19.10.

2017

Curs Kinesiologie 1

Kinesiologia (KS) ca disciplina stiintifica prezinta importanta pentru intelegerea bazelor

stiintifice ale analizei miscarii, insusirii deprinderilor motrice.
Prin intermediul ei se poate sintetiza teoria domeniului activitatilor motrice si modul ei de
aplicare in practica . KS reprezinta un ansamblu de cunostinte derivate din experienta directa,
studii academice si experienta profesionala centrata pe activitati motrice.
KS ca domeniu stiintific si profesional are mai multe acceptiuni:
- studiul stiintific al miscarii corpului umna
- sinteze de cunostinte, un nucleu de informatii care permite aprofundarea celorlate teorii
specializate:
a). Teoria educatiei fizice si sportului (TEFS)
b). Teoria antrenamentului
c). kinete medicale si activitati motrice de timp liber sau activitati de joaca,
concept de joc - fitness
- studiul biomecanic al miscarii umane cu includerea aspectelor decinematica (desfasurare spatio-
temporala) si cinetica (studiul fortelor).
Informatia pe care aceasta disciplina o cuprinde se aplica in activitatile de educatie fizica,
kinetoterapie, antrenament sportiv, pregatire fizica, terapii ocupationale – in aceste aplicatii
abordarea poate fi educationala, preventiva, terapeutica sau de atingere a excelentei motrice.
Kinantropologia reprezinta stiinta despre omul in miscare.Este o disciplina care se ocupa cu
evaluarea dimensiunilor, proportiilor si compozitiei corpului. Aceste variabile constitue intr-un fel
interfata ”dintre caracteristicile anatomice si capaitatea motrica a subiectului”. Datele acestor
evaluari (masuratori) sunt utile in domeniul activitailor motrice.
Obiectul de studiu al KS este reprezentat de:
1. - exercitiul – ce implica efort fizic
a) exercitiul ca mijloc de pregatire pentru obtinerea performantei – antrenament pentru
conditionare
b) exercitiul ca mijloc de mentinere a sanatatii organismului, de reducere a riscului de
imbolnavire
c) exercitiul ca mijloc de recuperare a functiei deficitare ca urmare a afectiunilor,
traumelor, comportamentelor deviante
2. – miscarile - eficiente, performante
Miscarile performante includ 2 categorii distincte de elemente si procedee tehnice din
ramurile de sport , deprinderile insusite in procesul dezvoltarii.Acestea din urma sunt
extrem de importante deoarece unele dintre ele urmaresc perioada copilariei (mers,
alergare, saritur, aruncare) altele urmaresc procesul reinvatarii si recuperarii la subiectii cu
traumatisme sau la batrani.
Relatiile KS cu alte discipline de studiu genereaza si utilizeaza metode si teorii.
Informatiile, in general, provin din:
1. stiinte biologice – mecanisme functionale, legaturi biologice
2. stiinte sociale – spihologice, pedagogice, sociologice
3. stiinte umaniste – filozofie, istorie, antropologie
4. stiinte exacte – fizica, chimie, matematica.
 02.11.2017

Curs Kinesiologie 2

Motricitate
Conceptul de motricitate nu poate fi privit in afara conceptului de miscare in general si
miscare biologica in special.
Miscarea desemneaza o iesire din starea de mobilitate, stabilitate, o schimbare a pozitiei
corpului, in spatiu, in raport cu unele repere fixe.
Miscarea poate fi privita ca:
- act
- proces
- rezultat.
Conceptul de motricitate este definit ca exprimand o insusire a fiintei umane inascuta si
dobandita, de a reactiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi si interni sub forma
unei miscari.
Motricitatea reuneste totalitatea actelor motrice efectuate pentru intretinerea relatiilor cu
mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice activitatilor specifice
(este vorba de actele motrice realizate prin contractia muschilor scheletici).
Musculatura este:
- scheletica
- neteda
Motricitatea reprezinta ansamblul de procese si mecanisme prin care coprul uman sau
segmentele sale se deplaseaza, detasandu-se fata de un reper prin contractii musculare fizice
sau dinamice, ori isi mentin o anumita postura prin contractii tonice.

