UNIVERSITATEA,,AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCATIE FIZICA SI SPORTIVA

LUCRARE DE DIPLOMĂ

FITNESS-UL SI IMPORTANTA SA
IN MENTINEREA STÂRII DE SANĂTATE A
PERSOANELOR VÂRSTNICE

2010

1
 UNIVERSITATEA,,AVRAM IANCU” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
SPECIALIZAREA EDUCATIE FIZICA SI SPORTIVA

LUCRARE DE DIPLOMĂ

FITNESS-UL SI IMPORTANTA SA
IN MENTINEREA STÂRII DE SANĂTATE A
PERSOANELOR VÂRSTNICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: ABSOLVENT:

Prof. univ. Dorin Almăşan
Asist.univ.drd Dan Crisan

Cluj-Napoca
2010

2
 PLANUL LUCRARII

CAPITOLUL I

Fitness - ,, gimnastica “ elenă actuală

1.1. Istoric asupra preocupărilor privind starea de bine………. 4

1.2. Noţiunea de fitness………………………………………...5
1.3. Componentele fitness-ului…………………………………6

CAPITOLUL II

Persoana vârstnică

2.1. Noţiunea de persoană vârstnică……………………………19

2.2. Particularităţile persoanelor vârstnice…………………..…20
2.3. Susţinerea persoanelor vârstnice…………………………..22

CAPITOLUL III

Capacitatea motrică a persoanelor vârstnice

3.1. Capacitatea aerobă şi persoana vârstnică…………………27

3.2. Capacitatea anaerobă şi persoana vârstnică………………30

3
 CAPITOLUL IV

Periodizarea pregătirii în fitness

4.1. Planificare, periodizare…………………………………….31

4.2. Planificare în funcţie de obiective…………………………38

CAPITOLUL V

Metodologia cercetării

5.1. Subiecţi şi metode …………………………………………45

5.2. Rezultate …………………………………………………...46
5.3 Motivaţii ale practicării exerciţiilor fizice…………………..50

CAPITOLUL VI

Concluzii şi propuneri…………………………………………...52
Bibliografie…………………………………………………………….….54
Anexe……………………………………………………………………...56

4
 CAPITOLUL I

1.1. ISTORIC ASUPRA PREOCUPĂRILOR PRIVIND

STAREA DE BINE

Părintele culturismului şi fitnessului Eugen Sandow,spunea că mişcarea însemnâ

viaţâ. Cine respectâ acest principiu în activitatea sa se va bucura de o sânâtate perfectâ
pănâ la o vărstrâ înaintatâ.Lipsa de activitate accelereazâ procesul înbâtrinirii, lâsănd
organismul pradâ diferitelor boli.
Tot ce serveşte la menţinerea sau creşterea energiei contribuie la întârirea sânâtâţii
şi la prelungirea vieţii ,tot ce provoacâ scâderea energiei(odihna exagerata)duce la
scurtarea vieţii.
Existâ nenumârate exemplecare demonstreazâ câ cei care au îmbinat munca fizicâ
cu munca intelectualâ s-au bucurat de o sânâtate perfectâ,fiind apţi în acelaşi timp sâ
creez opere nemuritoare
Sportul, în larga accepţiune care i se dă astăzi acestei noţiuni, a fost din cele mai
vechi timpuri o componentă a vieţii sociale a tuturor civilizaţiilor umane pe care istoria le
consemnează.
Sportul, ca activitate specific umană, a fost cel mai adesea un mijloc prin care
oamenii trăgeau foloase imediate pentru progresul lor, şi nu de puţine ori a fost considerat
şi un simplu mijloc de recreere, de agrement. Aceste două alternative au coexistat de-a
lungul vremurilor, cu accente mai puternice sau mai slabe asupra evoluţiei societăţii
omeneşti, indiferent de epocă, popor sau zonă geografică în care s-au situat, până în zilele
noastre.
Cu 2000 de ani în urmă celebrii medici ai antichităţii Hipocrate şi Galen afirmau
relaţia dintre capacitatea de mişcare şi starea de sănătate fizică şi psihică - starea de
echilibru mental este în raport direct cu starea de echilibru fizic - ,,Optandum est ut sit
mens sana in corpore sano “ ( Juvenal ). Prin fitness se urmăreşte menţinerea unui raport

5
constant între armonia corporală şi capacitatea general funcţională. Realizarea
echilibrului constant se poate realiza prin o justă dozare a efortului (fizic şi psihic), prin
evitarea excesului alimentar, prin evitarea utilizării substanţelor narcotice, dopante ( care
include şi clasa anabolizanţilor sintetici ).
Mijloacele de acţionare în vederea obţinerii capacităţii motrice trebuie
subordonate comandamentelor impuse de eustres. Eustresul sau stresul stimulant este
indispensabil pentru viaţă şi pentru menţinerea funcţiilor mentale sau fizice, necesare
desfăşurării activităţii umane. Trebuie îndepărtat distresul - stresul ce depăşeşte o
intensitate critică.

Prin execuţii raţionale şi sistematice, muşchii cresc în volum şi capătă forţă.Din

contră ,dacă se încetează orice activitate fizică ,muşchii se atrofiază şi îşi pierd
propietătiile funcţionale.

Nu este permisă agresarea ( violentarea ) practicantului de fitness cu

supraîncărcări, suprastimulări intense şi prelungite, care depăşesc resursele fiziologice şi
psihologice personale, rezultând scăderea performanţei, insatisfacţie, dereglări
psihomatice şi fizice.
Rezultă că există argumente suficiente în sprijinul ideii că obţinerea stării de bine
- cea care vizează optimizarea stării de sănătate sau recâştigarea ei - se poate realiza
printr-o activitate fizică prestată în timpul liber (sub forma unor lecţii de antrenement )
sau în cadrul lecţiilor de educaţie fizică - dar numai după anumite criterii. Activităţile de
fitness trebuie conduse numai de persoane competente - specializate potrivit criteriilor
impuse de legislaţia în domeniu. Termenii de ,, fitness “( condiţie fizică) şi de ,, health “ (
sănătate ) sunt cvasi-similari. Beneficiile activităţii fizice bine dirijate asupra sănătăţii au
fost examinate şi recunoscute de mai multe organisme internaţionale - Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, Federaţia Internaţională de Medicină Sportivă, Colegiul American
de Medicină Sportivă şi Consiliul Europei.

6
1.2. Noţiunea de fitness.

Noţiunea de ,, fitness “ poartă mai multe accepţiuni: o stare de bine care permite
desfăţurarea acţiunilor motrice cu vigoare şi care se constituie fundament şi pentru
desfăşurarea eficientă a activităţilor intelectuale; un set de atribute prin care individul
face faţă solicitărilor fizice şi intelectuale din activităţile cotidiene sau sportive -
dependent de condiţia sa anatomică, fiziologică şi psihologică; etc.

Fitness-ul pentru toţi ( care se distinge de fitnessul competiţional sau de un anume

fitness înţeles ca activitate desfăşurată în vederea dezvoltării capacităţii motrice specifice
unei oarecare discipline sportive) se practică pentru a obţine o stare de bine într-o relaţie
directă şi necondiţionată cu menţinerea, promovarea şi/sau recâştigarea sănătăţii - se
urmăreşte realizarea unei dezvoltări corporale armonioase şi a unei capacităţi funcţionale
optime -se urmăreşte realizarea ,, capacităţii motrice “.
Pe plan naţional şi în special pe plan local fitness ul este o ramurâ sportivâ
practicatâ de un numâr tot mai mare de persoane bucurîndu-se de o popularitate tot mai
mare în rîndul tinerilor ,dar şi în răndul persoanelor în vărstrâ care au înteles câ sportul se
poate practica şi ca mijloc de recreere ,în detrimentul celorlalte moduri de recreere cum
ar fi televiziunea ,radioul,calculatorul,discotecile.

Dar existâ şi rezultate notabile şi in răndul practcantilor de performanţâ,pe plan

national şi chiar internaţional.

7
1.3. Componentele fitness-ului.

Fitness-ul are cinci componente echidistante şi prelucrabile în funcţie de

obiectivele propuse şi particularităţile individuale:
- rezistenţa cardiovasculară;
- fortă musculara;
- mobilitate articulară şi supleţe musculară;
- rezistenţă musculară;
- compoziţie corporală.
Aceste componente sunt dependente de starea de bine ( health - related
fitness components). Fiecare individ îşi poate îmbunătăţii calităţile până la
maximul lor determinate genetic - fitness-ul se poate practica şi de cei care nu au
aptitudini sportive ( sau/şi de cei care nu doresc să practice sportul de
performanţă).

Un termen înrudit întâlnit în literatura de specialitate îl reprezintă ,,

fitness-ul motor” - derivă din conceptul general şi reprezintă capacitatea
individului de a realiza o acţiune motrică, cu caracteristicile unei deprinderi
motrice ( performante) - se vizează eficienţa mişcării - componentele acestuia
sunt:
- agilitatea
- puterea,
- timpul de reacţie,
- viteza,
- coordonarea segmentară,
- echilibrul.

8
 a) Rezistenţa cardiovasculara:

Rezistenţa reprezintă capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată

relativ lungă şi o intensitate relativ mare, menţinând indici constanţi de eficacitate
optimă1.
Nivelul de dezvoltare a rezistenţei se reflectă într-o capacitate funcţională ridicată:
cardiovasculară, respiratorie, metabolică nervoasă şi coordinativă. Absorbţia maximă de
O2 (VO2 maxim) este principalul criteriu de apreciere a capacităţii de rezistenţă.

Formele de manifestare a rezistenţei sunt:

a) în funcţie de participarea grupelor musculare: rezistenţă generală, rezistenţă

regională, rezistenţă locală;
b) în funcţie de sursa energetică: rezistenţă anaerobă, rezistenţă aerobă;
c) în funcţie de durata efortului: rezistenţă de scurtă durată - 45 sec. - 2 min., rezistenţă
de durată medie - 2-8 min., rezistenţă de lungă durată - peste 8 min. ( rezistenţă de
lungă durată I - sub 30 min., ( rezistenţă de lungă durată II - 30-90 min., rezistenţă
de lungă durată III - peste 90 min.).
d) Factorii care condiţionează rezistenţa sunt:
- tipul de fibră musculară implicată în activitate, fiind indicate fibrele roşii ST ( slow-
twich),
- rezervele energetice,
- parametrii cardio-vasculari ( min.-volum cardiac, elasticitatea vasculară şi reglarea
periferică capilară),
- factorii psihici ( procesele volitive).

