UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SISTEMUL DE EVALUARE LA EDUCAŢIE FIZICĂ – PE DISCIPLINE SPORTIVE

– ÎN UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Autori:
Colectivul Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport

Coordonator:
Lector univ. dr. Daniela Aducovschi

Editura Universităţii din Bucureşti

2008
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SISTEMUL DE EVALUARE LA EDUCAŢIE

FIZICĂ – PE DISCIPLINE SPORTIVE – ÎN
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Autori:

Colectivul Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport

Coordonator:

Lector univ. dr. Daniela Aducovschi

Editura Universităţii din Bucureşti

2008

2
 CUVÂNT ÎNAINTE

Ştiinţa activităţilor corporale se îmbogăţeşte cu o nouă lucrare fundamentală, extrem

de utilă pentru cei ce lucrează în acest domeniu prin care aceştia pot opera pentru aprecierea
obiectivă a performanţelor realizate de practicanţii exerciţiilor fizice din învăţământul
superior de neprofil.
Aprecierea şi evaluarea entuitiv empirică nu sunt în măsură să satisfacă actualele
exigenţe sociale manifestate faţă de educaţia fizică şi sportul ca atare evaluarea obiectivelor se
impune ca o necesitate obiectivă, adaptându-se permanent la nevoile studenţilor.
În prezent programele de educaţie fizică în învăţământul superior de neprofil sunt
elaborate în concordanţă cu noile planuri de învăţământ iar în cazul mai multor discipline
sportive se stimulează inovaţia curriculară la nivelul fiecărui cadru didactic, contribuind la
descentralizarea şi flexibilizarea deciziilor curriculare la nivel D.E.F.S.

Lucrarea de faţă tratează o temă de actualitate şi anume „evaluarea la educaţie fizică

pe discipline sportive în învăţământul superior de neprofil” propunându-şi să vină în sprijinul
cadrelor didactice care predau aceste discipline în învăţământul superior de neprofil.

Soluţiile prezentate vizează 19 ramuri sportive : atletism, autoapărare, badminton,

baschet, body-builig, dans sportiv, fotbal, judo, handbal, karate, gimnastică aerobică,
gimnastică medicală, înot, pregatire fizică generală, şah, tenis, tenis de masă, volei, dans
popular şi dans de societate.

Concepţia şi documentele de evaluare au avut în vedere realizarea unui demers didactic

modern, oferind posibilitatea de participare a studenţilor pe principiul ofertei şi opţiunii.
Conţinutul cărţii este realizat de cadrele didactice ale D.E.F.S. cu o bogată experienţă
şi înalt profesionalism, pentru care apariţia acestei lucrări reprezintă un experiment care-şi va
găsii utilitatea în dirijarea ştiinţifică a activităţii de educaţie fizică şi sport.
Sistemul de evaluare preconizat de colectivul D.E.F.S. pentru studenţii din anii I şi II
se află în corelaţie directă cu programa cadru, pe discipline sportive , fiind un proces complex
de comparare, a rezultatelor instructiv educativ cu obiectivele planificate, cu resursele
utilizate sau cu rezultatele anterioare, având un rol predictiv şi unul colectiv.
Sistemul de evaluare la educaţie fizică nu se rezumă la o singură acţiune ci are
caracterul unui proces, făcându-se secvenţial.
În lucrarea noastră sunt surprinse aspecte privind concepţia, strategia şi aplicarea
verificării şi aprecierii în educaţia fizică şi sportul universitar; am prezentat procedeele
considerate cele mai potrivite la fiecare disciplină sportivă.

Procedeele aplicate, unele selecţionate din literatura de specialitate, iar altele create şi
experimentate de cadrele didactice în cadrul noului proiect au vizat capacitatea motrică,
capacitatea de efort, capacitatea cardiovasculară, nivelul de pregătire tehnică şi teoretică.

Testele şi probele pentru evaluarea acestora nu pot fi apreciate corect decât dacă sunt
corelate cu factori de natură pedagogico-metodică, biologică şi psihologică, mai greu de
obiectivat, dar care nu pot fi ignoraţi.

3
 În prima sa parte lucrarea îşi propune să analizeze carenţele vechiului sistem de
evaluare folosit în învăţământul superior – respectiv S.U.V.A., de ce acest sistem este perimat
şi mai ales de ce trebuie îmbunătăţit. Modernizarea impune ca abordarea problemei să se facă
pornind de la investigarea realităţii existente. Partea a II a cuprinde noul proiect didactic
privind evaluarea particularizat pe discipline sportive ce a fost experimentată pe o durată de 2
ani universitari (2006 – 2008) reprezentând primul pas de valoare în decursul reformei.
În ultima parte sunt trase concluziile experimentului, noul sistem de evaluare având rol
reglativ atât în procesul de instruire cât şi la îmbunătăţirea strategiilor didactice.

Mobilizarea cadrelor didactice pentru eficientizarea demersului didactic a fost

impulsionată şi de prevederile cuprinse în „Legea de asigurare a calităţii în educaţie” în
intenţia de a fi compatibil cu cel din Uniunea Europeană.

Conf. univ. dr. MIHAELA GANCIU

4
 CUPRINS

I. INTRODUCERE…………………………………………………………….........….6

II.ANALIZA SISTEMULUI DE EVALUARE APLICAT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

SUPERIOR DE NEPROFIL.................................................................................................9

III. METODOLOGIA CERCETĂRII.........................................................................11

3.1. Scopul lucrării…….....…………….....…………………………………….............12

3.2. Problematica abordată…………….…….………………………………....…........12
3.3. Subiecţii ………………………………….……………………………….........…..13
3.4. Locul de desfăşurare a cercetării……….……………...........................................13
3.5. Demersul operaţional al cercetării…….….………………………………....…....13
3.6. Metode de cercetare……………………...…………………………………...........13
3.7. Conţinutul evaluării………………..….……………………………………...........14

IV. DISCIPLINELE SPORTIVE..........................................................................................15

4.1. Atletism , asist. univ. drd. MONICA PÎRVU…………………………….......…...15

4.2. Autoapărare, lector univ. dr. GHIOCEL BOTA………………………….......….17
4..3. Badminton, lector univ. dr. CRISTIAN COSTESCU……………………..…….20
4.4. Baschet, lector univ. dr. ADRIANA STOICOVICIU, lector univ.dr. ROBERT
SAKIZLIAN………………………………………………………………………….….24
4.5. Culturism şi Fitness, lector univ. dr. REMUS DUMITRESCU …...……....……33
4.6. Dans sportiv, lector univ. dr. DANIELA ADUCOVSCHI, lector univ. drd.
COSTINEL MIHAIU………………………………………………………............…...45
4.7. Fotbal, asist. univ. drd. BOGDAN GOZU……………………………….………..55
4.8. Gimnastică aerobică, conf. univ. dr. MIHAELA GANCIU, conf. univ. dr.
ALINA STOICA………………………………………………………………….......…61
4.8. Gimnastică medical, conf. univ. dr. MIHAELA GANCIU…................................75
4.9. Handbal, conf. univ. dr. ALINA STOICA……………………………...........…...79
4.10. Înot, conf. univ. dr. ALINA STOICA…………………………………..…...…...86
4.11. Karate – do, lector univ. drd. MARIUS LEŞTARU………………………........90
4.12. Tenis, lector univ. dr. DAN GEORGE MOISE…………………………....……98
4.13. Tenis de masă, asist. univ. MONICA GULAP…………….......................…….106
4.14. Volei, lector univ. dr. MARIANA CRISTEA, asist. univ. drd. FLORIN
LIŢOI…………………………………………………………………………...............112

V. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI PRIVIND EVALUAREA ............................121

5
 I. INTRODUCERE

Problematica evaluării a constituit şi constituie o preocupare importantă pentru

specialiştii domeniului educaţiei fizice şi sportului. Numeroasele cercetări au fost
materializate prin crearea unor sisteme de evaluare în educaţia fizică : SUVA, SUVAD,
EUROFIT.
Vom face câteva referiri legate de conceptul de evaluare:

“ Evaluarea este parte integrală şi esenţială a programului educaţional, deoarece este o

antrepriză ştiinţifică aptă să ne ducă la determinarea gradului în care obiectivele dinainte
fixate în program au fost atise sau nu, dacă deciziile luate se justifică sau nu ”. ( N.Vinţanu)

“ Evaluarea reprezintă un act prin care se realizează ameliorarea permanentă a

sistemului. În acest sens evaluarea devine un moment al procesului ca atare, punctul de
plecare în autoreglarea sistemului, în ultimă analiză o constituie chiar una din condiţiile de
desfăşurare a unui proces instinctiv-educativ, principiul său de funcţionare, determinând
schimbări în obiectivele activităţii şi în strategia folosită ”.(I.T.Radu)
“ Evaluarea rezultatelor constituie un moment necesar şi central al procesului
instructiv-educativ. Ea face ca acest proces să devină un demers în spirală, în sensul că se
realizează o reglare continuă, o ameliorare permanentă a funcţionalităţii sistemului (Centre
pour la Rechereche et l'Innovation dans l'Enseignement).
Îmbunătăţirea activităţii de educaţie fizică în învăţământul superior constituie o
problemă actuală fiind în centrul atenţiei specialiştilor din domeniu.

În stadiul actual calitatea învăţământului superior reprezintă o preocupare de interes

major în vederea restructurării şi modernizării întregului sistem universitar. În acest sens se
are în vedere asigurarea calităţii actului educativ şi îmbunătăţirea procesului de învăţământ.

Prioritatea acordată calităţii se poate traduce şi prin îmbunătăţirea sistemului de evaluare

de educaţie fizică şi corelarea strânsă a acestuia cu sistemul de evaluare european.

Prin evaluare – ca operaţiune didactică se apreciază indicatori de:

 cantitate
 calitate
 eficienţă
 Cantitatea pregătirii este evaluată prin indicatorii de volum cu ajutorul documentelor
de evidenţă a activităţii desfăşurată. Evaluarea indicativilor cantitativi este necesară pentru a
calcula diferenţa dintre timpul didactic programat şi cel realizat în îndeplinirea obiectivelor
instrucţionale.

 Calitatea şi eficienţa instruirii poate fi evaluată dacă în proiectul instrucţionl s-au

stabilit cu exactitate obiectivele instruirii, obiectivele de performanţă şi testele de evaluare.

Calitatea instruirii este dată de raportul dintre rezultatele obţinute şi rezultatele propuse.

Evaluarea eficienţei procesului de instruire este dată de raportul dintre rezultatele

obţinute şi resursele consumate.

6
 Rezultatele obţinute reprezintă randamentul studentului sau parametrii testelor stabilite
şi susţinute în diferite perioade de pregătire.

Resursele asumate exprimă timpul didactic necesar îndeplinirii obiectivelor.

Reforma curiculară impune şi o reformă în evaluarea randamentului universitar,

optimizarea activităţii instructiv educative prin introducerea unor modalităţi de evaluare
superioare dă posibilitatea comparării lor cu datele obţinute de studenţii din alte ţări europene.
Sistemul de evaluare constituie o componentă indispensabilă procesului instructiv-
educativ ; prin evaluare putând determina eficienţa acestui proces.Aceasta presupune
evaluarea următoarelor aspecte:
- gradul de realizare a obiectivelor;
- eficienţa programelor folosite;
- oportunitatea structurilor şi formulelor organizatorice;
- activitatea celor doi factori participanţi (profesor-student), (V.Tudor)
Pentru o evaluare corectă trebuie să ţinem seama de câteva cerinţe:

- evaluarea trebuie să se realizeze pe tot parcursul instruirii, fiind parte componentă a

acesteia;
- evaluarea continuă duce la stimularea pregătirii, deoarece pleacă de la nişte obiective
operaţionale concrete;
- evaluarea sumativă, realizată la sfârşitul unor cicluri de lecţii, de semestru sau an
universitar va indica nivelul de la care se porneşte în instruire ulterior precum şi
progresul realizat de studenţi de la o etapă la alta;
- cele două tipuri de evaluare întâlnite în activitatea noastră trebuie îmbinate.
Cercetarea colectivului D.E.F.S. materializată prin redactarea acestei lucrări pleacă de
la ideea că pe lângă cunoştiinţele asimilate în procesul de instruire sunt „apreciate” şi alte
laturi ale comportamentului studenţilor: atitudinile, interesele, progresul realizat, deci o
evaluare realizată sistematic, orientată spre măsurarea tuturor rezultatelor acţiunii de
educaţie.

În acest fel acţiunea de evaluare se îmbunătăţeşte considerabil, devenind parte

esenţială a programelor educaţionale.

Sistemul de evaluare preconizat pentru studenţii din anii I şi II se află în corelaţie

directă cu programele cadru ale departamentului care vizează următoarele obiective:

- aplicarea unui program curricular deschis sub îndrumarea şi controlul cadrului

didactic;
- diversificarea activităţii de educaţie fizică şi sport în funcţie de opţiunile studenţilor;
- promovarea tratării individualizate a studenţilor în raport cu motivaţia şi opţiunea
acestora pentru practicarea diferitelor ramuri de sport.
Evaluarea studenţilor trebuie să aibă la bază metode, procedee şi criterii ştiinţifice.
Apreciem:

- performanţele motrice obţinute de studenţi la probele de control;

- progresul realizat de studenţi de la o etapă la alta;
- depăşirea recordului personal;
- nivelul de însuşire a unor priceperi şi deprinderi motrice specifice disciplinei sportive
alese;

7
- participarea studenţilor la competiţii;
- atitudinea studenţilor faţă de educaţia fizică şi modul acestuia de participare şi
implicare în rezolvarea unor sarcini în timpul lecţiei;
- frecvenţa şi punctualitatea.
În urma aprecierii şi verificării se acordă note sau calificative.

Evaluarea ce are la bază satandarde de performanţă schimbă complet faţa procesului

educaţional creând o mai mare implicare şi responsabilitate a celor implicaţi în
optimizarea procesului educativ.

Evaluarea bazată pe rezultate creează premisele atingerii unor performanţe de către

fiecare student.

Criteriile de performanţă şi o evaluare bazată pe rezultate sunt considerate în unele ţări

superdezvoltate ca cel mai bun tip de reformă educaţională.
Evaluarea bazată pe standarde se deosebeşte de modelele de evaluare anterioare prin:

- legătura directă între evaluare şi curriculum, adică între ceea ce se predă şi ceea ce se
testează:
- compararea nivelului performanţelor studenţilor cu un anumit standard de performanţă
şi nu cu performanţa altor studenţi;
- inserarea unor forme noi de evaluare prin solicitarea studenţilor de a rezolva alte
activităţi şi care conduce în final la responsabilizarea concretă şi profundă a acestora.

8
 II. ANALIZA SISTEMULUI DE EVALUARE APLICATĂ ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DE NEPROFIL

Disciplina Educaţie fizică a beneficiat de o serie de sisteme de evaluare sumativă ( cu

notare ) stabilite de la nivel central – Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu aplicare unitară pe
întreg teritoriul ţării. Printre aceste sisteme putem enumera : S.U.V.A., S.U.V.A.D., S.N.S.
Sistemul unitar de verificare şi apreciere a nivelului de pregătire fizică a studenţilor s-a
aplicat începând cu anul universitar 1987-1988. fiind obligatoriu pentru toate instituţiile de
învăţământ superior.

Sistemul de probe, norme şi cerinţe folosit pentru aprecierea nivelului de pregătire fizică
şi sportivă a studenţilor are următorul conţinut:

1 – Probe cu caracter de teste pentru verificarea nivelului calităţilor motrice de bază;

2 – Probe de verificare a instruirii tehnicii unor ramuri de sport;

3 – Participarea la competiţii sportive la nivelul instituţiei sau centrului universitar.

Toate aceste sisteme au influienţat activitatea de predare a educaţiei fizice şi cea de
evaluare.
Dacă analizăm însă cu atenţie efectele produse putem constata că au produs
neajunsuri importante în realizarea programului de învăţământ.
Astfel putem menţiona că aplicarea aceloraşi scale de evaluare în toată ţara fără a ţine
cont de infrastructura specifică sau fără a ţine cont de condiţiile zonelor climatice au produs
limitarea accesului la obţinerea notelor maxime, deci neasigurarea şanselor egale.
SUVA, funcţionând de multă vreme nu mai corespunde comenzii sociale, unele teste
fiind „uzate moral”, pentru că se referă doar la performanţele studenţilor, neluând în calcul
conduita, atitudinea şi interesul tinerilor faţă de activităţile de educaţie fizică şi sport. În plus
lipsesc anumite probe care să verifice coordonarea, echilibrul, precizia, anumite calităţi
combinate. SUVA nu conţine indici morfo-funcţionali, iar anumite probe nu corespund
posibilităţilor biologice.

Exemplu: alergarea, rezistenţa.

O altă carenţă este aceea că probele se aplică o singură dată pe an astfel încât nu se poate
vedea progresul.

Lipsa posibilităţilor de opţiune din partea studenţilor precum şi ignorarea

disponibilităţilor personale a condus la rigiditatea activităţii de evaluare, determinând atitudini
negative din partea studenţilor faţă de participarea la lecţii.

Prevederea unor probe de evaluare cu structuri motrice identice la toate ciclurile de

învăţământ a produs dezinteres.

Lipsa particularizării sistemului de evaluare pentru cei aflaţi în situaţii speciale (cu
restricţii la efort sau cei amotrici sau cu absentare motivată îndelungată) a produs nemulţumiri
şi chiar situaţii conflictuale.

Centrarea excesivă a sistemului de evaluare pe domeniul calităţilor motrice din

domeniul forţei şi rezistenţei în detrimentul altora precum şi insuficienţa concordanţă între
probele stabilite a produs neajunsuri în rândul studenţilor.

9
 Toate aceste categorii de neajunsuri s-au reflectat negativ asupra atitudinii faţă de
disciplina educaţie fizică.
Trebuiau găsite soluţii pentru o nouă abordare a evaluării, răspunzând tuturor
funcţiilor acesteia.
Luând în considerare promovarea “ Legii calităţii în educaţie” şi a Legii
descentralizării învăţământului în care s-au făcut paşi importanţi pentru realizarea autonomiei
locale, cadrele didactice vor putea stabili instrumentele de evaluare care să răspundă
multiplelor situaţii în care se pot afla studenţii, lucru care ar avea repercursiuni pozitive în
ceea ce priveşte creşterea interesului studenţilor faţă de practicarea educaţiei fizice şi sportului
şi eliminarea nemulţumirilor generate de nerealizarea unor performanţe stabilite la nivel
naţional şi implicit acordarea de şanse egale pentru toţi studenţii.
Ţinând cont de faptul că actualul sistem de evaluare îl considerăm depăşit din unele puncte de
vedere, făcând notă discordantă cu prevederile programelor
de studiu, colectivul de cadre didactice al D.E.F.S. propun o altă variantă de aplicare a
evaluării şi de armonizare a acesteia cu cerinţele din programă, înlocuirea demersului didactic
uniform cu unul în care să se promoveze principiul ofertei profesorului şi opţiunilor
studenţilor.
Sistemul de evaluare unitar- obligatoriu ce trebuia implementat în documentelede
planificare a devenit nerealist şi în contradicţie cu componenta “ proiectare ” pe care o
recomandăm a fi realizată în spirit autonom, promovând pe o scară largă desfăşurarea
activităţii pe bază de ofertă şi opţiunile individuale ale studenţilor.
Prevederile serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare susţin eficientizarea
demersului didactic prin cele trei componente proiectare – predare – evaluare cu repercursiuni
favorabile asupra studenţilor.
Aceste modificări trebuie corelate cu planurile de învăţământ şi conţinutul programelor.

Criteriile de evaluare vizează nivelul realizării obiectivelor de referinţă stabilite pentru

anii I şi II în domeniul capacităţii motrice generale şi specifice ramurilor de sport prevăzute în
programă.

10
 III.METODOLOGIA CERCETĂRII

Studiul de faţă reprezintă doar un aspect al unei cercetări organizată pe o durată de 2 ani
universitari, cu scopul optimizării sistemului de evaluare la educaţia fizică, pe discipline
sportive.

Subiecţii cercetaţi sunt studenţii din anii I şi II ai Universităţii din Bucureşti.

Sarcina principală a prezentului studiu a fost de a stabili cele mai eficiente instrumente
de evaluare. Profesorii, potrivit conceptelor de descentralizare şi autonomie au avut
posibilitatea să opereze cu cele mai adecvate probe şi teste corelate cu cerinţele disciplinei
sportive pe care o desfăşoară.

Obiectivul principal al prezentei lucrări este elaborarea unui sistem de verificare şi

apreciere în funcţie de disciplina sportivă aleasă de student la începutul anului universitar, în
vederea obţinerii informaţiilor necesare pentru o evaluare corectă a eficienţei educaţiei fizice
în universitate.

În lucrare vom arăta necesitatea unei obiectivizări şi a unei individualizări a sistemului

de evaluare, adoptat la conţinutul disciplinei sportive şi la condiţiile materiale de care
dispune universitatea.

Modernizarea sistemului de evaluare impune ca abordarea problemei să se facă pornind

de la investigarea realităţii existente.
Pe această linie lucrarea propune un sistem de verificare şi apreciere bazat pe calculul şi
aflarea unei performanţe minime pentru obţinerea calificativului „admis”, creşterea
performanţelor făcându-se în raport cu acest criteriu minimal de promovabilitate. El creează
premisele unei aprecieri corecte, egale a performanţelor studenţilor, obţinute în aceleaşi
condiţii.

Având în vedere importanţa sistemului de verificare şi apreciere ca mijloc de stimulare a

studenţilor se impune selecţionarea celor mai eficiente probe, care să fie corelate cu specificul
disciplinei sportive şi care să fie uşor de aplicat.

În cadrul programului de modernizare a procesului instructiv-educativ un loc important

îl ocupă creşterea răspunderii cadrelor didactice în mobilizarea tuturor studenţilor la
practicarea sistematică a exerciţiului fizic pe de o parte, iar pe de altă parte la creşterea
exigenţei şi competenţei profesionale.
Elaborarea unor noi programe şi perfecţionarea sistemului de evaluare reprezintă un
prim pas de valoare în demersul reformei. Ele încearcă să asigure raportul între conţinutul
obligatoriu şi cel opţional precum şi standardele minimale de performanţă.

Un alt pas al reformei vizează metodologia, care a rămas tributară vechiului sistem.
Prima grijă o reprezintă preocuparea pentru eficientizarea învăţării, stimularea
autoorganizării, autoconducerii şi autoevaluării. Numărul redus de ore nu permite ritmicitatea,
astfel încât trebuie găsite soluţii pentru creşterea volumului de mişcare. Aceasta se poate
realiza prin permanentizarea activităţii independente, care va stimula creşterea în planul
condiţiei fizice şi implicit al formării deprinderilor şi priceperilor motrice, precum şi în cel al
obişnuinţei de practicare sistematică a exerciţiilor fizice. În felul acesta se va obţine corelarea
activităţii conduse şi evaluate de către profesor cu cea autocondusă şi autoevaluată de student.

11
 Întrucât în majoritatea statelor din Europa se foloseşte o baterie de teste, actualul sistem
utilizat în România nu permite comparaţii între tinerii din ţara noastră şi cei din ţările
europene este nevoie de aplicarea unui nou sistem. Sistemul pe care îl propunem cuprinde
probe prin care se realizează evaluarea nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice de bază,
probe prin care se realizează evaluarea deprinderilor cu caracter sportiv.

Preconizăm folosirea unei game bogate de metode şi tehnici de evaluare datorită

varietăţii obiectivelor vizate şi implicit numărului mare de discipline sportive, practicate de
studenţii universităţii.

Evaluarea studenţilor va avea următoarele componente:

– nivelul de dezvoltare fizică;
– nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice;
– nivelul de însuşire a deprinderilor motrice;
– nivelul cunoştinţelor teoretice;
– nivelul capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice.
Cadrele didactice din Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport al Universităţii din
Bucureşti promovează o evaluare continuă şi completă prin care să cunoască în permanenţă
progresele studenţilor.
Lucrarea prezintă opt discipline sportive şi este elaborată de cadre didactice

3.1. Scopul lucrării:

Lucrarea de faţă prin eforturile întregului colectiv al DEFS vine să aducă o mică
contribuţie la îmbunătăţirea sistemului de evaluare la educaţie fizică în învăţământul superior
de neprofil.
Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport oferă o nouă concepţie şi manieră de
evaluare în educaţie fizică universitară, în care accentul să nu se limiteze şi să fie pus doar pe
măsurarea unor calităţi fizice ci, în primul rând, pe cultivarea celor psiho-fizice, pe însuşirea
elementelor tehnice ale programei şi capacitatea subiectului de a aplica elementele însuşite, pe
progresul realizat de acesta pe parcursul anului universitar, pe nivelul cunoştinţelor teoretice
şi pe atitudinea subiectului faţă de disciplina „educaţie fizică”.

3.2. Problematica abordată

Evaluarea este o etapă a proiectării didactice ştiinţifice.
Există o corelaţie puternică între alegerea strategiilor de evaluare şi dirijarea
procesului didactic de educaţie fizică. Prin evaluarea, ca operaţiune didactică, se apreciază
indicatorii de cantitate, calitate şi eficienţă.

Probele şi testele prin care s-a realizat evaluarea ne-a furnizat date concrete referitoare
la calitatea şi eficienţa strategiilor aplicate.
Noul sistem de evaluare are un rol reglator atât în procesul de instruire, cât şi în
îmbunătăţirea strategiilor didactice, fiind în concordanţă cu specificul disciplinei sportive
respective.

Probele se vor alege după criteriul eficienţei, simplităţii şi uşurinţei cu care pot fi
executate necesitând minimum de aparatură şi pot fi efectuate şi interpretate cu uşurinţă atât
de către specialişti cât şi de practicanţii înşişi.

12
 Pentru aprecierea obiectivă a modificărilor obţinute în urma experimentării în anul
universitar 2006-2007 a unui nou sistem de evaluare, pe discipline sportive, am propus o nouă
baterie de teste şi probe de control care sunt în directă relaţie cu obiectivele operaţionale.

3.3. Subiecţii
Eşantionul supus investigaţiei a fost alcătuit dintr-un număr de studenţi ai Universităţii
din Bucureşti din anul I de studiu înscrişi la următoarele discipline sportive: autoapărare,
badminton, baschet, dans sportiv, culturism-fitness, fotbal, gimnastică aerobică, gimnastică
medicală, handbal, înot, judo, karate, tenis, tenis de masă, volei.

3.4. Locul de desfăşurare a cercetării

Testările şi activitatea experimentală s-au desfăşurat în fazele sportive ale
Universităţii, care sunt dotate cu aparatură necesară

Etapele cercetării
ETAPA PERIOADA

1. Testarea iniţială octombrie 2006

2. Desfăşurarea experimentului aplicat în lecţiile de octombrie 2006
educaţie fizică, pe discipline sportive
3. Testarea finală mai 2007

4. Analiza prelucrarea şi interpretarea datelor septembrie 2007

3.5. Demersul operaţional al cercetării

Elaborarea şi aplicarea noului sistem de notare al studenţilor s-a realizat în cadrul
Universităţii din Bucureşti.

În mod concret eşantionul supus experimentului a cuprins 694 studenţi din anul I.

Aceştia au fost supuşi verificării, pe discipline sportive la probe şi teste pentru

capacitate motrică, precum şi la probe de verificare a deprinderilor motrice specifice ramurii
de sport pe care şi-au ales-o.
După susţinerea probelor, de control, rezultatele obţinute de studenţi la fiecare probă
în parte au fost supuse prelucrării statistico-matematice. Astfel au fost calculate următoarele
valori statistice: media aritmetică (x), abaterea standard (s), coeficientul de variabilitate (c.v).
În conformitate cu valorile calculate şi prezentate în tabel am obţinut sistemul de
notare pe baza variabilelor statistice valoarea medie a performanţelor motrice (luăm drept
bază de lucru, media aritmetică, echivalentă cu nota 5) mijlocul scării de amplitudine sau
transformăm în calificativul „admis”. Acest sistem de notare asigură echivalarea echitabilă şi
mai realistă a performanţelor motrice obţinute de studenţi la probele de control.

3.6. Metode de cercetare

Metoda documentării bibliografice
Metoda experimentului ameliorativ

Metoda statistică.

13
 3.7. Conţinutul evaluării
Rezultatele obţinute de subiecţi, prin norme trebuie evaluate în funcţie de obiectivele
didactice şi gradul de îndeplinire a parametrilor modului instructiv.
Unitatea dintre valorificare şi apreciere se realizează prin notare.

Conţinutul evaluării cuprinde:

– susţinerea unor teste şi probe de control de verificare a nivelului motricităţii
generale şi a capacităţii de efort;
– probe specifice ramurii de sport practicate în cadrul lecţiei de educaţie fizică
(probe privind programa tehnică şi tactică);
– participarea la competiţii studenţeşti;
– interesul, atitudinea şi gradul de participare activă la lecţie;
– progresul realizat de studenţi de la o etapă la alta;
– cunoştinţe teoretice de bază.
Pentru o evaluare corectă şi obiectivă a rezultatelor obţinute de studenţi la educaţie
fizică trebuie să ţinem seama de câteva cerinţe pentru a realiza o apreciere justă vom avea:

– aprecierea performanţelor motrice ale studenţilor se face în funcţie de o valoare

standard;
– aprecierea progresului individual se face chiar dacă acesta nu se ridică la un nivel
superior;
– aprecierea nivelului de însuşire a unor priceperi şi deprinderi motrice se face
ţinând cont de corectitudinea tehnicii de execuţie, precizia, amplitudinea, ritmul şi
de particularităţile individuale;
– aprecierea participării studenţilor în întreceri şi competiţii nu este corelată cu
performanţele obţinute ci de modul de implicare;
– aprecierea frecvenţei şi atitudinea faţă de activitatea de educaţie fizică;
– verificarea cunoştinţelor se vor face în scris şi cuprinde cinci întrebări din
disciplina sportivă aleasă legate de regulament, de problematica disciplinei.
În urma aprecierii şi verificării se acordă calificative sau note.

14
 ATLETISM

Asist. univ. drd. Pîrvu Monica

Cuvinte cheie: probe şi teste, atletism, măsurare, apreciere, evaluare

Introducere

În procesul de învǎţǎmînt superior, educaţia fizicǎ apare înscrisǎ în rîndul disciplinelor

opţionale în orar, activitatea sportivǎ fiind abordatǎ cu caracter facultativ pe grupe omogene,
opţional, vizînd interesul şi aptitudinile fiecǎruia.

Calitǎţile motrice condiţioneazǎ formarea şi consolidarea deprinderilor motrice.

Nivelul de dezvoltare a calitǎţilor motrice determinǎ în ultimǎ instanţǎ, îndeplinirea cerinţelor
programelor şcolare în legǎturǎ cu lǎrgirea sistemului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi
motrice ale studenţilor.

Majoritatea probelor atletice se caracterizează printr-o mişcare naturală. Toate probele

atletice cuprinse în programa şcolară universitarǎ pot fi practicate cu bune rezultate în condiţii
în care nu este nevoie de amenajări costisitoare şi materiale sofisticate.
Se presupune că, calitǎţile motrice, indiferent sub ce formă se manifestă, pot fi
influenţate pozitiv cu ajutorul mijloacelor specifice atletismului. Am considerat cǎ, probele
alese pentru desfǎşurarea experimentului, nu necesitǎ modificǎri, ele fiind eficiente în
aprecierea motricitǎţii specifice la atleţi.

Cercetarea de faţǎ îşi propune ca pe baza unor teste iniţiale şi finale sǎ determine
nivelul dezvoltǎrii motrice la studenţii care au optat pentru cursul de atletism..
Pe baza acestor teste, cercetarea urmǎreşte evoluţia indicilor de motricitate specificǎ al
studenţilor cuprinşi în experimentul pedagogic.

