CUPRINS

CAP I. INTRODUCERE

DEFINITII SI OBIECTIVE…………………………………….
………………...pag

CAP II. ARGUMENT………………………………….

……….....pag

CAP III. SUCCESIUNEA PREGĂTIRII FIZICE

3.1. PREGĂTIREA FIZICĂ GENERALĂ……………………………pag

3.2 PREGĂTIREA FIZICĂ SPECIFICĂ………………………...........pag
3.3 NIVEL ÎNALT AL CALITĂŢILOR MOTRICE………………….pag

CAP IV. CONŢINUTUL PREGĂTIRII FIZICE

JUCĂTORILOR DE VOLEI, JUNIORI I
(PERFORMANŢĂ)

4.1 DEZVOLTAREA FIZICĂ ARMONIOASĂ………………………

pag
4.2 PERFECŢIONAREA DEPRINDERILOR MOTRICE DE
BAZĂ....pag
4.3 DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE DE
BAZĂ………..pag
4.4 CALITĂŢI MOTRICE
SPECIFICE………………………………..pag
4.5 RAMURI SPORTIVE
AJUTĂTOARE…………………………….pag

CAP V.

CONCLUZII……………………………………………...pag

BIBLIOGRAFIE……………………………………………pag
 I INTRODUCERE

Pregătirea fizică reprezintă ansamblul organizat şi ierarhizat al

procedurilor de antrenament care vizează dezvoltarea şi utilizarea
calităţilor fizice ale sportivului.

Ea trebuie să se manifeste permanent la diferitele niveluri ale

antrenamentului sportiv şi să servească aspectelor tehnico-tactice
prioritare ale activităţii practicate.

Pregătirea fizică este componenta cu un rol deosebit de

important în procesul de pregătire sportivă, constituindu-se în
elementul dep bază pentru ceilalţi factori ai antrenamentului.

Acestea au fost diferenţiate şi aplicate după reguli precise,

după specificul şi adresabilitatea lor, constituind apoi elemente de
conţinut ale antrenamentului sportiv. Exerciţiile fizice şi-au găsit
astfel domeniile: tehnica, tactica, sfera psihică, teoretică, artistică,
biologică, capacitatea de efort.

Aşadar, în antrenamentul contemporan, putem vorbi de:

pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea
teoretico-metodică, pregătirea psihologică, pregătirea artistică şi
pregătirea biologică pentru concurs, care se constituie în factorii
antrenamentului sportiv.

Pregătirea fizicăz işi propune astfel, aproape în exclusivitate ,

dezvoltarea a ceea ce JurgenWekieck numeşte,,factorii fizici
condiţionali şi coordonatori ai performanţei,, ,dar pe care
preferăam să-I desemnăam cu termenul general de calităţi fizice.

De fapt, această expresie ni se pare în măsură să califice

simplu şi complet realitatea concrtă şi diferiţii parametric de
dezvoltat atunci când se urmăreşte ameliorarea potenţialul fizic al
unui individ şi a utilizării pe care aceasta i-o poate da.
Voleiul este totuşi unic printre jocurile la fileu prin faptul că se
insistă ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer şi prin
faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiaşi echipe
înainte ca minge să fie returnată adversarilor. Introducerea unui
jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor
de joc.
 Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act
de a pune mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul rotaţiei a
fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc.

Regula poziţiei jucătorilor permite echipelor flexibilitate şi

posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea
echipei, cât şi pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea
voleiului devine din ce în ce mai bună.

Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni

mai bun, mai puternic, mai rapid.

OBIECTIVE

1.Adaptarea capacitatii motrice generale la specificul

solicitarilor din pregatire si concurs.

OBICTIVE DE REFERINTA:

-sa suporte solicitarile complexe de efort impuse in procesul de

antrenament
-sa menţină la un nivel ridicat indicii de dezvoltare a calitatilor
motrice generale ,preponderant in specificul jocului
-sa valorifice in cadrul activitatii competitionale potentialul
acumulat in pregatire

2.Cresterea indicilor capacitatii specifice de efort.

OBIECTIVE DE REFERINTA:
-sa aplice in procesul de pregatire si competitii ,la un nivel
ridicat ,calitaile motrice in forma combinata ;
-viteza-forta (detenta)
-forta-viteza(forta exploziva)
-rezistenta in regim de viteza –forta
-detenta in regim de indemanare–rezistenta

3.Perfectionarea tehnicii corespunzator specializarii si

particularitatilor individuale;
OBICTIVE DE REFERINTA:

sa execute in conditii de eficienta crescuta procedeele tehnico-

tactice specifice postului din echipa si a specializarii pe yone de
atac si aparare
-sa se incadreye permanent in actiunile tactice collective ,atat in
fazele de atac cat si in aparare ,conform cu cerintele de concurs
pentru categorii .Juniori I
-sa aprticipe cu executiie constant bune pe tot parcursul derularii
jocului

4.Participarea la competitii si realizarea obictivelor de

performanta stabilite;

OBIECTIVE DE REFERINTA

-sa participe la competitii cu un nivel crescut de maiestrie sportiva

-sa contribuie ,prin prestatiile sale la realizarea obictivelor
competitionale .

