Interacțiunea dietă – microfloră intestinală și starea de sănătate

Introducere
Se spune că suntem ceea ce mâncăm și pe bună dreptate. Cercetarea bogată din ultimii ani a
relației dintre microflora intestinală și alimentație arată că „suntem și ceea ce microbii noștri
mănâncă”. Mai mult decât atât, se pare că microflora intestinală are capacitatea de a influența
apariția anumitor boli frecvente în prezent, precum obezitatea, diabetul zaharat, anumite tipuri
de cancer, bolile cardiovasculare și bolile inflamatorii intestinale. În egală măsură, dieta
influențează microflora intestinală și schimbările de ordin alimentar pot determina modificări ale
tipului și numărului bacteriilor intestinala în decurs de doar 24 h [1].
Pe lângă dietă, flora microbiană intestinală poate fi influențată și de alți factori: stilul de viață,
materialul genetic, medicația, colonizarea la naștere, anumite patologii [2]. Cu toate acestea,
dieta rămâne unul dintre factorii cei mai importanți cu efect direct asupra microbiomului.
Relația dietă – microfloră intestinală este un drum cu două sensuri pentru că și bacteriile
intestinale pot influența alegerile noastre alimentare, având o conexiune cu creierul prin
substanțele pe care le produc. S-a identificat predominanța anumitor tipuri de bacterii și un
raport între acestea la persoanele obeze diferit de cel întâlnit la persoanele slabe sau cu greutate
corporală normală. De asemenea, pofta de dulce pare a fi influențată de prezența sau absența
anumitor tipuri de bacterii intestinale [3].
Microbiomul uman curpinde 10 [14] microorganisme rezidente, incluzând bacterii, virusuri, fungi
și protozoare [1]. Bacteriile sunt grupul cel mai studiat de microorganisme de la nivelul tubului
digestiv. Cele mai multe bacterii se află în colon, unde mediul este mai propice dezvoltării lor,
puține fiind microorganismele care rezistă mediilor mai acide din stomac sau duoden. În colon,
abundența microorganismelor atinge 10 [11] celule per gram conținut. Bacteriile predominante
din tractul digestiv sunt Firmicutes (Ruminococcus, Clostridium,
Eubacteria etc.), Bacteroidetes (Porphyromonas, Prevotella etc.)
și Actinobacteria (Bifidobacterium) [4]. Bacteriile din aceste 3 phyla reprezintă 98% dintre
bacteriile din tractul digestiv uman, iar restul de 2% este reprezentat de Lactoacillae,
Streptococci, Enterobacteria, cu funcții importante, chiar dacă se află în număr mic [4].
Bacteriile rezidente în tubul digestiv al oamenilor sunt atât aerobe, cât și anaerobe, tocmai de
aceea până acum au putut fi cultivate în condiții de laborator doar 30% dintre acestea,
preponderent cele aerobe. Luând acest aspect în considerare, putem spune că sunt încă multe
mistere de descoperit în lumea microorganismelor care conviețuiesc cu noi zi de zi și care ne
influențează viața mai mult decât ne imaginăm.
Tractul intestinal este colonizat la naștere, fiind steril în perioada gestației. Mama îi transferă
nou-născutului flora intestinală în timpul nașterii. Acest transfer depinde de tipul nașterii, de
vârsta gestațională și modalitatea de hrănire a bebelușului după naștere (alăptare sau formulă
de lapte). Orice modificare a florei intestinale poate avea influențe asupra sănătății, determinând
cel mai adesea dezechilibre ale sistemului imunitar ce cresc riscul anumitor boli, inclusiv cancer.
Efectul diferitelor tipuri de nutrienți asupra florei intestinale
Fibrele vegetale
Fibrele alimentare sunt printre componentele care exercită cea mai mare influență asupra florei
bacteriene intestinale, unele fibre având efecte prebiotice. Mai mult, fibrele nu se digeră și
absorb la nivelul intestinului subțire, ajungând aproape intacte în colon, unde, unele dintre
acestea sunt supuse unei fermentații parțiale în prezența microflorei.
Celuloza, lignina și alte fibre insolubile trec aproape intacte prin tubul digestiv, nefiind supuse
procesului de fermentație în colon. Fructooligozaharidele, galactooligozaharidele sunt printre
cele mai cunoscute și eficiente fibre cu efect prebiotic. La acestea se adaugă și amidonul rezistent,
care nu este digerat în intestinul subțire și se comportă ca o fibră, putând exercita efecte
prebiotice [4]. Toate aceste tipuri de fibre au efect benefic indirect asupra organismului prin
produșii secretați de micoorganismele intestinale în procesul de fermentație. De asemenea,
prebioticele sunt „hrana” anumitor bacterii intestinale benefice, favorizând astfel proliferarea
acestora în detrimentul celor dăunătoare. Sursele alimentare de prebiotice includ: soia și alte
leguminoase (năut, fasole, linte), cereale integrale, fructe și legume, ciuperci etc.