Domeniu de referinţă

Prioritatea acordată calităţii educaţiei fizice în învăţământul superior se poate traduce

şi prin îmbunătăţirea sistemului de evaluare de educaţie fizică şi corelarea strânsă a acestuia
cu sistemul de evaluare european.
Criteriile de evaluare vizează nivelul realizării obiectivelor de referinţă stabilite pentru
anii I şi II în domeniul capacităţii motrice generale şi specifice ramurilor de sport prevăzute în
programă.
Prin prisma experienţei acumulate, fiecare profesor constată dacă este necesar să se
schimbe ceva în sistemul actual de evaluare, dacă trebuie modernizat sau îmbunătăţit, dacă
anumite teste nu corespund specificului disciplinei sportive respective. Având în vedere
importanţa sistemului de verificare şi apreciere ca mijloc de stimulare a studenţilor se impune
selecţionarea celor mai eficiente probe, care să fie corelate cu specificul disciplinei sportive şi
care să fie uşor de aplicat.

Prin evaluare ca operaţiune didactică se apreciază indicatori de: cantitate, calitate,

eficienţă

Cantitatea pregătirii este evaluată prin indicatorii de volum cu ajutorul documentelor de

evidenţă a activităţii desfăşurată. Evaluarea indicativilor cantitativi este necesară pentru a

15
calcula diferenţa dintre timpul didactic programat şi cel realizat în îndeplinirea obiectivelor
instrucţionale.

Calitatea şi eficienţa instruirii poate fi evaluată dacă în proiectul instrucţionl s-au

stabilit cu exactitate obiectivele instruirii, obiectivele de performanţă şi testele de evaluare.

Calitatea instruirii este dată de raportul dintre rezultatele obţinute şi rezultatele propuse.
Evaluarea eficienţei procesului de instruire este dată de raportul dintre rezultatele
obţinute şi resursele consumate.
SUVA, chiar dacǎ funcţioneazǎ de multă vreme, corespunde în cazul atletismului predat în
învǎţǎmîntul superior, deoarece se referă la dinamica performanţelor studenţilor pe parcursul unui an
de studiu, reprezentînd totodatǎ prin probele ei, atît mijloace pentru pregǎtirea fizicǎ generalǎ cit şi
pentru pregǎtirea fizicǎ specificǎ în cadrul aceastei discipline.

Media aritmeticǎ a rezultatelor studenţilor şi studentelor cuprinşi în experiment s-a

îmbunǎtǎţit la toate probele testate evidenţiind faptul cǎ lecţiile de educaţie fizicǎ cu teme din
atletism au influenţat pozitiv motricitatea specificǎ a subiecţilor.
De asemenea, valorile coeficientului de variabilitate indicǎ o împrǎştiere micǎ a
rezultatelor confirmând îmbunǎtǎţirile mediilor aritmetice pe durata cercetǎrii

Concluzie
In cazul de faţă noi considerǎm cǎ testǎrile la probele SUVA reflectǎ pe deplin calitatea
procesului didactic fiind un indicator potrivit în evaluarea progresului pentru studenţii înscrişi
la cursul de atletism

Bibliografie
Ardelean, T. – (1980), Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice. I.E.F.S., Bucureşti
Beganu, G. – (2003), Elemente de teoria probabilităţilor şi statistica matematică. Editura
Meteor Press, Bucureşti
Filip, C. – (coordonator) (1999), Sistemul naţional şcolar de evaluare la disciplina
educaţie fizică şi sport. Editura Şcoala Românească, Bucureşti

16
 AUTOAPĂRARE

Lector univ. dr Ghiocel Bota

Nu-i totul să fii bun: important este.... la ce!

Cuvinte cheie: autoapărare, educaţie fizică, calităţi motrice, evaluare

Introducere
Lecţiile de AUTOAPĂRARE SINERGETICĂ predate în orele de educaţie fizică la
Universitatea din Bucureşti urmăresc în primul rând dezvoltarea unor aptitudini psiho-fizice şi
de comunicare neurolingvistică specifice: forţa explozivă, intuiţie, creşterea încrederii în
forţele proprii, prefecţionarea abilităţilor de comunicare şi autocontrol, lucrul în condiţii de
stres, teama şi panica, tehnici de relaxare bioenergetică etc.

În acest context se regăsesc şi elemente de autoapărare fizică (lovituri, parări, eschive,

tehnici articulare etc.) care necesită pe lângă abilităţile amintite şi calităţi motrice adecvate
fără ca tipul somatic să aibă un caracter determinant.

Domeniu de referinţă
Pentru evaluare calităţilor motrice specifice disciplinei autoapărare, aptitudinile de bază
sunt :
-mobilitatea articulară şi elasticitatea musculară;

-coordonarea (agilitatea) corpului şi a segmentelor acestuia, inclusiv echilibrul;

-forţa explozivă (puterea) membrelor superioare şi inferioare;

-viteza de reacţie şi de execuţie;

Pentru evaluarea acestor calităţi şi aptitudini motrice propun măsurarea următorilor

factori:
-mobilitatea coloanei vertebrale şi coxofemurale în flexie, folosind ca probă testul în
care subiectul din stând pe un podium sau o banchetă înaltă de 25 cm, cu vârfurile picioarelor
la margine, îndoaie corpul înainte cu mâinile cât mai jos, peste nivelul băncii, fiind valori
pozitive şi sub nivelul băncii, negative (se foloseşte o riglă);
-forţa explozivă a braţului îndemânatic, utilizând ca probă aruncarea mingii medicinale
(2 kg) sau a greutăţii (3,6 kg) de la umăr spre înainte;
-măsurarea timpului de reacţie şi execuţie, prin proba bastonului sau riglei: profesorul
ţine de capăt un baston sau o riglă, subiectul ţine mâna cu palma deschisă, orientată spre
baston, respectiv un deget al mâinii spre rigla la 5cm distanţă, examinatorul lasă să cadă
bastonul sau rigla şi subiectul trebuie să-l prindă sau apese de perete, rezultatul calculându-se
conform metodicii validate (vezi măsurarea şi evaluarea în EFS- Adrian Dragnea);

-măsurarea forţei explozive a membrelor inferioare prin proba de săritura în lungime de

pe loc, notându-se distanţa;

17
 -măsurarea coordonării generale si vitezei de execuţie, prin proba lui Burpee (flotare
coreeana fără flexia braţelor) - 20s, care constă în plecare din poziţia stând ghemuit, aruncarea
picioarelor înapoi şi revenire.
La autoapărare calităţile motrice combinate sunt esenţiale şi se manifestă pe un fond cu
o încărcătură psihică deosebită, caracteristicile de temperament, emotivitate, autocontrol,
rămânând esenţiale pentru rezolvarea sarcinilor cu succes, anticiparea şi intuiţia, favorizând
punerea în valoare a calităţilor motrice combinate în condiţii de echilibru psihic.

Aceste probe de măsurare şi evaluare a factorilor menţionaţi sunt limitate în aprecierea

specifică a studenţilor de la disciplina autoapărare, dar alte probe (lovitura la sac, timp de
reacţie latentă real, calităţii senzoriale speciale, necesită echipament de măsură specializat,
care nu se regăseşte în sălile de sport), de asemenea viteza de deplasare, combinată cu
îndemânarea, este importantă în cazul în care dorim să evităm sau să ne îndepărtăm de un
potenţial pericol, de aceea testele menţionate se pot completa cu un mini-traseu (aprox. 5m),
parcurs de 3-5 ori, în condiţii variate.

EVALUAREA CALITĂŢILOR MOTRICE

Tabel nr. 1

Capacitatea motrică Proba Criterii minime de promovare

Mobilitate, coxo-femurală
în plan anterior.
2. Viteză, în regim de forţă
şi rezistenţă (rezistentă
cardio-vasculară).
3. Echilibru şi orientare
spaţială.
4. Forţa explozivă a
membrelor inferioare.
5. Îndemânarea – memorie
motrică şi coordonarea.
- stând pe banca de - atingerea gradaţiei 0 pe riglă sau
gimnastică (sol), aplecări a solului cu vârful degetelor.
cu atingerea riglei
(solului)
- testul lui Burpele - 10 repetări
- testul Matorin - > 180 grade
- săritură în lungime de - 1,55 m studente
pe loc. 1,80 m studenţi
- execuţia unui exerciţiu - execuţie corectă în proporţie de
(eventual procedeu 75%.
tehnic) cu partener la
prima vedere.

18
EVALUAREA DEPRINDERILOR ŞI PRICEPERILOR MOTRICE SPECIFICE
1. executarea unei lovituri de braţ sau de picior fără partener.
2. şcoala căderii – căderea înainte cu rostogolire.

3. executarea unui exerciţiu de respiraţie pentru relaxare sau energizare.

4. executarea unei parări (eschive) cu partener şi contraatac (lovitură sau tehnică articulară).

5. exerciţiu de coordonare şi inteligenţă psihomotrică gen Teambuilding cu minimum 4

studenţi

VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

1. Ce tip de temperament aveţi?

2. Tipuri de respiraţie.
3. Dezamorsarea conflictelor pe cale verbală – principii generale.

4. Limbajul corporal – elemente principale.

5. Descrieţi un procedeu de prim ajutor specific.

INTERPRETAREA REZULTATELOR
Probele calitative au fost convertite în indicatori numerici, respectiv B-1 şi FB-2.
Legat de valorile abaterii standard (deviaţia) diferenţa între medii este mai mică decât Σ
(sigma), iar coeficientul de variabilitate a avut valori de FB şi B, rezultând diferenţe pozitive
dar nesemnificative din punct de vedere statistic, excluzând ipoteza că subiecţii erau foarte
bine pregătiţi, rezultă că lecţiile necesită o intensitate, volum şi densitate mai mari.

CONCLUZII
Deasemenea consider că este necesară existenţa unei grupe martor care să constituie
nivel de referinţă şi clasificarea teoretică a criteriilor de selecţionare a probelor selecţionate
pentru măsurătorile efectuate iniţial şi final.

Menţionez că probele nu sunt cele mai reprezentative pentru măsurători statistice, dar
raportat la gradul de accesibilitate şi aplicare (timp, mijloace, pregătire) pot constitui o soluţie
pentru măsurarea calităţilor motrice la studenţi.

Bibliografie
Dragnea, A., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Ed. Sport – Turism,
Bucureşti, 1994

Iordache, E., Lecţii de autoapărare, Ed. Militară, Bucureşti, 1988

19
 BADMINTON

Lect. univ. dr. CRISTIAN COSTESCU

Cuvinte cheie: badminton, educaţie fizică, abilităţi motrice, evaluare

Introducere

Ani de-a rândul cercetătorii au asociat un stil de viaţă sedentar cu probleme de sănătate de
genul: presiune sanguină scăzută, boli de inimă şi obezitate. Cu toate aceste semnale repetate,
ultimele statistici evidenţiază faptul că tineretul devine din ce în ce mai inactiv pe măsură ce
înaintează în vârstă.
Programa de educaţie fizică şi diversele discipline sportive au ca scop final educarea şi
instruirea tinerei generaţii pentru a obţine cunoştinţele, abilităţile şi încrederea în sine de care
au nevoie în viaţă.
Central S.U. pentru controlul şi prevenirea bolilor (C.C.B.) a publicat statistici recente
conform cărora 15% din tinerii din grupa de vârstă 18-19 ani sunt supraponderali.
De-a lungul anilor s-a dezvoltat o gamă largă de instrumente de estimare pentru a
obţine informaţii privind măsura în care tinerii posedă abilităţi motrice.
Printre aceste instrumente sunt cele dedicate măsurării AMF care sunt definite ca
activităţi motrice obişnuite (mersul uşor, alergarea, săriturile, aruncările).
Aceste abilităţi fundamentale formează baza de la care se pot dezvolta abilităţi mai
complexe, ca în cazul specificului unei discipline sportive.

Domeniul de referinţă

Scopul acestei lucrări este de a dezvolta un instrument de evaluare mai performant faţă
de actualul sistem de evaluare din universităţi, la disciplina badminton şi care se adresează
conceptelor de mişcare şi abilităţilor de mişcare fundamentale.
Evaluarea, în educaţie, este un termen cuprinzător şi se referă la procesul obţinerii de
informaţii, folosit cu scopul de a lua o decizie educaţională specifică.
Evaluarea poate apărea chiar fără rezultate de testare, un profesor putând evalua
studenţii doar pe baza observării, fără să folosească nici o procedeură de testare sistematică.
Pentru mulţi profesori de educaţie fizică, evaluarea există doar cu scopul de a desemna
calificativele studenţilor la sfârşitul anului universitar, a unui set de lecţii sau al unei teme.
Dar profesorii pot utiliza evaluarea şi pentru selecţia echipelor reprezentative ale
universităţii respective, pentru a determina “statutul” studenţilor şi din motive de poziţionare.
Aceştia pot elabora programe de evaluare, pentru o analiză a conţinutului de program şi chiar
ca un factor motivaţional.
Scopul lucrării de faţă este şi acela de a dezvolta un instrument de evaluare care să
ajute în proces al asocierii dintre practicile de predare şi evaluare.
Acest lucru va fi posibil din momentul în care instrumentul de evaluare propus va fi
dezvoltat pe baza a două dintre următoarele standarde:
Demonstrează competenţa în abilităţile motrice şi în modelele de mişcare necesare pentru a
executa o varietate de activităţi fizice şi specifice.
Demonstrează înţelegerea conceptelor de mişcare, a principiilor, strategiilor şi tacticilor din
acel sport.
Participarea în mod regulat la lecţii
Realizează şi menţine un nivel al activităţii de educaţie fizică care să îmbunătăţească sănătatea

20
Manifestă un comportament social şi personal responsabil care dovedeşte respect faţă de sine
şi faţă de alţii în sfera activităţii de educaţie fizică şi sport.
6. Apreciază activitatea fizică şi sportivă pentru sănătate, divertisment, provocare, exprimare
de sine şi interacţiune socială.
Avantajul dezvoltării unui instrument de evaluare bazat pe standarde constă în faptul că
aceasta stabileşte ceea ce merită predat şi învăţat în educaţia fizică.
Procesul de învăţare poate fi îmbunătăţit, atunci când obiectivele învăţării corespund atât
evaluării cât şi practicilor de predare.
Calităţile motrice combinate specifice jocului de badminton sunt: viteza de reacţie şi execuţie,
viteza de deplasare, forţa – viteza dublate în permanenţă de îndemânare.
Sistemul de evaluare pe care-l propunem pentru jocul de badminton se adresează aprecierii
studenţilor prin prisma activităţii pe care o desfăşoară.

I. CAPACITATEA MOTRICĂ GENERALĂ

Tabel nr. 1

CRITERIUL MINIM DE
CAPACITATE MOTRICĂ PROBA TRECERE A
PROBELOR
Flotări standard (B) 10 rep (B)
Forţa membrelor superioare
Flotări cu sprijin pe genunchi (F) 8 (F)
Genuflexiuni cu săritură în 10 execuţii (B)
Forţa membrelor inferioare
extensie 8 execuţii (F)
Fandări laterale stânga-dreapta în 7 execuţii (B)
Viteza de execuţie
timp de 10 sec 6 execuţii (F)
8 curse x 4 m în 20
naveta în evantai la 900
sec.(B)
Viteza de deplasare unghi drept – pe fiecare latură,
6 curse x 4 m în 20
plecarea din vârful unghiului
sec.(F)
atingerea suprafeţei
băncii cu degetele (B)

stand transversal pe banca de palmele să treacă 50% de

Mobilitate gimnastică, aplecări în faţă marginea laterală a băncii
(F)

Note: 1 - 5

parcurgerea a 3200 m.(B)

Rezistenţa generală
alergare de rezistenţă parcurgerea a 2000 m(F)

Studenţi şi studente 180 0

Coordonare generală Testul MATORIN
în ambele sensuri

21
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE BADMINTON

Serviciul scurt şi lung

Studenţi şi studente.

Proba: se execută 6 servicii alternative. Se începe din zona de serviciu din partea dreaptă.

Criteriul minimal:
studenţi: 5 servicii regulamentare în zonele de serviciu din terenul advers.
studente: 4 servicii regulamentare în zonele de serviciu din terenul advers.

Returnarea a 6 mingi cu lovitură de dreapta în apropierea liniei distale a terenului

advers.
Se execută alternative 3 lovituri în zona din partea dreaptă şi 3 lovituri în zona din partea
stângă.

Criteriul minimal:
studenţi: 5 lovituri în zonele stabilite.
studente: 4 lovituri în zonele stabilite.

c) returnarea a 6 mingi cu lovitură de stânga în zona din apropierea fileului terenului

advers (stop la fileu).
Se plasează alternative 3 mingi pe partea stângă şi 3 mingi pe partea dreaptă.

Criteriul minimal:
studenţi: 5 execuţii corecte în zonele stabilite.
studente: 4 execuţii corecte în zonele stabilite.

d)joc de simplu – redus (seturi de 6 puncte).

Evaluarea urmăreşte:
- deplasarea în terenul de joc,
- acurateţea loviturilor,
- tactica folosirii procedeelor tehnice în funcţie de caracteristicile adversarului,
- dinamica şi varietatea acţiunilor folosite.
- Criteriul minimal: notare de la 1 la 5

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE (sub formă de chestionar):

Principalele prevederi regulamentare ale jocului de simplu: teren, serviciu, scor.
Prevederile regulamentare privind efectuarea serviciului în jocul de dublu.
Clasificarea loviturilor în funcţie de direcţia şi traiectoria mingii.
Tactica folosirii serviciilor scurte şi lungi în jocul de simplu.
Tactica folosirii loviturilor în concordanţă cu caracteristicile adversarului şi punctele foarte
proprii.
Criteriul minimal: calificativ admis – 3 puncte din 5.

22
 CONCLUZII

Testarea s-a făcut pe un număr de 40 de studente. S-a urmărit analizarea rezultatelor

obţinute, comparativ între testarea iniţială şi testarea finală prin prizma: mediei aritmetice,
medianei, abaterii standard şi a coeficientului de variabilitate, dar şi a modului cum s-au
comportat studentele faţă de probele de testare.
Considerăm că probele care s-au dovedit cele mai revelatoare în evaluarea studentelor
sunt următoarele: forţa membrelor superioare, forţa membrelor inferioare, viteza de deplasare
şi rezistenţa pentru evaluarea capacităţii motrice şi serviciul, returnarea mingiilor cu lovitura
de dreapta şi de stânga, joc de simplu şi evaluarea cunoştintelor teoretice.

Probele de mobilitate şi coordonare nu s-au dovedit edificatoare datorită modului cum

au fost abordate de studente, dar şi gradului mic de diferenţiere realizat şi a exactităţii în
stabilirea rezultatului.

Ca urmare, criteriul minimal de trecere a probelor de evaluare a studentelor stabilit de

concluziile testării este următorul:
1. Forta membrelor superioare: 8 repetări
2. Forta membrelor inferioare: 8 repetări
3. Viteza de deplasare: 6 curse
4. Rezistenţa: 2000 metri
5. Serviciu: 4 servicii regulamentare din 6
6. Returnarea mingiilor cu lovituri de dreapta şi de stânga: 4 execuţii regulamentare din 6
7. Joc de simplu: nota 3
8. Evaluarea cunoştinţelor teoretice: 3 răspunsuri corecte din 5 întrebări (în scris).

Bibliografie

Dragnea, A., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport,Ed. Sport-Turism, 1984

Tudor, V., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Ed. Alpha, Bucureşti, 2005
Cârstea, Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Ed. AN-DA, Bucureşti, 2000
 BASCHET

Lector universitar dr. Adriana Stoicoviciu

Lector universitar drd. Robert Sakizlian

Cuvinte cheie: autoeducaţia fizică, progres individual, apreciere obiectivă, evaluare

CONSIDERAŢII GENERALE

Formarea complexă a personalităţii în timpul studenţiei, cu toate componentele necesare

integrării tinerilor în viaţa socială, constituie unul din scopurile esenţiale ale procesului de
educaţie desfăşurat în învăţământul superior. Studentul ocupă în sistemul relaţiilor sociale un
anumit loc, el străbate un drum al vieţii personale răspunzând exigenţelor raporturilor sociale,
devenind purtător activ al acestor exigenţe.
Influenţa benefică a activităţilor de educaţie fizică şi sport asupra bunei dispoziţii,
asupra sănătăţii, asupra creării unui mod calitativ nou şi echilibrat de viaţă a devenit în zilele
noastre o preocupare prioritară pentru mulţi specialişti. Educaţia fizică şi sportul pot constitui
unul din factorii care modifică raţional, în funcţie de criterii bine determinate de sănătate şi
bunăstare, parametrii pantei de îmbătrânire, le micşorează efectele şi ecourile în plan psihic.
Paul Dudley White, citat de Neacşu I. afirma: “ Problema nu este, totuşi, de a adăuga ani la
viaţa ta, ci mai multă viaţă anilor tăi„.
Educaţia fizică şcolară şi universitară devin forme de bază preparatorii pentru educaţia
fizică pe termen lung (“life – long physical education”), care să însemne un stil de viaţă, un
mod de a gândi şi de a acţiona în beneficiul propriu, dar şi în interesul social. Aceasta este o
idee reformatoare capabilă să schimbe mentalitatea despre conţinutul şi mai ales modul de
conducere şi organizare a educaţiei fizice din ţara noastră. Trecerea de la influenţele exclusiv
biologice, la cele multilaterale, educaţionale, psihice şi sociale reprezintă, pe de o parte,
valorizarea educaţiei fizice ca formă de educaţie generală şi pe de altă parte, formarea
convingerii individului de a practica exerciţiile fizice în toate etapele vieţii.
Educaţia fizică continuă este într-o bună măsură autoeducaţie. Aceasta însă nu apare în
mod spontan; ea este rezultatul dezvoltării conştiinţei de sine ca efect al maturizării şi
educaţiei. Prin interiorizarea deplină a unei acţiuni educaţionale, se produce saltul calitativ la
nivelul atitudinii faţă de educaţia fizică, a conştientizării nevoii de practicare sistematică a
exerciţiilor fizice, ca pe o cale de autoformare şi autodezvoltare. Autoeducaţia fizică
presupune deci efort voluntar, acţiune autoimpusă, mobiluri interioare.
La baza acestei autoeducaţii fizice stă, fără îndoială, sistemul de cunoştinţe, priceperi,
deprinderi şi calităţi motrice transmise încă de la vârsta şcolară, la care se adaugă şi achiziţiile
noi, rezultat al interesului personal – în calitate de autodidact. Viaţa confirmă că în condiţiile
creşterii bugetului de timp liber, posibilităţile de practicare a exerciţiilor fizice cresc direct
proporţional (în special în ţările dezvoltate).
Interesul manifestat în cadrul lecţiilor, progresul realizat în cunoaşterea nivelului de pregătire
al studenţilor reprezintă una din sarcinile permanente ale celor implicaţi în orientarea,
organizarea şi desfăşurarea procesului de educaţie fizică şi sport din învăţământul superior.
În învăţământul superior românesc, finalizarea prin note a unei activităţi, constituie
modalitatea cea mai echitabilă şi stimulativă în pregătirea studenţilor, inclusiv pe linia
disciplinei „Educaţie fizică şi sport”.
Notele obţinute de student la această disciplină (ce se regăsesc şi în media de absolvire)
reprezintă acel segment important al personalităţii studentului care vizează capacitatea fizică
şi sportivă, starea de sănătate şi vigoarea fizică şi psihică, preocupările manifestate în acest

24
sens, elemente fără de care nu s-ar putea valorifica la cote înalte de eficienţă pregătirea
profesională şi întreaga sa activitate prezentă şi viitoare.
Justificarea finalizării activităţii, cu aprecierea studenţilor prin note, are la bază argumente
temeinice dintre care:
aprecierea obiectivă şi diferenţiată a activităţii unor grupe eterogene de studenţi (ca nivel de
pregătire, activitate şi interes), oferind posibilitatea folosirii unei scale valorice de departajare
a studenţilor;
stimularea interesului din partea studenţilor de a participa la activităţile organizate, de
perfecţionare a nivelului lor de pregătire.
În prezent există instituţii de învăţământ unde s-a renunţat la sistemul tradiţional de
notare prin note, acestea înlocuindu-se cu acordarea calificativelor „admis” sau „respins”,
sistem apreciat ca fiind nestimulativ şi totodată inechitabil.

MODEL DE EVALUARE A STUDENŢILOR LA EDUCAŢIE

FIZICĂ ÎN UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

În cadrul Universităţii Bucureşti, aprecierea şi notarea studenţilor se face prin note, iar la
unele facultăţi prin calificativ (admis - respins), în concordanţă cu îndeplinirea cerinţelor
prevăzute. Astfel, este luată în considerare: situaţia frecvenţei (o prezenţă/săptămână),
rezultatele obţinute la probele de control, pregătire, participarea la competiţii. Prin urmare,
studenţii susţin câte o probă de control pentru testarea forţei, vitezei, rezistenţei şi a
deprinderilor motrice însuşite în cadrul unui joc sportiv, sistemul completându -se şi cu
evaluarea altor competenţe şi capacităţi prevăzute în programe.
Nota la educaţie fizică trebuie să reprezinte un indicator de sinteză prin care să evaluăm
echitabil, printr-un sistem de măsurători şi apreciere bine determinat, întreaga activitate
depusă de studenţi în cadrul procesului didactic orientat spre realizarea obiectivelor instructiv-
educative stabilite.
Evaluarea activităţii studenţilor la educaţie fizică nu se bazează exclusiv pe criterii
performanţiale, nivelul rezultatelor sportive fiind doar un aspect al evaluării, un indicator
sintetic al randamentului activităţii comune a cadrului didactic şi al studenţilor.
În întâmpinarea opţiunilor exprimate de o mare parte din studenţii care doresc să se iniţieze
sau perfecţioneze în practicarea unei ramuri de sport, activitatea de educaţie fizică şi sport în
Universitatea Bucureşti se organizează lecţii cu profil predominant pe una din ramurile de
sport.
Prin caracteristicile sale, jocul de baschet contribuie pe deplin la realizarea sarcinilor educaţiei
fizice din învăţământul superior, fiind o disciplină îndrăgită atât de studenţii cât şi de
studentele din Universitatea Bucureşti.
Ne-am propus cu această ocazie, elaborarea unui program de teste şi măsurători ce pot
ajuta profesorul din învăţămîntul superior în desfăşurarea activităţii cu studenţii. Aplicarea
testelor va permite clasificare studenţilor participanţi la lecţie în funcţie de disponibilităţile lor
şi crearea unor grupe omogene ce uşurează modul de predare, realizîndu-se astfel şi un climat
propice desfăşurării activităţii (atmosferă prietenoasă, de colaborare). Pe de altă parte, cu
ajutorul testelor poate fi evaluat nivelul capacităţii motrice, calitatea execuţiilor tehnice şi
acţiunilor tactice, precum şi comportamentul jucătorilor în competiţii, ceea ce va permite
elaborarea ştiinţifică a programei, bazată pe cerinţele speciale ale studenţilor. Totodată,
folosirea unor teste repetate la început, pe parcursul şi la sfârşitul anului universitar, dau
posibilitatea cunoaşterii progresului realizat dar şi eficacitatea programului stabilit.

25
 Un rol important în procesul didactic, îl are cunoaşterea obiectivului operaţional al
lecţiei (şir de lecţii) precum şi a testului de evaluare în stare să aprecieze în ce măsură acesta
s-a realizat.
Prin obiectivul operaţional precizăm şi o normă (cotă) minimă de comportament
performanţial aşteptat să se producă în urma desfăşurării lecţiei de antrenament.
Comportamentul este observabil şi apreciat prin note, iar performanţa poate fi exprimată prin
cifre.
Aprecierea prin note şi măsurarea performanţei pot fi itemizate cu ajutorul probelor de
control sau a testelor. Cu ajutorul itemilor formativi aducem studentul în situaţia de a executa
(reproduce) ceea ce a achiziţionat în timpul lecţiilor. Prin urmare studentul trebuie să
demonstreze singur ceea ce a învăţat la nivel de normă stabilită sau să aleagă situaţia
(momentul) de joc în care poate fi utilizată achiziţia dobândită.
Rezultatele testelor formative trebuie comunicate studenţilor pentru a-i informa la ce
distanţă se află faţă de obiectivul comportamental sau normativ stabilit. Aceasta stimulează
studentul pentru autoperfecţionare.
Itemii formativi trebuie însoţiţi de itemi normativi (performanţiali) . Astfel, cu ajutorul
itemilor normativi vom recurge la clasificarea studenţilor după valoare, vom putea face
clasamente şi diferenţieri valorice clare.
Unul dintre obiectivele principale în cadrul procesului instructiv-educativ din domeniul
educaţiei fizice şi sportului în învăţământul superior îl constituie ridicarea nivelului general de
motricitate. Pentru verificarea calităţii procesului de instruire vom recurge la măsurarea
capacităţilor motrice a subiecţilor angrenaţi în activitatea respectivă cu ajutorul testelor de
teren.
Alergarea de viteză (30m) – s-a efectuat individual cu start din picioare la semnal optic. Se
testează viteza de accelerare şi de deplasare.
Exerciţiu pentru testarea forţei musculaturii abdominale.
Subiectul este culcat dorsal cu mâinile la ceafă (picioarele întinse pe sol, gleznele
imobilizate). Se ridică trunchiul la 90 grade după care subiectul revine în culcat până ce atinge
cu omoplaţii solul, după care reia exerciţiul. Se numără execuţiile timp de 30 secunde.
Flotări. Sprijin pe palme şi vârfurile picioarelor. Subiectul execută în 30 sec. cât mai multe
flotări, menţinând în timpul exerciţiului trunchiul paralel cu podeaua, fără să atingă cu
pieptul-băieţi. Fetele vor executa acelaşi exerciţiu cu sprijin la bancă. Se testează forţa în
regim de rezistenţă a musculaturii membrelor superioare şi a centurii scapulo-humerale.
Săritura pe verticală fără elan. Înainte de efectuarea acestui test, subiectul va fi măsurat cu un
braţ întins. Din diferenţa dintre înălţimea subiectului cu braţul întins şi înălţimea săriturii va
rezulta detenta, testându-se forţa explozivă a membrelor inferioare.
Alergare de rezistenţă (800 m-fete; 1500 m-băieţi)
Aceste probe de control se vor susţine de studenţi sub formă de verificare, atât la începutul
anului universitar, cât şi la sfârşitul anului, verificarea fiind finalizată prin notă sau calificativ.
La jocul de baschet vom aprecia nivelul de însuşire a unor elemente tehnico-tactice executate
în cadrul unei structuri tehnico-tactice şi în jocul sportiv bilateral.
Propunem în acest sens următoarele teste:

TESTUL KNOX
Testul este compus din 4 probe: dribling şi aruncare, dribling rapid , pasa rapidă şi
recuperarea. Credibilitatea testului a fost dovedită prin folosirea a 50 de elevi de liceu prin
metoda testărilor repetate (test-retest). Pentru confirmarea valabilităţii testului, Konx l-a
aplicat pe 260 de elevi de liceu, care urmau să participe la campionatul şcolar de baschet din
oraşul lui. Elevii care reuşeau conform testului, formau echipele.
Cele patru probe care compun testul sunt:

26
 1- DRIBLING RAPID. Traseul este descris în figura 1. Jucătorul aşează mingea la linia de
start şi stă în spatele ei. La semnal ia mingea, driblează printre jaloane şi se întoarce la sosire.
Rezultatul acestei probe este reprezentat de timpul scurs de la semnal până la sosire.

