Curs Gimnastica PDF Free 1 de Baza Universitatea de Educaatie Fizica Si Sport

lOMoARcPSD|18248185
curs-gimnastica-pdf-free (1) de baza universitatea de

educaatie fizica si sport
gimnastica (Université Euro Méditerranéenne de Fès)
StuDocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)
lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 1
OBIECTUL TEORIEI ŞI METODICII GIMNASTICII
Gimnastica poate fi definită drept „ sistem ( structură, formă ) de exerciţii

fizice, aplicat analitic şi-sau global, care influenţează selectiv şi-sau
cumulativ aparatul locomotor, în vederea perfecţionării şi armonizării
mişcărilor corpului omenesc, a formării ţinutei sale corecte ( ALEXE N. &
colaboratorii., Treminologia educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti, 1974 )
.
Gimnastica face parte din domeniul „Cultură fizică”, şi este prezentă în
toate sistemele de educaţie fizică şi sport, fiind o disciplină de bază ce are
forme proprii de practicare, metode de instruire şi cercetare bine
definite,specialişti şi practicanţi.
Gimnastica are o teorie şi o metodică proprie precum şi un conţinut

specializat, dar foloseşte şi aplică date din alte stiinţe precum: anatomia,
fiziologia, biochimia, biomecanica, pedagogia, psihologia, cibernetica,
statistico-matematica, etc.
.Gimnastica. are forme clasice dar şi specifice de organizare precum: lecţia

de educaţie fizică şi sport, gimnastica de înviorare, minutul de gimnastică,
gimnastica de întreţinere, gimnastica aerobică, etc. În cadrul instruirii se
folosesc metodele verbale (explicaţii, corectări, dialog, etc.), şi metode
neverbale-demonstrative precum cea fragmentat-imitativă, ce poate fi
parţială sau globală. În cadrul cercetării domeniului gimnasticii, metodele de
cercetare cel mai des utilizate sunt: studiul bibliografiei, observaţia, ancheta,
chestionarul, interviul, experimentul, metode de analiză şi prelucrare a
datelor
SCOPUL ŞI SARCINILE GIMNASTICII
Scopurile prioritare ale gimnasticii sunt: dezvoltarea fizică armonioasă şi

multilaterală, formarea ţinutei corecte, formarea şi perfecţionarea mişcărilor
coordonate şi estetice, refacerea şi recuperarea posttraumatică şi
postoperatorie şi după efort.
Sarcinile principale ale gimnasticii sunt:
1. Dezvoltarea corectă şi armonioasă a organismului în creştere.
2. Dezvoltarea calităţilor motrice: F, M-S, V, Î, D, R.
3. Dezvoltarea capacităţii de relexare a organismului.
4. Însuşirea tehnicii de bază a tuturor mişcărilor.

lOMoARcPSD|18248185
5. Dezvoltarea funcţiilor organismului(menţinarea sănătăţii şi mărirea

capacităţii de efort).
6. Corectarea atitudinilor deficiente şi a deficienţelor fizice.
7. Reducerea deficienţelor motrice, recuperare funcţională după
accidentări.
8. Menţinerea capacităţilor motrice şi a ţinutei corecte la indici optimi la
orice vârstă, precum şi a expresivităţii gesturilor.
9. Însuşirea unui conţinut motric bogat din ramurile gimnasticii de
performanţă.
10. Asigerarea unui suport fizic corespunzător practicării altor ramuri
sportive.
CARACTERISTICILE GIMNASTICII
Gimnastica are următoarele caracteristici ce o deosebesc şi o

particularizează faţă de celelalte mijloace ale educaţiei fizice şi sportului
după cum urmează:
1. Are un conţinut bogat, foarte variat şi diferit în ceea ce priveşte gradul
de dificultate solicitat şi de efortul ce se cere la realizarea lui.
2. Mişcările specifice gimnasticii au un caracter analitic, fapt cei conferă
posibilitatea de a acţiona eficient şi selectiv asupra grupelor musculare şi a
articulaţiilor.
3. Forma de execuţie este specifică gimnasticii – în stabiliraea notei
finale o parte importantă o are şi execuţia elmentelor, spre deosebire de alte
ramuri sportive (atletism), unde lungimea sau înălţimea săriturii face
departajarea concurenţilor şi nu forma de executare a lor.
4. Stăpânirea şi adaptarea mişcărilor executanţilor în condiţii
neobişnuite, conduc la coordonarea aparatului locomotor şi dezvoltarea
orientării în spaţiu.
5. Conţinutul specific al gimnasticii conduce la dezvoltarea unor
atitudini comportamentale precum: voinţa, hotărârea, curajul, perseverenţa,
altruismul, dârzenia, stăpânirea de sine, sociabilitatea, disciplina, etc.
MIJLOACELE GIMNASTICII
1. Exerciţii de front şi formaţii: se execută în colectiv şi sunt utilizate

pentru introducerea colectivului în activitatea specifică gimnasticii, cu
scopul organizării, captării atenţiei şi disciplinării colectivului. Ele cuprind:
acţiuni pe şi de pe loc, acţiuni de şi din deplasare, alcătuiri şi schimbări de
formaţii.
2. Exerciţii de dezvoltare fizică generală sunt:

lOMoARcPSD|18248185
a. exerciţii libere simple (se execută fără aparate), ce acţionează asupra

segmentelor corpului-cap, gât, braţe, trunchi, picioare;
b. exerciţii libere compuse (se execută cu şi fără aparate sau obiecte
portative- bastoane, mingi, măciuci, gantere, extensoare, corzi, bastoane,
cercuri, etc. ) atunci cînd în exerciţiile executate acţionează două sau mai
multe segmente simultan. Contribuind la însuşirea bazelor generale ale
mişcărilor (direcţia precisă, amplitudinea, gradul de încordare şi relaxare,
repere temporale- viteză, ritm, tempo-, structura coordinativă, ţinuta
specifică), aceste exerciţii trebuie realizate şi executate cu cea mai mare
precizie.
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală pot fi executate şi la unele aparate
precum: scara fixă, banca de gimnastică( simplă sau cu cărucior mobil), bara
de balet, etc.
3. Exerciţii aplicative sunt cele folosite în fiecare zi precum: mersul,
alergarea, săritură, aruncare, prindere(nespecifice gimnasticii) şi căţărare,
escaladare, târâre, transport de greutăţi, echilibru(specifice gimnasticii).
4. Exerciţii acrobatice sunt exerciţiile executate individual, în doi şi în
grup(piramide), şi au un caracter static sau dinamic. De asemenea aceste
exerciţii dinamice pot fi executate şi la unele aparate speciale precum: plasa
elastică, roata acrobatică, trambulina elastică, bascula, taruşca, etc. Aceste
exerciţii acrobatice au rolul de a dezvolta coordonarea generală şi fină a
mişcărilor, simţul chinestezic, orientarea în spaţiu, aprecierea distanţei,
echilibrul, coordonarea organismului în condiţii neobişnuite, precum şi unele
trăsături ale personalităţii( curaj, dârzenie, etc.)
5. Exerciţiile de gimnastică ritmică sunt exerciţii executate individual sau
în ansamblu, liber saui cu obiecte portative ca: mingi, panglici, cercuri,
corzi, eşarfe, măciuci. Exerciţiile au caracter de dans deoarece se execută pe
muzică şi contribuie prin aceasta la dezvoltarea simţului şi educaţiei
muzicale şi estetice. Aceste exerciţii constau din: elmente de echilibru, val,
săltări şi sărituri, întoarceri, piruete(libere sau cu obiectul mânuit). Dezvoltă
spiritul de creativitate datorită posibilităţilor infinite de legare a elementelor,
atât a celor ce execută cât şi a profesorilor şi antrenorilor.
6. Exerciţii de gimnastică artistică sunt execiţiile executate la aparatele de
gimnastică, feminin(sărituri, paralele, bârnă, sol), masculin( sol, cal cu
mânere, inele, sărituri, paralele, bară fixă), şi constau din poziţii, mişcări de
elan, balans şi forţă executate cu o tehnică bine determinată, fiind în acelaşi
timp şi probe de concurs.
7. Exerciţii de sport aerobic sunt exerciţii compuse din: paşi specifici,
mişcări de forţă, de echilibru, de coordonare şi viteză în regim de
complexitate, executate pe muzică, individual, duo, trio,şi ansamblu.

lOMoARcPSD|18248185
8. Exerciţii la trambulina elastică(trampoline)sunt exerciţii compuse din

sărituri acrobatice simple sau complexe, cu rotaţii multiple în jurul axelor
corpului(numărul acestor rotaţii stabilesc dificultatea acestor exerciţii).
TERMINOLOGIA GIMNASTICII
Definiţia, scopul şi evoluţia terminologiei gimnasticii
Terminologia gimnasticii cuprinde totalitatea termenilor folosiţi pentru

denumirea poziţiilor, mişcărilor şi exerciţiilor caracteristice acestei ramuri
sportive.
Scopul terminologiei gimnasticii îl reprezintă înţelegerea corectă a
conţinutului exprimat. Conţinutul gimnasticii se modifică permanent( apar
elemente şi combinaţii noi), în acelaşi timp modificându-se şi termenii
folosiţi, ediţia din 1974 a „Terminologiei gimnasticii” lucrare srisă de Adina
Stroescu şi Robert Podlaha, fiind una din cele mai complete.
Cerinţele fundamentale ale terminologiei
1. Să respecte particularităţile de limbă.

2. Să fie precisă, clară şi concisă.
3. Să fie ştiinţifică pentru a putea fi mijloc de comunicare
internaţională(descifrarea şi descrierea exerciţiilor, înţelegerea codului de
punctaj necesită un limbaj comun, accesibil tuturor).

lOMoARcPSD|18248185
Anexă la Cursul Nr. 1
GIMNASTICA
G. APLICATĂ ÎN
G. DE BAZĂ G. DE PERFORMANŢĂ
ALTE DOMENII
G. ORGANIZATORICĂ G. ARTISTICĂ M şi F G. PROFILACTICĂ
G. PENTRU DEZVOLTARE FIZICĂ G. RITMICĂ F G. RECUPERATORIE
G. APLICATIVĂ G. ACROBATICĂ M şi F G. ALTOR SPORTURI
G. AEROBICĂ M şi F
TRAMPOLINE M şi F
G. F. A. (gimnastica pentru toţi)
AGENDĂ
G = gimnastică
M = masculin
F = feminin

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 2
GIMNASTICA DE BAZĂ
1. DEFINIŢIE, CARACTERISTICI, OBIECTIVE, SARCINI

Gimnastica de bază este ramura gimnasticii ce operează cu un sistem de
exerciţii naturale şi special concepute, cu grad mare de accesibilitate,
aplicabilitate, şi adaptabilitate pentru toate vîrstele, gradele de pregătire ori
condiţiile materiale în care se exersează.
Caracteristici :
1. Are un conţinut variat şi bogat, compus din mişcări naturale şi speciale
(special create în funcţie de scopul urmărit);
2. Este o ramură necompetiţională;
3. Are un grad ridicat de adresabilitate, adaptabilitate şi accesibilitate;
4. Permite localizarea precisă a acţiunilor şi prelucrarea analitică a
musculaturii şi a articulaţiilor;
5. Influenţă selectivă asupra grupelor musculare, a segmentelor şi a
articulaţiilor;
6. Necesită dotări şi condiţii materiale minime;
7. Are efecte multiple asupra : capacităţii de efort, marile funcţiuni, aspectul
segmentelor şi al întregului corp;
8. Influenţează benefic starea de sănătate fizică şi psihică formând
deprinderi de igienă, comportament adecvat şi disciplină.
Obiective :
1. Dezvoltare fizică corectă şi armonioasă;
2. Întărirea şi menţinerea stării de sănătate;
3. Dezvoltarea calităţilor şi deprinderilor motrice de bază şi aplicative,
formarea deprinderilor de organizare structurală a activităţilor de
educaţie fizică şi sport;
4. Dezvoltarea marilor funcţii şi menţinerea la indici superiori;
5. Asigurarea bazei fizice şi motrice, necesare practicării altor ramuri
sportive, activităţi profesionale şi sociale;
6. Formarea deprinderilor de practicare sistematică şi independentă a
exerciţiilor de gimnastică;
7. Recuperarea şi refacerea în perioada de convalescenţă;
8. Dezvoltarea unor componente ale personalităţii precum: perseverenţa
capacitatea de execuţie, autoconducere şi autocontrol, colegialitate,
sociabilitate, principialitate, colegialitate, altruism, prietenie etc.

lOMoARcPSD|18248185
Sarcini :
1. Creşterea indicilor calităţilor motrice(V,Î,F,R,M-S);
2. Perfecţionarea capacităţii de coordonare a acţiunilor;
3. Dezvoltarea şi menţinerea capacităţii de efort;
4. Formarea şi dezvoltarea simţului chinestezic, al orientării în spaţiu şi
aprecierii distanţei, al ritmului şi tempoului, al echilibrului şi a
gradului de amplitudine, al gradului de încordare şi relaxare;
5. Prelucrarea selectivă şi analitică a grupelor musculare a articulaţiilor
şi a segmentelor;
6. Prevenirea şi reducerea unor atitudini deficiente;
7. Formarea ţinutei corecte şi menţinerea la nivel ridicat a condiţiei
fizice, atât la copii cât şi la persoanele de vârsta a III-a;
8. Formarea deprinderilor ajutătoare altor ramuri sportive.
2. SISTEMATIZAREA GIMNASTICII DE BAZĂ
A. Gimnastica organizatorică-este partea G.de B. care formează
capacitatea de organizare şi conducere a colectivelor, de autoorganizare
şi autoconducere.
.B. Gimnastica pentru dezvoltare fizică-este partea G.de B. cu cel mai
bogat şi variat conţinut, accesibil şi adaptabil la orice nivel de pregătire,
vârstă, sex, scop şi condiţii materiale.
C. Gimnastica aplicativă - este partea G. de B. prin care executanţii sunt
pregătiţi pentru rezolvarea unor situaţii concrete din viaţă.
3. MIJLOACELE GIMNASTICII DE BAZĂ
3.1.MIJLOACELE GIMNASTICII ORGANIZATORICE
3.1.1.EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII
Sarcini : au largă aplicabilitate în lecţiile şi programele de gimnastică,
diferite ramuri sportive şi spectacole sportive la începutul şi sfârşitul marilor
competiţii(J.O., C.M., J.M.U. etc.); milloace importante pentru organizarea
colectivelor; introducerea în activitatea specifică gimnasticii; disciplinarea
colectivului; captarea atenţiei; dezvoltarea orientării în spaţiuşi apreciere a
distanţei; utilizarea judicioasă a spaţiului de lucru şi a economisirii timpului
prin folosirea exerciţiilor selective şi analitice; educarea atenţiei, prezenţa de
spirit, concentrarea, siguranţa şi sincronizarea mişcărilor; formarea
capacităţii de organizare şi conducere a colectivului, de autoorganizare şi
autoconducere.
Indicaţii metodice – În predarea exerciţiilor de F.şi F.e necesar a se respecta
următoarele: denumiri corecte; precise şi unitare a formaţiilor, acţiunilor şi
comenzilor; la executarea comenzilor se va urmări: precizia, sincronizarea,
ţinuta corectă; exerciţiile vor fi accesibile; se desfăşoară la comandă.
Comanda – expresie verbală la modul imperativ, prin care sunt anunţate
acţiunile şi exerciţiile ce urmează a fi efectuate.Formată din două părţi:

lOMoARcPSD|18248185
a. partea prevestitoare- reprezintă anunţarea acţiunii ce va trebui să fie

executată.
b. partea săvârşitoare(executivă) – ce este de obicei un cuvânt, rostit scurt,
precis, ce declanşează execuţia propriu-zisă.
Unele comenzi sunt aceleaşi pentru acţiuni de acelaşi tip precum : „luat”
pentru poziţii(a unui segment, mai multe segmente sau întregul corp), sau
„marş” pentru deplasări(fie mers, alergare, săritură ori altă acţiune ce
implică deplasarea). Între cele două părţi se face o scurtă pauză pentru
captarea atenţiei colectivului. În cazul greşelilor de execuţie sau de
exprimare se foloseşte expresia „ La loc comanda”, şi se reia în întregime
comanda iniţială.
TERMENI DE BAZĂ:
Formaţia–modul de dispunere a executanţilor în vederea executării
acţiunilor colective.
Tipuri de formaţii:
A. De adunare(în linie pe 1,2, „n”rânduri,unghi,careu, semicerc, cerc,

grup)
B. De deplasare(coloană-şir câte 1, 2, „n”).
C. De lucru(coloană de gimnastică câte 3,4, „n” pe mijlocul sălii, în şah, în
trepte, în cocor(închis-deschis), în cerc, în semicerc, grup).
Formaţiile semicerc, cerc şi grup au dublă utilizare atât ca formaţii de

adunare cât şi de lucru. Formaţiile enumerate anterior se folosesc pentru
organizarea colectivului în vederea exersării şi pregătirea organismului
pentru efort(încălzirea aparatului locomotor).
Aceste formaţii se pot alcătui de pe loc(din linie ori din coloană), şi din
deplasare(diferite variante de mers, alergare, sărituri, etc.).
Componentele formaţiei :
1. Frontul - direcţia spre care sunt orientaţi componenţii formaţiei cu faţa.

2. Flancul - reprezintă extremitatea formaţiei(stângă sau dreaptă).
3. Lăţimea-spaţiul dintre flancul drept şi flancul stâng(e egală cu numărul
de şiruri).
4.Rândul(linia)-dispunerea executanţilor umăr lângă umăr, pe linia
frontului.
5. Adâncimea-spaţiul cuprins între prima şi ultima linie.
6. Coloana(şirul)-dispunerea executanţilor unul înpoia celuilalt.
7. Intervalul-spaţiul dintre doi executanţi pe linia frontului(a umerilor).
8. Distanţa-spaţiul cuprins între doi executanţi aflaţi în coloană(şir).

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 3
3. EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII
A. ACŢIUNI PE ŞI DE PE LOC :
- stând controlat
- repaus
- alinierea
- numărătoarea, raportul
- întoarceri pe loc
- ruperi de rânduri(cu şi fără oprire)
- deplasarea formaţiei pe distanţe scurte
- acţiuni complexe
ACŢIUNILE PE ŞI DE PE LOC, se execută uzual la începutul şi sfârşitul

lecţiilor de educaţie fizică şi sport, activităţi sportive, antrenament etc., dar şi
ori de câte ori e necesară reorganizarea colectivelor în alte formaţii de lucru,
atenţionarea şi disciplinarea colectivului.
3.1. Stând controlat-e o poziţie derivată din poziţia „stînd”, caracterizată

prin: călcâiele apropiate(lipite), abdomenul supt, spatele drept, capul sus,
braţele jos întinse, palmele întinse cu degetele mijlocii lipite pe linia
mediană a coapselor, corpul uşor înclinat înainte.
COMANDA pentru „Stând controlat” este : „ DREPŢI ! ”
3.2.Repaus-e o poziţie de aşteptare opusă stândului controlat şi are

următoarele forme:
- repausul mic-greutatea pe piciorul stâng, piciorul drept oblic înainte uşor
îndoit, spatele şi braţele relaxate. Se execută în formaţii dispuse în linie şi
formaţii restrânse
- repausul mare-picioarele uşor depărtate, greutatea repartizată egal,
spatele şi braţele relaxate, mâinile încrucişate la spate. Se execută în
formaţie de şir, şi formaţiile în care distanţele şi intervalele sunt mărite;
repaus cu ruperea rândurilor şi părăsirea formaţiei.
COMANDA pentru „Repaus” : „Pe loc....... repaus !”

„În repaus rupeţi rîndurile.......marş !”

lOMoARcPSD|18248185
3.3.Alinerea - e acţiunea de pe loc prin care executanţii sânt ordonaţi într-o

formaţie corespunzătoare comenzii, mărind sau micşorând distanţele sau
intervalele.
Alinierea se face în: a. în linie-spre dreapta(cea mai des folosită), stânga,
centru,flancuri)
b. în coloană - şir(formaţie de deplasare)
- de gimnastică(formaţie de lucru)
a.Alinierea în linie, are următoarele forme:
- în ordine strânsă – intervalul între executanţi e mic, capul întors
conform comenzii, braţele uşor rotunjite(se ating coatele);
- la jumătate de braţ – braţul drept /stâng(conform comenzii), este îndoit
cu mâna pe şold şi capul întors spre direcţia comandată;
- la o lungime de braţ -braţul drept / stâng(conform comenzii), este întins
lateral, mâna fiind aşezată pe umărul celui din dreapta / stânga şi capul întors
în aceeaşi parte.
-la două lungimi de braţe - braţele întinse lateral, degetele mijlocii se ating;
b. Alinierea în coloană(şir) – se realizează întinzând braţul drept înainte şi

aşezând mâna pe umărul celui din faţă(formaţie de deplasare)
c. Alinierea în coloană de gimnastică(formaţie de lucru) – se realizează

atât pe rând cât şi pe şir, primele din formaţia respectivă;
COMANDA pentru „Aliniere”, în linie :

1. „V-aliniaţi !” (spre dreapta)
2. Spre(stânga, centru, flancuri)...... „V-aliniaţi !”
3. Spre(dr-st, centru, flancuri) la jumătate de braţ-„V-aliniaţi!”
4. Spre(dr-st, centru, flancuri) la 2 lungimi de braţe „V-aliniaţi!”
COMANDA pentru „Aliniere” în şir : „V-aliniaţi!”
3.4.Numărătoarea – acţiunea de cunoaştere a colectivului ca efectiv şi ca

ordine în formaţie prin atribuirea unui număr de ordine, în vederea
organizării şi alcătuirii formaţiilor necesare realizării sarcinilor lecţiei. Ea
poate fi :
„În continuare câte 1, 2, 3...n, număraţi!”, prin care se află numărul
de executanţi şi felul cum îi organizăm în funcţie de solicitările temelor. Se
face dinspre dreapta / stânga/ / flancuri spre centru şi invers, într.o formaţie
în linie sau coloană(conform comenzii). În şir numărătoarea se face în
adâncime, iar în coloană de gimnastică numărătoarea pe linie ne arată
numărul şirurilor, iar cea pe şir ne arată numărul liniilor(rândurilor).
10

lOMoARcPSD|18248185
COMANDA pentru „Numărătoare” :

1. „De la dreapta spre stânga(sau stânga spre dreapta)....în
contiuare ....număraţi!”
2. „De la dreapta spre stânga(sau stânga spre dreapta), câte
1,2,3....n.....număraţi!”
3. „Dinspre flancuri spre centru(sau centru spre flancuri)..în continuare
număraţi!”
4. „Dinspre flancuri spre centru(sau centru spre flancuri)..în continuare
câte 1,2,3...n număraţi!”
3.5.RAPORTUL :- enunţ rostit de elevul de servici prin care profesorul este

informat la începutul lecţiei despre starea colectivului(efectiv, scutiţi,
echipament, teme, sarcini trasate, materiale sportive etc..)
COMANDA pentru „ RAPORT”:
1. „În linie pe ... n ..rânduri......adunarea!”
2. „V-aliniaţi!”
3. „Drepţi!”
4. „De la dreapta spre stânga în continuare..........număraţi!”
5. „Clasă / grupă pentru raport...................................drepţi!”
3.6. Întoarcerile pe loc sunt acţiunile prin care se schimbă formaţia (din
linie în coloană şi invers) sau frontul. Pentru întoarcerile de pe loc sunt
necesari doi (2) timpi astfel:-se execută o întoarcere (conform comenzii) pe
călciul piciorului din partea întoarcerii şi vîrful celuilalt picior (la timpul 1)
şi apoi apropierea picioarelor (timpul 2).
• De pe loc se pot realiza întoarceri spre: dreapta (90°)
stânga (90°)
stânga-mprejur (180°)
jumătate la dreapta (45°)
jumătate la stânga (45°)
• COMENZI utilizate pentru întoarcerile de pe loc :

-la dreap...ta! la stân...ga!
-jumătate la dreap...ta! jumătate la stân...ga!
-la stânga- mpre...jur!
3.7.Ruperile de rânduri sunt acţiuni de pe loc prin care se desfac şi refac

rapid formaţii, conform comenzilor.Ruperile de rânduri se utilizează pentru
dezvoltarea orientării în spaţiu, captarea atenţiei şi asigurarea unui nivel
emoţional corespunzător pentru realizarea sarcinilor lecţiei respective.
11

lOMoARcPSD|18248185
Ruperile de rânduri pot fi: a. cu oprire

b. fără oprire
Acestea se realizează la comanda profesorului, care indică succesiv locuri şi
aparate din sală sau teren spre care să se alerge; apoi profesorul comandă
adunarea într-o formaţie pe care o doreşte.
• COMENZI utilizate pentru ruperile de rânduri:

•
a. CU OPRIRE
-spre....fuga marş! Drepţi!
-spre....fuga marş! Drepţi!
b. FĂRĂ OPRIRE
-spre...fuga marş! spre...fuga marş!
3.8.Deplasarea formaţiei pe distanţe scurte: este o acţiune prin care se

aranjează colectivul pentru utilizarea cât mai bună a spaţiului disponibil.
Această acţiune se regăseşte în practică cel mai frecvent alături de alte
acţiuni cum ar fi: alinierea şi întoarcerile.
Deplasarea formaţiei (de obicei în linie sau şir) se poate efectua spre înainte,
înapoi şi lateral ( dreapta sau stânga). Deplasările spre înainte şi înapoi pot fi
efectuate cu paşi succesivi sau cu paşi adăugaţi, iar deplasările laterale se
realizează prin paşi adăugaţi.
• COMENZI utilizate pentru deplasările pe distanţe scurte:
…n......paşi înainte (înapoi)....marş!

