Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
13 iulie 2022
Varianta 3
SUBIECTUL I
- 4 puncte
(Cârstea 2000, pag. 82): Este principiul cu cea mai mare importanţă mai ales pentru elaborarea
corectă şi eficientă a documentelor necesare de planificare/programare şi de evidenţă ale
activităţilor de educaţie fizică şi sport.
Sistematizarea şi continuitatea reprezintă - în fond - condiţiile principale pentru asigurarea
reuşitei în programarea stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de alte variabile de
ordin material, spaţial sau temporal.
(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag.87 ): În esenţă, acest principiu exprimă necesitatea
predării integrate a cunoştinţelor, prin corelarea informaţiilor interdisciplinare şi transdisciplinare,
folosindu-se experienţa anterioară a individului. Aplicabilitatea principiului se regăseşte la nivelul
documemelor de programare şi planificare.
Acţiunea de sistematizare a conţinutul activităţii prestipune din partea profesorului
organizarea informaţiilor într-un sistem, a cărui coerenţă trebuie să asigure condiţiile psiho-
pedagogice -favorabile integrării acestora în experienţa anterioară a individului.
Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecinţă firească a
sistematizării, decât ca o condiție necesară progresului, întrucât aceasta nu vizează numai
ritmicitatea panicipării elevilor la programul de pregătire propus, ci se remarcă mai ales prin
logica internă a educaţiei fizice şi a locului ei în cadrul disciplinelor formative din planul de
învăţământ.
Respectarea acestui principiu conduce la formarea deprinderilor de muncă sistematică, întărirea
trăsăturilor de voință, perseverență, conștiinciozitate, ordonarea și disciplinarea gândirii și acțiunii,
în vederea desfășurării unei activități cât mai eficiente.
b. Prezentaţi, conform principiului accesibilităţii, trei acţiuni/operații ale celui care conduce
instruirea. – 6 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 81): Conform acestui principiu, sunt necesare
următoarele acţiuni ale celui care conduce instruirea sau ale celui ce se "autoinstruieşte" (în
activitatea independentă):
• selecţionarea cu atenţie a stimulilor, a exerciţiilor fizice cu precădere;
• stabilirea unei dozări corespunzătoare a efortului fizic;
• folosirea unor reglatori metodici pentru a accelera procesul de însuşire a unor acte sau acţiuni
motrice de către subiecţi;
• adaptarea metodelor şi procedeelor metodice de instruire şi educaţie la nivelul de înţelegere şi
de dezvoltare psiho - motrică a subiecţilor;
• diferenţierea evaluării randamentului subiecţilor
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 83): În respectarea acestui principiu au devenit clasice
următoarele trei cerinţe:
a) Asigurarea unui număr suficient de repetări a actelor şi acţiunilor motrice, atât în fiecare
activitate concretă (lecţie, şedinţă de pregătire etc.), dar şi în timp, adică într-o succesiune "mare"
de activităţi concrete! Numai printr-un număr mare de repetări se pot realiza obiectivele stabilite
pe cele trei planuri principale în educaţie fizică şi sport: dezvoltarea fizică/corporală, calităţile
motrice şi deprinderile şi/sau priceperile motrice.
b) Într-o perioadă scurtă de timp să nu se programeze şi să se încerce însuşirea unui volum prea
mare din materialul de învăţat. Deci, este preferabil să se însuşească bine puţine elemente de
conţinut, decât să se încerce însuşirea mai multor elemente, care nu poate fi făcută temeinic din
cauza perioadei scurte de timp.
c) Pentru cunoaşterea permanentă a nivelului de însuşire a materialului predat, deci - indirect - şi
a calităţii predării, trebuie ca în mod ritmic să se facă verificarea pregătirii subiecţilor prin probe
de control, inclusiv concursuri sau competiţii sportive.
2. Deprinderile motrice sunt componente ale modelelor de educație fizică și sport care se
învață. Fenomenul sau acțiunea respectivă a primit denumirea de învățare motrică.
- 15 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 69): După modul de abordare a deprinderilor motrice:
învățare globală
învățare parțială sau anallitică
b. Precizați etapele învățării motrice, din punctul de vedere al metodicii. - 3 puncte
c. Prezentați câte două obiective pentru fiecare etapă menționată anterior. - 6 puncte
d. Prezentați una dintre fazele învățării motrice, din punctul de vedere al fiziologiei.
- 4 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 70): Fiziologia prezintă următoarele trei faze sau etape:
b) faza (etapa) mişcărilor în concordantă cu scopul acţiunii. dar realizate prin contracţii excesive,
prin încordări puternice. Dispar mişcările inutile, inhibiţia crescând ca intensitate. Se realizează o
coordonare mai bună între cele două sisteme de semnalizare. Comenzile sunt încă delimitate
imprecis. Tonusul muscular este prea ridicat, jar contracţiile musculare au intensitate exagerată;
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 49): Spre exemplificare, prezentăm următoarele câteva
categorii de cunoştinţe teoretice de specialitate:
• poziţiile şi direcţiile mişcărilor, realizate prin contracţia muşchilor scheletici;
• principalele segmente ale corpului omenesc şi cele mai importante acte şi acţiuni motrice
efectuate de aceste segmente;
• regulile de bază privind practicarea exerciţiilor fizice din punct de vedere igienic, fiziologic,
metodic, psihopedagogic etc.;
• prevederile unor regulamente oficiale, care vizează practicarea unor ramuri sau probe sportive
pe plan competiţional;
• conţinutul şi organizarea educaţiei fizice şi sportului în ţara noastră, inclusiv rolul şi locul
instituţiilor de învăţământ superior de profil în formarea specialiştilor din domeniu;
• recordurile sau performanţele maxime pe plan naţional la unele ramuri sau probe sportive;
• metodologia folosirii exerciţiilor fizice în scopuri preventive şi corective;
• mecanismul fundamental de execuţie a unor acte şi acţiuni motrice;
• rolul practicării exerciţiilor, în mod sistematic, asupra organismului uman.
