Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
OBIECTUL TEORIEI ŞI METODICII GIMNASTICII
1
5. Dezvoltarea funcţiilor organismului(menţinarea sănătăţii şi mărirea
capacităţii de efort).
6. Corectarea atitudinilor deficiente şi a deficienţelor fizice.
7. Reducerea deficienţelor motrice, recuperare funcţională după
accidentări.
8. Menţinerea capacităţilor motrice şi a ţinutei corecte la indici optimi la
orice vârstă, precum şi a expresivităţii gesturilor.
9. Însuşirea unui conţinut motric bogat din ramurile gimnasticii de
performanţă.
10. Asigerarea unui suport fizic corespunzător practicării altor ramuri
sportive.
CARACTERISTICILE GIMNASTICII
MIJLOACELE GIMNASTICII
2
a. exerciţii libere simple (se execută fără aparate), ce acţionează asupra
segmentelor corpului-cap, gât, braţe, trunchi, picioare;
b. exerciţii libere compuse (se execută cu şi fără aparate sau obiecte
portative- bastoane, mingi, măciuci, gantere, extensoare, corzi, bastoane,
cercuri, etc. ) atunci cînd în exerciţiile executate acţionează două sau mai
multe segmente simultan. Contribuind la însuşirea bazelor generale ale
mişcărilor (direcţia precisă, amplitudinea, gradul de încordare şi relaxare,
repere temporale- viteză, ritm, tempo-, structura coordinativă, ţinuta
specifică), aceste exerciţii trebuie realizate şi executate cu cea mai mare
precizie.
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală pot fi executate şi la unele aparate
precum: scara fixă, banca de gimnastică( simplă sau cu cărucior mobil), bara
de balet, etc.
3. Exerciţii aplicative sunt cele folosite în fiecare zi precum: mersul,
alergarea, săritură, aruncare, prindere(nespecifice gimnasticii) şi căţărare,
escaladare, târâre, transport de greutăţi, echilibru(specifice gimnasticii).
4. Exerciţii acrobatice sunt exerciţiile executate individual, în doi şi în
grup(piramide), şi au un caracter static sau dinamic. De asemenea aceste
exerciţii dinamice pot fi executate şi la unele aparate speciale precum: plasa
elastică, roata acrobatică, trambulina elastică, bascula, taruşca, etc. Aceste
exerciţii acrobatice au rolul de a dezvolta coordonarea generală şi fină a
mişcărilor, simţul chinestezic, orientarea în spaţiu, aprecierea distanţei,
echilibrul, coordonarea organismului în condiţii neobişnuite, precum şi unele
trăsături ale personalităţii( curaj, dârzenie, etc.)
5. Exerciţiile de gimnastică ritmică sunt exerciţii executate individual sau
în ansamblu, liber saui cu obiecte portative ca: mingi, panglici, cercuri,
corzi, eşarfe, măciuci. Exerciţiile au caracter de dans deoarece se execută pe
muzică şi contribuie prin aceasta la dezvoltarea simţului şi educaţiei
muzicale şi estetice. Aceste exerciţii constau din: elmente de echilibru, val,
săltări şi sărituri, întoarceri, piruete(libere sau cu obiectul mânuit). Dezvoltă
spiritul de creativitate datorită posibilităţilor infinite de legare a elementelor,
atât a celor ce execută cât şi a profesorilor şi antrenorilor.
6. Exerciţii de gimnastică artistică sunt execiţiile executate la aparatele de
gimnastică, feminin(sărituri, paralele, bârnă, sol), masculin( sol, cal cu
mânere, inele, sărituri, paralele, bară fixă), şi constau din poziţii, mişcări de
elan, balans şi forţă executate cu o tehnică bine determinată, fiind în acelaşi
timp şi probe de concurs.
7. Exerciţii de sport aerobic sunt exerciţii compuse din: paşi specifici,
mişcări de forţă, de echilibru, de coordonare şi viteză în regim de
complexitate, executate pe muzică, individual, duo, trio,şi ansamblu.
3
8. Exerciţii la trambulina elastică(trampoline)sunt exerciţii compuse din
sărituri acrobatice simple sau complexe, cu rotaţii multiple în jurul axelor
corpului(numărul acestor rotaţii stabilesc dificultatea acestor exerciţii).
TERMINOLOGIA GIMNASTICII
4
Anexă la Cursul Nr. 1
GIMNASTICA
G. APLICATĂ ÎN
G. DE BAZĂ G. DE PERFORMANŢĂ
ALTE DOMENII
G. ORGANIZATORICĂ G. ARTISTICĂ M şi F G. PROFILACTICĂ
G. PENTRU DEZVOLTARE FIZICĂ G. RITMICĂ F G. RECUPERATORIE
G. APLICATIVĂ G. ACROBATICĂ M şi F G. ALTOR SPORTURI
G. AEROBICĂ M şi F
TRAMPOLINE M şi F
G. F. A. (gimnastica pentru toţi)
AGENDĂ
G = gimnastică
M = masculin
F = feminin
5
CURSUL NR. 2
GIMNASTICA DE BAZĂ
6
Sarcini :
1. Creşterea indicilor calităţilor motrice(V,Î,F,R,M-S);
2. Perfecţionarea capacităţii de coordonare a acţiunilor;
3. Dezvoltarea şi menţinerea capacităţii de efort;
4. Formarea şi dezvoltarea simţului chinestezic, al orientării în spaţiu şi
aprecierii distanţei, al ritmului şi tempoului, al echilibrului şi a
gradului de amplitudine, al gradului de încordare şi relaxare;
5. Prelucrarea selectivă şi analitică a grupelor musculare a articulaţiilor
şi a segmentelor;
6. Prevenirea şi reducerea unor atitudini deficiente;
7. Formarea ţinutei corecte şi menţinerea la nivel ridicat a condiţiei
fizice, atât la copii cât şi la persoanele de vârsta a III-a;
8. Formarea deprinderilor ajutătoare altor ramuri sportive.
2. SISTEMATIZAREA GIMNASTICII DE BAZĂ
A. Gimnastica organizatorică-este partea G.de B. care formează
capacitatea de organizare şi conducere a colectivelor, de autoorganizare
şi autoconducere.
.B. Gimnastica pentru dezvoltare fizică-este partea G.de B. cu cel mai
bogat şi variat conţinut, accesibil şi adaptabil la orice nivel de pregătire,
vârstă, sex, scop şi condiţii materiale.
C. Gimnastica aplicativă - este partea G. de B. prin care executanţii sunt
pregătiţi pentru rezolvarea unor situaţii concrete din viaţă.
3. MIJLOACELE GIMNASTICII DE BAZĂ
3.1.MIJLOACELE GIMNASTICII ORGANIZATORICE
3.1.1.EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII
Sarcini : au largă aplicabilitate în lecţiile şi programele de gimnastică,
diferite ramuri sportive şi spectacole sportive la începutul şi sfârşitul marilor
competiţii(J.O., C.M., J.M.U. etc.); milloace importante pentru organizarea
colectivelor; introducerea în activitatea specifică gimnasticii; disciplinarea
colectivului; captarea atenţiei; dezvoltarea orientării în spaţiuşi apreciere a
distanţei; utilizarea judicioasă a spaţiului de lucru şi a economisirii timpului
prin folosirea exerciţiilor selective şi analitice; educarea atenţiei, prezenţa de
spirit, concentrarea, siguranţa şi sincronizarea mişcărilor; formarea
capacităţii de organizare şi conducere a colectivului, de autoorganizare şi
autoconducere.
Indicaţii metodice – În predarea exerciţiilor de F.şi F.e necesar a se respecta
următoarele: denumiri corecte; precise şi unitare a formaţiilor, acţiunilor şi
comenzilor; la executarea comenzilor se va urmări: precizia, sincronizarea,
ţinuta corectă; exerciţiile vor fi accesibile; se desfăşoară la comandă.
Comanda – expresie verbală la modul imperativ, prin care sunt anunţate
acţiunile şi exerciţiile ce urmează a fi efectuate.Formată din două părţi:
7
a. partea prevestitoare- reprezintă anunţarea acţiunii ce va trebui să fie
executată.
b. partea săvârşitoare(executivă) – ce este de obicei un cuvânt, rostit scurt,
precis, ce declanşează execuţia propriu-zisă.
Unele comenzi sunt aceleaşi pentru acţiuni de acelaşi tip precum : „luat”
pentru poziţii(a unui segment, mai multe segmente sau întregul corp), sau
„marş” pentru deplasări(fie mers, alergare, săritură ori altă acţiune ce
implică deplasarea). Între cele două părţi se face o scurtă pauză pentru
captarea atenţiei colectivului. În cazul greşelilor de execuţie sau de
exprimare se foloseşte expresia „ La loc comanda”, şi se reia în întregime
comanda iniţială.
TERMENI DE BAZĂ:
Formaţia–modul de dispunere a executanţilor în vederea executării
acţiunilor colective.
Tipuri de formaţii:
Componentele formaţiei :
8
CURSUL NR. 3
3. EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII
A. ACŢIUNI PE ŞI DE PE LOC :
- stând controlat
- repaus
- alinierea
- numărătoarea, raportul
- întoarceri pe loc
- ruperi de rânduri(cu şi fără oprire)
- deplasarea formaţiei pe distanţe scurte
- acţiuni complexe
9
3.3.Alinerea - e acţiunea de pe loc prin care executanţii sânt ordonaţi într-o
formaţie corespunzătoare comenzii, mărind sau micşorând distanţele sau
intervalele.
