UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR
Conf. Univ.dr. GHEȚU ROBERTA GEORGIANA
ABSOLVENT
ANDREI MIRCEA MARIUS

CRAIOVA
2020
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

1
 FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII
MOTRICE PRIN MIJLOACE
SPECIFICE JOCULUI DE
BASCHET LA NIVEL GIMNAZIAL

COORDONATOR
Conf. Univ.dr. GHEȚU ROBERTA GEORGIANA
ABSOLVENT
ANDREI MIRCEA MARIUS

CRAIOVA
2020

2
 Cuprins
Capitolul I – Introducere.................................................................................................... 5
1.1 Alegerea temei......................................................................................................................... 5
1.2 Motivul alegerii temei............................................................................................................. 5
1.3 Actualitatea temei................................................................................................................... 5
Capitolul II – Fundamentarea teoretică a lucrării...................................................... 7
2.1 Obiectivele educației fizice..................................................................................................... 7
2.1.1 Obiectivele generale............................................................................................................. 8
2.2 Mijloacele educației fizice și antrenamentului sportiv...................................................... 12
2.3 Baschetul, mijloc al educației fizice școlare........................................................................ 16
2.4 Influența practicării jocului de baschet.............................................................................. 17
2.5 Capacitatea motrică.............................................................................................................. 18
2.5.1 Viteza................................................................................................................................... 19
2.5.2 Îndemânarea (capacitatea coordonativă)........................................................................ 22
2.5.3 Forța.................................................................................................................................... 25
2.5.4 Rezistența............................................................................................................................ 28
2.6 Calitățile motrice de bază solicitate în baschet.................................................................. 30
2.6.1 Dezvoltarea vitezei în baschet........................................................................................... 30
2.6.2 Dezvoltarea forței în baschet............................................................................................ 32
2.6.3 Dezvoltarea rezistenței în baschet.................................................................................... 34
2.6.4 Dezvoltarea capacității coordonative (îndemânarea) în baschet................................... 36
2.7 Particularitățile morfologice ale perioadei pubertare....................................................... 37
2.7.1 Dezvoltarea somato-fiziologică......................................................................................... 38
2.7.2 Dezvoltarea psihologică.....................................................................................................39
2.7.3 Personalitatea..................................................................................................................... 40
Capitolul III – Organizarea și desfășurarea cercetării............................................ 41
3.1 Obiectivele cercetării............................................................................................................ 41
3.2 Ipoteza cercetării................................................................................................................... 42
3.3 Subiecții pe care se va realiza cercetarea............................................................................ 42
3.4 Metodele de cercetare utilizate............................................................................................ 42
3.5 Desfășurarea cercetării......................................................................................................... 44

3
3.6 Mijloacele specifice din jocul de baschet utilizate pentru pregătirea fizică din ciclul
gimnazial..................................................................................................................................... 44
3.6.1 Mijloace specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea vitezei.................................. 45
3.6.2 Mijloace specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea forței.................................... 47
3.6.3 Mijloace specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea îndemânării........................ 48
3.6.4 Mijloace specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea rezistenței............................ 48
Capitolul IV – Rezultatele cercetării și interpretarea datelor............................... 51
4.1 Prezentarea datelor............................................................................................................... 51
4.1.1 Rezultatele probelor de control din luna Septembrie (T1)............................................ 51
4.1.2 Rezultatele probelor de control din luna Februarie (T2)............................................... 52
4.2 Interpretarea rezultatelor.................................................................................................... 53
Concluzii și propuneri................................................................................................................ 54
Bibliografie.................................................................................................................................. 55

4
 Capitolul I - Introducere

1.1 Alegerea temei

Această lucrare va oferi ideea folosirii mijloacelor de învățare specifice jocului de
baschet în scopul unei dezvoltări fizice și psihice a elevilor în raport cu vârsta.
Folosirea mijloacelor specifice jocului de baschet aduce o îmbunătățire a
capacității motrice a elevilor, dar și un plus de valoare educativă orei de educație
fizică și sport.

1.2 Motivul alegerii temei

Alegerea acestei teme aduce o notă științifică, care poate fi dezvoltată și explicată,
astfel încât conținutul acestei lucrari să fie înțeles cu ușurință.
Lucrarea respectivă are ca scop evidențierea importanței rolului pe care îl au
mijloacele specifice jocului de baschet în dezvoltarea capacității motrice și în
influențarea personalității la elevii din ciclul gimnazial. Această lucrare se vrea a fi
o portiță de acces care să faciliteze crearea unor relații strânse între profesor și
copiii din ciclul gimnazial și, totodată, un mijloc care să ușureze și să ofere
eficiență procesului de inițiere specific jocului de baschet. Se știe că baschetul este
un sport practicat cu plăcere de copii, fiind un sport de echipă răspândit în
Romania.

1.3 Actualitatea temei

Tema acestei lucrări de licență este constituită din două componente extrem de
importante, o noțiune fundamentală a teoriei educației fizice și sportului
(capacitatea motrică) și mijloacele specifice jocului de baschet, care, în cazul
acestei lucrări, se vor axa pe ciclul gimnazial. Aceste două componente propun

5
ideea cum că aplicarea conţinutului pregătiri fizice prin mijloacele specifice
baschetului utilizate în lecţiile de educaţie fizică cu elevii din ciclul gimnazial, va
contribui probabil la obţinerea unor progrese însemnate în dezvoltarea şi
manifestarea calităţilor fizice ale acestora.

6
 Capitolul II - Fundamentarea teoretică a lucrării

2.1 Obiectivele educației fizice

Obiectivele educației fizice sunt componente ale procesului instructiv-educativ
care exprimă anticipativ tipurile de achiziții programate a se realiza într-un anumit
interval de instruire: dezvoltarea calităților motrice de bază sau specifice, însușirea
principalelor procedee tehnice din jocul de baschet etc.
Obiectivele generale ale educației fizice școlare derivă din funcțiile acesteia și se
concretizează în:
 Menținerea și întărirea sănătății și călirea organismului prin asocierea cu
factorii naturali;
 Favorizarea creșterii și a dezvoltării fizice armonioase;
 Formarea corectă a unui sistem de deprinderi motrice generale și
specifice practicării unor ramuri sportive;
 Formarea deprinderii și obișnuinței de practicare sistematică a
exercițiilor fizice în activități organizate și independente;
 Contribuția la dezvoltarearea calităților intelectuale, profesionale și
morale, a simțului estetic, la formarea și desăvârșirea personalității
elevilor, în scopul integrării lor în societate. (Cătăneanu S.,Ungureanu
A. 2016)1

În orice activitate umană, obiectivele sunt priorităţi de diferite niveluri sau ranguri.
De asemenea, este foarte dificil de a prezenta acest "subiect" la modul corect,
fiindcă nivelurile sau rangurile sunt extrem de multe. Prin obiective se realizează
funcţiile activităţii umane respective. În consecinţă, obiectivele derivă din funcţiile
activităţii respective şi se subordonează acestora. Doar în unele situaţii obiectivele

1
Cătăneanu S. , Ungureanu A. , 2016, Educație fizică și sportivă școlară,Ediția II, Editura
Universitaria Craiova, p. 14

7
se identifică cu sarcinile specifice (este cazul obiectivelor operaţionale, valabile
pentru temele lecţiei sau ale altor activităţi concrete). (Gh. Chârstea, 2000)

2.1.1 Obiective generale

Următoarele obiective generale sunt:

- menţinerea unei stări optime a sănătate a celor care practică exerciţiile fizice în
mod conştient şi sistematic, precum şi creşterea potenţialului lor de muncă şi de
viaţă (în unele cazuri se pune şi problema „ameliorării stării de sănătate);
- favorizarea proceselor de creştere şi optimizare a dezvoltării corporale/fizice a
subiecţilor; dezvoltarea/educarea-calităţilor motrice de bază şi a celor specifice
sporturilor;
- formarea corectă a unui sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice, precum şi
valorificarea for în planul sportiv - performanţial;
- formarea şi perfecţionarea capacităţii şi obişnuinţei de practicare sistematică,
corectă şi conştientă a exerciţiilor fizice, mai ales în timpul liber;
- contribuţia eficientă la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale, estetice,
morale, civice etc. 2 (Gh. Chârstea, 2000)

Obiectivele educației fizice sunt legate nemijlocit, derivă din și compun idealul
educației fizice. “Idealul” este înțeles ca deziderat al educației fizice, integrat în
idealul educațional și ca model maximal, proiectat în linii generale (caracteristici)
cu valoare orientativă, obiectivat, și care poate constitui un criteriu de evaluare.

Pentru a concretiza aceste informații, prezentăm o clasificare a obiectivelor, ca

sinteză a principalelor taxonomii consemnate de literatura de specialitate a
domeniului:

2
Gh. Chârstea, Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA București,
2000, p. 31

8
După gradul de generalitate

1) Obiective generale – evidențiaza esența educației fizice, dimensiunile comune

ale subsistemelor ei.
Aceste obiective sunt:

- Menținerea unei stări optime de sănătate;

- Favorizarea dezvoltării fizice armonioase;
- Dezvoltarea capaității motrice generale; educarea calităților motrice de bază și
formarea unui sistem de deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative
și specifice unor ramuri de sport;
- Formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exerițiilor fizice;
- Dezvoltarea armonioasă a personalității.

2) Obiective specifice – repezintă o particularizare a obiectivelor generale, la

nivelul subsistemelor educației fizice;

3) Obiective intermediare – acționează la nivelul ciclurilor de învățământ, al

anilor de studiu etc. ;

4) Obiective operaționale – vizează comportamentele imediate, observabile în

timp scurt, care pot fi urmărite și măsurate, adică acțiunile pe care subiectul trebuie
să le realizeze în timpul unei activități, al unei lecții, al unei ședințe.

După sfera de influență și tipul de comportament vizat

1) Obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului:

- armonia între indicii somatici și funcționali;

- armonia și proporționalitatea în interiorul fiecărei categori de indici;
-menținera unui tonus muscular optim;
- dezvoltarea lateralității și a armoniei laterale;
- formarea și menținerea unei atitudini corporale corecte;
- prevenirea și corectarea deficiențelor posturale și fizice;
- combaterea excesului ponderal și a obezității.

9
2) Obiective în plan motric:

- dezvoltarea componentelor fitnessului (rezistență cardiovasculară, rezistență

musculară, forță, mobilitate – suplețe, compoziție corporală);
- dezvoltarea componentelor fitnessului motor (echilibru, coordonare segmentară,
agilitate, putere, timp de reacție, viteză);
- formarea unui sistem de deprinderi și priceperi de bază, utilitar-aplicative
specifică unor ramuri și probe sportive;
- îmbunătățirea capacității de efort, prin stimularea marilor funcții.

3) Obiective psihomotorii:

- dezvoltarea schemei corporale în două direcții (ca reper în reglarea mișcărilor și

ca nucleu al imaginii în sine);
- dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;
- dezvoltarea echilibrului static și dinamic;
- realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;
- formarea coordonatelor de timp ale mișcării (ritm, tempou, durată, elemente ce
conferă deficiența mișcării);
- dezvoltrea lateralității și a armoniei laterale;
- formarea reprezentărilor ideomotorii și a capacității de a opera cu unele;
- educarea capacității de relaxare generală și cea selectivă;
- dezvoltarea capacității de diferențiere kinestezică.

