MINISTERUL EDUCAIEI I CERCETRII

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA

LUCRARE DE ATESTAT

COORDONATOR:

CANDIDAT :

PROF.JURAVLE MARIANA

COJOCARIU ALEXANDRU

2015

Scopul principal al pregatirii sportive este dezvoltarea capacitaii de

performana.Aceasta are o structura complexa in care sunt prezeni factori
biologici si psihologici, integrai sociali, cu scopul obinerii unor performane
sportive. Pentru a surprinde si a evidenia interaciunile sistemice a factorilor
implicai in structura sa, studiul capacitaii de performana, trebuie realizat din
perspectiva operaionala.
Capacitatea
de
performana in
domeniul
sportiv
poate
fi
considerata rezultatul
interaciunii operaionale
a
unor
sisteme
biopsihoeducogene, concretizata in valori recunoscute si clasificate pe baza unor
criterii elaborate social-istoric. Este manifestarea complexa a disponibilita ilor (a
integralitaii) individului, materializata in valori obiective sau obiectivate in
puncte, locuri, clasamente, goluri marcate, kilograme ridicate, drepturi castigate
(promovari) etc. Performana sportiva este o valoare biopsihosociala realizata in
cadrul unor competiii oficiale, ca rezultat al unei capacitai determinate pe baza
unor criterii sau baremuri riguros stabilite. (Adrian Dragnea (1996, pag.62)
In concepia lui H. Pieron, 1957, citat de A. Dragnea (1996, pag. 61)
termenul capacitate desemneaza cu precadere posibilitaile de reusita ale
indivizilor, ca sarcini in exercitarea profesiunii. In continuare, acelasi autor
sintetizeaza: Capacitatea este o rezultanta plurifactoriala determinata de
aptitudini, de gradul de maturizare a personalitaii, de invaare, de exerciiu. Ea
poate constitui obiectul unei evaluari directe, sub rezerva de a 525b14f -l pune la
incercare pe cel a carui capacitate vrem sa o cunoastem. Este condi ionata de o
aptitudine pe care o releva indirect, dar depinde de condi ii prealabile intre care
gradul de maturaie - sau, in sens invers, de involuie - al forma iei educative sau al
invaarii si exerciiului. Informatia de orice natura, convergenta spre cresterea
capacitatii omului de a efectua efortul sportiv, are un puternic caracter formativ.
Noiunea de performana sportiva constituie esena dezideratelor din
lumea sportului si se refera in mod special la acest domeniu. Ea poate reprezenta
un rezultat valoros individual sau colectiv, obinut intr-o competiie sportiva si
exprimata in cifre absolute, dupa sistemul baremurilor oficiale sau prin locul
ocupat in clasament. Realizarea unei anumite performane sportive poate constitui
motivul fundamental al intregii activitai de pregatire si participare la competiie.

Adrian Dragnea (1996, pag. 61) considera ca performana sportiva poate fi

definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unei competiii oficiale,
ca rezultat al unei capacitai multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii
sau baremuri riguros stabilite.
Autorii A. Dragnea si Silvia Mate-Teodorescu (2002) arata ca performanta
sportiva desemneaza atat procesul cat si rezultatul unei actiuni care din punct de
vedere normativ reprezinta maiestria, indeplinirea unei sarcini cat mai bine posibil,
fiind dependenta de interrelatia factorilor endogeni (predispozitii, aptitudini) cu
factorii exogeni (ambientali), exprimati in calitatea procesului de antrenament,
conditii motrice si de insusire, nivelul motricitatii si influentei factorilor sociali'.
Sintagma capacitate de performanta (nu se aplica numai in domeniul
activitatii sportive) se exprima in complexul de ratiuni care conditioneaza succesul
sau esecul:
competitie;
motivatie;
lupta;
evaluare;
autoevaluare;
recompensa;
competenta;
abandon (dramatic);
retragere (incetarea activitatii).
Putem defini capacitatea de performanta in urmatorii termeni:
interactiunea valorilor biopsihoeducogene ale unui individ si concretizarea
lor pe baza unor criterii, reguli cu caracter social, exprimate prin ierarhizari

ale punctelor acumulate, obiective marcate, kilograme ridicate sau

promovari.
Performana sportiva, in accepiunea actuala a teminologiei de specialitate
are o valoarea istorica si reprezinta rezultatul deosebit de bun obinut de cineva
intr-o intrecere sportiva. Nevoia de intrecere si afirmare exista in fiecare si
asteapta sa fie valorificata. In zilele noastre performana sportiva ocupa un loc
important in mentalitaile colective. Nivelul performanelor sportive creste in
relaie directa cu nivelul de cultura si civilizaie al omenirii. Activitatea umana este
o activitate supusa emulaiei, autodepasirii, este o activitatea performaniala.
Performana sportiva, individuala sau colectiva, se obine intr-o competiie
care se desfasoara dupa un regulament bine precizat si se exprima printr-un
rezultat, loc sau scor care realizeaza o evaluare ierarhica a competitorilor.
Incercarile de a modela performana din diferite puncte de vedere, sunt
extrem de utile pentru cei angajai in realizare ei practica. Datorita complexita ii si
diversitaii fenomenului performanial, abordarile unice sunt greu de realizat si nu
ar deschide toate caile pentru maximizarea valorii ei.
Structura sistemica a capacitaii de performana
Cresterea capacitaii de performana este scopul principal al procesului de
pregatire sportiva. In anii `70 a aparut conceptul de antrenament total care avea
in vedere dezvoltarea completa a individului si echipei, in cazul jocurilor sportive.
Acest concept porneste de la ideea ca maximizarea performanei nu se poate
obine fara maximizarea personalitaii sportivului (M.Epuran,1990, pag.70).
Antrenamentul total inseamna includerea alaturi de antrenamentul propriu-zis
(pregatirea fizica, pregatirea tehnica, pregatirea tactica, pregatirea teoretica,
pregatirea psihica, pregatirea artistica si refacerea) a antrenamentului mental,
antrenamentului de psihoreglare si antrenamentului invizibil.
In ultimii ani tot mai muli specialisti considera ca pregatirea psihologica
este mai mult decat o componenta a antrenamentului, ea constituind de fapt
fundamentul procesului de pregatire sportiva (A. Dragnea, 2002, pag.87, M.Epuran
2001, pag. 48).

