Sunteți pe pagina 1din 3

Metode si tehnici de dezvoltare a vitezei – particularizare pe un anumit sport (handbal)

Ce este viteza?

Viteza este capacitatea de a executa o miscare data sau o suita de miscari intr-un timp cat
mai scurt. Cu cat perioada de timp in care se executa miscarea este mai scurta, comparativ cu alte
executii ale aceleasi miscari, cu atat este viteza mai mare. Capacitatea sportivului de a efectua
eforturile specifice de viteza pe toata durata intrecerii, contribuie in mod hotarator la castigarea
acesteia, in mod deosebit in probele de sprint si sarituri din atletism, in ciclism, box, lupte, judo
si scrima, ca si in majoritatea jocurilor sportive.

De ce este necesara dezvoltarea vitezei?

Dezvoltarea si imbunatatirea performantelor vitezei se datoreaza faptului ca omul a vrut


sa parcurga distante cat mai mari, intr-un timp cat mai scurt. Viteza este scopul principal al
oricarei pregatiri, in pofida limitelor biologice ale organismului uman, dar nu exclude
insemnatatea rezistentei si a altor factori tehnici, definitorii pentru modelul de antrenament. Din
aceste lucruri reiese faptul ca scopul final al pregatirii este dezvoltarea unei viteze de executie cat
mai mari, obiectiv care poate fi realizat prin multiple mijloace.

Metode si tehnici de dezvoltare a vitezei

Metodologia dezvoltarii acestei calitati este bazata pe cunoasterea unor mecanisme


interne. Pentru aceasta este nevoie sa se stabileasca o relatie optima intre intensitate, durata si
volumul efortului depus. De asemenea, depasirea barierei de viteza, relaxarea si cresterea
acesteia constituie regulile principale ale metodologiei de lucru in domeniul dezvoltarii acestei
calitati.

Exercitiile de dezvoltare generala a vitezei constau in miscari simple, executate cat mai
repede posibil, de genul rotiriilor, sprint-urilor, intoarcerilor, la care se adauga jocurile sportive
cu o larga raspandire in practica sportiva.

Exercitiile specifice pentru dezvoltarea vitezei au fost grupate in 3 categorii:


- Exercitii ciclice, ca de exemplu alergari pe distanta de 50 sau 100 de metri, deplasari prin
sarituri, pasi mariti, toate efectuate rapid (frecventa cat mai mare de repetari);
- Exercitii aciclice: impimgeri, lovituri, sarituri, deasemenea realizate cu viteza mare;
- Exercitii combinate: sarituri, si aruncari cu elan sau actiuni tehnico-tactice din jocurile
sportive.
Prin folosirea acestor tipuri specifice de exercitii se favorizeaza pregatirea tehnica si
dezvoltarea acestei calitati. Efectuarea unuia dintre aceste exercitii poate fi intrerupt de scaderea
involuntara a frecventei de executie, semn al instalarii starii de oboseala. De aici reiese, ca
dezvoltarea acestei calitati trebuie sa fie strans legata si de celelalte calitati motrice. Astfel pentru
a realiza o miscare in viteza este nevoie, inainte de toate, de manifestarea unei forte care as
invinga starea de repaus, de capacitatea de concentrare pentru controlul executiei corecte si
oportune a deprinderii motrice specifice, fara un consum de energie inutil.

Intensitatea excitatiei poate fi submaximala, maximala si supramaximala. Frecventa


motrica si amplitudinea miscarii optime sunt decisive, asadar e absolut necesat ca tehnica sa fie
perfecta. Pana la obtinerea acesteia, se recomanda ca in antrenamente, intensitatea excitatiei sa
fie medie si submaximala, pentru a nu perturba perfectionarea stereotipului dinamic si a preveni
accidentele musculare.

Durata excitatiei este un parametru usor controlabil, regula de baza fiind: nici prea lunga,
nici prea scurta, in functie de faza de accelerare, pana la atingerea vitezei maxime. Din aceasta
cauza nu se poate estima durata excitatiei, constatandu-se faptul ca daca este prea lunga nu duce
la efectul scontat, efortul capatand un profil de rezistenta, iar daca este prea scurta se obtine o
imbunatatire a capacitatii de accelerare, nu insa si indicatorii de viteza maxima. Acesta durata
este optima fiecarui sportiv in parte si implicit fiecarei probe.

Depasirea barierei de viteza ramana o conditie a dezvoltarii acestei capacitati motrice.


Bariera de viteza este identificata ca o consecinta a unor antrenamente unilaterale care constau
exclusiv din exercitii de sprint.

Plafonarea vitezei este deseori intalnita, caracterizandu-se prin obtinerea unor rezultate
relativ stabile, inferioare insa celor realizate anterior de sportiv. De multe ori, ea apare indiferent
de eforturile depuse in antrenament, pentru inregistrarea unui nou salt in dezvoltarea acestei
calitati. Momentul este extrem de dificil de suportat si de catre sportiv, si de catre antrenor,
generand neincrederea in posibilitatile sportivului de a obtine un spor de viteza.

Plafonarea intervine in cazul in care parametrii importanti ai antremarii acesteia


(exercitiile de viteza, detenta, forta, rezistenta) se mentin la valori aproximativ egale, pe perioade
de timp mai indelungat. Pentru depasirea acestui moment, se recomanda:

a) Renuntarea pentru o perioada de timp la exercitiile specifice de viteza


b) Marirea tempoului de executie, a numarului de miscari pe unitatea de timp, in cadrul
unor miscari simple de viteza
c) Aplicarea unor modalitati de influentare indirecta a vitezei, prin intermediul unor
mijloace nespecifice