Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LUCRARE DE LICENTA
MOTTO:
INTRODUCERE
Modernizarea permanenta a activitatii de educatie si sport impune gasirea unei noi metode ,
procedee si mijloace prin care sa se actioneze in practica, precum si perfectionarea continua a
celor existente, a celor asa-zise clasice, traditionale, in baza noilor obiective ce stau in fata
acestui obiect de invatamant.
In acest cadru al sportului , fotbalul ocupa un loc privilegiat , fiind considerat ca find cel mai
indragit sport.
Fotbalul putem spune ca este un joc unic, complex, inedit si uneori chiar paradoxal. Jocul de
fotbal este un spectacol care se intelege usor, un spectacol in care nu vorbesti , ci te manifesti
practice.
Fotbalul actual se caracterizeaza prin rapiditate , dinamism si intensitate ,sarcinile pe post ale
jucatorilor inmultindu-se.
“Fotbalul a de venit un fel de joc de sah in care echipele gandesc mutarile adversarului cu mult
inainte “(Lucescu M.-1981—Mirajul gazonului, Ed.Junimea , Iasi ) .
Fotbalul este un miracol, deoarece sunt prezente in acest joc, multe din virtutile si calitatile
unui om.
Acest joc te invata sa respecti criteriile de valoare ca nimeni altul, caci fotbalul fara valori
eticesi-ar pierde ratiunea de a fi.
Importanta temei :
In ceea ce priveste semnificatia si simbolul “golului” , care in general , este rodul unei lovituri
la poarta (cu piciorul si cu capul ), scriitorii si ziaristii din toate vremurile si din toate tarile s-au
angajat in cele mai variate si colorate descrieri .
Este extrem de dificil sa se defineasca printr-o singura fraza , actiunea de sut la poarta , la fe ca
si a stabili categoric ce carcteristici trebuie sa aiba sutul (sau lovitura cu capul) pentru a exista
cele mai bune probabilitati ca balonul sa ajunga in plasa portii si a nu fi la indemana portarului.
Este inutil si de insemnatatea redusa a afirma ca este de preferat sa se urmaresca forta sau
precizia , sau ca sutul trebuie executat de la distanta mica sau mare , conjuctura, precum si
tendintele individuale , sunt cele care vor indica forma cea mai buna pentru lovitura la poarta
. Conformdatelor statistice , cei mai buni tragatori la poarta sunt aceia care, in faza decisiva ,
stiu sa suteze balonul scurt si hotarat , fara sa execute actiuni ample pregatitoare ale piciorului
care suteaza.
Loviturile la poarta reprezinta forma de pregatire cea mai fascinanta si necesara, careia
fotbalistii I se dedica , in general , cu cea mai mare bucurie si timp mai indelungat . Pana si
antrenorilor le place sa-i solicite pe jucatori in acesta directie . De obicei , fiecare lectie de
antrenament cuprinde o perioada mai mare sau mai mica de timp dedicata loviturilor la poarta.
Un adevar ce trebuie demonstrat mereu este ca tehnica reprezinta factorul principal al jocului
de fotbal .
Fotbalul bun din totdeauna si cel de astazi mai mult impune o calitate psihica a actului tehnic
de o mare importanta . Este vorba de curajul executiei tehnice.
Totusi , in conditiile actuale ( criza de sptiu si de timp ) este foarte greu de realizat .
De asemnea , nu toti jucatrii pot indeplini rolul de tragatori (finalizatori) in cadrul unei echipe
de fotbal.
In acest sens , echipele care au o buna finalizare a atacului pot spera la un loc cat mai bun in
clasament .
Compararea nivelului fotbalului din campionatul intern din Romania cu alte campionate
( Germania , Italia , Franta ) tari cu fotbalull avansat , m-a determinat sa-mi aleg aceasta tema ,
pentru a afla cateva din cauzele acestei diferente .
Experienta ne invata ca, indiferent in ce forma vom analiza pregatirea pentru trasul la poarta ,
vor exista intotdeauna jucatori care au o indemanare innascuta mai buna decat altii .
‘’Golgeter te nasti , nu devii ; simtul golului este o calitate inascuta’’, se afirma de obicei ,
atribuind astfel acestei forme de antrenament si de exercitiu o valoare practica redusa , asa incat
eficacitatea loviturii la poarta nu ar fi rezultatul unor factori tehnici , ci psihologici de istetime si
oportunitate . Iata motivele care m-au determinat sa realizez acesta cercetare .
IPOTEZA CERCETARII
In jocul de fotbal actual , consider ca finalizarea are o importanta deosebita in obtinerea
rezultatelor favorabile , iar jucatorii care finalizeaza in mod eficient , prezinta anumite calitati ,
care ii deosebesc foarte clar de ceilalti coechipieri .
SCOPUL CERCETARII
Nici mai mult , nici mai putin decat un ansamblu de procedee si deprinderi caracteristice
manevrarii ’’ obiectului ’’ , al deplasarilor jucatorilor in acest scop ( golul mul dorit ) , ce se
desfasoara dupa legile biomecanicei aplicate specific , realizand randamentul maxim in
competitii.
