Sunteți pe pagina 1din 3

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr.6808/94/2013
Sentinţa civilă nr. 846
Şedinţa Publică din data de 10.03.2014
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE
Grefier

Pe rol pronunţarea asupra cauzei civile privind pe petenta debitoare


SC A SRL în contradictoriu cu intimata creditoare -CNCIR SA, având ca
obiect anulare somaţie de plată.
Dezbaterile in fond au avut loc in şedinţa publică din data de
03.03.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte
integrantă din prezenta încheiere, când instanţa având nevoie de timp
pentru a delibera, a amânat pronunţarea cauzei la data de 10.03.3014 si a
hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe la data de
28.05.2013, petenta debitoare SC A SRL în contradictoriu cu intimata
creditoare CNCIR SA a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa
sa se dispună anularea sentinţei civile nr.3015/30.04.2013 pronunţata de
Judecătoria Buftea în dosarul nr. 1159/94/2013.
In motivarea cererii, petenta debitoare a arătat că sentinţa civilă
nr.3015/30.04.2013 pronunţata de Judecătoria Buftea în dosarul nr.
1159/94/2013 este nelegala si netemeinică întrucât, în data de 09.04.2013,
a depus la dosar ordinul de plata în suma de 3224 Ron, vizat si datat de
către Credit Europe Bank la data de 07.02.2013, prin care a arătat că
debitul solicitat de reclamantă a fost achitat înainte de primul termen de
judecată, prin urmare cererea de emitere a ordonanţei de plată trebuind
respinsă ca rămasă fără obiect.
In drept, au fost invocate prevederile art.13 alin.1 din OUG 119/2007
si potrivit art. 242 alin 2 Cpc. s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În susţinerea cererii, petenta debitoare a depus la dosar ordinul de
plată.
Cerere legal timbrată.
Legal citată, intimata creditoare nu a depus întâmpinare si nu s-a
prezentat in instanţa pentru a-si formula apărările.
În cauză a fost ataşat dosarul nr. 1159/94/2013 al Judecătoriei
Buftea.
Instanţa a încuviinţat pentru petenta debitoare proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanţa retine
următoarele:
În drept, sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 din OUG 119/2007,
potrivit cărora împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere
în anulare în 10 zile de la comunicare.
În fapt, prin sentinţa civilă nr. 3015/30.04.2013 pronunţată în
dosarul nr. 1159/94/2013, instanţa a pronunţat o ordonanţă de plată pin
care a admis cererea formulată de creditoarea CNCIR SA şi a obligat
debitoarea la plata către creditoare a sumei de 3.224 lei, reprezentând debit
principal neachitat şi 99 lei dobândă legală calculată de la data scadenţei
fiecărei facturi fiscale în parte până la data de 09.01.2013, precum şi în
continuare până la data plăţii integrale.
Din actele depuse la dosar reiese că la termenul din data de
09.04.2013 debitoarea a depus întâmpinare prin care a arătat că a achitat
debitul principal în cuantum de 3.224 lei, conform ordinului de plată nr. 57
din 07.02.2013 depus la fila 27.
La data de 18.04.2013 creditoarea a precizat cererea de chemare în
judecată, arătând că debitoarea a achitat debitul principal şi solicitând în
continuare dobânda legală de 99 lei şi cheltuieli de judecată în cuantum de
203 lei.
În aceste condiţii, se constată că debitorul a achitat debitul principal
în cuantum de 3.224 lei şi a notificat acest lucru instanţei de judecată
înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 3015/30.04.2013, motiv pentru
care urmează a se admite acest capăt de cerere şi a se dispune anularea în
parte a sentinţei civile nr. 3015 din 30.04.2013 pronunţată de Judecătoria
Buftea în dosarul nr. 1159/94/2013 în sensul că se va lua act de achitarea
debitului principal în cuantum de 3.224 lei şi se va respinge acest capăt de
cerere ca rămas fără obiect.
Referitor la celelalte capete de cerere cuprinse în ordonanţa de plată,
acestea vor fi menţinute de instanţă având în vedere că debitul principal a
fost achitat la data de 07.02.2013, după cum susţine şi debitoarea şi după
cum rezultă şi din ordinul de plată depus la dosar, iar cererea de chemare în
judecată a fost depusă la data de 25.01.2013 (data poştei). Din aceste date
de la dosar rezultă aşadar, că debitul principal a fost achitat după momentul
introducerii cererii, ceea ce presupune că debitorul datorează şi dobânda
legală aferentă acestuia, care este în cuantum de 99 lei calculată de la data
scadenţei fiecărei facturi fiscale în parte, astfel cum a stabilit instanţa iniţial,
şi până la introducerea cererii de chemare în judecată, precum şi ulterior
până la achitarea integrală a debitului principal, care este data de
07.02.2013.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 203 lei, în
cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 C.pr.civ. potrivit cărora pârâtul
care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu poate
fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul din prezenta
cauză era de drept în întârziere de la momentul scadenţei debitului
principal, datorând obligaţii comerciale. Faţă de aceste aspecte, se va
menţine şi dispoziţia instanţei privind plata cheltuielilor de judecată în
cuantum de 203 lei de către debitoare în favoarea creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,


ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea.


Anulează în parte sentinţa civilă nr. 3015 din 30.04.2013 pronunţată
de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 1159/94/2013 în sensul că ia act de
achitarea debitului principal în cuantum de 3.224 lei şi respinge acest capăt
de cerere ca rămas fără obiect.
Menţine celelalte dispoziţii cuprinse în sentinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2014.

PREŞEDINTE, GREFIER,

S-ar putea să vă placă și