UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

RECUPERARE IN PEDIATRIE

PROF: LECT. UNIV. DR.

MURARIU CARMEN

STUDENT: DOBRE AMELIA-FLORENTINA

SPECIALIZARE:KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA
ANUL III SEM I

AN UNIVERSITAR 2022-2023
 CUPRINS
1. CARE SUNT LEGILE CRESTERII SI FACTORII CARE INFLUENTEAZA
CRESTEREA SI DEZVOLTAEA PACIENTULUI PEDIATRIC.
2. OBIECTIVELE DE BAZA IN RECUPERAREA PEDIATRICA.
3. CE TEHNICI,EXERCITII SI METODE SUNT UTILIZATE IN KINETOTERAPIA
PEDIATRICA.
4. CE ESTE TERAPIA OCUPATIONALA SI ROLUL EI IN RECUPERAREA
PEDIATRICA?
5. CARE SUNT METODELE DE EVALUARE IN RECUPERAREA MEDICALA
PEDIATRICA.
6. STRUCTURA PROGRAMULUI KINETIC IN RECUPERAREA PEDIATRICA.
7. BIBLIOGRAFIE
1. CARE SUNT LEGILE CRESTERII SI FACTORII CARE INFLUENTEAZA
CRESTEREA SI DEZVOLTAEA PACIENTULUI PEDIATRIC.

Factorii de influentă a creşterii copilului. Creşterea copilului este subordonată unor factori
complecşi care intervin şi condiţionează diferenţiat aceste procese. Aceşti factori sunt:
1. Factori genetici-ereditari. Factorii genetici sunt responsabili de diferenţierile
constituţionale individuale imprimate în procesul de concepţie, precum şi fenomenului
însăşi al creşterii şi dinamicii sale până la maturitate după genotipul dominant, după tipul
morfologic familiar. Creşterea este modelată în decursul evoluţiei sale de către ceilalţi
factori de influenţă interni şi externi.
2. Factori endocrini. Rolul acestor factori este deosebit de important. Acţiunea lor se
exercită din perioada vieţii intrauterine, chiar dacă la om nu sunt încă destule argumente
convingătoare. In favoarea celor de mai sus: la naştere este prezentă 5 concentraţia crescută
a hormonului somatotrop; sunt prezente tulburările de creştere întâlnite la atiroizii
congenitali, căt şi rolul cunoscut al estrogenilor în sinteza osteoidă la făt.
3. Factorii interni ai patologiei. Ca urmare de acţiune a stărilor patologice creşterea
copilului suferă. de exemplu: deficitul statural întâlnit în mai toate anomaliile
cromozomiale, precum şi în cadrul unor sindroame malformative. toate afecţiunile
viscerale cronice sau cu evoluţie prelungită pot opri sau încetini creşterea (cardiopatiile,
hepatopatiile, nefropatiile, hemopatiile etc.). diferite afecţiuni cronice digestive, expresie
a unor: insuficienţe, tulburări de digestie sau de absorbţie (mucoviscidoza, steatoreea,
sindrom de malabsorbţie, diaree prin intoleranţă) sunt cauze de frânare ale creşterii si
dezvoltării. afecţiunile metabolice consecutive tulburărilor metabolismului glucidic
(diabetul zaharat, glicogenoza), proteic (cistinoza, fenilcetonuria) sau lipidic. Un număr
mare de tulburări al creşterii sunt întâlnite în cadrul patologiei endocrine (hipotiroidism,
insuficienţa hipofizară, hipercorticism spontan sau terapeutic) precum şi în cazul unor
tumori renale, craniene, ovariene etc.
4. Factorii exogeni. rolul factorului alimentar este esenţial - atât calitativ cât şi cantitativ
(lipide şi glucide în principal au rol 7 energetic; proteinele sunt predominant substanţe
plastice). lipsa din raţia alimentară a unor factori esenţiali nesintetizaţi (aminoacizi
esenţiali, acidul linoleic, vitamine) au consecinţe grave asupra creşterii.
4.a. Factorii de mediu. deţin de asemenea un rol important, fiind recunoscută influenţa
exercitată în timp asupra creşterii şi pubertăţii: geografici, dar mai ales de climă caldă şi
temperată factorii mecanici ( presiunea atmospherică,gravitaţia) cei fizico-electrici
precum şi factorii naturali (aerul, soarele, lumina, apa) , activitatea fizică şi gimnastica,
sportul influenţează favorabil asupra dezvoltării armonioase a copilului. microclimatul
familial, îngrijirile igienice mediul social, regimul instructiv-educativ au acelaşi rol
pozitiv. cei emotivi şi psihologici au influenţă favorabilă sau defavorabilă.
Legile creşterii
 I.Legea alternanţei:
a) osul lung se îngroaşă şi se alungeşte alternativ, pauza dintre procesele de creştere în
lungime fiind folosite pentru creşterea în grosime şi invers.
b) legea basculei - perioadele de activitate şi repaos ale unui os lung dintr-un segment sunt
contrare pentru celelalte două oase lungi ale aceluiaşi membru, pe când primul creşte în
lungime, celelalte în grosime şi invers.
II.Legile proporţiei:
a) există 3 faze în evoluţia variaţiilor de proporţie dintre lungimea corpului şi lăţimea lui
faţă de adult, respectiv între: 4-6 ani; 6-15 ani şi după 15 ani.
b) de la naştere şi până în perioada de adult fiecare segment al corpului are modul său
propriu de comportament faţă de înălţime. Creşterea în lungime este urmată de creşterea în
grosime, c) dacă un segment al corpului are o creştere proporţional superioară celei
staturale, segmentele imediat superioare sau inferioare celui considerat vor avea o creştere
proporţional inferioară celei staturale.
III.Legile pubertăţii.
a) înainte de pubertate talia creşte în special pe seama membrelor inferioare, iar după ea pe
seama trunchiului.
b) înainte de pubertate este mai viu procesul de alungire, în timpul ei, şi după ea, procesul
de îngroşare osoasă;
c) înainte de pubertate procesele de creştere interesează în special oasele iar la pubertate şi
după ea masa musculară.
IV.Legile asimetriei, cu aplicabilitate la vârsta adultă.