Domeniul psihomotor evidențiază controlul corporal și coordonarea mișcărilor, așa

încât individul să reacționeze cu ușurință, eficiență și expresivitate. Aceste
caracteristici privesc toate acțiunile și deprinderile motrice, precum și structurile
operaționale care formează conținutul educației fizice.

4) Obiectivele cognitive conduc la cunoașterea și înțelegerea tuturor aspectelor

asociate exercițiului fizic, efortului, ecoului acestora în planul subiectiv al
individului.
Clasificarea acestor obiectivele este următoarea:

- dezvoltarea capacității de a cunoaște propria persoană, mediul ambiant, natural și

social (percepere, descoperire, redescoperire, înțelegerea informațiilor sub diverse
forme);
- dezvoltarea capacității de a analiza și a interpreta elementele de conținut, relațiile
care se stabilesc în procesul educației fizice (generare de informații unice,
convențional acceptate, în care subiecții respectă regula, principiul etc);
- valorizarea efectelor pozitive ale educației fizice (luarea unor decizii sau
formularea unor judecăți evaluative, conforme cu conținuturile însușite);

10
- dezvoltarea calităților atenției, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii,
creativitătii (motrice), adică generarea de informații variate, pornind de la aceleași
date, originalitate, sistem numeric și cu atât mai puțin un etalon, în sensul strict al
termenului;
- dezvoltarea memoriei mișcărilor și a memoriei topografice;
- dezvoltarea inteligenței motrice;
- dezvoltarea unor aspecte ale gândirii (capacitate de anticipare, rapiditate, intuiție,
operativitate);
- dezvoltarea creativității motrice.

5) Obiective în plan motivațional și afectiv-volitiv – răspund necesității de

modelare a intereselor, atitudinilor și valorilor, în vederea creșterii capacității de
adaptare. Acestea sunt:

- formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciților fizice în creșterea calității

vieții;
- echilibrarea și reglarea emoționala (prin descărcarea agresivității defulare etc. );
- educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fair-play, respect,
colaborare, întrajutorare, prietenie etc. );
- ducarea emoțiilor estetice (date de aprecierea frumuseții mișcărilor și a esteticii
corporale);
- dezvoltarea capacității de autoreglare a comportamentului global (spirit de
organizare, curaj, disciplina, perseverență, dârzenie etc. )

În conținutul programelor de educație fizică figurează două categorii de obiective.

În funcție de termenul vizat pentru a fi realizate: obiective-cadru și obiective de
referință .

Obiectivele-cadru exprimă, la un înalt nivel de generalitate, capacitățile și

atitudinile specifice care trebuie formate sau dezvoltate la elevi de-a lungul unui
ciclu de învățământ (de exemplu: dezvoltarea calităților motrice de bază, formarea
unui sistem corespunzător de cunoștințe teoretice de specialitate etc. ).

Obiectivele de referință derivă din cele cadru și precizează gradul de realizare a

acestora la sfârșitul unui an școlar (de exemplu: să posede un nivel optim de
dezvoltare a rezistenței etc. ).

Obiectivele se adresează dezvoltării diferitelor laturi ale personalității elevilor:

fizică, motrică, cognitivă, socio-afecticvă. Măiestria profesorului este reflectată în
maniera în care el reușește să operaționalizeze, în conținutul lecțiilor de educație

11
fizică, obiectivele-cadru și de referință formulate în programele școlare. 3 (Dragnea
A. 2006)

2.2 Mijloacele educației fizice și antrenamentului sportiv

Mijloacele educației fizice și antrenamentului sportiv reprezintă elemente

importante prin care se poate îndeplini ansamblul funcțiilor și obiectivelor acestor
două activități. Mijloacele reprezintă de fapt instrumente didactice care asigură
transpunerea conținutului instructiv-educativ, pregătirea subiecților în vederea
obținerii unor abilități,capacități sau performanțe sportive care aparțin deopotrivă
sferei fizice și psihice a personalității acestora.

Mijloacele specifice reprezintă elementele importante ce asigură în mod direct

orice progres în ceea ce privește dezvoltarea somatică, funcțională și capacitatea
motrică a omului. În această categorie sunt evidențiate urmatoarele: exercițiul fizic,
măsurile de refacere a capacității de efort și aparatura de specialitate. Un aspect
important care le conferă legitimitate, îl reprezintă faptul că ele se înnoiesc
periodic, în raport cu scopurile propuse. Menționăm fapul că în prezent mijloacele
educației fizice și antrenamentului sportiv s-au diversificat, devenind mai
complexe din punctul de vedere al efectelor, datorită, pe de o parte, dezvoltării
gândirii metodice care a imaginat noi combiații de mișcări, aparate, instalații și, pe
de altă parte, prin introducerea de noi cunoștințe din alte domenii de activitate.
Asistăm la apariția unor noi ramuri de sport, la combinații tehnice dificile, la
praguri ale efortului aproape de limita fiziologica, elemente ce reclamă formule de
refacere eficiente sau dispozitive de investigație și pregătire sofisticate.

1) Exercițiul fizic reprezintă, în accepțiunea didactică, cel mai important

instrument cu multiple funcții și aplicații în programarea și realizarea procesului de
3
( Dragnea A. , Educație fizică și sport, teorie și didactică, Editura FEST București, 2006,
p25)

12
instruire. Conceptul în structuri precise, aceasta face parte din tehnologia predării
și însușirii conținutului educației fizice și antrenamentului sportiv. Nu toate
mișcările sau acțiunile motrice pot fi considerate exerciții fizice: particularitatea
distinctivă a exercițiului este dată de concordanța conținutului și formei acestuia cu
esența educației fizice și sportului și cu legitățile acestora (de exemplu: alergarea
este o acțiune extrem de comună, care poate deveni exercițiu când i se conferă
reguli precise de practicare, modalități raționale de execuție, o anumită dozarea a
efortului, etc). În sens etimologic, exercițiul presupune repetarea unei activități de
mai multe ori până la câștigarea ușurinței sau „îndemânării” în efectuarea unei
mișcări. Deprinderile motrice se formează numai după o exersare îndelungată,
când subiectul ajunge să le execute în mod automatizat și natural. I. Șiclovan
consideră că “exercițiul fizic reprezintă o acțiune preponderant corporală, efectuată
sistematic și conștient în scopul perfecționării dezvoltării fizice și a capacității
motrice a oamenilor. Fără îndoială, indicii superiori ai dezvoltării morfologice și
funcționale a organismului, precum și cei ai priceperilor, deprinderilor și calităților
motrice, nu pot fi obținuți fără repetarea sistematică, conștientă a unor exerciții
fizice anume orientate în acest scop”. Cu alte cuvinte, considerăm că exercițiul
fizic reprezintp o acțiune motrică cu valoare instrumentală, conceput și programat
în vederea realizării obiectivelor proprii educației fizice și antrenamentului sportiv
(de exemplu: dezvoltarea tonicității și troficității musculare, însușirea și
perfectionarea deprinderilor și priceperilor motrice, dezvoltarea calităților motrice,
dezvoltarea capacității de efort, etc.) Exercițiul fizic nu trebuie înțeles numai ca pe
o repetare stereotipă, rigidă, ci ca pe o posibilitate de adaptare permanentă la
condiții variate externe și interne. În acest context, exercițiul fizic nu presupune
doar repetarea sistematică, ci și posibilitatea de a construi, de a asambla (pe baza
mișcărilor învățate) o conduită motrică proprie subiectului care a asimilat un
material pe care apoi îl exteriorizează sub forma comportamentului motric.
Exercițul fizic contribuie și la realizarea altor sarcini, după cum urmează:

13
- Întelegerea rațiunii efectuării actelor și acțiunilor motrice, într-o anumită
structură;
- Înțelegerea respectării regulilor de execuție stabilită;
- Dezvoltarea capacității de asociere imaginativă a diferitelor secvențe de mișcare;
- Repetarea, în condițiile îndeplinirii sarcinilor sus-menționate, face ca mișcările să
nu devină stereotipi, iar subiecții sa nu devină “păpuși mecanice”.
Idiferent de domeniul în care se aplică, exercițiul este un instrument astfel
conceput încât să ușureze însușirea raționala a conținutului informațional

2) Măsurile de refacere a capacității de efort au particularități distincte în

educația fizică și în antrenamentul sportiv. În lecția de educație fizică se aplică
pauzele dintre repetări (cu durată și caracter, impuse de caracteristicile efortului
prestat) și la sfârșitul acesteia, obiectivul se realizează prin intermediul verigii
„revenirea organismului după efort”
În cadrul antrenamentului sportiv, duritatea acestuia, numărul crescut de lecții,
susținerea concursurilor cu totală angajare a disponibilităților fizice și psihice,
reclamă o strategie complexă de refacere, de „dezobosire” a sportivilor. Această
strategie include:

- Pauzele de revenire dintre exerciții (pasive sau active). În gândirea metodică

modernă, pauzele sunt parte componentă a procesului de pregatire și nicidecum
elemente de relaxare;
- În timpul concursului,se utilizează schimbarea competițiilor în fazele de atac și
apărare (în jocurile sportive);
- Măsurile hidrofizioterapeutice (dușuri calde, relaxare în bazine cu apă caldă),
oxigenarea (în camere special amenajate, în care se inhalează aer îmbogățit cu
O2), relaxarea în saună, utilizarea susținătoarelor de efort, alimentația adecvată,
vitaminizarea, somnul și regimul viguros de viață.

14
3) Aparatura și echipamentul de specialitate are o importanță specială în
antrenamentul sportiv, dar și o contribuție aparte în educația fizică.
Astfel, se poate diferenția în funcție de scopul urmărit:

- Aparatură componentă a practicării sporturillor (aparatele de gimnastică, mingile

în jocurile sportive, schiurile, saltelele, prăjina, ambarcațiunile în canotaj, caiac-
canoie, haltere, etc. );
- Aparatură pentru perfecționarea tehnicii,numită și „aparatură specială și
îngrăditori de mișcare” (manechinele la lupte, lonjele în gimnastică, bacul în
sporturile nautice, groapa cu bureți, bazinul cu „apă moale ” la săriturile în apă,
aparatul de aruncat mingi de tenis, etc. )
- Aparatură de protecție cu rol de a ajuta sportivii să suporte anumite șocuri,impuse
de conșinutul sportului respectiv: casca în box, ciclism, schi, mănușile, saltelele ,
genuncherele, saltelele în gimnastică, echipamentul jucătorilor de hochei, etc.
- Aparatură de tip trenjoare-simulatoare. Trenjoarele asigură dezvoltarea calităților
motrice specifice ramurii de sport, în paralele cu perfecționarea tehnicii, iar
simulatoarele creează posibilitatea pregătirii tehnice și fizice specifice în condiții
analoage probei respective. Prezența acestei aparaturi, mai ales în sporturile
sezoniere, este indispensabilă pentru caracterul permanent al pregătirii sportivilor
în paramentrii efortului și de tehnică specifici. (Dragnea A. 2002)4

2.3 Baschetul mijloc al educației fizice școlare

Baschetul ca mijloc al educaţiei fizice contribuie la însuşirea unor deprinderi

motrice de bază şi specifice, a unor cunoştinţe speciale de tehnică şi tactică

(Dragnea A.,2002, Teoria educației fizice și sportului, Editura FEST București, p. 177)
4

