Cuprins

I. Introducere ...................................................................................................................... 4

1.1 Importanța și actualitatea temei

1.2 Scopul studiului

1.3 Ipoteza

1.4 Sarcinile studiului

II. Fundamentarea teoretică a temei................................................................................. 6

2.1 Particularițățile de vârsta a elevilor de 11-12 ani

2.2 Calitatea motrică forța

2.3Exerciții folosite în școală

2.4 Aria curricurală

III. Organizarea cercetarii............................................................................................... 32

3.1 Subiecții

3.2 Locul și perioada desfășurarii

3.3 Metode ce cercetare

3.4 Organizarea cercetării

IV. Rezultatele cercetării................................................................................................ 34

Concluzii

Bibliografie
 Universitatea Ecologică din București
Facultatea de Educație fizică și sport
Program de studii:
Educație fizică și sportivă

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Conf. univ. dr . Neder Florina-Liliana

Absolvent:

Dumitru Nicoleta-Florentina

București
Iulie 2019
 Universitatea Ecologică din București
Facultatea de Educație fizică și sport
Program de studii:
Educație fizică și sportivă

Studiu privind dezvoltarea calității motrice forța la elevii

de clasa aV-a

Coordonator științific:

Conf. univ. dr . Neder Florina-Liliana

Absolvent:

Dumitru Nicoleta-Florentina

București
Iulie 2019
 INTRODUCERE

1.1 Importanța și actualitatea temei

În ceea ce privește noile metode și forme pentru organizarea lecțiilor de educație fizică, în
scopul de a pune bază dezvoltării capacității vitale, a dezvoltării armonioase și sanătoase a
organismului uman de a pune baza calităților și deprinderilor motrice specialiștii în
domeniu pun baza cât mai multor concepții și idei noi. Îmbunătățirea calității muncii,
eficiența ei și a randamentului sunt cerințe majore ale fiecărui domeniu de actvitate.
Educația fizică și sportul au devenit în țara noastră un fenomen de interes național având
în vedere creșterea de generațiilor de copii care au un aport mai mare către dezvoltarea
fizică și îndrumarea acestora către sportul de performanță. O importanța în acest scop o au
competițiile școlare care au devenit mai variate în timp și cu un nivel de dificultate crescut.

Educația fizică și sportul școlar reprezintă activități de interes mare, prin practicarea cărora
se urmărește dezvoltarea armonioasă a corpului și menținerea sănătății. Educația fizică este
o activitate principală de tip motrică adresată tuturor vârstelor și are obiective generale și
diferențiate pentru fiecare subsistem specific ca proces instructiv educativ, dar ca și auto
educație desfășurată în vederea perfecționării, dezvoltării fizice și a capacității motrice ale
participanțiilor în funcție de particularitățile de vârstă, sex și de cerințele de intregrare
socială. Una dintre fucțiile educației fizice nu este doar cea de dezvoltare a calitătilor
motrice ci și de formare a ideii de ce înseamnă sistemul motric al omului.

În planul de învățământ orele alocate pentru sport sunt relativ puține și insuficiente pentru
ajutarea elevilor de a înțelege cât mai multe despre capacitățile omului în raport cu
calitățile motrice, pornid de la această idee de bază putem adeveri că orele de educație
fizică soluționează doar o parte dintre obiectivele stabilite în programe. În ceea ce privește
calitatea motrică forța, programa școlară pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor nu dispune
un număr suficient de lecții și ore. Între obiectivele educației fizice, prevăzute în programă,
dezvoltarea calităților motrice de bază și a celor implicate în deschiderea viziunii elevilor
către practicarea unor ramurilor sportive, importantă este practicarea unor ramuri sportive,
care nu pot fi practicate la un nivel înalt fară buna dezvoltare a calităților motrice de bază.

Forța cu toate formele sale de manifestare este prezentă în majoritatea acțiunilor motrice.
Chiar dacă este cea mai solicitantă calitate motrică în activitatea fizică stă la baza celor mai
simple deprinderi. Importanța acesteia crește în raport cu obiectivul urmărit în
prefecționarea deprinderilor și ramurilor sportive. Reprezintă un interes special pentru cea
mai mare parte a ramurilor sportive aceasta fiind utilizată în probe sportive precum
aruncarea greutății, săritura în lungime, patinaj artistic și asa mai departe. În îmbinare cu
viteza în varianta forță în regim de viteză cunoscută și sub numele de forță explozivă
aceasta are o importanță deosebita în haltere, lupte, aruncări de ciocan și în toate celălalte
ramuri sportive care au în combinație cele două calități motrice. Fiind o calitate motrică ce
își pierde din eficiență dacă nu este antrenată corespunzător și periodic, consider că ar
trebui să i se ofere o importanță mai amănunțită în cadrul orelor de sport din ciclul
gimnazial, dat fiind faptul că nu i se alocă suficient timp de pregătire în cadrul lecțiilor de
educație fizică.

Chiar dacă numărul lucrărilor care abordează diferite apecte legate de forță este mare, orice
studiu realizat poate aduce de fiecare dată apecte noi și bine punctate fie că infirmă sau
confirmă ceea ce s-a studiat până în acel moment, dar în general se adu e o notă noua
temei.

1.2 Scopul studiului

Pornind de la scopul educației fizice, acela fiind de a ajuta dezvoltarea corpului și întărirea
sanătății elevilor, învățarea deprinderilor motrice de bază folosite ulterior de către aceștia
în viața de zi cu zi și învățarea calităților motrice de bază folosite în ramurile sportive, am
propus de a efectua un studiu privind dezvoltarea calității motrice forța prin exerciții
efectuate cu greutatea corporală, cu o greutate relativ mică cuprinsă între 0,5 și 2
kilograme, cu ajutorul forței segmentare se pot realiza alte deprinderi motrice și creșterea
numărului de repetări ce pun în lucru anumite grupe musculare. Exercițiile de forță prin
formele lor de organizare, materiale folosite, exercițiile cunoscute oferă încredere elevilor
prin practicarea acestora.

1.3 Ipoteza

Premisa studiului este aceea de a demonstra ca prin dezvolarea forței segmentare putem
îmbunătăți deprinderi motrice precum săritura în lungime de loc și detenta. Prin lucrarea cu
greutăți mici menținem forța dobândită pe parcurs și efortul efectuat este vizibil mai ușor,
iar prin exercițiile cu greutatea corpului putem crește treptat numărul de repetări și
dezvoltarea grupelor musculare. Toate acestea fiind norme a elevilor în ciclul gimnazial
aflați în clasa aV-a.
 1.4 Sarcinile studiului

Sarcinile studiului fac referire la studierea și realizarea obiectivelor prezentate în ipoteză

care prin generalizare să ne îndrume la realizarea în mod corect și eficient a temei date.
Principalele sarcini ale studiului sunt :

- consultarea și studierea literaturii de specialitate

- stabilirea metodelor de cercetare

- formularea de concluzii

- pregătirea aparatelor și a materialelor necesare

- stabilirea subiecților

- stabilirea locului de cercetare

- rezultate ale cercetării

- elaborarea lucrării

2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

2.1 Particularitățile de vârstă la elevii de 11-12 ani

Vârsta de 11-12 ani reprezintă pentru unii copii începutul clasei a V-a. La această vârstă
copii suferă modificări pe plan fizic și emoțional,datorită perioadei de pubertate. Aceasta
aduce copiilor probleme de comportament, acomodare cu noile schimbări și în relațiile cu
cei din jur, dar și schimbări benefice la nivel psihologic și fizic.