Fibrele alimentare: clasificare și efecte
Studiile observaționale arată că o dietă săracă în fibre fermentabile cu efect prebiotic duce la
reducerea numărului total de bacterii din colon, iar creșterea consumului a dus la efectul opus,
evidențiat printr-o varietate genetică mai mare [1]. Lactobacilii și Bifidobacteria sunt speciile
care tind să prolifereze în cazul unui consum mai mare de prebiotice [1].
Amidonul rezistent se comportă precum fibrele alimentare și are efecte prebiotice. Amidonul
rezistent se formează atunci când alimentele bogate în amidon sunt răcite brusc dupa fierbere
(de exemplu, pastele fierte proaspăt și puse sub un jet de apă rece sau orezul fiert supus aceluiași
procedeu), alimentele amidonoase refrigerate (cartofi fierți păstrați în frigider 1-2 zile). De
asemenea, amidon rezistent se formează și în timpul prăjirii pâinii. Cantitățile de amidon rezistent
prezente în alimente în mod obișnuit variază între 0.1 și 3 g per 100 g [5]. Acest tip de amidon nu
poate fi digerat în intestinul subțire ca urmare a structurii modificate, cel mai adesea prin procese
fizice, ajungând astfel în colon. Microflora intestinală se poate „hrăni” cu acest tip de amidon,
producând acizi grași cu lanț scurt, care au multiple beneficii locale și sistemice. Studii în care au
fost administrate diferite tipuri de amidon modificat au arătat că prezența acestuia în dietă poate
modifica flora bacteriană intestinală prin creșterea speciilor de Ruminococcus
bromii și Eubacterium rectale, ambele fiind specii benefice. Aceste două specii de bacterii sunt
printre cele mai eficiente în degradarea amidonului rezistent [6], astfel se explică creșterea
numărului acestora atunci când au la dispoziție mai multă „hrană”.
În ceea ce privește legătura cu patologia canceroasă, consumul redus de fibre și o producție
redusă de acizi grași cu lanț scurt au fost observate la pacienții cu adenom colorectal. De
asemenea, fructooligozaharidele, arabinooligozaharidele și polidextroza reduc speciile de
bacterii patogene (Clostridium și Enterococcus), adesea prezente la pacienții cu adenom
colorectal [1].
Relația dintre cantitatea exactă de fibre și efectul asupra florei intestinale nu a fost stabilită prin
studii relevante. Se poate presupune că prezența cantității recomandate de fibre pe zi (de
aproximativ 14 g/1000 kcal la adulți, conform ghidurilor de nutriție actuale) în alimentație
prezintă efecte benefice asupra florei bacteriene intestinale prin creșterea numărului total de
bacterii benefice sau modificarea raportului dintre speciile benefice și cele dăunătoare.
Comparația cea mai clară se poate face între microflora observată la persoanele care urmează o
dietă de tip occidental (săracă în fibre) și cea observată la persoanele care au o alimentație de tip
mediteraneean (bogată în fibre).
Zaharurile și îndulcitorii artificiali
Chiar dacă zaharurile nu au cea mai bună reputație când vorbim de nutriție și sănătate, când vine
vorba de efectele acestora asupra florei bacteriene intestinale, dovezile științifice existente nu
setează un efect negativ clar. Acest lucru nu este surprinzător dacă ne gândim la procesul de
digestie al zaharurilor simple, care se încheie în intestinul subțire. Am putea spune că doar urme
de zaharuri simple pot ajunge în unele cazuri în colon, unde să fie folosite ca hrană pentru
microbiom. Luând aceste aspecte în considerare, se poate afirma că zaharurile simple nu exercită
un efect negativ direct asupra florei intestinale [7].
Efecte negative pot apărea indirect. În cazul în care dieta conține o cantitate mare de zaharuri
simple în detrimentul alimentelor bogate în fibre [7]. Există unele studii care asociază consumul
de glucoză, fructoză și sucroză din surse naturale (a fost studiat consumul de zaharuri simple din
curmale) cu efecte pozitive de creștere a abundenței bifidobacteriilor și reducere a
speciilor Bacteroides și Clostridia [1]. Speciile de Clostridia au fost asociate cu sindromul de
intestin iritabil. În ciuda recomandărilor clasice de reducere a consumului de lactate la pacienții
cu sindrom de intestin iritabil, se pare că lactoza prezentă în lactate ar reduce abundența
speciilor Clostridia [1].
Îndulcitorii, ingrediente utile în alimentația modernă
Controversele apar în legătură cu îndulcitorii artificiali: zaharină, sucraloză și aspartam. Chiar
dacă adesea sunt recomandați pacienților cu intoleranță la glucoză, diabet zaharat, obezitate,
studii recente susțin că îndulcitorii artificiali pot chiar declanșa rezistența la insulină. Unul dintre
mecanismele propuse pentru aceste efecte este alterarea florei bacteriene printr-un consum
mare de îndulcitori artificiali. Dezechilibrele florei intestinale sunt contrare efectelor anterior
menționate ale zaharurilor simple din surse naturale, cum sunt cele din fructe [1].
Proteinele
O dietă cu un conținut adecvat de proteine duce la creșterea diversității bacteriilor intestinale. În
funcție de proveniență, proteinele exercită efecte diferite asupra microflorei, dar nu se poate
trasa o linie clară între proteinele animale și cele vegetale. Studiile realizate până în prezent au
investigat preponderent consumul de carne roșie, proteinele din zer și proteinele vegetale din
mazărea verde.
