ROLUL SELECTIEI IN OBTINEREA

PREFORMANTELOR SPORTIVE
 DESPRE
SPORT
 Universalitatea sportului, altitudinea şi instabilitatea performanţelor, ca şi deplasarea lor continuă către limite biologice şi psihice încă
necunoscute omului obligă la reflexii şi analize. Performanţa nu izvorăşte dintr-o aglomerare de fapte şi întâmplări, ci reprezintă un
produs al efectelor determinate de acţiunea concentrică a unor factori obiectivi şi subiectivi. În ştiinţa sportului s-a făcut un important
pas înainte prin inventarierea şi apoi măsurarea acestor indicatori, recurgându-se la diverse procedee de obiectivizare şi interpretare a
lor. Sportul de performanţă constituie prin urmare, un proces pedagogic prin metodologie, un act educativ, prin principiile ce-l
structurează şi prin efectele surprinse în plan comportamental, în atitudinea sportivului. Inventarierea indicatorilor care concură
constant la obţinerea performanţei sportive este o operaţie deschisă întrucât observaţii şi introspecţii profunde în această problematică
pot evidenţia o sporire a acestora. S-au evidenţiat 67 de indicatori, care, prin natura lor, s-au pretat la o clasificare mai puţin didactică şi
mai mult funcţională. Aceşti indicatori au fost grupaţi după natura lor, în 4 categorii: conceptuali, educativi şi psiho-sociali,
organizatorici, economico-financiari. Selecţia se include în categoria indicatorilor conceptuali, alături de modelul de pregătire şi
concurs, asistenţa metodicoştiinţifică şi medico-sportivă, precum şi sistemul de formare şi perfecţionare a specialiştilor. Pe baza
observaţiilor, reconstituirilor, anchetelor şi a datelor furnizate de literatura de specialitate se poate aprecia că există deja o ierarhizare
valorică a acestor indicatori incluşi în modelul logic al performanţei sportive. Evident, potenţialul nativ este acela care oferă perspectiva
înaltei performanţe. Sportul românesc oferă câteva exemple: Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin. Iată de ce se consideră
capitală selecţia în această perspectivă, motiv pentru care se situează în poziţia I a ecuaţiei performanţei sportive. În literatura de
specialitate se consideră că selecţia, depistarea talentului sportiv, determină în proporţie de 70%, destinul unui mare sportiv. Bineînţeles
că fără motivaţia sportivului, fără disciplina muncii sportive, fără modelul de pregătire şi concurs şi a sistemului de refacere, fără
antrenor şi baza materială, valorile ereditare (calităţile motrice perfectibile, nivelul primar al capacităţii de efort ridicat, tipul somatic
ideal etc.) n-ar mai putea fi evidenţiate. Individualizarea, obiectivizarea şi ierarhizarea indicatorilor modelului logic al performanţei
sportive moderne, coroborate de momentul participării fiecăruia la procesul complex al realizării ei impun o anumită succesiune în
tratarea şi analiza eficienţei lor. Performanţa sportivă izvorăşte din trei surse principale: valoarea biologică şi a performanţei
sportivului, cea intelectuală exprimată de specialişti şi timpul. Dar cea mai importantă premisă rămâne potenţialul genetic, talentul
 SELECTIA
SPORTIVA
 Selecţia este un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a disponibilităţii înnăscute a subiectului, cu ajutorul unui complex de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice şi
motrice) pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă. Concretizând cele afirmate mai sus se poate stabili că în sistemul de selecţie acţionează 5 tipuri
de criterii (medico-sportive, somato-fiziologice, biochimice, psihologice şi motrice) ale căror conţinut, norme şi cerinţe le voi prezenta succint în cele ce urmează. Primul criteriu, cel
medico-sportiv, acţionează în cadrul sistemului de selecţie prin sintetizarea tuturor informaţiilor din sfera geneticii, antropologiei, fiziologiei, biomecanicii, medicinii sportive în vederea
realizării unei selecţii dirijate, obiectivizate pentru sportul de performanţă. Iată un exemplu: se ştie de mult că în compoziţia fibrelor musculare la om, există fibre albe, rapide, cu
echipamente enzimatice perfecţionate pentru eforturile explozive, de viteză, forţă-viteză şi fibre roşii, lente, al căror echipament enzimatic este favorabil eforturilor de durată, precum şi fibre
intermediare (mixte) pentru toate acceptându-se o condiţionare genetică; iată însă că studii bioptice recente evidenţiază posibilitatea ca, printr-un antrenament perfecţionat, să se mărească
numărul de fibre roşii pe seama celor intermediare, ceea ce modifică radical ponderea unor criterii fiziologice în selecţia şi orientarea sportivă. Selecţia medico-sportivă se va realiza în trei
etape: primară (iniţială) urmărindu-se indicii genetici, de sanogeneză, dezvoltarea fizică şi psihică, antecedente familiale, indici socio-economici, organizatorici, apoi secundară (pubertară)
urmărindu-se dezvoltarea fizică şi funcţională, dezvoltarea psihică, capacitatea de efort, motivaţia şi factorii voliţionari precum şi factorii organizatorici, şi etapa finală (de performanţă)
urmărindu-se indici funcţionali, ai capacităţii de efort, calităţile motrice, profilul psihic şi rezistenţa la stres, randamentul sportiv, sanogeneza. Criteriile somatofiziologice au o importanţă
deosebită în selecţia sportivă, pe baza lor realizându-se o tipologie constituţională sportivă. Fără îndoială, însuşirile iniţiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exerciţiilor motrice, astfel încât să
se obţină transformări datorate exclusiv unui succes sportiv. În acest caz este necesară selecţia indivizilor cu masa, înălţimea şi proporţiile corpului corespunzătoare tipului constituţional
ideal pentru o anumită disciplină sau probă sportivă. Parametrii fiziologici de selecţie sunt determinanţi în stabilirea calităţilor motrice. Astfel viteza este condiţionată de activitatea sistemului
nervos şi de metabolismul de la nivelul muşchiului care asigură energia necesară contracţiilor musculare, în condiţii de anaerobioză. Forţa este condiţionată de sistemul nervos care
acţionează îndeosebi pe calea etajului cortical şi de sistemul muscular, în funcţie de gradul încărcăturii raportate la forţa izometrică maximală. Rezistenţa este condiţionată de factorii
anatomo-funcţionali, factorii biochimici şi de sistemul nervos. Îndemânarea este condiţionată de activitatea corticală, respectiv de comanda primită de muşchi pe căile motorii corticale şi în
secundar de musculatura însăşi. Criteriile biochimice în selecţia sportivă ţin cont de aspectele biochimice ale energeticii organismului. Parametrul biochimic al determinismului biotipului
antropologic constituţional uman, alături de parametrii somatofiziologici, motrici şi psihici, reprezintă un element esenţial atât pentru selecţie, cât şi pentru antrenament. Lucrurile se explică
prin aceea că funcţionalitatea organismului, în general, şi în condiţii de efort, în special, este condiţionată, în primul rând de factorul energetic, implicat în formarea şi refacerea moleculelor
complexe din cele simple, în producerea energiei termice şi a celei mecanice atât pentru mişcările interne (cord, plămân, digestie etc.), cât şi pentru cele externe, al căror efector sunt
sistemele osteoarticular şi muscular. Selecţia pe criterii psihologice constituie demersul prin care se realizează cunoaşterea particularităţilor psihologice ale subiecţilor şi corespondenţa
acestora cu cerinţele precis delimitate ale activităţii sportive de performanţă. Selecţia psihologică urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile individului, pentru ca pe
această bază să se asigure adaptarea la efort şi eficienţa în antrenamente şi competiţii. Criteriile motrice în selecţia sportivă sunt considerate de bază, motricitatea (nivelul şi ritmul de evoluţie
al acesteia) fiind urmărită printr-un sistem de probe şi norme de control imaginate pentru depistarea şi promovarea talentelor sportive, sistem ce permite compararea rezultatelor şi evoluţiilor
motrice ale subiecţilor cu nişte valori standard, stabilite la nivel naţional. Probele şi normele din acest sistem sunt corelate cu etapizarea pregătirii, existând probe distincte pentru grupele de
începători, avansaţi şi performanţă. La ramurile de sport la care realizarea performanţelor este condiţionată de un nivel înalt al
 RAMURILE
SPORTIVE
 La ramurile de sport la care realizarea performanţelor este condiţionată de un nivel înalt al calităţilor
motrice cu mare preponderenţă genetică (viteza cu toate formele ei de manifestare, detenta şi
calităţile de coordonare), exigenţa trebuie sporită încă de la prima selecţie, deoarece aceste calităţi se
dezvoltă mai puţin în procesul de antrenament. Particularităţile selecţiei motrice sunt determinate şi
de vârsta la care se face selecţia. Perioada sau vârsta de selecţie este determinată de vârsta care
favorizează performanţa maximă, caracteristicile psihomotrice ale vârstei şi de posibilitatea de a
prognoza dezvoltarea somatică. Concluzionând, tematica abordată în această lucrare este, aparent,
saturată de o literatură pe cât de diversificată, pe atât de abundentă. Din păcate, în mare măsură
aceasta este opţională, declarativă şi lipsită de soluţiile pe care le caută asiduu antrenorii. Expunerea
criteriilor motrice, îmbinarea lor cu cele morfologice, funcţionale, psihologice, la care se adaugă
vârsta optimă, standardul de sănătate sunt tot atâtea argumente care pledează în favoarea acestor
informaţii, destinate deopotrivă antrenorului sau instructorului sportiv. Conştientizarea importanţei
realizării selecţiei pe baze ştiinţifice, aplicând criteriile enumerate mai sus, creează cadrul propice
iniţierii unei activităţi sportive ce are ca finalitate obţinerea performanţei. 
 CRITERII
MEDICALE
 Criteriile utilizate in selectia medico-sportiva sunt:
1.criteriul sanogenetic (starea de sanatate). Este un criteriu esential in selectie, doar un organism perfect sanatos avand sanse reale de obtinere a performantei sportive. Performanta sportiva presupunerea
atingerea si chiar depasirea limitelor fiziologice ale organismului. Participarea la sedinte zilnice de antrenament si la competitii reprezinta un stres fizic si psihic important caruia sportivul ii poate face fata doar
daca are o stare de sanatate foarte buna. Boala reprezinta un stres suplimentar care impiedica performanta sportiva.

2.criteriul genetic. Consta in identificarea sexului genetic al sportivului, sexul genetic nefiind obligatoriu si cel somatic. Sexul genetic este determinat de prezenta sau absenta cromozomului Y in perechea de
cromozomi sexuali astfel: embrionul a carui pereche de cromozomi sexuali este XX este femnin, embrionul masculin fiind caracterizat de perechea XY. Teoretic, prezenta cromozomului Y face ca din creasta
sexuala a embrionului sa se secrete testosteron catre sfarsitul primului trimestru al vietii intrauterine care va detemina masculinizarea somatica a embrionului. Daca din diferite motive aceasta secretie
testosteronica nu se produce, embrionul respectiv, desi masculin din punct de vedere genetic, se va dezvolta catre genul feminin (de unde si expresia” femeia este regula, barbatul este exceptia”!!!). Desi ca aspect
un organism poate sa prezinte toate aspectele sexuale feminine, atat pe cele principale cat si pe cele secundare, el poate fi din punct de vedere genetic masculin, cu repercusiuni asupra calitatilor fizice ale
persoanei respective. Testul Barr identifica sexul genetic al sportivului.

3.criteriul somatic. Antropometria sportiva urmareste masurarea anumitor segmente ale organismului  (diametre, perimetre, statura, inaltime etc). Indicii furnizati de antropometria sportiva sunt deosebit de
importanti pentru selectia acelor organisme care se suprapun cel mai bine peste biotipul constitutional ideal al performer-ului in ramura sportiva respectiva. De exemplu, un halterofil este avantajat de un centru de
greutate situat cat mai jos deoarece ii permite o stabilitate crescuta motiv pentru care, in aceasta proba sportiva vor fi alesi sportivii care au membrele inferioare scurte. Membrele superioare scurte permit o
“cursa” mai scurta de ridicare a halterei pe cand membrele superioare lungi sunt preferate in sporturi ca inotul, tenisul de camp, polo etc. Inaltimea este un criteriu extrem de important in anumite sporturi
(baschet, volei) iar greutatea reprezinta in box baza impartirii in categorii competitionale. Chiar in cadrul aceluiasi sport, diferitele pozitii pe teren necesita caracteristici somatice specifice: pivotul la baschet poate
avea o statura mai mica, portarul din fotbal este bine sa fie cat mai inalt etc.

