Referat

Baschet
CURS 1
Descrierea şi caracteristicile jocului de baschet
Baschetul este un joc sportiv dinamic şi de o mare spectaculozitate, care se dispută între
două echipe a câte 5 jucători, fiecare echipă căutând să îndeplinească scopul jocului: să
introducă de cât mai multe ori mingea în coşul adversarilor şi să-i împiedice pe aceştia să înscrie
puncte.
Jocul se desfaşoară pe durata a două reprize, fiecare repriză având două perioade
(sferturi), in total, meciul se desfăşoară pe (4) perioade (sferturi) a câte 10 minute fiecare, între
primul și al doilea sfert și între sfertul 3 și sfertul 4 există o pauză de 2 minute, iar între reprize
(sfertul 2 și 3) o pauză de 15 minute.
Terenul de joc.Linii și dimensiuni
Diverse date despre jocul de baschet
Circumferința mingii: 75 – 78 cm;
Greutatea mingii: 567 g - 650 g;
Panouri: -înălțimea de la sol – 2,90 m;
-lungimea 1,80 m;
-lățimea 1,05 m.
Coșul este construit din: -un inel (metalic) cu un diametru de 45 cm,
-o plasă cu lungimea de 40 cm.
Distanța dintre inel și panou este de 15 cm.

Echipamentul tehnic:
 cronomerul de joc;
 tabela de scor;
 aparatul de 24 sec.;
 semnale sonore;
 indicatoarele pentru greșelile personale ale jucătorilor;
 indicatoarele pentru greșelile de echipă;
 indicatorul posesiei alternative;
 foaia de arbitraj
Caracteristicile jocului de baschet
 este un joc NONVIOLENT

 este ACCESIBIL,
 DINAMISM și RAPIDITATE a jocului;
 SPECTACULOZITATE;
 este jocul sportiv cel mai BOGAT ÎN PROCEDEE TEHNICE
 prezintă tendinţa de UNIVERSALISM TEHNICO-TACTIC
 VALENȚE COMPLEMENTARE (completarea pregătirii sportivilor de la alte discipline);
 are o mare VALOARE EDUCATIVĂ.
DOMENIUL JOCULUI DE BASCHET
Joc sportiv colectiv
-de echipă
-inventat
Sport
- de întrecere :
- de masă
- de performanţă
- de mare performanţă
Mijloc al educaţiei fizice.
-Disciplină de învăţământ realizează funcţiile educaţiei fizice
Sport complementar
- utilizat în metodologia antrenamentului
Disciplina de învățământ - obiect de învăţământ
Spectacol sportive
-competiţie – spectator virtuozitate în regim de dinamism motric
Dișciplină sportivă
- competiţii sportive naţionale
- internaţionale
Disciplină ştiinţifică sportivă aplicată investigată prin:
- documentare
- metoda observaţiei
- metoda statistică
- metoda experimentului
- metoda testelor
- analiza rezultatelor
- metoda convorbirii
- metoda interviului
- metoda anchetei
CATEGORIILE JOCULUI DE BASCHET

SENIORI
Este fără discuţii, cea mai populară
categorie, cele mai înalte nivele

competiţionale, Jocuri Olimpice şi
Campionate Mondiale.
Vârsta: orice vârstă.
Sexul: bărbaţi şi femei.
Competiţii: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale; Campionate Continentale; Campionate

Naţionale, Campionate Regionale.
Echipament: echipamentul de joc şi instalaţiile sunt aprobate de F.I.B.A..
Mingea: numărul 7 pentru bărbaţi şi 6 pentru femei.
Regulament de joc: aprobat de F.I.B.A..
Organisme conducătoare:
-pentru competiţii internaţionale: F.I.B.A.;
-pentru competiţii naţionale: Federaţiile Naţionale
JUNIORI (U -18)
Categoria juniorilor este probabil cea care practică baschetul cel mai incitant, acesta fiind
mai atletic şi mai dinamic.
Vârsta: 18 ani şi mai mici. Sexul: bărbaţi şi femei.
Competiţii: Campionate Mondiale; Campionate Continentale; Campionate Naţionale,

Campionate Regionale.
Echipament: echipamentul de joc şi instalaţiile sunt aprobate de F.I.B.A.
Mingea: numărul 7 pentru bărbaţi şi 6pentru femei.
Regulament de joc: aprobat de F.I.B.A
-pentru competiţii internaţionale: F.I.B.A.
CADEŢI (U -16, U - 14)
Acesta este momentul în care baschetul practicat de către copii devine un lucru serios.
Categoria cadeţilor este prima categorie în care jucătorii pot participa la competiţii
internaţionale oficiale.
Vârsta: 16 ani şi mai mici. Sexul: bărbaţi şi femei.
Competiţii: Campionate Continentale; Campionate Naţionale, Campionate Regionale,

Campionate Locale.
Echipament: echipamentul de joc şi instalaţiile sunt aprobate de F.I.B.A.
Mingea: numărul 7 pentru bărbaţi şi 6 pentru femei.
Regulament de joc: aprobat de F.I.B.A
-pentru competiţii internaţionale: F.I.B.A.
MINIBASCHET ( U – 12)
Minibaschetul este baza în realizarea principiilor educaţionale, care dau posibilitatea

copiilor să se dezvolte psihic, intelectual şi social prin practicarea jocului de baschet
Vârsta: 12 ani şi mai mici.
Sexul: bărbaţi şi femei (mixed games).
Competiţii: Jocuri educaţionale (în cadrul şcolilor).
Echipament: În aer liber, în sală, pe terenuri cu dimensiuni variabile.
Mingea: numărul 5.
Regulament de joc: Regulament de joc pentru minibaschet

Organisme conducătoare: F.I.B.A. Mini-Basketball
BASCHET PE PLAJĂ “BEACH BASKETBALL”
Baschetul pe plajă este deosebit de solicitant din punct de vedere fizic, jucat pe nisip.
Jocul s-a „născut” acum trei decenii, pe terenul de educaţie fizică a şcolii Gulf Shores.
Vârsta: toate vârstele de la 10 ani.
Sexul: copii (fete şi băieţi), adulţi (femei şi bărbaţi)
Competiţii: Turnee de cartier, Turnee regionale, Campionate regionale, Turnee mondiale.
Teren: teren cu nisip, doua coşuri, linii de margine, zona de protecţie si minge oficiala
debaschet pe plaja.
Regulament: Regulamentul WBBA (vezi www.beachbasketball. com)
BASCHETUL ÎN SCAUN CU ROTILE„WHEELCHAIR BASKETBALL”
Acest tip de baschet a fost inventat în 1946
Vârsta: toate vârstele.
Sexul: bărbaţi, femei şi mixt.
Competiţii: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Continentale, Campionate

Naţionale, Campionate Regionale şi Campionate Locale.
Echipament: echipamentele aprobate de F.I.B.A.
Regulament : regulamentul baschetului în scaun cu rotile este extras din regulamentul F.I.B.A.
cu diferenţe specifice datorate jucătorului aflat în scaunul cu rotile.
Organisme guvernante: I.W.B.F. – Federaţia Internaţională de Baschet în Scaun cu Rotile.

I.W.B.F. este recunoscută ca atare de F.I.B.A. şi de International Paralympic.
BASCHETUL DE STRADĂ / 3 LA 3
„STREET BALL / 3 ON 3
Vârsta: toate vârstele.

Sexul: bărbaţi şi femei.
Competiţii: Turnee desfăşurate în aer liber – timp liber.
Teren: jumătate de teren de baschet şi un coş.
Regulament: poate varia în funcţie de organizatori.
BASCHETUL LICEEAL / UNIVERSITAR „COLLEGE / UNIVERSITY BASKETBALL”
Vârsta: peste 17 ani.
Sexul: băieţi şi fete.
Competiţii: Campionate Mondiale, Campionate Naţionale, Campionate Locale, Campionate

Regionale.
Echipament: teren, tabele de scor şi panouri aprobate de F.I.B.A..
Regulament: se aplică regulamentul F.I.B.A.
Organisme guvernante: Comitetele sportive universitare
BASCHETUL PENTRU PERSOANELE CU DEFICIENŢE DE AUZ - „DEAF BASKETBALL”
Baschetul pentru persoanele cu deficienţe de auz, este practicat încă din 1920.
Vârsta: toate vârstele
Sexul: bărbaţi şi femei
Competiţii: Turnee olimpice de baschet ale deficienţilor de auz, Campionate
Mondiale,Campionate Continentale, Campionate Naţionale, Campionate Regionale şi Locale.
Echipament: teren şi panouri aprobate de F.I.B.A.
Regulament: regulamentul F.I.B.A.
Organisme guvernante: Organizaţia D.I.B.F. (Federaţia Internaţională de Baschet a Deficienţilor
de Auz) a fost fondată în anul 1998 şi recunoscută în mod oficial de către Congresul Comitetului
Internaţional al F.I.B.A.
„BANKSHOT BASKETBALL”
Acest tip de baschet este adresat jucătorilor cu
o incapacitate de a juca în colectiv.
Vârsta: toate vârstele
Sexul: bărbaţi şi femei
Regulament: sunt stabilite „staţii” de aruncare. Jucătorii trebuie să arunce mingea la coş
din trei poziţii diferite pentru a trece la următoarea „staţie”.
CURS 2
MODELUL DE JOC
Parametrii modelului de joc
- aruncări de 2 puncte (aruncate – reuşite)

- aruncări de 3 puncte (aruncate – reuşite)
- aruncări libere (aruncate – reuşite)
- recuperări defensive
- recuperări ofensive
- intercepţii
- pase decisive
- greşeli personale
- greşeli de tehnică
- puncte înscrise
MODELUL JUCĂTORILOR ŞI JUCĂTOARELOR
Pornind în principal de la distribuirea rolurilor în jocul de atac, în raport direct de

statură, jucătorii se împart în:
- fundaşi;
- extreme;
- centri-pivoţi.
- Fundaşii
fundaşul ofensiv;
fundaşul defensiv.
Pentru aprecierea valorii fundaşilor se iau în considerare următoarele aspecte:
 calităţile motrice deosebite, în special viteza, detenta şi îndemânarea, cu indici constanţi

de manifestare pe fondul unei remarcabile anduranţe;
 procedeele tehnice utilizate cu mare eficacitate în atac, cu accent pe viteză, siguranţă,
precizia şi virtuozitatea executării procedeelor respective;
 nivelul ridicat al inteligenţei generale şi motrice, manifestate printr-o gândire tactică
remarcabilă, care permite organizarea şi desfăşurarea tuturor acţiunilor jucătorilor în
cadrul diferitelor sisteme de atac şi apărare;
 capacitatea de analiză şi de luare a deciziilor optime, în funcţie de situaţiile survenite în
timpul jocului.
Extremele
Extrema îşi desfăşoară acţiunile în conformitate cu ceea ce decide conducătorul de joc,

urmărind, în principal, marcarea punctelor, asigurarea angajării jucătorilor care acţionează în
apropierea coşului şi participarea la lupta de sub panou pentru recuperare.
Pivoţii
Jucătorilor cu statură înaltă şi foarte înaltă determină alegerea sistemelor de atac şi a

strategiilor de utilizare a acestora, fiind principalii realizatori. Totodată, ei participă decisiv la
realizarea recuperărilor de sub panouri.
O echipă fără cel puţin doi jucători pivoţi de certă valoare, cu statură de minimum 205 - 215
cm la seniori şi peste 195 - 200 cm la senioare, nu poate aspira la un loc fruntaş în cadrul
marilor competiţii internaţionale.
TEHNICA JOCULUI DE BASCHET
Tehnica unui joc sportiv reprezintă "ansamblul de deprinderi motrice specifice (cunoscute şi
sub denumirile de deprinderi tehnice, procedee tehnice), folosit in scopul practicării cu eficienţă
maximă a jocului" (Predescu T.)
Analiza tehnicii evidenţiază următoarele COMPONENTE:
Elementul tehnic reprezintă o structură motrică fundamentală ce stă la baza practicării unei
ramuri de sport.
Procedeul tehnic desemnează o structură motrică concretă sau un mod particular de

efectuare a elementului tehnic.
Stilul constituie modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui procedeu
tehnic.
Măiestria tehnică constă din capacitatea sportivului de a folosi eficient procedeele tehnice
in funcţie de condiţiile concrete de intrecere.
SISTEMATIZAREA TEHNICII
POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
(inaltă, medie, joasă)
Tehnica de execuţie:
jucătorul se află cu genunchii uşor indoiţi şi orientaţi puţin spre interior, picioarele sunt
depărtate in lateral, aproximativ la nivelul lăţimii umerilor. Gleznele indoite, greutatea corpului
repartizată egal pe intreaga suprafaţă a tălpilor aşezate paralel pe sol şi cu o orientare a
varfurilor uşor spre interiorul poligonului de susţinere. Echilibrarea antero -posterioară este
realizată prin impingerea spre inainte cu maximum o jumătate de talpă, a unuia dintre picioare.
Trunchiul este uşor aplecat spre inainte, coborarea centrului de greutate al corpului fiind
realizată prin tripla flexie a articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi a şoldurilor. Umerii relaxaţi, cu
braţele uşor depărtate in lateral, pregătite pentru a acţiona in toate planurile şi sensurile, in
vederea prinderii mingii. Capul şi bărbia se menţin in sus, privirea căutand să cuprindă o cat mai
mare zonă din teren.
Recomandari
 Fii echilibrat şi gata de acţiune in orice moment;

 Ţine genunchii indoiţi, braţele lateral şi capul sus pentru a cuprinde o arie cât mai
largă;
 Adoptă o poziţie fundamentală cat mai joasă;
 Repartizează corect greutatea pe ambele picioare.
Greşeli frecvente
 Depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor modifică nefavorabil baza de

susţinere a corpului;
 Articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor, prea puţin indoite, determină o poziţie cu
centrul de greutate prea ridicat sau o aplecare exagerată a trunchiului;
 Greutatea corpului inegal repartizată pe ambele picioare.
Indicaţii metodice
In invăţare, accentul va cădea pe realizarea unei baze de susţinere corespunzătoare prin

obişnuirea repartizării egale a greutăţii corpului pe ambele picioare, care să asigure jucătorului
o permanentă stabilitate. I se afectează un număr mai mic de repetări in cadrul metodicii de
invăţareizolată, consolidarea realizandu-se odată cu celelalte execuţii tehnice.
Exerciții pentru învățare și consolidare
a. Exerciţii specifice (de tehnică):
de pe loc
 se execută poziţiei fundamentală cu balans vertical, lateral şi antero-posterior;

 dezechilibrări( de către profesor, de partener);
 sărituri cu aterizare în poziţie fundamentală cu accent pe balansul
vertical(fără/cu schimbarea planului la aterizare).
din deplasare
 din mers, la semnal, oprire în poziție fundamentală;

 din mers, la semnal, săritură cu aterizare în poziție fundamentală;
 sărituri din poziție fundamentală cu schimbarea alternativă a picioarelor;
 din alergare, la semnal, oprire în poziţie fundamentală;
 din alergare, la semnal, săritură cu aterizare în poziţie fundamentală; (pe direcţia
de deplasare /cu schimbarea de plan faţă de direcţia de deplasare);
 pe perechi, menţinând o poziţie fundamentală joasă, jucătorii încearcă să atingă
unul celuilalt genunchii („leapşa"' cu atingerea genunchilor).
DEPLASĂRILE
Elementele de mişcare in teren (deplasările) au ca scop rezolvarea rapidă şi eficientă a

situaţiilor de joc - schimbări de direcţie, franări, deplasarea in vederea intrării in posesia mingii,
fente, sărituri.
PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE ŞI ÎNAPOI
jucătorul aflat in poziţie fundamentală de apărare păstrand contactul cu solul pe toată

talpa incepe mişcarea prin deplasarea spre inainte a piciorului din faţă, piciorul din urmă fiind
tras cu repeziciune spre cel din faţă, fără a fi ridicat insă de pe sol, apărătorul revenind din nou
in poziţia iniţială dar avansand cu lungimea pasului făcut. Braţul de pe partea piciorului care
incepe mişcarea este ridicat determinand o poziţie puţin oblică a trunchiului şi labei piciorului
din spate, celălalt braţ se balansează in plan lateral.
Deplasarea cu paşi adăugaţi cu spatele are acelaşi mecanism de executare, diferenţa

fiind aceea că deplasarea este incepută de piciorul aflat in spate acesta fiind târşâit pe vârf şi
apoi aşezat pe toată talpa.
PASUL ADĂUGAT LATERAL
 jucătorul aflat in poziţie fundamentală de apărare incepe deplasarea prin ducerea spre
lateral a piciorului de pe direcţia deplasării (dreptul spre dreapta şi stangul spre stanga),
talpa acestui picior fiind menţinută cat mai aproape de suprafaţa solului;
 după ce ia contact cu solul, celălalt picior se apropie talpa acestuia alunecand pe
suprafaţa solului;
 in timpul deplasării corpul rămane orientat lateral faţă de direcţia de deplasare iar
braţele, puţin indoite din coate, orientate lateral, lucrează activ pentru incomodarea
circulaţiei mingii sau scoaterea acesteia de la adversar.
 poziţia este in general coborată, prin flexia articulaţiilor gleznelor şi a genunchilor,
trunchiul păstrand, pe cat posibil, verticalitatea.
Greşeli frecvente
 Incrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijin.

