CUPRINS

Capitolul I - Fundamentarea stiintifica a lucrarii

1.1.Actualitatea si importanta temei
1.2.Motivarea alegerii temei
1.3.Istoricul probelor combinate
1.4.Scopul lucrării şi ipotezele cercetării
1.5. Pregătirea fizică multilaterală - factor important în pregătirea componenţilor echipelor
de triatlon
1.6.Selectia echipelor de triatlon
1.7.Optimizarea metodelor şi mijloacelor de dezvoltare a calităţilor motrice în pregătirea
componenţilor echipelor de triatlon

1
 INTRODUCERE

Din explicaţia oferitǎ de Dicţionarul General al Limbii Române pentru “optimizare”

observǎm cǎ specialiştii domeniului educaţiei fizice şi sportive trebuie sǎ depunǎ un efort
permanent pentru “alegerea şi aplicarea celei mai bune soluţii”, cu alte cuvinte a celor mai bune şi
eficiente exerciţii fizice în raport cu obiectivele urmǎrite.
Explicaţia oferitǎ (de acelaşi dicţionar) pentru “condiţia fizicǎ”, limitatǎ doar pentru
categoria de populaţie “sportivi”, trebuie extinsǎ la întreaga populaţie. Societatea contemporanǎ
impune existenţa condiţiei fizice la nivelul întregii populaţii.
Înţelegerea conceptului de “condiţie fizicǎ” în accepţiunea contemporanǎ presupune
cunoaşterea exactǎ a performanţelor de care este capabilǎ fiinţa umanǎ, raportate la provocǎrile
mediului în care trǎieşte şi îşi desfǎşoarǎ activitatea.
Condiţia fizicǎ reprezintǎ suma capacitǎţilor fizice, psihice şi funcţionale de care dispune
organismul uman pentru rezolvarea optimǎ a provocǎrilor impuse de mediul de viaţǎ. Prin
rezolvare optimǎ a acestor provocǎri înţelegem menţinerea stǎrii de sǎnǎtate, prelungirea vieţii
active, integrare socialǎ adecvatǎ.
O altǎ abordare a condiţiei fizice ar fi prin îndeplinirea sarcinilor cotidiene fǎrǎ a resimţi o
obosealǎ precoce, astfel încât organismul sǎ mai pǎstreze rezerve şi pentru petrecerea activǎ a
timpului liber, sǎ facǎ faţǎ unor situaţii neprevǎzute, de efort susţinut sau de limitǎ.
Condiţia fizicǎ este, în esenţǎ, raportul optim dintre efortul fizic depus de un individ şi
caracteristicile sale: vârstǎ, sex, tip constituţional, personalitate. O bunǎ condiţie fizicǎ poate fi
obiectivizatǎ prin efortul fizic cotidian care nu provoacǎ obosealǎ excesivǎ şi suprasolicitarea
funcţiilor vitale.
Efortul fizic este condiţionat de capacitǎţile funcţionale ale individului, de aici rezultând
faptul cǎ în abordarea practicǎ a optimizǎrii condiţiei fizice trebuie pornit de la cunoaşterea exactǎ
a capacitǎţii funcţionale a fiecǎrui individ în parte.
Suportul funcţional al condiţiei fizice este reprezentat de:
 sistemul respirator,
 sistemul circulator,
 sistemul osos şi articular,
 sistemul muscular.

2
Suportul motric al condiţiei fizice este reprezentat de:
 nivelul de dezvoltare al calitǎţilor motrice şi psiho-motrice,
 structura corporalǎ – raportul dintre ţesutul activ şi ţesutul gras, raportul dintre fibrele
musculare cu contracţie rapidǎ (albe) şi cele cu contracţie lentǎ (roşii).
 armonia corporalǎ – raportul dintre talie şi greutatea corporalǎ, raportul dintre
segmentele corpului şi corpul propriu-zis, raportul dintre dimensiunile corporale
individuale şi modelul social.

3
 Capitolul I – Fundamentarea stiintifica a lucrarii

1.1.Actualitatea si importanta temei

La intrebarea pusa diferitelor persoane, socotite drept veritabili antrenori pentru probele
combinate, cum considera TRIATLONUL si cum l-ar fi definit in raport cu probele sale, s-a ajuns
in posesia urmatorului raspuns: triatlonul este un concurs cu patru probe. De aici concluzia ca
tetratlonul este inainte de toate, o proba iar antrenamentul sau trebuie abordat cu o grija
permanenta.
Pare destul de greu ca un singur profesor, antrenor sa cunoasca toate subtilitatile si
progresul tehnic, aparut pe parcursul anilor in fiecare proba, dar este necesar si din punct de vedere
moral, obligatoriu, ca fiecare antrenor de triatlon sa-si faca o datorie din a progresa in fiecare dintre
ele. Pentru aceasta trebuie sa se documenteze, sa-i observe pe antrenorii fiecarei probe, sa discute
cu ei, imbogatindu-si astfel cunostintele. Pe langa aceasta antrenorul de triatlon trebuie sa raspunda
de toate antrenamentele si sa fie alaturi de atletul sau pe toata durata parcursului. Sub influenta
indrumatorilor federali, a antrenorilor de tot felul, a Federatiilor Scolare (U.N.S.S) se va dezvolta
tot mai mult practica probelor multiple. Exista certitudinea ca aceasta forma de competitie prezinta
avantaje sigure pentru formarea unui atlet si ca este benefica din mai multe puncte de vedere si
anume:
- tanarul isi cladeste un trup armonios, obtinandu-se astfel pregatirea fizica generala
- pe măsură ce se maturizează, tânărul descoperă diferitele practici atletice şi va fi interesat
mai mult de aceea pe care o îndrăgeşte el, calea spre progres fiind mai sigură şi mai uşoară.
- unii tineri vor avea poate vreodată ocazia să participe la un 'decatlon' îl vor îndrăgi şi vor
îmbrăţişa această specialitate.
Cu toate avantajele pe care le au probele multiple, lipsesc anumite caracteristici care
alcătuiesc substanţa decatlonului (decatlon- probe combinate) şi anume: o ordine de succesiune a
probelor şi ore de aşteptare între "etape" contrar celor prevăzute în regulamentul de organizare al
probelor multiple, în care alergările şi concursurile se succed rapid pentru ca astfel tinerii să nu se
plictisească pe teren.