…n…paşi spre dreapta(stânga)…marş!
3.9. Acţiunile complexe sunt combinaţii între diferite întoarceri de pe loc şi

deplasări pe distanţe scurte în care sunt introduse şi diferite teme ritmice.
Acţiunile complexe se predau prin metoda fragmentat- imitativă, pe timpii
componenţi. Ele pot avea o structură de 8, 16, 32 timpi. Cele mai frecvente
sunt cele de 8 şi 16 timpi. Structura acţiunilor complexe este de obicei
simetrică pentru dreapta, stânga, înainte sau înapoi, simetria nefiind însă
obligatorie.
• COMENZI utilizate pentru acţiuni complexe:
-Cu acţiunea indicată.... marş!
12

lOMoARcPSD|18248185
EXEMPLE:
Acţiune complexă în 8 timpi:

1-2 un pas înainte;
3-4 întoarcere la dreapta cu bătaie din palme pe fiecare timp;
5-6 pas lateral dreapta;
7-8 întoarcere la stânga cu bătaie din palme pe fiecare timp;
Acţiune complexă în 16 timpi:
1-2 întoarcere stânga-mprejur;
3-4 pas înaint cu bătaie din palme pe fiecare timp;
5-6 întoarcere la stânga;
7-8 pas spre stânga cu bătaie din palme pe fiecare timp;
1-2 întoarcere stânga-mprejur;
3-4 pas spre dreapta cu bătaie din palme pe fiecare timp;
5-6 întoarcere la dreapta;
7-8 pas înainte cu bătaie din palme pe fiecare timp.
13

lOMoARcPSD|18248185
EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII

ACŢIUNI PE ŞI ACŢIUNI DIN DEPLASARE ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI
DE PE LOC DE FORMAŢII
- Stând controlat; - Pornire, oprire; De pe loc:

- Repaus; - Oprire cu schimbarea frontului;
- Alinierea - Trecere de la mers la alergare şi invers; - Trecere din linie pe un rând în linie pe 2
- Numărătoarea; - Întoarceri din deplasare; şi 3 rânduri
- Raportul; - Ocoliri; - Formarea coloanei de gimnastică „câte n
- Întoarceri pe loc; - Desfaceri şi contopiri; în arc de cerc, trepte, cocor”;
- Ruperi de rânduri; - Deplasări în figuri;
- Deplasarea formaţiei pe - Treceri dintr-o coloană în mai multe Din deplasare:
distanţe scurte; coloane şi invers.
- Acţiuni complexe. - „Câte n pe mijloc”, „şah”, şi contopire
14

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 4
B. ACŢIUNI DIN DEPLASARE
4.1 Deplasarea este reprezentată de mişcarea executanţilor într-un spaţiu

dat, prin mers, alergare, săltări şi sărituri simple ori variantele acestora.
4.2 Pornirea este acţiunea de început a unei deplasări.

• COMENZI utilizate pentru pornire:
- Înainte............marş! pornirea întotdeauna cu piciorul stâng.
- Cu ocolire spre dreapta/stânga… marş!
4.3 Oprirea este o acţiune din deplasare care reprezintă încetarea acesteia.
Forme:
a. Oprire simplă;
b. Oprire cu schimbarea frontului
• COMENZI utilizate pentru oprire:
-Atenţie.....stai!
-Atenţie la stânga/dreapta/stânga-mprejur/la front.....stai!
Oprirea simplă se execută în doi timpi. Comanda „stai!”se dă pe piciorul
drept, după care se mai efectuează un pas înainte cu piciorul stâng (t 1) şi
apropierea piciorului drept (t 2).Oprirea cu faţa la front este compusă dintr-o
oprire şi o întoarcere (la stânga, la dreapta, la stânga-mprejur, cu faţa la
profesor). Oprirea cu faţa la front se efectuează în 4 timpi, din care la 1-2 se
execută oprirea şi la 3-4 întoarcerea, corespunzător comenzii.
4.4 Trecere de la mers la alergare şi de la alergare la mers: este acţiunea

prin care se schimbă modalitatea de deplasare (mers, alergare). Această
acţiune face parte din grupa acţiunilor din deplasare.
• COMENZI utilizate pentru trecerea de la mers la alergare şi de la
alergare la mers:
• a) Trecere de la mers la alergare se execută comanda:
- Pas alergător.......marş!
Trecerea de la mers la alergare este o acţiune din deplasare şi se efectuează
într-un timp. Comanda executivă MARŞ! se dă pe piciorul stâng, după care
se mai efectuează încă un pas cu piciorul drept (t 1) şi se începe alergarea cu
piciorul stâng.La începerea alergării se reia numărătoarea de la 1,
imprimându-se un tempo adecvat acesteia. Dacă se lucrează pe muzică,
comanda executivă MARŞ! se dă la sfârşitul frazei muzicale, astfel încât
după efectuarea pasului necesar (cu piciorul drept), să se înceapă alergarea
pe o nouă frază, altă piesă muzicală, adecvată.
15

lOMoARcPSD|18248185
• b) Trecere de la alergare la mers se execută la comanda:

La pas.......marş! Trecerea de la alergare la mers este o acţiune din deplasare
şi se efectuează în doi timpi. Comanda executivă Marş! se dă pe piciorul
drept, după care, în timp ce se reduce viteza de alergare, se efectuează un pas
de alergare cu stângul (t1) şi încă un pas cu dreptul (t2) şi se începe mersul
cadenţat cu piciorul stâng.La începerea mersului se reia numărătoarea de la
1, imprimându-se un tempo adecvat acestuia. Dacă se lucrează pe muzică,
comanda executivă MARŞ! se dă la sfârşitul frazei muzicale astfel încât
după efectuarea paşilor necesari (cu piciorul stâng şi drept), să se înceapă
mersul pe o nouă frază, altă piesă muzicală, adecvată.
4.6 Schimbarea direcţiei şi a sensului:

a. Întoarceri din deplasare
Întoarcerile din deplasare constituie modalităţi rapide de schimbare a
sensului de deplasare şi fac parte din grupa acţiunilor din deplasare. Ele se
utilizează cu succes la dezvoltarea orientării în spaţiu, educarea atenţiei şi
obişnuirea lucrului în colectiv.Întoarcerile din deplasare se execută din mers
şi alergare ori variante ale acestora. Ele pot fi:
• Întoarcerile din deplasare:
1. la stânga(90º);
2. la dreapta; (90º);
3. la stânga-mprejur (180°).
De asemenea, similar cu întoarcerile pe loc, întoarcerile din deplasare pot fi
şi de 45° (jumătăţi), utilizate mai frecvent în cadrul deplasărilor în figuri.
4.6.1 Întoarceri din mers:

• Întoarcerea la stânga se realizează la comanda: La stânga...marş!
Comanda executivă se dă pe piciorul stâng, după care se mai execută un pas
cu dreptul simultan cu întoarcerea de 90° spre stânga, pe pingeaua piciorului
drept. Se porneşte în direcţie opusă cu piciorul stâng, numărându-se de la
1.Dacă se lucrează pe muzică, comanda executivă marş! se dă la sfârşitul
frazei muzicale astfel încât după efectuarea pasului necesar să se înceapă
mersul pe o nouă frază muzicală.
• Întoarcerea la dreapta se realizează la comanda: la dreapta...marş!
Execuţia este la fel cu cea spre stânga, doar partea spre care se face
întoarcerea este diferită.
• Întoarcerea la stânga-mprejur (180°) se execută la comanda: la
stânga-mperjur....marş!Comanda executivă se dă pe piciorul drept, după
care se execută un pas cu piciorul stâng (t 1), apoi un pas cu dreptul simultan
16

lOMoARcPSD|18248185
cu întoarcerea de 180° (t 2), schimbându-se astfel sensul fără a întrerupe

mersul. Se porneşte cu stângul şi numărătoarea de la 1.Dacă se lucrează pe
muzică, comanda executivă marş! se dă la sfârşitul frazei muzicale, astfel
încât după efectuarea paşilor necesari şi a întoarcerii, să se înceapă mersul pe
o nouă frază muzicală.
4.6.2 Întoarceri din alergare:
• Pentru întoarcerile la stânga, la dreapta, la stânga-mprejur din
alergare(normală sau variantă), se utilizează aceleaşi comenzi ca la
întoarcerile din mers, respectiv: la stânga...marş!, la dreapta...marş!, la
stânga-mprejur...marş.
• Modul de execuţie pentru întoarcerile la stânga şi la dreapta
este identic cu cel din cazul întoarcerilor din mers ( diferă doar modul de
deplasare).
• Întoarcerea la stânga-mprejur din alergare se execută în 4 timpi.
Comanda „Marş” se dă pe piciorul drept, după care urmează patru paşi
alergători pe loc, simultan cu întoarcerea de 180° spre stânga. Se reia
alergarea în sens opus, începând cu piciorul stâng şi numărătoarea de la 1.
• Dacă se lucrează pe muzică, comanda executivă „Marş” se dă la
sfârşitul primei părţi a frazei muzicale, astfel încât după efectuarea paşilor
necesari şi a întoarcerii să se înceapă alergarea în sensul comandat, pe o
nouă frază muzicală.
b) Ocoliri:
• Ocolirile sunt acţiuni utilizate foarte frecvent pentru schimbarea
direcţiei sau sensului printr-o deplasare pe arc de cerc. Ele fac parte din
grupa acţiunilor din deplasare şi dezvoltă orientarea în spaţiu, educă atenţia,
măresc atractivitatea lecţiei şi produc obişnuirea lucrului în colectiv.
• Ocolirile se execută din mers, alergare, săltări, sărituri ori variante ale
acestora. Ele pot fi:
Ocoliri - la stânga (90°);
- la dreapta (90°);
- la stânga-mprejur (180°).
De asemenea, similar cu întoarcerile din deplasare, ocolirile pot fi şi de 45°
(jumătăţi), utilizate mai frecvent în cadrul deplasărilor în figuri.
• Comenzile utilizate sunt:
„Ocolire la dreapta.. „marş!”
„Ocolire la stânga... „marş”
„Ocolire la stânga-mprejur... „marş!”
Conform comenzii („Ocolire la dreapta... „marş!”, „Ocolire la stânga...
„marş!”) se realizează o trecere de pe o latură pe alta a sălii prin deplasare
(mers, alergare sau variante ale acestora) pe un arc de cerc, rotunjindu-se
17

lOMoARcPSD|18248185
astfel colţurile. În cazul ocolirilor la stânga-mprejur, arcul pe care se face

deplasarea este mic (egal cu lăţimea umerilor), ocolirea fiind de 180°,
păstrându-se astfel aceeasi latură a sălii.
CURSUL NR. 5
18

lOMoARcPSD|18248185
C. ALCĂTUIRI ŞI SCHIMBĂRI DE FORMAŢII

(a. de pe loc; b. din deplasare)
5.a. DE PE LOC: (5.1 – Din linie; 5.2 – Din coloană-şir)
5.1 - Din linie
Trecere din linie pe un rând în linie pe 2 şi 3 rânduri

Trecerile din linie pe un rând în linie pe 2 şi 3 rânduri se pt realiza în 2, 3 sau
4 timpi. Indiferent dacă urmează a se realiza trecerea pe 2 sau 3 rânduri, este
absolut necesar ca înainte de comanda pentru schimbarea formaţiei, să se
realizeze alinierea şi numărătoarea câte 2 sau câte 3, în funcţie de formaţia
care urmează a fi realizată. Această numărătoare se face în mod obişnuit de
la dreapta spre stânga; se poate întâlni şi numărătoare de la stânga spre
dreapta, realizarea formaţiilor petrecându-se cu flancul stâng bază.
• Trecerea din linie pe un rând în linie pe două rânduri:

-se numără câte doi ( „de la dreapta spre stânga...număraţi!”)
-se dă pentru schimbare una din comenzile:
„din linie pe un rând în linie pe două rânduri, în doi timpi marş!”
„din linie pe un rând în linie pe două rânduri, în trei timpi marş!”
„din linie pe un rând în linie pe două rânduri, în patru timpi marş!”
-numărul doi se deplasează în faţa numărului unu prin:
„pas oblic înainte, cu piciorul drept(1) şi apropierea piciorului
stâng(2)
„pas înai cu piciorul stâng(1), pas lateral cu piciorul drept(2),
apropierea picioarelor(3)”
„pas înainte cu piciorul stâng(1), apropierea picioarelor(2), pas
lateral în faţa numerelor unu, cu piciorul drept(3), apropierea
picioarelor(4).
• Trecere din linie pe un rând în linie pe trei rânduri:

-se numără câte trei („de la dreapta spre stânga, câte trei...
număraţi”)
-se dă pentru schimbare una din comenzile:
„din linie pe un rând în linie pe trei rânduri, în doi timpi, marş”
„din linie pe un rând în linie pe trei rânduri, în trei timpi, marş”
„din linie pe un rând în linie pe trei rânduri, în patru timpi, marş”
-nr. 2 rămâne pe loc, iar nr. 1 şi 3 se deplasează în faţa şi spatele
numărului 2 prin:
19

lOMoARcPSD|18248185
• „pas oblic înainte (numărul 1 ) şi pas oblic înapoi (numărul 3),

cu piciorul stâng , respectiv drept (T1) şi apropierea piciorului drept,
respectiv stâng (T2);”
• „numărul 1-pas înainte cu piciorul drept (T1), pas lateral cu
piciorul stâng (T2), apropierea picioarelor (T3);
- numărul 3 –pas înapoi cu piciorul stâng (T1), pas lateral cu
piciorul drept (T2), apropierea picioarelor (T3)”
• „numărul 1 –pas înainte cu piciorul drept (1), apropierea
picioarelor(2), pas lateral stânga (3), apropierea picioarelor (4)
- numărul 3 –pas înapoi cu piciorul stâng (1), apropierea
picioarelor (2), pas lateral dreapta (3), apropierea picioarelor (4)”
• Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe 4 şi pe 6 rânduri

Trecerea din linie pe două rânduri în linie pe 4 rânduri se realizează păstrând
succesiunea prezentată la trecerea din linie pe un rând în linie pe 3 rânduri.
După numărătoarea câte doi, se trece la executarea comenzii: „din linie pe 2
rânduri în linie pe 4 rânduri...marş!”.Pentru realizarea schimbării, numerele
2 se deplasează, cel din prima linie spre înainte, iar cel din linia a II-a spre
înapoi. Trecerea se poate executa în 2,3,4 timpi, tehnica fiind aceaşi ca la
schimbările din linie pe un rând.
Trecerea din linie pe 2 rânduri în linie pe 6 rânduri are două acţiuni, astfel:
A1- depărtarea liniilor, care se realizează la comandă „câte un pas
înainte şi înapoi...marş!”
A2- schimbarea propriu-zisă, care se realizează cu aceaşi tehnică
ca la trecerea din linie pe un rând în linie pe 3 rânduri, acţiunea executându-
se în cadrul fiecărei linii. Comanda pentru această schimbare este: „Din linie
pe 2 rânduri în linie pe 6 rânduri...marş!”
• Formarea coloanelor de gimnastică „semicerc”, „cerc”, „câte n

prin arc de cerc”, „trepte”, „cocor”
La comanda „din linie, în semicerc...marş!” sau „din linie, în cerc...marş!”,

flancurile liniei se deplasează pe arc de cerc, până când se realizează
formaţia susţinută de comandă.
• Coloana de gimnastică „câte n prin arc de cerc”
Pentru realizarea acestei coloane, se respectă următoarea succesiune:

-se numără câte n (de la dreapta spre stânga câte n număraţi)
-se dă comanda: „din linie pe un rând în coloană de gimnastică câte
„n” prin arc de cerc….. marş!”
20

lOMoARcPSD|18248185
-se trece la realizarea schimbării: numărul 1 se întoarce pe loc, cu

paşi succesivi, iar celelalte numere se deplasează prin arc de cerc, în dreptul
numărului 1.
Coloana de gimnastică în „trepte”

-se numără câte n (de la dreapta spre stânga câte n număraţi)
-se dă comanda: „din linie pe un rând în coloană de gimnastică câte n
în trepte marş”
-se trece la realizarea schimbării: numărul 1 rămâne pe loc, celelalte
numere se deplasează spre înainte sau înapoi, un număr egal de paşi
(sau dublu) cu numărul strigat la numărătoare.
Coloana de gimnastică „cocor”

-se numără în continuare („de la flancuri spre centru...număraţi!” sau
„de la centru spre flancuri...număraţi!”)
-se dă comanda: din linie pe un rând în coloană de gimnastică în
cocor...marş!
-se trece la realizarea schimbării: numărul 1 rămâne pe loc, celelalte
numere se deplasează spre înainte sau înapoi, un număr de paşi egal
cu numărul strigat la numărătoare.
• „Cocorul” poate fi închis sau deschis”. Pentru a nu confunda
variantele „cocorului” este bine să reţineţi că el seamănă cu litera „V” şi
orientarea executanţilor este cea care dă numele variantei formaţiei, astfel:
-la cocorul închis, executanţii sunt orientaţi cu faţa spre înainte şi
exteriorul „V-ului”
-la cocorul deschis, executanţii sunt orientaţi cu faţa spre înainte şi
interiorul „V-ului”
5.2. Din coloană(şir)
Schimbările din coloană( şir)pot fi:

a. trecere din coloană câte 1 în coloană câte 2 şi 3
b. trecere din coloană câte 2 în coloană câte 4 şi 6
Succesiunea acţiunilor este aceeaşi ca la schimbările din linie, deosebirea
constând în deplasarea mai întâi spre dreapta sau stânga (după caz) şi apoi
spre înainte sau înapoi(după caz).
21

lOMoARcPSD|18248185
5.b. DIN DEPLASARE
• Trecerea din coloană câte 1 în coloană câte n şi invers
Trecerea din coloană câte 1 în coloană câte 2, 3, ..n se execută la comanda:

În coloană câte n... marş!
Pentru aceste treceri se aplică următoarea succesiune:
-se numără în adâncime câte2, 3, ...n (conform comenzii)
-se dă comanda pentru formarea coloanei câte n
-se trece la schimbare: numărul 1 micşorează pasul, în timp ce
numărul 2 (sau 3, etc) măresc pasul şi trec în stânga numerelor 1, astfel
încât toate grupele de numere strigate conform numărătoriisă ajungă să se
deplaseze în linie, umăr lângă umăr şi cu distanţe de un pas între linii (adică
în ordine strânsă).
Pentru trecerea din coloană cîte”n”, în coloană cîte 1, se dă comanda –
„din coloană câte..”n”(2,3,) în coloană cîte 1 marş! Numerele 1 măresc
pasul şi celelalte îl micşorează”.
Formarea coloanelor de gimnastică(coloane de lucru)
• Coloana de gimnastică „câte n pe mijloc” – succesiune:
1. Se numără câte „n” („În adâncime câte „n” număraţi”!);

2. Comanda: „Din coloană câte 1 în coloană de gimnastică câte „n”
pe mijloc … marş!
3. Se trece la realizarea schimbării: grupele de numere „n” se întorc
din deplasare spre stânga sau spre dreapta(după caz, în funcţie de sensul de
deplasare), iar celelalte grupuri de numere „n” se deplasează după primul
grup de „n”, până când întregul efectiv a realizat formaţia cerută prin
comandă.
• Coloana de gimnastică „şah” - succesiune:
1. Se realizează o coloană de gimnastică câte „n”(arc de cerc sau pe
mijlocul sălii);
2. Se trece la numărătoare(în continuare sau câte „n” pentru linia
1, sau în adâncime în continuare sau câte „n”);
3. Se trece la realizarea schimbării( se pot deplasa liniile spre
dreapta sau stânga şi coloanele spre înainte sau înapoi.
• Coloana de gimnastică „prin desfacere şi contopire”
Se realizează prin desfacerea şi contopirea şirurilor în următoarea
succesiune:
22

lOMoARcPSD|18248185
- se desface coloana câte 1 în coloană câte doi, apoi coloana câte doi în
coloană câte 4 …ş.ş.m.d. până la formarea coloanei cerute prin comandă,
numărul şirurilor fiind întotdeauna un număr cu soţ.
Pentru alcătuirile şi schimbările de formaţii din deplasare, se pot utiliza
variate tipuri de deplasare precum:mers şi variante de mers, alergare şi
variante de alergare, paşi de dans, etc.
23

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 6
6. MIJLOACELE GIMNASTICII PENTRU DEZVOLTAREA

FIZICĂ
6.1 EXERCŢII DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Definiţie: Exerciţiile de dezvoltare fizică generală sunt ansambluri de

mişcări naturale ori special concepute în vederea prelucrării musculaturii şi
articulaţiilor segmentelor ori ale întregului corp.
6.2 SISTEMATIZAREA EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE

FIZICĂ GENERALĂ
FELUL ACTIVITĂŢII MUSCULARE:

• de forţă
• de întindere
• de relaxare
FORMA DE PRACTICARE:
• liber
• cu partener
• cu obiecte portative: baston;
minge medicinală;
obiecte clasice pentru gimnastica ritmică;
coardă elastică(sandou);
extensor;
gantere;
obiecte neclasice(improvizaţii):
fular, sticle de plastic umplute, etc.
• la aparate speciale: banca de gimnastică, băncuţă curbată;
scara fixă;
cărucior instalat pe banca de gimnastică;
helcometru;
aparate de gimnastică.
SEGMENTAR:
• de braţe;
• cap şi gât; Se execută separat, combinate câte două sau
• trunchi; mai multe segmente simultan !
• picioare
DUPĂ INFLUENŢA PE CARE O AU:
24

lOMoARcPSD|18248185
• asupra musculaturii:
a. măreşte tonicitatea şi troficitatea;
b. analitic: - forţă;
- supleţe.
• asupra capacităţii de efort;
• asupra articulaţiilor;
• formarea ţinutei corecte;
• formarea bazelor generale ale mişcări;
• dezvoltarea calităţilor motrice;
• mărirea capacităţii de efort;
• formarea simţurilor speciale;
• încălzire.
6.3 REGLAREA EFORTULUI LA EXECUTAREA EXERCIŢIILOR

DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
schimbarea poziţiei iniţiale

