UNIVERSITATEA DE VEST,, VASILE GOLDIŞ’’ ARAD

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

LICENŢĂ

Coordonator ştiinţic
Prof. Lect.univ.

Student

1
 UNIVERSITATEA DE VEST,, VASILE GOLDIŞ’’ ARAD

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE PRIN INTERMEDIUL

JOCULUI DE FOTBAL

Coordonator ştiinţific
Prof. Lect. Univ. Bitang Viorel Virgil Ioan

Student

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE
1.1Consideraţii generale
1.2 Gradul de actualitate al lucrării
1.3 Ipotezele cercetarii
1.4 Scopul şi motivarea alegerii temei

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ A LUCRĂRII

2.l.Aspecte metodice privind dezvoltarea calităţilor motrice
2.2 Modelul jocului şi modelul jucătorului la vârsta de 16 – 18 ani
2.3.Metode pentru dezvoltarea vitezei
2.4.Metode pentru dezvoltarea îndemânării
2.5.Metode de antrenament folosite pentru dezvoltarea calitatilor motrice
2.5.1.Antrenamentul cu intervale
2.5.2.Antrenamentul în circuit

CAPITOLUL III ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.l.Organizarea şi desfăşurarea experimentului
3.2.Experimentul propriu-zis

3
CAPITOLUL IV. MIJLOACE FOLOSITE PENTRU DEZVOLTAREA
CALITĂŢILOR MOTRICE - VITEZA ŞI ÎNDEMÂNAREA
5.1.Mijloace folosite pentru dezvoltarea vitezei
5.2.Mijloace şi jocuri folosite pentru dezvoltarea îndemânării
5.3.Mijloace şi jocuri folosite prin metoda cu intervale
5.4.Mijloace folosite prin metoda în circuit

CAPITOLUL V. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

CAPITOLUL VI . CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

4
CAPITOLUL I
INTRODUCERE

1.1 Consideraţii generale

Activităţile de educaţie fizică şi sport se precizează sub forme foarte variate, atât a
structurii motrice cât şi din punct de vedere al particularităţilor funcţionale. Ele au
funcţionalităţi biologice, psihologice şi sociale, satisfăcând nevoile vitale ale creşterii şi
dezvoltării fiinţei umane. Activităţile corporale sunt activităţi sociale complexe ale căror
funcţii trebuie privite în raport cu direcţiile esenţiale ale efectelor lor asupra dezvoltării,
perfecţionării şi valorilor capacităţilor umane fizice şi psihice.

Pe plan practic educaţia fizică şi sportul, procesele de pregătire ce stau la baza

acestora, trebuie neapărat legate de implicaţiile raportului om muncă şi viceversa. Aşa
cum fiecare specific de muncă solicită o anume pregătire fizică, tot aşa şi fiecare
cetăţean trebuie educat şi din punct de vedere fizic, pentru a face faţă solicitărilor
diferenţiate şi diversificate ale procesului muncii.

Cu alte cuvinte în ansamblul mijloacelor şi preocupărilor referitoare la

organizarea unor valori aferente perfecţionării însuşirilor fizice cât şi a celor ce definesc
profilul moral al cetăţenilor ţării noastre însemnătatea acţiunii educaţionale în domeniul
mişcării sportive este cu atât mai mare cu cât valorile ei - intelectuale, morale, estetice,
afective - constituie o resursă inestimabilă chiar pentru realizarea performanţelor
sportive.
Elementele de referinţă ale educaţiei fizice şi sportului trebuie concepute şi prospectate
în mai multe direcţii: dezvoltarea fizică armonioasă; priceperi, deprinderi şi calităţi

5
motrice menite să opţioneze randamentul omului in procesul de învăţătură şi producţie,
precum şi posibilitatea de a-si organiza util timpul liber; cunoştinţe şi capacităţi
organizatorice şi tehnice necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor
independente şi colective; calităţi şi comportamente morale, intelectuale şi estetice şi
caracteristice omului societăţii democrate.

În activitatea profesională a oricărui cetăţean, dar cu precădere în cea de

perfecţionare sportivă, nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice are o deosebită
importanţă. Se consideră că întreaga varietate de acţiuni motrice efectuate de individ in
activitatea cotidiană sau cea sportivă se realizează corect, sau mai puţin corect, în raport
direct cu gradul de dezvoltare a calităţilor motrice.

Fotbalul în evoluţia sa pe plan mondial, are în etapa sa actuală ca trăsătură

comună la toate echipele de mare performanţă efortul din ce în ce mai susţinut pe toată
durata jocului, in vederea obţinerii victoriei. Jocul a devenit perfect echilibrat, cu valenţe
deosebite ofensive, foarte colectiv, cu un ritm diversificat pe fondul unei pregătiri
atletice complete; cu angajament fizic total. Acest joc solicită în mare măsură
manifestarea factorului fizic determinat de conţinutul efortului depus. Mărirea densităţii
motrice în fiecare unitate de timp, se explică printr-un număr ridicat de acţiuni de joc.
Un jucător al echipelor de elită al fotbalului mondial efectuează într-un minut 1-2 sau
chiar 3 acţiuni de viteză, o săritură, un duel aerian, o acţiune tehnică individuală. În
general, toate minutele de joc sunt active, şi chiar dacă în unele efortul poate stagna,
aceasta se face cu intenţia amplificării sale fizice în fazele ce urmează.

1.2 Gradul de actualitate al lucrării

În ceea ce priveşte calităţile motrice, se evidenţiază o predominare a vitezei,

manifestată în formele ei de deplasare, execuţie, reacţie; precum şi plasarea, circulaţia şi
manevrarea mingii.

6
 Viteza este corelată cu alte calităţi motrice şi se desfăşoară în regim de rezistenţă
şi de forţă cu rolul decisiv al îndemânării în realizarea combinaţiilor tehnico-tactice.

Acest fotbal, datorită condiţiilor de continuă profesionalizare, datorită vastei sale

socializări, implică în desfăşurarea pregătirii şi a jocurilor tot mai multe componente şi
procese psihice care devin elemente principale de motivaţie şi de declanşare a
potenţialului fizic. Factorii care acţionează asupra pregătirii fizice şi asupra dezvoltării
calităţilor motrice, determinându-le volumul şi intensitatea, se transferă tot mai mult din
afară în jocul propriu-zis, mai ales acelea care sunt legate de prestigiul naţional, de
interesele sociale etc.

Aceasta psihologizare a pregătirii fizice, corelată cu evoluţia pe plan tehnic, tactic

şi competiţional al fotbalului, a accentuat unele componente ale factorului fizic, le-a dat
noi dimensiuni şi forme de exprimare. Volumul general de efort a sporit într-o proporţie
considerabilă, în comparaţie cu perioada de timp relativ apropiată, sau faţă de unele
jocuri ce se desfăşoară pe baza unor principii învechite. Această creştere a efortului este
reprezentată în primul rând de numărul mare de întâlniri oficiale sau cu caracter de
pregătire, de particularităţile şi miza lor, de solicitările fizice concretizate în alergări în
distanţă totală de 6-9 km de majoritatea jucătorilor, in acţiuni de viteză şi submaximă în
număr de 80-140 pe distantă, care variază, în total de la 700-2500-3000 m, în 40-80 de
contacte fizice directe cu adversarii, 80-120 sărituri şi alte acţiuni de ordin fizic al
întoarcerii, schimbări de direcţii, căderi, sărituri etc.

Pentru ca acest efort foarte ridicat, prestat de jucători în competiţii şi

antrenamente să poată permite o corespunzătoare menţinere a formei sportive, o
prospeţime fizică şi psihică, prin aceasta o bună folosire a bagajului tehnic, o lucidă şi
activă tactică, trebuie să fie îmbinat cu procedee optime şi complexe de refacere,
realizate prin mijloace şi metode instructiv-educative, medicale, psihice şi sociale. După
cum o dovedesc cercetările metodice-ştiinţifice contemporane, dirijarea şi varietatea

7
mijloacelor de recuperare, de odihnă, reprezintă o cerinţă esenţială a antrenamentului
sportiv, determinând într-un mod hotărâtor eficacitatea lucrului activ pentru
perfecţionarea fizică-tehnică şi longevitatea fotbalistică a jucătorului.

Întrucât acţiunile de joc reprezintă sisteme funcţionale complexe, competiţionale

fizice, sunt educate şi dezvoltate în asemenea măsură, încât ele devin părţi organice ale
elementelor tehnico-tactice, suportul şi condiţia de efectuare a acestora. Aceasta se
realizează atât prin folosirea în vederea pregătirii fizice a mijloacelor tehnice şi tactice,
cât şi prin condiţionarea realizării elementelor tehnice şi tactice în regim de viteză, forţă
şi rezistenţă în cazul perfecţionării lor.Aceasta lucrare are la baza urmatoarele ipoteze de
cercetare.

1.3 Ipotezele cercetãrii

1.Dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a

organismului.

2.Dacã jucatorii işi adapteazã intreaga pregãtire în conformitatea cu cerinţele

calitãţilor psiho-motrice viteza şi indemanarea, care se impun la acest nivel, atunci
potenţialul valoric al tinerilor poate dobândi valenţe superioare, la testãrile periodice la
care vor fi supuse

3.Imbunãtaţirea jocului echipei şi a pregatirii fizice prin mijloace de atletism

-imbunãtãţirea jocului printr-o pregatire tehnico-tactica eficientã

-creşterea rolului jucatorilor in obţinerea rezultatelor pozitive

1.4 Scopul şi motivarea alegerii temei

În această lucrare încercăm să clarificăm, pe cât posibil, problema dezvoltării

calităţilor motrice, cu ajutorul mijloacelor specifice jocului de fotbal. Lucrarea îşi
propune să aducă în faţa specialiştilor un material metodic, cu conţinut ştiinţific şi

8
sistematizat care să stea la baza procesului de antrenament, mai ales în perioada
precompetiţională şi competiţională. Exerciţiile propuse sunt destul de uşor de realizat,
nu necesită cheltuieli de efort în plus. Cerinţa modelării dezvoltării calităţilor motrice pe
lângă corelarea cu pregătirea tehnică şi tactică se realizează şi în ceea ce priveşte
conţinutul, structura şi dinamica efortului specific.

Un alt scop al lucrarii este aprofundarea cunostiintelor proprii, în calitate de

antrenor de fotbal, şi viitor profesor de educaţie fizică şi sport, in domeniul instruirii si
pregatirii echipelor de juniori І, in special a pregatirii fizice.

CAPITOLUL II
FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ A LUCRĂRII

2.1. Aspecte metodice privind dezvoltarea calităţilor motrice de bază

Acţiunile motrice se efectuează în principal în prezenţa a patru calităţi motrice de
bază şi anume: viteza, forţa, rezistenţa şi îndemânarea; precum şi pe seama unor forme
de manifestare a acestora, viteză de reacţie, de execuţie, forţă generală sau specifică;
rezistenţă generală sau specifică, forţă in regim de rezistentă etc. Prin pregătirea fizică se
urmăreşte hipertrofierea componentelor motrice, respectiv a calităţilor motrice.
În procesul dezvoltării calităţilor motrice se pleacă de la premiza că în proporţii diferite
toate calităţile motrice sunt dezvoltabile şi educabile. Se urmăreşte realizarea unor
disponibilităţi de performanţă superioară pentru fiecare calitate motrică, precum şi
pentru calităţile motrice însumate.

9
 Nivelul maximal al unei calităţi motrice suplineşte într-o oarecare măsură
carenţele în dezvoltarea şi educarea altei calităţi motrice. S-a stabilit totuşi că odată cu
creşterea măiestriei, capacitatea de suplinire reciprocă a calităţilor motrice are tendinţa
de restrângere. Aceasta are drept consecinţă necesitatea de a se dezvolta toate calităţile
motrice cu accent pe cele dominante. Calităţilor motrice le sunt proprii unii parametrii
prin intermediul cărora se
pot determine valoarea şi contribuţia fiecăreia la realizarea diferitelor acţiuni motrice.
Astfel, pentru determinarea valorii forţei se utilizează ca parametru etalon încărcătura
pentru viteză repeziciunea mişcărilor; pentru rezistenţă durata acţiunii; iar pentru
îndemânare complexitatea şi precizia acţiunii.
Apreciind măsura în care aceşti parametri sunt prezenţi, mai mult sau mai puţin,
într-o acţiune motrică sau un şir de acţiuni, ne dăm seama de rolul, de contribuţia
calităţii sau calităţilor motrice în executarea acţiunilor respective. În fond acţiunea
motrică, simplă sau complexă, este rezultatul multiplelor forme de combinare a
calităţilor motrice cu elemente de tehnică. Nici o acţiune motrică, indiferent cât de
simplă ar fi structura ei, nu este susţinută doar de o singură calitate motrică, ci de
rezultanta combinării în proporţii diferite a două sau a mai multe calităţi sau forme de
manifestare a acestora.

Intercondiţionarea dintre calităţi motrice în efectuarea acţiunilor de mişcare este

atât de variată, încât fiecare calitate motrică trebuie privită şi ca factor determinant care
condiţionează manifestarea celorlalte.

Dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a

organismului. Capacitatea de efort se dobândeşte, în special, în cadrul unui proces de
instruire, care urmăreşte dezvoltarea calităţilor motrice, perfecţionarea acestora
determinând şi adaptarea organelor, funcţiilor şi sistemelor organismului la nivel
superior de solicitare.

10
 Capacitatea de efort a organismului are influenţe favorabile în special în activitatea
sportivă de performanţă, dar ea se răsfrânge şi asupra activităţilor psihice. Dezvoltarea
calităţilor motrice impune o riguroasă obiectivizare a procesului de pregătire a juniorilor.

Obiectivizarea procesului de pregătire se referă la stabilirea unor modalităţi

concrete de apreciere cantitativă şi calitativă a progreselor, pe baza cărora să se poată
evalua şi valorifica metodele, procedeele şi mijloacele folosite.

Dezvoltarea calităţilor motrice reprezintă un domeniu care ne oferă posibilităţi largi

şi concrete de apreciere obiectivă a progreselor realizate de elevi, a calităţii muncii
efectuate de elevi şi profesor.

Obiectivizarea procesului de dezvoltare a calităţii motrice pretinde profesorului:

 să cunoască nivelul de pregătire al elevilor, de la ce stadiu porneşte;

 să stabilească probe şi norme specifice fiecărei calităţi motrice şi să le aplice

periodic în activitatea practică;

 să elaboreze modelul final privind dezvoltarea calităţilor motrice şi structurile;

 de exerciţii utilizate pentru realizarea acestuia;

 să ţină o evidenţă precisă a tuturor datelor obţinute şi să o utilizeze, corespunzător

pentru aprecierea critică a activităţii desfăşurate, reţinând învăţămintele ce se
impun.

Înfăptuindu-se în legătură indisolubilă cu învăţarea acţiunilor, procesul de educare a

calităţilor motrice şi a altor însuşiri ale tinerilor legate de aceasta este
orientat la vârsta şcolară în aşa fel încât sa contribuie la manifestarea deplină a acelor
calităţi motrice pentru progresul cărora pe anumite trepte ale dezvoltării autogenetice, sa
creeze cele mai favorabile premise biologice, precum şi a tuturor capacităţilor a) căror
rol este foarte important pentru însuşirea priceperilor şi deprinderilor motrice; să

11
lărgească posibilităţile funcţionale ale organismului.

Problemele cele mai de seamă în metodica dezvoltării calităţilor motrice în

etapele dezvoltării autogenetice a organismului sunt multilaterale înrâuririlor, corelarea
eforturilor cu posibilităţile funcţionale ale organismului în creştere, corespondenţa dintre
factorii de influenţare şi particularităţile etapelor dezvoltării autogenetice. Spre
deosebire de concepţiile anterioare, în perioada maturizării -14-19 ani nu este o etapă de
criză sau de menajare din punct de vedere a dezvoltării susţinute a calităţilor motrice,
din contră, în cadrul acestei vârste aproape toţi indicii fizici sunt în creştere, iar din
punct de vedere motric adolescentul ajunge la o capacitate fizică şi de muncă optimă.
Dereglările care pot să apară, în special sub aspectul îndemânării, se datorează
insuficienţei consolidării a coordonării în perioadele anterioare. În această etapă se
realizează o consolidare şi chiar o finalizare a dezvoltării unor calităţi motrice. Forţa şi
rezistenţa pot fi dezvoltate intens, nemaiţinându-se seama de restricţiile etapei
precedente 10 - 14 ani. Dar, lucru demn de reţinut, este clar că nu există limită inferioară
de vârstă pentru începerea dezvoltării calităţilor motrice. Există doar metode şi mijloace
adecvate acesteia, perioade de dezvoltare mai intensă şi de relativă stagnare.
În ceea ce priveşte vârstele optime la care se poate acţiona intens pentru
dezvoltarea fiecărei calităţi motrice în parte avem în vedere că viteza şi formele ei de
manifestare pot fi influenţate favorabil între 10-18 ani, acţiunile pentru dezvoltarea lor
putând începe de 5-6 ani. Trebuie reţinut faptul că există o perioadă mai puţin favorabilă
cuprinsă aproximativ 13-14 ani, determinată de apariţia tulburărilor pubertare.

Îndemânarea se dezvoltă între aceleaşi limite de vârstă ca şi viteza. Din analiza

datelor de mai sus rezultă că vârstele cele mai favorabile din punct de vedere al
randamentului pentru dezvoltarea cu mijloace specifice, a vitezei şi îndemânării sunt
cele mici, iar pentru rezistenţă şi forţă vârstele mai mari
Un element de mare importanţă în dezvoltarea planificată a calităţilor motrice este

12
evidenţa. În concepţia modernă a planificării, evidenţa constituie un factor de mare
valoare, datele pe care le furnizează determinând întregul proces. Sensul optim al relaţiei
ce trebuie respectat în sistemul de planificare este următorul: evidenţă - analiză –
planificare. Din relaţia de mai sus desprindem uşor rolul evidenţei, putând afirma că fără
date concrete, fără o analiză temeinică a acestora nu se poate concepe o planificare
corectă.
O evidenţă bună se poate realiza numai prin constanţa indicilor stabiliţi pentru
aprecierea dezvoltării calităţilor motrice pe o durată precisă. Unul din factorii de bază
pentru realizarea multora dintre acţiunile motrice îl constituie capacitatea de efort fizic
prin care în general, se înţelege capacitatea organismului de a presta un lucru mecanic
cât mai crescut şi a-l menţine un timp cât mai îndelungat. Capacitatea fizică se
îmbunătăţeşte ca urmare a participării sistematice a exerciţiilor fizice care favorizează,
în special dezvoltarea calităţilor motrice - forţa, viteza, rezistenţa şi are drept urmare
creşterea gradului de adaptare a organelor şi sistemelor organismului la solicitări
superioare. Cantitatea şi calitatea efortului depus în cadrul procesului de dezvoltare a
calităţilor motrice şi de însuşire, consolidare şi aplicare a priceperilor şi deprinderilor
motrice au un rol foarte important în dezvoltarea capacităţilor fizice.

Efortul presupune acte motrice la baza cărora stau contracţiile musculare din
transformarea energiei chimice în energie mecanică la nivelul muşchilor activi. În timpul
efortului, organismul consumă cantităţi mai mari sau mai mici de oxigen care au
menirea să contribuie hotărâtor la refacerea substratului energic.

În funcţie de acoperirea integrală sau parţială a cerinţelor de oxigen într-un efort

fizic dat, acesta devine predominant aerob sau anaerob.

Aşa cum reiese din literatura de specialitate şi practică a confirmat, faptul că

fotbalul modern nu poate fi abordat decât în măsura în care jucătorii sunt posesorii unor
calităţi motrice dezvoltate şi a unei pregătiri fizice superioare. În condiţiile

13
antrenamentului sistematic, continuu ca volum şi o intensitate corespunzătoare perioadei
şi etapei de pregătire, este necesar să se asigure pe lângă capacităţile motrice de bază
viteză, forţă, îndemânare, rezistenţă şi capacitatea de efort specifică jocului.

În cadrul lecţiilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice la copii şi juniori avem

câteva indicaţii metodice de care nu putem face abstracţie:
- predominanţa laturii instruirii calitative a tuturor jucătorilor şi mai puţin a informării
echipelor;
- respectarea particularităţilor de vârstă, urmărind:
- evitarea abuzurilor de eforturi statice;
- evitarea exerciţiilor de tracţiune numai cu ajutorul braţelor;
- evitarea efectuării săriturilor în număr mare;
- dezvoltarea normală a forţei şi a rezistenţei;

- accentuarea dezvoltării îndemânării, a vitezei sub toate formele de manifestare şi a

dezvoltării fizice corecte şi armonioase.

Conţinutul lecţiilor urmăreşte o instruire calitativă prin rezolvarea următoarelor

sarcini:
- însuşirea elementelor din şcoala alergării şi săriturii, elemente strict necesare realizării
unei execuţii corecte;
- dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă;
- dezvoltarea calităţilor motrice.

Întreaga gamă de exerciţii cuprinse în lecţii de dinamică, cu influenţă multilaterală.

În pregătirea juniorilor de 16-18 ani avem drept obiective generate, îmbunătăţirea

calităţilor fizice şi pentru perfecţionarea deprinderilor şi cunoştinţelor dobândite în
perioadele anterioare, pentru satisfacerea la un nivel superior a cerinţelor jocului de atac
şi apărare, ca urmare a creşterii valorii individuale.

14
 Obiectivul pregătirii fizice la această vârstă îl constituie formarea tipului
constituţional viguros şi îndemânatic ca sarcina dezvoltării calităţilor motrice combinate,
cu ajutorul exerciţiilor tehnico-tactice cu accent pe îmbunătăţirea vitezei de reacţie şi
execuţie, a îndemânării şi rezistenţei la durata jocului.

În jocurile sportive calitatea motrică dominantă este rezistenţa în regim de viteză,

iar în fotbal avem de a face cu o rezistenţă în regim de viteză de execuţie şi deplasare,
forţă şi îndemânare.
Corelat cu precizarea calităţii motrice dominante avem de specificat şi efortul
caracteristic. Astfel în fotbal efortul este submaximal, variabil cu întreruperi mari şi
numeroase.

2.2 Modelul jocului şi modelul jucătorului la vârsta de 16 – 18 ani

2.2.1.Modelul jocului
Realizarea unui joc competitiv, superior organizat impune jucătorilor:
- permanenta informare în teren, în mod conştient, pentru rezolvarea eficientă a
multiplelor faze de joc;
- activizarea tuturor zonelor din teren, în ambele momente, prin eforturi susţinute
ale jucătorilor în cadrul grupurilor funcţionale;
- folosirea ritmului de joc ca armă tactică, prin accelerarea acestuia în diferite
perioade prestabilite sau în anumite situaţii de joc ( recuperare, construcţie sau
finalizare);
- menţinerea mingii în cadrul echipei printr-un dezvoltat joc colectiv ( în care
jucătorii să o reţină cât mai puţin) pentru realizarea unei siguranţe maxime în

15
 circulaţia mingii.

A. ÎN ATAC
- anticiparea fazei de apărare ( în apărare se păstrează un jucător în plus);
- activizarea „libero-ului” pentru crearea superiorităţii numerice în construcţie şi
finalizare;
- sincronizarea circulaţiei jucătorilor pentru acoperirea raţională a terenului;
- folosirea variaţiilor de ritm pe toată suprafaţa terenului cu accelerări în finalizare.

B. ÎN APĂRARE
- anticiparea fazei de atac ( 1-2 jucători plasaţi pe poziţii avansate);
- jocul „fără minge” prin schimbarea simultană şi rapidă a plasamentului din atac în
apărare, urmărind adversarii până la recuperarea mingii;
- marcajul continuu, în zona de circulaţie a mingii, prin presing, blocând
schimbarea direcţiei de atac a adversarului;
- jocul cu „libero” asigurându-se superioritatea numerică în jumătatea de teren şi în
zona de circulaţie a mingii.

2.2.2. Modelul jucătorului

A. DEZVOLTAREA FIZICĂ
- segmentele corpului dezvoltate proporţional;
- mobilitate normală în articulaţiile aparatului locomotor;
- indici crescuţi ai sistemului cardio-vascular şi respirator ( capacitate vitală
crescută 4500 – 5500 cm3);
- talia în jur de 165 – 170 cm pentru jucătorii de câmp şi în jur de 185 pentru
portari;
- greutatea în jur de 55- 67 kg pentru jucătorii de câmp şi 67 – 75 pentru portari.

16
 B.CALITĂŢI MOTRICE
- îndemânare în efectuarea elementelor de tehnică cu şi fără minge (alergări,
ocoliri, întoarceri, sărituri, opriri);
- viteză de reacţie, de deplasare şi de execuţie a procedeelor tehnico-tactice în
condiţii de joc;
- forţă pentru efectuarea starturilor, opririlor, întoarcerilor, săriturilor, lovirii mingii
cu piciorul şi cu capul precum şi pentru folosirea regulamentară a forţei corporale
în lupta cu adversarul;
- rezistenţă în regim de viteză şi de execuţii tehnico-tactice repetate, rezistenţă la
eforturi de intensitate submaximală şi maximală.

C. CALITĂŢI PSIHICE
- orientare în teren în funcţie de poziţiile şi acţiunile coechipierilor şi adversarilor,
precum şi decizie rapidă în a selecta şi folosi cel mai adecvat mod de acţionare;
- încredere în posibilităţile proprii şi ale coechipierilor, precum şi responsabilitate în
pregătire şi jocuri oficiale;
- corectitudine, combativitate, dăruire în realizarea scopului echipei – obţinerea
victoriei.

D. CALITĂŢI TEHNICO – TACTICE

- precizie în executarea deprinderilor tehnico – tactice specifice tuturor posturilor în
echipă, atât în fazele de atac cât şi în cele de apărare, în regim de forţă – viteză şi
de rezistenţă – viteză, în acţiune – principalele acţiuni tehnico – teoretice ale
jucătorilor pe compartimente şi ordinea lor în concordanţă cu frecvenţa de joc.