2. OBIECTIVELE DE BAZA IN RECUPERAREA PEDIATRICA.

Obiectivele ce stau la baza kinetoterapiei sunt:
– Relaxarea
– Corectarea posturii și a aliniamentului corporal
– Creșterea mobilității articulare
– Creșterea forței și rezistenței musculare
– Imbunătățirea coordonării, a controlului neuro-muscular al mișcării și a echilibrului
– Creșterea capacității de efort
– Reeducarea sensibilității.

În cazul copiilor, kinetoterapia se recomandă pentru prevenția sau tratarea a numeroase

afecțiuni printre care: paralizia cerebrală, tulburările de întârziere în coordonare, sindromul
Down, problemele posturii, întârzierea în dezvoltarea motorie, durerile de creștere, durerile de
spate, traumatisme sportive, sindromul hipermobilitătii, hipotonia, durerile articulare, artrita
juvenilă, distrofia musculară, afecțiunile neurologice (hemipareze, parapareze), obezitatea (și
 alte afecțiuni metabolice), amiotrofia spinală, torticolis. Cel mai adesea este însă vorba de:
corectarea diverselor deformări ale coloanei vertebrale (cifoza, scolioza, hiperlordoza), tratarea
afecțiunilor aparatului locomotor (luxații, platfus, picior equin, genu varum sau valgum),
luxația congenitală de șold.Îndrumarea către kinetoterapie vine din partea medicului de
specialitate, în urma întregului proces de diagnosticare.Programul de kinetoterapie cuprinde:
gimnastică medicală, terapie manuală, masaj medical, aplicare de benzi kinesiologice sau
dinamice, iar fiecare pacient beneficiază de un tratament personalizat, în funcție de
diagnosticul său.

3.  CE TEHNICI,EXERCITII SI METODE SUNT UTILIZATE IN KINETOTERAPIA

PEDIATRICA.