19,5 m

START 6m 4,5 m 4,5 m 4,5 m

Fig.1

2- PASE RAPIDE. La o distanţă de 1,5 m de perete se marchează o linie pe sol. Jucătorul cu

mingea stă în spatele liniei şi la semnal începe să paseze mingea la perete cât poate de repede,
de 15 ori, cu ambele mâini de la piept. Timpul în secunde în care se realizează 15 pase
reprezintă scorul final.
3-DRIBLING ŞI ARUNCARE. În această probă, se foloseşte acelaşi traseu ca la proba de
dribling rapid, dar în loc de patru obstacole avem trei şi jucătorul trebuie să arunce la coş
înainte de întoarcerea lui la start (fig. 2). Scorul acestei probe este egal cu timpul scurs în
secunde, necesar pentru îndeplinirea probei.
19,5 m

START 6m 4,5 m 4,5 m

R

Fig. 2

4- RECUPERARE. Jucătorul cu mingea în mâini, sub panou execută voleibalări la panou

timp de 30 de secunde. Scorul probei este reprezentat de numărul de voleibalări.
La aceste probe am adăugat probe ce testează rezistenţa în regim de viteză precum şi
precizia aruncărilor libere.

MICUL-MARATON. Jucătorul parcurge traseul din figura 3. înregistrându-se timpul rezultat

în secunde.

S
STTTA
S AR
A RTTT
R

S
SO
S OS
OSSIIRRE
IR E
E

Fig. 3

27
ARUNCĂRI LIBERE. Jucătorul execută 10 aruncări din dreptul liniei de aruncări libere. Se
notează numărul aruncărilor reuşite.
În vederea evaluării pregătirii tactice individuale şi colective de 2-3 jucători vom urmări în
cadrul jocului 5x5 pe tot terenul următoarele aspecte:
-eficienţa acţiunilor finalizate (2 puncte)
-marcajul adversarului repartizat (2 puncte)
-cooperarea cu partenerii (3 puncte)
-cunoaşterea şi încadrarea în prevederile regulamentului (3 puncte)
Pentru fiecare obiectiv vizat se vor acorda puncte în funcţie de prestaţia fiecărui jucător în
cadrul jocului bilateral.

Pentru stabilirea capacităţii cardiorespiratorii, pe lângă testele specifice pentru determinarea

capacităţii în baschet, am ales proba Ruffier.
Proba Ruffier se bazează pe reacţia frecvenţei cardiace la un efort standard
(genuflexiuni), iar din aplicarea unei formule rezultă un indice cu expresie matematică, uşor
de urmărit în dinamică.
Tehnică:măsurăm frecvenţa cardiacă timp de 15 secunde până ce valorile se
stabilizează, subiectul aflându-se în poziţia şezând. Se execută 30 de genuflexiuni în 45 de
secunde, după care subiectul revine în poziţia iniţială. Se numără frecvenţa cardiacă pe 15
secunde între secundele 0-15 (puls de efort) şi între secundele 45-60 ale primului minut post
efort (puls de revenire). Toate cele trei valori de puls (P1, P2, P3) prin înmulţire cu 4 dau
valori pe minut.

(P1+P2+P3)-200
Se aplică formula:
10
Interpretare:
-valori mai mici de 0 -foarte bine
-valori între 0-5 -bine
-valori între 5-10 -mediu
-valori între 10-15 -satisfăcător
valori mai mari de 15 - nesatisfăcător

Evaluarea are menirea de a furniza celor implicaţi în procesul didactic informaţii cât
mai exacte despre sistem cu scopul ameliorării activităţii. Prin urmare, vom analiza ficare
secvenţă, în scopul adoptării măsurilor adecvate de ameliorare a activităţii noastre cu
studenţii.

28
 BASCHET - FETE

I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE

Tabel nr. 1
Criteriul minim de
Capacitatea motrică Proba
trecere a probelor

Viteza de accelerare şi deplasare Alergarea de viteză – (30 m) 5,61 secunde

Forţa musculaturii abdominale
Forţa în regim de rezistenţă a
musculaturii membrelor
superioare
Forţa explozivă a membrelor
inferioare – detenta
Rezistenţa
Ridicarea trunchiului din culcat
16,30 repetări
dorsal
Flotări pe genunchi (30 secunde) 17 repetări
Săritura pe table al fără elan 28 centimetri
Alergarea de rezistenţă (800 m) 4,42 minute

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE

Tabel nr. 2
Criteriul minim de
Proba Descriere
trecere a probelor
Parcurgerea unui traseu printre partu jaloane
Dribling rapid 9,21 secunde
(situate la distanţă de 4,5 metri) în dribling
La distanţă de 1,5 metri de perete se execută
Pase rapide 11,22 secunde
15 pase cu ambele mâini de la piept
Parcurgerea traseului de la prima probă, dar în
Dribling şi aruncare loc de patru obstacole avem trei, iar jucătorul 13,30 secunde
trebuie să arunce la coş
Zece aruncări la coş din dreptul liniei de
Aruncări libere 4 coşuri înscrise
aruncări libere
Deplasare pe traseul “micului maraton” (98
Micul maraton 31,20 secunde
metri) în viteză maximă

29
 BASCHET - BĂIEŢI

EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE

Tabel nr. 3
Criteriul minim de
Capacitatea motrică Proba
trecere a probelor

Viteza de accelerare şi deplasare Alergarea de viteză – (30 m) 4,52 secunde

Ridicarea trunchiului din culcat
Forţa musculaturii abdominale 22,50 repetări
dorsal
Forţa în regim de rezistenţă a
musculaturii membrelor Flotări (30 secunde) 20 repetări
superioare
Forţa explozivă a membrelor
Săritura pe verticală fără elan 41 centimetri
inferioare - detenta
Rezistenţa Alergarea de rezistenţă (1500 m) 5,56minute

EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE

Tabel nr. 4
Criteriul minim de
Proba Descriere
trecere a probelor
Parcurgerea unui traseu printre partu jaloane
Dribling rapid 8,16 secunde
(situate la distanţă de 4,5 metri) în dribling
La distanţă de 1,5 metri de perete se execută
Pase rapide 9,53 secunde
15 pase cu ambele mâini de la piept
Parcurgerea traseului de la prima probă, dar în
Dribling şi aruncare loc de patru obstacole avem trei, iar jucătorul 12,26 secunde
trebuie să arunce la coş
Zece aruncări la coş din dreptul liniei de
Aruncări libere 4 coşuri înscrise
aruncări libere
Deplasare pe traseul “micului maraton” (98
Micul maraton 28,30 secunde
metri) în viteză maximă

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

Pe lângă evaluarea capacităţii motrice generale şi specifice, se va verifica şi nivelul
cunoştinţelor teoretice specifice jocului de baschet. Exemplu:
1.Daţi exemple de exerciţii pentru dezvoltarea forţei muscultaturii solicitate prioritar în jocul
de baschet (musculatura membrelor superioare şi inferioare, musculatura abdomenului).
2. Ce exerciţii cunoaşteţi pentru dezvoltarea vitezei de execuţie a elementelor tehnice învăţate
(dribling, pase, aruncări) ?
3.Descrieţi şi demonstraţi execuţia combinaţiilor tactice de 2 jucători (dă şi du-te, blocaj-ieşire
din blocaj, paravan).
4.Care sunt sarcinile specifice atacantului şi apărătorului în cadrul relaţiei 1x1?

30
5.Cunoştinţe legate de regulamentul de joc (regula cilindrului, blocajul în mişcare, greşeala
personală defensivă şi ofensivă etc.)

COMENTARIUL ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR STATISTICE

BASCHET FETE ŞI BĂIEŢI

Evaluarea potenţialului motric, precum şi a deprinderilor motrice specifice s-a realizat prin
compararea parametrilor motrici şi stabilirea relaţiilor dintre valorile lor, şi a avut la bază
următoarele criterii:

- măsurarea în condiţii standard a eşantioanelor cu ajutorul bateriei de teste

- aprecierea rezultatelor prin prisma mediilor performanţelor cât şi a distribuţiei valorilor
individuale ce au generat aceste medii

- compararea rezultatelor la testările iniţiale cu cele ale testărilor finale.

La majoritatea parametrilor înregistraţi s-au constatat creşteri ale mediei la testarea finală
comparativ cu cea iniţială, atât la grupa de fete cât şi la grupa de băieţi.

Din calculul medianei constatăm că valoarea acesteia este apropiată de valoarea mediei,
ceea ce relevă faptul că avem de a face cu o distribuţie teoretică normală.

În ceea ce priveşte omogenitatea eşantioanelor testate, la testele de evaluare a

deprinderilor motrice, coeficientul de variabilitate este cuprins între 0-15% la proba de viteză
şi alergarea de rezistenţă - băieţi, ceea ce arată că împrăştierea datelor este foarte mică, iar
media este reprezentativă deoarece eşantionul măsurat este omogen. La proba de ridicare a
trunchiului din culcat dorsal, flotări şi săritura pe verticală, valoarea coeficientului de
variabilitate se situează între 15-30 %, ceea ce arată o împrăştiere a datelor mijlocie, media
fiind încă suficient reprezentativă. La fete coeficientul de variabilitate este cuprins între 15-
30% la proba de flotări pe genunchi, şi 0-15 % la restul probelor ceea ce evidenţiază
omogenitatea colectivului testat.
La evaluarea deprinderilor motrice specifice, atât la grupa de fete cât şi la cea de băieţi,
constatăm o împrăştiere mare a datelor la proba de aruncări libere (>30%) , media aritmetică
nefiind reprezentativă pentru eşantioanele studiate din cauza lipsei de omogenitate a grupelor.
La probele: dribling rapid, pase rapide, micul maraton, dribbling şi aruncare, coeficientul de
variabilitate este cuprins între 0-15%, ceea ce arată că eşantioanele sunt omogene, iar media
este reprezentativă.
Considerăm că probele alese au fost uşor de executat, la baza acestora situându-se
obiectivele stabilite la începutul anului universitar. De asemenea s-a dovedit că subiecţii
posedă un bagaj corespunzător de deprinderi motrice şi tehnice, aceasta datorându -se probabil
şi faptului că la începutul anului ei pot opta pentru practicarea unei discipline sportive în
cadrul cursului de educaţie fizică, constituindu-se astfel grupe omogene.

În concluzie, prin aplicarea noului sistem de evaluare la disciplina baschet , am urmărit nu

numai măsurarea unor calităţi fizice, a nivelului de însuşire a unor deprinderi specifice,
progresul realizat, ci şi stimularea subiecţilor prin observarea rezultatelor obţinute,
constituind astfel o modalitate de autoevaluare şi dorinţă de autoperfecţionare.

31
BIBLIOGRAFIE

1. COLIBABA EVULEŢ DUMITRU; BOTA IOAN-Jocuri sportive. Teorie şi metodică,

Editura Aldin, Bucureşti 1988.
2. DRAGNEA ADRIAN; BOTA AURA-Teoria activităţilor motrice,Editura didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti 1999.
3. DRAGNEA ADRIAN şi colaboratorii- Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura FEST,
Bucureşti 2002.
4. MOANŢĂ ALINA, Pregătirea fizică în jocul de baschet, PRO-Editura, Bucureşti, 2000.
5. PREDESCU TEODORA; GHUŢESCU GABRIEL- Baschet, pregătirea echipelor de
performanţă, Editura SEMNE, 2001.
6. TUDOR VIRGIL-Evaluarea în educaţia fizică şcolară, Editura Printech, 2001.

32
 CULTURISM şi FITNESS

Lect. univ. dr. Remus Dumitrescu

Cuvinte cheie : culturism şi fitness, probe şi teste, evaluare

Scopul şi obiectivele cercetării

Prezentul studiu este continuarea unor preocupări mai vechi asupra nivelului de
pregătire fizică a studenţilor şi studentelor, reluată pe efective de proporţii mai mari bazându -
ne pe metodologii revizuite şi modernizate.

Elaborarea unei lucrări care face obiectul studiului parţial sau integral a nivelului de
pregătire fizică a studenţilor şi studentelor este o operaţiune nu numai dificilă dar şi complexă.
Aprecierea pregătirii fizice, sub toate aspectele implică măsurători care să reflecte cât
mai multe din posibilităţile de manifestare ale tânărului. Astfel, în funcţie de valorile de
referinţă, s-a recurs prin eliminare, la selecţionarea acelor teste şi probe care pot fi efectuate
furnizând datele caracteristice şi reprezentative pentru evaluarea cât mai corectă a capacităţii
motrice.

Conţinutul programei analitice de educaţie fizică şi sport cu tematică în culturism şi

fitness, a determinat, procesul de alegere a testelor şi probelor în aprecierea nivelului de
pregătire.

În ceea ce priveşte testele şi probele putem afirma că sunt accesibile, mai ales că se
bazează pe deprinderi motrice naturale însuşite în cadrul învăţământului gimnazial şi liceu.

MOTIVAŢII:
1). Lucrarea face trimitere la alegerea testelor şi probelor pe baza cărora s-a făcut până
acum aprecierea nivelului de pregătire fizică, considerându-le insuficiente şi incapabile de a
reflecta adevăratul nivel şi potenţial de pregătire a studenţilor şi studentelor.

2). Probele care au stat la baza aprecierilor de până acum privind nivelul de pregătire
fizică sunt într-o oarecare măsură unilaterale, acestea fiind alese aproape exclusiv din probele
de atletism. O constatare importantă în condiţiile afilierii din 2007 la valorile Comunităţii
Europene, este aceea a diversităţii procedeelor şi tehnologiilor folosite pe plan mondial pentru
aprecierea condiţiei fizice.
Stabilirea în viitorul apropiat a criteriilor pe baza cărora să se facă aprecierea nivelului
de pregătire fizică, a fost consemnată de nenumărate ori, evidenţiindu-se necesitatea urgentă a
unificării criteriilor şi metodelor de măsurare pe plan naţional. Datele astfel obţinute pot
asigura posibilităţi de comparare şi ierarhizare valorică a acestora, iar testele, măsurătorile şi
examinările să se poată face după aceeaşi metodologie.

33
 Problemele nivelului de pregătire a studenţilor şi studentelor

A. – Aprecierea eficienţei activităţii de educaţie fizică şi sport din perioada studiilor

gimnaziale şi liceu, urmărind dinamica nivelului mediu de pregătire fizică a tinerilor,
beneficiarii unei perioade mai lungi a angrenajului educaţional şi aprofundarea
conţinutului activităţii în cele două verigi de învăţământ.
B. – În ce măsură se reflectă eficienţa activităţii de educaţie fizică din învăţământul superior
de neprofil, asupra dezvoltării fizice generale a studenţilor şi studentelor, ţinând cont de
condiţiile actuale de organizare a lecţiilor pe ramuri de sport, cu o singură lecţie pe
săptămână.
C. – Verificarea felului în care viitoarele teste şi norme de control pot avea adresabilitate
faţă de tinerii între 18 – 24 ani, vârsta ce interesează demersul nostru.
D. - Posibilitatea studierii prin comparaţie a nivelului de pregătire fizică a studenţilor şi
studentelor din diferite profile şi specializări interne dar şi pe centre universitare.
E. - Compararea nivelului de pregătire fizică a studenţilor şi studentelor din ţara noastră faţă
de tinerii din alte ţări a Comunităţii Europene.
Considerăm că unul dintre factorii care determină nivelul de pregătire fizică, un rol
important

îl are dezvoltarea socială, valoarea condiţiei umane fiind hotărâtoare în dezvoltarea fizică a
individului.
Valoarea acestor tipuri de lucrări poate creşte dacă pentru determinarea nivelului de
pregătire fizică s-ar studia explicit, dezvoltarea fizică în funcţie de vârstă.

Preocupărilor noastre le atribuim unor studii speciale asupra testelor şi probelor actuale în
vederea elaborării unei metodologii diferită de cea prezentă.

EVALUAREA FIZICĂ A STUDENŢILOR ŞI STUDENTELOR

Activitatea de evaluare a dezvoltării fizice şi a stării de nutriţie constituie, o

componentă metodologică, teoretică şi aplicativă cu implicaţii importante în diagnosticul
stării de sănătate. Totodată, creşterea şi dezvoltarea sunt procese biologice complexe cu
variate manifestări morfologice şi funcţionale, având implicaţii psiho-fizice, cu o dinamică în
care îşi găsesc expresia factorii de mediu intern cât şi extern, expresii individuale ale
reflectării acestora în favorizarea sau determinarea laturilor cantitative şi calitative ale
creşterii şi dezvoltării acestui proces biologic unic.
Investigarea şi diagnostigarea nivelului şi gradului creşterii şi dezvoltării,
corespunzătoare unei anumite vârste şi sex, este o activitate ce reclamă acurateţe
medodologică şi specificitate profesională.
O primă componentă a procesului biologic unic o reprezintă creşterea, iar în cea dea
doua găsim dezvoltarea fizică a corpului omenesc.

Dezvoltarea fizică necesită instrumente de apreciere valorică, exprimând suma unor

relaţii, nivelul lor la un moment dat sau într-o perioadă delimitată cronologic. Elementele de
apreciere a dezvoltării fizice, fac parte din categoria calificativelor: Foarte bine, bine,
satisfăcător, nesatisfăcător, corespunzător unei scări valorice, stabilită şi acceptată de
colectivitate.

34
 În educaţia fizică, dezvoltarea fizică constituie un obiectiv esenţial al programei
şcolare, ce conduce această activitate complexă, biologică, educativ-formativă, culturală şi
intelectuală. Un scop al educaţiei fizice, îl reprezintă, corectarea atitudinilor deficiente dar şi a
deficienţelor fizice existente sau care se pot instala.

Culturism-fitness, este o disciplină ideală în mediul universitar, unde criteriul

participării, se constituie în cel mai rapid şi eficient indicator, asupra amprentei morfo-
genetice şi morfo-plastice. Exerciţiile cu greutăţi, dozate corespunzător duc cel mai rapid la o
dezvoltare fizică armonioasă.

Probele de control, specifice disciplinei “culturism-fitness”

1. determinarea forţei în regim de viteză, pentru musculatura pectorală şi a braţelor
studenţi; împins haltera de 20 kg - studente, împins haltera de 10 kg, din culcat
dorsal, pe bancă orizontală (nr. repetări în 30 sec.).
2. determinarea forţei în regim de viteză, pentru musculatura dorsală, studenţi; ramat
orizontal la helcometru cu 25 kg - studente; ramat orizontal la helcometru cu 15 kg,
din poziţia şezând pe bancă orizontală (nr. repetări în 30 sec.).
3. determinarea forţei musculaturii abdominale superioare, studenţi - studente; ridicarea
trunchiului la verticală din culcat dorsal (nr. repetări în 30 sec.).
4. determinarea forţei musculaturii abdominale inferioare, studenţi – studente; ridicarea
picioarelor întinse, la orizontală, din poziţia stând suspendat/ă pe antebraţe la dispozitiv
(nr. repetări în 30 sec.).
5. determinarea forţei membrelor inferioare, studenţii; susţinând pe umeri o halteră de 20
kg - studentele; susţinând pe umeri o halteră de 10 kg, genoflexiuni, (nr. repetări în 30
sec.).

Criteriul minimal de promovabilitate

Nr. probei
Subiecţii Nota 5
1. studenţi 35 rep.

studente 30 rep.

2. studenţi 32 rep.

studente 28 rep.

3. studenţi 25 rep.

studente 19 rep

4. studenţi 10 rep

studente 5 rep

5. studenţi 25 rep.

studente 19 rep.

35
 Probe cu caracter de teste pentru verificarea nivelului calităţilor motrice de bază:
viteză, rezistenţă, forţă, detentă

Studenţi
1. Alergare de viteză pe distanţa de 50 m, cu start din picioare (timpul/sec.)
2. Săritura în lungime de pe loc
3. Tracţiuni în braţe din atârnat
4. Ridicări ale trunchiului la verticală, din culcat dorsal – se verifică forţa musculaturii
abdominale
5. Extensii ale trunchiului din culcat facial – se verifică forţa musculaturii spatelui
6. Alergare de durată 12 minute

Studente
1. Alergare de viteză pe 50 m, cu start din picioare (timpul/sec.)
2. Săritura în lungime de pe loc
3. Ridicări ale trunchiului la verticală din culcat dorsal – se verifică forţa musculaturii
abdominale
4. Extensii ale trunchiului din culcat facial – se verifică forţa musculaturii spatelui
5. Aplecarea trunchiului înainte – se verifică mobilitatea coxo-femurală şi a coloanei
vertebrale
6. Alergare de durată 10 minute

Metodologia organizării şi abordarea probelor

Alergarea de viteză pe 50 m (studenţi – studente): se executăindividual sau câte doi, cu

pornirea cronometrului la mişcarea piciorului în momentul plecării – rezultatele se
înregistrează în secunde şi zecimi de secundă.

Săritura în lungime de pe loc (studenţi – studente): se măsoară de la vârfurile

picioarelor (linia de demarcaţie), la călcâie în poziţia de aterizare – se acordă două încercări
înregistrând cel mai bun rezultat – rezultatul se înregistrează în metri şi centimetri.

Tracţiuni în braţe la bara fixă, din atârnat (studenţi): Priza pe bară este de tip
supinaţie, braţele întinse, nu se atinge solul în timpul execuţiei – se consideră a fi corectă
execuţia dacă bărbia depăşeşte nivelul barei – rezultatul se înregistrează în număr de
repetări.
Ridicări ale trunchiului la verticală din culcat dorsal (studenţi – studente): Palmele
se menţin la ceafă pe toată durata execuţiilor – picioarele vor fi întinse şi fixate la sol –
tunchiul va fi drept, umerii şi coatele trase înapoi – rezultatul se înregistrează în număr de
repetări în 30 secunde.
Extensii ale trunchiului din culcat facial (studente): Din culcat facial pe bancă, ladă
de gimnastică etc., bazinul se află în sprijin la marginea băncii, trunchiul fiind suspendat în
afara băncii – are loc înclinarea şi hiperextensia trunchiului –picioarele sunt întinse şi fixate
de partener – palmele vor fi menţinute la ceafă – coatele şi umerii sunt trase spre înapoi –
rezultatul se înregistrează în număr de repetări în 30 de secunde.

36
 Aplecarea trunchiului înainte (studente): Din poziţia stând, cu picioarele apropiate
şi perfect întinse, are loc aplecarea trunchiului spre înainte - neatingerea solului cu vârful
degetelor (insuficient) – atingerea solului cu vârful degetelor (suficient) – aşezarea palmelor
pe sol cu toată suprafaţa palmară (bine) – lipirea pieptului de coapse ţinându-se cu mâinile
de picioare la nivelul gambelor.

Alergare de durată - rezistenţă (studenţi – studente): Proba se organizează cel mai

simplu pe un traseu marcat – rezultatul se înregistrează în metri parcurşi.

Criteriul minimal de promovabilitate

Nr.
crt.
Probele Nota 5
1. Alergare de viteză – 50 m sec. Studenţi 7”6

Studente 9”6

2. Săritura în lungime de pe loc m/cm Studenţi 2,05

Studente 1,56 m

3. 5

Tracţiuni în braţe din atârnat (studenţi) - nr repetări

4. Forţa musculaturii abdominale – nr. rep Studenţi 18
/30sec.
Studente 15

5. Forţa musculaturii spatelui nr. rep. / 30 Studenţi 20

sec.
Studente 15

6. Aplecarea trunchiului înainte – mobilitate (studente) calificative

S
7. Alergare de durată – rezistenţă–distanţă Studenţi 2.200 m
parcursă/m
Studente 1.300 m

Sistemul de evaluare funcţională şi a capacităţii de efort

Evaluarea funcţională

Avem în vedere prezentarea explorării funcţionale cardio-respiratorii. Menţionez

că am în dotare un spirometru.

37
 Explorarea ventilaţiei externe . Capacitatea vitală (Spirometria)

Reprezentată prin forţa expiratorie maximă contra unei coloane gradate, studenţi – studente (
au loc două încercări = se menţionează rezultatul cel mai bun).

Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) reprezintă volumul de aer (cm³) pe care
subiectul poate să-l elimine în prima secundă după un inspir forţat.

Evaluările se fac (conform tabelului unde sunt reprezentate valorile normale), în

funcţie de înălţime şi vârstă:

Femei Înălţime Tinere Bărbaţi Înălţime Tineri

subiecţi (cm) subiecţi (cm)
26 – 40 ani 18 – 25 ani 26 – 30 ani 18 –25 ani

1450 cm³ 115 cm 1250 cm³ 2400 cm³ 140 cm 1600 cm³

1500 cm³ 120 cm 1350 cm³ 2700 cm³ 145 cm 1800 cm³

1600 cm³ 125 cm 1450 cm³ 3000 cm³ 150 cm 2000 cm³

1750 cm³ 130 cm 1650 cm³ 3400 cm³ 155 cm 2200 cm³

1900 cm³ 135 cm 1750 cm³ 3800 cm³ 160 cm 2500 cm³

2100 cm³ 140 cm 2100 cm³ 4200 cm³ 165 cm 2800 cm³

2450 cm³ 145 cm 2300 cm³ 4600 cm³ 170 cm 3200 cm³

2600 cm³ 150 cm 2400 cm³ 5000 cm³ 175 cm 3400 cm³

3000 cm³ 155 cm 2650 cm³ 5400 cm³ 180 cm 3600 cm³

3200 cm³ 160 cm 2900 cm³ 5800 cm³ 185 cm 3800 cm³

3400 cm³ 165 cm 3000 cm³ 6000 cm³ 190 cm 4100 cm³

Evaluarea capacităţii de efort (fitness)

Posibilităţile sistemului muscular activ de a elibera – prin glicoliză anaerobă sau

fosforilare oxidativă – energia necesară pentru producerea unui lucru mecanic cât mai înalt
posibil şi menţinerea acestuia un timp cât mai îndelungat.

 Testul Harvard Estimarea puterii aerobe (VO₂ max). Este un test la îndemâna fiecăruia
dintre noi, fiind un indicator fiziologic pentru aprecierea condiţiei fizice (physical fitness),
urmărind revenirea FC şi/sau TA după efort. Se calculează după formula:

Timpul în sec. x 100

2 (P1 + P2 + P3)

38
 Efortul constă în urcarea unei scăriţe înalte de 51 cm, în ritm de 30/min, cu durata de
5 minute (deci timpul în secunde = 300). P1 = pulsul măsurat între secundele 60 – 90 după
efort; P2 = pulsul măsurat între secundele 120 – 150 după efort; P3 = pulsul măsurat între
secundele 180 – 210 după efort;

Interpretare: sub 55 = nesatisfăcător; 56 –79 = mediu; 80 – 99 = bine; peste 99 = excelent.

Medologia de aplicare a sistemului de evaluare

Probele SUVA a nivelului de pregătire fizică a studenţilor, se vor efectua pe parcursul

celor doi ani de predare a educaţiei fizice, la începutul semestului I şi apoi la sfârşitul
semestrelor II, IV, sub formă de verificare.
Aprecierea şi notarea studenţilor din se face prin note şi calificative, în raport de
îndeplinirea cerinţelor şi normelor prevăzute.

I. EVALUAREA CAPACITĂŢILOR MOTRICE DE BAZĂ

Nr CAPACITATE PROBA FIZICĂ CRITERIU

. L
MOTRICĂ (studenţi) MINIMAL
DE
Cr PROMOV
t. ARE
Nota 5 /
Admis

1. Viteza ► de deplasare - alergare de viteză pe distanţa

de 50 m, cu start din picioare
(timpul/secunde) 7,6 sec.

2. Forţa ►explozivă ◄(în regim de viteză) - săritura în lungime de pe loc ▪

două încercări ▪ se menţionează
– pentru membrele inferioare rezultatul cel mai bun 2,05 m
(metri/centimetri)

3. Forţa ► dinamică ◄ (izotonică) - tracţiuni în braţe din atârnat 5 rep.

(număr de repetări)
- pentru membrele superioare

4. Forţa ► specifică ◄ - pentru - ridicări ale trunchiului la

verticală, din culcat dorsal
- musculatura abdominală 18 rep.
▪ în 30 secunde ▪ (nr. repet.)

39
5. Forţa ► mixtă ◄ - pentru - extensia trunchiului din culcat
facial ▪ în 30 sec. ▪ (nr. repet.)
- musculatura spatelui 25 rep.

6. Rezistenţa ► eforturi de durată - alergare de durată ▪ timp de 12

minute ▪ ( se contorizează
(testul Cooper) distanţa parcursă /metri) 2.200 m

Nr CAPACITATE PROBA FIZICĂ CRITERIU

. L
MOTRICĂ (studente) MINIMAL
DE
Cr PROMOV
t. ARE

Nota 5 /
Admis

1. Viteza ► de deplasare - alergare de viteză pe distanţa

de 50 m, cu start din picioare
(timpul/secunde) 9,6 sec.

2. Forţa ►explozivă ◄(în regim de viteză) - săritura în lungime de pe loc ▪

două încercări ▪ se menţionează
– pentru membrele inferioare rezultatul cel mai bun 1,56 m
(metri/centimetri)

3. Forţa ► specifică ◄ - pentru - ridicări ale trunchiului la

verticală, din culcat dorsal
- musculatura abdominală 15 rep.
▪ în 30 secunde ▪ (nr. repet.)

4. Forţa ► mixtă ◄ - pentru - extensia trunchiului din culcat 20 rep.

facial ▪ în 30 sec. ▪ (nr. repet.)
- musculatura spatelui

5. Testarea mobilităţii ►coxo-femurale - flexia trunchiului pe coapse Suficient

şi a coloanei vertebrale

6. Rezistenţa ► eforturi de durată - alergare de durată ▪ timp de 10

minute ▪ ( se contorizează
(testul Cooper) distanţa parcursă /metri) 1.300 m

40
 II. EVALUAREA DEPRINDERILOR ŞI PRICEPERILOR

MOTRICE SPECIFICE

Nr DEPRINDERILE ŞI PROBA FIZICĂ Criteriul

. PRICEPERILE MOTRICE minimal de
promovare
Nota 5 /
Cr Admis
t.

Determinarea forţei în regim - Studenţii - din culcat dorsal pe banca orizontală, împins 20
de viteză, pentru haltera de 30 kg, în 30 de sec. (nr. repetări);
1. musculatura pectorală şi
braţe; - Studentele – din culcat dorsal pe banca orizontală,
împins haltera de 10 kg, în 30 de sec. (nr. repetări); 15

Determinarea forţei în regim - Studenţii – din poziţia şezând pe bancă, ramat orizontal 25
de viteză, pentru la helcometru, cu 35 kg în 30 sec. (nr. de repetări);
2. musculatura spatelui;
- Studentele – din poziţia şezând pe bancă, ramat 15
orizontal la helcometru, cu 25 kg în 30 sec. (nr. de
repetări);

Determinarea forţei - Studenţii – din culcat dorsal, ridicarea trunchiului la 20

musculaturii abdominale verticală în 30 sec. (nr. repetări);
3. superioare;
- Studentele – din culcat dorsal, ridicarea trunchiului la 15
verticală în 30 sec. (nr. repetări);

- Studenţii – din poziţia stând suspendat pe antebraţe (la 8

dispozitivul pentru coapse), ridicarea simultană a
Determinarea forţei picioarelor întinse, la orizontală în 30 sec. (nr. repet.)
musculaturii abdominale
inferioare; - Studentele – din poziţia stând suspendat pe antebraţe (la 6
4. dispozitivul pentru coapse), ridicarea genunchilor
simultan, la nivelul şoldurilor, coapsele şi gambele să
formeze un unghi de 90°- în 30 sec. (nr. repet.);

5. Determinarea forţei - Studenţii – din poziţia stând, susţinând haltera (25 kg.), 20
musculaturii membrelor pe umeri, execută genoflexiuni în 30 sec (nr. rep.)
inferioare;
- Studentele – din poziţia stând, susţinând haltera (15 kg.), 15
pe umeri, execută genoflexiuni în 30 sec (nr. rep.)