E. CALITĂŢI TEORETICE
- cerinţele fotbalului de performanţă (dezvoltare fizică, capacitate biomotrică,

17
 biofiziologică, psihologică, nivelul pregătirii tehnico – tactice, regimul de odihnă
– alimentaţie – refacere, relaţia pregătire sportivă – şcoală – familie);
- concepţia de joc şi dinamica jocului în cadrul sistemului modern de joc şi a
variantelor sale.

2.2.3. Probe şi norme de control

A. NORME FIZICE
- viteză 30 m = 3’7 – 4’1;
- viteză 60 m = 7’4 – 7’6;
- viteză 3 X 30 m = sub 40’’
- rezistenţă: testul Cooper (alergare = 3200 – 3300 m) ;
- forţa : de desprindere pe verticală = minimum 60 cm; săritura în lungime fără elan =
minim 245 cm; săritura în lungime cu elan = 5,00 – 5,50 m.
- forţa de învingere a propriei greutăţi: flotări la sol = minim 28; tracţiuni la bara fixă =
minim 14; genuflexiuni = pe piciorul puternic 20, pe piciorul slab 15.

B. NORME TEHNICE
- tras la poartă de la 16 m ( poarta împărţită pe verticală în trei părţi egale). Se execută
câte 10 lovituri, câte 4 consecutiv în părţile laterale şi 2 în partea centrală. Normă : 7
lovituri reuşite ( se execută cu şiretul plin, mingea trebuie să pătrundă în poartă prin aer.
- complex: preluarea mingii + conducere în linie dreaptă 20 m + conducere printre 5
jaloane aşezate la 2.5 m distanţă ( primul fiind aşezat la 32 m de poartă), iar şutul se
execută din „căciulă”. Se acordă trei încercări luându-se în considerare două dintre ele
( cele mai bune). Media timpului de execuţie sub 10 secunde, şuturi reuşite minimum 2
din 3.

2.3 Metode folosite pentru dezvoltarea vitezei

18
 Viteza se defineşte ca fiind „capacitatea de a executa rapid mişcarea” (N.G.
Ozolin)
În definirea vitezei nu sunt deosebiri semnificative, majoritatea specialiştilor
caracterizează viteza prin iuţeala (rapiditatea) cu care se efectuează acţiunile motrice în
structurile si combinaţiile cele mai diverse. Viteza are următoarele forme de manifestare,
care se exprimă distinct şi în jocul de fotbal:
Viteza reacţiei motrice sau viteza de reacţie, definită ca răspuns la stimuli şi
externi. Printre excitanţi, în cadrul,jocului de fotbal avem: mingea, deplasările
adversarului, ale coechipierului etc. Scăderea vitezei de reacţie se datorează lipsei de
concentrare, neatenţiei, stării de oboseala şi determina „pierderea startului" în diferite
acţiuni tehnico-tactice, a iniţiativei şi întâietăţii la minge;
Reacţiile motrice pot fi simple sau complexe. În cadrul reacţiilor simple avem de-
a face cu răspunsuri elaborate (însuşite, exersate) la excitanţi cunoscuţi. Reacţiile
complexe implica un proces de alegere, de selectare a răspunsurilor posibile. Ea nu a
fost exersată în prealabil în aceeaşi relaţie cu semnalul. Această variantă a vitezei de
reacţie este prezenta în jocul de fotbal. Deseori, situaţiile în raport de care se aleg
acţiunile de răspuns trebuiesc anticipate, pregătind anumite răspunsuri posibile înaintea
semnalelor.

2.3.1.Viteza de repetiţie sau viteza de deplasare

Viteza de repetiţie este implicată în acţiunile motrice care au în structura lor
mişcări ciclice ce se repetă într-o succesiune rapidă depinzând de mobilitatea proceselor
nervoase superioare (trecerea rapidă a centrilor nervoşi din stare de excitare in stare de
inhibiţie şi transmiterea influxului nervos spre grupele musculare agonisite şi sinergice).
Viteza de deplasare este necesară jucătorului de fotbal în majoritatea acţiunilor de joc.
Distanţa pe care o parcurge este relativ mică, până la 30-40 m şi depinde de faze de joc
şi de specificul postului. Deplasările jucătorului in teren se efectuează cu mingea, dar

19
mai cu seamă fără minge. Aceste deplasări se fac nu numai în linie dreaptă, ci de cele
mai multe ori, însoţite de schimbări de direcţie, de porniri şi opriri bruşte. Alegerile
jucătorilor efectuate pentru primirea mingii, demarcările, demarcările de lângă adversar,
urmărirea adversarului care conduce mingea spre poartă, schimbările de locuri etc. devin
eficace numai atunci când sunt efectuate cu rapiditate.

Viteza de execuţie măsoară viteza acţiunilor singulare. Ea este determinată de viteza de

conducere a impulsului de la sistemul nervos central spre muşchi, excitarea lui si
efectuarea mişcării. Frecvenţa maximă a paşilor poate ajunge la om la 5 repetări pe
secundă (C. Florescu şi colaboratori).

În jocul de fotbal, ca şi în alte ramuri sportive, ea se manifestă in corelaţie puternica

cu forţa şi rezistenţa, frecvenţa mişcărilor scăzând odată cu creşterea încărcăturii şi
duratei efortului.
Viteza de execuţie este calitatea care permite jucătorului să rezolve favorabil
situaţii de joc prin executarea rapidă a unui procedeu sau complex de procedee tehnice.
Ea se manifestă in mod special prin efectuarea unor suturi rapide şi scurte, fără
pendulare, spre poartă, driblinguri scurte, deposedări, fente etc.

Cei mai importanţi factori care asigură suportul biologic şi psihic al vitezei sunt:
mobilitatea proceselor nervoase superioare;

 alternanţa rapidă în centrii corticali ai excitaţiei şi inhibiţiei;

 capacitatea genetică de viteză;

 viteza de transmitere a impulsurilor nervoase;

 acţiunea şi precizia organelor receptoare ale semnalelor;

 ritmul optim de alternare a contracţiilor şi relaxărilor grupelor musculare;

20
  calitatea fibrei musculare şi valoarea surselor şi proceselor energetice (A.T.P.,
fosfocreatină);

 nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice (în mod special al forţei);

 capacitatea de concentrare şi mobilizare;

 intensitatea stimulului şi puterea excitaţiei (dozarea scurtă şi puternică).

Dezvoltarea vitezei trebuie să se facă pe un fond de odihnă, prea multe repetări

vor duce mai degrabă la dezvoltarea rezistenţei sau in cel mai bun caz a vitezei în regim
de rezistenţă. De asemenea, pentru dezvoltarea ei se cere o foarte bună încălzire a
organismului, creându-se o stare de excitabilitate optimă de eforturile de viteză.
Intercalarea în partea de încălzire a lecţiei de antrenament a unor exerciţii de
streching va fi benefică, limitând mult posibilitatea producerii unor accidente musculare
(rupturi, întinderi, contracţii etc.)
Având în vedere aceste argumente, activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasată
imediat după veriga de încălzire, înaintea oricărei alte activităţi obositoare. Numai în
aceste condiţii se poate asigura intensitatea în excitaţiile transmise de sistemul nervos
central.

În metodica dezvoltării vitezei trebuiesc evitate eforturile monotone, repetate la

nesfârşit deoarece vor avea răspunsuri negative ducând la plafonare, la atingerea unei
bariere limită peste carte nu se mai poate trece. Pentru a evita plafonarea vitezei este
indicat să se lucreze variat, din punct de vedere al metodelor si mijloacelor de pregătire
şi de foarte multe ori în condiţii uşurate (alergări la vale, alergări cu handicap, cu avânt
din spate, tractate etc.), pentru a se da senzaţia unei viteze crescute (posibil de memorat
motric) şi a învinge plafonul instalat abordând viteze crescute.

În literatura de specialitate căile de utilizare pentru dezvoltarea vitezei predomină

21
din atletism, sub denumire ce diferă de la autor la autor.

În sistemul de acţionare pe care l-am preconizat am folosit în mod special:

următoarele:
- Metoda repetărilor

- Metoda eforturilor variate

- Metoda sprinturilor cu intervale

A. Metoda repetărilor

Principala cale de dezvoltare a vitezei o reprezintă repetarea unor eforturi maxime

sau apropiate de maxim. Folosită în fotbal, trebuie să sufere anumite modificări care să o
apropie de specificul jocului. Se pot utiliza următoarele genuri de eforturi:
- repetări de eforturi specifice în viteza maximă sau submaximă, în condiţii obişnuite;
- repetări de eforturi specifice in viteza maximă sau submaximă în condiţii uşurate
- repetări de eforturi specifice în viteză maximă sau submaximală cu îngreuieri;

Recomand următoarele reguli de bază ale aplicării metodei:

 numărul repetărilor într-o serie trebuie să fie optim, adaptat la particularităţile
jucătorilor (3-5 repetări în 1 - 3 serii);

 numărul repetărilor se stabileşte astfel încât să poată fi efectuat cu intensitatea

propusă, avându-se in vedere că in cazul unui număr prea mare, scade intensitatea
(alegere), determinând efecte de viteză rezistentă sau chiar de rezistenţă;

 variaţia efortului în cadrul metodei este de intensitatea lucrului pe care noi îl

considerăm ca factor de progres in dezvoltarea vitezei. Aceasta se realizează prin
mărirea frecvenţei de alegere în parcurgerea unei distanţe sau prin mărirea
tempoului de execuţie a unor elemente tehnico-tactice:

22
  distanţa alergării (efortului) în viteză maximă, cumulată de la mai multe repetări şi
serii nu trebuie să fie mai mare de 500 m (2 x 5 x 50 m) şi să nu se aplice mai
mult de două ori pe săptămână (la acest volum);

 pauzele de revenire între repetări vor fi de 2 - 3' de regulă sub formă de mers sau
alergare uşoara, pauzele între serii vor fi mai mari de aproximativ 5 – 7 '.

În cadrul eforturilor cu mijloace specifice de joc se vor utiliza aceleaşi principii,

corelându-se viteza de execuţie cu bagajul motric al fiecărui jucător. Pentru atingerea şi
păstrarea vitezei maxime, jucătorii trebuie să facă eforturi volitive evidente. În cazul
măririi duratei efortului şi transferării lui în zona efortului anaerob (8 - 45'), vom acţiona
pentru dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză, absolut necesară în jocul modern.

Metoda repetărilor se va folosi cu succes şi în acest caz prin:

- Repetări de distanţe de 100 - 200 m cu intensitate ridicată şi pauze mai lungi de
revenire. Exemplu: 3 x 150 m.. Intensitate 90 %, Pauză: 3'

- Repetări pe distanţe mai lungi - 300 -500 m cu intensitate mai scăzută 80 – 85 %

- Serii de repetări. Exemplu: 2 x (3 x 150);

B. Metoda eforturilor variate

Cuprinde alternarea eforturilor de viteză pe distanţe între 60-150 m chiar mai mult
(200-300m). În cadrul acestor eforturi, vor fi parcurse distanţe dinainte stabilite (20-30-
50 m) în tempouri prestabilite (1 / 2, 3 / 4, 1 /1 şi posibilităţile maxime) în cadrul unei
serii sau mai multe serii. Această metodă este eficientă şi corespunde modelului efortului
fizic din joc care are în permanenţă, schimburi de tempo şi ritm, arma tăioasă menită a
prinde adversarul descoperit.

În procesul de pregătire această metodă se va exersa numai prin alergare, realizând

23
o bună adaptare a organismului la efort. După ce s-au realizat 5 acumulări
corespunzătoare, acest procedeu se va executa şi în condiţii specifice impuse de joc.

Metoda sprinturilor pe intervale se va folosi pentru dezvoltarea vitezei maxime pe

porţiuni în condiţii de nerestabilire a organismului după efort. Pauzele vor fi mai scurte
(aproximativ 30-50') şi active (alergare uşoară).

Efortul se va desfăşura pe distanţe de 10-30 m în 1 - 2 - 3 serii a 3-5 repetări. După

fiecare serie se va acumula o mare datorie de oxigen care va fi restabilita pe parcursul
unei pauze mai mari (2-3').

2.4. Metode pentru dezvoltarea îndemânării

Orice mişcare voluntară urmăreşte rezolvarea unei anumite sarcini concrete.
Complexitatea sarcinii motrice este determinata de numeroase cauze, în special de
necesitatea coordonării mişcărilor executate succesiv şi concomitent. Complexitatea de
coordonare a acţiunilor motrice serveşte drept prim criteriu al îndemânării. Sarcina
motrică va fi executată dacă mişcarea îi corespunde prin caracteristicile sale spaţiale,
temporale şi de forţă, adică dacă este suficient de precisă. Precizia mişcărilor constituie
al doilea criteriu al îndemânării.

Îndemânarea condiţionează însuşirea şi perfecţionarea diferitelor acţiuni motrice, ca

şi perfecţionarea celorlalte calităţi motrice. Ea este implicată în toată acţiunile care
presupun un anumit grad de coordonare. Orice mişcare voluntară, indiferent de gradul ei
de dificultate, pretinde pentru efectuarea ei un anumit indice de îndemânare,
coordonarea ei de către scoarţă.

Îndemânarea se defineşte, în primul rând, ca o aptitudine de a însuşi mişcari noi, şi

al doilea rând, ca o aptitudine de a restructura rapid activitatea motrică potrivit
împrejurărilor care se schimbă brusc.

24
 Îndemânarea reprezintă capacitatea individului de a însuşi şi efectua acţiuni motrice
cu grade de dificultate diferite, dirijând precis şi economic mişcările în timp şi în spaţiu,
cu vitezele şi încadrările necesare, în deplină concordanţă cu condiţiile impuse, cu
situaţiile ce apar pe parcursul efectuării acţiunii.

Mişcarea - reflexa sau voluntară, simplă sau complexă - este rezultatul contracţiei
musculare efectuate de mai multe grupe musculare, acţionând în acelaşi sens (agonişti)
sau în sens opus (antagonişti). În structura ei întâlnim doua sau trei componente:
competenţa reprezentată de centrii nervoşi şi componenta motrică.

Reglarea activităţii organismului în timpul desfăşurări acţiunilor motrice

presupune diferenţierea cu maximum de precizie şi rapiditate a stimulilor ca şi a
răspunsurilor. La nivelul sistemului nervos central, în urma multiplelor repetări ale
acţiunilor pe baza iradierii concentrării şi inducţiei reciproce a proceselor nervoase
fundamentale de excitare şi inhibiţie, se formează mecanismele actelor reflex -
condiţionate, ca expresie a legăturilor temporare ce se stabilesc ca mecanism fizic
fundamental, elaborat de organism în vederea îndeplinirii eficiente a acţiunii respective.

Fiecare act motric reflex - condiţionat se formează pe baza altor reflexe motrice
condiţionate mai simple, sau a reflexelor motrice necondiţionate mai complexe decât
precedentele, este, teoretic, nelimitată.

Din punct de vedere al coordonării, cu cât mişcările sunt automatizate ci atât

îndemânarea este mai puţin solicitată în utilizarea acestor mişcări.

Din contră, în acţiunile în care sunt necesare intervenţii corective – datorită

modificărilor produse de factorii perturbatori, sau pentru refacerea echilibrului dereglat -
îndemânarea este solicitată la un nivel ridicat. Manifestarea îndemânării la indici valorici
ridicaţi este condiţionată de mai mulţi factori.
Un prim factor îl constituie calitatea sistemului nervos central – valoarea

25
proceselor de coordonare, a plasticităţii scoarţei. Fineţea, acurateţea şi precizia -
organelor de simţ şi în mod deosebit a analizatorilor motrici: simţul echilibrului, simţul
ritmului, al orientării şi al expresivităţii motrice - constituie un alt factor. Experienţa
motrică anterioară, reprezentată de bogăţia şi varietatea deprinderilor şi priceperilor
motrice, stăpânite de individ - constituie cel de-al treilea factor.
Nivelul de dezvoltare al vitezei, forţei, rezistenţei şi supleţei constituie cel de-al
patrulea factor implicat în manifestarea îndemânării, fiecare dintre acestea implicând
aspecte de coordonare, de reglare fină a proceselor nervoase fundamentale a funcţiilor şi
activităţilor organismului, dependent de cerinţele de activitate motrică desfăşurată.
Îndemânarea poate fi:

- Generală; capacitatea de a efectua raţional şi creator diverse acţiuni motrice;

- Specială; specifică ramurilor şi probelor sportive, specifică pentru o anumită categorie
de deprinderi motrice.
Din alt punct de vedere, formele de manifestare a îndemânării trebuie raportate şi la alte
elemente, care reprezintă şi indici valorici ai îndemânării gradele de complexitate a
acesteia;
a. gradul de dificultate - complexitatea acţiunii motrice;
b. indicele de precizie al încadrării mişcării în spaţiu;

c. indicele de viteză - timpul de execuţie, tempoul şi ritmul execuţiei;

d. indicele de forţă (încordarea);
e. indicele de sincronizare a acţiunilor dependent de parteneri şi adversari.

Îndemânarea ocupă un loc deosebit în cadrul calităţilor motrice fiind strâns legată de
deprinderile de mişcare. Prin îndemânare se înţelege acea calitate care permite
sportivilor să realizeze coordonarea unor mişcări complicate. Îndemânarea asigură
însuşirea rapidă a deprinderilor tehnico-tactice şi perfecţionarea lor, precum şi folosirea

26
acestora în funcţie de cerinţe şi de adaptarea la situaţiile ivite şi variate.
În jocurile sportive caracterizate prin schimburi rapide de condiţii şi printr-o mare
varietate de acţiuni, timpul care se scurge de la semnalul evoluţiei şi începutul ei
prezintă o deosebită importanţă.
La situaţie schimbată brusc este nevoie de multă îndemânare pentru a putea gândi şi
acţiona eficace.
Indicaţii metodice pentru dezvoltarea îndemânării
1. Accentul principal în dezvoltarea îndemânării va fi pus pe stăpânirea mai
multor deprinderi motrice, şi a comportamentelor acestora.
2. Sportivul trebuie să-şi însuşească in permanenţa noile mişcări motrice
Dacă se neglijează o perioadă mai lungă învăţarea unor mişcări noi, capacitatea de
asimilare se micşorează. Exerciţiile pentru dezvoltarea îndemânării trebuie să prezinte
un anumit grad de dificultate.

3. Pentru dezvoltarea îndemânării, trecerea rapidă de la o mişcare la alta reprezintă

condiţia necesară. Se vor folosi exerciţii din jocurile sportive, alergări de garduri sau
obstacole variate.

4. În dezvoltarea îndemânării cerinţele vor creşte mişcarea dificultăţii de coordonare.

5. Exerciţiile folosite pentru dezvoltarea îndemânării trebuie executate la începutul

antrenamentului cu intervale de refacere optime.

Aprecierea îndemânării nu se face după un criteriu unitar. Ea se realizează în

funcţie de cerinţele ramurii de sport prin mijloacele observaţiei sau măsurii timpului
necesar execuţiei unui exerciţiu.

2.5. Metode de antrenament folosite pentru dezvoltarea calităţilor motrice

Atunci când ne referim la „ metoda de antrenament în fotbal " înţelegem
modalitatea prin care un grup de exerciţii, complexe sau programe, alcătuit într-o ordine

27
care să respecte principiul psiho - fiziologic şi metodic ale efortului specific diferenţiat
din fotbal, este aplicat particularităţilor echipei şi jucătorilor pentru realizarea scopurilor
antrenamentului şi jocului. Este bine ştiut că nu orice combinare de exerciţi reprezintă o
metodă. Spre deosebire de combinaţia întâmplătoare, metodele menţin o serie de
parametri care le definesc.

În acest capitol mă voi referi la cele două metode de antrenament :antrenamentul

de intervale şi antrenamentul în circuit pentru că din multiplele metode de antrenament,
acestea realizează cel mai bine sarcina legată de dezvoltarea calităţilor motrice prin
mijloace specifice întrucât exerciţiile selecţionate se desfăşoară în prezenţa mingii,
încadrându-se astfel conţinutului temei.

2.5.1. Antrenamentul cu intervale

Antrenamentul cu intervale este o metodă prin care sportivul este supus unui efort
„ standard", de intensitate şi durata determinată, ce se repetă de un anumit număr de ori,
între repetări fiind intercalată o perioadă de recuperare dinainte stabilită.
În legătură cu importanţa acestei specialişti au ajuns la următorii factori metode
pentru practică, o serie de indispensabili în antrenamentul cu intervale:
- mărirea fazei de lucru;
- intensitatea fazei de lucru;
- perioada de recuperare.
Antrenamentul cu intervale se caracterizează prin fragmentarea efortului executat
cu intensitate prestabilită şi întreruptă de pauze. La acest antrenament accentul se pune
pe numărul de repetări şi pe durata pauzelor de odihnă, adică pe alternarea planificată a
efortului şi a odihnei. Experienţa a arătat că efectele pozitive pe care le au diferitele
variante ale acestei metode se pot observa şi în antrenamentele jucătorilor de fotbal, pe
baza cărora s-a ajuns la următoarele concluzii:

28
- prin aplicarea metodei se asigură o densitate mai mare a lecţiilor de antrenament şi
totodată se conferă un caracter mai variat;
- metoda cu intervale poate fi adaptată în vederea dezvoltării şi perfecţionării
capacităţilor şi deprinderilor de joc, pe care le impune complexitatea jocului de fotbal;
- prin aplicarea metodei se realizează dezvoltarea simultană a calităţilor motrice; a
vitezei, rezistenţei şi forţei;

- efortul pe care se poate doza precis, luându-se în considerare particularităţile

individuale;

- efectele antrenamentelor sunt mai uşor sesizabile şi se pot chiar măsura;

- rezultatele obţinute în serii, precum şi datele medicale referitoare la reacţia

organismului, pot fi utile la stabilirea

gradului de pregătire a jucătorilor;

- datorită faptului că efortul este intens, iar intervalul de odihnă astfel ales încât nu se
ajunge la revenirea completă a pulsului, metoda contribuie si la -. dezvoltarea unor
calităţi psihice ca voinţa, perseverenţa, dârzenia etc.

Aplicarea metodei în antrenamentul de fotbal impune şi respectarea unor cerinţe

metodice, organizatorice şi fiziologice, care pot fi sistematizate astfel:

a) Efortul, intensitatea şi pauzele sunt determinate de etapa de antrenament, obiectivele

instruiri, gradul de pregătire, cunoştinţele tehnico-tactice, particularităţile individuale;

b) Alergările vor fi efectuate cu o intensitate de 80-90% din cea maximă;

c) Pentru dobândirea rezistenţei în regim de viteză efortul optim este acela care durează
în jur de 45 sec. şi ridică pulsul la aproximativ 180 bătăi pe minut;

d) Efortul care urmează după intervalul de odihnă trebuie să înceapă înainte de revenirea
pulsului la valoarea iniţială;

29
e) Încălzirea premergătoare a antrenamentului cu intervale trebuie să realizeze un puls
de aproximativ 120 bătăi pe minut;

f) Majoritatea exerciţiilor din cadrul seriilor vor fi complexe, deci trebuie să cuprindă
elemente tehnico - tactice, sprinturi, accelerări, schimbări de direcţie, sărituri.

2.5.2. Antrenamentul în circuit

Este o metoda complexa de antrenament, preluata şi adaptata la fotbal, în funcţie
de particularităţile individuale si colective ale echipei. Prin aceasta metoda se urmăreşte
în mod deosebit dezvoltarea generală a organismului, precum şi dezvoltarea calităţilor
motrice combinate - rezistenţa în regim de forţă, rezistenţa în regim de viteza.
Obiectivele antrenamentului in circuit sunt bine stabilite. În primul rând, metoda
urmăreşte îmbunătăţirea progresiva a pregătirii fizice, si mat exact, dezvoltarea
sistematica a calităţilor principale : forţa şi puterea musculara, rezistenţa musculara şi
rezistenţa cardio-pulmonară. Efectuarea continuă a exerciţiilor contribuie la dezvoltarea
rezistenţei generale - aerobe. Repetarea fiecăruia dintre exerciţii, cu pauzele
corespunzătoare, contribuie la dezvoltarea capacităţii motrice.

Principalele caracteristici ale antrenamentului de circuit sunt:

• organismul este solicitat progresiv; efortul este individualizat, evitându-se
suprasolicitările;
• în activitate poate fi cuprins simultan un număr mare de jucători, ceea ce duce la
uşurarea organizării şi a eliminării timpilor neproductivi;
• duce la dezvoltarea sistematică a calităţilor motrice;
• corespunde cerinţelor specifice oricărei ramuri de sport;
• efortul poate fi reglat precis, pot fi alternate judicios solicitarea diferitelor grupe
musculare, precum şi efortul şi odihna;

30
• jucătorii trec succesiv de la un exerciţiu la altul.

La antrenamentul în circuit, în fotbal, vom avea:

• exerciţii de pregătire fizică generală, luate în arsenalul original al antrenamentului în
circuit, la care se adaugă exerciţii care determină un randament mai bun;

• exerciţii de pregătire fizică specifică care vor fi alese în funcţie de: calităţile specifice
necesare; viteză, mobilitate, supleţe, detentă; grupele musculare solicitate în mod
special;

• exerciţii speciale;

• exerciţii tehnice de antrenament, care vor păstra totuşi şi un caracter fizic, pe lângă cel
tehnic.Un circuit cuprinde între 6-12 exerciţii şi fiecare se repetă (cronometrat) de circa
3 ori, durata unui circuit fiind de 10-30 min. numărul de exerciţii, repetările şi mărimea
încărcăturii se stabilesc individual; la jumătate din efortul maxim ce poate fi realizat de
fiecare jucător.

Dozarea efortului şi mărimea încărcăturilor se stabilesc astfel încât fiecare exerciţiu

să fie executat de circa 10 ori, când se urmăreşte dezvoltarea forţei şi virca 10-30 ori,
când se urmăreşte dezvoltarea rezistentei.

Antrenamentul în circuit are numeroase variante de aplicare. Astfel există un circuit

scurt de 6 exerciţii într-o serie, un circuit uşor cu 9 exerciţii, altul greu cu 9 exerciţii şi
unul lung cu 12 exerciţii.

Există mai multe variante privind desfăşurarea activităţii în timpul unui

antrenament în circuit:

• exersarea fără pauze şi fără norme de timp, pentru unul sau mai multe circuite;

• exersare fără pauze, dar cu normă de timp, pentru cele 3 circuite;

31
• exersare fără pauze, cu timp de lucru standardizat şi număr variabil de circuite.

Antrenamentul în circuit se poate combina cu antrenamentul cu intervale,

lucrându-se, de exemplu, la fiecare atelier 15 sec. şi făcându-se o pauză de 45 de sec.,
sau 30 de sec. lucru şi 15 sec. pauză; sau 30 sec. lucru, 30 sec pauză etc.
Ca elemente de progresie avem în primul rând reducerea timpului de efectuare a
unui circuit, păstrând numărul repetărilor şi încărcătura; de asemenea mărirea
încărcăturii sau folosirea simultană a ambilor factori de progresie.
La antrenamentul în circuit al fotbaliştilor, avem câteva principii metodice şi
fiziologice deosebit de importante:
a) antrenamentul în circuit trebuie să se repete săptămânal, pe o perioadă mai mare de
timp, adăugându-se permanent caracteristicile pe care vârsta, perioada sau timpul le
impun;
b) în toate formele de circuit încălzirea este scurtă şi intensă;
c) la început se fac 1-2 antrenamente pentru învăţarea exerciţiilor şi a ordinii în serii,
după care se va trece la stabilirea gradării dificultăţilor pentru lecţiile viitoare;
d) se urmăreşte în mod deosebit, calitatea execuţiei fiecărui exerciţiu, indiferent dacă se
execută într-un timp sau cu un număr mai mare sau mai mic de repetări;
e) toate exerciţiile se succed, respectând principiul multilateralităţii şi alternând:
- exerciţiile pentru forţă cu cele pentru viteză şi mobilitate;
- exerciţiile de flexie cu cele de extensie;

- exerciţiile statice cu cele dinamice;

- exerciţiile pentru trenul superior cu cele pentru trenul inferior.

f) alcătuirea circuitelor trebuie să ţină seama de vârstă, nivel de pregătire, formă
sportivă;
g) creşterea treptată şi sistematică a dificultăţilor exerciţiilor este legată de calităţile
psihice ale jucătorilor, de capacitatea lor de a se învinge pe sine, lucru determinat în

32
atingerea performanţelor în fotbal, pe baza unei bune pregătiri fizice.

Antrenamentul în circuit prezintă mai multe variante, care toate dezvoltate

îmbunătăţesc viteza, rezistenţa, forţa ca şi formele complexe, rezistenţa în regim de
viteză şi cea în regim de forţă.

Aplicarea unei anumite variante va duce la îmbunătăţirea calităţilor fizice pe care

vrem să le dezvoltăm, dar în acelaşi timp, antrenamentul în circuit determinând în final o
creştere a capacităţii de efort, deci îmbunătăţirea pregătirii fizice.

Variantele antrenamentului în circuit întâlnite în fotbal sunt:

1. Antrenamentul în circuit după metoda lucrului de durată sau antrenamentul de durată;

a) cu dozarea individuală dezvoltată:
- forţa şi puterea musculară;

- rezistenţa musculară;

- rezistenţa cardio-pulmonară;

b) fără dozare individuală urmăreşte:

- pregătirea fizică generală;

- pregătirea fizică specifică;

c) cu normă de timp pentru 1-2-3 circuite dezvoltă:

- rezistenţa în regim de viteză şi forţă.

2. Antrenamentul în circuit, după metoda lucrului extensiv cu intervale cu antrenament

pentru în circuit pentru rezistenţă, dezvoltă:

- rezistenţă în regim de viteză, în regim de forţă, rezistenţa musculară şi cardio-

pulmonară;

- la fiecare atelier se lucrează 15 sec. cu 45 sec. pauză; 15 sec. cu 30 sec. pauză; 30 sec.

33
cu 30 sec. pauză

3. Antrenamentul în circuit după metoda lucrului intensiv şi cu intervale sau

antrenament în circuit pentru viteză, care dezvoltă:
- viteza de deplasare, viteza în regim de rezistenţă;

- la fiecare atelier se lucrează 1-15 sec. cu 60 sec. pauză; 10-15 sec. cu 75 sec. pauză;
10-15 sec. cu 90 sec. pauză;

4. Antrenamentul în circuit specific pregătirii fizice, tehnice, tactice sau adaptat jocului
de fotbal, dezvoltă:

- calităţile motrice specifice jocului de fotbal;

- procedeele tehnico-tactice în regim de rezistenţă.

Alcătuirea circuitelor se poate face de către fiecare antrenor ţinând seama de însă
de caracteristicile, principiile metodice şi fiziologice descrise şi de sarcinile concrete ale
instruirii.
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA CERCETARII

3.1. Organizarea şi desfăşurarea experimentului

Pentru realizarea prezentei cercetări am efectuat un experiment cu un grup de
jucători de la F.C. Olimpia Satu Mare, pe o perioadă de un an competiţional: 2007 –
2008, alcătuit din patru jucători de 18 ani.

Cercetarea a cuprins un număr de 4 fotbalişti juniori I care au fost testaţi de trei ori:
- prima testare : iniţială 1 - 15 sept.2007;
- a doua testare : intermediară 15 - 30 nov.2007;
- a treia testare : finală 1 - 15 aprilie 2008.
Cercetarea cuprinde un număr de patru fotbalişti juniori I care au avut cea mai bună

34
frecvenţă la antrenamente şi au prezentat interes.( Tab. Nr.1)
TABELUL NR. 1

Nr.crt. Numele şi prenumele Anul naşterii Talia Greutatea

78 kg
1. Dumitraş George 12.03. 1989 1,88 m

2. Marinică Gheorghe 05.04. 1989 1,85 m 74 kg

3. Robaş Raul 17.05. 1989 1,89 m 80 kg

4. Shannat Fady 10.12. 1989 1,81 m 76 kg

3.2. Experimentul propriu zis:

Jucătorii au fost testaţi la următoarele probe:
- Alergarea de viteză: 50m;
- Săritura in lungime de pe loc;
- Abdomen: 30"(numărul maxim în 30");
- Alergare de rezistenţă: 2000m;

- Complex tehnic: pasă 10 m – reprimire – preluare – conducere printre 5 jaloane aflate

la 3 m – şi finalizare în afara careului.

În continuare prezentăm rezultatele obţinute la cele 5 probe şi 3 testări.

TESTAREA INIŢIALĂ - septembrie 2007

TABELUL NR. 2

35
Nr. Numele şi Proba Alergare Sărit. În Abdomen Alerg. De
crt. prenumele tehnică de viteză lungime de 30 sec. rezistenţă
pe loc
1. D.G. 3 7,7 1,91 17 8,07
2. M.G. 2 7,6 1,91 17 8,08
3. R.R. 4 7,6 1,92 16 8,10
4. S.F. 3 7,6 1,93 18 8,09

TESTAREA INTERMEDIARĂ - noiembrie 2007

TABELUL NR. 3
Nr. Numele şi Proba Alergare Sărit. În Abdomen Alerg. De
crt. prenumele tehnică de viteză lungime de 30 sec. rezistenţă
pe loc
1. D.G. 4 7,5 2,10 19 7,50
2. M.G. 3 7,4 2,07 19 7,49
3. R.R. 3 7,5 2,12 18 7,45
4. S.F. 4 7,4 2,15 20 7,50

TESTAREA FINALĂ - aprilie 2008

TABELUL NR. 4
Nr. Numele şi Proba Alergare Sărit. În Abdomen Alerg. De
crt. prenumele tehnică de viteză lungime de 30 sec. rezistenţă
pe loc
1. D.G. 4 7,2 2,45 22 7,40
2. M.G. 4 7,2 2,35 21 7,40
3. R.R. 5 7,3 2,39 20 7,41

36
4. S.F. 5 7,3 2,39 20 7,41

TABELE COMPARATIVE CU REZULTATELE OBŢINUTE LA PROBELE DE

VERIFICARE

ALERGARE DE VITEZĂ 50 M.
TABELUL NR. 5
Numele şi Testare. Testare Testare
prenumele iniţială intermediară finală
D.G. 7,7 7,5 7,2
M.G. 7,6 7,4 7,2
R.R. 7,6 7,5 7,4
S.F. 7,6 7,4 7,3

SARITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC

TABELUL NR. 6
Numele şi Testare. Testare Testare
prenumele iniţială intermediară finală
D.G. 1.91 2.10 2.45
M.G. 1.91 2.07 2.35
R.R. 1.92 2.12 2.39
S.F. 1.93 2.15 2.39

37
 ABDOMEN 30 ’’
TABELUL NR. 7
Numele şi Testare. Testare Testare
prenumele iniţială intermediară finală
D.G. 17 19 22
M.G. 17 19 21
R.R. 16 18 20
S.F. 18 20 20

ALERGARE DE REZISTENŢĂ 2000 M

TABELUL NR.8
Numele şi Testare. Testare Testare
prenumele iniţială intermediară finală
D.G. 8,07 7,50 7,40
M.G. 8,08 7,49 7,40
R.R. 8,10 7,45 7,41
S.F. 8,09 7,50 7,41

PROBA TEHNICĂ

TABELUL NR. 9

38
Numele şi Testare. Testare Testare
prenumele iniţială intermediară finală
D.G. 3 4 4
M.G. 2 3 4
R.R. 4 3 5
S.F. 3 4 5

39
CAPITOLUL IV
MIJLOACE FOLOSITE PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE

4.1. Mijloace folosite pentru dezvoltarea vitezei

4.1.1.Exerciţii speciale, din atletism :
- joc de frecvenţă (pe loc şi din deplasare) ;
- alergare cu genunchii sus ;
- pas sărit ;
- pas săltat ;
- alergare cu pendularea gambei înapoi ;
în 2-3 serii pe distanţe de 20-30 m pe plat şi pe deal.
- alergări pe loc în tempo uşor, la semnal alergare cu tempo maxim 5-6" urmată de
alergare uşoară;

- alergări accelerate pe diferite distanţe (20-50m);

- alergări lansate pe diferite distanţe (20-50m);

- alergări cu schimbare de tempo pe diferite distanţe;

- alergări cu schimbare de tempo şi de direcţie pe diferite distanţe;

- alergări cu faţa, la semnal întoarcere 180 de grade, alergare cu spatele;

- alergare la deal;

- alergare la vale;

- alergare cu tracţiunea unui cauciuc;

- alergare în ham;

40
- sărituri din diferite poziţii, la semnal, continuate cu lansări pe distante de 20-30 m;

- alergări în tempouri diferite cu sărituri peste diferite obstacole;

- alergări sub formă de întrecere, ştafete etc.;
- alergări cu handicap pe distanţe de 20-50 m.

4.1.2.Exerciţii şi jocuri care implică alergări cu şi fără minge, în vederea

dezvoltării vitezei de deplasare:
- alergări cu viteze diferite (lansate): după obţinerea vitezei maxime prin accelerarea
progresivă, jucătorul continuă alergarea pe încă 10-20 m, în viteză maximă, ca apoi să
încetinească treptat efortul;
- deplasări pe distanţe de 10-15-20 m, din diferite poziţii: ghemuit, sărituri pe loc, pe
ambele picioare etc.;
- sărituri repetate cu întoarceri. Jucătorii aşezaţi în sprijin ghemuit pe linia de plecare, la
un semnal dat, pornesc pe un traseu de 15 m. Primii 30 m (15 m dus şi 15 m întors) se
vor parcurge în alergare uşoară şi 15 m din nou în viteză maximă;
- alergări dus şi întors pe o distanţă de 15 m, cu sărituri peste coarda întinsă, ridicată la
80 cm înălţime, la mijlocul distanţei şi cu întoarceri bruşte la semnal;
- alergare de voie pe un teren de dimensiuni limitate: 3 x1 5 sec. în tempo de 3- 4 – 4 / 4
- concursuri pe 10-60 m. Se va alerga în grupe de 4-6, individual, pe echipe şi sub formă
unor ştafete;
- concursuri de alergări în slalom, cu ocolirea obstacolelor, sub formă de ştafetă: se
porneşte la semnal, se ocoleşte, plasat la 15-20 m se revine cu pasarea mingii;
- alergări cu schimbări de direcţie; se practică individual sub formă de ştafetă pe 40-80
m, contra-cronometru;

- alergări cronometrate pe distanţe de 20-50 m sub formă de norme de control;

- alergare navetă fără oprire cu aducerea mingii; Se aleargă dus-întors câte 10 m;

41
urmează o alergare dus-întors pe 20 m, în total 60 m. Sau varianta 20 + 20 m, urmat de
30 + 30 m, în total 100 m;
- alergare cu şi fără minge; Se va alerga 20 m conducând mingea, apoi mingea va
rămâne pe loc, iar alergarea va continua încă 20 m, fără minge. După ocolirea unui
obiect, jucătorul se va întoarce, se revine la start conducând mingea ultimii 20 m.
- 6-8 mingi aşezate în diferite zone de teren, la semnal jucătorii pornesc în alergare,
având fiecare sarcina de a se întoarce cu cât mai multe mingi;
- conducerea mingii cu îngreuiere; Se poartă diferite încărcături cum ar fi: o minge
medicinală, un cordon de plumb. Sub formă de ştafetă exerciţiul se poate practica prin
alergare de 20 m cu mingea medicinală în braţe. Apoi se aşează mingea jos, se aleargă
20 m fără povară, se ocoleşte un obiect şi se culege povara. Revenind la grupă, aceasta
se predă următorului executant.
- întrecere cu numere; jucătorii vor fi aşezaţi pe 3-4 coloane, şezând pe jos la distanţă de
3-4 m intre coloane. Jucătorii vor fi numerotaţi. Când antrenorul pronunţă un număr,
acesta se scoală, ia mingea pe care o conduce în slalom, se întoarce, ocoleşte coloana şi
de aşează la locul ocupat anterior.

- variante de alergări cu conducerea mingii;

- ştafetă de alergare, cu ocolirea semnului, cu conducerea mingii;

- conducerea mingii cu pasă până înapoi de la locul semnului;

- conducerea mingii până la semn, alergare înapoi fără minge, următorul aduce mingea;

- ştafetă cu jucarea cu mana; mingea poate fi rostogolită pe sol, împinsă, aruncată în sus
la câte 3 paşi, ţinută între picioare etc.

42
 4.1.3.Exerciţii şi jocuri cu şi fără minge, care implică dezvoltarea vitezei de
execuţie:
- de pe loc sau din deplasare, la semnal executarea unor mişcări singulare, sărituri,
opriri, întoarceri, mişcări de braţe executate foarte rapid;
- trecere din fandat în şezând, în atârnat, din sprijin ghemuit în înainte culcat la semnal,
cu maximum de viteză;
- lovirea mingii cu piciorul, la execuţii foarte rapide, pauze între execuţii 2-4 sec. ;

- conducerea mingii în alergare, simularea săriturii peste obstacole;

- stând între două mingi, aşezate la 1-2 m în lateral stânga-dreapta, la semnul ridicarea
mingii din stânga si executarea aruncării aut, deplasare la mingea din dreapta şi
executarea unei centrări şutate;

- alergarea uşoară, la semnal schimbarea direcţiei, fentă, imitarea lovirii mingii cu capul
din sărituri.

4.1.4. Exerciţii şi jocuri cu şi fără minge, care implică dezvoltarea vitezei de reacţie.
- din stând: acţiuni rapide executate la diverse semnale - ţâşnire, ridicare din culcat,
întoarcere, săritură la cap; se execută foarte rapid cu pauze de 3-5" între exerciţii;

- de pe loc sau din deplasare la semnal executarea unor mişcări singulare, sărituri, opriri,
întoarceri, mişcări de braţe sau picioare;

- trecere din fandat în şezând, în atârnat, din sprijin ghemuit în înainte culcat la semnal,
5 execuţii din fiecare poziţie cu maximum de viteză, cu pauză intre execuţii de 3-5";
- stând la semnal: pornire în alergare; întoarcere şi pornire în alergare; rostogolire
înainte, urmată de săritură, alergare cu schimbare de direcţie, simularea săriturii peste
obstacole;

- alergare uşoară, la semnal întoarcere 180 de grade, rostogolire înainte şi săritură pe

43
verticală;

- câte doi, stând faţă în faţă, la semnal săritură pe verticală cu extensie, partenerii
lovindu-se piept în zbor;

- câte doi, stând spate în spate, la distanţă de un pas,: la semnal săritură simulată cu
întoarcere de 180 de grade (stânga sau dreapta) cu lovirea palmelor în aer;

- "execuţie opusă" colectivul se deplasează în mers sau alergare uşoară în formaţie de

cerc, la diferite comenzi ei trebuind să execute mişcarea inversă decât cea comandată;

- aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, rostogolire rapidă, ridicarea şi prinderea

mingii;

- câte doi, stând faţă în faţă la 3 m distanţă: aruncarea mingilor cu mâna sus, lovirea cu
capul în sus, schimbarea rapidă a locurilor, prinderea mingilor şi reluarea exerciţiului:

4.1.5.Locul dezvoltării vitezei în lecţia de antrenament.

În cadrul ciclului săptămânal de antrenament, dezvoltarea vitezei ţinând cont de
factorii care o determină) se va efectua în antrenamentele de după ziua de odihnă sau
după antrenamente cu solicitare neuromusculară mică.

În antrenamentele care au ca temă principală dezvoltarea vitezei, încălzirea

organismului va purta amprenta vioiciunii ducând la instalarea stării de excitabilitate
optimă.
Exerciţiile pentru dezvoltarea vitezei se vor folosi imediat după terminarea
încălzirii, atunci când organismul este odihnit.

4.2. Mijloace şi jocuri pentru dezvoltarea îndemânării

Fotbalul necesită o doză importantă de îndemnare. În fotbal, îndemânarea poate fi
definită ca aptitudine de a învăţa şi stăpâni diferite deprinderi legate de joc, exersându-le

44
în viteză şi corespunzător situaţiei.
Toate deprinderile necesare jocului trebuie învăţate şi executate de la vârsta cea
mai fragedă, pentru a putea fi aplicate în cele mai neaşteptate situaţii şi condiţii de joc. O
mare parte a lecţiilor de antrenament se va consacra exersării diferitelor tehnici căpătate,
dezvoltând concomitent viteza de execuţie

Aceste exerciţii, menite să dezvolte îndemânarea se vor include in cele tehnico-

tactic, programate în antrenament şi jocuri de pregătire şi se vor efectua în condiţii cât
mai apropiate de cele ce se ivesc în timpul partidelor oficiale.
Exerciţiile trebuie să includă un număr de elemente numite "de îndemânare" de
tehnică fină. Se vor învăţa, de asemenea: căderea fără accidentare (sărituri din
genuflexiuni înainte şi înapoi, plonjoane, rulări şi răsturnări), schimbări rapide de
direcţie, opriri bruşte din sprint, accelerări explozive, treceri peste obstacole, peste
parteneri, căţărări pe obstacole, evitarea ciocnirilor, slalomuri, alergări, driblinguri etc.
Se vor exersa insistent elemente de pură tehnică, cum sunt: pasele, preluările,
plasamentul, alergarea în spaţiul liber, demarcate lovituri de cap etc.:
- individual, din alergare de viteză, aruncarea mingii cu mâna, lovirea ei cu piciorul
înainte, prinderea, din nou lovirea; pe parcursul exerciţiului viteza de alergarea a
jucătorilor nu trebuie să oscileze, iar mingea să nu cadă pe sol;
- menţinerea mingii în aer prin lovituri repetate cu piciorul, coapsa şi capul, din
deplasare în viteză, în linie dreaptă;
- individual, de-a lungul terenului, lovirea mingii din mână cu traiectorie joasă, cu
trimiterea ei înainte la 5-6 m sprint după ea lovire directă cu piciorul la aceeaşi distanţă
şi cu aceeaşi traiectorie, după ce a ricoşat din sol;
- aruncarea mingii cu mâna puternic în sol, lovirea ei din săritură cu capul, trimiţând-o
cu boltă înainte, prindere, din nou aruncare;
- rularea mingii alternativ cu talpa piciorului stâng şi drept cu deplasare în viteză cu

45
spatele;
- un jucător aleargă în viteză cu schimbări de direcţie, altul execută cu mingea la picior
aceleaşi mişcări fără a o pierde;
- alergare 15 m, cu conducerea a două mingi medicinale cu picioarele, aşezarea lor în
câte un cerc, continuarea alergării lor, transportarea a trei mingi în braţe, ocolirea unui
jalon, punerea mingilor înapoi la loc şi alergarea înapoi;
- câte doi: unul din jucători conduce mingea 5-6 m, o opreşte cu talpa şi sprintează
înainte. Un partener aleargă sere minge şi o loveşte cu "şiretul" dedesubt, trimiţând-o cu
boltă, astfel încât ea să cadă în faţa celui care a oprit-o. Acesta o preia, o conduce, o
opreşte din nou;
- conducerea mingii, cu sprijin pe mâini şi pe picioare, sub formă de ştafetă;
- lovituri cu cap (cupluri). Jucătorul va lovi mingea cu capul din poziţia şezând, în timp
ce se întoarce şi execută o rostogolire înainte;
- înălţimea mingii pentru lovirea de cap; unul din jucători aruncă mingea în aer, pentru
sine şi apoi pasează spre un coechipier, pentru ca acesta s-o poată lovi sărind cu capul;
mingea revine astfel la primul;

- doi jucători la distanţă de 6-8 m aproximativ, pas cu capul, preluare şi pas înapoi cu
capul;
- ridicarea mingii peste cap şi întoarcerea; perechile înalţă mingea peste cap, după
căderea şi ridicarea în jurul axei proprii;
- loburi înainte, culcare şi ridicare. Este un exerciţiu individual. Jucătorul execută un lob,
astfel ca mingea să recadă în faţa sa. Apoi execută o culcare şi o ridicare, încercând să
reia mingea după o singură cădere, în vedea executării unui lob;
- dropul - se execută o pasă pe jos la un partener, care imprimă mingii o traiectorie de
urcare, ca apoi să execute un drop (semivole) sub forma unei pase la partener;
- un jucător conduce în viteză mingea 5-6 m, o opreşte cu talpa şi se deplasează puţin

46
 lateral.
Imediat din spate sprintează alt jucător, care ridică mingea direct de pe sol cu vărful, o
controlează, două-trei lovituri, o preia prin ricoşare, o conduce 5-6 m şi o opreşte pentru
partener;
- doi jucători aşezaţi fată în fată la distanţă de 10-15 m. Jucătorul A conduce mingea, la
jumătatea distanţei efectuează o întoarcere de 180 de grade cu mingea, îl ocoleşte pe
jucătorul B, revine la poziţia iniţială şi pasează mingea lui B;
- apropierea de poartă, cu menţinerea mingii în aer şi trimiterea acesteia peste capul
portarului (venit în întâmpinare) în plasă.
Variante:
a) folosind numai picioarele;
b) folosind numai capul;
c) combinând ambele exerciţii.

- în interiorul unei jumătăţi de teren, la distanţe egale, sunt plasaţi opt jucători, fiecare cu
minge (patru la colţuri şi patru la jumătăţile laturilor). Un alt jucător aleargă în viteză
prin faţa acestora, la 10-12 m, primeşte mingea de la fiecare şi prin lovituri directe
încearcă să le
introducă în plasă;
- din formaţie pe un şir, la 30 m de poartă, jucătorii aleargă pe rând în viteză, şi după 8-
10 m primesc mingea aruncată cu mâna de un partener care o trimite înainte, o lovesc
din vole şi o introduc în poartă;
- depăşirea de viteză a unui apărător, prin autopasă sau prin aruncarea mingii cu vârful
piciorului peste el, apoi finalizare cu şut la poartă;
- jonglare cu schimb de locuri. Jucătorul A aruncă mingea în diagonală la B, pe care o
menţine jonglând-o şi alergând apoi la A, care se plasează ulterior în spatele lui B. Acum
B pasează lui A cu capul care reia exerciţiul;

47
- doi jucători aflaţi faţă în faţă la 18-20 m. jucătorul A conduce mingea în viteza, în timp
ce B aleargă fără minge. Pe poziţiile noi pe care au ajuns A pasează mingea lui B care
continuă exerciţiul;
- lovituri de cap în trei. Jucătorii sunt aşezaţi în triunghi la o distanţă de 5 m. Aruncă
mingea în sus pentru sine, o loveşte cu capul lateral la B, care se retrage. B o retrimite cu
capul la A care avansează şi o pasează cu capul lui G, care se retrage, C o retrimite la A.
Astfel A avansează mereu, in timp ce B şi C se retrag continuu. După un timp se
schimbă locurile.
- fotbal din şezând: pe un teren cu lungimea de 17-18 m şi lăţimea de 7-8 m, jucătorii
împărţiţi în două echipe egale se găsesc în şezând cu sprijin înapoi pe palme. Jucătorii se
vor deplasa după minge numai prin târâre din şezând şi tot din această poziţie să o
lovească cu
piciorul sau cu capul, trimiţând-o in partea adversă. Jocul se desfăşoară pe puncte, contra
timp. Mingea ieşită afară din teren se repune de la margine cu aruncare peste cap, cu
ajutorul picioarelor.
- jucătorii câte doi, stând spate în spate la 20 - 25 m distanţă îşi trimit mingea alternativ
înapoi prin foarfecă, după aruncarea cu mâna pe sol;

- un jucător aruncă mingea cu mâna din apropierea unui partener care stă pe genunchi, în
şezând, culcat pe spate sau pe o latura, şi din una din aceste poziţii pasează precis înapoi,
lovind-o cu piciorul sau capul;

- mingea la presă. Jucătorii sunt împărţiţi în echipe egale, ca număr şi ca valoare, aşezaţi
câte doi înapoia unei linii de plecare. Fiecare echipă are câte o minge. La semnal prima
pereche din prima echipă, menţine mingea între capete, coechipierii se prind de braţ şi
pornesc în alergare spre punctul de întoarcere, îl ocolesc si revin, transmit mingea
perechii următoare, după care se duc la capătul şirului. Dacă o pereche scapă mingea, a
obligată să o ridice şi să continue de unde a întrerupt cursa. Preluarea mingii se face

48
înapoia liniei de sosire.
- loburi înainte, urmate de sărituri cu jonglare peste celălalt jucător aplecat. A lobează
peste B aplecat, apoi sare peste el şi aleargă după minge care nu a sărit decât o dată. O
menţine în aer (jonglează) în timp ce B îl ocoleşte pe A şi se apleacă. După un număr de
execuţii se schimbă rolurile.
- un jucător aleargă în viteză cu spatele spre poartă. Când se apropie la 8-9 m de aceasta,
i se transmite mingea puternic pe sus pentru a o devia cu capul în poartă. Pentru
asigurarea tăriei şi preciziei, mingea se va lovi cu piciorul din demivole sau cu mâna;
- un jucător se deplasează în direcţii diferite şi aruncă mingea la mâna unui partener,
care o retrimite precis, lovind-o numai cu capul din plonjon;
- ştafeta cu purtarea mingii în diferite poziţii. Avem două echipe cu un număr egal de
jucători, la semnal primii pornesc în varianta precizată, ocolesc obstacolul şi se întorc la
şirul de la care au plecat.
- aceeaşi structură de exerciţiu dar se folosesc pasele transversale şi aici se recomandă
un minut de efort intens (alergare cu viteză maximă şi un minut de recuperare).