Pentru a respecta conceptul de abordare sistemica, singura care poate oferi

posibilitai de acionare corespunzatoare in procesul de antrenament, studiul
structurii capacitaii de performana trebuie sa se realizeze din perspectiva
integrativ operaionala, ca rezultat al aciunii sistemice a factorilor implicai.
Din aceasta perspectiva cea mai operanta este abordarea lui Mihai Epuran, care a
studiat aceasta problema inca din anul 1979, revenind si actualizand periodic
conceptele propuse.
M. Epuran, a pornit de la doua postulate teoretice :
omul realizatorul performanei sportive, este un produs complex al factorilor
biologici, psihologici si social-culturali;
optimizarea proceselor instructiv educative de maturizare si dezvoltare,
depinde de gradul de utilizare al datelor stiinelor de catre educatori si
antrenori.
Din perspectiva acestor postulate Mihai Epuran, desprinde patru factori
globali, implicai intr-o interrelaie funcionala: aptitudinile, atitudinile,
antrenamentul si ambiana. Aceasta structura este cunoscuta in literatura de
specialitate sub denumirea celor 4 A. (M. Epuran, 1990, pag. 38)
Preluand acest punct de vedere, Adrian Dragnea (1996, pag. 63)
considera ca exista doua grupuri de factori determinani ai capacitaii de
performana:
un grup al factorilor interni, care cuprinde aptitudinile, atitudinile,
caracteristicile activitaii funcionale si structuri corporale;
al doilea grup de factori, constituit din ambiana in structura careia intra
antrenamentul si competiia, ca mediu socio-educativ special, mediul socioeducaional si mediul natural prin factorii fizici si chimici.
Acelasi autor considera capacitatea de performana ca un vector, rezultat al
intercondiionarii celor patru factori sintetici, la care se adauga si al ii mai
indepartai, fara ca aciunea lor sa fie directa, cum sunt factorii religiosi sau
tradiiile. (A Dragnea, 2002, pag.88). Privind astfel, acelasi autor este de parere

ca antrenamentul poate fi inclus in ambiana ca factor de modelare a

personalitaii si de formare a atitudinilor favorizante practicarii sportului.
Un colectiv de autori germani (Schon, Ress, 1993) a incercat sa identifice
problemele cheie de structurare a capacitatii de lunga durata la nivel individual:
capacitatea de marire a vitezei de executie in conditii aerob-anaerobe si
de concurs;
un nivel inalt al efortului pana la nivelul limita al capacitatii
individului;
un nivel ridicat al capacitatii de refacere dupa efort;
capacitatea de mobilizare maxima a potentialului individual psihomotor in antrenament si concurs;
o tehnica de executie eficienta, progresiva si regulamentara, cu
economisirea rezervelor energetice;
abilitatile specializate din punct de vedere motor bine conturate forta
in regim de viteza, rezistenta in regim de viteza si forta, rezistenta specifica
(musculara, locala, dinamica) in regim de viteza si indemanare, mobilitate
articulara, supletea musculara, agilitatea;
capacitate marita de autoapreciere si autocontrol, de autoconducere, de
curaj si disponibilitati pentru riscul efortului;
eficienta maxima a antrenamentelor de legatura in perioadele de
tranzitie in etapele stadiale ale performantei;
folosirea permanenta a tehnicilor de evaluare pentru a permite controlul
evolutiei pe termen lung al sportivului si al diagnosticului (predictia) evolutiei;
elaborarea unor conditii cadre manageriale eficiente pentru activitatea
de performanta.
Sinteza acestor structuri este elaborata in mod stralucit de Mihai Epuran
(1990). Din perspectiva autorului capacitatea de performanta este determinata de
patru factori globali sintetici (cei 4A ai capacitatii de performanta) aflati intr-o
interrelatie functionala:
1.
2.
3.

aptitudinile;
atitudinile;
antrenamentul;

4.

ambianta.

Aptitudinile
Definitie: Aptitudinile sunt sisteme de procese fizice si psihice organizate in
mod original pentru efectuarea cu rezultate inalte a activitatii (Dragnea , 1996).
In taxonomia psihologiei generale, aptitudinile sunt generale si speciale.
Aptitudinile sportivului sunt considerate aptitudini speciale. In cadrul
aptitudinilor sportive exista aptitudini sportive generale si aptitudini sportive
specifice practicarii unei ramuri de sport.
Atitudinile
Definitie: Comportamentul uman reprezentand o anumita conceptie fata de
realitatile sau evenimentele lumii inconjuratoare.
Atitudinile sunt primele elemente din structura personalitatii care cedeaza in
fata persuasiunii.
In sport atitudinile sunt de trei forme:
atitudini cognitive;
atitudini afective;
atitudini conative (motorii).
Aceste trei forme de atitudini fundamentale ale omului sunt conditionate de o
motivatie care are o tripla determinare: biopsihosociala (Dragnea, 1996).
Ambianta
Definitie: Mediu material, social sau moral in care traieste cineva sau in care
se afla ceva. Mediul in care se desfasoara performanta sportiva este un model de
interactiune cu stimuli cu valori pozitive sau negative.