15
sportivă. Este un joc dinamic şi solicită din partea jucătorilor un efort fizic intens şi
un mare angajament psihic. Practicat în mod ştiinţific şi metodic contribuie, prin
efectele efortului fizic şi psihic, la întărirea sănătăţii, la dezvoltarea capacităţilor
fizice şi intelectuale, morale şi volitive ale practicanţilor. De aceea, ca mijloc al
educaţiei fizice, baschetul este prezent în lecţiile de educaţie fizică din şcolile de
toate gradele, începând de la clasa a V-a sau chiar mai de timpuriu, când se
însuşesc elementele tehnico-tactice de bază, prin jocuri pregătitoare şi până la
clasele mari sau în învăţământul superior unde este prezent şi sub formă de
întrecere/competiţională. (Florian, S. C., Suzana, M. O., & Susana, M. 2016)5

Baschetul, joc sportiv colectiv ce face parte din categoria mijloacelor de

perfecţionare a dezvoltării fizice şi aptitudinilor de mişcare ale oamenilor,
reprezintă forma de manifestare cu caracter ludic al exerciţiului fizic. Baschetul
oferă condiţii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea complexă a deprinderilor şi
calităţilor motrice necesare în viaţă. Fiind un domeniu al activităţii corporale, el
înglobează acţiunile motrice de bază: mersul, alergarea, săritura şi aruncarea, într-o
complexitate foarte variată. Practicarea jocului de baschet contribuie la formarea şi
perfecţionarea unor mişcări coordonate, la formarea capacităţii de angrenare rapidă
în tempoul şi ritmul activităţilor sociale, prin cumulul unor influenţe şi efecte
pozitive cu caracter educativ. Baschetul este un joc sportiv de echipă care face
parte din categoria jocurilor sportive inventate. Prin sistemul exerciţiilor sale şi în
funcţie de scopul urmărit, baschetul, pe lângă faptul că este o disciplină sportivă,
reprezintă atât un mijloc al educaţiei, cât şi un sport. (Cojanu F. 2014)6

5
(Florian, S. C., Suzana, M. O., & Susana, , 2016 M. Studiul Conținutului Pregătirii Fizice
Prin Mijloace Specifice Baschetului În Lecția De Educaţie Fizică În Ciclul
Gimnazial. Analele Universităţii Valahia din Târgovişte Seria Educaţie Fizică şi Sport Tom V,
P.62)
6
(Cojanu, F. (2014). Prescripţii metodologice ale proiectării jocului de baschet în educaţia
fizică şcolară, P. 10)

16
 2.4 Influența practicării jocului de baschet

Jocul de baschet, alături de atletism, gimnastică şi celelalte jocuri sportive,

contribuie la realizarea obiectivelor instructiv-educative ale educaţiei fizice în
şcoală. Prin mijloacele sale specifice exercită influenţe multiple asupra
organismului şi personalităţii elevilor, numai dacă metodica predării acestui joc se
realizează corespunzător. În stabilirea metodicii de predare trebuie să se pornească
de la ideea potrivit căreia la rezolvarea sarcinilor educaţiei fizice şcolare contribuie
jocul bilateral cu fazele acestuia şi nu exersarea analitică a procedeelor tehnice pe
care îl compun.

Perioada ciclului gimnazial (clasele V – VIII) constituie cea mai importantă verigă
a educației fizice și sportive școlare.ceea ce presupune educarea la un anumit nivel
al tuturor calităților motrice și însestrarea elevilor cu un bogat bagaj motric
privind deprinde de mișcare.

Pentru jocul de baschet, aceasta este prima etapă a învățării propriu-zise, etapă în
care sunt programate elementele tehnico-tactice fundamentale, cele mai simple și
mai accesibile. Pe baza acestora se poate juca baschet la două coșuri dar, cu
regulament și conținut tehnico-tactic simplificat. (Ungureanu, C. 2014)7

2.5 Capacitatea motrică

Este o noţiune fundamentală pentru "Teoria şi Metodica Educaţiei Fizice şi

Sportului", chiar dacă nu există o definiţie unanim acceptată a sa. Această stare, de

7
(Ungureanu, C. (2014). Baschet, Doc 4, P. 145)

17
fapt, este explicabilă deoarece capacitatea motrică este multifactorial condiţionată
şi se includ în definiţie - de către mulţi autori - şi aceşti factori condiţionaţi.
În lucrarea "Terminologia educaţiei fizice şi sportului" se menţionează că prin
capacitate motrică se înţelege "ansamblul posibilităţilor motrice naturale și
dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură şi dozare ".
Sintetizând punctele de vedere ale mat multor specialişti (M. Epuran, Fleishman,
Hebelink, D.K. Mathews etc.) s-a ajuns - şi pe baza unor contribuţii personale de
ordin logic - la următoarea definiţie: "capacitatea motrică este un potenţial uman
dinamic (progresiv sau regresiv în ontogeneză) dat de unitatea dialectică dintre
calităţile şi deprinderile sau priceperile motrice ".
Revenind la primul paragraf din acest subcapitol, reafirmăm că la om capacitatea
motrică este influenţată de sarcina de îndeplinit şi de multitudine de alţi factori,
între care se remarcă procesele psihice, procesele chimice şi metabolice, nivelul
indicilor de dezvoltare fizică etc. Faptul că aceşti factori o influenţează - uni chiar
foarte mult - nu înseamnă că ei trebuie să intre în definiţie, chiar în mod obligatoriu
cum susţin unii autori. De asemeni nici propunerea psihologilor sau chiar insistenţa
acestora de a numi capacitatea motrică drept "capacitate psihomotrică" nu are
suport, cel puţin pe plan logic.
Din definiţia de sinteză, rezultă că avem două tipuri de capacitate motrică: generală
şi specifică.

Capacitatea generală este formată din calităţile motrice de bază (V.Î.R.F.) şi

deprinderile sau priceperile motrice de bază şi utilitar-aplicative.

Capacitatea motrică specifică, care nu poate exista fără capacitatea motrică

generală, este formată sau rezultată din unitatea calităţilor motrice şi a
deprinderilor sau priceperilor motrice specifice unor sporturi.

18
În educaţie fizică şi sport, la toate subsistemele specifice, "perfecţionarea
capacităţii motrice" se constituie în preocupare prioritară şi intră în categoria
obiectivelor de rangul 1. (Gh. Chârstea, 2000)8

2.5.1 Viteza

Viteza este capacitatea organismului de a efectua cu rapiditate mișcări simple sau

în combinații diverse,cu întreg corpul sau numai cu unele segmente ale acestuia.
Spre deosebire de fizică, unde viteza se măsoara totdeauna în metri pe secundă
(m/s), în domeniul sportului ea se măsoară în unități diferite, în funcție de forma sa
de manifestare: unități de timp (milisecunde, sutimi de secundă etc.) în cazul
vitezei de reacție, a celei de decizie și a vitezei de execuție, număr de repetări pe
unitatea de timp în cazul vitezei de repetiție și metri pe secundă în cazul celei de
deplasare.
În aprecierea manifestărilor de viteză se disting trei indicatori importanți (N. V.
Zimkin, 1969):
1) Timpul latent de reacție motrică;
2) Viteza de efectuare a unei mișcări singulare (rezistența externă fiind mică)
3) Frecvența mișcărilor sau rapiditatea multiplicării mișcărilor singulare, cel mai
adesea în calitate de componente ale unor mișcări ciclice.
Între acești trei indicatori de manifestare a vitezei nu s-au stabilit relații de
corelare, neexistând practic transferuri pozitive între ei; o foarte bună reacție
motrică nu determină o frecvență crescută a mișcărilor, rapiditatea execuției unui
act motric singular nu asigură viteza unei mișcări integrale complexe etc. Mai mult
decât atât, transferul nemijlocit de viteză de același tip se realizează doar între
mișcările asemănătoare din punct de vedere al coordonării (L. P. Matveev, A. D.
Novikov, 1980). Spre exemplu,creșterea considerabilă a rezultatelor la
8
G. Chârstea, 2000, Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA
București, p. 17

19
desprinderea pe verticală de pe ambele picioare va influența rezultatele obținute în
acțiunile motrice în care extensia rapidă a membrelor inferioare are importanță
(săritura în lungime cu elan, aruncarea greutății etc. ), dar nu se va reflecta în
creșterea vitezei în tenis de masă, înot, etc. Mai mult decât atât, nu s-au constatat
corelații nici între capacitatea de accelerare și cea de deplasare cu viteză constantă,
în alergarile de viteză din atletism.
Toate aceste constatări au consecințe importante în planul metodicii dezvoltării
calității motrice – viteza.

Factorii limitativi sau factorii care conditionează valoarea indicilor de viteză

sunt:

- Mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitația și inhibiția, deci

rapiditatea alternării lor pe scoarța cerebrală, având ca efect contracția și relaxarea
grupelor musculare implicate în efectuarea anumitor mișcări;
- Acuitatea organelor receptoare, exprimată prin viteza de depolarizare a
membranei analizatorilor;
- Viteza de transmitere a influxului nervos pe calea nervilor aferenți și eferenți;
- Capacitatea de decodificare, de analiză și emitere a răspunsului adecvat și de
recodificare a semnalului la nivelul scoarței cerebrale;
- Viteza de contracție a mușchiului implicat în efort, care se află în strânsă legătură
cu tipul fibrei musculare care formează mușchiul (fibrele albe sunt apte de eforturi
de viteză) și cu cantitatea de ATP și CP (substanțele care stau la baza producerii
energiei musculare);
- Capacitatea de coordonare intramusculară (a fibrelor ce compun un mușchi) și
intermusculară (a mușchilor sinergici, care contribuie la efectuarea unei anumite
mișcări);

20
- Lungimea segmentelor implicate în efectuarea mișcărilor (segmentele mai scurte
sunt capabile de execuții mai rapide);
- Elasticicatea musculară, reprezentată de capacitatea mușchilor antagoniști de a se
relaxa cât mai mult posibil, reducând frânarea mișcării în momentul efectuării
acesteia;
- Nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice.

Formele de manifestare:

a) Viteza de reacție (timpul de latență, viteza reacției motrice) reprezintă timpul

necesar pentru a răspunde unui excitant oarecare printr-o contracție musculară.
Poarta o puternică amprentă genetică (ereditară), motiv pentru care este foarte
puțin perfecționabilă, iar valoarea ei nu influențează valoarea altor forme de
manifestaree ale vitezei (nu produce transferuri, nici pozitive, nici negative).
Viteza de reacție depinde de:
- calitatea analizatorilor, exprimată mai ales ăn viteza de codificare a excitantului
(vizual, auditiv, proprioceptiv, etc.) –ereditară;
- viteza de transmitere a semnalului pe căile motorii senzitive (aferente) –
ereditară;
- decodificarea, analiza și emiterea răspunsului adecvat, recodificarea semnalului,
la nivelul centrilor nervoși, analizarea și emiterea răspunsului sunt operații
perfectibile mai ales în cazul excitanților complecși care provoacă reacții la alegere
sau reacții la obiecte în mișcare (jocuri sportive, sporturi cu adversar, etc. ) și mai
puțin perfectibile în cazul excitanților simpli, dinainte cunoscuți, dar a căror
apariție este inopinată (bătaia din palme, pocnetul pistolului de start, fluierat, etc.)
- viteza de transmitere a semnalului pe căile nervoase motorii (eferente) –
determinată genetic;

21
- excitarea plăcii neuro-motorii.

b) Viteza de execuție – reprezintă rapiditatea cu care se efectuează o mișcare

singulară (timpul scurs de la începerea și până la terminarea unei mișcări, de regulă
aciclice).
c) Viteza de repetiție – considerată ca o variantă a vitezei de execuție și care
reprezintă frecvența unei mișcări (numărul de repetări ale unei mișcări ciclice sau
aciclice într-o perioada timp prestatabila); exemplu-numărul de pași efectuați de un
alergător de viteză într-o secundă, sau numărul de pase executate între doi subiecți
într-un minut;
d) Viteza de deplasare – variantă a vitezei de execuție constând în timpul necesar
parcurgerii unei distanțe prestatabile (în alergare, pedalare, vâslire, etc.); viteza de
deplasare este prezentă doar în cazul mișcărilor ciclice.

2.5.2 Îndemânarea (capacitatea coordonativă)

Îndemânarea este capacitatea unui subiect de a-și însiși cu ușurință mișcări noi, de
a le executa precis și economic în concordanță cu condițiile spațiale și temporale și
de a restructura și adaptabagajul motric de care dispune la condiții noi,
neprevăzute.
Calitate motrică pe cât de complexă, pe atât de puțin studiată sub aspectul
conținutului și mecanismelor de perfecționare, îndemânarea condiționeaza atât
însușirea și perfecționarea diferitelor deprinderi motrice cât și dezvoltarea
celorlalte calități motrice. Ea este prezentă atât în faza de învățare a deprinderilor
motrice, cât și în cea de perfecționare, de aplicare în condiții variabile și
neobișnuite; dezvoltarea îndemânării permite orientarea în spațiu și precizia actelor
motrice, asigura restabilirea echilibrului dereglat, condiționează coordonarea
mișcărilor diferitelor segmente ale corpului

22
Factori limitativi ai îndemânării sunt mai ales de ordin psihic:

-gradul de coordonare a activității diverșilor centri nervoși din scoarța cerebrală;

- calitatea analizatorilor, în special a celor intero- și proprioceptori,concretizată în
capacitatea de a transmite informații asupra gradului de încordare musculară, a
tensiunii din mușchi și tendoane, a stării de echilibru, etc. ;
- capacitatea de anticipare a acțiunilor viitoare proprii sau ale adversarilor, ca și a
condițiilor de efectuare a mișcării;
- memoria, imaginația, gândirea calității motrice;
- volumul și calitatea fondului de deprinderi motrice însișite anterior.

Forme de manifestare:

a) Îndemânarea generala – capacitatea de învățare motrica rapidă și eficientă, de

efectuare rațională și creatoare a diverselor acțiuni motrice;
b) Îndemânarea specifică – anumitor probe sau ramuri sportive, ca și diverselor
profesiuni, manifestată diferit la nivelul diverselor părți sau segmente ale corpului
(exemplu: ambidextria specifică jucătorilor de baschet, ușurința de manevrare a
balonului cu piciorul, în cazul jucătorului de fotbal,etc. );

Conținutul îndemânării și determinarea fiziologica a elementelor sale:

1) Capacitatea de coordonare a mișcărilor – în rolul primordial revine sistemul

nervos central care trebuie sa asigure integrarea activității diferitelor aparate și
sisteme ale organismului și, mai ales, să asigure simultanietatea contracțiilor
mușchilor agoniști (sinergici) și, totodată, inhibarea mușchilor antagoniști. Cu cât

23
este mai mare gradul de automatizare a mișcărilor cu atât este mai puțin solicitată
coordonarea, rolul ei fiind deosebit în cazul deprinderilor motrice complexe ce
presupun activitatea simultană a diferitelor părți și segmente ale corpului.
2) Orientarea spațiala – presupune perceperea fină a pozițiilor și direcșiilor de
acțiune, având drept efect creșterea randamentului muscular și, mai ales, a preciziei
mișcării. Orientarea spațială depinde decisiv de gradul de cooperare dintre
senzațiile musculare (proprioreceptive) și senzațiile externe, mai ales cele vizuale.
3) Orientarea temporală – care asigură încadrarea mișcării în coordonatele
timpului, aprecierea tempoului și ritmului de execușie, care se află în relație directă
cu timpul necesar însușirii acțiunii la nivelul de precizie impus de executarea sa
corectă ca și în relație cu timpul necesar adaptării și corectării unei acțiuni motrice
deja consolidate la situațiile concrete nou apărute în desfășurarea acesteia
(plasamentul coechipierilor și adversarilor, schimbarea condițiilor atmosferice,
remodelarea unui traseu aplicativ etc. )
4) Precizia mișcării – aflată în relație directă cu gradul de încordare cu care se
execută mișcările. Execușia rapidă, economică și precisă a unei mișcări depinde de
capacitatea de contractare doar a grupelor musculare agoniste efectoare și de
relaxare a grupelor musculare antagoniste.
5) Capacitatea de sincronizare a acțiunilor de mișcare cu cele ale partenerilor,
potrivit situațiilor concrete de efectuare, create de ambianța sau adversar. Aceasta
presupune îmbinarea tuturor celorlalți indici, ceea ce indică gradul de complexitate
a acțiunii ca și modul de solicitare în plan fizic, funcțional și psihic.

2.5.3 Forța

Forța este capacitatea organismului de a realiza eforturi de învingere, de menținere

sau de cedare în raport cu orezistență internă sau externă, prin contracții musculare.

24
Efectuarea oricărui act motric, depunerea unui efort fizic cât de mic, presupune
realizarea unor contracții musculare având drept scop acționarea asupra unei
rezistențe oarecare interne sau externe: inerția musculară, greutatea segmentului
sau a corpului, obiecte etc. , ceea ce exprimă. În ultima instanță,realizarea unui
efort de forță.
În esență, ea se deosebește de noțiunea de forță ca o caracteristică mecanică a
mișcării – acțiunea unui corp material asupra altui corp material.

Factori limitativi:

- grosimea mușchilor (secțiunea fiziologică, transversală a acestuia), forța fiind

direct proporțională cu acest paramentru (în medie, unui centimetru pătrat de
suprafață musculară în secțiune îi corespund 6kgf); hipertrofia musculară se obține
ca efect al antrenamentului, completat cu o alimentație bogată în proteine și cu
prezența hormonilor sexuali masculini (testosteronul) în raport cu cei feminini
(esteriol, estradiol)
- numărul total al fibrelor musculare intrate concomitent în contracție ca urmarea a
coordonării intramusculare (în repaus numărul total de fibre care asigură tonusul
unui mușchi este de 3-6%); numărul unităților motorii activate depinde de mărimea
zonei de excitație din aria motoare a scoarței cerebrale, urmare a impulsurilor
aferente, venite de la analizatori sau, în egală masură, a impulsurilor interne
generate de reprezentarea ideomotrică a actului ce urmează a fi executat;
- sincronizarea în timp și spațiu a activității unităților motorii se realizează treptat,
ca urmare a antrenamentului, la neantrenați doar circa 20% din totalitatea
impulsurilor fiind sincronizate în timp sau ca direcție de acționare a fibrelor;
creșterea gradului de sincronizare se realizeaza prin exerciții de forță cu încărcătură
maximală; în cazul încărcăturilor medii (60-80% din posibilitățile maxime), cu
număr mare de repetări, activarea unităților motorii este asincronă,conducând la

25
funcționarea în tură a fibrelor musculare, în funcție de oboseala ce se instaurează la
nivelul lor;
- tipul fibrelor musculare este determinat genetic, antrenamentului sportiv
revenindu-i sarcina de a le dezvolta pe cele specifice efortului respectiv,
cunoscându-se faptul că nu se realizează transferuri pozitive esențiale între diferite
tipuri de forță: de la forța statică la cea dinamică, de la capacitatea de fortță în
regim de rezistență la forța explozivă.
- gradul de coordonare a mușchilor agoniști și sinergici care acționează
concomitent (coordonarea intramusculară), în cazul unor mișcări complexe;
- profilul psihic al subiecților (capacitatea de concentrare, voință, motivație, etc. );
- sexul – masa musculară a bărbaților este genetic superioară a celei femeilor
datorită efectelor diferite ale hormonilor sexuali;
- caracteristicile procesului de pregătire:
a) continuitatea pregătirii – forța este calitatea motrică ce se câștigă și se pierde cel
mai ușor (lucrul de forță timp de două luni, cu 3 ședințe săptămânal, conduce la
dublarea acestuia, dar încetarea pregătirii aduce după sine pierderea a 60% din
câștig în 2-3 săptămâni și totală în circa două luni)
b) intensitatea și durata contracțiilor;
c) frecvența ședințelor de pregătire;
d) procedeele metodice și mijloacele folosite (în funcție de tipul de forță ce
urmează a fi dezvoltat);
e) nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (viteza de execuție, rezistența
musculară, coordonarea, etc. )

Formele de manifestare:

a) După masa musculară angrenată în efort:

- forță generală - obținută prin angrenarea principalelor mase musculare;

26
- forță specifică – obținută prin contracția acelor grupe musculare ce participă la
efectuarea unei anumite mișcări, caracteristică specializării sportive sau
profesionale.
b) În raport cu masa corporala a subiectului:
- forță maximă (absolută) – manifestată indiferent de masa corporală proprie și
măsurată cu ajutorul dinamometrului, barei de haltere, etc.;
- forță relativă – raportul dintre forța maxima și masa corporală (greutate) a
subiectului, deosebit de importantă în practicarea multor ramuri sporive (sărituri
din atletism, gimnastică, patinaj artistic, etc.) creșterea masei corporale, chiar și
prin hipertrofie musculară, conduce la scăderea forței relative.
c) În funcție de natura contracțiilor musculare:
- forță statică sau izometrică – se dezvoltă fără modificarea lungimii mușchiului
(ori de câte ori rezistența este imobilă sau depășește cu mult valoarea forței,
precum și cea realizată de doua grupe de mușchi antagoniști care prin contracție
simultană anuleaza deplasarea segmentelor corpului);
- forță dinamică sau izotonică – depusă prin modificarea lungimii mușchiului, fie
prin scurtarea sa ca urmare a învingerii rezistenței (mișcare concentrică sau în
regim miometric), fie prin alungire, rezistența depășind valoarea forței (regim de
cedare, mișcare excentrică, în regim pliometric);
- forță mixtă sau auxotonică – prin combinații de contracții izometrice și izotonice,
ea fiind forma de manifestare cel mai des întâlnită în educația fizică și în
activitatea sportivă.

2.5.4 Rezistența

Rezistența este capacitatea psiho-fizică a organismului uman de a depune eforturi

musculare cu o intensitate ridicată și eficacitate optimă, timp cât mai îndelungat,
fără apariția oboselii sau cu învingerea acesteia.

27
După cum este, însă, cunoscut din literatura de specialitate, orice efort muscular
presupune un consum de substanțe energetice, reducerea resurselor energetice
conducând la apariția oboselii, ceea ce atrage după sine scăderea intensității
efortului. Continuarea acestuia la nivelul acelorași parametri se realizează doar
printr-o mobilizare volitivă suplimentară – oboseala compensată. Pe măsura
scurgerii timpului, acestă oboseală se accentuează, intensitatea efortului
diminuează considerabil, marcând faza oboselii decompensate.