41
 III. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

1. Explicaţi principiile şi metodele generale de antrenament, referitoare la serii şi număr

de repetări. Menţionaţi care sunt grupele musculare principale şi secundare;
2. Care sunt modalităţile corecte de antrenament şi ce greşeli frecvente întâlnim în
cazul începătorilor (timpul de lucru şi odihnă, abordarea grupelor musculare, asigurarea
în timpul lucrului, manevrarea dispozitivelor şi greutăţilor etc.);
3. Consideri că această disciplină este capabilă să răspundă unor cerinţe având ca scop
final realizarea proporţionalităţi, aspectului general şi estetic al individului ?. Şi de ce ?.
4. Ce dicton celebru se potriveşte următoarelor remarci „Greutăţile vieţii se înving cu un
corp sănătos. Problemele mari se rezolvă cu o minte ageră, deşteaptă”P.G. . Argumentaţi !.
5. Eşti mulţumit/tă de condiţia ta fizică şi estetică ?. Ce grupe musculare şi zone corporale
te nemulţumesc ?. Recunoşti în stilul tău de viaţă anumite greşeli ?. Care sunt acelea ?.

42
 CONCLUZII FINALE
Evaluările capacităţii motrice, au fost determinate prin prisma a 6 indicatori.
Sistemul de indicatori motrici acoperit prin măsurare a surprins într-o mare măsură gama
componentelor motrice de bază, care intră în structura condiţiei fizice.
Astfel, au fost implementaţi indicatorii de forţă segmentară (braţe – abdomen – spate –
picioare), în încercarea de a ne oferi informaţii asupra evoluţiei vitezei (de execuţie, de
accelerare, şi deplasare), cât şi a unor indicatori vizând evoluţia rezistenţei (în regim de forţă
şi regim de viteză).
Din tabelele expuse mai sus reiese faptul că la indicatorii motrici, la testările iniţiale şi
cele finale, mărimea creşterii este mai mare la băieţi, decât la fete.
LA BĂIEŢI - rezultatele obţinute de aceştia la probe au înregistrat îmbunătăţiri dela o
testare la alta, obţinând ameliorări la probele (Abdomen; Tracţiuni; T, Rouffier), rezultate
unde parametrii au rămas constanţi (Extensii Spate), rezultate care au indicat un regres
(Flotări; Săritura l.d.l.; Viteză; I.M.C.).

LA FETE - rezultatele obţinute de acestea la probe au înregistrat în mare parte un

regres de la o testare la alta. Au fost obţinute ameliorări la proba (Viteză), iar la toate celelalte
probe, rezultatele au indicat un regres (Abdomen; Flotări; Extensii Spate; Mobilitate; Săritura
l.d.l.; I.M.C.; T. Rouffier).
Evaluările de ordin somatic, au fost măsurate apelând la Indicele de Masă
Corporală, indicator ce atestă constatarea că subiecţii de la testarea iniţială la cea finală, au
regresat.
Evaluările de ordin fiziologic, au fost efectuate utilizând Testul Rouffier, urmărindu-
se astfel modificările la efort ale aparatului cardiovascular, ajutându-ne să obţinem date
suplimentare cu privire la condiţia fizică a studenţilor. Valorile obţinute în urma celor două
testări au scos în evidenţă o ameliorare în cazul băieţilor (T.I. 12,3 – T.F. 10,1), trecând de la
calificativul Satisfăcător la Bine. Nu acelaşi lucru se poate spune şi în cazul fetelor, unde chiar
dacă la ambele testări rezultatele se încadrează la calificativul Bine, se constată un regres
valoric (T.I. 8,37 – T.F. 9,09).

Comparând rezultatele testărilor iniţiale cu cele finale, ne indică o diferenţă a mediilor,

în favoarea testărilor iniţiale.
Rezultatele, au scos în evidenţă o condiţie fizică slabă, subiecţii prezentând, un
potenţial biologic şi motric destul de modest, întărindu-ne convingerea că nu se acordă atenţie
activităţilor de educaţie fizică şi sport. Prin caracterul facultativ al cursurilor nu se poate
păstra o caracteristică unitară şi constantă, faţă de mişcarea sportivă.
Chiar dacă studenţii şi studentele au posibilitartea de a-şi alege disciplina sportivă pe
care doresc să o practice, numărul mare de ore al cursurilor de specialitate, dar şi lipsa
motivaţiei prin statutul neclar al educaţiei fizice în programele lor şcolare, îi determină pe
aceştia să nu acorde importanţa cuvenită cursurilor de educaţie fizică şi sport.
Mergându-se pe principiul de a face sport la „Fără frecvenţă”, ne arată cât este de
dăunător condiţiei fizice actualului tineret, care devine din ce în ce mai sedentar, majoritatea,
vizând doar „bifarea în scripte” şi a aceastei discipline.

43
 Considerăm că aceste rezultate de regres, sunt dovada dezorganizării şi lipsei de
interes din partea tineretului actual, pentru mişcarea sportivă. Iar pe de altă parte, aceste efecte
negative acumulate în timp, arată lipsa unor politici sociale care ar trebui îndreptate special
spre sportul de masă şi cel de performanţă.

BIBLIOGRAFIE

1. ADRIAN GAGEA (1999) – Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport

– Editura Fundaţiei “România de Mâine” Bucureşti
2. ION DRĂGAN (1989) – Practica medicinii sportive –Editura medicală Bucureşti
3. MIRCEA POPESCU (1995) – Educaţia fizică şi sportul în pregătirea studenţilor –
Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti
4. OCTAVIAN BĂNĂŢAN (1972) – Pregătirea fizică a studenţilor – Editura Stadion
Bucureşti
5. VIRGIL TUDOR (2005) – Măsurare şi evaluare în cultură fizică şi sport – Editura Alpha
Buzău

44
 DANS SPORTIV

Lector univ dr. Daniela Aducovschi

Lector univ. drd. Costinel Mihaiu

Cuvinte cheie: probe şi teste, dans sportiv, măsurare, apreciere, evaluare

Introducere
Considerăm de un real folos pentru specialiştii din domeniul educaţiei fizice şi sportului
să cunoască posibilităţile tinerilor cu care lucrează. Capacitatea motrică este principalul
reper în evaluarea subiecţilor, precum şi deprinderile motrice însuşite în timpul anului la
lecţiile monosport. Sistemul unitar de verificare şi apreciere a fost conceput tocmai pentru o
asemenea evaluare. Motivul pentru care dorim să propunem şi alte probe şi teste este că
încercăm să facem o evaluare a capacităţii motrice mai aproape de cerinţele disciplinei pe
care o desfăşurăm în anul universitar, propunerile noastre au fost testate, iar după
strângerea datelor, putem să concluzionăm dacă rezultatele ne dau informaţii mai bune
despre subiecţi decât sistemul SUVA, care este în vigoare şi în acest moment.

Domeniul de referinţă
Evaluarea reprezintă un sistem compus din tehnici de măsurare şi apreciere a
rezultatelor în raport cu obiectivele stabilite. Sistemul de evaluare a studenţilor se poate
modela pornind de la obiectivele generale ale educaţiei fizice din învăţământul superior, unde
avem termeni generali ca „întărirea şi menţinerea stării de sănătate”, şi se poate finaliza cu
atingerea obiectivelor specifice fiecărei discipline.
Pentru o evaluare cât mai obiectivă trebuie atinşi parametrii generali ai capacităţii
motrice generale: forţă musculară, rezistenţă, viteză, coordonare şi supleţe. Probele propuse
trebuie să evalueze starea în care se află studenţii la începutul anului şcolar şi progresele pe
care le realizează pe parcursul anului la aceste cinci capacităţi motrice şi psihomotrice.

O altă categorie de probe se referă la aptitudinile pe care trebuie să le dezvolte

disciplina practicată în timpul anului universitar, probele fiind canalizate către posibilitatea de
evaluare a deprinderilor motrice dobândite pe parcursul anului universitar.
În dans, cele mai importante sunt capacitatea de coordonare, forţa şi rezistenţa
musculară. Viteza depinde de muzica specifică, deoarece corpul se mişcă în funcţie de
tempoul muzical şi coregrafie. Această calitate depinde de multe caracteristici şi de aceea nu
este cazul să o tratăm înafara contextului muzical.

La finalul evaluării, studentul poate să tragă nişte concluzii despre pregătirea fizică
generală şi despre capacităţile aptitudinale pe care le are la o disciplină sportivă.
Evaluarea fiecărui rezultat să se facă în funcţie de progresul realizat de la testarea
iniţială, deoarece baremurile existente pentru unele probe şi teste considerăm că trebuie să fie
orientative la această categorie de populaţie.

În dans, ca şi în alte discipline sportive, capacitatea motrică este foarte importantă, ea

trebuie să se afle la parametrii destul de ridicaţi pentru ca organismul să facă faţă cu succes
deprinderilor specifice fiecărui dans pe care îl studiem în programă. Pentru aceasta, propunem

45
câteva probe menite să ne spună câteva lucruri legate de forma în care se află populaţia tânără
nesportivă care doreşte să urmeze cursurile de dans.

Capacităţile şi competenţele supuse evaluării

Capacitatea motrică generală:

Forţă – braţe - flotări în braţe (B) şi de pe genunchi (F);

Forţă – abdomen – din sprijin atârnat la scara fixă, ridicarea picioarelor întinse la
orizontală;
Forţă – spate – din culcat facial cu mâinile la ceafă, ridicarea în extensie a corpului;

Forţă explozivă – picioare – din stând cu umărul la perete, braţul ridicat, săritură pe
verticală cu elan de pe loc – 2 încercări;
Forţă - rezistenţă abdomen – din culcat dorsal, braţele sus, ridicarea trunchiului la
verticală cu tragerea genunchilor la piept;

Forţă - rezistenţă musculară spate – izometrie – ridicarea corpului în extensie, mâinile la

ceafă, menţinere;

Forţă - rezistenţă musculară picioare – sărituri din ghemuit în ghemuit cu extensie – o

serie până la epuizare;

Rezistenţă generală – testul Cooper – 12 min alergare;

Evaluarea se realizează prin puncte în funcţie de câţi metrii au fost parcurşi în 12

minute.

Viteză de deplasare – alergare de viteză pe distanţa de 50 m

Coordonare generală – mers pe loc:

- pe fiecare pas bătaie din palme-1 x 8 timpi,
- timpii impari 1,3,5,7, bătaie pe coapse, timpii 2,4,6,8, bătaie din
palme – 4 x 8 timpi
Evaluarea se realizează prin puncte, fiecare greşeală se penalizează cu 1 punct.

Echilibru - mers pe vârfuri pe banca de gimnastică întoarsă, la capăt, întoarcere pe

vârfuri 1800 şi revenire din locul de plecare – se cronometrează timpul şi se penalizează
dezechilibrările sau căderile cu câte 3 secunde.
Supleţe coxofemurală şi coloană vertebrală – din stând, îndoire înainte de trunchi cu
aşezarea palmelor pe sol – calificativ
Ritmicitate şi muzicalitate – pe muzică specifică dansului sportiv, realizarea unei
succesiuni de mişcări simple 1x8 timpi sau 1x6 timpi, în funcţie de măsura şi fraza muzicală.

Ex: măsura 2/4 sau 4/4

PI. - stând

T1 – pas lateral spre dreapta.

46
 T2 – apropierea picioarelor cu îndoire din genunchi, bătaie din palme

T3 – pas înainte cu piciorul drept, braţele lateral

T4 – apropierea picioarelor cu uşoară flexie a genunchilor, bătaie din palme deasupra
capului

T5 - pas lateral spre dreapta cu piciorul drept

T6 – apropierea picioarelor cu uşoară flexie din genunchi, bătaie din palme spre dreapta

T7 – pas înapoi cu piciorul drept, braţele lateral

T8 – apropierea picioarelor cu uşoară flexie din genunchi, bătaie din palme înainte

- se repetă 1x8 timpi spre stânga cu piciorul stâng

Criteriul minimal de promovabilitate

La aceste probe considerăm testarea iniţială de la începutul anului universitar punct de
plecare pentru testarea finală de la sfârşitul semestrului II.
Progresul individual reprezintă o modalitate de evaluare obiectivă a fiecărui student. La
aprecierea finală contribuie orientativ şi criteriul minim de apreciere după cum urmează:

Tabelul nr. 1

Criteriul minim de trecere

Capacitate motrică Proba fizică
a probelor
Forţă – braţe Flotări 10 repetări

Din atârnat, ridicarea

Forţă – abdomen picioarelor întinse la 3 repetări
orizontală

Forţă – spate din culcat facial, extensii 15 repetări

săritură pe verticală cu elan

Forţă explozivă 15 cm
de pe loc

din culcat dorsal, ridicare în

Forţă - rezistenţă abdomen 15 repetări
ghemuit

Din culcat facial, menţinerea

Forţă - rezistenţă musculară
corpului în extensie - 15 sec
spate
izometrie

Forţă - rezistenţă musculară Sărituri din ghemuit în

6 repetări
picioare ghemuit cu extensie

Rezistenţă generală
testul Cooper 5 puncte

47
 Viteză de deplasare Alergare pe distanţa de 50 m 9.00 sec

4x8 t, mers cu bătaie din

Coordonare generală 5 puncte
palme

Mers pe vârfuri pe banca

Echilibru 20 sec
întoarsă, dus - întors

Supleţe coxofemurală şi Îndoire înainte de trunchi cu

Satisfăcător
coloană vertebrală palmele pe sol

2x8 timpi muzicali, realizarea

Ritmicitate şi muzicalitate 5 puncte
unei succesiuni de mişcări

Evaluarea deprinderilor motrice dobândite la disciplina dans sportiv

– Realizarea pe muzică a unei coregrafii din 4 paşi/figuri specifici/ce fiecărui
dans studiat – se evaluează prin puncte corectitudinea mişcărilor din punct de
vedere tehnic, se urmăreşte ca paşii să fie realizaţi pe ritmul şi tempoul
muzical adecvat.
– Promovarea la disciplina dans sportiv se realizează dacă obţin nota 5 la
probele specifice – execuţie individuală.

Descrierea probelor:

Vals Lent
1. Natural Turn

2. Closed Change Natural to Reverse

3. Reverse Turn

4. Closed Change Reverse to Natural

Vals Vienez
1. Natural Turn

Quick Step
1. Quarter Turn to Right
2. Progressive Chasse`

3. Back Lock

48
4. Tipple Chasse` to Right

Slow foxtrot
1. Feather Steps

2. Three Step
3. Natural Turn

4. Change of Direction

Tango
1. Progressive Side Step

2. Progresive Link
3. Closed Promenade

4. Walk

Samba
1. Natural Basic Movement
2. Reverse Basic Movement

3. Whisk to Left
4. Whisk to Right

Cha-cha
1. Close Basic Movement

2. New York (Check from Open CPP and PP)

3. Hand to Hend

4. Fan

Jive
1. Basic in Place

2. Basic in Fallaway
3. Basic in Place

4. Basic in Fallaway

Rumba
1. Basic Movement

49
 2. Alternative Basic Movement

3. Cucarachas
4. New York

Paso doble
1. Basic Movement

2. Sur Place

3. Chasse` to Right
4. Sur place

După aceste propuneri a urmat perioada în care s-a realizat experimentul pilot pe o grupă
de studenţi şi a cuprins toate probele supuse cercetării. Pe baza acestor rezultate am făcut
unele corecturi în ceea ce priveşte criteriul minim de apreciere, propunerile noastre iniţiale
nefiind conforme cu posibilităţile studenţilor. O altă schimbare a fost realizată la proba forţei
explozive unde săritura pe verticală propusă iniţial a fost schimbată cu săritura în lungime de
pe loc. Prima propunere a fost mult mai greu de realizat, deoarece subiecţii nu reuşeau să
păstreze o poziţie iniţială corectă şi să facă pregătirea, elanul săriturii într-o singură
desprindere de pe loc.

50
 I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE
Tabelul nr. 2

Criteriul minim de trecere

Capacitate motrică Proba fizică
a probelor

Forţă – braţe Flotări 15 repetări

Din atârnat, ridicarea

Forţă – abdomen picioarelor întinse la 6 repetări
orizontală

Forţă – spate din culcat facial, extensii 15 repetări

Forţă explozivă săritură în lungime de pe loc 150 cm

din culcat dorsal, ridicare în

Forţă - rezistenţă abdomen 20 repetări
ghemuit

Din culcat facial, menţinerea

Forţă - rezistenţă musculară
corpului în extensie - 50 sec
spate
izometrie

Forţă - rezistenţă musculară Sărituri din ghemuit în

4 repetări
picioare ghemuit cu extensie

Rezistenţă generală
testul Cooper 1500 m = 5 puncte

Viteză de deplasare Alergare pe distanţa de 50 m 9.00 sec

4x8 t, mers cu bătaie din

Coordonare generală 5 puncte
palme

Mers pe vârfuri pe banca

Echilibru 8 sec
întoarsă, dus - întors

Supleţe coxofemurală şi Îndoire înainte de trunchi cu

Satisfăcător
coloană vertebrală palmele pe sol

2x8 timpi muzicali, realizarea

Ritmicitate şi muzicalitate 5 puncte
unei succesiuni de mişcări

51
 II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DANSULUI
SPORTIV

Dansurile standard: vals lent, vals vienez, quick step, slow foxtrot, tango

Dansurile latino: samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive

– Realizarea pe muzică a unei coregrafii din 4 paşi/figuri specifice/a fiecărui

dans studiat – se evaluează prin puncte corectitudinea mişcărilor din punct de
vedere tehnic, se urmăreşte ca paşii să fie realizaţi pe ritmul şi tempoul
muzical adecvat.
– Promovarea la disciplina dans sportiv se realizează dacă obţin nota 5 la
probele specifice – execuţie individuală.
–
III. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE
Aceste cunoştinţe se cumulează pe tot parcursul anului odată cu predarea lecţiilor
practice. Colocviul trebuie să cuprindă şi câteva întrebări din conţinutul cunoştinţelor
asimilate pe tot parcursul anului legate de noţiuni generale din fiecare dans studiat, câteva
noţiuni generale despre muzică, noţiuni de limbaj specific (denumirile figurilor şi paşilor),
tehnică de execuţie, noţiuni de regulament, noţiuni generale de alcătuire a unei mici
coregrafii.

Exemplu :

1. Câte dansuri sunt incluse în disciplina dans sportiv şi care sunt acelea?
2. Ce măsură muzicală are cha-cha-ul ?
3. Din câţi timpi muzicali este alcătuit pasul de jive ?
4. Denumiţi câteva figuri cunoscute din dansul quickstep ?
5. Care sunt paşii prin care o pereche de dansatori ajung la o competiţie în finală şi cum
se arbitrează ?

52
 INTERPRETAREA REZULTATELOR ŞI CONCLUZII

Pentru această disciplină s-au elaborat 13 probe de pregătire fizică generală, care să fie
apropiate de cerinţele domeniului şi de specificul acestuia. Fiind o primă cercetare de acest fel
am considerat necesar să cuprindem o paletă mai largă de probe ca să putem trage nişte
concluzii referitoare la o mai bună evaluare în viitor a celor mai adecvate şi mai accesibile
probe pentru studenţii noştri practicanţi ai dansului sportiv.
După culegerea datelor şi realizarea calculelor statistice putem spune că la testarea finală
comparativ cu testarea iniţială toate rezultatele s-au îmbunătăţit atunci când vorbim de media
aritmetică.
Acelaşi lucru putem spune şi atunci când privim rezultatele la TF faţă de TI al abaterii
standard.

Cel mai interesant este coeficientul de variabilitate care ne arată şi gradul de

omogenitate al grupului, aici avem şase probe lipsite de omogenitate, procente cuprinse între
81,5 % şi 40,3%. Aceste probe au înregistrat un progres la testarea finală (ex: flotări în braţe
TI - 45,42, TF- 36,8) dar nu este semnificativ statistic.

Probele în care omogenitatea grupului este foarte scăzută sau inexistentă sunt cele
referitoare la dezvoltarea forţei în braţe, forţei abdominale şi spatelui precum şi a forţei în
regim de rezistenţă a picioarelor.

Avem omogenitate mare la două probe care s-au regăsit şi în curricula ciclurilor
anterioare, respectiv săritura în lungime de pe loc şi alergarea de viteză pe 50 m.

Testul Cooper referitor la rezistenţa generală a organismului, proba de echilibru şi cea

de dezvoltare a ritmului au trecut de la o omogenitate foarte scăzută a testării iniţiale la
omogenitate mică, progresul realizat fiind semnificativ pentru noi.
La proba de mobilitate, omogenitatea grupului investigat este moderată, progresul
realizat la TF fiind de 0,16 procente.
Progresul cel mai mare a fost realizat la nivelul coordonării unde Cv la TI era
reprezentat de o omogenitate moderată 23,8%, iar la TF acesta a ajuns la 0,16%, reprezentând
un indice foarte crescut al omogenităţii grupului.

Concluzii
Pe baza rezultatelor cercetării putem să spunem că:

Din cele 13 probe realizate de noi, cele de dezvoltarea forţei au fost cel mai slab
reprezentate datorită specificului disciplinei în care forţa este o capacitate motrică nelucrată în
mod voluntar.

Cele mai semnificative progrese s-au înregistrat la probele de coordonare, dezvoltarea

capacităţii ritmice şi dezvoltarea rezistenţei generale a organismului.

Probele pe care considerăm că trebuie să le menţinem în continuare pentru testarea

capacităţii motrice generale a studenţilor la această disciplină sunt: lungime de pe loc,

53
rezistenţă generală (testul Cooper), alergare de viteză, probele de coordonare, echilibru,
mobilitate şi ritm şi o probă de forţă a musculaturii abdominale.

Bibliografie
Tudor, V., Mãsurare şi evaluare în educaţie fizicã şi sport, Editura Alpha, Bucureşti, 2005.

Saulea, D., 2005, Relaţia „dans sportiv – capacităţile coordinative” în învăţământul

universitar de neprofil, teză de doctorat, Bucureşti
Teste EUROFIT de aptitudini fizice

54
 FOTBAL

Asistent univ. drd. Bogdan Gozu

Cuvinte cheie: fotbal, factori educaţionali, evaluare obiectivă, interpretare

Introdudere
Evaluarea este un element fundamental în orice activitate umanã cu obiective bine
precizate şi o componentã stabilã a oricãrui proces instructiv-educativ.
Existã mai multe sensuri ale evaluãrii. În dicţionare (Dicţionarul explicativ al limbii
române, Dicţionarul de neologisme, Dicţionarul enciclopedic, Dicţionarul de sociologie etc.)
şi în alte surse bibliografice de specialitate se face prezentarea şi analiza acestor sensuri.
Sintetizând, se poate afirma cã “ a evalua înseamnã a determina sau a stabili valoarea unui
obiect, unei instituţii, unui fenomen sau proces etc.”. Interesante par şi urmãtoarele idei
despre evaluare, cuprinse în una din sursele bibliografice:

 sensul termenului de evaluare cuprinde diferite conotaţii în funcţie de

realitãţile la care se referã: evaluarea sistemului, evaluarea aşezãmântului de
învãţãmânt, evaluarea programelor, evaluarea profesorilor şi a altor factori
educaţionali, evaluarea subiecţilor;
 estimarea şi evaluarea sunt acte de valorificare ce intervin în toate activitãţile
umane, mai ales bilaterale;
 omul fiinţeazã sub semnul mãsurii şi al comparaţiei cu alţii şi cu sinele sãu.
Evaluarea, în viziune ciberneticã, reprezintã un act prin care se realizeazã ameliorarea
permanentã a fenomenului sau procesului ca atare, punctul de plecare în autoreglarea acestuia.
Ea se constituie, în ultimã instanţã, într-o condiţie de desfãşurare a fenomenului sau
procesului respectiv, cu repercusiuni privind schimbarea obiectivelor şi strategiilor folosite.
Evaluarea nu trebuie conceputã doar ca un control al “cunoştinţelor” (noţiuni, deprinderi,
priceperi etc.) sau ca mijloc de mãsurare obiectivã, ci şi ca o cale de perfecţionare a
procesului instructiv-educativ, care presupune o strategie globalã şi strategii parţiale în
consonanţã.

Popham, Glaser şi Seriven (1972) propun trei criterii de evaluare prin raportarea la:

 o normã exprimatã în cerinţele programei, punând în evidenţã calitatea

activitãţii care a dus la rezultatele constatate;
 nivelul general atins de populaţia supusã evaluãrii, ceea ce relevã mai ales
eficienţa activitãţii;
 posibilitãţile fiecãrui subiect, realizându-se o evaluare a progresului.
Însã majoritatea specialiştilor considerã cã obiectivele activitãţii evaluate reprezintã
cele mai practice şi loiale criterii ale evaluãrii rezultatelor respective.
Obiectivele sunt o condiţie sine qua non a evaluãrii rezultatelor obţinute într-o anumitã
activitate. Orice evaluare se doreşte a fi obiectivã şi uniformã, în sensul cã aprecierile emise
de fiecare persoanã asupra unor rezultate asemãnãtoare trebuie sã fie cât mai apropiate
posibil. Stabilirea unor criterii de apreciere, a unor norme de referinţã, precum şi
standardizarea condiţiilor de evaluare, pot sã anuleze sau cel puţin sã atenueze diferenţele
dintre aprecieri fãcute de diverse persoane. Deci, existenţa unor obiective cât mai precis
determinate conferã un grad sporit de exactitate aprecierilor fãcute.

55
 Evaluarea realizatã în afara obiectivelor are, de regulã, un caracter “global”, acesta
aflându-se la originea variaţiilor aprecierii fãcute de mai multe persoane.

Rezultatele evaluãrii stau la baza dirijãrii şi optimizãrii activitãţii evaluate. În procesul

de învãţãmânt, ea genereazã informaţii cu funcţii de autoreglare pentru creşterea eficienţei.
Actul evaluãrii asigurã conexiunea inversã pentru sistemul respectiv.

Domeniul de referinţă
În scopul conceperii şi aplicãrii adecvate a evaluãrii în activitãţile de tip instructiv-
educativ, ar trebui sã se ţinã seama de unele mutaţii de accent care au apãrut în ultimul timp
şi care au drept consecinţã o redimensionare şi o regândire a strategiilor evaluative. Dintre
aceste mutaţii amintim:

 extinderea acţiunii de evaluare de la verificarea şi aprecierea rezultatelor –

obiectivul tradiţional- la evaluarea procesului, a strategiei care a condus la
rezultatele respective;
 diversificarea tehnicilor de evaluare şi creşterea gradului de adecvare a
acestora la situaţii didactice concrete;
 necesitatea întãririi şi sancţionãrii rezultatelor evaluãrii, cât mai operativ, adicã
scurtarea feed-back-ului, a drumului de la diagnosticare la ameliorare;
 centrarea evaluãrii asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţã
a celor negative;
 transformarea subiectului într-un partener autentic al conducãtorului procesului
instructiv-educativ şi pe problema evaluãrii (prin autoevaluare, interevaluare şi
evaluare controlatã ).
În momentul de faţã, sistemul de evaluare specific învãţãmântului superior de neprofil
şi aplicat de cadrele didactice ale Departamentului de Educaţie Fizicã şi Sport din
Universitatea Bucureşti, este constituit din urmãtoarele probe:

 vitezã de deplasare: alergare de vitezã – 50m;

 forţã explozivã la nivelul membrelor inferioare: sãritura în lungime de pe loc;
 forţa membrelor superioare: flotãri în braţe (numãr de repetãri);
 forţa musculaturii abdominale: numãr de repetãri în 30″;
 forţa musculaturii spatelui: numãr de repetãri în 30″;
 mobilitate: aplecarea trunchiului înainte;
 rezistenţã: alergarea de duratã 12’.
Propunerile de îmbunãtãţire a actualului sistem de evaluare s-au nãscut din necesitatea
unei mai bune adecvãri a conţinutului acestuia la specificul disciplinei fotbal, disciplinã al
cãrei titular sunt în cadrul Departamentului de Educaţie Fizicã şi Sport din Universitatea
Bucureşti.

În aceste condiţii, consider cã din structura noului sistem de evaluare propus ar putea
face parte urmãtoarele probe şi teste:
 vitezã de deplasare-agilitate (include acurateţea şi viteza schimbãrii de direcţie
pe timpul mişcãrii; aceasta se mãsoarã cu ajutorul unor probe în care
executantul trece rapid prin diferite poziţii, urmate de pãşiri prin diverse spaţii
marcate, prin deplasãri de diferite tipuri executate contratimp: navetã 10 × 5m;
 forţã explozivã la nivelul membrelor inferioare: sãritura în lungime de pe loc;
 forţã explozivã la nivelul membrelor superioare: aruncarea mingii medicinale
de 2kg, cu douã mâini de deasupra capului;

56
  forţa musculaturii abdominale: numãr de repetãri în 30″;
 Puterea maximã aerobã: testul Cooper – test de alergare timp de 12 minute
Scop: estimarea VO2 max. în funcţie de performanţa realizatã în alergare timp
de 12 minute pe teren plat.

Descrierea testului: O pistã de 200, 300 sau 400m etalonatã din 50 în 50m.
Subiectul este în prealabil pregãtit sã menţinã o vitezã care sã-i permitã
parcurgerea unei distanţe cât mai mari în 12 minute. Pentru reglarea vitezei,
distanţa parcursã este indicatã la 30s în timpul primelor patru minute, apoi din
minut în minut în timpul urmãtoarelor patru minute, iar în ultimele patru minute,
sportivului nu i se dã nicio indicaţie.
Plecând tot de la motivaţia principalã care a stat la baza formulãrii acestor propuneri,
consider necesar ca sistemul de evaluare propus sã cuprindã şi probe menite sã evalueze
deprinderile motrice specifice jocului de fotbal. În acest sens, propun spre aplicare
urmãtoarele probe:

 Proba complexã
Descrierea probei: jucãtorul şi mingea sunt la 1m în continuarea liniei formate
de cele 5 jaloane aşezate din 3 în 3m faţã de suprafaţa de pedeapsã. La semnal,
jucãtorul conduce mingea printre jaloane, trage la poartã imediat dupã
depãşirea ultimului jalon, şi revine în vitezã la locul de plecare de unde reia
execuţia.
În cadrul acestei probe se va urmãri:

 parcurgerea corectã a traseului;

 corectitudinea conducerii mingii printre jaloane, fãrã acroşarea şi destabilizarea
acestora;
 viteza de parcurgere a traseului;
 finalizarea (mingea trebuie trimisã pe spaţiul porţii şi trebuie sã depãşeascã
linia porţii).
 Joc bilateral 7×7 cu demonstrarea abilitãţilor tehnico-tactice dobândite. Se va
urmãri acurateţea elementelor şi procedeelor tehnice, cu şi fãrã adversar şi
acţiunile tactice individuale şi colective în cele douã faze ale jocului (atac-
apãrare): marcaj-demarcaj, susţinerea jucãtorului cu mingea, schimbarea pãrţii
de joc. Se va acorda câte o notã de la 1 la 10 pentru fiecare jucãtor: o notã
pentru jocul în atac şi o notã pentru jocul în apãrare.

Metodologia de aplicare a sistemului:

Conţinutul sistemului de evaluare propus va fi aplicat de douã ori pe parcursul
unui an universitar, şi anume la sfârşitul celor douã semestre, în acest fel putându-se urmãri şi
progresul realizat de fiecare student în parte.
Deoarece unele probe sau teste propuse nu au fost aplicate pânã în prezent pe o
populaţie de studenţi, criteriile minime de promovabilitate nu se pot enunţa decât dupã o
prelucrare statisticã a datelor obţinute în urma aplicãrii acestora, la sfârşitul semestrului I.
Referitor la restul probelor, consider de asemenea necesarã o prelucrare statisticã a
rezultatelor înregistrate dupã primul semestru, în vederea evidenţierii gradului de valabilitate
al acestora la momentul actual.