În general elevii care trec în prima clasă din ciclul gimnazial se confuntă cu probleme de
acomodare legate de ceea ce reprezintă această noua etapă. În ciclul gimnazial, față de
cliclul primar diferă prin aducerea de noi profesori pentru fiecare materie, trecerea de la
calificative la note, schimbarea materiilor și a programei școlare, diferența orarului, mai
multe ore petrecute în școală, obișnuirea și acomodarea cu un colectiv nou.“Spre deosebire
de ciclul primar când un singur învăţător le îndrumă activitatea, în ciclul gimnazial elevii
trebuie să se adapteze la stiluri diferite de predare și evaluare.” Acomodarea eleviilor cu
noi profesorii poate fi dificilă. Copiilor le este greu în a se obișnui cu fiecare caracter și
comportament diferit a cadrelor didactice. Fiecare dintre aceștia având un mod de
predarare diferit unii fiind mai autoritari și centrați pe materie,nu pe copil, cu așteptări
uneori prea mari, iar alți profesori mai înțelegători și mai calmi. Trecerea de la un singur
profesor la mai mulți este momentul în care apar dispute între elevi si cadrele didactice
care se învinuiesc reciproc și pot influența comportamentul în viitor. Până în clasa a IV-a
copii erau sub tutela unui singur învățător cu care ei erau obișnuiți încă din prima zi de
școală, iar acomodarea a fost de termen lung și mai ușoară. Datorită acestei schimbări
bruște cu un timp relativ scurt de acomodare apar semne de întarebare pentru elevi. Aceștia
își pun întrebari legate de comportamentul pe care trebuie sa îl aibe față de fiecare
profesor. Majoritatea elevilor se gândesc daca nu cumva ei sunt de vină pentru
comportamentul mai autoritar al unor profesori. Schimbarea calificativelor în note poate
aduce probleme la nivelul psihologic în rândul elevilor. De exemplu calificativul foarte
bine este echivalent cu nota zece și nouă,ceea ce aduce confuziei în rândul elevilor de clasa
a V-a, ei neînțelegând exact adevarata valoare a notei. Diferența majoră între programele
școlare este o cauză care contribuie la micșoarea calității integrării copiilor. Aceștia trebuie
să își dedice o parte a timpului învățăturii care poate duce la manifestări nervoase.
Materiile noi sunt categoric mai complexe care se asimilează greu în timpul orelor ceea ce
înseamnă un efort în plus la temele de acasă. Mulți nu au format un program pentru
învățare ceea ce îi face sa se simtă dezorientați datorită volumului mare de informații și
cerințe.

Integrarea copilului în noul colectiv poate fi o sarcină dificilă pentru unii dintre ei. Datorită
diferențelor claselor sociale, caracterelor diferite și a obieciurilor fiecaruia de adaptare. În
majoritatea cazurilor elevii nu pot face față materiei dificile. Cel mai semnificativ este că
elevii care au terminat ciclul primar cu calificative de foarte bine, au această dificultate în
înțelegerea materei noi. Ajunși în prima etapă a gimnaziului nu se pot acomoda cu ritmul
noilor provocări legate de materie și teme,ceea ce duce la terminarea primului semestru cu
anumite dificultăți. Actvitatea fundamenală pentru perioada pubertății este instruirea
teoritică și practică, inclusiv prepararea copilului pentru exercitarea unor profesii viitoare.
Facând referire la generația copiilor în cadrul ciclului gimnazial din ziua de astăzi sunt
evindete schimbările față de anii trecuți. Elevii din actuala perioadă au mai mult acces la
informații, un altfel de educație datorită noii generații de părinți mai tinere. Copii sunt mai
dezvoltați din punct de vedere psihologic datorită accesul acestora la informații și mai
dezinvolți. Apar atribute din cadrul grupurilor din care aceștia fac parte precum
originalitatea, încrederea în sine, nevoia de intimitate, abilități de comunicare,
adaptabilitate, curiozitata legată de de situații de viată reala, dar apar și aspecte negative
precum nerăbdarea, nervozitatea, neliniștea și stresul.

Trecerea în ciclul gimnazial coincide cu perioada pubertății, care este o etapă ce își pune
amprenta în dezoltarea elevilor. Aceasta fază debutează la fete o dată cu vârstă de 11 ani,
iar la baieți o dată cu vârsta de 12 ani. Pubertatea este perioada dintre copilărie și
maturitate și deasemenea este perioada de trecerespre maturizare biologică generală.
Perioada pubertății la băieți se manifestă la nivel fizic prin modificarea vocii deoarece
laringele se lărgesc ducând inițial la subțierea vocii, dar treptat dezvoltându-se într-o voce
cât mai masculina. Modificări ale pielii datorită glandelor sebacee care secretă cantități
crescute de sebum în special pe față ceea ce duce la apariția acneei.Acneea este una din
cele mai cunoscute trăsături la această vârstă. Masa musculară creste cu aproximativ 50%
la băieți decât la fete. Oasele cresc semnificativ, devenind mai groase atunci când crește
nivelul de testosteron.Cantitatea globală de os crește, cauzând reținerea a mai mult calciu.
Testosteronul produce caracteristicile generale distinctive ale corpului masculin,
provocând schimbări ale organelor sexuale în sine, precum și caracteristicile sexuale
secundare. La fete nivelul ambilor hormoni estrogen și progesteron cresc semnificativ în
timpul pubertății, ducând la schimbări ale organismului. Progesteronul afectează în
principal uterul pentru a îl pregăti pentru o eventuală sarcină. Estrogenul stimulează
majoritatea schimbărilor ascociate cu pubertatea. Acesta impulsionează creșterea ovarelor,
trompei uterine, uterului și vaginului. Schimbările fizice se fac remarcate prin creșterea
sânilor, structura internă a acestora încep să se dezvolte sub influența hormonilor.
Creșterea părului pubian începe să crească și să se dezvolte în jurul zonei pubiene și la
axilă. Apare prima perioadă menstruală cunoscută sub numele de menarhă, care marchează
sfârșitul pubertății.

În această perioadă are loc și dezvoltarea biofiziologică unde întălnim osificarea coloanei
vertebrale, se accelerează procesul sudării oaselor bazinului și se încheie procesul de
osificare a oaselor mâinii. Schimbări importante în dezvoltarea biofiziologică sunt
structura și funcțiile aparatului cardio vascular. Masa și volumul inimii se amplifică,dar
mușchiul cardiac nu se dezvoltă în același timp, pe de altă parte vasele sangvine cresc mai
lent.” Ca efect, mai ales în condiții de efort susținut, ritmul inimii sporește considerabil,
crește presiunea sanguină, apar unele uneori fenomene de tulburare a circulației și activități
ale inimii precum palpitații, ritm neregular, dispnee, precum și unele tulburări ale activității
nervoase ca și amețeli, dureri de cap și oboseală.” În ceea ce privește sistemul nervos,
creierul nu mai crește. În schimb au loc o complicare structurii cereblare intrne și o
evidentă dezvoltare a plascticității funcționale a activităților nervoase superioare. Alte
modificaări complexe se întâmplă la nivelul endocrin, locul central unde restructurarea
generală a organimului ocupă rolul procesului de maturizare. Apar momente de instbilitate
nervoasă manifestată prin izbugniri zgomotoase cu caracter exuberant și prin prezența unei
iritabilități permanente.

Dezvoltarea psihică în această etapă se dezvoltă concomitent cu schimbările biofizice. O

puternică înfluență la nivel psihic o au activitățile și formele variate ale preocupărilor
copilului la această vârstă. În planul senzorial-perceptiv se dezvoltă o intensificare a
capacităților vizuale și auditive, se dezvoltă orintarea spatio-termorală, iar percepțiile prin
o formă analitică. Memoria înregisrează transformări de ordin mecanic și dobândesc treptat
caractristice logice păstrând esențialul. Gândirea alături de ținerea de minte sunt bazate pe
imaginea vizuală. Puberului i se asează ideile despre aspirații și înclinările sale despre viață
prin construirea linnilor perspective. Se observă o discrepanță între aspirații, dorințe și
posibilitățile acestora de realizare. În partea psihologică putem întâlni particularități ce țin
de mica școlaritate care pot figura și cu particularitățile perioadei adolescentine, așadar
pubertatea este o combinație între copilărie și adolescență. Pubertinul are ca generalități
visarea cu ochii deschiși, exuberanța motorie pe care știe să o controleze, raționalizarea dar
nu și excelarea prin subtilitățile logice, joaca, sensibiltatea sugestiilor grupului în care s-a
integrat/influențabilitatea, neconturarea ideilor sale, punerea unei distanței față de părinți,
conflictele între generații. Până la această vârstă copilul în mod normal aveau un control
mai mare asupra emoțiilor, o dată cu etapa pubertății acest control nu mai este la fel de
eficient. Neștiința le poate provoacă copiilor anxietate. Unul dintre cele mai mari schimbări
și dezechilibrări hormonale este modificarea dispoziției. Dacă înainte copilul era cabapil de
a înțelege ceea ce li se spune și de a asculta, dintr-o dată este posibil să încalce regulile
impuse.

În etapa de gimnaziu datorită dezvoltării organismului sporesc calitățiile motrice prin

mărirea plasticității scoarței cerebrale și a mobilității proceselor nervose excitația și
inhibiția. Ca urmare a dezvoltării aparatului locomotor, calitatea îndemânării crește
progresiv. “ Prin îmbunătățirea calității mușchilor, sporește capacitatea de forță în regim de
viteză sub forma detentei.” Motricitatea în învățământul gimnazial nu are deosebiri între
fete și băieți, ci doar particularități la nivelul tempoului, expresivității, maturitate a
mișcării. Trasformările produse în organism au influență asupra dezvoltării psihice, astfel
fetele utilizează mai bine exprimara ideilor prin limbaj, iar băieții înclină spre activitățile
practice. Particularități morfo- funcționale ale elevilor din ciclul gimnazial sunt
cunoașterea particularităților fiziologice ale efortului depus în lecția de educație fizică sau
actvități sportive de către elevi la diferite vârste, are o mare importanță pentru profesorii de
educație fizică și în general pentru toți cei care se ocupă de pregătirea sportivilor.

