Calitatile motrice

Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului care ofera individului posibilitatea executarii diferitelor acte
motrice, legate atat de activitatea sa zilnica, cat si de cea sportiva. In procesul de invatamant un loc important in
cadrul preocuparilor profesorului de specialitate il ocupa gasirea si utilizarea in pregatire a celor mai eficiente
metode si mijloace care sa asigure dezvoltarea acestor calitati.
In activitatea de dezvoltare a acestora (este permanenta) profesorul de educatie fizica trebuie sa stabileasca
anumite prioritati in educarea calitatilor.
Se recomanda ca programarea dezvoltarii lor sa se faca cu pondere diferita in functie de continutul lectiilor,
materialele sportive existente, conditiile de anotimp, fondul motric al elevilor intr-o anumita etapa.
Perfectionarea calitatilor motrice reprezinta unul din principalele obiective ale procesului de pregatire a
tineretului scolar realizata concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice.

Definitie:
Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului concretizate in capacitatea de efectuare a actiunilor de
miscare cu anumiti indici de viteza, forta, rezistenta si indemanare. (V,I,R,F)

Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic
ereditar. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor motrice, se realizeaza odata cu evolutia
procesului de crestere si dezvoltare, ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate, conditiile de
viata, ereditatea, mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar.
In literatura de specialitate precum si in limbajul specialistilor se folosesc mai multi termeni precum:
calitati fizice, calitati motrice, calitati bio-motrice, calitati ale activitatii motrice, functii motrice de baza, etc
In cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calitatilor motrice trebuie sa ocupe un loc prioritar
deoarece:
 calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea
deprinderilor motrice;
 dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului;
 dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple;
 dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor.

Sistematizarea (clasificarea) calitatilor motrice:

I. Calitati motrice de baza:
- Viteza
- Indemanarea
- Rezistenta
- Forta
I.a. Calitati motrice: - conditionale: Viteza, Forta, Rezistenta
- coordinative: Indemanarea
- intermediare: Mobilitatea si Supletea

II. Calitati motrice utilitar aplicative: a) (nespecifice)

- Mersul
- Alergarile
- Sariturile
- Aruncarile
II. Calitati motrice utilitar aplicative: b) (specifice)
-Echilibrul
- Tararea
- Catararea si escaladarea
-Ridicarea si transportarea de greutati
- Tractiuni si impingeri
 Locul calitatilor motrice in lectia de educatie fizica:
Alaturi de deprinderile motrice, calitatile motrice sunt obiective primordiale ale continutului lectiei de educatie
fizica. Indiferent de conditii materiale (sala, aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zapada, ceata, frig),
educarea calitatilor motrice este primordiala, esentiala.
Este indicat ca in lectia de educatie fizica, calitatile motrice sa nu fie asezate la intamplare. Locul actiunilor
pentru dezvoltarea calitatilor motrice in lectia de educatie fizica trebuie stabilit in functie de natura efortului
respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului.
Dezvoltarea Vitezei si Indemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lectiei (influentarea selectiva a aparatului
locomotor), iar forta si rezistenta se vor situa inaintea verigii de revenire a organismului dupa efort.
Privind varsta optima de influentare favorabila a dezvoltarii calitatilor motrice mentionam ca viteza poate fi
dezvoltata cu rezultate foarte bune la varsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme
poate incepe la 5-6 ani. Indemanarea se dezvolta bine intre aceeasi limita de varsta ca si viteza. Forta si
rezistenta, calitati motrice mai usor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani avand o evolutie
ascendenta si posibilitate maxima de perfectionare.
In planificarea dezvoltarii calitati motrice trebuie sa tinem cont de:
- necesitatea actionarii continue asupra dezvoltarii calitatilor motrice pe durata intregului an scolar
si in mod prioritar in anumite perioade
- indemanarea este calitatea motrica asupra careia se poate actiona in amandoua semestrele
- forta, viteza si rezistenta vor fi dezvoltate prioritar in anumite etape ale anului fara a fi neglijate
nici celelalte calitati.
Iar pentru dezvoltarea mobilitatii este indicat sa se lucreze pe tot parcursul lectiei chiar si in veriga a trei-a sub
forma exercitiilor de Streaching sau exercitii articulare cu si fara rezistenta, efectuata individual si cu partener.

Viteza
Capacitatea omului de a executa o miscare cu rapiditate si frecventa mare.
Viteza este o calitate motrica foarte importanta, prezenta mai mult sau mai putin in toate actele motrice, mai
ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai mare sau mai mica a unui individ depinde in cea mai mare masura
de „zestrea ereditara” de care acesta dispune. Aceasta calitate motrica poate fi totusi dezvoltata desi chiar daca
intr-o masura mai mica, printr-o pregatire sistematica, incepand chiar de la 7-8 ani, dar o atentie majora
dezvoltarii acestei calitati i se acorda in jurul varstei de 11-14 ani, considerata a fi varsta optima de realizare a
celor mai importante progrese de ordin calitativ. Incepand cu varsta de 13 ani exercitiile de viteza vor fi
combinate din ce in ce mai mult cu exercitiile de forta iar de la 14 ani la acestea se vor adauga si exercitii de
viteza-rezistenta. Cresterea vitezei miscarilor se realizeaza in principal datorita lucrului in viteza maxima si a
exersarilor in regim de viteza-forta elementul de progresie fiind dat de cresterea intensitatii efortului prin
marirea frecventei miscarilor.
Pentru asigurarea eficientei dorite este necesar ca exercitiile de viteza sa se efectueze in prima parte a
lectiei, imediat dupa ce organismul elevilor a fost bine pregatit pentru efort. In aceste conditii este posibila
prelungirea solicitarii la efort cu intensitate maxima. Profesorul trebuie sa cunoasca ca insumarea eforturilor
scurte (de viteza) de mare intensitate, repetate prea des pot determina aparitia oboselii premature. In aceste
conditii exercitiile se pot continua numai in concordanta cu capacitatea de rezistenta a elevilor respectivi
aparand necesitatea lucrului diferentiat pe grupe omogene si asigurandu-se intervale de odihna corespunzatoare.
Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare:
 Viteza de reactie – capacitatea cu care organismul raspunde la anumite semnale; timpul scurs de la
aparitia stimulului (vizual, auditiv) pana la declansarea reactiei de raspuns.
 Viteza de executie – iuteala cu care se executa o actiune motrica singulara, unitara ca structura
motrica.
 Viteza de repetitie – iuteala cu care se repeta miscarile intr-o anumita unitate de timp
 Viteza de deplasare – este data de succesiunea unor miscari ciclice efectuate in mod constant

Metode de dezvoltare a vitezei

a) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de reactie:
- Metoda repetarilor: reactii la stimuli cunoscuti sau la stimuli complecsi, la obiecte in miscare, alegerea
reactiilor in functie de valoarea stimulilor
- Metoda intrecerii, a jocului
- Metoda senzorio-motrica, pentru dezvoltarea capacitatii perceperii timpului si ritmului
 b) Metoda dezvoltarii vitezei de executie:
- metoda repetarilor in tempo maximal, pe parti (fractionata);
- metoda repetarilor globale;
- metoda jocului;
- metoda intrecerii.
c) Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetitie:
- metoda repetarilor in tempo maximal
- metoda repetarilor in tempouri alternative (maximal-submaximal)
- metoda intrecerii.

Mijloace pentru dezvoltarea vitezei:

A. Exercitii cu influenta selectiva efectuate in tempo rapid (5-10 sec)
B. Exercitii din grupa exercitiilor de front si formatie
C. Stafete si jocuri de miscare care solicita atentie si reactii prompte la diferite semnale dinainte
stabilite sau date prin surprindere
D. Exercitii si jocuri cu mingea
E. Starturi din diferite pozitii
F. Sarituri variate cu bataie pe 1 sau 2 picioare
G. Exercitii din scoala alergarii implicate in alergare de viteza
H. Exercitii si actiuni din jocuri sportive
I. Jocuri sportive bilaterale realizate in conditii de viteza
J. Unele exercitii de forta

Indicatii metodice pentru educarea vitezei:

La clasele mici se va actiona in cadrul vitezei de reactie (1 minut in cadrul fiecarei lectii, in orice tema) si
asupra celei de executie, iar la clasele VIII-XIII in contul vitezei de repetitie si a celei de executie in ambele
cazuri actionand asupra acelor factori care dezvolta viteza pe seama fortei si a rezistentei si pe seama
mecanismelor si surselor energetice specifice vitezei.
Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasata imediat dupa veriga influentarii selective a aparatului
locomotor inaintea oricarei teme sau activitati.
Respectand principiul accesibilitatii (de la simplu la complex) in educatia vitezei de reactie se va merge pe
calea cresterii si complicarii treptate a numarului de schimbari posibile ale situatiei cunoscand ca timpul
necesar reactiei de raspuns este direct cu gradul de incertitudine. Viteza de executie sau frecventa miscarilor
singulare se manifesta in toate cazurile combinata cu celelalte forme ale vitezei sau cu forta.
Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare este necesara o cantitate mica / distanta maxim 20-30m – si pauza
pana la revenire.
Cerintele la care trebuie sa raspunda exercitiile folosite pentru dezvoltarea vitezei:
- sa asigure in timpul executiei viteza la indici maximi;
- structura miscarilor sa fie astfel consolidata incat sa permita elevului orientarea efortului spre obtinerea
unor executii cu viteza maxima;
- executia sa dureze atata timp cat se poate mentine viteza de executie;
- efortul este repetat dupa o pauza de restabilire aproximativ completa atata timp cat viteza nu scade din
cauza oboselii;
- repetarea efortului cu viteza maxima constituie calea de baza pentru educarea vitezei;
- la fiecare reluare a efortului acesta trebuie sa tinda spre depasirea performantei anterioare;

Indemanarea
Capacitatea de a atinge si a executa miscari necesare corect, rapid si adaptate situatiei
Indemanarea este o calitate motrica cu o larga aplicativitate atat in activitatea zilnica, cat si in cea sportiva. Desi
este o calitate nativa, indemanarea, este perfectibila daca se actioneaza asupra ei selectiv, continuu si cat mai de
timpuriu posibil.
Indemanarea reprezinta un cumul de calitati, ea este o calitate motrica complexa, care se interfereaza cu toate
celelalte calitati.
La baza acestei calitati motrice sta coordonarea, proces important al activitatii organismului indeplinit de
S.N.C. si Kinestezic.
Daca pana la 12-14 ani nu da dovada de o anumita indemanare pentru o activitate motrica, este greu de
presupus ca o va dobandi ulterior.

Forme de manifestare:
- poate fi: - generala: - capacitatea de a efectua general si creator diverse actiuni motrice
- specifica: - specifica ramurilor si probelor sportive
- din punct de vedere al formelor de manifestare indemanarea poate fi:
- in regim de viteza, forta, rezistenta
- in functie de gradul de dificultate: - simetrica
- asimetrica
- simultana
- succesiva

Metode si mijloace pentru dezvoltarea indemanarii:

Fiind o calitate complexa prezenta in toate exercitiile deprinderi motrice, procedeele tehnice – tactice,
indemanarea nu are metode, procedee metodice si exercitii speciale proprii la fel ca celelalte calitati. Orice
procedeu utilizat pentru exersare constituie sistem de actionare pentru dezvoltarea indemanarii.

Cai si mijloace de dezvoltare a indemanarii:

Pentru dezvoltarea indemanarii vom tine cont la clasele mici de componentele spatio-temporale si structurile
miscarii actionand la inceput cu un singur segment in conditii de simetrie apoi cu doua. Treptat se complica
exercitiile din punct de vedere al coordonarii introducand exercitii asimetrice pentru 2 segmente sau in cadrul
aceluiasi segment. Se va pune accent pe incadrarea miscarilor in timp.
Elemente cu care se poate interveni pentru dezvoltarea indemanarii:
- modificarea pozitiei initiale;
- legarea exercitiului;
- adaugarea obiectelor;
- exercitii tehnice cu adversar.
Indicatii metodice:
Pentru dezvoltarea indemanarii conditia de baza o constituie invatarea cat mai multor actiuni motrice.
Parametrul in contul careia se perfectioneaza indemanarea este complexitatea. Pentru influentarea indemanarii
actiunea motrica nu trebuie repetata pana la automatizare. Dezvoltarea indemanarii se poate efectua in orice
moment a lectiei.

Forta
Capacitatea aparatului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin miscare pe baza contractiei
musculare.
Este una din calitatile motrice mult solicitate in activitatea fizica. Ea sta la baza celor mai simple deprinderi si
importanta ei creste in raport direct cu scopul urmarit in procesul de formare si perfectionare a deprinderilor
motrice de baza sau a acelor specifice diferitelor ramuri de sport. Calitatea fortei sporeste relativ repede, dar
lipsa de preocupare pentru dezvoltare si mentinerea ei duce in scurt timp la scaderea parametrilor obtinuti in
procesul de pregatire. Dezvoltarea fortei poate incepe chiar de la varsta de 10 ani, daca manifestam grija
deosebita in ceea ce priveste gradarea exercitiilor. Pentru elevii din clasele mai mici in procesul de dezvoltare a
fortei se recomanda sa se foloseasca exercitii de catarare si tractiune prin care se invinge greutatea propriului
corp, treptat introducandu-se lucrul cu obiecte de diferite marimi, precum si exercitii cu partener.
Dozarea exercitiilor pentru dezvoltarea fortei se face de catre profesor in functie de varsta si gradul de pregatire
al elevilor. Inaintea inceperii exercitiilor de forta profesorul va asigura o buna prelucrare analitica a articulatiilor
si principalele grupe musculare ce vor fi angrenate in executie.

Forme de manifestare:
A. Forta generala – capacitatea organismului de a invinge o rezistenta pe baza principalelor grupe
musculare;
B. Forta specifica – forta anumitor grupe musculare specificate de specificul unei activitati
profesionale sau sportive;
C. Forta absoluta (maxima) – forta cea mai mare pe care sistemul neuromuscular o poate dezvolta in
situatia contractiei maxime voluntare;
 D. Forta exploziva – capacitatea de a manifesta valori mari de forta in cea mai mica unitate de timp
(Joselini)
E. Forta in regim de rezistenta – capacitatea organismului de a efectua contractii musculare in cadrul
unor eforturi de lunga durata;
F. Forta dinamica – se refera la manifestarea fortei

Mijloace pentru dezvoltarea fortei:

 Exercitii cu ingreuieri: (greutatea propriului corp) – sunt recomandate la inceputul
activitatii de dezvoltare a fortei si la varste mici si mijlocii
 Exercitii cu rezistenta externa:
- greutatea obiectelor cu care se efectueaza exercitiile
- rezistenta unui partener
- rezistenta mediului extern

Metode pentru dezvoltarea fortei:

1. Antrenamentul in circuit
2. Metoda halterofilului (cresterea continua, in trepte, si descresterea continua, in val)
3. Metoda power-trening (urmareste dezvoltarea detentei (forta+viteza))
4. Contractia izometrica

Indicatii metodice privind dezvoltarea fortei:

Efectuarea exercitiilor de forta presupune in prealabil pregatirea aparatului locomotor. Exercitiile de forta vor fi
alternate cu actiuni care sa dezvolte supletea, indemanarea, viteza. Pentru dezvoltarea fortei vom selectiona
numai acele exercitii care pot fi executate corect de catre elev. Stabilirea grupelor musculare carora dorim sa ne
adresam sa fie in conformitate cu ideea dezvoltarii fortei generale a organismului. Fixarea rationala a
incarcaturii si cresterea lor progresiva se va face in functie de varsta si nivelul de pregatire a elevilor. Cele mai
bune rezultate se obtin cu o incarcatura de 50-70%. Exercitiile de forta vor fi urmate de pauze care permit
refacerea capacitatii de efort a organismului. Forta este o calitate perfectibila daca se asigura o continuitate a
exercitiilor. Se va pune accent pe dezvoltarea fortei explozive precum si a muschilor extensori slab dezvoltati la
aceasta varsta. In sezon de iarna pentru dezvoltarea fortei este indicata metoda antrenamentului in circuit.

Rezistenta
Capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o anumita activitate fara a scadea eficacitatea ei.
Rezistenta este o calitate motrica usor perfectibila, ca urmare a efectuarii continue si sistematice a unor exercitii
specifice si se poate pastra la valoarea atinsa o perioada lunga de timp.
Forme de manifestare:
 Rezistenta generala: capacitatea organismului de a executa timp indelungat actiuni motrice care
angajeaza 70% din grupele musculare si impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C.,
cardiovascular si respirator. Este vorba de un efort predominant aerob.
 Rezistenta specifica: aspectele particulare ale rezistentei necesare in anumite ramuri de sport
Forme de manifestare a rezistentei:
- rezistenta de lunga durata (8-10’)
- rezistenta de durata medie (intre 2’)
- rezistenta de durata scurta (45’’ – 2’)
- rezistenta in regim de viteza (eforturi foarte scurte si rapide)
Metode si mijloace pentru dezvoltare a rezistentei:
- Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiasi efort)
- Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor portiuni din
cadrul alergarii de durata)
- Metoda eforturilor progresive (bazata pe variatia intensitatii efortului)
- Metoda antrenamentului cu intervale (o metoda de baza in dezvoltarea rezistentei)
Indicatii metodice privind dezvoltarea rezistentei:
Rezistenta este calitatea motrica perfectibila care se pastreaza timp indelungat. Pentru aceasta se respecta cateva
cerinte de baza: continuitatea – regula de mare importanta care presupune planificarea pe semestru, an scolar a
actiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistentei. Cresterea continua a duratei sau distantei si aprecierea
continua a progreselor. Dezvoltarea alergarii este indicat sa se faca prin alergare de durata, prin alergare pe
teren variat; nu este indicat in cadrul scolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale, deoarece in
aceasta metoda trebuie sa se cunoasca posibilitatile fiecarui elev in parte.
Generalitati:
Intr-o lectie de educatie fizica ori de cate ori nu avem tema de educare si dezvoltare a calitatilor motrice, prin
modul in care dozam efortul ca Volum, Intensitate, Complexitate putem actiona asupra educarii calitatilor
motrice si prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistand pe dominanta specifica calitati motrice
respectiva.