SARCINILE CERCETARII
Este cunoscut faptul ca in comparatie cu actiunile ofensive , cele de aparare au un caracter mai
organizat . Acest lucru se datoreaza posibilitatilor anticipative sporite pe care le are faza
defensiva .
Astfel actualmente conceptiile si sistemele de aparare au la baza efectuarii lor o tot mai
riguroasa repartitie a sarcinilor fiecarui component al echipei , cu atat mai riguroasa cu cat
adversarii sunt mai bine cunoscuti , cu cat modalitatile lor tehnico-tactice si chiar fizice si psihice
pot fi mai usor anticipate , cu cat exista experiente poziive sau negative in contracararea lor.
FINALIZAREA ACTIUNILOR DE
Si tot mai insistent iese in relief faptul cum jucatorii sunt eliberati de scheme congelate in
detrimentul libertatii parcurgerii tuturor spasiilor terenului de joc .
In atac, regula obligatorie fiind sa se sustina si sa se sprijine , cu sensul unei frenezii fara
calcule farmaceutice. Adica de la un jucator limitat la un anume ’’post’’ – astazi considerat
’’orb’’ , eventual ’’calau’’ pus paznic permanent al adversarului direct – se trece vizbil sa se
puna in scena un jucator disciplinat , care sa se regaseasca in numitorul comun al principiilor
fundamentale ale conceptiei proprii a echipei .
Daca vrem putem afirma ca jucatorii lor fac un fel de ’’scrima fotbalistica’’ atunci cand joaca;
deoarece nu ai impresia ca nu o fac numai pentru a castiga , ci mai degraba a se delecta ei si
publicul din moment ce sunt obisnuiti sa indeplineasca toate rolurile pe unde-i poarta balonul .
Este deci o polivalenta remarcabila care marcheza faptul ca vechile posturi sunt pe cale de
disparitie ( la unele mari echipe au si disparut) . Desigur ca ei acum invata cu asiduitate – la
perfectie deci – inca de la copii si juniori , arta demarcarii , a transmiterii balonului ( cu
elementele componente ale vitezei de joc ) pentru dezechilibrul adeversarului , a sustinerii si
sprijinului , a ocuparii rationale a terenului , a repartizarii cat mai uniforme a efortului s.a.m.d.
In ATAC trebuie sa castigi spatiul cat mai repede posibil pentru a ajunge in
zone de sut , dar si cu asigurarea viitoarei defensive . Deci problemele atacului
sunt duble : finalizare si securitate defensiva .
Ca atare , atacul se caracterizeaza mai ales prin initiativa , in schimb apararea (defensiva) se
inspira pregnant din constrangere .
Reculul obligatoriu se face in ideea de a primi sprijinul celui eliminat ; daca nu dirijandu-l pe
atacantul posesor al balonului spre directia unde poate crea superioritate numerica spre a
recupera colectiv balonul (doi – la unu !). Daca , totusi nu s-a reusit aceasta manevra de
solidaritate si adversarul devine periculos prin sut la poarta , atunci ultimul aparator apeleaza la
deposedare ( unu – la unu !) .
Apoi , fiindca el face din aparator un jucator pur destructiv; ori, esenta jocului
profesionist competitiv contemporan noua – si mai ales din perspectiva – este
creatia , gandirea colectiva, inteligenta jocului , la care , inca o data , trebuie sa
participe toti jucatorii permanent , in acelasi timp in ambele directii .
Si cum fotbalul competitiv tinde permanent catre realizarea folosirii mingii cat mai colectiv –
constructiv , cu avantaje maxime cand participa concomitent toti fotballistii echipei ( fie viteza
de joc , fie circulatia in zig-zag pentru dezechilibrul adversarului , etc.) , inseamna ca favorizeaza
progresele tehnice ; astazi o vizibila continuare elevata a tacticii .
Dar ceea ce iese cel mai pregnant astazi in evidenta la marile team-uri este responsabilitatea
activitatii in joc . Pentru ca ea dovdeste capacitatea de integrare a jucatorilor in mecanismul
tactic al echipei si totodata calitatea si eficientta acestei integrari . Si asta fiindca are componente
intelectuale, afective si volitive . Astefel ca , de exemplu , in posesia balonului sunt liberi sa
aleaga , sa decida care din solutiile propuse asigura desfasurarea logica si eficienta a jocului . Iar
libertatea tactica extinsa peste limitele ce marcheaza eficienta , se transforma in acsiune anarhica
. Programul lor tactic e unic , jucatorul nu poate atinge altul; el insa poate opta doar pentru unele
modalitati fizice si tehnice de-al indeplini . Asa ca formarea la ei a responsabilitatii incepe de la
atitudinea constienta a jucatorilor fata de joc si fata de fiecare faza a acestuia ; care la randul ei
depinde de nivelul si calitatea cunostintelor si priceperilor sale tehnico-tactice . In schimb
ingnorarea unor solutii cu grad mai ridicat de solicitare tehnico-tactica , prin care s-ar putea
obtine intaietatea in fasa adervsarului si recurgerea la cele facile , de prudenta si siguranta ,
descarca jucatorul de responsabilitate .
Fara indoiala ca factorul de progres esre conceptia , care nu poate fi o stare finita , limitata , ci
permanent un proces dinamic de dezvoltare cauzat de reactii necunoscute si diferite ale
jucatorilor , fata de replicile adversarilor , a regulamentului , a vastului efort de cautari apeland la
stiinte umane si de educatie .
Organizarea jocului
Progresul general inregistrat de fotbal a condus , cum si era firesc , la cresterea importantei
organizarii jocului .
Perfectionarea metodelor de antreanament , aplicarea celor mai noi cuceriri ale stiintelor
ajutatoare , ca : biologia , pedagogia , psihologia cu aplicatii in activitatea sportiva , au
determinat ridicarea stachetei posibilitatilor organismului uman , in cazul nostru a jucatorilor .
Pentru a sublinia acesta realitate , putem spune ca unele jocuri disputate de catre echipele de
prima mana a caror jucatori au prezentat nivelul superior de pregatire , s-au desfasurat din ce in
ce mai mult sub semnul disputei prin armele luciditatii , inteligentei si clarviziunii .
Dintre invatamintele deprinse din desfasurarea jocurilor echipelor nationale sau de club de
valoare , semnalam mentinerea in actualitate , deoarece obtinerea succeselor va apartine pe viitor
acelor echipe care vor considera jocul un permanent subiect de analiza in vederea perfectionarii
lui . In acesta idee ,consideram ca jucatorilor trebuie sa li se predea un volum mai mare de
cunostinte despre joc , sa li se insufle un mai mare grad de raspundere personala in detrimentul
ingradirilor sau al limitarilor activitatii din teren .
Rezultatul unei bune organizari trebuie sa fie jocul superior , in care elementele moderne ale
fotbalului sa-si puna amprenta in mod firesc pe actiunile intreprinse de jucatori .
Cu cativa ani in urma se acorda – in discutii , in literatura de specialitate , precum si in
practica – o mare importanta sistemului de joc si variantelor , mergand pana la p riguroasa
precizare a atributiilor jucatorilor , a zonelor de activitate – principale si secundare – a mentinerii
unor axe si linii .
Astazi nu putem renunta la cadrul general de activitate pe care ni-l dau variantele 1 – 4 – 3 –
3 , 1 – 4 – 4 – 2 s.a.
Calitatile fizice sau tehnice individuale trebuie imbinate cu rabdare de catre antrenori in asa
fel , incat rezltatele sa se concretizeze printr-un castig evident in modul de a actiona al unui
jucator , activitatea acestuia in teren simbolizand o parte dintr-un intreg , chiar daca jucatorul
intreprinde actiuni hotaratoare pentru echipa sa.
Organizarea jocului reprezinta o latura importanta a muncii antrenorului cu echipa . Pe langa
gasirea si fixarea locului fiecarui jucator in angrenaj , plecand de la profilul lor fizic si tehnic ,
antrenorului ii revine misiunea de a cunoaste cat mai bine inteligenta de joc a fotbalistilor sai ,
pentru a o putea pune in valoare si a o dezvolta continuu.
Inscrierea si evitatea golurilor trebuie sa caracterizeze in orice moment jocul , indiferent daca
faza se desfasoara in fata portilor sau la mijlocul terenului . Acest lucru este posibil numai daca
la construirea actiunilor , de atac sau de aparare , participa cu gandirea si cu efortul un numar cat
mai mare de jucatori . Actionand in acest mod , jocul ofera cu siguranta posibilitati de punere in
valoare a calitatilor fizice sau tehnico-tactice deosebite pe care le poseda unii jucatori. Acestea
dau uneori plusul de eficacitate si de spectaculozitate care pot decide rezultatul . Eficacitatea este
data si de efortul depus de jucatorii care nu participa direct la faza finala .
Finalizarea trebuie sa devina accesibila tuturor jucatorilor unei echipe, stabilirea celui chemat
sa efectueze ultimul act o va face actiunea de joc respectiva , situatia din teren .
In munca de rezolvare a organizarii jocului trebuie sa avem in vedere ca ceea ce stie sa faca
echipa , trebuie sa stie si jucatorul si invers . Echipa si jucatorul trebuie sa joace astfel incat sa nu
fie surprinsi , iar desfasurarea actiunilor de atac sau de aparare sa aiba un caracter de siguranta .
Desigur, formarea unui astfel de joc necesita timp , nu se poate realiza in cateva luni . Atingerea
unui nivel superioral organizarii
jocului , ca si al deprinderii de a juca organizat marcheaza etapa maturizaii unei echipe si numai
de aici inainte se poate vorbi de atacarea unor performante .
Cu cat propiul joc va fi pus mai bine la punct , cu atat luarea unor masuri speciale dictate de
particularitatile jocului adversarului isi va gasi intr-o masura mai mare rezolvarea .
In fotbalul actual actiunile de atac se desfasoara in conditii din ce in ce mai grele , ca urmare
firesca a perfectionarii sub toate aspectele a mijloacelor de aparare , pentru a evita primirea
golurilor .
Acesta situatie deschide o lupta permanenta pe planul pregatirii si al orientarii jicului , pentru
ca atacul , faza care da in principal spectaculozitatea intrecerii sa poata sa-si atinga in continuare
scopul .