1
Baroga Marta, Baroga L. (1976) - Conditia fizica si sportul

9
Procedeele metodice de dezvoltare a rezistenţei:

a) metoda eforturilor uniforme ( continue, de lungă durată);

b) metoda eforturilor variabile;
c) metoda lucrului cu intervale ( fracţionată), aceasta przentând două variante şi anume:
varianta antrenamentului intensiv şi varianta antrnamentului extensiv.

b) Forţa musculara:

Forţa este o aptitudine motrică condiţională - şi ea comportă multe definiţii - una

dintre ele apreciază că forţa este posibilitatea de a învinge o rezistenţă sau să se opună
acesteia, printr-un efort muscular intens.

Formele de manifestare a forţei se clasifică după mai multe criterii:

1. după criteriul gradului de participare a grupelor musculare, distingem:

- forţa generală: este manifestarea tuturor grupelor musculare independent de
disciplina sportivă practicată
- forţa specifică: este manifestarea forţei tipice pentru grupele musculare care participă
în mod prioritar la un anumit sport
-
2. după criteriul contracţiei musculare determinată de variaţia lungimii muşchiului:
- forţa izometrică
- forţa dinamică ( izotonică) care poate fi de tip învingere ( regim miometric) sau de
tip cedare ( regim pliometric)

10
 - forţa mixtă ( auxotonică).
3. după criteriul capacităţii de efort distingem între
- forţa absolută : este superioară forţei maxime. Forţa absolută este o sumă
a forţei maximale şi a rezervei de forţă care poate se poate mobiliza doar în condiţi
extreme
- forţa relativă : reprezintă de fapt un raport între forţa maximă exprimată la un
moment dat şi greutatea (masa) musculară a corpului.
- 4. după citeriul modului de combinare cu celelalte capacităţi motrice distingem:
- forţa în regim de viteză ( forţa explozivă)
- forţa în regim de rezistenţă
- forţa în regim de îndemânare.

Principalii factori care condiţionează forţa sunt:

- capacitatea de concentrare a proceselor nervoase;

- numărul de fibre musculare şi grosimea secţiunii transversale a
muşchiului ( implicit a fibrei musculare)
- resursele de energie intramusculare ( ATP şi CP);
- lungimea fibrei musculare şi valoarea unghiulară a segmentelor
implicate în efort;
- intensitatea şi durată contracţiei musculare;
- vârsta, sexul , ritmurile diurne;
- factorii psihici ( motivaţia, stările emoţionale, concentrarea atentiei ).

Procedeele metodice de dezvoltare a forţei sunt:

- a celei explozive-procedeul eforturilor explozive (,, Power-

training”), metoda principală din antrenamentul de haltere,
procedeul eforturilor mijlocii;
- a forţei în regim de rezistenţă - procedeul lucrului ,, până la refuz”, procedeul în
,,circuit”, procedeul eforturilor segmentare - metoda ,,Body-building”.

11
 Contracţia musculară este expresia forţei musculare si exista trei feluri de contracţie
musculară:

a) contracţia izometrica

- este contracţia in care creşte tensiunea musculară fară ca lungimea muşchiului să se

modifice.
Contracţia izometrică are efecte asupra circulaţiei, cataboliţilor, oxigenului
muscular.

În timpul contracţiei izometrice circulaţia sangvină este suspendată iar cataboliţii

se acumulează, astfel ca muşchiul nu primeşte oxigen, intrând în datorie de oxigen.
În ceea ce priveşte parametrii contracţiei izometrice aceştia sunt:

1. Intensitatea contracţiei - pentru a obţine forta musculară, intensitatea

contracţiei izometrice trebuie să fie minim 35 % din forţa maximă.
Pentru a obţine hipertrofie musculară intensitatea contracţiei izometrice trebuie să
fie de min.2/3 din forţa maximă.
Dacă nu se realizează aceste valori se produc scăderi de forţa si implicit de volum
muscular.

2. Durata contracţiei izometrice - timpul contractiei izometrice se masoara in

secunde.
O contracţie izometrică nu depăşeşte 12 secunde nici în cazul sportivilor antrenaţi.
În cazul bolnavilor se folosesc contracţii cu durate de 3-5-6 secunde.

12
Avantaje

1. Eficienţa bună în obţinerea forţei şi hipertrofiei musculare.

2. Reducerea edemului pulmonar.
3. Tehnica este simplă şi ieftină.
4. Se folosesc durate scurte de tratament.
5. Nu solicită articulaţiile
6. Nu este obositoare.
7. Menţine asocierea mentală
8. Este o metodă bună de apreciere a forţei prin EMG.

Dezavantaje

1. Mareste munca inimii.

2. Creşte frecvenţa cardiacă.
3. Efecte dramatice la persoanele aflate după infarct.
4. Nu amelioreaza supletea articulaţiilor şi a ţesutului periarticular.
5. Nu contribuie la ameliorarea rezistenţei musculare.
6. Dezvoltă un feed-back kinestezic redus.

b) contracţia izotonica - este produsă cu modificarea lungimii muşchiului,

tensiunea de contracţie rămânând aceeaşi pe tot parcursul mişcării.

13
 Clasificarea contracţiilor izotonice:

1. În funcţie de încărcare există:

a) contracţie izotonică simplă, făra încărcătură, nerealizându-se creătere de
forţa musculară.
b) Contracţie izotonică contra rezistenţei.

2. În funcţie de lungimea muşchilui:

a) contracţie izotonică concentrică cu apropierea capetelor muşchiului;
b) contracţie izotonică excentrică cu îndepărtarea capetelor muşchiului.

Efectele contracţiei izotonice:

1.Contracţia izotonică cu rezistenţa creşte forţa musculară, numai dacă valoarea

rezistenţei este mai mare decât valoarea forţei.

2.Creşterea mobilităţii articulare este realizată odată cu creşterea presiunii în

articulaţie.
3.Creşterea rezistenţei musculare.
4.Creşterea coordonării cu rapiditate de acţiune şi antrenarea egală a tuturor
fibrelor musculare în toate unghiurile de mişcare.

Dezavantajele contracţiei izotonice sunt acelea ca

1. solicită articulaţia.
2. determină dureri articulare şi musculare.

14
 c) Contracţia izokinetică - se realizează cu aparate speciale care asigură variaţia
rezistenţei cu menţinerea constantă a vitezei de mişcare pe toată amplitudinea
mişcării şi forţa este egală în fiecare moment al mişcării.

c) Mobilitatea.

Mobilitatea reprezintă capacitatea omului de a executa mişcări cu amplitudine mare,

prin forţe proprii sau sub influenţa forţelor exterioare2.
Mobilitatea este o calitate a aparatului articular în sine ca suport anatomic al
amplitudinii mişcărilor, iar supleţea ( flexibilitatea) se referă la elasticitatea ligamentelor,
tendoanelor şi muşchilor care împreună cu suportul anatomic, formează structura
anatomofiziologică a acestei calităţi.

Formele de manifestare a mobilităţii:

a) în funcţie de specificul activităţilor motrice:

- mobilitate generală
- mobilitate specifică

b) în funcţie de tipul de forţă determinată:

- mobilitate activă ( statică, dinamică)
- mobilitate pasivă

Rezerva motrică reprezintă diferenţa dintre mobilitatea pasivă şi mobilitatea activă.

2
Dragnea, A., Bota Aura (1999) – Teoria activitaţilor motrice, Editura Didactica si Pedagogica, R.A.
Bucureşti

15
Factorii care condiţionează mobilitatea sunt :

- aparatul tendinos
- aparatul ligamentar
- aparatul capsular care stabilizează articulaţia
- elasticitatea musculară
- temperatura mediului ambiant (mobilitatea se îmbunătăţeşte la
temperaturi mai ridicate)
- vârsta
- sexul (mobilitatea are valori superioare la copiii între 11-14 ani
şi la femei, diferenţa explicându-se printr-o serie de particularităţi
care ţin de compoziţia corporală, diferenţe hormonale, etc.),
oscilaţiile diurne ale factorilor biologici determină un nivel
scăzut al mobilşităţii în timpul dimineţii şi o creştere după-
amiaza şi seara.

Procedee metodice de dezvoltare a mobilităţii:

a) exerciţii active: lente, rapide, repetitive;

b) exerciţii pasive: dinamice, cu auto-manipulare, cu hetero-manipulare,
stretching cu contracţie-relaxare.

Manifestări ale mobilităţii:

I. Flexibilitatea - reprezintă amplitudinea maximă într-o articulaţie la un

moment dat.
Flexibilitatea depinde de o serie de factori şi anume:

16
a) factori interni: - tipurile de articulaţie
- elasticitatea ţesuturilor
- capacitatea de contracţie a muşchiului.
b) factori externi: - vârsta
- sexul
- momentul zilei
- abilitatea individuala
-leziuni şi stadiul de vindecare al acestora.

II. Redoarea - reprezintă inversul flexibilitaţii şi constă dintr-o rezistenţa

la alungire a ţesuturilor moi, mai ales a fibrelor da colagen. Aceasta
este determinată de lipsa de mişcare, de inactivitate.
Ţesuturile participă la redoare în diferit măsuri şi anume:
- capsula articulara şi ligamentele - 47%
- fascia musculară - 41%
- tendonul - 10%
- pielea - 2%

Lipsa de mişcare duce la limitarea de mobilitate cauzată prin :

1. modificari ale ţesuturilor moi - muşchi;

- ligamente;
- tendoane;
- fascii;
- piele.
2. modificari articulare: - ale capsulei articulare;
- ale capetelor osoase articulare.
3. modificari ale ambelor elemente.
Aceasta lipsa de mişcare cauzează: - boli cardiovasculare şi respiratorii, boli articulare,
inflamatorii.

17
Limitarea de mobilitate prin articulaţie poate fi dată de leziuni ale capetelor osoase
articulare sau leziuni ale capsulei articulare.

Modalitaţi de refacere a amplitudinii de mişcare.

Amplitudinea de mişcare redusa prin tesut moale se reface prin :

- stretching;
- inhibiţie activa,
iar cea redusă prin articulaţie se reface prin:
- mobilizări;
- manipulări.