57
 În încheiere, aş dori sã fac referire la un aspect foarte important al evaluãrii în
cadrul domeniului nostru, şi anume evaluarea atitudinilor în educaţie fizicã şi sport. Deşi
aceastã evaluare prezintã o importanţã deosebitã, mai ales în condiţiile regimului facultativ pe
care educaţia fizicã îl are în cadrul majoritãţii facultãţilor din Universitatea Bucureşti, ea nu se
regãseşte în nici un sistem de evaluare folosit pânã în prezent la noi în ţarã, realizându-se încã
într-un mod empiric.
Pe aceste considerente, mă alătur şi eu pãrerii specialiştilor din domeniu care
susţin ca evaluarea sa se realizeze şi prin aplicarea unor teste de atitudine (care se regãsesc ca
itemi în inventarele mai complexe de personalitate ori în cele speciale destinate investigãrii
atitudinii faţã de o anumitã activitate) sau a unor chestionare elaborate special pentru
determinarea atitudinilor.

58
 INTERPRETARE

Aşa cum am afirmat la începutul demersului nostru, propunerile de îmbunătăţire a

actualului sistem de evaluare s-au născut din necesitatea unei mai bune adecvări a conţinutului
acestuia la specificul fiecărei discipline din cadrul D.E.F.S., în cazul de faţă fotbalul.
Din multitudinea de probe propuse, în anul universitar 2007-2008, studenţii care au
optat pentru practicarea disciplinei fotbal, au fost testaţi folosindu-se următoarele probe şi
teste:

 Viteză de deplasare-agilitate: navetă 10x5m;

 Forţă explozivă la nivelul membrelor inferioare: săritura în lungime de pe loc;
 Forţă explozivă la nivelul membrelor superioare: aruncarea mingii medicinale
de 2kg, cu două mâini de deasupra capului;
 Forţa musculaturii abdominale: din culcat dorsal, mâinile la ceafă, ridicarea
trunchiului la verticală şi revenirea în culcat – număr de repetări în 30s;
 Rezistenţă – testul Cooper;
 Proba complexă – traseu fotbal;
Pe lângă aceste probe şi teste, studenţii au mai primit si o notă de la 1 la 10 pentru
prestaţia acestora în cadrul jocului bilateral 7x7.

De asemenea, trebuie specificat faptul că, faţă de propunerea iniţială, am decis

reconsiderarea probei complexe - traseu fotbal - (în sensul simplificării acesteia) pe
considerentul nivelului scăzut de pregătire al studenţilor constatat la începutul anului
universitar.

Rezultatele înregistrate după aplicarea celor două testări, prin raportare la media
aritmetică, evidenţiază faptul că la toate probele s-a înregistrat un progres, rata acestuia fiind
însă destul de mică.

Valorile coeficientului de variabilitate (cu ajutorul căruia se urmăreşte aprecierea

nivelului de omogenitate înregistrat în cadrul unui grup la probe diferite sau la indicatori
antropometrici ori la anumiţi parametrii fiziologici sau biochimici) fac posibilă următoarea
interpretare a datelor înregistrate la cele 6 probe, în urma celor două testări (iniţială şi finală):
Abdomen:

 T.I. – Cv=18,98%: omogenitate moderată;

 T.F. – Cv=15,30%: omogenitate moderată;
Săritura în lungime de pe loc:

 T.I. – Cv=8,35%: omogenitate foarte mare;

 T.F. – Cv=7,33%: omogenitate foarte mare;
Navetă:

 T.I. – Cv=9,37%: omogenitate foarte mare;

 T.F. – Cv=9,03%: omogenitate foarte mare;

59
 Rezistenţă:

 T.I. – Cv=25,85%: omogenitate mică;

 T.F. – Cv=24,45%: omogenitate moderată;
Aruncarea mingii medicinale:

 T.I. – Cv=15,85%: omogenitate moderată;

 T.F. – Cv=14,90%: omogenitate foarte mare;
Proba complexă (traseu fotbal):

 T.I. – Cv=30,45%: omogenitate mică;

 T.F. – Cv=31,54%: omogenitate mică.
Omogenitatea mică înregistrată la testarea iniţială pentru rezistenţă, precum şi la cele
două testări din cadrul probei complexe fată de celelalte probe, poate fi explicată prin faptul
că primele reprezintă o situaţie nouă pentru studenţi, în timp ce restul au mai fost parcurse, fie
în cadrul gimnaziului sau liceului, fie în anul I de studii (pentru studenţii din anul II, III sau
IV).

De asemenea, considerăm că printre factorii responsabili de valorile mari ale

coeficientului de variabilitate la probele mai sus menţionate, mai pot fi enumeraţi:

 timpul relativ scurt dintre cele două testări (iniţială şi finală);

 nivelul diferit de însuşire a deprinderilor specifice jocului de fotbal.

Bibliografie:

1. Bota, C., Ergofiziologie, Editura Globus, Bucureşti, 2000.

2. Cârstea, Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura An-Da,
Bucureşti, 2000.
3. Dragnea, A., Mãsurare şi evaluare în educaţie fizicã şi sport, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1984.
4. Rãdulescu, M., Cojocaru, V., Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Axis Mundi,
Bucureşti, 2003.
5. Tudor, V., Mãsurare şi evaluare în educaţie fizicã şi sport, Editura Alpha,
Bucureşti, 2005.

60
 GIMNASTICA AEROBICĂ

Conf. univ. dr. Mihaela Ganciu

Conf. univ. dr. Alina Stoica

Cuvinte cheie: gimnastica aerobică, exerciţiu, calităţi motrice, teste şi probe, evaluare

Introducere
Creşterea calităţii învăţământului nu mai este un simplu slogan.
Necesitatea reformării lui, la toate nivelele apare azi ca un obiectiv strategic naţional.

Gimnastica este una din disciplinele fundamentale ale planului de învăţământ.

Prezenţa ei, cu un număr apreciat de ore este justificată printr-o pondere
corespunzătoare a mijloacelor sale în programele de educaţie fizică.
Obiectivele generale trebuie astfel formulate şi urmărite încât să contribuie la formarea
unor atitudini, aptitudini şi capacităţi care să întregească profilul profesional al viitorului
absolvent.

Componentă a sistemului de exerciţii aerobice este în fond o gimnastică de întreţinere

care urmăreşte menţinerea sănătăţii, corectarea liniei morfologice a corpului, o ţinută corectă,
dar şi dezvoltarea calităţilor motrice şi a capacităţii de efort a organismului prin utilizarea
exerciţiilor în regim preponderent aerob.
Ca formă exerciţiile utilizate reliefează imaginea unei mişcări expresive, estetice,
armonioase, care în unele momente ale programului se apropie de caracteristicile dansului.

Problematica abordată
Evaluarea – ca operaţiune didactică, cu caracter permanent în procesul de instruire şi în
competiţii prin care se apreciază indicatorii de cantitate, calitate şi eficienţă.

Evaluarea didactică exprimă capacitatea profesională a antrenorului de a asigura

calitatea şi eficienţa procesului de instruire (I. Bota şi Calibaba e.d. 1998).

Evaluarea în gimnastica aerobică evidenţiază eficienţa procesului instructiv-educativ.

Aceasta presupune o evaluarea următoarelor aspecte:
– gradul de realizare a obiectivelor;
– eficienţa programelor folosite:
– structurile şi formele de organizare;
– eficienţa activităţii studentului, iar prin aceasta indirect a activităţii profesorului.
Evaluarea în gimnastica aerobică nu trebuie să fie concepută şi realizată numai prin
măsurarea şi aprecierea rezultatelor obţinute de studente în procesul de instruire, ci trebuie să
se ia în calcul atât aspectele morfologice, fiziologice şi psihologice care au determinat
obţinerea rezultatelor respective, cât şi implicaţiile lor sociale.

61
 Evaluarea are rolul de a orienta acţiunea de predare, de a îndruma şi stimula activitatea
de învăţare, făcându-le pe amândouă mai eficiente.

 Scopul cercetării este optimizarea metodologiei sistemului de evaluare prin

promovarea unor metode mai eficiente care oferă informaţii cu privire la nivelul
performanţelor şi progresul realizat, dar şi aspectele morfo-fiziologice şi psihologice care au
determinat obţinerea rezultatelor respective, cât şi implicaţiile sociale.

Metodologia de aplicare

Scopul activităţii de evaluare la gimnastica aerobică este de a afla în ce măsură s-au

realizat obiectivele şi mai ales ameliorările ce trebuie aduse pentru îndeplinirea lor, în direcţia
stabilirii unor mijloace specifice pentru creşterea performanţelor.

Măsurarea şi evaluarea joacă un rol major în procesul instructiv educativ, ea fiind o

pârghie de apreciere a obiectivelor de ameliorare continuă a sistemului şi de îmbunătăţire a
metodicii instruirii.

Bateria de teste EUROFIT , aparţinând Consiliului Europei este importantă datorită

tendinţei de integrare a României la standardele U.E. Pe lângă măsurarea potenţialului bio-
motric al studenţilor din România există posibilitatea de comparare a acestuia cu nivelul
înregistrat în alte ţări care folosesc acest sistem de evaluare.

Din acest motiv în alegerea testelor pentru capacitatea motrică am selecţionat din testele
EUROFIT pe cele care se potrivesc specificului gimnasticii aerobice.
Preconizăm ca aceste teste să se dea la începutul şi sfârşitul anului universitar pentru că
numai aşa putem să ne dăm seamă de progresul realizat.

Capacităţile şi componentele supuse evaluării

– Teste pentru evaluarea dezvoltării fizice armonioase
Evaluarea dezvoltării fizice va fi evaluată prin măsurători antropometrice. Sunt
alese acele măsurători care au o stabilitatea mai mare.

Se vor efectua următoarele măsurători antropometrice:

1. înălţimea
2. greutatea corporală
3. perimetrul toracic (în repaus – ivspi) rotire forţată şi expiraţie forţată
4. perimetrul abdominal
5. „ şoldului
6. „ coapsei
Valorile recoltate prin măsurători antropometrice se valorifică superior atunci când
sunt incluse în diferite formule ce vizează evaluarea fenomenelor de dezvoltare a
corpului. În acest fel sunt posibile comparaţiile între subiecţi, având la bază criterii
obiective.

Indicii pe care-i vom folosi se bazează pe corelarea a două sau mai multe valori
morfologice.

1. – Indicele LORENTZ (I L)

62
 T  150
I L  T  100  în care T = talia în cm
2

Prin acest indice se apreciază greutatea ideală

Un alt indice prin care apreciem raportul între talie şi greutate este
2. – Indicele de masă corporală (IMC)

G
IMC  în cm
I2
Dacă se obţine un indice a cărui valoare este 25 sau mai mic = greutate acceptabilă

Între 25-30 = suprageutate

Peste 30 = obezitate
3. – Indicele de adipozitate.

Prin acest indice se poate cunoaşte compoziţia corporală, cât la sută reprezintă
grăsime şi cât la sută masă musculară.

Se măsoară înălţimea şi perimetrul şoldului, după care pe normogramă se uneşte

printr-o linie cifra corespunzătoare perimetrului şoldului cu cea a înălţimii. Acolo
unde această linie intersectează segmentul de dreaptă din mijloc se citeşte
procentul de grăsime corporală. (Normograma lui Fanks sittawley 1989). Valorile
se interpretează astfel:

Sub 12% – adipozitate foarte scăzută

12-15% „ scăzută

15-25% „ optimă

25-30% „ moderat crescută

Peste 35% „ foarte crescută

Calităţile motrice constituie factori fundamentali în jurul cărora pivotează întreg

procesul instructiv-educativ din domeniul educaţiei fizice şi sportului.

Testele pentru evaluarea calităţilor motrice, pe care le-am ales se potrivesc cel mai bine
scopului propus şi permit aprecierea longitudinală pentru a evalua eficienţa metodelor şi a
mijloacelor care au constituit conţinutul procesului instructiv-educativ.

Probele sunt şi mijloace de pregătire, care se adresează cu precădere forţei, mobilităţii

coordonării, calităţi motrice perfectibile la vârsta adultă.

Structura probelor prin accesibilitatea şi utilizarea lor stimulează în mare măsură

practicarea exerciţiilor fizice indiferent ale nivelului de pregătire.
Pentru capacitatea motrică am propus următoarele teste:

– Teste pentru măsurarea forţei braţelor:

63
 flotări din culcat înainte

Se măsoară numărul de repetări

Criteriul minim de evaluare: 8

– Teste pentru măsurarea forţei explozive a membrelor inferioare: (test EUROFIT)

săritura în lungime de pe loc
Se măsoară distanţa în cm.

Criteriul minim de evaluare: 160

– Teste pentru forţa abdominală:

Din poziţia culcat dorsal cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol şi mâinile la ceafă –
ridicarea trunchiului la verticală şi revenire în culcat.
Se măsoară numărul de ridicări în 30 de secunde.

Criteriul minimal de evaluare: 20

– Teste pentru forţa spatelui:

Din poziţia culcat facial cu mâinile la ceafă şi cu fixarea gleznelor: ridicarea

trunchiului în extensie şi revenire.
Se măsoară numărul de ridicări în 30 secunde.

Criteriul minimal de evaluare: 20

Pentru testarea vitezei:

 Testarea vitezei de deplasare

„Naveta” 10 x 5 m (test Eurofit)

La semnul executantul se deplasează cu viteza maximă până la cealaltă linie pe care o

depăşeşte cu ambele tălpi, frânează, se întoarce şi revine la linia de plecare; se execută 10
deplasări.

Se înregistrează timpul realizat.

Criteriul minim de evaluare 12 sec.

 Testarea vitezei de repetiţie

„Atinge plăcile” (test Eurofit)

Stând în faţa mesei cu picioarele uşor depărtate. Se pune o mână în centrul plăcii trasate
într-un dreptunghi (10 x 20 cm). Cu cealaltă mână, la semnul, se efectuează, cât mai rapid o
mişcare du-te-vino între cele două plăci, trecând-o peste mâna pusă în mijloc. Se efectuează
25 de cicluri cu mâna.
Se înregistrează timpul.

Criteriul minimal de evaluare.

64
  Testarea vitezei de execuţie în regim de coordonare: Testul lui BURPELE.

Se compune din 4 timpi, dar se execută continuu, fără pauză, 20 secunde.

Din stând – trecere în ghemuit cu sprijin – aruncarea picioarelor înapoi şi trecere în
culcat înainte cu sprijin pe palme – revenire în ghemuit cu sprijin pe palme – revenire în
stând.
Se înregistrează numărul de repetări.

Criteriul minimal de promovabilitate.

 Testarea echilibrului static prin testul Flamingo (Test EUROFIT)

Stând pe un picior iau piciorul liber îndoit la spate cu mâna prindem glezna pe partea
îngustă a băncii de gimnastică.
Exerciţiul durează 60 secunde.

Se înregistrează numărul de restabiliri.

Criteriul minim de promovabilitate 5
Testarea echilibrului dinamic

Mers pe banca de gimnastică cu partea subţire în sus – întoarcere 180° şi revenire.

Se cronometrează timpul parcurs.

Criteriul minimal de promovabilitate 25 sec.

 Testarea coordonării generale se face prin testul MATORIN.

Din stând efectuarea unei sărituri cât mai înalte, pe loc, cu rotaţie în jurul axei
longitudinale a corpului se măsoară în grade numărul de rotaţii efectuate.
Drag de apreciere 180°–270° suficient

271°–360° bine
peste 360° – foarte bine

Criteriul minimal de promovabilitate: 180

 Testarea coordonării segmentare:

Sărituri pe loc cu mişcări sincronizate ale braţului şi piciorului opus timp de 1 minut.

Evaluarea se realizează prin puncte fiecare greşeală se penalizează cu un punct.

Criteriul minimal de promovare: 5

 Testarea rezistenţei prin Harvard Step Test

Păşirea pe o scăriţă de 50 cm timp de 5 min. cadenţă de 30 paşi/min.

65
 La finele celor 5 min frecvenţa cardiacă se numără de la 1 min la 1 min şi 30 secunde,
imediat după încetarea efortului, conform cu următoarea formulă:

I. Harvard = durata lucrului în s x 100 (variante scurtă) 5,5 (fc)

S-au elaborat următoarele standarde sub 50 slab.

50–80 mijlociu
Peste 80 bun.

Criteriul minimal de promovabilitate: 55

 Testarea mobilităţii coxo-femurale (Test EUROFIT)

Din poziţia stând pe bancă, îndoirea trunchiului înainte (genunchi întinşi, călcâiele
lipite). Rigla va fi plasată la cifra „0” la marginea băncii, în dreptul picioarelor.
Subiectul va căuta să depăşească cât mai mult cu vârful degetelor linia băncii, alunecând
pe riglă în jos. Se măsoară cu „minus” nr. centimetrilor de la vârful degetelor la marginea băncii
şi cu „plus”, nr. centimetrilor de la marginea băncii în jos.
Criteriul minimal de promovare: „0”

Metode de evaluare a nivelului de însuşire a deprinderilor motrice specifice gimnasticii

aerobice.
Teste pentru ritmicitate şi muzicalitate.

Se folosesc următoarele probe:

1. mers pe ritm;
2. sesizarea şi redarea unor ritmuri simple şi compuse prin bătăi din palme.

Aprecierea ritmicităţii se face cu calificativ.

 Pentru verificarea aptitudinii tehnice (tehnica corporală).

1. Paşi specifici - aerobici
Se execută o succesiune de paşi diferiţi: paşi succesivi, paşi adăugaţi, paşi încrucişaţi,
paşi în „V”.

Se pot alterna variantele de deplasare cu alte mişcări: sărituri de pe loc sau din
deplasare, în mişcări la nivelul braţelor. Tempoul va fi moderat.

Acompaniamentul muzical utilizat: măsura 2/4.

Paşii se execută în mod elastic

– fără desprindere de pe sol „Law Impact Aerobic”

– cu desprindere de pe sol „High Impact Aerobic”

66
 Exemplu:

Combinaţii cu paşi variaţi

P.I.: stând, cu mâinile pe şolduri; măsura muzicală 2/4, tempo moderat

Structura 1
T1-2 pas adăugat înainte începând cu piciorul drept;

T3-4 idem M1;

T5-8 idem MI-II, dar pas adăugat înapoi, începând cu piciorul stâng;
Structura 2

T1-2 pas adăugat lateral spre dreapta, începând cu piciorul drept;

T3-4 idem MV;

T5-8 idem MV-VI, dar pas adăugat spre stânga, începând cu piciorul stâng;

Structura 3

T1,2,3 3 paşi succesivi înainte începând cu piciorul drept;

T4 apropierea piciorului stâng, cu vârful sprijinit pe sol;

T5-6 pas adăugat lateral stânga, începând cu piciorul stâng;

T7-8 idem MIII, dar spre dreapta;

Structura 4

T1,2,3 3 paşi succesivi înapoi, începând cu piciorul stâng;

T4 apropierea piciorului drept, cu vârful sprijinit pe sol;

T5-6 pas adăugat lateral dreapta, începând cu piciorul drept;

Structura 5

T1-4 paşi încrucişaţi cu deplasare spre dreapta; T1 – pas lateral cu dreptul, T2 – pas
încrucişat înapoi cu stângul, T3 – pas lateral cu dreptul, T4 – apropierea
piciorului stâng / sprijinit pe vârf);
T5 ducerea piciorului stâng lateral întins, sprijinit cu vârful pe sol;

T6 revenirea piciorului stâng în poziţia anterioară;

T7-8 idem MIII;

T1-8 idem MI-IV, dar cu deplasare spre stânga, începând cu piciorul stâng.
Structura 6

T1-4 paşi în V începând cu piciorul drept, înainte oblic dreapta; pe T4 piciorului

stâng preia greutatea corpului;

67
 T5-8 paşi în V începând cu piciorul drept înainte oblic dreapta; pe T8 greutatea
corpului rămâne pe piciorului drept, stângul uşor îndoit, cu vârful sprijinit pe
sol;
T1-8 idem MIII;

T1-8 idem MI-IV, dar se începe pasul în V cu piciorul stâng înainte oblic stânga şi
apoi spre înapoi.
* Se repetă de 2 x (4x). Combinaţia se repetă de 4x8, 6x8, sau 8x8t.

În încheiere considerăm că modernizarea şi perfecţionarea sistemului de evaluare la cote

calitativ superioare, va conduce la realizarea finalităţilor educaţiei fizice şi a calităţii
procesului de învăţământ.

Concluzii
Având în vedere importanţa majoră a sistemului de verificare şi apreciere ca mijloc de
stimulare şi evaluare a pregătirii fizice a elevilor, se impune selecţionarea celor mai eficiente
mijloace pentru dezvoltarea calităţilor motrice. Aceste exerciţii putând fi uşor de aplicat de
specialişti cât şi de cadre cu pregătire medie.
Mijloacele cu o corelaţie înaltă cu probele de control incluse în planurile calendaristice
ale cadrelor didactice în sisteme de acţionare împreună cu celelalte mijloace care se adresează
altor componente ale capacităţii motrice.
Mijloace ce corelează înalt cu probele de control constituie modele de acţionare ce duc
la realizarea modelului de educaţie fizică pe clase, ani de studiu şi sexe, în acelaşi timp ele
capătă valoare de algoritm în acţiunea de realizare a obiectivelor şcolare.

I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE

Capacitatea motrică Proba fizică Criteriul minimal de

promovabilitate

1. Forţa braţe Flotări 5 repetări

2. Forţa explozivă a Lungime de pe loc 150 cm

membrelor inferioare
(test Eurofit)

3. Forţă abdomen Din culcat dorsal- ridicarea 15 repetări

trunchiului la verticală timp
de 30 sec

(test Eurofit)

4. Forţă spate Din culcat facial- extensia 15 repetări

trunchiului timp de 30 sec

68
 5. Viteza de deplasare “Naveta “ 15 sec

10 x 5m(test Eurofit)

6. Viteza de execuţie în “Testul lui Burpele” 8 repetări

regim de coordonare
(ex. in 4 timpi – 20 sec)

7. Echilibrul static Testul “Flamingo” 2 dezechilibrări

(test Eurofit) 1 min

8. Echilibrul dinamic Mers pe banca de gimnastică 15 sec

dus- întoarcere 180 - revenire

9. Coordonarea “Testul Matorin” 180 grade

10. Mobilitatea Flexia trunchiului pe coapsă 20 cm

(test Eurofit)

11. Capacitatea de efort “Harvard Step Test” 55

II. EVALUAREA NIVELULUI DE INSUŞIRE A DEPRINDERILOR ŞI

PRICEPERILOR MOTRICE

Executarea pe muzică, a unei succesiuni de paşi aerobici cu diferite mişcări la nivelul

braţelor.Combinaţia de paşi aerobici cuprinde 4x8 timpi, măsura muzicală 2/4 tempo moderat.

Se evaluează corectitudinea mişcărilor din punct de vedere tehnic precum şi execuţia

pe muzică (pe ritm) a paşilor aerobici; Se acordă note (coordonarea mişcării cu
particularităţile frazei muzicale).

III. EVALUAREA CUNOŞTINTELOR TEORETICE

Exemplu:

Menţionaţi trei paşi aerobici;

Ce calitate motrică testează “ Testul Flamingo” ?

Mentionaţi trei din beneficiile practicării gimnasticii aerobice.

Care este limita maximă a frecvenţei cardiace în lecţia de gimnastică aerobică?

Ce faci cand apare durerea in timpul unui exercitiu?

69
În urma aprecierii şi verificării se acordă note sau calificative.

În stabilirea calificativului sau notei se ţine cont de:

progresul individual realizat de studente;

participarea studentelor la concursuri, întreceri şi demonstraţii;

frecvenţa şi modul de implicare în rezolvarea unor sarcini în timpul lecţiei;

70
 INTERPRETAREA DATELOR STATISTICE

Pentru interpretarea statistică a datelor obținute la măsurătorile motrice s-au folosit

următorii indicatori statistici: media aritmetică, mediana, abaterea standard și coeficientul de
variabilitate.

Agoston propune următoarea scară privind împrăştierea variabilelor recoltate în

procesul instructiv-educativ:
 Împrăştiere mică 0-15%;
 Împrăştiere moderată 15-25%;
 Împrăştiere mare până la 35%;
 Împrăştiere excesivă peste 35%.

Forţa musculaturii abdominale:

-media aritmetică a forței la testarea iniţială este de 20.550rep., iar la testarea finală de
21.47rep.

-mediana este la testarea inițială 20 și la testarea finală 21.50.

- abaterea standard este de 3.70 la testarea iniţială şi de 4.19 la testarea finală.

- coeficientul de variabilitate la prima testare este de 18.02 %, iar la testarea finală de

19.50%, ceea ce indică o omogenitate medie a grupului, gradul de împrăștiere fiind
moderat.

Forţa musculaturii spatelui:

-media aritmetică a forței la testarea iniţială este de 26.65rep., iar la testarea finală de
28rep.

-mediana este la testarea inițială este 27, iar la testarea finală 30.
- abaterea standard este de 3.77 la testarea iniţială şi de 3.73 la testarea finală,
înregistrându-se o ușoară ameliorare.

- coeficientul de variabilitate la prima testare este de 14.15 %, iar la testarea finală de

13.32%, înregistrându-se un grad mic de împrăștiere a variabilelor. Coeficientul
devariabilitate ne indică o omogenitate mare a grupului investigat.

Mobilitatea:
-media aritmetică la testarea iniţială este de 7.92cm, iar la testarea finală de 8.88cm.

-mediana este la testarea inițială de 7.00, iar la testarea finală 8.00.

- abaterea standard este de 6.33 la testarea iniţială şi de 5.73 la testarea finală.

71
 - coeficientul de variabilitate la prima testare este de 79.90 %, iar la testarea finală de
64.47%. Rezultatele prezintă o lipsă de mogenitate a grupului, gradul de împrăștiere
fiind excesiv.

Flotări:

-media aritmetică a forței la testarea iniţială este 9rep., iar la testarea finală este 12rep.

-mediana este la testarea inițială 9, iar la testarea finală 12.

- abaterea standard este de 4.92 la testarea iniţială şi de 5.69 la testarea finală,

înregistrându-se un ușor regres.
- coeficientul de variabilitate la prima testare este de 54.34%, iar la testarea finală de
47.98%. Aceste valori ne indică o lipsă de omogenitate a grupului, datorită unui grad
excesiv de împrăștiere a variabilelor.

Naveta:

-media aritmetică a vitezei de deplasare la testarea iniţială este de 20.42sec, iar la

testarea finală de 19.57sec.

-mediana este la testarea inițială de 20.10, iar la testarea finală de 19.50.

- abaterea standard este de 2.07 la testarea iniţială şi de 1.65 la testarea finală.

- coeficientul de variabilitate la prima testare este de 10.12%, iar la testarea finală de

8.43%. Coeficientul de variabilitate indică o omogenitate mare a colectivelor
înregistrate, deci un grad mic de împrăştiere a variabilelor.

Testul Burpele:

-media aritmetică la testarea iniţială este de 9.38rep., iar la testarea finală de 11.10rep.

-mediana este la testarea inițială de 9.00, iar la testarea finală de 11.

- abaterea standard este de 1.56 la testarea iniţială şi de 2.10 la testarea finală.

- coeficientul de variabilitate la prima testare este de 16.63 %, iar la testarea finală de

18.88%, valori ce arată o omogenitate medie a grupului investigat.

Testul Harvard:

- media aritmetică a rezistenței aerobe la testarea inţială este de 135.55b/min , iar la

testarea finală este de 125.4b/min.

-mediana la testarea inițială este de 136 și la cea finală este de 124.

- abaterea standard la testarea inţială este de 22.77, iar la testarea finală de 18.6,
constatându-se o ameliorare a acestui indicator.

72
 - coeficientul de variabilitate la testarea iniţială este de 0.168%, iar la testarea finală se
constată o scădere a acestui coeficient la 0.148%. Cv indică o omogenitate mare a
grupului, gradul de împrăștiere a variabilelor fiind foarte mic.

Săritura în lungime de pe loc:

- media aritmetică la testarea iniţială este de 164.7cm, iar la testarea finală de
167.32cm.

-mediana are valori la testarea inițială de 160, iar la cea finală de 165.

- abaterea standard este de 15.55 la testarea iniţială si la testarea finală de 15.77.

- coeficientul de variabilitate este același la cele două testări: 0.094%. Omogenitatea

grupuil este mare, gradul de împrăștiere a variabilelor fiind mic.

Testul Matorin:

- media aritmetica a rezistenței aerobe la testarea inţială este de 350 grade, iar la
testarea finală este de 357.62 grade.

-mediana latestarea inițială este de 360 și la cea finală tot de 360.

- abaterea standard la testarea inţială este de 34.13, iar la testarea finală de 34.87.
- coeficientul de variabilitate la testarea iniţială este de 0.098%, iar la testarea finală se
constată o scădere a acestui coeficient la 0.097%, ceea ce indică o omogenitate mare a
grupului.

CONCLUZII

 Programele de gimnastică aerobică au influențat pozitiv forța musculaturii spatelui,

cu toate că rezultatele obținute la testarea finală nu sunt semnificative față de cele de la
testarea inițială, înregistrându-se o diferență de 0.67 rep.

 Mobilitatea coloanei vertebrale și a articulației coxo-femurale s-a ameliorat, diferența

de aproape 1cm fiind semnificativă, ținând cont că această calitate motrică se dezvoltă cel mai
puțin la această vârstă.

 Forța musculaturii brațelor cunoaște o ameliorare, diferența de 3 rep. de la o testare

la alta fiind dovada acestei creșteri, datorate unor programe de gimnastică aerobică aplicate
eficient în cadrul lecțiilor de educație fizică asupra eșantionului investigat.

 Programele utilizate pentru dezvoltarea vitezei au avut efecte pozitive, dovadă fiind
ameliorarea rezultatelor la testarea finală, față de cea inițială, cu aproximativ o secundă.

 Coordonarea segmentară a studentelor aflate în studiu, investigată prin testul

Burpele, s-a îmbunătățit, programele de gimnastică aerobică contribuind pozitiv la
dezvoltarea acestei calități motrice.

73
  Programele formative specifice cu care am intervenit pentru ameliorarea rezistenţei
aerobe au indus îmbunătăţiri apreciabile la nivelul capacităţii funcţionale a sistemului cardiac
în efort la subiecţii investigaţi, dovadă fiind rezultatele obținute la testul Harvard.

 Rezultatele obţinute la săritura în lungime de pe loc s-au îmbunătăţit de la o testare

la alta, fapt ce îl putem asocia cu intervenţia noastră, în dezvoltarea forţei explozive a
membrelor inferioare, la studentele participante la lecțiile de gimnastică aerobică.

 Echilibrul și orientarea spațio-temporală au evoluat nesemnificativ de la o testare la

alta, diferența fiind doar de 7,62 grade.

 Considerăm că participarea studentelor la lecțiile de gimnastică aerobică a avut o

consecință favorabilă în dezvoltarea potențialului bio-motric al acestora, în special la nivelul
forței grupelor musculare investigate, a coordonării segmentare și a rezistenței aerobe,
respectiv a capacității de efort.

 În acest context, menționăm că sistemul probelor și testelor propuse de noi, pentru

evaluarea bio-motrică a studentelor, au fost selectate în concordanță cu specificul gimnasticii
aerobice, ramură de sport practicată de acestea în cadrul lecțiilor de educație fizică.
Rezultatele sunt elocvente și ne ajută să evaluăm condiția fizică a studentelor, prin
investigarea calităților motrice solicitate în cadrul lecțiilor de gimnastică aerobică.