Marind posibilitatile de efort ale jucatorilor pentru a putea strapunge dispozitivul de aparare
adevers , s-a impus ca necesara utilizarea tuturor zonelor neocupate sau semiocupate . Cand
acestea nu exista ( datorita bunei acoperiri a trenului de catre echipa aflata in aparare) , ele
trebuie create in mod inteligent de catre jucatori prin valorificare calitatilor fizice si tehnico-
tactice de care dispun .
In atac echipa trebuie sa actioneze prin mentinerea mingii si prin apropierea de poarta adversa
, pentru a putea finaliza . Deci , circulatia jucatorilor si a mingi in vederea pastrarii initiativei
trebuie facuta in asa fel , incat sa nu convina adeversarului , sa-l deruteze si sa-i creeze dificultati
.
Constructia . Faza de constructie a atacului nu poate dispare , chiar daca viteza de joc atinge
uneori indici ridicati . Prepararea actiunilor de atac este absolut necesara , stiut fiind ca de
calitatea ei depinde direct finlizarea .
In joc apar din ce in ce mai frecvent situatiile in care acelasi jucator construieste si finalizeaza
precum si situatiile in care inaintasii creeaza conditii pentru finalizare mijlocasilor sau
aparatorilor .
Fiind o sarcina a intregii echipe , problema constructiei trebuie rezolvata prin preocuparea si
cu participarea tuturor jucatorilor , ponderea fiind data atat de post , cat si de situatia existenta in
teren . Spunem acesta deoarece pozitia jucatorilor , conform asezarii initiale , se afla
Plecand de la ceea ce ne ofera mai frecvent jocul actual , vom analiza principalele
componente ale organizarii fazei de constructie a atacului .
Actiunea incepe de la portar , echipa fiind grupata in propria jumatate de teren. Este
situatia in care construirea atacului devine obligatorie si necesita un timp mai indelungat pentru
trecerea in terenul advers . In aceasta situatie , portarul are un rol decisiv , prin modul in care
repunemingea in joc . Obiectivul sau este omul liber , care trebuie sa apara cu predilectie pe
zonele laterale .
In aceasta directie , la echipele care practica un fotbal avansat si ai caror jucatori dau o nota
de siguranta si de responsabilitate , se constata demarcarea spre una din zonele laterale libere a
unui aparator central – ca solutie surpriza – in momentul in care ceilalti jucatori sunt marcati .
De asemenea , folosirea zonei centrale din fata portii , ca zona de initiere a actiunilor de atac
in cazul absentei , adversarului . Oricare ar fi situatia , avansarea in teren se face prin pase sau
prin conducere spre zonele libere , in functie de deprinderile tehnico-tactice de baza ale
jucatorilor . In continuare , construirea atacului se face in conditiile unei opozitii net superioare a
echipei aflate in aparare , depasirea acestui impas necesitand o participare superioara atat ca
numar de jucatori care trebuie sa colaboreze , cat si in ceea ce priveste continutul actiunilor de
joc .
Avansarea spre poarta adversa se face cu mare atentie , supravegand adversarii care raman in
urma fundasilor care au plecat in atac . Cu cat creste cutezanta fundasilor sau a mijlocasilor de a
inainta , cu atat trebuie sa creasca precautia celorlalti coechipieri .
Acesta poate apare repede , dupa 2 sau 3 pase pregatitoare , alteori intarzie , ceea ce reclama
un plus de rabdare ,precum si utilizarea unor pase laterale sau inapoi .
Mentinerea aceluiasi tempo usureaza sarcina adversarului . Ruperile de tempo , cu sau fara
minge , in momentul aparitiei unor culoare libere vor sta mereu in preocuparea jucatorilor in
faza de constructie .
Atacul incepe din zona de mijloc a terenului . Efectuarea unui bun marcaj , unele greseli
ale adversarului sau interceptiile reusite pot repune mult mai devreme in atac una dintre echipe ,
aspecte care nu trebuie sa surprinda . In aceasta situatie , jucatorii trebuie sa treaca repede din
dispozitivul de aparare in cel de atac .Cei care intra de regula in posesia mingii sunt mijlocasii
sau atacantii .
cand adversarul este in inferioritate numerica si exista culoare libere spre poarta
adversa ;
In prima situatie se impune deplasarea rapida spre poarta adversa pentru finalizare prin actiuni
individuale sau prin combinatii intre 2 – 3 jucatori .
In a doua situatie este necesara mentinerea cu orice pret a mingii , temporizarea jocului ,
crearea timpului necesar pentru colaborare cu partenerii . In continuare atacul desfasurandu-se
dupa considerentele pe care le-am mai aratat .
Trebuie sa mentionam si situatiile in care jocul necesita refacerea actiunilor de pregatire a
atacului . Este vorba de pozitiile care apar ca favorabile finalizarii in prima faza , dar care se
pierd in urmatoarea , migea ramanand insa in posesia aceleiasi echipe .
Sa ne imaginam ca printr-o circulatie mai buna a mingii , un inaintasi este angajat ’’in
cursa’’ pe partea laterala a terenului in vederea centrarii.
Jucatorul respectiv ajunge primul la minge , dar , pentru ca a sesizat cu intarziere si datorita
opozitiei aparatorului advers nu mai poate centra .
