UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS,, GALAȚI, ROMÂNIA FACULTATEA

TRANSFRONTALIERĂ

SPECIALITATEA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Referat
Tema: Bazele teoriei elementare și bazele
pregătirii coregrafice sportive în dansul
sportiv.
Disciplina:Teoria si practica in dans
sportiv.

Autor: Starniciuc Olga

Coordonator: CRAIJDAN Olga

Chisinau 2021
 Cuprins:
1.INTRODUCERE:
2. Bazele teoriei elementare a muzicii in activitatile
motrice a viitorului antronor de dans sportiv.
2.1. Conţinutul pregătirii muzical motrice.
2.2.Proprietăţile sunetului muzical.
2.3.Ritmul şi tempoul muzical.
2.4. Notele muzicale
2.5.Coordonarea mişcărilor.
3 . Caracteristica generală şi particularităţile pregătirii
coregrafice în dans sportiv.
4 . Instruirea pozițiilor principale ale picioarelor și a
brațelor.
5. Bibliografie.
INTRODUCERE:
Dansul – este un fel de artă, în care chipurile artistice se
creează prin mijloacele mișcărilor plastice și prin
alternarea ritmică, clară și neîntreruptă a pozițiilor
expresive a corpului omului. Dansul este legat neîntrerupt
cu muzica,conținutul emoțional și de chip se găsește în
compoziția coregrafică, în mișcări și în figuri. Însușii
noțiune de dans are alt sens mai aprofundat, decât
noțiune de„coregrafia”, ea reflect mai degrabă conținutul
din limba greacă rădăcina „chorey”- mișcare. Dansul
educă expresivitatea mișcării, îmbunătățește aspectul
corpului,coordonarea mișcărilor, simțul ritmului,
elasticitatea, rezistența generala, forța musculară,
contribuie la dezvoltarea libertății mișcărilor, crește
activitatea de muncă.

2. Bazele teoriei elementare a muzicii in activitatile

motrice a viitorului antronor de dans sportiv.
2.1. Conţinutul pregătirii muzical motrice.
Pregătire muzical motrice – este însuşirea elementelor din
abecedarul muzical, formarea priceperilor de a asculta,
înţelege, retrăi totodată cu muzica, executarea mişcărilor
în coincidere cu caracterul, tempoul, ritmul, dinamica şi
selectarea celor mai potrivite mişcări cu muzica.

Obiectivele pregătirii muzical motrice:

1. Familiarizarea pe practicanţii cu elementele

abecedarului muzical.
2. Instruirea dansatorilor de a înţelege muzica, de a
determina mijloacele expresivităţii muzicale, de a executa
mişcările în corespundere cu muzica.
3. Învăţarea pe dansatori de a selecta mişcări potrivite
muzicii, crearea
chipului muzical-motric.

Mijloacele pregătirii muzical motrice:

1. Bazele teoretice a abecedarului muzical.
2. Exerciţii speciale pentru îmbinarea mişcării cu muzica.
3.Jocurii muzicale.

Muzica- este un fel de artă. Ea joacă un rol important în

viaţa omului.
Prezenţa muzicii creează în primul rând o stare emoţională
favorabilă, care înlătură în mare măsură senzaţia de
oboseală, dezvoltă simţul muzical al executantelor, iar
ritmicitatea de execuţie, impusă de muzica ajută la
susţinerea efortului pe o durată mai lungă şi la depăşirea
oboselii crescânde.
Muzica influenţează asupra psihicului, stării emoţionale. În
sport ea se foloseşte pentru crearea unui fundal emoţional
pozitiv fapt care reduce oboseală,stimulează atenţia,
imaginaţia, memoria, gândirea. Activizarea emoţiilor
pozitive,de regulă, stimulează procesul de creaţie,
inspiraţie, sporeşte capacitatea sportivă.

2.2.Proprietăţile sunetului muzical.

ABC - darul muzicii
Dintre impresiile cu influenţe asupra omului sunetul
muzical are o mare importanţă: dacă această este plăcut
ne împle cu bucurie, dacă este melancolic ne întristează.
Ascultând muzica, reacţionăm involuntar. Când forma de
manifestare a reacţiei este mişcarea, mai ales mişcarea
cu cerinţe estetice, organizată,coordonată, având ca scop
obţinerea unei performanţe sportive, putem vorbi despre
armonia mişcării cu muzica. Aceasta este cerinţa de baza
a ritmului muzical.
Sunetele pot fi zgomotoase şi muzicale. Sunetul muzical
este de fapt o mişcare de vibraţie. El are 4 proprietăţi:

1. Înălţime
2. Culoare
3. Intensitatea
4. Durata

2.3.Ritmul şi tempoul muzical

Ritmul ca caracterul muzicii şi este alternarea regulată în
timp a diferitor
sunete mai lungi sau mai scurte.
Ritmul muzicii, caracterul tactului (par, impar sau compus)
şi tempoul
schimbător sau identic (rapid, lent, accelerat sau
încetinit) al muzicii determină caracterul mişcării. Deci,
atât ritmul cît şi tempoul trebuie să fie în strânsă legătură
cu mişcarea.
Tempoul este viteza executării a unor procese în timp.

Clasificarea ritmurilor.

1. Monoton – la ritmul monoton se execută marş.

2. Variabil – monoton –EDFG.
3. Variabil – pas schimbat.
4. Compus – exerciţii la dans sportiv, la gimnastica
ritmică.

Clasificarea tempo-urilor:
1. Lente: „ largo ”- larg; „ adagio ”- foarte lent; „ lento ”-
lent.
2. Mijlocii: „ andante ”- în tempoul măsurat; „ moderato ”-
moderat.
3. Rapide: „ allegro ”- rapid; „ vivo ”- vioi; „ presto ”- foarte
repede.