Alinierea se face în: a. în linie-spre dreapta(cea mai des folosită), stânga,
centru,flancuri)
b. în coloană - şir(formaţie de deplasare)
- de gimnastică(formaţie de lucru)
a.Alinierea în linie, are următoarele forme:
- în ordine strânsă – intervalul între executanţi e mic, capul întors
conform comenzii, braţele uşor rotunjite(se ating coatele);
- la jumătate de braţ – braţul drept /stâng(conform comenzii), este îndoit
cu mâna pe şold şi capul întors spre direcţia comandată;
- la o lungime de braţ -braţul drept / stâng(conform comenzii), este întins
lateral, mâna fiind aşezată pe umărul celui din dreapta / stânga şi capul întors
în aceeaşi parte.
-la două lungimi de braţe - braţele întinse lateral, degetele mijlocii se ating;
10
COMANDA pentru „Numărătoare” :
1. „De la dreapta spre stânga(sau stânga spre dreapta)....în
contiuare ....număraţi!”
2. „De la dreapta spre stânga(sau stânga spre dreapta), câte
1,2,3....n.....număraţi!”
3. „Dinspre flancuri spre centru(sau centru spre flancuri)..în continuare
număraţi!”
4. „Dinspre flancuri spre centru(sau centru spre flancuri)..în continuare
câte 1,2,3...n număraţi!”
3.6. Întoarcerile pe loc sunt acţiunile prin care se schimbă formaţia (din
linie în coloană şi invers) sau frontul. Pentru întoarcerile de pe loc sunt
necesari doi (2) timpi astfel:-se execută o întoarcere (conform comenzii) pe
călciul piciorului din partea întoarcerii şi vîrful celuilalt picior (la timpul 1)
şi apoi apropierea picioarelor (timpul 2).
• De pe loc se pot realiza întoarceri spre: dreapta (90°)
stânga (90°)
stânga-mprejur (180°)
jumătate la dreapta (45°)
jumătate la stânga (45°)
11
Ruperile de rânduri pot fi: a. cu oprire
b. fără oprire
Acestea se realizează la comanda profesorului, care indică succesiv locuri şi
aparate din sală sau teren spre care să se alerge; apoi profesorul comandă
adunarea într-o formaţie pe care o doreşte.
b. FĂRĂ OPRIRE
-spre...fuga marş! spre...fuga marş!
12
EXEMPLE:
13
EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII
ACŢIUNI PE ŞI ACŢIUNI DIN DEPLASARE ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI
DE PE LOC DE FORMAŢII
14
CURSUL NR. 4
B. ACŢIUNI DIN DEPLASARE
4.3 Oprirea este o acţiune din deplasare care reprezintă încetarea acesteia.
Forme:
a. Oprire simplă;
b. Oprire cu schimbarea frontului
• COMENZI utilizate pentru oprire:
-Atenţie.....stai!
-Atenţie la stânga/dreapta/stânga-mprejur/la front.....stai!
Oprirea simplă se execută în doi timpi. Comanda „stai!”se dă pe piciorul
drept, după care se mai efectuează un pas înainte cu piciorul stâng (t 1) şi
apropierea piciorului drept (t 2).Oprirea cu faţa la front este compusă dintr-o
oprire şi o întoarcere (la stânga, la dreapta, la stânga-mprejur, cu faţa la
profesor). Oprirea cu faţa la front se efectuează în 4 timpi, din care la 1-2 se
execută oprirea şi la 3-4 întoarcerea, corespunzător comenzii.
15
• b) Trecere de la alergare la mers se execută la comanda:
La pas.......marş! Trecerea de la alergare la mers este o acţiune din deplasare
şi se efectuează în doi timpi. Comanda executivă Marş! se dă pe piciorul
drept, după care, în timp ce se reduce viteza de alergare, se efectuează un pas
de alergare cu stângul (t1) şi încă un pas cu dreptul (t2) şi se începe mersul
cadenţat cu piciorul stâng.La începerea mersului se reia numărătoarea de la
1, imprimându-se un tempo adecvat acestuia. Dacă se lucrează pe muzică,
comanda executivă MARŞ! se dă la sfârşitul frazei muzicale astfel încât
după efectuarea paşilor necesari (cu piciorul stâng şi drept), să se înceapă
mersul pe o nouă frază, altă piesă muzicală, adecvată.
16
cu întoarcerea de 180° (t 2), schimbându-se astfel sensul fără a întrerupe
mersul. Se porneşte cu stângul şi numărătoarea de la 1.Dacă se lucrează pe
muzică, comanda executivă marş! se dă la sfârşitul frazei muzicale, astfel
încât după efectuarea paşilor necesari şi a întoarcerii, să se înceapă mersul pe
o nouă frază muzicală.
4.6.2 Întoarceri din alergare:
• Pentru întoarcerile la stânga, la dreapta, la stânga-mprejur din
alergare(normală sau variantă), se utilizează aceleaşi comenzi ca la
întoarcerile din mers, respectiv: la stânga...marş!, la dreapta...marş!, la
stânga-mprejur...marş.
• Modul de execuţie pentru întoarcerile la stânga şi la dreapta
este identic cu cel din cazul întoarcerilor din mers ( diferă doar modul de
deplasare).
• Întoarcerea la stânga-mprejur din alergare se execută în 4 timpi.
Comanda „Marş” se dă pe piciorul drept, după care urmează patru paşi
alergători pe loc, simultan cu întoarcerea de 180° spre stânga. Se reia
alergarea în sens opus, începând cu piciorul stâng şi numărătoarea de la 1.
• Dacă se lucrează pe muzică, comanda executivă „Marş” se dă la
sfârşitul primei părţi a frazei muzicale, astfel încât după efectuarea paşilor
necesari şi a întoarcerii să se înceapă alergarea în sensul comandat, pe o
nouă frază muzicală.
b) Ocoliri:
• Ocolirile sunt acţiuni utilizate foarte frecvent pentru schimbarea
direcţiei sau sensului printr-o deplasare pe arc de cerc. Ele fac parte din
grupa acţiunilor din deplasare şi dezvoltă orientarea în spaţiu, educă atenţia,
măresc atractivitatea lecţiei şi produc obişnuirea lucrului în colectiv.
• Ocolirile se execută din mers, alergare, săltări, sărituri ori variante ale
acestora. Ele pot fi:
Ocoliri - la stânga (90°);
- la dreapta (90°);
- la stânga-mprejur (180°).
De asemenea, similar cu întoarcerile din deplasare, ocolirile pot fi şi de 45°
(jumătăţi), utilizate mai frecvent în cadrul deplasărilor în figuri.
• Comenzile utilizate sunt:
„Ocolire la dreapta.. „marş!”
„Ocolire la stânga... „marş”
„Ocolire la stânga-mprejur... „marş!”
Conform comenzii („Ocolire la dreapta... „marş!”, „Ocolire la stânga...
„marş!”) se realizează o trecere de pe o latură pe alta a sălii prin deplasare
(mers, alergare sau variante ale acestora) pe un arc de cerc, rotunjindu-se
17
astfel colţurile. În cazul ocolirilor la stânga-mprejur, arcul pe care se face
deplasarea este mic (egal cu lăţimea umerilor), ocolirea fiind de 180°,
păstrându-se astfel aceeasi latură a sălii.
CURSUL NR. 5
18
C. ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI DE FORMAŢII
(a. de pe loc; b. din deplasare)
19
• „pas oblic înainte (numărul 1 ) şi pas oblic înapoi (numărul 3),
cu piciorul stâng , respectiv drept (T1) şi apropierea piciorului drept,
respectiv stâng (T2);”
• „numărul 1-pas înainte cu piciorul drept (T1), pas lateral cu
piciorul stâng (T2), apropierea picioarelor (T3);
- numărul 3 –pas înapoi cu piciorul stâng (T1), pas lateral cu
piciorul drept (T2), apropierea picioarelor (T3)”
• „numărul 1 –pas înainte cu piciorul drept (1), apropierea
picioarelor(2), pas lateral stânga (3), apropierea picioarelor (4)
- numărul 3 –pas înapoi cu piciorul stâng (1), apropierea
picioarelor (2), pas lateral dreapta (3), apropierea picioarelor (4)”
20
-se trece la realizarea schimbării: numărul 1 se întoarce pe loc, cu
paşi succesivi, iar celelalte numere se deplasează prin arc de cerc, în dreptul
numărului 1.
21
5.b. DIN DEPLASARE
22
- se desface coloana câte 1 în coloană câte doi, apoi coloana câte doi în
coloană câte 4 …ş.ş.m.d. până la formarea coloanei cerute prin comandă,
numărul şirurilor fiind întotdeauna un număr cu soţ.
Pentru alcătuirile şi schimbările de formaţii din deplasare, se pot utiliza
variate tipuri de deplasare precum:mers şi variante de mers, alergare şi
variante de alergare, paşi de dans, etc.
23
CURSUL NR. 6
24
• asupra musculaturii:
a. măreşte tonicitatea şi troficitatea;
b. analitic: - forţă;
- supleţe.
• asupra capacităţii de efort;
• asupra articulaţiilor;
• formarea ţinutei corecte;
• formarea bazelor generale ale mişcări;
• dezvoltarea calităţilor motrice;
• mărirea capacităţii de efort;
• formarea simţurilor speciale;
• încălzire.