Este necesar să se cunoască pe deplin sub ce formă le este însușită procedeelor tehnice și
cât de mari pot fi eforturile eforturile pentru fiecare grupă de vârstă.

Prezintă de asemenea importanță particularitățile dezvoltării activitățile motrice a vârstei

respective, capacitatea funcțională a organismului în creștere, precum și posibilitățile de
adaptare la efort.

În momentul de față este răspândită șă aceptată de foarte mulți autori împărțirea vârstei de
creștere în:

 Vârsta sugarului până la un an

 Vârsta preșcolară între 3-7 ani
 Vârsta școlară mică între 7-11 ani
 Vârsta școlară medie între 11-15 ani
 Vârsta școlară mare între 15-18 ani

Dezvoltarea și creșterea copiilor nu se defășoară într-un ritm unifrom, și pe parcus apar

perioade de încetinire a creșterilor, cu durate variabile în raport cu vârsta, condiții de viață
și paricularități individuale, ereditare ale copiilor.

Creșterea stturo-ponderală este n proces continuu care durează de la naștere până la

desăvârșirea ei, fiind mai intensă în primul an de viață petru ca apoi să scadă treptat, cu
vârsta și să se accentueze din nou la începutul perioadei de pubertate fară să egaleze
intensitatea procesului din primul an de viață.

Elevii din învățământul gimnazial se încadrează în perioada vârstei școlare medii, intre 11-
15ani, când în general se adinte stimularea momentului de apariție a primelor semne de
pubertate.

În timp ce în perioada antepubertară, creșterea și dezvoltarea organismului fetelor și

băieților se desfășoară paralel, cu același ritm, în perioada pubertară suntem martorii unei
creșteri dferențiate între fete, care cresc mai rapid și băieți. La sfârșitul transormărilor
pubertare, cele două sexe devin complet diferențiate, fiecare cu particularități morfo-
funcționale specifice care se păstrează tot restul vieții.

În perioada pubertară se poate obeserva un ritm dezvoltt al accelerării somatice,care în

general creează o serie de dezechilibre: mâini mari neîndemânatice la capătul unor brațe de
copii, labe colosale la capătul unur gambe scheletice, trunchi îngust plat, așezat pe membre
inferioare cu aspect de catalige, iar desupra tuturor un cap voluminos, în disproporție cu
trunchiul.

Perioada pubertară reprezintă o etapă de proliferare activă în evolutia procesului de

osificare fiind marcată de apariția apofizelor, a oaselor sesamoide, precum și definitivarea
cavității medulare. Toracele se sudează lent în prima parte a perioadei pbertare,
caracterizată de o devoltare accentuată spre sfărșitul ei. Ligamentele și articulațiile sunt
încă slab dezvoltate, rezistența lor la tracțiuni și întinderi fiind mică.

Musculatura elevilor de vărstă pubertară se dezvoltă mai repede în prima parte a acestei
perioade, pe baza lungirii dar mai ales îngroșării fibrelor musculare. Foța mușchilor
extensori o depășesc pe cea a flexorilor atât la băieți cât și la fete. Introducerea exrecițiilor
de forță în programa școlară și antrenamentul sunt o necesitate.

Dezvoltarea morfologică aparatului cardio-muscular la elevii de vârstă pubertara

este în curs de desfășurare atât la nivelul miocardului cât și la nivelul vaselor periferice.
Funcțional însă întreg aparatul cardio-vascular prezintă o ce labilitate deficitară. Economia
funcțională a circulației este însă redusă, volumul sistolic și debitul cardiac maxim, fiind
departe de valorile contate ale adultului. La sfârșitul perioadei de pubertate băieții prezintă
valori funcționale net superioare față de fete.

Asigurarea unei capacacități de efort ridicate este dependentă de unii factori

dimensionali ai aparatului respirator – capacitate vitală, capacitate pulmonară totală,
capacitate reziduală funțională, precum și anumite capacități funcționale ale aparatului
respirator din care se evidențiază capacitatea ventilatorie și capacitatea de difuziune a
plămânilor. Toți acești factori dimensionali și capacitațile fucționale, fiind în primă
dezvoltare și creștere contribuie la îmunătățirea capacității aerobe maxime a elevilor de
vârstă pubertară. Concluzionând că la vârsta pubertară nu sunt încă atinse limitele
superioare ale capacității aerobe de efort în actvitățile de rezistentă, copii de vârstă
pubertară ramân înca mult sub posiblitățile adulților. Participarea sistematică a elevilor de
vârstă pubertară la lecțiile de educație fizică din școală pot asigurarea o creștere
considerabilă a capacității de efort aerob, fiind știut faptul că factorii dimensionali și
capacitățile funcționale ale organelor, aparatelor și sistemelor implicate în asigurarea
capacității maxime aerobe, pot fi mult influențate prin antrenament între 10-20 ani.

Particularitățile morfo-funcționale ale vârstei pubertare neîndreptățesc să apreciem

această etapă a vieții cu una dintre cele mai favorabile dezvoltări calităților motrice.

În etapa pubertară substratul morfo-funcțional al organismului favorizează în

continuare dezvoltarea vitezei în toate fazele sale în așa fel încât la 14 ani, viteza mișcărilor
în timpul reacției motrice să se aproprie de valorile constante ale adultului.

Efortul de rezistență într-un volum și cu intensitatea adecvată vârstei fiziologice a

elevilor aflate în procesul biologic de transformări puberale, reprezintă un stimulent
biologic dezvoltării marilor sisteme funcționale, în special celor angrenate în preluarea
transoporturi și oxigenuri la nivel tisular.

Efortul de forță nu trebuie să lipsească din programul de pregătire sportivă a

elevilor de vărstă pubertară și nici din lecțiile de educație fizică.

Forța relativă care reprezintă forța raportată la nivelul corpului stacnează sau chiar
decade în această perioadă mai ales a extensorilor, ceea ce impune utilizarea largă a
exrecițiilor de forță destinată acestor mușchi. Prevenirea scăderii activității motrice
generale și a forței impune includerea unui complex de ecerciții de forță în partea
fundamentală a fiecărei lecții de educatie fizică.

Pentru elevii de vârstă pubertară este contraindiat lucru cu îngreuieri mari, într-un
căt duce la încordări neuromusculare foarte intense suprasolicită mușchii, tendoanele,
ligamentele și articulațiile încă insuficient consolidate. De asemenea încorările
neuromusculare mari au efecte nefavorabile asupra dezvoltării aparatului respirator și
circulator.

Pentru dezvoltarea îndemânări nu se recomadă efectuarea unor deprinderi motrice

complicate care nesesită o diferențiere fină deoarece duce la suprasolicitarea inhibiției
interne și duce la apariția unor nevreoze. Aceasta datorită faptului că nagajul deprinderilor
motrice este încă mic și persistă dezechilibru cortical al proceselor nervoase fundametale
care nu favorizează efectuarea mișcărilor excesiv și precis.

Aceastea fiind principalele particularități anatomo-fiziologice de vârstă pubertare și

cunoscîndu-se dozarea în dezvoltarea în calitățile motrice la elevii pubertari putem asigura
lecția de fizică cadru necesar unei dezvoltări fizice armonioase, folosind mijloacele
pregătirii fizice generale. Numai după ce s-a asigurat o dezvoltare fizică generală
corespunzătoare putem aporda, treptat spre sfărșitul perioadei pregătire fizică specială în
funcție e preferințele si aptitudinile fiecărui elev, apordând cu curaj specializare sportivă.

2.2 Calitatea motrică forța

Calitatea motrică forța este „capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de

învingere, menținere sau cedare în raport cu rezistență internă sau externă, prin cotracția
uneia sau mai multe grupe musculare” și are ca putere a aparatului neuromuscular de a
învinge o rezistență prin mișcare pe baza contracției musculare. Aceasta este una dintre
cele mai solicitante calități mortice în activitatea fizică și stă la baza celor mai simple
deprinderi. Importanța acesteia crește în raport cu scopul urmarit în procesul de formare și
perfecționare a deprinderilor motrice de bază sau a deprinderilor specifice ramurilor
sportive. Calitatea forței crește semnificativ, dar dacă această nu este pregătita
corespunzător își pierde din eficiență, nemenținând parametrii obținuți în procesul de
pregătire. Dezvoltarea forței începe chiar din cilcul gimnazial cu grijă deosebită în ceea ce
privește gradarea exercițiilor.