Proteinele din zer și cele din mazărea verde cresc speciile de bacterii
comensale Bifidobacterium și Lactobacillus [1]. Proteinele din mazărea verde susțin producerea
de acizi grași cu lanț scurt la nivelul colonului, acizi grași care au proprietăți antiinflamatoare și
de protecție a mucoasei intestinale [1].
Proteinele din carne, în special cele din carnea roșie, s-au dovedit a avea efecte de creștere a
speciilor de bacterii dăunătoare, cum sunt Bacteroides și Clostridium. Același efect se poate
observa și în cazul dietelor celebre cu un conținut ridicat de proteine și redus de carbohidrați
(high protein – low carb diets) [1]. Aceste diete ajută la o reducere mai rapidă a masei corporale,
dar cu efecte adverse asupra florei bacteriene intestinale și alte dezechilibre metabolice [1].
Astfel, se demonstrează încă o dată că dietele din care se reduce la minimum sau se exclude o
anumită categorie de alimente/nutrienți nu sunt benefice pentru sănătate pe termen lung,
opțiunea ideală fiind o dietă hipocalorică, dar echilibrată în macronutrienți.
Consumul unor cantități mari de proteine animale a fost asociat cu o creștere a riscului de
sindrom de intestin iritabil, asociere explicată prin dezechilibrele microflorei produse de un
consum mare de proteine animale.
Grăsimile
Grăsimile sunt printre nutrienții cei mai puțin studiați pentru efectul lor asupra florei bacteriene
intestinale. Consumul mare de grăsimi duce la creșterea bacteriilor anaerobe și speciilor
de Bacteroides [1]. Grăsimile exercită un efect indirect asupra florei intestinale, prin impactul
asupra secreției de acizi biliari și compoziției acestora. Grăsimile stimulează secreția biliară și
cresc cantitatea de acizi biliari secundari (cum este acidul deoxicholic) prezenți în materiile fecale.
Acizii biliari au capacitate antimicrobiană, producând astfel modificări în flora bacteriană din
colon [2].
În ceea ce privește tipurile de grăsimi și calitatea acestora, se pare că grăsimile saturate (mai ales
cele de origine animală) influențează creșterea speciilor cu efecte negative (Bacteroides,
Bilophila), iar grăsimile mononesaturate și polinesaturate din uleiul de pește duc la proliferarea
speciilor bune (Bifidobacterium și Lactobacillus) [1].
Influența diferitelor alimente asupra microflorei intestinale
Fructele, legumele și oleaginoasele
Efectele fructelor și diferitelor tipuri de nuci asupra florei bacteriene au fost studiate din punct
de vedere al conținutului în polifenoli. Fructele de pădure au fost studiate, acestea fiind și printre
cele mai bogate în polifenoli. Rezultatele au arătat creșteri în numărul bifidobacteriilor, dar nu și
al lactobacililor, atunci când s-a comparat cu un placebo [2].
Consumul de fistic și migdale a fost comparat, arătând efecte mai puternice asupra microflorei în
cazul fisticului. Acest fapt se poate datora unui conținut mai mare de polifenoli în fistic. Legumele
și leguminoasele au fost mai mult studiate în cadrul dietei vegetariene sau mediteraneene și mai
puțin separat. Tocmai de aceea nu se poate asocia un anumit efect asupra florei bacteriene a
unor legume specifice. Luând în considerare conținutul în fibre și antioxidanți al legumelor și
efectele benefice ale dietei mediteraneene, se poate concluziona ca vegetalele sunt importante
într-o alimentație care să promoveze o microfloră sănătoasă.
Cerealele integrale
Cerealele integrale își exercită efectele benefice asupra microbiomului prin conținutul bogat în
fibre. Consumul de cereale integrale a fost asociat cu o diversitate mai mare a microflorei, o
creștere a speciilor de bifidobacterii, lactobacilli și o reducere în Bacteroides. Analizând
rezultatele mai multor studii făcute pe cerealele integrale, inclusiv pe consumul acestora la micul
dejun, se poate afirma că acestea au efect bifidogenic [2 ].
Rolul microflorei bacteriene în patologie
O microfloră bacteriană sănătoasă poate ameliora sindromul de intestin iritabil, inflamația
cronica, constipația, alergiile alimentare. De asemenea, microflora joacă un rol și în anumite
tipuri de cancer [4]. Modificări în flora intestinală au fost asociate și cu obezitatea, procesul de
îmbătrânire, bolile cardiovasculare, ciroza și bolile neurodegenerative. Cercetările în acest
domeniu sunt încă la inceput, ceea ce face mai dificilă stabilirea unor recomandări concrete care
să ajute la reducerea riscului apariției acestor boli sau ameliorarea simptomelor.