DEPRINDERILE MOTRICE
Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activitatii voluntare pe linia motricitatii. Prin
repetari numeroase, efectuate sistematic si continuu, in structuri neschimbate, miscarile componente ale unei
actiuni motrice ajung la un grad inalt de perfectiune, ceea ce va permite ca deprinderea respectiva sa poata fi
realizata cu usurinta si precizie, cu cheltuiala minima de energie, si fara a fi necesara participarea directa a
constiintei.
Deprinderile motrice sunt lanturi de reflexe conditionate, complexe, care se bazeaza pe legaturi multiple
intre zonele corticale vestibulare ale vorbirii, ale vederii, ale celorlalti analizatori, pe de o parte, si centrii motori
interesati in coordonarea acestei activitati. Aceste legaturi care se realizeaza, se formeaza intre cele doua zone de
pe scoarta cerebrala respectiv zona senzitiva si zona motorie sunt sisteme de legaturi temporale, elaborate si
consolidate prin exersarea deprinderii respective.
Putem concluziona ca deprinderea motrica este un act voluntar care, prin exersare in aceleasi conditii, se
automatizeaza asigurand un randament superior de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate, rapiditate,
coordonare, usurinta, cu un consum redus de energie nervoasa si musculara.
A.Demeter sustine ca formarea deprinderilor motrice reprezinta o activitate reflex conditionata de
repetarea interactiuni dintre diferitele excitatii, kinestezice, vizuale, auditive, transmise scoartei in aceeasi
ordine si cu aceeasi intensitate . Reflexele astfel dobandite unifica componentele actiunii, stabilind un lant de
conectari multiple si complexe intre analizatori, zonele senzitive si motorii de pe scoarta cerebrala, sistematic
organizate prin intermediul celui de al doilea sistem de semnalizare.
Educatoarea trebuie sa corecteze deprinderile motrice dobandite anterior si sa formeze altele noi, prin procesul
de predare-invatare.
Aceasta ii va informa pe copii prin intermediul demonstratiei si a explicatiilor despre elementele de
continut ale deprinderii, apoi va organiza exersarea globala sau fragmentara a deprinderii insotita de corectari,
ajutor si sprijin.
Deprinderea se va repeta pana la realizarea parametrilor de corectitudine si eficienta stabiliti si atunci
deprinderea respectiva se va putea introduce in combinatii de elemente, structuri de elemente sau miscari,
realizandu-se astfel consolidarea ei. Introducerea unei deprinderi noi invatate in cadrul jocurilor, a stafetelor sau
a parcursurilor aplicative, combinandu-se cu celelalte deprinderi motice insusite anterior realizeaza practic
consolidarea deprinderii respective.
Continutul unei deprinderi motrice presupune o anumita structura, succesiune a miscarilor, directie, o
anumita amplitudine a miscarilor, ritm si intensitate de lucru. Este bine ca educatoarea sa cunoasca in amanunt
continutul si structura fiecarei deprinderi motrice pentru a putea dirija procesul de predare invatare si consolidare
corect si eficient.
Indicatiile educatoarei in timpul exercitiilor, aprecierile acesteia completeaza si precizeaza senzatiile,
perceptiile si reprezentarile copilului. Cunoasterea si imaginea despre actiune, ii mobilizeaza si dirijeaza efortul
prescolarului spre realizarea unor exercitii cat mai corecte. Deprinderile mo 414b11e trice au cateva
particularitati, dintre ele amintim: unicitatea si ireversibilitatea, inlantuirea si originalitatea.

Caracteristici ale deprinderilor motrice

Deprinderile motrice prezinta urmatoarele caracteristici subliniate de catre M. Epuran, ( Bucuresti 1993) astfel:
1.deprinderile reprezinta componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate in mod
constient.
2.deprinderile realizeaza modificarea calitativa a executiilor obtinute ca urmare a exersarii
miscarilor.
3.deprinderile contin structuri de miscari coordonate, intr-o anumita succesiune , directie, ritm si
amplitudine.
4. deprinderile au la baza educarea capacitatii de diferentiere fina si rapida a indicatorilor care constituie
elementele informationale senzorial-perceptive in dirijarea actiunilor.
5.Se caracterizeaza printr-o rapida si eficienta aferentatie inversa.
6.Stabilitatea relativa in conditii constante si plasticitate in conditii variabile.
7.Sunt conditionate de factori obiectivi si subiectivi: aptitudini motrice, motivatia, nivelul instruirii,
aprecierea si autocontrolul rezultatelor.
Pe langa aceste caracteristici se poate adauga faptul ca automatizarea lor, completa sau partiala,v-a
conduce la economie de energie nervoasa si concentrarea atentiei subiectului catre rezultatul actiunii motrice, si
nu pe partea de executie, de realizare aacesteia.
Gh. Mitra si A. Mogos (1980) sintetizeaza caracteristicile deprinderilor motrice scotand in evidenta
urmatoarele aspecte:
1. Unicitatea si ireversibilitate.
Fiecare actiune motrica se caracterizeaza prin anumiti parametri ai executiei, desi aparent, la fiecare repetare, se
reia aceeasi miscare. Ireversibilitatea
este data de imposibilitatea efectuarii deprinderii prin modificarea succesiunii actelor sau actiunilor motrice
componente.
2. inlantuirea (combinarea) elementelor componente ale deprinderii
acestea se succed intr-o ordine precis determinata, care asigura manifestarea lor eficienta.
3. Originalitatea executiei - desi se pot automatiza, deprinderile se caracterizeaza si prin posibilitatea
adaptarii lor la anumite conditii de mediu .
Etapele formarii deprinderilor motrice
Formarea deprinderilor motrice a fost cercetata de catre psihologi, fiziologi, pedagogi si specialisti din
diferite domenii in care se manifesta motricitatea determinandu-se, din punctul propriu de vedere, etapele ce se
parcurg in formarea unei deprinderi.
Literatura de specialitate prezinta etapele de formare a deprinderilor motrice de natura fiziologica
(iradierea, concentrarea excitatiei, realizarea stereotipului dinamic), psihologica (formarea reprezentarii, invatarea
segmentara sau analitica, organizare si sistematizare, sintetizare, automatizare), metodica (familiarizarea, invatarea,
miscarile inutile, consolidarea, perfectionarea).

Etapele fiziologice ale formarii deprinderilor motrice

 Etapa in care predomina miscarile inutile si lipsa de coordonare.
Miscarile inutile si dificultatile de coordonare se explica prin excitarea unei zone vaste de pe scoarta
cerebrala. In sistemul nervos central patrund numeroase excitatii. Inhibitia fiind inca slaba,va permite
iradierea mai multor zone senzitive si motorii astfel provocand o generalizare a raspunsurilor. Aceasta
etapa se mai numeste si „etapa miscarilor grosolane, nediferentiate'.
 Etapa miscarilor conform scopului actiunii, dar realizate prin contractii musculare excesive
In aceasta etapa datorita multiplelor repetari, dispar miscarile inutile, copiii reusesc in mare parte sa respecte
indicatiile educatoarei, pe scoarta cerebrala se va realiza o echilibrare intre excitatie si inhibitie. Rigiditatea
miscarilor,si lipsa de cursivitate a acestora se va datora delimitarii inca imprecise a comenzilor transmise
muschilor agonisti si antagonisti, si contractiilor musculare exagerate.
 Etapa formarii propriu-zise si a stabilizari deprinderii motrice.
In aceasta etapa se realizeaza intarirea stereotipului dinamic, prin delimitarea precisa a iradierii proceselor de
excitatie si inhibitie, care alterneaza intr-o succesiune rationala, bine echilibrate, cu diferentieri fine.
In urma repetarilor multiple si sub actiunea celui de al doilea sistem de semnalizare, excitatia se concentreaza
precis, in zonele interesate in programarea raspunsurilor. In aceasta etapa miscarile sunt naturale, suple,
executate cu usurinta, demonstrand o perfecta coordonare, cu consum redus de energie.
Etapele psihologice ale formarii deprinderilor motrice
• Etapa initiala, familiarizarea copilului cu actul motric.
Aceasta etapa presupune executarea unor miscari care sa cuprinda elemente din deprinderea ce urmeaza a fi
invatata. Pentru inceput se va urmari insusirea mecanismului de baza al actiunii, se va lua cunostinta de
structura acesteia, se vor explica miscarile care o compun si se vor instrui principalele elemente componente,
realizadu-se si primele incercari.
Educatoarea va explica si demonstra deprinderea respectiva concomitent, cu expunerea de material
intuitiv daca este cazul.
In aceasta etapa copilul va primi toate informatiile despre miscare pe cale vizuala, auditiva, tactila,
chinestezica, asigurandu-se elementele necesare formarii unor reprezentari complete si corecte.
• Etapa invatarii segmentare sau analitice.
Dupa ce copiii s-au familiarizat cu actiunea deprinderii respective, atentia se va orienta asupra corectitudinii
executiei mecanismului de baza si a elementelor care o compun, urmarindu-se realizarea fiecarei faze.
In aceasta etapa copiii vor executa miscarile fara precizie, cu o incordare generala a
musculaturii, cu numeroase miscari inutile, aspect care va genera un consum mare de timp si energie.
Eliminarea treptata a acestor elemente suplimentare inutile se va face prin exersari numeroase insotite de
corectarea verbala, interventia directa asupra executiei fiecarui copil, acordarea ajutorului si a sprijinului,
demonstrarea si explicarea continua.
• Etapa organizarii si sistematizarii, sau de unificare a elementelor componente ale actiunii.
In aceasta etapa se unifica elementele componente intr-o structura urmarindu-se executarea corecta a intregii
miscari, intr-un ritm optim.
Greselile continua sa se elimine pastrandu-se insa un nivel ridicat de incordare musculara si un consum crescut
de energie. Copiii exerseaza miscarea global, pastreaza conditiile de exersare iar educatoarea corecteaza si acorda
sprijinul necesar in functie de situatie.

• Etapa sintetizarii si automatizarii

In aceasta etapa structura miscarii este corecta, se manifesta o crestere a indicilor de coordonare si o mai mica
participare a atentiei, controlul simtului vizual fiind preluat de cel kinestezic si tactil.
Dirijarea constienta a miscarii nu se mai face asupra fiecarei componente, ci asupra ansamblului, timpul de
executie si incordarea musculara inutila scad, micsorandu-se consumul energetic si nervos, fapt care
permite marirea numarului de repetari. In aceasta etapa se realizeaza stabilirea stereotipului dinamic, iar
educatoarea isi va orienta atentia spre organizarea exersarii, a corectarilor individuale si a aprecierilor.
• etapa consolidarii
In aceasta etapa se va realiza automatizarea miscarii, caracterizata prin eliberarea unei parti a controlului
constient, aparitia finetii in coordonarea miscarilor si un consum optim de energie.
In etapa consolidarii deprinderea motrica va fi integrata in stafete si jocuri si parcursuri aplicative sau
combintii cu deprinderi insusite anterior.
Educatoarea va organiza exersarea deprinderii motrice insistand asupra parametrilor acesteia, (viteza,
ritm, coordonare), va concepe structuri cu complexitate progresiva in care sa integreze deprinderea,
modificand conditiile de executie (ingreuiere, marirea distantei, cresterea numarului de repetari,
introducerea de obstacole, parteneri), precum si selectarea sau conceperea unor stafete, parcursuri si jocuri
dinamice atractive si solicitante.

Formarea deprinderilor motrice pe parcursul procesului instructiv-educativ, presupune derularea

anumitor etape specifice invatarii
• intelegerea actiunii
Copiii trebuie sa inteleaga scopul actiunii si sa cunoasca mijloacele de care se vor folosi pentru
realizarea ei.
Educatoarea trebuie sa urmareasca stimularea motivelor si a intereselor copiilor pentru a-i mobiliza
in vederea insusirii actiunii.
Educatoarea va explica clar deprinderea, apoi va evidentia principalele elemente care stau la baza
efectuarii ei. Neintelegerea actiunii de catre copii poate duce la scaderea interesului si a atentiei. Se stie ca
actiunile copiilor sunt sustinute de anumite interese si motive care trebuie cultivate si intarite.
 demonstrarea actiunii
Demonstrarea actiunii trebuie sa se faca in conditii cat mai apropiate de cele ale activitatii practice in
cadrul careia va fi utilizata.
Demonstrarea, asociata cu explicatia, urmareste sa schiteze mental planul general al actiunii si operatiile
din care este format.
Unii specialisti in domeniu si in special L.M. Tomas a aratat ca in invatare randamentul creste cu 44%
daca demonstratia este insotita de explicatii complete.Acestia au aratat, ca detalierea explicatiei
inainte de demonstratie are efecte negative,deoarece sustrage atentia de la observarea elementelor
principale, orientandu-se spre cele de amanunt.
 continuitate in repetarea actiunii
Repetarea impune o constanta a conditiilor de executie, i a r esalonarea corecta a repetarilor
constituie cheia succesului. W. H. Pyle, subliniaza avantajul pe care-1 prezinta esalonarea repetarilor in
comparatie cu gruparea lor.
 stabilirea si fixarea deprinderii prin control si autocontrol
Cunoasterea nivelului de invatare a deprinderii,a gradului de stapanire a deprinderii contribuie la
stimularea interesului copiilor, la cresterea efortului pentru perfectionare.
Autocontrolul favorizeaza,de asemenea, fixarea deprinderii. Este necesar ca prescolarii sa fie
obisnuiti sa-si aprecieze executiile pornind de la datele teoretice pe care le detin in legatura cu tehnica de
executie a acesteia si modul cum trebuie sa realizeze deprinderea.
Reprezentarea clara a actiunii presupune cunostinte asimilate prin intermediul explicatiilor si
observarea atenta a demonstratiilor. Progresul in elaborarea si intarirea stereotipului dinamic care sta la
baza deprinderii este si mai evident daca repetarile sunt insotite uneori de aprecieri si de sublinierea
progresului.
• aplicarea deprinderilor in conditii variate si concrete ale activitatii practice
Deprinderile se intaresc si capata valoare practica daca in etapa consolidarii lor, copiii sunt pusi
in situatia de a le repeta in conditii mereu schimbate, sau in cele impuse de cerintele jocurilor si a
stafetelor.
Modificarea conditiilor de repetare a deprinderilor nu trebuie sa determine schimbari in structura
de baza a miscarii, ci se va urmarii numai perfectionarea capacitatii de adaptare la conditiile impuse de
activitatea concreta care le solicita.
Etapele formarii deprinderilor motrice de natura fiziologica, psihologica si metodica
Etape fiziologice
Etapa in care predomina
miscarile inutile si lipsa de
coordonare
Etapa miscarilor conform
scopului actiunii, dar realizate
prin contractii musculare excesive
Etapa formarii propriu-zise si a
stabilizari deprinderii motrice.
Etapele formarii deprinderilor motrice (Gh. Carstea, 1993)
Etapa de invatare
L Etapa initierii in bazele
tehnice de executie a
deprinderilor motrice
Etape psihologice Etape metodice
Etapa initiala, familiarizarea
copilului cu actul motric. Intelegerea actiunii
Etapa invatarii segmentare sau
analitice.
Demonstrarea actiunii
Etapa organizarii si Continuitate in repetarea
sistematizarii, sau de unificare a actiunii
elementelor componente ale
actiunii.
Etapa sintetizarii si automatizarii Stabilirea si fixarea
deprinderii prin control si
autocontrol
Etapa consolidarii Aplicarea deprinderilor in
conditii variate si concrete ale
activitatii practice
Obiective principale 1 Caracteristici ale exersarii
• formarea unei reprezentari clare asupra • descompunerea deprinderii, cand
deprinderii respective a (prin explicatie si este cazul, in elemente componente
demonstratie) si exersarea analitica a acestora;
• formarea ritmului general de executie
cursiva a deprinderii;
• preintampinarea sau inlaturarea
greselilor tipice.
2. Etapa fixarii, a consolidarii
deprinderilor
• formarea tehnicii de executie a
deprinderii in concordanta cu
caracteristicile spatiale, temporale si
dinamice optime;
• intarirea legaturilor temporale.
• exersare in conditii relativ
constante, standardizate;
• se creeaza premisele executiei in
conditii variabile.

3. Etapa perfectionarii
• largirea variantelor de executie a fiecarei
deprinderi, prin desavarsirea executiei mai
multor procedee telinice;
• executarea unor „combinatii' tehnice cu
usurinta, cursivitate si eficienta.
• exersare in conditii cat mai variate,
apropiate de cele intalnite in
competitie;
• includerea deprinderilor intr-o
inlantuire de alte deprinderi.

Clasificarea deprinderilor motrice

Deprinderile motrice pot fi: elementare, complet automatizate si complexe, partial automatizate.
Deprinderile pot fi:
de baza: mers, alergare, saritura, aruncare si prindere.
Acestea au fost denumite deprinderi motrice de baza deoarece ele se regasesc in compartimentul motric
cotidian al individului, acoperind o gama larga de activitati.
aplicativ-utilitare : echilibru, tarate, catarare, tractiuni, impingeri, transport, escaladare. Aceasta
categorie include deprinderi cu o frecventa relativ mai mica de utilizare in viata de zi cu zi, dar capata
o importanta deosebita in situatii speciale.
deprinderi motrice specifice ramurilor de sport : atletism, gimnastica, jocuri sportive, inot, schi,
patinaj.

MERSUL
Mersul este o deprindere motrica de baza, naturala care se formeaza din primul an de existenta a
copilului si care se manifesta pe parcursul intregii vieti. El este modalitatea de baza, cea mai simpla si
eficienta, folosita pentru deplasarea omului. Mersul angajeaza indeosebi segmentele inferioare ale
corpului, dar angreneaza in mare masura si musculatura intregului corp, contribuind astfel la
dezvoltarea acestuia.
Mersul in ritm vioi sau mai prelungit solicita din partea organismului un efort cu o intensitate mai mare,
ceea ce va influenta pozitiv sistemul cardio-respirator.
 In acelasi timp mersul va contribui la tonifierea musculaturii picioarelor si a spatelui. Executat lent si
insotit de miscari de respiratie, mersul poate constitui un bun mijloc de linistire a organismului dupa un
efort cu o intensitate mai mare.
In activitatea de educatie fizica mersul corect, reprezinta un mijloc eficient de organizare a
colectivului, asigurand deplasarilor eficienta,aspect estetic, si consum minim de energie .
In timpul activitatilor trebuie sa se insiste asupra formarii unui mers corect elastic, estetic si elegant, fara
oscilatii accentuate pe verticala, in lateral sau cu rasucirea trunchiului.
Exercitiile de mers pentru prescolari, trebuie sa urmareasca usurinta in deplasare, coordonarea actiunilor
bratelor si a picioarelor si pastrarea tinutei corecte.
In activitatea de educatie fizica, mersul este folosit in scopuri diferite, pentru captarea atentiei, in
organizarea colectivului de copii, la educarea ritmului.
Atunci cand se urmareste invatarea sau consolidarea deprinderii de mers si a variantelor acesteia ele pot
constitui teme de activitate.
In cadrul activitatilor de educatie fizica trebuie sa se urmareasca executia corecta a mersului ,
coordonarea ritmului respirator cu ritmul de deplasare si mentinerea unei atitudini corporale corecte in
timpul mersului.
Mersul se invata in coloana si in cerc, la inceput pe loc, apoi d i n deplasare.
Explicatia si demonstratia se vor face simultan,demonstrand miscarea din profil si din fata.
Exersarea incepe cu mers pe loc urmat de cel cu deplasare, mai intai liber, apoi in cadenta. Se vor
executa frontal, evitandu-se ritmurile lente sau accelerate.
Imprimarea cadentei se face prin semnale sonore, numaratoare, numirea piciorului, sau prin marcarea
fiecarei pasiri pe piciorul stang cu bataie din palme .
Exersarea va fi insotita permanent de corectarea atitudinii corpului, a capului a privirii spre inainte.
Mentinerea spatelui drept si a coordonarii miscarii de brate cu cele de picioare. Desfasurarea mersului pe
fond muzical sau cu cantec va stimula executia si autocontrolul copiilor.
Consolidarea deprinderii de mers se va realiza si prin adoptarea unor pozitii ale bratelor (lateral, sus,
oblic, inapoi, pe ceafa, pe sold, la spate), precum si prin efectuarea unor miscari ale membrelor superioare
-ridicari. inainte, inapoi, lateral, balansari.
Dupa ce copiii vor stapanii deprinderea de mers corect se va putea trece la invatarea unor variante
de mers.
Variantele de mers pot fi efectuate cu diferite pozitii ale bratelor si palmelor (pe sold, pe umar,
pe ceafa, lateral, sus, in fata, oblic, jos, cu pozitii sau miscari asimetrice) sau combinarea acestora .
Ritmul deplasarii difera in functie de structura variantei de mers sau de obiectivul urmarit. Pentru
fiecare varianta de deplasare se va adopta formatia cea mai adecvata (coloana, linie cu distante sau intervale
corespunzatoare.
Pentru realizarea unui mers corect si eficient educatoarea trebuie sa-si concentreze atentia in
urmatoarele directii:
- executarea mersului sa se realizeze cu bratul si piciorul opus,
- contactul labei piciorului cu solul sa se faca pe pingea, dupa care se ruleaza
intreaga talpa,
- la mersul de front contactul cu solul se va face pe toata talpa, cu piciorul bine intins din genunchi,
- in timpul mersului trunchiul este drept, barbia usor ridicata privirea inainte, iar bratele se misca
alternativ inainte si inapoi, usor indoite la nivelul coatelor.
Formarea deprinderii de mers se realizeaza prin: exercitii, jocuri si stafete.

- mers liber fara cadenta,

- mers in cadenta,
- mers cu pas de front,
- mers cu pas de gimnastica,
- mers pe varfuri, pe calcaie, pe marginea interioara sau exterioara a labei
piciorului,
- mers cu pas fandat,
- mersul piticului,
- mersul berzei,
- mersul elefantului,
- mers cu pasi incrucisati,
- mers „de-a busilea';
- mers cu spatele pe directia de deplasare,
- mers cu pasi adaugati,
- mers cu pas schimbat,
- mers cu pas de galop,
- mers cu pas de vals,
- mers cu pas de polca,
- mers pe loc,
-mers intr-o directie indicata,
- mers in coloana cate unul,
- mers in coloana cate unul tinandu-se de umeri,
- mers cu pasi mari,
- mers cu pasi mici,
- mers cu ridicarea accentuata a genunchilor,
- mers cu bataie din palme pe fiecare pasire
- mers cu picioarele departate,
- mers cu incetinirea si accelerarea ritmului,
- mers aplecat cu mainile pe genunchi,
- mers cu ridicarea genunchilor la orizontala,
- mers serpuit,
- mers serpuit cu ocolire de obstacole,
- mers cu pasire peste obstacole,
- mers cu sprijin pe palme (mersul ursului),
- mers in coloana cate unul combinat cu miscari ale bratelor si oprire la
semnal,
 - mers pe loc combinat cu mers inainte, inapoi cu oprire la semnal,
- mers in cerc,
- mers in coloana cate unul, combinat cu miscarea circulara a bratelor;
- mers ca 'trenul' cu mainile pe umeri, soldurile celui din fata;
- mers in lant de brate cu ocolire sau trecere pe sub si peste obstacole;
- mers obisnuit, combinat cu mers pe varfuri;
- mers obisnuit, combinat cu mers pe calcaie;
- mers obisnuit, combinat cu mers ghemuit;
- mers obisnuit, combinat cu mers in gen unchi at;
- mers obisnuit, combinat cu mers fandai;
- mers obisnuit, combinat cu marcarea pasului;
- mers cu un picior pe varf si celalalt pe calcaie;
- mers cu un picior pe partea interna si celalalt pe cea externa;
- mers obisnuit inainte si inapoi;
- mers cu pasi adaugati, combinat cu mers cu pasi incrucisati;
- mers cu pasi de urias combinat cu mersul piticului;
- mers pe loc si mers cu genunchi la piept;

- mers obisnuit combinat cu saritura pe ambele picioare;

ALERGAREA
Alergarea reprezinta o deprindere motrica naturala care asigura o deplasare mai rapida,prin miscarea
coordonata dintre picioare si brate, cu existenta unei mici faze de zbor.
In activitatea de educatie fizica, alergarea poate fi intalnita ca deprindere motrica singulara, dar in multe
cazuri se combina cu alte deprinderi cu care se constituie in structuri specifice jocurilor, stafetelor si
parcursurilor.
Alergarea se compune din pasi alergatori, care se repeta identic dand caracter ciclic miscarii. Pasul
alergator are urmatoarea structura:
- faza de sprijin pe unul din picioare (unilateral);
- faza de zbor, cand picioarele nu mai pastreaza contactul cu solul;
-faza de sprijin, de aceasta data pe celalalt picior, cand avem iarasi un
sprijin unilateral.
Se constata ca la alergare, spre deosebire de mers, deplasarea se realizeaza prin succesiunea fazelor de
sprijin cu faza de zbor inaintarea fiind asigurata de catre piciorul de sprijin care, prin impulsia realizata
la contactul cu solul, propulseaza corpul inainte.
Aceste miscari si pozitii difera in functie de varianta de alergare, dar in marea lor majoritate sunt comune
tuturor structurilor de alergare.
Pozitia trunchiului are o inclinare mai mare sau mai mica spre inainte in functie de viteza de depalsare,
sau de varianta de alergare. n nivel dat de tipul alergarii.
Bratele sunt indoite din cot la 90, cu mainile in prelungirea antebratelor, iar miscarea lor se efectueaza
numai din articulatia umarului, inainte si inapoi. Amplitudinea miscarii bratelor este data de viteza
alergarii. La viteze mai mari, amplitudinea este mai crescuta. Gatul si capul se afla, in toate situatiile, in
prelungirea corpului. Plecarea in alergare se face din diferite pozitii.
Concomitent cu insusirea tehnici de alergare se insista asupra corectitudinii miscarilor, pastrarea
tempoului uniform, a amplitudinii miscarilor si nu in ultimul rand asupra educarii actului respirator.
In timpul alergarii sunt intalnite urmatoarele greseli:
- alergare fara terminarea impulsiei.
- asezarea labei piciorului cu varful orientat defectuos ;
- alergare cu trunchiul inclinat inapoi;
- incrucisarea bratelor in fata corpului;
- intinderea bratelor din articulatia cotului.
Alergarea normala este cea mai simpla forma de alergare, se poate realiza in orice conditii si de
aceea este cel mai frecvent utilizata in activitatea de educatia fizica a prescolarilor, specificul acestei
variante este dat de faptul ca talpa ruleaza pe sol de la calcai spre varf, balansul in fata al piciorului
oscilant este mai putin avantat, trunchiul se afla usor inclinat inainte, bratele, indoite d i n cot, se misca
degajat pe langa corp, pasul avand lungime constanta si o frecventa moderata. Efectuata astfel alergarea
devine supla, relaxata, avand putine oscilatii in plan vertical, orizontal si lateral. Ritmul respiratiei este
constant, avand o amplitudine marita.
Alergarea se clasifica dupa:
- directia de deplasare;
- amplitudinea si forma miscarii pasului de alergare
- suprafata de deplasare;
- tempoul deplasarii.
Dupa directia de deplasare alergarea poale fi :
-inainte;
- inapoi;
- lateral;
- oblic;
Dupa amplitudinea si forma miscarii pasului de alergare :
- alergare obisnuita;
-alergare cu ridicarea coapselor (genunchii sus);
- alergare cu pendularea gambelor inapoi (calcaiele la sezuta);
- alergare cu pendularea gambelor inainte;
- alergare cu picioarele intinse in fata;
 - alergare cu picioarele intinse inapoi;
- alergare cu pasi incrucisati (prin fata, prin spate);
- alergare cu pasi adaugati;
- alergare cu trecere peste obstacole.

Dupa suprafata de deplasare:

- pe teren plat;
- la vale;
- la deal;
- pe teren variat.

Dupa tempoul deplasarii:

- lent;
-moderat;
-rapid;
- maxim,
Explicatia si demonstratia se fac din fata si din lateral. invatarea pasului de alergare necesita
explicarea cu precadere a contactului si rularii pe sol corecte a piciorului, ridicarea pronuntata a
coapsei, pozitia trunchiului, pozitia bratelor si coordonarea acestora cu miscarea picioarelor.
Demonstratia se face global si fragmentar, din profil evidentiindu-se faza de zbor. Demonstratia se
foloseste o data cu explicatia, care trebuie sa fie pe intelesul copiilor.
Invatarea pozitiei corpului, a contactului cu solul si a pozitiei si coordonarii bratelor cu miscarea
picioarelor se face i n i t i a l din alergare pe loc.
Miscarea corecta a picioarelor se insuseste prin exersarea alergarii cu genunchii sus si a celei cu
calcaiele la sezut, pe loc si d i n deplasare.
Pentru a forma capacitatea copiilor de a u t i l i z a alergarea in situatii variate, in faza de
consolidare a deprinderi se vor introduce
 exercitii de alergare pe directii diferite, cu schimbarea directiei de deplasare la semnal, sau cu
ocolirea unor obstacole.
 se poate alerga chiar si printre obstacole.
In toate formele de exersare a alergarii obisnuite se va insista asupra corectitudinii miscarilor, pastrarii
tempoului uniform, amplitudinii si ritmului respirator.
De aceea alergarea obisnuita, in etapele de invatare, nu se va exersa sub forma de intrecere, care ar
denatura miscarea.
Deoarece la varsta de 9-10 ani se incheie ultima etapa de dezvoltare a coordonarii actelor motorii,
este recomandat ca pana la aceasta varsta sa se formeze deprinderea corecta de alergare.
Alergarea efectuata in aer liber are o mare importanta igienica, contribuind la intarirea sanatatii. Efortul
depus in timpul alergarii ajuta la educarea vointei. Prin exercitii repetate copilul isi va forma
deprinderea unei alergari corecte, estetice si economice.
In structura activitatii de educatie fizica, alergarea de viteza isi gaseste locul in veriga de invatare,
consolidare, atunci cand este programata ca tema de lectie, dar si in verigile de organizare a
colectivului,si in cele de pregatire a organismului pentru efort, precum si in cadrul stafetelor, jocurilor
dinamice si a parcursurilor.
Alergarea ca deprindere motrica de baza este prezenta si in continutul jocurilor dinamice, asigurandu-le
caracterul solicitant si atractivitatea. Prin diversitatea in care se realizeaza, jocul dinamic devine la
randul sau un mijloc de consolidare a deprinderii de alergare.

Mijloace de invatare
- alergare pe loc;
- alergare intr-o directie indicata;
- alergare in cerc;
- alergare alternata cu mers;
- alergare alternata cu ghemuire;
- alergare cate doi, unul dupa altul;
- alergare in coloana cate unul cu oprire la semnal si apoi schimbarea de directie;
- alergare cu imprastiere si regrupare;
- alergare cu ocolire de obstacole;
- alergare cu trecere pe sub diferite obstacole;
- alergare cu imprastiere si regrupare la semnal in locuri indicate;
- alergare pe varfuri cu plecare si oprire la semnal;
- alergare cu trecere peste diferite obstacole;
-alergare organizata cu schimbare de ritm si de directie, in coloana cate unul sau cate doi;
- alergare cu ruperi ele randuri si trecere in diferite formatii;
- alergare cu sarcini: ocoliri de obstacole si purtarea unui obiect;
- trecere din mers in alergare si invers;
- alergare in ritm dirijat- mai tare, mai incet
- alergare serpuita;
- alergare cu trecere peste sau pe sub diferite obstacole;
- alergare cu plecari din diferite pozitii;
- alergare in linie dreapta in conditii de intrecere;
- alergare combinata cu trecere peste obstacole pe sub obstacole si printre obstacole;
- alergare libera, inainte si lateral
- alergare printr-un culoar;
- alergare pe o linie dreapta trasata pe sol;

SARITURA
Sariturile sunt deprinderi motrice naturale care au un larg caracter aplicativ in viata cotidiana a omului.
Sariturile presupun o solicitare mai mare, mai intensa a organismului copiilor din p.d.v. al executiei
prin momentul de impingere energica in picioare, implicand astfel forta acestora, prin coordonarea intre
miscarea bratelor si cea a picioarelor, amortizarea la aterizare si nu in ultimul rand orientarea in spatiu si
timp.
 In functie de tipul de saritura si gradul lor de dificultate acestea influenteaza educarea unor
trasaturi pozitive ale personalitatii prescolarilor (hotarare, curaj, vointa, stapanire de sine, incredere in
fortele proprii).
Sariturile sunt actiuni motrice in care corpul paraseste solul, pentru a reveni dupa un timp mai
scurt sau mai lung. Acest lucru se realizeaza prin impulsia energica a picioarelor pe sol, fapt ce asigura
autopropulsarea.
Executarea sariturilor impune cunosterea unei tehnici de executie a miscarilor specifice sariturii
respective, aceasta reprezentand conditia de baza pentru o executie corecta si eficienta a sariturii .
Sariturile dupa structura lor pot fi:
Sarituri pe loc -cu desprindere pe verticala si impingere pe 1 sau 2 picioare
Cu deplasare
- sarituri cu desprindere de pe un picior, sau 2 in lungime si in inaltime;
- sarituri cu desprindere de pe doua picioare, in lungime, in inaltime si in adancime;
- sarituri succesive pe un picior
Sarituri ca mingea
Descrierea executiei
Din pozitia stand, cu mainile pe solduri se realizeaza o impingere energica in picioare in urma careia se
produce o saltare – desprindere pe verticala a corpului copilului. Aceasta desprindere va fi mai mare sau
mai mica in functie de forta proprie de impingere a fiecarui copil Aterizarea se va face prin amortizare
realizata de semiindoirea genunchilor si rularea talpilor de pe pingea pe calcaie .

