PARTEA I

BAZELE TEORETICE
ALE JOCULUI DE VOLEI

1
 1. ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI

Din multitudinea de informaţii referitoare la istoricul jocului de volei

vom încerca să facem o sinteză a celor mai importante şi mai relevante date
referitoare la apariţia şi evoluţia acestuia pe plan mondial cât şi aspecte ce
vizează jocul de volei în ţara noastră.
De asemenea, în acest context vom aborda separat aspectele referitoare
la jocul de volei pe nisip care a înregistrat o evoluţie explozivă şi s-a desprins
de jocul clasic devenind un joc sportiv extrem de spectaculos şi de apreciat.

1.1. Evoluţia jocului de volei pe plan internaţional

Apariţia jocului de volei este legată

numele lui William Morgan, director pentru
educaţie fizică la Colegiul Holyoke
Massachusetts. Pentru recreere, acestuia i-a
venit ideea de a crea un joc sportiv care să
angreneze mai multe persoane şi care să nu
necesite echipamente speciale precum
rachetele de tenis, un sport în vogă în aceea
perioadă dar care angrena un număr redus de
jucători.
Astfel se gândeşte la o formă de joc în care să includă elemente din
baschet, handbal, basseball care să se desfăşoare pe o suprafaţă folosită deja.
În acest scop foloseşte terenul de tenis şi ridică fileul la o înălţime de 1,98 m,
înălţimea jucătorilor de baschet mai înalţi care activau la acest colegiu,
baschetul fiind inventat deja cu 4 ani înaintea acestui moment. Jucătorii, fără
un număr precizat, ocupau cele două terenuri delimitate de fileu şi

2
transmiteau mingea de baschet de la unu la altul şi apoi peste fileu la echipa
adversă.
Toată această întâmplare s-a derulat în 1895, considerat a fi anul în care
jocul de volei a fost inventat, la început fiind denumit „MINTONETTE”,
denumire derivată din BADMINTON.
În acest demers, mingea de baschet s-a dovedit a fi prea grea şi ridica
probleme în jucarea ei. În aceste condiţii Morgan, încearcă să deruleze jocul
folosind o cameră a unei mingi de baschet care s-a dovedit a fi însă prea
uşoară. Greutatea redusă a condus la schimbări în modul de transmitere al
mingii aceasta începând să fie respinsă prin lovire. Jocul a început să devină
mai dinamic şi plăcut, astfel încât s-a hotărât crearea unei mingi speciale, mai
mici şi mai uşoare decât cea de baschet.
Datorită modului de jucare a mingii, prin respingere, se schimbă
denumirea jocului în VOLLEYBALL. Pornind de la termenul ”VOLLEY”
care înseamnă a relua din zbor, noua denumire exprimă mai bine ce se
întâmplă în teren, anume a relua mingea din zbor.
Organizaţiile tinerilor creştini, Y.M.C.A., au avut un rol deosebit în
promovarea jocului şi integrarea acestuia în şcoli şi colegii pe întreg cuprinsul
S.U.A., în felul acesta jocul de volei devenind tot mai popular.
Creşterea popularităţii acestui joc şi implicit a numărului celor care îl
practică implică necesitatea stabilirii unor reguli
care să clarifice modul în care se desfăşoară acest
joc. Astfel, în 1897 sunt puse în aplicare primele
reguli de joc. Între acestea, menţionăm stabilirea
dimensiunilor terenului care au rămas
neschimbate până în zilele noastre.

3
 Primul regulament de joc apare tipărit în 1916. În 1918 numărul de
jucători este redus la 6, iar în 1922 numărul de lovituri de echipă se limitează
la 3.
Treptat, jocul de volei se răspândeşte pe întreg teritoriul S.U.A. În acest
sens, menţionăm că o reputată publicaţie sportivă din epocă, Spalding
Volleyball Guide, menţionează în 1916 existenţa unui număr de cca. 200.000
practicanţi.
În ceea ce priveşte propagarea jocului de volei în afara teritoriului
S.U.A., menţionăm că în 1900 este adoptat de Canada, fiind prima ţară care
adoptă acest sport. Apoi, în 1905 apare în Cuba, dată fiind apropierea
teritorială şi legăturile dintre cele două ţări în aceea perioadă.
Ulterior este adoptat de Asia, fiind semnalat în Japonia în anul 1908 şi
în China în 1911. Apariţia şi promovarea în această parte a lumii duce la
organizarea primei competiţii internaţionale în 1913 la Manilla în cadrul
”Jocurilor Estului Îndepărtat”.
Apare în Europa adus de
militarii americani, fiind
semnalat în 1914 în Anglia, iar
în 1915 în Franţa, după care se
răspândeşte pe întregul
teritoriu.
Popularitatea mare de care se bucură jocul de volei şi faptul că tot mai
mulţi optează pentru practicarea lui atrage după sine necesitatea înfiinţării
unor foruri care să se ocupe de organizarea activităţilor specifice. Astfel iau
fiinţă primele Federaţii Naţionale care apar în 1922 în Bulgaria şi
Cehoslovacia. Apariţia ulterioară a Federaţiilor de profil în tot mai multe ţări
intensifică activitatea competiţională la nivel naţional, fenomen ce impune
necesitatea înfiinţării unei federaţii la nivel internaţional care să se implice
mai eficient în activitatea de organizare a activităţii competiţionale.

4
 Astfel, în 1947 la Paris, se înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de
Volleyball. Un aspect important al acestui eveniment pe care considerăm
important să-l menţionăm, este acela că ROMÂNIA se numără printre ţările
fondatoare ale F.I.V. Crearea acestui for atrage după sine intensificarea
activităţii competiţionale la nivel naţional şi debutul după numai un an de la
înfiinţare a primei competiţii internaţionale.
În 1948 este organizat primul Campionat European însă doar pentru
echipele masculine. După un an, în 1949 este organizat primul Campionat
Mondial.
Jocul de volei ia o amploare deosebită devenind unul dintre principalele
mijloace de recreere şi un important factor de socializare. Creşterea
popularităţii şi a numărului de practicanţi îl impune ca un important sport de
performanţă.
Toate aceste date sporesc foarte mult importanţa jocului de volei,
aspecte ce îl recomandă pentru a fi inclus în programul Jocurilor Olimpice.
Astfel, jocul de volei apare pentru prima dată în 1964 la Olimpiada de la
Tokio unde este menţionată şi prima participare olimpică a României.
Ulterior, jocul de volei apare prezent la toate nivelele de performanţă,
de la copii la seniori, atât la masculin cât şi la feminin. Popularitatea lui
depăşeşte chiar şi rigori impuse de religie, fiind adoptat şi practicat la nivel
competiţional de către echipe feminine reprezentate ale unor ţări musulmane,
jocul fiind derulat într-un echipament adecvat, mai puţin permisiv din punct
de vedere al expunerii.

1.2. Voleiul în ţara noastră

Jocul de volei pătrunde în ţara noastră în jurul anilor ”20, aproximativ

în aceeaşi perioadă în care apare şi în restul Europei. Este adus în ţară de către

5
studenţii care urmau studiile în ţări din Europa occidentală, ţări în care a fost
adoptat anterior şi în care era deja practicat la un nivel apreciabil.
Astfel, începe să fie practicat iniţial în centrele universitare precum
Ploieşti, Bucureşti, Timişoara.
Prima menţiune documentară referitoare la un joc de volei pe teritoriu
ţării noastre, este făcută în 1927, an în care este semnalat primul meci
internaţional pe plaja din Eforie, între studenţii O.N.E.F. (actual U.N.E.F.S.)
şi o echipă de turişti turci.
Creşterea popularităţii acestui joc sportiv creşterea numărului de
practicanţi, impune necesitatea organizării unui for oficial la nivel naţional,
care să se ocupe de organizarea activităţii competiţionale din ţara noastră.
Astfel, în anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de BASKET şi VOLEY-
BALL şi debutează în mod oficial activitatea competiţională la nivel naţional.
Intensificarea după această dată a activităţii competiţionale are drept
rezultat organizarea în 1943 a primului Campionat Naţional.
Regularitatea cu care sunt organizate competiţiile la nivel naţional
determină înfiinţarea în 1948 a Comisiei Centrale de Volei care se desprinde
din federaţia comună înfiinţată anterior. Această comisie, în 1958 după 10 ani
de activitate, se transformă devenind Federaţia Română de Volei.
În decursul istoriei sale, voleiul românesc înregistrează numeroase
rezultate remarcabile la nivel internaţional. Acestea vizează atât participarea
la nivel de echipe reprezentative în cadrul Campionatelor Mondiale
Universitare, Campionatelor Mondiale, Europene cât în cadrul Jocurilor
Olimpice. De asemenea, este necesar să menţionăm şi rezultatele deosebite
obţinute la nivelul echipelor de club în cadrul unor competiţii precum Cupa
Cupelor şi Cupa Campionilor Europeni, subliniind faptul că în decursul
timpului au existat situaţii în care s-au jucat chiar finale de Cupe Europene
între echipe româneşti.

6
 Dintre numeroasele rezultate încercăm să facem o sinteză menţionând
câteva dintre cele mai importante, după cum urmează:
• C.U. - locul I masculin, 1961 şi 1981;
- locul I feminin, 1954 şi 1993;
• C.E. - locul I masculin, Bucureşti 1963;
• J.O. - locul IV masculin şi feminin, TOKIO 1964;
- locul III masculin, MOSCOVA 1980

1.3. Voleiul pe nisip – apariţie şi evoluţie

Deşi începe să fie practicat după 1900 tot în S.U.A. pe plajele

Californiene prima atestare documentară a acestui joc sportiv apare în 1915
şi este legată de Waikiki Beach din Hawai.
În Europa primele jocuri de volei pe nisip sunt semnalate în 1915 şi s-
au derulat între militarii francezi şi englezi pe plajele din Normandia. În 1917
pătrunde în alte state europene precum Italia şi Rusia, iar prin intermediul
militarilor englezi care deja îl practicau, ajunge în India.
În 1920 sunt semnalate primele jocuri între echipe de 6 jucători.
Acestea s-au derulat în California de Sud pe plajele din Santa Monica.
În 1930 este adoptat de Bulgaria, Cehoslovacia şi Ţările Baltice, iar la
sfârşitul anilor ”30, tot în California de Sud - Santa Monica, este impus jocul
între echipe de 2 jucători, număr care s-a păstrat până astăzi.
În 1947 este menţionată desfăşurarea primului turneu oficial fără premii
în bani, iar 1948 este organizat primul turneu la nivel statal (California) cu
premii pentru cele mai bune echipe: câte o cutie de Pepsi pentru fiecare.
În 1950 se organizează PRIMUL CIRCUIT organizat pe 5 plaje din
California.
În anii ”60, devine parte a stilului
de viaţă californian, asociat cu plaja,

7
soarele şi muzica modernă. În sprijinul acestei idei menţionăm faptul că
Beatles, o formaţie la modă în acea perioadă a cântat la Sorento Beach cu
ocazia organizării unui turneu. De asemenea, este asociat cu unele evenimente
precum concursurile de frumuseţe, foarte populare, iar în promovarea lui se
implică unele personalităţi din perioadă.
În 1974 este organizat primul turneu sponsorizat la care asistă doar 250
de spectatori şi se acordă 1500 $ premii.
În anii ”80 - se răspândeşte pe toate continentele şi devine tot mai
spectaculos pe fondul creşterii nivelului de pregătire al jucătorilor.
Popularitatea tot mai mare atrage implicarea ca sponsori a marilor
investitori financiari, aspect ce atrage după sine o creştere a nivelului
premiilor. Astfel, în 1986 este organizat primul Turneu Internaţional, iar în
”89/”90 se organizează primul Circuit Mondial cu premii de 140.000 $, la
care participă ţări de pe mai multe continente (Italia, Brazilia, Japonia) şi care
este patronat de FIVB.
Dacă la începutul apariţiei sale ca joc sportiv era asociat cu plaja,
ulterior interesul marilor companii pentru sponsorizare conduce la creşterea
numărului de turnee şi la organizarea acestora în alte zone geografice ale
lumii, chiar la munte şi în centre ale marilor metropole ale lumii, pe terenuri
cu nisip, motiv pentru care creşte exponenţial şi numărul de spectatori. Astfel,
în anii ”93/”94, Seria Mondială înregistrează 140.000 de spectatori / săpt.
Creşterea permanentă a interesului pentru voleiul pe nisip are ca
rezultat propunerea C.I.O. întrunit la Monte Carlo în 1994 de a introduce
acest sport în programul Jocurilor Olimpice, iar în 1996 devine Sport Olimpic
la jocurile de la ATLANTA.
După această dată, se intensifică şi activitatea organizatorică şi
competiţională, peste
p 95 de Federaţii Naţionale având Comisii pentru volei pe
nisip care desfăşoară o activitate regulată. În 1998 existau deja 25 de Turnee
Internaţionale cu premii de 3,9 milioane $.

8
 Interesul pentru voleiul pe nisip creşte tot mai mult şi în 2001 este
organizat primul TURNEU INTERNAŢIONAL pentru JUNIORI.

2. NOŢIUNI DE REGULAMENT

În ceea ce priveşte regulamentul de joc încercăm să resistematizăm

noţiunile astfel încât să facem o prezentare punctuală a acestora cu sublinierea
celor mai relevante şi mai utile pentru derularea în bune condiţii a activităţii
cu începătorii.

INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENT

SUPRAFAŢA DE JOC

 DIMENSIUNILE TERENULUI – 9 m lăţime / 18 m lungime;

 LINIILE TERENULUI: 2 laterale, 2 de fund, de centru, de 3 m care se
prelungeşte punctat în lateral în afara suprafeţei terenului. Toate au o
lăţime de 5 cm şi fac parte din suprafaţa de joc;
 ZONELE SUPRAFEŢEI DE JOC: DE ATAC – de la linia de centru la
linia de 3 m, DE SERVICIU – între liniile laterale între două linii de 25
cm care se prelungesc imaginar, DE ÎNLOCUIRE – în afara terenului,
între linia de centru şi cea de 3 m, DE SIGURANŢĂ - 3m de jur
împrejurul terenului).

FILEUL ŞI STÂLPII

 INĂLŢIME: 2,24 – feminin, 2,43 – masculin (măsurat la centru);

 STRUCTURĂ: confecţionat din sfoară neagră, ochiuri pătrate de 10x10
cm, L = 9,5 m şi l = 1 m; bandă superioară albă de 5 cm;
 BENZI LATERALE: albe de 5 cm /1 m, montate pe fileu perpendicular
pe intersecţia dintre linia de centru cu cele laterale;

9
  ANTENE: din fibră de sticlă, L = 1,80 m şi grosime de 1 cm, colorate
alb-roşu din 10 cm în 10 cm;
 STÂLPII: din metal cu secţiune circulară (rotunjiţi) – NU pătrat sau
dreptunghiular (fără muchii);
- h = 2,55 m;
- protejaţi în partea inferioară cu burete;
- fixaţi ÎN SOL (nu ancoraţi cu cabluri), la 50 cm - 1m de linia laterală;

MINGEA DE VOLEI

FORMĂ
• sferică, din piele sau piele sintetică; în interior are o cameră de cauciuc.
CULOARE
• uniform deschisă (alb – folosite doar în cadrul pregătirii);
• combinaţie de culori (în jocuri oficiale).

CIRCUMFERINŢĂ ŞI GREUTATE
• 65 – 67 cm;
• 260 – 280 g.
ÎN MECIURILE OFICIALE - se folosesc 3 MINGI DE JOC

ECHIPELE

COMPONENŢA ECHIPELOR: 12 jucători (6 titulari şi 6 rezerve), antrenor

principal, antrenor secund, medic, maseur;
ECHIPAMENT:
- VOLEIUL CLASIC: tricou, şort (masculin), colant scurt
(feminin), genunchere, şosete, pantofi sport. Cu aprobarea arbitrului
principal, din anumite motive, se poate juca fără pantofi;
- VOLEIUL PE NISIP:
- masculin (maieu, şort, şapcă, ochelari de soare);
- feminin (bustieră, şort decupat – slip, şapcă, ochelari de soare).

10
LIDERUL ECHIPEI - CĂPITANUL DE ECHIPĂ

ATRIBUŢII
• înainte de începerea partidei (participă la tragerea la sorţi, semnează
foaia de arbitraj);
• în timpul jocului (este singura persoană autorizată să poarte discuţii cu
arbitrul principal; poate cere timp de odihnă şi schimbări de jucători);
• după încheierea partidei (verifică şi semnează foaia de arbitraj).

SISTEMUL DE MARCARE AL PUNCTELOR, CÂŞTIGAREA

SETULUI ŞI MECIULUI

 CÂND O ECHIPĂ CĂŞTIGĂ UN PUNCT?

- punctul este câştigat la orice greşeală a adversarului, indiferent
de echipa care a servit – fiecare fază de joc câştigată presupune
cumularea unui punct;
 CÂND O ECHIPĂ CĂŞTIGĂ UN SET?
- setul se finalizează când una din echipe cumulează 25 de puncte,
cu două puncte diferenţă; în caz de egalitate, setul se prelungeşte
fără limită până la obţinerea diferenţei de două puncte;
- în caz de egalitate la seturi, setul decisiv se joacă până la 15
puncte cu două puncte diferenţă; setul se prelungeşte până la
înregistrarea diferenţei de două puncte;
 CÂND O ECHIPĂ CĂŞTIGĂ UN MECI?
- meciul se încheie atunci când o echipă câştigă primele 3 seturi
din maximul 5.

STRUCTURA JOCULUI

11
  TRAGEREA LA SORŢI (participă arbitrul principal şi căpitanii de
echipă);
 PERIOADA DE ÎNCĂLZIRE (până la 10 min);
 ÎNCEPEREA PARTIDEI (formaţia de start – cei şase jucători care
intră în teren sunt trecuţi în foaia de arbitraj fiind menţionată zona pe
care o ocupă fiecare).

AŞEZAREA ÎN TEREN - 6 jucători dispuşi pe două linii, ocupă cele 6 zone

de teren. Linia I la fileu, zonele 2,3,4 de la dreapta la stânga şi linia a II-a,
zonele 1,6,5 tot de la dreapta la stânga (zona 1 în dreapta în linia a II-a, iar
zona 2 în faţa acesteia la fileu).

POZIŢII – jucătorii din zone apropiate nu au voie să se poziţioneze pe

aceeaşi linie sau să se depăşească; aceeaşi regulă şi pentru jucătorii poziţionaţi
pe zone corespondente (1 cu 2, 6 cu 3, 5 cu 4).

ROTAŢIA – din zonă în zonă în sensul acelor de ceasornic: din 1 în 6, 5, 4,

3, 2, 1.

SITUAŢII DE JOC

1. MINGE ÎN JOC (cât timp faza de joc este în derulare, până ce jocul
este oprit de către arbitrul principal);
2. MINGE AFARĂ DIN JOC (sau ”MINGE MOARTĂ”- când faza de
joc se întrerupe şi până jocul se reia prin serviciu, după fluierul arbitrului);
3. MINGE ”ÎN TEREN” (când mingea atinge suprafaţa terenului de joc,
iar faza de joc se întrerupe);
4. MINGE ”AFARĂ” (când mingea este trimisă în afara terenului de joc
sau ricoşează în urma contactului unui adversar – blocaj sau preluare din
atac sau serviciu, iar faza de joc este întreruptă).

12
LOVITURILE UNEI ECHIPE (3, max. 4 lovituri – atunci când mingea
este atinsă de blocaj)

CARACTERISTICI ALE LOVIRII MINGII

 Mingea poate fi jucată cu oricare parte a corpului.

 Mingea trebuie să fie lovită, ea nu trebuie să fie ţinută şi/sau aruncată.
 La prima lovitură a echipei, mingea poate să atingă consecutiv mai
multe părţi ale corpului, cu condiţia ca aceste contacte să aibă loc în
cursul aceleiaşi acţiuni.
 La blocaj, contactele consecutive pot fi realizate de unul sau mai mulţi
jucători, cu condiţia ca aceste contacte să aibă loc în cursul aceleiaşi
acţiuni.