2.4. Notele muzicale

Notele muzicale marchează înălţimea şi durata sunetelor.
Notele muzicale sînt semne speciale, cu ajutorul cărora
putem fixa în scris ritmul şi melodia. Fiecare nota are
durata sa.Pentru scrierea duratei valorii notelor muzicale,
în general, este valabil principiul înjumătății.
Nota întreagă are 4 timpi.
Dacă înjumătăţim o notă întreagă vom avea o jumătate de
valoare, adică o doime.
Nota doime are 4 timpi. Jumătatea doimii ne dă pătrimea.
Pătrime are 1 timp. Jumătatea pătrimii dă optimea. Un
timp are 2-uă optimi. Dacă înjumătăţim optimile obţinem
şaisprezecimile: un timp are 4 şaisprezecimi. Se întâlnesc
în sport 2\4, 3\4, 4\4.

2.5.Coordonarea mişcărilor.
Coordonarea mişcărilor – este capacitatea de îmbinarea
raţională a segmentelor corpului propriu în corespundere
cu obiectivele motrice înaintate.
Criteriile de coordonare sunt: precizia reeditării mişcărilor
după parametri de timp, spaţiali şi încordărilor musculare
(sau de forţă).
Capacităţile coordinative sunt organizate sub forma de
sistem şi sunt
alcătuite şi selectate după analiza literaturii de
specialitate şi ţinînd cont de
specificul probei sportive.

Mijloacele de educare a coordonării mişcărilor :

1. Exerciţii pentru relaxare.

2. Exerciţii la rapiditatea reacţiei.
3. Exerciţii la îmbinarea mişcărilor de diferite segmente
ale corpului.
4. Exerciţii la precizia reeditării mişcărilor după parametrii
de timp, de forţă şi de spaţiu.
5. Exerciţii cu obiecte.
6. Exerciţii acrobatice.
7. Jocuri mobile cu mişcări neobişnuite.

Metode de educarea a coordonării mişcărilor:

 repetării multiple;
 variabil;
 poziţiilor iniţiale neobişnuite;
 metoda executării prin oglinda;
 metoda de joc;
 metoda competiţională.

3 . Caracteristica generală şi particularităţile pregătirii

coregrafice în dans sportiv.
Coregrafia în sport este un mijloc eficient de pregătire
specializată a sportivelor ce contribuie la crearea
compoziţiilor mai originale, „aprinse”, evidenţiate şi
expresive. Terminul „coregrafia” generalizează arta creării
dansului şi toate ramurile artei de dans şi de mimică.
Anume în procesul lecţiilor decoregrafie dansatorii mai
aproape se ating de artă. Arta – este reflectarea realităţii
în chipuri; arta dansului – este transmiterea chipului prin
ajutorul mişcărilor corpului, mimicii. De aceea la
dansatorii ce se ocupă de coregrafia se formează
capacitatea de a transmite prin mişcările corpului stare
emoţională anumită, diferită dispoziţie, retrăiri, simţuri,
precum crearea chipului aprins şi expresiv.
Pregătire coregrafică include în sine instruirea
elementelor a 4 sisteme de dans:
 - clasice;
 - populare;
 - de caracter;
 - modern.

4 . Instruirea pozițiilor principale ale picioarelor și a

brațelor.
Poziţiile coregrafice a braţelor.
 Poziţia pregătitoare – braţele jos.
 Poziţia întîia – braţele înainte (cu palmele orientate
în interior pentru
 bărbaţi).
 Poziţia a doua – braţele lateral.
 Poziţia a treia – braţele sus.
 Poziţia a patra – mîinile la mijloc.
Poziţiile coregrafice a picioarelor.
 Poziţia I: tălpile picioarelor sunt pe aceeaşi linie, cu
călcîiele apropiate,
 vîrfurile răsucite în afară.
 Poziţia a II-a: tălpile se află pe aceeaşi linie ca la
poziţia I, dar depărtate la
 lungimea de talpă în plan lateral.
 Poziţia a III-a: tălpile se acoperă jumătate una pe alta
cu vîrfurile răsucite
 spre în afară, călcîiul piciorului din faţă aflîndu-se în
scobitura piciorului din spate.
 Este poziţia cea mai des folosită în şcoală.
 Poziţia a IV-a: tălpile sunt depărtate în plan sagital la
o lungime de talpă şi
 răsucite cu vîrfurile în afară, astfel încît vîrful
piciorului din faţă, orientat în afară,
 să fie în dreptul călcîiului din spate. Fiind dificilă,
această poziţie se învaţă ultima.
 Poziţia a V-a: tălpile sunt paralele, apropiate şi
răsucite în afară avînd vîrful
 piciorului din faţă în dreptul călcîiului piciorului din
spate.
 Poziţia a VI-a: tălpile paralel-lipite, este specifică
gimnasticii şi reprezintă poziţia iniţială a unor mişcări

Bibliogtafie.

*Craijdan, O. Curiculum universitar la educația

ritmică muzicală. Chișinău:USEFS,2015
*Aducovschi, D., Mihaiu, C., Istoria dansului sportiv în
Universitatea din București, Ed. U.B., 2009.
*Craijdan, O. Educarea capacităţilor coordinative la
etapa iniţială a pregătirii
sportive în gimnastica ritmică. În: Ştiinţa culturii
fizice. 2013, nr. 3, p. 10-18. ISSN 1841-1606.