25
6.5 CERINŢE METODICE PENTRU PREDAREA
EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
26
Gt = gât Sp = spate
U = umăr Abd = abdomen
B = braţe St = stand
Ct = cot aplec= aplecat
Pl = palmă înd. = îndoit
Sd = şold răs. = răsucit
Tr = trunchi răst = răsturnat
M = mână arc. = arcuire
P = picior duc = ducere
G = genunchi întin. = întindere
Lb = laba urc. = urcare
Cc = călcâi spr. = sprijinit
Cps= coapsă rev. = revenire
Gb = gambă înt. = întins
Acestea constituie doar câteva exemple mai uzuale. La prescurtările de mai
sus se adaugă abrevierile obişnuite din limba română: (stg., dr.)
• POZIŢIA INIŢIALĂ;
• TIMPUL(sau timpii de execuţie se scrie sub poziţia iniţială, la
început, şi e multiplu de doi.);
• DENUMIREA MIŞCĂRII- e partea cea mai importantă în descriere
şi e legată nemijlocit de următoarele părţi ale descrierii precum:
• SEGMENTUL CARE EFECTUEAZĂ MIŞCAREA;
• DIRECŢIA MIŞCĂRII;
• POZIŢIA FINALĂ(care de cele mai multe ori e aceeaşi cu cea
iniţială).
27
precum şi din sprijinul ce poate fi: pe toată talpa, pe vârfuri, pe ambele
picioare sau pe un picior.
CARACTERISTICILE ŞI ROLUL POZIŢIEI INIŢIALE:
• Să fie comodă;
• Să fie stabilă;
• Să favorizeze şi să permită execuţia corectă a mişcării(cu gradul de
încordare/ relaxare cerut, cu precizia şi amplitudinea, necesară, pe direcţia
şi cu tempoul indicat;
• Să uşureze efectuarea mişcării;
• Să îngreuieze efectuarea mişcării;
• Să permită continuarea mişcării(poziţia finală e de foarte multe ori
poziţia iniţială).
Exemple de poziţii iniţiale si sau finale: stând, stând depărtat cu braţele
lateral, stând pe genunchi cu mâinile pe şold, aşezat depărtat cu braţele
lateral, culcat ventral cu mâinile la ceafă, atârnat la bară fixă, inele, sprijin la
cal cu mânere, paralele, etc.
28
CURSUL NR. 7
BAZELE GENERALE ALE MIŞCĂRILOR
7.1 DEFINIŢIE Bazele generale sunt atribute ale mişcărilor, care la nivel
optim asigură executarea acestora în conformitate cu cerinţele specifice
oricărei mişcări voluntare elaborate.
Acestea sunt:
a. direcţie precisă;
b. amplitudine;
c. grad de încordare şi relaxare;
d. repere temporale (viteză, ritm, şi tempo);
e. structura coordinativă;
f. ţinută specifică.
29
Un anumit grad de încordare produce o anumită mişcare. Încordarea
grupelor musculare care determină mişcarea produc relaxarea altora care nu
participă la realizarea ei.
Efectele gradului de încordare şi relaxare:
• dezvoltă capacitatea de rezistenţă.
• dezvoltă capacitatea de autocontrol.
• determină corectitudinea tehnică.
• determină economie de energie.
• asigură eficienţă crescută.
d. Reperele temporale:
• sunt atribute ale mişcărilor aflate în corelaţie cu timpul care
determină durata acestora;
• acestea sunt reprezentate de: viteza de execuţie, repetiţie, deplasare,
reacţie, ritm şi tempo.
Ritmul de execuţie a acţiunilor motrice este succesiunea temporală repetată
a părţilor lor componente.
Tempoul este frecvenţa acţiunilor motrice pe unitatea de timp (de exemplu:
lento, adagio, allegro, presto, ş.a. ce au corespondenţă în mişcări lente,
moderate şi rapide).
30
7.2 TRĂSĂTURILE MIŞCĂRILOR SISTEMATICE
31
CURSUL NR. 8
REGULI PENTRU DESCRIEREA EXERCIŢIILOR DE
DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
32
Exemple de poziţii iniţiale şi sau finale: stând, stând depărtat cu braţele
lateral, stând pe genunchi cu mâinile pe şold, aşezat depărtat cu braţele
lateral, culcat ventral cu mâinile la ceafă, atârnat la bară fixă, inele, sprijin la
cal cu mânere, paralele, etc.
33
3.2.1 POZIŢII CU BRAŢELE ÎNTINSE
Înainte - jos
înainte - sus
Lateral - jos
lateral - sus
Pe direcţii intermediare înapoi-jos
oblic – înainte - jos
oblic - înainte - sus
oblic – înapoi - jos
diagonal-în plan frontal
în plan sagital
34
- frontal
3.4 POZIŢII ŞI MIŞCĂRI ALE TRUNCHIULUI
MIŞCARI POZIŢII
Înclinare înainte Trunchi înclinat înainte
Aplecare înainte Trunchi aplecat înainte
- înainte - înainte
Îndoire - spre dreapta Trunchi îndoit – spre dreapta
- spre stânga - spre stânga
Extensie Trunchi în extensie
Răsucire spre - dreapta Trunchi răsucit - dreapta
- stânga - stânga
Rotare - în plan frontal -
- în plan orizontal
Îndoire răsucită - dreapta Trunchi îndoit răsucit dreapta
- stânga Trunchi îndoit răsucit stânga
Balansare în plan - frontal -
- sagital
35
CURSUL NR. 9
POZIŢIILE FUNDAMENTALE ALE ÎNTREGULUI CORP
STÂND
PE AMBELE PICIOARE PE UN PICIOR
36
PE GENUNCHI
CU CELĂLALT PICIOR
- ÎNDOIT -SPRIJINIT
-înainte
-înapoi
-lateral
SUSŢINUT
-înainte
- CU GENUNCHII APROPIAŢI -înapoi
ŞI CĂLCÂIELE DEPĂPRTATE ; -lateral
- CU GENUNCHII DEPĂRTAŢI - ÎNTINS - SPRIJINIT
ŞI CĂLCÂIELE APROPIATE ; -înainte
-înapoi
- CU GENUNCHII ŞI -lateral
CĂLCÂIELE DEPĂRTATE ; SUSŢINUT
-înainte
- PE GENUNCHI PE CĂLCÂIE -înapoi
AŞEZAT -lateral
- ÎNCRUCIŞAT
-cu dreptul înainte
-cu stângul înainte
37
AŞEZAT
-DEPĂRTAT;
-ÎNCRUCIŞAT:
-cu piciorul drept întins şi
stângul îndoit;
-cu piciorul stâng întins şi
-DEPĂRTAT; dreptul îndoit;
38
CULCAT
39
ATÂRNAT
PE
ORIZONTALĂ
PE VERTICALĂ
-Îndoit;
DE GENUNCHI
-Răsturnat(lumânare); -de ambii genunchi; COMBINATE:
-de un genunchi cu
-Răsucit; celălalt picior în -De mâini şi de picioare:
diferite poziţii („cuib”, în echer, ş.a.);
-Cu braţele îndoite şi
picioarele în diferite -De mâini şi altă parte a corpului;
poziţii; (şezut, abdomen, genunchi, ş.a.);
-atârnat culcat dorsal(şi variante);
-De o mână: -atârnat culcat facial(şi variante).
-cu braţul întins;
-cu braţul îndoit;
40
SPRIJIN
SIMPLU MIXT
Mai multe mişcări legate formează un exerciţiu, iar mai multe exerciţii
legate formează un complex de dezvoltare fizică generală.
Un astfel de complex de D.F.G.(dezvoltare fizică generală) trebuie să
cuprindă între 8-12 exerciţii sau chiar mai multe(16-20), astfel alese încât să
asigure îndeplinirea integrală a sarcinilor lecţiei.
Exerciţiile componente ale unui astfel de complex de D.F.G. sunt stabilite
într-o anumită ordine logică, având grade diferite de amplitudine, tempou de
execuţie şi complexitate. Aceste exerciţii trebuie să se adreseze tuturor
segmentelor respectiv cap-gât, braţe, trunchi(abdomen-spate), picioare, de
asemenea exerciţii de săltări şi sărituri, într-o ordine bine stabilită,
respectând principiul accesibilităţii(exerciţiile vor fi executate de la uşor la
greu, de la simplu la complex), şi vor începe cu exerciţiile de cap-gât şi vor
continua prin diferite combinări de exerciţii cu unul sau mai multe segmente
simultan, pe o direcţie şi pe cealaltă simetric.
Exerciţiile de respiraţie vor fi introdu-se obligatoriu la sfârşitul complexului,
dar şi în cadrul complexului de D.F.G. ca exerciţii componente ale acestuia.
Exerciţiile componente ale unui complex de D.F.G. pot cuprinde mişcări de
forţă, întindere-relaxare, săltări şi sărituri, în funcţie de temele si sarcinile
lecţiei respective şi vor fi executate la început exerciţiile de amplitudine
mică şi medie, simple ca structură şi executate în tempou moderat, pe
parcurs mărind treptat amplitudinea, complexitatea şi tempoul de execuţie.
Complexele de D.F.G. pot fi compuse din următoarele tipuri de exerciţii:
• Exerciţii libere;
• Exerciţii cu partener;
• Exerciţii la aparate speciale: a. scara fixă; b. banca de gimnastică;
• Exerciţii cu obiecte portative: a. din gimnastica ritmică(panglică, cerc,
coardă, mingi, măciuci); b. special concepute(bastoane, mingi medicinale,
sticle umplute, gantere, eşarfe, etc.).
42
regăsesc în principal în exerciţiile de încălzire şi sunt caracterizate prin
faptul că nu necesită dotări speciale şi spaţiu mare de lucru.