Mecanismul de acțiune al microflorei în diverse patologii este datorat acțiunii acesteia asupra
sistemului imunitar. Studii recente concluzionează o legătură intre disbioză și obezitate, dar
mecanismele de acțiune sunt destul de complexe și nu sunt încă complet înțelese. Disbioza sau
lipsa anumitor specii de bacterii din flora intestinală poate impune o rezistență în fața dietelor
hipocalorice, acestor pacienți fiindu-le astfel mult mai greu să slăbească. Se pare că anumite
specii de bacterii au o capacitate mai mare de a recupera energia calorică și a induce o inflamație
ușoară. La persoanele cu obezitate s-a observat și o diversitate mai redusă în flora intestinală,
care se pare că ar fi relaționată cu scăderea sensibilității la insulină și stimularea proceselor
inflamatorii [4].
Diabetul zaharat de tip 2 afectează flora intestinală și funcțiile acesteia, cum ar fi producția de
acizi grași cu lanț scurt, roluri cruciale în sensibilitatea la insulină. Sunt necesare mai multe studii
pentru a înțelege relația dintre microflora intestinală și diabetul zaharat de tip 2 și dacă anumite
modificări în flora intestinală pot fi recomandate pentru a controla mai bine această patologie.
Se consideră că anumite dezechilibre în flora bacteriană pot crește riscul apariției anumitor tipuri
de cancer, mai ales a celor cu localizare gastrointestinală (cancer gastric, cancer de colon).
Mecanismele de acțiune sunt următoarele: declanșarea inflamației, producerea genotoxinelor
care induc modificări în ADN și a metaboliților care pot activa carcinogeneza [4].
Flora intestinală: compoziție și funcții
Bacteriile producătoare de lactat au efecte supresoare asupra celulelor cancerigene prin
inhibarea carcinogenezei la nivel intestinal și gastric. Astfel, anumite specii de lactobacilli pot
ameliora cancerul gastric și cancerul de colon. Capacitatea de apoptoză celulară și modularea
imunității sunt printre principalele mecanisme de acțiune ale lactobacililor.
Concluzii
Chiar dacă studiile privind influența florei intestinale asupra stării de sănătate sunt încă la
început, până acum se pot extrage câteva idei valoroase care să ne facă atenți atunci când ne
confruntăm cu patologiile lumii moderne. De asemenea, literatura existentă ne ajută să extragem
câteva recomandări privind alimentația și componentele acesteia care exercită efecte benefice
asupra florei intestinale. Modularea microflorei poate fi o metodă de prevenție a cancerului,
obezității sau bolilor cardiovasculare la îndemână, însă este nevoie de mai multe studii pe baza
cărora să se stabilească recomandări clare. Componenții unei alimentații sănătoase, printre care
cerealele integrale bogate în fibre, fructele și legumele bogate în antioxidanți, leguminoasele
bogate în proteine vegetale sunt recomandate și în dietele de promovare a unei flore intestinale
sănătoase.

Definiţie
Flora intestinală sau microbiota gastrointestinală reprezintă o comunitate complexă de
microorganisme, care trăiesc în interiorul tractului digestiv al oamenilor [1] și animalelor. Flora
intestinală umană cuprinde cel mai mare număr de bacterii, comparativ cu alte zone ale
organismului. Flora intestinală se dezvoltă complet în jurul vârstei de 2 ani [2], alături de epiteliu
și bariera mucoasă, acestea două din urmă fiind tolerante şi chiar susținând microbiota, care
acționează precum o barieră împotriva agenților patogeni [4,5]. Microorganismele aduc beneficii
gazdei prin fermentarea unor substraturi energetice ca fibrele vegetale din dietă, și prin
antrenarea sistemului imunitar prin intermediul produșilor finali de metabolism ca propionatul
și acetatul [3].
Bacteriile intestinale sunt de asemenea utile prin sinteza vitaminelor B și K, precum și prin rolul
lor în metabolizarea acizilor biliari, sterolilor și xenobioticelor [2]. Acizii grași cu lanț scurt și
celelalte substanțe produse sub acțiunea florei intestinale acționează ca și hormoni, flora
intestinală în sine comportându-se ca un organ endocrin [7]; perturbarea florei s-a dovedit
responsabilă de apariția afecțiunilor inflamatorii și autoimune [1,6].
Microbiota previne creșterea la nivel intestinal a unor specii nocive de bacterii [4], contribuie la
dezvoltarea intestinului și produce hormoni care intervin în stimularea depozitării grăsimilor în
organism [2]. Modificarea severă și dezechilibrul microbiotei (sau genomului acesteia) și
microbiomului sunt asociate cu obezitatea [9]. În anumite condiții, unele specii din flora
intestinală pot îmbolnăvi organismul gazdă, cauzând infecții sau crescând riscul de cancer al
gazdei [7,12].
Compoziţia florei intestinale
a) în funcţie de segmentul de tract digestiv
Compoziția microbiotei intestinale se modifică de-a lungul vieții, fiind influențată de
transformările care survin în dietă, dar și în starea de sănătate [3,7]. Această compoziție variază
și în funcție de segmentul de tract digestiv. În stomac și în intestinul subțire este prezent un
număr redus de specii bacteriene [1,3]. Ca urmare a mediului gastric acid, majoritatea
microorganismelor nu pot supraviețui. Principalele specii bacteriene care colonizează stomacul
sunt Streptococcus, Staphylococcus, Lactobacillus, Peptostreptococcus, și unele tipuri de drojdii
[2] .
