ACTIVITATEA MOTRICă

Putem considera în sinteză că activitatea se prezintă ca un

sistem complex, constituit din subsisteme (acţiuni) reglate în mod
sinergic în scopul realizarii unei activităţi eficiente.
Activitatea reprezintă o succesiune de acţiuni, cu o arhitectură
specifică, organizată ierarhic in operaţii şi acte sau gesturi.
Activitatea motrică este unitară, constientă, bazată pe
anticipare si susţinută de o motivaţie consistentă. Ea este un
fenomen complex, de mare amplitudine care în cele mai dese situaţii
poartă “marca” personalităţii individului.
“Secvenţa motorie a finalităţii este pregatită şi cu ajutorul a
numeroase componente intelectuale ce ţin de organizarea
percepţiei, dirijarea prin limbaj sau rezolvare algoritmică şi curistică a
sarcinilor motrice”.
În sinteză, definim activitatea motrică drept proces al
satisfacerii unei necesităţi (cerinţa functională) sau din perspectiva
structurala, o mulţime de acţiuni, operaţii, acte sau gesturi orientate
în vederea împlinirii unui anumit obiectiv. Prin urmare, teoria
activităţilor motrice corespunde un sistem de cunostinţe referitoare
la originea, esenţa si legile efectuării mişcărilor, evidenţiate în teoriile
biologice, psihologice, fizice si sociale care au studiat şi studiază omul
în mişcare din perspective particulare, specifice lor.
Conceptul de motricitate este definit ca exprimând o însuşire a
fiinţei umane înnăscută şi dobândită de a reacţiona cu ajutorul
aparatului locomotor la stimuli externi şi interni, sub forma unei
mişcări.

Motricitatea reuneşte totalitatea actelor motrice efectuate

pentru întreţinerea relaţiilor cu mediul natural sau social, inclusiv
prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive. Este vorba
de actele motrice realizate prin contracţia muşchilor scheletici.
Activitatea de viteză mare şi de durată scurtă este responsabilă
pentru micile modificări adaptive la nivelul enzimelor şi creşterile
fosfocreatinei. Cu cât activitatea este mai intensă, cu atât este mai
mare activitatea enzimatică, la fel si metabolismul glicolitic oxidativ.
Cu cât este mai mare hipertrofia, cu atât este mai intensă activitatea
oxidativă a enzimelor. Efortul aerob este ineficient în modificarea
proceselor glicolitice; de aceea, cu cât un sportiv se antrenează un
timp mai îndelungat, cu atât se hipertrofiaza mai mult fibrele sale
musculare lente.
În cazul în care corpul se deplasează activ sau pasiv, stabilizarea
acestuia în mişcare se realizează prin reflexe statokinetice, de
anticipare a pierderii posturii şi de repoziţionare segmentară.
Rezumând se poate considera ca mişcarea se produce pornind de la
procesarea informaţiei în etapa identificării stimulilor, este ales un
program motor general în etapa de selecţie a răspunsului, din
memoria de lungă durată; în etapa de programare a răspunsului
programul este pregătit pentru “start”. Acesta include o serie de
parametri definitorii pentru execuţia mişcării: viteza miscării,
amplitudinea sa, direcţia de deplasare a segmentului, gradul de
încordare musculară.
Orice act motric sau acţiune motrică implică în efectuarea lor
toate calitatile motrice, dar cu pondere diferită.