10.3 CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR LIBERE
• Sunt formative;
• Sunt analitice;
• Au structură simplă sau complexă(după caz);
• Pot fi însuşite repede;
• Pot fi executate individual fără supravegherea profesorului.
43
• La locul de muncă(minutul de gimnastică);
• Creşe şi grădiniţe.
10. 9 EXERCIŢII CU PARTENER
Exerciţiile cu partener sunt mijloace de dezvoltare fizică generală la
realizarea cărora participă şi o persoană, alta decât executantul însuşi.
Partenerul are rol de: asociat şi colaborator, sprijin, ajutor direct, obstacol
sau adversar şi mijloc de uşurare sau îngreuiere, element de dozare a
efortului.
44
Exerciţiile cu partener se regăsesc în toate formele lecţiei de educaţie
fizică ori de antrenament sportiv şi în programele speciale ale gimnasticii
aplicate.
45
CURSUL NR. 11
46
• stimularea dorinţei de execuţie corectă
• stimularea spiritului de întrecere
• acţiune asupra mai multor parametrii ai mişcării (precizie, direcţie,
amplitudine, grad de încordare şi relaxare)
• control al efortului
• perfecţionarea calităţilor motrice, cu accent pe forţa diferitelor grupe
musculare, rezistenţă generală şi specifică
• prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice
• introducerea unei stări generale bune
11.4 LOCUL ÎN LECŢII
• veriga de influenţare selectivă/încălzire
• formarea şi perfecţionarea unor deprinderi motrice aplicativ-utilitare
• dezvoltarea calităţilor motrice
47
• Pe perechi; < de forţă, de întindere,
• În grup; de relaxare, aplicative
• Cu obiecte portative.
48
Scara fixă este un aparat multifuncţional care prin caracteristica sa
constructivă oferă condiţii multiple de alternare a poziţiilor de lucru şi a
tipului de activitate musculară.
• Sunt variate;
• Au grad de dificultate crescut;
• Sunt accesibile;
• Sunt atractive;
• Permit o bună localizare şi gradare a efortului.
• Individuale; de forţă
• Pe perechi; < de întindere
• Cu obiecte portative; de relaxare
• Combinate cu aparate. aplicative
49
11.6.4 RECOMANDĂRI PRIVIND UTILIZAREA EXERCIŢIILOR
LA SCARA FIXĂ:
50
CURSUL NR. 12
51
• Corelarea dimensiunilor şi greutăţii obiectelor cu vârsta şi
posibilităţile practicanţilor;
• Organizarea adecvată a colectivului;
• Lucru pe grupe în cazul unui colectiv numeros;
• Alternarea segmentelor şi a grupelor musculare;
• Alternarea tipului de activitate musculară;
• Schimbarea repetată a poziţiilor iniţiale;
• Introducerea în complexe folosirea metodei fragmentat imitative
pentru predare;
• Folosirea terminologiei specifice.
52
Caracteristicile exerciţiilor cu bastoane sunt aceleaşi ca la toate exerciţiile de
dezvoltare fizică generală, cu unele particularizări date de forma şi
construcţia obiectului. Astfel:
• Oferă posibilităţi multiple de mânuire (în special prize);
• Oferă posibilităţi de lucru în axe şi planuri diferite, inclusiv aruncare-
prindere, echilibrare;
• Acţionează asupra mai multor analizatori simultan;
• Sunt atractive.
• Dezvoltă coordonarea;
• Dezvoltă simţul kinestezic, aprecierea distanţei şi măreşte puterea de
concentrare a atenţiei;
• Induce conştientizarea poziţiei propriilor segmente în raport cu
obiectul;
• Provoacă amuzament, relaxare şi o stare de bine;
• Induce dorinţa de autodepăşire.
53
• Au utilizări multiple;
• Acţionează asupra mai multor analizatori simultan;
• Sunt mai dificile decât cele cu bastoane sau cu obiecte clasice din
gimnastica ritmică,
• Pot fi analitice şi selective;
• Acţionează în special asupra forţei diferitelor segmente ale corpului;
• Oferă posibilităţi multiple de adaptare la nivelul executanţilor;
• Au loc bine definit în lecţiile de educaţie fizică, de antrenament şi
programele speciale.
54
• Exerciţiile se vor executa cu creşterea gradată a tensiunii iniţiale a
cablului;
• Pentru localizarea optimă a solicitării, cablul se va fixa pe scara fixă,
la înălţimea corespunzătoare unghiului de rezistenţă faţă de direcţia mişcării;
• Exerciţiile executate în serii de repetări, vor avea intercalate pauze
de odihnă, cu mişcări de respiraţie şi de relaxare, combinându-le pe cele
dinainte cu menţineri de poziţii (izometrice);
• În alcătuirea complexului de exerciţii se va ţine cont de alternarea
grupelor musculare solicitate;
• Exerciţiile cu cablu elastic se pot executa atât în sală, cât şi în aer
liber sau acasă, găsind puncte adecvate de fixare a cablului (gard, stâlp,
panou de baschet, pom, calorifer etc.);
• Se recomandă ca sandourile fixate de scară să aibă la ambele capete
bucle pentru apucare.
Ganterele sunt greutăţi mici, de obicei din metal (dar pot fi şi din plastic,
umplute cu apă, nisip etc.) cu design şi forme diverse, utilizate la exerciţiile
pentru dezvoltarea forţei şi creşterea masei musculare.
Greutatea ganterelor poate fi fixă ori reglabilă, depinde de model, marcă şi
scopul utilizării lor.
Sunt identice ca structură cu cele prezentate mai sus. Ele trebuie să respecte
toate cerinţele de alcătuire, succesiune, gradare şi dozare, ca toate exerciţiile
de dezvoltare fizică generală. Exerciţiile cu fulare, bluze sau pantaloni pot
avea drept model exerciţiile cu bastoane, iar cele cu sticle de plastic, pe cele
cu gantere. De asemenea fularele, bluzele şi pantalonii se rulează şi se
improvizează astfel „mingi” pentru complexe cu mingi, precum şi pentru
exerciţiile de aruncare şi prindere.
Exerciţiile cu obiecte neclasice pot fi utilizate atât în lecţiile de educaţie
fizică cât şi în programele de pregătire fizică, în special cele executate
individual acasă sau în aer liber.
55
CURSUL NR. 13
13.1 MIJLOACELE GIMNASTICII APLICATIVE
EXERCIŢII APLICATIV-UTILITARE
NESPECIFICE GIMNASTICII
SPECIFICE GIMNASTICII
Târâre
Mers
Căţărare
Alergare
Escaladare
Aruncare
Echilibrare
Prindere
Ridicare şi transport de
Săritură
greutăţi
56
• Sunt baza formării deprinderilor.
• Au valoare educativă mare.
• Sunt standardizate (pregătirea militară).
• Sunt variabile (educaţie fizică şi sport, programe de recuperare).
• Sunt atractive.
• Oferă o mare posibilitate de dozare a efortului.
• Se pot executa în sală ori în aer liber.
• Nu necesită o bază materială foarte sofisticată.
Exerciţiile aplicative solicită şi din partea profesorului o bună cunoaştere a
mijloacelor de organizare şi conducere a colectivelor.
Forme de organizare: independent şi traseu aplicativ.
Forme de exersare: individual, torent, urmărire, ştafetă.
57
Exerciţiile aplicativ-utilitare nespecifice gimnasticii sunt acţiuni motrice
acumulate de om de-a lungul evoluţiei sale biologice şi istorice. Ele au
contribuţie deosebită la formarea deprinderilor utile în viaţa cotidiană, în
activitatea profesională sau sportivă. În strictă corelaţie cu imaginaţia şi
creativitatea fiecărui profesor exerciţiile aplicativ-utilitare se prezintă în
diferite variante şi sistematizări.
13.4. Mersul
SISTEMATIZAREA MERSULUI
MERS
PE LOC CU DEPLASARE
58
• Mers cu un picior pe partea externă a labei piciorului şi celălalt pe
partea internă a labei piciorului.
• Mers cu vârfurile spre interior.
• Mers cu vârfurile spre exterior.
• Mers cu încrucişarea picioarelor.
• Mers cu un picior pe vârf celălalt pe călcâi.
• Mers pe vârfuri cu genunchii uşor îndoiţi şi încrucişarea
picioarelor.
• Mers cu ridicarea alternativă a genunchilor la piept la fiecare pas.
• Acelaşi din 3 în 3 paşi.
• Mers cu ridicarea alternativă a picioarelor întinse înainte.
• Acelaşi lateral.
• Acelaşi înapoi.
• Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept şi pendularea
celuilalt cu gamba înapoi.
• Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept şi a celuilalt
picior întins înainte,lateral sau înapoi.
• Mers cu diferite mişcări de braţe.
• Mers cu diferite mişcări de trunchi.
• Mers înapoi.
• Mers înapoi pe vârfuri.
• Mers înapoi cu diferite mişcări de braţe şi/sau trunchi.
• Mers înapoi cu îndoirea alternativă a genunchilor la piept.
• Mers înapoi , îndoirea alternativă a genunchilor la piept la intervale
de timp bine stabilite prin comandă şi numărătoare.
• Mers înapoi cu genunchii uşor îndoiţi.
• Mers înapoi pe vârfuri şi cu genunchii uşor îndoiţi.
• Mers cu întoarceri de 45°, 90°, 180°, 360°.
• Mers cu pas fandat.
• Mers cu pas adăugat.
• Mers cu pas arcuit.
• Mers lateral cu pas adăugat.
• Mers lateral cu pas încrucişat înainte.