Intestinul subțire conține doar urme de microorganisme, deoarece este aflat în vecinătatea
stomacului. Bacteriile predominant întâlnite la acest nivel sunt coci și bacili gram-pozitivi [2].
Totuși, în intestinul subţire distal, mediul alcalin permite existența bacteriilor gram-negative de
tipul Enterobacteriaceae [3]. Flora intestinului subțire susține funcțiile acestuia, oferind semnale
reglatorii care permit dezvoltarea acestuia.
La nivelul colonului întâlnim cel mai bogat ecosistem microbian din corpul uman, cu până la 10
celule per gram de conținut intestinal [12] și cu 300 până la 1.000 de specii bacteriene diferite
[1,2]. Circa 99% din flora colonului este reprezentată de 30-40 de specii [7], Faecalibacterium
prausnitzii fiind specia cel mai frecvent întâlnită la adulții sănătoși [3]. Bacteriile intestinale
constituie până la 60% din greutatea materiilor fecale [2].
Câteva exemple de bacterii întâlnite frecvent la nivelul colonului: Klebsiella sp.: 40-80%,
Clostridium perfrigens: 25-35%, Bifidobacterium bifidum: 30-70%, Lactobacillus: 20-60%,
Enterococcus faecalis: 100%, Peptococcus, Peptostretococcus, Staphylococcus aureus: 30-50%,
Enterobacter sp.: 40-80%, Bacteroides fragilis.
Deși fungii, virusurile (de tip bacteriofagi) și organismele tip arhea fac parte din flora intestinală,
se cunosc puține despre activitatea acestora [1]. 99% din microbiota colonului și din fecale se
constituie din bacterii strict anaerobe ca Bacteroides și Bifidobacterium [3]. Factorii care perturbă
această populație microbiană sunt reprezentați de antibiotice, stres și paraziți [2]. Chiar dacă 99%
din microbiotă este reprezentată de anaerobi, la nivelul cecului există o mare densitate de
bacterii aerobe [2]. Se estimează că flora intestinală ar conține de sute de ori mai multe gene
decât genomul uman [12]. Populațiile microbiene variază de la un individ la altul [5,12].
b) în funcţie de tipurile de bacterii
Cele patru încrengături bacteriene dominante din intestinul uman sunt Firmicutes, Bacteroidetes,
Actinobacteria şi Proteobacteria [2]. Majoritatea bacteriilor aparțin genurilor Bacteroides,
Clostridium, Faecalibacterium [7,3], Eubacterium, Ruminococcus, Peptococcus,
Peptostreptococcus şi Bifidobacterium. Alte genuri ca Escherichia și Lactobacillus sunt prezente,
dar într-un număr mai mic [7]. Genul Bacteroides constituie cam 30% din totalul bacteriilor din
intestin, sugerând faptul că ar juca un rol important pentru organismul uman [3].
Genurile de fungi care au fost descoperite la nivel intestinal sunt reprezentate de Candida,
Saccharomyces, Aspergillus, Penicillium, Rhodotorula, Trametes, Pleospora, Sclerotinia, Bullera
și Galactomyces [1,2]. Rhodotorula este frecvent observată la pacienții cu boală inflamatorie
intestinală, iar Candida la cei cu hepatită și ciroză hepatică cu virus B [1]. Organismele tip arhea
sunt importante în metabolizarea produșilor bacterieni de fermentație. Pentru studierea florei
intestinale se folosește extragerea acizilor nucleici din specimenele de bacterii din materiile
fecale, îndeosebi secvențe de gene rRNA 16S.
c) în funcţie de vârstă
Diversitatea compoziției microbiotei din probele de materii fecale este semnificativ mai mare la
adulți, decât la copii [3]. În microbiomul adult se observă o prevalență mare de enzime implicate
în fermentație și în metabolismul argininei, glutamatului, aspartatului și lizinei. Prin contrast, în
microbiomul sugarului, enzimele dominante sunt cele implicate în metabolismul cisteinei și în
procesele de fermentație [5].
Studiile au identificat asocierea dintre diferite genuri bacteriene din microbiotă și aportul de
nutrienți. Microflora este compusă, în principal, din trei enterotipuri: Prevotella, Bacteroides și
Ruminococcus. S-a observat o asociere între concentrația fiecărei comunități microbiene și dietă.
De exemplu, Prevotella este legată de consumul de carbohidrați și zaharuri simple, în timp ce
Bacteroides – cu proteine, aminoacizi și grăsimi saturate. Bacteriile specializate care descompun
mucina, supraviețuiesc pe baza excreției de carbohidrați ai gazdei [3]. Un anumit enterotip va
domina în funcție de dietă [2].
Copiii malnutriți vor avea o floră intestinală mai puțin diversificată, comparativ cu cei sănătoși,
iar schimbările microbiomului, ca urmare a deficitului de nutrienți pot constitui o cauză de
malnutriție [5,3]. Copiii malnutriți tind să aibă o floră potențial patogenă, precum și mai multe
drojdii la nivelul cavității bucale și gâtului.
d) în funcţie de proveniența geografică a pacientului
Compoziția microbiomului depinde și de originea geografică a pacienților. Variații ale conținutului
de Prevotella, a ponderii genei pentru urează și a genelor care codifică sinteza și degradarea
glutamatului, precum și a altor enzime implicate în degradarea aminoacizilor sau în biosinteza
vitaminelor, au arătat diferențe semnificative între pacienții din SUA, Malawi și cei de origine
amerindiană [7].