5.Educarea capacitatii de adapatare la regimul complex de

activitati sportive si cotidiene :

OBIECTIVE DE REFERINTA:

-sa se incadreze intr-un regim optim de pregatire sportive,scolara

si sociala ,care sa-i permita realizarea unui effort rational si
recuperarea potentialului fizic si intellectual in scopul cresterii
performantei;
-sa adopte un comportament adecvat in care sa-si manifeste
pesonalitatea si trasaturile positive de caracters

II. ARGUMENT
 Pregătirea fizică este ansamblul de măsuri luate de antrenor
în vederea asigurării unei capacităţi funcţionale superioare a
organismului, prin obţinerea unor valori optime ale indicilor
somatofuncţionali, printr-un nivel ridicat de dezvoltare a calităţilor
motrice de bază şi specifice, stăpânirea deplin exerciţiilor utilizate
şi prin asigurarea unei stări de sănătate perfectă.

Pregătirea fizică este prezentă în antrenamentul tuturor

categoriilor de sportivi, ponderea ei şi tipul mijloacelor folosite fiind
diferite de la o ramură sportivă la alta şi de la un eşalon la altul
începători. Pregătirea fizică Este componenta cu un rol deosebit
de important
în procesul de pregătire sportivă, constituindu-se în elementul de
bază pentru ceilalţi factori ai antrenamentului

În jocul de volei , obţinerea unei performanţe este de

neconceput fără dezvoltarea corespunzătoare a factorului fizic sub
toate aspectele.

Jocul de volei solicită din partea celor care îl practică o bună

pregătire fizică a cărei dezvoltare trebuie să se facă atât sub
aspectul general-multilateral, cât şi sub aspectul specific, legat de
conţinutul tehnico-tactic al jocului.

Cele două laturi ale pregătirii fizice se condiţionează

reciproc, fiind într-o strânsă interdepenţă.e

Pregătirea fizică multilaterală în volei se caracterizează prin

manifestarea complexă a tuturor calităţilor fizice de bază, dar cu
forme şi cantităţi diferite de manifestare, comparativ cu alte
sporturi.

În volei,dintre calităţi predomină viteza şi forţa. Aceasta nu

exclude manifestarea diferită a calităţilor în joc de la un segment la
altul. Astfel la nivelul braţelor predomină viteza, iar la picioare
forţa.
 III.SUCCESIUNEA PREGĂTIRII FIZICE

3.1 Pregătirea fizică generală(PFG)

Pregătirea fizică generală vizînd dezvoltarea, dar mai ales

armonizarea diferitelor calităţi fizice (antrenarea punctelor
slabe).Acesf tip de pregătire fizică va fi utilizat ,în principal, în
perioada pregătitoare de antrenament.

Principalul obiect al pregătirii fizice generale, indiferent de

specificul sportului, este îmbunătăţirea capacităţii de efort.

Cu cât potenţialul de lucru este mai mare, cu atât mai uşor se

adaptează organismul la creşterea continuă a cerinţelor de
pregătire fizică şi psihologică.

În mod simil, cu cât este mai largă şi mai puternică

pregătirea fizică generală, cu atât mai înalt este nivelul calităţilor
biomotrice la care poate ajunge sportivul. Este important să punem
în evidenţă potenţialul fizic prin intermediul pregătirii fizice
generale.

Pentru sportivii tineri, de perspectivă, pregătirea fizică

generală este cam la fel, indiferent de sport. Pentru sportivii
avansaţi pregătirea fizică generală se corelează cu nevoile
specifice sportului respectiv şi cu trăsăturile individuale ale
sportivului.

3.2. Pregătirea fizică specifică (PFS)

 Pregătirea fizică specifică , supusă în totalitate exigenţelor
competiţionale ale disciplinei sportive practicate şi al cărei unic
scop va fi acela de a participa la manifestarea a ceea ce se
denumeşte, de obicei, ,,stare de forma,,sau ,,stare de condiţie
fizică absolută,,(Matveev)şi se caracterizează prin armonizarea
tuturor factorilor care condiţioneaza performaţa .

Printre aceştia :factorii psihologici a căror importanţă este

determinantă.Cum este şi firesc, acest tip de PF va fi utilizat, în
pincipal, în timpul perioadei competiţionale.

Pregătirea fizică specifică (PFS) se construieşte pe

fundamentul creat de PFG. Principalul obiectiv al PFS este să
continue dezvoltarea fizică a sportivului în concordanţă cu
particularităţile fiziologice şi metodice ale unui sport. Specializarea
fiziologică predomină în competiţiile de succes. Aceste adaptări de
potenţial ale sportivului facilitează un volum mare de efort la
antrenamente şi, în final, la competiţii. În plus, o capacitate
fiziologică mare ajută la o refacere rapidă. Iancovlev (1967)
susţine că un organism fortificat şi întărit în prealabil va dezvolta
mai rapid niveluri fiziologice înalte. Rezistenţa specifică poate fi
îmbunătăţită dacă această cerinţă a pregătirii este precedată de
dezvoltarea rezistenţei generale.