• Mers cu pas încrucişat înapoi.
• Mers cu pas încrucişat înainte şi înapoi alternativ.
• Mers ghemuit înainte, înapoi, lateral (sau combinate).
• Mers în sprijin ghemuit înainte, înapoi, lateral (sau combinate).
• Mers în sprijin dorsal înainte, înapoi, lateral (sau combinate).
59
• Mers cu picioarele întinse, trunchiul îndoit mâinile apucă gleznele
(mersul elefantului).
• Mers în figuri (zig-zag,cerc, pătrat).
60
13.5. Alergarea
ALERGARE
PE LOC CU DEPLASARE
• Alergare normală.
• Alergare în stil gimnastic.
• Alergare cu spatele înainte.
• Alergare cu genunchii la piept, cu faţa sau cu spatele spre direcţia de
alergare.
• Alergare cu pendularea gambelor înapoi.
• Alergare cu ridicarea alternativă a genunchilor la piept, la intervale
bine definite de timp, la numărătoare şi comandă.
• Alergare cu pendularea alternativă a gambelor înapoi, la intervale bine
definite de timp, la numărătoare şi comandă.
• Alergare cu ridicarea alternativă a gambelor lateral şi bătaia gleznelor
pe partea externă, cu palmele de aceeaşi parte.
• Alergare cu ridicarea alternativă a gambelor lateral şi bătaia gleznelor
pe partea externă cu palmele pe partea opusă.
• Alergare cu ridicarea alternativă a genunchilor şi bătaia gleznelor pe
partea internă, cu palmele de aceeaşi parte.
• Alergare cu ridicarea alternativă a genunchilor şi bătaia gleznelor pe
partea internă cu palmele de partea opusă.
61
• Alergare cu încrucişarea picioarelor înainte, înapoi.
• Alergare cu forfecarea picioarelor înainte, înapoi, lateral (combinat).
• Alergare laterală cu umărul stâng, drept spre direcţia de deplasare.
• Alergare laterală cu încrucişarea picioarelor înainte, înapoi sau
alternativ(înainte, înapoi).
• Alergare cu pas adăugat înainte, cu piciorul drept/stâng (alternativ sau
la intervale stabilite prin comandă şi numărătoare).
• Alergare cu pas adăugat lateral cu umărul drept/stâng, spre direcţia de
deplasare.
• Alergare cu pas de galop înainte şi lateral.
• Alergare cu accelerare.
• Alergare cu schimbarea tempoului.
• Alergare cu schimbarea direcţiei de deplasare.
• Alergare cu desenarea unor figuri.
• Alergare cu întoarcere de 360°.
• Alergare cu introducerea de sarcini suplimentare (diferite mişcări de
braţe, teme ritmice, ocoliri şi treceri peste obstacole, transport
greutăţi).
62
CURSUL NR. 14
(continuarea cursului 13, mijloacele gimnasticii aplicative)
14.6. Săritura
63
• Săritură cu schimbări alternative ale picioarelor în plan sagital;
• Săritură cu încrucişarea picioarelor;
• Săritură în extensie;
• Săritură cu picioarele întinse în echer;
• Săritură cu un picior întins în echer şi celălalt cu genunchiul la piept;
• Săritură pe un picior cu celălalt îndoit uşor;
• Săritură pe un picior cu celălalt îndoit a piept;
• Săritură pe un picior cu celălalt întins, susţinut înainte/lateral/înapoi;
• Săritură în lungime de pe două picioare;
• Săritură în lungime de pe un picior pe acelaşi picior;
• Săritură în lungime de pe un picior pe celălalt picior;
• Săritură în lungime de pe un picior pe două picioare;
• Săritură în lungime de pe două picioare pe un picior;
• Sărituri succesive din ghemuit (genuflexiuni cu săritură dreaptă);
• Săritură cu extensia trunchiului şi a capului şi depărtarea picioarelor;
• Săritură în înălţime de pe două picioare (de pe loc, din elan);
• Săritură în înălţime de pe un picior (de pe loc, din elan);
• Săritură spre dreapta/stânga, pe două picioare/pe un picior;
• Săritură pe un obstacol;
• Săritură peste obstacol/obstacole succesive;
• Săritură de pe obstacole în adâncime;
• Săritură prin fereastră (două corzi ţinute paralel, cerc mare, bastoane,
capac ladă, braţele colegilor);
• Sărituri pe aparate combinate;
• Mărirea distanţei;
• Modificarea procedeului;
• Schimbarea vitezei de execuţie;
• Mărirea tempoului;
• Mărirea complexităţii prin introducerea de sarcini suplimentare sau/şi
simultane pentru segmente diferite;
• Exersare ambidextră şi în condiţii variate;
• Mărirea dificultăţii prin: a) mărirea înălţimii suprafeţei; b)îngrădirea
spaţiului micşorarea suprafeţei de sprijin (execuţii pe vârf).
64
Aruncările şi prinderile sunt mijloace aplicativ-utilitare nespecifice
gimnasticii, cu mare frecvenţă în lecţiile de educaţie fizică, antrenament
sportiv, programe de pregătire fizică sau de loisir. În exerciţiile folosite la
gimnastică (aer liber ori sală), se utilizează drept obiecte de aruncare: mingi
de cauciuc de mărimi diferite, mingi medicinale, bastoane, cercuri, măciuci,
corzi, bulgări de zăpadă, pietre, mingi improvizate din bluze de trening
legate cu mânecile, fulare rulate, etc. Se utilizează drept ţinte: aparatele de
gimnastică, saltelele, pereţii, cutiile de ladă pe care s-a marcat ţinta, cercuri,
corzi, bastoane, etc. Aruncările au tehnică diferită din punct de vedere al
dificultăţii. Aruncările pot fi: de jos, de la piept, de la umăr, de la ceafă, cu
rulare pe braţ/braţe, pe un picior/pe ambele picioare, pe spate ori piept.
Prinderile pot fi făcute cu două mâini şi cu o mână, înainte, lateral, la spate,
cu şi fără control vizual.
14.7.1 EFECTELE EXERCIŢIILOR DE ARUNCARE ŞI PRINDERE
Perfecţionează îndemânarea, cu accent pe coordonarea şi precizia mişcărilor;
Dezvoltă simţul kinestezic, capacitatea de apreciere a distanţei şi a direcţiei;
• Formează simţul plasamentului;
• Dezvoltă viteza şi forţa braţelor şi a centurii scapulare.
SISTEMATIZAREA ARUNCĂRILOR ŞI A PRINDERILOR
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
CURSUL NR. 15
65
Exerciţii aplicativ – utilitare specifice gimnasticii
15.1 TÂRÂREA
• Sunt variate;
• Se adresează tuturor categoriilor de vârstă(mică);
• Au valenţe educative mari;
• Oferă posibilităţi de dozare corespunzătoare a efortului.
66
e) Planul pe care se face târârea:
• Orizontal;
• Înclinat.
f) Suprafaţa de sprijin:
• Pe sol;
• Pe aparate speciale;
• Pe aparate de concurs.
g) Modul de acţiune a segmentelor:
• Simultan;
• Alternativ.
15.2 ESCALADAREA
67
15.2.2 Procedee de escaladare a obstacolelor orizontale
15.3 CĂŢĂRAREA
68
• Oferă posibilităţi de gradare corelate cu
nivelul vârstei şi al pregătirii Se adresează
tuturor categoriilor de vârstă;
Criteri de sistematizare:
a) Aparatul pe care se realizează căţărarea:
• Scara fixă;
• Frânghie;
• Banca de gimnastică(înclinată);
• Prăjină;
• Portic;
• Perete artificial, copac, combinaţii de aparate.
b) Segmentul care participă la realizarea căţărării:
• Braţe;
• Braţe şi picioare.
c) Poziţiile în care se realizează căţărarea:
• Atârnat;
• Atârnat sprijinit.
d) Planul de execuţie:
• Orizontal;
• Vertical;
• Înclinat.
e) Modul de organizare:
• A colectivului: individual şi în grup;
• A aparatelor: separat şi în combinaţii.
f) Timpul de execuţie:
• Doi timpi;
• Trei timpi.
g) Modul de exersare:
• Cu oprire;
• Fără oprire.
15.4. ECHILIBRAREA
69
15.4.1 Caracteristici
Criterii de sistematizare:
a) Tipul echilibrului:
• Stabil;
• Instabil;
• Stabil - îngrădit.
b) Poziţia corpului:
• Stând;
• Sprijin;
• Faza de zbor.
c) Modul de manifestare a echilibrului:
• Static;
• Dinamic.
d) Locul de realizare:
• Pe loc;
• În deplasare;
• În faza de zbor.
70
• Folosirea diferitelor obiecte;
• Combinare cu transport de greutăţi de diferite dimensiuni;
• Echilibru cu partener pe diferite suprafeţe sau aparate;
• Echilibru pe suprafaţă mobilă;
• Realizarea unor procedee în condiţii diferite;
71
• Dezvoltarea comunicării şi colaborării în timpul efectuării acţiunilor;
• Dezvoltarea unor factori ai personalităţii.
72
CURSUL NR. 16
PARCURSURI APLICATIVE
16.2. CARACTERISTICI:
• Sunt adaptabile din punct de vedere al conţinutului şi dificultăţii;
• Oferă posibilităţi de gradare a efortului;
• Sunt atractive;
• Sunt naturale;
• Nu necesită dotări deosebite;
• Sunt dinamice;
• Sunt eficiente;
• Sunt complexe ca structură:
• Sunt frecvente în diverse tipuri de lecţii.