GREŞELI ÎN JOCUL CU MINGEA

 PATRU LOVITURI: o echipă loveşte mingea de patru ori înainte de a

o retrimite;
 LOVITURĂ AJUTATĂ: un jucător se sprijină pe un coechipier sau pe
orice structură/obiect în interiorul suprafeţei de joc cu scopul de a juca
mingea;
 ŢINUTĂ: un jucător nu loveşte mingea, care este ţinută şi/sau aruncată;
 DUBLU CONTACT (dubla lovire): un jucător loveşte mingea de două
ori succesiv sau mingea atinge succesiv mai multe părţi ale corpului său
(exceptând prima lovitură).

GREŞELI ALE JUCĂTORULUI LA FILEU

 Un jucător atinge mingea sau un adversar în spaţiul advers înaintea sau

în timpul loviturii de atac a adversarului;

13
  Un jucător pătrunde în spaţiul advers pe sub fileu incomodând

adversarul;
 Un jucător pătrunde în terenul de joc advers;
 Un jucător atinge fileul sau antenele în timpul acţiunii de jucare a
mingii sau dacă prin această atingere deranjează jocul.

ACŢIUNI DE JOC SUPUSE UNOR REGULI SUPLIMENTARE

SERVICIUL

 Se execută de către jucătorul aflat în Z1, conform ordinii impuse de

rotaţie, din afara terenului de joc, din spaţiul de serviciu, la fluierul
arbitrului;
 Se execută obligatoriu cu mâna sau cu oricare parte a braţului, după ce
aceasta a fost aruncată;
 Mingea trebuie să treacă peste fileu, prin interiorul spaţiului de joc şi nu
trebuie să lovească stâlpii, antenele, banda laterală sau un alt obstacol
în traiectoria ei spre terenul advers.

LOVITURA DE ATAC

 Un jucător din linia I poate efectua o lovitură de atac, cu condiţia ca

acel contact cu mingea să fi avut loc în interiorul propriului său spaţiu
de joc;
 Un jucător din linia a II-a poate efectua o lovitură de atac la orice
înălţime din afara zonei de atac;
 Un jucător din linia a II-a poate efectua o lovitură de atac din zona de
atac dacă în momentul contactului, mingea nu se află în totalitate
deasupra marginii superioare a fileului.

14
BLOCAJUL

 Blocajul se execută numai de către jucătorii din linia I (nu şi de către

cei din linia a II-a sau Libero);
 Este permisă trecerea mâinilor şi braţele pe deasupra fileului, cu
condiţia ca această acţiune să nu împiedice jocul adversarului (să nu
atingă primul mingea);
 Contactul cu mingea la blocaj nu este considerat ca o lovitură a echipei

(după blocaj echipa are dreptul la trei lovituri);

 Prima lovitură după blocaj poate fi executată inclusiv de cel care a atins
mingea în cursul blocajului;
 Este interzis blocajul serviciului advers.

ÎNTRERUPERI DE JOC REGULAMENTARE

 TIMPII DE ODIHNĂ (2 T.O. de 30 sec./set la cererea antrenorului sa

căpitanului de echipă + 2 timpi tehnici /set acordaţi prin regulament la

înregistrarea punctelor 8 şi 16).
 ÎNLOCUIRILE DE JUCĂTORI
- 6 schimbări simple (poate fi schimbată întreaga echipă);
- 3 schimbări duble (un jucător înlocuit nu poate intra înapoi în
teren DECÂT ÎN LOCUL CELUI CARE L-A SCIMBAT, NU a
altui jucător).

JUCĂTORUL “LIBERO”

 DESEMNAREA LIBERO-ULUI (se menţionează în foaia de arbitraj

înainte de începerea partidei numele şi numărul de pe tricou; mai nou

regulamentul permite înregistrarea a doi jucători libero);
 ECHIPAMENTUL LIBERO-ULUI (este diferit faţă de echipamentul
echipei);

15
  ACŢIUNI DE JOC PERMISE LIBERO-ULUI (este un jucător

specializat în apărare – nu are voie să execute serviciu, atac şi blocaj –

poate efectua a treia lovitură dar nu sub forma loviturii de atac);
 SUBSTITUIREA (ÎNLOCUIREA) JUCĂTORILOR DE CĂTRE
LIBERO (poate înlocui orice jucător aflat în linia a doua după ce acesta
a efectuat serviciul atunci când jocul este oprit, fără a cere permisiunea
arbitrului principal, prin zona de teren cuprinsă între linia de 3 m şi
linia de fund – schimbările libero-ului nu sunt înregistrate în foaia de
arbitraj şi nu intră în categoria schimbărilor de jucători permise de
regulament);
 REDESEMNAREA UNUI NOU LIBERO (în caz de accidentare poate
fi desemnat un alt jucător libero însă acesta nu mai poate fi folosit în
timpul jocului pe un alt post).

CONDUITA PARTICIPANŢILOR

CONDUITA INCORECTĂ MINORĂ soldată cu avertisment;

CONDUITE INCORECTE CARE DUC LA SANCŢIUNI:
 CONDUITA NESPORTIVĂ – PENALIZARE;
 CONDUITA OFENSATOARE – ELIMINARE;
 AGRESIUNE - DESCALIFICARE.

BRIGADA DE ARBITRAJ - COMPONENŢĂ: ARBITRU PRINCIPAL,

ARBITRU SECUND, ARBITRU SCORER, ASISTENŢI DE LINIE.

PROCEDURI (SARCINI)

ARBITRUL PRINCIPAL

PLASAMENT – în picioare pe o platformă montată lângă stâlp care să

confere o bună vizibilitate în partea superioară a plasei, în partea opusă
arbitrului secund, mesei scorerului şi băncilor de rezerve.

16
ÎNAINTEA MECIULUI:
• inspectează condiţiile suprafeţei de joc, mingile şi celelalte
echipamente şi instalaţii;
• efectuează tragerea la sorţi împreună cu căpitanii echipelor;
• controlează încălzirea oficială a echipelor.
ÎN TIMPUL MECIULUI:
• semnalizează începerea jocului;
• urmăreşte jucătorului la serviciu şi greşelilor de poziţie ale echipei la

serviciu, inclusiv paravanul;

• sancţionează greşelile în jocul cu mingea şi pe cele comise în partea sa
superioară a plasei;
• sancţionează conduitele incorecte şi întârzierile de joc;
LA SFÂRŞITUL MECIULUI el controlează şi semnează foaia de arbitraj.

ARBITRUL SECUND

PLASAMENT – în picioare, pe sol în partea opusă arbitrului principal, în

dreptul stâlpului.
ÎNAINTEA FIECĂRUI SET:
• verifică dacă poziţiile jucătorilor din teren corespund cu cele de pe
fişele de poziţie.
ÎN TIMPUL MECIULUI semnalizează:
• greşelile de aşezare ale echipei la primire;
• pătrunderea în terenul advers şi în spaţiul de sub fileu;
• contactul greşit cu fileul în partea sa inferioară, sau cu antena situată de
partea sa de teren;
• blocajul neregulamentar al jucătorilor din linia a doua sau tentativa de
blocaj a LIBERO-ului;

17
 • mingea care depăşeşte fileul prin afara spaţiului de trecere în direcţia
terenului de joc advers sau care atinge antena situată de partea sa de
teren;
LA SFÂRŞITUL MECIULUI controlează şi semnează foaia de arbitraj.

ARBITRUL SCORER
PLASAMENT – aşezat la masa scorerului, în spatele arbitrului secund, între
cele două bănci de rezerve.
ÎNAINTEA MECIULUI:
• înscrie în foaie datele jocului şi ale echipelor, şi obţine semnăturile
căpitanilor şi antrenorilor celor două echipe
• înregistrează formaţia de start a fiecărei echipe.
ÎN TIMPUL MECIULUI
• înregistrează punctele marcate;
• controlează ordinea rotaţiei la serviciu;
• înregistrează timpii de odihnă şi înlocuirile de jucători;
• anunţă sfârşitul fiecărui set, începutul şi sfârşitul fiecărui T.O. tehnic şi

marcarea celui de-al 8-lea punct în setul decisiv;

LA SFÂRŞITUL MECIULUI:
• înscrie rezultatul final;
• după ce a semnat el însuşi foaia de arbitraj, obţine semnăturile
căpitanilor şi, apoi, ale arbitrilor;

ASISTENŢII DE LINIE în număr de 2 sau 4 (obligatoriu la meciurile de

nivel de înaltă performanţă)
PLASAMENT - când sunt 2, la colţurile terenului opuse zonei 1, astfel
încât să poată supraveghea linia de fund şi tuşa laterală de
parte pe care se situează;

18
 - când sunt 4, la colţurile terenului, în prelungirea liniilor
de fund şi a liniilor laterale pe care le supraveghează.
SEMNALIZEAZĂ
 mingea “în teren” şi “afară”;
 mingile “afară” atinse în prealabil de echipa care a recepţionat mingea;
 când mingea atinge antena sau mingea servită depăşeşte fileul prin
afara spaţiului de joc;
 greşelile de picior ale jucătorului la serviciu.

3. ASPECTE DE TEORIE A JOCULUI DE VOLEI

3.1. Definiţia şi caracteristicile jocului

Voleiul este un joc sportiv inventat în care se urmăreşte menţinerea

mingii în joc în terenul propriu şi transmiterea ei peste fileu în condiţii
cât mai dificile pentru a forţa adversarul să greşească.
Scopul jocului deci, este acela de a nu lăsa să cadă mingea în terenul
propriu şi de a o trimite în terenul advers în condiţii cât mai dificile care să
conducă la întreruperea fazei de joc. Câştigarea fiecărei faze de joc conduce la
obţinerea punctelor necesare câştigării setului şi meciului.
Jocul de volei are o serie de trăsături caracteristice a căror cunoaştere
creează posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra acestuia.
Această imagine evidenţiază anumite aspecte importante şi conduce la o
înţelegere mai rapidă a jocului de volei. În continuare, încercăm să subliniem
aceste caracteristici ale jocului:
• O caracteristică esenţială este reprezentată de lipsa contactului direct
dintre competitori, cele două echipe fiind despărţite de un fileu cu o
înălţime variabilă (în funcţie de nivelul de performanţă) peste care este

19
jucată mingea. Această caracteristică influenţează considerabil solicitările
pe care jocul le exercită asupra jucătorilor;
• O altă particularitate este reprezentată faptul că jocul de volei are la
bază deprinderi nenaturale determinate de modul specific de jucare a
mingi, prin respingere. Acest aspect ridică dificultăţi în formarea
deprinderilor şi reclamă o abordare specială în învăţare. Prin aceasta se
urmăreşte formarea acelui „simţ al mingii”necesar derulării acţiunilor în
condiţii de eficienţă pe fondul adaptării acestora la variabilitatea jocului;
• De asemenea, unul dintre aspectele specifice care îl diferenţiază de alte
jocuri sportive, este reprezentat de obligativitatea rotaţiei la fiecare
schimbare de serviciu, aspect ce impune o pregătire multilaterală pentru a
forma jucători compleţi din punct de vedere tehnico-tactic;
• O altă caracteristică importantă o reprezintă accesibilitatea, dată de
faptul că pot fi organizate forme simplificate de joc în baza învăţării unei
singure forme de jucare a mingii, pasa cu două mâini de sus.
• Accesibilitatea face ca jocul de volei să fie un sport atractiv cu mare
priză fiind practicat cu uşurinţă la orice vârstă, aspect ce subliniază
caracterul recreativ al acestuia;
• În scop recreativ, necesită instalaţii puţine (poate fi jucat chiar peste o
sfoară întinsă) şi se poate organiza în spaţii improvizate cât şi în aer liber;
• Este sport de performanţă existând competiţii la nivel naţional şi
internaţional pentru diferite nivele de performanţă; menţionăm şi faptul că
este sport Olimpic atât în forma clasică a voleiului în sală, cât şi în varianta
pe nisip;
• De asemenea, jocul de volei este prezent în conţinutul programei
şcolare la toate ciclurile de învăţământ;
• Reprezintă un mijloc asociat kinetoterapiei, mijloacele de pregătire
fiind folosite în corectarea unor deficienţe de postură. Mai mult decât atât,

20
 este întâlnit ca sport competiţional la persoane cu disabilităţi în două
forme, din stând şi din aşezat în funcţie de nivelul de handicap.

3.2. Elemente de prezentare grafică şi codificarea acţiunilor de joc

Având în vedere faptul că descrierea mijloacelor specifice pregătirii în

jocul de volei necesită mult spaţiu, pentru o mai mare operativitate este
recomandată utilizarea unor prescurtări, coduri, prin care să se reprezinte
acţiunile de joc cât şi modul în care acestea se succed în cadrul derulării unor
mijloace utilizate în pregătire.
Însoţirea acestor explicaţii scurte de desene relevante, conduce la o
înţelegere mai rapidă şi mai bună a exerciţiilor de către orice cititor avizat.
Pentru aceasta, este necesar ca desenele şi sensul codurilor utilizate să fie
unanim acceptate şi cunoscute.
Astfel, considerăm utilă folosirea acestor reprezentări grafice în
procesul de planificare şi programare a procesului de pregătire pentru a fi mai
operativi şi a economisi timp.
De asemenea, în voleiul de performanţă utilizarea unor astfel de desene
în timpul derulării jocului face posibilă înţelegerea mai rapidă a schemelor
tactice ale adversarului şi permite adaptări ale jocului propriu prin indicaţii
precise. În cadrul timpilor de odihnă care au o durată limitată (30 sec.),
utilizarea acestor desene, facilitează înţelegerea de către jucători a sarcinilor
de moment pe care le au de îndeplinit pentru o mai eficientă adaptare a
jocului.

- terenul de joc

21
 - jucător

. - jucător cu minge

- instructor (profesor - antrenor)

- drumul mingii

- drumul jucătorului
- atac

- blocaj individual

- blocaj colectiv

În ceea ce priveşte codificarea acţiunilor de joc, prezentăm în continuare

variantele utilizate în literatura de specialitate:
S. – serviciu;
PS. – preluarea serviciului;
R. – ridicare: Rps. – ridicare după preluarea serviciului;
Rpa. – ridicare după preluarea atacului;
A. – atac: Arps. – atac din ridicare după preluarea serviciului;
Arpa. – atac din ridicare după preluarea atacului;
B. – blocaj;
PA. – preluarea atacului.

22
 3.3. Noţiuni de terminologie a jocului de volei

Jocul de volei conţine o serie de acţiuni tehnico-tactice individuale care

interacţionează pe parcursul desfăşurării acestuia. Astfel, derularea succesivă
a acţiunilor pe parcursul unei secvenţe de joc (prin secvenţă înţelegând ce se
întâmplă de-o parte a fileului până la trecerea mingii în terenul advers),
determină structurile şi fazele de joc.
În cele ce urmează, vom încerca să subliniem ce se înţelege prin
structură şi fază de joc şi, de asemenea, care sunt elementele constitutive ale
acestora.
Astfel, în jocul de volei se vehiculează ideea existenţei a trei structuri
de joc, după cum urmează:

• Structura 1 de joc - joc la primirea serviciului (joc pentru câştigarea

serviciului şi punctului);
• Structura 2 de joc – joc la serviciul propriu (joc pentru câştigarea
punctului);
• Structura 3 de joc - ansamblul de joc.

I. Structura 1 de joc - joc la primirea serviciului (joc pentru

câştigarea serviciului şi punctului)

Această structură exprimă jocul echipei aflate la preluarea serviciului în

componenţa ei fiind incluse ca acţiuni individuale: serviciul, preluarea
serviciului, ridicarea după preluarea serviciului, atacul din ridicare după
preluarea serviciului (S - PS - Rps - Arps).
Observând succesiunea acţiunilor, remarcăm faptul că serviciul, deşi nu
este o acţiune efectuată de către echipa aflată la primirea serviciului, este
considerat ca fiind parte a acestei structuri. Această interpretare este generată

23
de funcţionalitatea pe care o reclamă legarea serviciului de secvenţa ce
urmează şi care practic nu poate exista în absenţa acestei asocieri.
Este o structură nerepetabilă din cauza faptului că de la fluierul
arbitrului şi până la întreruperea jocului această secvenţă de acţiuni apare o
singură dată. De asemenea, putem considera că are pondere de atac datorită
faptului că în secvenţa ce se derulează de-o parte a plasei, subliniată mai sus,
regăsim două acţiuni de atac (ridicarea şi atacul) şi una de apărare (preluarea
serviciului); de asemenea, acest caracter de apărare este accentuat de faptul că
intrarea în posesia mingii este mai facilă şi permite organizarea atacului în
condiţii optime.
II. Structura 2 de joc – joc la serviciul propriu (joc pentru câştigarea
punctului)

În cadrul acestei structuri de joc îşi derulează acţiunile echipa care are
posesia mingii, respectiv care efectuează serviciul. În concluzie, acţiunile de
joc ce compun această structură sunt: blocajul, preluarea atacului, ridicarea
după preluarea atacului şi atacul din ridicare după preluarea atacului (B - PA -
Rpa - Arpa).
Această structură este repetabilă deoarece, după punerea mingii în joc
secvenţa poate să se deruleze şi într-un teren şi în celălalt după fiecare trecere
a mingii peste fileu, până la întreruperea jocului.
Totodată putem aprecia că structura are pondere de apărare, în
conţinutul secvenţei regăsindu-se două acţiuni de apărare (blocajul şi
preluarea atacului) şi două de atac (ridicarea şi atacul) care asociate cu
condiţiile dificile de intrare în posesia mingii şi posibilităţile limitate de
construcţie a atacului, vin să sublinieze caracterul de apărare.

III. Structura 3 de joc - ansamblul de joc

24
 Aceasta reprezintă o îmbinare a secvenţelor specifice primelor două
structuri de joc, ceea ce de fapt caracterizează jocul de volei în ansamblu.
În concluzie, putem spune că această structură încorporează o secvenţă
de acţiuni nerepetabilă, specifică structurii 1 de joc şi o secvenţă de acţiuni
repetabilă, specifică structurii 2 de joc.
Această alternanţă de secvenţe trebuie apreciată prin prisma
caracterului funcţional prin care se reflectă relaţiile de intercondiţionare şi de
interdependenţă ce se stabilesc între acţiunile individuale şi, implicit, între
secvenţe.
Pentru a oferii o imagine de ansamblu a structurilor de joc şi a
componentelor acestora vom încerca o reprezentare sub forma unei scheme:

STRUCTURA DE JOC CONŢINUT DE ACŢ. FRECVENŢA PONDERE

La primirea serviciului
(pentru câştigarea serviciului S - PS - Rps - Arps nerepetabilă atac
şi punctului)

La serviciul propriu (pentru

B - PA - Rpa - Arpa repetabilă apărare
câştigarea punctului)

Ansamblul de joc S - PS - Rps – Arps + B - PA - Rpa - Arpa

Schema structurilor de joc

25
 Un alt termen frecvent vehiculat în teoria şi practica jocului de volei,
este acela de fază de joc. În aprecierea acestei noţiuni există două puncte de
vedere pe care încercăm să le redăm în continuare:

 pe de-o parte, o fază de joc exprimă ce se întâmplă pe parcursul derulării

jocului de la punerea mingii în joc până la întreruperea lui;
- presupune o succesiune de acţiuni tehnico-tactice individuale care
generează situaţii de atac şi de apărare;
- conform acestui punct de vedere, faza de joc înglobează structurile de
joc.
 al doilea punct de vedere, pe baza căruia se fac cel mai frecvent aprecieri

asupra jocului, consideră că faza de joc exprimă ce se întâmplă într-un

teren (de-o parte a fileului) din punct de vedere al succesiunii acţiunilor
individuale; este vehiculată astfel ideea existenţei mai multor faze precum:
- faza iniţială - alcătuită din serviciu (S) ca acţiune tehnico-tactică
individuală de punere a mingii în joc;
- faza 1 - specifică structurii de joc la primirea serviciului, este compusă
din: preluarea serviciului, ridicare după preluarea serviciului, atac din
ridicare după preluarea serviciului (PS - Rps - Arps);
- faza 2...n - specifică structurii de joc la serviciul propriu, include ca
acţiuni individuale: blocajul, preluarea atacului, ridicare după preluarea
atacului şi atac din ridicare după preluarea atacului (B - PA - Rpa -
Arpa).