STRETCHINGUL - este o tehnica kinetica, de refacere a amplitudinii de mişcare care

constă în intinderea elementelor aparatului kinetic, ce se bazează pe forţa elastică a
ţesuturilor3.
Stretchingul muscular este de mai multe forme şi anume:
- stretching balistic
- stretching dinamic
- stretching activ
- stretching pasiv
- stretching izometric.

Inhibiţia activă - este o tehnica de refacere a amplitudinii de mişcare compromisă de

contractura de mişcare.

Mobilizarile - sunt formate din mişcari pasive executate foarte lent sau continuu, cu efect
de creştere a mobilitaţii.

3
Dr. Comanescu I. Kinetologie – note de curs 2002

18
d) Rezistenţa musculară

Rezistenţa musculară este capacitatea muşchiului de a susţine un efort în timp.

Capacitatea de a efectua contracţii musculare repetate efectuate pe o perioadă prelungită
de timp4.
Factorii care condiţionează rezistenţa musculară sunt:
 forţa musculară
 circulaţia din muschi
 starea generală de sănătate
 echilibru neuro-vegetativ şi endocrin

Clasificarea rezistenţei musculare

 rezistenţă musculară generală : este rezistenţa întregului organism de a realiza un

lucru mecanic cu peste 2/3 din masa musculară în acţiune
 rezistenţă musculară locală : se referă la rezistenţa unui segment al corpului care
cuprinde 1/3 din masa musculară a corpului

e) Compoziţia corporală.

Compoziţia corporală reprezintă procentul relativ de ţesut adipos şi masă musculară

activă din totalul greutăţii corporale. Este o componentă a fitness-ului, condiţionată de

4
Dr. Comanescu I. Kinetologie – note de curs 2002

19
starea de sănătate. S-a demonstrat experimental modificarea compoziţiei corporale în
detrimentul masei active. Cauzele principale ale acestui fenomen sunt :
- creşterea standardului de viaţă;
- mecanizarea şi automatizarea activităţilor profesionale;
- mărirea timpului liber;
- lipsa activităţilor fizice;
-cunoştinţe insuficiente despre controlul greutăţii corporale;
- lipsa de motivaţie privind imaginea de sine.
Creşterea nivelului ţesutului adipos în detrimentul masei musculare active are
efecte nefavorabile asupra organismului. Principalele efecte sunt:
- risc crescut de hipertensiune;
- diabet, artroze, etc.
- atitudini corporale deficiente;
- pubertate întârziată la copii;
- rezistenţă şi capacitate de lucru scăzute.

Îmbunătăţirea compoziţiei corporale presupune angajarea subiecţilor în programe

sistematice de exerciţii fizice (fitness) şi un regim de nutriţie adecvat.
Practicarea ,, fitness-ului pentru toţi” are o largă răspândire şi, în mare parte, prin acesta
se înţelege ,, gimnastică de întreţinere”. Gimnastica de întreţinere, astfel înţeleasă,
vizează starea de bine a practicantului - adică wellness-ul. Pentru a obţine o stare de bine
într-o relaţie directă şi necondiţoinată cu menţinerea, promovarea şi/sau recâştigarea
sănătăţii. Se urmăreşte realizarea unui aspect corporal armonios şi a unei capacităţi
funcţionale optime - se urmăreşte realizarea ,, capacităţii motrice”.

CAPITOLUL II

20
 Persoana vârstnică

2.1 Noţiunea de persoană vârstnică

Persoanele vârstnice sunt cele care se află în cea dea treia sau a patra perioadă a
existenţei, perioadă în care pierderile şi declinul pe plan fiziologic, psihologic, economic
şi social sunt cele mai grave, aceste pierderi nefiind totdeauna datorate unei evoluţii
biologice, ci fiind implicaţi, concomitent, şi factori sociali, economici şi culturali.
Îmbătrânirea individului sugerează stadii ireversibile, care nu pot fi înţelese decât
dacă sunt cunoscute procesele biologice, sociologice şi psihologice asociate creşterii,
maturităţii şi declinului organismului uman, în contextul mediului fizic, psihologic şi
social.
În ultimele două decenii, în cea mai mare parte a ţărilor lumii s-a remarcat o
creştere absolută şi relativă a numărului persoanelor în vârstă. În România procesul de
îmbătrânire demografică este în plină desfăşurare, cu 17% cât reprezintă în prezent
ponderea persoanelor vârstnice, România ocupă, în context european şi mondial un nivel
mediu de îmbătrânire. În perspectivă, procesul de îmbătrânire în ţara noastră se va
intesifica, urmând ca la nivelul anului 2025 să înregistreze un nivel de peste 20%.
Pe sexe, procesul de îmbătrânire este mai înalt la femei - 18% - faţă de bărbaţi -
14,9% - iar pe medii, acesta este mai crescut în rural - 22,6% - comparativ cu urbanul -
12,1%. Sporirea proporţiei populaţiei feminine, pregnantă la populaţia vârstnică =
"feminizarea populaţiei".
Vârstnicul, în general, este privit ca un om care trebuie exclus din societate, din
activitate. Portretul vârstnicului este : un om care poartă ochelari, nu aude bine, este
cărunt sau chel, este ridat, neputincios, stă într-o căsuţă mică, sărac, incapabil să înveţe
să-şi schimbe obiceiurile5.

5
Dr. Tudoran T., Probleme medicale speciale

21
 2.2 Particularităţi ale persoanei vârstnice

Odată cu înaintarea în vârstă, organismul uman suferă modificări, in patru sisteme

şi anume:
Osteo-muscular: - scăderea forţei musculare şi a toleranţei la efort
- mers mai incet şi mai scurt
- reducera mişcărilor mâinilor
- poziţie încovoiată şi reducerea înălţimii
- reducerea cartilajelor articulare
- rarefierea şi reducerea greutăţilor oaselor

Cardio- respirator : - reducerea capacişăţii vitale

- scăderea mişcărilor toracice
- încetinirea pulsului
- creşterea TA sistolice şi scăderea TA diastolice
- reacţie slabă la creşterea activităţii inimii

Gastro- intestinal şi genito-urinar:

- întârzierea tranzitului intestinal
- scăderea secreţiei de enzime digestive
- hipoaciditate gastrică
- umplerea mai lentă a stomacului
- reducerea capacităţii de filtrare a rinichilor
- poliurie
- mucoasă vaginală uscată
- mărirea volumului prostatei

Nervos: - atrofia celulelor creierului, incetinirea reflexelor

22
La persoanele vârstnice apar o serie de senescenţe senzoriale şi anume:

a) văzul - scade elasticitatea cristalinului

- se reduce semnificativ câmpul vizual
- scade secreţia lacrimală
b) auzul - scade sensibilitatea auditivă
- scade sensibilitatea auzului fonematic
c) mirosul,gustul - acestea scad mai puţin
d) atenţia - scade în special atenţia voluntară şi capacitatea de concentrare
e) memoria - scăderea memoriei de scurtă durată
f) gândirea - scade ritmul ideativ, a spontaneităţii, flexibilitatea gândirii, ceea ce
favorizează rigiditatea şi ineţia.
g) Limbajul - scade fluxul verbal
- se înregistreaza o lentoare a ritmului şi a vocabularului
- vocea este mai slabă ( fonastenie)
h) afectivitatea - se înregistreaza o linie predominant negativă ( depresie, apatie,
scaderea capacităţii de rezonanţă afectiva)
- comportament ,,emoţional"
- irascibilitate, labilitate emoţională.
i) comportament instinctual - reducerea vieţii sexuale
- reducerea suportului endocrin
j) personalitatea - se distinge sub două aspecte principale:
- atitudinea sau sistemul de atitudini în raport cu situaţia existenţială
a vârstnicului;
- îngroşarea sau accentuarea unor trăsături de personalitate, uneori
de o manieră caricaturală.

k) modificari ale pielii si fanerelor: - piele uscata cu pete senile si riduri

- transpiratie redusa
- rărirea şi încărunţirea părului

23
 - ingroşarea unghiilor
- edentarea

Alte modificări bio-umorale la persoana vârstnică sunt:

- indexul cardiac care la vârsta de 30 ani era de 100% la 70 - 85 ani
scade la 68%
- capacitatea respiratorie scade până la 40%
- masa musculară de 100% la 20-30 ani scade la 40% până la vârsta de
80 ani
- grasimi (% din greutatea corpului) 26-33% la bărbaţi in jurul vârstei
de 30 ani creşte la 38-45%, iar la femei din 18-20% creşte la 36-38%.
- apa din organism scade din 61% (% din greutatea corpului) la53%
- debitul cardiac scade de la 3,7 litri la 2,7 litri6

2.3. SUSŢINEREA PERSOANELOR VÂRSTNICE

Pe parcursul elaborării acestei lucrări am constatat că persoanele în vârstră

6
Dr. Tudoran T., Probleme medicale speciale

24
sunt protejate de către stat printr-un pachet de legi care după părerea mea nu sunt
satisfăcătoare în ceea ce priveşte condiţia socială dar mai ales cea materială acestea două
neasigurînd un trai decent.
Statul român este preocupat de persoana vârstnica, fapt ce rezultă din existenţa
unor legi şi a unei ordonanţe de urgenţa şi anume:

1.Legea 17/6 martie 2000, privind asistenţa sociala a persoanei varstnice;

2.Legea 705/3 decembrie 2001, privind sistemul naţional de asistenta sociala;

Aceste legi se afla intr-o interdependenta, fapt ce rezulta din art.1 alin.2 din legea
nr.17/2000, conform caruia ,, masurile de asistenta sociala sunt complementare celor
reglementate prin sistemul asigurarilor sociale".
In legea nr. 17/2000 ,,persoanele varstnice" sunt definite ca fiind acele persoane care au
implinit varsta de pensionare stabilita de lege. Aceste personae varstnice au dreptul la
asistenta sociala in raport cu situatia sociomedicala si cu resursele economice de care
dispun.
Asistenta sociala pentru persoanele varstnice se realizeaza prin servicii si prestatii sociale.
Beneficiaza de asistenta sociala persoanele varstnice care se gasesc in una din
urmatoarele situatii:
a) nu are familie sau nu se afla in intretinerea unei sau unor personae obligate la
aceasta, potrivit dispozitiilor legale in vigoare;
b) nu are locuinta si nici posibilitatea de a-si asigura conditiile de locuit pe baza
resurselor proprii;
c) nu realizeaza venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea
ingrijirii necesare;
d) nu se poate gospodari singura sau necesita ingrijire specializata;
e) se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile sociomedicale, datorita bolii ori
starii fizice sau psihice.

Serviciile comunitare pentru personae varstnice care se afla intr-una din aceste situatii se
realizeaza cu consimtamantul acestora si au in vedere urmatoarele:

25
 a) ingrijirea temporara sau permanenta la domiciliu;
b) ingrijirea temporara sau pemanenta intr-un camin pentru personae varstnice;
c) ingrijirea temporara sau pemanenta in center de zi,cluburi pentru personae
varstnice, case de ingrijire temporara, apartamente si locuinte sociale.

Serviciile comunitare asigurate persoanelor varstnice la domiciliu sunt:

a) servicii sociale privind, in principal, ingrijirea persoanei, prevenirea marginalizarii

sociale si sprijinirea pentru reintegrarea sociala,consiliere juridical si
administrative, sprijin pentru plata unor servicii si obligatii curente, ingrijirea
locuintei si a gospodariei, ajutor pentru menaj, ajutor pentru prepararea hranei;

b) servicii sociomedicale privind, in principal, ajutorul pentrurealizarea igienei

personale, readaptarea capacitatilor fizice si psihice, adaptarea locuintei la nevoile
persoanei varstnice si antrenarea la activitati economice, sociale si culturale,
precum si ingrijirea temporara in center de zi, aziluri de noapte sau alte center
specializate;

c) servicii medicale, sub forma consultatiilor si ingrijirilor medicale la domiciliu sau

in institutiide sanatate, consultatii siongrijiri stomatologice, administrarea de
medicamente, acordarea de materiale sanitare si de dispozitive medicale.

Serviciile comunitare asigurate persoanelor varstnice in camine sunt:

a) servicii sociale,care constau in:

- ajutor pentru menaj;

26
 - consiliere juridical si administrative;
- modalităţi de prevenire a marginalizarii sociale si de reintegrare sociala in raport cu
capacitatea psihoafectiva;

b) servicii sociomedicale, care constau in:

- ajutor pentru mentinerea, sau readaptarea capacitatilor fizice sauintelectuale;

- asigurarea unor programe de ergoterapie;
-sprijinirea pentru realizarea igienei corporale;

c) servicii medicale care constau in:

- consultatii si tratamente la cabinetul medical, in institutii medicale de profil sau la

patul persoanei, daca aceasta este imobilizata:
- servicii de ingrijire infirmerie;
-asigurarea medicamentelor;
- asigurarea cu dispozitive medicale;
- consultatii si ingrijiri stomatologice.

Conform art.19 din legea 17/2000, principalele obiective ale unui camin de persoane
varstnice sunt:

a) sa asigure persoanelor varstnice ingrijite maximum posibil de autonomie si

siguranta;
b) sa ofere conditii de ingrijire care sa respecte identitatea, integritatea si demnitatea
persoanei varstnice;

27
 c) sa permita mentinerea sau ameliorarea capacitatilor fizice si intelectuale ale
persoanelor varstnice;
d) sa stimuleze participarea persoanelor varstnice la viata sociala;
e) sa faciliteze si sa incurajeze legaturile interumane, inclusive cu familiile
persoanelor varstnice;
f) sa asigure supravegherea si ingrijirea medicala necesara, potrivit reglementarilor
privind asigurarile sociale de sanatate;
g) sa previna si sa trateze consecintele legatede procesul de imbatranire.

Finantarea serviciilor de asistenta sociala si a prestatiilor prevazute de aceasta lege se

asigura pe principiul impartirii responsabilitatii intre administratia publica centrala si cea
locala.

De la bugetul de stat se aloca fonduri pentru:

a) finantarea activitatilor de asistenta sociala desfasurate de asociatii si fundatii

romane cu personalitate juridica, precum si de unitatile de cult recunoscute in
Romania;
b) Cheltuieli de investitii si reparatii capitale pentru unitati de asistenta sociala din
zone defavorizate;
c) Completarea veniturilor extrabugetare ale caminelor prevazute la art. 18 atunci
cand resursele bugetelor locale devin insuficiente;
d) Alte cheltuieli stabilite prin legile bugetare anuale.

De la bugetul local se aloca fonduri pentru:

a) subventii acordate in completarea veniturilor extrabugetare ale caminelor

prevazute la art.18;
b) finantarea activitatii de asistenta sociala a unor asiciatii si fundatii romane cu
personalitate juridica, precum si a unitatilor de cult recunoscute in Romania;

28
 c) finantarea cheltuielilor pentru organizarea si functionarea serviciilor comunitare
de asistenta sociala, precum si pentru ingrijirea la domiciliu in comditiile art.13;
d) cheltuieli pentru inmormantarea asistatilor, in situatia prevazuta la art.7 alin.3 .

Sponsorizarile si donatiile in natura sau bani, facute de personae fizice si juridice

romane sau straine caminelor pentru persone varstnice sau institutiilor sociale prevazute
la art.7 alin.1 lit.b, se folosesc ca venituri extrabugetare numai in scopul pentru care au
fost acordate.

CAPITOLUL III

Capacitatea motrică a persoanelor vârstnice

29
 Fitness-ul işi propune să amelioreze , in măsura posibilităţilor , atât armonia
corporală, supleţea musculară, mobilitatea articulară, cât şi capacitatea de efort a
individului. Când spunem capacitate de efort , ne referim atât la cea aerobă, cât si la cea
anaerobă. De asemenea, fiitness-ul are ca obiectiv prioritar creşterea capacităţii motrice.
Capacitatea motrică, potrivit "Terminologiei educaţiei fizice şi sportului" ,
reprezintă ansamblul posibilitaţiilor motrice naturale şi dobândite prin care se pot realiza
eforturi variate ca structura şi dozare.
Ea reprezintă un potenţial uman dinamic ( progresiv sau regresiv ) dat de unitatea
dialectică dintre calităţile şi deprinderile sau priceperile motrice. Este influenţată de
scopul ce trebuie atins, de procesele psihice şi biochimice şi de nivelul indicilor de
dezvoltare fizică7.
Toate urmâriile unei îmbâtrîniri premature pornesc de la conepţia greşitâcâ odihna
binemeritatâ a pensionarilor înseamnâ nemişcare şi întreruperea oricârei activitâţi fizice
sau psihice.Orice acesta ,dupâ cum foarte multe persoane au constatat-o printr-o
dureroasâ experienţâ ,echivaleazâ cu degradarea organismului,urmatâ de o bâtrîneţe plinâ
de suferinţâ.
Din cauza obişnuinţei ,a inerţiei sau din cauza lipsei de iniţiativâ şi a comoditâţi mulţi
oameni înaintaţi în vărstrâ stau în pat mai mult decăt este nevoie Nemişcarea accentueazâ
procedeele de atrofie specificâ vârstrei favorizeazâ limitarea mişcârilor articulare scade
vigoarea şi rezistenţa organismului influenţînd în sens negativ funcţile motorii organice si
psihice.

3.1Capacitatea de efort aerobă

Capacitatea de efort aerobă presupune ca efortul să se realizeze pe baza energiei

eliberate prin procese biochimice oxitative la nivelul mitocondrial al fibrei musculare
striate. Metabolismul aerob este mai economi si mai eficient decât cel anaerob deoarece
dintro moleculă de glicogen rezultă 38 de molecule de ATP ( acid adenozintrifosforic ).

7
Elain Lalanne – All around fitness, Editura Penguin Books Group, U.S.A. 1995

30
Calea aerobă de eliberare a energiei este mai lentă, având loc fără acumulare de acid
lactic şi scădere accentuauă a PH-ului, consumul substratului energetic primar ( gligenul )
fiind redus8.
Se consideră că un exerciţiu fizic cu o durată ce depăşeşte un minut începe să aibă
un caracter aerob, caracter ce se accentuează odată cu creşterea duratei de execuţie.
Practicarea sistematică a jogging-ului ( alergărilor ), pe lângă creşterea capecităţii
aerobe a organismului, are drept rezultat profilaxia unor boli cardiovasculare, ba chiar
tratamentul acestora. Totuşi nerespectare a unor reguli de natură medicală pot influenţa
negativ starea de sănătate a individului. In acest sens precizăm că jogging-ul este
contraindicat persoanelor cu obezitate excesivă ( peste 25 kg. faţă de greutatea optimă )
trebuie să ţină seama de vârstă şi de nivelul de pregătire a individului. Literatura de
specialitate precizează ce frecvenţa cardiacă ( pulsul ) recomandată în timpul alergării se
calculează după formula:
( 220 - V ) x 0.8 = P/ min.
unde V= vârsta şi P = pulsul minim

Evaluarea capacităţii de efort aerobe se poate realiza prin mai multe metode :

1.Sportivilor antrenaţi măsurarea consumului maxim de oxigen, notat cu VO2 (cea

mai mare cantitate de oxigen ce poate fi utilizată de organism ), se realizează prin metoda
directă, folosindu-se de un aparat care afişează în fiecare moment al efortului cantitatea
de oxigen reţinută de organism din aerul introdus în plămâni - în acest caz este necesară
efectuarea unui efort maximal fie pe bicicleta ergometrică, fie pe covor rulant.

2. Sportivilor neantrenaţi, cei care urmăresc prin practicrea fitness-ului înlăturarea

efectelor nocive ale sedentarismului sau să-şi păstreze starea bună de sănătate, apeleză la
metode indirecte de evaluare a capacităţii aerobe, pentru că prin acestea este suficient să
efectuezi doar un efort submaximal, care nu poate fi periculos. Există mai multe mijloace
indirecte de masurare, dar pentru cei care practică sprotul pentru sănătate, sunt cele
bazate pe mers şi alergare. De pildă, cu ajutorul testului Cooper se poate măsura

8
Dumitru Gheorghe, Sanatate prin sport pe intelesul fiecaruia, federatia Romana Sportul pentru toti

31
consumul maxim de oxigen pornind de la distanţa pe care o poţi parcurge, în alergare, pe
durata a 12 minute. O altă metodă este cea propusă de către experţii Consiliului Europei
(în legătură cu Sportul pentru sănătate ) denimită testul de 2 km. Până în ziua aleasă
pentru
testare, în cele câteva săptămâni de acomodare cu efortul pe traseul propus (plat,
neaccidentat, nepoluat) se măsoarăde mai multe ori FC, în timpul efortului sau după efort.
Efortul constă dim mers cât se poate de rapid ( fără alergare sau jogging ) - testarea în
condiţii meteorologice favorabile, adică în lipsa precipitaţilor cu temperatura aerului
cuprinsă între 5-25 C. Imediat după parcurgerea distanţei de 2 km se cronometrează
durata alergării în minute şi secunde concomitent cu numărul bătăilor inimii pe 15
secunde. Se înmulţeşte cifra obţinută cu 4 şi se află FC după efort. Cu datele obţinute se
poate afla VO2 max, precum şi aşa numitul indice al fitness-ului (IF).
Literatura de specialitate9 prezintă pentru calculul VO2 max următoare formulă:
femei: VO2 max = 116,2 - 2,98 x t - 0,11 x FC - 0,14 x V - 0,39 x G/I
bărbaţi: VO2 max = 184,9 - 4,65 x t - 0,22 x FC - 0,26 x V - 1,05 x G/I
unde : t = timpul obţinut, evidenţiat în sistemul zecimal
FC = frecvenţa cardiacă pe minut
V = vârsta în ani împliniţi
G = greutatea în kilograme
I = înălţimea în metri

Formulele de calcul al IF sunt:

femei: IF = 304 - (min x 8,5 + sec x0,14 + FC x 0,32 + 1,1 x G/I) - V x 0,4
bărbaţi IF = 420 - (min x11,6 + sec x 0,2 + FC x 0,56 + 2,6 X G/I) - V x 0,2
unde:
min = numărul de minute necesare parcurgerii distanţei
sec = numărul de secunde

9
Voicu A. – (1995) Culturism, Editura Inter –Tonic, Cluj-Napoca

32
 3.2 Capacitatea de efort anaerobă

Capacitatea de efort anaerob presupune producerea energiei necesare efortului, pe

cale glicolitică realizându-se în principal prin procesul glicoloză anaerobă. Metabolismul
anaerob are un randament energetic mai scăzut decât cel aerob, dintr-o moleculă de
glicogen rezultând doar două molecule de ATP. Totuşi, viteza cu care se produce ATP-ul
pe cale anaerobă este de 2,5 ori mai mare decât in cazul oxidării mitocondriale. În
glicoliza anaerobă, glicogenul este metabolizat incomplet până la stadiul de acid lactic,
acesta acumulându-se la nivel tisular, induce o acidoză metabolică ( scăderea PH-ului
local şi general ) concretizată prin senzaţia de oboseală.
Odată cu producerea de acid lactic, se contractează o mare datorie de oxigen care
trebuie "plătită" după terminarea efortului, deoarece aprovizionarea cu oxigen în timpul
efortului este mai scăzută decât necesarul. Astfel, la sfârşitul efortului anaerob, în timpul
refacerii consumul de oxigen nu scade brusc ca în cazul efortului maximal, ci se menţine
crescut încă 10 - 15 minute, organismul "plătind" datoria de oxigen cotractată în faza
alactacidă şi lactacidă a efortului.
Efortul anaerob presupune o intensitate submaximală sau maximală şi o durată de
45 - 60 secunde, iar după alţi autori în jur de 90 secunde. Efortul anaerob se manifestă
preponderent în cadrul săriturilor, alergării de viteză ( 100m ), ridicărilor de greutăţi cu
intensităţi de peste 80% din posibilităţile maxime etc. Pentru ca beneficiile fitness-ului să
fie maxime, este necesară dezvoltarea atât a capacităţii de efort aerobe cât şi a capacităţii
de efort anaerobe. În acest sens, cei cărora li se permite efectuarea antrenamentelor cu
greutăţi, în care predomină efortul anaerob, trebuie să efectueze şi exerciţii fizice cu
preponderent caracter aerob.

CAPITOLUL IV

Periodizarea în fitness

33
 4.1 Planificare , periodizare.

Antrenarea înseamnă efort, ceea ce duce la o reducere a rezervelor energetice şi

astfel o reducere a performanţei . Această scădere poate fi oprită şi compensată dacă
organismul are posibilitatea de a se recupera. De aceea este necesară odihna. O
programare sensibilă a antrenamentului conţine atât o fază alocată efortului, dar şi timp
suficient pentru recuperare. Efortul şi recuperarea lucrează împreună.

Succesul antrenamentului este îmbunătăţirea performanţei cea ce înseamnă că -

dacă stimulii antrenamentului precedent au fost destul de puternici - efectul efortului va
compensat mai mult nivelul iniţial al performanţei ( este supra compensat )10.
Dacă stimulul urmatorului antrenament are loc in faza de supracompensare
rezultatul este o creştere (creştere constantă) în performanţă.
Neexistenţa unor metode de măsurare , care să permită determinarea exactă a
perioadei de supracompensare, principalul obiectiv al unui program de antrenament este
să determine acest lucru. Această sarcină - pe lângă alte lucruri - este complicată datorita
faptului că epuizarea cauzată de antrenament este subiectul mai multor variabile.

De exemplu: durata antrenamentului, numărul de repetări şi seturi, durata

intervalelor, greutatea etc. Pe lângă aceasta, perioada de recuperare pentru diferiţi muşchi
după antrenament variază, astfel că un muşchi mic poate fi pregătit pentru antrenament în
timp ce un muşchi mare nu este recuperat complet.

Pentru a planifica antrenamentul este recomandat să se ia în calcul si să se

păstreze cât mai mai multe variabile constante pe o perioadă limitată de antrenament.
Astfel efortul din timpul acestei perioade este cauzat de intensitatea antrenamentului

10
Elain Lalanne, All around fitness – editura Penguin Books Group, U.S.A. 1995

34
masurat prin catitatea de greutaţi ridicate. Dacă toate celelalte variabile sunt constante şi
nu se observă nici un progres atunci trebuie mărită doar intensitatea antrenamentului.

Dacă următorul stimul are loc înaintea unei recuperări complete, scade automat
nivelul capacitaţii de efort în următorul antrenament.Dacă se păşeşte într-o stare de
supraantrenament se recomandă o pauză de câteva zile. După pauză este mai uşor de
observat dacă s-a revenit la performanţa iniţială. Un bun indicator de observare a stării de
supraantrenament nu este numai o stagnare sau scădere a performanţei, ci şi un puls
ridicat în perioada de odihnă. Există însa şi riscul unei accidentari.

Din punct de vedere mecanic, fiecare muşchi, fiecare celulă musculara, precum şi
fiecare fibră musculară au doar un scop, şi anume acela de a se contracta. Muşchii
funcţioneaza pe baza unui principiu absolut, adică cu alte cuvinte ori se contractă la
capacitate maximă ori nu se contractă deloc 11. În momentul în care un stimul vine de la
sistemul nervos şi este destul de puternic, produce o contracţie totală a muşchiului. În
cazul în care stimulul nu are o intensitate foarte putenică, muşchiul se va contracta pasiv.

În contrast cu ţesutul muscular cardiac care este denumit ,,musculatură netedă",

musculatura scheletică ( formată din acei muşchi care permit mişcarea membrelor) este
cunoscută sub denumirea de ,, musculatură striată " şi este controlată în mod voluntar.

Scheletul uman este compus din aproximativ 210 oase, legate între ele prin
articulaţii mobile. Acestea la rândul lor, se leagă între ele prin cel puţin 2 muşchi prinşi de
oase prin tendoane. Dacă muschii se contracta printr-o comanda voluntara, forta este
transmisa prin nervi catre osul mobil. Dupa ce muschii s-au apropiat cat mai mult posibil,
muschiul care s-a contractat numit si ,,AGONIST" nu-si mai poate schimba miscarea,
avand doar posibilitatea de a se contracta. Pentru separarea acestor muschi este nevoie de
o forta opusa, realizata de muschiul ,,ANTAGONIST.

11
Elain Lalanne, All around fitness – editura Penguin Books Group, U.S.A. 1995

35
 In cazul in care mai multi muschi se contracta in aceeasi directie, acestia se
sprijina unul pe ceilalti prin combinarea fortei si se numesc ,, SINERGISTI". Punctul de
unire dintre muschi si oase se numeste ,,ORIGINE"12.

Fiecare dintre cei 400 de muschi scheletici poate misca o articulatie intr-o anumita
directie. Aceasta miscare depinde atat de constructia specifica a articulatiei cat si de
pozitia originii. Pentru a alege un exercitiu de antrenare a unui muschi sau a unui grup de
muschi este necesara doar cunoasterea funcitei pe care respectivul muschi sau grup de
muschi o indeplineste. In principiu muschii care au cea mai apropiata distanta de unire
intre oase sunt principalii responsabili pentru miscare

In balansul muscular al organismului exista o serie de factori care pot cauza

probleme si anume:
- lipsa de miscare
- sezutul pentru perioade lungi de timp, in special in mobilier necorespunzator cu
necesitatile corpului
- incaltaminte nepotrivita ortopedic
- disponibilitati ortopedice
- stres
- tensiune psihica

PERIODIZAREA ÎN ANTRENAMENTUL DE FORTA

Pentru a evita extenuarea organismului şi a face progrese constante, este

recomandat sa nu se concentreze antrenamentul pe o perioadă mai lungă de 4-6
săptamâni. O schimbare regulată a programului de antrenament este numită periodizare.
Aceasta înseamnă că un mezociclu corespunde unei perioade de câteva saptamâni. Un

12
Papilian V., - Anatomia Omului , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1974

36
singur antrenament este numit microciclu. Aşa numitul macrociclu este o planificare pe o
perioadă mai lungă şi conţine mai multe mezocicluri, exemplu : un an sau 6 luni de
antrenament.

1. Rezistenţa musculară

Rezistenţa musculară este necesară în sprinturile de 400m. Antrenamentul

rezistenţei musculare necesită o anumită durată a seturilor şi un anumit număr de repetări.
La fel de important este şi durata pauzelor. Când se atinge un stagiu avansat de oboseală,
muşchiul produce acid lactic, care cauzează "arsură" specifică în muşchi. Unul din
scopurile antrenamentului de rezistenţă musculară este acela de a creşte toleranta
hiperaciditatii musculare. Pentru aceasta, sunt creaţi anumiţi acizi tampon care
neutralizează o parte din acidul lactic13. De accea, muşchiul continuă să lucreze pentru
câteva secunde sau repetări până să se manifeste o reacţie acidă şi să refuze să lucreze.