4.criteriul functional si al capacitatii de efort. Tipul de efort implicat este diferit in functie de fiecare sport in parte. Astfel, caracteristici biomotrice de tipul fortei, vitezei, exploziei se bazeaza pe eforturi de tip
anaerob pe cand anduranta este sustinuta de mecanisme aerobe. Cele doua tipuri de efort depind de compozitia fibrelor musculare: fibrele albe sunt specializate pentru eforturi anaerobe pe cand cele rosii,
denumite si fibre lente, sunt mult mai bine echipate cu enzimele carateristice metabolismului aerob. Proportia acestor fibre poate fi modificata prin antrenament dar are in mare parte determinanta genetica. Pentru
probele de fond si semifond vor fi selectionati sportivi cu o buna capacitate aeroba de efort dar vom prefera proportii crescute de fibre musculare rapide si capacitate anaeroba buna pentru sprinteuri, aruncatori,
saritori etc.

5.criteriul neuro-psihic. Criteriul neuro-psihic este din ce in ce mai atent folosit in zilele noastre in procesul de selectie. Se cunosc multe cazuri in care succesul unui sportiv nu s-a bazat pe calitati fizice
exceptionale ci pe o componenta psihica si motivationala deosebita. Capacitatea de concentrare, rezistenta la stress si la monotonie, atentia distributiva etc sunt cativa dintre indicatorii psihologici investigati
pentru selectia sportiva. Foarte importante pentru toate grupele de sporturi, abilitatile psihologice sunt esentiale pentru obtinerea performantei in anumite probe sportive (auto, moto, pilotii de la bob, tir etc)
Identificarea, cuantificarea si implementarea atributelor psihologice in decizia selectionarii au un impact deosebit asupra obtinerii succesului in sport.
6.criteriul biochimic. Anumiti parametrii biochimici favorizeaza performanta sportiva. Amintim aici doar hemoglobina saguina, un factor de crestere al capacitatii aerobe de efort sau efectele anabolice proteice
ale hormonului somatotrop hipofizar.
 Selectia secundara are loc intre 11-16 ani la inceputul sau chiar in perioade pubertara moment in care are loc o stabilizare psiho-biologica. In unele sporturi selectia se aplica dupa 4-5 ani de pregatire.
 Selectia finala la nivelul sportivilor consacrati se face in raport cu performanta acestora dar si cu anumite particularitati psihice si biologice cum ar fi: posibilitatile de adaptare rapida la factori psihici defavorizati, de adaptare la conditiile climatice sau fus orar, de
capacitate de refacere etc. De altfel aceste 3 etape ale selectiei corespund in ordine stadiilor de pregatire a: copiilor, juniorilor si seniorilor.
 Pentru descoperirea si stimularea talentelor sunt prioritare:
 elaborarea unor programe de instruire sistematice si standardizate;
 cercetare stiintifica activand in paralel;
 sa se urmareasca si sa se exploateze rezultatele si sa se corecteze in consecinta programele de antrenament. Constatarea cresterii performantei, garantata de calitatile de baza motrico-sportive dominante, se face sub forma unor teste de control efectuate cu
regularitate. In felul acesta pentru fiecare sportiv se poate stabili dinamica individuala de performanta: Aprecierea vizand candidatii se bazeaza pe varsta biologica nu pe cea calendaristica.
 1.2. Talentul si factorii ereditari in selectie
 In Dictionarul Stiintelor Sportului, talentul este definit ca o "aptitudine bine marcata in orientarea sa depasind media sau dezvoltata pe deplin. Termenul din limbajul curent desemneaza un individ posedand o inclinatie speciala. Dupa  Hare aptitudinea sportiva
este definita in felul urmator: "determinarea aptitudinii sportive tinde, mai intai, sa stabileasca un enunt pronostic, dotat cu o inalta probabilitate care sa raspunda problemei de a sti daca tanarul sportiv e in masura sa urmeze cu succes antrenamentul tinerelor
sperante in disciplina respectiva, astfel incat ulterior sa practice antrenamentul de mare performanta cu sperante justificate".  Amtmam, colaborator al Institutului de anatomie al Universitatii din Köln vede notiunea de talent in functie de trei niveluri diferentiate:
 baze metodologice si fiziologice,
 antrenabilitate,
 motivatie.
 Aceasta reprezentare pe trei niveluri evidentiaza clar faptul ca notiunea de talent nu reprezinta ansamblu unitar, ci unul de natura complexa ale carui componente sunt supuse diverselor cauze si imprejurari imprevizibile. Cele trei domenii amintite
de Amtmam pot fi structurate in factori interni-genetici si externi-ambianti.
 Predispozitiile genetice pot fi partial influientate pozitiv de antrenament -antrenabile. Deoarece conditiile ambientale nu actioneaza direct asupra starii de antrenament, aceasta influienteaza negativ sau pozitiv numai mediul ( B.Gimbel-1976). Cele doua
componente se afla insa intr-un raport strans.
 Factorii genetici. Predispozitiile ereditare sunt responsabile de forma exterioara a organismului, de crestere, de reactiile de adaptare la influientale mediului, de ritmul de dezvoltare si de puncatjul de crestere privind calitatile motrice. In cazul unor conditii
adecvate de crestere, acesti factori genetici determina accentuarea anumitor calitati individuale (B. Gimbel-1976).
 Factorii externi si anume conditiile ambientale nu trebuiesc izolate in cadrul complexului "talent". O dezvoltare a intregului potential este posibila numai daca familia, profesia, persoanele incluse in cercul relatiilor stranse cu tanarul sportiv, creeaza un mediu
favorabil performantei. Descoperirea si incurajarea talentelor nu este o problema de motricitate si genetica, ea plasandu-se si in plan social, etic si pedagogic. ( B.Gimbel-1976).
 1.3. Criterii de selectie :dupa biotipul constitutional
 1.3.1 Indicatorii morfologici.
 Zatiorschi, directorul catedrei de teoria antrenamentului din cadrul Institutului de cercetare privind dezvoltarea fizica (Moscova) ridica problema transmiterii ereditare a calitatilor motrico - sportive propunand 4 variante de cercetare:
 studierea arborelui genealogic;
 corelarea statistica dintre aptitudinile motrice parinti-copii;
 studierea gemenilor
 studierea interdependentelor existente intre aptitudinile motrice si caracteristicile recunoscute ca ereditare (ex. grupa sanguina).
 Din sinteza cercetarilor diferitilor autori asupra domeniului genetic, prezentate de Zatiorschi se pot desprinde:
 corelatia dintre parinti si descendenti se situeaza la 0,5 pentru statura;
 aproximativ 50 % din copii de sportivi remarcabili, poseda aptitudini sportive dar nu neaparat in disciplina in care au excelat parintii;
 doar predispozitiile favorabile executarii anumitor exercitii fizice par sa fie transmise ereditar.
 gemenii monozigoti permit sa se recunoasca in numeroase domenii; mai mari decat gemenii bizigoti.
 cresterea performantei pare limitata de factorii genetici.
 Dintre parametrii morfologici de insemnatate prioritara ar putea fi inaltimea, proportiile sau raporturile dintre segmente si tipologia somatosexsuala  (A. Nicu -1999). Greutatea corporala, anvergura perimetrele biocromial si bitrohanterian, depozitele de grasime
din diferite zone ale corpului se dovedesc a avea o dependenta ereditara.
 Masa activa a corpului - un nou parametru functional se coreleaza bine cu VO2 max. cu forta si rezistenta musculara. Structura corpului, pentru anumite sporturi poate fi cel mai important parametru al selectiei.
 Inaltimea pentru majoritatea sportivilor constituie un prim parametru de selectie. Studii efectuate pentru determinarea ei genetica prin corelarea inaltimii parintilor si a urmasilor (D.A.Bailey ) au demonstrat o mare variabilitate intre ascendenti si descendenti
depinzand atat de varsta si sex cat si de starea materiala a populatiei. Se considera ca intre inaltimea copiilor si cea a parintilor exista o corelatie r = 0,5 (in medie) dupa  Dragnea A. -1996. Aceasta corelatie pozitiva nu trebuie absolutizata, ci trebuie interpretata ca
o tendinta (L.Nadory-1984).
 In sporturile in care inaltimea are un rol important se pot lua in consideratie urmatoarele valori probabile
 BAZELE TEORETICE ALE SELECŢIEI PENTRU SPORTUL DEPERFORMANŢĂ

 6.1. Consideraţii generale

 Selecţia

  pentru sportul de performanţă
 reprezintă o activitate complexă, specifică,desfăşurată în mod sistematic, continu care are la bază datele obiective furnizate de ştiinţasportului şi prin care se urmăreşte depistarea şi punerea în valoare a potenţialului
fizic,motric şi psihic a viitorilor sportivi, printr-un sistem de criterii de natură motrică, biologică, psihologică şi sociale–care dirijate tehnic, metodic şi pedagogic, conduc ladepistarea în special al copiilor cu aptitudini
deosebite pentru practicarea în viitor a uneidiscipline, ramuri sau probe sportive şi care are ca finalitate realizarea performanţeisportive, în urma unui proces de antrenament atent elaborat, condus şi verificat permanent de
către antrenor.Selecţia în sport prezintă o importanţă decisivă în acest proces final ce urmăreştedepistarea viitorilor sportivi capabili de a obţine performanţe sportive cât mai valoroase.Astfel, în literatura de specialitate se
consideră de exemplu, că din cca. 60.000 copii,testaţi (selecţionaţi) şi care urmează apoi un proces de pregătire, antrenament, numai 1(unul) poate deveni cu timpul un mare performer, un participant la Jocurile Olimpice
saula Campionatele Mondiale (27).În sport, o selecţie eficientă este realizată în timp, de cuplul antrenor-medic sau
curezultate şi mai sigure „de echipa” (psiholog, biochimist, fiziolog, kinetoterapeut,metodolog, informatician ş.a.) care asigură pregătirea sportivă prin antrenamentelerespective ca şi procesul de refacere a organismului
după efort.
 6.2. Principalele criterii ale selecţiei

 La baza selecţiei sunt stabilite şi folosite următoarele criterii
 : s
 omato-fiziologice;motrice; biochimice şi psihologice.
  A.Crterii somato-fiziologice
 

 Înălţimea (talia) este unul dintre factorii importanţi fiind caracteristicaantropometrică decisivă pentru majorittea disciplinelor, probelor, posturilor dintr-oechipă, care împreună cu proporţiile diferitelor segmente ale