Abordarea jocului de volei prin prisma fazelor şi structurilor de joc

prezintă nuanţe diferite. Considerăm că este deosebit de util să cunoaştem
aceste nuanţe şi să le transferăm inclusiv în plan metodic, în modul cum
realizăm alegerea mijloacelor şi organizarea exersării.
Astfel, o analiză a jocului prin prisma:

26
 • fazelor, se referă strict la succesiunea acţiunilor tehnico-tactice

individuale în cadrul unei secvenţe, ceea ce în plan metodic presupune să

avem în vedere acţiunile individuale care compun secvenţa şi ordinea în
care acestea se succed;
• structurilor, impune o analiză mai profundă dat fiind faptul că are în

vedere:
- specificul sau caracterului secvenţei care poate fi de atac sau apărare, în
raport cu ponderea acţiunilor ce o compun;
- condiţiile în care are loc derularea secvenţei, ceea ce presupune să
ţinem cont de relaţiile de interdependenţă şi intercondiţionare ce se
stabilesc între acţiuni (condiţiile de intrare în posesia mingii după
preluarea serviciului – mai facilă şi după preluarea atacului – mai
dificilă, îşi pun amprenta pe derularea întregii secvenţe) şi să le
transpunem în planul pregătirii.

3.4. Sistemul de joc şi componentele acestuia

În general, atunci când ne referim la un sistem, trebuie să avem în

vedere existenţa elementelor constitutive ale acestuia, elemente care
interacţionează şi între care se stabilesc relaţii de interdependenţă şi
intercondiţionare.
Jocul de volei, cuprinde o serie de secvenţe de acţiuni ordonate în
cadrul unor structuri de joc ce alcătuiesc un sistem, sistemul de joc.
Astfel, datorită faptului că şi jocul de volei poate fi considerat ca fiind
un sistem, în momentul în care încercăm să-l analizăm, este obligatoriu să
avem în vedere relaţiile care se stabilesc între elementele acestuia.
Sistemul de joc cuprinde două mari subsisteme care la rândul lor
înglobează o serie de elemente. Astfel, putem menţiona existenţa unui:

27
1. – subsistem de atac care include conţinutul de acţiuni tehnico-tactice

individuale de atac şi anume: serviciul, ridicarea şi atacul;

2. – subsistem de apărare ce încorporează conţinutul de acţiuni tehnico -

tactice individuale de apărare, acestea fiind: preluarea serviciului,

blocajul, preluarea atacului, plonjonul care este asociat întotdeauna cu
alte acţiuni; la acestea, după părerea noastră, mai putem adăuga preluarea
din plasă şi preluarea în cadrul dublajului şi autodublajului, acţiuni ce
presupun moduri particulare de acţionare.

Succesiunea acestor acţiuni individuale şi interacţiunile dintre acestea

pe parcursul derulării jocului, generează acţiunile tactice colective. Acestea
pot fi regăsite în patru situaţii sau momente ale jocului şi anume: la primirea
serviciului, în atac, în apărare şi la efectuarea serviciului, rezultând astfel:
• acţiuni tactice colective la preluarea serviciului care se concretizează în
aşezarea jucătorilor într-un dispozitiv specific fiecărui model de joc cu
scopul de a acoperii terenul cât mai eficient pentru a facilita intrarea în
posesia mingii; la nivelele superioare de performanţă, acest scop este
realizat prin specializarea unor jucători la preluarea serviciului;
• acţiuni tactice colective în atac care se referă la organizarea atacului în
cadrul celor două situaţii distincte (după preluarea serviciului şi după
preluarea atacului) care presupun condiţii diferite de intrare în posesia
mingii, respectiv condiţii diferite în ceea ce priveşte posibilităţile de
organizare a atacului;
• acţiuni tactice colective în apărare care constau în organizarea apărării în
baza unui sistem de apărare (definit de poziţia în teren a jucătorului din
zona 6 care poate fi avansat, intermediar sau retras); presupun existenţa
unui dispozitiv de bază şi acţionarea jucătorilor în cadrul acestuia;
• acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului care înseamnă aşezarea
jucătorilor într-un dispozitiv ce are rolul de a-i aduce cât mai rapid în

28
 dispozitivul de apărare, dat fiind faptul că după serviciu mingea ajunge la
adversar; în cadrul modelelor de joc pentru avansaţi cu specializare pe
zone, aceste acţiuni tactice includ şi efectuarea schimbărilor de zone între
jucători conform specializării.
Aceste acţiuni colective stau la baza stabilirii modelelor de joc intermediare
şi final de joc.
Între elementele sistemului se manifestă o serie de relaţii de
intercondiţionare şi interdependenţă pe care trebuie să le luăm în calcul atunci
când facem aprecieri şi analize ale acestora.
Astfel, relaţiile de:
– interdependenţă ne arată că o acţiune individuală sau colectivă de joc

depinde de cea anterioară;

– intercondiţionare ne arată că o acţiune individuală sau colectivă de joc o

condiţionează (prin modul şi eficienţa cu care este realizată) pe cea care

urmează.
Aceste relaţii se transferă şi la nivelul structurilor de joc.
În ceea ce priveşte componentele sistemului de joc, considerăm că o
reprezentare schematică a acestora conferă o imagine de ansamblu a lor
ajutând la o mai bună înţelegere.
SISTEMUL
DE JOC

SUBSISTEM SUBSISTEM DE
DE ATAC APĂRARE

ACŢIUNI TH – TA ACŢIUNI TH – TA
INDIVIDUALE DE INDIVIDUALE DE
ATAC ACŢIUNI TACTICE APĂRARE
COLECTIVE
S PS ATAC APĂRARE

29

MODEL DE JOC
3.5. Acţiunea de joc şi componentele sale

În cadrul ansamblului de joc, putem considera acţiunea ca fiind

unitatea structurală de bază a sistemului de joc. Aceasta încorporează o serie
de aspecte de ordin tehnico-tactic, fizic, teoretic şi psihic care se constituie în
componente ale acţiunii de joc.
În cele ce urmează, vom încerca o prezentare schematică a acestor
componente şi, bineînţeles, o detaliere a lor cu accent pe interelaţiile dintre
acestea, în scopul evidenţierii caracterului complex al noţiunii de acţiune de
joc.

30
 ACŢIUNEA DE JOC

Component Component Component

Componenta
a a a
TEORETICĂ
TACTICĂ TEHNICĂ FIZICĂ

Componenta PSIHOLOGICĂ

Componenta tactică este considerată a fi cea mai importantă deoarece

subliniază scopul acţiunii şi determină modul în care este realizată aceasta. În
acest sens subliniem faptul că întotdeauna, coordonatele concrete ale unei
situaţii de joc asociate cu scopul acţiunii, determină modul particular de
finalizare a acesteia şi chiar impune o anumită tehnică de execuţie.
Spre exemplu, o preluare din serviciu sau din atac ce are ca rezultat
transmiterea mingii pe fileu, va obliga pe ridicător să acţioneze diferit în
funcţie de anumite coordonate situaţionale posibile. Astfel, acesta poate ataca
din a doua lovitură sau, dacă a realizat o intrare din linia a doua ori sesizează
o poziţionare eficientă a blocajului advers, poate efectua o ridicare cu o mână.
Observăm prin acest exemplu, cum situaţia concretă asociată cu scopul
acţiunii, ridicarea, condiţionează modul în care este materializată acţiunea.

Componenta tehnică, se referă strict la aspecte de biomecanică a

mişcării specifice fiecărei acţiuni de joc, dar care sunt subordonate realizării
unui scop, deci componentei tactice.

31
 Astfel, putem aprecia că disocierea celor două componente este
realizată pe considerente pur didactice. În plan practico-metodic, acestea pot
fi abordate separat numai la începutul instruirii, atunci când se învaţă jucarea
propriu-zisă a mingii, fiind obligatorie realizarea acesteia în limitele impuse
de regulamentul de joc.

Componenta fizică se concretizează în aptitudinile motrice (viteză,

forţă, rezistenţă) şi psiho - motrice (capacităţi coordinative sau aşa numita
”îndemânare”) care sunt implicate în realizarea acţiunilor de joc, constituind
de fapt suportul materializării acestora în plan practic.

Componenta teoretică presupune existenţa unor cunoştinţe despre:

- regulamentul de joc şi în special despre prevederile referitoare la modul de
jucare a mingii în cadrul acţiunilor de joc;
- aptitudinile specifice necesare practicării jocului de volei şi despre
metodele de dezvoltare a acestora; conştientizarea sportivilor în acest sens
are ca rezultat o mai bună motivare şi un răspuns optim al acestora la
solicitări (spre exemplu, conştientizarea despre faptul că rezistenţa
specifică se dezvoltă numai prin efectuarea unor faze continue de joc pe
fond de oboseală, va avea ca rezultat o mobilizare mai eficientă a
sportivilor pentru depăşirea momentelor critice datorate instalării stării de
oboseală);
- mecanismele şi etapele învăţării, dat fiind faptul că în unele momente ale
instruirii, condiţiile specifice în care se derulează exersarea poate genera
reacţii necorespunzătoare; astfel, pentru consolidarea unor deprinderi,
volumul mare de repetări din primele lecţii poate induce o stare de
plictiseală care, asociată cu starea oboseala inerentă acestui stadiu, poate
determina unele reacţii negative; o conştientizare în acest sens, poate spori
gradul de implicare a sportivilor în realizarea lucrului specific şi va spori
implicit, eficienţa procesului de pregătire;

32
- condiţiile formării şi stabilizării deprinderilor motrice care în jocul de
volei sunt nenaturale; acest fapt impune să avem în vedere unele aspecte
particulare ale învăţării care trebuie să conducă în final, la automatizarea
parţială ale unor componente ale acţiunilor; pe baza acestora,
comportamentul motric poate fi adaptat mai eficient la condiţiile concrete
impuse de joc.

Componenta psihologică reprezintă pe de o parte, o componentă de

sine stătătoare prin faptul că o acţiune, în derularea ei, solicită o serie de
aptitudini psihice care influenţează eficienţa acesteia.
Spre exemplu:
• componenta perceptivă este responsabilă de preluarea informaţiilor în
timpul jocului, informaţii care condiţionează decizia de răspuns şi
calitatea acţiunii care urmează să fie executată;
• în cadrul percepţiei, spiritul de observaţie, capacitatea intuitivă şi
capacitatea reconstitutivă a memoriei acţionează asupra componentei
anticipative favorizând realizarea unor previziuni asupra derulării
ulterioare a situaţiei, determinând în acest fel o adaptare mai eficientă a
acţiunii la situaţia concretă (şi exemplele pot continua).
Pe de altă parte, aceasta se regăseşte şi în celelalte componente ale acţiunii
asupra cărora exercită o puternică influenţă ce capătă chiar accente de
condiţionare. În această situaţie, putem vorbi de aspecte psihice ale
componentei tactice, ale componentei tehnice, ale componentei fizice şi ale
celei teoretice.
În continuare, vom încerca să evidenţiem implicarea unor factori
psihici în cadrul componentelor acţiunii de joc şi în ce mod exercită
condiţionări asupra acestora. Astfel:

33
- gândirea operaţională şi rapiditatea gândirii condiţionează adaptarea
eficientă a acţiunii la variaţiile situaţionale impuse de joc, rezultând astfel
implicarea acestora în componenta tactică;
- capacitatea de reprezentare corectă a mişcării şi capacitatea de învăţare
rapidă acţionează asupra componentei tehnice, având un rol determinant în
formarea corectă a deprinderilor motrice specifice jocului;
- calităţile volitive şi aspectele motivaţionale sunt implicate în susţinerea
unor eforturi lungi, epuizante (de forţă sau rezistenţă) sau în mobilizarea
totală pentru dezvoltarea unor eforturi maximale (de viteză, forţă sau
complexe), rezultând astfel acţiunea acestora asupra componentei fizice;
- limbajul, imaginaţia, memoria, gândirea, acţionează asupra componentei
teoretice, contribuind la formarea cunoştinţelor legate de acţiune şi la
formarea unor conexiuni între componente.

3.6. Sistematizarea acţiunilor în jocul de volei

Înainte de a prezenta conţinutul de acţiuni şi a realiza o sistematizare a

acestora, considerăm necesară realizarea unei disocieri între ceea ce înseamnă
formele specifice de jucare a mingii în jocul de volei şi acţiunile de joc.
Această diferenţă trebuie realizată atât în plan teoretic, din punct de
vedere al terminologiei, cât mai ales în plan metodic. Abordarea diferenţiată
în planul învăţării a ceea ce însemnă forme specifice de jucare a mingii,
rezidă în importanţa pe care trebuie să o acordăm acestora datorită faptului că
fac parte din structura acţiunilor de joc.
Astfel, însuşirea corectă a acestor forme de jucare a mingii şi
stabilizarea deprinderilor specifice acestora, reprezintă una dintre condiţiile
esenţiale ce condiţionează eficienţa acţiunilor în timpul derulării jocului.

3.6.1. Formele specifice de jucare a mingii

34
 Principalele forme specifice de jucare a mingii în jocul de volei sunt
reprezentate de :
• Lovirea cu două mâini de sus sau „pasa de sus” în funcţie de direcţia de
transmitere a mingii o putem întâlni sub două forme: „pasa de sus”
înainte şi „pasa de sus” înapoi. „Pasa de sus” înainte se găseşte integrată
în acţiuni de joc precum: preluarea serviciului, preluarea atacului,
blocajul şi în special ridicarea, iar „pasa de sus” înapoi apare asociată cu
ridicarea.
• Lovirea cu două mâini de jos intră în structura unor acţiuni precum:
preluarea serviciului, preluarea atacului, iar în timpul jocului, pe fondul
unor preluări imprecise cu traiectorii mai joase care îl obligă pe ridicător
să iasă din zona de acţionare, poate sta la baza acţiunii de ridicare.
• Lovirea cu o mână apare în jocul de volei sub două aspecte. Pe de o
parte reprezintă o formă specifică de jucare a mingii care stă la baza
efectuării unor acţiuni de joc a căror structură a mişcării presupune
acţionarea cu o singură mână. Pe de altă parte însă, apare în joc asociată
cu acţiuni care au o structură a mişcării diferită, însă datorită unor situaţii
neprevăzute impun acţionarea cu o mână care deşi atipică permite
menţinerii mingii în joc. În acest context, lovirea cu o mână ca formă
specifică de jucare a mingii este integrată de acţiuni de joc precum
serviciul, atacul şi preluarea „cu pârghie dură”. De asemenea, este
asociată cu ridicarea în situaţia în care preluarea ajunge pe fileu şi nu
permite intervenţia cu două mâini de sus sau cu preluarea atacului în
situaţia în care mingea ricoşează din blocaj pe traiectorii şi la distanţe
greu de anticipat şi care nu permite deplasarea jucătorului în timp util
pentru o intervenţie optimă.
• Lovirea cu alte părţi ale corpului dat fiind faptul că prin regulamentul
de joc este permisă lovirea mingii cu orice parte a corpului fără a fi
limitat numărul de intervenţii pe parcursul unei faze de joc.

35
 Considerăm obligatorie precizarea faptului că aceste moduri atipice de
jucare a mingii apar în situaţii extreme ale căror coordonate sunt greu de
anticipat. Este specifică unor situaţii în care mingea loveşte un jucător datorită
vitezei foarte mari de zbor a mingii sau ricoşează din blocaj la distanţe care
nu permit deplasarea şi un plasament optim pentru jucarea corectă a mingii.
Cele mai frecvente intervenţii de acest gen se realizează cu piciorul sau
cu capul însă nu se pune problema integrării lor într-un plan tactic la nivel de
echipă. Cu alte cuvinte este vorba de intervenţii întâmplătoare care nu
prezintă o siguranţă suficient de mare în transmiterea mingii ca să asigure un
joc coerent.
În aceste condiţii, considerăm că nu se impune necesitatea abordării în
plan metodic a acestor forme de jucarea a mingii. O atenţie prea mare
acordată acestora ar conduce la începători la folosirea excesivă a lor în joc în
detrimentul formelor specifice care conferă siguranţa şi precizia necesare
organizării tactice a acestuia.
• Organizarea celor trei lovituri poate fi încadrată din punctul nostru de
vedere în categoria acestor forme specifice de jucare a mingii deoarece,
pasarea mingii în triunghi reprezintă chiar baza derulării jocului bilateral.

CU DOUĂ CU DOUĂ
MÂINI DE SUS MÂINI DE JOS
ÎNAINTE
ÎNAPOI
FORME
SPECIFICE
DE JUCARE
A MINGII

CU ALTE
PĂRŢI ALE
CU O MÂNĂ
CORPULUI

36
ORGANIZAREA CELOR TREI LOVITURI
 3.6.2. Acţiunile de joc

Jocul de volei are la bază acţiuni tehnico-tactice individuale de atac şi

de apărare care se succed şi interacţionează în timpul derulării fazelor de joc.
Aceste acţiuni reprezintă de fapt, moduri particulare de jucare a mingii în
anumite situaţii. În raport cu coordonatele situaţionale concrete, fiecare
acţiune poate avea variante diferite de realizare. Aceste coordonate care
determină modalităţi diferite de materializare ale aceloraşi acţiuni de joc, se
constituie în criterii de sistematizare ale acestora.
Succesiunea logică a acţiunilor individuale în cadrul secvenţelor ce
determină fazele şi structurile de joc cât şi acţiunile cu minge şi fără minge
derulate de toţi jucătorii echipei în anumite momente ale jocului, determină
formarea acţiunilor tactice colective.
În funcţie de posesia mingii, de situaţia de joc, de scopul în care sunt
efectuate cât şi de rolul lor în derularea jocului, acţiunile tehnico - tactice
individuale de joc sunt: de atac şi de apărare.
Aceste aspecte legate de acţiunile din jocul de volei pot fi sistematizate
şi prezentate prin intermediul unui tabel.

37
3.6.2.1. Acţiunile tehnico - tactice individuale de atac

Acţiunile tehnico-tactice individuale de atac sunt:

1. serviciul;
2. ridicarea;
3. atacul.

1. Serviciul:
• în funcţie de poziţia mingii faţă de centrul de greutate al
executantului putem vorbi de:
- serviciu de jos;
- serviciu de sus.
• în raport cu poziţia jucătorului faţă de minge în momentul
efectuării serviciului rezultă:
- serviciu de sus din faţă;
- serviciu din lateral;
• în funcţie de punctul de lovire a mingii întâlnim:

38
 - serviciu normal – punctul de lovire este situat uşor sub
linia mediană spre polul inferior;
- serviciu planat sau plutitor – punctul de lovire este situat
pe linia mediană, iar mingea se loveşte scurt astfel încât să nu
capete nici un efect; în aceste condiţii curenţii de aer vor genera
o traiectorie planată a mingii, cu o cădere bruscă materializată
printr-o traiectorie descendentă bruscă cu oscilaţii laterale;
- serviciu în forţă – presupune lovirea mingii spre calota
superioară finalizat cu o uşoară mişcare de acoperire a acesteia;
reuşita acestui mod de serviciu este facilitată de o aruncarea
mingii cu un efect spre înainte.
• în funcţie de poziţia jucătorului în raport cu solul va rezulta:
- serviciu de pe sol;
- serviciu din săritură – este întâlnit în literatura de specialitate şi
sub denumirea de ”atac de la 9 m”.

2. Ridicarea:
• în raport cu direcţia ridicării, rezultă:
- ridicare înainte;
- ridicare înapoi (peste cap).
• în funcţie de distanţa ridicării:
- ridicare la mică distanţă – pentru zona apropiată de
ridicător; înaintea şi în spatele acestuia;
- ridicare la distanţă mare – peste o zonă (din Z2 în Z4).
• în funcţie de traiectoria ridicării se poate efectua:
- ridicare în urcare;
- ridicare întinsă;
- ridicare scurtă;
- ridicare medie sau semi - înaltă;

39
 - ridicare înaltă.
• în raport cu jucătorul pentru care se realizează ridicarea:
- ridicare pentru linia I;
- ridicare pentru linia a II-a.
• în raport cu suprafaţa de contact cu mingea a executantului:
- ridicare cu două mâini;
- ridicare cu o mână;
- ridicare cu două mâini de jos.
• în funcţie de poziţia ridicătorului în raport cu solul:
- ridicare de pe sol;
- ridicare cu plonjon;
- ridicare din săritură.