Bibliografie
Dragnea A. – Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Ed. Sport Turism, Bucureşti,
1994
Sabina Macovei – Gimnastica aerobică a întreţinerii, Bucureşti, 2003

Tudor Virgil – Evaluarea şi măsurarea în cultură fizică şi sport, Bucureşti, Ed. Alpha, 2005

Teste EUROFIT.

74
 GIMNASTICA MEDICALĂ

Conf. univ. dr. MIHAELA GANCIU

Cuvinte cheie: program, recuperare, evaluare

Introducere
Pentru a veni in sprijinul studenţilor, care prezintă diferite deficienţe de creştere şi
dezvoltare fizică sau unele contraindicaţii de efort, considerăm că este necesar să se asigure
cuprinderea lor în grupe separate de gimnastică medicală.

Obiectivele lecţiei de gimnastică medicală sunt: oprirea evoluţiei, ameliorarea,

corectarea deficienţelor fizice sau a altor afecţiuni.
Activitatea corectivă desfăşurată în lecţiile de gimnastică medicală cuprinde mijloace
speciale prin care se urmăreşte înlăturarea reflexului de atitudine deficitară şi înlocuirea lui cu
un reflex corect, prin acţiunea asupra sistemului neuromuscular.

In cadrul orelor de gimnastică medicală se folosesc exerciţii libere, exerciţii cu bastoane,

mingi medicinale, biciclete, benzi elastice, exerciţii la scară fixă, exerciţii de respiraţie
controlată, exerciţii de relaxare etc.

Domeniul de referinţă
Evaluarea reprezintă primul şi ultimul act în procesul de recuperare funcţională.

Iniţial evaluarea este necesară pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat, iar
în final evaluarea apreciază rezultatele obţinute prin aplicarea programului de recuperare şi
concluzionează asupra măsurilor care se impun.

Aprecierea stării de sănătate şi a capacităţii funcţionale se realizează în etape:

1. Screeningul reprezintă primul contact cu subiectul şi se face pe baza biletului de
trimitere de la medic, a fişei medicale;
2. Observaţia globală asupra subiectului precum şi testele simple, orientative (mers,
mişcarea unui segment, poziţie, coordonare).

3. Anamneză. În această etapă se înregistrează simptomele, istoricul bolii, tratamentele

efectuate.
4. Examenul clinic special de evaluare a deficienţelor (mobilitate articulară, forţă şi
rezistenţă musculară, postură, coordonare şi echilibru, capacitate de efort.
5. Aprecierea obiectivelor programului de recuperare:
Faza a doua este alcătuirea programului de recuperare care are la bază obiectivele pe
termen scurt şi lung, durata etapelor şi momentelor de reevaluare.
Trebuie precizat că programul de recuperare se bazează mai ales pe nevoile pacientului.

Faza a treia este reprezentată de aplicarea programului de recuperare.

75
 Faza a patra, a reevaluării care este fixată de la început în program, are ca scop:

– stabilirea eficienţei programului aplicat;

– realizarea unor corecturi ale programului în funcţie de observaţiile înregistrate în
timpul execuţiei lui;
– adăugarea unor noi metode, tehnici, mijloace terapeutice.
Toată această reevaluare devine punctul de plecare pentru alcătuirea unui nou program
de recuperare care va fi implementat.

Problema găsirii celor mai bune procedee de evaluare preocupă diverşi cercetători de
peste jumătate de secol pentru că lipsa unor evaluări exacte duce la programe de recuperare
incorecte sau chiar dăunătoare.

Evaluarea poate fi globală, aceasta făcându-se fie pe scale diferite, fie pe scale unice, şi
utilizate pentru funcţiile complexe ale organismului, Exemplu „Scala FID, sau doar analitică,
adică să se adreseze unui segment. Aceasta se adresează:

– posturii şi aliniamentului;
– mobilităţii articulare;
– forţei şi rezistenţei musculare;
– contorului motor;
– toleranţei la efort.

Evaluarea posturii
Postura organismului este influenţată de teri factori:

– ereditate;
– stările patologice;
– obişnuinţă
Simetria corpului este o condiţie a normalităţi fizice. Orice dezaliniere strică simetria,
iar aceasta odată stricată la un nivel determină alte dezalinieri cu scop compensator. Astfel o
basculare de bazin cu lardozare lombară va dezalinia şi coloana dorsală cifazând-o
compensator.

Ereditatea antrenează cele mai neplăcute asimetrii. Astfel la nivelul coloanei blocurile
vertebrale hemivertebrale sau disploziile de şold cu scurtarea unui membru şi deviaţia axului
sunt cauze de deposturări care atrag severe urmări clinice.

Dezalinierile pot apărea şi în afara oricărei patologii, prin obişnuinţe proaste. În special
coloana vertebrală este supusă unor ?? de consecinţe datorită posturilor inadecvate din timpul
muncii sau în perioada de creştere în timpul şcolarităţii.

Deoarece dezalinierea se traduce şi prin disfuncţionalitate este necesar ca programele de

recuperare să aibă în vedere şi corectarea acestei dezalinieri. De aceea este necesară evaluarea
aliniamentului şi a posturii.

 Evaluarea se face prin:

– utilizarea cadrului somatranscopic.

Acest cadru cu caroiaj din sârme paralele şi perpendiculare pune în evidenţă

imperfecţiunile de aliniament.

76
 – linia gravitaţiei întregului corp.

Se apreciază prin utilizarea firului de plumb.

– Evaluarea alinierii segmentelor trebuie făcută din faţă, din lateral şi din posterior.

Din faţă se observă: umerii, braţele, pelvis, membre inferioare. Genunchi în valgum sau
varum, degetele picioarelor.
Din lateral se observă: devierea capului, scapula; se apreciază prezenţa cifazei, a spatelui
rotund, a tordazei şi citoscoliazei, abdomenul (slăbirea musculaturii, membrele inferioare: se
observă genunchi recurvatum, piciorul).

Din posterior se observă; deplasarea corpului de la firul de plumb, poziţia capului, linia
spirelor şi unghiurilor scapulare, unghiul lateral al taliei; se notează deviaţiile laterale ale
coloanei vertebrale şi ale picioarelor.

 Evaluarea mersului
Importanţa evaluării mersului este triplă. Mersul poate reprezenta exteriorizarea unor
afecţiuni. Analiza mersului reprezintă înregistrarea deficienţelor articulare, musculare sau de
coordonare de la nivelul membrelor inferioare asupra cărora se va concentra programul de
recuperare.

În al treilea rând: mersul este una din principalele metode de kinotetice în recuperarea
multor deficienţe.

Mersul asigură independenţa individului, iar un mers patologic va determina

decompensări funcţionale ale membrului inferior (articulaţia genunchiului sau şoldului) cât şi
coloanei vertebrale.
Evaluarea mersului se face printr-o testare standardizată: subiectul stă pe un scaun –se
ridică – începe să meargă (iniţierea mersului) – merge 10 m – se întoarce 180° - merge până la
scaun – se aşează.
În general mersul patologic se datorează inegalităţii membrelor inferioare, limitării
mobilităţii articulare, instabilităţii articulare, paraliziilor, durerilor.
Evaluarea mersului reprezintă practic observarea simptomatologiei unor boli. Există
câteva tipuri de mers, caracteristice unor boli: mers dureros, mers stepat, mers cu
hiperextensia trunchiului (mers legănat spre spate), mers bradikinetic (rigid, cu paşi mici
ţepeni), mers târşâit, mers dureros.
Evaluarea mersului se va realiza aşadar pe baza analizei kinematicii şi kinetoterapiei
mersului.

Parametrii mersului vor fi urmăriţi cu atenţie şi cuantificaţi.

Aceştia sunt:

– rotarea pelvisului în mers;

– înclinarea / bascularea / pelvisului se produce în sprijinul pe tot piciorul;
– flexia genunchiului apare tot în momentul de sprijin pe tot piciorul;
– mişcarea piciorului şi genunchiului aduce o amorsare a curbei sinusoidale;

77
 – deplasarea laterală a pelvisului, respectiv mişcarea pe un plan orizontal al centrului de
gravitate se face pe piciorul de sprijin.
Aşadar centrul de gravitate nu descrie o mişcare sinusoidală, doar pe verticală, ci şi una
pe orizontală (dreapta-stânga).

Elaborarea de programe de kineoterapie pentru studenţii universităţii care nu sunt apţi

pentru activităţi sportive reprezintă un prim pas în demersul reformei şi în demersul
eficientizării învăţării.

Aceste programe de kinetoterapie pot fi extinse şi în activităţi independente lucru ce va

stimula practicarea sistematică a exerciţiilor fizice. În felul acesta se vor corela activităţile
conduse de profesor cu cea a autocondusă de student.

Bibliografie
Cordun Mariana – Kinetologia medicală, Ed. Axa
Georgescu M. – Control medical şi prim ajutor, I.E.F.S. 1972

Tudor Gheorghe – Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Ed. Medicală,

Bucureşti,1999

78
 HANDBAL

Conf. univ. Aurora Leonte

Conf. univ. dr. Alina Stoica
Cuvinte cheie: handbal, probe, teste, educaţie fizică, evaluare

Introducere
Încă de la înfiinţarea catedrelor de educaţie fizică în învăţământul universitar (1951)
profesorii au fost preocupaţi de modalităţile de predare a acestei discipline. Pe parcursul
primilor doi ani de studiu, studenţii participau la lecţii organizate pe discipline sportive.
Majoritatea studenţilor optau pentru practicarea sportului pe care il invăţaseră anterior (in
liceu), dar erau şi amatori de a invăţa un sport nou. De la început a existat preocuparea pentru
alcătuirea unor programe analitice adaptate la posibilităţile studenţilor incepători sau avansaţi,
ţinând cont şi de baza materiala existentă.

Numărul studenţilor Universităţii din Bucureşti, care au parcticipat la jocul de handbal

în orele de educaţie fizică a fost mai mare în perioada 1959 – 1983, pentru ca începand de la
aceasta dată, doritorii să fie din ce în ce mai puţini. Probabil că în liceu, adolescentul nu mai
este atras de acest sport, sau nu sunt condiţii pentru practicarea handbalului.

Domeniul de referinţă
Handbalul se desfăşoară în cea mai mare parte a timpului de joc, în mişcare, în
alergare, uneori în cea mai mare viteză ceea ce pretinde din partea subiecţilor să depună
eforturi fizice mari şi să participe cu un mare angajament psihic la joc. „Acest joc sportiv
practicat metodic de către studenţi, contribuie prin efectele efortului fizic şi psihic la
întărirea sănătăţii şi dezvoltarea multilaterală a capacităţilor fizice şi intelectuale,
morale şi volitive ale viitorului specialist” (I. Kunst Ghermănescu, 1994). Lecţiile
desfărşurate sub conducerea profesorului specialist cuprind mijloace şi metode pentru
îmbunătăţirea permanentă a calităţilor motrice(viteza, forta, rezistenta insemanare, cat si
insusirea si imbunatatirea tehnici si tacticii de baza).

Trebuie să ţinem cont în întreg procesul didactic de faptul că studentul se prezintă o

data pe săptămână la o lecţie, în cadrul programului săptămânal de studiu în facultate.

Ca în orice activitate, şi în lecţiile pe discipline sportive (in cazul nostru handbalul)

urmărim să creştem motricicitatea subiectilor. Pentru a putea analiza creşterile la cele două
mari capitole:a)motricitatea şi b) pregătirea tehnico-tactică a handbalistului student în anul I şi
II, trebuie să ţinem cont de rezultatelele înregistrate la probele de control.
1. Evaluarea - acţiunea de a evalua şi rezultatul ei, socoteală, calcul, aprecieri,
pretuire) D.E.X.

În Universitatea Bucureşti (18 facultăţi) studentul participă la o lecţie de

handbal săptămânal (în regim obligatoriu sau facultativ) iar la finele anului universitar obţine
o notă sau un calificativ. „Evaluarea în domeniul la care ne referim presupune existenţa unui
sistem de concepţii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor din cadrul
procesului instructiv educativ şi a activităţii competiţionale. În funcţie de unghiul din care este
privită activitatea de instruire şi educare în domeniul educaţiei fizice şi sportului (pedagogic,

79
psihologic, biologic, politic, economic, etc.) aceasta este apreciată dupa eficienţa sa ca proces
formativ” (A. Dragnea – „Măsurarea si evaluarea in educatie fizica si sport” Ed. Sport –
Turism Buc. 1984, pg. 10) Prof. A Dragnea în lucrarea sa menţionează prin ce se defineşte
acţiunea de evaluare şi stabileşte elementele următoare:

 Necesitatea stabilirii formelor de evaluare(eventual şi în etape intermediare) care ne

asigură că vom realiza obiectivele finale (in cazul nostru pregătirea motrică şi tehnico-
tactică a handbalistului student)
 Alegerea unor procedee de evaluare generale şi speciale (pentru handbal in speţă)
 Modalităţile şi procedeele de evaluare să fie adaptate perioadei în care se află în
dezvoltarea ei educaţia fizică sau sportul pentru care facem aceste operaţiuni
(modernizarea predării şi aducerea ei în actualitate în functie de dezvoltarea jocului)
Au fost perioade în care studenţii erau notaţi şi în urma trecerii chiar a unor
norme de control. Treptat, s-a trecut la evaluarea pe baza probelor de control generale şi
speciale pe disciplinei sportive.
Ne aflăm într-un moment în care considerăm că trebuie să schimbam ceva în această evaluare.
Fiecare dintre noi având o experienţă în acest domeniu, am putut constata ce trebuie
îmbunătăţit sau corectat.
 Pentru a face o evaluare fidelă a realitaţii, noi măsurăm indicii care ne
interesează privind anumite calităti motrice la un moment dat precum şi
măsurători privind pregătirea tehnico-tactică a handbalistului. În lucrarea de faţă
ne propunem teste pentru aprecierea calităţilor motrice şi a pregătirii tehnico-
tactice a handabiliştilor studenţi.

 Cred că este nevoie de un studiu amănunţit în urma căruia să putem stabili probe
de control generale (fizice) pe care să le dea toţi studenţii şi probe specifice
fiecărei discipline sportive in parte. Anul 2007-2008 va constitui un an de
experiment pentru ca apoi să putem alege şi aplica elementele cele mai adecvate
unei noi evaluări pentru studenţii care au optat pentru disciplina handbal.

Observaţii asupra probelor de control actuale

Pe baza acestora se finalizează procesul instructiv educativ desfăşurat în lecţiile de educaţie

fizică cu studentii Universităţii. Suntem in posesia rezultatelor acestor probe care constituie
aprecierea finală după desfăşurarea celor 28 de lecţii de educaţie fizică – anual. Deşi există în
unele lucrări ale colegilor anumite referiri mă voi axa numai pe ceea ce am constatat la lecţiile
pe care le conduc.

Mă voi referi pe rând la fiecare din aceste probe:

a) Probe de alergare pe 50 m plat – este testarea vitezei de deplasare, nu este deloc
accesibilă unui număr mare de studente şi studenţi. Pentru unele executante constituie
o probă foarte grea. Bagajul motric cu care vin studenţii din liceu este foarte redus.
Unii din executanţi în luna mai (când se dă proba), deci după 28 de lecţii nu posedă
tehnica de alergare (care se predă în gimnaziu). Lecţiile de educaţie fizică din
Universitate (de aerobic, culturism, dans, tenis de masă, tenis de câmp, volei, baschet,
handbal, karate, badminton şi autoapărare) se desfăşoară pe parcursul întregului an în

80
 săli (unele improprii). Ca atare pregătirea atletică este diminuată la unele discipline
sau lipseşte cu desăvârşire. Deşi sunt adepta necesităţii intăririi pregătirii fizice
generale (deci, şi a vitezei) chiar şi la studenţi mă văd obligată să accept că, deşi
necesară, această probă cred că va trebui regândită pentru etapele care vor urma.

b) Proba de alergare 12’ – o consider necesară pentru orice tânăr student sănătos care
la vârsta de 18-20 de ani poate să-şi probeze nivelul posibilitătilor fizice. Pentru noi,
profesorii, reprezintă şi o bună ocazie de a observa atitudinea studentului în faţa unei
probe de rezistenţă. La această probă se evidenţiază cei cu calităţi moral-volitive
deosebite pe care-i cunoaştem cu această ocazie.

c) Testarea fortei musculaturii abdominale in 30’’ din culcat dorsal cu călcâiele fixe,
ridicarea trunchiului la verticală cu mâinile la ceafă – este un test foarte bun care
ne reliefează capacitatea fizică la nivelul abdomenului. Rezultatele înregistrate se
eşaloneaza pe o plaja foarte mare (de la 11 executii la 23 la fete iar la băieţi de la 13 la
28). Corectitudinea mişcării nu este totdeauna aceeaşi. În etapa în care ne aflam poate
n-ar fi gresit să experimentăm şi altă probă.

d) Săritura în lungime de pe loc – o consider foarte bună pentru testarea forţei şi a

detentei executanţilor. Pentru evaluarea pregătirii studenţilor din grupele de handbal o
consider foarte utilă. Aceasta este o probă folosită şi în eşaloanele superioare
handbalistice (loturi naţionale, reprezentative).

e) Pentru testarea mobilităţii (pentru fete) – ne putem gândi la o probă mai

obiectivă (pe banca de gimnastică, aplecarea trunchiului cu genunchii întinşi, palmele
depăşesc marginea băncii. Vom măsura în cm la fiecare, la cât se cifrează depăşirea
bancii cu palmele.

f) Flotările – proba de control a băieţilor cred că o putem include în viitor ca fiind o

probă de control clasică pentru testarea forţei.

A trecut o bună perioadă de timp în care notarea studenţilor la orele de educatie fizică s-a
făcut în urma trecerii acestor probe. S-au efectutat lucrări individuale sau colective în care s-
au analizat rezultatelele şi creşterile eventuale înregistrate. În afara trecerii acestor probe,
studenţii trebuiau să îndeplinească şi alte cerinţe care nu fac obiectul lucrării de faţă.

3. Caracteristicile jocului de handbal

Handbalul, după spusele unora este atletism cu mingea, alergarea, săritura şi

aruncarea sunt cele trei mari componente acestui frumos joc sportiv. Handbalul, deşi este
antrenant, spectaculos, îţi dă mari satisfacţii după ce-l înveţi (golul), nu este practicat decât de
cei care aleargă şi sar cu uşurinţă. Efortul la o lecţie de handbal este mare, şi nu este acceptat
de cei care n-au fost obişnuiţi cu alergarea. Specialiştii recomandă practicarea acestui sport
încă de la vârsta de 10 ani, când copilul foloseşte alergarea în jocurile zilnice. Fetele care au
practicat handbalul la şcoală înainte de pubertate când organismul suferă transformări

81
serioase, continuă cu uşurinţă practicarea acestui joc sportiv. Putem afirma că în grupele de
handbal participă în momentul de faţă studente care au învăţat jocul in şcoala generală. (acolo
unde, bineînţeles, au existat condiţii pentru aceasta).
Ce se întâmplă în liceu? Nu ştiu, n-am cercetat, dar pot afirma că este în
defavoarea tuturor, lipsa de preocupare a celor chemaţi să se ocupe de sănătatea şi puterea
fizică a tinerilor. Pericolele perioadei pe care o traversăm sunt multe (televizorul, calculatorul,
hrana nesănătoasă, automobilul, drogurile, alcoolul şi tutunul) şi dacă familia nu este alături
de copil şi/sau tânăr în sensul îndrumării lor spre mişcare, atunci noi în învăţământul superior
să încercăm să corectăm şi să formăm gustul studentului pentru mişcare fizică. Am spus mai
devreme şi subliniez că numai o bună pregătire motrică ajută începătorul în handbal să poată
progresa.

Despre rolul şi importanţa pregătirii motrice a handbalistului ne relatează G.G

Sarasidze: „Dacă nu ai forţa, atunci nu vei poseda nici viteză, nici rezistenţă şi în final nici
îndemanare; ce mai rămâne? În acest fel, tineri prieteni, apreciez eu importanţa pregătirii
motrice în handbal”. Handbalistul în devenire trebuie să-şi dezvolte uniform cele mai
importante calităţi motrice ale sportivului, stabilind totodată ţelul urmărit. Cel mai important
lucru în acest domeniu este consecvenţa în dezvoltarea calitaţilor motrice. Sublinem că o
singură lecţie pe săptămână nu poate asigura un progres evident la acest capitol. Recomandăm
tuturor tinerilor studenţi ca pe parcursul săptămânii să reuşească să mai desfăşoare activităţi
fizice (mers pe jos în ritm alert, alergare, mers pe bicicletă şi chiar urcatul scărilor).
În lecţiile de handbal se folosesc, în momentul de faţă, exerciţii prin care se rezolvă atât
motricitatea cât şi imbunătăţirea pregătirii tehnice (lecţia are 100’).

Este o mare diferenţă între nivelul pregătirii handbalistului student şi sportivul de

performanţă. Handbalistul de performanţă actual este un sportiv puternic şi rezistent capabil
să suporte orice efort fizic şi nervos. Perfecţionarea fizică multilaterală ajută începătorul să
înregistreze salturi în pregatire. În fiecare etapă de pregătire într-un domeniu, fie el chiar
sportiv, există obiective de atins şi pentru a constata ce s-a realizat fixăm modalităţile de
evaluare (probe de control sau chiar norme de control).

Pentru activitatea viitoare, în sensul predării în lecţii a jocului de handbal, în

învăţământul superior ne propunem o baterie de teste. În anul care urmează, acestea vor fi
experimentate şi în final vom analiza oportunitatea includerii lor ca probe de control pentru
lecţiile de handbal cu studenţii Universităţii din Bucureşti.

5. Propuneri pentru probele de control specifice jocului de handbal (pentru

anii care vor urma)
PENTRU CALITĂŢILE MOTRICE:
 VITEZA: alergarea pe 30 m (cu start din picioare)

 FORŢA: a) săritura în lungime de pe loc

b) aruncarea mingii de handbal la distanţă (cu pas adăugat sau încrucişat)

 REZISTENŢA: alergare de durata 12’.

82
PENTRU APRECIEREA PREGĂTIRII TEHNICO-TACTICE (pentru anii I şi II)
 Pase în doi din alergare (se verifică corectitudinea execuţiei ei)
 Aruncarea la poartă prin procedeul preferat (din săritură, din alergare, cu paşi
adăugaţi, cu paşi încrucişaţi)
 Participarea la joc bilateral (se va urmări cum se incadrează fiecare în jocul de atac
poziţional cu un pivot şi în apărarea pe zonă 5+1)
Tot ceea ce am propus considerăm că este minimal ţinând cont de faptul că se
lucrează o dată pe săptămână, într-o sala improprie cu studenţi începători ce au un nivel de
pregătire slab. Dorinţa noastră este ca cei care se înscriu în lecţiile de handbal să
conştientizeze nivelul pregătirii individuale şi să poată constata progresul înregistrat la finele
anului II. Toate aceste lucruri să însemne luarea deciziei de a participia la acest joc sportiv şi
în continuare.

Dacă aşa se va întâmpla, putem să fim mulţumiţi că ne-am îndeplinit misiunea

de profesori de educaţie fizică, specialişti într-un domeniu şi am reuşit să atragem tinerii
pentru practicarea unui sport. Tot ceea ce se întâmplă în „ora de sport” cum o numesc ei, este
în favoarea sănătăţii şi robusteţii organismului lor.

Ne vom strădui prin cercetarea ulterioară să găsim formulele cele mai adecvate de evaluare a
studenţilor Universităţii din Bucureşti la orele de educaţie fizică specializate pe discipline
sportive.

I. CAPACITATEA MOTRICĂ GENERALĂ

CRITERIUL MINIM
CAPACITATE MOTRICĂ PROBA DE TRECERE A
PROBELOR

Aruncarea mingii de handbal la (B)

Forţa explozivă a membrelor
distanţă cu pas adăugat sau
superioare (F)
încrucişat

Forţă explozivă a membrelor 180 cm (B)

Săritura în lungime de pe loc
inferioare 160 cm (F)

Alergare pe 30 m cu start din sec.(B)

Viteză de deplasare
picioare sec. (F)

Rezistenţa generală
Testul Cooper

83
 II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE HANDBALULUI

 Pase în doi din alergare;

 Aruncarea la poartă din procedeul preferat (din săritură, din alergare, cu paşi adăugaţi,
cu paşi încrucişaţi);
 Participarea la joc bilateral (se va urmări cum se încadrează fiecare în jocul de atac
poziţional cu un pivot şi în apărarea pe zonă 5+1);

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

EXEMPLU:
1. Din câţi jucători este formată o echipă şi care sunt posturile acesteia?
2. Ce înseamnă apărare “om la om”? Dar apărarea avansată?

3. Câte reprize are un meci de handbal şi câte minute durează fiecare?

4. Ce decizie ia arbitrul în urma unui fault în semicerc?
5. Câţi arbitri arbitrează un meci de handbal?

Lecţiile de handbal sunt destinate doar echipelor reprezentative ale Universităţii din
Bucureşti formate pe baza selecţiei celor mai buni studenţi practicanţi ai acestei discipline
sportive de performanţă în copilărie şi adolescenţă, la diverse cluburi sportive din ţară.

În acest context, pentru ca rezultatele să fie relevante, sistemul probelor de control expus
mai sus este destinat în exclusivitate studenţilor neantrenaţi.
Probele de control propuse se vor aplica studenţilor care se vor înscrie la disciplina
handbal în momentul în care se vor aloca lecţii şi pentru cei neantrenaţi, care doresc să
practice handbalul în cadrul lecţiilor de educaţie fizică.

Bibliografie
V. Cojocaru – „Pregatirea echipelor de handbal” – 1956;
A. Dragnea – „Masurarea si evaluarea in Educatie Fizica si sport” - Ed. Sport – Turism);

Firea Elena – „Metodica Educatiei Fizice scolare” – vol I si II I.E.F.S. 1979;

Klusov H, Turkan A. – „Bazele stiintifice ale antrenamentului” – Centrul de cercetari
I.E.A.B.S. Buc 1986;

Kunst I Ghermanescu, V. Gogiltan, E. Juanu, I. Negulescu – „Teoria si metodica handbalului”

– Ed. Didactica si pedagogica -0 1983;
A. Leonte – „Contributii la elaborarea programei de educatie fizica si sport, optional handbal,
pentru studentii din anul I si II” – Caiest Documentar A.S.E. Buc – 1982;
Leonte A. Si V. Ionescu – „Indrumator metodic pentru invatarea jocului de handbal cu
studentii de la facultatile fara profil de educatie fizica” – Buc, 1974, Ed. Universitatii;

Mazilu V. Focseneanu Alexandra – „Selectia in sport” – 1976;

84
Teodorescu Leon – „Probleme de teorie si metodica in jocurile sportive” – Ed. Sport –
Turism, Buc. 1975.

XXX – Orientări metodice în activitatea handbalului românesc.

C.H.E.F.; F.R.H.; I.E.F.S.; Centrul de cercetări pentru educaţie fizicăs şi sport 1981

XXX – Criterii, probe şi norme pentru selecţia în handbal Federaţia Româna de handbal –
Editura Consiliului Naţional de educaţie fizică.

85
 ÎNOT

Conf. univ. dr. Alina Stoica

Cuvinte cheie: înot, sistem de evaluare, baterie de teste, efort aerob

INTRODUCERE
Având în vedere că înotul se desfăşoară într-un mediu aparte – apa, considerăm că
măsurarea şi aprecierea studenţilor care practică această ramură de sport în cadrul lecţiilor de
educaţie fizică trebuie să fie cât mai obiective şi eficiente. Ca atare, evaluarea capacităţii
motrice a studenţilor se poate realiza, folosind o baterie de teste care să răspundă specificului
acestei ramuri de sport mult mai fidel decât actualul sistem SUVA.

Nota la educaţie fizică trebuie să reprezinte un indicator de sinteză prin care să

evaluăm echitabil, printr-un sistem de măsurători şi apreciere bine determinat, întreaga
activitate depusă de studenţi în cadrul procesului didactic orientat spre realizarea obiectivelor
instructiv-educative stabilite.

Evaluarea activităţii studenţilor la educaţie fizică nu se bazează exclusiv pe criterii

performative, nivelul rezultatelor sportive fiind doar un coeficient al evaluării, un indicator
sintetic al randamentului activităţii comune a cadrului didactic şi al studenţilor

DOMENIUL DE REFERINŢĂ
Evaluarea în educaţie fizică apare ca un instrument prin care se realizează măsurarea şi
aprecierea calităţii procesului de instruire desfăşurat în instituţiile de învăţământ superior.

Evaluarea reprezintă, în primul rând, o acţiune de recoltare, prelucrare şi interpretare a

rezultatelor obţinute la un test, în scopul de a lua cele mai bune decizii.
Evaluarea vizează capacitatea motrică generală şi capacitatea motrică specifică fiecărei
ramuri sau discipline sportive.
La înot, efortul depus de studenţi este predominant aerob, de rezistenţă, exceptând
probele de 50m şi 100m. Alături de aceasta, un rol important revine forţei, vitezei, mobilităţii
articulare şi coordonării.

Apa impune o serie de procese adaptative, dintre care menţionăm: activitatea

termoreglării (în apă se pierd de cca. 5 ori mai multe calorii decât pe uscat), uşurarea sarcinii
sistemului cardiovascular datorită poziţiei orizontale, ameliorarea plutirii (care depinde şi de
greutatea specifică), îmbunătăţirea coordonării specifice înotului cu actul respirator,
descărcarea coloanei vertebrale etc.

În acest context, propunem un set de teste (probe), cât mai eficiente, prin care să se
cunoască sistematic şi operativ progresele celor supuşi evaluării, atât la nivelul capacităţii
motrice generale, cât şi la nivelul deprinderilor specifice înotului.

86
 CAPACITĂŢILE ŞI COMPETENŢELE SUPUSE EVALUĂRII

A. DEPRINDERILE MOTRICE SPECIFICE ÎNOTULUI

 Demonstrarea tehnicii procedeelor de înot craul, spate, bras şi fluture;
 Demonstrarea tehnicii starturilor fiecărui procedeu: de pe blocstart, respectiv din apă;
 Demonstrarea tehnicii întoarcerilor: simplă şi prin rostogolire înainte;

B. CAPACITATEA MOTRICĂ GENERALĂ

Criteriul minim de
Capacitate motrică Proba fizică
trecere a probelor

Tracţiuni în braţe din atârnat (B)

Forţa flexorilor membrelor
Tracţiuni în braţe din atârnat cu
superioare şi ai centurii 5 repetări
sprijin (F)
scapulare

Forţa musculaturii Din atârnat, ridicarea picioarelor 5 repetări (B)

abdominale întinse la orizontală 3 repetări (F)

Extensii ale trunchiului din culcat 20 repetări (B)

Forţa musculaturii spatelui
facial, mâinile la ceafă 15 repetări (F)

Forţă explozivă a membrelor Săritură pe verticală cu elan de pe 20 cm (B)

inferioare loc 15 cm (F)

45 sec. (B)
Viteză de deplasare Înot 50 m procedeu la alegere
50 sec. (F)

Viteza de repetiţie Proba tapping – 6sec. 20 repetări

Rezistenţa generală Înot 500 m (B)- 400m (F) 10 min. (B)

procedeu la alegere 8 min. (F)

Mobilitatea articulară şi
Proba Fleishman 20 cm
elasticitatea musculară

Echilibru Proba Flamingo 1 min.

Coordonare generală Testul Matorin 1800-2700

Notă:
 Proba tapping constă în efectuarea cu cea mai mare viteză timp de 6 secunde
(durata optimă a probei) a unor punctări cu creionul pe o hârtie. Numărul de puncte indică

87
viteza de repetiţie. Proba se poate executa şi cu piciorul, prin punctarea pe două ţinte aşezate
una lână alta.
 Proba Fleishman constă în răsucirea trunchiului aşezat un umăr la perete, la o
distanţă de un braţ. Se întinde braţul şi se atinge gradaţia de pe perete, cât mai departe.
 Proba Flamingo constă în menţinerea echilibrului din stând pe un picior pe banca
de gimnastică întoarsă, celălalt îndoit înapoi şi ţinut cu mâna. Se menţine poziţia 1 minut.
 Testul Matorin constă în efectuarea unei sărituri cu desprindere de pe loc, urmată
de cât mai multe rotaţii în jurul axului longitudinal al corpului. se înregistrează rotaţiile în
ambele sensuri.