corpului sunt, în general,determinate ereditar.În legătură cu condiţiile de sănătate pe care trebuie să le îndeplinească viitorii performeri, Institulul Naţional de Medicină Sportivă precizează care sunt principalelemodalităţi
de stabilire a acestor criterii de selecţie, privind:
 a.Starea de sănătate
 se va stabili printr-un examen clinic pe aparate, cât maicomplect.
 b.Starea funcţională
 ce priveşte integritatea funcţională: endocrino-metabolică;neuromusculară; neuropsihică; hepato-renală; hematologică; cardiorespiratorie (Dintretoate organele şi sistemele, aparatul cardiovascular şi cel respirator sunt cele
care seadaptează cel mai repede la efortul fizic, răspunzând cu promtitudine solicitărilor impuse);În selecţia sportivă este importantă şi
 estimarea vizuală a aspectului exterior.
  În etapa iniţială a selecţiei un rol important il are stabilirea dezvoltării fizice prinefectuarea unui examen antropometric care constă în determinarea: statura
(înălţimeacorpului); greutatea; bustul; lungimea membrelor inferioare; anvergura; perimetru
 Individualizarea, obiectivizarea si ierarhizarea indicatorilor modelului logic al performantei sportive
moderne, coroborate de momentul participarii fiecaruia la procesul complex al realizarii ei impun o
anumita succesiune in tratarea si analizarea eficientei lor. In viziunea noastra, performanta sportiva
izvoraste din 3 surse principale: valoarea biologica si a personalitatii sportivului, cea intelectuala
exprimata de corpul de specialisti, care conduce programarea modelului de antrenament, si timpul. In
acest triptic, timpul este o constanta, iar celelalte doua surse sunt variabile. Dar cea mai importanta
premisa ramane potentialul genetic, talentul copilului sau juniorului depistat oportun si incadrat intr-
un sistem de pregatire, desfasurat in deplina armonie cu procesul de invatamant. Selectia presupune o
actiune ampla de natura conceptuala si organizatorica de evaluare pe diferite planuri (anamneza,
diagnosticarea starii de sanatate, nivelul de crestere si dezvoltare fizica si functionala, disponibilitatea
psihica etc.) a unor colectivitati mari de copii si juniori. Prin urmare, cadrul organizatoric are nevoie
de un ansamblu de criterii si indicatori, de fapt un model cu care se opereaza in alegerea celor mai
dotati pentru un anumit tip de efort sportiv. Numarul criteriilor, structura lor (biologica, motrica,
psihologica si sociologica), succesiunea aplicarii, procedeele de masurare si interpretare unitara a
multitudinii de date izvorate din testarea subiectilor au generat un sistem. Prin caracterul sau
atotcuprinzator, exprimat in tendinta de a aplica in tot spatiul de pregatire a sportului romanesc
aceleasi criterii, aceeasi scalare a valorilor inregistrate, cu pastrarea specificului fiecarei discipline si
probe sportive, de a opera cu aceleasi concepte si metode de testare si interpretare, de a grupa toti
specialistii solicitati in diverse momente ale desfasurarii sale, acesta a devenit un sistem national de
selectie, rod al gandirii si practicii sportive romanesti.
 Conceptul de selectie a fost folosit initial intr-o actiune de profil economico-social, fundamentata stiintific inca de la inceputul
secolului al XX-lea pentru diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale si orientarea talentelor catre o profesiune sau alta,
pe baza unor teste si metode menite sa evidentieze dexteritatea manuala, receptionarea si invatarea corecta si rapida a unor
scheme motrice. Prin extensie, conceptul de selectie a fost preluat de activitatea sportiva in deceniul al III-lea al secolului XX,
pentru a nominaliza o actiune similara de depistare a unor disponibilitati motrice pentru sportul de performanta. Ne fiind un
concept clar conturat, selectia sugera doar inceputul unei actiuni de pregatire sportiva care, de-a lungul anilor, a cunoscut diferite
exprimari consemnate in literatura de specialitate. Cea mai vehiculata expresie a fost specializarea timpurie, care exprima
preocuparea spre dirijarea copilului catre o proba sau ramura sportiva inca din frageda varsta. Mai tarziu, in anii 60, a aparut
expresia initiere precoce, care atenua directionarea specializarii sportive spre un proces premergator si preparator al viitoarei
consacrari de la o varsta frageda. Apoi s-a folosit (si expresia s-a pastrat) selectia primara, care reprezinta momentul intrarii
copilului – pe baza unor criterii – in unitatile sportive specializate. Dar, o data cu elaborarea Sistemului national de selectie si
pregatire, s-a consacrat o alta expresie mai adecvata. Mai intai, actul selectiei nu este izolat si nu reprezinta in nici un caz un scop
in sine pentru ca, odata terminat, determina un proces de pregatire care duce catre un alt moment al selectiei. Deci, selectia este
un proces desfasurat pana la atingerea limitelor superioare ale performantei. Iata, de ce conceptele de selectie si pregatire, au fost
reunite intr-o sintagma ce sugereaza un proces complex corelat si directionat catre o anumita specializare a copilului si juniorului.
 Institutionalizarea sistemului unic de selectie si pregatire a copiilor si juniorilor se realizeaza in anul 1976, fiind precedata de
analiza experientei acumulate pe plan national si international. Sinteza acestor cercetari a demonstrat ca avem de-a face cu o
diversitate de opinii, de solutii si ca, de fapt, in lume nu exista sisteme verificate de timp, ci doar scoli dispersate, dar ne
generalizate si ne investite cu autoritate metodico-stiintifica.
 Ca urmare a acestei stari de lucruri, Centrul de Cercetari Stiintifice al Ministerului Tineretului si Sportului si-a propus, inca din
anul 1970, sa elaboreze un sistem care sa unifice experientele avansate, dar razlete ale unor specialisti romani, sa valorifice
adecvat informatiile provenite din cercetarea fundamentala si aplicativa, sa experimenteze si, in final, sa defineasca o gandire si
un instrument practic, cu aplicabilitate in tot spatiul de pregatire si concurs al sportivilor din tara noastra.
 Intr-un asemenea context, Centrul de Cercetari Stiintifice al MTS, impreuna cu Institutul de Medicina Sportiva si cu specialistii din unitatile sportive ale
Ministerului Invatamantului si Stiintei au procedat la testarea somatica si motrica a intregului efectiv de elevi din unitatile sportive scolare. In intervalul 1969-
1972, Centrul de Cercetari efectuase masuratori asupra potentialului biomotric al unui esantion semnificativ de elevi, eleve si prescolari (deci de la 4 la 18 ani) din
populatia scolara a tarii, din medii sociale diferite (oras si sat) si din medii geografice variate (munte, deal, campie) pentru a constata care este relatia dintre
dezvoltarea fizica (antropometrica) si cea motrica a unei generatii in crestere. O astfel de cercetare era cu atat mai necesara, cu cat se inregistrase si in tara noastra,
in perioada postbelica, o accelerare (secular trend) a dezvoltarii generatiei in crestere, comparativ cu valorile inregistrate la generatiile anterioare (interbelice, de la
inceputul secolului etc.). In asemenea situatie, cunoasterea raportului real intre indicii antropometrici crescuti si motricitatea fiintei umane respective, parte
esentiala a functionalitatii ei organice, depasea cadrul unor simple concluzii stiintifice. Ea putea surprinde o perfecta compatibilitate, ceea ce era de dorit, sau,
dimpotriva, o discrepanta in favoarea motricitatii, obligata sa suporte si sa transporte o incarcatura antropometrica (greutate mai mare, talie mai inalta, perimetre
superioare) sporita si consemnata prin procesul de accelerare a dezvoltarii fiintei umane. Concluziile cercetarii potentialului biomotric, care a fost terminata in
1972 (in prima ei editie, pentru ca avea sa fie reluata peste 10 ani, cu aceeasi baterie de teste, pe aceleasi trasee sociale si geografice, cu acelasi numar de subiecti
dintr-o generatie imediat urmatoare), au evidentiat lipsa de paralelism intre cele doua evolutii (antropometrica si motrica) dupa varsta de 10 ani, indeosebi in
randul fetelor, la capitolul motricitatii inregistrandu-se indici scazuti si chiar o anume involutie dupa varsta de 16 ani. Rezultatele cercetarii s-au concretizat in
imbunatatirea programelor didactice din domeniul educatiei fizice si sportului scolar, pe toate treptele lui (de la prescolar la terminarea liceului) si in elaborarea
„Sistemului unitar de verificare si apreciere” (SUVA), menit sa obiectivizeze si sa stimuleze dezvoltarea motrica a elevilor, pe de o parte, iar pe de alta parte sa
ofere profesorilor de specialitate un instrument concret de evaluare ritmica, periodica si longitudinala a evolutiei motrice a elevilor. Cercetarea a furnizat o
experienta bogata in sensul obiectivizarii datelor asupra potentialului biomotric al populatiei scolare, din randul careia trebuie sa fie depistati copiii si elevii
superdotati pentru efortul de performanta.
 Masuratorile facute in unitatile specializate ale sportului de performanta (cluburile sportive) aveau sa evidentieze valorile motrice ale colectivitatilor deja incadrate
intr-un proces de initiere si instruire sportiva, disponibilitatile si limitele motrice de care s-a tinut seama la stabilirea unor criterii si norme pentru depistarea
resurselor biomotrice existente, care, prin comparare cu datele culese de la populatia scolara obisnuita, ne-au condus spre statuarea unor criterii biomotrice de
selectie sportiva. Dar experienta si observatiile efectuate timp de aproape trei decenii asupra fenomenului de coborare a varstei optime pentru marile performante,
ca urmare a initierii precoce a copiilor si juniorilor, ne-au demonstrat ca singur examenul motric nu poate constitui o solutie atotcuprinzatoare si definitorie pentru
actul selectiei, ca el nu poate reprezenta girul reusitei si consacrarii viitoare a sportivului depistat numai pe aceasta cale. Legitatile biologice si psihice ale
antrenamentului si concursului sportiv modern reclama gasirea acelor subiecti care sa asigure, prin fondul lor genetic, prin starea lor de sanatate, prin
potentialitatea adaptativa a organelor si functiilor vitale ale organismului, prin motivatia particularitatilor temperamentale si caracteriale, acel ansamblu de insusiri
cerute de marea performanta sportiva. Pornind de la aceste idei, Centrul de Cercetari al MTS, impreuna cu Institutul de Medicina Sportiva au elaborat un sistem
complex de testare a subiectilor si, derivat din acesta, un sistem de criterii si cerinte, care se aplica in operatia efectiva de selectie a copilului sau juniorului dintr-o
masa eterogena, care prezinta certitudini in ceea ce priveste integrarea, stabilitatea, receptivitatea si capacitatea de afirmare in activitatea sportiva nationala si
internationala.
 2.2. Criterii medico-sportive in selectia sportiva
 In ultimele doua decenii, sportul de inalta performanta a cumulat o sumedenie de valente biologice, socio-economice, psihopedagogice,
tehnologice etc., facand insuficienta doar selectia naturala (cu foarte putine exceptii) si impulsionand stiinta sportului in directia aplicarii unei
selectii dirijate. Metodologia, mecanismele si criteriile acesteia au implicatii profunde in sfera geneticii si antropologiei, fiziologiei, biomecanicii
si psihologiei, medicinii sportive, ciberneticii si informaticii, pedagogiei si metodicii antrenamentului, economiei sociale si chiar a futurologiei
scientiste. Medicinii sportive, aceasta componenta a stiintei sportului, clinica omului sanatos, i-a revenit sarcina de a valorifica si sintetiza
multitudinea de date provenite din stiintele biomedicale sau tehnice, informationale sau futurologice si de a oferi antrenorilor, profesorilor de
educatie fizica sau metodistilor un sistem organizat care opereaza cu indicatori obiectivi, aplicand in acelasi timp si criterii de prognoza biologica
(structurala sau functionala) in vederea realizarii unei selectii dirijate, obiectivizate pentru sportul de performanta. Aceasta componenta biologica
nu are valoare absoluta decat prin corelare cu partea metodico-pedagogica, cu care de altfel alcatuieste un tot unitar in cadrul unui sistem
complex. Pe de alta parte, latura biologica a selectiei are mari rezerve compensatorii (inauntrul sistemului sau al componentei), criteriile biologice
fiind deseori prioritare. Indicatorii acestor norme si criterii de selectie reprezinta sinteza prelucrarii statistice a datelor obiective, in centrul lor
situandu-se „modelul biologic” al performerului de azi si de maine. Viata ne arata ca acest model variaza sensibil de la un deceniu la altul, uneori
de la o Olimpiada la alta, dupa cum nu rareori un campion se abate de la model, fara ca prin aceasta sa fie contestata valabilitatea modelului. De
aceea, in abordarea concreta a selectiei dirijate trebuie dat dovada de multa flexibilitate, clarviziune si spirit novator, cu atat mai mult, cu cat insesi
datele stiintei evolueaza intr-un ritm alert. Iata numai un exemplu: se stie de mult ca in compozitia fibrelor musculare, la om, exista fibre albe,
rapide (FF – „fast fibers” sau FT – „fast twitch”), cu echipamente enzimatice perfectionate pentru eforturile explozive, de viteza, forta-viteza, si
fibre rosii, lente (SF – „slow fibers” sau ST – „slow twitch”), al caror echipament enzimatic este favorabil eforturilor de durata, precum si fibre
intermediare (mixte) (MF – „mixed fibres” sau MT – „mixed twitch”) pentru toate acceptandu-se o conditionare genetica; iata insa ca studii
bioptice efectuate in ultimii ani evidentiaza posibilitatea ca, printr-un antrenament perfectionat, sa se mareasca numarul de fibre rosii pe seama
celor intermediare, ceea ce modifica radical ponderea unor criterii fiziologice in selectia si orientarea sportiva.
 In continuare, vom prezenta in detaliu unele norme si criterii medico-sportive cu care se opereaza in selectie. In primul rand, trebuie facuta
precizarea ca atat din punct de vedere didactic, cat si operational, biologic si sportiv, se recomanda abordarea selectiei la 3 niveluri: primar
(selectia primara) de la varsta de 4-5 ani si pana la 8-10 ani (in functie de disciplina sau proba sportiva); secundar (selectia secundara, pubertara)
intre 10-14 ani, de asemenea cu variatii in functie de sport/proba, dar la un interval de timp de 3-5 ani de prima etapa, si selectia finala (de
performanta nationala sau internationala), care marcheaza de fapt trecerea spre sportul de performanta, fiind dominata in principal de criteriul
valorii performantei sportive.
 Criteriile endocrinometabolice isi gasesc utilitatea atat in selectia initiala, cat mai ales in cea secundara, postpubertara. Se stie ca profilul
hipertiroidian este favorabil eforturilor de viteza; cel android este compatibil cu eforturile de forta (atletica grea, aruncari etc.); cel hiperhipofizar (tip
gigantoid) este ideal pentru jocurile sportive (baschet mai ales), recomandandu-se si la categoriile mari din sporturile care se practica pe categorii de
greutate, iar profilul hipercorticosuprarenalian e favorabil eforturilor de durata, de rezistenta (atletism fond, de exemplu) s.a.m.d. Deci, inainte de a
inregistra unele modificari adaptative dupa genul de efort, in sfera endocrinometabolica, este necesar sa evaluam (prin teste clinice si paraclinice,
dozari hormonale) profilul endocrin, pentru a-l folosi in selectia dirijata. Sa nu uitam ca acest profil endocrinometabolic este corelat in mod constant
cu cresterea organismului, iar in prognoza cresterii, necesara adesea la 12-16 ani, se folosesc indicatorii endocrini. Tipologia endocrina bazata pe
criterii morfologice fiind usor de stabilit, este foarte utila in selectia pentru diferite ramuri de sport.
 Criteriile integritatii morfologice si functionale a analizatorilor, in special a celui vizual si auditiv, se aplica si in selectie. Este vorba in primul rand
de acuitatea vizuala si apoi de simtul cromatic, la fel de important in unele discipline sportive (auto, moto, sarituri in apa, sarituri de la trambulina,
schi etc.). In ceea ce analizatorul acustic si vestibular, vom avea in vedere cerintele si in acelasi timp influenta unor probe sportive asupra acestuia
(tirul, de exemplu).
 Criteriile cardiorespiratorii sunt de maxima importanta in majoritatea disciplinelor sportive cu caracter predominant dinamic. Este adevarat ca
sportul perfectioneaza functia cardiorespiratorie (motiv pentru care unii parinti isi indeamna copiii sa faca sport), dupa cum nu este mai putin
adevarat ca solicitarile la care este supus sportivul pot avea unele efecte nefavorabile, imediate sau la distanta, asupra sistemului cardiovascular, mai
ales in cazul unor greseli metodice de antrenament sau al aparitiei unor afectiuni cardiovasculare, chiar in afara antrenamentului sportiv.
Malformatiile congenitale si afectiunile congenitale cardiovasculare exclud candidatul de la selectie, la fel ca si unele afectiuni cardiovasculare
capatate (fibrilatie atriala, tahicardie paroxistica etc.). La nivelul selectiei secundare, in special pentru sporturile (probele) cu dominanta aeroba,
putem avea unele profiluri cardiovasculare favorabile (conformatia si volumul cardiac, indicatorii functionali: consumul maxim de O2 – VO2 max.,
puls maxim, echivalentul volumului cardiac etc.), care sa motiveze selectia unor astfel de sportivi, dupa cum aceiasi indicatori pot folosi la selectia
finala pentru prognoza performantei aerobe si cardiace.
 Exista si unele criterii radiologice utile in selectie. De exemplu, radiografia coloanei vertebrale poate sa evidentieze unele anomalii vertebrale
incompatibile cu practicarea anumitor sporturi (canotaj, gimnastica, haltere etc.); de asemenea, evidentierea altor anomalii, cum ar fi agenezia renala,
rinichiul hipotrofic, anumite osteolize etc., impune alaturi de examenul radiologic cardiorespirator, si radiografia diverselor segmente si organe, cel
putin la nivelul selectiei secundare (saua turceasca, cutia craniana, coloana vertebrala).
 Criteriile si normele de selectie pentru sportul feminin isi au si ele particularitatile lor. Astfel, criteriile genetice si antropologice, biotipul
constitutional (in special cel somatic), criteriile neuropsihice si neuromusculare, endocrinometabolice etc. sunt decisive in reusita selectiei.
 In interiorul acestor etape se desfasoara procesul de pregatire care conditioneaza efectul relatiilor urmatoare. In linii mari, nivelul primar
este dominat de criterii si indici sanogenetici si genetici – de realizarea „micromodelului biologic”, care reprezinta si efectul unui
antrenament sistematic de durata asupra organismului in crestere. In timp ce nivelul final este dominat de performanta, de modelul biologic
al performantei, acest ultim aspect avand valoare mai ales atunci cand trebuie selectionati 2-3 sportivi pentru un loc in echipa sau intr-o
delegatie sportiva pentru J.O. sau C.M.
 Criteriile genetice si antropologice de selectie se desprind, in linii mari, din anamneza medico-sportiva, care cuprinde atat antecedentele
personale, cat si cele eredocolaterale (configuratia morfologica a copilului si parintilor, nivelul cultural, educational, atitudinea fata de sport
a parintilor, copilului, antecedentele sportive familiale, comportamentul psihomotor, inteligenta etc.).
 Unele investigatii complexe (formula cromozomiala, biopsii musculare etc.) nu sunt inca aplicate curent in sport.
 Sanogeneza ramane criteriul cu cea mai mare stabilitate de-a lungul diverselor etape de selectie: maxima exigenta la nivelul primar al
selectiei („sa alegem pe cei mai sanatosi dintre sanatosi”); exigenta la nivelul selectiei secundare, mai ales acolo unde apare elementul
limitativ in performanta (ca prognoza) din motive de sanatate survenite pe parcursul pregatirii; oarecare indulgenta la nivelul selectiei finale
(sa nu se pericliteze integritatea morfologica si/sau functionala prin efortul sportiv), avand in vedere, pe de o parte, investigatiile morale si
materiale, performanta atinsa si motivatia, precum si posibilitatea aparitiei, de-a lungul anilor, a unor maladii (vindecate clinic) sau tulburari
in legatura ori nu cu antrenamentul sportiv, pe de alta parte. La selectia primara se va acorda atentie afectiunilor reumatice din copilarie,
bacilare, neuropsihice (epilepsie, stari spastice etc.), metabolice (diabet), cardiovasculare (congenitale sau dobandite), hepato-renale
(hepatita, insuficienta renala), deformari cu limitari functionale ale aparatului locomotor, afectiuni endocrine (hipofizare, tiroidiene,
suprarenale, paratiroidiene etc.), defecte ale analizatorilor vizual (miopie si strabism peste 5 dioptrii), auditiv etc. Investigatiile efectuate si
in circuit pe plan endocrin, neurologic, ortopedic, cardiologic (EKG, VO 2 max.) si ORL determina gradul de sanatate si disponibilitatea
pentru o ramura de sport sau alta.
 Criteriul biotipului constitutional intervine in selectie intr-o noua viziune a acestuia: somatofiziologic, motric, psihic, biochimic. Numerosi
indici, care vor fi descrisi separat, permit definirea acestui tip constitutional si evidentierea legaturii lui cu diferite probe sau discipline
sportive.
 Criteriile neuropsihice, ce vor face obiectul unui capitol distinct, si criteriile neuromusculare opereaza de asemenea in selectie, ideala fiind
aplicarea lor la nivelul selectiei primare (de exemplu, biopsia musculara); in practica, mai mult din considerente organizatorice si
pragmatice, aceste criterii se aplica doar in mod exceptional.
 2.3. Criterii somatofiziologice in selectia sportiva
 Rezultatele obtinute in sfera determinarii genetice a unor caractere cu importanta pentru activitatea sportiva se datoreaza numeroaselor cercetari efectuate prin diferite
metode. Referitor la tipul somatofunctional si determinarea lui ereditara s-au obtinut o serie de date prin variate metode genetice (metoda gemenilor, a asemanarii
dintre parinti si copii, a arborelui genealogic etc.). Baza fenomenelor motrice o constituie insusirile somatice, fiziologice si psihice.
 Printre insusirile somatice principale se numara si acelea care caracterizeaza aparatul locomotor, mai puternic conditionat genetic decat tesutul adipos. Coeficientii
de corelatie si de eritabilitate sunt mai mari in acest caz pentru tesutul osos decat pentru cel muscular, iar coeficientii de corelatie ai acestor doua tesuturi sunt mai
ridicati comparativ cu cei ai tesutului adipos.
 Fara indoiala, insusirile esentiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exercitiilor motrice, astfel incat sa se obtina transformari datorate exclusiv unui succes sportiv.
 In acest caz este necesara selectia indivizilor cu masa, inaltimea si proportiile corpului corespunzatoare tipului constitutional ideal pentru o anumita disciplina sau
proba sportiva.
 Dintre multiplii parametrii morfologici, inaltimea (talia), proportiile segmentelor corporale si tipologia somatosexuala sau o insemnatate prioritara in selectie.
Lungimea corpului si a extremitatilor, greutatea corpului, largimea bazinului si a coapselor, circumferinta taliei, a pieptului, a feselor, umerilor, precum si depozitele
de grasime din diferite parti ale corpului s-au dovedit a fi dependente ereditar. Din acest compartiment, al cercetarilor, cel mai important aspect pentru selectia si
orientarea sportiva a copiilor il constituie datele cu privire la structura corpului. Aceasta (cu deosebire „masa activa a corpului” – MAC) este, dupa cum s-a stabilit in
ultimii ani, un nou parametru al capacitatilor functionale ale organismului omenesc. MAC se coreleaza bine cu VO 2 max., cu forta musculara, rezistenta si cu alte
calitati motrice. Deosebirile intre indivizi, in structura corpului, se manifesta ca urmare a interactiunii dintre activitatea fizica, hrana si, dupa cum au aratat cercetarile,
factorii genetici.
 Structura corpului este unul dintre cele mai importante criterii de selectie pentru anumite ramuri sau probe sportive.
 Inaltimea corpului si proportiile segmentelor acestuia sunt in mare masura determinate ereditar. Inaltimea corpului sau talia este o caracteristica antropometrica dintre
cele mai reprezentative. Multe studii referitoare la determinarea ei genetica au fost dedicate estimarii coeficientilor de corelatie dintre inaltimea corpului parintilor si
aceea a urmasilor, dintre inaltimea descendentilor de diferite varste si cea a ascendentilor de grade variate (D. A. Bailey). Studiile demonstreaza ca acesti coeficienti
de corelatie dintre descendenti si ascendenti sunt foarte variabili, depinzand atat de varsta si sexul copiilor, cat si de starea materiala a populatiei. Mueller a adunat
datele furnizate de 24 de studii conduse de diferiti cercetatori in diferite tari si a descoperit ca acesti coeficienti de corelatie sunt, in general, mai mari la populatia din
Europa si SUA decat la celelalte populatii. Autorul mentionat explica ultima situatie prin imperecherea nepotrivita dintre parinti si subalimentarea copiilor.
 Eritabilitatea inaltimii corpului inregistreaza indici superiori pe masura cresterii copiilor, indiferent de metoda de apreciere. Coeficientii de eritabilitate ating cele mai
inalte valori in grupa adultilor. De aceea, rolul factorilor de mediu in determinarea inaltimii corpului descreste cu varsta. Coeficientii de eritabilitate, calculati pentru
grupa de varsta cea mai mare, pot fi considerati ca masura a ereditatii inaltimii corpului.
 Viteza. Sub raport functional viteza este conditionata, in principal, de doua elemente fundamentale:
 - activitatea sistemului nervos si, in principal, a scoartei cerebrale, unde se realizeaza intreaga comanda, coordonare si reglare a miscarii; durata medie de 70-82 m/s a acestor operatii poate fi redusa prin antrenament, care inlesneste formarea unor
stereotipuri dinamice motrice intr-un timp mai scurt, conditionate genetic sub raportul rapiditatii de instalare;
 - metabolismul de la nivelul muschiului care asigura energia necesara contractiilor musculare in conditii de anaerobioza.
 Energia necesara in cazul efortului de viteza in anaerobioza rezulta din descompunerea ATP in ADP si acid fosforic in muschi, ceea ce permite realizarea cuplajului excitatie-contractie.
 Refacerea legaturii fosfat-macroergice se asigura la inceput pe seama unei legaturi similare a fosfocreatinei, iar in continuare are loc glicoliza anaeroba, care conduce la eliberarea de energie cu transformarea acidului piruvic in acid lactic, ce se
acumuleaza in muschi ca urmare a datoriei mari de O 2 (circulatia si respiratia nu pot asigura necesarul de O 2 intr-un timp atat de scurt impus de desfasurarea efortului) si influenteaza negativ capacitatea de contractie a muschiului.
 Rezulta deci ca, in efortul de viteza, al doilea element esential, dupa nivelul functionalitatii SNC, este capacitatea de efort anaerob.
 De asemenea, sub raport morfologic, s-a dovedit ca fibrele musculare care asigura viteza sunt cele albe, bogate in mitocondrii si echipament enzimatic oxidoreductor. Proportiile acestor fibre sunt genetic determinate si pot fi stabilite pe baza
biopsiei musculare.
 Pornind de la acest substrat morfofiziologic, constatam ca in prognozarea perspectivei sportive pentru viteza si in urmarirea ratei de progres obtinute prin antrenament prezinta o valoare deosebita urmatoarele determinari:
 - timpul de reactie. Cercetarile lui A. Demeter atesta urmatoarea clasificare sportiva: pana la 180 ms – foarte bine, pana la 190 ms – bine, 210-230 ms – mediu, peste 230 ms – slab. Exista numeroase tipuri de aparate si cronografe electronice pentru
aceste determinari;
 - cronaximteria, electromiografia si electroencefalograma pentru nivelul de excitabilitate, stiut fiind ca viteza este conditionata de acest parametru. Electromiografia permite inregistrarea secusei musculare (contractia izolata), determinand durata,
intensitatea si forma ei, comparativ cu aspectele optime ce conditioneaza sub raport neuromuscular performanta.
 Cronaxia, reprezentand durata impulsului de circuit dreptunghiular cu amplitudinea egala cu dublul reobazei (intensitatea circuitului care determina o contractie musculara minima) ce produce o contractie minima, trebuie sa aiba valori cat mai
scazute (sub 0,18 ms), care indica un prag ridicat de excitabilitate (alfa).
 Toate acestea se pun in evidenta prin numeroase teste printre care:
 - testul masinii de scris pentru viteza de repetitie (rapiditatea apasarii pe 85 de clape ale masinii de scris). Valorile optime trebuie sa reprezinte peste 110 puncte la mana stanga si peste 120 la mana dreapta (in cazul dreptacilor);
 - capacitatea de efort anaerob, cu valori variabile in functie de disciplina (proba) sportiva, trebuie sa se situeze la testul de 1 minut la cicloergometru (TTR) la valori peste 3200 kgm, respectiv peste 45kgm/kgcorp, pentru o reala competitivitate;
 - biopsia musculara, unde se impune gasirea unui procent cat mai mare de fibre albe;
 - teste psihologice, care stabilesc nivelul de functionalitate al SNC diferentiate pentru copii (psihomotricitate, capacitate de adaptare, echilibru emotional s.a.) si juniori, pentru functii cognitive – inteligenta (Raven), memorie (Ray), atentie (Praga),
perceptie, pentru personalitate (Cattel), pentru temperament (Guillfort). La acestea se adauga testele pentru analizatori si acuitate vizuala (ideal – vederea la ambii ochi), statokinezimetria cu valori cat mai ridicate pentru simtul echilibrului.
 Avand in vedere conditionarea vitezei de catre sistemul nervos si de nivelul capacitatii de efort anaerob, subliniem faptul ca ea este una din calitatile biometrice cu cel mai inalt nivel de determinare genetica.
 Viteza miscarii picioarelor evidentiaza mai clar rolul factorului ereditar decat viteza miscarilor mainilor. Deci, pentru aprecierea dezvoltarii calitatilor de viteza este preferabil „testul Tapping” pentru membrele inferioare.
 Perioada de varsta de 9-14 ani, pentru maini, si 9-12 ani, pentru picioare, se caracterizeaza prin reducerea controlului genetic asupra dezvoltarii vitezei miscarilor. E de presupus ca, la aceasta varsta, actiunile pedagogice corect organizate pot
contribui la perfectionarea calitatilor de viteza.
 Forta. Sub raportul substratului morfofiziologic, care asigura manifestarea fortei, se recunosc doua sisteme principale ale organismului, la care, bineinteles, se adauga activitatea tuturor celorlalte sisteme si aparate: sistemul nervos si sistemul
muscular.
 Sistemul nervos actioneaza indeosebi pe calea etajului cortical, prin doua mecanisme principale:
 - punerea in actiune a unui numar cat mai mare de unitati motorii;
 - asamblarea unitatilor motorii active.
 Sistemul muscular este al doilea element principal care conditioneaza forta, in functie de gradul incarcaturii raportate la forta izometrica maximala.
 Avand in vedere determinarea fortei de catre activitatea sistemului nervos central si de calitatea fibrelor musculare, se considera ca in acest caz ponderea ereditatii este substantiala, coeficientul de corespondenta fiind peste 0,80. Mentionam, ca
exista autori care socotesc forta ca avand un determinism genetic tot atat de mare ca si viteza.
 Prin aceasta prisma, criteriile fiziologice de selectie sunt in principal: stabilirea prin dinamometrie a fortei grupelor musculare functionale ce trebuie sa fie cat mai mare; determinarea tonusului cu ajutorul miotonometrului, diferentele cat mai mari
intre starea de contractie si cea de relaxare indicand niveluri functionale bune; masurarea amplitudinii miscarilor articulare cu goniometrul; evidentierea capacitatii de efort aerob si anaerob pe baza elementelor biochimice prezentate in functie de
nivelul incarcaturilor raportat la forta izometrica maximala; evaluarea pentru forta in regim de viteza a timpului de reactie, a cronaxiei si a electromiogramei. Valorile variaza in functie de ramura de sport si se interpreteaza individualizat.
 Rezistenta. Aceasta calitate este conditionata de trei categorii de factori:
 - factori anatomofunctionali ce privesc functionalitatea tuturor organelor si indeosebi cardiorespirator, care asigura aportul de O 2 si a aparatului renal, ce conduce la eliminarea produsilor toxici rezultati in urma proceselor metabolice;
 - factori biochimici, care privesc sistemul muscular si, indeosebi, locurile unde se petrec transformarile metabolice cu eliberare de energie;
 Criterii psihologice in selectia sportiva
 Ca scop, selectia psihologica constituie demersul prin care se realizeaza cunoasterea particularitatilor psihologice ale copiilor si tinerilor si corespondenta acestora cu cerintele precis delimitate ale
activitatii sportive de performanta.
 Implicarea factorilor psihologici in selectie este confirmata de faptul ca modelul campionului sportiv nu poate exista in afara unei anumite configuratii a structurii personalitatii acestuia (aptitudini
generale, fond atitudinal, structuri senzorio-perceptive, motivatii, nivel de aspiratie, insusiri ale SNC, disciplina, constiinciozitate, caracteristici ale analizatorilor, calitati de vointa, capacitate de
invatare motrica, capacitate de daruire in efort), precum si a factorilor psiho-sociali (familie, societate, standard de viata, traditie, experienta, nr. de membrii, cadrul conceptional, sistem de pregatire
sportiva, mediul social, moda, traditia sportiva, mass-media, opinia publica).
 Selectia psihologica urmareste sa asigure corespondenta dintre aptitudinile si atitudinile individului, pentru ca pe aceasta baza sa se asigure adaptarea la efort si eficienta in antrenamente si competitii.
 Se considera ca existenta unei consonante intre aptitudini si atitudini constituie una din conditiile fundamentale ale succesului sportiv. Pentru activitatea de mare performanta, actul selectiei sportive
trebuie sa urmareasca depistarea potentialitatilor de exceptie, a sportivilor superdotati sub raportul unor cerinte si particularitati specifice fiecarei discipline sportive (dupa ce in prealabil s-au
definitivat selectia motrica si cea biologica).
 Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul ca, indiferent de ramura de sport practicata, unele procese sau activitati psihice se impun a fi dezvoltate (initial) cel putin la un nivel mediu, pentru ca
pe aceasta baza, prin educare si antrenament, sa apara consolidarea si perfectionarea lor. In aceasta categorie sunt incluse unele cerinte psihologice de baza (primare), care reunesc intr-un tot unitar
comportamentul adecvat al unui viitor performer. Este ceea ce se cheama capacitatea psihica de start (motivatie pentru succesul sportiv, rezistenta psihica, disciplina, constiinciozitate, daruire in efort,
ambitie, perseverenta, tenacitate).
 Capacitatea psihica a sportivului presupune: reglaj afectiv, capacitatea de invatare motrica, capacitate mentala (reprezentare, memorie, gandire), capacitate prosexica (atentie), psihomotricitate,
aptitudini speciale, deprinderi, reglaj volitiv, motivatie, temperament, caracter, atitudini, adaptare sociala.
 Practica sportiva de mare performanta a dovedit ca sportivii dotati din punct de vedere al capacitatii psihice obtin succese intr-un ritm ascendent, spre deosebire de cei care manifesta carente in
pregatirea psihologica. Trebuie subliniat inca de la inceput faptul ca factorul psihologic nu poate suplini inadvertente motrice, antropologice sau biologice (decat partial), in schimb, potenteaza si
permite valorificarea calitatilor motrice in concordanta cu solicitarile endo sau exoceptive.
 Capacitatea psihica implica unele caracteristici cu variabile grade de determinare ereditara. Cu cat coeficientul de ereditate a unui caracter psihic este mai mare, cu atat trebuie pus un accent sporit pe
selectie. De exemplu, gradul de inteligenta exprimat prin coeficientul de inteligenta, aflat intr-o puternica corelatie (coeficient de evolutie 3,85) cu capacitatea de a rezolva sarcini motrice,
temperamentul, flexibilitatea mintala s.a. sunt parametri psihici cu rol important in selectie. Dupa Paul Popescu-Neveanu, contributia ereditatii este mai mare in ce priveste insusirile de sistem nervos
ale analizatorilor si structurilor senzoriomotorii, in timp ce pentru aptitudini ce implica organizare intelectuala si adaptare sociala, decisive sunt exercitiile si educatia.
 Faptul ca selectia se realizeaza la varsta de crestere, pentru unele sporturi chiar la 6-8 ani, face ca psihodiagnoza (cunoasterea stiintifica a caracteristicilor psihocomportamentale) sa fie in foarte mare
masura numai orientativa. Este drept ca unele calitati (aptitudini) manifeste in copilarie se mentin si se afirma apoi plenar in adolescenta si tinerete; altele insa nici nu pot fi depistate de timpuriu,
asteptandu-si „momentul” evidentierii in pragul si pe durata adolescentei.
 De aceea, in actiunea concreta a selectiei, „ochiul” antrenorului (adica experienta si maiestria lui) va dubla si inlocui chiar tehnicile de testare psihologica de laborator.
 Selectia psihologica nu reprezinta un scop in sine, ci doar o etapa in complexul si dificilul proces de selectie si pregatire a performerilor. Ca atare, se impune o anumita strategie din partea
selectionerilor in urmarirea si realizarea progresiva a unei dezvoltari psihice armonioase a sportivilor angrenati in procesul de instruire, stiut fiind faptul ca legile acestei dezvoltari trebuie cunoscute si
aplicate.
 La varsta scolara mica (antepubertara), in prima parte a perioadei, spre 8-9 ani, coloana vertebrala atinge mobilitatea maxima., in schimb, este redusa mobilitatea in articulatiile coxofemurala (in
departarea picioarelor – abductie) si scapulohumerala (in retroversie). Din aceasta cauza se recomanda exercitii de intindere („stretching”) pentru ameliorarea in articulatiile respective. In vederea
cresterii mobilitatii specifice necesare in anumite ramuri sau probe sportive (gimnastica artistica, gimnastica ritmica sportiva, inot etc.) se pot folosi exercitii pentru dezvoltarea mobilitatii specifice,
fara a se neglija insa dezvoltarea mobilitatii generale.
 In partea a doua a acestei perioade trebuie continuata antrenarea mobilitatii generale si specifice, pentru mentinerea si chiar ameliorarea nivelului atins anterior.
 Sunt indicate, in aceasta etapa, exercitiile cu partener, exercitiile sub forma de joc sau stafete in care se transmite o minge (medicinala) de la unul la altul (prin lateral, pe deasupra capului, printre
picioare etc.), exercitiile de gimnastica acrobatica (rostogoliri, rasturnari etc.).
 In etapa pubertara (scolar mijlociu), cand se manifesta puternic puseul de crestere in talie si greutate si au loc importante modificari hormonale, persista rezistenta mecanica scazuta a aparatului
locomotor si mobilitatea deficitara datorata faptului ca laxitatea articulara se accentueaza, iar capacitatea de intindere a muschilor si ligamentelor este depasita la unii subiecti de cresterea accelerata in
lungime a segmentelor osoase. Se impune, deci, antrenarea sustinuta a mobilitatii, cu precadere pentru coloana vertebrala si articulatia coxofemurala, evitandu-se insa incarcaturile excesive in
miscarile de rasucire si rotatie, de flexie (aplecare inainte), de extensie (aplecare inapoi), de indoiri lateral, precum si in exercitiile ce solicita articulatiile membrelor inferioare (Muller-Hohnel).
 In adolescenta, scheletul se osifica in totalitate, iar cresterea in inaltime se opreste in jurul varstei de 21-23 de ani. Principiile generale de antrenare a mobilitatii sunt aceleasi ca si pentru adulti.
 Antrenarea calitatilor de coordonare (adresa, precizie, indemanare)
 In practica sportiva se disting calitati de coordonare generale – dezvoltate ca urmare a unei pregatiri polivalente si care se manifesta in diferite situatii de viata, munca si sport – si calitati de
coordonare specifice unei anumite probe sau discipline sportive.
 Capacitatea de coordonare este necesara in stapanirea motrica a diferitelor situatii, caracterizandu-se prin executii rapide, rationale, prompte precise, economicoase, eficiente in anticiparea si
contracararea actiunii adversarului etc. si avand la baza capacitatea de ghidaj motric, de adaptare, readaptare si invatare motrica.
 Subordonate acestor capacitati fundamentale sunt: capacitatea de orientare spatiala; capacitatea de diferentiere kinestezica; capacitatea de reactie; capacitatea de ritm; capacitatea de echilibru.
 Tot acest ansamblu complex care formeaza capacitatea de coordonare se afla in legatura de interdependenta cu calitatile conditionale – forta, viteza, rezistenta – sau cu combinatele lor (forta-viteza,
viteza-rezistenta etc.) si numai prin aceasta cooperare se realizeaza performanta sportiva. In acest angrenaj complex, un rol determinant il are sistemul nervos central si indeosebi etajul cortical, ce
realizeaza analiza si sinteza informatiilor primite de la periferie, pe baza carora elaboreaza comenzile corespunzatoare si analizatorii kinestezic, tactil, optic si acustic, care receptioneaza modificarile
de mediu si le transmit spre scoarta cerebrala sub forma de influxuri nervoase. La acestea se adauga numeroasele mecanisme de feed-back, in care un rol important il au atat unele formatiuni nervoase
centrale si vegetative (spre exemplu, neuronii Reinshaw din maduva spinala), endocrine, cat si nivelurile de concentratie a unor serii de substante care in ansamblu asigura homeostazia organismului.
 La varsta scolara mica (antepubertara), pana la 8-9 ani, trebuie sa se puna accentul pe aprofundarea procesului de invatare motrica, pentru realizarea unei game gestuale precise si stabile. Intre 8-10
ani se poate asigura o dezvoltare intensa a coordonarii motrice care permite o perfectionare a capacitatii de reactie.
 A doau parte a acestei perioade de varsta, respectiv pana la 11-12 ani, este considerata foarte buna pentru invatarea motrica, pentru pregatirea tehnica de baza in sportul respectiv.
 In etapa pubertara, datorita transformarilor psihofizice survenite, se observa o diminuare a conducerii motrice ce duce la o scadere pasagera a performantei.
 La varsta postpubertara si in perioada adolescentei, ca urmare a stabilitatii generale in conduita gestuala si a ameliorarii capacitatilor de adaptare, de readaptare si de coordonare, se manifesta
posibilitati sporite de invatare si perfectionare motrico-tehnica.
 Principalele aspecte organizatorice ale selectiei sportive
 Practica a demonstrat ca nu este suficient sa dispunem doar de o conceptie teoretica bine pusa la punct despre continutul actului de selectie, sa avem criterii, probe si norme, precum si un
corp de specialisti, pentru a considera problema rezolvata. Toate aceste componente obligatorii ale muncii de selectie trebuie sa se incadreze mai precis intr-o structura organizatorica apta sa
ordoneze activitatea fiecaruia.
 A organiza si conduce procesul complex al selectiei inseamna a stabili obiective precise si clare, pe unitati, sectii si specialisti, a instrui corespunzator pe toti cei carora le revin sarcini in
domeniul selectiei, pe diferitele ei trepte, a analiza periodic eficienta acestei activitati, pentru a stabili masuri noi, adecvate pentru perfectionarea continua a activitatii de selectie.
 Intregul proces de selectie a talentelor pentru sportul de performanta este structurat pe mai multe etape, fiecare trebuind sa aiba precizate aria organizatorica in care se desfasoara, precum si
metodologia de realizare.
 Aspecte organizatorice deosebit de complexe si de importante se contureaza in desfasurarea activitatii la nivelul primei etape a selectiei, etapa in care are loc de fapt depistarea si initierea
copiilor si juniorilor cu calitati deosebite pentru sportul de performanta. Ca forme de organizare a activitatii in cadrul acestei etape „sistemul national unic de selectie” a prevazut constituirea,
la nivelul unitatilor de invatamant, a unor cercuri si grupe pentru initierea elevilor selectionati la diferite ramuri de sport.
 Nu exista nici o indoiala asupra faptului ca principala parghie de crestere a eficientei activitatii de depistare si initiere a talentelor trebuie actionata la nivelul scolii de catre profesorii de
educatie fizica, a caror calificare le confera aceasta prioritate.
 Grupelor de pregatire sportiva li se aloca 5 ore saptamanal, acestea fiind conduse de profesorii de educatie fizica. Efectele acestei organizari trebuie sa se concretizeze in:
 - cresterea considerabila a numarului de tineri care prezinta disponibilitati fizice pentru sportul de performanta;
 - asigurarea cresterii potentialului fizic si motric al elevilor depistati si inclusi in grupele de pregatire sportiva;
 - cresterea valorii grupelor de incepatori din cadrul sectiilor unitatilor sportive, prin promovarea unor elevi care au deja un an de pregatire fizica multilaterala si o motivatie orientata spre
sportul de performanta.
 Depistarea elevilor cu calitati pentru sportul de performanta reprezinta o sarcina obligatorie si permanenta a tuturor profesorilor de educatie fizica, elevii selectionati fiind orientati catre
unitatile specializate.
 Admiterea tinerilor talentati in grupele de incepatori ale unitatilor sportive trebuie realizata in conditii de organizare ireprosabile, cu participarea profesorilor de educatie fizica angajati in
aceasta activitate, a antrenorilor din unitatile sportive si a medicilor (sportivi sau pediatri) care pot contribui decisiv la elaborarea deciziei de selectie. In acelasi timp, se recomanda
imprimarea unui caracter sarbatoresc acestui moment cu adanci semnificatii pentru viitoarea activitate de performanta a tinerilor:
 - constituirea grupelor de pregatire pe niveluri valorice in cadrul sectiilor reprezinta nu numai un act metodic, ci si o actiune organizatorica importanta care trebuie desfasurata cu mare
exigenta, deoarece efectele acestei structuri sunt in masura sa asigure calitatea procesului de instruire;
 - promovarea sportivilor la un nivel superior, conditie esentiala a procesului si cresterii maiestriei lor sportive; aceasta promovare are un caracter permanent, fiind insotita de o ampla actiune
organizatorica avand la baza criterii obiective, dar si intelegerea faptului ca, potrivit metodologiei moderne a antrenamentului, nu se mai incredinteaza aceluiasi tehnician atat sarcina
depistarii si pregatirii multilaterale a tinerilor, cat si aceea a conducerii procesului de instruire la toate nivelurile de performanta;
 - mentinerea in grupe a sportivilor reprezinta un proces organizatoric si metodic care, in unele unitati sportive, are la baza foarte mult subiectivism, conducand la pierdere de timp, blocarea
promovarii adevaratelor talente, consumarea unor fonduri importante, promovarea mediocritatii.
 Rezumat: Antrenamentul şi criteriile de selecţie determină diferenţele ce apar şi se reflectă mai
târziu în obţinerea performanţelor. Acest proces se desfăşoară şi continuă pe toata durata
pregătirii, chiar din momentul începerii selecţiei. Pregătirea tehnică, teoretică şi tactică, dar şi
pregătirea psihologică sunt permanent adaptate nivelului la care se află sportivul. Grupele de
avansaţi sunt testate permanent, iar datele sunt comparate şi analizate din punct de vedere
medical, biologic, somatic şi motric, fapt ce permite stabilirea nivelului de progres. Cuvinte
cheie: selecţie, criterii speciale, proces organizat şi repetat. Selecţia, în Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române este definită prin mai mulţi termeni şi anume: a selecta înseamnă a alege, a
separa dintr-o mulţime, a arăta preferinţe, a remarca dintre mai mulţi. În sport definiţia selecţiei
este următoarea: alegerea indivizilor făcută după criterii speciale caracteristice unei anumite
ramuri de sport. Selecţia este un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a
disponibilităţilor înnăscute ale copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criterii
(medicale, biologice, psihosociale şi motrice) pentru practicarea şi specializarea într-o disciplină
sau o probă sportivă. Selecţia realizată în mod ştiinţific şi responsabil este condiţionată de
cunoaşterea legilor creşterii şi dezvoltării corpului, a proceselor şi fenomenelor care stau la baza 
 Particularitatile dezvoltarii calitatilor motrice ale copiilor si juniorilor
 Principalele forme de solicitare motrica sunt calitatile motrice, care pot fi impartite in calitati conditionate si calitati de coordonare (coordinative). Primele (rezistenta,
forta si viteza) sunt, in principal, o consecinta a unor procese energetice, celelalte (supletea, indemanarea) reprezinta urmarea unor procese de conducere, dirijare si
reglare care au loc in sistemul nervos central; la aceste calitati se adauga si mobilitatea.
 In practica sportiva, aceste calitati se manifesta mai ales sub forma de calitati motrice combinate (forta-viteza, forta-rezistenta, viteza-forta, viteza-rezistenta etc.) sau
complexe (forta in regim de viteza, rezistenta in regim de viteza etc.).
 Antrenarea acestor calitati motrice la copii si juniori impune respectarea unor reguli si principii metodice adaptate la particularitatile de crestere, in diferitele etape de
dezvoltare psihofizica a copilului.
 Rezistenta este o calitate motrica ce exprima capacitatea organismului de a realiza un efort de intensitate ridicata, intr-o durata de timp relativ lunga (Guillet-Genety).
 Antrenarea rezistentei la varsta scolara mica (antepubertara 6-11/12 ani)
 La varsta antepubertara este indicata individualizarea pregatirii desfasurata in conditii de efort mediu si in regim aerob, ale carui efecte sunt net superioare asupra
organismului copilului in comparatie cu exercitiile efectuate in regim anaerob.
 Dupa unii specialisti, alergarile de concurs (sau de control) pe distante de cca. 800 m. sunt neadecvate pentru varsta de 8-9 ani, intrucat solicitarea este mai mare decat
aceea impusa de o alergare pe 3000 m. cu sprint (Wasmund-Nowacki). Deci, mai ales in sportul scolar, probele de control ale capacitatii de rezistenta – constand de
regula din alergari pe 600-800 m. – nu sunt adaptate particularitatilor fiziologice ale acestei varste. Scopul activitatii scolare de educatie fizica si sport, precum si al
antrenamentului la aceasta varsta ar trebui sa-l reprezinte dezvoltarea rezistentei de baza, si nu a celei specifice.
 Alergarile de durata mare, intr-un tempo constant, sunt de preferat celor cu intensitate submaximala si maximala, cu schimbari de ritm si sprinturi intermediare sau
finale, deoarece copilul are nevoie de un timp indelungat de refacere (Wasmund-Nowacki).
 Van Aaken afirma ca „nu distanta dauneaza ci ritmul”. Experiente recente au aratat ca, dupa o alergare pe distanta de 10000 m., copiii de 13 ani n-au prezentat
manifestari patologice.
 Antrenarea rezistentei in etapele pubertara, postpubertara si adolescenta
 In perioada postpubertara si in adolescenta, rezistenta inregistreaza indici optimi de dezvoltare, deoarece, datorita puseului de crestere din etapa pubertatii, se produc
modificari ale taliei si greutatii, precum si in dezvoltarea sistemelor circulator, respirator, muscular. Avand in vedere aceste aspecte, se recomanda ca in perioada
pubertatii sa fie dobandita capacitatea de adaptare a organismului la efortul de durata, pentru ca pe aceasta baza sa poata fi antrenata si ameliorata rezistenta in etapele
ulterioare. Intrucat rezistenta in regim anaerob prezinta valori ridicate la pubertate si mai ales la adolescenta (Wasmund-Nowacki), se pot utiliza mijloace si metode
diferentiate de dezvoltare ale acesteia. Spre sfarsitul adolescentei, pe baza acumularilor anterioare, se pot mari intensitatea si volumul antrenamentului, apropiindu-se
treptat de cerintele pregatirii adultilor.
 Constituirea grupelor se realizează prin selecţia intermediară I (juniori III) şi selecţia intermediara
II (juniori II). Criteriile pentru selecţia intermediară I şi II sunt medico-biologice, somatice,
motrice şi psihologice. a) Criteriile medico-biologice se referă la:  starea de sănătate ce se
apreciază de către medicii cabinetului sportiv prin examenele clinice de chirurgie, interne,
cardiologie, ortopedie, oftalmologie, O.R.L.;  dezvoltarea fizică ce se observă prin examenul
antropometric si somatoscopic, examenul mobilităţii articulare; examenul forţei realizat prin
dinamometrie pentru flexori palmari (stânga şi dreapta), muşchii centurii scapulare şi ai regiunii
lombare;  starea funcţională ce se apreciază în special la nivelul aparatelor cardiovasculare şi
respirator. b) Criteriile somatice se orientează către talie, greutate, înălţime şi anvergură. Talia
trebuie să corespundă anumitor valori pe postul pe care joacă handbalistul, Greutatea trebuie să
corespundă taliei, iar anvergura la juniori III trebuie să fie 102% din talie şi la juniori II cel puţin
103% din talie; de asemenea, diametrul biacromial trebuie să fie mai mare decât diametrul
bitrohanterian. c) Criteriile motrice pentru ambele selecţii (niveluri) sunt testate aceleaşi calităţi
motrice cu ajutorul aceloraşi probe. Viteza de deplasare pe 50 m plat, detenta prin săritura în
lungime de pe loc, rezistenţa generală (aerobă) prin alergare pe 800-1000 m, îndemânarea
generală (deprinderea naturală de aruncare) prin aruncarea mingii de oină, forţa în braţe prin
menţinut în atârnat şi forţa abdominală prin ridicarea trunchiului din culcat la verticală.
Îndemânarea generală (mobilitatea) o testăm prim mobilitatea coxo-femurală, forţa în 
 regim de îndemânare prin aruncarea mingii de handbal la distanţă, viteza în regim de rezistenţă prin
sprint 5x30 m, viteza în regim de îndemânare prin dribling pe 30 m simplu şi printre jaloane. d)
Criteriile psihologice ce se referă la:  inteligenţă – ce se poate remarca din discuţiile şi întrebările
puse, care să solicite procese de judecată, din modul cum se exprimă (logic sau incoerent);  atenţie –
ce poate fi testată prin utilizarea unor semnale complexe la schimbări de ritm, exerciţii sau formaţii
sau prin diferite jocuri;  voinţă – ce poate fi observată la probele de control ce se folosesc la această
categorie de vârstă şi în acest stadiu de pregătire şi dezvoltare;  aptitudini, temperament şi trăsături de
personalitate – observate permanent în timpul antrenamentelor şi în afara lor. Manifestarea
comportamentală a copiilor caracterizează destul de evident substratul psihic pe care îl au şi de aceea
la această vârstă nu este necesară utilizarea unor baterii de teste specifice psihologiei. Astfel putem
concluziona că selecţia nu este o operaţie unică, făcută odată pentru totdeauna, ci este un proces
evolutiv, indestructibil, în strânsă legătură cu creşterea şi dezvoltarea somato-funcţională, psihică şi
motrică a copilului şi adolescentului. Selecţia, în ansamblu, este un sistem cu un grad ridicat de
complexitate şi cu multiple funcţii de interdependenţă între laturile acesteia, deoarece nu poate fi o
activitate singulară, unică, disparată de restul procesului de pregătire. Practic, selecţia este un proces
continuu, desfăşurată pe o perioadă lungă de timp, perioadă variabilă în funcţie de caracteristicile
fiecărei ramuri de sport. Selecţia sportivă este „procesul neîntrerupt de depistare, alegere şi triere a
tinerilor după anumite criterii bine precizate şi îndrumarea lor spre practicarea organizată a unei probe
sau ramuri sportive, în care să-şi poată valorifica în cel mai înalt grad calităţile pe care le are, în 
 regim de îndemânare prin aruncarea mingii de handbal la distanţă, viteza în regim de rezistenţă
prin sprint 5x30 m, viteza în regim de îndemânare prin dribling pe 30 m simplu şi printre jaloane.
d) Criteriile psihologice ce se referă la:  inteligenţă – ce se poate remarca din discuţiile şi
întrebările puse, care să solicite procese de judecată, din modul cum se exprimă (logic sau
incoerent);  atenţie – ce poate fi testată prin utilizarea unor semnale complexe la schimbări de
ritm, exerciţii sau formaţii sau prin diferite jocuri;  voinţă – ce poate fi observată la probele de
control ce se folosesc la această categorie de vârstă şi în acest stadiu de pregătire şi dezvoltare; 
aptitudini, temperament şi trăsături de personalitate – observate permanent în timpul
antrenamentelor şi în afara lor. Manifestarea comportamentală a copiilor caracterizează destul de
evident substratul psihic pe care îl au şi de aceea la această vârstă nu este necesară utilizarea unor
baterii de teste specifice psihologiei. Astfel putem concluziona că selecţia nu este o operaţie
unică, făcută odată pentru totdeauna, ci este un proces evolutiv, indestructibil, în strânsă legătură
cu creşterea şi dezvoltarea somato-funcţională, psihică şi motrică a copilului şi adolescentului.
Selecţia, în ansamblu, este un sistem cu un grad ridicat de complexitate şi cu multiple funcţii de
interdependenţă între laturile acesteia, deoarece nu poate fi o activitate singulară, unică, disparată
de restul procesului de pregătire. Practic, selecţia este un proces continuu, desfăşurată pe o
perioadă lungă de timp, perioadă variabilă în funcţie de caracteristicile fiecărei ramuri de sport.
Selecţia sportivă este „procesul neîntrerupt de depistare, alegere şi triere a tinerilor după anumite
criterii bine precizate şi îndrumarea lor spre practicarea organizată a unei probe sau ramuri
sportive, în care să-şi poată valorifica în cel mai înalt grad calităţile pe care le are, în 
 permite depistarea timpurie a disponibilităţilor înnăscute ale copilului cu ajutorul unui sistem
complex de criterii (medicale, biologice, psihosociale şi motrice). ¾ Criteriile medico-biologice
permit analizarea stării de sănătate, a dezvoltării fizice şi a stării funcţionale. ¾ Selecţia nu este o
operaţie unică, făcută odată pentru totdeauna, ci este un proces evolutiv, indestructibil, în strânsă
legătură cu creşterea şi dezvoltarea somato-funcţională, psihică şi motrică a copilului. ¾ Nivelul
ridicat al performanţelor impune o importanţă deosebită în realizarea unei selecţii şi o respectare
riguroasă a particularităţilor practicării sportului de performanţă. ¾ În sportul de înaltă
performanţă, sportivii profesionişti cei mai talentaţi sunt racolaţi dintre sportivii care ating pragul
capacităţii maxime de performanţă sau care fac faţă exigenţelor impuse de competiţiile de mare
anvergură la care participă. 
 Consideraţii generale Selecţia pentru sportul de performanţă reprezintă o activitate complexă, specifică, desfăşurată în mod sistematic, continu care are la bază datele obiective furnizate de ştiinţa
sportului şi prin care se urmăreşte depistarea şi punerea în valoare a potenţialului fizic, motric şi psihic a viitorilor sportivi, printr-un sistem de criterii de natură motrică, biologică, psihologică şi
sociale–care dirijate tehnic, metodic şi pedagogic, conduc la depistarea în special al copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea în viitor a unei discipline, ramuri sau probe sportive şi care are
ca finalitate realizarea performanţei sportive, în urma unui proces de antrenament atent elaborat, condus şi verificat permanent de către antrenor. Selecţia în sport prezintă o importanţă decisivă în
acest proces final ce urmăreşte depistarea viitorilor sportivi capabili de a obţine performanţe sportive cât mai valoroase. Astfel, în literatura de specialitate se consideră de exemplu, că din cca. 60.000
copii, testaţi (selecţionaţi) şi care urmează apoi un proces de pregătire, antrenament, numai 1 (unul) poate deveni cu timpul un mare performer, un participant la Jocurile Olimpice sau la Campionatele
Mondiale (27). În sport, o selecţie eficientă este realizată în timp, de cuplul antrenor-medic sau cu rezultate şi mai sigure „de echipa” (psiholog, biochimist, fiziolog, kinetoterapeut, metodolog,
informatician ş.a.) care asigură pregătirea sportivă prin antrenamentele respective ca şi procesul de refacere a organismului după efort. 6.2. Principalele criterii ale selecţiei La baza selecţiei sunt
stabilite şi folosite următoarele criterii: somato-fiziologice; motrice; biochimice şi psihologice. A. Crterii somato-fiziologice  Înălţimea (talia) este unul dintre factorii importanţi fiind caracteristica
antropometrică decisivă pentru majorittea disciplinelor, probelor, posturilor dintr-o echipă, care împreună cu proporţiile diferitelor segmente ale corpului sunt, în general, determinate ereditar. În
legătură cu condiţiile de sănătate pe care trebuie să le îndeplinească viitorii performeri, Institulul Naţional de Medicină Sportivă precizează care sunt principalele modalităţi de stabilire a acestor
criterii de selecţie, privind: a. Starea de sănătate se va stabili printr-un examen clinic pe aparate, cât mai complect. b. Starea funcţională ce priveşte integritatea funcţională: endocrino-metabolică;
neuromusculară; neuropsihică; hepato-renală; hematologică; cardiorespiratorie (Dintre toate organele şi sistemele, aparatul cardiovascular şi cel respirator sunt cele care se adaptează cel mai repede la
efortul fizic, răspunzând cu promtitudine solicitărilor impuse); În selecţia sportivă este importantă şi estimarea vizuală a aspectului exterior. În etapa iniţială a selecţiei un rol important il are stabilirea
dezvoltării fizice prin efectuarea unui examen antropometric care constă în determinarea: statura (înălţimea corpului); greutatea; bustul; lungimea membrelor inferioare; anvergura; perimetrul