3. Atacul:
• în raport cu bătaia:
- atac cu bătaie pe un picior;
- atac cu bătaie pe două picioare:
- cu bătaie alternativă;
- cu bătaie simultană.
- atac cu dublă bătaie.
• în raport cu acţiunea palmei asupra mingii:
- atac în forţă;
- atac plasat;
- atac liftat.
• în funcţie de direcţia atacului în raport cu elanul:
- atac pe direcţia elanului:
- pe culoar (”pe drept”), dacă elanul este
perpendicular pe fileu;

40
 - pe diagonală, dacă elanul este oblic faţă de fileu.
- atac pe altă direcţie (”atac întors”):
- cu întoarcere în aer pe noua direcţie, după bătaie.
- cu schimbarea direcţiei numai prin acţiunea
braţului;
• în funcţie de timpii atacului:
- atac pe timpul 1- atac foarte rapid, din ridicare în urcare
sau cu traiectorie întinsă;
- atac pe timpul 2 – atac rapid din ridicare scurtă;
- atac pe timpul 3 – atac din ridicare înaltă, folosit de regulă
ca variantă de siguranţă, atunci când situaţia nu permite
organizarea atacului în condiţii optime.
• în raport cu blocajul:
- cu evitarea blocajului;
- din blocaj afară;
- la vârf de blocaj – practic reprezintă tot un atac din blocaj
afară, însă particularităţile de ordin biomecanic ne determină să îl
menţionăm ca acţiune distinctă.

3.6.2.2. Acţiunile tehnico – tactice individuale de apărare

Acţiunile tehnico – tactice individuale de apărare sunt:

1. preluarea serviciului;
2. blocajul;
3. preluarea atacului;
4. plonjonul care se asociază de regulă cu alte acţiuni de joc.

La acestea, după părerea noastră, mai putem adăuga:

5. preluarea din plasă;
6. preluarea efectuată în cadrul dublajului;

41
 7. preluarea efectuată în cadrul autodublajului.

1. Preluarea serviciului:
• în raport cu suprafaţa de contact cu mingea:
- preluare de sus – manifestă o tendinţă de generalizare
datorată siguranţei mai mari în ceea ce priveşte transmiterea
mingii şi în special, datorită toleranţei în ceea ce priveşte
aprecierea primei intervenţii de către regulamentul de joc;
- preluare de jos;
• în raport cu poziţia jucătorului faţă de suprafaţa solului:
- preluare de pe picioare;
- preluare cu plonjon – nu se recomandă abordarea acestei
forme de preluare decât în situaţii extreme, datorită faptului că
realizarea plonjonului presupune ieşirea temporară din joc a
jucătorului care a efectuat preluarea şi, implicit imposibilitatea
participării eficiente a acestuia la combinaţiile în atac.

2. Blocajul:
• în funcţie de locul contactului cu mingea în raport cu planul
fileului:
- blocaj ofensiv – presupune contactul cu mingea în terenul
advers, dincolo de planul fileului, acţionând agresiv asupra
mingii printr-o mişcare de acoperire din articulaţia pumnului;
pentru a se încadra în limitele permise de regulament, contactul
cu mingea se impune a fi realizat după efectuarea atacului
advers;
- blocaj defensiv – presupune contactul cu mingea în terenul
propriu, mâinile executantului efectuând o flexie dorsală în
articulaţia pumnului; plasarea palmelor în acest fel, permite
întâlnirea cu mingea atacată astfel încât, acesta va ricoşa cu o

42
 traiectorie înaltă, fiind posibilă recuperarea ei de către
coechipieri.
• în raport cu numărul de participanţi:
- blocaj individual;
- blocaj colectiv – poate fi realizat de către doi sau trei
jucători;
• în funcţie de poziţia blocajului faţă de minge:
- blocaj la minge – presupune plasarea palmelor pe direcţia
traiectoriei mingii atacate;
- blocaj la zonă – presupune acoperirea de către blocaj a
unei direcţii de atac astfel încât, aşezarea jucătorilor din cadrul
sistemului de apărare va fi facilitată; această formă de blocaj
apare pregnant în situaţia blocajului colectiv, atunci când unul
din jucătorii participanţi va realiza blocaj la minge, iar al doilea,
blocaj la zonă acoperind cealaltă direcţie posibilă de atac;
• în raport cu timpii atacului (fiind obligatorie coordonarea
momentului declanşării blocajului în funcţie de aceştia) rezultă:
- blocaj la atac pe timpul 1 – la atac foarte rapid (din
ridicare în urcare sau traiectorie întinsă) care presupune ca
jucătorul de blocaj să realizeze săritura uşor înaintea atacantului;
- blocaj la atac pe timpul 2 – la atac rapid (din ridicare
scurtă) care presupune ca jucătorul de blocaj să realizeze săritura
în acelaşi timp cu atacantul;
- blocaj la atac pe timpul 3 – folosit ca variantă de siguranţă
(din ridicare cu traiectorie medie sau înaltă) şi presupune ca
jucătorul de blocaj să realizeze săritura mai târziu, după
declanşarea atacului;

43
 - blocaj la atac din L2 – presupune declanşarea întârziată a
blocajului dată fiind şi distanţa mai mare la care se află mingea
în raport cu fileul, însă momentul trebuie corelat obligatoriu cu
traiectoria ridicării.

3. Preluarea atacului
Se realizează predominant de jos, datorită vitezei mari de zbor a mingii
şi a forţei imprimate acesteia de către atacant. De asemenea, gradul mare de
incertitudine ce caracterizează aceste situaţii obligă deseori pe jucătorul aflat
în apărare să asocieze acţiunea de preluare a atacului cu plonjonul, sub
diferitele sale forme:
• în funcţie de suprafaţa de contact cu mingea:
- preluare de jos cu două mâini – utilizată frecvent atunci
când situaţia a fost anticipată corect de către jucătorul din
apărare, acesta având un plasament optim pe direcţia mingii;
- preluare de jos cu o mână – variantă utilizată atunci când
prin formele obişnuite de deplasare nu s-a ajuns la un plasament
optim, sau mingea a ricoşat din blocaj pe traiectorii greu de
anticipat;
- preluare cu piciorul – deşi permisivă din punct de vedere
regulamentar are o frecvenţă foarte redusă (datorată lipsei de
precizie în transmiterea mingii); la această formă de preluare se
apelează în momente specifice situaţiei descrise anterior, atunci
când apărătorul este depăşit de situaţie şi acţionează ”in
extremis” încercând menţinerea mingii în joc;
- preluare cu alte părţi ale corpului (cap, umăr, spate, etc.) –
reprezintă o acţiune accidentală, spre exemplu în situaţia în care
mingea atacată foarte puternic ricoşează din blocaj pe o direcţie

44
 greu de anticipat şi care îi lasă pe apărători fără reacţie, lovindu-
se practic de aceştia;
- preluare cu ”pârghie dură” – reprezintă o acţiune asociată
cu plonjonul înainte, utilizată în situaţiile în care distanţa dintre
apărător şi locul de contact al mingii cu solul este mare şi nu
poate fi acoperită prin formele obişnuite de deplasare, în cazul
mingilor plasate sau ricoşate din blocaj la distanţă mare; astfel,
după efectuarea plonjonului braţul se întinde lipind palma de sol
pe locul de contact al mingii cu acesta; în acest fel, suprafaţa de
contact formează corp comun cu podeaua, mingea ricoşând cu o
traiectorie suficient de înaltă pentru a fi recuperată şi menţinută
în joc.

4. Plonjonul
Nu poate exista singur ca acţiune specifică jocului de volei, ci numai
asociat cu alte acţiuni de apărare (preluarea serviciului sau atacului), dar şi de
atac (ridicarea), având rolul de a facilita intervenţia asupra mingii prin
plasarea optimă a jucătorului în raport cu aceasta. Este considerată ca fiind o
acţiune de apărare datorită faptului că se manifestă în timpul jocului de
regulă, în asociere cu alte acţiuni de apărare.
Asocierea cu ridicarea ca acţiune de atac presupune o acţionare asupra
mingii din situaţii extreme, incomode, ceea ce face greu posibilă organizarea
unor combinaţii în atac; în aceste situaţii se pune problema menţinerii mingii
în joc şi a valorificării acţiunii în cadrul unor variante de finalizare de
siguranţă (ridicare cu traiectorie medie sau înaltă).
În acest context, în jocul de volei putem menţiona existenţa unor
variante de plonjon precum:
• plonjonul înainte – asociat cu preluarea serviciului sau atacului
realizată de jos cu două mâini, cu o mână sau cu ”pârghie dură”;

45
 • plonjonul lateral – asociat cu preluarea serviciului sau atacului
realizată cu două mâini de sus, de jos, cu o mână de jos sau cu
ridicarea;
• plonjonul înapoi – asociat cu preluarea serviciului sau atacului
realizată cu două mâini de sus sau de jos şi cu ridicarea;
• plonjonul cu rulare peste umăr cunoscut sub denumirea de
”plonjon japonez” – apare în joc asociat mai ales cu preluarea
atacului cu o mână de jos.

5. Preluarea din plasă

Deşi se manifestă cu o frecvenţă relativ redusă pe parcursul derulării
unei partide, considerăm util să o menţionăm ca acţiune de apărare datorită
aspectelor particulare ce o caracterizează şi în special, datorită faptului că
însuşirea ei permite continuarea fazei în cazul unor preluări imprecise.
Suntem de părere că, o astfel de acţiune care previne pierderea unui punct
într-o situaţie aparent fără soluţie, are în mod cert un efect tonic din punct de
vedere psihic asupra întregii echipe, prevenind instalarea unor momente de
”cădere” atât de frecvente în jocul de volei.
• în raport cu suprafaţa de contact cu mingea putem vorbi de:
- preluare cu o mână;
- preluare cu două mâini de jos – ambele variante de
acţionare impunând o poziţie specifică foarte joasă, sub nivelul
plasei, astfel încât să fie facilitată orientarea spre minge în
funcţie de modul cum este respinsă de aceasta;
- preluare cu piciorul – la care se poate recurge în situaţia în
care executantul este departe de locul în care mingea atinge
fileul, iar prin deplasările specifice nu poate ajunge într-o poziţie
specifică optimă;

46
 6. Preluarea în cadrul dublajului
Acţiunea de dublare constă în asigurarea unor zone ale terenului în care
este posibil ca mingea să ajungă în cursul derulării fazei de joc, în vederea
recuperării acesteia şi a continuării fazei în condiţii optime. De fapt, dublarea
presupune deplasarea jucătorilor şi ocuparea unui plasament optim pe baza
unor reguli prestabilite, cu rol de a facilita jucarea mingii.
Dublarea se realizează atât în situaţie de apărare cât şi de atac, la
această acţiune participând mai mulţi jucători şi nu doar cel care efectuează
preluarea mingii.
Deşi este o acţiune caracteristică şi situaţiei de atac, am optat pentru
încadrarea ei în categoria acţiunilor de apărare datorită faptului că şi în cazul
dublării atacului mingea practic vine de la adversar respinsă din blocaj,
jucătorii echipei aflate în atac fiind nevoiţi să efectueze preluarea unei mingi
ricoşate pe traiectorii greu de anticipat.
• în raport cu situaţia de joc:
- preluare în cadrul dublării atacului – se bazează pe
organizarea unui dispozitiv în jurul zonei din care se realizează
atacul; presupune existenţa unor particularităţi în plasamentul
anumitor jucători în funcţie de linia de efectuare a atacului:
- dublarea atacului din L1 – presupune plasarea jucătorului
din zona apropiată undeva înapoia atacantului;
- dublarea atacului din L2 – presupune plasarea jucătorului
înaintea atacantului, între fileu şi acesta;
- preluare în cadrul dublării blocajului – este realizată de
anumiţi jucători desemnaţi prin sistemul de apărare specific
echipei.
• în funcţie de suprafaţa de contact cu mingea:
- preluare cu o mână de jos;

47
 - preluare cu două mâini de jos;
- preluare cu piciorul sau cu alte părţi ale corpului – având
în vedere faptul că traiectoriile mingii de multe ori sunt foarte
greu de determinat, asupra mingii se acţionează întâmplător
pentru a putea fi menţinută în joc.

7. Preluarea în cadrul autodublajului

Constă în intervenţia jucătorului care a efectuat în prealabil o acţiune de
atac sau blocaj, ceea ce presupune asocierea obligatorie a preluării cu una
dintre aceste acţiuni. Drept urmare, preluarea în cadrul autodublajului
caracterizează atât situaţia de atac cât şi pe cea de apărare.
Încadrarea acestei acţiuni în categoria celor de apărare am realizat-o
datorită faptului că, inclusiv autodublarea acţiunii de atac presupune ca
mingea să ricoşeze din blocajul advers, ceea ce presupune de fapt ca aceasta
să vină de la adversar.
• în funcţie de acţiunea cu care se asociază:
- preluare în cadrul autodublării atacului;
- preluare în cadrul autodublării blocajului;
• în funcţie de suprafaţa de contact cu mingea:
- preluare cu o mână de jos;
- preluare cu două mâini de jos;
- preluare cu piciorul sau cu alte părţi ale corpului.

3.6.3. Acţiunile tactice colective

Acţiunile tactice colective exprimă ceea ce face întreaga echipă în

anumite momente ale jocului. Acestea, se leagă în principal de patru momente
care în ordinea logică a derulării jocului din momentul punerii mingii în joc,

48
sunt: efectuarea serviciului, primirea serviciului, organizarea atacului şi
organizarea apărării. Astfel, se delimitează:
1. acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului;
2. acţiuni tactice colective la primirea serviciului;
3. acţiuni tactice colective la organizarea atacului;
4. acţiuni tactice colective la organizarea apărării.

În cele ce urmează, vom încerca să analizăm fiecare dintre aceste

acţiuni tactice colective, încercând să le subliniem caracteristicile. Totodată,
menţionăm faptul că aceste acţiuni prezintă o serie de aspecte particulare date
de modelul de joc (intermediar sau final) la care se raportează.

1. Acţiunile tactice colective la efectuarea serviciului

Presupun organizarea jucătorilor într-un dispozitiv la efectuarea

serviciului care are rolul de a facilita intrarea cât mai rapidă şi mai eficientă a
jucătorilor în dispozitivul de apărare. Datorită faptului că după punerea mingii
în joc adversarul intră în posesia acesteia şi îşi organizează atacul, echipa ce a
efectuat serviciul este obligată să se apere. Astfel, ca particularităţi ale
dispozitivul la efectuarea serviciului menţionăm faptul că:
- este asemănător cu cel din cadrul sistemului de apărare, doar că la
realizarea lui participă numai cinci jucători, al şaselea fiind în afara
terenului de joc pentru efectuarea serviciului;

49
 cei doi jucători din L2 vor avea un plasament uşor mai avansat pentru a
acoperii şi zona celui care serveşte şi a nu fi surprinşi de o eventuală
preluare directă peste fileu;
în cazul modelelor de joc pentru avansaţi, cu specializare pe zone şi pe
posturi, un aspect particular îl reprezintă schimbul de zone conform
specializării pe care jucătorii îl realizează imediat după punerea mingii
în joc.

2. Acţiunile tactice colective la primirea serviciului

Se concretizează într-un dispozitiv la primirea serviciului care prezintă

o serie de aspecte particulare în funcţie de modelul de joc şi de statutul de
începători sau avansaţi al jucătorilor. În concluzie, acest dispozitiv are
structură şi rol diferit la începători faţă de avansaţi, în afara aspectelor
particulare specifice fiecărui model de joc.

La începători au rolul:
- de a facilita intrarea în posesia mingii prin acoperirea cât mai judicioasă a
terenului de joc, pentru a nu lăsa spaţii libere care pot fi speculate de
adversar;
- de a ”ascunde pe ridicător” astfel încât să nu permită orientarea serviciului
spre acesta, fapt care va conduce în mod cert la dezorganizarea
atacului;
- de a permite organizarea atacului în condiţii optime în raport cu modelul
de joc la care ne raportăm.

La avansaţi, rolul dispozitivului de preluare a serviciului este acela:

- de a ocupa un plasament optim cu jucătorii specializaţi la preluarea
serviciului, astfel încât să fie facilitată intervenţia acestora pe întreaga
suprafaţă a terenului fără riscul de a putea fi împiedicaţi de către
coechipieri;

50
- de a scoate din preluare pe jucătorii ineficienţi care pot deveni ţinte în ceea
ce priveşte orientarea tactică a serviciului;
- de a scoate din preluare pe jucătorii care participă în cadrul combinaţiilor
în atac pe timpul 1 (atac foarte rapid), pentru a facilita acţionarea
eficientă a acestora;
- de a crea condiţii optime în ceea ce priveşte organizarea atacului, jucătorii
având plasamente în dispozitiv în funcţie de circulaţia pe care o au de
realizat în cadrul combinaţiilor, timpul de finalizare şi locul de pe fileu
de unde vor ataca.

3. Acţiunile tactice colective la organizarea atacului

Reprezintă modul cum echipa care a intrat în posesia mingii îşi

organizează atacul şi se concretizează, de regulă, prin combinaţii în atac.
Organizarea atacului prezintă unele particularităţi în funcţie de
structura în cadrul căreia se derulează. În acest sens, putem discuta de
organizarea atacului după preluarea serviciului şi de organizarea atacului
după preluarea atacului.
Fiecare situaţie prezintă o serie de aspecte particulare de care este
necesar să ţinem cont şi să le transpunem în planul pregătirii, pentru
eficientizarea acestui proces. Astfel:
- organizarea atacului după preluarea serviciului este mult facilitată de
faptul că serviciul este relativ uşor de preluat, datorită timpului mai
mare de zbor al mingii şi al specializării unor jucători pentru preluarea
serviciului; în aceste condiţii intrarea în posesia mingii se realizează în
condiţii optime, ceea ce permite organizarea combinativă a atacului;

51
- organizarea atacului după preluarea atacului este mult mai dificilă
datorită vitezei mari de zbor a mingii atacate şi a ricoşării acesteia,
destul de frecvent, din blocaj; astfel, traiectoriile sunt foarte greu de
anticipat, intrarea în posesia mingii este mult mai dificilă, iar
posibilităţile de a efectua combinaţii sunt destul de reduse; în aceste
condiţii atacul va fi organizat mult mai simplu, pe fondul adaptării la
coordonatele impuse de situaţia de joc, în aceste condiţii încercând
valorificarea jucătorilor eficienţi în atac.

4. Acţiunile tactice colective la organizarea apărării

Presupun organizarea jucătorilor într-un dispozitiv de apărare pe baza

unui sistem de apărare a cărui denumire şi ale cărui reguli sunt determinate
de poziţia jucătorului din zona 6. Acesta poate avea o poziţie avansată,
intermediară sau retrasă, poziţie ce determină practic sisteme de apărare
diferite, respectiv:
• sistem de apărare cu Z6 avansat;
• sistem de apărare cu Z6 intermediar;
• sistem de apărare cu Z6 retras.
Astfel, în funcţie de plasamentul jucătorului din Z6, zona de efectuare a
blocajului şi de numărul jucătorilor participanţi la blocaj (dacă este
individual sau colectiv) se stabilesc sarcinile în apărare pentru ceilalţi jucători,
conform unor reguli precise.
Acţiunile tehnico-tactice individuale şi cele tactice colective reprezintă
practic conţinutul jocului, fiind componente ale sistemului de joc.
În continuare, vom încerca integrarea în cadrul unui tabel a tuturor
acţiunilor jocului de volei cât şi modalităţilor de efectuare a acestora (a
procedeelor tehnice) pentru a realiza o imagine de ansamblu a conţinutului de
acţiuni individuale şi colective specifice jocului de volei.

52
 ACŢIUNI DE JOC
TEHNICO-TACTICE INDIVIDUALE

ATAC

- de jos; - ”normal”;
- de sus; - planat (plutitor);
SERVICIU - din faţă; - în forţă;
- din lateral; - de pe sol;
- ”roată”; - din săritură.
- înainte; - pentru L1;
- înapoi (peste cap); - pentru L2;
- la mică distanţă; - cu două mâini;
RIDICARE - la distanţă mare; - cu o mână;
- în urcare; - cu două mâini de jos;
- cu traiectorie întinsă; - de pe sol;
- cu traiectorie scurtă; - cu plonjon;
- cu traiectorie medie; - din săritură.
- cu traiectorie înaltă;
- cu bătaie pe un picior;
- cu bătaie pe două picioare;
- cu dublă bătaie;
- în forţă;
- plasat;
ATAC
- liftat;
- pe direcţia elanului;
- pe altă direcţie (întors);
- pe timpul T1, foarte rapid (din ridicare în U sau Î);
- pe timpul T2, rapid (din ridicare Sc);
- pe timpul T3, de siguranţă (din ridicare M sau În);
- cu evitarea blocajului;
- din blocaj afară;
- la vârf de blocaj.