4
 Probele multiple, deci şi probele combinate, fac posibilă limitarea antrenamentului
specializat precoce, răspunzător de multe ori de crearea unor copii minune care progresează rapid
apoi stagnează, se satură şi dispar.
Prin triatlon progresele copiilor pot fi prezentate pe mai multe probe, obţinându-se o
dezvoltare mai armonioasă, manifestând tot respectul faţă de motivaţia tinerilor şi păstrându-i
astfel pentru mai târziu. Aproape toţi marii campioni înainte de a păşi pe calea afirmării într-o
probă atletică sau alta, au demonstrat aptitudini şi talent în cadrul poliatloanelor şcolare.
Mărturie sunt exemplele demne de urmat:
- LIA MANOLIU, care la prima ediţie a Campionatelor şcolare din 1950 a obţinut la
triatlon 1637 puncte, a devenit mai târziu campioană olimpică la aruncarea discului cu 58,28 m (
Mexic, 1968) ;
- CORNELIA POPESCU POPA, recordmană naţională la pentatlon în 1976 cu 4446
puncte, deţine şi recordul la săritura în înalţime cu 1,93 m;
- ION BULIGA cu 400 de puncte la tetratlon (7,4 s ; 6,25 m ; 1,93 m ; 81,40 m) în 1977,
stabileşte cea mai bună performanţă mondială la această probă, pentru vârsta 10-14 ani, tot el
stabilind mai târziu recordul mondial la decatlon, record neegalat nici până astăzi;
Putem afirma că pregătirea atletică multilaterală obţinută de elevi în practicarea sistematică
a probelor combinate şcolare de triatlon, tetratlon şi pentatlon atletic şcolar este de necontestat
pentru marea performanţă, atât în probele combinate cât şi într-o singură probă atletică.

1.2. Motivarea alegerii temei

Constatarea că organismul copilului nu reprezintă organismul adultului în miniatură
constituie un fapt recunoscut de toţi specialiştii domeniului nostru. Acest lucru conferă şi pune în
faţa activităţii sportive la copii realizarea altor sarcini decât cele care se pun în faţa sportivilor
maturi. Acest lucru are o importanţă deosebită deoarece începutul activităţii sportive la copii
coincide în timp cu formarea proceselor biologice ale organismului. Organismul tânăr în perioada
de dezvoltare cere să fie stimulat multilateral, numai în acest fel putându-se asigura baza viitoarelor
performanţe şi o stare deosebită de sănătate.
Unul din scopurile folosite în acest sens îl constitui practicarea poliatloanelor, prin aceasta
contribuind la formarea calităţilor motrice de bază şi în acelaşi timp asigurând practicarea
multilaterală a copiilor şi tinerilor. Practicarea poliatloanelor asigură baza necesară pentru

5
realizarea performanţelor viitoare atât în probele atletice individuale, cât şi în toate disciplinele
sportive.
Motivul care m-a determinat să aleg această temă este însăşi modernitatea ei, în sensul că
nu a mai fost tratată până acum cu atenţia care se cuvine.

1.3.Istoricul probelor combinate

Probele combinate au fost practicate din vechime, odată cu organizarea celor dintâi Jocuri
Olimpice. Anul 1884 este anul când Statele Unite, Amateur Athletic Union (A.A.U.) propune o
probă atletică prevăzută cu o tabelă de cotare care să permită efectuarea unui clasament final bazat
pe însumarea punctelor realizate. Primul DECATLON atletic modern a luat fiinţă în anul 1911,
impunându-se foarte rapid, în 1912 fiind inclus în Jocurile Olimpice de la Stockolm alături de
PENTATLON (lungime, suliţă, 200 m, disc, 1500 m ), învingător la cele două probe fiind indianul
JIM THORPE.
In anul 1920, DECATLONUL se dispută în două zile, în 1924 este disputat ultimul
PENTATLON olimpic şi apar primele probe combinate feminine cu un PENTATLON (80 m
garduri, înălţime, greutate, lungime, 200m).
In atletism, în faza sa iniţială s-a vorbit cu mai multă uşurinţă despre DECATLON decât
despre PENTATLON sau HEPTATLON. Astăzi, ideea de a numi DECATLON toate probele
combinate este cea mai bună modalitate de a ne identifica probele, fără riscul de a greşi în ochii
publicului sau a telespectatorilor.
Astfel, DECATLONUL reprezintă probele combinate din atletism în opoziţie cu celelalte
forme combinate înregistrate în alte sporturi. Pentru public noi nu vom mai fi înnotători, ciclişti,
călăreţi, scrimeri ci în sfârşit atleţi.
Istoria decatlonului este legată de istoria tabelei de cotare, fiind folosite mai multe sisteme,
fiecare dintre ele constituind o formă de evoluţie, atât a performanţelor cât şi a modului de
concepere a probei.
Clasificarea poliatloanelor

6
DECATLON- seniori, juniori categoria I si a II-a
- 100 m, lungime, greutate, înălţime, 400 m - ziua I
- l 10 m garduri, disc, prăjină, suliţă, 1500 m - ziua a II-a

OCTATLON- juniori categoria a III-a

- 100 m, lungime, greutate, înălţime - ziua I
- 90 m garduri, disc, suliţă, 1000 m - ziua a II-a

HEPTATLON- senioare, junioare categoria I şi a II-a

- 100 m garduri, înălţime, greutate, 200 m -ziua I

-lungime, suliţă, 800 m -ziua a II-a

HEPTATLON (în sală)-seniori, juniori categoria I şi a II-a

- 60 m, lungime, greutate, înălţime - ziua I
- 60 m garduri, prăjină, 1000 m - ziua II

HEXATLON (în sală) juniori categoria a III-a

-50 m, lungime, înălţime - ziua I
-50 m, garduri, greutate, 1000 m - ziua a II-a
- 50 m, garduri, greutate, 1000 m -ziua a II-a

-ziua I -ziua a Il-a

PENTATLON (în sală ) senioare şi junioare categoriile I, a II-a şi a III-a

- 60 m garduri, înălţime, greutate o zi cu doua
- lungime, 800 m reuniuni

PENTATLON (în sală)-junioare categoria a III-a

- 50 m garduri, înălţime, greutate o zi cu doua
- lungime, 800 m reuniuni

PENTATLON (aer liber )-copii categoria I (băieţi )

7
 - 60 m, 60 m garduri, minge de oină - ziua I
- lungime, 1000 m - ziua a II-a

PENTATLON (aer liber) junioare categoria a III-a

- 80 m garduri, înălţime, greutate o zi cu două
- lungime, 800 m reuniuni

TETRATLON (aer liber) copii categoria a II-a (băieţi şi fete )

- 50 m, lungime, minge oină, 800 m(F), 1000 m(B) două reuniuni

TRIATLON (în sală) copii categoria I (băieţi şi fete )

- 50 m, lungime, 50 m garduri o reuniune

BIATLON (în sală) copii categoria a II-a (băieţi şi fete )

- 50 m, lungime o reuniune

1.4. Scopul lucrării şi ipotezele cercetării

In prezent privirile specialiştilor sunt îndreptate spre metode şi forme noi de organizare
şi desfăşurare a lecţiilor de educaţie fizică în scopul de a dinamiza dezvoltarea capacităţii vitale,
a creşterii rezistenţei organismului, a dezvoltării calităţilor motrice şi a indicelui de sănătate, a
creşterii şi eficienţei ei. Creşterea motricitatii generale pentru a fi corect apreciată trebuie
totodată raportată la valorile antropometrice care influenţează substanţial nivelul capacităţii
motrice. Creşterea şi dezvoltarea normală a corpului, implicit şi calităţile motrice sunt
determinate de factori interni şi externi care acţionează toată viata, dar cu efect de intensitate
mai mare în copilărie şi adolescenţă.
Programarea procesului de educaţie fizică în conformitate cu aceste noi orientări
metodice, impune ca întreaga activitate de proiectare să fie concepută în intenţia valorificării
exacte a condiţiilor materiale şi umane existente în unitatea şcolară unde am desfăşurat
experimentul.
Prin lucrarea de faţă am urmărit să sintetizez o experienţă, relativ scurtă (15 septembrie
2017-10 mai 2018 ) în pregătirea elevilor selecţionaţi pentru probele de triatlon şcolar, respectiv
în dezvoltarea calităţilor motrice : viteza, rezistenţa şi forţa. De asemenea am urmărit să
stabilesc un program de dezvoltare al calităţilor motrice menţionate, pe parcursul acestei

8
perioade de timp ţinând cont de particularităţile morfo-funcţionale ale elevilor din ciclul
gimnazial.
In lucrarea de faţă am pornit de la următoarele ipoteze de cercetare:

1. Calităţile motrice : viteza, forţa şi rezistenţa sunt calităţile care pot fi influenţate
pozitiv în procesul de pregătire al elevilor.
2. Vârsta elevilor (13-14 ani ) nu constituie o piedică în realizarea acestui obiectiv, cu
condiţia adaptării efortului la particularităţile de vârstă ale elevilor.
3. Calităţile motrice (forţa, rezistenţa, viteza ) pot fi dezvoltate în lecţia de educaţie
fizică cu condiţia existenţei unui program adecvat care să fie aplicat continuu, în
fiecare lecţie.
4. Mijloacele, volumul şi intensitatea efortului sunt specifice vârstei şi se organizează
în modele metodice. Metodele şi procedeele metodice sunt diverse şi au influenţă
mai mare sau mai redusă asupra dezvoltării calităţilor motrice.
5. Rezultatele în probele de control dau măsura progresului efectuat şi ele vor fi alese
dintre acelea care se adresează elevilor de aceste vârste.

1.5. Pregătirea fizică multilaterală - factor important în pregătirea

componenţilor echipelor de triatlon
Pregătirea fizică reprezintă o principală componentă a antrenamentului spotiv cu rol
foarte important în procesul de pregătire determinând randamentul sportivilor în antrenamente
şi concursuri.
Se poate spune cu precizie că pregătirea fizică constituie pivotul pentru toate celelalte
componente ale antrenamentului ( componenta tehnică, tactica, psihologia, teoretica etc ) şi
reprezintă de fapt baza de plecare pentru întreg procesul de pregătire, asigurând o capacitate
funcţională ridicată a organismului datorită complexităţii sale.
Pregătirea fizică înglobează un ansamblu de măsuri care asigură o capacitate
funcţională ridicată a organismului prin nivelul înalt de dezvoltare a calităţilor fizice de bază şi
specifice, valori optime ale indicilor mofo-funcţionali, stăpânirea deplină a exerciţiilor folosite
şi o stare perfectă de sănătate. Pregătirea fizică are importanţă la toate nivele de pregătire fiind
diferită de la o ramură la alta în raport cu solicitările specifice ale acestora.
Astfel, la grupele de începători pregătirea fizică are o pondere foarte mare ca timp şi
mijloace folosite, pe când sportivii de mare valoare acordă un spaţiu mai restrâns pregătirii
fizice, datorită efectelor cumulate ale antrenamentelor pe parcursul mai multor ani.

9
 Datorită faptului că pregătirea fizică este întâlnită sub diverse forme, aceasta a trebuit
să fie sistematizată după lărgirea sferei, cuprinderii şi priorităţilor metodice în care este folosită,
vorbindu-se de fapt de două tipuri de pregătire : generală sau multilaterală şi specifică.
Pregătirea fizică multilaterală asigură dezvoltarea calităţilor motrice de bază (viteza,
forţa, rezistenţa, îndemânarea ) şi a capacităţilor funcţionale ale organismului, în general;
îmbogăţeşte fondul general de deprinderi motrice; asigură dezvoltarea armonioasă a indicilor
morfo-funcţionali ce condiţionează practicarea ramurii de sport.
Pregătirea fizică multilaterală se realizează prin mijloace cu caracter general sau
împrumutate din alte ramuri de sport. Exerciţiile folosite sunt alese corespunzător cu cerinţele
ramurii de sport, pregatirea fizică generală devenind 'specializată' fără a deveni însă specială.
Pregătirea fizică multilaterală are un rol important la începutul perioadei pregătitoare,
pe măsură ce se avansează în pregătire ponderea acesteia micşorându-se, lăsând loc celei
specifice.
Dacă s-ar cunoaşte cu precizie disciplina sportivă sau proba în care copilul va face
performanţă maximă, nu ar fi indicat să se cheltuiască timp şi energie pentru a dezvolta ceea
ce nu corespunde cerinţelor efortului competiţional.
Dar în actualul stadiu al cunoştinţelor nu putem prevedea acest lucru. De aceea, cu toate
că sunt destule exemple de performanţe strălucite obţinute la antrenament la vârste fragede,
majoritatea autorilor sunt de părere că ponderea acordată pregătirii fizice multilaterale trebuie
să fie importantă cu cât vârsta sportivilor este mai coborâtă. Urmând ca pe măsură ce copilul
creşte şi se conturează aptitudinile, multilateralitatea naturii eforturilor să cedeze locul
multilateralităţii mijloacelor din acelaşi tip de efort, întrucât odată cu apropierea de vârsta
performanţei maxime aria mijloacelor folosite în antrenament trebuie să se retragă la cele care
au eficientă maximă.
Mijloacele de pregătire generală cuprind exerciţii care sunt denumite după obiectivele
pe care acestea trebuie să le realizeze şi anume:
- dezvoltarea capacităţilor motrice în general;
- dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
- insuşirea de deprinderi motrice variate.
Sunt cuprinse cele mai variate mişcări împrumutate din diferite ramuri de sport, din
care să aibă rezultatul, efectul dorit şi anume pregătirea fizică generală. In pregătirea copiilor
şi începătorilor aceste exerciţii trebuie aibă ponderea cea mai mare.