Mijloace de invatare :
- stand, ridicare pe varfuri si revenire ( bratele pot fi pe sold, pe langa corp,pe umeri );
- stand, usoara indoire a genunchilor si revenire;
- stand, desprindere pe verticala, revenire;
- sarituri ca mingea pe loc legate, realizate individual sau pe perechi sau in diferite formatii de cerc,
sir, coloana
- jocuri cu deprinderea de saritura pe ambele picioare sau intr-un picior;
- sarituri cu deplasare in diferite directii, inainte, inapoi, lateral stanga- dreapta si intoarcere.
Saritura in lungime de pe loc
Din pozitia stand departat cu bratele inainte se executa balansarea bratelor inapoi, odata cu
indoirea genunchilor, se realizeaza impingerea energica in picioare simultan cu ducerea bratelor spre
inainte. Are loc desprinderea in lungime si urmata de aterizare in pozitia ghemuit.
Demonstrarea si explicarea sarituri se va face concomitent din profil si din fata.
Mijloace de invatare :
- stand departat, bratele inainte, balansarea
bratelor inapoi, odata cu indoirea genunchilor si revenire;
- ghemuit, ridicare in stand, odata cu ducerea br. inainte, revenire;
- stand departat, bratele inainte, balansarea
bratelor inapoi, odata cu indoirea genunchilor, revenire si trecere in ghemuit;
 - stand departat, bratele inainte, balansarea
bratelor inapoi, odata ou indoirea genunchilor, impingere si saritura spre inainte cu aterizare in
ghemuit;
- stand, sarituri cu deplasare inainte pe ambele picioare – „ broscute”
- ghemuit, sarituri cu deplasare inainte dlin ghemuit in ghemuit;
- sarituri in lungime de pe loc;
- jocuri cu deprinderea de saritura in lungime de pe loc;
- stafete care sa cuprinda si deprinderea de saritura in lungime de pe loc

Saritura in adancime
Stand departat pe banca de gimnastica, cu bratele inainte, se executa balansarea bratelor inapoi,
simultan cu indoirea genunchilor se realizeaza impingerea in picioare concomitent cu ducerea bratelor spre
inainte, realizandua-se desprinderea si zborul spre sol,cu aterizare in pozitia ghemuit .
Demonstratia se realizeaza din profil si cu fata spre executanti odata cu explicatia punandu-se
accent pe aterizare.
Formatia de lucru este coloana, la inceput pe una apoi in stadiul de consolidare pe 3-4. O atentie deosebita
trebuie sa acordam stabilitatii aparatelor de pe care se va sari, precum si pregatirea zonei de aterizare,
corespunzator inaltimii aparatelor. Pentru insusirea corecta a sariturii in adancime trebuie sa executam
cateva exercitii pregatitoare, la inceput pe sol apoi de pe banca.
Exercitiile pregatitoare se vor adresa miscarii corecte de aterizare amortizare pe doua picioare cu
accent pe indoirea accentuata a genunchilor, ducerea bratelor inainte si mentinerea capului sus.
Greseli:
- lipsa de coordonare in timptil zborului;
- in timpul zborului nu se executa extensia.
- aterizare rigida si dezechilibrata;
- nu se aterizeaza langa banca in ghemuit;
- se pun mainile pe saltea.

Mijloace de invatare:
- stand, sarituri pe ambele picioare, pe loc;
- stand, ridicarea bratelor sus, trecere in ghemuit;
- ghemuit, ridicare in stand odata cu ridicarea bratelor inainte, revenire;
- stand departat, balansarea bratelor inapoi, odata cu
indoirea genunchilor, ridicarea bratelor sus si trecere in ghemuit;
- ghemuit saritura pe verticala si revenire
- stand departat pe banca de gimnastica, saritura cu
pasire si aterizare in ghemuit;
- saritura in adancime;
-jocuri cu deprinderea de saritura in adancime;
- stafete cu deprinderea de saritura in adancime si o alla deprindere motrica de baza.
Exercitii cu deprinderea de saritura
 - „Sarituri ca mingea, ca lacusta';
- stand, santun usoare pe ambele picioare pe varfuri, pe loc mainile pe solduri;
- „Sarituri ca vrabiuta', „ca broasca';
- stand, sarituri pe ambele picioare cu deplasare inainte si inapoi, cu bratele in diferite pozitii: sus,
lateral, oblic, pe sold;
- stand departat cu mainile pe solduri, sarituri din aceasta pozitie cu deplasare inainte si inapoi;
-„Sarituri ca iepurasul';
- ghemuit, sarituri din ghemuit in ghemuit cu bratele in diferite pozitii;
- din sprijin ghemuit pe un picior, celalalt inapoi indoit sau in alta pozitie, sarituri cu deplasare;
- saritura in adancime de pe banca si aterizare in ghemuit pe o saltea;
- sarituri intr-un picior pe loc sau cu deplasare inainte, cu mainile in diferite pozitii;
- sarituri pe ambele picioare cu deplasare in diferite directii;
- sarituri pe loc cu ridicarea simultana a genunchilor la piept;
- sarituri pe loc, atingand cu mana un obiect suspendat;
- sarituri pe loc, atingand cu fruntea diferite obiecte suspendate;
- stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor in aer si aterizare cu ele apropiate,
genunchii indoiti, cxccutandu-sc pe loc si cu deplasare;
- stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor in aer si aterizare cu ele incrucisate;
- stand cu mainile pe solduri: saritura cu departarea picioarelor inainte- inapoi (cu forfecare);
- stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor lateral si revenire
- sarituri din ghemuit in ghemuit;
- ghemuit: saritura cu extensia trunchiului si ridicarea bratelor sus, cu aterizare in stand sau
ghemuit;
- stand pe un capac de lada, banca de gimnastica, saritura in adancime cu aterizare pe ambele
picioare si indoirea usoara a genunchilor;
- saritura cu ridicarea genunchilor si trecere peste o sfoara, o minge,
-stand cu mainile pe solduri: sarituri pe loc cu ducerea alternativa a unui picior lateral, inainte si
inapoi;
- stand cu mainile pe solduri: sarituri cu departarea si apropierea picioarelor lateral si inainte-inapoi cu
deplasare inainte, inapoi, lateral;

ARUNCAREA SI PRINDEREA

Aruncarea si prinderea constituie deprinderi motrice de baza cu un larg caracter utilitar, avand valoare aplicativa
multipla atat in viata cotidiana , cat si in activitatea de joc si cea recreativa. Multitudinea procedeelor de
aruncare si prindere, diversitatea obiectelor ce pot fi utizate, finalitatile urmarite cat si numeroasele posibilitati
de organizare a exersarii va contribui la dezvoltarea motricitatii generale a copiilor.

Aruncarea reprezinta proiectarea in spatiu a unor obiecte cu forme diferite prin actiunea fortei de aruncare
proprie fiecarui copil – individ.
 Prinderea consta in reactia spontana a membrelor superioare prin care se intercepteaza si se retine un
obiectul respectiv. O exersare, repetare multipla si indelungata a acestor miscari va conduce spre o precizie mai
mare in realizarea lor.
Invatarea si exersarea acestor deprinderi favorizeaza cresterea indicilor de coordonare motrica,
influenteaza forta si tonifierea musculaturii bratelor, educa viteza de reactie si executie a miscarilor , a
simtului chinestezic, a orientarii in spatiu si a aprecierii miscarii si deplasarii obiectului respectiv.
Exersarea pe perechi sau in grup, aruncarea unui obiect de la un partener la altul si prinderea acestuia
asigura formarea capacitatii de cooperare a copiilor.
Toate aruncarile si prinderile, indiferent de varianta, au unele elemente comune:
 toate aruncarile de pe loc au o pozitie de baza a picioarelor iar actiunea bratelor se realizaza in 3 variante
– de la piept, deasupra capului, deasupra umarului.
 aruncarile din deplasare au ca faze elanul, miscarile efectuate in timpul
aruncarii si faza finala;
 prinderea include faza de asteptare, faza de intampinare, faza de amortizare si faza de retinere.
Succesiunea invatarii :
- tinerea si transmiterea mingii cu 2 maini;
- rularea mingii pe sol cu mana indemanatica si apoi cu cealalta;
- prinderea mingii rostogolite pe sol-cu doua mani de pe loc si din deplasare;
- aruncare individuala si prindere cu 2 maini in sus si la perete.
Formatiile eficiente sunt cercul, sirul, sau liniile fata in fata.
Explicatia si demonstratia se realizeaza concomitent, educatoarea demonstrand miscarea din profil.
Prinzatorul se situeaza cu fata pe directia din care vine obiectul, cu picioarele departate,obiectul se va
intampina cu bratele intinse inainte.