Calitatea motrică forța are diferite criterii de clasificare și forme de manifestare. În funcție
de masa musculară implicate avem forța generală prin contracția întregii musculaturi
scheletice. După criteriul tipului de contrație musculură “ Weineck (1986) consideră că
forța nu poate fi definită decât prin și în relație cu modalitățile sale de expresie, cu tipurile
de contracție musculară. Astfel, fiecare formă de exprimare a forței poate fi rezultatul
unuia dintre cele trei tipuri de contracție pe care fibra musculară îl poate realiza și
reprezintă, de fapt, interrelația ce se stabilește între elementele contractile și elastice care
compun mușchiul scheletic.”

Forța locală se manifestă prin contractarea unei singure mase musculare sau a unui grup de
mușchi. În funție de activitatea prestată întâlnim forța generală solicitată de activitatea
obișnuită a persoanei și forța specifică dezvoltată de actele motrice implicate într-un
anumit tip de activitate. În funcție de lucrul mecanic avem forța dinamică care este
expresia forței în cursul executării unei mișcări, care se împarte în forța maximă care
reprezintă capacitatea forței cea mai mare pe care sistemul neuromuscular o poate dezvolta
în situația contracției maxime voluntare. Forța-viteză care este capacitatea sistemului
neuromuscular de a învinge o rezistență cu cea mai mare viteză de contacție. Rezistența-
forța dinamică prin care înțelegem capacitatea musculară de a rezista la efortul de lungă
durată. Forța statică este întâlnită în condițiile contracției de izometrie fară efectuare a
lucrului mecanic cu dezvoltare de tensiune internă. Forța mixtă este pentru învingerea
rezistenței și alternează contractiile musculare statice cu cele dinamice. În funcție de
modificările apărute la nivelul fibrelor musculare în timpul contracției putem întâlni forța
izometrică sau statică în care mușchiul nu își schimbă lungimea. Forța izometrică este
rezultatul contracției musculare în care elementele contractate sunt sub tensiune, iar
elementele elastice sunt întinse. În această situație rezistentăa este importantă deoacarece
este mai mare ca forța mușchiului sau a grupului de mușchi, scurtarea mușchiului aflat sub
tensiune nu poate fi evidențiată, iar consecința nu este producerea lucrului mecanic. Forța
pliometrică sau forța în regim de cedare în care de crește lungimea fibrelor musculare.
Forța miometrică ori forța în regim de învingere în care se produce scurtarea lungimilor
totale a fibrelor. Forța izotonică este rezultatul unei contracții de tip izometric în care
elementele mușchiului sunt contractate dar elementele elastice nu își schimbă forma. În
acest caz mușchiul iși scurtează lungimea normală și produce un lucru mecanic
proportional cu valoarea contracției. Forța mixtă este cea în care forța izometrică și forța
izotonică alternează sau se incrucișează in funție de structura acțiunii realizate. În
activitatea sportivă este cea mai des întâlnită forță.

Dacă ne raportăm la greutatea corporală întâlnim forța absolută atunci când forța
dezvoltată nu ia în calcul greutatea corporală și forța relativă atunci când forța dezvoltată
este raportată la greutatea corporală.

Forța în regim de viteză este calitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistență

suficient de mare printr-o contacție maximă. Forța în regim de viteză este cunoscută în
literatura de specialitate sub numele de forță explozivă. Pentru dezvoltarea acestei calități
se folosesc intensități mari într-un mumăr mic de repetări. În practică, forta-viteză se
exprimă prin două componente anume forța de demaraj care este capacitatea sistemului
neuromuscular de a genera o tensiune maximală de la debutul contracției musculare și forța
explozivă care este capacitatea sistemului neuromuscular de a realiza maximum de forță
într-un timp cât mai redus. Forța în regim de viteză este o calitate motrică combinată
întâlnită în aruncări de tip ciocan, greutate, disc și suliță, dar și în sporturi cum ar fi rugby,
haltere, gimnastică, sărituri în apă și judo.
Forța în regim de rezistență reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi în
condițiile contacțiilor musculare pe lungă durată. Intensitatea de lucru a acesteia este mare
cu repetări multe uneori până la refuz și multeexerciții. Forța în regim de rezistență este
înâlnită în sporturi precum canotaj, biatlon, ciclism, polo, lupte, haltere și patinaj artistic.

Forța maximală reprezintă cantitatea maximă de forță pe care sistemul neuromuscular o

poate realiza în cursul unei contracții musculare voluntare. Forța maximală se pate exprima
în doua situații cu caracteristici și implicații evidente. Prima este forța maximală statică
care reprezintă cea mai mare cantitate de forță în cadrul unei contracții voluntare, contra
unei rezistențe ce nu poate fi depășită care nu reprezintă deplasarea rezistenței, iar cea de a
două este forța maximală dinamică care reprezintă maximul de forță realizat de sistemul
neuromuscular printr-o contracție voluntară unică într-o mișcare care reprezintă deplasarea
rezistenței.

Factori condiționali pentru dezvoltarea forței sunt împărțiți în mai multe categorii.
Principlaii factori sunt: factori centrali și factori periferici.

Factorii centrali fac referire la activitatea instanțelor nervoase implicate în elaborarea

comenzilor voluntare și involuntare.

Stimuli care ajung în sistemul senzitivo-senzorial sunt transformați în senzații. Aceștia

induc în zonele motorii focare de excitație la diferite niveluri ale sistemului nervos central,
de a căror extindere și frecvență a declanșării comenzilor depinde de gradul de mobilizare
a unitățiilor motorii care condiționează forța. Capacitatea de coordonare a mușchilor
reprezintă comanda motorie voluntară ori involuntară, activitate cu o anumită frecvență pe
unitatea de timp sau în funcție de calitățile impulsului nervos pot fi transmise în același
timp un număr cât mai mare de unități motorii. Această mobilizare intramusculară care în
determinarea forței maximale izometrice este pimordială și constă în comanda oprimă a
fibrelor din interiorul mușchiului. În acest caz valoarea forței depinde de frecvența
impulsurilor și sincronizarea acestora în ce privește mobilizarea fibrelor efectuare. În
contracția musculară statică maximă ,toate unitățile sunt realizate voluntar. Această
performanță se atinge prin antrenament pentru forța maxima izometrică, când la început
constată o mobilizare progresivă a unităților motorii, iar după o perioadă îmbunătățirea
forței se face prn hipertrofie musculară. În determinarea forței este fundamentală
coordonarea intermusculară. Centrii motori corticali și subcorticali ca factori regulatori ai
mișcării sunt răspunzători de aceasta. Reglarea tonusului muscular are ca sarcină
implicarea măririi forței. Cu cât tonusul antagonistului este mai mic în repaus, valorile
forței dezvoltate de mușchii agoniști sunt mai mari.

Factorii periferici influențează în mare parte forța maximală, dar și celălalte forme ale
forței. Acești factori sunt:

1. Diametrul mușchiului care depinde de grosimea fibrelor musculare care îl compu,

cantitatea de sarcoplasmă, numărul de miobifrile, cantitatea de țesut conjuctiv și țesut
adipos.

2. Hipertrofia musculară constă în creșterea diametrului fiecărei fibre musculare prin

creșterea numărului de miofibrile, a cantității de proteine contractile. În funcție de
intensitatea, frecvența și durata stimulilor structura fibrei musculare va evolua în favoarea
forței sau rezistenței conform lui Merson, citat de J. Weineck, 1992.

3. Volumul muțchiului este produsul dintre diametrul și lungimea lui și are mare pondere
în determinarea forței. Se știe că atunci când crește greutatea corporală, crește și forța
absolută în timp ce forța relativă scade.

4. Structura mușchiului este procentajul crescut de fibre fazice rapide și este favorizat în
dezvoltarea forței. Fibrele fazice au un diametru mai mare, rezerve fosfagene crescute,
predominanța proceselor anaerobe, sunt mobilizate cu impulsuri de frecvență mare. Toate
aceste diferențieri facilitează dezvoltarea unei tensiuni crescute în acest tip de fibre și în
dezvoltarea forței rapide, fibrele fazice participă într-un procent mult mai mare decât cele
roșii.

5. Lungimea fibrelor musculare și unghiului de acțiune se referă la lungimea inițială a

fibrelor care sunt importante în special în dezvoltarea forței dinamice maximale. Se
consideră că forța de contacție optima se situează intre 90%-110% din lungimea inițială a
mușchiului. La această lungime , poziția filamentelor de actină pe lângă cele de miozină
permite acroșsarea unui număr maxim de zone de filamente de actină, deci dezvoltarea
unei forțe mărite. Nici unghiul articular nu este de neglijat, unghiurile articulare optime
depind de la segment la segment, dar încadrându-se în 50-170֯ .