Ambianta poate exista ca factor de amplificare sau de diminuare a capacitatii

de performanta sportiva prin:

mediul social;

mediul de studii;

mediul sportiv;

familia.

Antrenamentul sportiv
Definitie: Proces pedagogic desfasurat sistematic cu scopul obtinerii
adaptarii organismului la eforturi psihofizice intense implicate la participarea la
concursuri (Dragnea, 1996).
Nicu Alexe si colaboratorii(1974) prezinta urmatoarea definitie:
Proces pedagogic desfasurat sistematic si continuu gradat, de adaptare a
organismului omenesc la eforturile fizice, tehnico-tactice si psihice intense in
scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a
exercitiilor fizice.
Indiferent de multitudinea obiectivelor indicate in teorie, trei sunt principalele
obiective care sunt permanente:
pregatirea sportivilor pentru a participa cu succes la concursuri;
dezvoltarea la nivel maxim a capacitatii de performanta intr-o proba
sportiva, intr-o ramura sau grup de probe;
dezvoltarea personalitatii sportivului.
Tot mai multi antrenori vorbesc de antrenamentul total, ca fiind singurul in
masura sa dezvolte la nivel maxim capacitatea de performanta. El este condus dupa
cele mai noi cuceriri ale domeniilor: medical, pedagogic, psihologic, in conditii
optime de mediu si organizare

FACTORII FAVORIZANTI AI CAPACITATII DE PERFORMANTA

Nivelul atat de ridicat al performantei in sportul modern impune
perfectiunea continua a tuturor laturilor pregatirii sportive.
Performantele spotive deosebite au avut parte de o crestere vertiginoasa a
recordurilor si totodata a concurentile in sporturile de mare amploare.
Inca nu demult, locurile fruntase erau disputate de 1-2 favoriti; acum insa
numarul acestora este mult mai mare. In aceasta situatie, se afla nu numai
pretendentii la medalie, dar si cei care vizeaza calificarile in finale, departajarea
facandu-se de mai multe ori prin sutimi si miimi de secunda, studiindu-se finisurile
pe film, cu ajutorul cronometrelor de mare fidelitate.
1. Perfectionarea continua a stagiilor de selectie
Selectia este un proces organizat si repetat de depistare timpurie a
disponibilitatilor innascute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex
de criterii (medicale, biologice, psiho-sociologice si motrice) pentru practicarea si
specializarea lui ulterioara intr-o disciplina sau proba sportiva.
Conceptul de selectie a fost folosit initial intr-o actiune de profil economicosocial, fundamentata stiintific inca de la inceputul secolului al XX-lea pentru
diagnosticarea precoce a aptitudinilor profesionale si orientarea talentelor catre o
profesiune sau alta, pe baza unor teste si metode menite sa evidentieze dexteritatea
manuala, receptionarea si invatarea corecta si rapida a unor scheme motrice. Prin
extensie, conceptul de selectie a fost preluat de activitatea sportiva in deceniul al
III-lea al secolului XX, pentru a nominaliza o actiune similara de depistare a unor
disponibilitati motrice pentru sportul de performanta. Nefiind un concept clar

conturat, selectia sugera doar inceputul unei actiuni de pregatire sportiva care, de-a
lungul anilor, a cunoscut diferite exprimari consemnate in literatura de specialitate.
Cea mai vehiculata expresie a fost specializarea timpurie, care exprima
preocuparea spre dirijarea copilului catre o noua proba sau ramura sportiva inca
din frageda varsta. Mai tarziu, in anii60, a aparut expresia de initiere precoce, care
atenua directionarea specializarii sportive spre un proces premergator si preparator
al viitoarei consacrari de la o varsta frageda. Apoi s-a folosit selectia primara, care
reprezinta momentul intrarii copilului- pe baza unor criterii- in unitatile sportive
specializate. Dar, o data cu elaborarea Sistemului national de selectie si pregatire,
s-a consacrat o alta expresie mai adecvata. Mai intai, actul selectie nu este izolat si
nu reprezinta in nici un scop in sine pentru ca , o data terminat, determina un
proces de pregatire care duce catre un alt moment al selectie. Deci, selectia este un
proces desfasurat pana la atingerea limitelor superioare ale performantei. Iata de ce
conceptele de selectie si pregatire au fost reunite intr-o singura sintagma ce
sugereaza un proces complex corelat si directionat catre o anumita specializare a
copilului si juniorului.
Introducerea din ce in ce mai timpurie a antrenamentului sportiv, poate
aduce rezultate bune dar pe termen scurt, apare insa si riscul de a efectua serios,
mai tarziu, echilibrul organismului. Deci, selectia timpurie implica efectuarea
antrenamentelor cu mai multa atentie, discernamant, tratandu-se diferentiat fiecare
subiect selectionat, conform etapei de dezvoltare fizica si psihica in care se afla.
Cerintele generale ale selectei sunt urmatoarele:
- copii selectionati sa aiba o stare de sanatate perfecta (necesitatea efetuarii
unui control medical minutios care sa evidentieze capacitatea de adaptare la efort,
dar si pe cea de restabilire);
- stabilirea celor mai semnificative si adecvate probe de selectie, tinand
seama ca exista parteneri morfofunctionali si motrici care sunt puternic
determinanti genetic si pot fi putin dezvoltati prin antrenament (inaltimea corpului,
anvergura, viteza, indemanarea);
- utilizarea pentru selectie a celor mai potrivite cai, cum sunt: asistenta la
lectiile de educatie fizica si discutii cu profesorii, concursuri de selectie;
- selectia ca si antrenament, are un caracter permanent, diferntiat pe cele trei
stadii: copii, juniori si sportvi consacrati dupa criterii adecvate fiecarui stadiu;