Se consideră în mod eronat că rezistenţa generală

dezvoltată prin alergarea pe teren variat îmbunătăţeşte rezistenşa
specifică pentru toate sporturile. Lucrul este valabil pentru
alergările pe distanţe medii şi lungi. Pentru o dezvoltare fiziologică
specifică, sportivii trebuie supuşi unor solicitări care să se
raporteze direct la cerinţele tehnice, tactice şi fiziologice ale
sportului respectiv. Acest scop este simplu de realizat în sporturile
ciclice, dar nu şi în cele cu acţiuni complexe. În orice caz,
repetarea multiplă, parţială sau integrală a exerciţiilor sau a fazelor
unui joc poate duce la realizarea aceluiaşi scop. Selectarea
mijloacelor adecvate de antrenament este extrem de importantă
pentru succesul final.

Dimpotrivă, elementele nespecifice pot duce la o specializare

greşită a dezvoltării sportivului şi, în consecinţă, la performanţe
necorespunzătoare.

PFS necesită un volum mare de antrenament, care este

posibil doar prin scăderea intensităţii. Dacă s-ar accentua
intensitatea, fără o fortificare prealabilă a organismului sportivului,
SNC (sistemul nervos central) şi întregul organism ar fi
suprasolicitate, iar urmările ar fi epuizare, oboseală şi accidentări.

În aceste condiţii, celulele nervoase şi chiar întreg

organismul ar putea ajunge la o stare de epuizare,scăzând
capacitatea de efort a sportivului. Ozolin (1971) susţine că sportivii
care aplică un program de intensitate medie au avut succes în
activităţile de lungă durată prezentând un potenţial fiziologic înalt.
Sportivii nu-şi pot ridica potenţialul de efort dacă nu-şi măresc atât
volumul, cât şi intensitatea antrenamentelor. Pentru că mulţti
sportivi au zilnic antrenamente, este de aşteptat ca viteza lor de
refacere între
antrenamente să influenţeze creşterea încărcăturii de
antrenament.

Execuţia în condiţii similare celor competiţionale măreşte, de

asemenea, PFS. Sportivii pot participa la competiţii neoficiale fără
o pregătire specială, mai ales spre sfârşitul fazei pregătitoare.

Durata PFS poate fi de la 2 la 4 luni, în funcţie de

caracteristicile sportului şi de programul competiţional. Planificarea
pe termen lung poate fi făcută pe 6 luni sau până la 1 sau 2 ani.
3.3 Nivel înalt al calităţilor motrice

VITEZA

Definiţie: Viteza e capacitatea organismului umana de a executa

acţiuni motrice cu întregul corp sau numai cu anumite segmente
ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt, deci cu rapiditate,
repeziciune, iuţeala maximă, în funcţie de condiţiile existente.

Formele de manifestare

A) Viteza de reacţie, este viteza reacţiei motrice. Ea este

dependentă de cele cinci elemente: apariţie excitaţiei în
receptor; transmiterea pe cale aferentă; analiza semnalului care
durează cel mai mult; transmiterea pe cale aferentă; excitarea
muşchilor. Viteza de reacţie nu este identică pentru toate
segmentele corpului, la membrele superioare s-au inregistrat
cei mai buni indici.

B) Viteza de execuţie , este capacitatea de a efectua un act

motric sau o acţiune motrică. Această formă de viteză se
măsoară prin timpul care trece de la inceperea execuţiei şi până
la încheierea acesteia.
C) Viteza de repetiţie, care se mai numeşte şi “frecvenţa mişcarii”.
Ea constă în capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o
unitate sau interval de timp prestabilite. Viteza de repetiţie este
condiţionată de tempoul şi ritmul mişcarii.

D) Viteza de deplasare este o variantă a vitezei de execuţie,

atunci când se pune problema parcurgerii unui spaţiu prestabilit
contra timp şi o variantă a vitezei de repetiţie atunci când se
pune problema cât spaţiu, ce distanţă se parcurge într-o unitate
de timp prestabilită.

Începand cu vârsta de 10 ani se poate realiza dezvoltarea şi

educarea vitezei sub toate formele sale de manifestare.
Exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei trebuie să fie ori
foarte simple ca execuţie tehnică, ori bine însuşite ca tehnică.
Exerciţiile de viteză, ca durată, se încadrează între 5-6 secunde
şi 40-45 secunde, după care se intră în zona rezistenţei
anaerobe. Viteza se dezvoltă/educă în lecţie că prima tema,
indiferent de timp, spaţiu, subiecţi.
 ÎNDEMÂNAREA

Definiţie: Îndemânarea presupune următoarele componente:

- capacitatea de coordonare a segmentelor
corpului sau a acestuia în întregime pentru
efectuarea unor acte sau acţiuni motrice;
- capacitatea de combinare a mişcărilor;
- capacitatea de diferenţiere a mişcărilor;
- echilibrul;
- precizia;
- capacitatea de orientare spaţială;
- amplitudinea.
Indemînarea ar putea fi definită ca fiind capacitatea
organismului uman de a efectua acte şi acţiuni motrice în contextul
componentelor anterior menţionate, mai ales în condiţii variate şi
neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de energie
din partea executantului.