3. Hipertrofia musculară

Hipertrofia musculară apare in urma activităţii musculare intense şi repetate. Ea poate

cuprinde un muşchi sau un grup de muşchi solicitaţi. Muşchiul hipertrofiat creşte în
volum şi greutate numai prin dezvoltarea filamentelor contractile (miofibrilelor), a
depozitelor de proteine a sarcoplasmei, prin creşterea rezervelor energetice de glicogen şi
de ATP, fără ca numărul celulelor musculare să crescă14.

13
Elain Lalanne, All around fitness – editura Penguin Books Group, U.S.A. 1995

37
 Hipertrofia musculară se produce mai repede prin exerciţii de contracţii izometrice
puternice, de câteva minute şi repetate, dacât printr-o activitate musculară intensă şi de
durată sau de durată şi intensitate redusă.
Contracţia izometrică, cu intensitate suficientă pentru a influenţa antrenamentul, îşi
găseşte energia într-un metabolism anaerob, irigaţia muşchiului intr-o astfel de contracţie
fiind puternic diminuată sau chiar suprimată, ceea ce afectează aportul normal de O2.
Hipertrofia musculară este însoţită în general de o creştere a eficienţei contracţiei
musculare.
Exerciţiile izotonice solicită mecanismele transportatoaere de O2 favorizând
hipertrofia musculară, durificările lor, fără să modifice semnificativ forţa musculară. Se
poate ca procesele de excitare nervoasă ar facilita transportul ne nutrimente prin
membrana fibrei musculare de unde şi rolultrofoa al proceselor fizioterapeutice de
stimulare electrică a unor grupe musculare afectate de leziuni nervoase în vederea
recuperării şi păstrării intregrităţii funcţionale.

4. Forţa maximală

Forţa musculară este un parametru al mişcării care exprimă tensiune dezvoltată în

muşchi în timpul contracţiei musculare.
Forţa musculară depinde de:
- factori neurali
- factori musculari (muşchii)
Factorii neurali care influenţează forţa musculară sunt:
1. recrutarea UM - celula nervoasă + celula musculară = neuronul cu toate celulele
musculare la care ajunge comanda lui.
2. frecvenţa de descărcare a impulsurilor
Forţa maximală a unui muşchi depinde de mărimea lui în secţiunea centrală şi de
câte fibre musculare pot fi folosite simultan intr-o mişcare. Cooperarea dintre nervi şi
muşchi determină eficienţa muşchiului.
14
Mercea MK, Zamora E., - Fiziologia Efortului fizic sportive, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti 2002

38
 PERIODIZAREA ÎN ANTRENAMENTUL DE REZISTENŢĂ

În sporturile de rezistenţă abordarea succesiunii antrenamentului vine din

competivitatea sportului. Alergătorii amatori pot profita din adoptarea unor principii de
bază din antrenamentul atleţilor profesonişti. În antrenamentul de forţă greutatea şi
numărul de repetări sunt buni indicatori ai cantităţii de efort depuse, în antrenamentul de
rezistenţă există o metodă comparativ mai exactă de măsurare a efortului: frecvenţa
cardiacă (FC). Chiar şi în repaus, frecvenţa cardiacă ne spune ceva despre starea de
fitness a unei persoane. Pentru a face recomandări specifice antrenamentului este bine de
ştiut frecvenţa cerdiacă maximă. Aceasta se poate afla folosind anumite teste care pot
verifica capacitatea maximă a sistemui cardiovascular.Din acest motiv nu poate fi
recomandat atleţilor ocazionali.
Teoretic frecvenţa cardiacă maximă poate fi determinată cu ajutorul formulei:
FC maximă = 220 - vârsta
Pe baza acestei formule pulsul optimal pentru antrenamentul cardiovascular se situează
intre 70 - 80 % din FC maximă, pentru metabolizarea grăsimilor intensitatea
antrenamentului intre 60 - 70%, depinde de vârstă. În sporturile de rezistenţă se pot
defini diferite metode de Teoria antrenamentului sportiv distinge:
- metoda rezistenţei
- metoda intervalelor
- metoda repetărilor
- metoda competiţională
În sporturile de agrement metoda rezisteţei şi câteodată metoda intervalelor sunt
folosite în mod frecvent. Metoda repetărilor şi cea a competiţiei inseamnă un antrenament
cu un efort ridicat sau chiar maxim, asemănător cu cel din competiţii, de acea nu poate fi
folosit de atleţii amatori.

39
 Metoda rezistenţei este caracterizată de un efort efectiv ce dureză pe o perioadă
mai lungă de timp fără întrerupere. Această metodă este aplicată automat de către toţi
atleţii amatori cu mai multe sau mai puţine, efecte cu condiţia ca intensitatea efortului să
rămână in zona optimă a FC , vârstei respective.
Metoda intervalelor alternează intervalele de efort cu cele de repaus. În intervalul
de repaus are loc o refacere incompletă. Acesta poate fi recomandat în special
antrenamentelor avansate. Ţinând cont de faptul că atleţii profesionişti de cursă lungă,
folosesc metoda rezistenţei în 80 - 90% din antrenament poate fi important şi pentru
atleţii amatori.

Dintre toate calităţile antrenate (forţă, rezistenţă, mobilitate,viteză şi îndemânare )

rezistenţa este cea mai nespctaculoasă, dar ca şi contribuţie la sănătate este pe primul loc
şi are numeroase avantaje. Antrenamentul regulat de rezistenţă are un impact pozitiv
asupra sistemului cardiovascular si anume:

 eficinţă cardiacă mare

 reducerea bătăilor inimii
 creşte dimensiunile şi volumul inimii
 creşte capacitate de oxigenare
 reduce consumul de oxigen al miocardului
 scade presiunea arterială
 imbunătăţeşte circulaţia şi coagularea sângelui
 reduce nivelul colesterolului
 reduce nivelul de ,,stres hormonal"
 imbunatateste capilarizarea muschilor
 reduce riscul de infart cu 50%
 creşte volumului de sânge pompat la fiecare bătaie a inimii
 creşte volumului circulant, şi lista poate continua.

40
 Un motiv pentru care multi oameni renunţă la acest antrenament după o perioadă
scurtă este că intensitatea creşte prea repede. De multe ori nivelurile eforturilor nu sunt
planificate în avans. În practică de exemplu oamenii fac jogging, înot, ciclism sau alte
sporturi. Dacă îşi stabilesc să parcurgă o anumită distanţă, de multe ori se extenuează.
Jogging-ul , dintre cele mai practicate sporturi , poate produce simptome de dureri
musculare şi articulare dacă efortul depus iniţial este ori prea intens ori prea lung.
Durerile ce indică un efort excesiv pot duce la o incetare a activităţii pe termen lung.
Ca şi antrenamentul de forţă antrenamentul de rezistenţă se executa in functie de
nivelul la care se situeaza fiecare persoana. Cine a inceput un program regulat , pentru a-
şi îmbunătăţii performantele cordiovasculare va fi foarte entuziasmat.

Atrenamentul de fitness are anumite reguli care trebuie respectate, aşa numitele
reguli de aur15:

- întotdeauna să se facă o incălzire la început şi o relaxare la final

- păstrarea unei pauze intre antrenamente
- antrenare de două sau de trei ori pe săptămână
- găsirea pulsului optim adecvat vârstei şi pregătirii
- creşterea nivelului de efort doar când sunteţi pregătit fizic şi psihic
- observarea progreselor făcute prin teste periodice
- varietatea antrenamentului
- păstrarea unei bune hidratări
- utilizarea unui echipament adecvat
- păstrarea unei plăceri în mişcare

4.2 Planificarea în funcţie de obiective

15
Elain Lalanne, All around fitness – editura Penguin Books Group, U.S.A.

41
 Antrenamentul sportiv este definit ca un proces multilateral, complex, psihosocial,
metodico-pedagogic, medico-biologic, care urmăreşte perfecţionarea morfofucţională
aorganismului în scopul creşterii rezistenţei la factori exo- sau endogeni stressanţi, a
ridicării nivelului capacităţii de efort psiho-fizic, toate acestea canalizate în direcţia
obţinerii unor performanţe sportive.
Suportul fiziologic se gîseşte totdeauna la baza evoluţiei metodicii
antrenamentului sportiv.

La baza antrenamentului sportiv stau o serie de principii fiziologice:16

1.Acesibilitatea

Reprezintă capacitatea individuală de acces la acest proces. Prin aceasta se înţelege

existenţa unei stări de sănătate compatibilă cuefortul, o anumită stare fucţională şi
capacitate de efort, o anumită motivaţie psiho-afectovă, nivel cultural şi standard de viaţă
adecvat, bază tehnico-materială corespunzătoare, factori de macro- şi microclimat
nenocivi.

2 .Gradarea efortului

impune o creştere treptată a efortului, pornind de la uşor la greu, de la simplu la

complicat, în cea ce priveşte volumul, intensitatea şi comlexitatea efortului, factorii fizici
şi tehnico-tactici. Încălcarea acestui principiu de către antrenori sau mai ales de către

16
Mercea, MK, Zamora E. – Fiziologia efortului fizic sportive, Editura Casa Cartii de Stiita, Cluj-Napoca
2003

42
sportivii care au o mare disponibilitate de efort, poate duce la manifestări de
suprasolicitare, în special în eforturile de forţă şi forţă-viteză compromiţând activitatea
acestuia.

3.Multilateralitatea

este un principiu care impune privirea organismului ca un tot unitar. Se

recomandă antrenarea tuturor factorilor antrenamentului: fizic, tehnico-tactic, teoretic,
biologic precum şi atuturor calităţilor motrice: viteză, forţă rezistenţă, indemânare,
mobilitate.

4.Continuitatea procesului

de antrenament condiţionează obţinerea şi menţinerea rezultatelor. O întreruper de

numai câteva zile, la sportivii de performanţă, duce rapid lascăderea indicilor de forţă,
rezistenţă, viteză etc.