4.3 Mijloace si jocuri folosite prin metoda cu intervale.

Exersează doi jucători. A pasează mingea la 8-10 m lui B, în aşa fel ca acesta să
fie obligat să alerge 4-6 m pentru a o putea ajunge. B retrimite mingea lui A. Apoi A
pasează lui B pe partea cealaltă obligându-l să alerge pentru a putea retrimite mingea
(durata 30 sec.). Apoi se inversează rolurile. După 30sec. de solicitare, urmează 30 sec.
pauză activă cu pase simple.
Acest exerciţiu reprezintă o solicitare puternică dacă jucătorul A lansează mingea
direct şi pe cât posibil într-o direcţie neprevăzută. Rezultă astfel alergări pe distanţe de
10-12 x 4-6 m, aducându-se pulsul la 168-188. Efortul poate fi uşor dozat. Dacă este
nevoie de o solicitare mai mică, retrimiterea mingii de către A nu se va face decât după
stoparea mingii, partenerul având o pauză de 1-2 sec. În caz contrar, se va pasa din vole,

49
direct După schimbarea rolurilor de 4-5 ori se poate intercala o pauză activă de 2-3 min.
Gradul de solicitare şi lungimea pauzelor depinde de gradul de pregătire a jucătorilor.

- Doi jucători se află la 18 - 20 m distanţă, fiecare are o minge ; conducerea mingii cu

piciorul drept, în mare viteză, unul în direcţia celuilalt ; înainte de a se întâlni, pasează
mingea cu piciorul stâng pe partea dreaptă, apoi se întorc şi aleargă după mingea
partenerului. Când o ajung o opresc cu talpa, se întorc, reiau distanţa iniţială şi repetă
exerciţiul în acelaşi fel.
- timp de execuţie 30 sec.
După o pauză activă de 1-2 minute se repetă cu celălalt picior. În 30 sec. se execută de
regulă 5 x 10-15 m alergare cu conducerea mingii. Solicitarea depinde de viteza de
alergare, pulsul creşte la 180.

- Trecerea mingii cu boltă (între trei jucători). Cei trei jucători se aşează în linie la
distanţă de 10 m între ei. Jucătorul A ridică mingea peste B la C şi schimbă locul cu B.
Acum C trimite mingea cu boltă peste jucătorul din mijloc şi schimbă locul cu acesta.
Numărul repetărilor şi alternarea piciorului de execuţie este stabilit de antrenor. Cu
schimbări de locuri în viteză se realizează 5-10 x 10 m alergări în 30 sec. Se permit
pauze de câteva secunde între exerciţii. După 30 sec. se intercalează 1-2 minute pauză
activă. După o perioadă de adaptare pauza poate fi scurtată. Solicitarea poate fi mai
uşoară dacă jucătorul care primeşte mingea o opreşte, sau o joacă pe cap, înainte de
retrimitere.

- Pe o jumătate de teren se prelungeşte linia de 11 m paralel cu linia mediană. În

prelungirea careului mic se plasează câteva mingi din 3 în 3 metrii. Participă 4-12
jucători aşezaţi pe linia de fund.
Efort: 15 sec. - starturi până la 11 m şi înapoi; Odihnă: 60 sec. - plimbări şi jonglerie cu

50
mingea; Efort: 20 sec. - starturi cu schimbări de direcţie la 6m, ocolind mingea (înainte
şi înapoi în spaţiul de 11 m) Odihnă: 90sec.-relaxare, mers, pase în doi; Efort:15sec. -
starturi până la 11 m şi înapoi şi 2 sărituri la cap după fiecare start; Odihnă: 60sec. -
mers, pase în doi;

Efort: 20sec. - starturi până la 11 m, alergare cu faţa şi cu spatele; Odihnă: 180sec. -

mers, relaxare, pase în doi.

- Complex de exerciţii bazat pe repetarea unor distanţe fixe cu un interval de odihnă

constant;

Se lucrează pe jumătate de teren, cu 4-6 jucători, se pun 5 jaloane pentru alergarea în

slalom.
Efort: 5 x 50-55 m în linie dreaptă (viteză maximă), Odihnă: 90sec. după fiecare alergare
(alergare uşoară înapoi şi jonglerie cu balonul), Efort: 5 x 5-55 m în slalom printre
jaloane (viteză maximă), Odihnă: 90sec. după fiecare alergare (alergare uşoară înapoi şi
jonglerie cu balonul). După terminarea repetărilor odihnă 240 sec., pase în doi.

- Complex de exerciţii specifice încadrate în 5 serii:

Se lucrează pe jumătate de teren; de la linia de 16 m se măsoară spre centrul terenului

distanţele de 10,20 şi 30 m. Participă 4 jucători (de preferinţă cei 4 înaintaşi), fiecare cu
mingea, ajutaţi de ceilalţi 4 care urmează, pentru a readuce în timp util mingile.

a) 5x10 conducere în viteză, cu tras la poartă de la 16 m;

pauză: 15 sec. după fiecare conducere (aducerea mingii şi revenire);

30 sec. la terminarea seriei (jonglerie cu balonul)

b) 5 x 20 m conducere moderată cu tras la poartă de la 16 m cu piciorul de bază (forţă in
regim de viteză);

51
 pauză: 20sec. după fiecare conducere;
60 sec. la terminarea seriei (pase în doi);

c) 5 x 20 m sprint cu tras la poartă de la 16 m. minge statică.

pauză: 30 sec. după fiecare sprint;

80 sec. la terminarea seriei;

d) 5 x 20 m sprint cu tras la poartă (conducere în viteză medie) de la 16 m cu piciorul
neîndemânatic.
pauză: 20sec. după fiecare conducere;
60 sec. la terminarea seriei;

e) 5 x 30 sec. sprint cu tras la poartă de la 16 m, minge statică;

pauză: 40 sec. după fiecare sprint;

180 sec. la terminare.

- Complex de 4 exerciţii specifice, într-o serie, folosit în vederea individualizării; se

lucrează pe întreaga suprafaţă de joc.

a) 2 x 16, pasă şi sprint

-pe linia de fund, jucătorul cu mingea pasează cu antrenorul aflat lateral, la jumătatea
distanţei, sprintează până la 1 m,de antrenor, respinge balonul, pasează direct cu
antrenorul şi sprintează până la linia de fund.

pauză: 30sec. (jonglerie cu mingea)

b) 2 x 35-40 m conducere printre jaloane;

- de la linia de 16 m conducere în viteză printre 5 jaloane aşezate la distanţe egale, până

la linia de centru (35-40m).

52
 pauză: 50 sec. (conducere uşoară şi jonglerie cu mingea);

c) 2 x 35-40 m pase în doi simple şi cu schimb de locuri

- 1 x 35 - 40 m, la distanţa de 10 m de la linia de 16 m, pase în doi în viteză maximă
până la centru;
pauză: 40sec. (pase în doi în continuare până la 16 m în alergare uşoară şi pase
în doi până la terminarea intervalelor);

- 1 x 35 - 40 m, acelaşi, cu schimb de locuri.

pauză: 80sec. (pase în doi cu schimb de locuri până la 16 m, în alergare uşoară

şi continuarea paselor până la terminarea intervalului);

d) 2 x 20 m conducere şi tras la poartă din întoarcere.

- de la intersecţia liniei de 16 m cu cea de fund cei 2 jucători, cu 2 mingi fiecare, conduc

în viteză pe linia de 16 m, fac o schimbare de direcţie la jalonul aflat la 4m, trag la
poartă şi continuă alergarea uşoară până la colţul opus, de unde repetă exerciţiul trăgând
la poartă cu piciorul opus;

Prin metoda antrenamentului cu intervale în fotbal se poate dezvolta concomitent

viteza, rezistenţa, forţa musculară plus îndemânarea odată cu apropierea eforturilor de
limita maximă. La această metodă de antrenament exersarea tehnicii şi tacticii se face în
condiţii apropiate de joc, iar dozarea efortului se poate face în mod exact. Din toate cele
prezentate reiese clar că metoda cu intervale a avut un efect pozitiv asupra dezvoltării
jocului de fotbal.

53
4.4. Mijloace folosite prin metoda în circuit
- Circuit complex pentru pregătirea fizică generală.
Colectivul de jucători se împart în 6 subgrupe de câte 4 jucători, aşezaţi în 6 locuri
diferite pe teren;

circuitul nr.1:
 mingi medicinale ( fiecare exerciţiu de 10 ori).
 mingea medicinală este aruncată la 2 m sus şi prinsă în mână ;
 culcat dorsal, ridicarea picioarelor în sus (cu mingea ţinută între picioare);
 genuflexiuni combinate cu sărituri, ţinând mingea în mână.

circuitul nr.2:

 corzi de sărit ( fiecare exerciţiu - câte 10 repetări de 3-5 ori );

 sărituri pe piciorul stâng ;
 sărituri pe piciorul drept ;
 sărituri pe ambele picioare.
circuitul nr.3 :
 gantere (haltere mici - 10 repetări pentru fiecare din cele 3 exerciţii) ;
 extensii din poziţia culcat înainte ;
 din culcat dorsal ridicarea trunchiului, cu ganterele în mână ;
 genuflexiuni cu ganterele în mâini.
circuitul nr.4 :
 săritură cu simularea lovirii mingii cu capul, din culcat înainte, cădere pe spate
culcat, de unde se sare, simulându-se din nou lovirea mingii cu capul, legându-se
între ele de 10 ori.

circuitul nr.5 :

54
  alergare în viteză maximă 5 m înainte, înapoi, lateral stânga, dreapta, repetat la
15,30 sau 60 sec.

circuitul nr.6 :

 săriturii cu genunchii la piept ( câte poate executa fiecare jucător timp de 20-30
sau 45 sec.).

Circuit pentru dezvoltarea supleţei, mobilităţii şi forţei

* 10-20 flotări în braţe ;

 10-20 genuflexiuni ;

 5 căderi înainte în sprijin pe braţe, săritură în ghemuit, săritură cu extensie de 5 ori

;
 20 de ridicarea picioarelor până la 90 de grade din culcat dorsal ;
 3 x 30 serii de sărituri ;
 culcat pe spate, podul, balans, cu trecerea greutăţii de pe braţe pe cap şi invers, de
5 ori.

Circuit fizic - tehnic pentru fotbalişti

 alergare 5 x 10 m fără pauză ;

 100 menţineri ale mingii în aer ;

 30 de aruncături de la margine, distanţa 20 m ;

 joc 1 : 1 în 3 serii a 45 sec. cu pauze între serii ;

 conducerea mingii printre 10 jaloane, pe distanţa de 40 m cu tras la poartă, 20 de

ori ;
 3 x 10 lovituri ale mingii cu capul, din săritură.

55
  - pe teren se amenajează 10 ateliere. Material necesar : 3 mingi de fotbal, 1 minge
atârnată pentru loviturii cu capul, 2-3 corzi de sărit, 3 garduri.
Durata pauzei se stabileşte în funcţie de solicitarea exerciţiului şi constă în
plimbare de la un aparat la altul 1-2 minute

1. Conducerea mingii în viteză printre obstacole ; conducere 15 m, alergare înapoi în

linie dreaptă 15 m, conducere între obstacole 15 m, total 4 x 15 m alergare şi conducere
cu pauză.
2. Lovirea mingii atârnate, din săritură, din ambele părţi, fără oprire 2 minute
3. Mersul păianjenului 15 m, sprint înapoi 15 m (2 repetări ), plimbare până la următorul
atelier.
4. Alergare în patru labe 15 m ( 2 repetări, sprint 15 m (2 repetări).
5. Alergare cu întoarceri de 360 grade (2 întoarceri pe un traseu) 30 m două repetări.
6. Sărituri pe ambele picioare 15 m, sprint înapoi 15 m (2 repetări) total 4 x 15m.
7.Alergare cu spatele 15 m, la întoarcere sprint (2 repetări). Total 4 x 15 m.
8. Alergare du- te - vino cu şutarea mingii în zid, 2 minute ; mingea trebuie pasată în faţa
unui gard în aşa fel încât să ricoşeze după gard.