I. CAPACITATEA MOTRICĂ GENERALĂ

CRITERIUL MINIM
CAPACITATE MOTRICĂ PROBA DE TRECERE A
PROBELOR

Tracţiuni în braţe din atârnat (B)

Forţa flexorilor membrelor
Tracţiuni în braţe din atârnat cu
superioare şi ai centurii 5 repetări
sprijin (F)
scapulare

Forţa musculaturii Din atârnat, ridicarea picioarelor 5 repetări (B)

abdominale întinse la orizontală 3 repetări (F)

Extensii ale trunchiului din culcat 20 repetări (B)

Forţa musculaturii spatelui
facial, mâinile la ceafă 15 repetări (F)

Forţă explozivă a membrelor Săritură pe verticală cu elan de pe 20 cm (B)

inferioare loc 15 cm (F)

45 sec. (B)
Viteză de deplasare Înot 50 m procedeu la alegere
50 sec. (F)

Viteza de repetiţie Proba tapping – 6sec. 20 repetări

Rezistenţa generală Înot 500 m (B)- 400m (F) 10 min. (B)

procedeu la alegere 8 min. (F)

Mobilitatea articulară şi
Proba Fleishman 20 cm
elasticitatea musculară

Echilibru Proba Flamingo 1 min.

Coordonare generală Testul Matorin 1800-2700

88
 II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE ÎNOTULUI

 Demonstrarea tehnicii procedeelor de înot craul, spate, bras şi fluture;

 Demonstrarea tehnicii starturilor fiecărui procedeu: de pe blocstart, respectiv din apă;
 Demonstrarea tehnicii întoarcerilor: simplă şi prin rostogolire înainte;

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

EXEMPLU:
1. Ce mişcare execută braţul în apă în procedeul craul? Dar în procedeul bras?

2. Ce mişcare execută picioarele în procedeul craul? Dar în procedeul bras?

3. Ce întoarcere se foloseşte în competiţii în proba de 100 m Spate?

4. Cum se execută sosirea în procedeele bras şi fluture?

5. De câte ori are voie sportivul să ia startul în proba sa de concurs?

CONCLUZII
La înot lecţiile sunt destinate în exclusivitate studenţilor selecţionaţi în echipa
reprezentativă a Universităţii din Bucureşti.

Întrucât, studenţii care activează în cadrul echipei representative au practicat înotul de

performanţă, cunoştinţele lor sunt avansate comparativ cu cei care practică în lecţii. Ca atare,
rezultatele obţinute la probele propuse au fost deosebite, nefiind reprezentative pentru masa
de studenţi neantrenaţi la care ne raportăm în lucrarea noastră.

În viitor, aceste probe vor fi aplicate pe studenţii care optează pentru practicarea
înotului în cadrul lecţiilor de educaţie fizică şi nu pe cei care vor reprezenta Universitatea din
Bucureşti la competiţiile sportive.

BIBLIOGRAFIE
Creţuleşteanu, Gh., Marinescu, Gh., Înot. Curs specializare. ANEFS, Bucureşti, 1995

Dragnea, A., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport. Bucureşti, Editura Sport –
Turism, 1984
Drăgan, I. Selecţia şi orientarea medico-sportivă. Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1989

Tudor, V., Măsurare şi evaluare în cultură fizică şi sport. Bucureşti, Editura Alpha, 2005
***Teste EUROFIT de aptitudini fizice

89
 KARATE DO

Lector . univ. drd. Leştaru Marius

Cuvinte cheie: karate –do, teste, probe, evaluare

Introducere

Artele marţiale (prin disciplina Karate do) au completat paleta de discipline sportive
existente în programa Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport, începând cu anul
universitar 1990–1991, cunoscând un real success atât prin conţinutul cursurilor predate, cât
şi prin atractivitatea demonstraţiilor susţinute la diverse evenimente educative sau sportive
precum şi a performaţelor obţinute cu echipa reprezentativă de karate a Universităţii la diferite
concursuri naţionale şi internaţionale.
Fiind o disciplină în care marea majoritate a studenţilor implicaţi nu posedă un bagaj
motric însuşit anterior, pe baza experienţei anilor precedenţi s-a impus o cerinţă practică şi
raţională de a evalua specific indicatorii de cantitate, calitate şi eficienţă motrică a acestora.

Metodologia de aplicare
Pregătirea studenţilor trebuie verificată regulat pentru a se putea sublinia lipsurile şi
acumulările făcute în vederea salturilor calitative. Această evaluare se face cu ajutorul
probelor de control.

Ele reprezintă deci, mijloacele de verificare a nivelului de pregătire al studenţilor la un

anumit moment dat şi sunt stabilite în vederea verificării capacităţii de efort a organismului şi
al indicilor de activitate al marilor funcţiuni precum şi a nivelului tehnic al acestora.

Subliniem necesitatea efectuării unei testări iniţiale obligatorii la începutul semestrului

întâi pentru a avea un punct de referinţă corect şi necesar în aprecierea dinamicii
performanţelor fizice ulterioare ale studenţilor. Ignorarea acestui simplu fapt ne pune în
imposibilitatea de a aprecia eficacitatea metodelor de lucru şi de a da un răspuns la întrebarea:
“ De unde a plecat studentul şi unde a ajuns?”.

Pentru o evaluare obiectivă, trebuie urmăriţi în prima categorie de probe parametrii

generali ai capacităţii motrice de bază: forţa, rezistenţa, viteza, coordonarea şi supleţea.

Aceşti parametrii se oglindesc în normele de control prin nişte baremuri, presupunând

neapărat o procedură standardizata de examinare.
O alta categorie de probe se referă la aptitudinile pe care le dezvoltă specific disciplina Karate
Do.

90
Capacităţile şi competenţele supuse evaluării

Capacitatea motrică generală: bateria de teste

1. Rezistenţa - Test Cooper
Alergare de rezistenţă într-un interval de 12 minute. Se evită sprinturile. Aprecierea se
face prin calificative, măsurând distanţa parcursă.
Foarte bine: M: +3000 m, F: +2300 m

Bine: M: 2700 – 3000 m, F: 2100 – 2300 m

Satisfăcător: M: 2500 – 2699 m, F: 1800 – 2099 m

Nesatisfăcător: M: 2300 – 2499 m, F: 1700 – 1799 m

Total nesatisfăcător: M: -2300 m , F: - 1700 m

2. Viteza de repetiţie
Număr maxim de lovituri de pumn directe şi/sau picior ( Mae Geri ) în 10 secunde la
sac ( palmar, manechin, etc. );
Barem minim membre superioare: M: 5s, F: 50

Barem minim membre inferioare : M: 1s, F: 10

3. Forţa
Forţă în braţe – flotări
Flotări standard – baieţi
Flotări standard cu sprijin pe genuchi – fete

Palmele sprijinite pe sol, depărtate la nivelul umerilor, degetele orientate înainte,

picioarele întinse înapoi, cu tălpile apropiate, sprijin pe vârfuri, capul în prelungirea
coloanei vertebrale, corpul perfect drept. Prin îndoirea coatelor la 90 de grade, corpul
coboară spre sol. Revenire în poziţie iniţială. Număr maxim de repetări în 30 de secunde.
Barem minim: M: 10 repetări
F: 10 repetări

4. Echilibrul – Test Flamingo

Menţinerea corpului în echilibru pe banca de gimnastică întoarsă invers.

Din stând într-un singur picior pe partea îngustă a băncii de gimnastică, se notează
numărul de încercări de menţinere a echilibrului într-un interval de un minut. Piciorul
flexat este ţinut de laba piciorului cu mâna omonimă.

5. Coordonare generală – Test Matorin

91
Săritura cu întoarcere
Se execută o săritură pe verticală cu întoarcere în aer spre stânga şi spre dreapta. Se
măsoară valoarea unghiului dintr-un sens şi din celălalt cu ajutorul unui cerc gradat trasat
pe sol, in centrul caruia executanţii stau cu tălpile de o parte şi de alta a unui diametru
direcţional.

Barem minim: M+F: până la 180 grade

6. Mobilitatea
Mobilitatea trunchiului în articulaţia coxo-femurală în plan sagital.
Pe marginea anterioară a unei bănci de gimnastică se fixează în poziţie verticală o riglă cu
punctul zero la nivelul suprafeţei de sprijin.

Din stând pe bancă se execută o îndoire a trunchiului înainte, cu picioarele perfect întinse
şi braţele cu palmele alunecând pe suprafaţa anterioară a riglei. Punctul maxim la care
ajunge studentul cu vârful degetelor mijlocii se menţine 3 secunde şi reprezintă indicele
testului de mobilitate. Se apreciază negativ dacă este deasupra lui zero şi pozitiv dacă se
găseşte sub nivelul acestuia.

Probe de control specifice

a) Oi zuki : lovire cu pumnul din deplasare spre înainte cu braţul omonim piciorului
care avansează din poziţia zenkutsu – dachi (postura cu piciorul din faţă flexat şi
piciorul din spate întins).
Se apreciază: corectitudinea posturii, poziţia finală a şoldului, a trunchiului, a braţului care
loveşte şi cel care se retrage, contracţia musculaturii adecvate, respiraţia, concentrarea
mentală.
Avantaje: execuţia poate fi uşor automatizată, implică componente motrice (forţa în
membrele superioare şi inferioare, viteza de deplasare, mobilitate); componente
psihomotrice (coordonare segmentară şi generală, viteza în regim de coordonare, echilibru
dinamic) şi componente psihologice (concentrarea, determinarea, imaginaţia).

Barem minim: flexia corespunzătoare a piciorului din faţă, întinderea piciorului din spate,
orientarea pieptului spre înainte, lovirea cu braţul spre mijlocul axei sagitale.
b) Mae Geri : lovitura de picior spre înainte
Se execută din poziţia zenkutsu – dachi, transferând greutatea corpului pe piciorul din
faţă. Simultan, genunchiul piciorului care loveşte se îndoaie şi se ridică cât mai sus către
piept. Fără a încetini mişcările, abdomenul se împinge spre înainte iar genunchiul se
destinde brusc catapultând gamba spre înainte printr-o mişcare biciuită. După lovitură,
piciorul se retrage pe aceeaşi traiectorie şi se păşeste în faţă.

Avantaje: execuţia poate fi uşor automatizată, implică componente motrice (forţa în

membrele superioare şi inferioare, viteza de deplasare, mobilitate); componente
psihomotrice (coordonare segmentară şi generală, viteza în regim de coordonare, echilibru
dinamic) şi componente psihologice (concentrarea, determinarea, imaginaţia).
Barem minim: - ridicarea corespunzătoare a genunchiului piciorului care loveşte

- execuţie percutantă spre înainte şi retragerea piciorului pe aceeaşi

92
traiectorie.

c) Age Uke
Blocajul zonei superioare a corpului
Se execută din poziţia Zenkutsu- dachi, măturând cu braţul flexat la 90 de grade, zona
superioară a corpului, de jos în sus. Poziţia finală este cu antebraţul executant oprit
deasupra frunţii, cu palma spre înainte, celălalt braţ opus fiind aşezat deasupra şoldului
omonim.

Prezintă aceleaşi avantaje ca şi exerciţiile anterioare.

Baremul minim: - poziţia finală corectă

- timing corect în lucrul cu partener

d) Kata Heian - Shodan

Acest exerciţiu reprezintă o succesiune logică de mişcări înalnţuite între ele, o luptă
imaginară cu mai mulţi adversari.
Avantaje:
Pe lângă cele deja enumerate la tehnicile precedente, execuţia poate fi uşor apreciată, în
funcţie de executarea corectă a tehnicilor învaţate anterior, durează 45 -50 secunde, nu
necesită suprafaţă mare pentru execuţie, se automatizează uşor.

Criteriile minime le reprezintă cunoaşterea acestor deprinderi motrice sub forma

traiectoriei corecte, însă lipsindu-le viteza, coordonarea fină, forţa, ritmul.
Se recomandă aplicarea Testului Rufier de măsurare a capacităţii de efort la începutul şi
sfârşitul fiecărui semestru.

93
 I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE

CRITERIUL MINIM DE
CAPACITATE
PROBA TRECERE A
MOTRICĂ
PROBELOR
M: 2500 – 2699 m
Rezistenţă - Test Cooper Alergare de rezistenţă 12 min.
F: 1800 – 2099 m

Membre superioare:

Număr de lovituri la sac M: 5s, F: 50

Viteză de repetiţie
în 10 sec. Membre inferioare:
M: 1s, F: 10

Forţă Flotări standard M: 10 rep., F: 5 rep.

Coordonare Test Matorin M+F: până la 180O

Mobilitatea trunchiului în
Nivelul zero al riglei de
Mobilitate articulaţia coxo-femurală în
calcul
plan sagital

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DISCIPLINEI

1. Oi zuki: lovire cu pumnul din deplasare spre înainte

Barem minim: flexia corespunzătoare a piciorului din faţă, întinderea piciorului din spate,
piptul orientat înainte, lovirea cu braţul spre mijlocul axei sagitale.
2. Mae Geri: lovitură de picior spre înainte
Barem minim: - ridicarea corespunzătoare a genunchiului piciorului care loveşte

- execuţie percutantă spre înainte şi retragerea piciorului pe aceeaşi traiectorie.

3. Age Uke: blocajul zonei superioare a corpului
Barem minim: - poziţia finală corectă

- timing corect în lucru cu partener

4. Kata Heian – Shodan: o succesiune logică de mişcări înlănţuite între ele, o luptă
imaginară cu mai mulţi adversary;

Criteriile minime le reprezintă cunoaşterea acestor deprinderi motrice sub forma

respiraţiei corespunzătoare, traiectoriei corecte şi ritmului, însă lipsindu-le viteza,
coordonarea fină, forţa.

94
 III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

1. Precizarea elementelor principale ale disciplinii Karate-do şi avantajele practicării

acestui sport.
2. Cerinţele minime pentru trecerea probelor de control specifice.
3. Cerinţele executării corecte a Kata Heian Shodan (luptă imaginară cu mai mulţi
adversari)
4. Precizarea diferenţelor dintre efortul aerob şi efortul anaerob.
5. Descrierea minim a trei lucruri pe care un sportiv le poate face înaintea începerii
activităţii sportive, cu scopul de a reduce riscul accidentării.

95
 Comentariul şi interpretarea rezultatelor statistice
Karate-do, fiind o disciplină în care marea majoritate a studenţilor implicaţi nu posedă
un bagaj motric însuşit anterior, pe baza experienţei anilor precedenţi s-a impus o cerinţă
practică şi raţională de a evalua specific indicatorii de cantitate, calitate şi eficienţă motrică a
acestora.
Pe parcursul testărilor, s-a observat însă că aplicativitatea practică a acestora nu este
orientată în direcţia optimă şi folosind astfel experienţa obţinută s-a hotărât alegerea unei alte
baterii de teste mai simple, eficiente, uşor de aplicat şi mai ales în care efortul studentului să
fie cuantificat cu obiectivitate.

Evaluarea potenţialului motric, precum şi a deprinderilor motrice specifice s-a realizat

prin compararea parametrilor motrici şi stabilirea relaţiilor dintre valorile lor, şi a avut la bază
următoarele criterii:
- măsurarea în condiţii standard a eşantioanelor cu ajutorul bateriei de teste
- aprecierea rezultatelor prin prisma mediilor performanţelor cât şi a distribuţiei valorilor
individuale ce au generat aceste medii
- compararea rezultatelor la testările iniţiale cu cele ale testărilor finale.
La majoritatea parametrilor înregistraţi s-au constatat creşteri ale mediei la testarea finală
comparativ cu cea iniţială , atât la grupa de băieţi. cât şi la grupa de fete.
Din calculul medianei putem constata că valoarea acesteia este apropiată de valoarea
mediei, rezultând astfel o distribuţie teoretică normală în condiţiile date.

Cu privire la omogenitatea eşantioanelor testate, la testele de evaluare a deprinderilor

motrice, coeficientul de variabilitate este cuprins între 0-15% la proba de viteză de repetiţie,
ridicarea trunchiului din culcat frontal şi rezistenţă, ceea ce arată că împrăştierea datelor este
foarte mică, iar media este reprezentativă deoarece eşantionul măsurat este omogen. La proba
de flotări şi ridicarea trunchiului din culcat dorsal, valoarea coeficientului de variabilitate se
situează între 15-30%, ceea ce exprimă o împrăştiere a datelor mijlocie, media fiind însă
suficient reprezentativă. La evaluarea deprinderilor motrice specifice – mobilitatea, atât la
grupa de fete cât şi la cea de băieţi , constatăm o împrăştiere mare a datelor > 30%, media
aritmetică nefiind reprezentativă pentru eşantioanele studiate din cauza lipsei de omogenitate
a subiecţilor.
În concluzie, considerăm că probele alese au fost uşor de excecutat, reprezentative
pentru obiectivele stabilite la începutul anului universitar şi mult mai apropiate prin
aplicativitatea lor specifică cursului de karate-do. Prin aplicarea acestui sistem de evaluare s-a
urmărit eficientizarea procesului didactic prin aplicaţii simple, pragmatice, şi eficiente,
folosindu-ne şi de experienţa lungă a anilor precedenţi, considerând totuşi că nu “orice este
mai vechi este obligatoriu şi perimat”. Testele, prin buna lor densitate pedagogică au fost bine
primite şi stimulative pentru studenţi, constituind astfel şi o modalitate de autoevaluare şi
autoperfecţionare.

Bibliografie

1.Alexe N., Antrenamentul sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1993

2.Bota A., Iancu H., Stănescu M., Şerbănoiu S., Teodorescu M.,S., Tudor V.: Teoria educaţiei
fizice şi sportului, ediţia a 2 a, Edit. Fest, Bucureşti 2002

96
3.Deliu D., Metodica disciplinelor sportive de combat, Edit. Bren, Bucureşti, 2008
4.Drăgan A., Măsurare şi evaluare în educaţia fizică. Editura Sport- Turism, Bucureşti, 1984
5.Funakoshi G., Karate-do kyohan, Edit. Kodansha, Tokyo, 1973
6.Nakayama M., Best Karate, Edit. Kodansha, Tokyo, 1977
7.Nishiyama H., Karate-do, the art of empty hand, Edit. Charles E. Tuttle Company, Tokyo
1965

97
 TENIS

Lector univ. dr. Dan George Moise

Cuvinte cheie: tenis, analiză, criterii, modernizarea procesului didactic, evaluare

Introducere
Ideea analizei sistemului de evaluare şi de modernizare a disciplinei educaţie fizică şi
sport pentru studenţii universităţii are după opinia mea, trei direcţii de bază:
1. – Analiza raportului de eficienţă a volumului de ore şi a modului de participare a
studenţilor la îndeplinirea programei de educaţie fizică şi sport, în condiţiile duratei şi a
participării acestora la lecţiile programate pe grupe şi a sistemului de notare pe criteriile
stabilite;

2. – Criterii obiective de eficienţă a stimulării dezvoltării fizice corecte, de asigurare a

unei stări de sănătate optimă, a dezvoltării calităţilor motrice şi deprinderilor motrice de bază
şi specifice pe ramurile de sport (precizate).

3. – Problemă de autentică actualitate pentru modernizarea procesului de pregătire pe

discipline sportive a studenţilor, socotim a fi:

- precizarea pe criterii obiective (materiale şi de specializare a cadrelor didactice pe

disciplinele sportive) care să fie însoţite de programe, cu o metodologie complexă de pregătire
a studenţilor şi cu un sistem de verificare generală şi specifică, cu notarea corespunzătoare;

- evaluarea complexă a disciplinelor cuprinse în sistemul de pregătire a studenţilor, cu

privire la modalităţile obiective de înscriere a studenţilor pe disciplinele sportive preconizate;
- creşterea volumului de metode şi mijloace pe fiecare disciplină sportivă de
influenţare selectivă şi globală a musculaturii şi a segmentelor corpului, în vederea creşterii
capacităţii de practicare a sportului preferat;
- modalităţi de adaptare anuală a sistemului de evaluare a studenţilor pe disciplinele
sportive în vederea creşterii calităţii lecţiilor de educaţie fizică din universitate;
- după opinia noastră, la toate disciplinele sportive la care aderă studenţii, să nu
lipsească ca probă de control, alergare de durată. Testul Cooper – alergare continuă 12 minute
pe traseu stabilit.
Prezentăm în continuare probele de control la disciplina TENIS şi normele
preconizate.

CONŢINUTUL EXAMINĂRII PRACTICE

a) Probele şi normele de control cuprind:
1. Verificarea pregătirii fizice în condiţiile specifice terenului de joc – EVANTAIUL.

2. Lovitura de dreapta de pe linia de fund a terenului propriu, cu direcţionarea mingii

în terenul advers din minge lansată de partener.

98
 3. Lovitura de stânga cu o mână sau două mâini din terenul propriu, cu orientarea
mingii în terenul advers din minge lansată de către partener.

4. Serviciu regulamentar în terenul de egalitate şi de avantaj.

5. Joc de simplu şi de dublu cu aplicarea cunoştinţelor tehnice însuşite (facultativ).

DESCRIEREA PROBELOR
1) „EVANTAIUL”
= SCOP: măsurarea îndemânării şi a rezistenţei în regim de viteză.

= DESCRIEREA: executantul, cu racheta într-o mână, efectuează un traseu complet

de alergare, urmând direcţiile marcate pe cele 5 tronsoane. Primul tronson măsoară = 4,11 m,
tronsonul 2 = 6,85 m, tronsonul 3 = 5,48 m, tronsonul 4 = 6,85 m şi tronsonul 5 = 4,11 m, în
total 27,40 m.

Din poziţia medie, el pleacă din punctul „0” şi se execută o alergare în viteză în
ordinea şi direcţia fiecărui tronson, în finalul cărora se punctează cu piciorul, după care revine
în punctul „0”, de unde se reia alergarea până la finalizarea celor 5 tronsoane, conform schiţei
alăturate.
= Startul se va da la comenzile: „pe locuri”, „fiţi gata”, „start”.
= Proba se efectuează cu o singură încercare.

= Rezultatul se măsoară în zecimi de secundă.

= Material: cronometru, se marchează cu cerculeţe zonele finale ale fiecărui tronson.

Întreg traseul măsoară 27,40 m.

Modalităţi de apreciere a rezultatului:

- parcurgerea întregului traseu;

- punctarea cu talpa unui picior a celor 5 puncte finale ale fiecărui tronson:
- pentru studenţi şi studente se va aprecia rezultatul mediu pe 10 executanţi care va
fi luat în calcul pentru notă.

2. LOVITURA DE DREAPTA DIN MINGE LANSATĂ

= SCOP: aprecierea nivelului de tehnicitate şi a constanţei execuţiei.

= DESCRIEREA: executantul se găseşte în zona mediană a liniei de fund a terenului

de tenis, de unde execută lovitura de dreapta peste fileu în suprafaţa terenului de simplu, din
minge lansată de către partener din afara terenului de tenis advers.

= Se efectuează 5 încercări.
= Se respectă condiţiile regulamentare.

= Modalităţile de apreciere a rezultatului obţinut:

99
 - realizarea celor 5 încercări;
- pentru nota maximă, executantul trebuie să puncteze regulamentar cele 5 încercări,
iar în descreştere a numărului de reuşite se notează corespunzător (exemplu: cu 3
lovituri reuşite nota 8)

3. LOVITURA DE STÂNGA DIN MINGE LANSATĂ

= SCOP: aprecierea nivelului de tehnicitate şi constanţa execuţiei.

= DESCRIEREA: executantul se găseşte în zona mediană a liniei de fund a terenului

de simplu, de unde execută lovitura de stânga peste fileu în suprafaţa terenului de simplu din
minge lansată de partener din afara terenului de tenis advers.

= Se efectuează 5 încercări.

= Se respectă condiţiile regulamentare.

= Modalităţile de apreciere a rezultatului obţinut:
- realizarea celor 5 încercări;
- pentru nota maximă, executantul trebuie să puncteze regulamentar cele 5 încercări,
iar în descreştere a numărului de reuşite se notează corespunzător (exemplu: cu 4
reuşite nota 9).

4. SERVICIU CU EFECT PLAT

= SCOP: aprecierea nivelului de tehnicitate şi constanţa execuţiei.

= DESCRIEREA: executantul se găseşte în afara liniei de fund a terenului (din partea

de egalitate sau avantaj) de unde efectuează serviciul cu efect plat în suprafaţa de serviciu a
terenului advers – 6,40 m x 4,11 m -.

= Se efectuează 5 încercări.
= Se respectă condiţiile regulamentare.
= Modalităţi de apreciere a rezultatului obţinut:

- se realizează cele 5 încercări;

- pentru nota maximă, executantul trebuie să puncteze regulamentar cele 5 încercări,
iar în descreştere a numărului de reuşite se notează corespunzător (exemplu: cu 2
reuşite nota 7).
NOTĂ:
a – Intrarea studenţilor la proba practică este condiţionată de îndeplinirea frecvenţei la
lecţiile de tenis.
b – Nota finală rezultă din media aritmetică a notelor obţinute la cele 4 probe practice.

100
I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE

CALITǍŢI MOTRICE PROBA CRITERIUL MINIM DE

TRECERE A
(DE BAZǍ ŞI SPECIFICE) PROBELOR

VITEZǍ: -de deplasare

- de reacţie

- de execuţie

- de angrenare

FORŢǍ: - menţinerea poziţiei

- de start M = 27 sec.

- răsucire F = 36 sec.

- de oprire

REZISTENŢǍ: - de deplasare

- menţinere a poziţiei

- membre inferioare

- membre superioare

ÎNDEMÂNARE: - coordonare

- spaţiu şi timp

101
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE JOCULUI DE TENIS

DEPRINDERI ŞI PRICEPERI
MOTRICE

LOVITURA
DE DREAPTA
Menţinerea poziţiei
3 reuşite din 5 încercări
LOVITURA
DE STÂNGA
Lovire

SERVICIUL
Răsucire

Membre inferioare

Membre superioare

Coordonare

EVANTAIUL – Barem minim pentru promovarea probei:

-băieţi = 27 sec.

- fete = 36 sec.
LOVITURA DE DREAPTA - Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări

- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
LOVITURA DE STÂNGA - Barem minim pentru promovarea probei:
- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
CALIFICATIV:- FOARTE BINE : 5 lovituri reuşite din 5 încercări

- BINE : 4 lovituri reuşite din 5 încercări

102
 - SUFICIENT : 3 lovituri reuşite din 5 încercări

- NEPROMOVAT : sub 3 lovituri reuşite şi un timp mai mare de 27 sec.

pentru băieţi şi 36 sec. pentru fete la proba „EVANTAI”

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

Probleme metodice care au făcut obiectul procesului instructiv la lecţiile de tenis

1. Predarea şi însuşirea de către studenţi a unor probleme de bază ale regulamentului de joc:

a). dimensiunile terenului de simplu.

b). despre fileu, rachetă şi mingea de tenis.

c). durată joc (partidă) - set, games, punct.

2. Predarea şi însuşirea de către studenţi a unor date teoretice şi cunoştinţe practice cu privire
la tehnica şi tactica de bază a jocului de simplu:

a). loviturile de bază ale jocului de tenis.

b). componentele de bază ale unui procedeu tehnic.

c). tehnica prizei rachetei.

d). factorii de eficienţă la lovirea mingii în tenis.

e). fazele teoretice de bază ale jocului de simplu.

103
 DATE PRIVIND MASURĂTORI MOTRICE GENERALE ŞI SPECIFICE LA
GRUPELE DE STUDENŢI ÎNSCRISE LA DISCIPLINA TENIS

Anul Universitar 2007-2008

Disciplina tenis a elaborat o programă bine structurată din punct de vedere al conţinutului
şi al probabilităţilor tehnice şi materiale de îndeplinire a lor, privind predarea de cunoştinţe de
specialitate precum si însuşirea acestora de către studenţii care au frecventat lecţiile practice la
tenis.

INTERPRETAREA REZULTATELOR
Dintre studenţii înscrişi în anul universitar 2007-2008 la disciplina sportivă tenis, s-a
realizat o statistică pe baza unui eşantion alcătuit din 50 de studenţi (25 de fete şi 25 de
băieţi), care au fost testaţi cu ajutorul a şapte probe sportive, dintre care patru specifice
disciplinei alese şi anume: lovitura de dreapta, lovitura de stânga, serviciul şi evantaiul,
pentru care s-a propus un barem minim de promovare:

 EVANTAIUL Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = între 19 - 27 sec.

- fete = între 27 - 36 sec.

 LOVITURA DE DREAPTA Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări

- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări

 LOVITURA DE STÂNGA Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări

 SERVICIUL Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări

După cum se poate constata şi din tabelul de testare, toţi cei 50 de studenţi au îndeplinit
criteriul de promovare, rezultând o medie aritmetică de 4,46 pentru lovitura de dreapta, 4,28
pentru lovitura de stânga, 4,28 la serviciu şi un timp de 26, 78 secunde la testarea finală a
evantaiului.

În ceea ce priveşte coeficientul de variabilitate, la probele specifice disciplinei tenis, s-a

înregistrat un procent de 15,00% pentru lovitura de dreapta, 14,81% pentru lovitura de stânga
şi 15,03% pentru serviciu, ceea ce ne permite să încadrăm grupul în categoria cu omogenitate
foarte mare, fenomen ce poate fi explicat prin faptul că studenţii au exersat pe tot parcursul
anului aceste exerciţii, la testarea finală ei nemaiîntâmpinând dificultăţi, aşa cum putem spune
că a creat proba”evantai”, de unde a rezultat un coeficient de variabilitate de 17,04%, ce
încadrează grupul la un nivel moderat de omogenitate.

104
 În statistica noastră au mai fost utilizate şi trei probe de testare a capacităţii motrice
generale, respectiv lungime, viteză(50 m) şi abdomen(30 sec.), pentru care s-a propus
următorul barem minim de promovare:

 LUNGIME: Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = între 1,9 – 2,7 m.

- fete = între 1,5 – 2,2 m

 VITEZA(50 m): Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = între 5,5 – 8 sec.
- fete = între 7,5 – 10,5 sec.

 ABDOMEN(30 sec): Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = între 20 - 25.
- fete = între 15 – 20

În urma probelor, la testarea finală, se constată o mediană de 2,10 m la proba „lungime”,

un progres faţă de testarea iniţială, unde mediana a fost de 1,90 m. Acelaşi lucru se poate
spune şi despre coeficientul de variabilitate, care la testarea iniţială situează grupul în
categoria de omogenitate moderată, pentru ca în final, omogenitatea să fie foarte mare, lucru
constatat şi la celelalte două probe, ceea ce se explică prin faptul că studenţii se întâlnesc cu
aceste testări mai rar decât cu cele specifice jocului de tenis, şi anume la sfârşit de semestru
sau an de studiu.

Gradul de promovabilitate a fost de 100%, aspect ce include, pe de o parte, îndeplinirea

cerinţelor de frecvenţă, iar pe de altă parte, a rezultatelor pozitive obţinute la probele de
control precizate mai sus.

BIBLIOGRAFIE

1. Gh.MOISE, D. MOISE, S. DOBOSI – Tenis pentru începători, Ed. Garamond, 1995.

2. D.G. MOISE, Gh. MOISE – Tenis, modele de lecţii de antrenament pentru pregătirea
tehnico – tactică de performanţă, Ed. Leda Muntenia 1999.
3. D.G. MOISE, D. ANTONESCU – Teoria tenisului modern (volum 1), Ed. Yes, 2002.
4. D.G. MOISE, D. ANTONESCU – Teoria tenisului modern (volum 2), Ed. Yes, 2002.