Formele de manifestare

A) îndemânare generală necesară efectuării tuturor actelor şi

acţiunilor motrice de către oameni, cu eficienţă maximă şi
consum minim de energie.
B) îndemânarea specifică, caracteristică sau necesară
oamenilor care practică diferite probe şi ramuri de sport
C) îndemânarea în regimul altor calităţi motrice:
îndemânarea în regim de viteză, de rezistenţă, de forţă

Formele de manifestare a îndemânarii trebuie raportate şi la alte

elemente care reprezintă şi indici valorici ai calităţii respective
astfel:
- gradul de dificultate, complexitatea actului sau
acţiunii motrice, în care se integrează
coordonarea simetrică şi asimetrică;
- indicele de precizie al încadrării mişcării în
spaţiu;
- indicele de viteză, dat de timpul de execuţie,
tempoul şi ritmul execuţiei;

- indicele de forţă care rezultă din raportarea

indicelui de precizie, la gradul de incordare
musculară la lucrul efectuat.
 REZISTENŢA

Definiţie: Rezistenţa este capacitatea organismului uman de

a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ
mare menţinand indici constanţi de eficacitate optimă. Deci este
capacitatea de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală
senzorială, emotională, fizică sau prin învingerea acestui fenomen.

Forme de manifestare

a) după criteriul “ponderea participarii grupelor musculare şi ale

marilor funcţii şi organe”, avem:

a.1. Rezistenţa generală, care este capacitatea organismului

uman de a efectua timp îndelungat acte şi acţiuni motrice, cu
eficientă şi fără apariţia oboselii solicitând mult sistemul nervos
central, sistemul cardiovascular şi sistemul respirator.

a.2. Rezistenţa specifică care este capacitatea organismului

uman de a depune eforturi pe care le implica probele sau
ramurile sprortive.

b) după criteriul “sursele energetice, intensitatea şi durata

efectului”, avem”

b.1. Rezistenţa anaeroba care este specifică pentru eforturile

cuprinse intre 45 sec. şi 2 min.

b.2. Rezistenţa aeroba care este specifică pentru eforturile care

depaşesc 8 minute adică eforturi de durată lungă. De aceea i se
mai spune şi rezistenţa lungă.

b.3. Rezistenţa mixtă care este specifică pentru eforturile

cuprinse intre 2 şi 8 minute, adică eforturi cu durată medie.

c) După criteriul “natura efortului”, avem:

c.1. Rezistenţă în efort cu intensitate constantă;

c.2. Rezistenţă în efort cu intensitate variabilă;
 d) Dupa criteriul “modul de combinare cu alte calităţi
motrice:, avem:

d.1. Rezistenţa în regim de forţă;

d.2. Rezistenţa în regim de viteză;
d.3. Rezistenţa în regim de îndemânare

Dezvoltarea / educarea rezistenţei se poate realiza la orice

vârstă. Acţionarea prioritară, prin corelaţie cu celelalte calităţi,
are loc în perioadele post-pubertare. Ea se poate
dezvolta/educa în orice condiţii materiale, atât în aer liber cât şi
în interior. În lecţia de educaţie fizică că şi în orice altă formă de
organizare a practicării exerciţiilor fizice, rezistenţa trebuie sa fie
abordată ca ultimă temă de mare importanţă pentru
dezvoltarea/educarea rezistenţei este modul de respiraţie al
subiecţilor, raportul între inspiraţie şi expiraţie, deci ritmul
acestei respiraţii în funţie de timpul efortului depus.
Verificarea nivelului acestei calităţi motrice de bază se face,
cel putin în educaţia fizică şcolară, mai mult prin prisma
rezistenţei mixte (cu durată între 2 şi 8 minute). Mijlocul prin
care se face verificarea este în majoritatea cazurilor, doar
alergarea pe 600-800-1000-1500m.

FORŢA

Definiţie: Forţa este capacitatea organismului uman de a

invinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul
contracţiei musculare. Ea nu trebuie confundată în aceasta
postură de calitate motrică cu forţa ca o caracteristică mecanică
a mişcarii (măsurată după clasica formula F = m x a).
Forme de manifestare

a) După criteriul “participarea grupelor musculare”, avem:

a.1. forţă generala care se manifestă atunci când la efortul
de “învingere a rezistenţei” participă principalele grupe ale
organismului uman.
a.2. forţă specifică care se manifestă atunci când efortul de
învingere a rezistenţei participă doar una sau cateva grupe
musculare ale organismului uman (cum se întalneşte la unele
probe sau ramuri de sport).

b) După criteriul “caracterul construcţiei musculare”, avem:

b.1. forţă statica, când prin contracţie nu se modifică

dimensiunile fibrelor musculare angajate în efectuarea actului
sau acţiunii motrice. Un tip special de forţă statică este cea
izotermică.

b.2. forţă dinamică numită şi izotonică, când prin contracţie se

modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efort.