9. Doi jucători îşi aruncă alternativ mingea, cu pământul, la două porţi mici şi după
ricoşare o lovesc cu capul din săritură cu elan, încercând să o trimită în poarta
adversarului, 2 minute.
10. Sărituri la poartă : 25 pe piciorul stâng, 25 pe piciorul drept şi 25 pe ambele picioare-
2 minute. Durata lucrului poate fi doar un minut la fiecare atelier dar poate fi şi 3 - 5
minute valoarea ei depinzând de obiectivele antrenamentului.
Circuit cu jocuri pe teren redus:
- 18 jucători vor fi repartizaţi pe grupe de 6 jucători, care joacă 3 : 3 pe spaţiile stabilite
pe o jumătate de teren.

56
Atelierul A - Joc 3 : 3 la două porţi, pe spaţiu redus, cu următoarele restricţii tehnice
- mingea se loveşte numai cu piciorul mai neîndemânatic ;
- fentă obligatorie înainte de pasă ;
- numai din două atingeri ;
Atelierul B - Joc 3 : 3 cu o singură atingere.
Atelierul C - Joc 3 : 3 cu lovirea mingii numai cu capul.
Ordinea este A – B - C cu schimbarea atelierului după 20 minute.
Variante dacă avem mai mulţi jucători o a patra grupă tot 3 : 3 joacă tenis cu piciorul în
spatele porţii.
La un atelier se lucrează 10 minute (de două ori 5 minute şi se poate trece de două până
la trei ori).
Circuit tehnic – fizic - tactic.
Lotul este împărţit pe grupe de 6 jucători (18 sau 24), cu 4 ateliere
1. exerciţii tehnice în regim de viteză şi rezistenţă.

a) pase în doi, după pas alegerea ocolirea unui jalon, revenire ;

b) pase în doi printre jaloane, după pas schimb de locuri ;
c) exersarea diferitelor forme de preluare, forţă de lovire a mingi.

2. exerciţii tactice cu substrat fizic.

- extremele centrează la vârful de pe partea opusă care pasează

mingea celuilalt vârf, care o preia din viteză şi finalizează.

3. dezvoltarea fizică generală.

- exerciţii cu mingea medicinală
a)aruncări cu două mâini ;
b)aruncări din şezând ;

57
- exerciţii cu corzi de cauciuc
- sărituri simple
- sărituri peste 6 garduri, distanţa 3-4 m între garduri ;
- conduceri de mingi, slalom printre jaloane ;
- sărituri la corzi.
4. joc 3 :3 în cercul de la mijlocul terenului : la porţi mici, aşezate în afara cercului
(jucători nu au vole să părăsească cercul ) cu diferite restricţii. Variante : se poate realiza
circuitul lucrând cu jucătorii diferenţiat apărătorii separat, înaintaşii separat; sau toţi
jucătorii efectuează exerciţiile pentru dezvoltarea preponderentă a calităţilor motrice, şi
apoi pe grupe exerciţiile tehnice, tactice şi jocul.

În urma efectuării sistematice a circuitelor descrise mai sus, concluziile care s-au
desprins au justificat necesitatea introducerii acestei metode demonstrând clar efectele
pozitive pe care le-a avut asupra dezvoltării calităţilor motrice.
Astfel am putut constata că jucătorii au efectuat, cu multă ardoare, sârguinţă şi
chiar plăcere, exerciţiile datorită faptului că
- exerciţiile propuse au fost variate ;
- în cadrul atelierelor au putut lucra independent jucătorii ;
- exerciţiile au respectat în mare măsură principiul individualizări ;
- prin alternarea efortului pe diferite grupe musculare jucători au suportat relativ uşor
efortul cerut atât ca volum cât şi ca intensitate.
În încheiere aş vrea să arăt ca oricare ar fi direcţia folosirii antrenamentului în
circuit, valoarea lui reală este strâns legată de acţiunea educativă şi capacitatea
profesională a antrenorului, şi nu va avea efectul scontat, daca se va executa numai pe
baza de fişe sau programe stabilite în prealabil, fără nici un control riguros.

58
CAPITOLUL V
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Aşa după cum am mai arătat, în vederea validării în practică a ideilor propuse în
ipoteza lucrării şi a eficienţei metodelor de pregătire fizică propuse şi analizând
rezultatele obţinute şi în special media aritmetică a valorii testărilor iniţiate, intermediare
şi finale constatăm următoarele aspecte:
- valoarea rezultatelor a crescut la majoritatea subiecţilor cu valori semnificative;
- aria de împrăştiere a rezultatelor este mică ceea ce denotă că avem de a face cu un grup
omogen ca valoare;
- rezultatele obtinute au crescut treptat, deoarece toţi subiecţii au avut şansa să participe
la procesul de pregătire, nu au fost accidentări şi indisponibilităţi,
- în finalul testărilor viteza, care este cel mai puţin perfectabilă, s-a îmbunătăţit cu câteva
zecimi;

- forţa dinamică, testată prin valoarea săriturii în lungime, fără elan şi a numărului de
repetări în 30" a exerciţiului de abdomen, denotă creşteri semnificative, mai ales la
săritura în lungime de pe loc cu mai mulţi centimetri;
- valoarea indicelui de rezistentă s-a îmbunătăţit cu mai multe secunde ceea ce
considerăm că este suficient a asigura o bună capacitate de efort pe toată durata jocului;
- îndemânarea jucătorilor s-a îmbunătăţit considerabil, dovadă şi rezultatele obţinute pe
parcursul celor trei testări. Acest lucru scoate în evidenţă oportunitatea utilizării în
antrenamente a metodelor prezentate pe larg în capitolul doi al lucrării. Aceste metode
adaptate la specificul vârstei şi însoţite de mijloacele prezentate în capitolul cinci al
lucrării pot fi un ghid util specialiştilor care lucrează în domeniu.

59
CAPITOLUL VI
CONCLUZII SI PROPUNERI

 În zilele noastre suntem martorii unei creşteri impetuoase a performanţelor la

toate ramurile şi probele sportive. Această evoluţie este consecinţa faptului că pe zi ce
trece, în pregătirea sportivilor pătrund tot mai adânc cunoştinţe din diferite domenii ale
ştiinţei, iar ca urmare întregul proces instructiv - educativ se desfăşoară la un nivel tot
mai înalt, ţinându-se din ce în ce mai mult seama de substratul biologic al organismului
şi de posibilităţile sale de adaptare.
 Realizarea unui potenţial fizic funcţional şi psihologic crescut impune un regim
de pregătire deosebit, o atentă îndrumare şi supraveghere medico - sportivă, o
permanentă cunoaştere a posibilităţilor jucătorilor de către antrenori şi chiar de jucătorii
însuşi.
 Dezvoltarea calităţilor motrice la fotbalişti se impune ca o necesitate de prim rang,
fiind necesară o preocupare permanentă şi sistematică, de-a lungul întregului an
competiţional pentru exersarea şi creşterea calităţilor de viteză, forţă, rezistenţă şi
îndemânare.

 În perioada competiţională când accentul în pregătire se pune pe elementele

tehnico-tactice, realizarea cerinţei legate de dezvoltarea calităţilor este facilitată de
faptul ca folosindu-ne de ajutorul mingii jucătorii accepta mai uşor cheltuielile
suplimentare de energie şi efort. Folosind exerciţiile complexe care prevăd şi obiective
tehnice şi tactice se poate acţiona cu un randament optim pentru creşterea gradului de
dezvoltare a diferitelor calităţi motrice. De multe ori monotonia antrenamentelor pur
tehnice sau tactice le putem alunga prin dinamizarea exerciţiilor, prin includerea
exerciţiilor destinate creşterii exerciţiilor motrice.
 Trecând la perioada pregătitoare unde dezvoltarea calităţilor motrice, creşterea

60
gradului de adaptare a organismului la efort este sarcina de bază, putem afirma că
prezenţa mijloacelor specifice nu numai că este posibilă şi chiar necesară. Nici în această
perioadă mingea nu trebuie să lipsească prea mult din exerciţiile întrebuinţate, putând
asigura eficienta exerciţiilor menite să dezvolte calităţile motrice prin exerciţii şi jocuri
dinamice, cu încărcături mari, în care efortul va fi maximal sau sub maximal.
 După părerea mea, având în vedere nivelul actual atins de performanţa în fotbal,
este necesar să folosim aceste mijloace specifice în mod permanent, în tot timpul anului
competiţional. Este datoria antrenorilor să se preocupe de găsirea exerciţiilor care să
asigure în mod combinat dezvoltarea calităţilor motrice, perfecţionarea tehnicii şi
creşterea gândirii tactice în prezenţa mingii, căci aceşti trei factori se intercondiţionează
reciproc.
 Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice la diferiţi
jucători ai unei echipe, de multe ori se pot constata diferenţe destul de însemnate, sau
chiar la acelaşi jucător pot fi diferenţe între nivelul unei sau altei calităţi.
 Este evident că procesul de antrenament trebuie să aibă în vedere şi aceste
aspecte, antrenorul având sarcina să găsească modalităţile, fie prin modelare, fie prin
individualizarea unor sarcini de antrenamente. Se pot forma grupe de jucători care sunt
aproximativ la acelaşi nivel de dezvoltare a calităţilor motrice, sau se poate lucra pe
compartimente de joc : apărători, mijlocaşi, atacanţi. Este important ca formele de
organizare să fie suple, variate, cu preponderenţa lucrului pe ateliere şi cu extinderea
aspectelor de auto organizare a pregătirii.
 În orientarea actuală a jocului de fotbal, pregătirea fizică îşi găseşte un rol
deosebit de important, alături de ceilalţi factori ai antrenamentului sportiv, acţionându-se
pentru dezvoltarea echilibrată a lor.
 Pregătirea fizică este o componentă perfectabilă la toate vârstele, necesitând doar
o preocupare sistematică pentru dezvoltarea ei.

61
 Forma sportivă a unei echipe şi potenţialul tehnico-tactic de joc este în foarte
mare măsură influenţat de valoarea pregătirii fizice.
 Pentru a se asigura o pregătire fizică eficientă echipelor de fotbal eu consider
necesar să se acţioneze cu precădere spre componentele de viteză în forţă dinamică pe
fondul unei pregătiri de rezistenţă corespunzătoare.
 Antrenamentele de pregătire fizică propun să se efectueze pe toată durata anului,
într-o pondere mai mare în perioada pregătitoare şi care se reduce în perioada
competiţională.
 Exerciţiile de sprint, săriturile şi alergările în pantă consider că reprezintă trioul
de bază a pregătirii fizice alături de priceperea profesorului antrenor de a se secţiona şi
doza alte mijloace pentru întregirea şi orientarea spre cerinţele actuale ale jocului.
În lucrarea de faţă am căutat să dezvolt ideea pregătiri şi dezvoltării calităţilor
motrice prin mijloace specifice, cu mingea, căci în prea multe locuri încă se lucrează
deficitar la acest capitol, sau exerciţiile specifice sunt neglijate. În lucrare sunt
prezentate, selecţionate şi sistematizate o serie de exerciţii care aplicate în practică, sunt
convins, vor contribui la dezvoltarea calităţilor necesare fotbalistului, exerciţiile fiind
întocmite în conformitate cu orientările şi tendinţele actuale ale metodicii şi practicii în
antrenamentul sportiv.

62
 B I B LI O G RAFI E

2.Apolzan, D., Fotbal, Ed. F.R.F., Bucureşti, 1990

3. Buşe, I., Fotbalul sinergic, Ed. Facla, Timisoara, 1982

4. Demian,Marius, „ Curs de fotbal” Editura UVVG, 1998

5. Dragnea, A., Antrenamentul Sportiv, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.2002

6. Gîrleanu, D., Lecţii pentru dezvoltarea calitatilor motrice la fotbalişti, Ed.Sport-

Turism,1975

7. Ionescu, M., Fotbal de la A la Z, Ed. Ed. Sport Turism, Bucureşti,1984

8. Motroc, Ion, „Probleme ale teoriei şi metodicii antrenamentului”

CNEFS, 1989

9. Motroc, Ion, „Fotbal, de la teorie la practică”

Editura Rodos, 1994

10. Motroc, Ion, Motroc, Florin, „Fotbalul la copii şi juniori”

Editura didactică şi pedagogică, 1996
11.Popovici, C., Fotbal – tehnica jocului, Ed. ICIPIAF,Cluj, 1995

12.Popovici, C.,Ormenisan S. Fotbal copii şi juniori,Cluj-Napoca, 2001

13. Neţa, Gh.,& Popovici, C., Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda, 2000

14.Rădulescu, M., Fotbal – aspecte actuale ale pregătirii juniorilor,

Ed. Sport - Turism, Bucureşti, 1984

63
16.Şiclovan, I., Teoria antrenamentului sportiv, Ed. Sport -Turism, Bucureşti,
1977

17.Stănculescu, V., Fotbal – aspecte moderne de antrenament şi joc,

Ed. Sport -Turism, Bucureşti, 1977

64