Selectia sau “identificarea talentelor” este un proces organizat si repetat de depistare

timpurie a disponibilitatii innascute pentru practicarea si specializarea ulterioara intr-

o disciplina sau proba sportiva. Pentru fiecare proba sportiva s-a descris un “model
ideal al performer-ului”. Acesta se numeste “biotip constitutional” si este caracterizat
de anumite calitati motrice, fizice si comportamentale specifice. Selectia utilizeaza un
sistem complex de criterii pentru identificarea subiectilor care se apropie cel mai mult
de acest model ideal.
Selectia medico-sportiva foloseste criterii si indici medico-sportivi pentru alegerea
celor mai talentati si mai apti subiecti care, in urma unui program de antrenament
stiintific sa obtina maximum de performanta.

Criteriile utilizate in selectia medico-sportiva sunt:

1. Criteriul sanogenetic (starea de sanatate). Este un criteriu esential in selectie, doar un
organism perfect sanatos avand sanse reale de obtinere a performantei sportive.
Performanta sportiva presupunerea atingerea si chiar depasirea limitelor fiziologice
ale organismului. Participarea la sedinte zilnice de antrenament si la competitii
reprezinta un stres fizic si psihic important caruia sportivul ii poate face fata doar daca
are o stare de sanatate foarte buna. Boala reprezinta un stres suplimentar care
impiedica performanta sportiva.
2. Criteriul genetic. Consta in identificarea sexului genetic al sportivului, sexul genetic
nefiind obligatoriu si cel somatic. Sexul genetic este determinat de prezenta sau
absenta cromozomului Y in perechea de cromozomi sexuali astfel: embrionul a carui
pereche de cromozomi sexuali este XX este femnin, embrionul masculin fiind
caracterizat de perechea XY. Teoretic, prezenta cromozomului Y face ca din creasta
sexuala a embrionului sa se secrete testosteron catre sfarsitul primului trimestru al
vietii intrauterine care va detemina masculinizarea somatica a embrionului. Daca din
diferite motive aceasta secretie testosteronica nu se produce, embrionul respectiv, desi
masculin din punct de vedere genetic, se va dezvolta catre genul feminin (de unde si
expresia” femeia este regula, barbatul este exceptia”!!!). Desi ca aspect un organism
poate sa prezinte toate aspectele sexuale feminine, atat pe cele principale cat si pe cele
secundare, el poate fi din punct de vedere genetic masculin, cu repercusiuni asupra
calitatilor fizice ale persoanei respective. Testul Barr identifica sexul genetic al
sportivului.
 3. Criteriul somatic. Antropometria sportiva urmareste masurarea anumitor segmente
ale organismului (diametre, perimetre, statura, inaltime etc). Indicii furnizati de
antropometria sportiva sunt deosebit de importanti pentru selectia acelor organisme
care se suprapun cel mai bine peste biotipul constitutional ideal al performer-ului in
ramura sportiva respectiva. De exemplu, un halterofil este avantajat de un centru de
greutate situat cat mai jos deoarece ii permite o stabilitate crescuta motiv pentru care,
in aceasta proba sportiva vor fi alesi sportivii care au membrele inferioare scurte.
Membrele superioare scurte permit o “cursa” mai scurta de ridicare a halterei pe cand
membrele superioare lungi sunt preferate in sporturi ca inotul, tenisul de camp, polo
etc. Inaltimea este un criteriu extrem de important in anumite sporturi (baschet, volei)
iar greutatea reprezinta in box baza impartirii in categorii competitionale. Chiar in
cadrul aceluiasi sport, diferitele pozitii pe teren necesita caracteristici somatice
specifice: pivotul la baschet poate avea o statura mai mica, portarul din fotbal este
bine sa fie cat mai inalt etc.
4. Criteriul functional si al capacitatii de efort. Tipul de efort implicat este diferit in
functie de fiecare sport in parte. Astfel, caracteristici biomotrice de tipul fortei,
vitezei, exploziei se bazeaza pe eforturi de tip anaerob pe cand anduranta este
sustinuta de mecanisme aerobe. Cele doua tipuri de efort depind de compozitia
fibrelor musculare: fibrele albe sunt specializate pentru eforturi anaerobe pe cand cele
rosii, denumite si fibre lente, sunt mult mai bine echipate cu enzimele carateristice
metabolismului aerob. Proportia acestor fibre poate fi modificata prin antrenament dar
are in mare parte determinanta genetica. Pentru probele de fond si semifond vor fi
selectionati sportivi cu o buna capacitate aeroba de efort dar vom prefera proportii
crescute de fibre musculare rapide si capacitate anaeroba buna pentru sprinteuri,
aruncatori, saritori etc.
5. Criteriul neuro-psihic. Criteriul neuro-psihic este din ce in ce mai atent folosit in
zilele noastre in procesul de selectie. Se cunosc multe cazuri in care succesul unui
sportiv nu s-a bazat pe calitati fizice exceptionale ci pe o componenta psihica si
motivationala deosebita. Capacitatea de concentrare, rezistenta la stress si la
monotonie, atentia distributiva etc sunt cativa dintre indicatorii psihologici investigati
pentru selectia sportiva. Foarte importante pentru toate grupele de sporturi, abilitatile
psihologice sunt esentiale pentru obtinerea performantei in anumite probe sportive
(auto, moto, pilotii de la bob, tir etc) Identificarea, cuantificarea si implementarea
atributelor psihologice in decizia selectionarii au un impact deosebit asupra obtinerii
succesului in sport.
6. Criteriul biochimic. Anumiti parametrii biochimici favorizeaza performanta
sportiva. Amintim aici doar hemoglobina saguina, un factor de crestere al capacitatii
aerobe de efort sau efectele anabolice proteice ale hormonului somatotrop hipofizar.
 Procesul de selectie se desfasoara in etape care utilizeaza doar o parte dintre criteriile
enumerate. Astfel, selectia primara, care are loc in copilarie, urmareste numai
criteriul sanogenetic, pe cel somatic si pe cel genetic. Organismele copiilor sunt in
continua transformare motiv pentru care identificarea talentelor la aceasta varsta nu
reprezinta o garantie a succesului deoarece sunt prea multe variabile asociate cu
cresterea si maturizarea. Este in schimb posibila elaborarea unei “prognoze de
crestere” care, pe baza inaltimii actuale ale copilului dar si a caracteristicilor ereditare
ale parintilor poate prognoza cu o marja de eroare acceptabila, inaltimea maxima la
care poate ajunge la maturitate copilul respectiv. Remarcam insa ca si in acest caz
exista factori care pot interveni asupra cartilajelor de crestere si care pot modifica
astfel prognoza de crestere: sexualizarea precoce, stresul psihologic, alimentatie
incorecta, exercitiile cu incarcatura. Capacitatea de efort este dependenta de
echipamentul enzimatic al fibrelor musculare care se maturizeaza dupa varsta de 15
ani, motiv pentru care investigarea capacitatii de efort la copii nu se justifica. Se
prefera teste functionale de tipul probei Ruffier, probei Schellong etc.
Selectia secundara se aplica celor care au practicat deja sportul de cativa ani si
reprezinta cea mai importanta etapa a procesului de selectie. Scopul sau este
identificarea “micromodelului biologic” specific probei sportive respective. Este
adevarata selectie pentru performanta si din acest motiv trebuie sa fie drastica si sa
cuprinda toate criteriile de selectie enumerate. Implicarea in sportul de performanta
este o optiune cu consecinte deosebite asupra vietii sportivului respectiv. Chiar si din
punct de vedere financiar, selectia secundara poate scuti statul sau pe sportiv de la o
investitie neprofitabila pe termen lung. Din aceste considerente o toleranta prea mare
in acest moment nu poate fi decat nociva. Desigur, exista calitati imposibil de
cuantificat (ceea ce numim “talent”) care pot compensa mici incalcari ale standardelor
de selectie dar sportivul trebuie constientizat despre riscul pe care si-l asuma. In
cazurile in care sportivul isi doreste o cariera in sport dar calitatile sale nu il califica
pentru sportul practicat, i se vor recomanda alte sporturi cu cerinte mai apropiate de
cele pe care le poseda (reorientarea medico-sportiva).
Selectia tertiara se aplica in general echipelor nationale si olimpice si urmareste
“macromodelul biologic”. In principiu, performanta obtinuta deja pana la acel
moment il califica pe sportiv. In cazul competitiilor desfasurate in conditii deosebite
de mediu este de preferat cooptarea sportivului cu o biologie mai buna celui cu
performante ceva mai bune dar cu sechele posttraumatice sau alte probleme.
Succesul sau esecul procesului de identificare a talentelor depinde de capacitatea de a
cuantifica si a suprapune calitatile sportivului peste cerintele sportului respectiv.
 Selecţia medico-biologică în sport
1.1 Întroducere
Selecţia medico-biologică în sport este un sistem care se aplică copiilor şi
tinerilor şi care urmăreşte să evidenţieze acel potenţial complex care sub influenţa
antrenamentului să conducă la marea performanţă. În condiţiile actuale realizarea
performanţei trebuie să reunească în jurul sportivului un grup de profesionişti,
care fiecare prin mijloacele proprii, să aducă un plus de valoare efortului depus. În
realizarea performanţelor sportivului, medicul poate aduce date sau metode
relevante. Printre acestea se numără şi criteriile medico-biologice de selecţie.
Apelând la aceste criterii şi la experienţa medicului se pot evita situaţii limită, nu
puţine, în care sportivul nu poate concura sau nu primeşte avizul medico-sportiv.
1.2 Conţinutul capitolului
Capitolul urmărește:
- prezentarea și explicarea acestor criterii,
- exemplificarea modului în care criteriile se aplică în practica sportivă
- semnificația respectării pentru starea de sănătate a celui care practică efortul fizic.
Criteriile medico-biologice de selecţie sunt: genetic, sanogenetic, morfologic şi
somatic, funcţional şi al capacităţii de efort în funcţie de solicitarea din timpul
efortului, neuro-psihic şi biochimic. Aceste clase de criterii sunt diferite de criteriile
pe care le folosește antrenorul în selecție.
Criteriul genetic
Criteriul genetic are la bază informații obținute prin anamneza medico-sportivă.
Datele obținute se referă la antecedentele medicale hero-colaterale ce pot avea
relevanţă pentru practica sportivă (ex.: hipertensiunea părinţilor, diabetul zaharat,
etc.). Din informaţiile obţinute prin anamneză rezultă și date legate de atitudinea faţă
de sport în familia respectivă, știut fiind faptul că unele dintre calităţile motrice având
un caracter evident ereditar. În anumite situaţii medicale limită, în care există dubii în
legătură cu sexul genetic al unui individ, se poate recurge la testul Barr (testul
cromatinei sexuale) ca metodă simplă, rapidă şi cu o probabilitatea crescută de
diagnostic. Testul constă în raclajul mucoasei interne din vestibulul bucal şi analiza la
microscop a unor corpusculi Barr, care prin prezenţa lor certifică sexul feminin.
Există foarte rar şi situaţii în care nici în urma acestui test nu este posibilă stabilirea
sexului individului şi în aceste cazuri se utilizează analiza formulei cromozomiale sau
biopsia musculară. Stabilirea cu exactitate a sexului unui individ este o problemă de
fair-play, de raport corect de forţe.
Cu alte cuvinte, datele din anamneză sunt utile pentru:
- cunoașterea încărcăturii genetice legate de transmiterea unor boli,
- a identificarea potențialul motric al persoanei,
- a direcționa un candidat în a participa la competiții conform genului său
(masculin/feminin)
Criteriul sanogenetic
Criteriul sanogenetic denumit și al stării de sănătate, este cel mai important criteriu şi
ar trebui să primeze. Problema stării de sănătate ar trebui să fie abordată cu mai multă
seriozitate, mai ales că este, de fapt, singura operabilă în sport. În practică, există
situații în care antrenorul sau conducerea tehnic să decidă reluarea antrenamentelor în
potriva restricției medicale, mai ales atunci când sportivul accidentat este valoros. O
altă situație în care criteriul sanogenetic nu primează este cea în care sportivul, din
proprie inițiativă sau sub presiunea antrenorului, semnează declarația pe propria
răspundere pentru a reuși să participe la competiții.
Medicul este singurul în măsură să aprecieze, clinic şi paraclinic, starea de sănătate a
unui sportiv şi să decidă participarea la competiţie. Sigur că afecţiunile patologice ale
unei persoane pot fi de gravitate variabilă, ceea ce va impune contraindicaţii
temporare sau totale pentru un anumit tip de efort.
Criteriul morfologic, somatic
Criteriul morfologic, somatic ține cont de modul în care procesele de creștere și
dezvoltare s-au desfășurat până în momentul respectiv și dacă sunt în concordanță cu
vârsta biologică a persoanei respective.
Criteriul morfologic, somatic este unul dintre factorii importanţi în selecţia primară,
chiar de excludere în cazurile grave (de ex.: modificări articulare gradul III, IV etc) –
principalele categorii de contraindicații le-am prezentat în capitolul anterior.
În selecția secundară și terțiară, criteriul somatic pe lângă datele legate de procesele
de creștere și dezvoltare, mai aduce informații ce privesc modul în care
antrenamentele au influențat corpul sportivului respectiv, de ex: sunt sporturi în care
poziția de bază este asimetrică – tir cu arcul, scrimă. Dacă n cadrul proceselor de
antrenament nu se au în vedere exerciții care să consolidează musculatura coloanei
vertebrale, este posibil ca după un anumit număr de antrenamente modificările de tip
scolioză să fie atât de important încât să fie necesară reorientarea sportivului.
Suprasolicitările organismelor supuse antrenamentelor intense sunt diverse, țin de
tipul de efort și din acest considerent evaluarea medicală la 6 luni este o necesitate,
așa cum am prezentat în primul capitol al acestui material.
Criteriul funcţional şi al capacităţii de efort în funcţie de solicitarea din
antrenament
Criteriul funcţional şi al capacităţii de efort în funcţie de solicitarea din antrenament
este exprimat prin multitudinea de teste de repaus şi de efort la care este supus
sportivul în vederea aprecierii capacităţii aerobe şi/sau anaerobe (vezi și subcapitolul
Teste ale capacității de efort), precum şi a rezervelor de care acesta dispune la nivelul
aparatelor şi sistemelor. Pe baza acestor rezerve are loc adaptare organismului la efort,
așa după cum a fost prezentat schematic în capitulul Influența efortului fizic asupra
aparatelor și sistemelor). Cu ajutorul acestui criteriu se poate face predicția de
performanță pentru sportivul în cauză: rezultatele excelente și foarte bune la probele
funcționale din laborator sunt expresia antrenamentelor conduse pe baze științifice și
sunt corelate cu o stare perfectă de sănătate.
Criteriului neuro-psihic
Prin intermediul criteriului neuro-psihic se poate aprecia coeficientul de inteligenţă,
psihomotricitatea, îndemânarea, capacitatea de concentrare, atenţia, combativitatea,
motivaţia. Acest criteriu urmăreşte de fapt determinarea tipului de sistem nervos al
sportivului respectiv şi decelarea acelor elemente care stau la baza labilităţii psiho-
emoţionale şi care pot fi, la un moment dat, factori limitativi sau favorizanţi ai
eşecului.
Criteriul biochimic
Criteriul biochimic poate fi utilizat numai în centrele special dotate cu aparatură şi
astfel să vină, prin rezultatele pe care le oferă, în ajutorul antrenorului în procesul de
selecţie la nivelul sportivilor de top. Criteriul este operabil pentru diferenţierea
sportivilor care la un moment dat au rezultate sensibil egale şi între care trebuie să se
aleagă pentru participarea la competiţii.
Determinarea unor constante biochimice aduce informații asupra profilului sportivului
respectiv: pentru unul care practică sporturile de forța valorile superioare ale
testosteronului pot fi suportive, la fel cum se întâmplă cu valorile crescute ale
hemoglobinei la cei de la sporturile de anduranță.
Sigur că aceste criterii nu pot fi interpretate în termeni de absolut, cu excepţia
criteriului sanogenetic. În afară de criteriul de stare de sănătate, realitatea din teren a
dovedit că aceste criterii se pot compensa între ele: de ex un sportiv nu are anvergură
conformă cu necesităţile sportului pe care-l practică, dar compensează prin viteza de
reacţie şi rezistenţa la stres.
1.3 Rezumatul capitolului
Din punctul de vedere al medicului de medicină sportivă, obținerea rezultatelor
sportive nu sunt numai rezultatul antrenamentelor susținute, ci și a unei stări de
sănătate perfecte. Sănătatea poate să fie apreciată pe baza unor parametri (prezentați
în primul capitol) și a unor criterii: genetic, sanogenetic, morfologic şi somatic,
funcţional şi al capacităţii de efort în funcţie de solicitarea din timpul efortului, neuro-
psihic şi biochimic.
1.4 Concepte şi termeni de reţinut – criterii:
 - genetic: informațiile pe care fiecare le primește de la genitori.
- sanogenetic sau starea generală de sănătate.
- morfologic şi somatic: modul în care procesele de creștere și dezvoltare au
influențat organismul respectiv.
- funcţional şi al capacităţii de efort în funcţie de solicitarea din timpul efortului:
gradul de antrenament al sportivului,
- neuro-psihic: determinarea tipului de sistem nervos al sportivului și modul în care
acesta va reacționa în anumite condiții,
- biochimic: constantele biologice ale sportivului.