b.3. forţă mixtă, când pentru învingerea rezistenţei se intâlnesc

atât contracţii statice cât şi cele dinamice.

c) După criteriul “capacitatea de efort” în relaţie cu

puterea individuală, avem:

c.1. forţă maximă sau absolută care poate fi statică şi mai

ales dimanică.

c.2. forţă relativă, care exprimă raportul dintre forţă

absolută şi greutatea corporală, deci valoarea forţei pe
kilogram corp.

d) După “modul de combinare cu celelalte calităţi

motrice”, avem:

d.1. forţă în regim de viteză, sau forţă explozivă. Acest tip

de forţă diferă în funcţie de segmentul sau segmentele
corpului şi este influenţată de forţă maximă.
d.2. forţă în regim de rezistenţă.
d.3. forţă în regim de îndemânare.
Unele aspecte metodice

Forta poate fi dezvoltată/educată la orice vârstă, dar cu

precadere după pubertate, deoarece prin exagerare sau
neştiinţă poate avea efecte negative asupra creşterii
organismului.

Pentru dezvoltarea/educarea forţei se pot folosi foarte multe

exerciţii fizice, mai ales cu încărcătură, exerciţii facute după
reguli specifice fiecărui procedeu metodic.

Ca temă forţa poate fi abordată atât în aer liber, cât şi în

interior, unde sunt mai multe instalaţii şi materiale specifice. În
lecţie sau altă formă de organizare a practicării exerciţiilor fizice,
forţa şi rezistenţa se poate aborda numai ca ultimă temă.

Forţa este calitatea motrică cel mai usor de verificat, având

foarte multe probe de control (precizate în programă,
instrucţiuni, etc.)
 IV. CONŢINUTUL PREGATIRII FIZICE JUCĂTORILOR
DE VOLEI ,JUNIORI –I-(PERFORMANŢĂ)

4.1.DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA

-raport optim ponderal masa activa-tesut adipos

-segmente si articulatii de prima importanta
-suport functional pentru efort specific
-elasticitate musculara si mobilitate articulara

Evaluarea dezvoltării fizice şi a stării de nutriţie prezintă, pentru

practica medicinei sportive, importanţa pentru :

- diagnosticul stării de sanatate;

- selecţie pentru diferite ramuri sportive;
- dirijarea antrenamentului sportiv

Dezvoltarea fizică este a doua componentă a procesului biologic

de creştere şi dezvoltare a corpului omenesc:

- creşterea este “procesul de acumulare cantitativă la nivelul

ţesuturilor, organelor şi sistemelor cu mărirea masei somatice, a
dimensiunilor segmentare si globale...”

- dezvoltarea fizică este procesul de proporţionalizare, producând

apariţia unor relaţii noi între segmente şi părţi; include
diversificarea, perfecţionarea şi specializarea; în esenţă
dezvoltarea fizică exprimă suma unor relaşii, nivelul lor la un
moment dat sau într-o perioadă.

Etapele dezvoltării fizice corespund etapelor ciclului vieţii:

copilăria, adolescenţa, maturitatea şi senescenţa.

Dezvoltarea fizica armonioasă reprezinta un scop al educatiei

fizice alături de prevenirea instalării si corectarea deficienţelor
fizice.

In sport - dezvoltarea fizică este importanţa pentru selecţie

- exisţa sporturi care necesită o dezvoltare fizică armonioasă,
altele necesită o dezvoltare fizică specifică iar altele în care
dezvoltarea fizică nu are importanţă majoră - decât pentru
menţinerea unei stări bune de sănătate - dar evaluează şi efectul
efortului sportiv asupra organismului, constituind astfel un indicator
al procesului de antrenament.

Evaluarea dezvoltării fizice se face pe baza:

- anamnezei: -
examenului somatoscopic - global si segmentar;
- examenului somatometric - măsurarea si calcularea unor
indici antropometrici;
- evaluarea stării de nutriţie.

Apreciarea dezvoltării fizice se realizează prin:

- calificative valorice generale (bună, satisfăcătoare..
calificative valorice specifice (unităti de măsura, indici etc.)

Armononia dezvoltării fizice se stabileşte prin nivelul şi valoarea

unor relaţii între caracterele antropofiziometrice - indici de
proporţionalitate. Sistemul de apreciere a armoniei dezvoltării
fizice este urmarea unui concept care depinde de epoca, nivel de
cunoaştere, autor, domeniu de activitate
4.2.Perfecţionarea deprinderilor motrice de baza

Parcursurile aplicative constituie un mijloc eficient în

dezvoltarea şi consolidarea deprinderilor şi calităţilor motrice. Ele
reprezintă activităţi globale prin care se urmăreşte valorificarea în
condiţii noi de exersare, a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor dobândite în activităţile anterioare, prin repetarea
exerciţiilor într-o formă atractivă, plăcută copiilor, dar şi solicitantă.

