de pe conturul anterior al maxilarului
superior. Delimitează procesul alveolar de la baza maxilarului. Punct osos, radiologic. Poate fi
determinat pe fundul de sac vestibular.
Phrostion (Pr) = punctul cel mai anterior de pe limbusul alveolar interincisiv superior. Punct
mucos, osos, radiologic.
Incizale superior (I) = punctul cel mai inferior interincisiv de la nivelul incisivilor centrali
superiori, pe linia mediană. Punct dentar, radiologic.
Incizale inferior (i) = punctul cel mai superior interincisiv de la nivelul incisivilor centrali
inferiori, pe linia mediană. Punct dentar, radiologic.
Infradentale (Id) = punctul cel mai anterior de pe limbusul alveolar interincisiv inferior. Punct
mucos, osos, radiologic. Corespondentul lui Pr.
Punctul B al lui Down (B) = punctul cel mai posterior de pe conturul anterior al mandibulei.
Delimitează procesul alveolar de la baza mandibulei. Punct osos, radiologic. Corespondent al
punctului A al lui Down.
Pogonion (Pg) = punctul cel mai anterior al mentonului. Punct tegumentar, osos, radiologic.
Gnation (Gn) = punctul cel mai inferior și posterior de pe arcada bazală a mandibulei, pe linie
mediană. Punct tegumentar, osos.
Labiale superior (Ls) = punctul de la intersecția roșului buzei superioare cu linia mediană.
Punct tegumentar.
Labiale inferior (Li) = punctul de la intersecția liniei roșului buzei inferioare cu linia mediană.
Punct tegumentar.
Stomion (St) = punctul de la intersecția liniei interlabiale cu linia mediană. Punct mucosal.
 Puncte antropometrice Posterioare
Nu sunt accesibile examenului clinic direct, ci doar investigațiilor radiologice.
Sellae (S) = centrul geometric al șeii turcești, plasat la jumătatea diametrului maxim, pornind de
la tuberculului anterior al șeii. Punct osos, radiologic.
Spina nazală posterioară / naazospinalis posterior (Nsp) = punctul cel mai posterior al
palatului dur, pe linia mediană. Punct osos, radiologic.
 Puncte antropometrice Laterale
Gonion (Go) = punctul cel mai inferior, cel mai posterior și cel mai exterior de pe unghiul
mandibulei. Punct tegumentar.
Tragion (T) = punctul de la intersecția șanțului pretragian cu marginea inferioară a arcadei
zigomatice. Punct tegumentar.
Auriculare (Au) = punctul de la intersecția tangentei la conturul anterior al conductului auditiv
extern și a tangentei la conturul superior al conductului auditiv extern. Punct osos, correspondent
cu punctul T.
Porion (Po) = punctul unde dreapta din punctul Or (Orbitale) devine tangent la conductul
auditive extern.
Orbitale (Or) = punctul cel mai inferior de pe conturul inferior al orbitei. Punct tegumentar,
osos, radiologic.
Zygion (Zy) = punctul cel mai exterior al arcadei zigomatice, pe osul zygomatic. Punct
tegumentar, osos, radiologic.
Kondilion (Kdl) = punctul cel mai superior al condilului mandibular. Punct osos.
Cheilion (Ch) = punctul cel mai extern al liniei comisurale. Punct tegumentar.
Alare (Al) = punctul cel mai extern al aripii nasului
Alveolon superior (Alv) = punctul cel mai posterior al tuberozității maxilare. Punct mucosal,
osos.
Alveolon inferior (alv) = punctul de intersecție între ramul ascendent și ramul orizontal al
mandibulei, în zona retromolară. Punct mucozal, osos.
Ectomolare superior (EKM) = punctul cel mai exterior de pe fața vestibulară a molarului 1
superior, cervical, în dreptul rădăcinii mezio-vestibulare. Punct dentar.
Ectomolare inferior (ekm) = punctul cel mai exterior de pe fața vestibulară a molarului 1
inferior, cervical, în dreptul rădăcinii meziale. Punct dentar.
Distomolare superior (DM) = punctul cel mai posterior de pe fata distală a ultimului molar
superior.
Distomolare inferior (dm) = punctul cel mai posterior de pe fata distală a ultimului molar
inferior.