Factorii limitativi ai rezistenței:

- structura mușchilor implicați în efort, fibrele musculare roșii și lente fiind

favorabile efortului de rezistență;
- capacitatea funcțională a aparatelor și sistemelor, cu precădere a celui cardio-
respirator;
- compoziția sângelui - respectiv conținutul în hemoglobină al acestuia,
hemoglobina fiind substanța care transportă oxigenul de la plămâni la țesuturi,
preluând de la acesta bioxidul de carbon rezultat din consumul energetic;
- capailarizarea periferică – mai abundentă la nivelul grupelor musculare implicate
în eforturilor de rezistență și care asigura o creștere corespunzătoare a irigării
sanguine locale, de 15-20 de ori față de starea de repaus;
- cantitatea și calitatea resurselor energetice și enzimatice – ca suport al eforturilor
de durată (rezervele de glicogen din ficat și cele lipide din țesuturi împreună cu
enzimele care asigură degradarea lor și resinteza ATP din mușchi;
- stabilirea proceselor psihice fundamentale, menținerea unui raport optim între
excitație și inhibiție;
- rezistența nervoasă la eforturi lungi și monotone, dârzenia, perseverența, etc.

28
Forme de manifestare:

a) După natura activităților motrice depuse și masa musculară angrenată în efort

-rezistența generală – apreciată independent de felul activității și care presupune
angrenarea în efort a unor mari mase musculare (peste 2/3 din totalul masei
musculare a corpului);
- rezistența specifică – caracteristică a unui anumit tip de activitate motrică
(sportivă sau profesională) și care, în funcție de totalul masei musculare agrenate
ăn efort poate fi regională (cu angrenarea a 1/3-2/3 din masa musculară) și locală
(când masa musculară aflată în activitate se situează sub 1/3 din masa totală);
b) După sursele de energie, modul de desfășurare a proceselor oxidative și durata
efortului se disting:
-rezistența anaerobă (de scurtă durată) – caracteristică eforturilor intense, cu o
durată cuprinsă între 45 secunde și 2 minute; ea se bazează pe producerea energiei
în absența oxigenului (anaerobe);
- rezistența aerobă (de scurtă durată) – caracteristică eforturilor cu o durată ce
depășește 8 minute și cu o intensitate relativ scăzută, aflată în raport invers
proporțional cu durata acestuia; ea exprima capacitatea de efort în condiții de
echilibru între necesarul și aportul de oxigen (stare stabilă sau stady-state), este
evidențiată de valori ale pulsului care nu depășesc 130 de bătăi pe minut,
activitatea putându-se prelungi până la câteva ore;
-rezistența mixtă (de durată medie) – caracteristică eforturilor desfășurate în
condiții de echilibru relativ al necesarului și aportului de oxigen, cu o durată de 2
până la 8 minute și evidențiată de valori ale pulsului care depășesc 130 bătăi pe
minut; cu cât intensitatea efortului crește (numărul bătăilor inimii pe minut fiind
superior limitei de 130), cu atât echilibrul este mai relativ, caracteristica anaerobă a
efortului fiind din ce în ce mai mare. (Cătăneanu S.,Ungureanu A. 2016)9
(Cătăneanu S. , Ungureanu A. , 2016, Educație fizică și sportivă școlară, ediția II, Editura
9

Universitaria Craiova, p. 54 )

29
 2.6 Calitatile motrice de baza solicitate in baschet

Baschetul este un sport care necesită o multitudine de calități fizice de bază din
partea individului, calități care se întrepătrund între ele, realizând un joc cu
caracter complex. Efortul în baschet este de intensitate maximală care alternează
cu perioade scurte de efort submaximal. Calitățile fizice de bază care trebuie
dezvoltate la un baschetbalist sunt viteza, rezistența, forța, capacitățile
coordinative, mobilitatea fiecare cu forme diferite și regimuri de manifestare.

2.6.1 Dezvoltarea vitezei în baschet

În baschet ritmul jocului este rapid, variabil și alergarea durează doar câteva
secunde, datorită lungimii mici a terenului. Jucătorii trebuie să se deplaseze în
teren cu viteză, reacțiile lor să fie rapide și explozive, să se deplaseze brusc către
toate direcțiile în timp ce controlează mingea sau adversarul ori dimpotrivă, să fie
controlat (marcat) de adversar și toate acestea într-un spațiu relativ mic.
Viteza este capacitatea mușchilor de a lucra foarte rapid și cu un ritm repetat, adică
jucătorul să poată executa acte si acțiuni într-un interval mic de timp. Viteza este o
calitate motrică moștenită și care depinde de natura fibrelor musculare. Aceasta nu
înseamnă că nu se poate îmbunătăți într-un antrenament potrivit.
Viteza este o calitate „independentă”, dar depinde de puterea explozivă, de
elasticitatea musculaturii, de mobilitatea articulară, de timpul de reacție, de tehnica
jocului, adică de colaborări neuromuculare.
În baschet, o importanța speciala o au următoarele forme de manifestare a vitezei:
viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de accelerare

30
Calitatea de accelerare este un factor de bază al vitezei. Este capaciatatea
individului de a atinge punctul maxim de viteză la cel mai mic interval de timp de
la momentul startului. Este în strânsă legatură cu forța explozivă și cu
perfecționarea tehnică.
În jocul de baschet foarte rar se face o pornire dintr-o poziție statică, fiindcă de
obicei jucătorul este în mișcare și brusc schimbă ritmul și accelerează. Este
adevărat că la fel de rar se ajunge la maximum de viteză, deoarece dimensiunile
terenului și natura sportului, nu-i permit așa ceva.
Viteza de execuție este capacitatea individului de a efectua o mișcare cât mai
repede posibil. Este bazată pe calitățile fiziologice ale jucătorului cum ar fi gradul
de îndemânare în sportul respectiv.
Viteza de reacție este capacitatea individului de a reacționa corect si rapid in
situații variabile. Are o reputație strictă cu capacitatea sistemului nervos central de
a primi, transporta și prelua stimuli.
Viteza în baschet este prezentă sub următoarele forme:
- viteza fără minge (alergare)
- viteza cu minge (dribling)
- viteza cu minge în prezența adversarului (schimbare de direcție)
- viteza cu minge în colaborare cu coechpierii (pasele din deplasare)
- viteza cu minge în prezența adversarului (dribling cu schimbări de direcție, cu
piruetă, cu trecerea mingii pe la spate, cu trecerea mingii printre picioare, cu
variații de ritm)
- viteza cu minge în colaborare cu coechipierii și în prezența adversarilor
(combinații ofensive de 2-3 jucatori)
- viteza fără minge în colaborare cu coechipierii și în prezența adversarilor
(combinații de 2-3 jucători)
- viteza în diferite forme de atac colectiv
- viteza în diferite forme de apărare colectivă
În antrenarea vitezei generale si specifice trebuie ținut cont de următoarele:

31
- Antrenarea vitezei, mai ales a celei generale trebuie să se facă la începutul
antrenamentului atunci când sportivul este odihnit;
- Intensitatea trebuie să fie mare, până la maximă, cu încercarea de multe ori de a
trece de limita maximă;
- Durata trebuie să fie mică, repetiții puține și intervale mari;

Repetiția ajută și la îmbunătățirea rezistenței în regim de viteză.

2.6.2 Dezvoltarea forței în baschet

Se disting trei forme de forța: forța maximală, forța explozivă, rezistența

musculara.
Forța maximă este capacitatea mușchiului de a executa efort muscular maxim
posibil un timp scurt. În baschet este utilă pentru determinarea nivelului de
antrenabilitate a forței.
Baschetbaliștii nu au în special nevoie de forța maximă, care este urmată de o
tensiune ridicată și o alimentare sangvină insuficientă a mușchiului. Deși dezvoltă
forța musculară, jucătorul devine totuși mai lent și obosește mai repede.
Forța explozivă este capacitatea mușchiului de a executa un efort muscular
oarecare într-un timp minim posibil.
Forța explozivă este specifică baschetului. Capacitatea de a sări, săriturile dinamice
pentru recuperarea mingii, săriturile scurte, acțiunile dinamice pentru înscrierea
coșurilor, sărituirle bruște pentru aruncare și în general toate acțiunile dinamice
sunt strict legate de natura jocului de forța și viteză. Capacitatea de a sări este in
strânsa legatură cu forța explozivă.

Exercițiile pentru dezvoltarea forței pot fi caracterizate ca:

32
- exerciții generale – au ca scop dezvoltarea musculaturii folosind exerciții
selectate, care nu sunt apropiate de baschet și constituie baza pentru antrenamentul
specializat al dezvoltării forței musculare;
- speciale – au ca scop dezvoltarea unor mușchi sau grupe musculare care au
legatură directă directa cu mișcările și jocul de baschet;
- cu îngreunare – se face cu folosirea vestelor speciale, gleznierelor etc. și au ca
scop dezvoltarea forței musculaturii care acționează la baschetbaliști.
Pentru dezvoltarea forței trebuie să se țină cont de următoarele reguli:
 Pentru dezvoltarea forței maxime, exercițiul trebuie să aibă o îngreuiere
maximă și durata scurtă, adică greutatea să permita 1-3 repetări, exercițiul să
fie executat de 2-3 ori cu pauze de 4 minute.
 Pentru imbunătățirea forței explozive, ritmul trebuie să fie rapid, greutatea să
permită 8-12 repetări, de 3-4 ori cu pauza de 3 minute.
 Pentru dezvoltarea rezistenței musculare, exercițiul trebuie să aibă o îngreuiere
mică și o durata lungă, adică, greutatea să permită 15 sau chiar mai multe
repetiții, de 4 ori cu pauza maximă de 1 minut.

2.6.3 Dezvoltarea rezistenței în baschet

Un jucător este considerat ca are o condiție fizică bună, atunci când poate da
randament un timp îndelungat fără sa obosească. Organismul fiecărui om are o
anumită rezistență care diferă de la individ la individ. Putem spune că este totuși o
calitate ereditară, care este condiționată de tipul fibrelor musculare (roșii), fără să
însemne că ea nu poate fi și dobândită. Această calitate, care este numită de mulți
„forța organică” permite jucătorului să aibă un randament anume timp îndelungat
și în același timp constituie condiție de bază pentru rezistența organismului la
oboseală pe parcursul învătării și exersării în timpul antrenamentului.
Rezistența musculară este capacitatea musculaturii de a efectua un efort timp
îndelungat.