 Ridicarea centrului de greutate al corpului (poziţia fiind obositoare, mai ales incepătorii
au tendinţa de intindere a articulaţiilor) determină dezechilibrări.
 Executarea de sărituri in timpul deplasării, jucătorul făcand un balans vertical sau
lateral.
 Ridicarea picioarelor de pe sol in loc ca deplasarea să se facă prin alunecare.
Utilizare tactică
Acest procedeu se foloseşte in acţiunile de marcaj, in urmărirea adversarului care se deplasează

şi in general pentru obţinerea unui cat mai bun plasament in apărare.
Recomandari
 Deplasează-te cu un scop
 Nu sta. Fii gata să acţionezi in orice moment
 Foloseşte cele mai indicate deplasări in teren in funcţie de situaţia concretă
 Fii activ, preia iniţiativa, fii hotărat in tot ceea ce faci, fii agresiv – in limitele
regulamentului – ca să intri in posesia mingii
Exerciţii specifice (de tehnică):
Lucru individual:
• se execută deplasare cu paşi adăugaţi înainte, înapoi, oblic înainte, oblic înapoi şi
lateral.
• fiecare procedeu se va executa analitic:
Prin imitare : - în grup profesorul demonstrează în oglindă;

- pe perechi.
La semnale: - auditive;
- vizuale .
Sub formă de concurs, pe distanțe limitate:
- ștafete cu procedee izolate;
• Elevii împărţiţi în grupe de câte 3, execută deplasare cu paşi adăugaţi lateral (dreapta-
stânga) între două linii paralele trasate la 4 metri distanţă - câştigă grupa care a realizat
mai repede 10 lungimi (5 spre dreapta, 5 spre stânga)
ștafete cu procedee combinate.
SCHIMBAREA DE DIRECŢIE
Cu franare pe un picior
Cu franare pe ambele picioare
Schimbarea de direcţie cu franare pe un picior
Tehnica de execuţie: din deplasare, jucătorul determină momentul de declanşare a

schimbării de direcţie printr-o oprire cu uşoară ghemuire pe piciorul opus noii direcţii, al
cărui genunchi rămane indoit. Printr-o păşire mai lungă pe acest picior, talpa se aşează
oblic pe sol, fiind orientată spre noua direcţie. Apare un moment de franare şi de
translaţie a mişcării, centrul de greutate este proiectat in interiorul ocolirii, greutatea
corpului fiind repartizată pe piciorul exterior.
Prin impulsia acestui picior, bazinul este proiectat in interiorul ocolirii, ceea ce
determină răsucirea energică a corpului urmată de aşezarea pe sol, la o distanţă mai
mică decat păşirea normală, a piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie de
deplasare. In timpul schimbării de direcţie cu franare pe un picior se accentuează poziţia
joasă a corpului in raport cu poziţia avută in alergarea dinaintea şi de după efectuarea
schimbării de direcţie.
Recomandări
 Execută schimbarea de direcţie intr-o viteză optimă, care să-ţi permită păstrarea
echilibrului;
 După schimbarea de direcţie accelerează pentru a scăpa de adversar;
 In timpul schimbării de direcţie accentuează flexia membrelor inferioare;
 Păşeşte pe noua direcţie cu piciorul interior ocolirii.
Greşeli frecvente
 Poziţia inaltă determină dezechilibrări in plan anterior.
 Piciorul din interiorul ocolirii se aşează prea depărtat pe noua direcţie, lucru ce intarzie
pornirea.
 Centrul de greutate nu se proiectează suficient in interiorul ocolirii, fapt ce determină
dezechilibrări.
 Utilizare tactică
 Element specific acţiunilor ofensive de demarcaj impotriva apărărilor individuale este
folosit pentru provocarea greşelilor de marcaj, precum şi ca fente de "ieşire la minge".
PIRUETA
Este o pivotare fără minge, in care piciorul pe care se face intoarcerea poate fi ridicat in
timpul execuţiei. Poate fi executată de pe loc - din poziţie statică a atacantului sau apărătorului
sau ca element de schimbare de direcţie in atac.
Utilizare tactică
Se foloseşte ca procedeu in executarea schimbării de direcţie, la plecările din blocaj, la blocajele

defensive, la evitarea blocajelor de către apărător in continuarea acţiunii de marcaj (in apărarea
om la om).
RECOMANDARI
 Foloseşte pirueta de cate ori crezi că este nevoie, de pe loc sau din deplasare, ca
element de schimbare de direcţie
 Stai in poziţie fundamentală cat mai joasă in timpul piruetei.
 Menţine echilibrul corpului.
Exerciții individuale:
 Deplasare pe toată suprafața terenului cu efectuare individuală a schimbărilor de

direcție.
 Deplasare în șir pe marginea terenului de baschet cu efectuare de schimbare de direcție
la diferite semne și semnale.
 Deplasare în șir pe marginea terenului de baschet, ultimul elev execută schimbări de
direcție din alergare printre elevii din față, până ajunge în fața șirului.
 Două șiruri față în față, elevii excută alergare cu pendularea gambelor înapoi, schimbare
de direcție (spre stânga/dreapta), alergarea până la coada șirului opus.
Exerciții în perechi sau în grupuri:
„Leapșa în doi” pe ½ de teren sau pe tot terenul.
„Leapșa pe perechi” pe ½ de teren sau pe tot terenul
SĂRITURA
Săritura ca element tehnic fără minge al jocului de baschet constituie componenta

tehnică mai ales a acţiunilor tactice individuale şi colective: recuperarea ofensivă şi defensivă şi
triunghiul de săritură.
Săriturile sunt frecvent folosite in jocul de baschet. O bună săritură cu desprindere pe

verticală şi inălţime - va pune intotdeauna in valoare acţiunile tactice individuale: urmărirea şi
recuperarea mingii ricoşate din panou, atat in atac cat şi in apărare.
RECOMANDARI
 Fii gata in orice moment de săritură. Stai in poziţie fundamentală joasă, sari şi aterizează
in poziţie fundamentală.
 Execută săritura cu desprindere de pe două picioare, ridicand braţele in acelaşi timp,
mai ales pentru recuperare.
 Foloseşte săritura cu desprindere de pe două picioare cand ai nevoie de putere şi
control şi săritura cu desprindere de pe un picior cand ai nevoie de viteză şi inălţime.
 Execută săritura pe verticală.
a. Exerciții individuale:
 De pe loc sărituri ușoare( desprindere pe ambele picioare/ pe un picior);

 Din deplasare ( 2-3 pași), săritură( pe un picior/ ambelele picioare);
 Sărituri cu desprindere pe ambele picioare( 3- 5), o săritură cu genunchii la piept;
 Mers pe tot terenul (2-3 pași), săritură pe un picior.
b.Exerciții în perechi sau în grupuri:
 Pe perechi, brațele ridicate, sărituri cu desprindere pe ambele picioare și atingerea

palmelor între parteneri;
 Pe perechi, brațele ridicate ,deplasare cu pas adăugat, la semnal sărituri cu desprindere
pe ambele picioare și atingerea palmelor între parteneri;
 Sărituri pe loc (ambele picioare), la semnal sprint, la al doilea semnal sărituri pe
loc,ș.a.m.d.;
 Pase în doi din săritură( de pe loc, din deplasare).
JOCUL DE PICIOARE ŞI LUCRUL DE BRAŢE
„Jocul de picioare şi lucrul de braţe” reprezintă un complex de procedee tehnice

de deplasare cu paşi adăugaţi inainte, inapoi, lateral insoţite de lucrul activ al braţelor, in
funcţie de situaţiile tactice in care se află jucătorul apărător: impiedicarea intrării in
posesia mingii, impiedicarea pasei, capac, control asupra driblingului adversarului sau de
către toată echipa mai ales in apărarea zonă.
RECOMANDĂRI
 Fii gata de acţiune in orice moment.
 Preia iniţiativa in apărare, fii permanent dinamic.
 Impiedică atacantul să acţioneze şi să privească terenul.
 Anticipează mişcările adversarilor şi acţionează in consecinţă.
din poziţie fundamentală jucătorul se deplasează cu paşi adăugaţi inainte, inapoi, lateral, alergă
cu faţa, cu spatele sau lateral, avand un activ lucru de braţe in plan lateral in funcţie de sarcinile
tactice pe care le are la momentul respectiv.
Utilizare tactică
"Jocul de picioare" şi "lucrul de braţe" se foloseşte in acţiunile defensive la realizarea

marcajului, interceptarea şi smulgerea mingii, inchiderea pătrunderilor şi mai ales atunci cand
echipa adoptă o apărare in zonă.
 deplasare laterală în poziție fundamentală cu pași adăugați, cu schimbarea sensului de

deplasare;
 deplasare laterală în poziție fundamentală cu pași adăugați între linile de margine ale
terenului si prelungirea liniilor laterale ale suprafeței de 3 sec..”Cine realizează mai
multe trasee în 20sec.?”, “Cine termină mai repede 10 lungimi?”
b. Exerciții în perechi sau în grupuri:

 „Leapșa pe perechi” cu atingerea gleznelor;
 Pe perechi, jocul de picioare și lucrul de brațe executat „în oglindă”.
c. Structuri de procedee tehnice:
Deplasări variate pe traseul indicat în figura :
1 - deplasare cu pas încucișat;
2 - deplasare laterală în poziție fundamentală
cu pas adăugat;
3 - retragere cu spatele;
4 - deplasare laterală în poziție fundamentală cu pas adăugat;
5 - deplasare cu pas adăugat oblic înainte.

CURS 3
Elemente şi procedee tehnice cu mingea
ȚINEREA MINGII
Reprezentând procedeul iniţial de plecare în execuţia majorităţii elementelor de

tehnică, învăţarea unei ţineri corecte a mingii determină o desfăşurare ulterioară corectă a
procedeului care va urma. 0 bună ţinere a mingii asigură un bun control al acesteia, o execuţie
corectă şi eficace. 0 ţinere incorectă generează greşeli de execuţie, micşorează eficacitatea,
îngreunează protecţia şi transmiterea mingii.
Deosebim următoarele modalităţi:
•ţinerea mingii cu ambele mâini
•ţinerea mingii cu o mână.
Ţinerea mingii cu ambele mâini este specifică jocului de baschet, fiind folosită foarte des
în joc şi mai ales de către copii şi juniori. Ea prezintă siguranţă atât în ţinerea propriu-zisă cât şi
în manevrarea cât mai relaxată a mingii. Se deosebesc următoarele procedee de ţinere:
a) priză simetrică pe minge;
 ţinere cu două mâini în dreptul pieptului;

 ţinere cu două mâini deasupra capului;
 ţinere cu două mâini în dreptul bazinului (priză joasă)
b)priză asimetrică, se pune în general în evidenţă lucrul cu o singură mână
Ţinerea Mingii Cu Două Mâini De La Piept - În Priză Simetrică.
TEHNICA DE EXECUŢIE
Mingea este ţinută de calota sa inferioară, din lateral şi puţin dinapoi. Degetele,cât mai
desfăcute, se aşează pe minge cu toată suprafaţa lor. Ele trebuie să cuprindă mingea în aşa fel
încât ultimele falange ale degetelor inelare să stea chiar pe axa mingii. Degetele mari formează,
prin alungirea lor, un unghi de 90° şi, în raport de mărimea palmelor, acestea stau depărtate
unul de altul la 4-7cm. Palmele se vor găsi în prelungirea antebraţelor, într-o flexie radial-
dorsală din articulaţiile pumnilor, evitându-se lipirea podului palmei pe minge.
Antebraţele, îndoite din coate, fac ca mingea sä fie ţinută la nivelul pieptului, permitând
privirea peste minge. Coatele puţin depărtate de corp, într-o postură cât mai relaxată şi
convenabilă specificului conformaţiei fiecărui jucător.
GREŞELI FRECVENTE:
 Orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos.

 Degetele mari sunt opozante sau prea apropiate.
 Podul palmelor ia contact cu suprafaţa mingii.
 Coatele mult depărtate determină o ţinere prea din lateral a mingii.
UTILIZARE TACTICĂ:
Reprezentând procesul principal folosit în execuţia majorităţii elementelor tehnice (în

special în faza iniţială), constituie procedeul cel mai des folosit la majoritatea jucătorilor.
Ținere A Mingii Cu Două Mâini Deasupra Capului - În Priză Simetrică:
PREZENTAREA MODELULUI:
Mâinile cuprind mingea la fel ca în procedeul anterior, cu deosebirea că aceasta va fi

ţinută deasupra capului, în dreptul frunţii, cu coatele îndoite aproximativ într-un unghi drept şi
cu antebraţele cât mai paralele.
GREŞELI FRECVENTE
 Ţinerea mingii în dreptul ochilor sau înapoi peste cap.

 Îndoirea exagerată a coatelor.
 Lipsa paralelismului coatelor.
UTILIZARE TACTICĂ
Acest procedeu de ţinere a mingii se foloseşte mai ales de către jucătorii înalţi, pentru
protecţia acesteia, de asemenea, reprezintă poziţia initială a procedeului de aruncare la coş cu
două mâini de deasupra capului, executat de pe loc sau din săritură.
Ţinerea Mingii Cu Două Mâini În Faţă - În Priză Asimetrică:
Priză specifică finalizărilor cu o singură mână, dar mai ales în mânuirea mingii (fente,
pase, plecare în dribling).
Mâna care execută aruncarea este aşezată pe minge înapoia acesteia, cealaltă mână
sprijinind-o din lateral şi de jos. Degetele ambelor mâini sunt răsfirate pe minge. Mingea este
ţinută in dreptul bărbiei, la o depărtare de aproximativ 20-25 cm de piept. Palma mâinii care
execută aruncarea va fi flexată dorsal, iar cotul orientat pe direcţia aruncării la coş, ceva mai
apropiat de corp şi pe acelaşi ax cu palma.
GREŞELI FRECVENTE
 Degetele mâinilor nu sunt suficient de mult răsfirate pe minge.