În procesul de dezvolare a acestei calități se vor avea în calcul particularități de creștere și

dezvoltare a organismului uman, urmărind premise de abordare a calității motrice forța la
diferite vârste. Efectuarea exercițiilor presupune pregătirea aparatului locomotor.
Excercițiile de forță se vor alterna cu acțiuni care să dezvolte și calitățile de viteză, suplețe
și îndemânare. Pentru corecta dezvoltare a forței se vor folosi doar exerciții pe care elevul
le poate efectua corect. Stabilirea grupelor musculare pe care dorim să le dezvoltăm trebuie
să fie legate de ideea dezvoltării forței generale a organismului. Creșterea progresivă se va
face în funcție de vârsta și nivelul elevilor de pregătire. Cea mai mare eficiență care se
poate obține se datorează încărcăturii progresive. După fiecare exercițiu efectuat se vor lua
pauze care permit refacerea organismului după efort. Forța este o calitate care poate fi
perfecționată dacă se asigură continuitate exercițiilor și nu se oprește definitiv menținerea
acesteia. Acestă calitate își pierde parametrii dacă nu este pregătită corespunzător.

Dezvoltarea forței are o multitudine de procedee. Forța este o calitate care nu este
condiționată de genetică, de aceea se poate dezvolta proces de instruire. Aici putem întâlni
exerciții cu rezistență externă precum greutatea obiectelor, rezistența partenerului,
rezistența obiectelor dure și rezistența mediului extern de exemplu alergare pe nisip și
alergare în apă, dar și exreciții cu îngreunarea propriului corp de exmplu tracțiunile și
flotările.

Un alt tip de exerciții pentru dezvoltarea forței sunt cele în care rezistența ce trebuie
învinsă este invariabilă, iar lungimea mușchiului nu se modifică deci nu se realizează
lucrul mecanic. Procedeul încărcăturii care dispune de patru variante ale acestui procedeu:

1. Creșterea continua a încărcării în cadrul acestui procedeu se realizează continuu până la

nivelul maxim al executantului. De exemplu se începe de la o incărcătură cu potențial de
60% crescând cu aproximativ 10%, până la nivelul maxim.

90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%

Grafic 1. Creșterea continuă a încărcăturii.

2. Creșterea și descreșterea continua a încărcăturii, în cadrul acestei variante se stabilește o

rată fixă de creștere, se pornește de la un anumit procent față de posibilitățile maxime. De
exemplu stabilim rata de 10%, prin umare vom avea 70% - 80% - 90% - 100% - 90%-
80%-70%.

80%

40%

0%

Grafic 2. Creștrea și descreșterea continua a greutății.

3. Creșterea încărcăturii treptate care se efectuează astfel: se stabilește rata de creștere

10%, după care se încep repetările, unde rata de creștere se va folosi în două sau trei
repetări, după care se începe creșterea greutății până în punctul maxim . Spre exemplu
70%- 70%- 80%- 80%- 90%- 90%- 100%- 100%.

100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Category 1

Grafic 3. Creșterea încărcăturii trepate

4. Creșterea încărcăturii în val, acest procedeu folosește creșterea și descreșterea alternativ,

dar rata de creștere este mai mare decât rata de descreștere. Exemplul fiind: rata de creștere
va fi 10% și rata de descreștere 4%, acest lucru ar însemna: 70%- 80%- 70%- 86%- 82%-
92%- 88%
 100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%

Grafic 4. Creșterea încărcături în val

Întâlnim și exreciții de repetare până la refuz unde se stabilește o greutate de la început și

se fac repetări până la apariția stării de oboseală, se consideră cele mai importante repetări
ultimele două sau trei care sun făcute pe fondul excitabilității sistemului nervos central.
Acest procedeu are ca avantaje lipsa accidentărilor și permite urmăriea tehnicii mai bine de
către încpători, ca și dezavantaj poate fi valoare energetică care scade progresiv.

Procedeul contracțiilor izotronice întense și rapide sau procedeul efoturilor dinamice care
este utilizat pentru dezvoltarea forței în regim de viteză. Repetările se fac cu amplitudine
maximă și cât mai apropiat de deprinderi motrice.

Procedeul power- training care se folosește pentru dezvoltarea forței musculare la nivelul
grupelor musculare a organismului uman. Un exemplu de acest exrecițiu este când se
folosește mingea medicinală cu o greutate mică și cu un numar mic de repetări, apoi se
creste numărul de repetări urmat de cel al greutății mingii medicinale. În mod obișnuit,
acest gen de exercițiu se face în serii cu pauze corespunzătoare revenii organismului după
efort.

Procedeul circuit folosit în dezvoltarea principalelor grupe musculare. Acesta trebuie să

conțină exreciții simple, cunoscute de subiect, sa fie împărțite în ordinea de efectuare ca să
nu îngreuneze succesiv musculatura unui singur segment. În funcție de numărul exercițiilor
efectuate, circuitul se împarte in trei categorii :

a) circuite scurte formate din 4-6 exerciții

b) circuite medii formate din 8-9 exerciții

c) circuite mari formate din 10-12 exerciții

După ordinea de desfășurare a exrecițiilor, circuitele pot fi de mai mult tipuri:

 a) circuitul frontal în care toți participanții efectuază exrecițiile în aceeași ordine

b) circuitulpe grup în care fiecare grupă de subiecți își are o ordine proprie în care
efectuează exercițiile.

2.3 Exerciții folosite în școală

În clasa aV-a se folosesc exerciții ușoare, simple pentru dezvoltarea în mare parte a forței
segmentare. Deoarece copii au o vârstă mică, nu se vor folosi exerciții cu greutăți,
greutatea pricipală în orele de educație fizică și sport fiind greutatea corporală. Forța fiind
o calitate motrică de bază, aceasta se ragăsește și în alte depinderi. Pentru elevii din cadrul
cicluclui gimnazial, aflați în clasa aV-a, importanța forței pentru aceștia este ca îi dezvoltă
armonios, le tonifică organismul, îi face mai puternici și îi ajută în exectarea mișcărilor.
Principalele grupe musculare sunt :

1) Musculatura membrelor superioare

2) Musculatura membrelor inferioare
3) Musculatura abdominală
4) Musculatura spatelui

1) Pentru dezvoltarea membrelor superioare, în clasa aV-a există o multidunine de exerciții

împărțite pe mai multe categorii.

A. Exerciții libere:

1. Extensii ale brațelor, indoite și întinse

2. Rotări ale brațelor simulan sau alternativ

3. Flotări cu desprindere la perete

 Figura 1. Exerciții libere pentru dezvoltarea membrelor superioare

B. Exerciții cu partener

1. Fandări înainte, tinându-se de mână

2. Din sprijin culcat deplasări laterale pe brațe, celălalt susține picioarele

3.Tracțiune pe perechi, din sezând depărtat

4. Împingerea în palme pentru scoaterea din cerc

5. Forță în brațe prin skandenberg

Figura 2. Exerciții cu partener

C. Exerciții cu obiecte:

 Cu baston: - tracțiune de baston, îndoind genunchii la piept

- Extensii cu ajutorul partenrului
- Îndoiri – întinderi
- Tracțiune cu un braț sau cu ambele brațe
 Figura 3. Exerciții cu baston

 La scaun: - Flotări
- Flexii ale membrelor superioare din șezut și culcat dorsal
- Flexii ale membrelor inferioare din șezând și din culcat
- Ridicări de scaun

Figura 4. Exerciții la scaun

 Cu gantere sau cu mingii umplute cu nisip de 0,5- 1 kilogram:

- Îndoiri și întinderi de brațe
- Aplecări, îndoiri, răsuciri ale trunchiului, cu poziții variate ale
brațelor
- Fandări înainte ori lateral cu poziții variate ale brațelor

Figura 5. Exerciții cu mingi umplute cu nisip

2) Pentru musulatura membrelor inferioare se folosesc următoarele exerciții:

A. Exerciții libere:

1. Genunflexiuni
2. Fandări

3. Sărituri

Figura 6. Exerciții libere pentru dezvoltarea membrelor inferioare

B. Exerciții cu partener:

1. Din culcat dorsal, susțineri și împingeri partener cu picioarele

2. De coate, reciproc apucat, genuflexiuni, sărituri

Figura 7. Exerciții cu partener pentru dezvoltarea membrelor inferioare

C. Exerciții cu obiecte:

1. Variante de sprituri peste baston

2. Tracțiuni, împingeri

3. Fandări și urcări pe scaun

 Figura 8. Exerciții cu obiecte pentru dezvoltarea membrelor inferioare

3) Musculatura abdominală:

A. Exerciții libere

1. Abdomene

2. Din așsezat, răsucire spre dreapta și spre stânga

3. Din culcat dorsal deplasarea picioarelor către sol, în sus, cu genunchii la piept

4. Din culcat dorsal ridicarea picioarelor simultan sau alternativ

5. Din culcat dorsal ridicarea picioarelor cu bătaie din palme

Figura 9. Exercițiu liber pentru musculatura abdominală

B. Exerciții cu partener:

1. Din culcat dorsal prinderea picioarelor cu ale colegului și ridicări ale trunchiului cu
batere de palme cu colegul
2. Din culcat dorsal prinderea picioarelor colegului, acesta executând abodoemene

C. Exerciții cu obiecte:

1. Culcat dorsal lângă un spalier, prinderea cu picioarele de acesta și efectuarea de

abdomene

2. Din așezat pe scaun, ducerea gnunchilor către piept

3. Din stând depărtat , extensii și îndoiri ale tunchiului cu bastonul așezat pe umeri

Figura 10. Exerciții pentru musculatura abdomenului la scaun

4) Pentru dezvoltarea musculaturii spatelui folosim următoarele exerciții:

A. Exreciții libere:

1. Din culcat facial, ricarea trunchiului

2. Din culcat facial, ridicarea trunchiului și a picioarelor simultan

3. Din așezat sprijinit ricare în extensie

Figura 11. Exercițiu liber pentru musculatura spatelui

B. Exerciții cu partener:

1. Stând depărtat cu brațele pe umerii partenerului efectuăm aplecări

2. Culcat dorsal cu sprijin al picioarelor pe umerii colegului

C. Exerciții cu obiecte:

1. Din culcat facial cu bastonul pe umeri, ridicări

2. Din culcat facial cu o minge medicinală nu mai mare de un kilogram, ridicarea cu

aceasta apoi aruncare

3. Din culcat facial, ridicări cu un scaun ușor

Figura 12. Exercițiu pentru musculatura spatelui cu bastonul

Datorită multitudini de forme în are se întâlnește forța și datorită faptului că prezintă

oscilații în anumite momente, ea poate fi măsurată, registrată și evaluată cu valori maxime
la una sau mai multe grupe de mușchi. Înregistrarea poate fi realizată prin utilizarea unor
aparate diferite, concepute și adaptate pentru a masura diferite forme de manifestare ale
acestei calități motrice. O pricipală metodă de dezvoltare a forței este dinamotria, bazată pe
folosirea unor aparate de măsurare numite dinamometre. Aceastea au la bază calitatea unor
materiale de a se defoma sub acțiunea forței musculare.

Dinamometrele pot fi:

- dinamoetrul palmar care sunt pentru măsurarea foței flexorilor palmari

- dinamometrul cu arc utilizat pentru măsurarea foței maxime, rezistenței diferitelor
grupe musculare
- dinamoetre prevăzut cu anumiți traducători care permit înregistrarea cât mai precisă
a forței
 - platforme cu mecanisme dinamografice, acestea permit studiul dinamicii în probele
de viteză, forța de impulsie în cazul probelor de sărituri atletice
- tensiometrul este un dispozitiv de măsurare a forței grupelor musculare,
mecanismul acestui aparat se bazează pe presiunea exrcitate de un cablu, care nu
este extensibil asupra unui sistem de măsurare. În măsuarea forței există și anumite
teste pentru evaluarea acesteia.

Unele dintre acestea pot fi pentru indicele forței:

- dinamometrie la mâna stângă

- dinamometrie la mâna dreaptă
- exctensia trunchiului stand înclinat înainte trăgând cu brațele de un dinamometru
- întinderea membrelor inferioare din semi genunflexiune, trăgând de un
dinamometru
- tracțiuni în brațe din atârnat
- flotări din culcat înainte( prezentat de A. Dragnea, p.99)

Probele de forță Kraus- Verber se compune din șase probe, ei investighează forța maximă
necesră unui organism pentru a putea fi considerat sănătos (prezentate de A. Dragnea
,p.110).

Testul Stupineanu – Ciubotaru se folosește un dinamometru cu traductor care realizează o

înregistrare corectă a fortei statice. Se apreciază forța statică, el poate da relații și despre
tenacitatea( prezentat de A. Dragnea, p 115)

Săritura în înălțime de pe loc sau cu elan de trei pași, metoda mecanografică, metoda
Miron Georgescu, metoda I. Stupineanu, O. Ciubotaru si P. Hillerin (prezentat de A.
Dragnea, p 117-119) măsoară explozivă.

Metoda pentru măsurarea forței de lovire elaborată de O. Ciubotaru și P. Hillerin

(prezentată de A. Dragnea p 118).

Măsurarea capacității de efort anaerob:

- La măsurarea capacității de efort anaerob, lucuru mecanic reprezintă un factor import

- Capacitatea de efort în opinia unor specialiști este sinonim forțarea totală ce poate fi
efectuat pe baza energiei eliberate din procesele anaerobe ale contracției musculare si
preconizează metode de măsurare în conformitate cu acestea. Alții consideră capacitatea de
efort sinonima din fizică și propun metode de măsurare a puterii ce poate fi desfășurata de
subiect.

2.4 Aria curriculară

Ariile curriculare reprezintă o categorie fundamentală a Curiculum-ului Național și

grupează mai multe discipline școlare funcție de dominanțele lor educațional. Astfel, ele
reunesc mai multe domenii al cunoașterii și oferă o viziune multi disciplinară asupra
disciniplinelor de studiu pe care planul de învătământ le include și le interrelaționează. S-a
renunțat așsadar la viziunea tradițională, în care ariile curriculare cuprindeau asamblul de
obiecte de învățământ abordate monodisciplinar, în conformitate cu domeniul de cercetare
a fiecărei științe particulare.

Ariile curriculare sunt stabilite în mod științific, pe baza unor criteri epistemologice și
psihopedagogice în timpul școlarității obligatorii și a liceului, ariile curriculare rămân
neschimbate ca denumire, dar ponderea lor pe cicluri și pe clase este variabilă.

În țara noastră, Curriculum-ul Național este structurat pe umătoarele șapte arii:

1. Limbă și comunicare

2. Matematica și științe ale naturii

3. Om și societate

4. Arte

5. Educație fizică și sport

6. Tehnologii

7. Consiliere și orientare

Contribuția specifică a ariei curriculare educație fizică și sport la realizarea finalităților

ciclurilor de învătământ primar și gimnazial.

Finalitățile învătământului gimnazial și soluții de optimizare a contribuției educației fizice

la realizarea acestora.

Plaurile de învătământ pentru clasele V- VIII prevăd educația fizică și sportul ca arie
curriculară distinctă. Pentru clasele V- VIII sunt prevăzute două ore. Pentru fiecare clasă
este alocată prin plajă orară încă o oră care să poate atribui, fie pentru extindere sau
aprofundare, fie pentru istruire într-o disciplină opțională. În situațiile în care unei clase i
se acordă o oră cu caracter de extindere sau aprofundare, această nu mai poate primi o oră
opțională. Menționăm ca în cazul unei ore de extindere, profesorii au obligația de a aborda
conținuturile suplimentare prevăzută cu asterisc în programă. Ora de aprofundare se acordă
numai în cazul în care majoritatea elevilor nu și-au însușit conținuturile corespunzătoare
trunchiului comun în anul anterior de școlarizare și are, deci caracter de recuperare.

La orele opționale se pot aborda disciplinele sportive prevăzute în programe

stabilindu-se competențe specifice urmărind calitățile motrice prvăzute, procedeele tehnice
și acțiunile tactice care depășesc nivelul precizat petru instruirea în disciplina sportivă
prevăzută în programă. O altă variantă poate fi abordată în ora opțională o reprezintă
predarea unei discipline sportive care nu este prevăzută în programă, caz în care profesorul
are obligația de a elabora programa ți sistemul de evaluare pentru această disciplină,
supunând-o spre avizare inspectoratului școlar de specialitate.

Pentru aceste categorii de ore opționale se instituie o ce rubrică distinctă în catalogul clasei
respective.

Având în vedere numărul limitat de ore opționale prevăzute în planul de îvătământ și

concurența cu toate celălalte discipline din învățământ care solicită atribuirea acestor ore,
obținerea lor de către profesorul este determinată de calitatea procesului didactic la orele
de trunchi comun, preocuparea sistematică și realizările obținute în privința extinderii și
întrețineri amenajărilor sportive și dotări cu materiale didactice, asigurarea unui sistem
competițional intern de durată la care să participe în mod prioritar clasele de benificiază de
orele optționale, promovarea unor relații profesor-elev bazate pe colaborare și apreciere
care să determine aptitudini pozitive față de acest timp de activitate.