Astfel , este nevoit sa se opreasca si sa protejeze mingea , actiuni ce dau timp suficient
adversarului sa se organizeze in aparare . In acesta situatie jucatorul continua actiunea printr-o
pasa inapoi , de unde se poate ajunge din nou la mijlocul terenului .
Neexistand alte solutii in exemplul dat , ca si in altele care pot apare, este de preferat sa se
refaca atacul .
FINALIZAREA
Faza cea mai importanta – daca o raportam la rezultatul unui joc – ramane finalizarea .
Discutarea aspectelor referitoare la organizarea finalizarii se face separat numai din considerente
didactice , in practica neexistand delimitari intre constructie si finalizare .
Etapa moderna a fotbalului a adus noi elemente definitorii pentru actiunile si miscarile
jucatorilor care inscriu goluri . Realizarea scopului jocului de fotbal numai apartine cu precadere
unui anumit jucator , specializat pe un post ( cum era in trecut centrul atacant ) , aceasta
posibilitate extinzandu-se la nivelul tutror componentilor unei formatii .
Semnificativ in aceasta directie ne apare faptul ca unele echipe fruntase castiga jocurile ,
golurile apartinand nu aceluiasi jucator , ci mai multora . Aceasta situatie a fost determinata si de
perfectionarea posibilitatilor de anihilare a unui jucator finalizator , acestea devenind mai
accesibile . Daca si astazi mai avem jucatori golgeteri , aceasta se datoreste unor calitati
deosebite ale acestora , cum ar fi : forta de sut , detenta , subtilitatea actiunilor si insistenta in
urmarirea fazelor de poarta etc. , la care se adauga in axarea jocului formatiilor respective pe
punerea in valoare a finalizatorului .
In organizarea actiunilor de finalizare trebuie sa se plece de la faptul ca puterea sistemului
defensiv a oricarei echipe se localizeaza in ultima instanta in zona din fata propriei porti , zona
de angajament si de sacrificiu . Puterea acestei zone este data de : numarul sporit de jucatori ,
gabaritul si forta acestora , strictetea marcajului .
Forta defensiva poate fi combatuta atat prin actiuni de surprindere in momentul formarii ei ,
cat si prin evitarea ei .
Surprinderea presupune angajarea in actiuni de finalizare in cazul in care grupul se apara este
incomplet , gresit plasat sau insuficient de atent.
Actiunile de surprindere sunt accesibile in special jucatorilor din linia a doua sau a celor din
linia a treia , prin posibilitatile superioare pe le care le au de a scapa de marcajul adversarului .
De asemenea , surprinderea poate fi realizata si prin actiuni ce se impun prin conditii de
aglumeratie , cum ar fi : devierile de balon , centrarile executate pe jos etc.
Evitarea fortelor localizate ale echipei din aparare se face prin folosirea intensiva a partilor
laterale ale terenului , pe unde pot patrunde (prin actiuni individuale sau combinative ) inaintasii
, fundasii sau mijlocasii . Acestia pot urmari centrarea sau pasa inapoi la un coechipier care a
urmarit faza si trebuie sa traga hotarat la poarta .
Evitarea zonei din fata portii se mai poate realiza si prin folosirea suturilor de la distanta ,
executate in special de catre mijlocasi si aparatori.
Din punct de vedere al rapiditatii cu care se actioneaza in aceasta faza, eficacitatea este data si
de posibilitatile maxime pe care le au jucatorii in aceasta directie . Reactia , atingerea unei viteze
superioare pe distante mici , opririle sau pornirile instantanee , precum si viteza executiilor cu
mingea influenteaza direct reusita finalizarii .
TACTICA
TACTICA – Mijloc de progres bazat pe activizarea unei gandiri creatoare a specialistilor si jucatorilor, a reusit sa dezvolte alti
factori ai antrenamentului care au fost obligati sa-si gaseasca noi cai si mijloace pentru a face fata cerintelor impuse de tacticizarea
crescuta a competitiilor si jocurilor, prin variate conceptii de joc si tactici speciale.
Exploatarea rationala a posibilitatilor jucatorilor proprii tinand seama de particularitatile individuale si colective ale
adversarului, a terenului si ambiantei de desfasurare, a importantei si consecintelor rezultatului, trebuie sa se bazeze in primul rand pe
capacitatea si nivelul tehnic al jucatorilor. Relatia optima intre tehnica si tactica jocului reprezinta conditia esentiala in abordarea oricarui
joc, materializarea orientarii si conceptiei tactice fiind posibila prin calitatea tehnicii individuale si colective.
Nivelul si randamentul pregatirii tactice, fiind influentat de varietatea si eficienta deprinderilor tehnice, se exprima in joc prin
capacitatea jucatorilor de a se orienta si alege solutia si procedeul tehnic adecvat fazei si pozitiei de moment, cu maxima eficienta in
minimum de timp.
Tactica – constituie ansamblul actiunilor individuale si colective ale jucatorilor care se desfasoara in mod organizat si
regulamentar, unitar si rational, in functie de calitatile si particularitatile jucatorilor proprii si ai adversarului.
Tactica individuala – reprezinta capacitatea jucatorului de a efectua actiuni in colaborare cu coechipierii si in conditii de
adversitate, in vederea realizarii sarcinilor de joc, in toate fazele si zonele terenului.