5.Individualizarea,

un principiu extrem de complex, se referă la următorii factori: vârstă, sex, nivel

cultural, condiţii de viaţă şi de muncă, stare de sănătate, aptitudini, motivaţie psiho-
afectivă, factori de mediu geografic, dezvoltare fizică şi fucţională, capacitate de efort,
caracter ereditar etc.

6.Utilizarea eforturilor susţinute în antrenament

Conform acestui principiu, pornind de la legea "totul sau nimic" a contracţiei

fibrei musculare, excitantul reprezentat de antrenament trebuie să fie suficient de puternic

43
pentru a produce reacţii adaptive eficiente: creşterea stabilităţii mediului intern,
perfectionarea economiei funcţionale, ridicarea potenţialului de efort. Acest principiu are
în vedere atât volumul şi intensitatea efortului, căt şi complexitatea şi îngreunarea psiho-
fizică a acestuia. Aplicarea acestui principiu în mod constant impune o strânsă colaborare
a antrenoruluzi şi sportivului cu medicul sportiv şi respectarea întocmai a tuturor
recomandărilor medico-sportive.

7.Refacerea, parte integrantă a antrenamentului

Conform cu acest principiu efortul trebuie alternat cu restabilirea spontană sau

dirijată, faza ergotropă a antrenamentului fiind urmată obligatoriu de o fază trofotropă, de
refacere naturală. În anumite împrejurărirefacerea spontană este depăţită şi atunci ea
trebuie dirijată prin mijloace medicale. Aşa cum există un stereotip al efortului tot aşa
trebuie educat şi un stereotip al refacerii - zilnic, săptămânal etc.

8.Principiul respectării igienei antrenamentului

Se referă la igiena individuală, la respectarea regulilor de igienă ale

echipamentului, bazelor sportive, materialelor sportive, la respectarea regimului de viaţă
sportivă, cu toate componentele sale.

PROCEDEE DE INITIERE A UNUI PROGRAM DE

ANTRENEMENT

Pasul unu

44
 Stabilirea unor priorităţi în antrenament, stabilirea unor zone care au nevoie de o
atenţie specială, cele cu deficienţe mai mari trebuie să fie primele. Pe baza ecestei
clasificări se face - programul specific corpului17.
Programul specific corpului este făcut pentru a argumenta şi nu a substitui programul de
fitness general.
Acest program este recomandat a se efectua trei zile pe săptămână cu câte o zi pauză
între zilele de antrenament, la care dacă sportivul este într-o etapă avansată de pregătire
se pot adăuga 2-3 zile de plimbări, alergări, astfel programul săptămânal ar arăta:

Luni - plimbare, alergare uşoară

Marţi - exerciţii pe grupe musculare
Miercuri - plimbare, alergare uşoară
Joi - exerciţii pe grupe musculare
Vineri - plimbare, alergare uşoară
Sâmbătă - exerciţii pe grupe musculare
Duminică – pauză

Acest program permite, celor care au început deja un program, continuarea

acestuia dar şi creşterea activităţii prin programul specific grupelor musculare. Este
important păstrarea unei zile de repaus, care dă şansa organismului de recuperare. Cu
timpul, când organismul devine mai puternic se poate creşte: numărul de repetări în
exerciţiile de forţă, se poate adăuga o nouă grupă musculară sau se mai poate adăuga o zi
de plimbare în locul zilei libere.
Pentru a putea face faţă unui program de exerciţii este bine a avea o fundaţie (o
bază ) a fitness-ului. Această bază poate fi atinsă printr-un program regular care să
crească pulsul ( frecvenţa cardiacă ) pentru 20 de minute sau mai mult.

Pasul doi

17
Elain Lalanne, Finess after 50 – Workout Editura Penguin Books Groups, U.S.A. 1989

45
 Acest pas este un pas mental numit " Limpezirea gândurilor "
Înaintea începerii programului din ziua respectivă, se încearcă câteva sugestii:
1. deciderea exerciţiilor pentru acea zi
2. relaxare
3. detaşarea de toate gândurile negative, îngrijorări
4. încărcarea cu energie a corpului
5. vizualizarea propriei persoane în timpul exerciţiilor.

Pasul trei

Fiecare sesiune de antrenament trebuie să conţină trei părţi:

- încălzirea
- antrenamentul propriu zis
- relaxarea, revenirea organismului după efort

Încălzirea

Prin termenul de încălzire se înţeleg toate măsurile care, înaintea unui efort
sportiv, competiţional sau de antrenament, contribuie la instalarea unei stări de pregătire
psiho-fizică şi kinestezică optimale, precum şi la prevenirea traumatismelor.
Încalzirea se efectuează desigur la toate vârstele conform aceloraşi principii ( mai
întâi încălzirea generală, apoi cea specifică etc.) dar durata şi intensitatea acesteia variată
în funcţie de vârstă: cu cât sportivul este mai în vârstă, cu atât încălzirea trebuie să se
efectueze cu precauţie şi progresiv, deci pe o durată mai mare de timp. De fapt , riscul

46
unor traumatisme creşte progresiv cu înbătrânirea musculară (diminuarea elasticităţii,
datorită modificărilor fiziologice degenerative legate de vârstă ).
Durata încălzirii poate fi cuprinsă între 10 şi 60 de minute la persoanele tinere sau
în vârstă18.
Antrenamentul propriu zis

Antrenamentul propriu zis constâ în alegerea unui program care sâ fie adaptat
dupâ posibilitâtiile fiecârui individ adicâ cheia pentru a avea rezultate de pe urma unui
program de antrenament este cuvăntul ADAPTABILITATE .
Fiecare individ trebuie sâ aibâ propriul sâu program de antrenament.În alcâtuirea unui
program de antrenament trebuie sâ se ţinâ seama de mai mulţi factori: tipul
somatic,nivelul de pregâtire,starea de sânâtate,alimentaţie,sex,vărstră. ,
Relaxarea
Dupâ executarea periodei de antrenament,care nu va dura mai mult de 60 de minute
efortul nu trebuie oprit brusc şi organismul lâsat în repaus.Intre efort şi repaus trebuie
introdus un scurt interval de activitate muscularâ de 5 ,8 minute.
In perioada de relaxare se folosesc exerciţii libere ample alergare uşoarâ,relaxâri
segmentare prin mişcâri oşcilatorii,ste

Capitolul V

Metodologia cercetării
5.1. Subiecti si metode

18
Mercea MK, Zamora E. – Fiziologia efotului fizic sportive, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca
2003

47
 Studiul întreprins a fost proiectat ca o anchetă sociologică şi a fost realizat în
municipiul Cluj-Napoca cuprinzând 7 centre de fitness şi gimnastică aerobică dintre care:
3 în cart. Mănăştur, 2 în cart. Zorilor, 1 în cart. Grigorescu, 1 în parcul Dr. Iuliu
Haţeganu.
Eşantionul investigat a fost alcătuit din 43 de persoane cu vârstă medie de 54 de
ani. După gen 21 (49 % ) sunt persoane de gen feminin, iar 22 (51 %) de gen masculin.
Subiecţii au fost aleşi aleator indiferent de ocupaţie,poziţie socialâ,preocupâri .
Practicarea fitness-ului pentru sănătate şi recreere este imposibilă fără existenţa
unoe baze sportive adecvate (care să nu necesite mult timp pentru deplasare şi care să
poată fi utilizate oricând în cele mai bune condiţii ). Aceasta pentru că mai puţine
activităţi sportive pot fi desfăşurate în afara unui "loc" amenajat în acest scop (drumeţia,
turismul )
Centrelor sportive le revine rolul de a facilita in mod organizat si profesionist -
coordonator activitatiile cu acest spectru. Personalul specializat din aceste centre de
fitness isi asuma responsabilitate indrumarii populatiei in activitatea sportiva pentru care
a optat.
Instructorii din aceste centre de fitness sunt majoritatea foşti practicanţi sau foşti
sportivi de performanţă ai sporturilor respective care au urmat un curs de formatori sau
instructori sportivi şi puţini sunt absolvenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică si Sport.
Pe eşantionul investigat s-a aplicat un chestionar anonim prin autocompletare de
către subiecţii care au consimţit să participe la cercetare , după ce li s-au explicat clar
natura şi obiectele studiului, precizându-se că datele comunicate rămân confidenţiale şi
sevesc exclusiv scopurilor unei cercetari ştinţifice.

5.2 Rezultate

Activităţile corporale practicate înainte şi acum de persoanele

din eşantion.

48
 Cotarea şi prelucrarea datelor calitative a permis stabilirea unor ierarhii
interesante, privitoare la modalitatea de practicare a exerciţiilor fizice şi sportului de către
subiecţii din eşantionul investigat.
La întrebarea : Unde ati practicat înainte exerciţiile fizice ? s-a conturat
urmatoarea ierarhie a locurilor unde s-au practicat exerciţiile fizice.

Tabel 1 Locuri în care au practicat exerciţiile fizice, subiecţii investigaţi

( N=43, Nr. total de răspunsuri = 46 )

Locul Nr. opţiuni Procente %

Şcoală 25 55
Club sportiv 14 30
Centru fitness 7 15

De remarcat este faptul ca subiecţii au deprins în trecut placerea şi obişnuinţa

practicarii sportului la şcoală sau la un club sportiv, centrele de fitness făcându-şi apariţia
şi la noi mai cu seama dupa 1990.

Nu se remarca nici o diferenţă dupa variabila gen în preferinţele subiecţilor

privind locul unde au practicat exerciţiile fizice şi sportul.

1.1. Date pentru bărbaţi ( N = 22, Nr. total de răspunsuri = 28 )

Locul Nr. opţiuni Procente %

Şcoală 15 54
Club sportiv 8 29
Centru fitness 5 17

49
 1.2 Date pentru femei ( N = 21, Nr. total raspunsuri = 18 )

Locul Nr. opţiuni Procente %

Şcoală 10 56
Club sportiv 6 33
Centru fitness 2 11

La subiecţii investigaţi se remarca un clasament al opţiunilor cu activitatea de

amatori dominantă, urmată de activitatea sportiva de performanţă, ceea ce arată că
eşantionul studiat nu este selectiv ci reprezentativ pentru populaţia generală şi nu pentru
foştii sportivi de perfomanţă.