33
Rezistența musculară joacă un rol important în baschet datorită frecvenței mari a
săriturilor, starturilor, opririlor, schimbărilor de direcție, luptei pentru recuperarea
mingii etc.
Formele rezistenței întâlnite în baschet sunt:
 rezistența musculară (rezistența în regim de forță)- capacitatea organismului
de a executa în orice moment al jocului procedeele tehnice și acțiunile tactice
cu indici constanți de forță.
 rezistența de viteză (rezistența în regim de viteză)- capacitatea organismului de
a acționa cu o viteză constantă pe tot parcursul activității fizice a jocului.
 rezistența la forța explozivă (rezistența în regim de detentă)- capacitatea
organismului de a mobiliza forța explozivă a brațelor și a picioarelor pe tot
parcursul jocului.
Regimul înseamnă manifestarea diferită a rezistenței determinată de influența altei
calități motrice manifestată simultan.
Deci în jocul de baschet întâlnim:
 rezistența în regim de poziție fundamentală;
 rezistența în regim de săritura;
 rezistența în regim de joc de brațe și picioare;
 rezistența în regim de aruncări în coș etc.
Rezistența specifică progresează relativ ușor, eficacitatea ei durând câteva
săptămâni, lucru pe care antrenorul trebuie să-l aibă în vedere în elaborarea
programelor de pregătire.
Antrenorul care are ca scop menținerea rezistenței speciale, nu trebuie oprit, multe
din exercițiile din baschet având acest scop. Pentru îmbunătățirea rezistenței
speciale este indicat un antrenament cu intervale. Intensitatea trebuie să varieze
intre 85-100℅. Durata exercițiilor trebuie să fie mică până la mijlocie. Rezistența
specială se obține prin folosirea exercițiilor specifice de baschet, care sunt

34
executate într-un ritm rapid cu sau fără minge, cu intensitate aproximativ maximă
și cu pauze mici.
În antrenamentul de baschet, volumul și intensitatea trebuie să fie controlate.
Volumul trebuie săc fie mai mare decât durata jocului, în timp ce intensitatea poate
fi controlata prin măsurarea pulsului cardiac și trebuie să corespundă nevoilor
specifice ale jocului.
Durata, regulamentul, intensitatea și oscilația ei în jocul de baschet fac necesar atât
antrenamentul aerob cât și cel anaerob.
Rezistența poate fi dezvoltată în cadrul antrenamentelor de baschet prin:
 executarea exercițiilor într-un ritm moderat mărind treptat durata;
 executarea exercițiilor mărind treptat distanța;
 executarea exercițiilor de un număr X de ori într-un ritm susținut sau
moderat, cu acordarea de pauze între reprize;
 practicarea globală a jocului de baschet sub diferite variante.

Mijloace pentru dezvoltarea rezistenței

Procedee metodice bazate pe variația efortului fizic:
 procedeul eforturilor uniforme, când se menține în exersare aceeași
intensitate si crește volumul (exprimat prin durată, distanță, număr de
repetări) în aceeași activitate sau de la o activitate la alta;
 procedeul eforturilor repetate, când intensitatea efortului rămâne tot
constantă, dar efortul se efectuează cu un număr de repetări în creștere a
aceleiași unități de efort (fie în aceeași activitate, fie de la o activitater la
alta.
Procedee metodice bazate pe variația intensității efortului fizic:

35
  procedeul eforturilor variabile, când se menține aceeași unitate de efort
(durată/repriză, distanță, număr de repetări), dar se modifică intensitatea, în
sens de creștere și descreștere;
 procedeul eforturilor progresive, când se menține aceeași unitate de efort,
dar se modifică intensitatea numai în sens de creștere (fie pe parcursul
unității de efort, fie de la o unitate de efort la alta)
 Procedeul metodic cu intervale care se bazează atât pe variațiile volumului
cât și a intensității efortului fizic.

2.6.4 Dezvoltarea capacităților coordinative (îndemânarea)

Capacitățiile coordinative sunt:

1. Capacitatea de combinare si cuplare a mișcărilor care permite stabilirea

legăturilor între abilitățile motrice automatizate (alrgarea, săriturile),
combinarea diferitelor elemente tehnice.
2. Capaciatea de orientare spațio-temporală permite modificarea poziției și
mișcarea corpului în spațiu și în timp în raport cu un anumit câmp de
acțiune. Accentul este pus mai degraba pe mișcarea corpului în ansamblu în
raport cu mediul exterior, decât pe raporturile dintre segmente.
3. Capacitatea de diferențiere chinestezică permite un control fin diferențiat al
parametrilor dinamici, temporali și spațiali ai mișcării.
4. Capacitatea de echilibru este capacitatea de a menține corpul într-o poziție
echilibrată și de a reface echilibrul acesteia dupa deplasări și solicitări cu
amplitudine mare.
5. Capacitatea de reacție permite reacția la stimuli prin acțiuni motrice
adecvate, ca raspuns la un anumit semnal.

36
 6. Simțul ritmului este aptitudinea de a organiza cronologic diferitele
intervenții musculare, în raport cu spațiul și timpul.
7. Capacitatea de transformare a mișcării permite ca programul motric al unei
acțiuni în curs, să se adapteze sau să se modifice fața de transformări
neprevazute ale situației, putând chiar să necesite o întrerupere a mișcării,
cum se întâmplă în cazul fetelor. (Anonim. 2008)10

2.7 Particularitățile morfologice ale perioadei pubertare

Perioada de copil școlar (7 - 16 ani) reprezintă etapa superioară de creștere și

dezvoltare a copiilor, cea în care preocuparea intelectuală – școlarizarea –
constituie principala dominantă. Spre deosebire de perioadele precedente, mai ales
după vârsta de 10 – 12 ani, în creșterea și dezvoltarea copilului se produc mari
modificări, atât de ordin cantitativ, cât și calitativ.
Creșterea și dezvoltarea copilului la pubertate, în această perioada, se desfășoaro
prin intermediul unor transformări de maturare fizică, cognitivă, psiho-socială.
(Mihăilă R. 2010) 11

Această etapă a fost definită ca o perpetuă oscilație între exuberanță și apatie,

cruzime și sensibilitate, hărnicie și lene, căpătând astfel diferite denumiri: criză
juvenilă, vârsta ingrată, vârsta marilor idealuri, vârsta de aur etc.
Chiar dacă au existat și autori care nu aderăa la caracterul de criză al pubertății,
trebuie să se admită aspectul spectaculos al transformărilor pe care le traversează
individul din cauza neputinței de a trece de la statutul de copil la cel de adult.

10
(Anonim, 2008, Studiu cu privire la metodica dezvoltarii calitatilor motrice in lectia de
educatie fizica ciclul gimnazial clasa a-v-a prin mijloace specifice jocului de baschet, P.31)
11
(Mihăilă, R., Totoianu, I., Resiga, E., & Mihăilă, R. 2010, dezvoltarea fizică–indicator al
stării de sănătate la şcolari p.10)

37
 2.7.1 Dezvoltarea somato- fiziologică
La această vârstă, se produce, ca rol al cooperării dintre ereditate și mediu atât o
creștere spectaculoasă, cât și o maturizare evidentă. Datorită creșterii nivelului de
viață și a calității alimentației, se pbservă la ultimele generații o creștere a
dimensiunilor antropometrice. Individul crește întâi în înălțime, apoi în greutate.
Dacă timusul își diminuează treptat activitate, încetând la 15 ani, tiroida și hipofiza
activează la cote ridicate
Maturizarea sexuala demarează viguros atât la fete, cât și la băieți. Astfel, la fete,
fenomenul începe către vârsta de 10 ani și jumătate, iar la băieți pe la 12 ani.
Debutul și ritmul creșterii depind de mai mulți factori: condiții climatice, clasa
socio-economică din care provine individul, premise genetice, nutriția, gradul de
sănătate a persoanei.

2.7.2 Dezvoltarea psihologică

Pe plan intelectual, în pubertate coexistă două stadii de evoluție a intelectului:
stadiul operațiilor concrete (7-12 ani) și stadiul operațiilor formale după 12 ani.
 Gândirea
Este de două feluri: nespecifică (regula gândirii se aplică în orice situație) și
specifică (regula gândirii este valabilă doar la unele probleme). În pubertate, se
structurează și un stil de gândire, adică un mod personal prin care individul
acționează intelectiv asupra unor aspecte. Există trei stiluri care se referă la:
simplu-complex; intuitiv-abstract; primar-secundar. Tot în această perioadă, se
constată un schematism al gândirii, apariția spiritului experimental, capacitatea de
a folosi strategii euristice, dar și fapte din realitate.

38
  Memoria
Ea asigură consistență vieșii psihice și inserția pe dimensiunea temporală a
existenței. Există mai multe tipuri: voluntară / involnutară; mecanică / logică; de
scurtă durată / de lungă durată; episodică (empirică) / semantică (abstractă). În
pubertate este specifică memoria voluntară, logică și, mai ales, cea de lungă durată,
deși funcționează și cea de scurtă durată. Cât privește uitarea, apare o perioadă
critică la 11 / 12 ani, dar pubertul uită pentru că tratează repetiția ca pe o toceală
demnă de dispreț.

 Limbajul
În pubertate și adolescență, limbajul devine un sistem hipercomplex de autoreglare
și autoperfecționare a ăntregii vieți psihice, caracterizându-se prin câteva
particularități: crește debitul verbal oral; vocabularul se îmbogățeste prin termeni
de știință, tehnică, literatură; dispar expresiile fonematice neplăcute; exprimarea
devine mai logică, mai fluentă, mai elocventă; este specifică vorbirea în jargou. În
adolescență, apar noi trăsături pe plan lingvistic
 Motivația
Conform piramidei trebuințelor, există șase tipuri de trebuințe care, de la inferior la
superior, sunt următoarele: fiziologice, de securitate, de dragoste și afiliere la grup,
de stimă de cunoaștere, estetice, de autorealizare a propriului potențial. În
pubertate, specifice sunt trebuinșele de securitate, de dragoste și afiliere la grup.
Referitor la raportul dintre motivație și pârghia recompensă-pedeapsă, s-a constatat
că succesul și recompensa sunt mult mai stimulative decât insuccesul și pedeapsa.
 Afectivitatea
Aceasta are un caracter vulcanic, debordant. Emotivitatea oscilează între extreme.
Toată gama de stări afective este prezentă: anxietatea, teama, timiditatea. S-a
constatat că față de stres, puberul manifestă intoleranță, reacționând cu protest.

39
 2.7.3 Personalitatea
Pubertatea și adolescența se caracterizează prin definitivarea și stabilizarea
sructurilor de personalitate, fenomen care se produce la 14 - 15 ani.
Dincolo de multitudinea transformărilor ce invadează întreaga personalitate a
adolescentului, există trei domnante care dau culoare și specificitate acestei vârste:
cristalizarea conștiinței de sine; indentificarea vocațională; debutul independenței.
În pubertate și adolescență, conștiința de sine înregistrează un salt calitativ
remarcabil datorită frecventelor replieri ale individului în propriul său foc interior.
El se explorează așa cum pe vremea copilăriei demonta jucăriile pentru a le
cunoaște mai bine resorturile ascunse.12

Capitolul III-Organizarea și desfășurarea cercetării

3.1 Obiectivele cercetării

Pregătirea fizică - urmărește dezvoltarea multilaterală a calităților motrice prin

exerciții motrice care vor fi simple și ușoare, evitându-se supunerea organismului
copiilor la solicitări intense.

a) Dezvoltarea fizică:

 întărirea musculaturii intregului corp, actionand analitic asupra centurii

scapulo-humerale, centurii abdominale, membre superioare și inferioare;

(Cristian, I., & Cristian, C. Particularităţi Anatomo-Funcţionale Psihice Și Motrice Ale Elevilor
12

Claselor I-IV Și V-VIII. Universitaria simpro, P. 37)

40
  dezvoltarea capacității respiratorii;

 creșterea forței statice de menținere a coloanei vertebrale prin tonifierea

musculaturii;

b) Dezvoltarea calităților motrice:

 dezvoltarea vitezei cu accent pe viteza de reacție și repetiție in execuția

procedeelor tehnice;

 dezvoltarea îndemânării în efectuarea structurilor tehnice și acțiunilor

tactice individuale de atac și apărare;

 întărirea forței întregii musculaturi;

 mărirea capacității de adaptare la eforturi de rezistență.