Spre exemplu, populația americană prezintă la nivelul microbiotei un procent reprezentativ de
enzime care degradează glutamina și enzime implicate în biosinteza vitaminelor și acidului lipoic;
populațiile din Malawi și cele amerindiene au un procent mai mare de enzime implicate în sinteza
glutamatului precum și o suprareprezentare a alfa-amilazei. Deoarece oamenii din SUA au o dietă
mai bogată în grăsimi, alimentația este probabil un determinant major al compoziției bacteriene
intestinale [3].
Unele studii au arătat diferențe în microbiota copiilor europeni versus cea a celor din zonele
rurale africane. Dieta copiilor africani este săracă în proteine și grăsimi de origine animală, dar
bogată în proteine și polizaharide vegetale, flora intestinală fiind dominată de Bacteroidetes, pe
când microbiota copiilor europeni este dominată de genul Firmicutes și prezintă o reducere
marcantă a biodiversității. Compoziția diferită și biodiversitatea crescută ale florei intestinale a
populațiilor africane contribuie la digestia polizaharidelor vegetale și la scăderea incidenței
bolilor colonice non-infecțioase.
Colonizarea tractului intestinal
Tractul gastrointestinal al fetusului este steril, deși poate apărea colonizarea microbiană, după
cum demonstrează un studiu în care specii de Lactobacillus și Bifidobacterium erau prezente în
biopsiile placentare [2,4]. În timpul nașterii și imediat după aceea, bacteriile de la mamă și din
mediul înconjurător colonizează intestinul sugarului [5]. Populațiile bacteriene inițiale sunt, în
general, organisme facultativ anaerobe, acestea scăzând concentrația de oxigen din intestin și
astfel permițând bacteriilor exclusiv anaerobe ca Bacteroides, Actinobacteria, și Firmicutes să
colonizeze intestinul și să se dezvolte la acest nivel [7].
Copiii alimentați la sân au o floră dominată de bifidobacterii, posibil ca urmare a conținutului
laptelui matern în factori de creștere pentru aceste bacterii și în prebiotice. Microbiota sugarilor
alăptați cu formule de lapte are o diversitate mai mare, cu concentraţii mai mari de
Enterobacteriaceae, enterococci, bifidobacterii, Bacteroides şi clostridii [2].
Funcţiile florei intestinale
Rolurile florei bacteriene sunt: apărare directă împotriva patogenilor, întărirea sistemului
imunitar al gazdei (dezvoltarea şi menţinerea epiteliului intestinal), inducerea producerii de
anticorpi la nivelul acestuia, metabolizarea unor compuşi altminteri nedigerabili din alimente [6].
Flora intestinală joacă un rol direct în apărarea împotriva agenţilor patogeni prin colonizarea
completă a spaţiului, utilizarea tuturor nutrienţilor disponibili şi secreţia unor compuşi care
omoară sau inhibă organisme nedorite cu care ar intra în competiţie pentru nutrienți [7].
Perturbarea florei permite organismelor competitive în expectativă, precum Clostridium difficile
să se stabilească la nivel intestinal [5].
Mucoasa intestinală oferă un strat extern în care microorganismele „prietenoase” se pot ancora
şi se pot hrăni şi un strat intern, pe care nici măcar aceste bacterii comensale nu îl pot penetra
[1,4]. Simultan cu dezvoltarea microbiotei, apare ţesutul limfoid asociat intestinului (GALT), care
face parte din epiteliul intestinal şi care detectează și reacţionează la agenţi patogeni [6]. Ţesutul
GALT este tolerant faţă de speciile din flora intestinală, dar nu şi faţă de alte microorganisme [4].
GALT este, în mod normal, tolerant faţă de alimentele la care este expus sugarul, şi faţă de
produșii de digestie din alimente şi metaboliţii florei intestinale [5].
Specii bacteriene diferite din flora intestinală s-au dovedit a avea capacitatea de a dirija sistemul
imunitar spre producerea selectivă de citokine; de exemplu Bacteroides fragilis şi unele specii de
Clostridia par să iniţieze răspuns antiinflamator, în timp ce unele bacterii filamentoase
segmentate stimulează producerea de citokine inflamatorii [4]. Flora intestinală poate de
asemenea regla producerea de anticorpi de către sistemul imunitar [1,6]. Aceste citokine şi
anticorpi pot avea efecte şi extradigestiv, la nivelul plămânilor şi altor ţesuturi [5].