53
 APĂRARE
- de sus;
PRELUARE
- de jos;
SERVICIU - cu plonjon.
- ofensiv; - la zonă;
- defensiv; - la atac pe T1;
BLOCAJ - individual; - la atac pe T2;
- colectiv; - la atac pe T3;
- la minge; - la atac din L2.
- preluare de jos cu două mâini;
PRELUARE - preluare de jos cu o mână;
ATAC - preluare cu piciorul;
- preluare cu ”pârghie dură”.
- înainte; - înapoi;
PLONJON - lateral; - cu rulare peste umăr.
- cu o mână;
PRELUARE
- cu două mâini de jos;
DIN PLASĂ - cu piciorul.
- în atac; - cu o mână de jos;
PRELUARE - dublare atac din L1; - cu două mâini de jos;
DUBLAJ - dublare atac din L2; - cu piciorul.
- în apărare.
- la atac; - cu o mână de jos;
PRELUARE
- la blocaj. - cu două mâni de jos;
AUTODUBLAJ - cu piciorul.
COLECTIVETACTICE

• LA PRIMIREA SERVICIULUI
• ÎN ATAC
• ÎN APĂRARE
• LA EFECTUARA SERVICIULUI

3.7. Modelele de joc

În jocul de volei, acţiunile individuale ce compun structurile şi fazele

de joc nu se succed într-un mod aleator şi haotic. Derularea acestora se
realizează în baza unor reguli prin care sunt stabilite ordinea în care aceste
acţiuni se succed, direcţiile de circulaţie a mingii, modul de acţionare a
fiecărui jucător pe întreaga suprafaţă a terenului de joc în diferite situaţii ale
derulării acestuia.
Datorită faptului că numărul de intervenţii la minge este limitat prin
regulamentul de joc, a caracteristicilor jucării mingii cât şi a zborului rapid al

54
acesteia în timpul jocului, desprindem ideea că timpul fizic necesar analizei
unei situaţii de joc şi declanşării unei acţiuni este foarte limitat.
În acest context, regulile de care aminteam anterior dau coerenţă
jocului şi în acelaşi timp organizează jucătorii în toate momentele şi situaţiile,
astfel încât să fie create premisele realizării unor acţiuni eficiente.
Toate regulile care determină modul de acţionare cu minge şi fără
minge al jucătorilor pe parcursul derulării jocului, se concretizează în modele
de joc.
În momentul în care analizăm un model de joc, este necesar să pornim
de la identificarea celor patru situaţii ale jocului care se succed într-o ordine
logică. Aceste situaţii sunt:
1. efectuarea serviciului ca moment de începere a jocului;
2. preluarea serviciului;
3. organizarea atacului;
4. organizarea apărării.
În toate aceste situaţii jucătorii unei echipe desfăşoară o serie de acţiuni
specifice prin care se încearcă o intrare în posesia mingii în condiţii cât mai
bune. Condiţiile optime de intrare în posesia mingii sporesc considerabil
şansele echipei de a trimite mingea în terenul advers într-un mod cât mai
dificil pentru a încheia faza de joc sau cel puţin pentru a pune probleme de
jucarea a mingii.
În aceste condiţii, acţionarea întregii echipe în cadrul fiecăreia dintre
situaţiile subliniate pe baza unor reguli prestabilite, determină conturarea aşa
numitor acţiuni tactice colective. Asocierea acţionării în grup a jucătorilor în
cele patru momente ale jocului impune necesitatea stabilirii unor reguli de
acţionare în cadrul acestor acţiuni tactice colective.
Astfel, în jocul de volei distingem patru tipuri de acţiuni tactice
colective generate posesia mingii şi de succesiunea situaţiilor de joc şi anume:
1. Acţiuni tactice la efectuarea serviciului;

55
 2. Acţiuni tactice la preluarea serviciului;
3. Acţiuni tactice în atac;
4. Acţiuni tactice în apărare.
Referindu-ne acum la modele de joc, facem precizarea că punctul de
plecare îl constituie modelul de joc de la nivelul marii performanţe care
reprezintă de altfel punctul final al pregătirii sportive. Modelul final de joc
este un model complex, elaborat, în care jucătorii sunt specializaţi în jocul pe
anumite zone ale terenului sau în efectuarea unor acţiuni de joc precum
ridicarea, atacul, preluarea serviciului, etc.
Având în vedere aceste aspecte, precizăm faptul că acest model de joc
este foarte dificil de asimilat de către începători. Din acest motiv, pentru ca
jocul bilateral să poată fi desfăşurat şi la acest nivel unde procesul de formare
a deprinderilor specifice este abia la debut, modelul final se restructurează, se
simplifică până este adus la un nivel accesibil.
Restructurarea modelului final de joc conduce la formarea unor modele
de joc intermediare care pot fi variate ca număr şi se poate ajunge chiar la
organizarea unor modele de joc cu efectiv redus (4x4) la nivelul educaţiei
fizice şcolare sau în prima parte a instruirii începătorilor.
Jocurile cu efective reduse se pot organiza după învăţarea pasei de sus
ca primă şi cea mai importantă formă specifică de jucare a mingii, pe baza
unor reguli puţine, folosind lovirea cu două mâini de sus la fiecare dintre cele
trei lovituri care stau la baza derulării jocului bilateral. Aducerea jocului
bilateral la un nivel optim de derularea şi aici ne referim strict la continuitatea
în derularea fazelor, ajută ulterior la integrarea mai rapidă în ansamblul
jocului a acţiunilor care se însuşesc pe parcursul instruirii.
De asemenea, utilitatea folosirii acestor modele de joc constă în aceea
că solicită mai mult deplasarea jucătorilor pentru a juca mingea, obligă să
acţioneze mai des prin faptul că sunt mai puţini în teren şi impune derularea
acţiunilor în condiţii variabile. Acest ultim aspect este extrem de important

56
pentru rolul deosebit pe care îl are în formarea capacităţii de adaptare a
acţiunilor la condiţiile diferite care apar în derularea jocului, contribuind la
consolidarea acţiunilor în condiţii specifice jocului de volei.
Ulterior se vor aborda modele intermediare cu 6 jucători care pot fi
variabile ca număr şi care se vor stabili în funcţie de nivelul colectivului cu
care se lucrează.
Pentru exemplificare vom aborda doar două modele intermediare prin
care urmărim formarea unor deprinderi specifice care să ne ajute să asimilăm
treptat componente care se regăsesc în modelul final.
Înainte de stabilirea modelelor intermediare pe care încercăm să le
abordăm în instruire, este foarte important să cunoaştem câteva aspecte
esenţiale legate de procesul de restructurare a modelului final de joc şi de
constituire a modelelor intermediare. Astfel:
• Reperul principal în determinarea modelelor intermediare de joc îl
reprezintă modelul final;
• La baza stabilirii modelelor intermediare stă aşa numita ”viziune
concentrică”conform căreia:
- trebuie să existe o corespondenţă între modelele intermediare şi
modelul final dejoc;
- modelele intermediare trebuie să se regăsească în modelul final în
ceea ce priveşte aşezarea jucătorilor în principalele dispozitive care
stau la baza acţiunilor colective cât şi în privinţa traseelor pe care
circulă jucătorii şi mingea în timpul derulării fazei de joc;
- modelele intermediare reprezintă părţi componente ale modelului
final de joc.

57
O exprimarea grafică a viziunii concentrice prezintă modelul final sub forma
unui cerc exterior (de culoare neagră) care integrează cercul de culoare albă,
model intermediar mai apropiat de cel final ca şi complexitate. Acesta,
integrează la rândul lui
MODEL FINAL DE JOC
cercul gri ce reprezintă
MODEL
un alt model INTERMEDIAR II
6X6 CU Z2
intermediar mai simplu RIDICĂTOR
decât precedentul care
integrează modelul de MODE
L DE
joc cu efectiv redus JOC
4X4 MODEL
4x4. Toate modelele INTERMEDIAR I
6X6 CU Z3
intermediare, indiferent RIDICĂTOR

de numărul lor, sunt

integrate în modelul final, această reprezentare exprimând corespondenţa
dintre aceste modele de joc.
Un model de joc, indiferent că discutăm de modele intermediare sau de
cel final, trebuie să conţină explicit aşezarea jucătorilor în teren în
dispozitivele specifice fiecărei situaţii de joc şi regulile precise de acţionare în
cadrul acestora pentru fiecare jucător din fiecare zonă a terenului, în atac şi în
apărare.
În continuare vom încerca o prezentarea detaliată a două modele
intermediare de joc utilizate la nivelul începătorilor cât şi în cadrul lecţiei de
educaţie fizică la nivel şcolar.

3.7.1. Modelul intermediar de joc cu efectiv redus, 4x4

Acest prim model intermediar de joc este specific începătorilor. El se

derulează pe un teren redus care şi-a modificat dimensiunile în decursul
timpului, în prezent acestea fiind stabilite la 7 m lungime şi 7 m lăţime.

58
 Este un model de joc care poate fi organizat în baza cunoaşterii unei
singure forme specifice de jucare a mingii, pasa de sus care va fi utilizată
pentru fiecare din cele trei lovituri permise fiecărei echipe prin regulamentul
de joc. De asemenea, pentru a derula joc bilateral conform regulamentului de
joc este necesară cunoaşterea unei acţiuni specifice prin care mingea este pusă
în joc, o formă de serviciu. Fiind cunoscută doar lovirea cu două mâini de sus
prima formă de serviciu care se învaţă este cel de sus care ca traiectorie şi
viteză de zbor a mingii permite deplasarea în teren şi preluarea serviciului cu
două mâini de sus.
Este un model de joc care există şi în formă competiţională la nivelul
copiilor sub forma minivoleiului.
La nivelul începătorilor este recomandată folosirea unor modele de joc
cu mai puţini jucători în teren deoarece pe parcursul derulării fazei de joc,
fiind mai puţini în teren, au şansa de a efectua mai multe intervenţii la minge.
Acest aspect asociat cu coordonatele facile pe care se derulează jocul,
determină consolidarea mai rapidă în condiţiile specifice jocului a acţiunilor
care se învaţă pe parcurs şi care automat vor fi aplicate în cadrul acestui joc
simplu.
Aducând în discuţie o formă de joc care deşi este simplă este utilizată
ca model intermediar pe parcursul procesului de învăţare a jocului de volei,
este necesar să facem o serie de referiri la acţiunile colective specifice
acestuia. Înainte de a face aceste precizări considerăm necesar să subliniem
faptul că organizarea jucătorilor în acest model de joc este cu doi jucători în
linia I şi doi jucători în linia a II-a.

1. Acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului

La efectuarea serviciului, jucătorii de regulă ocupă nişte poziţii prin

care pot să intre cât mai rapid şi mai eficient în situaţie de apărare, dat fiind

59
faptul că după efectuarea serviciului adversarul intră în posesia mingii iar
echipa care a efectuat serviciul întră în situaţie de apărare.
Dată fiind simplitatea jocului şi numărul redus de acţiuni cunoscute în
acest moment nu se impune poziţionarea lângă fileu a vreunui jucător pentru
blocaj. În aceste condiţii lângă plasă rămâne doar jucătorul din dreapta care va
interveni la a doua lovitură şi care trebuie poziţionat astfel încât advesarul să
nu îl solicite cu mingi prin care să îl oblige să efectueze prima lovitură.
Al doilea jucător din linia a I se va retrage din fileu astfel încât să poată
interveni mai uşor la minge, iar cei doi jucători din linia a II-a se poziţionează
în aşa fel încât, după intrarea în teren a jucătorului care a servit să formeze cu
cel retras di linia I un semicerc (jucătorul din centru fiind mai retras).
În acest mod încercăm să introducem chiar de la acest nivel coordonate
desprinse din modelul final de joc care impun derularea jocului pe baza
anumitor reguli.

2. Acţiuni tactice colective la preluarea serviciului

60
 Acţiunile tactice la preluarea serviciului presupun poziţionarea în teren
a jucătorilor astfel încât să nu rămână zone descoperite şi echipa să poată intra
în posesia mingii în condiţii cât mai bune.
În acest moment al jocului, jucătorul din dreapta din linia I este
poziţionat lângă fileu pentru a nu participa la efectuarea preluării serviciului şi
a efectua strict a doua lovitură.
Celălalt jucător din linia I se retrage din fileu şi împreună cu cei doi din
linia a II-a formează un semicerc cu jucătorul din centru mai retras. Aşezarea
în acest dispozitiv determină ocuparea eficientă a terenului şi facilitează
intrarea în posesia mingii.

Oricare din cei trei jucători care formează semicercul, poate efectua
preluarea serviciului prin care orientează mingea spre dreapta la jucătorul de
la fileu.
3. Acţiuni tactice colective în atac

La acest nivel organizarea atacului se realizează simplu, cu

transmiterea înaltă a mingii din dreapta dinspre Z2, spre cealaltă zonă de
lângă fileu unde acţionează celălalt jucător din linia I. Acesta din urmă va
trimite mingea peste fileu din a treia lovitură, tot cu două mâini de sus,
aceasta fiind momentan singura formă specifică de jucare a mingii însuşită.
Pe parcurs, această lovire de sus va fi integrată în acţiuni de joc precum
preluarea din serviciu şi ridicarea care vor fi învăţate.

61
 În ceea ce priveşte a treia lovitură a unei echipe, subliniem faptul că
reprezintă o acţiune de atac, indiferent de modul în care este jucată mingea. în
acest mod vom elimina una dintre confuziile frecvente care identifică cu
atacul doar lovitura de atac, aceasta fiind de fapt o acţiune de joc prin care se
intervine concret asupra mingii şi nu o situaţie. În momentul în care o echipă
se află în posesia mingii considerăm că aceasta se află într-o situaţie de atac
deoarece are posibilitatea să construiască momentul transmiterii mingii la
adversar. Prin urmare, orice trecere a mingii peste fileu în terenul advers
reprezintă o acţiune de atac a echipei indiferent de modalitatea de transmitere
a mingii: de sus, de jos, cu capul cu piciorul sau prin lovitură de atac.

4. Acţiuni tactice colective în apărare

În jocul de volei, apărarea se realizează în baza unui sistem de apărare.

La acest nivel jocul derulându-se simplu fără să fi învăţat încă lovitura de
atac, nu putem discuta despre organizarea apărării după reguli stricte.
În concluzie, mingea fiind transmisă peste fileu cu traiectorie înaltă, nu
se justifică poziţionarea lângă fileu a jucătorilor din linia I deoarece ar lăsa
descoperite zonele din spatele lor. În aceste condiţii, singurul jucător care
râmâne în fileu este cel din dreapta liniei I care intervine la a doua lovitură,

62
celălat se retrage şi intră cu cei din linia a doua în acelaşi semicerc de care am
discutat anterior şi care permite o intervenţie optimă la minge a fiecărui
jucător şi nu lasă zone de teren descoperite.

Din acest dispozitiv oricare din cei trei jucători poate efectua preluarea
mingii transmise de adversar şi orientarea ei spre jucătorul din dreapta de la
fileu. Acesta va efectua a doua lovitură organizând atacul pe coordonatele
prezentate anterior. Jocul se drulează pe aceste coordonate şi într-un teren şi
în celălalt până la întreruprea fazei şi va fi reluat prin serviciu.

3.7.2. Modelul I de joc - model de joc 6x6, fără specializare pe

zone şi posturi, cu Z3 ridicător

Principala caracteristică a acestui model intermediar este reprezentată

de poziţionarea ridicătorului în Z3. Neexistând specializare pe zone şi pe
posturi, rezultă că fiecare jucător când va ajunge în Z3 ca urmarea a rotaţiei,
va deveni ridicător.
Este recomandat să începem învăţarea jocului bilateral cu efectiv
complet cu acest model intermediar datorită distanţei mici dintre zona de
ridicare şi zonele de atac, distanţă ce nu ridică probleme de execuţie a celei
de-a doua lovituri care a devenit deja ridicare.

1. Acţiuni tactice colective la efectuarea serviciului

63
 La efectuarea serviciului, jucătorii din linia I sunt poziţionaţi la fileu
pentru a intra cât mai rapid în dispozitivul de apărare, având în vedere faptul
că după serviciu mingea ajunge la adversar care îşi organizează atacul.
Jucătorii din linia a II a au o poziţionarea decalată cu Z6 mai retrasă,
conform sistemului de apărare folosit în cadrul acestui model de joc. Până la
intrarea în teren a jucătorului din Z1, jucătorii din linia a II a se poziţionezaă
spre dreapta spre Z1, astfel îcât să acopere şi zona jucătorului care lipseşte din
teren ca să nu fie surprinşi de o preluare directă orientată de advesar spre
această zonă.
Jucătorul din Z1 efectuează serviciul şi intră rapid în teren ocupându-şi
locul în cadrul dispozitivului de apărare.

4
5

3
6

1 2

2. Acţiuni tactice colective la preluarea serviciului

Acţiunile tactice la preluarea serviciului presupun aşezarea jucătorilor

într-un dispozitiv prin care se intenţionează ocuparea cât mai eficientă a
terenului de joc astfel încât să nu rămână zone descoperite zone ale terenului
care ar putea fi speculate de către jucătorul aflat la serviciu.
Specific acestui model intermediar de joc este poziţionarea lângă fileu a
jucătorului din Z3 care efectuează ridicarea. Faptul că intervine la a doua

64
lovitură şi nu trebuie să participe la efectuarea preluării serviciului impune
plasarea lui într-o zonă în care serviciul să nu poată fi orientat.
Cei doi jucători din linia I se retrag înapoia liniei de 3 m ocupându-şi
locurile în cadrul dispozitivului la preluarea serviciului. Aşezarea jucătorului
din Z3 la fileu creează o zonă vulnerabilă în spatele zonei 3 care va fi
acoperită prin avansarea jucătorului corespondent din linia a II a, cel din Z6,
până ajunge pe linie cu cei doi jucători retraşi din linia I.
Jucătorii din linia a II a din Z1 şi Z5 se intercalează între cei care
formează prima linie a dispozitivului pentru preluarea serviciului, astfel încât
să se poziţioneze pe culoarele vulnerabile şi să poată interveni cu uşurinţă la
mingile transmise spre stânga sau spre dreapta zonei pe care o ocupă.
Având în vedere faptul că la preluarea serviciului se pune accent pe
intervenţia cu două mâini de sus, deoarece este o modalitate de jucare a
mingii care conferă o siguranţă mai mare în transmiterea acesteia datorită
suprafeţei mai mari de contact cu mingea. La aceasta adăugăm şi faptul că
regulamentul de joc este mai permisiv în ceea ce priveşte aprecierea primei
lovituri, deci şi a preluării serviciului, fapt care încurajează utilizarea acestui
tip de intervenţie. În aceste condiţii, dispozitivul ocupă o poziţie mai avansată
astfel încât să fie facilitată preluarea de sus.
Toţi cei cinci jucători care participă la preluarea serviciului orientează
mingea spre zona 3, zonă din care se efectuează ridicarea.

2
1

3 6

1 4

65
 3. Acţiuni tactice colective în atac

În cadrul acestui model intermediar de joc, organizarea atacului se

realizează cu ridicare înainte din Z3 spre Z4 sau spre Z2, în funcţie de direcţia
din care vine mingea după preluarea serviciului. Jucătorul din Z3 se va
întoarce cu faţa spre minge, spre zona de efectuare a preluării serviciului,
după care execută ridicarea înainte spre una din zonele menţionate.

2
1

3 6

1 4

4. Acţiuni tactice colective în apărare

În jocul de volei, apărarea se realizează în baza unui sistem de apărare

care este denumit în funcţie poziţia în teren a jucătorului din Z6 care poate fi
avansat, intermediar sau retras. În aceste condiţii se conturează:
• Sistem de apărare cu Z6 avansat;
• Sistem de apărare cu Z6 intermediar;
• Sistem de apărare cu Z6 retras.
În funcţie de poziţia jucătorului din Z6 şi de zona de efectuarea a blocajului se
stabilesc sarcini precise de apărare pentru toţi jucătorii. Date fiind diferenţele
de acţionarea a jucătorilor în cadrul acestor sisteme de apărare, în dorinţa de a
simplifica lucrurile şi de a forma nişte deprinderi corecte şi eficiente specifice
apărării, la nivelul cursului de bază ne vom rezuma în a aborda sistemul de
apărare cu Z6 retras.