toracic în repaus în inspiraţie profundă şi expiraţie forţată; diamerul biacromial şi bitrohanterian; B. Criterii motrice Motricitatea reprezintă un criteriu de bază, obiectivat printr-un sistem de probe şi
norme de control, cum sun: Aprecierea nivelului de pregătire fizică generală, este expresia gradului de dezvoltare al fiecărei calităţi motrice în parte şi al tuturor la un loc şi se face prin cele 8 probe
ale testului internaţional de capacitate fizică al Federaţiei Internaţionale pentru Educaţie Fizică (F.I.S.P.) cunoscut sub denumirea de „Standard Fitness Test“ care este un test folosit şi pe plan
internaţional, pentru determinarea capacităţii fizice (motrice) şi care cuprinde probe şi norme (pentru fete şi băieţi, pe grupe de vârstă de 6-14 ani, pentru băieţi şi 6-12 ani, pentru fete). C. Crterii
biochimice Acestea constau din investigaţii mai complexe, de specialitate privind mai ales VO2 MAX (consumul maxim de oxigen), care exprimă capacitatea de efort. D. Crterii psihologice
Principalii factori de care trebuie să se ţină seama sunt:  cunoaşterea particularităţilor psihologice;  corelaţia existentă între aptitudini şi atitudini;  utilizarea de teste pentru: psihomotricitate;
atenţie; voinţă-tenacitate; inteligenţă; sociabilitate; personalitate. 6.3. Etapele activităţii de selecţie şi principalele caracteristici Specialiştii români printre care medicul I.Drăgan -1989 (12), propun ca
etape ale selecţiei menţionând şi principalele lor caracteristici, următoarele trei faze, etape în desfăşurarea selecţiei care astfel însoţeşte dealungul parcursului sportiv pe performerul respectiv: selecţia
iniţială, selecţia secundară şi selecţia finală. a) Etapa selecţiei iniţiale (primare, prealabilă sau a copiilor):  asigură depistarea copiilor cu aptitudini de excepţie, deosebite capabili de-a obţine
rezultate deosebite în sport;  se realizează la vârsta de 4-10 ani, în funcţie de accesibilitatea disciplinelor sportive;  se urmăreşte cunoaşterea: a). sanogeneza copiilor-starea lor de sănătate ce
reprezintă un criteriu eliminatoriu. Bolile cardio-vasculare, anomaliile congenitale, bolile endocrine, ale sistemului nervos, afecţiunile hepato-renale, auditive, vizuale, tulburările de comportament
etc. sunt incompatibile cu sportul de performanţă. Condiţiile prealabile impuse de antrenamentul sportiv vizează: - participare voluntară, nu forţată; - controlul medical general iniţial; - controlul
medical general periodic; - să nu vină în contradicţie cu obligaţiile şcolare. b). dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor; c) cunoaşterea antecedente sportive şi genetice ale părinţilor, fraţilor şi surorilor;
d). cunoaşterea influenţelor mediului socio-economic. b) Etapa selecţiei secundare (pubertară, intermediară sau selecţia juniorilor): Se realizează la vârsta de 11-13 ani, fete şi la 12-14 ani, băieţi şi se
urmăreşte:

- dezvoltarea fizică şi psihică; - dezvoltarea calităţilor motrice; - asigurarea unei stari de sănătate bună; - asigurarea motivaţiei pentru pregătirea sportivă; - dezvoltarea calităţilor moral-volitive. -
creşterea nivelului de dezvoltare a capacităţii de efort; - fiind o perioadă propice pentru dezvoltarea deprinderilor motrice creşte preocuparea pentru pregătirea tehnică; - se recomandă antrenament
separate (fete, băieţi) şi individualizat; - în cazul unor neîmpliniri, concretizate prin rezultate sportive slabe, trebuie să se asigure orientarea către o altă disciplină, ramură sau probă sportivă ori post
(de exemplu: de la înot spre polo
 Importanţa acordată acestei activităţi de selecţie ca proces continu, prin care se urmăreşte depistarea şi iniţierea tinerilor talentaţi, menţinerea lor condiţionată
în secţiile pe ramură de sport, în vederea perfecţionării măiestriei încă de la acveastă vârstă a juniorilor şi apoi ca seniori, ca sportivi angrenaţi în activitatea
sportivă de performanţă, a constituit una dintre problemele de bază ale federaţiilor sportive naţionale şi astfel, toate federaţii sportive care încă din anii ’80,
şi-au elaborat cu ajutorul Centrului de Cercetări pentru Educaţie Fizică şi Sport, în funcţie de specificul fiecărei discipline sportive criterii, probe şi norme de
selecţie (97). Criterii comune tuturor disciplinelor sportive: A. Criterii de selecţie: a.1. Criterii medico-biologice Criterile medico-biologice cuprind starea de
sănătate şi datele referitoare la dezvoltarea somato-funcţională a corpului.  Starea de sănătate este stabilită printr-un examen clinic cât mai complet. 
Starea funcţională: endocrino-metabolică, neuromusculară, neuropsihică, hepato-renală, hematologică, cardio-respiratorie.  Controlul medico-sportiv de-a
lungul etapelor de selecţie a.2. Dezvoltarea fizică În etapa iniţială a selecţiei se va urmări:  nivelul de dezvoltare fizică generală a copiilor în funcţie de
sexul şi grupa de vârstă din care fac parte;  aspectele de dezvoltare fizică favorizante pentru obţinerea performanţei, în scopul de a fi dirijat pentru probele
respective;  deficienţele fizice care contraindică sportul de performanţă. Toate acestea se realizează prin examene specializate. a.3. Dezvoltarea motricităţii
Dezvoltarea motricităţii este condiţionată după cum se cunoaşte de factori interni (ereditatea şi marile funcţiuni ale organismului) şi externi (educaţie,
condiţiile de viaţă, mediu, solicitările organismului la diversele lui activităţi) şi acţionează cu intensitate mărită în copilărie şi la adolescenţă. a.4. Dezvoltarea
psihică În activitatea de selecţie a copiilor se va urmări: a.4.1. Afectivitatea a.4.2. Voinţa a.4.3. Memoria a.4.4. Imaginaţia a.4.5. Aptitudinile, vocaţia şi chiar
talentul B. Sistemul de probe şi norme de control: Pentru verificarea nivelului şi a ritmului de dezvoltare al calităţilor motrice, eficienţa procesului de selecţie
şi pregătire a copiilor, juniorilor se folosesc probe şi norme de control cum sunt: b.1. Probe şi norme de control pentru selecţionarea elevilor talentaţi în
grupele de pregătire sportivă