• modificarea poziţiei anumitor segmente în raport cu cele care
lucrează
• modificarea tempoului de execuţie
• introducerea de îngreuieri (structură, amplitudine, tempo, planuri).
6.4 EFECTELE EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ

GENERALĂ:
• realizarea încălzirii generale necesare executării mişcărilor

specifice;.
• prelucrarea calitativă a musculaturii şi articulaţiilor;
• însuşirea bazelor generale ale mişcării;
• formarea unei ţinute corecte;
• asigurarea suportului fizic pentru îndeplinirea sarcinilor
sportive,profesionale ori sociale;
• asigurarea confortului fizic şi psihic prin creşterea încrederii în
forţele proprii;
• atitudine pozitivă faţă de efort.
25

lOMoARcPSD|18248185
6.5 CERINŢE METODICE PENTRU PREDAREA

EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Creşterea treptată a efortului

• Alternarea grupelor musculare care lucrează
• Alternarea activităţii musculare
• Păstrarea importanţei instructive (prin schimbarea capilor de
coloane)
• Creşterea şi asigurarea atractivităţii (prin lucru cu partener, cu
obiecte şi la aparate speciale, introducerea acompaniamentului muzical, a
semnelor vizuale ori acustice, a jocurilor şi a întrecerii).
6.6 DESCRIEREA EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ

GENERALĂ
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală reprezintă grupa de exerciţii cu

cea mai mare aplicabilitate din toate domeniile. Ele trebuie să îndeplinească
anumite cerinţe precum:
• să fie accesibile
• să fie adecvate nivelului de pregătire, vârstei şi sexului
• să fie concepute într-o ordine logică potrivite fiecărui segment care
execută mişcările
• să fie simetrice pentru dreapta şi pentru stânga
Exerciţiile de dezvoltare fizică generală:

• se compun din mişcări care se pot executa cu fiecare segment în
parte, cu două sau mai multe segmente simultan;
• calitatea de a fi analitice, le dă şi importanţa mare pe care o au fiind
folosite în orice domeniu legat de mişcare:
a. pentru păstrarea sănătăţii;
b. pentru recuperarea sănătăţii;
c. pentru refacerea capacităţilor funcţionale;
d. pentru relaxare.
• exerciţiile sunt împărţite în timpi; exerciţiile de dezvoltare fizică
generală se pot compune din 2, 4, 8, 16, 32 timpi, niciodată fără soţ,
deoarece în cazul lucrului pe muzică să poată fi în acord cu frazele
muzicale.
Pentru descrierea exerciţiilor se foloseşte o terminologie specifică, iar
scrierea lor se face prescurtat, astfel:
C = cap Pt = piept
26

lOMoARcPSD|18248185
Gt = gât Sp = spate
U = umăr Abd = abdomen
B = braţe St = stand
Ct = cot aplec= aplecat
Pl = palmă înd. = îndoit
Sd = şold răs. = răsucit
Tr = trunchi răst = răsturnat
M = mână arc. = arcuire
P = picior duc = ducere
G = genunchi întin. = întindere
Lb = laba urc. = urcare
Cc = călcâi spr. = sprijinit
Cps= coapsă rev. = revenire
Gb = gambă înt. = întins
Acestea constituie doar câteva exemple mai uzuale. La prescurtările de mai
sus se adaugă abrevierile obişnuite din limba română: (stg., dr.)
6.7 REGULI PENTRU DESCRIEREA EXERCIŢIILOR DE

DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Descrierea şi scrierea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală:
• POZIŢIA INIŢIALĂ;
• TIMPUL(sau timpii de execuţie se scrie sub poziţia iniţială, la
început, şi e multiplu de doi.);
• DENUMIREA MIŞCĂRII- e partea cea mai importantă în descriere
şi e legată nemijlocit de următoarele părţi ale descrierii precum:
• SEGMENTUL CARE EFECTUEAZĂ MIŞCAREA;
• DIRECŢIA MIŞCĂRII;
• POZIŢIA FINALĂ(care de cele mai multe ori e aceeaşi cu cea
iniţială).
1. POZIŢIA INIŢIALĂ : este poziţia din care începe mişcarea.

Poziţia iniţială poate fi una din poziţiile fundamentale( stând, pe genunchi,
aşezat, culcat, sprijin, atârnat) sau derivatele lor. Atunci când poziţia
iniţială e mai complexă, descrierea exerciţiului începe cu reazemul şi se
continuă cu celelalte segmente ale corpului. Exemplu: P.I.- pe genunchi pe
călcâie aşezat, trunchiul îndoit înainte, braţele întinse, palmele pe sol (Pe G
pe Cc aşez., Tr înd. înai., B.înt., Pl. pe sol).
Fiecare poziţie fundamentală poate avea nenumărate derivate, rezultate din
schimbări ale poziţiilor picioarelor, braţelor, trunchiului sau a capului,
27

lOMoARcPSD|18248185
precum şi din sprijinul ce poate fi: pe toată talpa, pe vârfuri, pe ambele

picioare sau pe un picior.
CARACTERISTICILE ŞI ROLUL POZIŢIEI INIŢIALE:
• Să fie comodă;
• Să fie stabilă;
• Să favorizeze şi să permită execuţia corectă a mişcării(cu gradul de
încordare/ relaxare cerut, cu precizia şi amplitudinea, necesară, pe direcţia
şi cu tempoul indicat;
• Să uşureze efectuarea mişcării;
• Să îngreuieze efectuarea mişcării;
• Să permită continuarea mişcării(poziţia finală e de foarte multe ori
poziţia iniţială).
Exemple de poziţii iniţiale si sau finale: stând, stând depărtat cu braţele
lateral, stând pe genunchi cu mâinile pe şold, aşezat depărtat cu braţele
lateral, culcat ventral cu mâinile la ceafă, atârnat la bară fixă, inele, sprijin la
cal cu mânere, paralele, etc.
EXEMPLE DE DESCRIERE A EXERCIŢIILOR DE DEZVOLTARE

FZICĂ GENERALĂ
EX. 1 P.I. - ST;
1 – ridic. B prin înai. sus;

2 – rev.;
3 – ridic. B prin lat. sus,
4 – rev.
EX.2 P.I. - PE GENUNCHIUL DREPT CU PICIORUL STÂNG

ÎNTINS LATERAL, PE VÂRF SPRIJINIT, BRAŢELE SUS;
1 – îndoirea trunchiului spre stânga;

2 – arcuire;
3 – arcuire;
4 – revenire;
5 – îndoire răsucită spre stânga;
6 – arcuire:
7 – arcuire;
8 – revenire.
28

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 7
BAZELE GENERALE ALE MIŞCĂRILOR
7.1 DEFINIŢIE Bazele generale sunt atribute ale mişcărilor, care la nivel
optim asigură executarea acestora în conformitate cu cerinţele specifice
oricărei mişcări voluntare elaborate.
Acestea sunt:
a. direcţie precisă;
b. amplitudine;
c. grad de încordare şi relaxare;
d. repere temporale (viteză, ritm, şi tempo);
e. structura coordinativă;
f. ţinută specifică.
a. Direcţia precisă: este atributul poziţiilor sau mişcărilor segmentelor şi ale

întregului corp ce asigură relaţia spaţială a acestora cu repere exterioare lor.
Se face referire la precizia direcţiei atât când este vorba despre acţiuni statice
(poziţii: înainte, sus, lateral), cât şi la cele dinamice (mişcări: ridicări,
coborâri, rotări, balansări).
b. Amplitudinea: grad maxim de libertate permis unor segmente articulate.

Frecvent optimă amplitudinea asigură deschiderea necesară execuţiei corecte
şi estetice. Ea are două accepţiuni:
1. referitoare la unghiuri (ca atribut al supleţei musculare şi mobilităţii
articulare);
2. referitoare la traiectorie ( atribuit forţei care determină înălţimea şi
lungimea traiectoriei).
Efectele amplitudinii asupra mişcărilor:
• contribuie la dezvoltarea forţei şi elasticităţii musculare;
• localizează efortul;
• condiţionează eficienţa şi precizia mişcărilor;
• asigură corectitudine tehnică;
• asigură execuţie estetică.
c. Gradul de încordare şi relaxare: reprezintă nivelul tonusului muscular

în timpul realizării unor poziţii sau mişcări ale segmentelor şi ale întregului
corp, determinând consumul de energie.
29

lOMoARcPSD|18248185
Un anumit grad de încordare produce o anumită mişcare. Încordarea

grupelor musculare care determină mişcarea produc relaxarea altora care nu
participă la realizarea ei.
Efectele gradului de încordare şi relaxare:
• dezvoltă capacitatea de rezistenţă.
• dezvoltă capacitatea de autocontrol.
• determină corectitudinea tehnică.
• determină economie de energie.
• asigură eficienţă crescută.
d. Reperele temporale:
• sunt atribute ale mişcărilor aflate în corelaţie cu timpul care
determină durata acestora;
• acestea sunt reprezentate de: viteza de execuţie, repetiţie, deplasare,
reacţie, ritm şi tempo.
Ritmul de execuţie a acţiunilor motrice este succesiunea temporală repetată
a părţilor lor componente.
Tempoul este frecvenţa acţiunilor motrice pe unitatea de timp (de exemplu:
lento, adagio, allegro, presto, ş.a. ce au corespondenţă în mişcări lente,
moderate şi rapide).
e. Structura coordinativă: este atributul mişcării ce solicită capacitatea

sistemului neuromuscular de coordonare a segmentelor în timp, spaţiu, cu
viteze şi grade diferite de încordare.
O structură coordinativă presupune efectuarea de mişcări simetrice şi
asimetrice, în acelaşi plan sau în planuri diferite cu două sau mai multe
segmente cu viteze şi tempo-uri diferite.
d. Ţinuta specifică: este atributul care reprezintă armonizarea cinetică şi de

postură în executarea mişcărilor.
Referindu-ne la ţinută afirmăm că se desprind două sensuri ale acesteia:
• ţinuta corpului (postură).
• ţinuta mişcărilor(specifică diferitelor ramuri de sport care
solicită precizie, plasticitate şi expresivitate în executarea mişcărilor: patinaj
artistic, gimnastică, dans, sărituri în apă).
Efectele cunoaşterii bazelor generale ale mişcărilor
Corelarea lor în procesul de formare a deprinderilor motrice;
• Evitarea apariţiei greşelilor;
• Evitarea apariţiei accidentelor;
• Scurtarea timpului de instruire.
30

lOMoARcPSD|18248185
7.2 TRĂSĂTURILE MIŞCĂRILOR SISTEMATICE
1. Planuri: sagital, frontal, orizontal;

2. Axe: longitudinală, transversală, sagitală.
3. Direcţii: înainte-înapoi, sus-jos, stânga-dreapta.
4. Sensuri: înainte, înapoi, sus, jos, spre stânga, spre dreapta
7.3 Cerinţele metodice pentru predarea exerciţiilor de dezvoltare fizică

generală
Creşterea treptată a efortului
• Alternarea grupelor musculare care lucrează
• Alternarea activităţii musculare
• Păstrarea importanţei instructive (prin schimbarea capilor de
coloane)
• Creşterea şi asigurarea atractivităţii (prin lucru cu partener, cu
obiecte şi la aparate speciale, introducerea acompaniamentului muzical,
a semnelor vizuale ori acustice, a jocurilor şi a întrecerii).
31

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 8
REGULI PENTRU DESCRIEREA EXERCIŢIILOR DE
DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Descrierea şi scrierea exerciţiilor de dezvoltare fizică generală are

următoarea succesiune:
1. POZIŢIA INIŢIALĂ
2. TIMPUL(sau timpii de execuţie se scrie sub poziţia iniţială, la
început, şi e multiplu de doi.).
3. DENUMIREA MIŞCĂRII- din punct de vedere al:
a. SEGMENTULUI CARE EFECTUEAZĂ MIŞCAREA;
b. DIRECŢIA MIŞCĂRII;
c. POZIŢIA FINALĂ(care de cele mai multe ori aceeaşi cu cea iniţială).
1. POZIŢIA INIŢIALĂ este poziţia din care începe mişcarea.

Poziţia iniţială poate fi una din poziţiile fundamentale( stând, pe genunchi,
aşezat, culcat, sprijin, atârnat) sau derivatele lor. Atunci când poziţia
iniţială e mai complexă, descrierea exerciţiului începe cu reazemul şi se
continuă cu celelalte segmente ale corpului.
Exemplu: P.I.- stând pe genunchi, aşezat pe călcâie, trunchiul îndoit înainte,
braţele întinse, palmele pe sol(St. pe G., aşez pe Cc, Tr înd. înai., B.înt., Pl.
pe sol).
Fiecare poziţie fundamentală poate avea nenumărate derivate, rezultate din
schimbări ale poziţiilor picioarelor, braţelor, trunchiului sau a capului,
precum şi din sprijinul ce poate fi: pe toată talpa, pe vârfuri, pe ambele
picioare sau pe un picior.
CARACTERISTICILE ŞI ROLUL POZIŢIEI INIŢIALE:
• Să fie comodă
• Să fie stabilă
• Să favorizeze şi să permită execuţia corectă a mişcării(cu gradul
de încordare/ relaxare cerut, cu precizia şi amplitudinea, necesară, pe
direcţia şi cu tempoul indicat).
• Să uşureze efectuarea mişcării.
• Să îngreuieze efectuarea mişcării.
• Să permită continuarea mişcării(poziţia finală e de f. multe ori
poziţia iniţială.)
32

lOMoARcPSD|18248185
Exemple de poziţii iniţiale şi sau finale: stând, stând depărtat cu braţele

lateral, stând pe genunchi cu mâinile pe şold, aşezat depărtat cu braţele
lateral, culcat ventral cu mâinile la ceafă, atârnat la bară fixă, inele, sprijin la
cal cu mânere, paralele, etc.
2.TIMPUL (sau timpii de execuţie se scrie sub poziţia iniţială, la

început, şi e multiplu de doi.).
3. DENUMIREA MIŞCĂRII- din punct de vedere al:

a. SEGMENTULUI CARE EFECTUEAZĂ MIŞCAREA;
b. DIRECŢIA MIŞCĂRII;
c. POZIŢIA FINALĂ(care de cele mai multe ori aceeaşi cu cea
iniţială).
3. POZIŢII ŞI MIŞCĂRI ALE SEGMENTELOR
3.1 POZIŢII ŞI MIŞCĂRI ALE CAPULUI ŞI GÂTULUI

MIŞCĂRI POZIŢII
- înainte - înainte
Aplecare - spre dreapta Cap aplecat - spre dreapta
- spre stânga - spre stânga
Extensie Cap în extensie
Răsucire -spre dreapta Cap răsucit spre dreapta
-spre stânga Cap răsucit spre stânga
Semirotare -spre dreapta
-spre stânga -
Rotare -spre dreapta
-spre stânga -
3.2 POZIŢII ŞI MIŞCĂRI ALE BRAŢELOR
3.2.1 POZIŢII CU BRAŢELE ÎNTINSE

jos
înainte
Pe direcţii principale lateral
sus
33

lOMoARcPSD|18248185
3.2.1 POZIŢII CU BRAŢELE ÎNTINSE

Înainte - jos
înainte - sus
Lateral - jos
lateral - sus
Pe direcţii intermediare înapoi-jos
oblic – înainte - jos
oblic - înainte - sus
oblic – înapoi - jos
diagonal-în plan frontal
în plan sagital
3.2.2 POZIŢII CU BRAŢELE ÎNDOITE LA 90º

Braţele jos - antebraţele înainte
Braţele înainte - antebraţele sus
Braţele lateral - antebraţele sus
- antebraţele jos
Braţele sus – antebraţele înapoi
3.2.3 POZIŢII CU BRAŢELE ÎNDOITE COMPLET

Mâini pe şold
Mâini la piept
Mâini pe umeri
Mâini la ceafă
Mâini pe cap
3.3 MIŞCĂRI ALE BRAŢELOR

MIŞCĂRI DIRECŢIE
Ridicări
Coborâri
Îndoiri
Întinderi
Duceri
Răsuciri Spre interior - exterior
Rotări Spre dreapta – stânga
Înainte - înapoi
Balansări În plan frontal - sagital
- orizontal
Forfecări În plan - vertical
34

lOMoARcPSD|18248185
- frontal
3.4 POZIŢII ŞI MIŞCĂRI ALE TRUNCHIULUI
MIŞCARI POZIŢII
Înclinare înainte Trunchi înclinat înainte
Aplecare înainte Trunchi aplecat înainte
- înainte - înainte
Îndoire - spre dreapta Trunchi îndoit – spre dreapta
- spre stânga - spre stânga
Extensie Trunchi în extensie
Răsucire spre - dreapta Trunchi răsucit - dreapta
- stânga - stânga
Rotare - în plan frontal -
- în plan orizontal
Îndoire răsucită - dreapta Trunchi îndoit răsucit dreapta
- stânga Trunchi îndoit răsucit stânga
Balansare în plan - frontal -
- sagital
3.5 POZIŢII ŞI MIŞCĂRI ALE PICIOARELOR

MIŞCĂRI POZIŢII
Îndoire Picior îndoit
Întindere Picior întins
Ridicare Picior ridicat
Coborâre -
Ducere -
Răsucire spre - interior Picior răsucit spre interior
- exterior Picior răsucit spre exterior
- interior/exterior
Rotare spre - dreapta/stânga -
- înainte/înapoi
- sagital
Balansare în plan - frontal -
- orizontal
orizontal
Forfecare în plan < -
vertical
La poziţiile braţelor şi a picioarelor se vor adăuga şi poziţiile din baletul

clasic
35

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 9
POZIŢIILE FUNDAMENTALE ALE ÎNTREGULUI CORP
STÂND
PE AMBELE PICIOARE PE UN PICIOR
PE TOATĂ TALPA PE VÂRFURI PE TOATĂ TALPA PE VÂRFURI

DEPĂRTAT DEPĂRTAT CU CELĂLALT PICIOR CU CELĂLALTPICIOR
- în plan frontal/sagital - în plan frontal/sagital -îndoit sprijinit -îndoit sprijinit
cu piciorul dr/st înainte cu piciorul dr/st înainte -înainte -înainte
ÎNCRUCIŞAT ÎNCRUCIŞAT -lateral -lateral
cu piciorul dr/st înainte cu piciorul dr/st înainte -înapoi -înapoi
CU GENUNCHII ÎNDOIŢI CU GENUNCHII ÎNDOIŢI -îndoit susţinut -îndoit susţinut
-uşor îndoiţi -uşor îndoiţi -înainte -înainte
-semiândoiţi -semiândoiţi -lateral -lateral
-îndoiţi complet -îndoiţi complet -înapoi -înapoi
(ghemuit) (ghemuit) -întins sprijinit -întins sprijinit
FANDAT FANDAT -înainte -înainte
-în plan frontal spre -în plan frontal spre -lateral -lateral
dreapta, spre stânga dreapta, spre stânga -înapoi -înapoi
-în plan sagital înainte -în plan sagital înainte -întins susţinut -întins susţinut
cu dreptul cu stângul cu dreptul cu stângul -înainte -înainte
-în plan sagital înapoi -în plan sagital înapoi -lateral -lateral
cu dreptul cu stângul cu dreptul cu stângul -înapoi -înapoi
36

lOMoARcPSD|18248185
PE GENUNCHI
PE AMBII GENUNCHI PE UN GENUNCHI
CU CELĂLALT PICIOR
- ÎNDOIT -SPRIJINIT
-înainte
-înapoi
-lateral
SUSŢINUT
-înainte
- CU GENUNCHII APROPIAŢI -înapoi
ŞI CĂLCÂIELE DEPĂPRTATE ; -lateral
- CU GENUNCHII DEPĂRTAŢI - ÎNTINS - SPRIJINIT
ŞI CĂLCÂIELE APROPIATE ; -înainte
-înapoi
- CU GENUNCHII ŞI -lateral
CĂLCÂIELE DEPĂRTATE ; SUSŢINUT
-înainte
- PE GENUNCHI PE CĂLCÂIE -înapoi
AŞEZAT -lateral
- ÎNCRUCIŞAT
-cu dreptul înainte
-cu stângul înainte
37

lOMoARcPSD|18248185
AŞEZAT
CU PICIOARELE CU PICIOARELE CU UN PICIOR ÎNTINS

ÎNTINSE ÎNDOITE ŞI CELĂLALT ÎNDOIT
-DEPĂRTAT;
-ÎNCRUCIŞAT:
-cu piciorul drept întins şi
stângul îndoit;
-cu piciorul stâng întins şi
-DEPĂRTAT; dreptul îndoit;
-GRUPAT(cu genunchii -PE O COAPSĂ:

-DEPĂRTAT; îndoiţi complet); -pe coapsa dreaptă cu piciorul
-ÎNCRUCIŞAT: drept îndoit şi stângul întins;
-cu piciorul drept deasupra; -ÎNCRUCIŞAT(turceşte); -pe coapsa dreaptă cu piciorul
-cu piciorul stâng deasupra; -cu piciorul drept deasupra; drept întins şi stângul îndoit;
-cu piciorul stâng deasupra; -pe coapsa stângă cu piciorul
-PE O COAPSĂ: drept îndoit şi stângul întins;
-pe coapsa dreaptă; -PE O COAPSĂ: -pe coapsa stângă cu piciorul
-pe coapsa stângă; -pe coapsa dreaptă; drept întins şi stângul îndoit;
-pe coapsa stângă;
-ECHER: ECHER:
-cu picioarele apropiate; -ECHER: -cu piciorul drept/stâng întins şi
-cu picioarele depărtate -cu picioarele apropiate; stângul/dreptul îndoit;
-cu picioarele depărtate; -cu picioarele depărtate;
38

lOMoARcPSD|18248185
CULCAT
FACIAL DORSAL COSTAL

(ÎNAINTE) (PE SPATE) (LATERAL)
-CU PICIOARELE -CU PICIOARELE -CU PICIOARELE

ÎNTINSE: ÎNTINSE ÎNTINSE
-depărtate; -depărtate; -depărtate;
-încrucişate: -încrucişate: -încrucişate:
-cu dreptul deasupra; -cu dreptul deasupra; -cu dreptul deasupra;
-cu stângul deasupra; -cu stângul deasupra; -cu stângul deasupra;
-CU UN PICIOR ÎNTINS -CU UN PICIOR ÎNTINS -CU UN PICIOR ÎNTINS

CELĂLALT ÎNDOIT: CELĂLALT ÎNDOIT: CELĂLALT ÎNDOIT:
-apropiate; -apropiate; -apropiate;
-depărtate; -depărtate; -depărtate;
-cu dreptul întins şi stângul -cu dreptul întins şi stângul -cu dreptul întins şi stângul
îndoit; îndoit; îndoit;
-cu stângul întins şi dreptul -cu stângul întins şi dreptul -cu stângul întins şi dreptul
îndoit; îndoit; îndoit;
CU AMBELE PICIOARE CU AMBELE PICIOARE CU AMBELE PICIOARE

ÎNDOITE: ÎNDOITE: ÎNDOITE:
-apropiate sprijinite/susţinute -apropiate sprijinite/susţinute apropiate sprijinite/susţinute
-depărtate sprijinite/susţinute -depărtate sprijinite/susţinute depărtate sprijinite/susţinute
39

lOMoARcPSD|18248185
ATÂRNAT
PE
ORIZONTALĂ
PE VERTICALĂ
DE MÂINI DE PICIOARE DE ALTĂ PARTE A

CORPULUI
-Cu braţe întinse şi -Facial

picioare apropiate (planşă
(fundamentală); facială);
DE VÂRFURI La abdomen;
-Cu genunchii îndoiţi Dorsal
La spate; (planşă
(şi derivate); -de ambele vârfuri; La subbraţ
-de un vârf cu celălalt dorsală)
-Cu picioarele întinse picior în diferite
în echer(şi derivate); poziţii;
-Îndoit;
DE GENUNCHI
-Răsturnat(lumânare); -de ambii genunchi; COMBINATE:
-de un genunchi cu
-Răsucit; celălalt picior în -De mâini şi de picioare:
diferite poziţii („cuib”, în echer, ş.a.);
-Cu braţele îndoite şi
picioarele în diferite -De mâini şi altă parte a corpului;
poziţii; (şezut, abdomen, genunchi, ş.a.);
-atârnat culcat dorsal(şi variante);
-De o mână: -atârnat culcat facial(şi variante).
-cu braţul întins;
-cu braţul îndoit;
40

lOMoARcPSD|18248185
SPRIJIN
SIMPLU MIXT
Pe verticală Pe orizontală Pe verticală/ orizontală
- Cu braţele întinse la:

(paralele, inele, sol, bârnă, cal Din stând:
cu mânere) cu picioarele în - sprijin stând cu
diferite poziţii: picioarele întinse:
- apropiate; - apropiat;
- depărtate; - depărtat;
- echer(diferite grade): - variante.
- echer răsturnat;
- Cu braţele îndoite; Din pe genunchi:
- Pe braţe(paralele egale); sprijin pe genunchi
- Pe antebraţe(paralele egale, şi variante;
sol, bârnă - vezi „răsturnat”;
- Lateral(inele – cruce); Din aşezat:
- Dorsal; -aşezat sprijinit şi
- Călare; variante;
- Răsturnat:
- stând pe omoplaţi; Din culcat:
- stând pe cap; Cu braţele întinse: sprijin culcat facial
- stând pe antebraţe; -cumpănă liberă; şi variante;
- stând pe mâini; Cu braţele îndoite: sprijin culcat dorsal
- stând pe o mână ; - pe unu/ambele braţe; şi variante;
- sprijin lateral răsturnat (variante de cumpănă sprijin culcat costal
(inele – Sfântul Petru) cu sprijin pe un cot şi şi variante
pe41
ambele coate);

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 10
10.1 REGULI PENTRU COMPUNEREA COMPLEXELOR DE

EXERCIŢII DE DEZVOLTARE FIZICĂ GENERALĂ
Mai multe mişcări legate formează un exerciţiu, iar mai multe exerciţii
legate formează un complex de dezvoltare fizică generală.
Un astfel de complex de D.F.G.(dezvoltare fizică generală) trebuie să
cuprindă între 8-12 exerciţii sau chiar mai multe(16-20), astfel alese încât să
asigure îndeplinirea integrală a sarcinilor lecţiei.
Exerciţiile componente ale unui astfel de complex de D.F.G. sunt stabilite
într-o anumită ordine logică, având grade diferite de amplitudine, tempou de
execuţie şi complexitate. Aceste exerciţii trebuie să se adreseze tuturor
segmentelor respectiv cap-gât, braţe, trunchi(abdomen-spate), picioare, de
asemenea exerciţii de săltări şi sărituri, într-o ordine bine stabilită,
respectând principiul accesibilităţii(exerciţiile vor fi executate de la uşor la
greu, de la simplu la complex), şi vor începe cu exerciţiile de cap-gât şi vor
continua prin diferite combinări de exerciţii cu unul sau mai multe segmente
simultan, pe o direcţie şi pe cealaltă simetric.
Exerciţiile de respiraţie vor fi introdu-se obligatoriu la sfârşitul complexului,
dar şi în cadrul complexului de D.F.G. ca exerciţii componente ale acestuia.
Exerciţiile componente ale unui complex de D.F.G. pot cuprinde mişcări de
forţă, întindere-relaxare, săltări şi sărituri, în funcţie de temele si sarcinile
lecţiei respective şi vor fi executate la început exerciţiile de amplitudine
mică şi medie, simple ca structură şi executate în tempou moderat, pe
parcurs mărind treptat amplitudinea, complexitatea şi tempoul de execuţie.
Complexele de D.F.G. pot fi compuse din următoarele tipuri de exerciţii:
• Exerciţii libere;
• Exerciţii cu partener;
• Exerciţii la aparate speciale: a. scara fixă; b. banca de gimnastică;
• Exerciţii cu obiecte portative: a. din gimnastica ritmică(panglică, cerc,
coardă, mingi, măciuci); b. special concepute(bastoane, mingi medicinale,
sticle umplute, gantere, eşarfe, etc.).
10.2 EXERCIŢII LIBERE
Exerciţiile libere sunt exerciţii de dezvoltare fizică generală în care se

lucrează doar cu propriile segmente. Aceste exerciţii frecvent utilizate se
42

lOMoARcPSD|18248185
regăsesc în principal în exerciţiile de încălzire şi sunt caracterizate prin

faptul că nu necesită dotări speciale şi spaţiu mare de lucru.
10.3 CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR LIBERE
• Sunt formative;
• Sunt analitice;
• Au structură simplă sau complexă(după caz);
• Pot fi însuşite repede;
• Pot fi executate individual fără supravegherea profesorului.
10.4 CERINŢE PRIVIND EXERCIŢIILE LIBERE

• Alegerea corectă a exerciţiilor;
• Respectarea bazelor generale ale mişcărilor;
• Corelarea lor cu temele, sarcinile şi scopul lecţiei;
• Adaptarea la vârsta, sexul şi nivelul de pregătire al practicanţilor;
• Includerea lor în complexe de D.F.G.;
• Utilizarea terminologiei specifice şi a metodei fragmentat-imitative.
10.5 EFECTELE EXERCIŢIILOR LIBERE

• Influenţă selectivă conform cerinţei: dezvoltă calităţi motrice, grupe
musculare, mobilitate articulară şi elasticitate musculară;
• Realizarea corectitudinii mişcărilor;
• Stimularea participării active şi conştiente;
• Atitudine corectă şi pozitivă faţă de mişcare şi muncă;
• Îmbunătăţirea stării fizice şi psihice, a stării de sănătate.
10.6 FORME DE PRACTICARE

• Lecţia de educaţie fizică şi sport sau antrenament sportiv;
• Programe de încălzire, întreţinere, dezvoltare fizică generală, recuperare
şi reeducare în urma traumatismelor, fracturilor, incapacitate fizică etc.
10.7 FORME DE ORGANIZARE

• Individual;
• În grup.
10.8 LOC DE DESFĂŞURARE
• Sala de sport sau sala de gimnastică;
• La locul de desfăşurare a oricărei activităţi sportive;
• Terenuri special amenajate în aer liber(condiţii igienice);
• Sala de clasă, laborator, birou, apartament;
• Centre de sănătate;
43

lOMoARcPSD|18248185
• La locul de muncă(minutul de gimnastică);

• Creşe şi grădiniţe.
10. 9 EXERCIŢII CU PARTENER
Exerciţiile cu partener sunt mijloace de dezvoltare fizică generală la
realizarea cărora participă şi o persoană, alta decât executantul însuşi.
Partenerul are rol de: asociat şi colaborator, sprijin, ajutor direct, obstacol
sau adversar şi mijloc de uşurare sau îngreuiere, element de dozare a
efortului.
10.10 CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR CU PARTENER:

• Sunt educative şi atractive
• Sunt adaptabile
• Sunt formative
• Sunt orientate spre colaborare
• Sunt realizate prin ajutor reciproc
• Presupun o întrecere directă
10.11 CERINŢE PRIVIND EXERCIŢIILE CU PARTENER
• Participare activă din partea participanţilor

• Nivel superior de coordonare a mişcărilor proprii în raport cu
partenerul
• Ajutor şi colaborare pentru îndeplinirea sarcinilor
• Organizarea adecvată a colectivului
10.12 EFECTELE EXERCIŢIILOR CU PARTENER
• Măresc atractivitatea lecţiilor

• Creşte sociabilitatea
• Dezvoltă calităţile motrice, în special forţa, mobilitatea – supleţea şi
coordonarea
• Măresc capacitatea lucrului în colectiv şi în comparaţie cu
posibilităţile partenerului
• Întăresc disciplina în realizarea sarcinilor
• Produc amuzament, bună dispoziţie şi economie de timp
10.13 FORME DE APLICARE
44

lOMoARcPSD|18248185
Exerciţiile cu partener se regăsesc în toate formele lecţiei de educaţie

fizică ori de antrenament sportiv şi în programele speciale ale gimnasticii
aplicate.
10.14 RECOMANDĂRI METODICE
• Organizarea colectivului în funcţie de înălţime, greutate şi sarcinile

care trebuie îndeplinite
• Corelarea complexităţii şi dificultăţii cu nivelul de pregătire, vârsta şi
sexul executanţilor
• Respectarea regulilor generale privind executarea exerciţiilor de
dezvoltare fizică generală
• Schimbarea repetată a rolurilor
• Precizarea clară a sarcinilor partenerilor
• Corectare reciprocă privind execuţia
45

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 11
11. EXERCIŢII LA APARATE SPECIALE
11.1 CARACTERISTICI GENERALE:

• sunt formative
• sunt analitice
• sunt naturale ori special concepute
• asigură influenţare complexă aparatului locomotor
• permit o bună localizare, gradare şi dozare a efortului
• sunt atractive
• pot fi prezente în mai multe verigi ale unei lecţii de educaţie fizică ori
antrenament sportiv
• au structură corelată cu forma aparatelor; se lucrează mai mult în
sprijin şi atârnat
• pot constitui îngreuieri
• se pot utiliza singure ori în combinaţie cu alte aparate sau obiecte
11.2 CERINŢE PRIVIND EXERCIŢIILE LA APARATE SPECIALE:

• alegerea aparatului în concordanţă cu scopul urmărit şi sarcinile lecţiei
ori programului de dezvoltare fizică generală
• organizarea colectivului în funcţie de înălţime şi greutate
• lucru pe grupe în cazul unui colectiv numeros
• alternarea segmentelor şi a grupelor musculare
• alternarea tipului de activitate musculară
• schimbarea repetată a poziţiilor iniţiale
• introducerea în complexe folosirea metodei fragmentat-imitative
pentru predare
• folosirea metodelor: frontală şi circuit pentru exersare
• folosirea terminologiei specifice
11.3 EFECTELE EXERCIŢIILOR LA APARATE SPECIALE:

• creşterea interesului pentru mişcare
• stimularea participării active şi conştiente
46

lOMoARcPSD|18248185
• stimularea dorinţei de execuţie corectă

• stimularea spiritului de întrecere
• acţiune asupra mai multor parametrii ai mişcării (precizie, direcţie,
amplitudine, grad de încordare şi relaxare)
• control al efortului
• perfecţionarea calităţilor motrice, cu accent pe forţa diferitelor grupe
musculare, rezistenţă generală şi specifică
• prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice
• introducerea unei stări generale bune
11.4 LOCUL ÎN LECŢII
• veriga de influenţare selectivă/încălzire
• formarea şi perfecţionarea unor deprinderi motrice aplicativ-utilitare
• dezvoltarea calităţilor motrice
11.5 EXERCIŢII LA BANCA DE GIMNASTICĂ
Banca de gimnastică este un aparat special, multifuncţional ce oferă

posibilităţi variate de utilizare.
11.5.1 CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR LA BANCA DE

GIMNASTICĂ:
• Oferă posibilităţi variate de folosire:

- loc de aşezare pentru odihnă şi relaxare;
- suport pentru sprijin în timpul efectuării exerciţiilor;
- element de îngreuiere;
- obstacol;
- mijloc ajutător;
- aparat component al cursurilor aplicative;
• Sunt variate (se pot realiza pe, la, cu şi peste bancă);
• Sunt accesibile;
• Sunt atractive;
• Permit o bună localizare şi gradare a efortului;
11.5.2 SISTEMATIZAREA EXERCIŢIILOR LA BANCA DE

GIMNASTICĂ:
• Individuale; la, cu, pe, peste bancă,
47

lOMoARcPSD|18248185
• Pe perechi; < de forţă, de întindere,

• În grup; de relaxare, aplicative
• Cu obiecte portative.
11.5.3. EFECTELE EXERCIŢIILOR LA BANCA DE GIMNASTICĂ:
• Prelucrează analitic şi selectiv aparatul locomotor;

• Formează deprinderi motrice de bază şi aplicativ utilitare;
• Dezvoltă simţurile speciale (orientare în spaţiu, aprecierea distanţei);
• Dezvoltă spiritul de întrecere;
• Dezvoltă calităţile atenţiei;
• Dezvoltă curajul, perseverenţa şi voinţa;
• Măreşte atractivitatea lecţiei;
11.5.4 RECOMANDĂRI PRIVIND UTILIZAREA EXERCIŢIILOR

LA BANCA DE GIMNASTICĂ:
• Măsuri pentru asigurarea integrităţii corporale a executanţilor

(verificarea băncilor şi asigurarea cu material protector);
• Organizarea adecvată a colectivului;
• Angrenarea treptată şi gradată în efort;
• Structura logică a exerciţiilor;
• Exerciţiile să se adreseze tuturor segmentelor şi grupelor musculare;
• Utilizarea cât mai variată şi complexă a băncii;
• Schimbarea poziţiilor de lucru;
• Respectarea bazelor generale ale mişcărilor şi a corectitudinii lor;
• Introducerea exerciţiilor în complexe,
• Utilizarea jocurilor şi a întrecerilor şi utilizarea terminologiei
specifice;
Exemple de exerciţii la banca de gimnastică:
1. Diferite forme de mers, cu participarea şi a altor segmente;
2. Diferite forme de alergare combinate cu mişcări variate;
3. Diferite forme de sărituri.
11.6 EXERCIŢII LA SCARA FIXĂ
48

lOMoARcPSD|18248185
Scara fixă este un aparat multifuncţional care prin caracteristica sa

constructivă oferă condiţii multiple de alternare a poziţiilor de lucru şi a
tipului de activitate musculară.
11.6.1 CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR LA SCARA FIXĂ:

• Oferă posibilităţi variate de folosire:
- aparat de întindere şi relaxare parţială a unor segmente;
- suport pentru sprijin în timpul efectuării exerciţiilor;
- element de îngreuiere;
- mijloc ajutător;
- aparat component al parcursurilor aplicative;
• Sunt variate;
• Au grad de dificultate crescut;
• Sunt accesibile;
• Sunt atractive;
• Permit o bună localizare şi gradare a efortului.
11.6.2 SISTEMATIZAREA EXERCIŢIILOR LA SCARA FIXĂ:
• Individuale; de forţă
• Pe perechi; < de întindere
• Cu obiecte portative; de relaxare
• Combinate cu aparate. aplicative
11.6.3 EFECTELE EXERCIŢIILOR LA SCARA FIXĂ:
• Prelucrează analitic şi selectiv aparatul locomotor;

• Dezvoltă forţa, mobilitatea articulară;
• Formează deprinderi motrice aplicativ-utilitare;
• Dezvoltă coordonarea generală şi specială a mişcărilor;
• Dezvoltă simţul ritmului;
• Dezvoltă simţul de apreciere a poziţiilor segmentelor;
• Dezvoltă spiritul de întrecere;
• Dezvoltă calităţile atenţiei;
• Dezvoltă curajul, perseverenţa şi voinţa;
• Măreşte atractivitatea lecţiei.
49

lOMoARcPSD|18248185
11.6.4 RECOMANDĂRI PRIVIND UTILIZAREA EXERCIŢIILOR

LA SCARA FIXĂ:
• Măsuri pentru asigurarea integrităţii corporale a executanţilor;

• Organizarea adecvată a colectivului şi angrenarea treptată în efort;
• Exerciţiile să aibă o structură logică şi să se adreseze tuturor
segmentelor şi grupelor musculare;
• Utilizarea cât mai variată şi complexă a exerciţiilor prin alternarea
exerciţiilor de forţă cu cele de întindere şi relaxare precum şi alternarea
poziţiilor de lucru;
• Respectarea bazelor generale ale mişcărilor şi a corectitudinii
execuţiilor;
• Introducerea exerciţiilor în complexe de exerciţii;
• Utilizarea jocurilor şi a întrecerilor;
• Utilizarea terminologiei specifice.
Alte aparate speciale la care se pot efectua exerciţii de dezvoltare fizică

generală sunt:
1. Exerciţii cu scripeţi (exerciţii cu autorezistenţă);
2. Exerciţii la căruciorul mobil montat pe banca de gimnastică sprijinită pe
scara fixă (dezvoltarea selectivă a forţei prin ridicarea sau coborârea băncii);
3. Exerciţii cu helcometru (dezvoltarea selectivă a forţei prin adăugarea sau
luarea de greutăţi);
4. Exerciţii la banca curbată;
50

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 12
12.1 EXERCIŢII CU OBIECTE PORTATIVE
Exerciţiile cu obiecte portative alcătuiesc o grupă aparte, ele fiind de diverse

tipuri şi complexităţi, date atât de mişcările corporale cât şi de mânuirea
obiectelor.
În activitatea de educaţie fizică şi în sport se folosesc frecvent obiecte cum
sunt: bastoane, mingi medicinale, cercuri, mingi elastice, corzi, panglici,
măciuci, gantere, extensoare, benzi elastice, haltere mici, fulare, bluze de
trening, sticle de plastic etc.
12.1.1 CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR CU OBIECTE

PORTATIVE:
• Sunt formative şi atractive;
• Se apropie de mişcările naturale, din punct de vedere al structurii;
• Influenţează simultan asupra mai multor analizatori;
• Permit o bună localizare, gradare şi dozare a efortului;
• Pot fi prezente în mai multe verigi ale unei lecţii de educaţie fizică,
antrenament sportiv ori programe speciale;
• Au structură corelată cu forma şi greutatea obiectelor;
• Pot constitui îngreuieri;
• Se pot utiliza singure ori în combinaţie cu aparate, lucru cu partener
sau alte obiecte;
12.1.2 CERINŢE PENTRU EXERCIŢIILE CU OBIECTE

PORTATIVE:
• Alegerea obiectului să fie în concordanţă cu scopul urmărit şi sarcinile

lecţiei ori ale programului de dezvoltare fizică generală;
51

lOMoARcPSD|18248185
• Corelarea dimensiunilor şi greutăţii obiectelor cu vârsta şi

posibilităţile practicanţilor;
• Lucru pe grupe în cazul unui colectiv numeros;
• Alternarea segmentelor şi a grupelor musculare;
• Alternarea tipului de activitate musculară;
• Schimbarea repetată a poziţiilor iniţiale;
• Introducerea în complexe folosirea metodei fragmentat imitative
pentru predare;
• Folosirea terminologiei specifice.
12.1.3 EFECTELE EXERCIŢIILOR CU OBIECTE PORTATIVE:
• Creşterea interesului pentru mişcare;

• Stimularea participării active şi conştiente;
• Stimularea dorinţei de execuţie corectă;
• Stimularea spiritului de întrecere;
• Acţiune asupra mai multor parametrii ai mişcării (precizie, direcţie,
amplitudine, grad de încordare şi relaxare)
• Control al efortului;
• Perfecţionarea calităţilor motrice, cu accent pe îndemânare, forţa
diferitelor grupe musculare, mobilitate-supleţe;
• Prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice;
• Introducerea unei stări generale bune.
12.1.4 LOCUL EXERCIŢIILOR CU OBIECTE PORTATIVE ÎN

LECŢIILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI ANTRENAMENT SPORTIV:
• Veriga de influenţare selectivă/încălzire;

• Perfecţionarea unor deprinderi motrice aplicativ-utilitare;
• Dezvoltarea calităţilor motrice;
• Programe speciale de pregătire fizică.
12.2. EXERCIŢII CU BASTOANE:
Exerciţiile cu bastoane sunt mijloace ale gimnasticii de bază cu posibilităţi

corective şi influenţă mare asupra psiho-motricităţii.
52

lOMoARcPSD|18248185
Caracteristicile exerciţiilor cu bastoane sunt aceleaşi ca la toate exerciţiile de

dezvoltare fizică generală, cu unele particularizări date de forma şi
construcţia obiectului. Astfel:
• Oferă posibilităţi multiple de mânuire (în special prize);
• Oferă posibilităţi de lucru în axe şi planuri diferite, inclusiv aruncare-
prindere, echilibrare;
• Acţionează asupra mai multor analizatori simultan;
• Sunt atractive.
12.2.1 EFECTELE EXERCIŢIILOR CU BASTOANE:
• Dezvoltă coordonarea;
• Dezvoltă simţul kinestezic, aprecierea distanţei şi măreşte puterea de
concentrare a atenţiei;
• Induce conştientizarea poziţiei propriilor segmente în raport cu
obiectul;
• Provoacă amuzament, relaxare şi o stare de bine;
• Induce dorinţa de autodepăşire.
12.2.2 RECOMANDĂRI PRIVIND EXERCIŢIILE CU BASTOANE:
• Familiarizarea treptată cu obiectul;

• Însuşirea gradată a manevrelor de mânuire;
• Mărirea conştientizării prin sublinierea avantajului fiecărui exerciţiu,
din punct de vedere al localizării, direcţiei precise şi factorilor limitativi;
• Structura exerciţiilor să permită rezolvarea mai multor sarcini în
acelaşi timp;
• Să se utilizeze la maxim posibilităţile corective;
• Mărirea atractivităţii prin lucru cu 2 bastoane, partener, 2 bastoane şi
partener, joc.
12.3. EXERCIŢII CU MINGI MEDICINALE:
Exerciţiile cu mingi medicinale sunt mijloace ale gimnasticii de bază cu rol

important în dezvoltarea forţei, îndemânării generale şi formarea bazelor
generale ale mişcării.
12.3.1. CARACTERISTICILE EXERCIŢIILOR CU MINGI

MEDICINALE:
53

lOMoARcPSD|18248185
• Au utilizări multiple;
• Acţionează asupra mai multor analizatori simultan;
• Sunt mai dificile decât cele cu bastoane sau cu obiecte clasice din
gimnastica ritmică,
• Pot fi analitice şi selective;
• Acţionează în special asupra forţei diferitelor segmente ale corpului;
• Oferă posibilităţi multiple de adaptare la nivelul executanţilor;
• Au loc bine definit în lecţiile de educaţie fizică, de antrenament şi
programele speciale.
12.3.2. GRADAREA EXERCIŢIILOR CU MINGI MEDICINALE:
• Micşorarea mărimii (diametrului) mingii;

• Mărirea greutăţii;
• Introducerea altor segmente în mişcare;
• Schimbarea poziţiilor de plecare;
• Introducerea unor sarcini suplimentare;
• Lucru cu partener sau în montaje de aparate.
12.4. EXERCIŢII CU CABLUL ELASTIC (SANDOU, EXTENSOR):
Cablurile elastice sunt confecţionate din cauciuc de bună calitate, având în

compoziţie un procent corespunzător de cauciuc natural care le asigură o
elasticitate crescută.
Diametrul cauciucului variază între 10-15 mm, iar lungimea între 2-4 m.
Exerciţiile cu cablul elastic au o mare accesibilitate, aducând o contribuţie
însemnată atât la dezvoltarea forţei, a elasticităţii musculare cât şi a
mobilităţii articulare, printr-o localizare accentuată a solicitării.
Dozarea efortului se realizează uşor prin întinderea iniţială a cablului sau
prin schimbarea lungimii lui. Specificul efortului este determinat de
creşterea solicitării musculaturii la sfârşitul mişcării efectuate, prin mărirea
rezistenţei cablului pe măsura întinderii lui.
Extensorul este un aparat folosit pentru dezvoltarea forţei, compus din 4-5
sandouri sau arcuri spirale metalice, ataşate de mânere prin intermediul unor
cârlige. Sandourile (cabluri elastice, corzi) sau arcurile sunt detaşabile,
permiţând astfel reglarea rezistenţei şi dozarea efortului.
12.4.1 RECOMANDĂRI PRIVIND EXERCIŢIILE CU CABLUL

ELASTIC:
54

lOMoARcPSD|18248185
• Exerciţiile se vor executa cu creşterea gradată a tensiunii iniţiale a

cablului;
• Pentru localizarea optimă a solicitării, cablul se va fixa pe scara fixă,
la înălţimea corespunzătoare unghiului de rezistenţă faţă de direcţia mişcării;
• Exerciţiile executate în serii de repetări, vor avea intercalate pauze
de odihnă, cu mişcări de respiraţie şi de relaxare, combinându-le pe cele
dinainte cu menţineri de poziţii (izometrice);
• În alcătuirea complexului de exerciţii se va ţine cont de alternarea
grupelor musculare solicitate;
• Exerciţiile cu cablu elastic se pot executa atât în sală, cât şi în aer
liber sau acasă, găsind puncte adecvate de fixare a cablului (gard, stâlp,
panou de baschet, pom, calorifer etc.);
• Se recomandă ca sandourile fixate de scară să aibă la ambele capete
bucle pentru apucare.
12.5. EXERCIŢII CU GANTERE:
Ganterele sunt greutăţi mici, de obicei din metal (dar pot fi şi din plastic,
umplute cu apă, nisip etc.) cu design şi forme diverse, utilizate la exerciţiile
pentru dezvoltarea forţei şi creşterea masei musculare.
Greutatea ganterelor poate fi fixă ori reglabilă, depinde de model, marcă şi
scopul utilizării lor.
12.6. EXERCIŢIILE CU OBIECTE NECLASICE (fulare, bluze sau

pantaloni de trening, sticle de plastic):
Sunt identice ca structură cu cele prezentate mai sus. Ele trebuie să respecte
toate cerinţele de alcătuire, succesiune, gradare şi dozare, ca toate exerciţiile
de dezvoltare fizică generală. Exerciţiile cu fulare, bluze sau pantaloni pot
avea drept model exerciţiile cu bastoane, iar cele cu sticle de plastic, pe cele
cu gantere. De asemenea fularele, bluzele şi pantalonii se rulează şi se
improvizează astfel „mingi” pentru complexe cu mingi, precum şi pentru
exerciţiile de aruncare şi prindere.
Exerciţiile cu obiecte neclasice pot fi utilizate atât în lecţiile de educaţie
fizică cât şi în programele de pregătire fizică, în special cele executate
individual acasă sau în aer liber.
55

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 13
13.1 MIJLOACELE GIMNASTICII APLICATIVE
Gimnastica aplicativă operează cu mijloace aplicativ-utilitare. Acestea sunt

definite ca fiind exerciţii ale gimnasticii de bază, naturale şi utilitare, care
ajută la rezolvarea situaţiilor concrete ivite în practicarea unor ramuri
sportive ori în viaţă.
SISTEMATIZAREA EXERCIŢIILOR APLICATIVE
EXERCIŢII APLICATIV-UTILITARE
NESPECIFICE GIMNASTICII
SPECIFICE GIMNASTICII
Târâre
Mers
Căţărare
Alergare
Escaladare
Aruncare
Echilibrare
Prindere
Ridicare şi transport de
Săritură
greutăţi
13.2 Caracteristicile exerciţiilor aplicative
• Sunt naturale şi foarte importante.

• Sunt foarte frecvente în diferite activităţi şi situaţii de viaţă.
56

lOMoARcPSD|18248185
• Sunt baza formării deprinderilor.

• Au valoare educativă mare.
• Sunt standardizate (pregătirea militară).
• Sunt variabile (educaţie fizică şi sport, programe de recuperare).
• Sunt atractive.
• Oferă o mare posibilitate de dozare a efortului.
• Se pot executa în sală ori în aer liber.
• Nu necesită o bază materială foarte sofisticată.
Exerciţiile aplicative solicită şi din partea profesorului o bună cunoaştere a
mijloacelor de organizare şi conducere a colectivelor.
Forme de organizare: independent şi traseu aplicativ.
Forme de exersare: individual, torent, urmărire, ştafetă.
13.2. Efectele exerciţiilor aplicative
• Influenţă multilaterală asupra întregului organism.

• Formarea deprinderilor cu caracter aplicativ şi utilitar.
• Dezvoltă calităţi motrice de bază (V,F,Î) şi combinate (F-V,V-C).
• Îmbunătăţesc deprinderi specifice unor ramuri sportive.
• Dezvoltă curajul, perseverenţa şi voinţa.
• Dezvoltă calităţile atenţiei.
• Dezvoltă spiritul de întrecere.
• Dezvoltă capacitatea de decizie şi acţiune independentă.
13.3. Recomandări metodice privind exerciţiile aplicativ-utilitare
• Asigurarea integrităţii corporale prin măsuri privind pregătirea

condiţiilor optime de exersare (verificarea stării aparatelor-scări fixe,
bănci, lăzi, frânghii, pregătite cu material protector, magneziu).
• Organizarea adecvată a colectivului.
• Angrenarea treptată şi gradată în efort.
• Exerciţiile să aibă o structură logică şi să fie în concordanţă cu nivelul
de pregătire şi experienţa anterioară a executanţilor.
• Să se adreseze tuturor segmentelor şi grupelor musculare.
• Utilizarea cât mai variată şi complexă a exerciţiilor şi aparatelor.
Exerciţii aplicativ utilitare nespecifice gimnasticii
57

lOMoARcPSD|18248185
Exerciţiile aplicativ-utilitare nespecifice gimnasticii sunt acţiuni motrice

acumulate de om de-a lungul evoluţiei sale biologice şi istorice. Ele au
contribuţie deosebită la formarea deprinderilor utile în viaţa cotidiană, în
activitatea profesională sau sportivă. În strictă corelaţie cu imaginaţia şi
creativitatea fiecărui profesor exerciţiile aplicativ-utilitare se prezintă în
diferite variante şi sistematizări.
13.4. Mersul
Mersul este principala formă de deplasare umană. El este prezent atât în

activitatea cotidiană cât şi în cea sportivă. Mersul se caracterizează prin
mare varietate, accesibilitate şi adaptabilitate la vârsta şi pregătirea
executanţilor.
SISTEMATIZAREA MERSULUI
MERS
PE LOC CU DEPLASARE
ÎNAINTE ÎNAPOI LATERAL
CU FAŢA SPRE DIRECŢIA DE CU UMĂRUL

DEPLASARE DREPT/STÂNG
CU SPATELE SPRE DIRECŢIA DE SPRE DIRECŢIA
DEPLASARE DE DEPLASARE
13.4.1 Variante de mers (exemple)
• Mers obişnuit (normal).

• Mers cu „pas gimnastic”.
• Mers pe vârfuri.
• Mers pe călcâie.
• Mers pe vârfuri cu genunchii uşor îndoiţi.
• Mers pe partea externă a labei piciorului.
• Mers pe partea internă a labei piciorului.
58

lOMoARcPSD|18248185
• Mers cu un picior pe partea externă a labei piciorului şi celălalt pe

partea internă a labei piciorului.
• Mers cu vârfurile spre interior.
• Mers cu vârfurile spre exterior.
• Mers cu încrucişarea picioarelor.
• Mers cu un picior pe vârf celălalt pe călcâi.
• Mers pe vârfuri cu genunchii uşor îndoiţi şi încrucişarea
picioarelor.
• Mers cu ridicarea alternativă a genunchilor la piept la fiecare pas.
• Acelaşi din 3 în 3 paşi.
• Mers cu ridicarea alternativă a picioarelor întinse înainte.
• Acelaşi lateral.
• Acelaşi înapoi.
• Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept şi pendularea
celuilalt cu gamba înapoi.
• Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept şi a celuilalt
picior întins înainte,lateral sau înapoi.
• Mers cu diferite mişcări de braţe.
• Mers cu diferite mişcări de trunchi.
• Mers înapoi.
• Mers înapoi pe vârfuri.
• Mers înapoi cu diferite mişcări de braţe şi/sau trunchi.
• Mers înapoi cu îndoirea alternativă a genunchilor la piept.
• Mers înapoi , îndoirea alternativă a genunchilor la piept la intervale
de timp bine stabilite prin comandă şi numărătoare.
• Mers înapoi cu genunchii uşor îndoiţi.
• Mers înapoi pe vârfuri şi cu genunchii uşor îndoiţi.
• Mers cu întoarceri de 45°, 90°, 180°, 360°.
• Mers cu pas fandat.
• Mers cu pas adăugat.
• Mers cu pas arcuit.
• Mers lateral cu pas adăugat.
• Mers lateral cu pas încrucişat înainte.
• Mers cu pas încrucişat înapoi.
• Mers cu pas încrucişat înainte şi înapoi alternativ.
• Mers ghemuit înainte, înapoi, lateral (sau combinate).
• Mers în sprijin ghemuit înainte, înapoi, lateral (sau combinate).
• Mers în sprijin dorsal înainte, înapoi, lateral (sau combinate).
59

lOMoARcPSD|18248185
• Mers cu picioarele întinse, trunchiul îndoit mâinile apucă gleznele

(mersul elefantului).
• Mers în figuri (zig-zag,cerc, pătrat).
60

lOMoARcPSD|18248185
13.5. Alergarea
ALERGARE
PE LOC CU DEPLASARE
ÎNAINTE ÎNAPOI LATERAL

ÎN STÂND
ÎN SPRIJIN CU FAŢA SPRE DIRECŢIA CU UMĂRUL

STÂND DE DEPLASARE DREPT/STÂNG
(ÎN PATRU CU SPATELE SPRE SPRE DIRECŢIA
LABE) DIRECŢIA DE DEPLASARE DE DEPLASARE
13.5.1 Variante de alergare (exemple)
• Alergare normală.
• Alergare în stil gimnastic.
• Alergare cu spatele înainte.
• Alergare cu genunchii la piept, cu faţa sau cu spatele spre direcţia de
alergare.
• Alergare cu pendularea gambelor înapoi.
• Alergare cu ridicarea alternativă a genunchilor la piept, la intervale
bine definite de timp, la numărătoare şi comandă.
• Alergare cu pendularea alternativă a gambelor înapoi, la intervale bine
definite de timp, la numărătoare şi comandă.
• Alergare cu ridicarea alternativă a gambelor lateral şi bătaia gleznelor
pe partea externă, cu palmele de aceeaşi parte.
• Alergare cu ridicarea alternativă a gambelor lateral şi bătaia gleznelor
pe partea externă cu palmele pe partea opusă.
• Alergare cu ridicarea alternativă a genunchilor şi bătaia gleznelor pe
partea internă, cu palmele de aceeaşi parte.
• Alergare cu ridicarea alternativă a genunchilor şi bătaia gleznelor pe
partea internă cu palmele de partea opusă.
61

lOMoARcPSD|18248185
• Alergare cu încrucişarea picioarelor înainte, înapoi.

• Alergare cu forfecarea picioarelor înainte, înapoi, lateral (combinat).
• Alergare laterală cu umărul stâng, drept spre direcţia de deplasare.
• Alergare laterală cu încrucişarea picioarelor înainte, înapoi sau
alternativ(înainte, înapoi).
• Alergare cu pas adăugat înainte, cu piciorul drept/stâng (alternativ sau
la intervale stabilite prin comandă şi numărătoare).
• Alergare cu pas adăugat lateral cu umărul drept/stâng, spre direcţia de
deplasare.
• Alergare cu pas de galop înainte şi lateral.
• Alergare cu accelerare.
• Alergare cu schimbarea tempoului.
• Alergare cu schimbarea direcţiei de deplasare.
• Alergare cu desenarea unor figuri.
• Alergare cu întoarcere de 360°.
• Alergare cu introducerea de sarcini suplimentare (diferite mişcări de
braţe, teme ritmice, ocoliri şi treceri peste obstacole, transport
greutăţi).
62

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 14
(continuarea cursului 13, mijloacele gimnasticii aplicative)
14.6. Săritura
Săriturile sunt mijloace aplicativ-utilitare, naturale sau create de om, în

vederea formării deprinderilor de a trece, în mod rapid şi economic peste
obstacole ivite în activitatea zilnică, sportivă sau cea din timpul liber.
Considerăm aici drept obstacole atât pe cele întâlnite în natură (gropi,
şanţuri, trunchiuri de copaci, ridicături de pământ, garduri) dar şi pe cele din
sala de gimnastică (bănci, lăzi de gimnastică, scări fixe, aparate de concurs).
montaje de aparate).Săriturile din categoria aplicativ-utilitarelor stau la baza
celor din conţinutul gimnasticii de performanţă (indiferent de ramură), dar se
deosebesc de acestea prin structură şi mod de execuţie, frecvenţă şi scop.
14.6.1 SISTEMATIZAREA SĂRITURILOR

SĂRITURA
Pe douăDe pe două Pe un picior De pe un De pe un

picioare picioare picior pe picior pe
pe un picior două picioare celălalt
►Pe loc ►Cu deplasare(înainte, înapoi, lateral)►Peste obstacole►

►În înălţime►În adâncime►Pe aparate combinate
14.6.2 VARIANTE DE SĂRITURI(exemple)

• Săritură dreaptă;
• Săritură cu depărtarea şi apropierea picioarelor în plan frontal;
• Săritură cu depărtarea şi apropierea picioarelor în plan sagital cu
piciorul dr/st înainte;
• Săritură cu genunchii la piept;
• Săritură cu călcâiele la şezută;
• Săritură cu ridicarea unui genunchi la piept;
• Săritură cu pendularea unei gambe înapoi;
• Săritură cu ridicarea unui genunchi la piept alternativ cu pendularea
unei gambe înapoi;
• Săritură cu balansarea unui picior înainte, lateral sau înapoi;
• Săritură în stând depărtat frontal/sagital cu piciorul dr/st înainte;
63

lOMoARcPSD|18248185
• Săritură cu schimbări alternative ale picioarelor în plan sagital;

• Săritură cu încrucişarea picioarelor;
• Săritură în extensie;
• Săritură cu picioarele întinse în echer;
• Săritură cu un picior întins în echer şi celălalt cu genunchiul la piept;
• Săritură pe un picior cu celălalt îndoit uşor;
• Săritură pe un picior cu celălalt îndoit a piept;
• Săritură pe un picior cu celălalt întins, susţinut înainte/lateral/înapoi;
• Săritură în lungime de pe două picioare;
• Săritură în lungime de pe un picior pe acelaşi picior;
• Săritură în lungime de pe un picior pe celălalt picior;
• Săritură în lungime de pe un picior pe două picioare;
• Săritură în lungime de pe două picioare pe un picior;
• Sărituri succesive din ghemuit (genuflexiuni cu săritură dreaptă);
• Săritură cu extensia trunchiului şi a capului şi depărtarea picioarelor;
• Săritură în înălţime de pe două picioare (de pe loc, din elan);
• Săritură în înălţime de pe un picior (de pe loc, din elan);
• Săritură spre dreapta/stânga, pe două picioare/pe un picior;
• Săritură pe un obstacol;
• Săritură peste obstacol/obstacole succesive;
• Săritură de pe obstacole în adâncime;
• Săritură prin fereastră (două corzi ţinute paralel, cerc mare, bastoane,
capac ladă, braţele colegilor);
• Sărituri pe aparate combinate;
14.6.3 GRADAREA EXERCIŢIILOR DE MERS, ALERGARE, ŞI

SĂRITURĂ
• Mărirea distanţei;
• Modificarea procedeului;
• Schimbarea vitezei de execuţie;
• Mărirea tempoului;
• Mărirea complexităţii prin introducerea de sarcini suplimentare sau/şi
simultane pentru segmente diferite;
• Exersare ambidextră şi în condiţii variate;
• Mărirea dificultăţii prin: a) mărirea înălţimii suprafeţei; b)îngrădirea
spaţiului micşorarea suprafeţei de sprijin (execuţii pe vârf).
14.7 ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
64

lOMoARcPSD|18248185
Aruncările şi prinderile sunt mijloace aplicativ-utilitare nespecifice

gimnasticii, cu mare frecvenţă în lecţiile de educaţie fizică, antrenament
sportiv, programe de pregătire fizică sau de loisir. În exerciţiile folosite la
gimnastică (aer liber ori sală), se utilizează drept obiecte de aruncare: mingi
de cauciuc de mărimi diferite, mingi medicinale, bastoane, cercuri, măciuci,
corzi, bulgări de zăpadă, pietre, mingi improvizate din bluze de trening
legate cu mânecile, fulare rulate, etc. Se utilizează drept ţinte: aparatele de
gimnastică, saltelele, pereţii, cutiile de ladă pe care s-a marcat ţinta, cercuri,
corzi, bastoane, etc. Aruncările au tehnică diferită din punct de vedere al
dificultăţii. Aruncările pot fi: de jos, de la piept, de la umăr, de la ceafă, cu
rulare pe braţ/braţe, pe un picior/pe ambele picioare, pe spate ori piept.
Prinderile pot fi făcute cu două mâini şi cu o mână, înainte, lateral, la spate,
cu şi fără control vizual.
14.7.1 EFECTELE EXERCIŢIILOR DE ARUNCARE ŞI PRINDERE
Perfecţionează îndemânarea, cu accent pe coordonarea şi precizia mişcărilor;
Dezvoltă simţul kinestezic, capacitatea de apreciere a distanţei şi a direcţiei;
• Formează simţul plasamentului;
• Dezvoltă viteza şi forţa braţelor şi a centurii scapulare.
SISTEMATIZAREA ARUNCĂRILOR ŞI A PRINDERILOR
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
CU O MÂNĂ CU DOUĂ MÂINI CU ALTĂ PARTE A CORPULUI
► În înălţime ► La distanţă: individual şi de la unul la altul ►La ţintă:

fixă sau mobilă ► În combinaţii cu alte mijloace aplicative.
14.7.2 GRADAREA EXERCIŢIILOR DE ARUNCARE ŞI PRINDERE

• Mărirea distanţei de aruncare;
• Schimbarea formei şi dimensiunilor obiectelor (volum, greutate);
• Modificarea poziţiilor iniţiale sau/şi finale;
• Mărirea numărului de repetări;
• Eliminarea controlului vizual;
• Introducerea de sarcini suplimentare.
CURSUL NR. 15
65

lOMoARcPSD|18248185
Exerciţii aplicativ – utilitare specifice gimnasticii
15.1 TÂRÂREA
Târârea este mijloc al gimnasticii aplicative, prin care se realizează

deplasarea corpului pe diferite distanţe şi suprafeţe cu ajutorul segmentelor
sale.
15.1.1 Caracteristicile exerciţiilor de târâre
• Sunt variate;
• Se adresează tuturor categoriilor de vârstă(mică);
• Au valenţe educative mari;
• Oferă posibilităţi de dozare corespunzătoare a efortului.
15.1.2 Sistematizarea exerciţiilor de târâre
Criterii de sistematizare a exerciţiilor de târâre:
a) Înălţimea centrului de greutate faţă de sol:

• Joasă;
• Medie;
• Înaltă.
b) Segmentele care participă la execuţia mişcării:
• Braţe;
• Picioare;
• Braţe şi picioare;
• Altă parte a corpului.
c) Direcţia de deplasare:
• Înainta:
• Înapoi;
• Lateral.
d) Poziţia corpului faţă de suprafaţa de târâre:
• Facial;
• Dorsal;
• Costal.
66

lOMoARcPSD|18248185
e) Planul pe care se face târârea:

• Orizontal;
• Înclinat.
f) Suprafaţa de sprijin:
• Pe sol;
• Pe aparate speciale;
• Pe aparate de concurs.
g) Modul de acţiune a segmentelor:
• Simultan;
• Alternativ.
15.1.3 Recomandări privind exerciţiile de târâre
• Măsuri pentru asigurarea condiţiilor de igienă;

• Măsuri pentru asigurarea integrităţii corporale ale executanţilor;
• Angrenarea treptată şi gradată în efort;
• Corelarea procedeelor de târâre cu suprafaţa de târâre;
• Stabilirea locului în lecţie şi sarcinile ce trebuie realizate prin târâre;
• Utilizarea cât mai variată şi complexă;
• Introducerea jocurilor care au în conţinut exerciţii de târâre;
• Introducerea exerciţiilor de târâre în parcursuri aplicative şi ştafete.
15.2 ESCALADAREA
Escaladarea este mijloc al gimnasticii aplicative care solicită natural şi

complex aparatul locomotor, în timpul deplasării corpului pe orizontală, pe
plan ascendent sau descendent.
15.2.1 Tipuri de escaladare
• Treceri peste obstacole;

• Treceri de pe un obstacol pe altul.
•
Obstacolele pot fi reprezentate de aparatele dintr-o sală de gimnastică(ladă,
bârnă, cal, capra, banca de gimnastică etc.) sau de obstacole din natură
precum: trunchiurile de copaci, garduri, porţi etc.
67

lOMoARcPSD|18248185
15.2.2 Procedee de escaladare a obstacolelor orizontale
• Escaladare laterală cu sprijin pe o mână şi un picior de aceeaşi parte;

• Escaladare laterală cu sprijin pe o mână şi piciorul opus;
• Escaladare din faţă, cu balansul alternativ al picioarelor(prin
încălecare);
• Escaladare cu sprijin mixt(mâini-abdomen), răsturnat şi trecerea
picioarelor pe plan oblic;
• Escaladare laterală cu sprijin mixt(mâini, abdomen, picioare) şi
întoarcere 90°.
15.2.3 Gradarea efortului în cadrul exerciţiilor de escaladare
• Creşterea înălţimii obstacolului;

• Mărirea tempoului de execuţie;
• Schimbarea procedeului de escaladare;
• Mărirea numărului de repetări:
• Introducerea unor sarcini suplimentare.
15.2.4 Recomandări privind exerciţiile de escaladare

• Verificarea gradului de însuşire a prizelor şi de aşezare a picioarelor;
• Respectarea succesiunii acţiunilor în timpul execuţiilor globale;
• Alegerea metodei potrivite de predare(globală sau parţială);
• Organizarea adecvată a colectivelor;
• Accent pe corectitudinea execuţiilor;
• Amenajarea adecvată a spaţiului de exersare(integritatea corporală);
• Introducerea în combinaţii şi legări cu alte mijloace aplicative:
15.3 CĂŢĂRAREA
Căţărarea este mijloc al gimnasticii aplicative prin care se realizează

deplasare corpului ascendent şi descendent, cu ajutorul unora dintre
segmentele sale, pe aparate cu suprafaţă mică.
15.3.1 Caracteristicile exerciţiilor de căţărare

• Sunt variate:
• Au valenţe educative;
• Oferă posibilităţi de dozare corespunzătoare
a efortului;
68

lOMoARcPSD|18248185
• Oferă posibilităţi de gradare corelate cu

nivelul vârstei şi al pregătirii Se adresează
tuturor categoriilor de vârstă;
15.3.2 Sistematizarea exerciţiilor de căţărare
Criteri de sistematizare:
a) Aparatul pe care se realizează căţărarea:
• Scara fixă;
• Frânghie;
• Banca de gimnastică(înclinată);
• Prăjină;
• Portic;
• Perete artificial, copac, combinaţii de aparate.
b) Segmentul care participă la realizarea căţărării:
• Braţe;
• Braţe şi picioare.
c) Poziţiile în care se realizează căţărarea:
• Atârnat;
• Atârnat sprijinit.
d) Planul de execuţie:
• Orizontal;
• Vertical;
• Înclinat.
e) Modul de organizare:
• A colectivului: individual şi în grup;
• A aparatelor: separat şi în combinaţii.
f) Timpul de execuţie:
• Doi timpi;
• Trei timpi.
g) Modul de exersare:
• Cu oprire;
• Fără oprire.
15.4. ECHILIBRAREA
Echilibrarea este un mijloc specific gimnasticii aplicative prin care se

asigură stabilitatea şi menţinerea poziţiilor precum şi orientarea mişcărilor.
69

lOMoARcPSD|18248185
15.4.1 Caracteristici
• Se realizează în mod reflex ori în urma unui antrenament susţinut;

• Depinde de starea analizatorilor şi nivelul simţurilor speciale;
• Este în interdependenţă cu aptitudini psiho-motrice;
• Asigură adaptare la condiţii schimbătoare şi neobişnuite;
• Asigură baza pentru mişcări simple ori complexe;
• Este în corelaţie cu nivelul forţei, al configuraţiei anatomice, existenţa
şi felul sprijinului.
15.4.2 Sistematizarea exerciţiilor de echilibru
Criterii de sistematizare:
a) Tipul echilibrului:
• Stabil;
• Instabil;
• Stabil - îngrădit.
b) Poziţia corpului:
• Stând;
• Sprijin;
• Faza de zbor.
c) Modul de manifestare a echilibrului:
• Static;
• Dinamic.
d) Locul de realizare:
• Pe loc;
• În deplasare;
• În faza de zbor.
15.4.3 Gradarea exerciţiilor de echilibru
• Prin reducerea bazei de susţinere;

• Modificarea suprafeţei de sprijin;
• Modificarea înălţimii aparatului;
• Schimbarea poziţiei braţelor în timpul execuţiei în deplasare;
• Modificarea direcţiei de deplasare;
• Combinare cu trecere peste obstacole;
70

lOMoARcPSD|18248185
• Folosirea diferitelor obiecte;

• Combinare cu transport de greutăţi de diferite dimensiuni;
• Echilibru cu partener pe diferite suprafeţe sau aparate;
• Echilibru pe suprafaţă mobilă;
• Realizarea unor procedee în condiţii diferite;
15.4.4 Recomandări privind exerciţiile de echilibru:
• Să se asigure integritatea corporală;

• Să se facă o bună pregătire a organismului pentru efort;
• Să se antreneze sarcinile privind echilibrul;
• Exerciţiile se învaţă pe sol apoi pe alte suprafeţe şi înălţimi diferite;
• Învăţarea exerciţiilor de echilibru va respecta principiul gradării;
• Să se folosească în diferite verigi a lecţiei;
• Să fie îmbinate cu alte exerciţii aplicative şi alte deprinderi;
• Să fie introduse în parcursuri aplicative;
• În timpul învăţării se cere supravegherea atentă a executanţilor;
15.5 RIDICARE ŞI TRANSPORT DE GREUTĂŢI
Ridicarea şi transportul de greutăţi reprezintă mijloace ale gimnasticii

aplicative care solicită natural şi complex musculatura pentru amenajarea
locului de exersare şi socializarea executanţilor.
15.5.1. Caracteristicile exerciţiilor de ridicare şi transport de greutăţi:
• Se regăsesc frecvent în viaţa cotidiană;

• Pot fi executate atât în aer liber cât şi în sala de sport;
• Prezintă o tehnică simplă;
• Sunt accesibile, naturale şi atractive;
• Oferă posibilităţi clare de control al efortului;
• Pot fi combinate cu alte mijloace aplicativ utilitare;
15.5.2 Scopul exerciţiilor de ridicare şi transport de greutăţi:
• Formarea deprinderilor de4 aplicare în practică a cunoştinţelor legate

de ridicare şi transport de greutăţi;
• Optimizarea condiţiilor de lucru prin organizarea şi amenajarea
spaţiului în care se exersează;
71

lOMoARcPSD|18248185
• Dezvoltarea comunicării şi colaborării în timpul efectuării acţiunilor;

• Dezvoltarea unor factori ai personalităţii.
15.5.3 Gradarea exerciţiilor de ridicare şi transport de greutăţi:
• Creşterea mărimii obiectului/aparatului;

• Mărirea greutăţii care trebuie ridicată şi transportată;
• Mărirea numărului de obiecte/aparate care trebuie transportate
simultan;
• Micşorarea numărului de ridicători şi transportori;
• Mărirea tempoului de execuţie;
• Mărirea numărului de repetări;
• Exersare în montaje de aparate;
• Exersare în condiţii variate.
15.5.4 Sistematizarea exerciţiilor de ridicare şi transport de greutăţi
RIDICARE ŞI TRANSPORT DE GREUTĂŢI
DE OBIECTE DE APARATE DE GIMNASTICĂ PARTENER
15.5.5. Efectele exerciţiilor de ridicare şi transport de greutăţi:
• Dezvoltă calităţile motrice cu accent pe forţă, rezistenţă şi

îndemânare;
• Dezvoltă capacitatea de rezolvare a situaţiilor concrete de viaţă;
• Dezvoltă capacitatea de organizare şi luare a deciziilor;
• Dezvoltă capacitatea de lucru în colectiv;
72

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 16
PARCURSURI APLICATIVE
Parcursurile aplicative sunt mijloace ale gimnasticii aplicative, care

reprezintă organizări superioare a deprinderilor motrice naturale, combinate
dinamic şi logic.
16.1. SCOPUL PARCURSURILOR APLICATIVE:

• Antrenarea executanţilor în vederea rezolvării unor situaţii concrete de
viaţă;
• Depăşirea obstacolelor materiale, fizice şi psihologice;
• Creşterea atractivităţii şi densităţii lecţiilor de educaţie fizică şi sport.
16.2. CARACTERISTICI:
• Sunt adaptabile din punct de vedere al conţinutului şi dificultăţii;
• Oferă posibilităţi de gradare a efortului;
• Sunt atractive;
• Sunt naturale;
• Nu necesită dotări deosebite;
• Sunt dinamice;
• Sunt eficiente;
• Sunt complexe ca structură:
• Sunt frecvente în diverse tipuri de lecţii.
16.3. CERINŢE PRIVIND PARCURSURILE APLICATIVE:

• Crearea situaţiilor de învăţare;
• Concentrare asupra mediului şi aparatelor;
• Cunoaşterea foarte bună a colectivului;
• Tratare diferenţiată a executanţilor;
• Acordarea şanselor egale pentru fiecare;
• Repartizare echilibrată a forţelor;
• Evaluare obiectivă a efortului;
• Imparţialitate din partea profesorului privind aprecierea.
16.4. FORME DE EXERSARE:

• Torentul;
• Urmărirea;
73

lOMoARcPSD|18248185
• Ştafeta.
Torentul este o formă de exersare a mijloacelor aplicative, care solicită o
viteză mare de desfăşurare. El este uşor de organizat, cerinţa principală fiind
aceea de menţinere a unei distanţe cât mai mici între executanţi, tot timpul
execuţiei.
Fiecare executant este nevoit să se orienteze în funcţie de cel dinaintea lui,
mărind sau reducând viteza de execuţie şi spaţiul.
Urmărirea este o formă de exersare mai rar folosită, inspirată din ciclism.
Dispunerea obstacolelor trebuie să sugereze o figură geometrică închisă
(cerc, triunghi, pătrat).
Modul de organizare şi de lucru „câte doi”, cel din urmă având obligaţia să-l
ajungă pe cel din faţă.
Urmărirea se încheie după ce s-au epuizat toate repetările stabilite de la bun
început, sau „urmăritorul” l-a ajuns pe „urmărit”.
Ştafeta este forma de exersare a mijloacelor aplicative, sub formă de
întrecere.
Pentru ştafete se montează parcursuri paralele, cu aceleaşi aparate, grade de
dificultate şi cerinţe.
Organizarea colectivului este pe echipe echilibrate, atât din punct de vedere
al posibilităţilor cât şi disponibilităţii executanţilor.
Întrecerea se porneşte prin comandă (dată de starter care poate fi: profesor,
elev ş.a.), după ce în prealabil s-a explicat întregul parcurs, s-au stabilit şi
comunicat regulile, penalizările, condiţiile de finiş şi câştigarea ştafetei,
premiile, condiţiile de revanşă, numărul de repetări.
Este obligatoriu ca să se treacă odată „de probă” prin traseu, ceea ce permite
verificarea gradului de înţelegere a sarcinilor (executanţi, ajutoare, arbitrii),
precum şi depistarea eventualelor puncte slabe legate de combinarea
mijloacelor aplicative componente.
Ştafeta se termină întotdeauna cu desemnarea câştigătorului.
16.5. EFECTELE PARCURSURILOR APLICATIVE:

• Perfecţionarea deprinderilor;
• Creşterea nivelului calităţilor motrice;
• Depăşirea barierelor fizice şi psihice în vederea îndeplinirii sarcinilor;
• Mărirea densităţii şi atractivităţii lecţiilor;
• Disciplinarea şi acceptarea regulilor;
• Socializarea şi asumarea responsabilităţii;
• Formarea psihologiei de învingător;
• Crearea unei stări generale de bine.
74

lOMoARcPSD|18248185
16.6. RECOMANDĂRI PRIVIND PARCURSURILE APLICATIVE:

• Asigurarea integrităţii corporale;
• Asigurarea condiţiilor igienice;
• Organizarea colectivului în mod corespunzător;
• Introducerea mijloacelor şi procedeelor însuşite corect şi bine
stăpânite;
• Bună pregătire pentru efort;
• Acomodare cu traseul;
• Verificarea nivelului de înţelegere a cerinţelor de către executanţi;
• Corelarea conţinutului cu sarcinile lecţiei, nivelul de pregătire şi
vârsta executanţilor;
• Evitarea multitudinii sarcinilor pentru acelaşi parcurs;
• Folosirea pârghiilor de dozare (lungirea traseului, sarcini motrice
suplimentare, modificarea pauzelor);
• Folosirea întrecerilor;
• Supraveghere atentă din partea profesorului.
75

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 17
FORMAREA DEPRINDERILOR ÎN GIMNASTICĂ
Înainte de tratarea deprinderilor în gimnastică este necesar să se facă

anumite precizări privind motricitatea, actul şi gestul motric şi sportiv,
precum şi calităţile motrice, astfel:
Motricitatea este o însuşire a fiinţei umane, înnăscută şi dobândită, datorită
căreia omul reacţionează cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi
şi interni, sub forma unei mişcări. Motricitatea se încadrează aşadar în
noţiunea de mişcare.
În cadrul motricităţii diferenţiem:
- Acte motrice, definite ca fiind componente ale activităţii
motrice. Acestea sunt de regulă acte voluntare dar pot fi şi
reflexe, automatizate şi instinctuale;
- Gesturi motrice definite ca expresii ce diferenţiază din
multitudinea de acte motrice pe cele specifice educaţiei
fizice şi sportului. Datorită internaţionalizării şi finalităţilor
distingem aici gestul sportiv. Acesta este un gen motric
specializat, diferenţiat de regulamente pentru fiecare probă şi
ramură sportivă în parte.
Fiecare gest motric ori sportiv este realizat cu ajutorul aşa-numitelor calităţi
motrice.
Calităţile motrice sunt aptitudinile individului de a executa mişcări
exprimate în indici de viteză, de forţă, rezistenţă, capacităţi coordinative,
mobilitate-supleţe. Calităţile motrice au un rol determinat de specificul
acestora, iar nivelul lor se apreciază prin probe de control şi teste.
DEFINIREA DEPRINDERILOR MOTRICE
Deprinderile motrice sunt acte sau acţiuni motrice ajunse prin exersare la un
înalt grad de stabilitate, precizie şi eficienţă. Acestea se formează după
naştere şi sunt consecinţa formării în scoarţa cerebrală motorie a unor
legături temporale cu atât mai trainice cu cât numărul repetărilor este mai
mare, iar vârsta subiecţilor mai mică.
La gimnastică putem vorbi de două grupe mari de deprinderi motrice, astfel:
1. Deprinderi motrice de bază şi aplicativ utilitare:
- mers, alergare, aruncare, prindere, săritură, târâre, căţărare, escaladare,
menţinerea echilibrului, ridicare şi transport de greutăţi;
76

lOMoARcPSD|18248185
2. Deprinderi motrice specifice:

- poziţii, mişcări de forţă, mişcări de balans (fie că sunt acrobatice, gimnice
ori specifice aparatelor – sol, sărituri, paralele, cal, inele, bârnă, bară fixă).
SPECIFICUL DEPRINDERILOR MOTRICE
Deprinderile motrice în gimnastică se deosebesc de altele din alte sporturi

deoarece:
- au o structură neobişnuită (sunt concepute de om, sunt artificiale şi
executate la aparate special create);
- sunt foarte variate;
- sunt simple ori complexe;
- sunt condiţionate de nivelul calităţilor motrice;
- solicită precizie şi execuţie estetică;
- solicită perseverenţă, curaj, hotărâre şi stăpânire de sine.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ FORMAREA

DEPRINDERILOR
Formarea deprinderilor în gimnastică este influenţată de mai mulţi factori ca:

- nivelul calităţilor motrice şi volitive;
- complexitatea deprinderilor;
- experienţa motrică a executanţilor;
- motivaţia (interesul);
- starea psiho-fizică;
- priceperea profesorului/antrenorului de a transmite
cunoştinţe;
- condiţiile materiale în care se desfăşoară activitatea (dotări
cu aparate de gimnastică, aparate ajutătoare, materiale pentru protecţia
executanţilor – saltele, groapă cu bureţi, lonje, etc.).
ETAPELE FORMĂRII DEPRINDERILOR
Pentru formarea deprinderilor de gimnastică trebuie parcurse anumite etape,

care pentru asigurarea reuşitei sunt obligatorii. Astfel:
1. formarea reprezentării mişcării este o fază extrem de importantă
deoarece de ea depinde în mare măsură formarea unor deprinderi în
parametrii de forţă, viteză, amplitudine, ritm şi tempo, coordonare,
corectitudine, expresivitate şi ţinută specifică, solicitate de specificul
gimnasticii. Aceasta se realizează prin:
- explicaţie amplă însoţită de denumirea terminologică;
77

lOMoARcPSD|18248185
- demonstraţie realizată de către profesor ori de colegi;

- utilizarea chinogramelor, desenelor;
- utilizarea tehnicilor video şi filmelor;
- utilizarea machetelor.
Foarte importantă pentru formarea reprezentării mişcării este înţelegerea
perfectă a structurii ei, ceea ce duce la înţelegerea mecanismelor de
acţionare. În acest sens profesorul este obligat ca odată cu explicaţia şi
demonstraţia, să sublinieze acţiunile principale, momentele cheie, fazele
principale şi evitarea detaliilor nesemnificative.
2. Învăţarea, ceea ce presupune existenţa modelului şi raportarea la el. în
această fază trebuie rezolvate anumite sarcini:
- clarificarea senzaţiilor chinestezice;
- controlul asupra mişcărilor;
- corectarea greşelilor.
Pentru realizarea sarcinilor de mai sus se folosesc mai multe procedee
metodice dintre care cele mai frecvente sunt: trecerea lentă prin mişcare,
ajutorul şi sprijinul, feed-backul. În finalul etapei rezultă mişcări grosiere,
fără o execuţie estetică, virtuoasă.
3. Fixarea şi perfecţionarea deprinderilor:
Fixarea se realizează prin repetarea deprinderii în aceleaşi condiţii cu scopul
formării stereotipului dinamic care stă la baza ei.
Stereotipul dinamic asigură indici ridicaţi de cursivitate în execuţie,
stabilitate, precizie, expresivitate şi mai ales un consum scăzut de energie. El
este totuşi temporar. Persistă cu cât este mai bine fixat, dar dispare când
stimulii nu se mai repetă cu regularitate. În cazul nostru stimulul este
mişcarea de gimnastică însăşi.
Fenomenul fiziologic al conexiunii temporare dintre anumiţi centrii din
scoarţă, duce la condiţionare (crearea reflexelor) şi în final a deprinderii;
repetări sistematice duc la stereotip. De aici deducem cu uşurinţă importanţa
deosebită care trebuie acordată corectării greşelilor ce apar inevitabil într-un
proces de formare a deprinderilor la gimnastică.
Perfecţionarea se realizează prin schimbarea condiţiilor de execuţie, adică: a
poziţiei iniţiale ori finale, direcţiilor (altele decât cele în care s-au repetat
mişcările), vitezelor de execuţie (execuţii cu limită de timp), înălţimii
aparatului, eliminării ajutorului. De asemenea combinarea mişcărilor cu
altele fixate şi perfecţionate deja, precum şi antrenamentul ideomotor se
regăsesc în această etapă.
78

lOMoARcPSD|18248185
METODE FOLOSITE PENTRU FORMAREA DEPRINDERILOR
Instruirea specifică gimnasticii întruneşte caracteristicile generale ale unui

astfel de proces, cum ar fi existenţa unei finalităţi, a unui sistem de metode,
procedee şi mijloace de realizare, precum şi existenţa unui sistem specific de
evaluare. Toate aceste caracteristici au dus la integrarea gimnasticii în
curriculumul şcolar, ca disciplină prin care se realizează formarea în
educaţie fizică şi sport.
Când vorbim despre „metode de învăţare” ne referim la întregul proces de
selecţionare sau alegere a căilor principale pentru realizarea în ansamblu a
diferitelor sarcini.
Metodele de învăţare reprezintă ”modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora
elevii, în mod independent ori sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc
cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, concepţia despre
lume şi viaţă, etc.
„Procedeele de învăţare” reprezintă manierele de acţionare ale profesorului
împreună cu executantul pentru realizarea unor sarcini parţiale.
Alegerea şi stabilirea metodelor şi procedeelor metodice pentru învăţarea
noilor structuri tehnice depinde de o serie de factori şi anume:
- gradul de dificultate şi structură a mişcării;
- nivelul de pregătire fizică şi tehnică, precum şi starea de
moment a executantului;
- sarcinile parţiale ale pregătirii (formarea şi fixarea în
întregime a deprinderilor, precizarea şi perfecţionarea
detaliilor tehnice ale mişcării, etc.).
- nivelul de însuşire tehnică a mişcării (calitatea însuşirii,
existenţa greşelii, ritmul învăţării, etc.).
Metodele utilizate sunt prezentate pe larg în schemele 5.2 şi 5.3.
a) METODA GLOBALĂ
Se foloseşte mai ales când structurile tehnice sunt simple şi uşoare, dar şi în
învăţarea unor mişcări de dificultate, când toate condiţiile premergătoare
învăţării mişcării respective au fost îndeplinite. Putem folosi cu succes
metoda globală când sunt suficiente mijloace de asigurare şi ajutor.
În practica gimnasticii s-au conturat o serie de variante ale învăţării globale,
astfel:
a.1) metoda globală propriu-zisă: adică folosirea directă a mişcării în
întregime, în procesul de învăţare;
79

lOMoARcPSD|18248185
a.2) metoda folosirii exerciţiilor pregătitoare: care are la bază alegerea

unor mişcări din aceeaşi familie, cu structură asemănătoare, dar pe măsura
posibilităţilor executanţilor la care se adresează.
=> ATENŢIE! Putem considera ca fiind mişcări pregătitoare toate

structurile de bază la acrobatică, sol şi celelalte aparate.
PROCEDEE CARACTERISTICE METODEI GLOBALE
1. Execuţia independentă, realizată prin ajutorul profesorului, al colegilor

şi utilizarea mijloacelor ajutătoare (lonje, saltele, groapa cu bureţi, etc.) dacă
integritatea corporală a executanţilor este garantată.
2. Execuţia mişcărilor cu ajutor direcţional este o execuţie uşurată mai
ales în fazele lor principale.
3. Conducerea lentă prin mişcare se realizează prin utilizarea forţei
profesorului şi a aparatelor special create în acest scop.
4. Conducerea direcţională rapidă prin mişcare procedeu care seamănă
cu cel de la punctul 3, deosebindu-se de acesta prin rolul hotărâtor al
conducerii „din afară” a mişcării, trecându-se astfel de la o execuţie pasivă la
una activă, a mişcării respective.
b) METODA PARŢIALĂ
metoda parţială poate fi considerată ca fiind metoda caracteristică

gimnasticii. Necesitatea folosirii acestei metode are la bază creşterea
posibilităţilor de învăţare a structurii tehnice, precum şi creşterea
accesibilităţii structurii ce a fost programată spre învăţare.
CERINŢE PENTRU APLICARE METODEI PARŢIALE
- Fragmentarea mişcării să nu modifice structura ei;

- Fragmentele să conţină toate fazele;
- Alegerea părţilor controlabile atât de către antrenor, cât şi de către
executanţi;
- Gradul de fragmentare depinde de complexitatea şi gradul de însuşire a
mişcării;
- Mişcările parţiale să nu cuprindă informaţii motrice colaterale.
Astfel, putem fragmenta structurile tehnice conform necesităţilor.
80

lOMoARcPSD|18248185
VARIANTE ALE METODEI PARŢIALE
• metoda parţială propriu-zisă: este legată de folosirea unor sarcini

metodice mari, care corespund cu una sau mai multe faze ale mişcării
respective.
• Metoda realizării unor sarcini motrice mai înguste: este o dezvoltare
logică a metodei parţiale. Prin folosirea ei putem distinge şi sublinia
chiar şi caracteristicile dinamice şi motrice ale mişcării.
• Metoda fragmentat-imitativă: specifică predării-învăţării exerciţiilor
de front şi formaţii şi de dezvoltare fizică generală din gimnastica de
bază. Caracteristica ei constă în înglobarea mai multor metode într-
una, în acelaşi timp (profesorul – explicaţie + demonstraţie, pe părţi;
executantul – exersare, pe părţi, în acelaşi timp cu profesorul).
Sarcinile principale ce pot fi rezolvate cu ajutorul acestor exerciţii sunt
legate de:
- precizarea acţiunilor concrete şi formarea reprezentării lor despre mişcare;
- perfecţionarea tehnică a mişcării;
- corectarea greşelilor ce apar pe parcursul învăţării.
Alte metode utilizate în procesul de învăţare şi corelate cu cele mai sus
prezentate, sunt: observarea execuţiei colegilor, adversarilor, precum şi pe
cea proprie (c), expunerea verbală, explicaţia (d), demonstraţia (e),
programarea algoritmică (f).
c) OBSERVAREA EXECUŢIEI (colegilor, adversarilor, proprii)
Se poate realiza direct în antrenament sau concurs, precum şi cu ajutorul

filmelor şi tehnicilor video. Prin comparare cu exerciţiile proprii se pot
conştientiza mai bine acţiunile principale, se pot corecta reprezentările şi
astfel se pot perfecţiona mişcările respective.
d) METODA VERBALĂ (prelegerea, explicaţia, conversaţia)
Este o metodă universală cu ajutorul căreia profesorul poate da explicaţii

şi indicaţii de realizare a mişcărilor şi corectare a greşelilor, analizează
execuţiile, transmite sarcini, dă ajutor. Limbajul folosit trebuie adaptat
vârstei şi pregătirii executanţilor cărora se adresează, să fie clar, concret
şi conform terminologiei specifice.
81

lOMoARcPSD|18248185
e) METODA DEMONSTRAŢIEI
Este foarte des utilizată pentru învăţare deoarece asigură în mare măsură
formarea unor reprezentări corecte, a sarcinii motrice respective şi
precizează acţiunile principale.
Prin demonstraţii se pot sublinia detalii tehnice şi anumite greşeli de
execuţie ce pot apărea pe parcursul învăţării.
Dintre procedeele care se încadrează aici amintim:
- demonstrarea mişcării în întregime;
- demonstrarea pe părţi sau numai a anumitor părţi;
- demonstrarea în ritm lent.
f) METODA PROGRAMĂRII
Este metoda care utilizată în mod corespunzător poate duce la

economisirea timpului afectat pentru învăţare, prin eliminarea greşelilor
în însuşirea mişcărilor propuse şi valorificarea timpului ce ar fi fost
afectat corectării pentru realizarea altor sarcini.
Pentru o însuşire cât mai corectă a structurilor tehnice propuse, a legărilor
şi combinaţiilor se impune:
• Cunoaşterea nivelului de pregătire a executanţilor;
• Cunoaşterea particularităţilor de vârstă;
• Cunoaşterea posibilităţilor reale ale executanţilor care urmează să
realizeze structurile respective.
Toate acestea obligă profesorul la o analiză atentă a situaţiilor concrete,
precum şi a materialului ce urmează a fi învăţat. Această analiză trebuie să
conducă la selecţionarea atentă a materialului instructiv, la sistematizarea lui
şi la selecţionarea şi aplicarea celor mai moderne şi adecvate metodologii de
predare.
În cadrul acestor preocupări se înscrie şi metoda programării algoritmice.
În ultimii ani s-a acumulat o experienţă destul de bogată în domeniul
programării de tip algoritmic, literatura de specialitate dispunând de date
suficiente pentru recomandarea utilizării acestei metode pentru învăţarea
structurilor tehnice şi a legărilor de gimnastică.
Prin programări algoritmice înţelegem împărţirea materialului de studiu
(programa anuală, exerciţiile liber alese) în părţi (în structuri, legări,
combinaţii) într-o succesiune strict determinată, conform cărora se va
desfăşura procesul de instruire.
Pentru alcătuirea algoritmilor trebuie să se ţină seama de:
- asimilările anterioare (bagajul motric existent);
82

lOMoARcPSD|18248185
- transferul pozitiv al caracteristicilor mişcărilor de la un

moment la altul;
- transferul pozitiv al mişcărilor de la un aparat la altul;
- regulile alcătuirii algoritmilor;
- caracterul fiecărei acţiuni (de forţă, viteză, mobilitate,
coordonare etc.)
- structura tehnică a mişcării 8balans, rotaţie, îndreptare,
etc.)
- creşterea treptată a complexităţii exerciţiilor în
programare.
Din experienţa practică s-a constatat necesitatea împărţirii exerciţiilor în trei
serii (grupe), fiecare având finalităţi bine precizate.
Astfel:
Seria I-a de exerciţii se referă la prelucrarea cantitativă şi calitativă a
grupelor musculare implicate în efectuarea mişcării propuse spre învăţare,
asigurându-se deci suportul fizic al mişcării.
Seria a II-a de exerciţii asigură învăţarea şi consolidarea structurii tehnice
respective (a mişcării propriu-zise).
Seria a III-a de exerciţii oferă posibilitatea perfecţionării mişcării
respective prin includerea în diferite legări şi combinaţii.
Concepute special ori selecţionate exerciţiile trebuie să fie asemănătoare
cu structura mişcării ce trebuie învăţată, iar sarcinile motrice stabilite
trebuie să aibă strânsă legătură între ele, o succesiune logică şi o
dificultate mereu crescândă.
RECOMANDĂRI PRIVIND FORMAREA DEPRINDERILOR ÎN