10
 La alegerea exerciţiilor de pregătire generală în care sunt cuprinse, de regulă, exerciţii
din aşa numitele 'şcoli' (şcoala alergării, săriturii, mingii, jocuri de mişcare, elemente de
gimnastică) există anumite criterii şi anume :
- să favorizeze dezvoltarea multilaterală a subiecţilor ;
- să dezvolte calităţile motrice de bază ;
- să lărgească bagajul de deprinderi motrice, care să favorizeze transferul;
- să reflecte particularităţile sportului respectiv şi chiar specializarea viitoare a
începătorului;
- conţinutul acestor mijloace având, în fiecare caz concret, un caracter particular.
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală nu sunt apreciate la adevărata valoare în toate
ramurile de sport. Tendinţa de a se mări volumul antrenamentului, in special, si de a-l micşora
pe cel al pregătirii generale, poate fi întâlnită atât la sportivii aflaţi în perioada pregătirii de
perspectivă, cât şi la cei de performanţă. Astfel, la unii sportivi s-a reuşit să se atingă rezultate
de mare valoare, relativ repede chiar în timpul junioratului, acest lucru ducând la specializarea
timpurie. La alţi sportivi care au avut la bază antrenamentul multilateral, au ajuns să obţină
rezultate mai târziu păstrând la vârsta performanţelor înalte o evoluţie continuă spre deosebire
de cei cu specializare timpurie.
Se presupune că o creştere prea lentă a performanţelor, stagnarea acestora sau frecvenţa
accidentărilor sunt generate de insuficienta folosire a exerciţiilor de dezvoltare fizică
armonioasă.
Multe ramuri sportive nu fac o delimitare precisă între exerciţiile speciale şi cele de
dezvoltare fizică sportivă.
Introducerea exerciţiilor de pregătire fizică generală este justificată deoarece :
- prin învăţarea şi exersarea mai multor mişcări, se îmbunătăţeşte coordonarea şi se
favorizează transferul deprinderilor ;
- datorită faptului că organismul copiilor şi juniorilor este în continuă creştere, o
suprasolicitare unilaterală poate duce la tulburări sau accidentări;
- exerciţiile de concurs şi cele speciale solicită şi întăresc muşchii care participă direct
la mişcare, în schimb ceilalţi rămân în urmă şi nu-şi pot aduce contribuţia în cadrul procesului
motric (musculatura abdominală şi a spatelui, care participă la toate mişcările ) ;
- in ramurile sau probele cu solicitări multilaterale asupra organismului, valoarea
acestor exerciţii constă în influenţa asupra proceselor de refacere (odihna activă). în aceste
cazuri se recomandă folosirea exerciţiilor de pregătire generală atât pe parcursul
antrenamentului cât şi după aceasta pentru înlăturarea mai rapidă a simptomelor de oboseală;

11
 - volumul şi intensitatea acesor exerciţii trebuie să fie reduse.
Din cele amintite mai sus reiese că,pregătirea fizică multilaterală asigurând mai multe
sisteme şi organe, creează posibilitatea de a răspunde la solicitări cu o arie de diversitate mai
mare decât pregătirea fizică unilaterală. Acest lucru are efecte pozitive asupra solicitărilor
profesionale şi la practicarea mai multor discipline în cadrul activităţii sportive de masă.

1.6. Selecţia echipelor de triatlon

Selecţia sportivă este o problemă de ordin ştiinţific, care în ultimul timp a devenit o
preocupare şi un obiect de studiu pentru numeroşi specialişti din diferite ţări; ea cuprinde mai
multe cerinţe paralele sau subordonate şi nu numai studierea şi îndeplinirea lor simultană pot
duce la un rezultat ştiinţific satisfăcător.
Sarcina selecţiei se pune în toate domeniile de activitate mai cu seamă în cele în care
elementul competitiv predomină. De aceea în sport, ea trebuie tratată cu o şi mai mare atenţie
întrucât SPORTUL înseamnă o activitate organizată de întrecere a unor persoane sau echipe,
pe baza unor reguli stabilite în prealabil şi unde apare necesitatea stabilirii unei performanţe
sau a unui învingător. Determinarea unui câştigător, ţelul suprem al întrecerilor sportive,
presupune un "surplus" faţă de adversar, care se poate realiza pornind de la o selecţie judicioasă
a celor în cauza, pe fondul căreia se pot broda ulterior cerinţele pregătirii la cel mai înalt nivel.
In prezent selecţia trebuie efectuată pe baza unor criterii complexe, cu caracter ştiinţific,
care să se fundamenteze pe date obiective. Criteriile obiective înlătură de cele mai multe ori
îndoielile privind posibilitatea obţinerii unor performanţe într-un timp îndelungat sau mai scurt,
economiseşte energie şi investiţiile materiale reclamate de acest proces îndelungat şi complex.
Duşmanul cel mai mare al selecţiei nefiind altul decât criteriul.subiectivitatii. Astfel,
prin selecţie înţelegem procesul neîntrerupt de depistare, alegere şi triere a tinerilor după
anumite criterii bine precizate şi îndrumarea lor sau practicarea organizată a unei anumite probe
sau ramuri sportive, în care să-şi poată valorifica la cel mai înalt grad calităţile pe care le are,
în scopul obţinerii unor performanţe superioare.
Selecţia are sarcina de a pune la dispoziţia antrenorilor şi profesorilor de educaţie fizică
probe şi norme de control care să înlesnească orientarea sportivilor către diferite ramuri
sportive după aptitudinile şi capacităţile pe care le posedă, evitând aprecierile subiective.
Aplicarea selecţiei prezintă avantaje ca:
- obţinerea unor performanţe înalte;
- reducerea substanţială a duratei de instruire;
- contribuie la mărirea longevităţii sportive;