 Priza pe minge este pasivă, degetele mâinii de impulsie fiind orientate spre
înainte şi nu in sus.
 Palma mâinii care sprijină mingea este aşezată în fată, deasupra sau sub minge.
UTILIZARE TACTICĂ:
Reprezintă priza ce îşi face loc din ce în ce mai mult în jocul de baschet modern şi ca
urmare, va trebui insistat asupra acesteia şi în instruirea copiilor, reprezentând faza iniţială a
unor procedee tehnice ce solicită în execuţia finală un singur braţ: în mod deosebit aruncarea la
coş cu o mână de pe loc, din sãritură şi din deplasare precum şi pentru pase cu o mână sau
plecarea în dribling.
PRINDEREA MINGII
Prinderea mingii presupune în execuţie doi jucători : unul care pasează şi altul care
primeşte. Cel care urmează să facă prinderea mingii va trebui să o privească din momentul în
care aceasta părăseşte mâinile coechipierului şi până în momentul în care o prinde. Totodată,
ca o condiţe în realizarea unei intrări sigure în posesia mingii, primitorul va trebui sã execute o
ieşire în întâmpinarea ei, spre direcţia de unde este pasată. De asemenea, condiţiile de primire
a mingii sunt foarte variate şi de multe ori vor îngreuna prinderea mingii.
Ca urmare, uşurarea unei prinderi de minge se va realiza printr-o pozitie cât mai relaxată
a corpului în momentul prinderii, iar trunchiul şi mai ales braţele, printr-o mişcare de cedare
spre înapoi, vor amortiza prinderea mingii.
Oricare ar fi procedeul folosit pentru prinderea mingii (cu două mâini sau cu o mână),
jucătorul întâmpină mingea cu palmele (palma) orientate către direcţia din care vine mingea
pentru a o controla şi apoi a amortiza prinderea ei. În general amortizarea se face prin
conducerea mingii pe traiectoria ei de venire, după ce palmele (palma) au luat contact cu ea,
timp în care autorezistenţa manifestată prin flexia articulaţiilor pumnilor, coatelor şi
scapulohumerale, realizează frânarea vitezei de deplasare a mingii.
Prinderea mingii se poate efectua:
 cu două mãini şi cu o mână;

 de pe loc, din alergare, din săritură.
PREZENTAREA MODELUL (a tehnicii de execuţie)
Întrucât mecanismul prinderii este asemănător în majoritatea situaţiilor de joc, vom face
descrierea procedeului de bază, de prindere a mingii cu două mâini
Poziţia iniţială: jucătorul care urmează să prindă mingea va căuta în primul rând ca
printr-o cât mai uşoară şi comodă deplasare să se orienteze cu faţa spre direcţia de unde vine
mingea, păstrând pe cât posibil poziţia fundamentală, cu braţele întinse înainte, paralele şi cu
degetele răsfirate.
Poziţia intermediară: în momentul de contact cu mingea degetele se vor încorda, iar

articulaţiile pumnilor vor exercita o cedare spre înapoi (autorezistenţă) ce se va transmite şi
braţelor care, prin îndoirea lor din coate, vor realiza amortizarea prinderii şi aducerea mingii în
dreptul pieptului.
Poziţia finală: jucătorul, în poziţie fundamentală, cu mingea în dreptul pieptului, braţele

cu coatele flexate, uşor depărtate de corp într-o poziţie cât mai relaxată.
TEHNICA DE EXECUŢIE:
Palmele (palma) sunt orientate întotdeauna cu degetele către direcţia de venire a

mingii, cu faţa palmară uşor către minge.
Contactul cu mingea se ia cu faţa palmară a degetelor.
Primul contact cu mingea constituie începutul amortizării. Pe măsură ce se face

amortizarea, se trece în ţinerea corectă a mingii şi se corectează eventual priza.
Din punct de vedere tactic se recomandă „ieşirea la minge”
GREŞELI FRECVENTE:
Palmele sunt orientate fată în faţă, fapt ce determină dispariţia mişcării de

autorezistenta din articulaţiile pumnilor; mingea poate trece cu uşurintă printre palme.
Contactul este luat direct cu palmele pe minge şi nu cu degetele.
Amortizarea nu se face prin succesiunea mişcărilor de autorezistenţă şi de cedare a

degetelor, palmelor şi braţelor.
UTILIZARE TACTICĂ:
In marea majoritate a procedeelor care se realizeaza cu minge.
RECOMANDARI:
*În situaţia când mingea vine la înalţimea capului sau mai sus, braţele se întind spre minge
oblic, în sus şi înainte.
*În momentul când mingea ia contact cu degetele, braţele se îndoaie şi aduc mingea spre piept.
*Dacă mingea vine cu viteză mare, amortizarea va trebui sa fie accentuată printr-o îndoire mai
exagerată a braţelor.
*În cazul când mingea vine prea jos se va căuta ca prinderea să se facă coborând cat mai mult
trunchiul, braţele fiind orientate oblic în jos şi înainte, cu palmele orientate spre înainte şi în
sus. Priza iniţială va fi de jos şi din lateral, urmând ca pe traiectul aducerii mingii la piept prima
să fie schimbată în ţinere cu două mâini la piept în priză simetrică.
În învățarea ținerii, prinderii și pasării mingii se disting următoarele etape metodice:

-exerciții de acomodare( jonglerii) cu mingea;
-exerciții specifice pentru ținerea mingii;
-exerciții specifice pentru prinderea mingii;
-exerciții pentru învățarea paselor de pe loc urmate de deplasare;
-exerciții pentru învățarea paselor din deplasare.
a.Exerciții individuale:
exerciții de acomodare cu mingea:

 trecerea mingii în jurul capului, șoldurilor, genunchilor, gleznelor;
 trecerea mingii printre picioare în formă de „8”;
 aruncarea mingii în sus, întoarcere (180°, 360°), prinderea mingii ;
 idem, prinderea mingii după ricoșarea ei din sol;
 din poziție fundamentală, mingea ținută cu două mâini antero – posterior, între
picioare; schimbarea prizei asupra mingii ( mingea atinge solul/ nu atinge) prin răsuciri
ale trunchiului stânga – dreapta;
 din poziție fundamentală , mingea ținută cu două mâini anterior, picioarele depărtate,
împingerea mingii în sol, prinderea ei cu două mâini posterior;
 ridicarea mingii de pe sol, controlul “prizei” corecte și mișcări din articulația pumnilor;
 din deplasare, trecerea mingii rostogolite printre picioare la fiecare pas;
 preluarea mingii din mâinile mâinile partenerului;

 ștafete: - conducerea mingii rostogolite pe sol (cu mâna dreapt, cu mânastângă,
alternativ);
 transmiterea mingii printre picioare, pe deasupra capului, alternativ, prin lateral (prin
stânga, dreapa, alternativ);
 transportul mingii cu ținerea mingii într-o mână pe palmă, brațul întins( în sus, lateral,
înainte);
 idem, cu două mingi;
 transportul a trei mingi( în brațe/ două mingi ținute în brațe, una între glezne/ două
ținute în brațe și una condusă cu piciorul)
PASAREA MINGII
Pasa este elementul care are un rol determinant în rezolvarea scopului jocului : ea
asigură caracterul colectiv al jocului prin legătura pe care o face între acţiunile individuale şi
cele colective.
Prin esenţa sa tehnico-tactică, acest element pe lângă că prezintă o gamă bogată de

procedee, presupune neapărat prezenţa partenerului, fiind condiţionat de poziţia şi viteza de
deplasare a acestuia, de specificul fazei de joc, de plasamentul adversarului etc.
Pasa este deci condiţionată de existenţa unui jucător care o efectuează şi de a altuia,
căruia i se adresează la reuşita ei ambii jucători trebuie să-şi dea concursul.
Astfel, jucătorul care pasează trebuie:
 să fie atent ca pasa pe care o execută să fie transmisă unui coechipier demarcat,
a cărui acţiune să o anticipeze cât mai oportun posibil,
 să determine rapid “culoarul” de pasare spre coechipierul căruia să-i transmite
mingea şi pe poziţia viitoare a acestuia;
 să asigure protecţia mingii în timpul pasei eliminând posibilităţile de intercepţie
din partea adversarilor mai apropiaţi;
 să folosească, în majoritate, pasele scurte;
 sa lucreze la fel de bine cu ambele mâini : ambidextria constituind o cerintă a
jocului modern.
Jucătorul care urmează să primească mingea trebuie:
 să se demarce şi să dea posibilitatea celui care pasează să-i anticipeze acţiunea,

 să participe la determinarea “culoarului” de pasare prin obţinerea unui plan mai avansat
sau prin ieşirea la minge, raportat la adversarul său direct;
 sä folosească momentul intrării in posesia mingii ca fază iniţială pentru acţiunea viitoare.
De asemenea, pentru ca o pasã să fie utilizabilă, sunt necesare a se respecta o serie de

condiţii:
 să aibă adresă, sä nu provoace greutăţi de prindere celui carui îi este adresată;
 sä aibă adâncime şi să nu traverseze terenul (de la o linie laterală la cealaltă), acest lucru
dând posibilitatea de intercepţie;
 forţa de trimitere să corespundă distanţei şi direcţiei de deplasare a partenerului cãruia
îi este adresată, precum şi distanţei la care se află apărătorul acestuia;
 să nu se imprime efect (rotaţie) mingii, acest lucru îngreunând prinderea ei;
 pasa să nu fie “telefonată” pentru ca adversarii să nu poată sesiza unde şi cum se va
pasa ci dimpotrivă se recomandă a fi precedată de o fentă şi executată cât mai rapid;
 procedeul de pasare să corespundă situaţiei tactice din acel moment al jocului, raportat
la adversari şi parteneri.
CLASIFICAREA PASELOR:
a)După felul în care este ţinută mingea:
Pase executate cu două mâîni:

 Fundamentale:
 din dreptul pieptului;
 de deasupra capului;
 din dreptul umărului.
 Speciale:
 peste umăr;
 sub axilă;
 de jos (din dreptul bazinului).
Pase executate cu o mână:
 Fundamentale:
 din dreptul umărului;
 din lateral;
 de jos.
 Speciale:
 în cârlig;
 în semicârlig;
 pe la spate;
 prin voleibolare;
 din dribling.
b) În funcţie de condiţiile de execuţie:
 de pe loc;
 din alergare;
 din săritură;
 cu pământul.
PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT, DE PE LOC:
Acest procedeu face parte din grupa paselor fundamentale, fiind folosit pentru pasarea
mingii la distanţe mici şi medii, de până la 6-8 metri. Este pasa de bază şi specifică jocului de
baschet.
Din poziţie fundamentală, cu mingea ţinută în dreptul pieptului în priză cu două mâini, se
începe mişcarea de extindere a braţelor spre înainte. Partea finală a execuţiei dă un ultim
impuls mingii printr-o mişcare de “biciuire’, executată din articulaţiile pumnilor şi de împingere
din degete (mai puţin degetele mari). Datorită impulsului dat mingii - care părăseşte mâinile
jucătorului, braţele (în partea finală a execuţiei) sunt întinse înainte, la înălţimea umerilor, către
direcţia de pasare, cu palmele orientate în jos, cu degetele răsfirate.
În cazul când mingea trebuie transmisă la o distanţă mai mare (10-12 m), mişcarea braţelor
va fi însoţită şi de o mişcare ajutătoare, de un impuls complimentar dat printr-o păşire spre
înainte - ducerea unui picior înainte.
GREŞELI FRECVENTE:
 Ţinerea mingii în priză pasivă.

 Executarea din articulaţiile pumnilor a unor mişcări suplimentare cu mingea, înainte de
execuţia propriu-zisă a pasei, sau a unei mişcăni de rotare din braţe prin coborârea
mingii spre abdomen.
 Acţionarea în faza finală de impulsie a pasei, prin îndoirea falangelor degetelor şi
împingerea mingii cu degetele mari.
 Depărtarea („umflarea”) exagerată a coatelor în lateral în timpul execuţiei, ceea ce duce
la anularea forţei de pasare şi la efectuarea unei mişcări rigide.
UTILIZARE TACTICĂ:
Pasă folosită cu deosebire în atacul poziţional şi în special împotriva apărărilor individuale
mai puţin active şi împotriva aparării în zonã, în acţiunile de manevrare şi pregătire a atacului.
PASA CU DOUĂ MÂINI DE DEASUPRA CAPULUL DE PE LOC:
Pasă fundamentală pentru jucätorii cu o talie înaltă (jucători pivoţi sau centri).
Din poziţia fundamentală înaltă - mingea este tinută deasupra capului în dreptul frunţii -
cu braţele îndoite din coate, care sunt orientate oblic înainte către direcţia de pasare - printr-o
uşoară arcuire a trunchiului şi o păşire înainte, braţele se extind oblic înainte şi în sus, impulsul
final dat mingii fiind executat prin mişcarea de ‘biciuire” din articulaţiile pumnilor.
Poziţia finală a palmelor cu degetele răsfirate, este spre în jos şi înainte. Se recomandă
ca traiectoria imprimată mingii să fie întinsă, atunci când pasa nu trebuie sa treacă peste vreun
adversar.
GREŞELI FRECVENTE:
 Ducerea mingii prea înapoi peste cap, fapt ce întârzie şi îngreunează pasarea.
 Mişcarea prea amplă din braţe in detrimentul celui de zvâcnire din articulaţiile
pumnilor.
 Orientarea coatelor în lateral şi nu spre înainte şi în jos.
UTILIZARE TACTICĂ :
Pasă folosită de jucătorii înalti (pivoţi, centri) pentru a degaja mingea din aglomerarile de
sub coş sau atunci când prinderea unei pase s-a făcut la înălţimea capului şi situaţia tactică
solicită transmiterea foarte rapidă a mingii în faza nou apărută.
PASA CU O MANĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI, DE PE LOC:
Reprezintă procedeul cel mai folosit de pasare cu o mână, constituind, alături de pasa cu
două mâini de la piept, pasele de bază ale jocului de baschet. Execuţia acestui procedeu are
la bază o mişcare naturală, asemănăndu-se cu mişcarea de azvârlire a unei pietre.
Din poziţie fundamentală cu piciorul opus braţului de execuţie înainte, cu mingea ţinută
în ambele mâini în priză asimetrică, braţele conduc mingea lateral - în dreptul umărului,
timp în care trunchiul se răsuceşte puţin pe direcţia braţului de pasare. Mingea este
împinsă, de mâna opusă celei de pasare, în echilibru pe palma braţului de pasare în dreptul
umărului şi puţin lateral. Braţul este îndoit, cu cotul la nivelul umărului, palma cu degetele
mult răsfirate este înapoi şi sub minge. Celălalt braţ se află în faţa, îndoit din cot, asigurând
protejarea mingii. Întinderea bruscă a braţului spre înainte, cu preluarea forţei transmise ca
o undă cu piciorul din spate, sold şi trunchi, dau un prim impuls mingii, impuls care este
continuat de mişcarea de “biciuire” din articulaţiile pumnului şi degetelor. Concomitent,
greutatea corpului este trecută pe piciorul din faţă, finalul mişcării găsind braţul de pasare
complet întins, cu degetele orientate în jos. Pasarea mingii poate fi însoţită şi de o păşire
spre înainte pe piciorul braţului de pasare, atunci când distanţa de transmitere a mingii este
mare.
GREŞELI FRECVENTE:
 Mişcarea este executată asemănător celei de aruncare a greutăţii (nu de azvãrlire),

datorită apropierii mingii de umăr şi a îndoirii exagerate a genunchilor.
 Cotul braţului care pasează nu este la nivelul umărului şi în lateral, lucru ce influentează
asupra direcţiei, traiectoriei şi forţei de pasare.
 Se pierde controlul asupra mingii în faza finală: palma rãmâne blocatä din articulatia
pumnului.
UTILIZARE TACTICĂ:
Reprezintă procedeul de pasare folosit pentru transmiterea mingii la orice distanţă cu

deosebire la distante lungi, deci specific în declanşarea contraatacului.
Pasele speciale – pasa pe la spate
Descriere: din poziţia fundamentală mingea ţinută cu două mâini este trecută în mâna
dreaptă sprijinită pe antebraţ în dreptul şoldului. De aici este dusă către înapoi şi printr-o
mişcare energică cu întregul braţ şi cu palma răsucită în direcţia de pasare, mingea primeşte o
impulsie dată în ultima instanţă din articulaţia pumnului, trecând pe la spate spre direcţia
dorită.
Greşeli frecvente:
- mâna cu mingea nu este dusă către înapoi şi astfel mingea atinge şoldul sau spatele;
- palma nu se răsuceşte spre direcţia de pasare.
Utilizare tactică: pentru a pasa unui partener în spate sau în lateral în partea opusă,
ferind astfel mingea de intervenţia apărătorului din faţă.
PASAREA MINGII DIN DEPLASARE
Execuţia unei pase din deplasare se prezintă sub forma unui complex în care se îmbină
alergarea cu prinderea mingii şi execuţia propriu zisă a pasei. Elementul principal în executarea
unei pase din alergare îl constituie respectarea regulii paşilor, prin care jucătorului nu i se
permite să efectueze mai mult de două păşiri cu mingea ţinută în mâini.
PREZENTAREA MODELULUI
Execuţia pasei din alergare poate fi precedată şi de prinderea mingii din dribling. Jucătorul aflat
în dribling va căuta ca la ultima “bătaie” a mingii în sol să imprime acesteia un impuls mai
puternic, care să-i permită uşurarea prinderii mingii. Succesiunea ulterioară a mişcărilor este
asemănătoare celei descrise mai sus.
GREŞELI FRECVENTE:
 Nerespectarea regulii paşilor.

 Între cele două păşiri jucătorul nu păstrează o poziţie stabilă de ţinere a mingii,
balansând-o în lateral dreapta şi stânga, lucru ce duce la dezechilibrări.
 Nu se ţine cont de direcţia şi viteza de deplasare a partenerului căruia îi este
adresată pasa, aceasta neexecutându-se pe poziţie viitoare în care jucătorul
respectiv va ajunge odată cu mingea.
 Celelalte greşeli ce mai pot apărea sunt legate de execuţia propriu zisă a prinderii
şi pasării mingii.
INDICAŢII TACTICE:
Datorită dinamicii de desfăşurare, execuţia paselor din deplasare se face în majoritatea fazelor
de joc şi cu deosebire în atacul bazat pe circulaţii ale jucătorilor, în atacul rapid, în fazele de atac
în superioritate numerică, pe contraatac.
PASAREA MINGII CU PĂMANTUL
Ca procedee de pasare pot fi folosite atât pasele executate cu două mâini cât şi cele
executate cu o mână, cu singura observaţie că prizele iniţiale să nu depaşească înălţimea
pieptului executantului.
Pasarea mingii cu pământul se poate executa fie de pe loc, fie din alergare.
În execuţia unei pase cu pământul se recomandă ca mingea să lovească solul în cea de-a
doua treime a distanţei dintre jucătorul care pasează şi primitor. Mingii îi trebuie imprimată o
forţă care să o facă ca din ricoşeul cu solul să ajungă aproximativ la înaltimea abdomenului celui
căruia îi este adresată. Ca execuţie, mecanismul este asemănător procedeului de pasare de la
piept, cu deosebirea că braţele se întind spre în jos şi înainte, iar poziţia fundamentală a
jucătorului fiind ceva mai coborâtă.
GREŞELI FRECVENTE:
Mingea este azvârlită sau trântită în sol, în loc să fie împinsă.