Fără floră intestinală, corpul uman ar fi incapabil să utilizeze unii carbohidraţi nedigerabili,
deoarece unele bacterii din floră posedă enzime pentru degradarea anumitor polizaharide,
enzime care lipsesc din celulele umane [5]. Rozătoarele crescute într-un mediu steril şi cărora le
lipsea flora intestinală, au avut nevoie să consume cu 30% mai multe calorii, doar ca să rămână
la aceeaşi greutate ca cele normale [7]. Carbohidrații pe care oamenii nu îi pot digera fără ajutorul
bacteriilor comensale includ anumite tipuri de amidon, fibre, oligozaharide şi zaharuri pe care
altminteri corpul eșuează în a le digera şi absorbi, precum lactoza, în cazul intoleranţei la lactoză
[3,12].
Bacteriile din microbiotă transformă carbohidrații în acizi graşi cu lanţ scurt (SCFAs) prin procesul
de fermentaţie saccharolitică [12]. Produşii acestui proces sunt acidul acetic, acidul propionic şi
acidul butiric, care pot fi folosiţi de celulele gazdei umane, oferind o sursă majoră de energie şi
de nutrienţi, şi ajutând organismul să absoarbă minerale esenţiale din dietă precum calciu,
magneziu şi fier [7]. Gazele şi acizii organici precum acidul lactic sunt rezultatul fermentaţiei
saccharolitice [12]. Acidul acetic este utilizat de către mușchi, acidul propionic ajută ficatul să
producă ATP, iar acidul butiric oferă energie celulelor intestinale. Dovezile existente sugerează
că bacteriile comensale cresc absorbţia şi depozitarea lipidelor şi ulterior facilitează absorbţia
vitaminelor precum vitamina K [1].
Flora intestinală sintetizează vitamine precum biotina şi folatul, şi ajută la absorbţia
microelementelor din alimente, precum magneziu, calciu şi fier. Organismele tip arhea care
produc metan, ca de exemplu Methanobrevibacter smithii sunt implicate în
îndepărtarea/eliminarea metaboliţilor finali ai fermentaţiei bacteriene, ca de exemplu
hidrogenul [2].
Axul creier-intestin reprezintă comunicarea biochimică care se desfăşoară între tractul
gastrointestinal şi sistemul nervos central [1]. Recent, acest termen a fost extins pentru a sublinia
rolul florei comensale. Acest ax cuprinde sistemul nervos central, sistemele neuroendocrine şi
neuroimune, inclusiv axul hipotalamo-hipofizo-adrenal, componenetele simpatic şi parasimpatic
ale sistemului nervos autonom, incluzând sistemul nervos enteric, nervul vag şi microbiota
intestinală [2,7].

Flora intestinală şi bolile

Alterarea numărului de bacterii intestinale, ca de exemplu în urma tratamentului antibiotic,
poate afecta sănătatea gazdei şi capacitatea de digestie a alimentelor [7]. Antibioticele pot
provoca diaree prin iritarea directă a intestinului, modificarea nivelurilor florei intestinale,
permiţând bacteriilor patogene să se dezvolte [4]. Un alt efect nociv al antibioticelor este
creşterea numărului de bacterii rezistente la antibiotice, dificil de tratat [6].
Modificarea numerelor şi a speciilor din flora intestinală poate reduce capacitatea corpului de a
fermenta carbohidrații și de a metaboliza acizii biliari, cauzând diaree. Carbohidrații nedigeraţi
absorb prea multă apă şi provoacă scaune apoase, iar lipsa acizilor graşi cu lanţ scurt produşi de
către flora intestinală poate provoca diaree [11].
Reducerea numărului de specii bacteriene comensale determină scăderea abilităţii acestora de a
inhiba dezvoltarea speciilor nocive precum C. difficile şi Salmonella kedougou [4]. Alterările
compoziţiei florei intestinale apar şi în bolile severe din cauza ischemiei intestinale,
compromiterii sistemului imunitar şi anorexiei.
Prezenţa sau abundenţa unor bacterii în tractul digestiv poate contribui la apariţia
bolii inflamatorii intestinale [6]. Metaboliţii unor specii din flora intestinală pot influenţa căile de
semnalizare ale gazdei, contribuind la afecţiuni ca obezitatea şi cancerul de colon [9]. Se pare că
interacțiunile florei intestinale cu axul creier-intestin joacă un rol în bolile inflamatorii intestinale
cronice, stresul psihologic mediat prin axul hipotalamo-hipofizo-adrenal [8] dirijând modificările
epiteliului intestinal, flora intestinală eliberând în schimb factori şi metaboliți care declanșează
semnalizarea în sistemul nervos enteric şi în nervul vag [5].
Diversitatea florei comensale este scăzută la aceşti pacienţi cu boli inflamatorii intestinale. La
pacienţii cu colită ulcerativă, în microbiotă domină Proteobacteria şi Actinobacteria; la cei cu
boală Crohn, se constată supraexpresia Enterococcus faecium şi a mai multor specii de
Proteobacteria [1,9].
Studiile au arătat schimbări ale microbiotei la pacienţii cu sindrom de intestin iritabil, schimbări
diferite în funcţie de predominanţa diareei sau a constipaţiei. Se observă şi o scădere a diversităţii
microbiomului, cu niveluri scăzute de Lactobacilli şi Bifidobacteria, niveluri mari de bacterii
facultativ anaerobe ca Escherichia coli, şi un raport crescut Firmicutes:Bacteroidetes [5].