Tactica colectiva – reprezinta totalitatea actiunilor de colaborare ale jucatorilor, coordonate in mod unitar in cadrul conceptiei
de joc, pentru realizarea scopului urmarit, in lupta directa cu echipa adversa.
– demarcarea;
– depasirea;
– pasa;
– combinatia tactica;
– schema tactica;
– jocul pe faza;
– schimbul de locuri;
– circulatia tactica;
– forme de atac;
– combinatie si scheme la faze fixele ale jocului;
– Demarcarea este indispensabila jocului actual deoarece creeaza superioritate numerica, dezvolta
viteza si dinamica de joc, si contribuie la dezorganizarea adversarului.
B. DEPASIREA INDIVIDUALA – este actiunea jucatorului cu mingea, care prin folosirea succesiva
a unor procedee tehnice, reuseste sa depaseasca unul sau mai multi adversari (exemplu: preluare cu
depasire – conducere – protejare – fenta – dribling etc.).
Eficienta unei pase poate decide, intr-o anumita situatie, soarta unui joc, motiv pentru care trebuie sa
fie oportuna si precisa, cu viteza si traiectoria corespunzatoare, pe directia si catre jucatorul cel mai
indicat.
In functie de distanta, directia, traiectoria si pozitia in teren a coechipierului, pasele sunt clasificate
astfel:
1. dupa DISTANTA:
a) – pasa scurta (pana la 10 metri) – specifica combinatiilor rapide, fara preluare, prin deviere si la
„ un-doi-uri „;
b) – pasa medie (intre 10-20 metri) – are mare utilitate in fazele de constructie a atacului si la
angajarea coechipierilor pentru finalizare;
c) – pasa lunga (peste 20-25 metri) – in functie de locul executiei si directia de transmitere, poate fi
utilizata ca:
- DEGAJARE (din zona portii proprii in terenul advers, care poate surprinde adversarul
descoperit si inlatura pericolul);
a terenului spre cele laterale, cu scopul de a crea atacului un front larg de actiune si implicit
disperarea apararii adverse, ceea ce, in fazele de constructie, are o mare importanta);
de la marginea terenului spre interior, pentru angajarea coechipierilor in combinatii sau pentru a trage
la poarta, cu piciorul sau cu capul);
2. dupa DIRECTIE:
a) - pasa inainte sau in adancime – este cea mai eficienta, deoarece angajeaza
coechipierul decisiv si direct spre poarta adversa, (castigandu-se teren in minimum de
timp) pentru a crea sau finaliza actiunea
b.) – pasa inapoi – are o multipla utilizare, in functie de situatia din teren si de scopul
urmarit:
– cand se afla in marginea terenului si actiunea este blocata in adancime sau lateral, prin plasamentul
adversarilor;
– cand jucatorul a ajuns cu mingea langa linia de poarta si nu are sanse de centrare, va folosi pasa
spre inapoi in zona centrala, pentru a crea pozitie favorabila de finalizare unui coechipier venit din
urma;
– pasa la portar.
d) - pasa oblica – reprezinta un mijloc pentru mentinerea mingii in cadrul echipei prin
deschiderea „ unghiurilor de siguranta „ in circulatia optima a mingii, crearea
posibilitatilor de a combina in triunghi si de a efectua o pasa decisiva in adancime.
3. dupa TRAIECTORIE:
b) – pasa semiinalta;
A. Eficacitatea paselor depinde de modul in care se indeplinesc urmatoarele cerinte de catre jucatori:
selectarea si efectuarea celor mai eficiente pase, impuse de momentul tactic respectiv.
B. COMBINATIA TACTICA – reprezinta coordonarea actiunii a doi sau mai multi jucatori, cu
scopul obtinerii unor avantaje in lupta cu adversarii si de a realiza sarcinile fazelor ofensive.
Insusite in cadrul antrenamentelor, combinatiile tactice pot primi noi valente in timpul
jocului, prin aportul capacitatii de creatie si spontaneitate a jucatorilor, care insa trebuie sa posede o
bogata paleta tehnica.
In cazul unei pregatiri superficiale sau a folosirii unui numar prea mare de combinatii tactice, se
produc actiuni dezorganizate si haotice in timpul jocului, ceea ce este in avantajul adversarului.
C. SCHEMA TACTICA – este o forma rigida a combinatiei tactice, in care jucatorii au obligatia sa
execute exact ceea ce s-a repetat la antrenamente, un rol decisiv avandu-l precizia tuturor executiilor
tehnice. Schemele tactice se folosesc in general, cu mare eficacitate la fazele fixe ale jocului.
D. JOCUL PE FAZA – reprezinta un mijloc tactic deosebit de important in jocul actual, in cadrul
caruia se poate actiona:
a) - individual – impotriva unui adversar plasat la distanta mica, in jur de 5 metri, facand apel la
mijloacele tehnice-tactice specifice atacului;
b) - colectiv – prin care se urmareste pastrarea initiativei intr-un spatiu limitat pe o raza de 10-15
metri, unde sunt grupati mai multi jucatori din ambele echipe.