Mişcarea de “biciuire” efectuată prin lucrul din articulaţia pumnilor este lentă, imprimându-se
mingii un impuls slab ca urmare, mingea ricoşează puţin din sol şi la mica înălţime, creând
dificultăţi în prinderea ei.
INDICAŢII TACTICE:
Reprezintă un procedeu al jocului modern, folosit pentru transmiterea mingii la distanţe

mici şi mijlocii, împotriva apărărilor în zonă - precedat de fentă, sau împotriva apărărilor activ-
agresive cu marcaj din faţă al partenerului căruia ii este adresată.
1.Pasare mingii de pe loc

- de pe loc, fără minge, imitarea pasei cu două mîini de la piept;
- din mers, săritură cu imitarea prinderii mingii, aterizare pe ambele picioare, pasă.
- în perechi sau din formație de linie pe două rânduri(la distanță de 1,5 – 2 m),
mingea se pune în mâinile partenerilor;
- idem, la distanță de 3- 4 m, de pe loc, pase în doi cu două mâini de la piept;
- pasarea mingii în formații cu căpitan(jocul “ Dacă ai transmis, așează -te”), cu
dispunerea jucătorilor: în linie, în semicerc, în cerc, în coloană. Jucătorii care au pasat
iau poziția stând ghemuit.
Pase de pe loc urmate de deplasare:

- suveică simplă( cu deplasare la coada șirului propriu/ șirului care s-a pasat);
- suveică dublă (șirului din diagonală / șirului din lateral);
- pase în triunghi, pătrat, romb, urmate de deplasare ( spre stânga, spre dreapt, la
coada șirului unde s-a pasat/ șirului opus);
- pase în pătrat, romb cu două mingi;
c.Structuri de procedee tehnice:

- Ieșire la minge – prindere –oprire- pasă – deplasare;
- Ieșire la minge – prindere – dribling - oprire- pasă – deplasare;
- Ieșire la minge – prindere – oprire – pivotare – dribling – oprire – pasă;
2.Pasele din deplasare

alergare pe loc,fără minge, numărarea celor două pășiri între primirea și pasarea mingii, urmată
de imitarea pasei din deplasare;
idem,din mers și apoi din alergare.

- pe perechi, față în față (distantă 3-4m), alergare pe loc, cu numărarea celor două pașiri;
elevii, așezați pe două șiruri, alergă spre căpitani, primesc și repasează mingea, ocolesc
căpitanul și trece la coada șirului
- suveică simplă cu pase din deplasare;
- alergare în cerc cu primirea mingii de la căpitan;
- două șiruri față în față, pasă cu un jucător care stă lateral;
- pase în doi din deplasare pe lungimea terenului;
- pase în trei din deplasare pe lungimea terenului
c.Structuri de procedee tehnice:

- ieșire la minge, prindere, pasă din deplasare;
- ieșire la minge, prindere, dribling, pasă din deplasare;
- pase în doi din deplasare precedate de dribling;
- pase în doi cu schimb de locuri;
- pase în trei cu două mingi
OPRIRE ÎNTR- UN TIMP
Oprirea într-un timp reprezintă procedeul cu care se începe învăţarea acestui element şi
se execută din alergare precedat de prinderea mingii din pasă.
În momentul care precede prinderea mingii jucătorul execută o uşoară săritură înainte -
pe orizontală. Prinderea mingii se face în săritură, aterizarea executându-se pe ambele picioare
care vor fi proiectate puţin înainte, centrul de greutate al corpului rămânând înapoia
poligonului de sprijin al tălpilor, pentru a anula inerţia şi a oferi echilibru corpului. Gleznele,
genunchii şi trunchiul se flexează foarte mult, jucătorul intrând în poziţia fundamentală.
Dacă viteza de deplasare care precede oprirea - este mare, se recomandă ca, dupa
efectuarea aterizării propriu-zise, un picior să fie dus înainte, trecând în pivotare prin păşire şi
realizând astfel o nouă frânare.
OPRIREA ÎN DOI TIMPI
Procedeu cu o frecventă de folosire din ce în ce mai mare în jocul modern, datorită vitezei
mereu crescânde de desfăşurare a jocului. Tehnica de execuţie este asemănătoare opririi într-
un timp uşoară săritură cu prinderea mingii, aterizare pe piciorul care ia primul contact cu solul
cu călcâiul, genunchiul fiind întins. Urmează flexia genunchiului - mişcare ce contribuie la
amortizarea şocului de aterizare - oprire. Proiecţia centrului de greutate al corpului pe sol, din
poziţia dinapoia tălpii de contact, este deplasată spre înainte, inerţia alergării cum şi eventuala
dezechilibrare a corpului fiind anulate prin aşezarea înainte a celuilalt picior cu talpa orientată
oblic spre interior, contactul cu solul luându-se mai mult pe marginea internă a labei piciorului
din faţă ducându-se oblic înainte pe direcţia de aşezare a acestui picior. Greutatea corpului
începe a fi repartizată pe acest picior dar ea va trebui să rămână mai mult pe piciorul care a luat
primul contact cu solul. În cazul în care inerţia nu poate fi învinsă, tot cu piciorul celui de-al
doilea timp al opririi se va executa o nouă păşire înainte fără însă ca primul picior de contact cu
solul - piciorul pivot, să fie ridicat. După oprire, piciorul din faţă va fi retras, jucătorul urmând să
intre în poziţia fundamentală.
 ușoare sărituri, la semnal aterizare în poziție fundamentală (cu/fără schimbarea
planului de aterizare);
 din mers și apoi din alergare, oprire în poziție fundamentală (la semne, la semnal
vizual/ auditiv);
 autoaruncarea mingii în sus și înainte - prindere(după ricoșare din sol, fără ca mingea
să cadă pe sol, din dribling) – oprire în poziție fundamentală;
b.Structuri de procedee tehnice:
 alergare – prindere – oprire – pasă;

 pe perechi, față în față, un jucător pasează mingea, celălalt ieșire la minge –
prindere – oprire – pasă;
 formație cu căpitan: ieșire la minge – prindere – oprire – pasă – ocolire și întoarcere
la coada șirului;
 idem, ieșire la minge – prindere – oprire – pivotare – pasă;
 dribling – oprire – pivotare – pasă – reprimire – dribling cu ocolire;
CURS 4
PIVOTAREA
Este unul dintre cele mai folosite elemente in jocul de baschet, intru totul specific acestui joc
sportiv.
Pivotarea - intoarcerea - este condiţionată de prevederile regulamentului. Execuţia greşită

determină comiterea abaterii de "paşi".
Clasificarea procedeelor de pivotare este următoarea :
Din punct de vedere al execuţiei:
 pivotare prin păşire;

 pivotare prin intoarcere.
Din punct de vedere tactic:
 pivotare ofensivă (spre inainte);

 pivotare defensivă (spre inapoi).
Indicatii
 Stai în poziţie fundamentală şi ţine capul ridicat;
 Ţine picioarele depărtate la nivelul umerilor;
 Menţine echilibrul corpului;
 Pivotează repede, dar corect;
 Foloseşte pivotarea cu atâtea grade cu cât este necesar;
 Atenţie la „paşi”.
Pivotarea prin păşire
Tehnica de execuţie: jucătorul oprit in poziţie fundamentală, cu mingea in protecţie prin lucru
de braţe, trece greutatea corpului pe piciorul ales ca pivot, executand o uşoară flexie in toate
articulaţiile acestui picior. Corpul se apleacă spre inainte, călcaiul piciorului pivot se ridică de pe
sol şi printr-o uşoară extensie in articulaţiile acestui picior, jucătorul execută o păşire spre
inainte cu celălalt picior (oscilant).
Pingeaua piciorului pivot nu se va ridica de pe sol. In timpul execuţiei, piciorul pe care se

păşeşte nu rămane intins, ci uşor indoit din genunchi, preluand o parte din greutatea corpului la
fiecare contact cu solul.
Pivotarea prin intoarcere
Tehnica de execuţie: mişcarea este asemănătoare pivotării prin păşire. Esenţial in pivotarea prin
intoarcere este descărcarea de greutate a piciorului oscilant şi impulsul dat de uşoara răsucire a
umărului, trunchiului, şoldului şi a piciorului către direcţia intoarcerii. In timpul pivotării,
piciorul oscilant alunecă pe sol. La terminarea intoarcerii (pivotării) jucătorul se va afla in poziţie
fundamentală, cu baza de susţinere ceva mai mare şi orientat pe noua direcţie.
Greşeli frecvente
 Pivotarea se execută pe călcaiul piciorului şi nu pe pingea.

 In timpul execuţiei se intind genunchii şi gleznele, creand o poziţie rigidă a intregului
corp.
 Se incrucişează picioarele; nu se păstrează paralelismul tălpilor.
 Lipsa de coordonare in mişcările executate pentru protecţia mingii determină
dezechilibrarea corpului in timpul execuţiei pivotării.
Utilizare tactică
Pivotarea este folosită in jocul ofensiv ori de cate ori jucătorul are mingea şi execută opriri,
protecţie de minge, blocaje ofensive, fente, precum şi in jocul jucătorului pivot sau centru.
Exerciții fără minge:
 de pe loc, pășiri înainte, înapoi, lateral cu revenire în poziție fundamentală;

 în cerc în jurul profesorului, elevii execută pivotare;
 din mers apoi din alergare, la semnal oprire, pivotare;
Exerciții cu minge:
 aruncarea mingii în sus și înainte – depalasare – săritură – prinderea mingii după ce a

ricoșat din sol – oprire – pivotare;
 idem, fără a lăsa minge să cadă pe sol;
 pivotări cu schimbarea locului de ținere a mingii.
 formatii de “minge la căpitan”, de pe loc prindere – pivotare prin pășire pasă

 idem, cu ieșire la minge – oprire –prindere – pivotare prin pășire -pasă:
 idem, cu pivotare prin întoarcere;
 idem,cu pivotare prin întoarcere;
 pivotare cu execuție de fente (de pasă, plecare în dribling, aruncare);
 formații: triunghi, pătrat, romb, fără căpitan;
c. Structuri de procedee tehnice:

 dribling – oprire - pivotare – pasă – deplasare la coada șirului următor;
 idem, deplasare la coada șirului de unde s-a plecat;
 dribling – oprire - pivotare – pasă – deplasare la coada celuilalt șir( la șirul 1- pivotare
înainte cu întoarcere 180°, șirul 2 – pivotare înapoi cu întoarcere 180°);
 idem, cu întoarcere la coada șirului de unde s-a plecat;
 dribling – oprire – pivotare 270°- pasă – deplasare la coada șirului unde s-a pasat;
 idem, după pivotare fentă de pasă;
Driblingul
Reprezintă elementul tehnic care dă posibilitatea jucătorului să se deplaseze in teren, fără a se

abate de la regula "inaintării cu mingea" (paşilor).Driblingul poate fi executat - prin impingerea,
rostogolirea sau lovirea mingii. Propriu-zis, driblingul constă dintr-o serie de impulsuri
imprimate mingii, care fac să ricoşeze din sol in raport cu direcţia impulsiei şi viteza de
deplasare a jucătorului. Ca urmare, deosebim dribling inalt, mediu şi jos, executat pe loc sau in
deplasare, toate acestea fiind determinate de situaţia tactică impusă de momentul dribling
pentru protecţia mingii (sau de aşteptare);
 dribling de trecere din terenul de apărare in atac;

 dribling de depăşirea adversarului
Indicatii
 Ţine capul sus. Priveşte tot terenul.

 Controlează mingea cu degetele.
 Driblează energic şi hotărât
 Foloseşte oprirea atunci când se sfârşeşte driblingul.
 Nu opri driblingul până nu te-ai hotărât ce faci în continuare (pasă, aruncare la coş).
Tehnica de execuţie: palma, cu degetele răsfirate, formand o cupă inversă, ia contact cu mingea
pe traiectoria sa ascendentă, acoperind o parte a calotei superioare, puţin dinapoi, a mingii.
Prin flexia braţului din articulaţia cotului şi a mainii din cea a pumnului, se amortizează forţa
ascensională a mingii care este totodată controlată, imediat palma imprimă mingii o nouă
impulsie spre sol, printr-o mişcare a antebraţului din articulaţia cotului, a pumnului şi a
degetelor, conducand mingea pe traiectorie descendentă. Impulsul dat mingii spre sol va fi
orientat puţin lateral, oblic şi inainte faţă de jucător, unghiul de contact al mingii cu solul
depinzand de viteza de deplasare a jucătorului. Intreg acest ansamblu de mişcări este cunoscut
sub denumirea de „mişcare de pompare”.
Greşeli frecvente
 Mingea este plesnită sau lovită şi nu impinsă prin lucrul braţului şi al palmei.
 Trunchiul prea aplecat din flexia bazinului micşorează campul de vizibilitate al
jucătorului.
 Corpul se balansează vertical in timpul executării driblingului.
 Se priveşte mingea şi nu jocul in ansamblul lui.
Utilizarea tactică
Folosirea acestui element ofensiv in timpul jocului trebuie să fie motivată tactic:
- de trecerea mingii din terenul de apărare in atac;
- ca element de organizare a sistemului de atac;
- in atacul in superioritate numerică, in acţiunile de depăşire, pe contraatac;
- impotriva apărărilor agresive;
- pentru scoaterea (degajarea) mingii din zone aglomerate şi după recuperare la panou.
Folosirea nemotivată tactic duce la intarzierea acţiunilor de atac şi la posibilitatea organizării
apărării in vederea contracarării acţiunilor ofensive.
 dribling pe loc, din mers și din alergare:

 cu mâna dreaptă
 cu mâna stângă
 înalt, mediu, jos
 spre înainte, cu spatele, lateral
 dribling pe loc cu purtarea mingii în jurul șoldului
 dribling cu schimbarea alternativă a mâinii, cu întoarcere 90° și 180° spre stânga și spre
dreapta
 diribling cu variații de ritm la semnal
 diribling în ghemuit
 diribling cu ocolire/încercuire de obstacole (jaloane, bănci de gimnastică, etc.)
 dribling cu trecerea mingii prin față, pe la spate, printre picioare, cu schimbări de
direcție, cu piruetă.
b. Structuri de procedee tehnice:
 dribling – oprire – pasă(A)

 dribling – oprire – pivotare – pasă(B)
 dirbling – aruncare la coș din dribling
 dribling – pasă din deplasare – aruncare la coș din dribling.
 pase în doi, cu dribiling, aruncare la coș din dribling
c. Etapa condițiilor de joc
 joc 1x1, 2x2, 3x3, 5x5 pe ½ sau tot terenul, cu marcaj agresiv.
Aruncarea la coş
Aruncarea la coş reprezintă elementul ce mai important al jocului de baschet, prin care se
concretizează scopul final al jocului - inscrierea de puncte - el reprezintă un act de indemanare,
bazat pe o fină coordonare neuromusculară a jucătorului.
Este elementul tehnic care se bucură de cea mai mare atenţie in procesul de invăţare şi
antrenament, pe toate treptele şi la toate nivelurile de pregătire.
Reprezintă o acţiune individuală de mare răspundere, constituind, in final, rezultatul eforturilor
depuse de toţi jucătorii echipei.
Este elementul care poate să ofere suprema satisfacţie atat jucătorilor cat şi celor care asistă la
desfăşurarea unui joc.
Indicatii
 Mâinile şi picioarele să fie pregătite în orice moment de aruncare.