S-ar părea că relaţia florei comensale cu gazda intervine şi în mecanismul unor boli precum alergii,
astm bronşic şi diabet zaharat tip 2 [9]. Implicarea microbiotei în aceste afecţiuni autoimune ar
avea la bază expunerea insuficientă la patogeni a copiilor din ţările dezvoltate (care ar duce la un
sistem imun hiperreactiv) şi dieta de tip vestic, săracă în fibre vegetale şi bogată în zaharuri –
acestea ar explica alterările florei intestinale şi ale rolului acesteia în modularea sistemului
imunitar [6].
Flora comensală este implicată în obezitate şi în sindromul metabolic. Dieta de tip vestic
determină alterări ale florei intestinale şi astfel modifică procentul de energie derivată din
alimente şi modul cum este utilizată această energie [8,10]. Dietei de tip vestic îi lipsesc fibrele şi
alţi carbohidraţi complecși, necesari pentru dezvoltarea unei flore intestinale sănătoase.
Modificările apărute în flora comensală ca răspuns la dieta de tip vestic par să intensifice
cantitatea de energie generată de flora intestinală, contribuind la apariția obezității [8]. Există
dovezi că microbiota influenţează comportamentul alimentar în funcţie de preferinţele
microbiotei, ceea ce duce la consumul de către gazdă a unei cantităţi mai mari de alimente şi
eventual la obezitate. Cu cât diversitatea microbiomului intestinal este mai mare, cu atât
microbiota va consuma mai multă energie şi resurse, în competiţia cu celelalte microbiote şi va
manipula mai puţin gazda [8].
Se pare că lipidele intestinale reglează homeostazia glucozei prin implicarea axei intestin-creier-
ficat (acesta din urmă menţine balanţa între preluarea şi stocarea glucozei prin glicogenogeneză
şi gluconeogeneză). Administrarea directă de lipide în intestinul subţire creşte nivelurile de acid
gras cu lanţ lung-acil coenzima A la acest nivel şi suprimă producerea de glucoză, chiar şi în
condiţii de vagotomie subdiafragmatică sau deaferentarea vagală a intestinului. Apar astfel
posibilităţi noi de tratament pentru obezitate şi diabet zaharat [8,9].
Disbioza intestinală a fost asociată cu apariţia cirozei şi bolii hepatice steatozice non-alcoolice [9].
Translocarea florei intestinale apare atunci când bacteriile comensale depăşesc mucoasa
intestinală, ceea ce poate duce la infecţii severe. Un studiu din 2014 a sugerat că administrarea
de antibiotice se asociază cu supraponderalitate şi obezitate la copii, îndeosebi la copiii cu mai
mult de 4 expuneri la antibioticele cu spectru larg [9]. Unele genuri bacteriene, ca Bacteroides şi
Clostridium, au fost asociate cu creşterea multiplicării tumorale, în timp ce altele, precum
Lactobacillus şi Bifidobacteria, previn apariţia tumorilor [1,12].
Microbiota şi noile „uşi” terapeutice
Probioticele sunt microorganisme cu beneficii pentru sănătate şi sunt utile în tratamentul unor
afecţiuni precum sindromul de colon iritabil [5,12]. ( ex. Streptococcus faecium).
Un studiu sistematic din 2016 a descoperit că anumite tulpini din microbiotă ca Bifidobacterium
şi Lactobacillus genera s-au dovedit a fi potenţial utile în tratamentul afecţiunilor sistemului
nervos central, precum tulburări de dispoziţie (anxietate, depresie), tulburări de memorie [8,11].
Administrarea de probiotice conţinând Lactobacillus poate preveni diareea indusă de antibiotice,
iar probioticele pe bază de Saccharomyces (Saccharomyces boulardii) pot preveni infecţia
cu Clostridium difficile după tratament antibiotic [1].
Există dovezi că echilibrarea florei comensale cu ajutorul probioticelor care conţin Lactobacilli şi
Bifidobacteria poate reduce durerea viscerală şi inflamaţia intestinală la pacienţii cu boli
inflamatorii intestinale [6].
Un tratament emergent pentru infecţia cu C. difficile presupune transplant de microbiotă fecală
de la donori sănătoşi cu rate de succes de 90%, prin restabilirea echilibrului între clasele
Bacteroides şi Firmicutes [7]. Transplantul fecal a avut rezultate bune în unele studii şi la pacienţii
cu boală inflamatorie intestinală (Crohn, colită ulcerativă).
Administrarea de probiotice de tipul Lactobacillus rhamnosus într-un studiu a favorizat
pierderea ponderală la femeile obeze, administrat pe o perioadă de 12 săptămâni. Pacientele
respective au continuat să piardă în greutate chiar şi după sistarea administrării probioticului.
Pacienţii cu ciroză hepatică şi encefalopatie hepatică minimă cărora li s-au administrat preparate
probiotice au prezentat ameliorarea testelor neuropsihometrice (70%), probioticele fiind la fel
de eficiente ca şi lactuloza [11]. S-ar părea că microbiota intestinală deschide astfel posibilităţi
terapeutice atractive, impactul acestora rămânând să fie evaluat pe viitor.