In invatamantul prescolar se predau urmatoarele forme de aruncare,

 aruncarea cu una sau ambele maini, de pe loc sau din deplasare, la distanta, tinta sau partener.
Exersarea poate fi organizata frontal, pe perechi, pe grupe si individual. Invatarea incepe cu aruncarea
lansata cu doua maini de pe loc, cu rostogolirea mingii pe sol, apoi aruncarea azvarlita la distanta, tinta fixa si
tinta mobila.
Fiecare procedeu de aruncare-prindere va fi programat ca tema pe parcursul a mai multor activitati,
care sa asigure insusirea mecanismului de baza. Dupa invatare, aceste deprinderi vor fi consolidate in
stafete, jocuri dinamice.
Reusita procesului de instruire a aruncarilor si prinderilor esle conditionata de numarul obiectelor
asigurate pentru activitate, care sa permita un numar mare de repetari.
In etapa de invatare un rol deosebit il au demonstratiile si corectarile repetate, favorizand atat aruncarea cat
si prinderea, prin dimensiunea si greutatea obiectelor, cat si prin lungimea distantelor si suprafata tintelor.
In etapa de consolidare a acestora deprinderi se vor utiliza cu frecventa mare jocurile dinamice.
Gradarea exercitiilor de aruncare si prindere se poate realiza, in functie de complexitatea
miscarilor de aruncare prindere, in functie de volumul si intensitatea executiilor.
Inaintea aruncarii si prinderii mingii se va invata transmiterea mingii de la copil, la copil cu 2
maini, prin lateral stanga dreapta cu rasucirea trunchiului, pe deasupra capului, printre picioare.
La inceput aruncarea si prinderea se vor invata de pe loc, mingea se arunca cu ambele maini in sus
si se prinde, apoi mingea se arunca in sol si se prinde in momentul ricosarii, aruncare la perete si
prindere. Prinderea se invata mai greu decat aruncarea.
Mijloace de invatare
- stand cu mingea in mana: aruncarea mingii in sus si prinderea ei, cu doua
- stand cu mingea in fata, tinuta cu ambele maini, presarea ei (strangem mingea);
- stand, cu mingea tinuta in fata, jos, cu ambele maini, ridicarea ei sus, priveste mingea,
revenire;
- stand, cu mingea tinuta in fata, jos cu ambele maini, ghemuire cu asezarea mingii pe sol,
'ghemuieste-te cu mingea', revenire;
 - stand departat, mingea langa piciorul drept, indoirea trunchiului inainte, trecerea mingii langa
piciorul stang si revenire, apleca-te la minge, schimba locul mingii';
- rostogolirea mingii cu ambele maini, apoi cu o mana;
- stand departat, rostogolirea mingii inapoi printre picioare;
- sezand departat, trecerea mingii dintr-o parte in cealalta, langa bazin, cu ambele maini prin fata sau pe
sus;
- sezand departat, rostogolirea mingii printre picioarele unui scaunel asezat in fata la 2m distanta;
- stand sau sezand, aruncarea mingii in perete, in sus, cu cadere pe sol si prinderea ei;
- stand departat sau sezand, cu bratele lateral, trecerea mingii de
dintr-o mana in cealalta prin inainte pe sus si pe jos;
- stand sau sezand, ridicarea alternativa a unui picior cu trecerea mingii dintr-o mana in cealalta pe
sub piciorul indoit;
- sprijin pe genunchi, rostogolirea mingii pe sol cu doua maini, aplecare inainte pentru a lovi mingea
cu capul;
- sprijin pe genunchi, rostogolirea mingii alternativ cu o mana si cu cealalta, spre stanga si spre dreapta;
- stand, aruncarea mingii in sus cu ambele maini si prinderea ei tot cu ambele maini;
- din mers, rostogolirea mingii cu o mana pe l i n i a unui cerc;
- stand, aruncarea mingii cu o mana si prinderea ei cu doua maini;
- stand, aruncarea mingii cu ambele maini si cu o mana in perete, prinderea ei cu ambele maini;
- lovirea mingii in sol cu o mana si prinderea ei cu ambele maini;
- stand departat, aruncarea mingii inapoi printre picioare cu ambele maini si cu una;
- stand departat, trecerea mingii dintr-o mana in cealalta, cu schimbarea ei in fata sau in spate;
- stand departat, balansarea bratelor inainte cu trecerea mingii dintr-o mana in alta;
- stand departat, indoirea trunchiului inainte si rostogolirea mingii pe sol in jurul unui picior si a
ambelor picioare,
- stand departat, cate doi fata in fata, aruncarea mingii de jos cu ambele maini si prinderea ei;
- stand departat, aruncarea mingii in sus cu ambele maini si prinderea ei;
- stand departat, in formatie de cerc, aruncarea mingii spre stanga, apoi spre dreapta de jos si prinderea
la piept cu doua maini;
- rostogolirea mingii pe sol cu o mana, cu deplasare in diferite variante de mers si alergare, ocolind
mai multe obstacole sau rostogolind-o pe sub diferite obstacole;
- sprijin pe genunchi, lovirea mingii cu genunchiul si rostogolirea ei;
- asezat incrucisat, cu bratele intinse lateral, trecerea mingii dintr-o mana in cealalta (sus se schimba
mingea);
- sezat cu genunchi indoiti, mingea sub talpi, palmele sprijinite pe sol inapoi, rularea mingii cu
talpile, intre varfuri si calcaie, dinainte inapoi si dinapoi inainte;
- asezat, mainile sprijinite inapoi, cate doi fata in fata la 2m distanta,
lovirea mingii alternativ cu toata talpa, trimitand mingea partenerului;
- asezat, mainile sprijinite inapoi, cate doi fata in fata la 2m distanta, lovirea mingii cu varfurile
picioarelor;
- asezat departat, mainile sprijinite pe sol inapoia bazinului, lovirea mingii cu marginile interioare ale
labelor picioarelor, trimitand mingea de la un picior la altul;

Invatarea motrica in EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Etapele formarii deprinderilor motrice (invatarea motrica).
Formarea deprinderilor motrice poate fi prezentata din perspectiva celor trei domenii care sunt implicate in procesul
specific: psihologia, fiziologia si metodica.

Psihologia distinge urmatoarele etape in formarea deprinderilor motrice:

 etapa insusirii preliminare a bazelor exercitiului;

 etapa insusirii precizate a executiei;

 etapa consolidarii si perfectionarii deprinderii.

Fiziologia formuleaza, in general, trei etape ale procesului de formare a deprinderilor motrice:

 forma globala;

 forma elaborata;

 automatismul.

Teoria activitatilor motrice descrie patru etape ale formarii deprinderilor motrice, si anume:

 etapa informarii si formarii imaginii mentale, sau a configuratiei spatiale a miscarii (cognitiva);

 etapa miscarilor grosiere sau insuficient diferentiate;

 etapa consolidarii miscarii, a coordonarii fine;

 etapa perfectionarii si suprainvatarii.

Metodica educatiei fizice priveste procesul specific de formare a deprinderilor motrice, din punct de vedere al
metodologiei de instruire care se impune a fi folosita in fiecare etapa, pentru a putea fi realizate obiectivele propuse.

Prezentam in tabelul nr. 4, obiectivele si caracteristicile exersarii, pentru fiecare din etapele propuse.

In procesul de formare a deprinderilor motrice pot fi intalnite doua fenomene, transferul si interferenta, cu implicatii
asupra calitatii insusirii informatiei.

Transferul defineste influenta pozitiva exercitata de o deprindere anterior formata, asupra procesului de formare a unei
deprinderi noi.

De exemplu, stapanirea la nivel corespunzator a tehnicii de realizare a driblingului, se repercuteaza pozitiv asupra
insusirii aruncarii la cos din dribling, prin scurtarea timpului de invatare, dar mai ales prin faptul ca atentia elevului poate
fi concentrata in special pe momentul aruncarii.
Interferenta desemneaza influenta negativa exercitata de o deprindere deja insusita, asupra procesului de formare a unei
deprinderi noi. Ca exemplu, planificarea in acelasi timp a sariturii in lungime cu elan si a sariturii in inaltime, poate
ingreuia procesul de invatare, avand in vedere aspectele diferentiate in ceea ce priveste tehnica de realizare a fazelor de
elan, bataie-desprindere, zbor si aterizare.

Etapa Obiective Caracteristicile exersarii

1. Etapa initierii in - formarea unei reprezentari clare - abordarea analitica a deprinderii

bazele tehnice de asupra deprinderii
- folosirea preponderent a
executie a
deprinderilor motrice - formarea ritmului general de explicatiei, demonstratiei
executie cursiva a deprinderii
- predomina volumul efortului
- preintimpinarea sau corectarea
greselilor tipice de executie

2. Etapa consolidarii - formarea tehnicii de executie, in - exersare in conditii relativ

deprinderilor motrice concordanta cu caracteristicile
spatiale, temporale si dinamice
optime
- intarirea legaturilor temporale
- corectarea greselilor individuale
constante, standardizate
- se creeaza premisele unei exersari
in conditii variabile
- creste intensitatea efortului,
autocontrolul executiei

3. Etapa perfectionarii - cresterea numarului variantelor de - exersarea in conditii cat mai

deprinderilor motrice executie a fiecarei deprinderi
- executarea unor combinatii
tehnice, sau alte inlantuiri de
elemente
variate, apropiate de practica
competitionala
- exersarea unor legari de elemente,
sau scheme tehnico-tactice

- asigurarea premiselor pentru - creste complexitatea efortului

trecerea la priceperile motrice

Tabelul nr. 4 obiectivele si caracteristicile exersarii in invatarea motrica