 Începe aruncarea de la picioare.
 Echilibru, ritm, rapiditate fără precipitare în execuţia aruncărilor la coş.
 Păstrează aliniamentul vertical al corpului în timpul aruncării.
 Execută aruncarea numai atunci când este justificată din punct de vedere tactic.
 Antrenează-te psihic şi mental pentru efectuarea aruncărilor.
In joc, aruncarea la coş nu poate şi nu trebuie să fie o acţiune intamplătoare, făcută fără nici un
discernămant. Ea trebuie să aibă o justificare tactică a execuţiei in momentul dat al jocului.
Considerăm necesar a sublinia unele probleme legate de traiectoria mingii in aruncările la coş.
Aceasta influenţează direct asupra intrării mingii in coş, a preciziei.
Traiectoria mingii faţă de coş poate fi:
 inaltă: mingea vine şi cade aproape perpendicular, avand accesibilă aproximativ 4/5-imi
din suprafaţa coşului. Prezintă dezavantajul că lungimea zborului mingii influenţează
asupra preciziei aruncării;
 medie: prezintă avantajele şi dezavantajele distanţei pe care o parcurge mingea,
deschiderea coşului fiind de 2/3-imi din suprafaţa lui;
 intinsă: mingea aruncată la coş zboară puţin deasupra coşului şi nu poate avea decat
maximum 1/3-ime deschidere din suprafaţa coşului. Are in schimb avantajul că mingea
parcurgand o distanţă mai mică pană la coş,posibilităţile de deviere a acesteia sunt mici.
Din caracteristicile celor trei traiectorii reiese că cea mai avantajoasă este traiectoria medie
deoarece oferă o suprafaţă destul de mare din coş deschisă, mingea parcurge in zbor o distanţă
ceva mai mică pană la coş şi posibilităţile de deviere sunt mai mici. Pentru obţinerea celei mai
optime traiectorii se recomandă ca unghiul sub care pleacă mingea, faţă de orizontală, să fie in
general de 70° şi niciodată sub 45 °. Mingea pe traiectoria sa trebuie să atingă punctul maxim
de inălţime in a doua treime a distanţei dintre jucător şi coş.
- dacă unghiul este de 60 º aruncătorul utilizează 86% din suprafaţa inelului;
- dacă unghiul este de 45 º aruncătorul utilizează 70% din suprafaţa inelului;
- unghiul minim de aruncare pentru ca mingea să intre in coş este de 39,90º.
Aruncarea la coş cu o mână de pe loc ‘’ de deasupra capului’’
Tehnica de execuţie: in poziţie fundamentală, mingea este ţinută in priză asimetrică, in dreptul
pieptului, la nivelul bărbiei. Palmele mainii care execută aruncarea se află inapoi şi puţin sub
minge, cu degetele răsfirate şi cu cotul orientat in jos, flexia braţului pe antebraţ formand un
unghi de aproximativ 90°, cealaltă mană sprijină mingea din lateral. Privirea este indreptată
spre inel sau panou.
Jucătorul in poziţie fundamentală medie, este orientat către coş, cu trunchiul puţin aplecat
inainte, cu tălpile paralele şi depărtate aproximativ la nivelul umerilor. Piciorul de pe partea
braţului de aruncare este cu o jumătate de talpă inaintea celuilalt. Greutatea corpului este egal
repartizată pe ambele picioare, pe intreaga suprafaţă a tălpilor.
Execuţia aruncării incepe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare, care fac ca centrul de
greutate al corpului să coboare puţin, in acest timp mingea este ridicată deasupra frunţii, in aşa
fel incat cotul braţului de aruncare să fie deasupra umărului. Urmează aruncarea propriu-zisă,
care incepe cu o triplă extensii a membrelor inferioare, concomitent cu ducerea braţelor in sus.
In continuarea mişcării către sus, mingea este trecută pe palma braţului de aruncare, care se
găseşte acum sub minge, şi părăseşte mana ca urmare a unei ultime impulsii date printr-o flexie
palmară pronunţată din articulaţia pumnului, mişcare de „biciuire”. Braţul opus celui de
aruncare, rămane in lateral şi in sus, constituind element de protecţie a mingii pe ultima parte a
aruncării. In finalul execuţiei corpul este extins, uşor pe varfuri, cu greutatea deplasată pe
piciorul din faţă, braţul de aruncare este intins in sus şi inainte, cu palma şi degetele răsfirate,
orientate in jos şi puţin in afară. Degetele index şi mijlociu ultimele care au atins mingea sunt
orientate către direcţia aruncării.
Greşeli frecvente
- Priza la minge nu este asimetrică, mingea fiind ţinută in palme in formă de palnie (una in faţă,
iar cealaltă inapoia mingii).
- Cotul braţului de aruncare este orientat in lateral şi nu pe direcţia aruncării.
- Degetele mainii care aruncă nu acoperă o suprafaţă cat mai mare de pe calotă, nefiind
răsfirate suficient pe minge;
- Poziţia iniţială incorectă : jucătorul ţine inainte piciorul opus braţului cu care execută
aruncarea, iar greutatea corpului este repartizată pe piciorul din faţă.
- Nu se imprimă mingii, in partea finală a aruncării, mişcarea "de biciuire" care trebuie să fie
dată prin impulsie din articulaţia pumnului, iar planul palmei nu este perpendicular pe direcţia
aruncării.
Utilizare tactică
Aruncarea la coş cu o mană de pe loc reprezintă procedeul folosit in jocul actual de baschet
pentru efectuarea aruncărilor libere.
Reprezintă, totodată, mecanismul de bază pentru aruncările cu o mană executate din deplasare
şi din săritură, cu singura deosebire ca priza mingii se face intr-o poziţia mai inaltă.
 aruncări la coș de pe loc la distanță de 1m, din unghiuri diferite ( 90°, 45°);
 idem, cu mărirea distanței de aruncare;
 idem, cu recuperarea mingii, pasarea ei la șirul deunde s-a aruncat și trecere la coada
șirului următor;
 idem, aruncări fără panou;
 aruncări din diferite poziții;
 idem, aruncări din poziția șezut;
 exerciții cu două șiruri: aruncare – urmărirea mingii –recuperare – pasă la șirul opus –
deplasare la coadașirului opus
 idem, cu modificarea unghiurilor de aruncare;
 exerciții cu două șiruri: un șir care urmărește mingea,
 un șir care aruncă
 concurs de aruncări de pe loc din diferite poziții;
 concursuri:
 cu adiționare:
 “cine înscrie 10 coșuri câștigă !”;
 “cine înscrie mai multe coșuri în 5 min. ”;
 “cine înscrie mai multe coșuri consecutive ”.
Structuri de procedee tehnice:
 fentă de pasă – aruncarea la coș;

 fentă de plecare în dribling – aruncarea la coș;
 fentă de aruncare la coș - aruncare la coș;
 fentă de depășire – retragere – aruncare la coș;
 jucătorii plasați cu spatele la panou: autolasarea mingii – prindere – oprire – pivotare –
aruncare la coș
Aruncările la coş din deplasare
Aruncările la coş din deplasare sunt formate dintr-un complex de procedee: alergarea sau
driblingul in alergare, prinderea mingii, cele două păşiri, desprinderea, zborul şi aterizarea,
elemente ce vor constitui obiectul analizei pe care o vom face in continuare.
In execuţia acestor aruncări trebuie să se ţină seama de regula paşilor, dat fiind că atat
prinderea mingii, cat şi aruncarea propriu-zisă, sunt executate din alergare, jucătorului
nepermiţandu-i-se să facă mai mult de două păşiri regulamentare, cu mingea in maini.
Aruncarea la coş din dribling cu o mană de deasupra capului
Tehnica de execuţie: dribling in alergare, jucătorul dă un impuls mai puternic mingii la ultima
bătaie a acesteia in sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o păşire mai lungă, cu piciorul
de pe partea braţului de aruncare, decat cea normală din timpul aruncării.
Impulsia mai puternică a mingii in sol coordonată cu această păşire mai lungă, permite ca
mingea să poată fi prinsă cu două maini şi dusă spre piept.
Alergarea este continuată cu o a doua păşire, pe piciorul opus braţului de aruncare, care ia
contact cu solul, avand rolul de-a bloca şi frana viteza de translaţie, prin rulare călcai – talpă -
pingea, transformand energia acumulată in deplasare in forţă de ridicare pe verticală.
Desprinderea de sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre inainte şi in sus a genunchiului
celuilalt picior, cu ducerea coapsei la orizontală. Corpul şi piciorul de bătaie se extind, mişcarea
de aruncare fiind incepută de braţ prin ducerea mingii deasupra capului, braţul formand cu
antebraţul un unghi aproape drept.
Aruncarea la coş este executată in punctul maxim al săriturii, corpul fiind intins, braţul orientat
pe direcţia aruncării, mingea părăsind mana ca urmare a unui ultim impuls dat prin flexia
palmară a articulaţiei pumnului, aceasta determină un final in care palma, cu degetele intinse şi
răsfirate, este orientată in jos şi puţin in afară. Aterizarea se face pe ambele picioare şi pe cat
posibil cat mai aproape de locul de desprindere in săritură, pentru o eventuală participare la
recuperare in situaţia ratării aruncării.
Aruncare la coş din alergare cu o mană de deasupra capului
Tehnică de execuţie: aruncarea la coş din alergare se execută, ca procedeu, identic aruncării la
coş din dribling, cu singura deosebire că mingea ii este pasată jucătorului care urmează să
finalizeze. Acesta, in alergare, işi coordonează in aşa fel paşii, ca momentul de prindere a mingii
să coincidă cu o păşire ceva mai lungă decat in mod obişnuit, pe piciorul mainii de aruncare. In
timpul zborului execută prinderea mingii cu două maini, pe care o aduce spre piept. De aici
succesiunea complexului de mişcări, păşire mai scurtă pe piciorul de bătaie, privirea orientată
spre panou, bătaia, desprinderea, zborul, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea sunt identice
procedeului de aruncare din dribling.
Greşeli frecvente la aruncările din deplasare
- Nu se respectă regula paşilor, jucătorul executand mai mult de două păşiri cu mingea in
mană.
- Genunchiul de pe partea braţului de aruncare nu este pendulat corespunzător, determinand o

foarte mică inălţare in săritură.
- Braţul de aruncare nu se intinde complet, iar palma nu imprimă mingii acel impuls final, prin
flexia palmară a articulaţiei pumnului.
- Slaba coordonare dintre lucrul picioarelor şi al braţului de aruncare determină o aterizare

dezechilibrată şi pe un singur picior.
Utilizare tactică
Procedeele descrise mai sus sunt folosite ca finalizări din apropierea coşului sau de la distanţe
mici faţă de acesta, ca urmare a unor acţiuni tactice individuale (depăşire, pătrundere,
superioritate numerică in contraatac etc.) sau colective (combinaţii de 2 şi 3 jucători, realizate
in cadrul sistemului ofensiv al echipei).
 ușoară alergare – executarea unui pas sărit(cu piciorul drept) urmat de un pas săltat(pe
piciorul stâng) – aterizare pe ambele picioare;
 idem, cu atingerea panoului;
 deplasare – pas sărit ( peste un obstacol – banca de gimnastică sau două linii paralele
trasate pe sol, etc.) – prindere de minge( din mâinile profesorului/ elev distribuitor) –
pas săltat – aruncare la coș din alergare;
 idem, din minge ușor aruncată în sus de profesor;
 autolansare (în sus și înainte) – prindere – aruncare la coș din alergare;
 pasă laterală de la profesor(elev distribuitor) – prindere – aruncare la coș din alergare
Structuri de procede tehnice:
 idem, cu schimbare de direcție;

 pasă – schimbare de direcție – deplasare – prinderea mingii – aruncare la coș din
alergare
 dribling – schimbare de direcție – deplasare – prinderea mingii – aruncare la coș din
alergare;
 juc. 1: pasă – schimbare de direcție – deplasare – prinderea mingii – aruncare la coș din
alergare – recuperare – dribling – pasă – deplasarela coada șirului 2;
 juc. 2: prinderea mingii – pasă – deplasare la coada șirului 1
Aruncarea la coş oferită
Tehnică de execuţie
Foloseşte acelaşi complex de mişcări descris la aruncarea la cos din dribling sau din alergare,
fiind diferita doar aruncarea propriu-zisa.
La aruncarea la coş “oferită”, din priza cu două maini, mingea va fi trecută, printr-o mişcare de
supintie, in palma mainii de aruncare, mingea fiind ţinută de sub calota inferioară cu degetele
răsfirate şi orientate spre inainte. Braţul se extinde spre inainte şi va descrie o mişcare
ascendentă “oferind” mingea in coş.
Finalul aruncării este dat printr-o mişcare de flexie palmară din articulaţia pumnului, care
determină ca mingea să părăsească palma şi degetele pe o foarte scurtă mişcare ascendentă.
In cazul acestei aruncări, aterizarea se face mult mai departe de locul de devansare a planului
apărătorului, concomitent cu o apropiere cat mai mare a mingii de coş.
Utilizare tactică:
- in aruncările la coş din apropiere, atunci cand apărătorul direct este plasat in spatele
atacantului;
- in acţiunile de depăşire sau pătrundere, ca urmare a unor combinaţii in cadrul sistemului

ofensiv al echipei;
- pe contraatac.
Aruncarea la coş din săritură
Rapiditatea desfăşurării jocului de baschet modern şi-a aflat concretizarea practică a

finalizărilor prin procedeele de aruncare la coş executate din săritură, care, pe langă
spectaculozitatea execuţiei lor, accentuează şi eficienţa jocului datorită surprizei provocate, ca
şi a gradului crescut de dificultate in anihilarea acestei aruncări de către apărător.
Devenite procedee tehnice de aruncare de la semidistanţă şi chiar distanţă (7-8 m) şi folosite cu

cea mai mare frecvenţă, ele conferă, prin rapiditatea execuţiei lor, un avantaj de care atacantul
dispune in lupta sa cu apărătorul direct.
Aruncările la coş din săritură se pot executa:
- cu desprindere de pe loc;
- cu oprire: intr-un timp şi doi timpi;
- din dribling;
- după prinderea mingii din pasă.
Descriere: execuţia acestui procedeu se apropie de execuţia aruncării de pe loc cu o mână din
faţă sau de sus. Din poziţia fundamentală jucătorul îndoaie ceva mai mult genunchii şi împinge
energic în sol cu ambele picioare pentru a obţine o cât mai bună înălţare. Ridicarea se face pe
verticală cu corpul întins, concomitent ducându-se mingea deasupra capului. În punctul maxim
al săriturii începe aruncarea propriu-zisă care se execută prin întinderea braţului de aruncare şi
prin impulsul dat din poignet - articulaţia pumnului şi a degetelor mingea primeşte traiectoria
dorită.
Greşeli frecvente
Desprinderea in săritură se face dezechilibrat, solicitand mişcări compensatorii ale trenului

superior, ceea ce influenţează negativ precizia aruncării propriu-zise.
Aruncarea propriu-zisă este executată inainte ca jucătorul, in săritură, să fi atins punctul maxim
de inălţare (lipsa acelui "moment de plutire).
Utilizare tactică
Aruncare de mare eficienţă in jocul actual de baschet, ce manifestă o polarizare aproape totală
in randul modalităţilor de finalizare. Folosită de toţi jucătorii de baschet, chiar şi de pivoţi,
pentru execuţia de la orice distanţă a aruncării la coş, atat impotriva tuturor variantelor ale
apărării om la om, cat şi ale celor in zonă.
Exerciții imitative:
 săritură de pe loc cu imitarea aruncării la coș din săritură;

 alergare, oprire intr-un timp și săritură cu imitarea aruncării la coș din săritură.
Exerciții cu mingea:
 de pe loc, din unghi de 45º față de panou, la o distanță de aproximativ 2m, desprindere
în săritură, aruncare la coș din săritură;
 idem, din cele 3 unghiuri de bază;
 idem, cu marirea distanței față de panou (3-4m);
 aruncarea mingii în sus și înainte – prindere – oprire într-un timp – aruncare la coș din
săritură (din toate cele 3 unghiuri de bază);
 aruncări din poziții diferite, după ce mingea a fost pasată de un recuperator
 două șiruri, fiecare executant cu o minge, la unghi de 45º față de panou, aruncare la coș,
urmărește minge, o recuperează și trece la coada șirului propriu sau alătura
 diverse fente( de aruncare, de pasă, de depășire) – aruncare la coș;

 fentă de pasă – fentă de aruncare – dribling – aruncare la coș din săritură;
 alergare – schimbare de direcție – prinderea mingii – oprire - aruncare la coș;
 dribling – oprire – pivotare – aruncare la coș;
 alergare – prenderea mingii – oprire – fentă de aruncare – dribling – oprire – aruncare la
coș;
 combinația „dă și du-te”, oprire – aruncare la coș din săritură
 pase în doi din deplasare cu aruncare la coș din săritură;
 idem, pase în trei.
CURS 5
TACTICA JOCULUI DE BASCHET
Tactica jocului de baschet poate fi definită ca fiind:
Factor sau componentă a jocului, care cuprinde totalitatea măsurilor de organizare şi

coordonare a acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe şi care pot fi
intreprinse in timpul meciului sub forma unor programe structurate cat mai raţional in vederea
obţinerii victoriei, in funcţie de particularităţile adversarilor, ale propriilor jucători şi ale
condiţiilor de desfăşurare a meciului (Leon Teodorescu).
In jocurile sportive, tactica reprezintă contribuţia activă a factorului conştiinţă, atat in cadrul
meciului, cat şi in timpul pregătirii sportive. In meci, tactica este mijlocul prin care o echipă
incearcă să-şi valorifice particularităţile jucătorilor proprii, precum şi alte calităţi acumulate in
timpul pregătirii. Valorificarea este
condiţionată de crearea, prin acţiuni colective şi individuale, a condiţiilor şi situaţiilor de joc

favorabile.
Pentru a fi eficientă, tactica adoptată şi aplicată de o echipă trebuie să se caracterizeze, intre

altele, prin:
- accesibilitate, adică să corespundă nivelului tehnic, particularităţilor fizice şi psihice ale

jucătorilor. De exemplu, in baschet prezenţa in echipă a jucătorilor inalţi permite folosirea
atacului cu 2 sau 3 pivoţi;
- elasticitate, lucru ce presupune asigurarea posibilităţii jucătorilor proprii de
a se adapta la situaţiile neprevăzute din joc şi de a le rezolva creator, in favoarea
echipei proprii; această caracteristică este opusă rigidităţii şi şablonismului tactic.
NOŢIUNI GENERALE DESPRE TACTICĂ
Tactica individuală reprezintă "ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de un jucător

in lupta cu unul sau mai mulţi adversari şi in colaborare cu coechipierii, in scopul realizării
sarcinilor jocului atat in atac, cat şi in apărare".
Acţiunea tactică individuală reprezintă "selecţionarea şi aplicarea conştientă de către un

jucător, intr-o fază, a celui mai indicat complex de procedee tehnico-tactice, in scopul realizării
unei sarcini parţiale a jocului". De regulă, acţiunea individuală se desfăşoară in luptă cu unul sau
mai mulţi adversari.
Tactica colectivă reprezintă totalitatea acţiunilor de colaborare intre 2-3 jucători in scopul
realizării sarcinilor jocului atat in atac cat şi in apărare.
Combinaţia tactică reprezintă "coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai mulţi
coechipieri, intr-o fază a jocului, cu scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului de atac sau
apărare". Combinaţiile tactice sunt proprii oricărui sistem de joc.
Sistemul de joc reprezintă "forma generală de organizare, structura acţiunilor jucătorilor in atac
şi in apărare stabilind sarcini precise şi principii de circulaţie de colaborare in cadrul unui
dispozitiv prestabilit".
Schema tactică reprezintă o formă a combinaţiei tactice, mai evoluată, aplicată cu precădere in
atac. Ea este mai complexă, dar totodată mai rigidă şi stereotipă. La efectuarea ei participă, de
obicei, un număr mai mare de jucători. Se aplică mai ales in momentele fixe (fazele) ale jocului,
repunerea mingii in joc după o infracţiune, inceperea jocului etc..
Circulaţia tactică se foloseşte cu precădere in atac. Ea reprezintă o formă superioară a schemei

tactice. Cu ajutorul circulaţiei tactice se realizează faza de pregătire a atacului, in cadrul
sistemului de joc adoptat. La circulaţie participă un număr mare de jucători, uneori chiar
intregul efectiv al echipei.
Concepţia de joc. Inţelegem prin concepţie de joc "particularităţile sau caracteristicile aplicării
tacticii de către o echipă". Pentru fiecare joc sportiv, capitolul tactică este foarte vast. Există
multe sisteme de atac şi de apărare, dar şi mai numeroase sunt combinaţiile, schemele şi
circulaţiile tactice.
Stilul de joc. Această noţiune are o sferă mai largă decat concepţia de joc. Ea se referă tot la
echipă, dar nu trebuie confundată cu "stilul tehnic" (personal) despre care s-a vorbit la
prezentarea terminologiei tehnicii. Stilul de joc reprezintă "caracteristicile in aplicarea tehnicii,
tacticii, ritmului şi tempoului de joc, comune tuturor jucătorilor unei echipe".
"Şcoala" (pe ramură de joc sportiv). Această noţiune are o sferă şi mai cuprinzătoare, deşi in
accepţiunea curentă este confundată cu stilul de joc. Şcoala reprezintă "caracteristicile in
interpretarea şi aplicarea unitară a aceluiaşi stil de joc şi a aceleiaşi concepţii de pregătire
sportivă - proprii unui număr mare de echipe de pe un teritoriu – ca rezultat al experienţei şi
tradiţiei sportive".
FAZELE FUNDAMENTALE ALE JOCULUI
Cu foarte rare excepţii, orice echipă in timpul unui joc se află in atac sau in apărare.
Atacul reprezintă "situaţia tactică (faza de joc fundamentală) in care o echipă se află in posesia
mingii şi işi creează posibilitatea să intreprindă acţiuni ofensive pentru a inscrie puncte”.
Apărarea reprezintă „situaţia tactică (faza de joc fundamentală) in care o echipă luptă pentru a
intra in posesia mingii, in vederea intreprinderii de acţiuni ofensive, fără a comite infracţiuni şi
fără a permite adversarilor să realizeze puncte".
In funcţie de aceste situaţii tactice in care se află echipa vom aborda in capitolele următoare
tactica individuală, colectivă şi sistemele de joc.
TACTICĂ INDIVIDUALĂ
Aşa după cum am arătat, jocul constă într-o succesiune de acţiuni. Aceste acţiuni au un
caracter individual şi sunt subordonate rezolvării sarcinilor tactice ale jocului echipei. Ele sunt
desfăşurate în joc în cadrul relaţiei atacant-apărător.
Învăţarea acţiunilor tactice individuale de atac este strâns legată de nivelul de însuşire a
elementelor tehnice ce compun fiecare acţiune în parte. Această însuşire a tehnicii este
materializată şi valorificată în joc sub forma acţiunilor individuale şi colective de atac.
Acţiunile individuale de atac nu pot fi învăţate şi consolidate decât paralel cu

corespondentele lor de apărare, în cadrul interrelaţiei atacant-apărător. În cadrul exersării
acestor acţiuni, în raport de tema sau sarcina fixată apărătorului, se creează condiţiile tactice
ale eşalonării metodice a învăţării acţiunii respective.
În practică, tactica individuală se concretizează prin complexe procedee tehnico-tactice

(prindere – dribling - pasă; dribling – oprire-aruncare la coş etc.) folosite conştient de către
jucător.
Învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor de tactică individuală trebuie să li se acorde o

atenţie deosebită deoarece ele constituie fundamentul acţiunilor colective din cadrul
sistemelor de atac şi de apărare.
ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE IN ATAC
DEMARCAJUL reprezintă acţiunea de tactică individuală folosită împotriva apărărilor om la

om, prin care un atacant caută să scape de sub marcajul apărătorului direct folosind mijloace
personale, în scopul de a putea primi mingea şi a întreprinde acţiuni ofensive.
 Fii demarcat tot timpul faţă de jucătorul cu minge.

 Fii pregătit să primeşti mingea.
 Desprinderea de adversar se efectuează brusc şi in momentul premergător acţiunii.
 Surprinde adversarul prin schimbări de direcţie, variaţii de ritm; desprinderea de
adversar să fie hotărată şi energică.
 Foloseşte procedee de demarcaj adecvate in funcţie de situaţia tactică.
 Execută demarcajul astfel incat să favorizezi primirea mingii.
 Execută demarcajul in funcţie de plasamentul adversarului direct cat şi a coechipierului
aflat in posesia mingii.
In demarcajul individual, atacantul foloseşte o gamă variată de procedee tehnice:porniri

bruşte, plecări false, alergări cu schimbări de ritm, de direcţie, piruete, opriri, fente.
Vom analiza din punct de vedere tactic, principalele mijloace individuale care sunt folosite
mai frecvent pentru a realiza demarcajul.
Schimbările de ritm in alergare. Ori de către ori un jucător a cărui echipă este in atac va
căuta să circule fie independent, fie in cadrul sistemului său direct. Dar aceste schimbări bruşte
de viteză in alergare nu vor fi de circulaţie ofensivă preconizată, folosind alergarea intr-un ritm
cât mai variat. Prin sprinturi scurte şi opriri, prin “ţaşniri” bruşte el va incerca să scape de
adversarul său și nu vor fi folosite decat in anumite momente in raport de situaţia tactică dată:
intenţiile partenerilor care nu au mingea, poziţia mingii, dezaglomerarea sau intrajutorarea
coechipierului cu minge, etc.
Schimbările de direcţie in alergare. Descrise ca procedee in cadrul tehnicii jocului, sunt

folosite mult in circulaţiile ofensive ale atacanţilor, determinând, prin natura lor, un moment de
avantaj faţă de apărătorul care sesizează cu o oarecare întârziere, noua direcţie de deplasare a
adversarului direct.
Pirueta. In jocul de baschet modern pirueta reprezintă mijlocul cel mai eficient de
demarcaj care îmbină schimbarea de direcţie cu cea de ritm in alergare.
Indiferent de mijloacele folosite, demarcajul individual efectuat în scopul primirii mingii,

în funcţie de poziţia din teren unde este efectuat, de direcţia pasei, precum şi de poziţia şi
plasamentul apărătorului, poate fi împărţit in:
- demarcaj “în adancime”;
- demarcaj lateral (prin care atacantul execută acţiunea de “ieşire la minge”).
“IEŞIREA LA MINGE”
Reprezintă o acţiune tactică individuală de demarcaj lateral cu scop de manevră, prin

care atacantul, folosind o succesiune de mijloace ale jocului ofensiv fără minge scapă pentru un
moment de sub supravegherea apărătorului direct, in vederea primirii mingii de la un
coechipier.
Este o variantă de demarcaj care a devenit de sine stătătoare dată fiind succesiunea
mijloacelor care o compun şi anume:
- fentă de plecare sau schimbare de direcţie (piruetă) efectuată din alergare;
- prinderea mingii concomitent cu oprire şi pivotare şi intrare in poziţia triplei ameninţări.
Atacantul caută ca printr-o fentă de plecare sau, dacă se află in alergare, printr-o
schimbare de direcţie (sau piruetă) să-şi “fixeze” apărătorul direct sau, mai mult, să-i dea
acestuia impresia că va incerca o pătrundere directă.
Simuland plecarea spre o direcţie, atacantul, printr-o păşire scurtă terminată cu o

frânare pe piciorul din faţă (insoţind această mişcare şi cu o fentă de braţ şi umăr sau de cap şi
privire), determină o ghemuire a corpului care să-i dea posibilitatea de a “ţaşni” in sens opus.
Schimbarea de direcţie (sau pirueta) efectuată din alergare foloseşte aceeaşi tehnică, viteza de
deplasare creand insă o dificultate suplimentară. In consecinţă, se va accentua coborarea
centrului de greutate şi ca urmare va fi suficient de a lungi mai mult pasul pe ultima păşire,
lucru care de altfel măreşte eficacitatea fentei.
Piciorul din faţă, in flexie, se destinde şi propulsează jucătorul spre direcţia de unde va
veni mingea.
Păşirea pe celălalt picior determină momentul de desprindere de apărătorul direct care,

oricum, are o intarziere in reacţia lui faţă de acţiunea atacantului.
Printr-o uşoară săritură in intampinarea pasei atacantul prinde mingea concomitent cu

execuţia opririi intr-un timp (sau in doi timpi).
Ca urmare, atacantul se va găsi lateral faţă de coş, trebuind să pivoteze pe piciorul din
planul cel mai depărtat faţă de coş. Această pivotare il va orienta cu faţa pe direcţia coşului in
poziţie fundamentală, echilibrată, care ii va permite să aprecieze şi să domine situaţia din care
să acţioneze cat mai eficient. El nu a folosit incă driblingul, potenţialul lui ofensiv ii rămane deci
intact. Aceasta este situaţia pe care am numit-o ”poziţia triplei ameninţări”.
“POZIŢIA TRIPLEI AMENINŢĂRI”
Reprezintă un moment tactic important în care se găseşte atacantul intrat în posesia mingii şi al
cărui potenţial ofensiv rămâne intact (el va putea să arunce la coş, să plece în dribling sau să
paseze), lucru care, pentru apărare reprezintă o ameninţare permanentă.
Poziţia triplei ameninţări constituie fundamentul necesar pe care trebuie să se bazeze tactica
individuală ofensivă. Pentru a da eficienţă acestei triple ameninţări, jucătorul va trebui să
reuşească să ajungă un atacant complet:
 el va căuta să deprindă o execuţie rapidă şi precisă a aruncării la coş de la distanţă sau

semidistanţă;
 îşi va dezvolta privirea şi siguranţa execuţiei spre a fi un pasator abil;
 îşi va perfecţiona tehnica unor plecări rapide în dribling pentru a realiza acţiuni de
depăşire.
exerciții pentru repetarea izolată a procedeelor ce compun acțiunea: porniri și opriri bruște,
șprinturi, schimbări de direcție, varații de ritm în deplasare, fente, pivotări(defensive, ofensive),
piruete.
 deplasări succedate de opriri și prinderea mingii;

 idem, cu efecutare de dribling;
 idem, cu efectuare de dribling și aruncare la coș;
 deplasare – schimbare de directie – deplasare – oprire;
 schimbare de direcție – deplasare – oprire – piruetă – deplasare pe noua direcție;
 alergare – piruetă – prinderea mingii – pasă;
 idem, cu aruncare la coș.
Etapa condițiilor apropiate de joc:
 1x1, pe ½ de teren sau pe tot terenul cu surprinderea adverasarului;

 1x1, alergare – schimbare de direcție;
 1x1,”leapșa” pe ½ teren sau pe tot terenul;
 joc 2x1, 3x2;
 joc 2x2, 3x3;
RECOMANDARI:
- desprinderea de adversar se efectuează brusc şi in momentul premergător acţiunii;
- desprinderea să fie hotărată şi energică;
- demarcajul să favorizeze primirea mingii;
- acţiunea de demarcaj să se facă in funcţie de plasamentul adversarului direct cât şi a

coechipierului aflat in posesia mingii.
Toate aceste indicaţii (date atacantului) urmăresc determinarea apărătorului de a nu

mai putea respecta reguli de marcaj.
Acţiunii de demarcaj este necesar să i se acorde un număr mare de repetări, ea

constituind elementul component al tuturor celorlalte acţiuni de tactică individuală şi colectivă
de atac.
„PĂTRUNDEREA” sau demarcajul “în adâncime” reprezintă acţiunea tactică individuală

efectuată de atacantul fără minge care caută să-şi depăşească apărătorul direct şi să străpungă
apărarea, cu direcţie de coş pentru a finaliza.
Ea are un caracter agresiv, pătrunzătorul, prin acţiunea sa, favorizând primirea mingii ce trebuie
să-i fie pasată pe aşa zisa ”poziţie viitoare“ sau “la întalnire”.
Tehnica de execuţie
Atacantul caută ca printr-o fentă de plecare sau pornind brusc să-şi surprindă apărătorul direct.
Pătrunzând pe direcţie de coş “printr-un culoar“ determinat între partenerul cu minge şi

adversarul direct, caută un demarcaj prin surprinderea acestuia, in eventualitatea primirii unei
pase.
Primind mingea va avea posibilitatea de a finaliza folosind procedee de aruncare la coş din
alergare sau din săritură. In situaţia in care nu este posibilă finalizarea, poate să paseze,
incontinuare, mingea unui coechipier.
Sarcinile jucătorilor
Jucătorul care pătrunde:
 Pătrunde direct către coş (prin surprindere) sau execută o de schimbare de direcţie;
 Pătrunderea se face in arc de cerc pentru a favoriza luarea primului plan faţă de un
apărător;
 Priveşte spre coechipierul aflat in posesia mingii.
Jucătorul care angajează:
 Anticipează acţiunea de pătrundere şi oportunitatea angajării;