- strategia si selectia nu se reduc la procesul de depistare a copiilor cu

aptitudini deosebite, ci include si etapa imediat urmatoare de initiere in sportul in
care au fost selectionati.
Initierea este precedata de orientarea copiilor, care se desfasoara in doua
directii:
- in cadrul grupului de ramuri de sport (jocuri sportive, sporturi de lupta);
- in cadrul ramurei de sport pe grupuri de probe (alergari, aruncari, sarituri).
Intreaga strategie de selectie, prevazuta ca un sistem dimamic (ce presupune
procese de autoperfectionare) ofera de la etapa la etapa o noua calitate intregului
proces, sporindu-i eficienta.
Etapele selectiei si obiectivele urmarite

Etapa selectie initiale- se realizeaza la varsta de 4-10 ani, in functie

de

accesibilitatea disciplinelor sportive:

- sanogeneza;
- dezvoltarea fizica;

- dezvoltarea psihica;
- antecedente familiale;
- antecedente socio-economice;

etapa selectiei secundare- se realizeaza in perioada pubertara,

intermediara, la

varsta de 11-13 ani, fete, si 12-14 ani,baieti: - dezvoltarea fizica;

- dezvoltarea psihica;
- starea optima de sanatate;
- capacitatea maxima de efort;
- motivatie si calitati volitive.

etapa finala- pentru marea performanta, cunoscuta si sub numele de

selectia

sportivilor frumosi: - capacitatea de efort;

- sanogeneza;
- dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice;
- randament specific (rezultate).
2. Cresterea considerabila a volumului de lucru al sportivilor
Prin termenul volumul efortului se intelege cantitatea de lucru mecanic
efectuat. Volumul efortului este sinonim cu termenul travaliu din fizica. El poate fi
masurat exact prin unitati de lucru mecanic, potrivit formulei acestuia: LM=MxH
in care Lm = lucru mecanic, m= greutatea, H=inaltimea.
In functie de continutul concret al efortului, se considera ca pot fi stabilite
urmatoarele valori:- suma distantelor parcurse (la alergari, ciclism, sporturi
naturale);
- suma executiilor tehnico-tactice (jocuri sportive);
- suma actiunilor efectuate (lupte greco-romane,box, scrima) si profilul lor;
- suma exercitiilor partiale sau integrale (gimnastica);
- suma repetarii executiilor si kg ridicate (haltere).
Aprecierea volumului efortului pe baza numarului de ore afectate
antrenamentelor sau a timpului alocat lectiilor de antrenament in afara calculului
densitatii duce la concluzii eronate, daca nu are in vedere densitatea lui pentru
durata fiecarei lectii.
Consideratiile teoretice, observatiile si rezultatele cercetarilor experimentale
duc la concluzia ca volumul efortului are valoare pentru crestera capacitatii de
efort anaerob numai cand cotele sale nu depasesc limita dincolo de care
intensitatea nu mai poate fi mentinuta la nivel maxim si submaxim fata de
posibilitatile individuale. Metodica de atrenament care preconizeaza
deplasarea accentului pe volumul mare de lucru in conditii de intensitate scazuta

este eronata, deoarece duce la diminuarea masei si capacitatii functionale a

sistemului neuromuscular si, ca urmare, determina scaderea capacitatii de efort
anaerob.
Practica sportiva a demonstrat ca o crestere excesiva a volumului de lucru
atrage dupa sine o serie de neajunsuri cum sunt: sporirea cazurilor de
supraantrenament manifestat la principalele sisteme ale organismului, scurtarea
perioadelor de pastrare a formei sportive, precum si epuizarea timpurie
a posibilitatilor adaptative (uzura accentuata prematura si scaderea longevitatii
sportive). De aceea se considera ca s-au atins anumite limite in ce priveste
cresterea volumului, cele 24 de ore fiind insuficiente pentru a fi repartizate intre
munca si odihna. De asemenea, amplificarea, in continuare a volumului se
recupereaza nefavorabil si asupra altor componente ale efortului, in primul rand
asupra celor de viteza-forta.
Pe de alta parte, cresterea numarului de ore de antrenament, avand drept
consecinta marirea corespunzatoare a numarului de lectii de antrenament, a impus
sporirea numarului de zile de antrenament, care impreuna cu concursul, refacerea
si recuperarea acopera toata durata anului calendaristic.
In concluzie, volumul efortului constituie un parametru important pentru cresterea
capacitatii de efort aerob si anaerob, influenta exercitata asupra organismului de un
anume efort fiind cu atat mai accentuata cu cat volumul acestuia este mai mare.
Cotele volumului efortului trebuie insa ridicate doar pana la nivelul care permite
lucrul cu intensitati adecvate gradului de perfectiune impusa de efortul
competitional.
3. Realizarea unei stranse legaturi intre continutul si
metodica antrenamenului sportivilor de performanta si cerintele de concurs
ale ramurii de sport
Obiectivele de concurs rezultate din prognoza performantelor vor fi
indeplinite cu ajutorul valorilor globale ale modelului de antrenament programate
in unitatile functionale temporale de baza ale planificarii- lectia si ciclul
saptamanal. Aceasta operatiune trebuie sa tina seama de o suita de actiuni si efecte
corelate cu performanta dobandita. Se are de sigur in vedere dezvoltarea calitatilor
motrice implicate in proba sportiva respectiva, formarea si perfectionarea
deprinderilor motrice, adica a elementelor si procedeelor tehnico-tactice specifice
regulamentului competitional, precum si necesitatile de perfectionare a surselor de
eliberare a energiei, suport obiectiv si indispensabil activitatii motrice integrale din