Actiunea se declanseaza la 35-40 metri de poarta adversa si se efectueaza pe spatii mai largi, in viteza si
cu fente, pentru crearea unui plasament favorabil primirii mingii.
F. CIRCULATIA TACTICA – angajeaza un numar mai mare de jucatori, care prin actiuni
individuale succesive si combinatii tactice, incadrate intr-un plan stabilit, urmaresc realizarea fazelor
de pregatire si finalizare a atacurilor.
Circulatia tactica, presupune o pregatire tehnica, repetata si verificata in jocuri scoala, bazata pe o
riguroasa disciplina, care sa reflecte trasaturile conceptiei de joc, ale echipei.
Pentru stabilirea unei circulatii tactice eficiente, este necesar ca aceasta sa tina seama de capacitatea
intelectuala si tehnico-tactica a jucatorilor proprii, sa fie accesibila acestora. De asemenea trebuie sa
aiba aplicabilitate impotriva diverselor forme de aparare, sa poata crea surprize indiferent de zonele si
partile terenului si sa se bucure de adeziunea jucatorilor.
FAZELE ATACULUI
Dictionarul limbii romane ne ofera urmatoarea definitie a notiunii in general : fiecare dintre
starile , perioadele , etapele sau momentele succesive ale unui proces sau transformari .
Intrucat fazele de joc se refera la o succesiune de actiuni desfasurate in timp si spatiu , ele se
diferentiaza prin scopul , consinutul , mijloacele de eralizare si mai ales zonele in care au loc .
Existenta sau implicarea in desfasurarea lor nu este permanent necesara , oportuna sau chiar
rigida . In anumite situatii de joc , una sau alta din faze poate lipsi . De exemplu : dupa o
recuperare in careul mare (zona a 4 – a ) , urmata de o depasire prin surprindere , poate urma
golul . In acesta situatie constatam ca fazele 1 si 2 au fost devansate . Sustinem insa prezentarea
lor , deoarece constitue un caz organizatoric practic si teoretic eficient in procesul de pregatire .
Pentru a ingloba majoritatea situatiilor posibile din joc pentru considerente didactice ,
succesiunea fazelor si a numarului lor , s-a optat pentru solutia prezentarii , incepand cu
momentul finalizarii din zona 4 .
FAZA I
Considerand ca echipa aflata in aparare a recuperat mingea in zona 1sau 2 (prin portar sau
deposedare) , jucatorii pot actiona prin contraatac sau atac rapid in sistemul propriu echipei .
Trecerea din atac in aparare poate fi executata in functie de dispunerea momentana a adversarilor
si reactia lor ( pressing ) , de directiile de deplasare a jucatorilor proprii (demarcari , etc.) , de
natura declansarii fazei 1 ,adica ,degajarea potarului , sau initierea ei de catre unul dintre jucatori
care a intrat in posesia mingii .
FAZA II
Actiunile acestei faze se desfasoara de obicei in zonele 2 si 3 prin atac rapid , atacul
pozitional sau atacul in circultie de minge si jucatori ( ca forme de atac ) , asezarea jucatorilor in
teren va fi cea conforma cu sistemul de joc invatat , cu scopul de a depasi adversarul prin actiuni
coordonate si incisive . Create conditiile de apropiere de careul mare , se trece implicit la ultima
faza a atacului .
FAZA III
Finalizarea atacului
Tot in aceasta ultima faza a atacului , echipa va acorda maxima importanta rezolvarii cu
eficienta a urmatoarelor situatii :
De retinut este faptul ca analiza in atac incepe cu zona 1 spre zona 4 , iar actiunile apararii (pe
faze ) incept cu zona 4 spre zona 1 .
FORMELE ATACULUI
Definitie : Prin formele atacului putem intelege aspectele exterioare distincte si necesare de
manifestare a echipei , expresie a continutului (modul de organizare si actionare) in diferite
momente ale jocului , folosind intregul arsenal de mijloace tehnico-tactice in scopul realizarii
sarcinilor de joc in atac .
1 Contraatacul
Definitie : Prin contraatac intelegem actiunea individuala sau colectiva executata prin
surprindere , precizie si in mare viteza , imdediat dupa intrarea in posesia mingei (deposedare ,
etc.) inainte ca adversarii sa se poata replia si interveni .
Contraatacul poate fi initiat de portar sau de oricare dintre jucatorii de camp in functie de
situatia concreta de joc .
O parte sustin ca echipele mai modeste valoric , folosesc contraatacul sporadic , ca urmare a
adoptarii jocului pur defensiv si distructiv .
In cazul lor , atacul sufera din punct de vedere al organizarii , iar asa zisul contraatac devine
intamplator . In schimb , contraatacul organizat (gandit si justificat ) , dar cu aplicare temporara
si conditionata de existenta anumitor imprejurari favorabile indeplineste toate conditiile pentru a
fii acceptat si folosit .
La desfasurarea contraatacului pot lua parte fundasi laterali participanti direct si la finalizare ,
cat si mijlocasii cand sunt folositi ca intermediari .
Portar prin repunerea mingei in joc cu transmiterea ei catre jucatorul cel mai
bine plasat ;
Orice jucator din aparare printr-o precisa catre unul dintre varfurile de atac .