 Angajează printr-o pasă pe poziţii viitoare (atacantul se deplasează);
 Distrage atenţia apărătorului - fentă de aruncare sau pasă şi apoi angajare;
 Dublează acţiunea de pătrundere.
Utilizarea tactică a pătrunderii
Fiind o acţiune de demarcaj “în adancime”, se bucură de aceeaşi eficienţă tactică

iîmpotriva oricărui sistem de apărare (om la om , zonă sau variantele de pressing). Ca situaţii de
joc, trebuie să fie prezentă ori de cate ori marcajul apărătorului este prea aproape de atacant
sau la intercepţie, in urma demarcajului cu ajutorul coechipierului (blocaj, incrucişare), in
combinaţiile de “dă şi du-te”, in determinarea atacului in superioritate numerică.
RECOMANDĂRI:
 învăţarea pătrunderii se începe pe partea mâinii îndemanatice apoi pe partea mâinii mai
puţin îndemanatice;
 se invaţă la început pătrunderea de pe partea opusă mingii apoi din aceeaşi parte cu
mingea;
 finalizarea în acţiunea de pătrundere se face in primele exerciţii prin aruncare din
deplasare (dribling şi alergare) apoi de pe loc precedate de oprire, din săritură, iar la
echipele avansate poate fi efectuată şi prin aruncare in cârlig şi semicârlig;
 orice pătrundere trebuie in permanenţă dublată de către atacantul care angajează
jucătorul pătrunzător.
 exerciții pentru repetarea procedeelor ce compun acțiunea: porniri și opriri bruște,

șprinturi, schimbări de direcție, varații de ritm în deplasare, fente, pivotări ofensive,
piruete;
 prinderea mingii în condiții variate;
 pase de pe loc sau din deplasare;
 aruncări la coș( de pe loc, din dribling, din alergare, din săritură).
 schimbare de direcție – pătrundere – prindere – pasă;

 schimbare de direcție – pătrundere – prindere – aruncare la coș;
 pase în doi cu schimb de locuri;
 fentă – pasă - schimbare de direcție – pătrundere;
 idem, cu aruncare la coș ( toate variantele de aruncare)
 2x1, 3x2 – jucătorul cu mingea pasează numai atacantului care pătrunde;

 Joc 1x1, 2x2;
 2x2, 3x3 pe ½ teren cu temă – sunt valabile numai coșurile marcate din pătrundere;
DEPĂŞIREA reprezintă acţiunea tactică individuală prin care atacantul cu minge foloseşte un
ansamblu de procedee şi mijloace cu ajutorul cărora se demarcă şi folosind driblingul, atacă
coşul (sau va pasa în continuare).
Sarcina principală în realizarea depăşirii o constituie obţinerea de către atacantul posesor al

mingii a priorităţii de acţiune şi imediat după aceasta, a priorităţii de plan faţă de adversarul
direct. Plecarea in dribling, care trebuie făcută într-un ritm cât mai rapid, necesită o tehnică
corectă pentru a evita abaterea de “paşi” la plecare. Reamintim că regulamentul jocului arată
că jucătorul, atunci cand pleacă în dribling, trebuie să dea drumul mingii înainte ca piciorul pivot
să părăsească solul.
Vom pleca in prezentarea modelului nostru de la oprirea realizată de atacant, concomitent

cu prinderea mingii şi folosirea ca pivot a piciorului din urmă.
Din poziţia triplei ameninţări, atacantul, in funcţie de felul in care este marcat, va preceda
intotdeauna plecarea in depăşire printr-o fentă.
Astfel in cazul in care apărătorul se menţine la o distanţă ceva mai depărtată, el va trebui să
facă o fentă de aruncare la coş prin care să-l determine pe apărător să se apropie de el;
Dacă apărătorul execută un marcaj apropiat, eficienţa unei fente de plecare spre stânga cu
piciorul de pe această parte, determină deplasarea apărătorului în această direcţie ceea ce îi
uşurează plecarea în depăşire pe partea dreaptă;
Revenirea din această fentă de păşire “deschisă “ şi plecarea în depăşire cu dribling se va

face printr-un pas “încrucişat” efectuat cu piciorul stâng peste dreptul, protejand mingea
înainte de efectuarea primei impulsii în dribling.
De notat:
 lungimea pasului de atac (a pasului “incrucişat”);

 protecţia corectă a mingii, umerii şi piciorul stâng constituie un paravan în protecţia
mingii, driblingul cu mâna dreaptă la o distanţă de o lăţime de corp;
 păstrarea permanentă a unui câmp vizual al ansamblului de joc.
Utilizarea tactică a depăşirii
Această acţiune tactică prezintă aceeaşi eficienţă împotriva oricărei forme de apărare (om la
om, zonă sau variantă de pressing), ori de câte ori apărătorul execută marcaj foarte strâns,
precum şi în combinaţiile tactice de doi şi trei jucători : blocaj,încrucişare, etc.
RECOMANDARI:
 Precede acţiunea de depăşire cu o fentă, (aruncare, pasă, plecare in dribling) pentru a

„citi” acţiunea apărătorului;
 Execută o păşire lungă in momentul depăşirii pentru a te desprinde de adversar;
 Protejează mingea cu umerii şi piciorul opus mainii de care driblează;
 Păstrează permanent un câmp vizual de ansamblu al jocului;
 Raportează acţiunea la plasamentul apărătorului. Foloseşte procedeul cel mai indicat (în
cruciş, deschisă, cu piruetă) din punct de vedere al fazei de joc;
 exerciții ce conțin elementele tehnice ce compun acțiunea:

 dribling cu ambele mâini;
 schimbări de direcție în timpul driblingului;
 fente, opriri, pivotări, piruetă.
 fentă de aruncare – dribling – oprire – pasă

 fentă de aruncare – dribling – aruncare la coș;
 fentă – depășire – dribling – aruncare la coș;
 autolansarea mingii – prindere – oprire – dribling – aruncare la coș;
 ieșire la minge – prindere – oprire – fentă – depășire – aruncare la coș;
 dribling – schimbare de direcție – depășire – aruncare la coș;
 colectivul dispus pe două șiruri:

o șirul 1 : dribling – oprire – pasă – deplasare la coada șirului 2;
o șirul 2: ieșire la minge – oprire – depășire – recuperare – deplasare la coada
șirului 1.
RECUPERAREA MINGII IN ATAC (recuperare ofensivă)
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un atacant incearcă să recâştige mingea
in urma unei aruncări la coş nereuşite, efectuată de el sau de un coechipier.
Acţiunea propriu-zisă începe din momentul în care mingea a fost aruncată la coş,
atacantul care întreprinde această acţiune, în dispută cu apărătorul său, urmăreşte apropierea
şi plasarea sa într-un loc prezumtiv unde va cădea mingea.
Acţiunea ofensivă de urmărire şi recuperare a mingii la panou se realizează de obicei de

jucătorii care se găsesc cât mai aproape de coş în respectivul moment de finalizare, de obicei
jucătorii pivoţi sau extreme şi care au reuşit să obţină prim - planul faţă de coş şi apărătorul lor
direct.
În această situaţie ei vor căuta să realizeze o nouă finalizare, folosindu-se de procedee

specifice: voleibolarea sau impingerea de sus in jos a mingii in coş.
În cazul în care atacantul nu a putut obţine un plasament de prim plan in lupta sa directă
cu apărătorul, dar are o săritură mai înaltă, pentru a nu comite o greşeală personală va căuta să
“scoată” mingea pe care o va voleibola spre fundaşii echipei sale sau chiar să o prindă, acest
lucru conferind echipei sale posibilitatea reînceperii unui nou atac.
În concluzie, recuperarea ofensivă este mult mai dificilă de realizat comparativ cu cea
defensivă. Ea presupune obţinerea primului plan faţă de coş în disputa cu apărătorul care, prin
poziţia lui defensivă este de la început avantajat găsindu-se între atacant şi coş.
RECOMANDĂRI:
 acţiunea de recuperare să însoţească în permanenţă exerciţiile de aruncare la coş (chiar

în etapa invăţării);
 recuperarea să nu diminueze tehnica de execuţie a aruncărilor la coş, mai ales prin
scurtarea fazei de finalizare;
 în cadrul exerciţiilor de recuperare să se dezvolte simţul de răspundere pentru precizia
în propriile aruncări şi în aruncările coechipierilor;
 recuperarea în cadrul sistemului de atac cu jucător pivot o asigură jucătorul de colţ sau
pivot, iar în sistemul de atac în semicerc una dintre extreme;
 întotdeauna jucătorul care efectuează aruncarea la coş se duce la recuperare.
De reţinut!
 de obicei, mingea ricoşează pe 3 direcţii:

o 90° şi 45° stanga şi dreapta;
o săritura se execută cu corpul uşor în echer;
o se voleibolează uneori sau se pasează din săritură.
 aruncări la perete, urmate de recuperare;

 aruncări la panou ( de pe loc, din deplasare, din săritură) urmate de recuperare;
 autolansarea mingii în panou – voleibolare – recuperare;
 idem, cu aruncare la coș;
 fentă – aruncare la coș - plecare la recuperare.
 recupererea aruncării efectuate de coleg;

 recuperarea aruncării efectuate de un coleg în prezența unui apărător semiactiv;
 2x1, un jucător aruncă, celălalt cu apărător în față încearcă recuperarea;
 idem, cu participarea la recuperare și a jucătorului care a aruncat;
 2x2;
 un jucător aruncă, doi recuperează.
 Joc 2x2, 3x3 pe ½ teren cu un pasator, după un anumit număr de pase cu una dintre
echipe, pasatorul aruncă, iar atacanții recuperează;
 Joc 3x3 cu utilizarea combinațiilor de 2,3 jucători, cu recuperarea mingii;
ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE ÎN APĂRARE
MARCAJUL este acţiunea prin care un jucător încearcă în mod regulamentar să anihileze
acţiunile atacantului (de a primi mingea, de a dribla, de a pasa sau de a arunca la coş) care i-a
fost repartizat spre supraveghere.
RECOMANDARI
 Apără coşul
 Foloseşte deplasarea în poziţie fundamentală, jocul de picioare şi lucrul de braţe
 Deplasează-te pe drumul cel mai scurt
 Împiedică adversarul să ocupe in teren un loc convenabil
 Cuprinde în câmpul vizual în principal adversarul propriu şi în secundar o cât mai mare
arie de teren
 Fii pregătit să acorzi ajutor
În folosirea marcajului normal jucătorii trebuie să respecte următoarele reguli de bază:

- să se plaseze între atacant şi coşul propriu;
- să folosească permanent jocul de picioare şi lucrul braţelor;
- deplasarea după adversar să se facă pe drumul cel mai scurt, prin pas adăugat sau
alergare laterală, respectând sarcina apărării coşului;
- distanţa faţă de adversar va fi în funcţie de distanţa faţă de coş, fiind direct
proporţională una faţă de alta.
Aceste reguli stau la baza tuturor formelor de marcaj, cu unele modificări în cazul marcajelor
speciale.
Marcajul agresiv este forma cea mai activă de marcaj. Folosind jocul de picioare şi lucrul
braţelor cât mai activ, apărătorul se apropie cât mai strâns de adversarul direct, împiedicându-l
să poată primi mingea sau să o joace când o are.
Marcajul diferenţiat constituie un element al marcajului la atacantul care are mingea,

deosebind următoarele situaţii:
- când atacantul are mingea şi nu a driblat;
- când atacantul driblează;
- când atacantul a terminat driblingul.
Marcajul la intercepție este un mijloc prin care apărătorul caută să anticipeze acțiunile
adversarului. Prin intercepție se înțelege acțiunea prin care apărătorul intră în posesia mingii, în
timp ce aceasta zboară pe traiectorie, între doi atacanți. Astfel, apărătorul trebuie să aprecieze
corect factorii care favorizează intercepția:
 distanța dintre atacantul care pasează și cel care primește;

 distanța dintre apărătorul și atacantul care urmează a primi mingea;
 poziția și situația concretă în care se află cei doi atacanți între care urmează a fi pasată
minge;
 pregătirea tehnico-tactică și calitățile motrice ale ale celor doi atacanți.
Marcajul specializat constă într-un marcaj efectuat la diferiţi atacanţi în funcţie de locurile
ocupate pe teren, posturile în care joacă, acţiunile şi calităţile acestora. Poziţiile ocupate de
apărător în marcajele speciale sunt diferite faţă de marcajul normal, iar regulile de bază ale
marcajului sunt respectate doar parţial. Ca forme ale marcajului special deosebim: marcajul
jucătorului pivot, marcaj la intercepţie, din lateral, din faţă, marcajul conducătorului de joc ş.a.
Etapa condițiilor izolate de joc:
 exerciții pentru repetarea :

 poziției fundamentale(joasă și medie);
 deplasărilor (pas adăudat, alergare laterală);
 schimbări de direcție și opririle;
 jocul de picioare și lucrul de brațe;
 fentele.
 joc de picioare și lucrul de brațe (înainte, înapoi și lateral) sub conducerea
profesorului;
 colectivul dispus pe linii sau pe șiruri, marcaj imaginar la un atacant;
 idem, șprint –oprire – retragere cu spatele;
 idem, alergare cu schimbare de direcție – oprire – retragere cu spatele;
 joc 1x1 – fără minge;

 joc 1x1 - „leapșa” ;
 joc 2x2 – cu împiedicarea atacanților să ajungă în punctele desemate de profesor;
 joc cu mingea 1x1, 2x2 – cu sarcini precise;
 joc 2x1, 3x2 pe jumătate de teren;
Etapa condițiilor de joc:
 joc 2x2,3x3 pe ½ teren;

 joc 5x5 pe ½ teren;
 joc 5x5 cu temă.
„RECUPERAREA MINGII IN APĂRARE” (recuperarea defensivă)

Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care apărătorul caută să intre în posesia
mingii in urma unei aruncări nereuşite efectuată de un atacant, dintr-o acţiune de joc. Această
acţiune se realizează intotdeauna de apărătorii care in situaţia dată de joc, se găsesc cel mai
aproape de propriul panou.
Această acţiune constă dintr-o piruetă prin care apărătorul realizează inchiderea
culoarului de urmărire al adversarului direct şi obţinerea unui plasament in primul plan faţă de
coş şi adversar şi aproximativ 1,5-2 m de panou; săritură şi prindere (sau pasarea prin
voleibolare către un coechipier) a mingii rebondate din inel sau panou.
Pe toată durata acestei acţiuni şi pană la efectuarea săriturii, apărătorul-acţionând cu

spatele la atacantul direct, va trebui să-l “controleze” pe acesta, atingându-l cu degetele pe
tricou sau chilot avand o poziţie fundamentală mai joasă, cu lărgirea poligonului de susţinere
prin depărtarea picioarelor şi “umflarea” laterală a coatelor, acestea reprezentand elemente de
realizare a blocajului defensiv şi totodată de elan in săritura de recuperare a mingii.
Săritura propriu-zisă nu trebuie să fie numai înaltă ci ea trebuie efectuată cu corpul şi

braţele uşor aplecate spre înainte şi cu picioarele uşor depărtate. Această poziţie nu va da
posibilitatea adversarului să scoată mingea din spate chiar dacă are o săritură mai înaltă.
În momentul maxim al săriturii, prinderea mingii va trebui să se facă cu ambele maini

pentru a realiza o ţinere cat mai fermă. Mingea astfel recuperată trebuie bine protejată, cu
coatele depărtate şi chiar executând mişcări sus-jos sau în lateral, de schimbare a poziţiei ei de
ţinere, atât în timpul cât apărătorul se află încă în săritură cât şi în momentul aterizării.
Aterizarea este bine să se facă pe ambele picioare deodată, cu umerii orientaţi spre
direcţia eventualei pase pentru a favoriza degajarea cat mai rapidă a primei pase.
 Exercițiile sunt identice cu cele de la recuperarea ofensivă, ele învățîndu-se în paralel.