In faza superioară a formării deprinderilor motrice, pe baza

interacţiunii organelor de simţ, a capacităţii de analiză şi sinteză a
scoarţei cerebrale, iau naştere senzaţii complexe, specifice
diverselor probe sau ramuri sportive şi cunoscute sub numele de
"simţul mingii", "simţul ştachetei", "simţul porţii", etc;

Au o structură motrică fixă, elementele înlănţuindu-se în

acelaşi sens, orice schimbare a conţinutului deprinderii conducând
la formarea, dacă este posibil, a unei noi deprinderi (ex.:
aruncarea greutăţii: eliminarea elanului cu pas săltat, caracteristic
stilului O'Brien, prin elanul cu piruetă a condus la apariţia unui nou
procedeu tehnic, a unei noi deprinderi motrice);

În absenţa repetării, legăturile temporare din scoarţa

cerebrală ce stau la originea stereotipului dinamic slăbesc ca
intensitate, deprinderea motrică "se destramă" fără însă a se
şterge complet; urmele lăsate de legăturile temporare din
scoarţăse pot reactualiza relativ repede în urma reluării şi repetării
execuţiei;

perfectionarea calitatilor are ca obiective următoarele:

- exersarea deprinderii în condiţii variate, neobişnuite sau

îngreuiate (micşorarea suprafeţelor, mărirea tempoului, adversar
activ, etc);

- exersarea deprinderii în condiţii tehnice întâlnite în practica

sportivă şi în condiţii apropiate sau identice cu cele regulamentare;

- exersarea deprinderii în condiţii de întrecere (ştafete, parcursuri

aplicative, etc] şi de concurs [competiţii neoficiale sau oficiale).
După A. Dragnea (1999), în formarea unei deprinderi motrice se
disting patru etape:

- etapa informării şi a formării imaginii mentale (echivalentul

reprezentării ideomotorii), pe baza explicaţiei şi a demonstraţiei
directe sau mijlocite;

- etapa mişcărilor grosiere sau insuficient diferenţiate (numită şi a

mişcărilor încordate), în care are loc efectuarea primelor execuţii
corecte din punct de vedere tehnic;

- etapa consolidării mişcării, a coordonării fine - caracterizată de

efectuarea corectă a mişcării, de regulă în condiţii standard şi cu
indici superiori de forţă, precizie, ritm şi amplitudine;

- etapa perfecţionării - caracterizată de efectuarea mişcării în

condiţii variate, cu indici superiori de eficienţă; este considerată a fi
şi etapa declanşării priceperilor motrice complexe, executate
adaptat cerinţelor mediului sau celor impuse de regulament, de
conducător etc.
4.3.Dezvoltarea calitatilor motrice de baza:

Calităţile motrice sunt insuşiri ale organismului concretizate în

capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici
de viteză, forţa, rezistentă şi îndemânare. (V,I,R,F)

Calitătâţile motrice ofera individului posibilitatea executării

diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cat şi
de cea sportivă. In procesul de învătământ un loc important în
cadrul preocupărilor profesorului de specialitate il ocupă găsirea si
utilizarea in pregatire a celor mai eficiente metode si mijloace care
să asigure dezvoltarea acestor calităţi.

In activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă)

profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite
priorităti in educarea calităţilor.

Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu

pondere diferită in funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele
sportive existente, condiţiile de anotimp, fondul motric al elevilor
intr-o anumită etapă.

Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din

principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului
şcolar realizata concomitent cu formarea priceperilor si
deprinderilor motrice.

Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de

manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea
lor ulterioară ca de altfel si formarea deprinderilor motrice, se
realizează odată cu evoluţia procesului de creştere si dezvoltare,
ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfăşurate, condiţiile
de viaţă, ereditatea, mediul geografic şi climateric si activităţile
desfăşurate în mediul şcolar.

În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor

se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice, calitati
motrice, calitati bio-motrice, calitati ale activităţii motrice, funcţii
motrice de bază, etc

1.Viteza: -de repetiţie

-de executare in regim de forţă

2.Indemânare: -coordonare la stimuli complecşi

-precizie in regim de viteză,forţă

3.Rezistenţă -mixtă,aerob-anaerob
-musculară locală de tip anaerob

4.Forţă: -dinamică in regim de viteză

5.Calităţile motrice combinate:

-viteză-fortă membre inferioare(detenţa)
-fortă-viteză membre superioare (forţa
explozive)

4.4. CALITĂTI MOTRICE SPECIFICE:

-Viteza specifică fiecarei acţiuni:-in regim de forţa (detenţa)

-in regim de rezistentă

-Îndemânare :-în regim de viteză

-în regim de fortă
-în regim de rezistenţă

-rezistenţă:-în regim de viteză-forţă specific liniei I

-în regim de îndemânare specific liniei a II-a
-în regim de joc

-Forţa:-in regim de viteză(forţa explozivă de lovire membre

superioare)
-in regim de rezistenţă ,membre inferioare specifică
săriturilor

Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului uman cu

caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de
fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi
formarea deprinderilor motrice, se realizează o dată cu evoluţia
procesului de creştere şi dezvoltare, influenţate fiind de specificul
activităţilor desfăşurate, condiţii de viaţă, moştenirea ereditară,
mediul geografic şi climateric şi activităţile desfăşurate în mediul
şcolar.

