Antichitatea
1.Grecia Antica : Termenul „gimnastică” îşi are originea în jurul anului 400 î.Hr. şi
provine din cuvântul grec „gymnos” care înseamnă „gol”, deoarece în Grecia
antică exercitiile se practicau fără îmbrăcăminte sau îmbrăcat lejer. Multă vreme
cuvântul gimnastică a înglobat totalitatea exercitiilor fizice confundându-se cu
notiunea de educatie fizică. Astăzi termenul de gimnastică denumeşte o formă
de manifestare a exercitiilor fizice. Gimnastica s-a dezvoltat pe parcursul mai
multor secole, în strânsă legătură cu evolutia societătii omeneşti. Grecii au
acordat exercitiilor fizice cea mai mare importantă. Ele erau însă practicate numai
de aristocrati şi cetătenii liberi. Grecii defineau prin cuvântul gimnastică
totalitatea exercitiilor fizice practicate pentru întărirea sănătătii, a corpului şi
înnobilarea spiritului. Ideea armoniei fiintei umane, a influentei asupra sănătătii şi
importantei lor pentru pregătirea de război sunt caracteristicile exercitiilor fizice
greceşti.
2.Egipt : Frescele de la Beni Hassan ce infatiseaza schite barbatesti ce au caracter
sportiv. Picturile murale şi cele de pe diferite vase evidentiază multe mişcări
bazate pe mobilitatea coloanei vertebrale ca de pildă podul, mişcări acrobatice ca
răsturnarea în doi şi morişca.
3. India : Sistemul Yoga consta atât în exercitii fizice cât şi în exercitii de
gimnastică respiratorie care ajutau la dezvoltarea fizică şi desăvârşirea trupului.
Ele erau completate de meditatie.
4.China : Cel mai vechi sistem de educatie fizică medicală a fost creat de medicul
Kong-Fu care consta din exercitii însotite de gimnastică respiratorie
corespunzătoare în functie de bolile care trebuiau prevenite sau vindecate. Acest
sistem s-a răspândit în întreaga Chină prin introducerea lui în ritualul religios.
Evul Mediu
Medicul Hieronimus Mercurialis publică la Venetia în a doua jumătate a sec. XVI
(1569) lucrarea “Ars gimnastica” (Despre arta gimnasticii). El împarte gimnastica
în trei ramuri: militară, medicală şi atletică, şi reînvie cuvântul grec gymnastica
folosindu-l în loc de exercitium sau exercitic. Acrobatica profesionistă larg
răspândită în evul mediu a exercitat o mare influentă asupra dezvoltării
gimnasticii .
Definitia gimnasticii:
Sistem de ex fizice aplicat analitic si global care influenteaza in mod selectiv si
cumulativ ap. Locomotor in scopul perfectionarii si armonizarii miscarilor corpului
omenesc , a formarii unei tinute corecte.
Scopul gimnasticii consta in dezvoltarea si perfectionarea preg fizice.
Asigura mentinerea sau dezvoltarea calitatilor motrice la orice varsta, formarea
unui bagaj motric din ramurile sportive specifice gimnasticii si suportul fizic
necesar practicarii altor discipline sportive.
Mijloacele specifice gimnasticii:
Diversitatea mijloacelor de care dispune gimnastica se pot sistematiza în
functie de obiectivele vizate astfel:
Sarcinile gimnasticii :
1. Asigurarea dezvoltării corecte şi armonioase a organismului în
creştere.
2. Stimularea şi îmbunătătirea functiilor organismului uman, baza
sănătătii şi a capacitătii de efort.
3. Educarea esteticii corporale şi motrice prin formarea unei tinute
corecte şi a expresivitătii mişcărilor.
4. Dezvoltarea aptitudinilor motrice, în special a fortei, supletei şi
coordonării.
5. Formarea deprinderilor şi/sau priceperilor motrice specifice
gimnasticii.
6. Prevenirea şi corectarea influentelor negative ale unor activităti
profesionale asupra organismului.
7. Mentinerea şi dezvoltarea capacitătii motrice la vârste înaintate.
8. Formarea capacitătii de practicare independentă a gimnasticii.
9. Formarea unor trăsături pozitive de personalitate ca: vointa, curajul,
perseverenta, stăpânirea de sine, disciplina conştientă, răspunderea
personală.
Terminologia Gimnasticii:
Fiecare stiinta, domeniu , disciplina, are un limbaj propriu, un ansamblu
de termeni de specialitate care servesc ca mijloc de comunicare si ajuta
la insusirea continutului si la intelegerea unitara a acelui domeniu.Acest
ansamblu de termeni specifici este TERMINOLOGIA.
Pentru ca aceasta din urma sa si indeplineasca corect functia ei
comunicativa, trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
1. Sa fie clara si concisa
2. Sa fie precisa
3. Sa existe un echilibru intre toate aceste cerinte in asa fel incat nici
unul sa nu fie mai abundent ca altul.
4. Sa fie stiintifica dar accesibila
POZITII FUNDAMENTALE
1. Stand -grupe musc relaxate (stand drepti e opusul fiind vb de activarea
muschilor)
2. Pe genunchi
3. Asezat
4. Culcat (dorsal, facial, costal)
5. Sprijin in functie de linia umerilor fata de punctele de sprijin
6. Atarnat
Elemente care intra in compunerea unui exercitiu
1.Pozitia initiala
2.Denumirea miscarii
3.Pozitia corpului
4.Directia miscarii
5.Pozitia finala
Tipuri de formatii:
1.Formatii de adunare
2.Formatii de deplasare
3. Formatii de lucru
Formatiii de adunare:
- In linii pe 2 3 4 randuri
- In cerc
- In careu
- In semicerc
- Comanda repaus: pe loc repaus, departat pe loc repaus, comanda grupa.
Actiuni din deplasare
1.Pasul de mars – este un pas vioi, cadentat, cu o lungime mai mare decât cea
obişnuită. Contactul cu solul se ia pe vârf şi apoi se trece pe toată talpa, bratele se
mişcă liber, corpul este drept, capul uşor ridicat. La comanda „înainte-marş”
executantul se înclină uşor înainte trecând greutatea mai mult pe piciorul drept.
La comanda săvârşitoare, porneşte în mers cu piciorul stâng. Pasul de marş se
poate executa şi pe loc la comanda „pe loc-marş”.
2. Pasul de front repaus
3. Pasul de voie este un mers obişnuit fără cadenŃă în timpul căruia executanŃii
pot să-şi aranjeze echipamentul. Comanda este „pas de voie-marş”.
4. Deplasare laterală prin paşi adăugati. Se poate executa spre stânga şi spre
dreapta în doi timpi fiecare pas. Comanda este „2 (3) paşi lateral stânga (dreapta)
– marş”.
5. Pasul alergator este o alergare în cadentă imprimată de semnale, numărătoare
sau acompaniament muzical. Se poate executa cu deplasare sau pe loc şi începe la
comanda „pas alergător - marş”, respectiv „pe loc pas alergător – marş”. La
comanda prevestitoare se îndoaie coatele iar la comanda săvârşitoare se porneşte
în alergare începând cu piciorul stâng. Bratele se mişcă liber pe lângă corp în
cadenta pasului alergător.
Variante de mers:
-mers pe varfuri
-mers pe calcaie
-mers cu spatele
-ghemuit
-mers cu marginea in interior sau exterior
Variante de alergare:
1.Pendularea gambelor inainte sau inapoi
2. Cu genunchii in sus
Exercitii aplicative:
Contribuie la formarea deprinderilor cu caracter aplicativ, influentarea
multilaterala a organismului, dezvoltarea calitatilor motrice.Se impart in 2 mari
categorii:
1.Exercitii specifice gimnasticii
-tararea (deplasarea pe orizontala a corpului pe o suprafata de spijin.Se
efectueaza de cele mai multe ori cu ajutorul bratelor.se poate realiza pe
antebrate si genunchi, pe o parte, tararea joasa, tararea pe antebrate, tararea pe
abdomen sau miscarea sarpelui)
-echilibrul – se refera la gradul de stabilitate al corpului in momentul in care
efectuam anumite miscari sau pozitii, are un principiu fundamental: pentru
mentinerea lui este necesar ca proiectia pe verticala a centrului de greutate sa
cada in mijlocul poligonului de sustinere si pt a dezvolta echilibru profesorul
recurge la urm metode: 1. Reducerea bazei de mentinere
2. modif inaltimii
3. reducerea/modif suprafetei de deplasare
4.schimbarea pozitiei mainilor
5. trecerea peste obstacole
6. folosirea unor obiecte sau materiale.
-catararea si escaladarea – se refera la urcarea pe un obstacol natural sau
artificial si poate fi prin saltare, cu piciorul si bratul de pe aceeasi parte sau brat cu
picior opus.
-ridicarea si transportul de greutati urmareste dezvoltarea fortei
2.Exercitii nespecifice gimnasticii
- mersul
-alergarea
-aruncarea si prinderea : aruncarea la distanta, la punct fix, la puncte fixe aparute
instantaneu,marirea distantei si marirea distantei de ochire.Schimbarea pozitiei
de aruncare sau schimbarea marimii, formei si volumului.
Exercitii acrobatice
Se pot executa individual in doi sau mai multi oameni sau la aparate speciale.