12
 - ajută la creşterea rapidă a elementelor depistate prin selecţie;
- favorizează aplicarea eforturilor în concordanţă cu particularităţile concepţiilor
moderne de pregătire;
- evită un volum inutil de muncă şi investiţii materiale care nu pot fi fructificate;
- depistează sportivi plafonaţi;
- fcilitează recrutarea elementelor tinere;
- lărgeşte posibilităţile de afirmare pe plan internaţional.
In procesul selecţiei apare clar importanţa primordială a particularităţilor individuale de
care trebuie să se ţină seama, cum ar fi: vârsta, sexul, starea de sănătate, dezvoltarea fizică,
posibilitatea de adaptare funcţională, talent, aptitudini, preferinţe, toate analizate în funcţie de
efortul impus în practicarea probei sau ramurii sportive respective.
In prezent, în sportul contemporan de înaltă performanţă, se pune problema depistării
de "talente", atragerea celor mai talentaţi tineri la o anumită vârstă, care printr-o prognoza
judicioasă a dezvoltării ideologice şi un proces de antrenament raţional şi dirijat ştiinţific,
tânărul de azi să ajungă performerul de mâine.
Numai acest "talent", dotare de excepţie pe multiple planuri, nu este suficient pentru a
deveni un mare campion. In primul rând acest talent trebuie depistat dintr-o masă mare de tineri
şi pregătit corespunzător pentru viaţă, pentru societate şi apoi pentru sport.
Acest moment decisiv din viaţa campionului revine în primul rând profesoru lui de
educaţie fizică şi antrenorului.Pedagogul, profesorul de educaţie fizică are nobila misiune ca
într-un cadru organizat să asigure pregătirea psiho-fizică a tinerilor şi să-i depisteze pe cei mai
dotaţi pe care să-i promoveze într-un colectiv sportiv profilat pe pregătirea copiilor şi juniorilor.
In anul 1986 Ministerul Educaţiei şi învăţământului, printr-o serie de măsuri
organizatorice adoptate a prevăzut ca după o selecţie primară copilul să efectueze un stagiu de
pregătire psiho-motrică multilaterală de 1-2 ani.
Am putea concluziona că numai talentul, fără al doilea element (pregătirea sportivă de
excepţie în contextul unei pregătiri multilaterale fizice şi spirituale) nu duce la înalta
performanţă.
De aceea în abordarea corectă a selecţiei trebuie să dăm dovadă de multă mobilitate,
clarviziune şi în acelaşi timp prognoza riguroasă cu atât mai mult cu cât însăşi datele ştiinţei
evoluează într-un ritm accelerat. Pentru reuşita procesului de selecţie, este necesar pe de o parte
să se cunoască calităţile motrice ale sportului respectiv iar pe de altă parte, cei supuşi selecţiei
să posede acele calităţi la un nivel cât mai ridicat cunoscând faptul că unele sunt perfectibile
prin antrenament iar altele mai puţin.

13
 Lucrările de specialitate, privind selecţia şi pregătirea copiilor şi juniorilor pentru
activitatea sportivă de performanţă pun la dispoziţia antrenorilor şi profesorilor de educaţie
fizică anumite criterii de selecţie cu ajutorul cărora munca specialiştilor devine ştiinţifică şi
eficientă oferind posibilitatea descoperirii acelor tineri cu adevărat apţi pentru sportul de
performanţă.
Criterii medico-biologice care vizează atât starea de sănătate absolut obligatorie, cât şi
dezvoltarea somato-funcţională a corpului. Privind starea de sănătate, aceasta se va stabili prin
examen clinic pe aparate, cât mai complet iar starea funcţională va interesa integritatea
funcţională: endocrino-metabolică, neuro-musculară, neuro-psihică, hepato-renală,
hematologică, cardio-respiratorie. Ca urmare, dintre toate organele şi sistemele, aparatul
cardiovascular şi cel respirator sunt cele care se adaptează cel mai repede la efortul fizic,
răspunzând cu promptitudine la solicitările impuse.
Dezvoltarea fizică se realizează prin examen antropometric pentru a determina statura
(înălţime a corpului), greutatea corpului, bustul, lungimea membrelor inferioare, anvergură,
perimetrul toracic în repaus, în respiraţie profundă şi expiraţie forţată, diametrul biacromial şi
bitrohanterian.
Dezvoltarea motricitatii este condiţionată, atât de factori interni care pot fi recunoscuţi
în caracterele ereditare, şi în activitatea marilor funcţiuni ale organismului, cât şi de factorii
externi în condiţiile de viaţă, de munca socială, de educaţie, de mediu.
Modul în care caracterele ereditare răspund la acţiunea factorilor de mediu este diferit:
unele trăsături pot fi cu greu modificate formând grupa calităţilor stabile, iar altele sunt
modificate cu uşurinţă alcătuind grupa caracterelor perfectibile.
Aceste sublinieri au o mare importanţă, pentru că ele impun o tratare diferenţiată a
selecţiei în funcţie de caracterul perfectibil sau mai puţin perfectibil al calităţilor pe care le
reclamă practicarea sportului ales.
De aceea, sunt necesare unele precizări în legătură cu evoluţia ontogenică a calităţilor
motrice de bază, deoarece, în funcţie de acestea pot fi angrenaţi copiii şi adolescenţii în
activitatea de pregătire pentru marile performanţe.
VITEZA - are ca substrat marfo-funcţional sistemul nervos, a cărui structură şi funcţie
se maturizează în jurul vârstei de 14 ani. Ca urmare selecţia definitivă a tinerilor care vor să
practice sporturile care reclamă viteza (de reacţie, de execuţie, şi de repetiţie) poate fi făcută în
jurul acestei vârste. Trebuie totuşi, urmărite încă din clasa a IV-a elementele care prezintă un
nivel ridicat al acestei calităţi, deoarece fetele la această vârstă realizează peste 85%, iar băieţii

14
circa 75% din viteza pe care o vor dezvolta la sfârşitul creşterii şi dezvoltării lor somato-
funcţionale, procente destul de ridicate pentru a permite o predicţie întemeiată.
ÎNDEMANAREA - are ca substrat marfo-funcţional principal aria motrică a scoarţei
cerebrale şi analizatorul kinestezic. La 12 ani structura ariei motrice are acelaşi aspect ca la
adulţi iar analizatorul kinestezic la 14 ani este asemănător cu cel al adulţilor.
Maturizarea precoce a substratului acestei calităţi asigură posibilitatea obţinerii
performanţelor valoroase la sporturile care reclamă îndemnare, selecţia şi specializarea
putându-se face de timpuriu la gimnastică sportivă şi modernă, patinaj artistic şi sărituri în apă.
FORŢA - are ca substrat marfo-funcţional sistemul neuro-muscular. Acordând forţei
manifestate la vârsta adultă un procent de 100% se apreciază că aceasta evoluează între 10 şi
20 de ani astfel:
VÂRSTA BAIETI FETE

10-14 ani 56.00% 56,2%

14-16 ani 68.00% 81,25 %
16-18 ani 80.00% 87,5%
18-20 ani 92.00% 93,75 %

Intre 20-30 ani băieţii cât şi fetele dezvoltă o forţă de 100%. Din aceste date rezultă că
atât fetele cât şi băieţii nu pot face faţă satisfăcător cerinţelor de forţă mai înainte de 16 ani
fetele şi 18 ani băieţii. Totuşi la 14 ani fetele şi la 16 ani băieţii dezvoltă 4/5 din forţa pe care o
vor avea la maturitate, nivelul fiind suficient pentru începerea antrenamentelor specializate la
aceste vârste.
REZISTENŢA organică generală - este condiţionată la omul sănătos de stadiul de
dezvoltare a aparatului cardiovascular şi apreciata din punct de vedere biologic prin consumul
maxim de oxigen/min. Inima atinge volumul ei maxim de dezvoltare şi nivelul cel mai înalt al
consumului maxim de oxigen, după 19 ani, vârstă la care substratul morfo- funcţional al
rezistenţei organice generale poate fi considerat maturizat şi capabil să răspundă solicitărilor
specifice.
Depistarea copiilor şi adolescenţilor pentru sporturile care cer îndeosebi această calitate
se poate face însă cu mult înainte de această vârstă, în jurul vârstei de 14 ani la fete şi 16 ani la
băieţi când volumul inimii şi consumul maxim de oxigen ajung la circa 80% din valorile pe

15
care le vor avea la vârsta adultă. In ceea ce priveşte rezistenţa musculară, locală şi generală,
aceasta depinde foarte mult de forţă. Persoanele care au o forţă mai mare pot executa de mai
multe ori şi mai uşor un exerciţiu de forţă musculară. Dependenţa se observă numai în cazul în
care valoarea încordării este destul de mare şi în orice caz nu mai mică de 20-30% din forţa
maximă a principalelor grupe musculare angrenate în efort.
DETENTA - este o calitate combinată, la care iau parte viteza şi forţa, fiind expresia
puterii musculare maxime dezvoltate în minimum de timp. Puterea musculară este calitatea
care permite muşchiului să producă un travaliu în mod exploziv. Din cercetările efectuate de
specialişti rezultă că atât fetele cât şi băieţii prezintă între 14 şi 16 ani o adevărată explozie a
ritmului de dezvoltare a acestei calităţi combinate, putându-se trage concluzia că la această
vârstă se poate preciza dacă aceştia au sau nu şanse să realizeze mai târziu rezultate valoroase
în probele de sărituri şi alergări .
MOBILITATEA articulară are ca substrat marfo-funcţional sistemul osteo-articular şi
musculo-ligamentar. Deşi mobilitatea atinge valori maxime între 15-16 ani, ea poate fi obţinută
mai uşor în copilărie, motiv pentru care antrenamentele pentru educarea ei trebuie făcute
insistent încă din perioada copilăriei. Dezvoltarea excesivă a mobilităţii articulare influenţează
negativ dezvoltarea celorlalte calităţi motrice, ducând uneori la instalarea unor deficienţe de
postură şi alte fenomene neplăcute.
Dezvoltarea psihica - nu poate fi studiată şi apreciată cu aceeaşi uşurinţă şi obiectivitate
ca şi creşterea şi dezvoltarea somatică, organică sau motrică. Dar, este necesar ca profesorul să
cunoască unele criterii de apreciere ale manifestărilor psihice ale tinerilor pe care îi antrenează.
O primă acţiune ar fi informarea indirectă şi discretă asupra antecedentelor normale şi
patologice personale şi familiale. Copilul poate fi mobil, vioi şi spontan, sau lent, greoi şi
inhibat; poate fi prietenos, deschis şi comunicativ sau rece, reţinut şi tăcut; poate fi încrezător,
calm şi egal sau bănuitor, neliniştit şi instabil.
Selecţia este o acţiune evolutivă în care operaţiile se desfăşoară din mers pe toată
perioada activităţii sportive, acestea fiind activităţi de depistare, pregătire şi valorificare. Din
punct de vedere didactic cât şi operaţional se desprind trei etape de selecţie şi anume:

1. Selecţia primară - etapă în care are loc constituirea grupelor de începători şi

cultivarea interesului pentru sportul respectiv. Selecţia primară are următoarele
sarcini:
- pregătirea fizică generală şi dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă;
- iniţierea în tehnica sportului sau probei alese;

16
 - studiul comportamentului psio-motric.
Vârsta la care se începe selecţia primară în atletism ţine de calitatea probei pentru care
se selecţionează copiii, astfel pentru sprint şi sărituri 9-10 ani, iar pentru rezistenţă şi aruncări
11-12 ani.
2. Selecţia secundară - etapă care are următoarele sarcini:
- continuarea pregătirii fizice generale;
- dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă;
- se începe specializarea pe probe prin desăvârşirea pregătirii tehnice pentru una sau
mai multe probe;
- spre final se realizează selecţia definitivă pentru proba preferată.
Ţinând cont că selecţia primară durează cel puţin 1-2 ani, etapa a doua se recomandă să
înceapă între 13-14 ani pentru probele de viteză şi între 14-15 ani pentru probele de rezistenţă
şi aruncări.

Criterii şi probe de control privind selecţia în atletism

Datorită multitudinii probelor oferite de atletism, putem spune că acesta determină
solicitări somato-funcţionale, motrice şi neuro-psihice. Specificul fiecărei probe nu determină
un anumit tip somatic, în atletism. Cu toate acestea atleţii, indiferent de probă prezintă anumite
caracteristici comune: talie înaltă, dezvoltare fizică armonioasă, cu raportul talie/greutate
caracteristic probei, diametrul biacromial mai mare decât cel bitrohanterian.
Atenţia selecţionerilor trebuie îndreptată către copii înalţi, cu valori ale taliei peste
media pe ţară ale vârstei lor sau cel puţin egală cu media, cu o dezvoltare fizică armonioasă.
Privind calităţile psiho-motrice putem spune ca fiecare proba în parte, prin specificul
ei, solicita anumite combinaţii de calităţi motrice, cu anumite preponderente. Acestea depind
de caracteristicile individuale în sensul ca aceeaşi performanta apropriata ca valoare în aceeaşi
proba se poate obţine de sportivii cu posibilităţi motrice diferite ale calităţilor solicitate intre
anumite limite.
Pentru aceasta în primele etape ale selecţiei, pana la specializarea pe probe, sistemul de
selecţie şi promovare în pregătire testează nivelul calităţilor motrice de baza: viteza, detenta,
forţa, rezistenta urmărindu-se depistarea copiilor cu un nivel cât mai ridicat al acestor calităţi.
Un rol important îl au calităţile psihice, care pot favoriza sau limita obţinerea
rezultatelor la nivelul potenţialului de moment al sportivului. Pentru aceasta, este nevoie de
concentrare a atenţiei, atenţie distributiva, combativitate, încredere în forţele proprii şi echilibru
emoţional. De asemenea este nevoie de voinţa manifestata prin perseverenta şi dârzenie.

17
 Probe si norme de control
In selecţia primara nivelul de pregătire fizica generala, gradul de dezvoltare a fiecărei
calităţi motrice se face prin cele 8 probe ale sistemului internaţional de capacitate fizică (
STANDARD FITNESS TEST) elaborat de Federaţia Internaţionala pentru Educaţie Fizica.
In atletism se folosesc patru probe în care punctajul, valabil pentru încadrarea în grupele
de începători trebuie sa fie de 240 puncte. Aceste probe sunt următoarele:
- alergarea de viteza pe distanta de 50 m; proba se efectuează cu start din picioare şi
cronometraj la mişcare. Se acorda doua încercări cu pauza de 15 minute intre ele şi se
înregistrează cea mai buna. Nu se folosesc terenuri în panta sau denivelate iar concurenţii nu
au voie sa folosească pantofi cu cuie. Rezultatul se înregistrează în secunde şi zecimi de
secunda.
- săritură în lungime de pe loc; se permite o singura pendulare a braţelor pentru elan, se
acorda doua încercări şi se înregistrează cea mai buna. Se măsoară distanta de la vârfuri (poziţia
de plecare) la căleai (poziţia de aterizare). Suprafaţa pe care se sare trebuie sa fie neteda şi
nealunecoasa. Se sare desculţ sau cu pantofi de alergare fără cuie iar rezultatele se înregistrează
în centimetrii şi se punctează conform tabelelor.
- alergarea de rezistenta; fetele şi băieţii pana la 12 ani aleargă 600 m, de la12 ani în sus
fetele aleargă 800 m iar băieţii 1000 m. Toate distantele se aleargă pe teren plat contra
cronometru. Se acorda o singura încercare fără pantofi cu cuie iar rezultatul se înregistrează în
minute şi secunde şi se punctează conform tabelelor.
- aruncarea mingii de oină la distanţă; se aruncă de pe loc, mingea trebuind să plece din
mâna de deasupra capului. Se acordă două încercări şi se înregistrează cea mai bună iar
rezultatele se exprimă în metri şi în centimetri şi se punctează conform tabelelor.

1.7. Optimizarea metodelor şi mijloacelor de dezvoltare a calităţilor motrice în

pregătirea componenţilor echipelor de triatlon
Aspecte generale ale calităţilor motrice
Realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare este posibila numai daca se urmăreşte
în mod sistematic - lecţie de lecţie, trimestrial, anual şi pe durata unui întreg ciclu de şcolarizare
a elevilor - desăvârşirea unor finalitatea importante pentru instruirea motrica şi educaţia
acestora, cum ar fi: dezvoltarea calităţilor motrice, însuşirea unui sistem de cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi motrice, valorificarea influentelor exerciţiului fizic în sprijinul realizării
obiectivelor generale ale învăţământului, contribuind astfel, la pregătirea multilaterala a

18
elevului. In activitatea de perfecţionare sportiva nivelul atins de dezvoltarea calităţilor motrice
are o mare importanta. Varietatea de acţiuni motrice efectuate de individ în activitatea cotidiana
sau sportiva se realizează corect sau mai puţin corect, în raport direct cu gradul de dezvoltare
al calităţilor motrice. Acţiunile motrice se efectuează în principal pe baza a patru calităţi
motrice de baza şi anume: viteza, îndemânare, forţa, rezistenta şi pe seama unor forme de
manifestare a acestora.

Calităţile motrice condiţionează în mare măsura formarea şi consolidarea deprinderilor

motrice
Practica sportivă, precum şi numeroşi specialişti afirmă că nivelul de dezvoltare a
calităţilor motrice determină îndeplinirea cerinţelor prevăzute în programele şcolare privind
lărgirea şi perfecţionarea sistemului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice la elevi.
Calităţilor motrice le sunt proprii unii parametrii prin intermediul cărora se poate determina
valoarea şi contribuţia fiecăruia la realizarea diferitelor acţiuni motrice. De exemplu, pentru
determinarea valorii forţei se utilizează ca parametru etalon-încărcătura, pentru viteză-
repeziciunea mişcărilor, pentru rezistenţă-durata acţiunii, iar pentru îndemânare-complexitatea
şi precizia acţiunii. în funcţie de prezenţa acestor parametrii într-o acţiune motrică ne dăm
seama de rolul şi contribuţia calităţilor motrice în executarea acţiunilor respective.

Dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului

Se cunoaşte faptul că factorul de baza în desfăşurarea activităţilor profesionale sau
pentru obţinerea performantelor sportive superioare îl constituie capacitatea de efort.
Capacitatea de efort se refera la posibilitatea organismului de a presta o activitate fizica, în
principal, un timp cât mai îndelungat. Capacitatea de efort se dobândeşte în cadrul procesului
de instruire care urmăreşte dezvoltarea calităţilor motrice forţa, viteza, rezistenta,
perfecţionarea lor determinând şi adaptarea organelor, funcţiilor şi sistemelor organismului la
un nivel superior nu numai în activitatea sportiva de performanţă, ci şi asupra activităţii psihice
care în activitatea copiilor ocupa peste 70% din timpul de munca.
Rezistenta generala a organismului la eforturi şi la îmbolnăviri, funcţionarea normala a
organelor vitale ale acestuia, tenacitate a, perseverenta şi alte însuşiri şi calităţi ale voinţei,
dezvoltate în cadrul procesului de perfecţionare a capacităţii de efort a organismului,
exercita aceasta influenţă favorabilă.
In concluzie, o buna capacitate de efort fizic are influente pozitive, determinând
o capacitate de munca ridicata sub aspectul rezistentei la eforturi, al poftei de munca, al duratei

19
acesteia, deci asupra calităţii muncii, fiind în deplina concordanta cu obiectivele invatamantului
romanesc.

Dezvoltarea calităţilor motrice impune o riguroasă obiectivizare a procesului de

pregătire fizică a elevilor
Obiectivizarea procesului de instruire se refera la stabilirea unor modalităţi concrete de
apreciere calitativa şi cantitativa a progreselor, pe baza cărora sa se poată evalua şi valoarea
metodelor, procedeelor şi mijloacelor folosite.
Obiectivizarea procesului de dezvoltare a calităţilor motrice pretinde profesorului:
- să cunoască nivelul de pregătire al elevilor, de la ce stadiu se porneşte;
- sa stabilească probe şi norme specifice fiecărei calităţi motrice şi sa le aplice periodic
în activitatea practica(la început de an şcolar, la sfârşit de trimestru, la sfârşit de an şcolar);
- sa elaboreze modelul final privind dezvoltarea calităţilor motrice şi structurile de
exerciţii fizice utilizate pentru realizarea acestuia;
- sa aprecieze periodic prin probe şi norme valoarea sistemelor de acţionare utilizate
pentru dezvoltarea calităţilor motrice conform modelului elaborat;
- sa tina o evidenta precisa a datelor obţinute şi sa o utilizeze corespunzător pentru
aprecierea critica a activităţii desfăşurate.
Obiectivizarea procesului de dezvoltare a calităţilor motrice determină o mai precisă
ordonare a activităţii profesorului, obligându-1 la căutări continue pentru a găsi cele mai
eficiente mijloace şi forme de organizare a activităţii, asigura randament sporit în îndeplinirea
obiectivelor planificate.

Dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a

elevilor
O soluţie pentru convingerea elevilor despre necesitatea practicării independente a
exerciţiilor fizice o constituie conştientizarea permanenta a procesului de instruire. Elevul nu
trebuie pus numai sa execute, ci sa ştie ce şi cum şi mai ales de ce executa, care sunt efectele
acestor exerciţii asupra dezvoltării sale.
O alta soluţie o reprezintă recomandarea unor programe individuale de activitate cu
verificarea periodica a progreselor realizate, individualizarea efectuării exerciţiilor pentru
dezvoltarea unei calităţi motrice, în limita timpului şi spaţiului, precum şi sarcini suplimentare
pentru elevii care au nevoie de acestea.

20
 Dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza în şi cu condiţii materiale simple
In timp ce formarea şi consolidarea deprinderilor motrice de baza, ca şi a celor specifice
diferitelor ramuri de sport se pot realiza, în general, numai cu aparatura adecvata pe terenuri
amenajate şi în săli, dezvoltarea calităţilor motrice, în special a forţei, vitezei şi rezistentei se
poate efectua în condiţii simple de spaţiu şi cu aparatura uşor de confecţionat.
Dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza, la nivelul cerinţelor lor programelor
şcolare, în orice şcoală, chiar în cele care nu dispun de o dotar materiala optima şi pe orice
timp. Este doar nevoie de preocupare şi imaginaţie din partea profesorului pentru
confecţionarea, cu ajutorul elevilor, a unor aparate simple sau improvizate sau în trasarea unor
spatii unde sa se desfăşoare activitatea.

Procesul de desfăşurare al calităţilor motrice poate deveni o activitate atrăgătoare pentru

elevi
Elevul care a simţit progresul pe care îl face intr-un anumit domeniu, în cele mai multe
cazuri se " îndrăgosteşte " de domeniul respectiv. Soluţiile pentru angajarea elevului la o
activitate susţinuta şi plăcuta, cunoscând faptul ca în dezvoltarea calităţilor motrice (în special
a forţei şi a rezistentei) se pot realiza progrese vizibile şi spectaculoase, constau în cunoaşterea
de câtre el, a acestor rezultate, în conştientizarea pregătirii pe care o desfăşoară şi explicarea
efectelor acesteia.

Modalitatea de acţionare pentru dezvoltarea calităţilor motrice

Dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizica trebuie făcuta pe cai şi cu
mijloace specifice. Principalele cai pe care trebuie sa se acţioneze pentru dezvoltarea calităţilor
motrice în activitatea de educaţie fizica şi sport sunt următoarele:
1. Folosirea deprinderilor motrice de baza şi a procedeelor tehnice specifice diferitelor
ramuri de sport cu modificarea dominantei lor, deci a influentei. Dominanta
exerciţiilor, a acţiunii motrice se refera la instruirea elevilor pentru invitarea,
consolidarea, perfecţionarea şi aplicarea deprinderii motrice respective. Aceasta nu
este singura dominanta care se poate imprima unei acţiuni motrice. Acelaşi exerciţiu
fizic, prin care se urmăresc aspecte de invitare şi consolidare, poate fi utilizat şi
pentru dezvoltarea unei calităţi motrice, a unei forme de manifestare a acesteia. Se
impune respectarea unei reguli foarte importante şi anume:

21
 Deprinderile motrice de baza şi procedeele tehnice se pot folosi pentru dezvoltarea
calităţilor motrice prin modificarea dominantei, după ce elevii şi-au însuşit mecanismul de baza
al acestora.
2. Folosirea metodelor, procedeelor şi mijloacelor specifice dezvoltării calităţilor
motrice.
Cerinţelor care condiţionează eficacitatea acestei cai sunt următoarele:
- realizarea unei planificări precise a activităţii destinate fiecărei calităţi motrice ce
urmează a fi dezvoltate în cadrul fiecărui trimestru, an şcolar, ciclu de şcolarizare;
- stabilirea sistemelor de acţionare în diferite etape;
- aplicarea cu consecventa şi continuitate a sistemelor de acţionare lecţie de lecţie, pe
toata perioada în care este planificată dezvoltarea fiecărei calităţi motrice;stabilirea unui număr
optim de repetări, a volumului şi a intensităţii corespunzătoare efortului;
- tempoul şi ritmul de execuţie, valoarea încărcăturilor, distantele şi durata pauzelor
dintre repetări sunt elemente de baza cu care se apreciază progresul;
- testarea periodica a valorilor atinse pentru ca dependent de acestea sa se intervină cu
modificările necesare;
- păstrarea unei evidente precise a rezultatelor şi mijloacelor folosite.
Pentru fiecare calitate motrica sau forma de manifestare a acesteia trebuie să
selecţionăm în raport cu vârstă şi cu sexul elevilor, numai acele metode, procedee şi mijloace
care s-au dovedit eficiente, în funcţie de modelul pe care vrem sa-1 realizam sa modelam
mijloacele şi căile prin şi cu care vom acţiona.

22