Toate acestea reprezintă doar posibilităţi de influenţare a

dezvoltării calităţilor motrice cu ponderi şi efecte diferite, fără a
avea certitudini de ordin calitativ, motiv pentru care este necesar
ca prin educaţia fizică şcolară să se acţioneze cu cerinţe specifice
şi preocupări constante, pentru a acţiona în mod ordonat şi
specializat asupra creşterii indicilor de dezvoltare a acestora.

După modul lor de manifestare, distingem patru categorii de

calităţi: viteza, îndemânarea, forţa şi rezistenţa, fiecare dintre
acestea având la rândul lor diferite forme proprii de manifestare
specifice domeniului fiecăreia dintre ele, cum ar fi spre exemplu
viteza cu formele sale de manifestare: de execuţie; de reacţie; de
deplasare. În desfăşurarea diferitelor acte şi acţiuni motrice
întâlnim destul de rar manifestarea singulară a unei forme
specifice, de cele mai multe ori acestea se realizează prin
combinarea lor, cum ar fi: viteza în regim de îndemânare sau
rezistenţă; forţa în regim de rezistenţă; îndemânarea în regim de
viteză; etc..

De altfel, obţinerea unor rezultate sportive ridicate (chiar şi

la nivel şcolar) nu se poate realiza fără o participare combinată a
cel puţin două asemenea calităţi. În acest sens, edificatoare şi
convingătoare sunt probele atletice, în care concurenţii de
performanţă datorează rezultatele lor de excepţie tocmai
contribuţiei aduse de cel puţin două calităţi motrice.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere în metodica de

predare a educaţiei fizice şcolare este acela de intercondiţionare a
deprinderilor şi calităţilor motrice. Astfel deprinderile nu se pot
perfecţiona fără aportul calităţilor, după cum nici calităţile motrice
nu se pot dezvolta fără creşterea nivelului de execuţie a
deprinderilor motrice.

După această prezentare argument, este necesar să

analizăm cadrul de organizare a predării ed. fizice din şcoală şi
măsurile de ordin metodic ce se impun a fi luate sub aspectul
proiectării şi realizării demersului didactic, pentru a acţiona eficient
asupra dezvoltării calităţilor motrice. În conformitate cu noua
structurare a învăţământului pe cicluri curriculare, la nivelul
învăţământului obligatoriu, ne confruntăm cu existenţa a trei
asemenea cicluri. Această grupare a elevilor din clasele respective
s-a realizat ţinându-se cont de caracteristicile psihologice şi
morfologice ale copiilor încadraţi în aceste vârste.

În cazul nostru, pentru dezvoltarea calităţilor motrice la

clasele V-VI (ca parte a ciclului de dezvoltare) prioritate va capta
preocuparea de acţionare asupra calităţilor de viteză şi
îndemânare care sunt perfectibile cu deosebire la vârstele de 10-
13ani, după care procesul este limitat.

În ciclul de orientare (clasele VII-VIII/IX) prioritatea va trece

de partea forţei şi a rezistenţei care oferă posibilităţi de dezvoltare
notabile, începând cu vârsta de 13 ani, cu un vârf de randament
situat în perioada de 15-19ani. Această împărţire s-a realizat doar
din punct de vedere al priorităţilor ce trebuie avute în vedere,
acestea neavând un caracter exclusivist privind celelalte calităţi,
mai ales dacă avem în vedere cele mai sus prezentate cu privire
la manifestarea (în diferite proporţii şi cu anumite dominante) a
calităţilor motrice combinate.

De altfel programa şcolară prevede cerinţe de conţinut

pentru dezvoltarea tuturor calităţilor motrice la toate clasele, iar
„ Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare” cuprinde probe şi norme
specifice privind verificarea şi aprecierea elevilor şi din asemenea
categorii de conţinuturi.

Pentru a obţine finalităţile stabilite cu privire la dezvoltarea

calităţilor motrice, profesorul trebuie să-şi obiectivizeze procesul
de instruire încă din etapa proiectării acestuia, făcându-se
precizări concrete la volumul şi modalităţile de acţionare pe care le
va utiliza.

Înaintea începerii activităţii de elaborare a planificării este

necesar de a se realiza anumite activităţi pregătitoare care să
permită acţionarea în mod eficient asupra dezvoltării lor. Dintre
care enumerăm:

- realizarea evaluării predictive (iniţiale) cu scop de informare

asupra nivelului de pregătire al elevilor. Această activitate se poate
realiza în două moduri: prin susţinerea unor probe specifice
fiecărei calităţi (în cazul clasei a-V-a şi la clasele primite prima
oară în încadrare) sau prin studierea şi interpretarea rezultatelor
inserate în fişele individuale de evaluare completate la sfârşitul
anului şcolar precedent.

- stabilirea modalităţilor de acţionare asupra dezvoltării

calităţilor motrice: prin cicluri tematice principale;cicluri tematice
secundare sau prin orientare a procesului de exersare, a
deprinderilor motrice specifice probelor şi ramurilor de sport.