Finalizarea contraatacului
Indicatii metodice
Aplicarea contraatacului este posibila numai in anumite conditii de joc si cu anumiti jucatori .
In primul rand antrenorul trebuie sa aprecieze capacitatile jucatorilor , disponibilitatile lor pentru
astfel de actiuni si numai dupa aceea va trece la instruirea acestei forme de atac ,
Din deplasarea portarului spre un varf de atac (demarcat) din zona 1 , sau din
zona 2 daca a iesit mult in intampinarea mingei lansate de adversar ;
2 Atacul rapid
Definitie : Prin atacul rapid intelegem desfasurarea intr-un timp cat mai scurt a unor actiuni
tactice individuale si colective simple , orientate incisiv spre poarta adversa prin 3 – 6 pase .
Aparitia si folosirea acestei forme de atac a fost determinata de pregatirea fizica tot mai buna
a jucatorilor , de reducerea si micsorarea spatiilor de patrundere spre poarta , de adoptarea
apararilor supraaglomerate etc.
Depasirea acestor dificultati a fost considerata ca posibila prin aplicarea atacului rapid ,
respectiv prin trecerea imediata si in viteza din aparare in atac , in general din zonele 1,2 si chiar
3 , dupa recuperarea mingii .
Reusita acestei actiuni deinde in mare masura de capacitatea jucatorilor de a gandi repede
(analiza pe moment decizie si actionare prompta) . Corecta si rapida orientare si apreciere permit
atacantilor sa evite marcajele , sa aleaga spatiile si culoarele libere , sa gandeasca asupra
actiunilor impuse de faza respectiva sau a celor urmatoare .
Formele prin care se realizeaza atacul rapid sunt : atacul simplu si atacul prin actiuni
combinative .
Atacul simplu : se realizeaza prin 3 – 4 pase la distante mari si medii (zonele 3 – 4 ) prin
lansari si patrunderi . El pretinde o mare precizie in transmiterea mingei precum si exercitii
tehnico-tactice efectuate in viteza.
Atacul rapid prin actiuni combinative se realizeaza tot printr-un numar redus de pase (4 – 6
pase , zonele 1 – 2 ; 2 – 3 ) transmise pe jos la distante medii sau mici , directe , prin deviere ,
concomitent cu demarcari pe pozitii viitoare sau de sprijin .
Lucrul cel mai important este ca mingea sa ajunga pe traseul cel mai scurt si liber in cea mai
mare viteza in apropierea portii adversarului .
La aceasta actiune pot participa jucatorii din fiecare compartiment al echipei , in functie de
locul si zona unde a fost recuperata mingea . Ca o particularitate a reusitei atacului rapid este
surprinderea adversarului prin cursivitatea si viteza actiunilor , inainte ca acesta sa poata lua cele
mai eficiente masuri de aparare .
Orice incetinire , chiar in cazul avantajului numeric , usureaza sarcina aparatorilor in vederea
regruparii .
3 Atacul pozitional
In cazul nereusitei unui contraatac sau a unui atac rapid , echipa se obligata a trece la atacul
pozitional .
Aceasta nu exclude folosirea paselor mai lungi de pe o parte pe alta a terenului pentru
schimbarea culoarului de atac in vederea surprinderii adversarului in inferioritate numerica.
Cerinte :
Indicatii metodice
In acest fel jucatorii au posibilitatea sa aplice ruperile de ritm , atat in viteza deplasarilor , cat
si in rapiditatea pasarii mingei . Durata circulatiei de minge si jucatori este mai redusa decat cea
a atacului pozitional .
Echipa care foloseste aceasta forma de atac isi asuma insa si riscuri mari , deoarece , la ea
participand si mijlocasii (uneori si fundasii de margine ) , la prima deposedare sau interceptie ,
poate fi surprinsa de declansarea contraatacului advers .
Echipa aflata in aparare actioneaza activ pe zona centrala si semiactiv pe zonele laterale .
Echipa aflata in atac isi orienteaza actiunile spre marginile terenului , urmarind aducearea unor
jucatori in situatii cat mai favorabile fata de centrarile din viteza .
Aceasta sarcina se poate realiza prin delimitarea zonelor laterale sau prin jaloane fixate pe
linia de fund si pe linia portilor care marcheaza locul aproximativ de unde se poate centra .
CONCLUZII
2. Majoritatea jucatorilor studiati sunt deficitari la lovitura de cap , ratand unele ocazii
foarte bune din pozitii ideale ( din suprafata de poarta , din suprafata de pedeapsa ) .
3. Referitor la campinotul din celelalte tari cum ar de exemplu : Italia , Anglia , Franta ,
Spania si altele , se observa o alta conceptie a jocului de fotbal , cu un numar mai mare
de combinatii in viteza de finalizare si o responsabilitate mai mare fata de joc.
BIBLIOGRAFIE
Ed. Sport-Turism
Bucuresti , 1990
Bucuresti , 1992
Ed. Editis ,
Bucuresti , 1993
Constanta 2008
10. STANCULESCU G. – Teoria jocului de fotbal ,
Constanta 2003
- Fotbal specializare ,
Constanta 2003
sistemelor de joc ,
Constanta 2008
12. www.sportscience.ro