3.2 Ipoteza cercetării

În elaborarea lucrării s-a pornit de la premisa că, utilizând în mod rațional și
conștient mijloacele specifice jocului de baschet se vor obține rezultate
semnificative cu privire la dezvoltarea capacității motrice a elevilor de gimnaziu,
în special a vitezei și îndemânării, calități ce se educă eficient la această vârstă.

3.3 Subiecții pe care se va realiza cercetarea

- În cazul acestei cercetări, clasa din care elevii fac parte și pe care cercetarea va
avea loc este cea a VIII-a C de la Liceul Național “Frații Buzești” din Craiova,
liceul dispunând de o foarte bună bază materială necesară învăţării şi practicării
acestui sport ceea ce ne-a permis efectuarea studiului în condiţii bune;

41
- Aceasta este formată dintr-un total de 24 de elevi (10 băieți și 14 fete), însă decât
6 băieți și 4 fete și-au arătat disponibilitatea;
- Conformație corporală a acestor copii este una preponderent bună;
- Cu aprobarea profesorului de sport, în timpul perioadei de cercetare, orele de
educație fizică s-au putut ține în sala și pe terenul de sport.

3.4 Metodele de cercetare utilizate

Metoda studiului bibliografiei de specialitate

Cu ajutorul acestei metode s-a realizat fundamentarea teoretică a lucrării de față.
Materialele studiate au contribuit la formularea capitolului și cu ajutorul acestora s-
au putut clarifica problemele apărute în timpul desfășurării experimentului și al
redactării studiului

Metoda observației
Observaţia reprezintă analiza lucrurilor şi fenomenelor în starea şi desfăşurarea
naturală a lor, pe parcursul activității de cercetare prin observații spontane și
intenționate în același timp. Prin această metodă, profesorul reușește să observe și
să analizeze modul în care elevii acționează în anumite situații sau în care
stabilesc contactul uman cu prietenii, reacțiile lor la sarcinile propuse, organizarea
acțiunilor, modul în care se exprimă și, totodată, reacțiile subiecților la propriul
comportament.

Metoda experimentului
Experimentul este un procedeu de cercetare din ştiinţă, care constă în reproducerea
artificială sau modificarea intenţionată a unor fenomene în condiţiile cele mai

42
propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează , potrivit, de regulă ,
unor ipoteze sau modele prealabile.

Metoda statistico-matematică
Prin folosirea statisticii descriptive (calculul mediei), s-a asigurat analiza și
compararea rezultatelor de la testările inițiale și finale a grupelor experimentale și
de control în timpul perioadei de desfășurare a experimentului

Metoda grafică de prezentare a datelor

Această metoda permite vizualizarea rapidă și evidențiată a oscilațiilor dintre
rezultatele obținute de grupele supuse cercetării.13

3.5 Desfășurarea cercetării

Cercetarea s-a desfășurat pe perioada Septembrie 2019 – Februarie 2020 cu un
număr de elevi, dintr-o clasă, care au dorit să contribuie.
Studiul propus constă în participarea la orele de educație fizică, practicarea cu
elevii voluntari, separat de restul clasei, și se urmărește dezvoltarea fizică generală
a acestora.
Principalul obiectiv este de a dezvolta, pe perioada menționată, viteza,
îndemânarea, rezistența, forța, iar pentru asta sunt necesare mijloacele specifice din
jocul de baschet, adaptate vârstei elevilor (14 ani)
La început, în luna Septembrie, a fost dată o testare inițială (T.1), pentru a le stabili
condiția fizică, iar a doua testare (T.2) a fost executată în Februarie, în care se va
constata progresul lor. Probele de control au fost propuse de student și aprobate de
coordonator (Alergare de viteză pe 50 de metri; săritură în lungime de pe loc;
(Cătălin, C. C., 2019, Metode Și Mijloace În Desfăşurarea Activităţilor De Timp Liber
13

Ale Adolescenţilor, P. 8)

43
alergare de rezistență (800m fete și 1000m băieți); ridicări de trunchi; aruncarea
mingii de baschet la coș).
La final, datele au fost comparate și interpretate, astfel încât să observăm
diferențele.

3.6 Mijloacele specifice din jocul de baschet utilizate pentru

pregătirea fizică a elevilor din ciclul gimnazial
Pe parcursul desfăşurării studiului s-au folosit mijloace bine alese din jocul de
baschet şi calităţile motrice de bază, care au fost distribuite în lecţii pe parcursul
celor două semestre cu respectarea unor cerinţe metodologice:
- exerciţiile să fie măsurabile;
- să aibă o eficienţă maximă şi minim de efort;
- să fie localizate pe dezvoltarea calităţilor motirce combinate: mobilitate
articulară, forţă - viteză, calităţile motrice solicitate de joc, cu creşterea treptată a
intensităţii; - folosirea acelor exerciţiile simple, cu grad de complexitate accesibil
elevilor la această vârstă, oferind posibilitatea executării în viteză maximă;
- stabilirea precisă a numărului de repetări, cu intervale de odihnă şi durată care să
permită restabilirea corespunzătoare a principalilor indicatori fiziologici

3.6.1 Mijloace specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea

vitezei propuse de student
- Parcurgerea unui traseu aplicativ pe două lungimi de teren, cu schimbări de
direcție, în viteză maximă (scopul este de dezvoltare a vitezei în regim de
rezistență);
- Deplasări în poziție fundamentală cu pas adăugat lateral, pe jumătate de teren,
pe diagonale și margini, cu executarea traseului stabilit de 3 ori

44
(Deplasare pe diagonală pe partea stângă, deplasare în dreapta cu pas adăugat,
deplasare pe diagonala pe partea stângă, dreplasare în dreapta cu pas adăugat);
- Deplasări în poziție fundamentală pe semicercul de 3 puncte (dus-întors), de 4
ori intr-un timp stabilit;
- Sărituri ușoare cu spatele spre direcția de deplasare, întoarcere urmată de
lergare de viteză (la semnal);
- Ștafete și jocuri dinamice;
- Ștafete cu dribling, ștafete cu pase;
- Elevii se deplasează și la diferite semnale vor executa mișcări specifice dinainte
stabilite: pivotare, joc de brațe și picioare, alergare laterală, sprint, retragere cu
spatele, sărituri etc.
- „Comandă inversă”:
 „toți jucătorii aleargă” – ei vor sări;
 „toți jucătorii pasează” – ei vor dribla;
 „toți jucătorii dribleaza” – ei vor alerga.
- Elevii cu fața la perete, la semnal se întorc, driblează până la centru, așează
mingea pe sol,10 sărituri pe loc, iau mingea, driblează înapoi și așează mingea la
punct fix. Ultimul elev execută 10 sărituri cu genunchii la piept.
- Elevii sunt împartiți pe perechi cu o minge. Elevul fără minge stă cu spatele la
jucătorul cu minge. Odată cu pasa, jucătorul fără minge trebuie să se întoarcă cu
fața spre coechipierul lui. Exercițiul continuă cu creșterea treptată a ritmului.
- Elevii stau la linia de fund cu spatele spre teren. Profesorul se află la linia
aruncării libere, cu 2- 3 mingi. Antrenorul rostogolește mingea pe sol și strigă
numele unui jucător. Cel care și-a auzit numele, se întoarce, vede unde este
mingea, aleargă, o prinde și o așează lângă profesor și se intoarce la locul lui.
- Elevii pleacă de la linia de fund la semnal, la al doilea semnal se opresc în
poziție fundamentală.
- Pase în doi din alergare, la fluier se schimbă sensul alergării
- Execuții rapide de pase, aruncări, dribling, opriri, pivotări etc. în unitatea de
timp stabilită;
– Execuții rapide de pase – cine termină mai repede 10, 15, 20, de execuții – pe
perechi;
– „Pasă la căpitan” – 2 sau mai multe șiruri, fiecare elev cu mingea pasează și se
deplasează la coada șirului;
– Suveică simplă;

45
– Suveică dublă;
– Concurs sau ștafeta cu dribling în viteza până la o linie trasată pe sol, pasează
cu un coechipier, revine în dribling și transmite mingea următorului jucător din
șir;
– Dribling și pase:
 dribling: 15s + pase în doi 15s; 15s pauză;
 dribling: 30s + pase în doi 30s; 20s pauză;
 dribling: 45s + pase în doi 45s; 25s pauză;
 dribling: 60s + pase în doi 60s; 30s pauză;
 dribling: 45s + pase în doi 45s; 25s pauză;
 dribling: 30s + pase în doi 30s; 20s pauză;
 dribling: 15s + pase în doi 15s; 15s pauză.

– Aruncări la coș din dribling:

 pe partea mâinii îndemânatice:
 5 cu minge oferită
 5 cu o mână de sus
 5 în săritură
Se înregistrează timpul pentru execuția celor 15 de aruncări.

3.6.2 Mijloacele specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea forței

Variante de exerciții specifice baschetului pentru dezvoltarea forței:

V1- Sprijin pe un picior – alternativ dreptul si stângul – avântarea piciorului liber,
despridere cu genunchii blocați,

V2- Alergare către panoul de baschet , săritură, cu bătaie, și atingerea panoului /

coșului;
V3- Pase în doi cât mai înalte,cu săritură la prinderea ei,

46
V4- Pe perechi, pasă cu mingea de baschet, cu mărire de distanță ;
V5- Aruncări la coș din diferite poziții;
V6- Pase cu mingea medicinală;
V7- Aruncarea mingii medicinale în sus;
V8- Dribling puternic de pe loc;
V9- Dribling puternic din deplasare;
V10- Din stând depărtat cu mingea între mâini, genoflexiune cu desprindere de pe
sol și aruncarea mingii înainte.

3.6.3 Mijloacele specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea îndemânării

Pentru o bună dezvoltare a ambidextriei se recomandă începerea fiecărui exercițiu
cu mâna neîndemânatică (dacă este cazul folosirii mâinilor separat)
Variante de exerciții pentru dezvoltarea îndemânării cu mingea:
V1- Împingeri ușoare cu degetele, dintr-o palmă în alta, cu mingea de baschet;
V2- Loviri ale mingii de baschet cu palma ;
V3- Rotiri în jurul trunchiului/capului/picioarelor a mingii de baschet într-un sens
și celălalt;
V4- Dribling (înalt/mediu/mic) pe loc, cu mâna neîndemânatică. Idem cu cealaltă
V5- Dribling printre picioare;
V6- Dribling (înalt/mediu/mic) dintr-o mână în alta;
V7- Dribling în jurul unui picior cu o mână, din interior spre exterior. Idem și
invers;

47
V8- Dribling cu o mână, din față în spate, din stânga în dreapta. Idem cu celălaltă
mâini;
V9- Aruncarea la coș folosind doar o mână. Idem cu cealaltă;
V10- Dribling din mers cu două mingi

3.6.4 Mijloacele specifice jocului de baschet pentru dezvoltarea rezistenței

Condiția fizică este extrem de importantă pentru un joc precum baschetul deoarece
previne accidentarea din cauza oboselii excesive, aceasta survenind rapid în cazul
jucătorilor cu o condiție fizică slabă.
Datorită faptului că baschetul este rapid și dinamic, se va pune preț pe folosirea
unor jocuri cu teme specifice din acest domeniu, astfel încât organismul elevilor, în
special sistemul cardio-respirator, să se adapteze la efortul fizic.
1) Jocul “Câștigă mingea”. Se dispute între două echipe egale ca valoare și număr
de jucători. Echipa aflată în posesia mingii încearcă, prin procedee specifice
jocului de baschet, să mențină posesia cât mai mult. Indicatații metodice:
Driblingul se efectuează și cu mâna stângă (pentru dezvoltarea ambidextriei);
minge ava fi bine protejată în timpul execuției.