66
 Apărarea se organizează pornind de la un dispozitiv de bază care se
menţine până în momentul în care ridicătorul advers orientează mingea spre
una dintre zonele de atac. Când acesataă zonă devine clară încep să fie
realizate o serie de deplasări specifice în cadrul dispozitivului de apărare, prin
care jucătorii se adaptază la situaţia concretă care s-a conturat.
Dispozitivul de bază al sistemului de apărare cu Z6 retras presupune
poziţionarea lângă fileu a jucătorilor din lini I care vor fi pregătiţi astfel să
efectueze rapid blocaj pe zona din care se va ataca. Poziţionarea extremelor
din linia I se realizează cam la 1,5 m de linia laterală, astfel încât să poată
interveni uşor atât la un atac efectuat dintre zone, din interiorul terenului, cât
şi la un atac executat de la din exterior. De asemenea formarea deprinderii de
poziţionare în aces mod va influenţa pozitiv învăţarea blocajului colectiv în
direcţia eficientizării grupării ca urmare a micşorării distanţei de parcurs
dintre cei doi jucători.
Jucătorii din linia a II a se poziţionează în semicerc, cu centrul (Z6)
retras. Din acest dispozitiv jucătorii vor începe să acţioneze în apărare în
raport cu zona de atac. În continuare vom exemplifica modul în care se
organizează apărarea în baza acestui sitem de apărare în varianta cu blocaj
individual la corespondent. Ne rezumăm la a explica aceste acţiuni în apărare
deoarece, în momentul în care jocul bilateral se organizează în baza acestui
model intermediar de joc atacul abia se învaţă, iar blocajul urmează să fie
abordat mai târziu. În aceste condiţii blocajul colectiv este adus în învăţare
mult mai târziu, într-un moment care presupune organizarea jocului în baza
altui model intermediar de joc (cu Z2 ridicător).

4
5

6 3

1
2
67
 Tactica în apărare
cu blocaj individual la corespondent

Aşa cum menţionam anterior, apărarea presupune poziţionarea

jucătorilor într-un dispozitiv de bază care presupune aşezarea pe zone care
permit acestora să acţioneze foarte rapid în apărare în funcţie de sarcinile
specifice fiecărei zone de acţionare.
Din acest dispozitiv, în funcţie de zona de atac şi implicit zona de
efectuare a blocajului jucătorii încep efectuarea unor deplasări specifice
fiecărei zone de acţionare în raport cu sarcinile de apărare. Aceste deplasări
au rolul de a-i poziţiona optim pe jucători pe direcţiile posibile de atac şi
totodată, pentru asigurarea zonei din jurul blocajului în vederea derulării unei
acţiuni de dublare a acestuia.
În continuare vom încerca să exemplificăm concret cu se organizează
apărarea în acest model intermediar de joc, în raport cu fiecare zonă de atac,
menţionând în prealabil că din fiecare zonă atacul poate fi efectuat pe nişte
direcţii principale sau poate fi plasat peste blocaj. Plasare mingii peste blocaj
necesită stabilirea unor reguli prin care să se asigure zona din vecinătatea
blocajului prin plasamentul unui jucător, acţiune ce poartă numele de dublare
în apărare. Referitor la principalele direcţii de atac în acest model intermediar
de joc, menţionăm că acestea sunt următoarele:
• Culoarul, paralel cu tuşa laterală;
• Diagonala lungă raportată la supafaţa terenului;
• Diagonala scurtă, raportată la zona de atac cuprinsă între linia de centru
şi cea de 3 m.

68
 Organizarea apărării la atac din Z2:

- Blocajul este realizat de corespondentul trăgătorului, respectiv

jucătorul din Z4;
- Dublarea blocajului este realizată de jucătorul din linia I
apropiat de blocaj, cel din Z3 care se retrage la cca. 4 m de fileu şi se
poziţionează într-o zonă intermediară între tuşa laterală şi Z3. Din această
zonă poate acţiona eficient pentru preluarea mingilor plasate peste blocaj
oriunde în acest spaţiu;
- Diagonala scurtă este apărată de jucătoul din linia I opus
blocajului, cel din Z2 care se retrage din fileu, ia linia de 3 m ca reper, se
deplasează şi se poziţionează în apărare în funcţie de poziţia mingii faţă de
blocaj astfel încât să iasă din unghiul apărat de blocaj;
- Diagonala lungă este apărată de jucătorul din linia a II-a opus
blocajului, cel din Z1;
- Culoarul este apărat de jucătorul din linia a II-a corespondet
blocajului, cel din Z5;
- Jucătorul din Z6 îşi apără zona şi preia toate mingile plasate
lung peste blocaj.

5
4

3
6

1
2

69
 Oricare din aceşti jucători poate efectua preluarea mingii pe care o va
orienta spre Z3, zonă din care se efectuează ridicarea pentru ca jocul să poată
contiua. În cazul în care jucătorul din Z3 este solicitat să efectueze preluarea
mingilor plasate în cadrul dublajului, acesta va orienta mingea spre jucătorul
din Z2 datorită faptului că este o direcţie folosită în joc anterior, în modelul
4x4, iar ridicare va fi realizată din această zonă.

Organizarea apărării la atac din Z4:

- Blocajul este realizat de corespondentul trăgătorului, respectiv

jucătorul din Z2;
- Dublarea blocajului este realizată de jucătorul din linia I
apropiat de blocaj, cel din Z3 care se retrage la cca. 4 m de fileu şi se
poziţionează într-o zonă intermediară între tuşa laterală corespondentă
zonei 2 şi Z3. Din această zonă poate acţiona eficient pentru preluarea
mingilor plasate peste blocaj oriunde în acest spaţiu;
- Diagonala scurtă este apărată de jucătoul din linia I opus
blocajului, cel din Z4 care se retrage din fileu, ia linia de 3 m ca reper, se
deplasează şi se poziţionează în apărare în funcţie de poziţia mingii faţă de
blocaj astfel încât să iasă din unghiul apărat de blocaj;
- Diagonala lungă este apărată de jucătorul din linia a II-a opus
blocajului, cel din Z5;
- Culoarul este apărat de jucătorul din linia a II-a corespondet
blocajului, cel din Z1;
- Jucătorul din Z6 îşi apără zona şi preia toate mingile plasate
lung peste blocaj.

4
5

6
3

70
2
1
 La fel ca în situaţia prezentată anterior, oricare jucător poate efectua
preluarea mingii spre Z3, zonă din care se efectuează ridicarea pentru, iar în
cazul în care jucătorul din Z3 este solicitat la preluare în cadrul dublajului,
acesta va orienta mingea spre jucătorul din Z2 care va efectua ridicarea.
Aceste două situaţii prezentate presupun existenţa unei preluări precise
prin care mingea se orientează spre Z3, iar atacul este organizat în condiţii
optime. În joc însă, de multe ori preluarea este imprecisă mingea ajungând în
alte zone ale terenului astefl încât, atacul poate fi efectuat şi de către jucătorul
din Z3. Fiind o situaţie posibilă, este necesră stabilirea unor reguli în apărare
şi pe această coordonată.
Atacul din zona centrală presupune unghiuri dificile de efecuare a
atacului, aspect ce conduce la execuţii lipsite de forţă la acest nivel.

Organizarea apărării la atac din Z3:

- Blocajul este realizat de corespondentul trăgătorului, respectiv

jucătorul din Z3;
- Dublajul este asigurat de cele două exreme din linia I care-şi
împart în două prima treime a terenului, ocupând un plasament întermediar
între Z3 în spatele blocajului şi tuşele laterale corespondente fiecărei zone
de acţionare;
- Cele două direcţii de atac posibile pe lângă blocaj sunt apărate
de cele două extreme din linia a II-a care se poziţionează pe tuşele laterale
în afara zonelor apărate de blocaj, în acelaşi timp intervenind şi la mingile
plasate peste blocaj în mijlocul terenului, prin deplasare spre interior;
- Juctorul din Z6 se plasează pe zona lui într-o poziţie retrasă,
având ca sarcină apărarea ultimei treimi a terenului. El preia toate mingile

71
 plasate sau atacate peste blocaj în spatele terenului şi pe colţuri. Teoretic,
mingile pot fi transmise în această suprafaţă a terenului peste blocaj, cu
traiectorii mai înalte, ceea ce dă acestuia posiblitatea deplasării pentru a
interveni la minge.
Aceasta este situaţia de joc în care acţionarea este specifică sistemului
de apărare cu Z6 retras, aspect ce devine mai pregnant în cadrul organizării
apărării cu blocaj colectiv.

6 3

Pentru a înţelege mai uşor modul de organizare a apărării, observăm că

jucătorii se organizează în teren astfel încât să se poziţioneze într-un semicerc
în jurul zonei în care se joacă mingea, respectiv zona de unde se atacă şi se
realizează blocajul.

4. ASPECTE ALE ÎNVĂŢARII SPECIFICE JOCULUI DE

VOLEI

4.1. Tipuri şi metode de învăţare utilizate în jocul de volei

Datorită faptului că jocul de volei se bazează pe deprinderi nenaturale,

însuşirea acţiunilor, respectiv formarea şi consolidarea unor deprinderi
specifice se bazează pe realizarea unui număr mare de repetări în cadrul
procesului de pregătire.

72
 Eficienţa acţiunilor în contextul specificităţii jocului (mediu instabil,
viteză mare de zbor a mingii, derularea rapidă a fazelor) presupune
automatizarea unor componente care să determine formarea ”simţului mingii”
la nivelul suprafeţelor de contact cu mingea. Astfel, sportivul nu va mai fi
preocupat de execuţia propriu-zisă, ci va fi concentrat pe mobilizarea
capacităţii anticipative care asigură realizarea acţiunilor în condiţii de
eficienţă maximă în raport cu situaţia concretă şi cu sarcinile de realizat.
Principalele sarcini specifice jocului de volei sunt în mare parte de natură:
- motrică, datorită faptului că fiecare acţiune presupune însuşirea unei
tehnici corecte de execuţie;
- perceptiv - motrică, deoarece acţiunile jucătorilor sunt condiţionate de
modul cum sunt preluaţi din teren o serie de indici relevanţi ce
caracterizează o anumită situaţie;
- inteligent - motrică, dat fiind faptul că jucătorii sunt obligaţi să-şi adapteze
creativ comportamentul motric în raport cu scopul urmărit şi cu
modificările situaţionale permanente care apar în joc.
Având în vedere existenţa acestor tipuri de sarcini a căror rezolvare
presupune aplicarea unui proces de învăţare prin care se formează deprinderi
şi priceperi, putem aprecia că în jocul de volei întâlnim tipurile de învăţare
corespondente sarcinilor menţionate, respectiv:

• învăţarea motrică;
• învăţarea perceptiv – motrică;
• învăţarea inteligent – motrică.

Din punct de vedere metodic, în învăţarea acţiunilor se pune accent pe

exersarea globală a acestora. În cazul în care apar unele greşeli de execuţie se
va opta pentru o abordare analitică, însă numai pe linia individualizării,
pentru a corecta şi preveni instalarea acestora în structura stereotipului motric.

73
 Exersarea globală a acţiunilor facilitează descoperirea rapidă a
elementelor dotate cu aptitudini deosebite pentru practicarea jocului şi care
sunt calitaţi cu o capacitate rapidă de învăţare a acţiunilor. În completarea
acestei idei, subliniem faptul că abordarea analitică în învăţare cu tot
colectivul poate exercita influenţe negative, în sensul că întârzie progresul
celor supradotaţi care pot fi promovaţi rapid în grupe valorice superioare.
În concluzie, putem aprecia că principalele metode de învăţare utilizate
în jocul de volei sunt:
• metoda globală pe care se pune accent;
• metoda analitică utilizată în special pe linia individualizării şi
doar atunci când situaţia o impune.

4.2. Stadiile sau etapele învăţării

Teoria generală a învăţării apreciază învăţarea ca fiind un proces

deosebit de complex care se derulează pe parcursul mai multor stadii sau
etape. Indiferent de tipul de învăţare la care se face referire, derularea
procesului se realizează în aceeaşi succesiune logică a etapelor care în cazul
jocului de volei capătă o serie de nuanţe particulare. Aceste etape sunt
următoarele: iniţiere, fixare, consolidare, perfecţionare şi valorificare, ca
etapă specifică învăţării în cadrul disciplinelor sportive care au ca finalitate
competiţia.
• Iniţierea, în cadrul căreia se realizează explicarea şi demonstrarea
acţiunii; pe baza acestora, uneori cu ajutorul unor materiale intuitive
precum: filme, casete video, CD-uri, kinograme, se urmăreşte formarea
unei reprezentări corecte a mişcării.
Apoi, pe baza unor exerciţii simple repetate în aceeaşi ordine pentru a
realiza adaptarea la efortul specific, se încearcă conturarea stereotipului
motric.

74
 În această etapă, se pune accent pe număr mic de repetări în cadrul
exersării, datorită faptului că sportivul (elevul) nefiind obişnuit cu tipul de
efort, solicitarea nervoasă este foarte mare, fapt care favorizează instalarea
stării de oboseală care poate genera unele greşeli de execuţie.

• Fixarea care presupune creşterea progresivă a numărului de repetări pe

baza unor mijloace exersate până în momentul respectiv.
Prin repetarea aceloraşi exerciţii se realizează adaptarea la efortul specific,
mişcările devin cunoscute şi deci mai comode, iar încărcătura nervoasă
este tot mai mică. Acest fapt, va avea drept rezultat posibilitatea creşterii
progresive a numărului de repetări care va conduce la formarea
stereotipului motric şi implicit, la fixarea deprinderii.
• Consolidarea care se bazează în principal pe creşterea volumului de
repetări în cadrul exersării. Aceasta este posibilă datorită adaptării care s-a
produs şi care elimină din riscurile de instalare a unor deprinderi greşite.
În cadrul acestei etape se realizează de fapt stabilizarea deprinderii, a
stereotipului motric care ajută la formarea capacităţii de adaptare a acţiunii
la condiţiile mereu schimbătoare pe care jocul le impune.

• Perfecţionare în cadrul căreia procesul capătă accente de supraînvăţare

care va determina o creştere a fiabilităţii individului în joc. Aceasta, se
realizează în principal pe automatizarea unor componente (aspecte
dominante din componenta tehnică) care să permită adaptarea rapidă şi
eficientă a acţiunii în timpul jocului. În acest sens, menţionăm necesitatea
automatizării numai a unor componente şi nu a acţiunii în întregime,
datorită faptului că acţiunea se realizează de fiecare dată de pe alte
coordonate care implică o permanentă adaptare.
Automatizarea, presupune acţionare în aceleaşi condiţii cu volum foarte
mare de repetări; în aceste condiţii, automatizarea totală a acţiunii ar avea

75
 efect negativ în ceea ce priveşte posibilităţile de adaptare, ceea ce ar
reduce considerabil eficienţa în joc unde condiţiile nu sunt aceleaşi.
De asemenea, perfecţionarea presupune exersarea acţiunii cu solicitarea
componentei de viteză în condiţii dificile, variabile, iar apoi se poate pune
accent pe constanţă în execuţie, capacitatea de adaptare şi cea de operare
cu deprinderile fiind foarte bine dezvoltate.
Pentru a creşte fiabilitatea, sportivul trebuie solicitat să efectueze acţiunea
şi în condiţii care depăşesc jocul, acţionând astfel în direcţia eficientizării
deprinderilor pe fond de oboseală.

• Valorificare, considerată de către unii specialişti ca fiind o etapă

suplimentară în cadrul învăţării specifice domeniului sportiv, în care
deprinderile şi priceperile motrice ce se însuşesc, trebuie valorificate în
cadrul competiţiei.
Valorificarea se regăseşte în toate celelalte stadii, bineînţeles cu nuanţe
diferite, datorită faptului că jocul apare prezent încă de la începutul
instruirii în forme simplificate. Astfel, valorificarea se conturează ca o
prioritate în învăţare, impunând necesitatea adaptării acţiunilor la
condiţiile jocului deoarece, o acţiune nu se realizează de două ori de pe
aceleaşi coordonate.
În aceste condiţii în care aceeaşi acţiune se efectuează din zone diferite
(deci la distanţe diferite faţă de locul unde trebuie transmisă mingea,
aceasta venind spre el din zone diferite, cu traiectorie şi viteză de zbor
diferită) îl obligă pe jucător să-şi adapteze comportamentul motric,
dezvoltându-i capacitatea de a opera cu deprinderile învăţate.
Pentru o înţelegere mai facilă a problematicii învăţării specifice jocului
de volei, acest proces complex poate fi restructurat la două mari etape prin
care se urmăreşte:

76
 I. Formarea şi stabilizarea deprinderii care se realizează în
cadrul stadiilor de iniţiere, fixare şi consolidare;
II. Perfecţionarea deprinderii în cadrul stadiului de perfecţionare.

Procesul de învăţare în jocul de volei, cu aspectele sale specifice, poate

fi reprezentat schematic, încercând prin aceasta să oferim o imagine de
ansamblu care să conducă la o mai bună înţelegere a fenomenului.

ÎNVĂŢAREA

INIŢIERE FIXARE CONSOLIDARE PERFECŢIONARE

VALORIFICARE

I. II.

Formarea şi stabilizarea deprinderii

Perfecţionarea
deprinderii

O1 O2 O3 O4 ...... O7

77
Pentru a optimiza procesul de învăţare a acţiunilor şi a ansamblului de joc,
considerăm utilă respectarea unor cerinţe metodice generale şi, de asemenea,
a unor cerinţe specifice fiecărui stadiu al învăţării.

4.3. Cerinţe metodice generale

• De la începutul instruirii, pe tot parcursul acesteia, să se pună accent pe

exersarea globală a acţiunilor; care prezintă unele avantaje precum:
- accelerarea procesului de însuşire a acţiunilor;
- favorizează depistarea indivizilor cu aptitudini deosebite care pot
fi promovaţi mai rapid în grupe valorice superioare, fiindu-le accelerat
astfel progresul;

• În jocul de volei nu există acţiune de pe loc:

- jucătorul nu aşteaptă niciodată ca mingea să ajungă la el pentru a
o juca ci se deplasează spre ea încercând o poziţionare optimă în raport
cu locul spre care intenţionează să o transmită;
- astfel, fiecare acţiune este precedată de mişcare sau deplasare
premergătoare şi oprire într-o poziţie specifică ce are rolul de a-l aduce
pe jucător în condiţii optime de a interveni asupra mingii;
- acest aspect trebuie să apară prezent în procesul de pregătire, în
cadrul mijloacelor utilizate, unde acţionarea la minge nu trebuie
efectuată din poziţii statice;
• Să se pună accent pe consolidarea pasei de sus (intervenţiei cu două mâini
de sus) care permite organizarea unor forme simplificate de joc încă de la
începutul instruirii, folosind această intervenţie în cadrul fiecăreia din cele
trei lovituri; organizarea jocului prezintă unele avantaje precum:
- sporeşte atractivitatea lecţiilor prin emulaţia pe care o produce;

78
- determină o motivaţie crescută a copiilor pentru practicarea jocului de
volei şi stimulează participarea activă a acestora;
- acţiunile de joc ce se însuşesc ulterior pot fi uşor încadrate în ansamblul
de joc – apare conţinutul tactic al exersării şi se dezvoltă
capacitatea de adaptare a acţiunilor la condiţiile impuse de joc.
• Eşalonarea mijloacelor să se realizeze pe baza secvenţelor ”Schemei
eşalonării învăţării” care conferă o derulare logică a exersării în
concordanţă cu stadiile învăţării;
• Pe tot parcursul instruirii să se respecte regulile pentru alegerea
mijloacelor şi organizarea exersării pentru a accelera şi eficientiza
procesul de învăţare;
• Se impune la toate nivele de pregătire realizarea în exersare a unor serii
de repetări care favorizează:
- în primele etape ale învăţării conturarea şi formarea stereotipului motric;
- în stadiile ulterioare, consolidarea şi apoi automatizarea unor componente,
aspecte ce reprezintă condiţie esenţială pentru derularea în condiţii de
eficienţă a acţiunilor;
• Realizarea continuităţii în exersare care poate fi asociată cu regula
anterioară dat fiind faptul că are aceleaşi rezultate; aceasta se realizează
prin:
- folosirea unor mijloace de tip „bandă rulantă” prin care se realizează un
circuit închis la drumul mingii şi al jucătorilor, determinând eliminarea
”timpilor morţi“ şi menţinerea unui nivel optim de excitabilitate nervoasă
care favorizează învăţarea;
- utilizarea jocului cu reluarea fazei de unde s-a întrerupt care facilitează
însuşirea secvenţelor de acţiuni care compun fazele şi structurile de joc şi
care în final, determină învăţarea mai rapidă şi mai eficientă a ansamblului
de joc;

79
- Dat fiind faptul că încercăm să formăm deprinderi nenaturale, pentru a
facilita formarea acestora se impune crearea unei stări de confort psihic
prin care totul trebuie să pară simplu şi accesibil pentru ca sportivii să
prindă curaj, iar mişcările să devină mai lejere.