Structura motricitatii
Miscarea umana poate fi dezarticulata in scopul didactic in secventele sale componente.
1. Actul motric – este definit ca fiind elementul de baza al oricarei miscari efectuat in scopul
adaptarii imediate sau al construirii de actiuni motrice. Acesta se prezinta, de regula, ca act
reflex instinctual.
2. Actiunea motrica desemneaza un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat,
unic intr-o activitate motrica (ex.: mersul, alergarea).
Actiunea este determinata de integrarea factorilor energetici, cinematici si cognitivi
(cunoasterea) ai miscarii.
Actiunea motrica are in acelasi timp caracteristici de:
constanta - posibilitatea de realiza o anumita sarcina motrica in repetate randuri (ex.:scrisul)
unicitate – miscarea nu se repeta niciodata identic, existand mici variatii ale ei la fiecare
repetare.
3. Activitatea motrica reprezinta ansamblul de actiuni motrice, articulate sistemic pe baza
unor idei, reguli, forme organizatorice avand drept rezultanta atingerea unui scop.
Elementele componente ale unei activitati sunt actiunile sau procesele comportamentale,
structura unei activitati vizand stabilirea diferentiata a rolului actiunilor componente in asa
fel incat, prin conjugarea acestora sa se realizeze functia finala (cerinta functionala sau
necesitate).
Activitatea motrica este structurata in functie de obiective, scopuri sau finalitati acceptate
social si desfasurata dupa reguli si forme de organizare ce ii asigura eficienta.
 Actiunile componente ale activitatii au functie instrumnetala, sunt extrem de mobile si
variaza aproape nelimitat in functie de particularitatile individului si conditiile in care se desfasoara
activitatea.
Activitatea motrica este unitara, constienta bazata pe anticipare si sustinuta de o motivatie
constienta. Ea este un fenomen complex, de o mare amplitudine, care in cele mai dese situatii
poarta marca personalitatii individului.

Capacitatea motrica

In perspectiva in care motricitatea reprezinta o caracteristica comuna tuturor, ceea ce

deosebeste subiectii intre ei este nivelul la care aceasta functie se realizeaza.
Masura in care ea face individul adaptat si adaptabil la situatii complexe si variate ale
mediului. Acest nivel este reprezentat de capacitatea motrica.
Capacitatea motrica cuprinde:
a). Componentele stabile – aptitudini, calitati motrice, deprinderi motrice, structuri operationale,
cunostine si experiente
b). Componentele de stare – motivatie, stari emotionale care pot favoriza, reduce sau bloca
exprimarea capacitatii motrice.
Capacitatea motrica este o rezultanta plurifactoriala, un vector ce rezulta din interactiunea
celor 2 componente.
Caracteristica de constanta ale capacitatii motrice sunt asigurate de prezenta aptitudinilor,
nivelul de insusire ale deprinderilor motrice, iar regresul sau stagnarea sunt determinate de
motivatie, de starile afective si de imbatrinire.
Capacitatea motrica reprezinta un complex de manifestari preponderent motrice (pricepe si
deprinde) conditionat de nivelul de dezvoltare a calitatilor motrice indici morfofunctionali, procese
psihice (cognitive, afective, emotionale) si procesele biochimice, metabolice, toate insumate,
corelata si reciproc conditionate, avand ca rezultat efectuarea eficienta a actiunilor si actelor
solicitate de conditiile specifice in care se practica activitatile motrice.
 09.11.2017