b.1.1. Aprecierea nivelului de pregătire fizică generală. 6.6. Principalele aspecte organizatorice ale selecţiei sportive Eficienţa activităţii de selecţie, depinde
nu numai de stabilirea criteriilor, probelor şi normelor pentru fiecare etapă de desfăşurare a acesteia (iniţială, primară şi finală) cât şi de modul de organizare,
desfăşurare a acestei acţiuni. Pentru organizarea şi conducerea selecţiei trebuie să se aibă permanent în atenţie:  stabilirea clară a obiectivelor urmărite, la
nivelul unităţilor sportive, a secţiilor, pentru fiecare tehnician implicat în acest proces;  instruire temeinica a tuturor celor implicaţi în procesul de selecţie;
 analiza periodică a rezultatelor obţinute în selecţie şi pe aceasta bază stabilirea masurilor care se impun în perfecţionarea procesului de selecţie.
PROBLEMATICA SI IPOTEZELE
LUCRARII: SOCIALIZARE,
 Problematica cercetarii stiintifice in antrenamentul sportiv este unul din aspectele esentiale in
obtinerea performantei sportive. O abordare stiintifica, solida a procesului de instruire in
sportul de performanta in general si in jocul de baschet in special, trebuie sa constituie un
obiectiv principal pentru oricare antrenor.Spun aceasta deoarece, exista din pacate in Romania
multi antrenori care folosesc metode invechite, empirice, abordand antrenamentul sportiv "
dupa ureche". Acesta este cu siguranta unul din motivele pentru care baschetul romanesc este
modest reprezentat in competitiile internationale nu numai la nivel de seniori ci si la
juniori.Dintr un alt punct de vedere, jocul de baschet se afla intr un continuu proces de
dezvoltare si dinamizare, atat pe plan tehnic cat si tactic, ceea ce presupune eforturi
suplimentare din partea jucatorilor si antrenorilor pentru o continua si perseverenta informare
cu noutatile care apar in domeniu.
 Este necesar desigur reproiectarea unei strategii la nivel national cu privire la popularizarea si
practicarea jocului de baschet in tara noastra pe de o parte iar pe de alta parte, antrenorii sunt
cei care pot si trebuie sa implementeze metode moderne de antrenament in vederea
imbunatatirii performantei sportive.
MODELUL FRT DE EVALUARE SI
SELECTIE A SPORTIVILOR
 Acest model are drept scop cresterea si dezvoltarea sportivilor pentru tenisul de inalta
performanta. Motivatia: Perspectiva de a forma jucatori de valoare pe plan
international. Rezultatele de pana acum obtinute de jucatorii de tenis din tara noastra
ne indreptatesc sa investim in cresterea si formarea jucatorilor tineri, dar in acelasi
timp este de dorit sa analizam perspectiva de a juca tenis de inalta performanta. Fara a
investi in cresterea si educarea “varfurilor” jucatorilor tineri, nu vom putea avea
continuu sportivi la cel mai inalt nivel. Pentru aceasta trebuie sa avem in vedere
urmatoarele: Modelul jucatorului de tenis, de inalta performanta. Care este drumul
catre inalta performanta in tenis? Cum ar fi posibil ca acest drum sa fie cat mai putin
presarat de imprevizibil? Cum ar trebui sa fie sistemul prin care sa putem creste
valorile din acest sport? Necesitatea de a avea o metoda unitara cu privire la
identificarea talentelor si pregatirea lor pentru inalta performanta. Apreciem
participarea la implementarea si dezvoltarea acestui proiect a tuturor celor care vor sa
faca ceva pentru tenisul din Romania. 
SPORTUL ŞI PERSONALITATEA

 Considerat ca sinteză şi apogeu al vieţii pe pământ, OMUL (individ, grup, specie) reprezintă un sistem viu, hipercomplex,
înzestrat cu corp si spirit care, i-au permis evoluţia spre superior sub aspect biologic si psihosocial. Corpul şi spiritul omului au
supravieţuit şi progresat prin doua elemente esenţiale MIŞCAREA şi CREAREA UNELTEI (procese obiective si subiective)care
i-au determinat atitudinea, comportamentul şi evoluţia. Din punct de vedere filosofic omul si-a pus problema raportului lui cu
natura , adică ce poate face natura cu el dar si ce poate face omul cu el însuşi , ca element al acestei naturi. Omul are nevoie de
filosofie fiindcă ea îi permite sa găsească răspunsuri referitoare la esenţa existenţei , a sensului vieţii. In perioadele de cotitură ,
cum este perioada actuală , se petrec schimbări serioase în sistemul de valori , problema  viitorului social ( socialism, capitalism
sau pur şi simplu societate civilizată ) îl frământă pe fiecare om. Aceste schimbări , deplasări pot fi atât pozitive cât şi negative .
Ca atare, aceste mutaţii de valori trebuie să fie supuse unor aprecieri filosofice adecvate. Astăzi creşte necesitatea de a avea o
atitudine filosofică , faţă de lume , faţă de sine , faţă de locul fiecăruia în lume , faţă de alţi oameni etc. Acest fapt se datorează în
primul rând creşterii gradului de LIBERTATE A PERSONALITĂŢII a sporirii activităţii şi luării deciziilor de sine stătătoare .
Alvin şi Heidi Toffler , consideraţi ca “importanţi comentatori ai conduitei umane" interpretează evoluţia societăţii umane ca “pe
o succesiune de valuri în rostogolire şi schimbare , necesitând  răspunsul la întrebarea unde ne poartă creasta fiecărui val. În acest
sens se arată că specia umană a suferit două valuri de schimbări , fiecare măcinând culturi sau civilizaţii precedente , înlocuindu-
le cu moduri de viaţă pe care înaintaşii le găseau de neconceput .”PRIMUL VAL” este considerat cel al revoluţiei agricole cu o
durată de ordinul miilor de ani pentru a se desăvârşi. ”AL DOILEA VAL” cuprinde civilizaţia industrială fiind apreciat la o
durată de circa trei sute de ani , iar “AL TREILEA VAL”  ceea ce se conturează în prezent apreciat de autorii menţionaţi la o
durată de câteva decenii ce va schimba istoria dezvoltării societăţii omeneşti prin INFORMATIZARE. In viziunea toffleriană
“infrastructura electronică a societăţii informaţionale va avea şase trăsături distincte(principii): interactivitatea, mobilitatea,
convertibilitate, conectivitatea, ubicuitatea si globalizarea.
PERFORMANŢA UMANĂ     