Pentru asigurarea succesului în pregătire, nu este suficientă respectarea

acestor cerinţe metodice generale. Considerăm deosebit de util să cunoaştem
şi să ţinem seama şi de unele cerinţe specifice fiecărei etape ale învăţării care
asociate cu cele generale vor conduce la eficientizarea pregătirii.

4.4. Cerinţe specifice etapelor de iniţiere – fixare

Aceste etape reprezintă momentul de debut al procesului de formare a

deprinderilor specifice jocului de volei, deosebit de importantă fiind formarea
corectă a stereotipului motric. În acest sens, se impune corectarea imediată a
eventualelor greşeli de execuţie care sunt inerente acestei etape ale învăţării,
greşeli care nu trebuie lăsate să se instaleze ca deprinderi.
Putem considera astfel că obiectivul principal al acestui stadiu îl
constituie formarea corectă a deprinderilor specifice acţiunilor de joc,
astfel încât, în momentul trecerii la consolidarea acestora ele să fie ”curăţate
de eventualele impurităţi”.
Pentru realizarea acestui obiectiv se impune respectarea unor cerinţe
metodice specifice acestor stadii, pe care încercăm să le subliniem în
continuare. Astfel, la acest nivel:
• Accentul se pune pe:
- explicaţie care trebuie să fie simplă, concisă, să puncteze
aspectele importante ale execuţiei fără a dezvolta detaliile;
- demonstraţie care trebuie să se bazeze pe un model ideal, astfel
încât să fie fidelă şi să formeze o reprezentare corectă a acţiunii; în
afara demonstraţiei profesorului putem utiliza demonstraţia realizată de

80
 către un jucător sau unele materiale intuitive precum: fotografii,
kinograme, filme, benzi video;
Din punct de vedere al solicitării analizatorilor se apreciază că cel vizual
este solicitat în proporţie de 70%, iar cel auditiv 30%: Aceste procente
subliniază faptul că la începutul procesului de învăţare accentul se pune pe
demonstraţie, fiind astfel exploatată tendinţa copiilor de a imita.

• Se recomandă introducerea mingii de la începutul instruirii, fără a exagera

cu utilizarea unor exerciţii de imitarea a acţiunii fără minge;
• Se pune accent pe exersarea globală a acţiunilor care accelerează
învăţarea; exersarea analitică se realizează pe linia individualizării în cazul
în care apar greşeli de execuţie, fiind folosită pentru corectarea rapidă a
acestora;
• Este obligatorie supravegherea permanentă a exersării pentru a evita
formarea şi instalarea unor deprinderi greşite, cunoscut fiind faptul că este
mult mai uşor să corectăm o greşeală care se formează decât una care s-a
instalat în structura stereotipului motric; în acest scop, se recomandă:
- efectuarea unor corectări precise, concise, fără a întra în foarte multe
detalii care pot conduce la pierderea a ceea ce este esenţial;
- înlocuirea explicaţiilor foarte elaborate cu corectări active, mişcarea
corectă exercitând influenţe benefice asupra unor componente
psihomotrice (kinestezie, schemă corporală) profund implicate în formarea
deprinderilor;
- realizarea acestor corectări active punând accentul pe aspectele corecte
ale mişcării, nu pe greşeli, accentuarea greşelilor prezentând riscul fixării
inconştiente a acestora în modelul intern al sportivului.
• Exerciţiile să fie atent selecţionate şi este de preferat utilizarea unui număr
mic de mijloace care în aceste etape prezintă unele avantaje:
- este realizată astfel o adaptare progresivă a elevilor la regimul specific de
efort şi la particularităţile actelor motrice ce intră în constituţia acţiunilor;

81
- această adaptare permite creşterea numărului de repetări necesar fixării
deprinderilor şi intrării în etapa următoare, de consolidare a acestora;
- orice modificare în ceea ce priveşte exerciţiile utilizate sau a formaţiei de
lucru presupune o readaptare a individului la noile coordonate, ceea ce
presupune o reîntoarcere la etapa iniţială; putem concluziona că o mare
varietate în ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor în aceste etape poate
influenţa negativ formarea deprinderilor specifice acţiunilor de joc, în
sensul că provoacă o încetinire a acestui proces;
• Este recomandată realizarea în exersare a unui număr mediu de repetări cu
pauze active (jocuri dinamice) pentru a evita instalarea oboselii psihice
care favorizează apariţia unor greşeli de execuţie; la începutul exersării,
până se produce acea adaptare, încărcătura nervoasă foarte mare poate
induce o stare de oboseală care exercită influenţe negative asupra
corectitudini execuţiei.
4.5. Cerinţe specifice etapei de consolidare

În momentul trecerii la etapa de consolidare a deprinderilor, este foarte

important ca stereotipul motric ce stă la baza efectuării acţiunii să fie corect
format, să nu prezinte erori din punct de vedere al execuţiei. Eventualele
greşeli decelate în structura stereotipului motric impun neapărat o corectare ce
necesită mijloace specifice şi nu permit practic trecerea la consolidare.
Şi în cadrul acestui stadiu se impune respectarea unor cerinţe care au
rolul de a conduce la eficientizarea procesului de învăţare. Astfel:

• Se pune accent pe consolidarea aspectelor dominante din componenta

tehnică a acţiunii care constituie baza deprinderii;
• Condiţia de bază pentru consolidarea unei deprinderi o reprezintă
realizarea în exersare a unui volum mare de repetări în condiţii standard
(aceleaşi condiţii) asigurat prin:

82
 - utilizarea unor exerciţii simple ca structură în cadrul unor
formaţii de lucru care să includă cât mai puţini jucători la minge (de
preferat, dacă baza materială permite, lucrul pe perechi sau ”omul şi
mingea”);
- folosirea unor exerciţii cunoscute, exersate în etapele anterioare,
la care s-a produs adaptarea şi care permit creşterea mai accentuată a
numărului de repetări fără a exista riscul apariţiei unor greşeli de
execuţie;
• Exersarea poate fi realizată:
- frontal, atunci când se lucrează cu colective mici din punct de
vedere numeric, ceea ce face posibilă efectuarea aceluiaşi exerciţiu cu
toţi elevii şi permite supravegherea permanentă a execuţiei;
- în circuit, ceea ce presupune lucrul simultan în cadrul mai multor
exerciţii urmat, după un anumit număr de repetări, de o rotaţie prin care
cei angrenaţi în lucru schimbă exerciţiul; aceste rotaţii se succed până
la efectuarea unui parcurs complet, ceea ce înseamnă ca fiecare grup de
elevi să realizeze exersarea în cadrul fiecărui exerciţiu inclus în circuit;
Nu toate acţiunile se pretează a fi consolidate în cadrul unor circuite,
însă pentru cele care pot fi exersate astfel (dată fiind utilitatea
circuitelor), considerăm utilă detalierea unor aspecte referitoare la
derularea exersării în aceste condiţii. În acelaşi timp, este necesar să
stabilim unele repere în ceea ce priveşte organizarea acestora:
- exersarea frontală presupune realizarea unor serii mari de
repetări în cadrul aceluiaşi exerciţiu, ceea ce prezintă riscul instalării
unei stări de oboseală (mai mult psihică, generată de sarcina de realizat)
care generează greşeli de execuţie;
- exersarea în circuit, comparativ cu cea frontală, face posibilă realizarea
unui număr mai mare de execuţii fără apariţia la fel de rapidă a
greşelilor, datorită faptului că alternând condiţiile în care se realizează

83
 aceeaşi acţiune, fără a fi presat de realizarea unui anumit număr (mare)
de execuţii, starea de oboseală se instalează mai târziu;

Reguli pentru organizarea unui circuit pentru consolidarea aspectelor

dominante:
- se stabileşte un număr de ”ateliere” în funcţie de colectiv, astfel
încât, grupând elevii câte doi, să alternăm exersarea individuală cu
exersarea pe perechi (forme de organizare ce dau posibilitatea realizării
unei densităţi maxime);
- dacă colectivul este mai numeros, putem organiza două circuite
paralele cu acelaşi număr de ”ateliere”;
- unul din ”ateliere” va fi ales ca reper de bază în cadrul circuitului
şi va fi reprezentat, pe cât posibil, de un exerciţiu care să conţină unele
coordonate care să îl apropie de joc; la nivelul acestui exerciţiu se
stabileşte o dozare fixă (10, 15, 20 de repetări);
- în baza ”atelierului” principal se dă semnalul de începere şi
încetare a exersării în cadrul circuitului; debutul exersării la acest nivel
trebuie să reprezinte începerea exersării în cadrul întregului circuit;
după realizarea numărului de repetări prestabilit, se dă semnalul de
încetare a exersării în cadrul circuitului, la nivelul celorlalte ”ateliere”
fiind realizat un număr maxim posibil de execuţii;
- după încetarea exersării se realizează rotaţia în cadrul circuitului
până la parcurgerea integrală a acestuia;
- dat fiind faptul că se alternează exerciţii în care se lucrează
individual cu cele pe perechi, după încetarea exersării pot apare
momente de busculadă generate de eventuala circulaţie a mingilor de la
o grupă la alta; pentru evitarea acestora, mingile vor fi lăsate în locul în
care s-a lucrat astfel încât, după rotaţie fiecare grupă va găsi la locul de

84
 lucru două mingi, dacă va urma să efectueze exersare individuală sau o
minge, dacă va urma un exerciţiu pe perechi;
- ca urmare a adaptării colectivului la regimul de efort specific stadiului
de consolidare, volumul de repetări poate fi mărit pe baza fie a creşterii
numărului de repetări la nivelul ”atelierului principal” (ce are drept
rezultat un număr mai mare de execuţii la nivelul fiecărui exerciţiu din
cadrul celorlalte ateliere), fie a repetării circuitului;

Aceste exerciţii care fac posibilă realizarea unui număr mare de repetări
şi care sunt necesare pentru a consolida deprinderile, îndepărtează exersarea
de specificul jocului de volei care impune o permanentă adaptare a acţiunilor
la coordonate situaţionale diferite. Astfel, aceste mijloace conduc la o
stabilizare a deprinderilor, la formarea ”simţului mingii” la nivelul
suprafeţelor de contact cu aceasta, ceea ce conferă siguranţă în acţionare însă
nu formează şi nu dezvoltă capacitatea de adaptarea a acţiunilor.
În aceste condiţii, acest gen de exersare efectuată în mod exagerat nu va
avea ca rezultat formarea unor deprinderi specifice jocului de volei; jucătorul
va acţiona ”frumos” şi corect din punct de vedere tehnic, dar cu eficienţă
redusă datorită incapacităţii sale de a adapta acţiunea la condiţiile variate
specifice jocului.
Drept urmare, pentru a spori eficienţa pregătirii în etapa de consolidare,
după un număr (nu foarte mare) de lecţii în care s-a lucrat în condiţii de
realizare a unui volum mare de repetări, se recomandă să introducem în
exersare mijloace care să ne apropie de condiţiile de joc. Apropierea exersării
de condiţiile jocului prezintă o serie de avantaje precum:
- se formează şi se dezvoltă acea capacitate de adaptare de care are nevoie
jucătorul pentru a acţiona eficient;
- apare conţinutul tactic al exersării prin care sunt stabilite sarcini precise în
modul de operare cu acţiunea respectivă în cadrul mijloacelor utilizate;

85
- acţionarea în cadrul unor secvenţe de acţiuni presupune să avem în vedere
modul cum interacţionează acţiunea pe care o consolidăm cu cele de care
se leagă în joc, fapt ce responsabilizează pe jucător în modul în care
acţionează (o acţionare anterioară greşită trebuie corectată astfel încât cel
care urmează să intervină să fie pus în condiţii optime de a juca mingea).

În concluzie, după o anumită perioadă consolidarea se realizează

lucrând în paralel exerciţii cu volum marea de repetări cu exerciţii în condiţii
apropiate de joc astfel încât, deprinderea care se stabilizează în condiţii
”rupte” de joc să fie exersată în condiţii variate, punând accent pe adaptarea ei
în condiţii de eficienţă;
Din punct de vedere al organizării colectivului, cu jumătate se poate
organiza un circuit, iar cu cealaltă jumătate se pot realiza exerciţii în condiţii
apropiate de joc în care să se regăsească acţiunea pentru care s-a organizat
circuitul; după parcurgerea circuitului, se face schimb cu cei care exersează în
condiţii apropiate de joc, siguranţa dobândită prin stabilizarea deprinderii,
fiind foarte utilă în formarea capacităţii de adaptare a acţiunii;
Reperul principal în ceea ce priveşte exersarea în regim de volum mare
de repetări îl reprezintă apariţia greşelii, moment în care exersarea trebuie
întreruptă pentru a preveni instalarea greşelii apărute şi alterarea stereotipului
motric.

4.6. Schema eşalonării învăţării în jocul de volei

86
 În vederea sporirii eficienţei procesului de învăţare în jocul de volei, a
fost concepută o schemă a eşalonării învăţării specifică acestuia.
Această schemă cu şapte secvenţe sau operaţii care se succed într-o
ordine logică se bazează pe respectarea principiilor învăţării şi păstrează o
strânsă corespondenţă cu stadiile învăţării pe care încearcă să le rezolve într-
un mod particular, specific voleiului.
Aceste operaţii pot fi considerate ca fiind paşi obligatorii ai unui
algoritm care asigură eficienţa în învăţare. în acest sens, suntem de părere că
eliminarea vreunei secvenţe din acest traseu va genera, fără îndoială, o serie
de deficienţe în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară a sportivului.
De asemenea, subliniem faptul că această schemă are un caracter
general în sensul că, poate sta la baza învăţării acţiunilor individuale, a celor
colective cât şi a ansamblului de joc, operaţiile realizând o trimitere precisă la
modul de organizarea a exersării, la tipul de mijloace care trebuie utilizate şi
la solicitările pe care acestea trebuie să le producă.
În cele ce urmează, vom încerca să definim aceste secvenţe şi să
clarificăm corespondenţa acestora cu stadiile învăţării respectiv, să
evidenţiem ce aspecte din planul învăţării sunt rezolvate în cadrul fiecărei
operaţii. În acest demers vom pune accent explicarea în detaliu doar a
primelor trei secvenţe ale schemei care tratează învăţarea acţiunilor de joc
până la nivelul consolidării acestora, aspecte ce fac obiectul abordării jocului
de volei la nivelul începătorilor. Celelalte secvenţe le vom puncta doar pentru
a crea o imagine de ansamblu a acestui proces complex. Astfel, secvenţele sau
operaţiile acestei scheme sunt:

O1.- exersarea acţiunii în condiţii uşoare sau foarte uşoare;

O2.- exersarea acţiunii cu accent pe consolidarea aspectului
dominant;
O3.- exersarea acţiunii în condiţii apropiate de joc;
O4.- exersarea acţiunii cu accent pe automatizarea aspectului

87
 dominant;
O5.- exersarea acţiunii cu accent pe solicitarea aptitudinii motrice
dominante (viteză şi capacitate coordinativă – ”îndemânare”);
O6.- exersarea acţiunii cu accent pe constanţă şi eficienţă;
O7.- exersarea acţiunii în condiţii de joc şi care depăşesc jocul.

Schema eşalonării învăţării (după Stroie Ştefan)

Pentru a releva mai clar corespondenţa cu stadiile învăţării vom încerca o

reprezentare schematică, desprinsă din schema de ansamblu.

INIŢIERE FIXARE CONSOLIDARE PERFECŢIONARE

O1 O2 - O3 O4 - O7

În cadrul primei secvenţe O1, acţiunea se execută integral, accentul

fiind pus pe exersare globală în condiţii uşoare sau dacă este cazul, pe linia
individualizării, în condiţii foarte uşoare cu abordare analitică. În această
secvenţă se urmăreşte formarea corectă a stereotipului motric, în special în
ceea ce priveşte baza deprinderii (aspectul dominant al acţiunii) şi corectarea
unor greşeli încă din momentul apariţiei, pentru a preveni fixarea şi apoi
consolidarea acestora. În acest sens, subliniem faptul că este mult mai uşor să
prevenim instalarea unor deprinderi greşite decât să încercăm să le corectăm,
de cele mai multe ori fără succes, după ce au devenit componente stabilizate
ale stereotipului motric.
În planul învăţării, în cadrul acestei operaţii se realizează iniţierea
subiectului în ceea ce priveşte acţiunea, prin efectuarea unor exerciţii simple
în condiţii uşoare sau foarte uşoare. Apoi, prin repetarea aceloraşi exerciţii,
mărind uşor volumul de lucru ca urmarea a adaptării la tipul de exersare, de

88
mijloace şi de efort se produce fixarea deprinderii, mişcarea devenind mai
comodă şi mai sigură, fiind efectuată cu o mai mare uşurinţă. Putem aprecia
că această primă operaţie a schemei asigură iniţierea şi fixarea deprinderii,
fiind realizată astfel legătura acestei scheme cu procesul de învăţare.
În cadrul celei de-a doua operaţii, O2, accentul se pune pe consolidarea
aspectului dominat din componenta tehnică, aspect ce constituie baza
deprinderii şi care asigură derularea acţiunii în condiţii de eficienţă.
Consolidarea asigură stabilitatea deprinderii şi face posibilă efectuarea
corectă a acţiunii în condiţii variabile fără a exista riscul instalării unor greşeli
de execuţie.
Condiţia esenţială pentru a consolida o deprindere este reprezentată de
volumul mare de repetări realizat în condiţii standard. Această condiţie este
asigurată de utilizarea unor exerciţii simple ca structură, cunoscute care
permit exersarea îndelungată fără apariţia unor greşeli de execuţie.
Exersarea poate fi realizată fie frontal, fie în cadrul unor circuite în care
fiecare atelier este reprezentat de un exerciţiu (de preferat individual şi pe
perechi, pentru a asigura realizarea unui număr marea de repetări).
Recomandăm utilizarea unor asemenea circuite deoarece, alternând
condiţiile de efectuarea ale unei acţiuni, oboseala care conduce la apariţia
greşelii se instalează mai greu, astfel fiind posibilă realizarea unui număr mai
mare de repetări. Spre exemplu, dacă stabilim ca sarcină realizarea unui
număr de 100 de pase de control pe serie fără oprire, înainte de a ne apropia
de numărul propus este posibil să se instaleze o stare de oboseală (psihică) ce
va favoriza apariţia unor greşeli de execuţie. Acest moment impune oprirea
exersării pentru a preveni instalarea unor deprinderi greşite.
Alternând exersarea prin intermediul unor exerciţii organizate sub
formă de circuit, acel blocaj psihic datorat unei sarcini dificile de realizat nu
se instalează, greşelile apar mai târziu, iar subiectul va depăşi acel număr de
repetări în condiţii de corectitudine a execuţiei. Acest gen de exersare ne

89
îndepărtează de condiţiile jocului astfel încât, dezvoltă ”simţul mingii”,
formează o deprindere corectă şi stabilă, însă va crea probleme de adaptare a
acţiunii la condiţiile mereu schimbătoare ale jocului.
Astfel, pentru a spori eficienţa procesului de învăţare în ceea ce
priveşte consolidarea aspectelor dominante ale acţiunilor, trebuie să ţinem
cont de specificul jocului. Acesta impune, pe lângă stabilizarea unor
deprinderi specifice acţiunilor, formarea şi dezvoltarea capacităţii de adaptare
a acestor acţiuni la condiţiile pe care jocul le impune, ceea ce înseamnă de
fapt capacitate de a opera cu acţiunile în condiţii de eficienţă.
Eficienţa este asigurată de abordarea, după o perioadă nu prea lungă, a
lucrului specific pentru consolidare concomitent cu O3 care presupune
consolidarea acţiunii în condiţii apropiate de joc. Exersarea în aceste condiţii
îl obligă pe executant să adapteze acţiunea la condiţiile apărute, dezvoltându-i
astfel capacitatea de a opera cu aceasta în mod eficient.
Putem aprecia astfel, că O2 şi O3 asigură în planul învăţării
consolidarea aspectelor dominante ale acţiunilor de joc. În plan metodic,
această etapă este decisivă pentru evoluţia ulterioară a individului ca jucător,
prin faptul că asigură formarea unor deprinderi corecte care îşi menţin
stabilitatea şi eficienţa şi în condiţii variabile.
În acest sens, subliniem faptul că este foarte important să se efectueze
acţiunile în condiţii de concurs decât după ce acestea s-au consolidat.
Competiţia, jocul în condiţii de adversitate, generează apariţia unor greşeli de
execuţie, dat fiind faptul că adversarul nu va transmite mingea uşor pentru a
crea condiţiile unei execuţii corecta. El va forţa apariţia greşelilor care
repetate în joc pe fondul instabilităţii deprinderilor, vor crea deprinderi greşite
foarte greu de corectat ulterior.
Din această cauză, pentru a preveni acest risc, până ce acţiunile vor fi
consolidate, jocurile utilizate în pregătire vor avea sarcini foarte precise prin

90
care să poată fi controlată exersarea, iar acţiunile să se deruleze în condiţii de
corectitudine din punct de vedere tehnic.
În continuare, în cadrul celorlalte secvenţe este realizată perfecţionarea
acţiunilor ce asigură premisele derulării acestora la un înalt nivel de
constanţă şi eficienţă, indiferent de coordonatele situaţionale în cadrul cărora
se desfăşoară. Aceste aspecte nu vor fi detaliate deoarece fac obiectul de
studiu al teoriei şi metodicii predării jocului de volei la un alt nivel.