antrenamente si din concurs. Judecatile de valoare asupra efortului investit, in

totalitetea lui se fac cu ajutorul paramerilor (indicatorilor) programariicomplexitatea, volumul, intensitatea, durata si densitatea lui, analizati de data
aceasta din punct de vedere metodologic.
Aceasta cerinta consta, in principal, in desfasurarea antrenamentelor in
conditii analoage concursurilor pe cat posibil in toate perioadele, si substructurile
macrociclurilor prezent la cresterea substantiala a ponderii pregatitoare specifice
in cadrul pregatirii integrale a sportivilor. Pregatirea generala are rol sporit in prima
etapa a perioadei pregatitoare si mai ales ca mijloc de pregatire activa, urmand ca
dupa 1-1,5 luni antrenamentul sa capete o specificitate evidenta. Specificitatea
exercitiilor nu se refera numai la srtuctura motrica, ci si la continutul de efort fizic
si psihic al lor.
Recomandari metodico-oranizatorice:
- lectia se organizeaza pe grupe constituite separat din studenti incepatori
(anul I) si separat cu studenti deja initiati (anii I si II ):
- eficienta sporita pot avea grupele organizate pe probe de alergari, sarituri
sau aruncari;
- continutul pregatirii cu grupele de incepatori va urmari insusirea
elementelor tehnice de baza din alergari, sarituri, aruncari, iar la cei initiati
predominanta va fi perfectionarea in proba preferata;
- mijloacele folosite in cadrul procesului de pregatire, volumul si intensitatea
efortului, se aplica diferentiat pe sexe si progresiv de la un an la altul;
- pentru initierea in tehnica probelor, se folosesc procedeele cele mai simple
ce deriva din scoala alergarilor, saritirilor sau aruncarilor iar pentru perfectionare
se apeleaza la procedeele mai eficiente, utilizata in practica atletismului de
performanta;
- pregatirea fizica generala va fi completata de pregatirea fizica speciala
(perfectionare calitatilor motrice, sub formele de manifestare a acestora, in functie
de proba practicta);
- invatarea si perfectionarea elementelor de tactica se va realiza in paralel cu
dezvoltarea calitatilor motrice si va fi insotita in permanenta de depistarea si
corectarea greselilor aparute in executie;

- numarul de repetari, distantale de alergare in pregatirea probelor de

semifond, gradul de dificultate al traseelor in alergarea in teren variat, durata si
tempoul de alergare, vor fi diferentiate pentru studenti-studente;
- dezvoltarea rezistentei generale va constitui o preocupare constanta pentru
toate probele, fiind plasata in partea finala a lectie;
- exercitiile de forta vor avea caracter predominant in etapa de iarna,
incarcaturile si numarul de repetari vor fi judicios dozate si diferentiate pe sexe;
- intre repetari se vor asigura pauze pentru refacerea organismului dupa
efort, prin miscari de relaxare musculara;
- in cadrul unor lectii de pregatire se va urmari insusirea unor elemente de
tactica a probei (formarea simtului propriu de dezvoltare a efortului in alergare pe
parcurs si in finis, cunoasterea evolutiei valorice a performantelor intr-o serie de
sarituri sau aruncari, in conditii de concurs);
- pentru perfectionarea tuturor formelor de manifestare a vitezei, vom folosi
metoda repetarilor, in diferite variante iar pentru dezvoltarea capacitatii aerobe,
vom apela la alergarea de durata, dar si la alergarea cu intrevale;
- atat in cadrul unor lectii speciale cat si pe parcurs, se vor transmite
principalele prevederi regulamentare privind organizarea si poblemele de arbitraj
in cadrul probelor de atletism;
- stimularea interesului de pregatire, il vom realiza si prin organizarea
periodica a unor lectii sub forma de concurs, vizand motricitatea generala si pe cea
specifica probei;
- pentru atragerea studentilor in cadrul grupelor de atletism, in ultima parte a
lectiei vom aloca timp si pentru deconectare, prin folosirea unor mijloace din
fotbal, baschet, badminton;
- in perioada sezonului rece lectiile organizate pe acest profil, se vor
desfasura in sala, cu continut din jocuri sportive si din gimnastica de baza,
urmarindu-se in paralel dezvoltarea calitatilor motrice predominante in probele de
atletism.
Principii tehnico-medodice in corectarea deficientelor fizice

Pornind de la faptul ca la varsta primilor ani de studentie, procesele de crestere si

dezvoltare fizica sunt inca in actiune, deci si sansele de stagnare, ameliorare si
corectare a deficientelor sunt reale, apare ca justificare cuprinderea acestei
categorii de studenti in grupe speciale de cultuta fizica medicala.