Finalitățile învățământului gimnazial și soluții de optimizare a contribuției educației

fizice la realizarea acestora. Ca și celelate arii curriculare și discipline prevăzute de planu
de invățământ pentru nivelul gimnazial, educația fizică și sportul trebuie să contribuie, prin
obiectivele conținuturile și formele sale specifice de oranizare și desfășurare a procesului
didactic la realizarea domeniilor de competență cheie atribuite acestui segment de
învățământul oligatoriu respectiv:

În spiritul acestei finalități, produsul(elevul) activității didactice desfășurate de profesorul

de educație fizică de-al lungul celor 4 ani de școlarizare trebuie să se carecterizeze prin:
 - Starea de sănătate optima și rezistență la infliențele nocive ale factoriilor ambientali
- Dezvoltare fizică armonioasă cu parametric morfologici și funcționali care se
încadrează în valorile medii pe țară, specifice vârstei și sexului
- Capacitatea motrică exprimată prin indici de viteză, îndemânare, forță, rezistență,
mobiltate, superior valorilor minimale stabilite de Sistemul Național Școlar de
Evaluare a elevilor la disciplina educație fizică și sport

Formarea și dezvoltarea capacității de adaptare și integrare în comunitate. Starea de

sănătate stabilită, rzistența orgnismului la infulența factorilor variați de mediu, dezvoltarea
fizică, calitățile mortice concretizate în robustețe, viguare și rzostență la diferite tipuri de
efort, priceperile mortice, ca produse specific ale procesului didactic de educație fizică și
sport, permite elevului integrarea și rezolvarea eficientă a activităților cu caracter bio-
psiho-motric, caracteristice fiecărei cominități, începând cu cele proprii familiei, clasei,
școlii, străzii.

Pentru a putea asiura un proces didactic modern, bazat pe o ofertă educațională optima, cât
și pe instruire diferențială a elevilor, pe baza unor trasee particulare de învățare individuale
sau de grup este necesar corespunzător realității practice, ca în clasele aV-a să se asigure
dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a
calităților mortice cât și inițierea sau consolidarea în practicarea unor discipline probe
sportive, astfel în clasa aV-a se impun trei proble atletice de preferat din grupe diferite,
elemente acrobatice statice și dinamice din gimastica acrobatică, prevăzute în program,
săritură la aparatul de gimnastică, un joc sportive.

Competențele specifice se definesc pe obiect de studiu și se formează pe prarcursul unui an

școlar. Ele sunt derivate din competențele generale fiind etape în dobândirea acetora.
Competențelor specific li se ascoziază prin programă, unități de conținut.

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculară trebuie să acorde conceptului de

competență, semnificația unui organizator în relție cu care sunt stabilite finalitățile
învățăturii, sunt selectate conținuturile specific și sunt organizate strategiile de predare-
învățare- evaluare. În continuare căteva exemple de competențe speficice folosite în cadrul
clasei aV -a: recunoașterea calităților motrice în cadrul diferitelor acțiuni motrice,
recunoașterea diferitor reacții ale organismului de eforturi variate.

Pentru clasa aV-a întâlnim diverese competențe specifice și conținuturi.

 Tabelul 1. Competențe specifice și conținuturi pentru starea sănătate și dezvoltare fizică

Starea de sănătate și dezvoltare fizică

Competențe specifice Conținuturi

1. Recunoașterea principalelor noțiuni - Modalități de călire a oranismului

specifice domeniului - Mobilitatea articulară
- Caracteristicile complexelor de influențare
2. Utilizarea terminologiei de specialitate în
selectivă a aparatului locomotor
transmiterea mesajelor specifice
- Cunoștince teoretice despre:
3. Identificarea principalolior indicatori ai  Caracteristicile stării optime de sănătate,
stprii de sănătate și a modalităților de specificevârstei și sexului
menținere a acestora
 Abaterile frecvente de la altitudinea corporală
4. Recunoașterea celor mai importante corectă și cauzele care le pot determina
mjloace pentru dezvoltarea fizică  Măsurile de igienă individual- înainte, pe
parcusul și după desfășurarea lecțiilor de
5. indentificarea aspectului estetic al
educație fizică
gesturilor motrice
 Segmentele corpului și mișcările specific
6. Recunoașterea diferitelor reacții ale acesteia
organismului la eforturi variate  Pozițiile corecte ale corpului în acțiuni statice
și dinamice

Tabelul 2. Componențe specific și conținuturi pentru protecția individuală

Protecția individuală
Componențe specifice Conținuturi

1. Indentificarea principalilor idicatori ai stării - Tehnici de rechilibrare

de sănătate și a modalităților de menținere a - Modalități de atenuar a șocurilor

- Cunostințe teoretice despre :
ascestora  Importanța încălzirii

2. Recunoașterea diferetlor reacții ale  Rolul respirației în efoert

oranismului la eforturi variate

Tabelul 3. Competențe specifice și conținuturi pentru forme de organizare

Forme de organizare
Componențe specifice Conținuturi

1. Integrarea și acționarea eficientă într-un - Formații de adunare în liniepe un rând și pe

grup prestabilit
2. Colaborarea cu ceilați membri ai
grupului, în vederea constituirii diferitelor
formașiilor de adunare
două rânduri
- Poziția fundamental stând și derivatele
acesteia
- Întoarceri de pe loc
- Formarea coloanei de gimnastică
- Treceri dintr-o formație în alta

3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea

regulilor specific organizării activităților
din lecție
 ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1 Subiecții

Subiecții din cadrul cercetării sunt elevi în ciclul gimnazial în clasa a-Va, atât de sex
masculin cât și sex feminin cu vârstă de 11 și 12 ani cu nivel mic de pregătire.

3.2 Locul și perioada desfășurării

Organizarea cercetării a avut loc în Școala Gimnazială Numărul 189 Alexandru Odobescu
din București, pe parcusul primului semestru din clasa a-Va A și clasa a-Va B. Orele de
educație fizică și sport au avut loc în sala de sport, cât și pe terenul de sport din incinta
școlii.

3.3 Metode ce cercetare

Metodele de cerecetare sunt metode prin care se pun în practică diverse acțiuni pentru
dezvoltarea unui studiu și pentru a obține rezultate concrete în cadrul acesteia.

Metodele de cercetare în această lucrare sunt:

- Metoda observației
- Metoda conversației
- Metoda experimentală
- Metoda prezentării grafice

Metoda observației

Observația ca proces psihic de cunoaștere activă, intentionată, planificată, sistematică are

la baza un sistem de referințe, idei, ipoteze, postulate furnizate de experiența și
știinta.Observația este un rezultat al raportului dintre cercetator si natură. Scopul
observației este culegerea de date concrete a caror analiză științifică să permita
generalizare. In observarea științifica participă atât procesele senzoriale cât și procese
logice, intelectuale.

Metoda conversației

Conversația sau interviul constă în discutia tematica dintre cercetător și subiect. Se face pe
baza unor intrebari tematice, puse intr-o anumita ordine, raportate la clasa in care se află
subiectul sau clasa respectivă. Pentru o mai buna informare, in afara subiecțior cercetari s-
au purtat discuții cu dirigintii clasei, cu cadrele didactice si cu cadrele medicale ale școlii.
Metoda experimentală

Aceasta metoda este un sistem complex de cunoaștere a realitatii, caracterizat prin

utilizarea raționamentului experimental. Metoda experimentală verifică o ipoteza și
stabileste relații cauzale intre fenomene și fapte.

În vederea confirmării sau infirmării lucării am stabilit două grupe:

Grupa experimentală formată din clasa aV-a A din cadrul Școlii Generale 189 din
București

Grupa martor formată din clasa aV-a B din cadrul Școlii Generale 189 din București

Metoda grafică

Vizualizarea datelor prin folosirea metodei grafice permite o intelegere mai ușoara a
dinamicii fenomenelor urmarite precum și raportului dintre ele.

3.4 Oraganizarea cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în Scoala Gimnazială numărul 189 Alexandru Odobescu din
București. Clasele de elevi alese fiind cele de clasa a V-a A și clasa a V-a B, atât fetele cât
și băieții au paricipat la acest studiu. Studiul a avut loc în primul semestru al anului școlar
2018-2019. Încă de la începutul studiului s-a folosit metoda obervației, observând de la
început componența clasei, omogenitatea acesteia, nivelul de dezvoltare motrică. În timpul
cercetării observând receptivitatea acestora și modul de exceuție a acestora. Elevii aveau
un nivel scăzut de pregătire datorită faptului că ei se adaptau la trecrea din ciclul primar la
cel gimnazial. Clasele elevilor erau mixte, toți cu o dezvoltare corporală normală. Orele de
educție fizică s-au desfășurat conform programei școlare, săptamânal cu câte două ore de
sport.