73
• Ştafeta.
Torentul este o formă de exersare a mijloacelor aplicative, care solicită o
viteză mare de desfăşurare. El este uşor de organizat, cerinţa principală fiind
aceea de menţinere a unei distanţe cât mai mici între executanţi, tot timpul
execuţiei.
Fiecare executant este nevoit să se orienteze în funcţie de cel dinaintea lui,
mărind sau reducând viteza de execuţie şi spaţiul.
Urmărirea este o formă de exersare mai rar folosită, inspirată din ciclism.
Dispunerea obstacolelor trebuie să sugereze o figură geometrică închisă
(cerc, triunghi, pătrat).
Modul de organizare şi de lucru „câte doi”, cel din urmă având obligaţia să-l
ajungă pe cel din faţă.
Urmărirea se încheie după ce s-au epuizat toate repetările stabilite de la bun
început, sau „urmăritorul” l-a ajuns pe „urmărit”.
Ştafeta este forma de exersare a mijloacelor aplicative, sub formă de
întrecere.
Pentru ştafete se montează parcursuri paralele, cu aceleaşi aparate, grade de
dificultate şi cerinţe.
Organizarea colectivului este pe echipe echilibrate, atât din punct de vedere
al posibilităţilor cât şi disponibilităţii executanţilor.
Întrecerea se porneşte prin comandă (dată de starter care poate fi: profesor,
elev ş.a.), după ce în prealabil s-a explicat întregul parcurs, s-au stabilit şi
comunicat regulile, penalizările, condiţiile de finiş şi câştigarea ştafetei,
premiile, condiţiile de revanşă, numărul de repetări.
Este obligatoriu ca să se treacă odată „de probă” prin traseu, ceea ce permite
verificarea gradului de înţelegere a sarcinilor (executanţi, ajutoare, arbitrii),
precum şi depistarea eventualelor puncte slabe legate de combinarea
mijloacelor aplicative componente.
Ştafeta se termină întotdeauna cu desemnarea câştigătorului.
74
16.6. RECOMANDĂRI PRIVIND PARCURSURILE APLICATIVE:
• Asigurarea integrităţii corporale;
• Asigurarea condiţiilor igienice;
• Organizarea colectivului în mod corespunzător;
• Introducerea mijloacelor şi procedeelor însuşite corect şi bine
stăpânite;
• Bună pregătire pentru efort;
• Acomodare cu traseul;
• Verificarea nivelului de înţelegere a cerinţelor de către executanţi;
• Corelarea conţinutului cu sarcinile lecţiei, nivelul de pregătire şi
vârsta executanţilor;
• Evitarea multitudinii sarcinilor pentru acelaşi parcurs;
• Folosirea pârghiilor de dozare (lungirea traseului, sarcini motrice
suplimentare, modificarea pauzelor);
• Folosirea întrecerilor;
• Supraveghere atentă din partea profesorului.
75
CURSUL NR. 17
Deprinderile motrice sunt acte sau acţiuni motrice ajunse prin exersare la un
înalt grad de stabilitate, precizie şi eficienţă. Acestea se formează după
naştere şi sunt consecinţa formării în scoarţa cerebrală motorie a unor
legături temporale cu atât mai trainice cu cât numărul repetărilor este mai
mare, iar vârsta subiecţilor mai mică.
La gimnastică putem vorbi de două grupe mari de deprinderi motrice, astfel:
1. Deprinderi motrice de bază şi aplicativ utilitare:
- mers, alergare, aruncare, prindere, săritură, târâre, căţărare, escaladare,
menţinerea echilibrului, ridicare şi transport de greutăţi;
76
2. Deprinderi motrice specifice:
- poziţii, mişcări de forţă, mişcări de balans (fie că sunt acrobatice, gimnice
ori specifice aparatelor – sol, sărituri, paralele, cal, inele, bârnă, bară fixă).
77
- demonstraţie realizată de către profesor ori de colegi;
- utilizarea chinogramelor, desenelor;
- utilizarea tehnicilor video şi filmelor;
- utilizarea machetelor.
Foarte importantă pentru formarea reprezentării mişcării este înţelegerea
perfectă a structurii ei, ceea ce duce la înţelegerea mecanismelor de
acţionare. În acest sens profesorul este obligat ca odată cu explicaţia şi
demonstraţia, să sublinieze acţiunile principale, momentele cheie, fazele
principale şi evitarea detaliilor nesemnificative.
2. Învăţarea, ceea ce presupune existenţa modelului şi raportarea la el. în
această fază trebuie rezolvate anumite sarcini:
- clarificarea senzaţiilor chinestezice;
- controlul asupra mişcărilor;
- corectarea greşelilor.
Pentru realizarea sarcinilor de mai sus se folosesc mai multe procedee
metodice dintre care cele mai frecvente sunt: trecerea lentă prin mişcare,
ajutorul şi sprijinul, feed-backul. În finalul etapei rezultă mişcări grosiere,
fără o execuţie estetică, virtuoasă.
3. Fixarea şi perfecţionarea deprinderilor:
Fixarea se realizează prin repetarea deprinderii în aceleaşi condiţii cu scopul
formării stereotipului dinamic care stă la baza ei.
Stereotipul dinamic asigură indici ridicaţi de cursivitate în execuţie,
stabilitate, precizie, expresivitate şi mai ales un consum scăzut de energie. El
este totuşi temporar. Persistă cu cât este mai bine fixat, dar dispare când
stimulii nu se mai repetă cu regularitate. În cazul nostru stimulul este
mişcarea de gimnastică însăşi.
Fenomenul fiziologic al conexiunii temporare dintre anumiţi centrii din
scoarţă, duce la condiţionare (crearea reflexelor) şi în final a deprinderii;
repetări sistematice duc la stereotip. De aici deducem cu uşurinţă importanţa
deosebită care trebuie acordată corectării greşelilor ce apar inevitabil într-un
proces de formare a deprinderilor la gimnastică.
Perfecţionarea se realizează prin schimbarea condiţiilor de execuţie, adică: a
poziţiei iniţiale ori finale, direcţiilor (altele decât cele în care s-au repetat
mişcările), vitezelor de execuţie (execuţii cu limită de timp), înălţimii
aparatului, eliminării ajutorului. De asemenea combinarea mişcărilor cu
altele fixate şi perfecţionate deja, precum şi antrenamentul ideomotor se
regăsesc în această etapă.
78
METODE FOLOSITE PENTRU FORMAREA DEPRINDERILOR
a) METODA GLOBALĂ
Se foloseşte mai ales când structurile tehnice sunt simple şi uşoare, dar şi în
învăţarea unor mişcări de dificultate, când toate condiţiile premergătoare
învăţării mişcării respective au fost îndeplinite. Putem folosi cu succes
metoda globală când sunt suficiente mijloace de asigurare şi ajutor.
În practica gimnasticii s-au conturat o serie de variante ale învăţării globale,
astfel:
a.1) metoda globală propriu-zisă: adică folosirea directă a mişcării în
întregime, în procesul de învăţare;
79
a.2) metoda folosirii exerciţiilor pregătitoare: care are la bază alegerea
unor mişcări din aceeaşi familie, cu structură asemănătoare, dar pe măsura
posibilităţilor executanţilor la care se adresează.
b) METODA PARŢIALĂ
80
VARIANTE ALE METODEI PARŢIALE
81
e) METODA DEMONSTRAŢIEI
Este foarte des utilizată pentru învăţare deoarece asigură în mare măsură
formarea unor reprezentări corecte, a sarcinii motrice respective şi
precizează acţiunile principale.
Prin demonstraţii se pot sublinia detalii tehnice şi anumite greşeli de
execuţie ce pot apărea pe parcursul învăţării.
Dintre procedeele care se încadrează aici amintim:
- demonstrarea mişcării în întregime;
- demonstrarea pe părţi sau numai a anumitor părţi;
- demonstrarea în ritm lent.
f) METODA PROGRAMĂRII
82
- transferul pozitiv al caracteristicilor mişcărilor de la un
moment la altul;
- transferul pozitiv al mişcărilor de la un aparat la altul;
- regulile alcătuirii algoritmilor;
- caracterul fiecărei acţiuni (de forţă, viteză, mobilitate,
coordonare etc.)
- structura tehnică a mişcării 8balans, rotaţie, îndreptare,
etc.)
- creşterea treptată a complexităţii exerciţiilor în
programare.
Din experienţa practică s-a constatat necesitatea împărţirii exerciţiilor în trei
serii (grupe), fiecare având finalităţi bine precizate.
Astfel:
Seria I-a de exerciţii se referă la prelucrarea cantitativă şi calitativă a
grupelor musculare implicate în efectuarea mişcării propuse spre învăţare,
asigurându-se deci suportul fizic al mişcării.
Seria a II-a de exerciţii asigură învăţarea şi consolidarea structurii tehnice
respective (a mişcării propriu-zise).
Seria a III-a de exerciţii oferă posibilitatea perfecţionării mişcării
respective prin includerea în diferite legări şi combinaţii.
Concepute special ori selecţionate exerciţiile trebuie să fie asemănătoare
cu structura mişcării ce trebuie învăţată, iar sarcinile motrice stabilite
trebuie să aibă strânsă legătură între ele, o succesiune logică şi o
dificultate mereu crescândă.
83
• număr corespunzător de repetări în cadrul aceleiaşi lecţii şi pe
parcursul întregii unităţi de învăţare;
• unităţi de învăţare structurate în concordanţă cu finalităţile şi cu
experienţa practicanţilor.