 , PERFORMANŢA ESTE REZULTATUL ACŢIUNII UMANE SUPERIORSportul este definit ca fenomen al lumii
moderne, desprins relativ târziu de formele originare de joc şi educaţie. Spre deosebire de alte activităţi sociale
(din sfera economiei, a apărării, a organizării etc.), sportul este diferenţiat prin obiective clare. La baza sportului
de performanţă stă competiţia, aceasta fiind totodată esenţa sa, precum şi forma prin care se compară
performanţele individuale sau ale echipelor. Reunind elementele mai sus menţionate, putem defini sportul de
performanţă contemporan ca o activitate de întrecere constituită dintr-un ansamblu de acţiuni motrice,
diferenţiate pe ramuri de sport, care vizează perfecţionarea capacităţilor morfofuncţionale şi psihice ale
sportivilor, concretizate în performanţele realizate în forme competiţionale. Sportul reprezintă una dintre cele
mai dinamice activităţi sociale cu rol de perfecţionare a fiinţei umane. Rapiditatea şi amploarea modificărilor
înregistrate în sport (din punct de vedere tehnic, tactic, tehnologic, organizatoric etc.), cu deosebire în secolul
XX şi în prezent, nu au echivalent în întreaga sa istorie. Astăzi, sportul este considerat un important factor de
sănătate, de cultură, de educaţie, de socializare şi de relaţie cu mediul natural, ceea ce a condus la necesitatea
instituţionalizării sale prin înfiinţarea unor organisme centrale, federaţii, cluburi, aso­ciaţii sportive, sisteme
competiţionale ş.a., a căror activitate este influ­enţată de ideologie, economie, tradiţii, contextul social etc. Toate
acestea, însă, afectează, într-o mare măsură, caracterul sportului de liant universal al popoarelor. Confruntarea
sportivă rămâne totuşi expresia unei etici culturale speciale, izolate de derularea conflictelor intergrupale, creând
condiţii favorabile comunicării într-un spaţiu accesibil tuturor culturilor. REZUUNOSCUTE.