105
 TENIS DE MASĂ

Asist. univ. MONICA GULAP

Cuvinte cheie: tenis de masă, evaluare, probe de control
Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor
obţinute prin intermediul instrumentelor de evaluare, în scopul emiterii unei judecăţi de
valoare asupra rezultatelor masurării şi adoptării unei decizii educaţionale fundamentate pe
concluziile desprinse din interpretarea şi aprecierea rezultatelor.

Evaluarea nu este un proces liniar, unidirecţional, ci trebuie să se regăsească şi să

producă schimbări în componentele sistemului de învăţământ, în planurile de învăţământ,
programe şcolare, manuale. Deci, din perspectiva cibernetică, evaluarea reprezintă un act prin
care se realizează ameliorarea permanentă a fenomenului sau procesului respectiv. De aceea,
ea devine un moment al fenomenului sau procesului ca atare, punctul de plecare in
autoreglarea acestuia. Ea se constituie, in ultima instanţă, intr-o condiţie de desfăşurare a
fenomenului sau procesului respectiv, cu repercusiuni privind schimbarea obiectivelor şi
strategiilor folosite.

feed-
Evaluarea progresului bbbsback Alte componente ale
sistemului de
şcolar
învăţământ

Experienţa pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare, după modul de

integrare a lor în desfăşurarea procesului didactic:

a. evaluarea iniţială
b. evaluarea continuă (formativă)
c. evaluarea cumulativă (sumativă)

a. Evaluarea iniţială - se efectuează în contextul adoptării unui program de instruire şi

este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor la începutul acestei activităţi,
condiţiile în care aceştia se pot integra în programul respectiv. Ea constituie una dintre
premisele conceperii şi demarării procesului de instruire. Este binecunoscută opinia lui
AUSSUBEL conform căreia învăţarea este puternic influenţată de cunoştinţele pe care
elevul le posedă la începutul activităţii de învăţare. Evaluarea iniţială se realizează prin
aplicarea unei probe orale, scrise sau practice prin care este diagnosticată pregătirea
elevilor şi care îndeplinesc o funcţie de predicţie privind condiţiile în care va fi
organizat noul program de instruire:
- modul adecvat de predare - învăţare
- aprecierea oportunităţii organizării unui program de recuperare
- adoptarea unor măsuri de sprijinire şi recuperare a unor elevi.
b. Evaluarea continuă - presupune verificarea pe secvenţe mici a rezultatelor obţinute de
elevi pe parcursul procesului didactic. Ea îşi propune verificarea performanţelor

106
 tuturor elevilor privitoarea la întreg conţinutul esenţial al materiei parcurse în secvenţa
respectivă; permite în acest fel cunoaşterea efectelor activităţii, identificarea
neajunsurilor, adoptarea măsurilor.
c. Evaluarea sumativă - este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului(la
sfârşitul parcurgerii unei unităţi de învăţare), este estimare globală, de bilanţ în urma
unei perioade lungi corespunzătoare unei semestru sau an şcolar. Ea realizează un
sondaj care îi vizează atât pe elevi, cât şi materia a cărei însuşire este supusă evaluării.
Din această cauză evaluarea cumulativă nu poate oferi informaţii complete privind
măsura în care elevii stăpânesc conţinuturile; neînsoţind procesul didactic secvenţă cu
secvenţă nu permite ameliorarea lui decât după perioade relativ îndelungate de timp.
Numai utilizarea tutor celor trei forme de evaluare conduce la o atitudine justificată şi
eficientă a dascălului în activitatea didactică şi la realizarea unui proces didactic de o mai
bună calitate.

Pornind de la aceste premise teoretice si de la necesitatea acordarii lor la speficicul

activitatii de educatie fizica din invatamantul superior, pentru disciplina tenis de masa,
propunem urmatoarele probe si teste- concepute in functie de obiectivele propuse in
programa, ca facand parte din noul sistem de evaluare al studentilor Universitatii din
Bucuresti:

Pentru capacitatea motrică am propus următoarele teste (baieţi):

– Teste pentru măsurarea forţei braţelor:

Flotări din culcat înainte.

Se măsoară numărul de repetări

Criteriul minim de evaluare: 8
– Teste pentru măsurarea forţei explozive a membrelor inferioare: (test EUROFIT)
săritura în lungime de pe loc
Se măsoară distanţa în cm.

Criteriul minim de evaluare: 170

– Teste pentru forţa abdominală:

Din poziţia culcat dorsal cu genunchii îndoiţi, tălpile pe sol şi mâinile la ceafă –
ridicarea trunchiului la verticală şi revenire în culcat.
Se măsoară numărul de ridicări în 30 de secunde.
Criteriul minimal de evaluare: 13

– Teste pentru forţa spatelui:

– Din poziţia culcat facial cu mâinile la ceafă şi cu fixarea gleznelor: ridicarea

trunchiului în extensie şi revenire.
Se măsoară numărul de ridicări în 30 secunde.

Criteriul minimal de evaluare: 13

107
 - Pentru testarea vitezei:
- Testarea vitezei de repetiţie.

„Atinge plăcile” (test Eurofit)

Stând în faţa mesei cu picioarele uşor depărtate. Se pune o mână în centrul plăcii trasate
într-un dreptunghi (10 x 20 cm). Cu cealaltă mână, la semnul, se efectuează, cât mai rapid o
mişcare du-te-vino între cele două plăci, trecând-o peste mâna pusă în mijloc. Se efectuează
25 de cicluri cu mâna.

Se înregistrează timpul.

Criteriul minimal de evaluare – 90s.

Testarea vitezei de deplasare

Alergare pe 30m cu start din picioare.

Criteriul minim de evaluare – 6s
Testarea vitezei de deplasare specifica

Deplasare cu pasi adaugati, lateral si inainte – inapoi, pe distanta de 4m; repetarea

acestui traseu de 2 ori. Se opreste cronometrul cand subiectul revine la punctul de plecare,
dupa repetarea acestui traseu in cruce de doua ori.

Criteriul minim de evaluare – 13s.

- Testarea rezistentei

Alergare de rezistenta pe distanta de 800m.

Criteriu minim de evaluare – 4’.

Pentru testarea deprinderilor tehnice specifice:

- serviciul cu forehandul – pe diagonala si in lung de linie (numarul reusitelor
din 20 de incercari);
- serviciul cu reverul – pe diagonala si in lung de linie (numarul reusitelor din 20
de incercari);
- jocul de mijloc, cu forehandul (executat cu profesorul sau un student avansat) –
20 de lovituri legate;
- jocul de mijloc, cu reverul (executat cu profesorul sau cu un student avansat) –
20 de lovituri legate;
- joc bilateral – se urmareste capacitatea de aplicare in conditii de adversitate, a
procedeelor tehnice insusite.

Incheiem cu precizarea ca mijloacele folosite in evaluarea capacitatilor specifice

tenisului de masa, sunt cuprinse in cadrul sistemelor de actionare, fiind astfel usor de
administrat si in stransa corelatie cu continutul lectiilor.

108
I. EVALUAREA CAPACITATII MOTRICE GENERALE:

Capacitatea Proba fizica Criteriul minim de trecere a

motrica probelor

Fete Baieti

Forta – brate Flotari 5 8

Forta – abdomen Ridicari ale trunchiului la 10 13

verticala, din culcat dorsal pe 30”

Forta – spate Extensii, din culcat facial 10 13

Forta exploziva la Saritura in lungime de pe loc 1,30 1,70

nivelul membrelor
inferioare

Viteza de Alergare pe distanta de 30m 7.0 6.0

deplasare

Viteza de Deplasari cu pasi adaugati laterali 16” 13”

deplasare specifica si inainte-inapoi (in cruce), pe
distanta de 4m (se porneste din
mijloc)x2

Viteza de repetitie “Atinge placile” (se efectueaza 25 90 90

de cicluri cu mana)

Rezistenta Alergare pe distanta de 600m – 4’ 4’

generala fete si 800m- baietii

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE:

- jocul de mijloc, cu forhandul – 20 de lovituri legate;
- jocul de mijloc, cu reverul – 20 de lovituri legate;
- serviciul cu forhandul, liber directionat – 20 de reusite din 40 de incercari;
- serviciul cu reverul, liber directionat – 20 de reusite din 40 de incercari.
- joc bilateral.
III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE (EXEMPLU):
1. Care considerati ca este principala calitate a jucatorului de tenis de masa?

2. Enumerati 4 procedee tehnice pe care le folositi in cadrul jocului.

3. In ce conditii este castigat un set? Dar un meci?

4. Care este particularitatea jocului de dublu, in ceea ce priveste serviciul?

5. Cate tipuri de servicii cunoasteti?

109
 Interpretarea rezultatelor statistice şi concluzii

In anul universitar 2007-2008, studentii inscrisi la cursul de educatie fizică, disciplina

tenis de masă, au fost supusi unor baterii de teste şi probe de control, care au evidentiat gradul
de pregătire, atât din punct de vedere fizic, cât şi tehnic.
Astfel, la nivelul calitatilor motrice, evidentiem:

- Forta, la nivelul membrelor superioare – flotari, din sprijin culcat facial;

- Forta musculaturii abdominale – din culcat dorsal, ridicarea trunchiului la verticala,
numar de repetari pe 30s;
- Forta exploziva la nivelul membrelor inferioare – saritura in lungime de pe loc;
- Viteza de deplasarea specifica – se testeaza viteza de deplasare specifica cu pasi
adaugati, pe un traseu “in cruce” (inainte si inapoi, lateral, stanga-dreapta pe distanta
de 4m);

La nivelul deprinderilor tehnice, ne-am propus stabilirea nivelului de inusire a

urmatoarelor procedee tehnice specifice tenisului de masa:

- Serviciul cu forehandul – executat intr-o zona delimitata (numarul reusitelor din 20 de

incercari);
- Serviciul cu reverul – executat intr-o zona marcata (numarul reusitelor din 20 de
incercari);
- Joc bilateral – se apreciaza capacitatea de aplicare a procedeelor tehnice insusite in
situatii tactice, gradul de insusire al regulamentului de joc.
In urma analizei rezultatelor obtinute la toate probele, se poate observa ca media
aritmetica a crescut de la valorile initiale, la valorile inregistrate in urma testarii finale. Chiar
daca progresele nu sunt spectaculoase, evolutia mediei aritmetice pentru fiecare dintre probe,
dovedeste ca mijloacele folosite au fost eficiente in mare masura.
In ceea ce priveste coeficientul de variabilitate, ale carui valori ne permit stabilirea
gradului de omogenitate a colectivului de studenti care au participat la probele de control,
putem afirma ca in cazul majoritatii probelor, grupul poate fi considerat relativ omogen:

Abdomene:
 T.I. – C.v.=14,94%: omogenitate moderata;
 T.F.- C.v.= 14,91%: omogenitate moderata;
Saritura in lungime:
 T.I. – C.v.=10,42%: omogenitate moderata;
 T.F.- C.v.= 9,66%: omogenitate foarte mare;
Flotari:
 T.I. – C.v.=25,99%: omogenitate redusa;
 T.F.- C.v.= 26,45%: omogenitate redusa;
Viteza de deplasare specifica:
 T.I. – C.v.=11,06%: omogenitate medie;
 T.F.- C.v.= 10,55%: omogenitate buna;
Serviciul cu reverul:

110
  T.I. – C.v.=11,89%: omogenitate medie;
 T.F.- C.v.= 10,98%: omogenitate buna;
Serviciul du forehandul:
 T.I. – C.v.=14,36%: omogenitate medie;
 T.F.- C.v.= 10,91%: omogenitate buna;

Daca in cazul probelor fizice, acest lucru poate fi explicat prin faptul ca subiectii s-au
mai intalnit cu acestea si in ciclul liceal, constituind chiar probe in cadrul examenului de
bacalaureat la disciplina educatie fizica, ne bucura valorile mici ale coeficientului de
variabilitate la probele tehnice, inregistrate mai ales la testarea finala, ceea ce demonstreaza o
omogenizare a colectivului pe parcursul participarii la lectii.

Trebuie mentionat ca, raportat la probele pe care le-am propus initial, in cadrul
demersului nostru, am modificat structura unora dintre ele (serviciul), iar in cazul probelor
fizice, rezultatele obtinute ne indreptatesc sa crestem valorile baremurilor corespunzatoare
notei 5.

Bibliografie
ANGELESCU, N., Tenis de masa, Bucuresti, Ed. Sport-Turism, 1977

CARSTEA, GHE., Teoria si metodica educatiei fizice si sportului, Editura An-Da, Bucuresti,
2000
STANESCU, M., Didactica educatiei fizice (note de curs), Bucuresti, A.N.E.F.S., 2005

111
 VOLEI

Lector univ. dr. Mariana Cristea

Asist. univ. drd. Florin Liţoi

Cuvinte cheie: volei, proces instructiv-educativ, formare, autoapreciere, evaluare

Introducere
Răspândirea jocului de volei pe toate meridianele lumii odată cu creşterea
impresionantă a numărului practicanţilor oferă voleiului un loc aparte în constelaţia jocurilor
sportive.

Plecând de la voleiul de agrement, accesibil tuturor vârstelor şi ajungând la voleiul de

mare performanţă putem considera şi susţine că este un joc sportiv care asigură atât destindere
şi sănătate cât şi spectacol sportiv atât de necesar vieţii cotidiene.

În mediul universitar practicarea jocului este îndrăgită şi apreciată de studenţi, fiind un

mujloc important şi eficient de realizare a obiectivelor şi sarcinilor educaţiei fizice în
învăţământul superior. Prin practicarea jocului de volei se activează în mod pozitiv şi asupra
dezvoltării personalităţii studentului. O bună organizare şi conducere a procesului educativ
determină formarea factorilor educaţionali ce vizează dezvoltarea spiritului de colaborare,
cooperare, a iniţiativei şi dorinţei de perfecţionare, a disciplinei conştiente, a socializării şi
fairplay-ului.

Domeniul de referinţă
Evaluarea, proces complex compus din tehnici de măsurare şi apreciere, are ca scop
verificarea obiectivelor, programelor, metodelor şi mijloacelor folosite în cadrul cursului de
educaţie fizică, maniera în care acestea au fost corect concepute şi aplicate.
Analiza rezultatelor ne dau informaţii cu privire la strategiile ce trebuie adoptate în
vederea optimizării activităţii viitoare.

Studentul este măsurat şi apreciat din punct de vedere al nivelului calităţilor motrice
precum şi din punct de vedere al corectitudinii, constanţei şi eficienţei acţiunilor de joc.

Evaluarea obiectivă îl stimulează pe student, îi sporeşte încrederea în sine, în

capacităţile şi forţele proprii, îl motivează. În acelaşi timp îi precizează locul pe care-l ocupă
în cadrul grupei din care face parte.
Evaluarea contribuie, de asemenea, la formarea capacitatii de autoapreciere. Aceasta
se structureaz in timp, printr-un cumul al interpretarii succeselor si esecurilor anterioare.
Formarea capacitatii de autoevaluare a potentialului motric prin cunoasterea calitatilor,
posibilitatilor de dezvoltare, a punctelor forte dar si a celor deficitare, constituie un reper
important in activitatea de educatie fizica cu studentii. Astfel, se formeaza sentimentul de
responsabilitate fata de propria dezvoltare fizica si stare de sanatate, dorinta de
autoperfectionare si atingere a obiectivelor stabilite, optiunea pentru o viata sanatoasa si
echilibrata prina adoptarea uni regim de activitate care sa imbine armonios efortul intelectual
cu efortul fizic.

112
 Bagajul de motricitate specific jocului de volei cuprinde:

a) viteza
- de reacţie la stimuli vizuali
- de execuţie la stimuli repetaţi
- de deplasare, oprire, pe distanţe scurte
b) îndemânare
- coordonarea segmentelor şi corpului în raport cu traiectoria mingii
- simţul mingii
c) forţa
- dinamică a membrelor superioare
- explozivă a membrelor inferioare
d) rezistenţa aerobă (cardiorespiratorie)

Capacităţi şi competenţe supuse evaluării

1. Probe propuse pentru evaluarea potenţialului motric:

Factorul de măsurat Proba

1 Viteza de deplasare Alergarea de viteză pe 30 m cu start din picioare, la semnal

vizual

2 Viteza de execuţie Deplasare pe 3 m (laterală) cu atingerea liniilor de centru şi

de 3 m ale terenului (număr de atingeri realizate intr-un
minut)

3 Viteza de reacţie „Bastonul căzător”

4 Îndemânare/coordonare Aruncarea a 6 mingi de tenis într-o minge medicinală de 5

kg aflată la 10 m depărtare

5 Coordonare în regim de Exerciţiul în 4 timpi. Număr de execuţii realizate într-un

viteză minut.
T1 = ghemuit T3 = ghemuit

T2 = culcat facial T4 = stând

6 Forţa membrelor superioare Aruncarea înainte a mingii medicinale de 1 kg, cu două

mâini deasupra capului din şezând depărtat

7 Forţa explozivă a membrelor - Săritură în înălţime de pe loc

inferioare punct maxim atins
- Săritură în înălţime cu elan
punct maxim atins

- Trei sărituri legate din ghemuit în ghemuit

113
 („Broscuţa”)

8 Forţa musculaturii Din pe spate culcat ridicarea trunchiului la 90 o, palmele la

abdominale ceafă. Se numără numărul de execuţie în 30 sec.

9 Mobilitatea coloanei Din stând pe un scaun, aplecarea trunchiului înainte cu

vertebrale braţele întinse pe o linie gradată, puctul „0” fiind la nivelul
tălpilor

10 Rezistenţa Testul Cooper

2. Probe propuse pentru evaluarea acţiunilor tehnico-tactice specifice jocului de

volei
1 Serviciul Din 10 execuţii 60% să fie trimise peste fileu în jumătatea dreaptă sau
stângă a terenului advers

2 Joc 2X2 pe Numai cu lovire de sus. Din 10 încercări să treacă mingea peste plasă 50%
3/3 m

3 Joc 3X3 pe Din 10 încercări 40% să fie reuşite

3/4,5 m
Juc 1 = serveşte şi preia din serviciu
Juc 2 = ridică

Juc 3 = atacă şi preia în timpul jocului

4 Atac Din 10 încercări 50% reuşite. Se execută din Z4 cu ridicare din Z3, mingea
vine din Z6.

5 Joc 6X6 Se urmăreşte:

- înţelegerea scopului jocului
- înţelegerea regulilor jocului
- modul cum gestionează şi relaţionează informaţiile ce vin de la
colegi şi adversare
- modul cum ocupă suprafaţa de joc atât în atac cât şi în apărare
folosind deplasări specifice situaţiilor concrete din timpul jocului

114
 I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE - STUDENTE

CAPACITATE MOTRICA PROBA CRITERIU

L
MINIMAL

1 Viteza de deplasare Alergarea de viteza pe 30 m, cu start din 5,7 s

picioare, la semnal vizual

2 Viteza de executie Deplasare laterala pe 3 m cu atingerea

liniilor de centru si de 3 m ale terenului
de volei (numar de atingeri realizate in 30 24 executii
de secunde)

3 Viteza de reactie Proba riglei 24 cm

4 Indemanare/Coordonare Aruncarea a 6 mingi de tenis intr-o minge

medicinala de 5 kg aflata la 10 m
departare 3 reusite

5 Coordonare in regim de Testul Burpele 13 executii

viteza

6 Forta membrelor superioare Aruncarea inainte a mingiei medicinale 5,40 m

de 1 kg cu doua maini, de deasupra
capului, din sezand departat

7 Forta exploziva a membrelor Saritura pe verticală de pe loc, punct

inferioare maxim atins;
30 cm
Saritura pe verticală cu elan de 2-3 paşi,
punct maxim atins;
34 cm

8 Forta musculaturii Din pe spate culcat, ridicarea trunchiului

abdominale la 90 de grade, palmele la ceafa, se
numara numarul de executii in 30 de 22 executii
secunde

9 Mobilitatea coloanei Din stand pe un scaun, aplecarea

vertebrale trunchiului inainte cu bratele intinse pe o
linie gradata, pucntul zero fiind la nivelul - 3,5 cm
talpilor

10 Rezistenta Testul Cooper 1.270 m

115
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE JOCULUI DE VOLEI

1. Serviciul Din 10 executii, 60% sa fie trimise peste fileu in jumatatea

dreapta sau stanga a terenului advers

2. Joc 2X2 pe 3/3 m Numai cu lovire de sus; din 10 incercari, 50% reusite

3. Joc 3X3 pe 3/4,5 m Din 10 incercari, 40% sa fie reusite

Juc 1 = serveste si preia din serviciu

Juc 2 = ridica
Juc 3 = ataca si preia in timpul jocului

4. Lovitura de atac Din 10 incercari, 50% reusite. Se executa din Z4 cu

ridicare din Z3. Mingea vine din Z6

5. Joc 6X6 Se urmareste:

- intelegerea scopului jocului

- intelegerea reuglilor jocului
- modul cum gestioneaza si relationeaza informatiile
ce vin de la colegi si adversari
- modul cum ocupa suprafata de joc atat in atac cat si
in aparare, folosind deplasarile specifice situatiilor
concrete din timpul jocului

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

Exemplu:

 Scopul jocului
 Menţionaţi 3 acţiuni de joc
 Menţionaţi sarcinile jucătorilor pe linii şi posturi
 Menţionaţi cum se ţine scorul
 Menţionaţi beneficiile practicării jocului de volei
 Când o echipă realizează un punct
 La ce scor se termină tie-break-ul
 De câte ori poate fi lovită mingea într-un teren înainte de a fi trecută peste fileu
 Cum se numeşte jucătorul cu echipament de altă culoare şi care sunt sarcinile lui
 Care sunt posturile într-o echipă de volei

116
 I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE - STUDENŢI
Capacitate motrică Proba fizică Criteriul minim de evaluare
Forţă - braţe Flotări 22 repetări

Forţă – abdomen Din culcat dorsal ridicarea 18 repetări

picioarelor la verticală, 30
sec.

Forţă – spate Din sprijin pe coate şi pe 40 sec.

vârfuri, menţinerea
trunchiului la orizontală -
izometrie

Forţă – tren inferior Testul Burple 15 repetări

Forţa explozivă a membrelor Săritură în înălţime de pe loc 30cm

inferioare

Viteză de deplasare Alergarea de viteză pe 30 m 5 sec

cu start din picioare, la
semnal sonor

Viteza de execuţie Deplasare laterală pe 3 m 27 atingeri

stânga-dreapta cu atingerea
liniilor de centru şi de 3 m ale
terenului de volei , 30 sec.

Îndemânare - coordonare Aruncarea a 5 mingi de 1 atingere

tennis la un punct fix la
distanţă de 7m

Rezistenţă Testul Cooper 2000m

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE VOLEIULUI

1 Serviciul Din 10 servicii 5 să fie trecute peste fileu

2 Preluare din serviciu cu 2 mâini Din 10 preluări 5 să fie trimise în zona 3

de jos

3 Atac Din 12 atacuri 3 în zona 1 şi 3 atacuri în zona 5

4 Joc 6X6 Se urmăreşte:

- înţelegerea scopului jocului
- înţelegerea regulilor jocului
- modul cum gestionează şi relaţionează
informaţiile ce vin de la colegi şi adversare
- modul cum ocupă suprafaţa de joc atât în atac cât
şi în apărare folosind deplasări specifice
situaţiilor concrete din jocul de volei

117
 V. INTERPRETAREA REZULTATELOR STATISTICE - STUDENTE

Proba nr 1

- valori mai ridicate ale mediei la testarea finală (5,28 < 5,56) imprăştierea datelor este relativ
mică, media este reprezentativă, eşantionul măsurat este relativ omogen.

Proba nr 2

- valori crescute ale mediei la testarea finală (12,52 < 13,60), media este reprezentativă,
imprăştierea datelor mică, omogenitate foarte bună.

Proba nr 3

- valori mai ridicate ale mediei la testarea finală cu aproximativ 2 cm, omogenitate mai bună
la testarea iniţială.

Proba nr 4

- la testarea iniţială s-a înregistrat o omogenitate crescută faţă de testarea finală, unde
progresul realizat are o imprăştiere destul de mare.

Proba nr 6

- împrăştierea datelor este foarte mică, media este reprezentativă, eşantionul măsurat este
omogen.

Proba nr 7

- valori crescute ale mediei la testarea finală, imprăştierea datelor este mică, media este
reprezentativă, eşantionul măsurat este omogen.

Proba nr 8

- împrăştierea datelor este foarte mică, media este reprezentativă, eşantionul este omogen.

Proba nr 9

- media aritmetică nu este reprezentativă pentru eşantionul măsurat, lipsă de omogenitate

Proba nr.10

- împrăştierea datelor este mică, media este reprezentativă, eşantionul măsurat este omogen.

118
 INTERPRETAREA REZULTATELOR STATISTICE - STUDENŢI

Media aritmetică la testarea finală comparativ cu cea iniţială a crescut la toate probele.
Mediana a avut aceeaşi evoluţie de creştere uşoară la testarea finală la aproape toate probele
supuse experimentului. Coeficientul de variabilitate care ne dă gradul de omogenitate al
grupului a fost foarte bun la probele: forţă braţe, testul Burpee, detentă fără elan, detentă cu
elan, viteză de deplasare, testul Cooper. Testul riglei prezintă o omogenitate bună, iar proba
de mobilitate supusă evaluării a avut valori în care grupul nu prezintă omogenitate. Acelaşi
lucru putem spune şi de proba de coordonare.

Concluzii

În urma analizei datelor la prima şi a doua testare, a observaţiilor curente din timpul
lecţiilor şi a experienţei acumulate am constatat că bagajul de motricitate al studentelor este
scăzut, în regres chiar.

Din cele 10 probe propuse pentru evaluarea potenţialului motric, ne-am rezumat la cele
mai reprezentative cinci probe, pentru bagajul de motricitate specific jocului de volei. Acestea
sunt: Viteza de deplasare (testată prin alergarea de viteză pe distanţa de 30 de metri cu start
din picioare la semnal vizual), coordonare în regim de viteză (exerciţiul în patru timpi; număr
de execuţii realizat într-un minut), forţa explozivă a membrelor inferioare (săritura în înalţime
cu elan, punctul maxim atins), forţa musculaturii abdominale (din poziţia pe spate culcat,
ridicarea trunchiului la 90 grade, palmele la ceafă, numărându-se execuţiile realizate în 30
secunde) şi rezistenţa ( Testul Cooper).

Considerăm că probele propuse sunt:

- accesibile nivelului de pregătire fizică al studenţilor pe care îl considerăm deficitar;

- nu necesită o tehnică de execuţie specifică, reprezentând acţiuni motrice cunoscute de

către studenţi;

- probele propuse, pot fi folosite şi ca mijloace de pregătire în cadrul lecţiilor curente;

- nu necesită timp îndelungat pentru executare;

- sunt caracteristice specificului jocului de volei;

- nu necesită amenajări şi dotări speciale;

- dezvoltă şi susţin interesul studenţilor pentru activitatea voleibalistică;

- ţin cont de nivelul general de pregătire a studenţilor, evidenţiind în acelaşi timp progresul
realizat;

- transformă studentul într-un partener autentic al profesorului, prin formarea sentimentului

de responsabilitate faţă de propria pregătire şi dorinţă de autoperfecţionare;

119
Bibliografie

Dragnea, A. Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport. Bucureşti, Ed. Sport-Turism,

1984

Cârstea, Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Ed. AN-DA, Bucureşti, 2000
Croitoru, D., Şerban, M., Volei în şcoală, Ed. SemnE, Bucureşti, 2002

Tudor, V., Măsurarea şi evaluarea în cultură fizică şi sport, Ed. Alpha, Bucureşti, 2005

120
 V. Concluzii şi recomandări privind EVALUAREA

Modernizarea sistemului de evaluare s-a făcut pornind de la investigarea realităţii

existente în învăţământul superior.

Considerăm că elaborarea acestui sistem de evaluare va conduce la eficientizarea

activităţii de instruire a studenţilor la educaţi fizică.

Sistemul de evaluare propus s-a bazat pe calculul şi aflarea performanţelor minime

pentru obţinerea calificativului „admis”; creşterea indicatorilor făcându-se în raport cu acest
criteriu minimal de promovabilitate.

Acest sistem de evaluare creează premisele unei aprecieri corecte egale a

performanţelor studenţilor obţinute în aceleaşi condiţii. Operaţiunea de evaluare a calităţii şi
eficienţei procesului de pregătire devine exactă dacă aplicăm testele sau probele de control pe
discipline sportive. În acelaşi timp, evaluarea comportamentului prin prisma parametrilor
performanţiali cu un rol important în corelarea unor secvenţe de strategie de instruire prin
feed-back.

Sistemul de verificare şi apreciere reprezintă şi un mijloc de stimulare a studenţilor

fiind corelat şi cu specificul disciplinei sportive aleasă. Au fost selectate poate cele mai
eficiente probe care să fie uşor de aplicat; Studenţii au astfel posibilitatea de a-şi evalua locul
pe care-l ocupă în raport cu ceilalţi, oferind ocazia să-şi cunoască propriile performanţe
precum şi modul cum acestea sunt apreciate.

Există o legătură directă între noul sistem de evaluare, pe discipline sportive şi

curriculum, între ceea ce se predă şi ceea ce se testează.
Procesul de evaluare experimentat a îmbunătăţit calitatea procesului instructiv-
educativ întrucât vizează obiectivele aflate într-o interdependenţă directă cu scopurile actului
de instruire.
Concluzionând, considerăm că este aproape imposibil ca o metodă sau alta, oricât ar fi de
bună, să poată acoperi toată sfera necesităţilor pe care le reclamă evaluarea rezultatelor, de
aceea se recomandă:
– folosirea unei game bogate şi nuanţate de forme, metode şi tehnici de evaluare, care
este necesară datorită varietăţii obiectivelor vizate şi care, de altfel, constituie obiectul
acţiunilor evaluative;
– acţiunile evaluative să cuprindă toate tipurile de rezultate, nu numai cunoştinţe, ci şi
capacităţi, competente etc., în concordanţă cu mutarea accentului de pe obiectivele de
ordin formativ pe cele educaţionale;
– în fiecare situaţie, trebuie alese cele mai eficiente metode, în concordanţă cu
comportamentele care se evaluează;
– este necesar ca acţiunile de evaluare să vizeze conţinuturile esenţiale, reprezentative, şi
nu întreg volumul de informaţii predat, ceea ce influenţează în mare măsură alegerea
metodelor de evaluare.
– orientarea cu precădere a acţiunilor evaluative către cunoaşterea mai precisă şi mai
completă a ceea ce ştiu şi pot să facă elevii, a progreselor, dar şi a neajunsurilor şi
dificultăţilor întâlnite în activitatea evaluată;

121
– în sistemul de evaluate folosit de fiecare specialist este recomandabilă diminuarea
ponderii verificărilor realizate prin „sondaj”, care oferă informaţii parţiale cu privire la
studiul şi nivelul performanţelor realizate şi promovarea unei evaluări continue şi
complete prin care să se cunoască sistematic şi operativ progresele celor supuşi
evaluării;
– folosirea unor modalităţi de evaluare care să diminueze stresul ceea ce presupune
realizarea unei relaţii evaluator (profesor) – evaluaţi (elevi etc.), care să favorizeze
coparticiparea celor din urmă la evaluarea propriilor rezultate astfel încât evaluarea să
fie privită „ca un demers de cunoaştere complexă a personalităţii subiectului, în toată
bogăţia manifestărilor şi relaţiilor sale interumane” (I.T. Radu, 2000)

122