FIXAREA DEPRINDERII
• control şi autocontrol, corectarea greşelilor;
• cunoaşterea rezultatelor parţiale şi finale;
• creşterea eforturilor pentru parametrii de tehnicitate specifici mişcării;
• creşterea preocupării pentru corectitudine, precizie, amplitudine, ritm,
estetică.
APLICAREA ÎN CONDIŢII VARIATE
• schimbarea cerinţelor;
• modificarea condiţiilor de repetare (tempo, direcţii, muzică, legări,
combinaţii).
84
CURSUL NR. 18
PRINCIPIUL INTUIŢIEI
PRINCIPIUL ACCESIBILITĂŢII
85
Accesibilitatea este înţeleasă ca fiind corespondenţa dintre legile
creşterii şi dezvoltării copiilor şi natură, conţinutul şi esenţa mişcărilor pe
care aceştia trebuie să şi le însuşească.
Accesibilitatea stă deci în natura conţinutului, în ordonarea acesteia, precum
şi în măiestria profesorului de a prezenta cunoştinţele noi într-un stil cu o
metodă adecvată vârstei şi pregătirii executanţilor.
Orice mişcare propusă spre învăţare trebuie să fie destul de uşoară pentru a
putea fi învăţată, dar în acelaşi timp destul de grea pentru a reprezenta un
scop mobilizator pentru executanţi.
În cazul principiului accesibilităţii trebuie să funcţioneze regulile metodice:
- de la uşor la greu;
- de la cunoscut la necunoscut;
- de la simplu la complex.
86
Sistematizarea reprezintă legătura dintre conţinutul şi metodologia predării,
dintre măiestria profesorului de a transmite cunoştinţe în mod ordonat şi
caracterul ascendent al dificultăţii mişcării.
Datorită complexităţii mişcărilor de gimnastică, precum şi a multitudinii şi
varietăţilor, este absolut necesară respectarea continuităţii exersărilor
sistematice, pentru obţinerea automatismului necesar şi economisirea
energiei, în vederea unei execuţii corecte şi estetice.
În gimnastică, principiul sistematizării trebuie înţeles ca:
• trecere sistematică de la o sarcină la alta;
• trecere de la o etapă la alta;
• trecere de la însuşirea unei mişcări la alta.
Pentru aplicare în practică a acestui principiu, profesorul trebuie:
• să prevadă o succesiune corespunzătoare a sarcinilor motrice;
• să asigure repetarea ritmică a mişcărilor în cadrul mai multor lecţii;
• să asigure o capacitate de efort minimă prin alternarea
corespunzătoare cu pauzele şi odihna;
• să decidă trecerea în timp util la învăţarea alto mişcări noi, simultan cu
perfecţionarea celor învăţate anterior;
• să asigure lecţiilor şi un caracter educativ, pe lângă cel instructiv.
87
CURSUL NR. 19
ROLUL ŞI IMPORTANŢA ACOMPANIAMENTULUI MUZICAL ÎN
GIMNASTICĂ
88
acompaniamentul muzical să fie recomandat pentru toate formele de
practicare a gimnasticii.
89
În veriga de influenţare selectivă, caracterul muzicii trebuie de
asemenea, să sublinieze caracterul mişcării. Muzica trebuie să fie variată,
cursivă, impetuoasă, forte, energică, lină ori vioaie, astfel încât să fie
subliniată şi structura mişcării, nu numai caracterul.
În partea fundamentală muzica este folosită mai ales pentru
acrobatică şi combinaţii gimnice, iar pentru lucrul la aparate ca fond pentru
menţinerea bunei dispoziţii.
În încheierea lecţiei este de asemenea recomandat un
acompaniament muzical care să asigure o revenire a parametrilor
funcţionali, o liniştire după efortul depus. Pentru mers, alergare ori diferite
forme de deplasare, muzica folosită poate fi asemănătoare cu cea folosită în
partea pregătitoare pentru efort.
90
3. Se aleg bucăţi muzicale cunoscute, iar pe
tema principală se „brodează” variaţiuni în
acelaşi timp cu compoziţia mişcărilor. Acesta
este de asemenea un procedeu care solicită o
colaborare strânsă între profesor şi
corepetitor, iar amândoi trebuie să fie foarte
buni specialişti ai domeniului.
91
CURSUL NR. 20
92
- starea ponderală optimă
- corectitudinea atitudinii
93
EFECTELE GIMNASTICII APLICATE ÎN ALTE DOMENII
DEZVOLTARE ARMONIOASĂ
- Îmbunătăţirea aspectului somatoscopic
- Armonizarea proporţiilor
- Atitudine corectă a corpului
ADAPTARE ÎN PLANUL SFEREI FIZIOLOGICE ŞI PSIHICE
- inima împinge o cantitate mai mare de sânge
- se măreşte cantitatea de sânge din vase
- sângele devine mai fluid şi circulă mai uşor
- creşte forţa, rezistenţa muşchilor
- creşte mobilitatea articulară şi supleţea musculară
- capacitatea plămânilor creşte şi devin capabili să ventileze o
cantitate mai mare de aer pe minut
- scade ţesutul adipos şi ţesutul gras din jurul viscerelor
- creşte capacitatea muşchilor de a extrage glucoza din sânge
- creşte capacitatea muşchilor de a prelua şi a utiliza grăsimile
din sânge în vederea procurării de energie
- se îmbunătăţeşte capacitatea sistemului imunitar
- se îmbunătăţeşte tranzitul intestinal
- se îmbunătăţeşte echilibrul şi coordonarea mişcărilor
- se îmbunătăţeşte viteza de reacţie la stimuli diferiţi
- se ameliorează imaginea de sine şi încrederea în
posibilităţile proprii
- se dezvoltă personalitatea
COBATEREA INSTALĂRII ANUMITOR BOLI
Lombopatii, afecţiuni endocrine, boli ale plămânilor, cardiace şi
ale circulaţiei, mai ales ateroscleroza şi cardiopatia ischemică, diabetul,
obezitatea, infecţiile, depresia şi anxietatea).
MĂRIREA RANDAMENTULUI ÎN MUNCĂ
CREŞTEREA PERFORMANŢELOR PPROFESIONALE ŞI
SOCIALE
SOCIALIZARE ŞI RESOCIALIZARE
ÎMBUNĂTĂŢIREACALITĂŢII VIEŢII
94
Fiind ramură a gimnasticii de bază, poziţiile şi mişcările
segmentelor ori ale întregului corp, constituie mijloace ale gimnasticii
aplicate în alte domenii. Acestea alcătuiesc exerciţii care se adresează unuia
ori mai multor segmente, acţiunea lor fiind profilactică, corectivă, de
reeducare, de recuperare şi de asigurare a unei baze motrice bogate.
Sarcinile exerciţiilor sunt:
• să tonifice musculatura pentru a asigura forţa necesară
menţinerii poziţiilor corpului şi a segmentelor sale, precum
şi mişcările lor;
• să acţioneze asupra SN pentru a facilita conexiunile necesare
realizării stereotipului dinamic de la baza deprinderilor
motrice;
• să activeze funcţiile organismului;
• să prevină şi să corecteze deficienţe, să reeduce şi să
recupereze;
• să elimine cauzele producerii deficienţelor;
Structura exerciţiilor este simplă ori complexă (după caz),
exerciţiile fiind statice (poziţii) şi dinamice (deplasarea segmentelor în spaţiu
datorită activităţii musculare.
a. Exerciţiile statice sunt de fapt poziţii ale întregului corp,
fundamentale şi derivate (stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijin)
la care se adaugă poziţii ale segmentelor (cap, membre superioare, inferioare
şi trunchi). Aspectul simetric sau asimetric al acestor poziţii este diferit în
funcţie de scop. Efortul depus este izometric.
Poziţia stând, în care sprijinul se face pe o suprafaţă mică, prin
intermediul tălpilor este destul de greu de menţinut, echilibrul fiind instabil,
datorită faptului că CGG se află deasupra punctului de sprijin. Dacă corpul
este scos din această poziţie în urma acţiunii unei forţe, el se răstoarnă şi nu
mai revine decât cu ajutore exterior sau suplimentar. Exerciţiile de mers şi
de echilibru simple ori cu modificări ale poziţiei segmentelor între ele,
acţionează asupra componentei neuro-psihice.
Poziţia pe genunchi prezintă o mai bună suprafaţă de sprijin, dar
CGG se află tot deasupra suprafeţei de sprijin, deci poziţia este de echilibru
instabil. De aceea se recomandă mai ales variante mixte ale acestei poziţii
(sprijin pe genunchi), în care coloana este degajată de funcţia ei pentru
asigurarea posturii bipede. Exerciţiile efectuate în poziţia pe genunchi
adresate coloanei şi combinate cu exerciţii de respiraţie au efecte bune.
Poziţia aşezat este o poziţie stabilă, în care suprafaţa de sprijin este
mai mare, bazinul este blocat, ceea ce asigură o mai bună localizare a
mişcărilor de la ni8velul trunchiului, membrelor inferioare. Exerciţiile
95
efectuate în această poziţie sunt de obicei pentru mobilitate la nivelul
trunchiului şi al membrelor inferioare, ele asociindu-se foarte bine cu
respiraţia diafragmatică ce permite creşterea intensităţii efortului.
Poziţia culcat şi derivatele ei este o poziţie stabilă, cu mare
suprafaţă de sprijin. Coloana este eliberată de funcţia statică, iar exerciţiile
efectuate din această poziţie devin mai ample şi se adresează trunchiului,
coloanei vertebrale (ce poate fi prelucrată pe segmente, cervical, toracal,
lombar), membrelor inferioare şi superioare.