Rezultatele cercetării

Folisind metoda obervației de-al lungul studiului, am obervat faptul de la început

componența clasei și omogenitatea acesteia. Fiind copii cu vârstă de 11-12 ani, la început
au fost reticienți în cee ace privește o persoană necuncută în cadrul școlii, mai exact a sălii
de sport, însa după aceea au fost foarte receptivi la orice idee nouă propusă.
1. La începutul studiului folosind acestă metodă am putut observa preliminar nivelul de
dezvoltare fizică în ceea ce privește calitatea motrică forța. Aceștia neavând foarte bine
dezvoltată calitatea motrică am întâminat dificultăți în realizarea anumitor exerciții.

Frecvența participării individuale avea o rată mica, copii nefiind siguri de calitățile
acestora. Treptat interesul de participare la lecție era din ce în ce mai mare.

În timpul cercetării s-a putut observa modul de execuției al comenzii, receptivitatea

elevilor, influența efortului specific asupra subiecților și evoluția grupei martor și a celei
experiment.

În cadrul lecției s-a urmărit felul cum elevul abordează situațiile întălnite, la început exista
o reticiență , aceasta dispărând în totalitate de-al lungul lecțiilor. S-a mai urmărit și felul
cum copii intecționează unii cu ceilalți, aici observându-se abilitățile de comunicare și
adaptare foarte bune. Copii de clasa a V-a au tendința de a efectua acțiunea într-un mod
grabit fară a conștintiza idea în sine a acțiunii.

În ceea ce privește dezvoltarea calității mortice forța, se observa clar nivelul scăzut de
pregătire a elevilor, prin greșirea posturii în timpul execuției mișcărilor, dar și prin
greutatea executărilor exrecițiilor și a deprinderilor mortice.

Prin această metoda s-a mai putut observa faptul că, copii la această vârstă se exprima mai
mult prin gesturi și mimică, decât prin cuvinte.

Deși ușor timorați la începutul clasei a V-a, subiecții au devenit mai dezinvolți și
reacționau mai ușor la sarcinile propuse.

2. O altă metodă folosită a fost cea a conversației care a constat în discuția liberă cu
subiecții. Unde am constat vocabularul dezvoltat pentru vârsta lor. Apoi s-au pus întrebări
tematice despre dezvoltarea forței precum “ la ce credeți că ne ajută forța?” sau “ cum se
poate devolta aceasta?”. După raspunsul la aceste întrebări s-a remarcat faptul că ideea de
competiție este foarte bine dezvoltată pentru ei, unul dintre răspunsuri fiind “ forța ne ajută
să știm cine poate face mai multe genunflexiuni”.

În timpul acestei metode, s-a observat clar că fetele aveau un aport mai mare către
exrecițiile fizice.

3. Metoda experimentală
Această metoda ne-a ajutat să descoperim că idea precum dacă nu antrenezi correct forța și
pe perioadă continua, aceasta îsi pierde din randament.

Folosind două grupe experimentale, anume grupa martor și grupa experimentală am

aprobat ideea precizată mai sus.

În cadrul acestei metode am observat că forța segmentară crește mai mult decât forța în
regim de rezistență.

În cadrul săriturilor și a dentei s-au realizat cele mai mari diferențe.

Fară nicio îndoială grupa experimentală care a efectuat exerciții constant de-al lungul
primului semestrului are creșteri semnificative în numărul de repetări în cadrul exercițiilor
cu greutatea corporală față de grupa martor.

4. Metoda grafică

Vizualizarea datelor prin folosirea metodei grafice permite o intelegere mai ușoara a
dinamicii fenomenelor urmarite precum și raportului dintre ele. Prin această metodă se vor
insera tabele și grafice pentru înțelegerea mai bună a rezultatelor.

16

14

12

10

0
grupa experimentală grupa martora

prima zi prima lună a2a lună

Graficul 5 . diferența dintre grupa experimentală și grupa martoră în efectuarea de exerciții

a forței segmentare (flotări)
 băieți

fete

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90

prima zi prima lună ultima lună

Figura 6. Diferența între aportul fetelor și al băieților

Category 1

0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2

Figura 7. Îmbunătățirea săriturii

Concluzii

După ce am obținut rezultatele cercetării, putem concluziona faptul că toți elevii au evoluat
în ceea ce privește calitatea motrică forța. Unii dintre aceștia au evoluat mai mult pentru că
implicarea lor a fost mai mare, iar alții mai puțin.

Exrecițiile de dezvoltare a forței s-au numărat printre pereferatele elevilor de clasa a V-a.

În abordarea acestor tipuri de exreciții trebuie acordată o atenție mărită deoarece elevii
prezintă caracteristici fizice diverse.
Exercițiile pentru membrele superioare și membrele inferioare s-au dovedit mai placate
pentru copii, iar exrecițiile pentru forța abdomenului fiind printre ultimele în preferințele
acestora.

Prin lucrarea în procedeul circuit s-a observat o dezvoltare eficientă a forței.

Exercițiile de sărituri au avut u progres semnificativ.

Elevii au fost mult mai deschiși către exercițiile cu partener sau cu obiecte decât cu
exrecițiile individuale.

În ceea ce privește forța segmentară s-a observat o dezvoltare mai mare la fete față de
băieți.

Lucrul cu greutățile mici s-a dovedit eficient în ceea ce privește menținerea forței
dobândite.

Prin lucrul cu greutatea corporală s-a dovedit eficiența creșterii repetărilor în timp.

Eficacitatea deprinderilor mortice a crescut progresiv.

Poziția corpului în timpul executărilor exercițiilor cu greutăți mici s-a corectat într-o
postură corectă.

Forța dinamică segmentară au avut factor de progresie în numărul repetărilor în cee ace
privește exrecițiul de flotări.

Fetele au un aport mai mare către exrecițiile fizice.

Eficiența forței este menținută în parametrii normali dacă este exresată prin antrenament
regulat.

BIBLIOGRAFIE

1. Ardelean T. (1990) -Particularitățile dezvoltării motrice în ateletsim, I.E.F.S,

București
2. Ardelean T. (1991)- Viteza și forța în ateletism. Contribuții teoretice privind
valorificarea potențialului de viteză la copii de 11-14 ani, Teză de doctorat,
București
3. Baroga I. (1984)- Educarea calităților fizice combinate, Editura Sport turism,
București
4. Cârstea Ghe. (1999)- Metodica Ed. Fizice școlare, București. ANEFS.
5. Cârstea Ghe . (1999) - Educatie fizica – fundamente teoretice si metodice Editura
Petru Maior
6. Chiriță G. (1983) - Educatia prin jocuri de miscare, Editura Tineretului
7. Curriulum Ntțional. Programe Școlare pentru clasele V-VIII, (1999), București ,
M.E.N., Consiliu Național pentru Curriculum
8. Demeter, A. (1981) – Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice,
Editura Sport- Tursim, București
9. Dragnea A.(1984) - Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Editura
Sport- Turism, București
10. Dragnea A. Coordonator (2002) - Teoria educației fizice și sportului. Editura FEST,
București
11. Dragnea A și colab. (2000) – Teoria educației fizice și sportului. Editura Cartea
Scolii, București
12. Epuran M. (1992) – Metodologia cercetării activităților corporale, ediția aII-a,
ANESFS, București
13. Epuran M (1996) – Metodologia cercetării științifice (vol I-II), ANEFS, București
14. Epuran M (1995) – Știința și sportul. Revista Știința și Sportului nr. 1
15. Firea E. (1984) – Metodica educatiei fizice scolare
16. Florescu C., Dumitrescu V. (1969) – Metodica dezvoltării calităților motrice,
Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, București
17. 17. Gagea A. (1999) – Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport,
Editura Fundației “ România de mâine ” , București
18. Horghidan V (1980) - Dezvoltarea capacității psihomotrice prin activități
corporale, Teză de doctorat, București
19. Joița E. (1998 ) – Eficiența instrurii , Editura Didactică și Pedagogică , București

20. Mincu M. Coordonator – Anatomia și fiziologia omului, Editura Universul

21. Nicola I. (1992) – Pedagogie , Editura EDP, Bucrești

22. Potențialul biometric al elevilor din clasele V- VIII (1982-1983), București

 23. Programa de educație fizică pentru învătământul gimnazial, liceal și profesional
(1989) , București

24. Stănescu M.( 2002) – Educația fizică pentru preșcolari și școlari mici, Editura Esme,
București

25. Șchiopu U. (1997) – dicționar de psihologie, Editura Babel, București

26. Studiu experimental privind eficiența variantelor Creșterea progresivă a încărcăturii

și Creșterea și descreșterea în val ale procedeului metodic cu încarcături pentru dezvoltarea
forței în lecția de educație fizică la clasele a VIII-a (2018)

27. Solomon M.(1996) – Dezvoltarea capacității mortice a copiilor, București

28. Tudor V. (2001) Evaluarea în educația fizică școlară, Editura Printech , București