Kinetoterapia pediatrica reprezinta ansamblul de tehnici si metode utilizate in scopul recuperarii

somato-functionale, motrice si psihice a acestora.Kinetoterapia pediatrica se adreseaza copiilor
din primele zile de viata pana la varsta de 16 ani. Bebelusii sunt adusi la evaluare pentru ca au o
recomandare medicala sau pentru ca parintii sa fie informati despre cum sa stimuleze motor
copilul pentru o dezvoltare armonioasa, cum sa il pozitioneze corect, care sunt etapele de
dezvoltare neuromotorie si cand apar acestea, ce sa intampla daca sunt intarzieri in aparitia
acestora.Kinetoterapia pediatrica inglobeaza o multitudine de metode de lucru adaptate fiecarui
copil de la varsta de nou-nascut pana la 16 ani. Exercitiile fizice efectuate stimuleaza micul
pacient urmarind etapele de dezvoltare neuromotorie.Terapia poate fi efectuata manual sau cu
diferite aparate, ajutata de dispozitive medicale specifice, toate urmarind un plan de recuperare
bine stabilit.

Metodele de lucru efectuate

- Terapia Vojta;

- Principiile dupa conceptul Bobath;

- Terapia Schroth;

- Stimularea oro-faciala;

- Osteopatia;

- Electroterapia;

- Kinesiotaping;

- Terapia multisenzoriala.

- Terapia pe baza vibratiilor

 4. CE ESTE TERAPIA OCUPATIONALA SI ROLUL EI IN RECUPERAREA
PEDIATRICA?

Terapia ocupațională este - „arta şi știința de a dirija modul de răspuns al omului față de
activitatea selecționată, menită să promoveze și să mențină sănătatea, să împiedice evoluția spre
infirmitate, să evalueze comportamentul și să trateze sau să antreneze pacientul cu disfuncții
fizice sau sociale".
Presupune un proces de recuperare, menținere și dezvoltare a capacităților sau abilităților de a
desfășura activități sau de a avea ocupații semnificative, pentru anumite persoane, dar și pentru
grupurile sau comunitățile din care acestea fac parte.
 Obiectivele terapiei ocupaționale sunt:
 creşterea independenței in activitate a pacientului;
 creşterea încrederii în sine;
 educarea sau reeducarea motorie;
 stimularea şi crearea unei atmosfere pozitive în vederea pregătirii copilului pentru
integrarea in mediul familial, social şi școlar;
 stimularea şi crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea personalității, pentru
orientarea şi integrarea profesională, în special la copiii cu malformații congenitale, sechele
posttraumatice sau alte afecțiuni cu caracter invalidant.
La copii, terapia ocupațională începe chiar înainte de vârsta de 4 ani, urmărind câștigarea
independenței precoce : independentă alimentară, vestimentară, controlul sfincterian. Jocul şi
jucăriile ocupă un loc deosebit mai ales în tratamentul copilului cu handicap neuro-psihomotor.
Pe lângă programele de recuperare a deficiențelor congenitale sau a deficiențelor dobândite în
cursul vieții, se folosesc şi practici, activități pentru integrarea pacientului într-o ocupație
specifică vârstei.
Terapia ocupațională este necesară atunci când sunt afectate diverse funcții sau performanţe:
 abilități de motricitate fină şi/sau grosieră;
 abilități de autonomie personală;
 tulburări sau disfuncții de integrare senzorială:
• tactile,
• auditive,
• vizuale,
• gustative,
• olfactive,
• proprioceptive,
• vestibulare;
 abilități de planificare motorii.
Se va începe cu stimularea activă prin jocuri muzicale , jocuri de ritm (cu ajutorul
instrumentelor muzicale), jocuri cu obiecte de formă, consistență şi culori diferite.
  Rolul terapiei ocupaționale in recuperarea pediatrica:
- Terapia ocupațională îmbunătățește calitatea vieții;
- Oferă copiilor metode variate, activități plăcute, distractive, pentru a-și
îmbogăți deprinderile cognitive, fizice și motorii și pentru a spori încrederea în sine.

5. CARE SUNT METODELE DE EVALUARE IN RECUPERAREA MEDICALA

PEDIATRICA.

Recuperarea medicala pediatrica sau terapia prin miscare consta intr-un ansamblu de tehnici
si metode bazate pe miscari, pasive si active, ce au ca scop atat dezvoltarea armonioasa
a intregului organism, cat si imbunatatirea abilitatilor motorii grosiere si fine, a echilibrului si
coordonarii sau corectarea anumitor afectiuni.

O parte dintre afectiunile care necesita recuperare medicala sunt: torticolis, plagiocefalie,
picior tal valg, picior plat, hallux valgus, picior var equin, deformari ale coloanei
vertebrale (scolioza, cifoza, lordoza), dupa traumatisme ale aparatului locomotor (luxatii,
entorse, fracturi), paralizia cerebrala, tulburarile de intarziere in coordonare, sindromul Down,
intarzierea in dezvoltarea motrice, hipotonia, durerile articulare, distrofia musculara, afectiunile
neurologice (hemipareze, parapareze).

In functie de situatie, kinetoterapeutul poate propune programe de recuperare, astfel incat situatia
sa se remedieze sau gravitatea problemei sa se diminueze.

Astfel, echipa de pediatrie a kinetoterapeutilor Medicover propune exercitii clasice si tehnici

alternative.

Exercitii clasice

 Masaj
 Miscari grosiere (rostogolire, tarat, patrupedie si ridicare in ortostatism)
 Miscari definite, necesare desfasurarii activitatilor zilnice (apucarea cu doua si trei degete
a obiectelor, mancatul independent, imbracatul independent)
 Minge Bobath
 Minge Bossu
 Mingi senzoriale
 Placa de echilibru
 Benzi elastice
 Banda de mers, bicicleta medicinala si bicicleta eliptica

Tehnici alternative

 Terapia miofasciala - un masaj bland pe fiecare muschi si fascie musculara in parte

 Tehnica IASTM - consta intr-un masaj bland cu ajutorul ustensilelor medicale.
  Dynamic tape - aplicatii de benzi ce asista muschii si corecteaza miscarile pentru un nivel
optim de mobilitate

Pentru o mai buna dezvoltare a copilului, este foarte important sa aiba acces la terapie inca din
primele saptamani de viata.

6.STRUCTURA PROGRAMULUI KINETIC IN RECUPERAREA PEDIATRICA.

Organizarea programelor de kinetoterapie de recuperare terapeutica se realizeaza in functie de

patologia pe care o avem de tratat, de deficitul functional al pacientului si de principalele
complicatii si agravari posibile ale unor boli cronice.
Pentru realizarea unui program kinetoterapeutic complet este necesara, in primul rand, evaluarea
– care este parte integranta a  kinetoterapiei. Astfel, evaluarea precizeaza:

 starea de sanatate sau de boala;

 gradul in care o functie sau un organ depasesc limita normalului;
 cum evolueaza in timp o stare patologica;
 cum raspunde o disfunctie la un tratament;
 capacitatea de munca sau de autoingrijire.

Cele de mai sus fac parte din evaluarea medicala, la acestea se vor adauga evaluarea
kinetoterapeutului pentru efectuarea unui program kinetic de lucru, deoarece evaluarea stabileste:

 obiectivele programului;
 tehnicile si metodele care vor fi utilizate;
 prioritatile de lucru;
 durata programelor;
 eficienta programului aplicat;
 necesitatea modificarilor in programul kinetic.

Pentru evaluare este necesara efectuarea unei testari clinice musculoarticulare. Cunoasterea
gradului de miscare a unei articulatii sau a valorii fortei unui muschi este absolut necesara pentru
a putea stabili un diagnostic functional in cadrul bolilor care afecteaza aparatul locomotor.
Testarea clinica musculoarticulara reprezinta modalitatea de apreciere calitativa si cantitativa a
capacitatii de miscare a sistemului mioarticular. Tehnica de analiza a gradului de mobilitate
articulara se numeste “bilant articular” sau “testing articular”, iar analiza fortei diverselor grupe
musculare este denumita “bilant muscular” sau “testing muscular”.
Aceste bilanturi clinice sunt analitice, ele cercetand fiecare muschi, articulatie in parte. Exista si
bilanturi globale in clinica ce se bazeaza pe aprecieri globale bazate pe gestica si activitatea vietii
obisnuite sau pe gestica din timpul desfasurarii anumitor munci. Bilanturile globale sunt tot mai
apreciate in ultima vreme deoarece sunt foarte folositoare in special la pacientii cu incapacitati
functionale importante, pentru alcatuirea obiectivelor de etapa ale programelor de recuperare
functionala.

BIBLIOGRAFIE

 ELEMENTE DE RECUPERARE IN AFECTIUNI PEDIATRICA, CARMEN

MURARIU, editura PRINTECH, BUCURESTI
 REEDUCAREA NEURO-MOTORIE, NICOLE ROBANESCU, editura
MEDICALA, BUCURESTI 2001