Mişcarea înseamnă viaţă.

Fie că vorbim despre plante, de animale sau oameni, mişcarea

reprezintă cheia catre sanate. Mişcarea este o caracteristică a materiei vii, omul ca formă de
existenţă a materiei vii, este definit de mişcare. Omul se deplasează în spaţiu, segmentele
corpului se mişcă unele în raport unele cu celelalte şi cu diferite puncte de referinţă din mediul
extern. Structura internă a omului presupune existenţa mişcării: circulaţia sângelui, schimbul de
gaze, activitatea celulară. Cu alte cuvinte, motricitatea este o functie importanta , pot spune chiar
vitala a omului.

Motricitatea umana reprezinta in sens larg ideea de deplasare , fiind definită drept un „ansamblu
de procese şi mecanisme prin care corpul uman sau segmentele sale se deplasasează, detaşându-
se faţă de un reper, prin contracţii musculare .

Miscarea poate fi privita ca act, procesi si rezultat. Elementele component ale miscarii omului au
fost grupate in 3 categorii.

1. Actul motric, reprezinta un fapt simplu de miscare realizat cu ajutorul muschilor

scheletici, in mod voluntar pentru efectuarea unei actiuni sau activitati motrice.
2. Actiunea motrica, Este un ansmblu de acte motrice astfel structurat incat realizeaza un tot
unitar in scopul rezolvarii unor sarcini imediate. Actiunea motrica este o deprindere cu un
mecanism de baza bine pus la punct . ( mers, alergare, saritra.)
3. Activitatea motrica este ansambllul de actiuni motrice incadrata intr un sistem de idei,
reguli si forme de organizare in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a
organismului si de perfectionare a dinamicii acesteia.

Miscarea omului este de diferite tipuri : Ciclica, aciclica, activa, pasiva, voluntara, involuntara.

Motricitatea copiilor de la 0 luni la 1 an. Activitatea motrică in acest interval de vârstă inregistreaza un
progres evident si constant, incepand cu mişcarea necontrolată a segmentelor corpului , continuând cu
târâri, rostogolori, ajungând spre finalul primului an de viaţă la a se ridica în poziţia stând şi efectuarea
primilor paşi de mers, iar în unele cazuri chiar de alergare(distante foarte scurte).
Motricitatea copiilor de la 1 an la 3 ani. In aceasta perioada, procesul de evolutie motrica a copilului isi
continua ascensiuna, insa, accentual cade pe dezvoltarea sistemului nervos central. In aceasta etapa isi
fac aparitia primele depprinderi motrice de baza, mersul si mai apoi alergarea. Activitea motrica a
copilului din aceasta perioada este materializata prin jocuri de miscare . Spre finalul acestei varste apar
si primele incercari de a arunca obiecte si de a sari. Evident, aceste incercari sunt limitate datoria
posibilitatilor motrice ale copilului.

Motricitatea copiilor de la 3 ani la 6 ani. In aceasta etapa se pun bazele psihomotrice . Echilibrul si
coordonarea incep usor usor sa isi faca simtita prezenta . Alergarea devine mai coordonata, se simte mai
mult echilibru in activitatea motrica. In aceasta peridoada intervine si integrarea in mediul social.
(Gradinita, club sportiv.)

Motricitatea copiilor de la 6 ani la 10/11 ani. Motricitatea la această vârstă se remarcă prin posiblităţi
evidente de învăţare motrică, fixarea mişcărilor fiind realizate numai după repetări susţinute şi
sistematice. Alergarea, săritura, prinderea şi aruncarea mingii capătă noi valenţe de coordonare,
implicând întreg organismul, fiind foarte aproape de realizarea corectă a acestor deprinderi motrice.

Motricitatea copiilor de la 10 ani la 14 ani. Activitatea motrică în această etapă se află sub semnul
pregătirii şcolare. Fizicul şcolarului cunoaşte o dezvoltare rapidă, diferenţiată în funcţie de sex,
mobilitatea articulară păstrând totuşi valori reduse şi la fete şi la baieţi.

Motricitatea la vârsta adolescenţei (14 - 18 ani). Etapa aceasta este concentrată spre definirea calităţii
de adult, continuarea devoltării personalităţii, pregătire şcolară şi în funcţie de aspiraţiile şi nevoile
personale. Se produc modificări importante de ordin somatic, prin creşterea perimetrelor şi diametrelor
segmentelor corpului.

Prin motricitate se pot defini o parte a interrelaţiilor sociale şi se poate ajunge la îndeplinirea unor
necesităţi primare în contextul existenţei umane. Aceste necesităţi izvorăsc din lumea material-spaţială
a lucrurilor, din nevoia de a înţelege oamenii şi situaţiile în care se află (prezenţă, cooperare,
comunicare, rivalitate etc.), din înţelegerea propriei persoane în lumea relaţiilor sociale (ce este
important pentru societate, aspiraţiile proprii, drepturi şi obligaţii sociale, integrare socială şi
ocupaţională), din înţelegerea mediului intern personal (elementele somatice şi funcţionale, elementele
psihice ale omului).