Activitatea corectiva desfasurata prin mijloacele gimnasticii medicale,

cuprinde exercitii

speciale prin care se urmareste inlocuirea reflexului de atitudine deficienta a

segmentului vizat si inlocuirea lui cu un reflex nou, corect si stabil;

Mentinerea in pozitie corecta a segmentului afectat se realizeaza prin

actiunea

antagogica a grupelor musculare ce actioneaza asupra acestuia. Actionam asupra

sistemului neuromuscular, tonificand (prin scurtare) musculara hipotona si prin
alungire, pe cea scurta si rigida (hipertona), contribuind astfel la resabilirea
echilibruiui functional intre cele doua grupe musculare;

Succesiunea de abordare metodica a mijloacelor utilizate in activitatea de

corectare a

deficientelor fizice, va cuprinde in ordine incalzirea (pregatirea organismului si a

segmentelor vizate pentru efort) lucrul pe segmente, exercitii aplicative corective
(mers, alergare usoara, exercitii de tratare, de echilibru, de ridicari si de transport
de greuati), exercitii de respiratie si, in final, exercitii de redresare si de relaxare a
segmentelor respective, inclusiv automasajul sau masajul;

Prin exercitii si structurile folosite, o prima sarcina o constituie cresterea

mobilitatii

articulatiilor ce angajeaza in lucru segmentului vizat si apoi tonificarea

musculaturii acestuia;

Pentru o actiune cat mai complxa a exercitiilor folosite, vom apela la

pozitiile stand, pe

unul sau ambii genunchi, sezand, culcat (inainte, inapoi, sau costal), atarnat-toate,
cu variantele ce deriva din acestea.
4. Cresterea considerabila a intensitatii efortului in lectiile de antrenament

Ritmul impreuna cu tempo-ul alcatuiesc un ansamblu corelat de indicatori

operationali de o insemnatate majora in elaborarea si controlul dozarii efortului. El
reprezinta relatia temporala dintre fazele principale ale loviturii.
Antrenamantul sportiv se desfasoara la intensitati ridicate, in tempouri
apropiate de concurs, analog concursului sau mai tari dacat concursul.
Cresterea intensitatii efortului se evidentiaza cu preponderenta in partile
fundamentale ale antrenamenului, in special la mijloacele prin care se realizeaza
obiectivele lectiilor.
5. Cresterea numarului mijloacelor de pregatire netraditionale prin folosirea unor
aparate si instalatii ce valorifica in cea mai mare masura rezervele functionale ale
organismului
In unele sporturi cum sunt schiul, motociclismul, bobul, saritura cu prajina si
altele componenta tehnologica are a o mai mare importanta, determinand recordul.
Cum dezvoltarea tehnologica face progrese continue, desigur, ne asteptam la
perfectionarea acestei componente care va determina noi rezultate de valoare. Un
rol important il are sistemul nervos.
In ramurile de sport cu componenta predominant biologica recordurile sunt
determinate de perfectionarea acestei componente, in principal prin antrenament,
alimentatie si medicatie.
Mijloace asociate (nespecifice)
Factorii naturali de calire:
- radiatia solara, proprietatile apei si ale aerelui, judicios utilizata, tonifica
organismul, ampilficand eficienta exercitiilor in procesul de educatie fizica, in
antrenamentul sportiv, ca si in kinetoterapie.
- Practicarea exrcitiilor fizice, a sportului sau a altor activitati specifice cat
mai mult posibil in aer liber, in zone montane, la mare, in statiuni balneoclimaterice, contribuie la mentinerea unei stari optime de sanatate, intarirea si
calirea organismului.
Conditii igienice:

- Cerintele de prim ordin ale educatiei fizice, sportului sau kinetoterapiei

vizeaza, inainte, in timpul si dupa efortul fizic, igiena (curatenia) bazelor sportive,
a materialelor si instalatiilor folosite, ca si a locurilor unde se organizeaza aceste
activitati. De asemenea, formarea unor deprinderi, obisnuinte, in conformitate cu
cerintele igienice, are in vedere respectarea regimului de efort si de odihna, de
alimentatie, precum si a conditiilor externe (luminozitate, aeresire, curatenie), in
care se desfasoara activitatile specifice domeniului educatiei fizice, sportului sau
kinetoterapiei.
6. Amplificarea ecoului social al sportivului de performanta si cresterea
numarului de tineri care doresc sa fie cuprinsi in aceasta activitate
O privire comparativa intre anii nostrii si deceniili 30-40 evidentiaza, in
primul rand, o modificare de conceptii privind sportul de performanta. Daca in
trecut acesta era considerat apanajul unor excentrici, azi asistam la cresterea
impresionanta a numarului celor care doresc sa devina performeri si vedete
internationale. Fenomenul este determinat de cel putin trei factori: amplificarea
importantei sociale a sportului, ca mijloc de destindere, de combatere a
sedentarismului si ca spectacol; dorinta naturala a omului modern de a se intrece cu
altii si de a se autodepasi pe toate planurile,deci,si pe plan fizic; practicarea
sportului ca profesie si obtinerea unor venituri materiale substantiale.
Consideram acesti trei factori ca importanti pentru motivatia performerului,
la care, desigur pot fi atasati si altii.
Semnificativ in aceasta directie este participarea unui numar tot mai mare de
sportivi de inalta clasa la marile competitii internationale, departajati in finale de
sutimi si miimi de secunda sau de centrimetrii. In aceasta directie se observa
cresterea numarului favoritilor si mai ales alternativa acestora in castigatori de la
un concurs la altul. Practic, nu se mai poate vorbi de 1-2 favoriti sau senatori de
drept in unele sporturi cum eram obisnuit nu cu multi ani in urma. Numarul sporit
de mare valoare, determina ca lupta sportiva sa fie dusa la limita maxima a
posibilitatilor de moment, lupta din care, de regula, rezulta noi recorduri olimpice
si mondiale.
7. Conducerea stiintifica a antrenamentului sportiv
Analizand pregatirea sportivilor de inalta performanta vom constata ca principala
rezerva de progres o constituie dirijarea stiintifica a intregului proces de pregatire
care trebuie sa se desfasoare coborat sub forma unui sistem unitar (biologic,
metodic, psihologic, igienic, organizatoric) in cadrul unor cercetari