2) Joc bilateral. Sarcini pentru atacanți: pasele se dau numai cu ambele mâini de
deasupra capului, iar finalizările se fac prin aruncări la coș din dribling. Sarcini
pentru apărători: marcajul om la om, normal.

3) Joc bilateral cu temă: în atac, folosirea contraatacului și atacului în semicerc; în

apărare, marcajul om la om. Sarcini pentru atacanți: circulație de jucători și de
minge cu pătrunderi și depășiri, iar finalizarea prin aruncări la coș de pe loc sau din
alergare. Sarcini pentru apărători : marcajul om la om diferențiat.

48
4) Joc bilateral cu temă: în atac, folosirea contraatacului și atacului în semicer; în
apărare, marcajul om la om. Sarcini pentru atacanți: dribling numai cu mâna
stângă; pătrunderea și depăsirea, finalizate prin aruncări la coș cu mâna stângă.
Sarcini pentru apărători: marcajul diferențiat. Reguli de desfășurare: coș înscris pe
contraatac-2 puncte și dreptul la încă un atac pozițional; coșul înscris cu mâna
stângă în urma unei acțiuni tactice individuale-4 puncte; coșul înscris din alte
acțiuni-1 puncte.

5) Joc bilateral. Sarcini pentru atacanți: contraatacul. Sarcini pentru apărători:

marcajul diferențiat. Reguli de desfășurare: se iau în considerare coșurile înscrise
pe contraatac numai în urma realizării atacului supranumeric.

6) Joc bilateral: în atac, folosirea contraatacului și atacului pozițional, iar în apărare

marcajul om la om, normal. Reguli de desfășurare: coșul înscris pe contraatac
valorează 2 puncte și dă dreptul la un atac pozițional; coșul înscris ca urmare a
unei acțiuni tactice individuale- 1 punct. Indicații metodice: dacă contraatacul nu
reușește, se trece obligatoriu la așezarea în dispozitivul de atac, după care este
permisă atacarea coșului.

7) Joc cu reguli simplificate: în atac se folosesc aruncările la coș din alergare,

numai după asezarea echipei în semicerc; în apărare, marcajul om la om, normal.
Indicații metodice: se permite atacarea coșului numai după ce toți atacanții își
ocupă locurile in dispozitiv. Pentru finalizările rezultate în urma pătrunderii, cu
ajutorul jucătorului centru, se acordă 4 puncte.

8) Joc bilateral: în atac, folosirea contraatacului și atacului pozițional, iar în

apărare, marcajul om la om. Sarcini pentru atacanți: circulație de jucători și de
minge în viteză, pătrunderi și depășiri. Sarcini pentru apărători: marcajul om la om

49
diferențiat. Reguli de desfășurare: coș înscris pe contraatac 4 puncte; coș înscris în
urma aruncării de la semidistanță- 3 puncte; coș înscris ca urmare a alotr acțiuni- 1
punct.

9) Joc cu reguli reduse. Sarcini pentru atacanți: contraatacul interzis, iar aruncările
la coș se fac din alergare și numai după realizarea pătrunderii cu ajutorul
jucătorului centru. Sarcini pentru apărători: marcacajul om la om, normal.

10) Joc bilateral. În atac, perfecționarea pătrunderilor, iar în apărare, marcajul om

la om, diferențiat. Indicații metodice: echipa care intră în posesia mingii înainte ca
echipa adversă să arunce la coș mai primește un atac pozițional. Coșul înscris în
urma unei intercepții realizate de un apărător valorează 4 puncte.14

Capitolul IV-Rezultatele cercetării și interpretarea datelor

4.1 Prezentarea datelor

Datele obținute în urma probelor stabilite au fost înregistrate în tabele care, după
ce au fost completate cu rezultatele elevilor, se vor determina concluziile studiului.

4.1.1 Rezultatele probelor de control din luna Septembrie (T1)

Tabelul nr. 1
Nr. Numele și Alergare Alergare Săritura Ridicări Aruncări
14
Albu C. 1977-EDUCAȚIA FIZICĂ LA CLASELE V-VIII- editura SPORT-TURISM, București, p.297

50
Crt. prenumele/ de viteză de în de trunchi la coș
sexul (50m) rezistență lungime 30’’ (10)
de pe loc
1 A. T. (b) 7,6’’ 5’15 1,74 24 4
2 B. E. (f) 8,2’’ 4’89 1,32 15 2
3 C. A. (b) 8,0’’ 4’70 1,59 22 5
4 D. I. (b) 7,4’’ 4’83 1,83 25 1
5 F. P. (f) 9,0’’ 5’08 1,40 18 0
6 F. T. (f) 8,7’’ 5’23 1,56 19 3
7 G. I. (b) 8,0’’ 4’54 1,85 24 6
8 I. A. (b) 7,5’’ 4’46 1,48 27 2
9 L. E. (f) 9,2’’ 4’58 1,60 21 1
10 P. V. (b) 8,3’’ 5’03 1,65 19 4

Graficul nr. 1

4.1.2 Rezultatele probelor de control din luna Februarie (T2)

Tabelul nr. 2

51
Nr. Numele și Alergare Alergare Săritura Ridicări Aruncări
Crt. prenumele/ de viteză de în de trunchi la coș
sexul (50m) rezistență lungime 30’’ (10)
de pe loc
1 A. T. (b) 7,0’’ 4’95 1,81 27 6
2 B. E. (f) 7,6’’ 4’60 1,45 20 3
3 C. A. (b) 7,7’’ 4’56 1,59 28 4
4 D. I. (b) 6,9’’ 4’73 1,87 30 3
5 F. P. (f) 8,5’’ 4’88 1,51 25 2
6 F. T. (f) 8,4’’ 5’03 1,62 26 5
7 G. I. (b) 7,6’’ 4’25 1,84 29 3
8 I. A. (b) 7,2’’ 4’36 1,53 31 2
9 L. E. (f) 8,8’’ 4’28 1,67 26 4
10 P. V. (b) 7,8’’ 4’83 1,75 25 5

Graficul nr. 2

4.2 Interpretarea rezultatelor

Graficul nr. 3

52
Din analiza rezultatelor obținute la aceste probe (tabelul nr. 1, tabelul nr. 2 și
graficul nr. 3) reies următoarele:
- Se observă diferențe mici între cele două testări la alergare de viteză, alergare de
rezistență, saritură în lungime de pe loc, ceea ce poate reprezenta un progres
minimal al nivelului vitezei, rezistenței și forței trenului inferior.
- Diferențele sunt puțin mai mari la aruncări reușite la coș, cu o îmbunătățire a
concentrării, îndemânării și forței membrelor superioare.
- Cea mai mare diferență dintre cele două testări se observă la ridicări pe trunchi,
ceea ce denotă o creștere bună a nivelului forței musculaturii abdominale.

Concluzii și propuneri

În urma realizării acestui studiu, pornit de la ipoteza cum că utilizarea în mod

rațional și conștient a mijloacelor specifice jocului de baschet va aduce rezultate
mai mari și o capacitate motrică îmbunătățită, se confirmă acesta, datorită

53
rezultatelor din probele de control stabilite de coordonator, prin care participanții
au reușit să își crească performanța, chiar și cu un progres mic.

Practicarea organizată a exercițiilor fizice, dacă acestea sunt efectuate cu

seriozitate, acționează favorabil asupra dezvoltării calităților motrice, la care se
adaugă calitățile de ordin psihic și anume: voința, perseverența, încrederea în
forțele proprii, curajul.

Exercițiile trebuie bine selecționate, combinate corespunzător nivelului de

dezvoltare al colectivului cu care se lucrează, fără a depăși posibilitățile elevilor,
deoarece fiind complicate și dificile nu vor fi executate corect.

Bibilografie:

1. Cătăneanu, S., Ungureanu, A., 2016-EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

ȘCOLARĂ, ediția II, editura Universitaria Craiova.
2. Gh. Chârstea, 2000-TEORIA ŞI METODICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTULUI, Editura AN-DA, Bucureşti.
3. Dragnea, A., Bota, A. Teodorescu, S. Stănescu, M. Şerbănoiu, S. Tudor,
2006 – EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT, TEORIE ŞI DIDACTICĂ, .
4. Dragnea, A., 2002-Teoria educației fizice și sportului, Editura FEST,
București.
5. Florian, S. C., Suzana, M. O., & Susana, M. STUDIU CONŢINUTULUI
PREGĂTIRII FIZICE PRIN MIJLOACE SPECIFICE BASCHETULUI ÎN
LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ÎN CICLUL GIMNAZIAL. Analele
Universităţii Valahia din Târgovişte Seria Educaţie Fizică şi Sport Tom V,
2016.

54
 Disponibil la :
https://fsu.valahia.ro/images/documente_pdf/volum_conf_EFS_2016.pdf#p
age=62
Ultima accesare: 06.06.2020
6. Cojanu, F. (2014). Prescripţii metodologice ale proiectării jocului de
baschet în educaţia fizică şcolară
Disponibil la: http://editurauniversitaria.ucv.ro/prescripii-metodologice-ale-
proiectrii-jocului-de-baschet-in-educaia-fizic-colar/rasfoire
Ultima accesare: 24.05.2020
7. Ungureanu, C. (06 Martie, 2014)
Disponibil la: https://ro.scribd.com/doc/210949978/Baschet-Doc4-Pag-145-
193
Ultima accesare: 24.05.2020
8. Anonim, (2008)
Disponibil la:https://www.diploma.ro/licente/studiu-cu-privire-la-metodica-
dezvoltarii-calitatilor-motrice-in-lectia-de-educatie-fizica-ciclul-gimnazial-
clasa-a-v-a-prin-mijloace-specifice-jocului-de-baschet-3507
Ultima accesare: 29.05.2020
9. Mihăilă, R., Totoianu, I., Resiga, E., & Mihăilă, R., 2010, Dezvoltarea
fizică–indicator al stării de sănătate la şcolari.
Disponibil la: http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2010/Nr%202/Mihaila-ro.pdf
Ultima accesare: 06.06.2020
10. Cristian, I., & Cristian, 2008, C. PARTICULARITĂŢI ANATOMO-
FUNCŢIONALE PSIHICE ŞI MOTRICE ALE ELEVILOR CLASELOR I-IV
şi V-VIII. UNIVERSITARIA SIMPRO.
Disponibil la : https://scholar.google.com/scholar?
cluster=16676976156594293803&hl=ro&as_sdt=0,5
Ultima accesare: 06.06.2020

55
11. Cătălin, C. C., 2019, Metode Și Mijloace În Desfăşurarea Activităţilor De
Timp Liber Ale Adolescenţilor
Disponibil la :
http://paradigme.euroeducation.ro/wp-content/uploads/2019/02/METODE-
SI-MIJLOACE-PENTRU-DESF.-AM-TL-LA-ADOLESCENTI-1.pdf
Ultima accesare: 08.06.2020
12. românialuiradu (10 Iulie, 2018)
Disponibil la: https://romanialuiradu.files.wordpress.com/2018/07/educatia-
fizica-la-clasele-v-viii1.pdf
Albu C.-1977-educatia-fizica-la-clasele-v-viii- editura SPORT-TURISM,
București,
Ultima accesare: 05.06.2020

56