argumente privind importanța practicării exercițiului fizic (sub orice formă), in acord cu
efectele obținute;
denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare și
articulațiilor importante;
elemente privind pozițiile, planurile și posibilitățile de mișcare, ale diferitelor segmente
corporale;
indici funcționali reprezentați de: frecvența cardiacă, frecvența respiratorie, capacitate
respiratorie, etc.
b. Prezentaţi două dintre metodele folosite în cadrul lecţiei pentru formarea cunoştinţelor
de specialitate. - 6 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 48): Cunoştinţele teoretice de specialitate se transmit:
- pe cale verbală
sau
- pe cale intuitivă (grafice planşe, scheme etc.) , concomitent cu procesul de practicare a
exerciţiilor fizice.
(În bibliografia pentru examen nu există o prezentare clară a unor cerințe ce trebuie respectate
in aplicarea metodelor pentru formarea cunoștințelor de specialitate, posibil in Firea E. 2003,
carte care nu există in biblioteci. În schimb din Dragnea A. 2006 care nu se află in bibliografie
putem extrage trei cerințe)
(Dragnea A.,2006, pag. 120): Ele trebuie adaptate categoriei de cunoştinţe transmise, precum şi
particularităţilor subiecţilor cu care se lucrează. În acelaşi timp se va ţine seama de temele şi
obiectivele lecţiei, astfel încât cunoştinţele teoretice să poată fi integrate în activitatea practică. În
acest sens, indiferent de veriga lecţiei în care se află, profesorul va trebui să acorde o atenţie
deosebită utilizării unei terminologii adecvate, transmiterii unor indicaţii metodice, însoţite de
argumente logice, care să ajute subiecţii să înţeleagă utilitatea anumitor exerciţii, a ordinii şi
dozării lor.
2. Evidența în activitatea de educație fizică și sport este o activitate esențială. - 15 puncte
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.132 ): Este o activitate a specialiştilor, relativ simplă,
care stă la baza unei planificări corecte şi eficiente. Conţinutul său se concretizează în
consemnarea sau înregistrarea rezultatelor din activitatea planificată sau a altor aspecte care o
preced, o însoţesc sau o urmează.
(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 147): Evidenţa este acţiunea specifică profesorului, care constă în
inregistrarea rezultatelor obţinute în activităţile desfăşurate, în vederea comparării cu obiectivele
stabilite.
(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.132 ): În educaţia fizică şi sportivă şcolară, mai ales, s-au
statutat, în timp, următoarele trei forme de evidenţă:
1) Evidenţa preliminară, care este formată din toate datele prealabile necesare elaborării oricărui
document de planificare: numărul total al subiecţilor şi distribuirea pe sexe (masculin şi feminin),
vârsta subiecţilor şi starea for de sănătate (rezultată prin controlul medical efectuat înainte de
începerea activităţii), nivelul de pregătire intelectuală a grupului de subiecţi/elevi (note sau
rezultate la unele teste specifice), nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice şi de însuşire a
deprinderilor şi priceperilor motrice (obţinut prin trecerea de către subiecţi/elevi a unor probe
speciale de control, în primele zile de desfăşurare a activităţii, evidenţa bilanţ şi documentele de
planificare din anul de învăţământ anterior etc.
2) Evidenţa curentă formată din toate datele concrete care însoţesc activitatea de educaţie fizică şi
sportivă şcolară: absenţii şi prezenţii; scutiţii. medical de zi sau pe anumite perioade de timp din
semestrul respectiv; rezultatele la probele de control programate pe parcursul semestrelor; notele
curente - zilnice şi cele periodice de la probele de control programate; rezultatele la acţiunile
competiţional - sportive interne, locale, zonale şi naţionale; consemnările curente din fiecare
lecţie sau din alte forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice de către elevi etc.
3) Evidenţa bilanţ care cuprinde evaluarea pregătirii subiecţilor/elevilor la sfârşit de semestre şi -
implicit - la sfârşit de an de învăţământ (prin note sau calificative), precum şi o caracterizare a
grupului/clasei în ceea ce priveşte nivelul de însuşire a conţinutului programei de specialitate.
Trebuie menţionat faptul că întotdeauna evidenţa bilanţ din anul de învăţământ curent se
transformă, obligatoriu, în element al evidenţei preliminare pentru anul de învăţământ următor.
(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 147): Pentru educaţie fizică, literatura de specialitate prezintă
umătoarele tipuri de evidenţă:
catalogul profesorului
caietul profesorului
(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 148):
SUBIECTUL II
1. Creați o structură de cinci exerciții eșalonate metodic pentru învățarea unui procedeu
tehnic individual de atac, dintr-un joc sportiv la alegere. Veți urmări: - 18 puncte
1. Acțiunea motrică: câte doi la distanța de 6 - 9 m pase din săritură cu elan de un pas
Formații de lucru: două coloane de câte 6-8 elevi pe poziția interului stânga și dreapta
2. Creaţi un circuit format din cinci staţii, pe grupe de șase elevi, pentru dezvoltarea forței
principalelor grupe musculare. Veți urmări: - 12 puncte
1. Tracțiuni în brațe din atârnat la scara fixă ( fără ajutor sau cu ajutorul benzii elastice/
sprijinul picoarelor pe o bancă)
Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză
2. Genuflexiuni
Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză
3. Ridicări ale trunchiului la 90° din culcat dorsal
Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză
4. Din culcat facial, flotări in brațe
Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză
5. Extensii ale spatelui din culcat facial
Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză