Sunteți pe pagina 1din 12

METODELE DE EDUCAREA VITEZEI

Metodele de educare a vitezei au drept scop cresterea parametrilor vitezei


de executie a miscarilor. Acest lucru se realizeaza prin folosirea metodei
repetarilor, a metodei cu handicap si a metodei competitionale. Educarea ei
depinde in mare masura de relatia ce se impune intre dezvoltarea fortei si
perfectionarea tehnicii de executie a miscarilor.

Viteza este aptitudinea psihomotrica mai putin perfectibila in comparative


cu rezistenta si forta, de aceea metodica educarii ei este mult mai dificila de
realizat. Nu s-a creat inca o viziune unitara in ceea ce priveste sistematizarea
metodelor de educare a vitezei. Parerile specialistilor sunt inca diferite. Astfel
Ozolin, in 1972, prezinta urmatoarele metode de dezvoltare a vitezei:

metoda exercitiului din mers, care presupune parcurgerea unor distante in


viteze maxime, dupa efectuarea unui elan prealabil in mers sau in alergare;

metoda intrecerii cu handicap, care are la baza favorizarea unui concurrent


printr-un avantaj. De exemplu intr-o intrecere pe o distanta de 60m primul
concurrent pleaca cu 5m inaintea celui de-al doilea care are sarcina de a-l prinde
pe primul pana la linia de sosire;

metoda stafetelor, care e bazata pe realizarea sarcinilor sub forma


intrecerii collective prin predarea stafetei;

metoda jocurilor, care se refera la realizarea sarcinilor sub forma de joc


desfasurat de catre un grup de elevi sau student;

metoda intrecerii, care include ideea de a fi cel mai bun, de a se pregati cel
mai bine printr-o actiune de intrecere;

metoda repetarilor, care e centrata pe repetarea pe un anumit numar de


ori a executiilor, cu viteza submaxima, maxima si supramaxima.

L.P. Matveev, A.D. Novikov si colaboratorii, in 1961, tinand cont de


aspectele caracteristice, clasifica metodele de educare a vitezei in:
-metode de dezvoltare a vitezei prin reactii motrice simple;

-metode de dezvoltare a vitezei prin reactii motrice complexe;

-metode pentru educarea vitezei de executie a miscarilor.

O alta impartire si grupare a metodelor de educare a vitezei poate fi facuta


si dupa formele de manifestare ale acestora, dar fiecare din aceste metode are la
baza repetarea.

Metoda repetarilor presupune actiunea de reluare multipla a exercitiilor


executate liber, cu ingreuieri mici (o incarcatura prea mare diminueaza viteza),
sau in conditii usurate cu viteza apropiata de si peste cea maxima. Exercitiile
folosite pot apartine deprinderilor motrice de baza, utilitar-aplicative si specifice
unor discipline sportive sau exercitii pentru educarea aptitudinilor psihomitrice
(de forta explozica, de rezistenta in regim de viteza). Se folosesc exercitii cu o
durata scurta de pana la 8-10 secunde cand se urmareste dezvoltarea vitezei de
deplasare si de repetieie si exercitii cu o durata de 2-4 secunde, si uneori si mai
mica, atunci cand se urmareste dezvoltarea vitezei de reactie si de executie.
Numarul repetarilor poate fi cuprins intre 4-10, cu o pauza care sa asigure o
revenire complete. Repetarile pot fi facute in 2-4 serii, cu o pauza de 4-6 minute si
oneori chiar mai mare.

Metoda repetarilor, asa cum sugereaza si denumirea, presupune reluarea


eforturilor ciclice si aciclice cu viteza submaxima, maxima si supramaxima. Pentru
educarea vitezei, folosirea acestei metode necesita respectarea urmatoarelor
cerinte:

-intesitatea exercitiilor sa fie peste 80% din posibilitatile maxima;

-durata exercitiului poate fi de pana la 12-15”, cand viteza este


submaxima, de 8-10”, cand viteza maxima este maxima, si de 4-7” cand viteza
este supramaxima;
-numarul de repetari stabilit este cel care nu permite reducarea vitezei
maxime de executie si este, de obicei, de aproximativ 6-8 repetari;

-distanta totala de lucru in cadru unui antrenament pentru sprinteri si


gardisti este de 400-600m, reprezentand 10-12% din totalul lucrului efectuat in
procesul de antrenament;

-distanta pe care se executa repetarile in viteza maxima poate fi crescuta


cu 10-12% fata de distanta de concurs;

-pauzele de revenire se stabilesc in functie de capacitatea de revenire a


fiecarui individ, de gradul de revenire, de durata executiei exercitiului si de
intesitatea folosita;

-numarul antrenamentelor de viteza pe saptamana este de 1-3 ori;

-exercitiile de viteza se executa imediat dupa incalzirea organismului


pentru efort;

-in prealabil tehnica de executiei a exercitiilor folosite in dezvoltarea


vitezei sa fie bine insusita.

Metoda handicapului are la baza folosirea unui avans in ceea ce priveste


inceperea unui exercitiu de viteza. Acest avans poate fi de 2-4m cand este vorba
de distanta de parcurs, de 1-2 secunde cand este vorba de timpul de lucru sau de
2-6kg cand este vorba de incarcatura. Acordarea unui avans sportivului mai slab
are o importanta deosebita in dezvoltarea vitezei intrucat solicita foarte mult
sistemul nervos(atentie, vointa, motivatie, frica). Marimea avantajului depinde de
diferenta de valoarea dintre executanti. Este o metoda des folosita in
antrenamentul pentru viteza, intrucat stimuleaza atentia, vointa, darzenia,
capacitatea de concentrare, de mobilizare si perseverenta.

Metoda competitionala presupune folosirea intrecerilor in cadrul grupelor


sau intre executanti. Acesta metoda solicita mukt atat component psihica cat si pe
cea fizica. Distanta si durata pe care se organizeaza intrecerile, se stabilesc in
functie de varsta si valoarea concurentilor sau de obiectivul urmarit (viteza de
reactie, viteza de deplasare etc.)

Pe langa metodele descries anterior mai nou folosita in pregatirea deviteza


si in principal pentru dezvoltarea capacitatii de accelerare este metoda
alternative, careare la baza alternarea intensitatilor. Executiile de mare
intensitate se alterneaza cu cele de intensitate scazuta. Spre exemplu se executa
alergare pe 60m cu intesitate maxima 100% urmata, dupa o pauza scurta, de o
alargare pe 60m cu intensitate de 85%. Alternarea se poate face si in cazul
aceleasi executii: 40m alergare 4/4 + 40m alergare 2/4. Metoda alternarii
intesitatilor contribuie la dezvoltarea capacitatii si a simtului de accelerare fara sa
suprasolicite organismul.

Numarul repetarilor poate fi de 2-4 ori cu pause de revenire completa,


executate in 2-3 serii cu pause de 8-10’ dupa fiecare serie.

Distantele de alergare se aleg in functie de gradul de pregatire si de scopul


urmarit. Cand se urmareste dezvoltarea vitezei maxime, a capacitatii de
accelerare se folosesc distante mai scurte, de 40-80m, iar cand se urmareste
dezvoltarea vitezei de rezistenta se folosesc distante de 80-120m. La copii,
lungimea distantelor folosite nu trebuie sa depaseasca 40-60m in cazul
alternarilor in aceeasi repetare si de 40m in cazul alternarilor dintre repetitii.
Distantele cresc odata cu varsta si valoarea performatelor.

Procesul de educare si dezvoltare al vitezei este un process complex ce


cuprinde si alte elemente importante cum este nivelul de stapanire al procedeelor
tehnice sau al exercitiilor. Pentru a contribui la dezvolatarea vitezei, actiunile
motrice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-exercitiile sa fie foarte bine insusite, pentru a elibera atentia de pe


detaliile de executie si a o concentra pe viteza de executie;

-exercitiile sa se repete numai in viteze maxima si supramaxime;

-sa se foloseasca exercitiile ce favorizeaza dezvoltarea vitezei;

-durata exercitiilor sa nu fie prea mare ca sa nu scada viteza de executie;


-pauza de revenire trebuie sa permita refacerea complete, care sa asigure
realizarea mai multor repetari cu intesitate maxima.

In aceasta directive Platonov, in 1984, prezinta si o posibilitate de abordare


a eforturilor de viteza in functie de timpul de lucru, de intensitatea executiei si de
pauza.

Metodele de dezvoltare a vitezei au drept scop cresterea vitezei de


executie a miscarilor. Acest lucru se realizeaza prin folosirea intrecerilor repetate
individual, pe perechi sau pe echipe, la cronometru. Viteza face parte dintre
aptitudinile motrice mai putin perfectibile, intrucat ea este influentata in mare
parte de sistemul nervos, si de aceea educarea ei constituie o problema des
analizata de catre specialist.

Miscarea umana este produsul contractiei muscular care la randul ei


produce putere ce este tratata, inca, in literatura de specialitate ca forta
muscular. Forta muscular prin formele ei de manifestare conditioneaza realizarea
miscarii. Deci pentru cresterea indicilor de manifestare a vitezei se folosesc in
mare masura si metode de dezvoltare a fortei muscular.

Dezvoltarea vitezei depinde in mare masura de relatia ce se realizaeaza


intre dezvoltarea fortei, perfectionarea tehnicii de executie a miscarilor si
functionalitatea si plasticitatea sistemului nervos.

Poza pag 139.


Metode de evaluare a vitezei

“Miscarile corporale si miscarile obiectelor utilizate in activitatile ccorporale


se caracterizeaza prin idicatorii de durata, de traiectorie, de distanta, de viteza, de
acceleratie, de energie etc. Studiul miscarilor reclama inregistrarea obiectiva a
acestor indicatori si masurarea lor, traducerea lor in unitati de masura standard.”

CONCEPTII METODOLOGICE PRIVIND EDUCAREA


VITEZEI

Educarea si perfectionarea vitezei se inscribe, in mod cert, in relatia dintre


dezvoltarea aptitudinilor motrice si perfectionarea tehnicii de executie, relatie ce
are o contributie decisive la ridicarea gradului de maiestrie sportive. Dar educarea
vitezei depinde de foarte multi factori. O serie intreaga de specialist, prin
experientele realizate, au scos in evidenta modalitatile de educare a vitezei in
funcite de diversi facori:

-de “timpul latent al reactiei motrice” ,care e dat de durata perceperii


stimulilor, de transmiterea perceptiilor pe cale aferanta, de analiza si de luarea
unei decizii, de transmiterea acestora pe cale eferenta si de momentul de
incepere al miscarii;

-de “viteza miscarilor singulare” ,reprezentata si ea de iuteala cu care se


pot realize actele si actiunile motrice singulare determinate in principal de nivelul
de stapanire al acestora;

-si de “frecventa miscarilor” , determinate de puterea de repetitie a


actiunilor motrice singulare.
Viteza miscarilor singulare si frecventa de repetitie a miscarilor scade odata
cu cresterea incarcaturii si a duratei efortului. Randamentul frecventei scade
substantial cand incarcatura si durata efortului depasesc doua treimi din
posibilitatile maxime ale subiectului. Cresterea fortei musculare constituie o
premisa pentru dezvoltarea vitezei, dar aceasta relatie opereaza si invers. Viteza
de deplasare, mai putin perfectibila, se manifesta corelat cu forta si rezistenta a
caror imbinare corecta determina eficienta miscarii.

Educarea vitezei, aptitudine psihomotrica “mai mult innascuta decat


dobandita” , reprezinta pentru antrenorii sportivilor de mare performanta o
problema dintre cele mai delicate. Intensitatea eforturilor, pentru dezvoltarea
vitezei, este cuprinsa intre 80 si 100% din posibilitatile maxime cu incercari de a
depasi limita superioara.

Ea poate fi educata prin:

-perfectionarea proceselor neuromusculare;

-cresterea fortei in special a fortei explozive;

-dezvoltarea vitezei in regim de rezistenta;

-desavarsirea tehnicii de alergare.

Dezvoltarea vitezei prin imbunatatirea proceselor neuromusculare se


realizeaza intr-o masura mai mica. Fata de nivelul initial viteza se poate dezvolta
cu aproximativ 150% (ceea ce este relative putin fata de posibilitatile celorlalte
aptitudini), forta cu 250% rezistenta speciala cu 500%, iar rezistenta generala 200-
300%. Datorita acestui fapt, in momentul efectuarii selectiei pentru probele de
sprint, trebuie avut in vedere ca viteza este o calitate innascuta si este putin
perfectibila. La tinerii incepatori, viteza nu se manifesta de la inceput prin
realizarea unor rezultate stralucite. Maiestria profesorului, exigent si seriozitatea
pe care o manifesta au un rol hotarator in depistarea celor care au predispozitii
pentru probele de viteza si garduri. Este insa sigur faptul ca atletul cu viteza
innascuta isi imbunatateste rapid performantele in probele scurte de alergare.
Pentru educarea vitezei este necesar ca pe langa predispozitia naturala sa
se efectueze un antrenament sistematic care:

-sa perfectioneze capacitatea sistemului muscular de a raspunde prompt


la comenzile de miscare ale sistemului nervos central;

-sa imbunatateasca forta exploziva pentru a crea posibilitatea mobilizarii


bruste in effort a muschilor ce participa la realizarea miscarilor respective;

-sa perfectioneze coordonarea intre fazele de lucru ale muschilor agonisti


si antagonisti fara de care nu poate fi conceputa executarea unui exercitiu de
viteza.

Viteza de miscare, viteza de sprint, performanta in sporturile dominante de


viteza depind de cresterea fortei in special a fortei explozive, a grupelor
musculare implicate in derularea efortului.

In procesul de pregatire a performantelor sportive din sprint, dezvoltarea


vitezei in regim de rezistenta prin care antrenorii inteleg capacitatea de a mentine
unnivel ridicat al vitezei o perioada prelungita de timp constituie cheia succeselor.
Aceasta aptitudine combinata se educa prin folosirea exercitiilor cu ingreuieri cu o
incarcatura de 75-100% din potentialul maxim al sportivului raportat la momentul
desfasurarii antrenamentului.

Poza pag 149 (prima)


Dependenta performantei vitezei de aptitudinile psihice, psihomotrice si
tehnice

Procesul de pregatire al performantei in preobele de viteza, este un proces


foarte complex ce necesita folosirea unui sistem de mijloace variate. Din acest
punct de vedere, Winckler Gary, in 1991 concepe matricea pregatirii vitezei in
care incearca sa includa intregul sistem de aptitudini.

Poza pag 149(a doua)


Conceptii privind dezvoltarea vitezei in funcite de varsta

Conceptiile privitoare la varsta de incepere si educare a vitezei sunt


impartite. Autorii incearca prin justificari stiintifice sa-si sustina punctul de vedere.
Insa de multe ori, acestea sunt contradictorii scotand astfel in evidenta multiple
posibilitati, date de insusi evolutia omului care nu se supune intotdeauna legilor
dezvoltarii. O serie de cercetatori au realizat experimente si au studiat din puncte
de vedere diferite(anatomic, fiziologic, biochimic, psihic) posibilitatile dezvoltarii
vitezei prezentand rezultatele inregistrate.

Intre 3-4 luni, fibrele musculare isi incheie preocesul de diferentiere si se


dezvolta un mare numar de fibre rapide.La 10 luni copilul invata sa se mentina pe
picioare si sa faca primii pasi, la 2 ani invata sa alerge. In jur de 4 ani face primele
incercari la sarituri, pana la 6-7 ani invata si se perfectioneaza imitand in miscare
pe ceilalti semeni.Copii de varsta mica au o motricitate lenta, se observa insa ca
intre 7-9 ani are loc o ameliorare a vitezei de actiune.

La varsta de 8-11 ani dezvoltarea vitezei se realizeaza pe baza imbunatatirii


vitezei de reactie si a perioadei de latenta. In perioada de trecere de la copilarie la
adolescenta, timpul de reactie se imbunatateste, ca rezultat al cresterii vitezei de
elaborare a raspunsurilor scoartei cerebrale, urmand ca dupa varsta de 20-30 ani
si in mod marcant dupa 60-70 de ani aceasta sa creasca progresiv.

Se poate concluziona ca pe timpul scolaritatii mici si mijlocii (8-14ani),


antrenamentul vitezei trebuie orientat spre dezvoltarea vitezei de reactie, spre
dezvoltarea capacitatii de accelerare si spre imbunatatirea capacitatii de
coordonare. In aceasta perioada se poate actiona mai putin spre dezvoltarea
rezistentei.

Exista si puncte de vedere ce sustin posibilitatea inceperii practicarii


sprintului la o varsta mai inaintata. Crasselt, 1972, citat de Weineck,1992,
considera ca viteza maxima de alergare atinge punctul culminant intre 15-17 anu
la fete neantrenate si intre 20-22 de ani la baietii neantrenati.
Conceptii privind dezvoltarea vitezei in functie de starea psihica

Realizarea efortului de viteza este influentata de dispunerea mentala pe


fondul odihnei si refacerii complete a sportivului. In acest sens G. Schmolinski, in
1980, precizeaza ca “viteza dupa principiul sistematizarii nu se poate dezvolta
decat daca efortul de executie a exercitiilor se produce cu viteza maxima si in
conditiile unui sistem nervos odihnit”. Acestei idei I se alatura si D. Hare in 1976
care subliniaza ca “deoarece exercitiile de viteza sunt cele mai eficace cand
sistemul nervos se afla in stare de excitabilitate optima, antrenamentul de viteza
nu trebuie sa-I preceada nici o alta activitate obositoare”. Dezvoltarea vitezei
trebuie corelata si cu pregatirea volitionala, aspect ce trebuie avut in vedere in
elaborarea metodologiei de lucru. Exista afirmatia ca actualele recorduri mondiale
se afla la limita medie a posibilitatilor umane. Studiile fiziologice subliniaza ca un
sportiv bine antrenat poate sa foloseasca maximum 75% din posibilitatile de care
dispune. Chiar si in conditiile realizarii unui record, sportivul nu-si valorifica in
intregime potentialul de care dispune. Actionarea pe plan volitiv constituie o
modalitate de a mobiliza posibilitatile biologice potentiale. Actele de vointa se
manifesta printr-o concentrare si mobilizare a atentiei si participarii active in
executia efortului.

Conceptii privind dezvoltarea vitezei in functie de forta

Studiile de specialitate au scos in evidenta ca procesul de imbunatatire a


parametrilor formelor de manifestare ale vitezei depinde de nivelul de dezvoltare
al fortei.

Conceptiile privind cresterea fortei, care sa contribuie la educarea vitezei,


scot in evidenta ca:

-de la varsta de 8-10 ani se poate actiona sistematic pentru dezvoltarea


componentei de forta si a celei de viteza;

-cresterea indicilor de viteza este determinata de cresterea indicilor de


forta si special a fortei explozive
-pentru dezvoltarea fortei si vitezei, la varste fragede se folosesc exercitii
libere si cu incarcaturi medii si mici;

-exercitiile pentru dezvoltarea vitezei se repeta de 5-10 ori intr-o lectie de


antrenament;

-exercitiile alese trebuie sa fie specifice procesului de dezvoltare al


detentei, deci si exercitii pentru dezvoltarea vitezei, si exercitii pentru dezvoltarea
fortei.

Conceptii privind dezvoltarea vitezei in functie de durata pauzelor de


odihna

Durata pauzelor de odihna influenteaza in mod substantial educarea


vitezei.

Gordon sustine ca restabilirea dupa un efort maxim de 20-30’’ se realizeaza


dupa aproximativ 12’ , ceea ce duce la concluzia ca dupa 8’ de pauza, functiile
organismului se refac intr-un procentaj de 95% si se poate relua efortul. In
practica atletica sunt folosite de obicei pauzele de 2-3’ intre repetari si 8-10’ intre
serii.

Specialistii fiziologi si biochimisti din domeniul sportiv, sistin ca refacerea


functiilor vegetative se realizeaza intr-o proportie de 70% in prima treime, 25% a
doua si 5% in a treia a timpului de refacere.