Poziţia atârnat este de echilibru stabil, CGG aflându-se sub
punctul de apucare. Un corp scos dintr-o astfel de poziţie revine întotdeauna
la ea după mişcări de pendulare. Poziţia este grea datorită gravitaţiei, iar
executantul trebuie să depună efort izometric de consolidare ca s-o menţină.
Din această cauză atârnatul nu este recomandat pentru toţi (mai ales pentru
cei cu laxitate articulară la nivelul umărului), utilizându-se mai des variante
ale ei. Exerciţiile din poziţia atârnat sunt folosite cu succe3s pentru deviaţiile
coloanei.
b. Exerciţiile dinamice au la bază mişcări ale segmentelor şi
acţiunea de scurtare sau lungire a musculaturii, în funcţie de structura
mişcării.
Ele pot fi libere, cu partener, cu obiecte (bastoane, mingi medicale,
gantere, alte obiecte), la aparate speciale (scara fixă, scara marinărească,
banca de gimnastică, băncuţa curbată, cadru, helcometru, frânghia, scripeţi,
cărucior montat pe banca de gimnastică, ş.a.m.d.).
Exerciţiile care se efectuează sunt:
• analitice şi se adresează muşchilor sau grupelor de muşchi,
articulaţiilor ori grupelor de articulaţii,
• aplicative;
• din cadrul gimnasticii artistice (acrobatică şi sărituri);
• de respiraţie;
• de relaxare psiho-tonă (mai ales la deficienţe – rigiditate,
contractură, etc.)
• jocuri.
Mijloacele folosite în gimnastica aplicată în alte domenii se
utilizează separat sau constituie programe, care se supun anumitor reguli şi
principii, astfel:
PRINCIPIILE CARE SE APLICĂ ÎN CADRUL
PROGRAMELOR DE GIMNASTICĂ sunt:
• adaptarea conţinutului la caracteristicile practicanţilor;
• prelucrarea analitică
• concordanţa cu starea de sănătate
96
• evitarea accidentelor
• alternarea exerciţiilor mai simple cu cele complexe şi de
respiraţie
• alternarea tipurilor de activitate musculară şi acţiune a
segmentelor
• alternarea efortului cu pauzele
• individualizarea dozării şi8 gradarea efortului
• pregătirea sistematică prin aplicarea continuă a programului
• asocierea cu alte mijloace (saună, duş, masaj)
97
- lipsa pregătirii pentru efort (încălzirii)
- lipsa gradării efortului şi lipsa gradării programelor din punct de
vedere al complexităţii
- compoziţie neadecvată a programului (lipsa variabilităţii în
structura exerciţiilor, lipsa alternanţei conteracţie-întindere-relaxare)
- poziţii neadecvate (mai ales ale picioarelor la mişcările de
răsucire)
FAZELE UNUI PROGRAM DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ
98
Pentru îndeplinirea sarcinilor ce revin gimnasticii aplicate în alte
domenii, profesorul trebuie să întreprindă anumite acţiuni. Astfel:
- cunoaşterea şi aprecierea elevilor din punctul de vedere al
creşterii şi dezvoltării, al particularităţilor psihice
- controlul în vederea descoperirii eventualelor deficienţe
- formarea grupelor :
- d.p.d.v. al deficienţelor – persoane fără deficienţe
- persoane cu deficienţe
-grupe mixte(când altfel nu e posibil)
- după nivelul calităţilor motrice
- după vârstă, sex, experienţa anterioară
- conceperea programelor de prevenire
de corectare
de reeducare
de recuperare
de pregătire fizică generală/specială
- aplicare individualizată a programelor
- colaborarea cu medicul
- asigurarea controlului medical periodic
Deoarece exerciţiile efectuate în scop profilactic au o mare
răspândire la noi, amintim câteva dintre modalităţile prin care se reuşeşte
prevenirea instalării unor deficienţe fizice, scăderea nivelului calităţilor
motrice, diminuarea condiţiei fizice şi deteriorarea stării de sănătate:
• Execuţie simetrică
• Influenţare a tuturor segmentelor
• Concordanţă între structura exerciţiilor şi particularităţile
perioadei de viaţă în care se găsesc persoanele cărora acestea
se adresează
• Înlăturarea condiţiilor ce pot provoca accidentări şi limitarea
ori înlăturarea din cadrul programelor a mişcărilor sau a
exerciţiilor care contravin prevenirii (exemple: îndoirile
ample de trunchi, extensii ale capului şi trunchiului, ş.a.)
• Implementarea în programe a unui număr mai mare de
exerciţii pentru musculatura cefei, spatelui, abdomenului şi
susţinătoare ale bolţii plantare
• Tonifierea musculaturii şi pregătirea ligamentelor
genunchilor şi gleznelor
• Combaterea efectelor nocive ale activităţilor unilaterale
(profesionale ori sportive)
99
CURSUL NR. 21
ASIGURAREA ÎN GIMNASTICĂ
100
- contracturi
- disjuncţii
- luxaţii
- afecţiuni ale nervilor
- lovituri
- inflamaţii
- întinderi
- entorse
- fracturi
- altele nespecifice activităţii sportive(dureri diverse, etc.).
PROBA SAU ACTIVITATEA DEPUSĂ LA MOMENTUL
ACCIDENTĂRII:
- pregătire pentru efort
- pregătire tehnică
- program de gimnastică zilnică, de loisir, etc.
RATA ACCIDENTĂRII:
- frecvente
- destul de frecvente
- rare
- foarte rare
Între rata accidentării şi nivelul de maturizare, între rata
accidentărilor şi caracteristicile fizice solicitate de efectuarea exerciţiilor de
gimnastică există o relaţie de interdependenţă. Pentru recomandările privind
prevenirea accidentelor, este bine de ştiut că studiile efectuate au subliniat
faptul că interdependenţa dintre procesul de creştere şi cerinţele specifice,
rata accidentărilor este mai mare la fete.
Cei care prezintă mai multe caracteristici dintre cele necesare
efectuării exerciţiilor de gimnastică sunt mai puţin expuşi accidentărilor.
CAUZELE ACCIDENTELOR
1. METODICE:
- nerespectarea principiilor didactice (mai ales pe cel al
sistematizării, accesibilităţii şi al continuităţii);
- absenţa din structura lecţiei a verigilor de pregătire pentru efort şi
influenţare selectivă a aparatului locomotor, ori insuficient timp alocat
acestora;
- dozare neadecvată a repetărilor ceea ce înseamnă că efortul depus
este prea mare în raport cu posibilităţile fiecăruia şi se generează o stare de
oboseală accentuată;
101
- neconcordanţă între nivelul calităţilor motrice şi psihomotrice şi
cerinţele pentru realizarea mişcării respective;
2. PROFESORUL:
- slab pedagog;
- stil de conducere al lecţiei neadecvat, metode nepotrivite;
- lipsă de autoritate;
- necunoaşterea elevilor (particularităţi de vârstă, nivel de
pregătire);
- nerespectare paşilor metodici pentru învăţarea mişcării
respective;
- condiţie fizică şi psihică slabă;
- neacordarea ajutorului necesar;
- dezinteres faţă de starea de sănătate a elevilor, ori faţă de alte
probleme care le afectează pregătirea;
3. ELEVUL:
- reprezentare incorectă a mişcării;
- nivel scăzut al calităţilor motrice şi psihomotrice, dezinteres faţă
de creşterea acestuia;
- lipsa experienţei anterioare (nedeclarată);
- instabilitate emoţională;
- indisciplină continuă după comenzile de încetare;
- indisciplină - nu execută mişcarea indicată;
- lucrează nesupravegheat înainte ori după lecţie;
- pariuri, provocări, teribilisme;
- carenţe (nedeclarate) ale stării de sănătate;
4. CONDIŢII DE LUCRU:
- lipsa saltelelor şi a materialelor de protecţie (bureţi, palmiere,
magneziu, ş.a.);
- igiena improprie (lumină şi căldură insuficiente, aer viciat,
aparate greşit amplasate şi fără spaţiu de siguranţă);
- neglijenţă în montarea aparatelor;
- lipsa controlului stării aparaturii;
ASIGURAREA ÎN GIMNASTICĂ
102
independent, individual sau în grup, în săli de gimnastică ori în aer liber este
prevenirea accidentelor.
FORMELE asigurării sunt: asigurarea propriu-zisă
autoasigurarea
PROCEDEE DE ASIGURARE
1. Asigurarea propriu-zisă (asistenţa) este definită ca
fiind un procedeu de urmărire atentă a execuţiei şi
intervenţie activă în caz de necesitate;
2. Autoasigrarea este constituită din măsurile pe care şi
le ia însuşi executantul în cazul unor mişcări incorecte
ori defecţiuni tehnice. Cele mai frecvente sunt:
micşorarea amplitudinii, sprijin suplimentar, săritură
de pe aparat, alte mişcări pentru compensare.
Ajutorul este cel mai important procedeu de asigurare şi are mai
multe forme:
- ajutor direct este forma ajutorului în care profesorul
intervine în realizarea mişcării
- ajutor indirect este forma ajutorului în care sunt utilizate
aparate ajutătoare
- sprijinul formă a ajutorului în care se realizează atingerea
executantului în scopul măririi încrederii
- acustic (verbal) şi optic (alte semnale)
PREVENIREA ACCIDENTELOR
103
10. Cultivarea unor relaţii principiale cu executanţii şi familiile
acestora.
104