- cunoaşterea posibilităţilor oferite de baza sportivă şi cea

materială avută la dispoziţie în etapele respective, în
concordanţă fiind şi cu starea atmosferică la momentul când
au fost planificate.

În elaborarea documentelor de planificare, cu deosebire a

„Eşalonării anuale a unităţilor de învăţare” trebuie avute în vedere
următoarele:

- plasarea ciclurilor tematice specifice unei anumite calităţi motrice

înaintea unui ciclu tematic destinat unei probe/ramuri sportive care
înglobează în conţinutul lor calitatea motrică respectivă;

- cuplarea ciclurilor tematice destinate dezvoltării calităţilor motrice

cu cicluri tematice din probe/ramuri sportive care nu necesită
depunerea unui efort mare, creându-se astfel condiţii pentru a
acţiona eficient asupra dezvoltării calităţii motrice respective.

Din punct de vedere al plasării în structura lecţiei şi al duratei

de exersare precizăm următoarele: datorită specificului fiecărei
calităţi, al gradului de solicitare a proceselor psihice, fiziologice,
precum şi al posibilităţilor de derulare a altor categorii de
conţinuturi (după exersarea dezvoltării lor) este indicat ca
tematicile prevăzute pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării să
fie programate după influenţarea selectivă a aparatului locomotor,
iar programele aplicate pentru dezvoltarea forţei şi rezistenţei să
se realizeze în ultima parte a lecţiilor respective.
4.5 RAMURI SPORTIVE AJUTATOARE

1.Atletism:-alergare de viteză
-alergare de rezistentă
-săritura in lungime

2.Gimnastica :-acrobatică
-sărituri la aparate

3.Jocuri sportive:-fotbal(acţiuni şi joc)

-baschet(acţiuni şi joc). -
 V. CONCLUZII

Calităţile fizice, forţa şi viteza se manifestă într-o pondere

mai mică sau mai mare în orice activitate fizică. Educarea
calităţilor fizice nu are loc în mod izolat, determinarea uneia dintre
ele influenţînd şi dezvoltarea celeilalte.

Cercetările efectuate în domeniul forţei şi vitezei dovedesc

că exerciţiile de forţă contribuie la educarea ambelor calităţi. Oferta
mai mare permite învingerea rezistenţei externe şi executarea
mişcărilor mai rapide.

Experimentele au demonstrat că o creştere însemnată a

forţei permite şi mărirea frecvenţei mişcărilor. Concomitent cu
mărirea forţei are loc şi creşterea în grosime a fibrei musculare,
deci o creştere generală a musculaturii. Firesc, se pune întrebarea
dacă această creştere nu împiedică manifestarea vitezei. S-a
dovedit că în cazul unei creşteri substanţiale în grosime a fibrei
musculare, nu există pericol ca viteza de reacţie a vreunui muşchi
să sufere vreo schimbare.

Dacă pregătirea fizică generală constituie un suport,

pregătirea fizică specială întăreşte, consolidează deprinderile
tehnico-tactice. Ea este strâns legată şi condiţionează direct
perfecţionarea deprinderilor specifice jocului, alături de lucrul
specific destinat pregătirii fizice.

Metodica perfecţionării pregătirii fizice speciale, trebuie să

ţină seama de aceste forme specifice de manifestare şi de faptul
că
pregătirea fizică, mai ales cea specială, se găseşte în strânsă
legătură şi interdependenţă cu pregătirea tehnico-tactică.

Se spune, pe bună dreptate, că între două echipe cu nivel

egal de pregătire tehnico-tactică, va câştiga cea care posedă o
pregătire fizică mai bună.

Prin urmare, pregătirea fizică trebuie privită ca un factor

indispensabil al antrenamentului, al unui sistem de antrenament
care începe să se contureze ca ştiinţă, cu obiectiv marea
performanţă, cu legi proprii, cu ştiinţe ajutătoare etc.
 Acest factor al antrenamentului, cuprinde pregătirea fizică
multilaterală şi specifică. De la început, trebuie menţionat că
ambele laturi sunt deosebit de importante în pregătire şi că una nu
o poate suplini pe cealaltă.
Bibliografie

1. Niculescu Mugurel, Volei de la teorie la practică, Editura

Univ. Piteşti, 2002
2. Dragnea, A. ; Bota, A. Teoria activităţilor motrice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
3. Ghenadi, V. Model şi modelare ăn voleiul de performanţă,
Ed. Plumb, Bacău, 1993
4. Centrul de Cercetări pentru probleme de sport,
Antrenamentul pliometric. Sărituri, Bucureşti, 1997
5. Prof. Dr. Tudor O. Bompa, Periodizarea: Teoria şi
metodologia antrenamentului, Ed. Ex Ponto, Bucureşti, 2002
6. Albu. C. Educaţie fizică în liceu, Editura sport-turism ,
Bucureşti ,1981
7.F. Rus Volei în şcoală , Editura Accent, Cluj Napoca 2003
8.F.Rus Suport de curs , volei semestrul lll , UBB Cluj, F.E.F.S.