Tabel 2 .Tipul de activităţi fizice realizate

Date pentru întreg lotul ( N = 43 , Nr. total răspunsuri = 50 )

Tip de activităţi Număr opţiuni Procente %

De amatori 34 68
Performanţă 16 32

50
 2.1 Date pentru femei din lotul investigat ( N = 21 , Nr. opţiuni = 24 )

Tip de activităţi Nr. opţiuni Procente %

De amatori 17 71
Performanţă 7 29

2.2 Date pentru bărbaţi din lotul investigat ( N = 22, Nr, opţiuni = 26 )

Tip de activităţi Nr. opţiuni Procente %

De amatori 17 65
Performanţă 9 35

Datele din tabelele 3, 3.1, 3.2 permit sesizarea unei ierarhii a preferinţelor pentru
activitaţile fizice practicate acum de persoanele investigate. Plimbările în ritm alert pe
primul loc, urmate de gimnastica aerobică, body-building, jogging, înot etc.
Bărbaţii preferă plimbările în ritm alert, body-building, jogging, înot, fotbal
,cicloturism,schi ,etc. Iar femeile sunt mai atrase de gimnastica aeroba, plimbările în ritm
alert, înot, patinaj,schi,etc.

Tabel 3 .Sporturi practicate în prezent

Date pentru întreg lotul ( N = 43, Nr. răspunsuri = 74 )

Sportul practicat Nr. opţiuni Procente %

Plimbări în ritm alert 13 18
Gimnastică aerobică 12 16

51
Body-building 10 13
Jogging 9 12
Înot 9 12
Tenis de câmp 7 9
Ciclism 6 8
Fotbal 4 5
Altele 4 5

3.1. Date pentru femei ( N = 21, Nr. răspunsuri = 31 )

Sportul practicat Nr. opţiuni Procente % din total

Gimnastică aerobică 11 15
Plimbări în ritm alert 5 7
Înot 4 5
Jogging 4 5
Tenis de câmp 3 4
Body-building 2 3
Ciclism 2 3
Altele 2 3
Fotbal 0 0

3.2 Date pentru bărbaţi ( N = 22, Nr. răspunsuri = 39 )

Sportul practicat Nr. opţiuni Procente % din total

Plibările în ritm alert 8 11
Body-building 7 9
Jogging 5 8
Înot 5 8
Fotbal 4 5
Tenis de câmp 4 5

52
 Ciclism 4 5
Altele 2 3
Gimnastică aerobică 0 0

5.3 Motivaţii ale practicarii fitness-ului

Motivaţia practicării fitness-ului situează pe primele locuri:

 sănatatea
 placerea
 dorinţa de a avea un corp frumos
Persoanele de gen masculin practică fitness-ul în primul rând pentru placerea
practicări exerciţiilor fizice urmată de preocuparea de sănătate. Persoanele de gen feminin
etalează ca prime motive: sănătatea, apoi dorinţa de a avea un corp frumos.
Nu în ultimul rănd unul dintre motive este datorat ameliorârii stârii de sânâtate,şi
aceasta nu din proprie iniţiativâ ci şi prin îndemnul altor persoane şi chiar la
recomandarea medicului.
Interesante constatări s-au desprins în legatură cu efectele fizice ale practicării
sportului la persoanele anchetate. Astfel principalele efecte fizice favorabile ale
practicării fitness-ului sunt:
- ameleorarea funcţiilor inimii
- ameleorarea funcţiilor respiratorii
- dobândirea rezistenţei la efort
- dezvoltarea forţei fizice şi a musculaturii
Cele mai importante efecte psihice ale practicării sportului sunt: creşterea
încrederii în forţele proprii, diminuarea stresului cotidian.

53
 Capitolul VI

Concluzii şi propuneri
Trâim în epoca revoluţiei ştiinţifico-tehnice ,a industrialzârii,a automatizârii cînd
în toate compartimentele vieţii munca manualâ este aproape intregral înlocuitâ cu munca
mecanizatâ care reclamâ din partea omului o cheltuialâ de energie fizicâ substanţial
redusâ.
Activitâţi care pînâ nu de mult erau socotite munci grele şi-au schimbat radical
specificul..unele solicitâ musculatura corpului în mod cu totul unilateral,altele nu îl
solicitâ de loc.Omul zilelor noastre a ajuns sâ foloseascâ mijloace moderne în cele mai
mârunte activitâţi cotidiene şi de obicei aceste activitâţi implicâ scutirea de efort fizic.
În acest cadru nou de existenţâ ,deprinderile oamenilor în felul de a trâi şi a
regimului alimentar nu sau schimbat însâ ,fapt ce are consecinţe negative asupra
organismului ducînd la apariţia bolilor cronice ,degenerative a aşa ziselor boli ale
civilizaţiei sedentarismul,suplimentaţia şi surmenajul intelectual.
Sportul,se impune nu numai ca factor de menţinere a sânâtâţii fizice ci ca factor
de educare a constiinţei,de formare şi îmbogâţire a personalitâţii umane.
De aici se observâ câ este foarte importantâ şi educarea tinerei generaţii în
formarea de obişnuinţe în practicarea exerciţiilor fizice un rol important rol avînd scoala
ca principal factor educativ pe lîngâ educaţia din familie.

Ancheta sociologică a pus în evidenţă cu intensitate moderată existenţa unei

asocieri statistice pozitive între practicarea exerciţiilor fizice şi sportului de către subiecţi
şi starea lor de sănătate fizică şi psihică precum şi locul practicări activităţilor corporale.

54
 În ce priveşte starea de sănătate fizică şi psihică se remarcă faptul că dimensiunile
sănătăţii psihice sunt uşor afectate ceea ce poate fi motivat prin stresul cotidian, în
relaţiile cu cei din jur, la locul de muncă, stresul casnic.
Majoritatea subiecţilor din eşantion 32 (%) declară că resimt efecte psihice
favorabile ale practicării exerciţiilor fizice şi sportului, în corporaţie cu doar 11 (%) care
susţin că nu se bucură de asemenea efecte benefice.
Efectele psihice cele mai importante resimţite în urma practicării exerciţiilor
fizice şi sportului sunt: creşterea încrederii în forţele proprii, creşterea capacităţii de
autocontrol, lupta împotriva stresului cotidian şi îmbunătăţirea ramdamentului intelectual.
Efectele fizice principale ale practicării exerciţiilor fizice sunt concretizate în:
rezistenţă la efort , dezvoltarea musculaturii şi forţei, scăderea în greutate.
Majoritari sunt subiecţii care asociază exerciţiile fizice cu dieta ( 27 % ) în timp
ce (16% ) nu realizează această combinaţie utilă pentru dobândirea unei forme fizice
optime.
Majoritatea subiecţilor au practicat sportul în trecut la şcoală sau în cluburi
sportive (70%). Aceasta datorită caracterului obligatoriu al disciplinei educaţie fizică în
cadru instituţional, iar mai nou practică activităţiile corporale sub diverse forme în mod
deliberat, datorită obişnuinţei dobândite şi conştientizării efectelor pozitive asupra
sănătăţii şi stării de bine.
Topul activităţilor corporale practicate de subiecţi din eşantionul investigat este
următorul: plimbările în ritm alert, gimnastica aerobică, body-building, jogging, înot,
tenis de câmp, ciclism, fotbal.
Motivaţia practicării fitness-ului pentru subiecţi situează pe primele locuri
sănătatea, plăcerea dar şi dorinţa de a avea un corp frumos. Pe ultimele locuri se situează
atractivitatea pentru persoanele de sex opus. Timpul liber şi cheltuielile financiare
disponibile pentru practicarea fitness-ului variază dar media sumelor cheltuite de subiecţi
se situează în jurul sumei de 100-120 RON lunar.Dar in urma discutiilor avute cu
subiectii am constatat ca faptul ca practica activitati fizice la varstra lor,ceea ce in
viziunea unora dintre cunoscutii lor li se pare total nepotrivit ,dar in acceptiunea
majoritatii persoanelor cunoscute acest fapt este unul de urmat chiar de invidiat ,ii face sa
se simta invingatori ,lasind deoparte celalalte preocupari inerente varstrei lor.

55
 Consider ca faptul ca este ,,la moda,, sa mergi la sala ,sa alergi in parc , sa faci
plimbari in natura, este un lucru bun dar cred ca si autoritatile ar trebui sa creeze mai
multe facilitati acestor personae poate nu ar mai fii nevoie in viitor de atatea spitale de
medici,de retete compensate si dupa incheierea activitatii profesionale aceste persoane ar
putea duce un trai linistit si sanatos.

Bibliografie

1.Câmpeanu, Melania - " Activitatea corporală la populaţia adultă "editura

Napoca Star, Cluj-Napoca 2003
2. Dr.Comănescu, I. - " Kinetologie - note curs " 2002
3. Dragnea, A., Bota Aura - " Teoria activitaţilor motrice ", editura
Didactică şi Pedagogică R.A. , Bucureşti 1999
4. Dr. Drăgan, I. - " Cultura fizică şi sănătatea " editura Medicală,
Bucureşti, 1971
5. Duma E. - “Controlul medical in activitatea de educatie fizica si sport”,
editura Argonaut, Cluj-Napoca 1997
6. Dumitru, Gh. - " Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia" Federaţia
Română Sportul pentru Toţi, Bucureşti 1997
7. Epuran M., Marolicaru, Mariana - " Metodologia cercetării activităţilor
corporale " editura Risoprint, Cluj-Napoca 2002
8. Lalanne, Elain - " Fitness after 50-Workout ", editura Penguin Books
Groups, U.S.A. 1989
9. Lalanne, Elain - " All around fitness " editura Penguin Books Group,
U.S.A. 1995

56
10. Legea 705/3 decembrie 2001 - privind sistemul naţional de asistenţă
socială
11. Legea 17/6 martie 2000 - privind asistenţa socială a persoanei vârstnice
12. Mercea, M.K. , Zamora, E. - "Fiziologia efortului fizic sportiv", editura
" Casa Cartii de Stiinta ", Cluj-Napoca 2003
13. Nenciu, G. - "Fiziologia generală şi a efortului fizic", editura Fundaţiei
" România de Mâine ", Bucureşti 2002
14. Papilian, V. - "Anatomia omului ", editura Didactică şi Pedagogică R.A
Bucureşti, 1974

15. Dr. Tudoran, T. - " Probleme medicale speciale " notă internă U.M.F
2002
16. Voicu, A. V. - " Culturism " editura Inter-Tonic, Cluj-Napoca 1995

57