Curs Kinesiologie 3

Psihomotricitate
Activitatea motrica nu poate fi desprinsa de procesele psihice si viata psihica.
Psihomotricitatea reprezinta tocmai aceasta structura cu functie, ce exprima relatiile
complexe interdeterminative.
Abordarea programelor spihomotricitatii cere intelegerea functiei umane in unitatea
spihicului si motricului.
Motricul si psihicul se recoditioneaza reciproc, distanta aspectului motric in afara
determinantului psihic reduce actele motrice la automatism, fac imposibila descifrarea
semnificatiei acestor acte, semnificatie din care decurge in fond specificului lor uman.
Totodata excluderea motricitatii din factorii determinativi ai constructiei spihice, blocheaza
explicarea unor fenomene si mecanisme psihice fundamentale – structuri operatorii ale gandirii in
studiul de dezvoltare al inteligentei este cel senzorial.
Termenul de psihomotricitate desemneaza ansamblul comportamentelor motrice in functie
de legatura cu psihicul.
Psihomotricitatea mai este definita ca rezultatul integrarii functilor motrice si psihice sub
efectul maturizarii sistemului nervos ce vizeaza raportul subiectului cu propriul corp. Functia
psihomotrica repereaza la nivelul structurilor motrice ce compun activitatea prin schema coporala,
lateralitate, ideomotricitate.
Functia psihica si cea motrica reprezinta elementele fundamnetale ale adaptarii (ambele
rudimentare la nastere), evolueaza in timpul copilariei si se dezvolta la inceput in directa si stransa
legatura, apoi parcurgand integrari atat ierarhizate cat si diferentiate in activitati perfectionate.
Conceptul de lateralitate se considera ca fiind inegalitatea functionala a partii jumatatii
drepte sau stangi a corpului.
Se mai defineste ca fiind determinanta functionala a unei parti a corpului asupra alteia, mai
ales a marimii, rezultand din utilizarea preferentiala a acesteia.
Ex.: dreapta domina unul din ochi, una din urechi.
Conceptul de schema corporala
Definim schema corporala ca imaginea corpului, fiind o sinteza intre constiinta
corporalitatii si experienta subiectiva a corpului.
Schema corporala este imaginea pe care o are fiecare despre corpul sau, imagine totala
partiala, perceputa in stare statica sau dinamica sau in raporturile partilor corpului intre ele si mai
ales in raporturile acestuia cu spatiul si mediul inconjurator.
Schema corporala este reprezentarea glabala despre propriul corp.
Procesul complex de elaborare are la baza sinteza reflectarilor segmentelor propriului corp
si se realizeaza progresiv, in timp, prin mecanisme plurisenzoriale, pe baza informatiilor repetate
ca informatii exeroceptive si proprioceptive si a experientei subiective a fiecarui individ.
Conceptul de ideomotricitate
Se refera la importanta pe care reprezentarile miscarii sau reprezentarile ideomotorii o au in
realizarea actelor motrice si in acelasi timp la rolul avut de motricitate in formarea imaginilor
mentale.
Reprezentarile ideomotorii sunt de un anumit tip de reprezentari ale miscarilor pe care
exista experienta motrica anterioara rezultata din si prin experienta de miscare a propriului corp si a
segmentelor sale.
Principalele caracteristici:
 - se imbunatatesc si se precizeaza pe baza miscarilor, sursa lor fiind reprezentata de
miscarile corpului si ale segmentului lui.
- in momentul activarii lor sunt insotite de acte ideomotorii (acestea reprezinta microacte
declansate spontan in momentul activarii reprezentarii date).
Teoria ideomotricitatii reprezinta baza intelegerii rolului miscarilor in perfectionarea
imaginii mentale si a rolului acestei imagini, in programarea, desfasurarea si controlul actelor
motrice
Relatia reciproca intre imagine si actiune produce modificari la ambele nivele.
La nivelul imaginii modificarile vizeaza atat structura componentelor cat si raportul dintre
componente privind functia de reglare a miscarilor.
Daca in fazele de inceput componentele extereoceptive au un rol preponderent in reglare, in
fazele de invatare, perfectionare, maiestrie a actelor motrice, componentele proprioceptice
indeplinesc functia cea mai importanta.
Ideomotricitatea in ansamblul ei constituie fundamentul mental utilizat pentru invatarea
actelor motrice sau pentru mentinerea structurilor motrice in conditii de indisponibilitate pentru
miscare, cat si al antrenamentului de relaxare.
Prin comanda verbala sunt declansate imagini, reprezentate ideometric, care antreneaza la
randul lor acte izometrice.
Conceptul de inteligenta motrica
Inteligenta motrica exprima rezultatul interdependentei intre motricitate si rationament.
Acest tip de inteligenta opereaza, de regula, la nivel senziomotor si implica adaptarea la datele
concrete ale unei situatii pe baza sesizarii raporturilor spatiotemporale si a posibilitatilor de a le
organiza intr-o maniera eficienta.
 13.11.2017

Curs Kinesiologie 4

Mijloacele de educatie fizica si sportului

Mijloacele de educatie fizica si sportului sunt instrumente prin care se poate realiza
ansamblul functiilor si obiectivelor acestor 2 activitati.
Ele sunt elementele de interventie si parghii de realizare a obiectivelor educatiei fizice.
Mijloacele specifice acestor activitati constitue totodata si continutul lor, diferentiandu-le in
functie de finalitati si modalitati de lucru.
Mijloacele se clasifica in:
I Specifice
II Asociate educatiei fizice si sportului.