o 1x1, 2x2,3x3 – profesorul aruncă mingea în panou, apărătorii – joc de brațe și
lucru cu picioarele - asigură urmărirea la panou și ocuparea celui mai favorabil
unghi.
o joc 1x2, apărătorii execută - joc de brațe și lucru cu picioarele;
o joc 3x3.
CAPACUL – este acţiunea prin care apărătorul face o ultimă încercare de a împiedica
reuşita aruncării începute de atacant. Capacul constă din oprirea mingii sau devierea ei în
traiectoria ascendentă spre coş şi se execută de pe loc sau din deplasare cu o săritură şi cu
ducerea unei mâini cu palma deschisă spre traiectoria mingii.
BLOCAJUL DEFENSIV – apărătorul, în intenţia lui de a ocupa primul plan spre panou,
execută blocajul defensiv adică interpune corpul său între adversar şi propriul panou, având
astfel posibilitatea de a ajunge primul la minge.
EVITAREA BLOCAJELOR – este acţiunea prin care apărătorul se fereşte de atacantul care
îi face blocaj tocmai pentru a-şi ajunge adversarul direct şi a-l împiedica să acţioneze spre coş.
CURS 6
TACTICĂ COLECTIVĂ 2x2, 3x3
Orice combinaţie tactică constă dintr-o coordonare a acţiunilor individuale a doi sau trei
coechipieri cu scop bine definit şi raportat fie la atac (favorizarea demarcajului, pătrunderii,
depăşirii şi a finalizării atacului prin aruncare la coş), fie la apărare (realizarea unui marcaj cat
mai eficient şi a acţiunilor pentru recaştigarea mingii).
Denumite şi combinaţii tactice fundamentale, ele constituie baza acţiunilor tactice colective de
echipă, in atac sau in apărare.
Avand la bază acţiunea individuală in metodica invăţării combinaţiilor de 2-3 jucători, va trebui
să ţinem seama de pregătirea individuală. Pregătirea tactică nu poate fi desprinsă de ceilalţi
factori ai antrenamentului: fizic, tehnic, teoretic şi psihologic. Intre ei există o stransă corelaţie:
tactica insumand pregătire tehnică, fizică, teoretică şi psihologică.
„DĂ ŞI DU-TE"
Este combinaţia tactică fundamentală de atac desfăşurată intre doi jucători, ce poate fi
integrată in orice sistem de circulaţie ofensivă, prin care jucătorul care pasează pătrunde in
mod sistematic spre coş in scopul de finalizare.
Combinaţia tactică "dă şi du-te" se realizează intre doi jucători: jucătorul aflat in posesia
mingii (1) o va pasa unui coechipier apropiat (3), după care execută o acţiune de demarcaj
individual cu direcţie de coş (realizand o pătrundere) pentru a reprimi mingea şi a incerca să
finalizeze printr-o aruncare la coş.
Alte forme sau variante ale combinaţiei tactice "dă şi du-te" ce apar mai des in jocul
competiţional, sunt:
 cu demarcarea celui care pasează cu ajutorul coechipierului căruia i-a pasat

(incrucişarea simplă pe jucător static) sau
 demarcarea celui de-al treilea atacant prin blocajul efectuat de primul pasator.
Componentele combinaţiei “dă şi du-te”
In execuţia combinaţiei tactice "dă şi du-te" deosebim mai multe acţiuni tactice individuale care
constituie mijloace de realizare a respectivei faze de joc şi care trebuie coordonate in raport de
situaţia concretă de joc:
a) Transmiterea mingii şi intrarea in posesia acesteia de către partener presupune:
- din partea celui care execută pasa, ca aceasta să fie precedată de o fentă pentru a determina
"culoarul" de pasare prin mutarea atenţiei apărătorului spre o altă direcţie, şi
- din partea primitorului, caştigarea priorităţii de plan faţă de apărătorul direct in raport de
minge, prin execuţia unei "ieşiri la minge" şi de folosirea momentului de intrare in posesia
mingii drept fază iniţială pentru acţiunea sa următoare.
b) Demarcajul individual al pasatorului urmat de pătrundere cu direcţie de coş, folosind in acest

scop următoarele mijloace:
pătrundere directă către coş (prin surprindere) din poziţie statică;
fentă de plecare pe direcţie opusă şi pătrundere pe partea mingii;
plecare falsă cu schimbare de direcţie şi pătrundere de partea mingii.

Sunt cunoscute drept clasice pătrunderile a căror deplasare in teren descriu literele L, C sau S,
in funcţie de poziţia iniţială in teren şi demarcajul pe care-l realizează cel care execută acţiunea
de pătrundere.
c) Pasa de angajare a pătrunzătorului va trebui să fie precedată de elemente de "hărţuire" a

apărătorului direct (fentă de aruncare la coş de la semidistanţă, fentă de depăşire) efectuate in
scopul de a impiedica pe acesta să contribuie la intrajutorarea apărării prin inchiderea
culoarului de pătrundere.
Utilizarea tactică a combinaţiei
Simplă ca si concepţie, uşor de executat şi folosit in joc, combinaţia tactică "dă şi du-te" este
reprezentativă pentru invăţarea jocului colectiv organizat. Ea este folosită in special impotriva
apărărilor om la om, mai ales a celor agresive.
„INCRUCIŞAREA”
Reprezintă combinaţia tactică fundamentală din care rezultă demarcajul unui atacant
prin interpunerea in drumul apărătorului acestuia a unui cuplu atacant-apărător care creează,
pentru moment, un aşa numit "paravan“ spontan.
INCRUCIŞAREA SIMPLĂ se realizează intre doi atacanţi: jucătorul 2 aflat in posesia mingii
execută o pasă către partenerul 5 cu care urmează să combine folosind mijloacele specifice
demarcajului "in adancime" (schimbări de ritm in alergare, schimbarea de direcţie, pirueta) va
trece foarte aproape de coechipierul căruia i-a pasat şi, de la care reprimind mingea, va realiza
o acţiune de depăşire in dribling cu finalizare. Partenerul de combinaţie (5) are sarcina de a
anticipa acţiunea coechipierului său executand o "ieşire la minge" urmată de angajarea cat mai
oportună a lui 2 in momentul trecerii acestuia pe langă el.
Componentele combinaţiei
Atacantul care iniţiază combinaţia pasează spre partenerul cu care urmează să combine,
cu intenţia vădită de a pătrunde foarte aproape de acesta creand o "paravanare“ spontană in
marcajul efectuat de apărătorul direct.
Atacantul static va preceda momentul deincrucişare protejand şi oferind mingea

pătrunzătorului.
INCRUCIŞAREA DUBLĂ
INCRUCIŞAREA DUBLĂ – reprezintă combinaţia tactică fundamentală care se desfăşoară cu

participarea a trei atacanţi, dintre care unul - cel pe care "se incrucişează" - este static. Mingea
se poate afla fie la atacantul pe care se execută incrucişarea, fie la alt atacant, care pasează
coechipierului care s-a demarcat in urma execuţiei acestei combinaţii.
Jucătorul centru 5 in posesia mingii, este folosit drept "paravan" staţionar pentru apărătorii
celor doi parteneri (1 şi 2) in deplasările pe care aceştia le fac prin faţa sa.
Va primi minge intotdeauna cel de-al doilea pătrunzător (2) care, pe langă paravanul staţionar
al jucătorului centru, foloseşte pentru a se demarca, şi intarzierea provocată adversarului său
direct (B) de pătrunderea efectuată de partenerul său 1.
Utilizarea tactică a incrucişării
- Impotriva apărării om la om;
- Impotriva apărătorilor care marchează de aproape şi agresiv.
Componentele combinaţiei
Eficacitatea acestei combinaţii este determinată de manevrele cu conţinut tactic pe care

le intreprind cei doi pătrunzători şi anume, plecarea falsă şi schimbarea de direcţie, schimbarea
ritmului de alergare, ducerea adversarului direct in paravanul jucătorului staţionar, astfel ca
acesta să fie obligat să-l ocolească, pierzand "contactul" cu adversarul său.
Atunci cand mingea este pasată jucătorului centru 5 de către unul dintre pătrunzători,
juc. (1), acesta va pătrunde primul - fără a mai fenta, trecand suficient de aproape pe langă
jucătorul centru pentru a-şi orienta adversarul său (A) in paravanul static constituit de perechea
jucător centru şi apărătorul acestuia (5 + E). Al doilea pătrunzător (2) foloseşte momentul de
pătrundere a partenerului său (1), timp in care, printr-o fentă de plecare pe direcţia opusă işi
concentrează apărătorul direct asupra unei eventuale acţiuni individuale, după care va
pătrunde pe direcţie opusă, incrucişandu-şi direcţia de deplasare cu cea a coechipierului său (1),
iar la trecerea pe langă jucătorul centru va primi pasa de la acesta, urmand să finalizeze printr-o
aruncare la coş din săritură sau din dribling.
In cazul in care apărătorii reacţionează executand schimbarea adversarilor, combinaţia

se transformă intr-o acţiune individuală intreprinsă de jucătorul centru care poate acţiona fie
printr-o pătrundere cu dribling spre coş, fie finalizand.
Prezentarea principalelor combinaţii tactice în apărare:

ALUNECAREA – este combinaţia tactică a doi apărători, prin care unul din ei îşi ajută partenerul
făcându-i loc de trecere în urmărirea atacantului direct. Această alunecare se realizează prin
plecarea din drumul partenerului, cu pas adăugat înainte sau înapoi, în funcţie de adversarul
direct. Observarea direcţiei de deplasare a partenerului se realizează datorită vederii periferice;
prin alunecare apărătorii evită ciocnirile între ei şi îşi pot continua astfel urmărirea şi marcarea
adversarilor direcţi.
DESCRIEREA MODELULUI:
Apărătorul (1) execută marcaj la atacantul cu mingea, iar apărătorul (2) se retrage puțin pentru
a permite ”alunecarea” lui (1) cu atacantul său direct. După ce (1) a trecut, revine la atacantul
său direct
Utilizare tactică:Este utilizată în apărarea individuală împotriva circulației ofensive a atacanților,

a încrucișărilor și a blocajelor.
FLOTAREA – este o combinaţie de întrajutorare a doi sau mai mulţi apărători. Aceştia, aflaţi mai
departe de coş cu câte un atacant care nu are mingea, se retrag de la adversarul lor direct spre
zona unde acţionează un atacant mai periculos (pivot, centru, jucătorul cu mingea), ajutând
astfel prin flotare pe apărătorul care marchează atacantul amintit.
DESCRIEREA MODELULUI:
Atacanții (B și D) se vor retrage de la atacanții lor direcți(2 și 4) sub panou, pentru a limita mai
mult acțiunile jucătorului pivot (5) cât și pentru a asigura dispozitivul de recuperare în cazul în
care juc. 3 aruncă la coș
Utilizare tactică: flotarea poate avea un caracter temporar– când apărătorii care au efectuat-o
revin la adversarii direcți, sau un caracter permanent– când se efectuează împotriva unui
jucător mai slab.
ÎNCHIDEREA CULOARULUI DE PĂTRUNDERE – este o combinaţie asemănătoare flotării. Doi sau

mai mulţi apărători închid culoarele de pătrundere spre coş când un atacant încearcă acest
lucru.
DESCRIEREA MODELULUI
Apărătorii B și C se vor apropia unul de celălalt închizând culoarul către coș a atacantului 1 care
încearcă o acțiune individuală de depășire și au rolul de a dubla apărătorul A în acțiunea sa de
marcaj asupra jucătorului 1.
Utilizare tactică: Este cea mai folosită combinație tactică în apărare, ea putând fi folosită de
toate echipele, indiferent de nivelul lor de pregătire.
SCHIMBAREA ADVERSARILOR – este o combinaţie în cadrul apărării om la om, a doi sau trei
apărători, care, pentru a scăpa de efectele blocajelor făcute de atacanţi sau încrucişările
acestora îşi schimbă între ei atacanţii direcţi, supraveghind fiecare pe noul atacant direct până
la terminarea fazei ofensive respective. Schimbul de adversar se face prin atragerea atenţiei
prin vorbire de către un apărător către celălalt cu care schimbă adversarul sau prin simpla
sesizare a situaţiei când apărătorii sunt cu alţi atacanţi în faţă.
DESCRIEREA MODELULUI
Apărătorul A execută marcaj la jucătoul 1, care realizează blocaj la jucătorul B, apoi face
schimbul de adversari facând marcaj la jucătorul 2, care încercă depășirea
Utilizare tactică:Este combinația care necesită cunoașterea macajului și a alunecării.Este

utilizată în apărarea individuală împotriva circulației ofensive a atacanților, a încrucișărilor și a
blocajelor.
TRIUNGHIUL DE SĂRITURĂ ŞI URMĂRIRE LA PANOU – este o combinaţie de colaborare între trei

apărători, cei mai apropiaţi de panou, care în momentul când un atacant a aruncat la coş, se
deplasează spre panou ocupând primul plan, formând astfel un triunghi de urmărire a mingii cu
baza paralelă cu panoul.
APĂRAREA ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ – este situația tactică în care un număr mai mic de
apărători, față de numărul atacanților, încercă să satisfacă cerințele apărării. În situaţiile de
inferioritate numerică (1 contra 2, 2 contra 3, etc), apărătorii vor încerca să întârzie cât mai
mult posibil atacul advers pentru a permite coechipierilor să se replieze, restabilind astfel
egalitatea numerică în apărare. Cele mai frecvente situații sunt:
 un apărător și doi atacanți;

 doi apărători și trei atacanți;
 trei apărători și patru atacanți.
DESCRIERREA MODELELOR:
În situația de 1x2 apărătorul se va așeza așeza pe linia mediana a coșului la mijlocul spațiului de
3 sec., în cazul de 2x3 apărătorii se vor poziționa în scară, iar pentru situația de 3x4 se vor
poziționa în triunghi cu baza paralelă cu lina de fund a terenului.

Referat

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Referat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Baschet

Descrierea şi caracteristicile jocului de baschet

Diverse date despre jocul de baschet

Circumferința mingii: 75 – 78 cm;

Greutatea mingii: 567 g - 650 g;

Panouri: -înălțimea de la sol – 2,90 m;

Coșul este construit din: -un inel (metalic) cu un diametru de 45 cm,

-o plasă cu lungimea de 40 cm.

Distanța dintre inel și panou este de 15 cm.

Caracteristicile jocului de baschet

 este un joc NONVIOLENT

DOMENIUL JOCULUI DE BASCHET

Joc sportiv colectiv

-Disciplină de învăţământ realizează funcţiile educaţiei fizice

- utilizat în metodologia antrenamentului

Disciplina de învățământ - obiect de învăţământ

-competiţie – spectator virtuozitate în regim de dinamism motric

- competiţii sportive naţionale

Disciplină ştiinţifică sportivă aplicată investigată prin:

CATEGORIILE JOCULUI DE BASCHET

Este fără discuţii, cea mai populară

categorie, cele mai înalte nivele

Vârsta: orice vârstă.

Sexul: bărbaţi şi femei.

Competiţii: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale; Campionate Continentale; Campionate

Echipament: echipamentul de joc şi instalaţiile sunt aprobate de F.I.B.A..

Mingea: numărul 7 pentru bărbaţi şi 6 pentru femei.

Regulament de joc: aprobat de F.I.B.A..

-pentru competiţii internaţionale: F.I.B.A.;

-pentru competiţii naţionale: Federaţiile Naţionale

Vârsta: 18 ani şi mai mici. Sexul: bărbaţi şi femei.

Competiţii: Campionate Mondiale; Campionate Continentale; Campionate Naţionale,

Echipament: echipamentul de joc şi instalaţiile sunt aprobate de F.I.B.A.

Mingea: numărul 7 pentru bărbaţi şi 6pentru femei.

Regulament de joc: aprobat de F.I.B.A

-pentru competiţii naţionale: Federaţiile Naţionale

CADEŢI (U -16, U - 14)

Vârsta: 16 ani şi mai mici. Sexul: bărbaţi şi femei.

Competiţii: Campionate Continentale; Campionate Naţionale, Campionate Regionale,

Echipament: echipamentul de joc şi instalaţiile sunt aprobate de F.I.B.A.

Mingea: numărul 7 pentru bărbaţi şi 6 pentru femei.

Regulament de joc: aprobat de F.I.B.A

-pentru competiţii internaţionale: F.I.B.A.

-pentru competiţii naţionale: Federaţiile Naţionale

Minibaschetul este baza în realizarea principiilor educaţionale, care dau posibilitatea

Vârsta: 12 ani şi mai mici.

Sexul: bărbaţi şi femei (mixed games).

Competiţii: Jocuri educaţionale (în cadrul şcolilor).

Echipament: În aer liber, în sală, pe terenuri cu dimensiuni variabile.

Regulament de joc: Regulament de joc pentru minibaschet

BASCHET PE PLAJĂ “BEACH BASKETBALL”

Vârsta: toate vârstele de la 10 ani.

Sexul: copii (fete şi băieţi), adulţi (femei şi bărbaţi)

Competiţii: Turnee de cartier, Turnee regionale, Campionate regionale, Turnee mondiale.

Regulament: Regulamentul WBBA (vezi www.beachbasketball. com)

BASCHETUL ÎN SCAUN CU ROTILE„WHEELCHAIR BASKETBALL”

Acest tip de baschet a fost inventat în 1946

Vârsta: toate vârstele.

Sexul: bărbaţi, femei şi mixt.

Competiţii: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Campionate Continentale, Campionate

Echipament: echipamentele aprobate de F.I.B.A.

Organisme guvernante: I.W.B.F. – Federaţia Internaţională de Baschet în Scaun cu Rotile.

Vârsta: toate vârstele.

BASCHETUL LICEEAL / UNIVERSITAR „COLLEGE / UNIVERSITY BASKETBALL”