interdisciplinare, operationale si altele. Acestea, cu atat mai mult cu cat se cunoaste

ca: Organismul uman se prezinta ca un tot unitar, diferitele lui sisteme si aparate
fiind in stransa corelatie functionala, integrate de catre sistemul nervos, atat intre
ele, cat si cu mediul exterior. Orice modificare survenita intr-un sistem al
organismului, atrage dupa sine schimbari in functionalitatea tuturor componentelor
sale.
Bazele interpretarii interdisciplinare sunt puse de conceptia sistematica si
reglarea prin feed-back, care necesita pregatirea speciala si baza materiala
corespunzatoare. Astfel, multitudinea de aspecte si laturi ale pregatirii pot fi
interpretate relationist, ca proces multifuntional si intelegand antrenamentul ca un
sistem dinamic complex cu autoreglare si autoorganizare capabil sa-si optimizeze
comportamentul performational.
Cea mai dinamica dintre disciplinele care studiaza activitatile corporaleexceptandu-le pe cele cu caracter de munca profesionala- psihologia sportivului se
ocupa de fenomenele psihice si comportamentlul acelora care practica sprturile de
sporturile- activitati cu caracter agonistic, ludic si gimnic orientat preponderent
spre perfotmanta, spre depasirea propriei, a adversarului sau a naturii.
Idiferent de modul in care a fost definit, esenta psihologiei sportivului sta in
studiul omului care practica exercitiul fizic la limita posibilitatilor sale fizice si
psihice, pentru aceasta supunandu-se constient si voluntar unui antrenament intens
in vederea realizarii performantelor valoroase in concurs.
Psihologia sportivului este, in acelasi timp, o psihologie situationala. In
pofida reglementarilor sticte ale conditiior de concurare (lupta), originalitatea
personalitatii competitiilor face ca nici unul dintre evenimentele sortive sa nu
semene cu altul. Spectacolul sportiv este astfel o rezultanta a varietatii
particularitatilor si a strategiilor utilizate de ei si, in acelasi timp, un fenomen social
care genereaza motivatii specifice pentru cea mai mare parte a sportivilor.
Psihologia sportivului se prezinta, astazi, ca disciplina cea mai receptiva si
cea mai creatoare. Impulsionata de nevoia obtinerii si depasirii performantelor, ea a
inovat antrenamentul modelat, antrenamentul psihoton, antrenamentul mintal,
tehnicile de asistenta psihologica a sportivilor, prin acestea contribuind si la
imbogatirea stiintei psihologice.
Domenilul psihologiei- sportivului s-a largit mult in ultimul deceniu, atat in
privinta aspectelor fundamentale, cat si a celor aplicative si metodologice.

Domeniul educational- include totalitatea demersurilor prin care psihologii

sau antrenorii cu pregatire psihologica corespunzatoare le intreprind pentru
instruirea si educarea sportivilor, formarea lor din starea de eteronomie
(indrumat) la aceea de autonomie. Problemele sunt urmatoarele:
instruirea psihologica a sportivilor:
- psihologia instruirii (pregatirii) si antrenarii:
- pregatirea psihica;
- pragatirea psihica pentru concurs;
-

asistenta

psihologica

(inclusiv

psihoprofilaxia

si

psihoterapia);
- orientarea si selectia psihologic;
Domeniul paraxilolgic- se stie ca paraxiologia este stiinta actiunii eficiente,
referindu-ma la
conditiile optimizarii
activitatii,
cresterea
eficientei
antrenamentului si implicit a performantei. Problemele majore sunt: - paraxilogia
antrenamentului;
- paraxilogia concursului;
- tipologia psihologica a sporturilor si ramurilor de sport
(mongrafia psihologica a sporturilor) care determina strategiile de pregatire .
Domenuil subiectului - se refera le toata psihologia care isi pune eforturile in
beneficiul omului, al dezvoltarii si perfectiunii personalitatii lui. Omului care face
sport, mai ales de performanta, psihologia sportivului ii descopera si dezvolta
trasaturi si particularitati remarcabile. Studiul personalitatii sportivilor, a
antrenorilor, a arbitrilor, a spectatorilor constituie astfel, un capitol teoreticfundamental, dar, in acelasi timp, si practi-aplicativ al psihologiei sportului, prin
sondarea nu numai a ceea ce este sportivul sau antrenorul, ci si prin ceea ce poate
deveni in efortul sau de a atinge perfectiunea. Aici ne referim la:
- personalitatea sportivului ;
- personalitatea (sintalitatea) grupului, echipei;
- personalitatea antrenorului;

- personalitatea arbitrului ;
- psihologia conducatorului de club;
- psihologia spectatorilor, suporterilor ;
Domeniul mecanismelor psihcomportamentale acest domeniu constituie
principala latura teoretica- fundamentala a psihologiei sportului, in care sunt
sintetizate principiile si legitatile acesteia, rezultate din analiza logica si cercetarea
experimentala a fenomenelor psihocomportamentale din sport (starile, procesele si
functiile psihice). Aici intalnim descrierea si explicarea trairilor, intentiilor,
eforturilor, emotiilor, stresurilor, inspiratiei, combativitatii sau agreasivitatii.
Sintetic vom studia :
- capacitatea psihica ;
- procesele psihocomportamentale ale reglarii conduitei voluntare, afective si
cognitive ;
- stari si procese psihocomportamentale de limita, pre- si post- competitie;
- stari si procese dependente de structura personalitatii sportivului (atitidini,
motivatii, anexietate, agresivitate);
- manifestari psihopatologice specifice;
- refacerea psihica ;
- psihoprofilaxie si psihoterapie .
Domeniul metodologic-cuprinde preocuparile specialistilor de definire logica
a domeniului si de perfectionare a metodelor de investigatie :
- aria de cuprindere (logica interna a domeniului) ;
- aspecte inter- si pluridisciplinare;
- metode de investigatie specifice ;
- tehnicile de psihodiagnoza in vederea selectiei si conducerii procesului de
pregatire;

- standardizarea testelor ;
- programa pregatirii in domeniu a specialistilor sportivi (antrenori, arbitri,
organizatori).
8. Accelerarea refacerii capacitatii de efort
Dintre procesele inregistrate in ultimul timp in stiinta sportului, pe plan
biologic, cele mai semnificative ar putea fi considerate refacerea organismului si
medicatia in efortul sportiv. Importanta refacerii organismului dupa efortul din
antrenament si concurs i-a determinat pe specialistii domeniului sa trateze
refacerea ca pe o componenta a procesului de antrenament.
Practic, refacerea inseamna combaterea oboselii in timpul efortului care
diminueaza randamentul spotiv. Studii recente considera ca oboseala metabolica
locala s-ar datora urmatorilor factori:
- depletia de fosfocreatina musculara- in eforturile pana la 2 min;
- acumularea de acid lactic in muschi- in eforturile cuprinse intre 35s si 4-5
min;
- scaderea glicogenului muscular si acumularea de amoniac in eforturile
depuse timp de 10-90 min;
- epuizarea glicogenului muscular si acumularea de peroxizi lipipidici in
eforturile cuprinse intre 70-360 min;
- pentru aparitia oboselii centrale se incrimineaza: scaderea glucozei
circulante (creierul consuma 5 g glucoza/zi);
- depletia aminoacizilor esentiali din sange si patrunderea triptofanului in
creier;
- factorii neuropsihici de disconfort.
Odata cu cerintele privind cresterea volumului si intensitatii efortului,
precum si marirea numarului de concursuri, apare ca fiind justificata si
necesitatea accelerarii refacerii capacitatii de efort a sportivilor. Aceasta este
necesara pe de o parte pentru a face fata numeroaselor lectii de antrenament de
diferite tipuri, care se succed la intervale logice de timp, si pe de alta parte pentru

a raspunde cu succes noilor solicitari competitionale. In acest sens antrenorii

colaboreaza strans cu medicii pentru a stabili un complex de masuri pentru
desobosire si in acelasi timp de a asigura recuperarea de catre organism a surselor
energetice necesare desfasurarii eforturilor viitoare.
Eficienta masurilor de refacere este conditionata in mare parte de respectarea
de catre fiecare sportiv a normelor de baza ale vietii sportive si, in special, de
pastrarea unui raport corect intre munca si odihna. Somnul, alimentatia rationala,
odihna activa, evitarea exceselor de orice natura, sunt tot atatea masuri ce pot
asigura refacerea rapida si deplina a capacitatii de efort.
9. Rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace de antrenament
Rationalizarea si standardizarea sunt masuri cu caracter metodic intreprinse
in cadrul procesului de obiectivizare a antrenamentelor si concururilor. Acest
proces de analiza dezvaluie si inventarul de mijloace cu cea mai mare eficienta din
formule de organizare si in special in pregatirea pentru concurs. Ansamblul de
exercitii rationalizate si standardizate se sistematizeaza dupa anumite criterii
constituind un sistem unitar de actionare, dupa ce au fost analizate si desprinse
caracteristicile concursului. O forma de rationalizare, standardizare si in final de
stabilire a modelelor de pregatire, se realizeaza prin metoda corelatiei statistice
dintre doua variabile: exercitiie pregatitoare (x) si perfomanta in concurs (y). Pe
baza gradului de legatura dintre acesti doi factori la unele ramuri de sport (cum a
fost cazul la atletism-sprint) din 120 de exercitii pregatitoare utilizate s-au retinut
ca avand un inalt grad de corelare cu proba de concurs numai 12, care, practic
constituie modelul operational de pregatire.

Manno R., - Bazele teoriei antrenamentului sportiv, publicata de C.C.P.S., Buc.,

1996
Dragnea, Adrian - Teoria antrenamentului sportiv . Ed. Didactica si Pedagogica
R.A.Bucuresti , 1996
Bercaru N. -Neglijarea teoriei supracompensarii conduce la esecuri rasunatoare si
durabile in practica. Stiinta sportului
Firea E., Dragnea A.,
Studiu privind elaborarea continutului si
metodologiei activitatii copiilor selectionati in grupele de pregatire sportiva,
1987 I.E.F.S. Bucuresti