GIMNASTICĂ
ÎNŢELEGEREA MIŞCĂRII se referă la:

• scopul acţiunii;
• procedeele utilizate pentru realizarea mişcării respective;
• motivarea acţiunii respective în contextul realizării în viitor a mişcării.
DEMONSTRAREA ACŢIUNII
• condiţii cât mai apropiate de cele concrete din practică;
• explicaţii necesare pe parcursul demonstrării;
• schiţarea planului mintal.
CONTINUITATEA REPETĂRII
• constanţa relativă a condiţiilor de repetare;
• eşalonarea repetărilor în cadrul aceleiaşi lecţii şi pe parcursul întregii
unităţi de învăţare;
83

lOMoARcPSD|18248185
• număr corespunzător de repetări în cadrul aceleiaşi lecţii şi pe

parcursul întregii unităţi de învăţare;
• unităţi de învăţare structurate în concordanţă cu finalităţile şi cu
experienţa practicanţilor.
FIXAREA DEPRINDERII
• control şi autocontrol, corectarea greşelilor;
• cunoaşterea rezultatelor parţiale şi finale;
• creşterea eforturilor pentru parametrii de tehnicitate specifici mişcării;
• creşterea preocupării pentru corectitudine, precizie, amplitudine, ritm,
estetică.
APLICAREA ÎN CONDIŢII VARIATE
• schimbarea cerinţelor;
• modificarea condiţiilor de repetare (tempo, direcţii, muzică, legări,
combinaţii).
84

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 18
PRINCIPIILE DIDACTICE APLICATE ÎN PROCESUL DE

FORMARE A DEPRINDERILOR ÎN GIMNASTICĂ
Pentru ca procesul de formare a noilor deprinderi să fie încununat de succes

este absolut necesară cunoaşterea şi aplicarea principiilor didactice, alături
de cele mai potrivite metode şi procedee, în strânsă legătură cu nivelul de
pregătire al executanţilor, complexitatea mişcării, baza materială, capacitatea
profesională a profesorului.
PRINCIPIUL INTUIŢIEI
Prezentă ca o necesitate în procesul formării deprinderilor, intuiţia reprezintă

cunoaşterea realităţii prin cât mai multe simţuri, cât mai mulţi analizatori. Ea
este necesară în predarea exerciţiilor de gimnastică la toate nivelele şi toate
vârstele.
Formarea unor reprezentări corecte despre mişcarea ce urmează a fi învăţată
se realizează şi prin utilizarea unor metode şi tehnici moderne, cum sunt:
explicaţia dublată de prezentarea modelului mişcării respective cu ajutorul
chinogramelor, benzilor desenate, videoului ori filmului, a execuţiilor
marilor campioni.
Profesorul trebuie să-şi dovedească măiestria prin alegerea mijloacelor
intuitive cele mai potrivite vârstei, nivelului de pregătire şi deprinderii care
urmează a fi formată, deoarece structurile de gimnastică conţin permanent
alternanţe ale contracţiei musculare cu relaxarea, ori chiar existenţa
simultană a acestora, la nivelul anumitor segmente, după cum participă sau
nu la realizarea mişcării respective.
Un rol deosebit la formarea senzaţiilor chinestezice şi apoi la obţinerea
indicilor de viteză, amplitudine, ritm şi grad de încordare îl are
acompaniamentul muzical. Muzica influenţează starea emoţională a
executanţilor, cărora le creează o stare de confort psihic şi de încredere în
posibilităţile proprii. De asemenea creează posibilitatea de memorare a
mişcărilor, stimulând astfel memoria motrică, dar şi creativitatea. Exersând
pe o muzică agreată şi adecvată efortul necesar realizării deprinderii propuse
pare mai mic, şi oboseala este resimţită mai târziu.
PRINCIPIUL ACCESIBILITĂŢII
85

lOMoARcPSD|18248185
Accesibilitatea este înţeleasă ca fiind corespondenţa dintre legile

creşterii şi dezvoltării copiilor şi natură, conţinutul şi esenţa mişcărilor pe
care aceştia trebuie să şi le însuşească.
Accesibilitatea stă deci în natura conţinutului, în ordonarea acesteia, precum
şi în măiestria profesorului de a prezenta cunoştinţele noi într-un stil cu o
metodă adecvată vârstei şi pregătirii executanţilor.
Orice mişcare propusă spre învăţare trebuie să fie destul de uşoară pentru a
putea fi învăţată, dar în acelaşi timp destul de grea pentru a reprezenta un
scop mobilizator pentru executanţi.
În cazul principiului accesibilităţii trebuie să funcţioneze regulile metodice:
- de la uşor la greu;
- de la cunoscut la necunoscut;
- de la simplu la complex.
PRINCIPIUL PARTICIPĂRII ACTIVE ŞI COPNŞTIENTE
Acest principiu presupune claritate în înţelegerea mişcării ce urmează a fi

executată, ordonarea şi sistematizarea informaţiilor primite prin cât mai
multe simţuri precum şi participarea gândirii în mod conştient şi creator.
Participarea activă implică necesitatea de a fi atent şi recepţiona corect
informaţiile, de a le ordona, de a le filtra şi a le înţelege întocmai, pe când
participarea conştientă semnifică capacitatea de reflecţie şi deliberare asupra
conţinutului, de înţelegere prin cât mai multe simţuri şi de edificare asupra
conţinutului, de observaţie ordonată şi de studiu independent sub forma
exersării individuale.
Gradul de participare activă şi conştientă depinde, după I. Hidi, de măiestria
şi competenţa profesorului, care trebuie:
- să formuleze sarcini complete pentru învăţare;
- să explice clar tehnica mişcării utilizând un limbaj adecvat
nivelului de înţelegere a executanţilor;
- să educe capacitatea de apreciere a mişcărilor proprii, prin
compararea cu diferite grafice sau modele utilizate;
- să stimuleze iniţiativa executanţilor prin analiza corectă a
mişcărilor proprii, înlăturarea greşelilor apărute prin efort
voluntar;
- să asigure participarea executanţilor la realizarea unui ajutor
colectiv, prin observarea execuţiei colegilor şi apoi
participarea la analizarea rezultatelor obţinute prin
sublinierea părţilor corecte şi apoi a celor incorecte, etc.
PRINCIPIUL ACTIVITĂŢII SISTEMATICE ŞI CONTINUE
86

lOMoARcPSD|18248185
Sistematizarea reprezintă legătura dintre conţinutul şi metodologia predării,

dintre măiestria profesorului de a transmite cunoştinţe în mod ordonat şi
caracterul ascendent al dificultăţii mişcării.
Datorită complexităţii mişcărilor de gimnastică, precum şi a multitudinii şi
varietăţilor, este absolut necesară respectarea continuităţii exersărilor
sistematice, pentru obţinerea automatismului necesar şi economisirea
energiei, în vederea unei execuţii corecte şi estetice.
În gimnastică, principiul sistematizării trebuie înţeles ca:
• trecere sistematică de la o sarcină la alta;
• trecere de la o etapă la alta;
• trecere de la însuşirea unei mişcări la alta.
Pentru aplicare în practică a acestui principiu, profesorul trebuie:
• să prevadă o succesiune corespunzătoare a sarcinilor motrice;
• să asigure repetarea ritmică a mişcărilor în cadrul mai multor lecţii;
• să asigure o capacitate de efort minimă prin alternarea
corespunzătoare cu pauzele şi odihna;
• să decidă trecerea în timp util la învăţarea alto mişcări noi, simultan cu
perfecţionarea celor învăţate anterior;
• să asigure lecţiilor şi un caracter educativ, pe lângă cel instructiv.
PRINCIPIUL ÎNSUŞIRII TEMEINICE
Însuşirea temeinică decurge din exersarea sistematică şi continuă, cerinţele

principiului pretinzând insistenţă asupra fixării temeinice a deprinderilor de
mişcare corectă, în directă legătură cu asigurarea indiciilor funcţionali
necesari realizării mişcării respective în condiţii optime.
De asemenea, pentru consolidarea stereotipului dinamic de la baza
deprinderii respective este necesar să se programeze un număr apreciabil de
repetări, într-un timp suficient de lung, în relaţie directă cu vârsta, nivelul de
pregătire al executanţilor şi experienţa lor anterioară.
87

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 19
ROLUL ŞI IMPORTANŢA ACOMPANIAMENTULUI MUZICAL ÎN
GIMNASTICĂ
Muzica aduce o contribuţie însemnată la realizarea mişcării de

gimnastică la parametrii ceruţi de specificul acestei ramuri sportive,
conducând în final la o mişcare expresivă, corectă şi precisă, frumoasă şi
elegantă.
Efectele folosirii muzicii în cadrul lecţiilor de educaţie fizică în
general şi al celor cu teme de gimnastică în special, se fac simţite pe planuri
multiple, astfel:
a) Fiziologic: se stimulează activitatea marilor funcţiuni,
respiraţia şi circulaţia. Profesorul Krestovnikov arată, pe baza
cercetărilor, că „mişcările din gimnastică artistică însoţite de
muzică măresc activitatea aparatului respirator, spre deosebire
de cele executate fără acompaniament muzical”. Muzica
produce o stare optimă a SNC şi o perfecţionare a
analizatorului auditiv.
b) Psihologic apare o stare perceptivă optimă şi o emotivitate
crescută, ceea ce duce la exprimarea prin mişcări estetice a
trăirilor interioare şi la dezvoltarea creativităţii. Se creează o
atmosferă de bună dispoziţie ceea ce duce la înlăturarea
senzaţiei de oboseală şi deci stimulează executanţii la eforturi
mari.
c) Intelectual prin îmbogăţirea cunoştinţelor cu noţiunile de teorie
muzicală şi realizarea educaţiei muzicale a executanţilor.
Mişcarea şi muzica sunt în strânsă interdependenţă, între
mijloacele de expresivitate ale muzicii şi cele ale mişcării existând o
concordanţă deplină.
Muzica constituie deci un ajutor pentru profesor, fiind ca un
procedeu metodic care uşurează formarea corectă şi rapidă a deprinderilor
motrice complexe, cu grad înalt de coordonare neuro-musculară. Muzica
susţine explicaţia şi demonstraţia, dar mai ales suplineşte numărătoarea, iar
profesorul este ajutat în demersurile sale pentru sublinierea: gradului de
încordare musculară, a vitezei, a ritmului şi tempoului, necesare realizării
unei mişcări în conformitate cu cerinţele specifice gimnasticii. De asemenea,
muzica constituie ajutor şi pentru perfecţionarea mişcării deja însuşite.
Înţelegerea concordanţei dintre mişcare şi muzică, precum şi a
rolului acesteia la instruirea din cadrul lecţiilor de educaţie fizică face ca
88

lOMoARcPSD|18248185
acompaniamentul muzical să fie recomandat pentru toate formele de

practicare a gimnasticii.
SARCINILE ACOMPANIAMENTULUI MUZICAL
- să creeze starea optimă de lucru (să calmeze în cazul unei stări

crescute de excitaţie nervoasă, ori să ridice starea emoţională în cazul unei
excitabilităţi scăzute);
- să stimuleze depunerea unor eforturi mari;
- să contribuie la dezvoltarea atenţiei, vitezei de reacţie, simţului
ritmului şi a muzicalităţii, abilităţii de a trece de la o mişcare la alta;
- să constituie ajutor pentru profesor, dar şi pentru executanţi;
- să stimuleze şi să contribuie la crearea bazelor generale ale
mişcărilor;
- să dozeze efortul prin număr de repetări şi tempo.
CONŢINUTUL ACOMPANIAMENTULUI MUZICAL
- caracter vioi, antrenant;

- ritmuri şi tempouri variate;
- pauze neaşteptate;
- nuanţe diferite;
- teme ritmice.
LOCUL ACOMPANIAMENTULUI MUZICAL ÎN LECŢIA

DE GIMNASTICĂ
Prima verigă în care se realizează organizarea colectivului se

execută în mod obişnuit fără acompaniament muzical. Dar el este folosit
totuşi în cazurile când se execută întoarceri pe loc, acţiuni complexe, ori alte
acţiuni pe loc legate.
În verigile următoare utilizarea muzicii este permanentă. Toate
exerciţiile din grupa celor de front şi formaţii, fie că sunt acţiuni din
deplasare, alcătuiri şi schimbări de formaţii, executate din mers, alergare şi
variantele lor, sărituri mici ori paşi specifici de dans (galop, polcă, mazurcă,
vals, cha-cha, ş.a.) se execută pe muzică, aleasă în deplină concordanţă cu
structura şi caracterul mişcărilor.
Profesorul trebuie să acorde atenţie stimulării colectivului la
executarea celor comandate, precum şi la exersarea autocomenzilor din
partea executanţilor, în concordanţă cu muzica.
89

lOMoARcPSD|18248185
În veriga de influenţare selectivă, caracterul muzicii trebuie de

asemenea, să sublinieze caracterul mişcării. Muzica trebuie să fie variată,
cursivă, impetuoasă, forte, energică, lină ori vioaie, astfel încât să fie
subliniată şi structura mişcării, nu numai caracterul.
În partea fundamentală muzica este folosită mai ales pentru
acrobatică şi combinaţii gimnice, iar pentru lucrul la aparate ca fond pentru
menţinerea bunei dispoziţii.
În încheierea lecţiei este de asemenea recomandat un
acompaniament muzical care să asigure o revenire a parametrilor
funcţionali, o liniştire după efortul depus. Pentru mers, alergare ori diferite
forme de deplasare, muzica folosită poate fi asemănătoare cu cea folosită în
partea pregătitoare pentru efort.
MODALITĂŢI DE ALEGERE A BUCĂŢILOR MUZICALE
Alegerea bucăţilor muzicale ce vor fi utilizate drept

acompaniament muzical necesită muncă şi pasiune din partea profesorului.
Se poate proceda astfel:
1. Se folosesc bucăţi existente, agreate şi
cunoscute de către executanţi, în concordanţă
cu cerinţele gimnasticii. De obicei bucăţile
alese trebuie să fie bine cunoscute şi cu priză
la public. În acest mod este asigurată sursa de
inspiraţie pentru cel care compune exerciţiile,
munca lui fiind uşurată şi îndreptată spre
asigurarea concordanţei dintre mişcare şi
muzică. Este permisă intervenţia limitată în
redarea unei bucăţi cunoscute, astfel încât să
se păstreze linia melodică, ritmul şi caracterul
ei. Se folosesc tot mai des colajele şi
prelucrările moderne, remix-urile.
2. Se concep mai întâi mişcările şi apoi se
compune muzica potrivită pentru mişcările
respective. Acesta este un procedeu tot mai
rar întâlnit deoarece cel care compune muzică
pentru a acompania o mişcare de gimnastică
trebuie să fie apropiat acestui sport, să aibă o
mulţime de cunoştinţe privind mişcările,
structura, caracterul lor şi cerinţele de
execuţie ale acestora.
90

lOMoARcPSD|18248185
3. Se aleg bucăţi muzicale cunoscute, iar pe

tema principală se „brodează” variaţiuni în
acelaşi timp cu compoziţia mişcărilor. Acesta
este de asemenea un procedeu care solicită o
colaborare strânsă între profesor şi
corepetitor, iar amândoi trebuie să fie foarte
buni specialişti ai domeniului.
ASIGURĂRII CONCORDANŢEI DINTRE MUZICĂ ŞI

MIŞCARE
Aşa cum am subliniat în mai multe rânduri pe parcursul acestui

capitol, concordanţa dintre muzică şi mişcare nu este numai necesară, dar
este obligatorie. Muzica trebuie să sublinieze şi să susţină mişcarea pe care o
acompaniază, în aşa fel încât să se transmită exact ceea ce s-a gândit în
momentul conceperii ei. Pentru realizarea acestui lucru, atât profesorul cât şi
executantul trebuie să aibă anumit cunoştinţe şi anume:
1. Cunoştinţe de teorie muzicală referitoare la
a) Noţiuni de agogică
- măsură
- ritm
- tempo
- caracterul muzicii
b) Cunoştinţe de dinamică
- intensitatea sunetelor
- tăria sunetelor
c) Forma sau frazarea
d) Melodia (baza expresiei muzicale)
2. Cunoştinţe de teorie şi metodica gimnasticii:

a) Cerinţe de execuţie
b) Structura şi caracterul mişcării
c) Manifestările bazelor generale ale mişcărilor
d) Mişcările şi poziţiile segmentelor şi ale întregului corp.
3. Experienţa anterioară de utilizare a acompaniamentului

muzical pentru lecţiile de gimnastică.
91

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 20
IMPORTANŢA, ROLUL, SCOPUL, CONŢINUTUL GIMNASTICII

APLICATE ÎN ALTE DOMENII
Mişcarea în general ocupă un loc tot mai important în viaţa

individului modern.
Toate eforturile pe care le-au făcut specialiştii domeniului s-au
concretizat azi şi pe plan politic la nivel european, în sensul că s-a elaborat
„Carta europeană a sportului” (înţelegându-se prin denumirea generală de
sport şi toate activităţile fizice cuprinse în sistemul general de educaţie). În
cartă se precizează că prin sport se urmăreşte:
• Exprimarea sau îmbunătăţirea condiţiei fizice şi a stării
mentale de bine
• Formarea de relaţii sociale
• Obţinerea de performanţe
Preocupări speciale au fost şi la nivelul Consiliului Europei care a
stabilit că sportul are rol în:
• Promovarea stării de sănătate
• Integrare socială
• Realizarea cadrului pentru competiţiile dintre indivizi şi
obţinerea performanţelor care să le asigure celebritate şi bani
Dezvoltarea fizică, parte a stării de sănătate (înţeleasă ca o stare, o
condiţie cu mai multe componente – fizică, socială şi psihologică), s-a
conturat clar încă din antichitate ca având o importanţă majoră. Astfel, în
Atena antică, idealul exprimat prin „Kalos kai agatos”, însemnând om
frumos şi bun, prezenta un concept ce cuprindea sănătatea trupească,
bărbăţia, puterea şi dibăcia, frumuseţea fizică, proporţionalitatea armonică,
ţinuta.
Mai târziu, pe măsura dezvoltării societăţii şi a progreselor
înregistrate, idealul privind fiinţa umană este cuprins în dictonul: „Mens
sana in corpore sano”. Acest dicton rămas valabil şi azi aduce în prim - plan
binefacerile activităţilor fizice atât asupra trupului cât şi asupra minţii
omului.
În România, dezvoltarea fizică armonioasă, ca factor constitutiv al
stării de sănătate este un obiectiv important al educaţiei fizice şi sportului în
general, dar şi al gimnasticii în special.
Dezvoltarea fizică este reprezentată de:
- indicii normali de creştere şi a dimensiunilor corporale
- proporţionalitatea, forma şi mărimea segmentelor
92

lOMoARcPSD|18248185
- starea ponderală optimă

- corectitudinea atitudinii
FACTORI CARE CONDIŢIONEAZĂ DEZVOLTAREA

FIZICĂ
Dezvoltarea fizică este condiţionată de două tipuri de factori, unii

interni şi alţii externi, ca:
- interni – predispoziţiile ereditare
– stimuli neuroendocrini
- externi – economico-sociali – condiţii de viaţă şi educaţie
– alimentaţie
– condiţii de igienă
– antecedente sportive în familie
– geoclimatici
„Gimnastica înseamnă mişcare, mişcarea sănătate, iar sănătatea
unei naţiuni este cel mai mare câştig în folosul omenirii”, a afirmat A.
Ionescu.
Gimnastica presupune o activitate fizică, corect direcţionată şi
adaptată în funcţie de necesităţile şi particularităţile celor care o practică, iar
„activitatea fizică este un element pronologiv; s-a demonstrat ştiinţific că
gimnastica favorizează longevitatea. (A. Aslan 1959).
Exerciţiile de gimnastică pot menţine ori îmbunătăţi structura
diverselor ţesuturi şi organe, ameliorează funcţiile şi contracarează
deteriorările care tind inerent să apară din diverse cauze (sedentarism,
înaintare în vârstă, accidente, îmbolnăviri, etc.).
Scopul gimnasticii aplicate în alte domenii este menţinerea,
promovarea şi recâştigarea sănătăţii prin mişcările din cadrul exerciţiilor ce
fac parte din conţinutul ei.
Practicarea lor poate îmbrăca forme diferite, în cadru organizat, ori
individual, sub supravegherea sau nu a specialistului în domeniu. Aceste
exerciţii pot fi introduse în lecţii, sisteme de lecţii, sisteme de lecţii şi
programe separate.
Conţinutul acestora diferă în funcţie de:
• forma de practicare (gimnastica de dimineaţă, minutul de
gimnastică, programe pentru timpul liber, lecţii, programe de
încălzire)
• de scop (profilactic, recuperare, pentru asigurarea pregătirii
motrice de bază necesară altor sporturi)
• de vârsta, sexul şi nivelul de pregătire al executanţilor.
93

lOMoARcPSD|18248185
EFECTELE GIMNASTICII APLICATE ÎN ALTE DOMENII
DEZVOLTARE ARMONIOASĂ
- Îmbunătăţirea aspectului somatoscopic
- Armonizarea proporţiilor
- Atitudine corectă a corpului
ADAPTARE ÎN PLANUL SFEREI FIZIOLOGICE ŞI PSIHICE
- inima împinge o cantitate mai mare de sânge
- se măreşte cantitatea de sânge din vase
- sângele devine mai fluid şi circulă mai uşor
- creşte forţa, rezistenţa muşchilor
- creşte mobilitatea articulară şi supleţea musculară
- capacitatea plămânilor creşte şi devin capabili să ventileze o
cantitate mai mare de aer pe minut
- scade ţesutul adipos şi ţesutul gras din jurul viscerelor
- creşte capacitatea muşchilor de a extrage glucoza din sânge
- creşte capacitatea muşchilor de a prelua şi a utiliza grăsimile
din sânge în vederea procurării de energie
- se îmbunătăţeşte capacitatea sistemului imunitar
- se îmbunătăţeşte tranzitul intestinal
- se îmbunătăţeşte echilibrul şi coordonarea mişcărilor
- se îmbunătăţeşte viteza de reacţie la stimuli diferiţi
- se ameliorează imaginea de sine şi încrederea în
posibilităţile proprii
- se dezvoltă personalitatea
COBATEREA INSTALĂRII ANUMITOR BOLI
Lombopatii, afecţiuni endocrine, boli ale plămânilor, cardiace şi
ale circulaţiei, mai ales ateroscleroza şi cardiopatia ischemică, diabetul,
obezitatea, infecţiile, depresia şi anxietatea).
MĂRIREA RANDAMENTULUI ÎN MUNCĂ
CREŞTEREA PERFORMANŢELOR PPROFESIONALE ŞI
SOCIALE
SOCIALIZARE ŞI RESOCIALIZARE
ÎMBUNĂTĂŢIREACALITĂŢII VIEŢII
MIJLOACELE GIMNASTICII APLICATE ÎN ALTE