I Specifice
Asigura in mod direct orice progres in ceea ce priveste dezvoltarea somatica, functionala si
motrica a omului.
Acestea sunt:
a). Exercitiul fizic
b). Procedee de refacere a capacitatii de efort
c). Aparatura de specialitate

a). Exercitiul fizic este cel mai important instrument cu multiple functii si aplicatii in programarea
si realizarea procesului de instruire.
Def: Exercitiul fizic este o actiune preponderent corporala efectuata sistematic si constient
in scopul perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatii motrice a omului.
Exercitiul fizic este o actiune motrica cu valoare instrumentala conceput si programat in
vederea realizarii obiectivelor proprii educatiei fizice (dezvoltarea tonicitatii musculare, insusirea si
perfectionarea deprinderilor si priceperilor motrice, dezvoltarea capacitatilor motrice si de efort).
Astfel exercitiul fizic nu presupune doar o repetare sistematica ci si posibilitatea de a
construi, de a ansambla pe baza miscarilor invatate, generand o conduita motrica proprie
subiectului care a aimilat anumite cunostinte motrice pe care le exteriorizeaza, apoi sub forma
comportamentului motric.
Exercitiul fizic astfel trece din zona actelor si actiunilor motrice automatizate in zona
actelor si actiunilor mortrice operationalizate.

Continutul si forma exercitiului fizic

Continutul exercitiului fizi,c structurat pentru a conduce la realizarea scopului final sl
miscarii, cuprinde:
- miscarile corpului si/sau ale segmentului
- efortul fizic solicitat apreciat prin parametrii sai principali (volum, intesnitate,
complexitate si densitate)
- efortul psihic reprezinta gradul de solicitare la proceselor psihice, cunoscandu-se ca
exercitiul fizic este un act voluntar, intentionat si oreintat constient avand influente
benefice asupra comportamentului uman in ansamblul sau.
Forma exercitiului fizic reprezinta modul in care se succed miscarile componente precum si
relatiile dintre acestea. Continutul inseamna coordonari interne si procese energetice complexe.
Forma exprima plastica miscarii, ritmul, forta de redare, semnificatia sa.
Forma exercitiului fizic are o structura :
1. cinematica – care reuneste aspectele spatiotemporale ale miscarilor.
Aici avem 4 subaspecte:
- repartizarea pe faza a miscarii
- caracteristicel de viteza
- reperele temporale lae fazelor miscarii (durata si ritm)
- lungimile si traiectorille miscarii caracterizate prin directie si amplitudine
2. dinamica – se refera la fortele interne si externe ale miscarii
a) fortele exeterne – gravitationala, de reactie, de franare centrpeda care se manifesta in
timpul miscarii
b) fortele interne – reprezentata de forta muschilor

Clasificarea Exercitiilor fizice

Criteriile utilizate pentru clasificarea exercitiului fizic sunt variate si complementare dar
nici unul dintre ele, luat separat nu poate cuprinde intreaga gama a miscarilor si efectelor acestuia.
Clasificarea se imparte in:
- din punct de vedere a structurii si a formei
- dupa gradul de codificare
- dupa natura efectelor pe care le induc
- dupa calitatile motrice vizate dupa tipul de incarcatura aditionala
- dupa componentele antrenamentului sportiv
- dupa sistemele biologice solicitate
- dupa natura contractiei musculare
- dupa intesnitatea efortului fizic
- dupa natura obiectivelor
- dupa functiile indeplinite
- dupa structura sociala de efectuare
- dupa gradul de constrangere.

Caracteristicile generale ale efortului

I Marimea efortului- ea poate fi programata si evaluata din 2 perspective:
- prin programare si evaluare- proiectata si constatata
- prin evaluarea reactiilor produse in organismul subiectilor
II Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor si reactiile provocate sistemelor
organismului implicate prioritar de calitatile psihice ale subiectului, de varsta, nivel de pregatire, de
conditia ambientala.
III Volumul – reprezinta cantitatea totala de repetari
IV Durata stimului este reprezentata de timpul cat acetsa actioneaza singular sau in serie in cadrul
unor structuri ale antrenamentului.
Amplitudinea sau variabilitatea stimulilor este reprezentata de ansamblul valorilor numerice
programate si efectuate, reprezentand durata si numarul de stimuli in cursul unei structuri motrice.
V Densitatea stimulilor exprima raportul dintre timpul de aplicare a stimuluilui si timpul de repaus
pe structura motrica, fiind un indicator care completeaza imaginea volumului
VI Frecventa aplicarii stimulilor este data de numarul de unitati motrice
VII Intensitatea efortului se definaste ca fiind cantitatea de lucru mecanic / (per) unitate de timp
( trebuie facuta o diferentiere intre intesnitatea efortului, care reprezinta caracteristica travaliului
prestat de subiect, independenta de posibilitatea acestuia, si intensitatea solicitarii data de pretul
functional platit pentru a efectua efortul respectiv)
VIII Complexitatea efortului este data de numarul actiunilor motrice efectuate simultan in timpul
unei activitati.