DOMENII
94

lOMoARcPSD|18248185
Fiind ramură a gimnasticii de bază, poziţiile şi mişcările

segmentelor ori ale întregului corp, constituie mijloace ale gimnasticii
aplicate în alte domenii. Acestea alcătuiesc exerciţii care se adresează unuia
ori mai multor segmente, acţiunea lor fiind profilactică, corectivă, de
reeducare, de recuperare şi de asigurare a unei baze motrice bogate.
Sarcinile exerciţiilor sunt:
• să tonifice musculatura pentru a asigura forţa necesară
menţinerii poziţiilor corpului şi a segmentelor sale, precum
şi mişcările lor;
• să acţioneze asupra SN pentru a facilita conexiunile necesare
realizării stereotipului dinamic de la baza deprinderilor
motrice;
• să activeze funcţiile organismului;
• să prevină şi să corecteze deficienţe, să reeduce şi să
recupereze;
• să elimine cauzele producerii deficienţelor;
Structura exerciţiilor este simplă ori complexă (după caz),
exerciţiile fiind statice (poziţii) şi dinamice (deplasarea segmentelor în spaţiu
datorită activităţii musculare.
a. Exerciţiile statice sunt de fapt poziţii ale întregului corp,
fundamentale şi derivate (stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijin)
la care se adaugă poziţii ale segmentelor (cap, membre superioare, inferioare
şi trunchi). Aspectul simetric sau asimetric al acestor poziţii este diferit în
funcţie de scop. Efortul depus este izometric.
Poziţia stând, în care sprijinul se face pe o suprafaţă mică, prin
intermediul tălpilor este destul de greu de menţinut, echilibrul fiind instabil,
datorită faptului că CGG se află deasupra punctului de sprijin. Dacă corpul
este scos din această poziţie în urma acţiunii unei forţe, el se răstoarnă şi nu
mai revine decât cu ajutore exterior sau suplimentar. Exerciţiile de mers şi
de echilibru simple ori cu modificări ale poziţiei segmentelor între ele,
acţionează asupra componentei neuro-psihice.
Poziţia pe genunchi prezintă o mai bună suprafaţă de sprijin, dar
CGG se află tot deasupra suprafeţei de sprijin, deci poziţia este de echilibru
instabil. De aceea se recomandă mai ales variante mixte ale acestei poziţii
(sprijin pe genunchi), în care coloana este degajată de funcţia ei pentru
asigurarea posturii bipede. Exerciţiile efectuate în poziţia pe genunchi
adresate coloanei şi combinate cu exerciţii de respiraţie au efecte bune.
Poziţia aşezat este o poziţie stabilă, în care suprafaţa de sprijin este
mai mare, bazinul este blocat, ceea ce asigură o mai bună localizare a
mişcărilor de la ni8velul trunchiului, membrelor inferioare. Exerciţiile
95

lOMoARcPSD|18248185
efectuate în această poziţie sunt de obicei pentru mobilitate la nivelul

trunchiului şi al membrelor inferioare, ele asociindu-se foarte bine cu
respiraţia diafragmatică ce permite creşterea intensităţii efortului.
Poziţia culcat şi derivatele ei este o poziţie stabilă, cu mare
suprafaţă de sprijin. Coloana este eliberată de funcţia statică, iar exerciţiile
efectuate din această poziţie devin mai ample şi se adresează trunchiului,
coloanei vertebrale (ce poate fi prelucrată pe segmente, cervical, toracal,
lombar), membrelor inferioare şi superioare.
Poziţia atârnat este de echilibru stabil, CGG aflându-se sub
punctul de apucare. Un corp scos dintr-o astfel de poziţie revine întotdeauna
la ea după mişcări de pendulare. Poziţia este grea datorită gravitaţiei, iar
executantul trebuie să depună efort izometric de consolidare ca s-o menţină.
Din această cauză atârnatul nu este recomandat pentru toţi (mai ales pentru
cei cu laxitate articulară la nivelul umărului), utilizându-se mai des variante
ale ei. Exerciţiile din poziţia atârnat sunt folosite cu succe3s pentru deviaţiile
coloanei.
b. Exerciţiile dinamice au la bază mişcări ale segmentelor şi
acţiunea de scurtare sau lungire a musculaturii, în funcţie de structura
mişcării.
Ele pot fi libere, cu partener, cu obiecte (bastoane, mingi medicale,
gantere, alte obiecte), la aparate speciale (scara fixă, scara marinărească,
banca de gimnastică, băncuţa curbată, cadru, helcometru, frânghia, scripeţi,
cărucior montat pe banca de gimnastică, ş.a.m.d.).
Exerciţiile care se efectuează sunt:
• analitice şi se adresează muşchilor sau grupelor de muşchi,
articulaţiilor ori grupelor de articulaţii,
• aplicative;
• din cadrul gimnasticii artistice (acrobatică şi sărituri);
• de respiraţie;
• de relaxare psiho-tonă (mai ales la deficienţe – rigiditate,
contractură, etc.)
• jocuri.
Mijloacele folosite în gimnastica aplicată în alte domenii se
utilizează separat sau constituie programe, care se supun anumitor reguli şi
principii, astfel:
PRINCIPIILE CARE SE APLICĂ ÎN CADRUL
PROGRAMELOR DE GIMNASTICĂ sunt:
• adaptarea conţinutului la caracteristicile practicanţilor;
• prelucrarea analitică
• concordanţa cu starea de sănătate
96

lOMoARcPSD|18248185
• evitarea accidentelor
• alternarea exerciţiilor mai simple cu cele complexe şi de
respiraţie
• alternarea tipurilor de activitate musculară şi acţiune a
segmentelor
• alternarea efortului cu pauzele
• individualizarea dozării şi8 gradarea efortului
• pregătirea sistematică prin aplicarea continuă a programului
• asocierea cu alte mijloace (saună, duş, masaj)
REGULI CE STAU LA BAZA PROGRAMELOR DE

GIMNASTICĂ APLICATĂ ÎN ALTE DOMENII
• control medical periodic

• respectarea structurii programului (încălzire, fundamentală,
încheiere)
• controlul efortului în timpul programului
• poziţii iniţiale care să favorizeze îndeplinirea cerinţelor de
execuţie
• introducerea exerciţiilor de respiraţie şi relaxare în cadrul
programului după exerciţii mai complexe ori după solicitări
intense
• număr de repetări conform nivelului de pregătire, vârstei şi
sexului practicanţilor;
• întreruperea temporară a efortului în cazul apariţiei
ameţelilor, senzaţiei de greaţă, durerilor de cap, ţiuiturilor în
urechi, etc.
• interdicţie de efort în cazul îmbolnăvirilor temporare (viroze,
gripe, etc.).
• antrenare sub conducerea unui specialist.
O mare parte din programele de gimnastică executate pe muzică
sunt cunoscute de noi sub denumirea de gimnastică aerobică, aceasta fiind
forma de masă a sportului aerobic. Aceste exerciţii trebuie bine înţelese şi
dozate, mai ales pentru persoanele fără pregătirea necesară pentru depunerea
unor eforturi susţinute, pentru persoanele mai în vârstă, ori cu numite
probleme. Muzica este antrenantă de obicei, oboseala este resimţită mai
târziu, dar excesele pot provoca accidente. Accidentele pot să apară datorită
următoarelor cauze:
- intensitate prea mare
- amplitudinea mişcărilor neadecvată nivelului de pregătire
97

lOMoARcPSD|18248185
- lipsa pregătirii pentru efort (încălzirii)

- lipsa gradării efortului şi lipsa gradării programelor din punct de
vedere al complexităţii
- compoziţie neadecvată a programului (lipsa variabilităţii în
structura exerciţiilor, lipsa alternanţei conteracţie-întindere-relaxare)
- poziţii neadecvate (mai ales ale picioarelor la mişcările de
răsucire)
FAZELE UNUI PROGRAM DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ
1. Încălzire 5-10 min.

2. Antrenamentul de rezistenţă musculară 10-20 min.
3. Antrenament de rezistenţă cardio-respiratorie, 15-30 min.
4. Încheiere (liniştire) 5-10 min.
Se monitorizează F.C. şi se corelează cu vârsta pentru a obţine o
solicitare optimă.
Alte programe se adresează persoanelor cu probleme, constituind
aşa numitele programe speciale. Astfel de programe sunt frecvente în cazul
deficienţelor fizice.
Deficienţele fizice sunt „abateri de la normal a formei corpului,
care tulbură creşterea, dezvoltarea armonioasă, modificând aspectul exterior,
reduce aptitudinile individului şi puterea de adaptare la condiţiile de mediu,
simultan cu diminuarea capacităţii de muncă” (I. Bratu).
În cazuri mai grave deficienţele provoacă:
• Scoaterea persoanei din cadrul familiei, şcolii, grupei de
muncă şi grupului social
• Ameninţă starea de sănătate
• Compromit capacitatea motrică
• Creează complexe de inferioritate
Programele speciale au un conţinut de mişcări şi exerciţii corelate
cu gradul de deficienţei şi gravitatea acesteia. Pentru deficienţele stabile sunt
concepute programe separate, variabile ca durată şi conţinut.
Mişcările şi exerciţiile ce compun programul au acţiune diferită:
- unele acţionează la nivel neuro-psihic (în cazul în care cauzele
care au produs deficienţa sunt de natură funcţională ori legate de tonicitate)
- altele acţionează la nivel musculo-articular (în cazul în care
cauzele sunt de natură patologică.
Scopul acestor programe se poate exprima prin: CORECTARE –
REEDUCARE – RECUPERARE.
Acest scop poate fi atins prin tratamente în centre specializate sub
îndrumarea specialiştilor.
98

lOMoARcPSD|18248185
Pentru îndeplinirea sarcinilor ce revin gimnasticii aplicate în alte

domenii, profesorul trebuie să întreprindă anumite acţiuni. Astfel:
- cunoaşterea şi aprecierea elevilor din punctul de vedere al
creşterii şi dezvoltării, al particularităţilor psihice
- controlul în vederea descoperirii eventualelor deficienţe
- formarea grupelor :
- d.p.d.v. al deficienţelor – persoane fără deficienţe
- persoane cu deficienţe
-grupe mixte(când altfel nu e posibil)
- după nivelul calităţilor motrice
- după vârstă, sex, experienţa anterioară
- conceperea programelor de prevenire
de corectare
de reeducare
de recuperare
de pregătire fizică generală/specială
- aplicare individualizată a programelor
- colaborarea cu medicul
- asigurarea controlului medical periodic
Deoarece exerciţiile efectuate în scop profilactic au o mare
răspândire la noi, amintim câteva dintre modalităţile prin care se reuşeşte
prevenirea instalării unor deficienţe fizice, scăderea nivelului calităţilor
motrice, diminuarea condiţiei fizice şi deteriorarea stării de sănătate:
• Execuţie simetrică
• Influenţare a tuturor segmentelor
• Concordanţă între structura exerciţiilor şi particularităţile
perioadei de viaţă în care se găsesc persoanele cărora acestea
se adresează
• Înlăturarea condiţiilor ce pot provoca accidentări şi limitarea
ori înlăturarea din cadrul programelor a mişcărilor sau a
exerciţiilor care contravin prevenirii (exemple: îndoirile
ample de trunchi, extensii ale capului şi trunchiului, ş.a.)
• Implementarea în programe a unui număr mai mare de
exerciţii pentru musculatura cefei, spatelui, abdomenului şi
susţinătoare ale bolţii plantare
• Tonifierea musculaturii şi pregătirea ligamentelor
genunchilor şi gleznelor
• Combaterea efectelor nocive ale activităţilor unilaterale
(profesionale ori sportive)
99

lOMoARcPSD|18248185
CURSUL NR. 21
ASIGURAREA ÎN GIMNASTICĂ
Practicarea organizată şi sistematică a exerciţiilor fizice de către

copii este frecventă. Începând de la vârste mici, practicarea exerciţiilor de
gimnastică de către băieţi şi fete s-a accentuat, iar efectele sunt notabile atât
din punct de vedere al stării de sănătate, cât şi al performanţelor obţinute.
Efortul depus, calităţile individuale, executarea unor mişcări
neobişnuite, pot fi soldate uneori cu stări de disconfort ori accidente.
Se înţelege prin accident orice incident care provoacă abandonarea
execuţiei ori absenţa de la pregătire.
Pentru alcătuirea unui tablou epidemiologic privind accidentele în
gimnastică, este necesară cunoaşterea nivelului de maturizare, determinarea
felului accidentării, stabilirea somatotipului, ceea ce conduce la realizarea
profilului accidentelor care coroborate formează tabloul.
Procedurile cele mai utilizate sunt: interviul privind istoria
personală, monitorizarea accidentelor şi a perioadelor de recuperare, studiul
fişei medicale, studierea muşchilor scheletici, măsurătorile antropometrice.
Sistematizarea accidentelor se realizează după mai multe criterii,
astfel:
LOCALIZARE, cu referire la toate segmentele (membre superioare şi
inferioare, trunchi, cap şi gât)
- muşchi
- oase
- articulaţii.
GRAVITATE, corelată cu timpul pierdut din activitatea de pregătire,
necesitatea prezenţei medicului specialist, timpul necesar reabilitării
complete şi atingerii nivelului de pregătire dinaintea accidentării:
- uşoare
- medii
- severe
NATURĂ
- instantanee
- progresive
FELUL ACCIDENTULUI
- julituri
- contuzii
100

lOMoARcPSD|18248185
- contracturi
- disjuncţii
- luxaţii
- afecţiuni ale nervilor
- lovituri
- inflamaţii
- întinderi
- entorse
- fracturi
- altele nespecifice activităţii sportive(dureri diverse, etc.).
PROBA SAU ACTIVITATEA DEPUSĂ LA MOMENTUL
ACCIDENTĂRII:
- pregătire pentru efort
- pregătire tehnică
- program de gimnastică zilnică, de loisir, etc.
RATA ACCIDENTĂRII:
- frecvente
- destul de frecvente
- rare
- foarte rare
Între rata accidentării şi nivelul de maturizare, între rata
accidentărilor şi caracteristicile fizice solicitate de efectuarea exerciţiilor de
gimnastică există o relaţie de interdependenţă. Pentru recomandările privind
prevenirea accidentelor, este bine de ştiut că studiile efectuate au subliniat
faptul că interdependenţa dintre procesul de creştere şi cerinţele specifice,
rata accidentărilor este mai mare la fete.
Cei care prezintă mai multe caracteristici dintre cele necesare
efectuării exerciţiilor de gimnastică sunt mai puţin expuşi accidentărilor.
CAUZELE ACCIDENTELOR
1. METODICE:
- nerespectarea principiilor didactice (mai ales pe cel al
sistematizării, accesibilităţii şi al continuităţii);
- absenţa din structura lecţiei a verigilor de pregătire pentru efort şi
influenţare selectivă a aparatului locomotor, ori insuficient timp alocat
acestora;
- dozare neadecvată a repetărilor ceea ce înseamnă că efortul depus
este prea mare în raport cu posibilităţile fiecăruia şi se generează o stare de
oboseală accentuată;
101

lOMoARcPSD|18248185
- neconcordanţă între nivelul calităţilor motrice şi psihomotrice şi

cerinţele pentru realizarea mişcării respective;
2. PROFESORUL:
- slab pedagog;
- stil de conducere al lecţiei neadecvat, metode nepotrivite;
- lipsă de autoritate;
- necunoaşterea elevilor (particularităţi de vârstă, nivel de
pregătire);
- nerespectare paşilor metodici pentru învăţarea mişcării
respective;
- condiţie fizică şi psihică slabă;
- neacordarea ajutorului necesar;
- dezinteres faţă de starea de sănătate a elevilor, ori faţă de alte
probleme care le afectează pregătirea;
3. ELEVUL:
- reprezentare incorectă a mişcării;
- nivel scăzut al calităţilor motrice şi psihomotrice, dezinteres faţă
de creşterea acestuia;
- lipsa experienţei anterioare (nedeclarată);
- instabilitate emoţională;
- indisciplină continuă după comenzile de încetare;
- indisciplină - nu execută mişcarea indicată;
- lucrează nesupravegheat înainte ori după lecţie;
- pariuri, provocări, teribilisme;
- carenţe (nedeclarate) ale stării de sănătate;
4. CONDIŢII DE LUCRU:
- lipsa saltelelor şi a materialelor de protecţie (bureţi, palmiere,
magneziu, ş.a.);
- igiena improprie (lumină şi căldură insuficiente, aer viciat,
aparate greşit amplasate şi fără spaţiu de siguranţă);
- neglijenţă în montarea aparatelor;
- lipsa controlului stării aparaturii;
ASIGURAREA ÎN GIMNASTICĂ
Asigurarea este definită a fi totalitatea măsurilor cu caracter

organizatoric şi metodic, luate de către profesor şi sportiv înaintea, în timpul,
cât şi la sfârşitul lecţiei.
SCOPUL utilizării măsurilor asiguratoare,, în lecţiile de educaţie
fizică, la exersarea programelor de gimnastică în cadru organizat sau
102

lOMoARcPSD|18248185
independent, individual sau în grup, în săli de gimnastică ori în aer liber este
prevenirea accidentelor.
FORMELE asigurării sunt: asigurarea propriu-zisă
autoasigurarea
PROCEDEE DE ASIGURARE
1. Asigurarea propriu-zisă (asistenţa) este definită ca
fiind un procedeu de urmărire atentă a execuţiei şi
intervenţie activă în caz de necesitate;
2. Autoasigrarea este constituită din măsurile pe care şi
le ia însuşi executantul în cazul unor mişcări incorecte
ori defecţiuni tehnice. Cele mai frecvente sunt:
micşorarea amplitudinii, sprijin suplimentar, săritură
de pe aparat, alte mişcări pentru compensare.
Ajutorul este cel mai important procedeu de asigurare şi are mai
multe forme:
- ajutor direct este forma ajutorului în care profesorul
intervine în realizarea mişcării
- ajutor indirect este forma ajutorului în care sunt utilizate
aparate ajutătoare
- sprijinul formă a ajutorului în care se realizează atingerea
executantului în scopul măririi încrederii
- acustic (verbal) şi optic (alte semnale)
PREVENIREA ACCIDENTELOR
1. Cunoaşterea perfectă a tehnicilor elementelor;

2. Respectarea principiilor didactice;
3. Respectarea structurii organizatorice a lecţiei;
4. Corelarea gradului de pregătire cu sarcinile lecţiei;
5. Corelarea sarcinilor lecţiei cu experienţa anterioară a
executanţilor;
6. Respectarea paşilor metodici;
7. asigurarea disciplinei liber consimţite;
8. Organizarea şi pregătire locului de lucru:
- spaţiu de siguranţă
- montarea şi fixarea aparatelor
- controlul suprafeţelor de lucru
- asigurarea materialelor de siguranţă (magneziu, apă, sacâz,
smilger, etc.)
- aşezarea saltelelor
9. asigurarea unui control medical periodic
103

lOMoARcPSD|18248185
10. Cultivarea unor relaţii principiale cu executanţii şi familiile

acestora.
104

Curs Gimnastica PDF Free 1 de Baza Universitatea de Educaatie Fizica Si Sport

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Gimnastica PDF Free 1 de Baza Universitatea de Educaatie Fizica Si Sport

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

lOMoARcPSD|18248185

curs-gimnastica-pdf-free (1) de baza universitatea de

StuDocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Gimnastica poate fi definită drept „ sistem ( structură, formă ) de exerciţii

Gimnastica are o teorie şi o metodică proprie precum şi un conţinut

.Gimnastica. are forme clasice dar şi specifice de organizare precum: lecţia

SCOPUL ŞI SARCINILE GIMNASTICII

Scopurile prioritare ale gimnasticii sunt: dezvoltarea fizică armonioasă şi

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

5. Dezvoltarea funcţiilor organismului(menţinarea sănătăţii şi mărirea

Gimnastica are următoarele caracteristici ce o deosebesc şi o

1. Exerciţii de front şi formaţii: se execută în colectiv şi sunt utilizate

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

a. exerciţii libere simple (se execută fără aparate), ce acţionează asupra

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

8. Exerciţii la trambulina elastică(trampoline)sunt exerciţii compuse din

Definiţia, scopul şi evoluţia terminologiei gimnasticii

Terminologia gimnasticii cuprinde totalitatea termenilor folosiţi pentru

Cerinţele fundamentale ale terminologiei

1. Să respecte particularităţile de limbă.

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

Anexă la Cursul Nr. 1

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

1. DEFINIŢIE, CARACTERISTICI, OBIECTIVE, SARCINI

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

a. partea prevestitoare- reprezintă anunţarea acţiunii ce va trebui să fie

A. De adunare(în linie pe 1,2, „n”rânduri,unghi,careu, semicerc, cerc,

Formaţiile semicerc, cerc şi grup au dublă utilizare atât ca formaţii de

1. Frontul - direcţia spre care sunt orientaţi componenţii formaţiei cu faţa.

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

ACŢIUNILE PE ŞI DE PE LOC, se execută uzual la începutul şi sfârşitul

3.1. Stând controlat-e o poziţie derivată din poziţia „stînd”, caracterizată

COMANDA pentru „Stând controlat” este : „ DREPŢI ! ”

3.2.Repaus-e o poziţie de aşteptare opusă stândului controlat şi are

COMANDA pentru „Repaus” : „Pe loc....... repaus !”

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

3.3.Alinerea - e acţiunea de pe loc prin care executanţii sânt ordonaţi într-o

b. Alinierea în coloană(şir) – se realizează întinzând braţul drept înainte şi

c. Alinierea în coloană de gimnastică(formaţie de lucru) – se realizează

COMANDA pentru „Aliniere”, în linie :

COMANDA pentru „Aliniere” în şir : „V-aliniaţi!”

3.4.Numărătoarea – acţiunea de cunoaştere a colectivului ca efectiv şi ca

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

COMANDA pentru „Numărătoare” :

3.5.RAPORTUL :- enunţ rostit de elevul de servici prin care profesorul este

• COMENZI utilizate pentru întoarcerile de pe loc :

3.7.Ruperile de rânduri sunt acţiuni de pe loc prin care se desfac şi refac

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

Ruperile de rânduri pot fi: a. cu oprire

• COMENZI utilizate pentru ruperile de rânduri:

3.8.Deplasarea formaţiei pe distanţe scurte: este o acţiune prin care se

• COMENZI utilizate pentru deplasările pe distanţe scurte:

…n......paşi înainte (înapoi)....marş!

3.9. Acţiunile complexe sunt combinaţii între diferite întoarceri de pe loc şi

• COMENZI utilizate pentru acţiuni complexe:

-Cu acţiunea indicată.... marş!

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

Acţiune complexă în 8 timpi:

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

EXERCIŢII DE FRONT ŞI FORMAŢII

- Stând controlat; - Pornire, oprire; De pe loc:

Downloaded by xZorro96 (vasilescuc780@gmail.com)

4.1 Deplasarea este reprezentată de mişcarea executanţilor într-un spaţiu