4.7. Factori limitativi în învăţare

Pentru ca procesul de învăţare să aibă eficienţă, considerăm necesară

cunoaşterea unor factori care exercită influenţe negative asupra acestuia,
astfel încât să poată fi evitaţi. Astfel, din această categorie de factori,
menţionăm:

• Exersarea diferitelor forme specifice de jucare a mingii, 1x1 peste fileu;

• Exersarea analitică un timp prea îndelungat sau cu tot colectivul;
• Utilizarea mult timp a mijloacelor imitative, fără minge, cu minge
ţinută sau cu prinderea acesteia;
• Introducerea jocului bilateral sau a elementelor de întrecere înainte de
stabilizarea deprinderii;
• Utilizarea unor mijloace care nu au corespondenţă cu jocul;
• Exersarea îndelungată cu viteză redusă, fără a apropia execuţia de
specificul jocului;
• Exersarea fără conţinut tactic, fără un scop şi sarcini precis stabilite;
• Specializarea timpurie care limitează acţionarea jucătorilor doar pe
anumite zone ale terenului;

4.8. Selecţionarea şi sistematizarea mijloacelor

91
 Eficienţa procesului de formare a deprinderilor specifice acţiunilor de
joc este dependentă direct de mijloacele pe care le utilizăm şi mai ales de
modul în care acestea sunt eşalonate pe parcursul procesului de învăţare.
Utilizarea întâmplătoare a unor mijloace fără a le corela cu etapele
învăţării, poate conduce la un progres lent sau chiar la formarea şi instalarea
unor deprinderi greşite.
De asemenea, varietatea exagerată a mijloacelor şi selecţionarea
acestora pe baza unor criterii subiective (estetice, sau plăcere produsă
sportivilor), reduc considerabil eficienţa pregătirii.
Selecţionarea mijloacelor reprezintă un proces complex care se
derulează în mai multe etape care pot fi ordonate în felul următor:

• eliminarea mijloacelor ineficiente;

• organizarea mijloacelor conform schemei eşalonării învăţării acţiunilor,
în concordanţă cu cerinţele şi particularităţile fiecărei secvenţe;
• gruparea mijloacelor pe structuri, operaţie ce prezintă o serie de
avantaje:
- gradarea progresivă a solicitării fără a schimba formaţia de
lucru;
- are ca rezultat realizarea continuităţii în exersare datorită
adaptării la efortul specific şi a reducerii timpului necesar
explicaţiilor;
- continuitatea va genera creşterea volumului de repetări, condiţie
esenţială pentru consolidarea deprinderilor şi formarea
automatismelor ce stau la baza perfecţionării acţiunilor.
După parcurgerea acestor etape, mijloacele pot fi sistematizate astfel:

92
 MIJLOACE UTILIZATE
ÎN VOLEI

MIJLOACE MIJLOACE MIJLOACE

DE BAZĂ PERIODICE AJUTĂTOARE

Mijloacele de bază reprezintă categoria de mijloace care pot fi utilizate

pe tot parcursul procesului de învăţare, de la iniţiere până la perfecţionarea
deprinderilor specifice şi ulterior pentru menţinerea acestora la un nivel optim
ce reprezintă condiţia derulării acţiunilor în joc în condiţii de eficienţă.

Mijloacele periodice reprezintă categoria de mijloace care sunt folosite

în anumite perioade ale pregătirii în scopul realizării unor obiective ale unor
etape ale învăţării. Astfel, în stadiul de consolidare a aspectelor dominante din
execuţie, sunt utilizate mijloace cu o structură simplă, care au fost folosite în
etapele de iniţiere – fixare. Astfel, pe fondul adaptării la coordonatele mişcării
derulate în cadrul acestor mijloace, poate fi crescut numărul de repetări,
condiţie esenţială pentru a consolida o deprindere.
Aceste mijloace însă se bazează pe exersarea în condiţii care sunt
„rupte” de joc, astfel încât ele vor fi folosite strict pentru a forma „simţul
mingii” la nivelul suprafeţelor de contact implicate în jucarea mingii. Ulterior
se impune exersarea în condiţii apropiate de joc pentru a forma deprinderile
pe coordonatele specifice acestuia, iar acţiunile pe care le învăţăm să poată
deveni operaţionale.

93
 Astfel, în afara acestei etape a învăţării, acest gen de mijloace nu vor
mai fi abordate în pregătire.
Mijloacele ajutătoare reprezintă grupa mijloacelor pe care le utilizăm
doar conjunctural, în special în direcţia corectării unor greşeli de execuţie. La
acest gen de mijloace putem să nu apelăm niciodată dacă avem şansa să
beneficiem de un colectiv ce manifestă o capacitate de învăţare rapidă şi
corectă a acţiunilor.
În concluzie, sunt folosite doar impus de anumite situaţii şi strict
individualizat. Acestea nu reprezintă în nici un caz mijloace pe care să le
exersăm cu tot colectivul.

4.9. Priorităţi privind eşalonarea acţiunilor în cadrul procesului de

învăţare

În ceea ce priveşte învăţarea jocului de volei se impune să avem în

vedere o serie de aspecte care ne ajută să optimizăm acest proces, în direcţia
formării unor deprinderi specifice jocului.
La începutul procesului de învăţare, considerăm utilă realizarea din
punct de vedere metodic a unei disocieri între principalele forme de jucare a
mingii (cu două mâini de sus şi cu două mâini de jos) şi acţiunile tehnico-
tactice individuale de joc. Aceste forme de jucare a mingii stau la baza
acţiunilor individuale şi în acelaşi timp permit organizarea celor trei lovituri,
ceea ce face posibilă organizarea unor forme simplificate de joc.
În ceea ce priveşte tratarea din punct de vedere al învăţării a celor două
forme principale de jucare a mingii, considerăm inoportună abordarea
simultană a acestora datorită interferenţelor negative dintre ele.
Având în vedere permisivitatea regulamentului privind prima lovitură
(preluarea serviciului sa preluarea atacului) apare evident că este necesar să
punem accentul pe intervenţia de sus care conferă o suprafaţă mare de contact

94
cu mingea şi determină prin aceasta o siguranţă mai mare şi un control mai
bun al mingii.
În concluzie, se impune ca prioritate însuşirea lovirii de sus şi
consolidarea acesteia pe fondul exersării în condiţii variate, controlate şi
dirijate pe baza unor coordonate induse progresiv şi prin organizarea exersării
în cadrul unor mijloace prin care să ne apropiem condiţiile de joc. După
stabilizarea acestei deprinderi şi organizarea jocului bilateral în baza acesteia,
se trece la învăţarea lovirii de jos fiind eliminat riscul apariţiei unor influenţe
negative.
În acest context învăţarea acestor forme de jucare a mingii devin o
prioritate, iar abordarea disociată în plan metodic ajută la formarea unor
deprinderi corecte şi stabile.
Eşalonarea acţiunilor tehnico-tactice pe parcursul procesului de
învăţare se realizează într-o ordine logică, respectând principiile învăţării (de
la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut), şi
urmărindu-se în permanenţă asigurarea continuităţii în exersare.
Continuitatea în învăţarea acţiunilor de joc conduce la formarea unor
deprinderi stabile. Aceasta reprezintă de fapt o condiţie esenţială pentru
consolidarea deprinderilor specifice. De asemenea, învăţarea acţiunilor tactice
colective şi chiar a modelelor de joc se bazează pe asigurarea continuităţii în
exersare.
În cazul ansamblului de joc, întreruperea frecventă a acestuia este
urmată de fiecare dată de o rotaţie. În aceste condiţii este foarte posibil ca un
jucător să parcurgă succesiv mai multe zone ale terenului fără să aibă vreun
contact cu mingea. În acest context cu siguranţă nu poate fi învăţat jocul de
volei, singurul aspect specific jocului care va fi exersat fiind rotaţia.
Învăţarea jocului presupune ca cei aflaţi în teren să aibă contact cu
mingea în mod repetat, în fiecare zonă a terenului în care îi aduce rotaţia. În
acest fel ei învaţă să opereze cu acţiunile de joc în fiecare zonă a terenului,

95
ceea ce înseamnă acţionare pe coordonate diferite la care sunt obligaţi să se
adapteze.
În cele ce urmează, vom prezenta ordinea în care sunt abordate în
învăţare modalităţile de jucare a mingii, acţiunile tehnico-tactice individuale
şi modelele intermediare de joc, dar în acelaşi timp vom şi motiva această
eşalonare pentru ca procesul învăţării specific jocului de volei să fie mai uşor
de înţeles.
1. Lovirea cu două mâini de sus sau pasa de sus reprezintă cea mai simplă
şi mai sigură modalitate de jucare a mingii specifică jocului de volei.
Această formă de transmitere a mingii intră în structura mai multor
acţiuni, iar însuşirea ei permite organizarea unor forme simplificate de
joc, folosind această intervenţie la prima lovitură, la a doua şi la a treia
prin care mingea poate fi trimisă în terenul advers în loc de atac;
2. Organizarea celor trei lovituri reprezintă baza jocului bilateral.
Efectuarea celor trei lovituri de-o parte şi de cealaltă a fileului cu trecerea
mingii peste fileu dintr-un teren în celălalt ne apropie de jocul bilateral.
Este momentul în care se pot organiza forme simplificate de joc, 3x3 pe
teren redus, cu minge oferită sau transmisă cu două mâini de sus de la
distanţă mică în loc de serviciu;
3. Serviciul de jos, având o traiectorie înaltă şi o viteză de zbor a mingii
redusă permite menţinerea mingii în joc prin lovire de sus fiind asigurată
astfel continuitatea în exersare.
4. Preluarea serviciului cu două mâini de sus este facilitată de coordonatele
serviciului care permit deplasarea în teren şi intervenţia la minge în
condiţii optime.
5. Model de joc 4x4 pe teren redus, organizat tot în baza lovirii cu două
mâini de sus pentru fiecare dintre cele trei lovituri şi a serviciului de jos
ca acţiune de punere a mingii în joc. Pe fondul derulării acestei forme de
joc, lovirea de sus se consolidează şi devine tot mai sigură. Astfel,

96
 fiecare echipă urmăreşte să-şi pună adversarul în dificultate prin
transmiterea mingii peste fileu cu traiectorii mai joase pe fondul creşterii
vitezei de zbor a mingii. Apar tot mai frecvent întreruperi de joc şi
execuţii în condiţii dificile care generează apariţia unor greşeli de
execuţie. Pentru evitarea acestor aspecte negative se impune introducerea
în învăţare a unor forme de jucare a mingii care permite intervenţia la
aceste mingi rapide şi joase şi asigură continuitatea jocului;
6. Lovirea cu două mâini de jos sau preluarea cu două mâini de jos apare
ca o consecinţă a întreruperilor repetate ale jocului şi ca o necesitate de
asigurare a continuităţii jocului. Utilizarea repetată în joc şi la preluarea
serviciului de jos conduce la stabilizarea deprinderii;
7. Serviciul de sus poate fi abordat în cadrul învăţării ca urmare a
consolidării lovirii de jos şi a exersării preluării serviciului cu două mâini
de jos în cadrul jocului, fiind asigurată continuitatea jocului;
8. Preluarea serviciului cu două mâini de jos se învaţă pentru a putea
contracara dificultatea tot mai crescută a serviciului de sus ca urmare a
consolidării acestuia;
9. Model intermediar I de joc – model 6x6 fără specializare pe zone şi pe
posturi cu Z3 ridicător. Pe fondul stabilizării celor două forme de jucare
a mingii şi a consolidării acţiunilor de joc abordate, se poate trece la
învăţarea modelelor intermediare cu 6 jucători prin care începem să ne
apropiem de modelul final. Consolidarea acţiunilor de joc a fost facilitată
de utilizarea jocului cu efectiv redus, fiecare jucător având posibilitatea
să joace mai des mingea în timpul jocului. Se începe învăţarea jocului cu
efectiv complet cu acest model intermediar datorită distanţei mici dintre
zona de ridicare şi zonele de atac care conferă o siguranţă mai mare în
transmiterea mingii şi creează condiţii optime pentru consolidarea
ridicării în condiţii de joc;

97
10. Ridicarea înainte din Z3, este efectuată spre Z4 sau spre Z2 în funcţie de
direcţia din care vine preluarea serviciului sau preluarea mingii trimise
de adversar în timpul jocului. Această acţiune poate fi abordată cu succes
ca urmare a consolidării pasei cu două mâini de sus pe fondul
intervenţiilor repetate în timpul jocului din toate zonele terenului pe
coordonate diferite şi a creşterii siguranţei în transmiterea acesteia;
11. Atacul pe direcţia elanului din Z4 şi din Z2 cu ridicare din Z3. Aducerea
acţiunii de atac în învăţare este posibilă ca urmare a stabilizării preluării
de jos şi a consolidării preluării serviciului şi a preluării de jos a mingilor
transmise de adversar în timpul jocului;
12. Preluarea din atac se raportează la coordonatele specifice sistemului de
apărare folosit la acest nivel. Acestea se concretizează în zonele în care
se realizează preluarea din atac şi zona pe care este poziţionat ridicătorul,
în acest model de joc, Z3. Având în vedere că nu există specializare pe
zone şi pe posturi, pentru a forma deprinderi complexe şi specifice
jocului, învăţarea acestei acţiuni trebuie asociată cu toate zonele din
cadrul sistemului de apărare şi cu toate zonele posibile din care se poate
efectua atacul. Astfel, sportivii vor învăţa să orienteze preluarea spre
ridicător indiferent de zona de acţionare.
13. Ridicarea înapoi din Z3 spre Z2 se învaţă după consolidarea ridicării
înainte, atunci când controlul mingii este suficient de bun pentru a
exclude apariţia eventualelor greşeli la nivelul aspectului dominant. În
acelaşi timp se creează o deschidere în direcţia formării unor deprinderi
specifice jocului de performanţă şi foarte important, sunt create condiţii
optime pentru a descoperii subiecţii cu aptitudini pentru a fi formaţi ca
ridicători;
14. Blocajul individual la corespondent apare ca o consecinţă a creşterii
forţei atacului care determină întreruperea frecventă a jocului. Astfel,
când în cadrul jocului nu ne mai putem opune atacului advers doar prin

98
 preluare este necesară însuşirea blocajului ca acţiune care se opune direct
acţiunii de atac;

5. JOCUL DE VOLEI ÎN ŞCOALĂ

Atunci când ne referim la jocul de volei în şcoală este necesar să

urmărim două direcţii de abordare. Pe de o parte trebuie să avem în vedere
jocul de voleiul în lecţia de educaţie fizică şcolară datorită faptului că acesta
se regăseşte în programele şcolare la fel ca şi celelalte jocuri sportive. Pe de
altă parte, având în vedere existenţa a numeroase competiţii sportive şcolare
(de la diferite Campionate sau Cupe ale şcolilor sau liceelor şi până la
organizarea Olimpiadei Şcolare), este necesar să avem în vedere pregătirea
echipelor şcolare. În acest caz trebuie să ne referim la jocul de volei la nivelul
echipei reprezentative şcolare.

5.1. Jocul de volei în lecţia de educaţie fizică

Jocul de volei apare prezent în programele şcolare la aproape toate

ciclurile şi formele de învăţământ şi aici ne referim la învăţământul gimnazial,
liceal, profesional (de arte şi meserii), cât şi la cel universitar.
Observăm absenţa voleiului din programa şcolară de la nivelul ciclului
primar (clasele I-IV), deşi celelalte jocuri sportive se regăsesc sub forma mini
baschetului, mini handbalului şi minifotbalului.
Această absenţă poate fi motivată prin faptul că, spre deosebire de
celelalte jocuri sportive care se bazează pe deprinderi naturale (mers, alergare,
aruncare-prindere, etc.) jocul de volei are la bază deprinderi nenaturale
mingea fiind jucată prin respingere. Acest aspect ridică probleme în formarea
deprinderilor specifice astfel încât, dezvoltarea copiilor la această vârstă
ridică probleme de jucare a mingii în formele sale specifice. Aceste dificultăţi

99
de transmitere a mingii exercită influenţe negative asupra formării
deprinderilor, în special la nivelul aspectelor dominante din execuţie.
Utilizat în lecţie, jocul de volei devine un important mijloc al educaţiei
fizice. Astfel, acesta se subordonează scopului de realizarea a obiectivelor
generale ale educaţiei fizice, dintre care amintim:
• Asigurarea stării de sănătate – practicarea sistematică a exerciţiului fizic,
implicit a jocului de volei, exercită influenţe pozitive asupra marilor
funcţii ale organismului uman şi în acelaşi timp favorizează eliminarea
toxinelor din organism, contribuind astfel la o îmbunătăţirea stării de
sănătate.
• Dezvoltarea fizică armonioasă – mişcările specifice acţiunilor din jocul de
volei solicită o serie de grupe şi lanţuri musculare de la nivelul întregului
corp, determinând o tonificare la nivelul acestora, contribuind prin aceasta
la o dezvoltare fizică armonioasă a celor care îl practică;
• Dezvoltarea aptitudinilor motrice – coordonatele pe care se derulează
acţiunile din jocul de volei şi ritmul de derulare a acestora, se bazează pe
solicitarea nor aptitudini motrice, influenţând pozitiv derularea acestora;
• Formarea unor deprinderi motrice specifice diferitelor ramuri sportive –
utilizarea în cadrul lecţiei a unor exerciţii specifice, derularea şi repetarea
lor pe coordonate şi cu sarcini de rezolvat controlate permanent, vor
genera formarea unor deprinderi şi priceperi motrice specifice jocului de
volei care se vor traduce prin acţiuni de joc de atac şi de apărare;
• Dezvoltarea capacităţii de practicare a exerciţiilor fizice în activitatea
independentă – reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale educaţiei
fizice, prin educarea elevilor în direcţia conştientizării asupra beneficiilor
practicării mişcării, a plăcerii, chiar a dependenţei de mişcare şi a formării
unor obişnuinţe de practicare în timpul liber;
• Corectarea prin mijloace specifice a unor deficienţe posturale –
constituie un aspect pe care îl considerăm extrem de important şi care îşi

100
 poate găsi locul între obiectivele educaţiei fizice, dat fiind faptul că la
vârsta şcolară incidenţa deficienţelor habituale de postură este foarte mare
şi se impune corectarea acestora în timp util pentru a nu se accentua şi
agrava.

La nivelul învăţământului şcolar, în funcţie de ciclul de învăţământ,

educaţia fizică beneficiază de 1 – 2 lecţii pe săptămână. O lecţie este
restricţionată ca timp, derulându-se pe parcursul a 50 de minute.
Pe de altă parte, jocul de volei reprezintă doar una din temele de lecţie.
În acest context, timpul pe care îl putem aloca voleiului în lecţia de educaţie
reprezintă jumătate din cel alocat lecţiei (cca. 20-25 min). Realitatea ne obligă
ca în aceste condiţii să respectăm o serie de reguli metodice care sporesc
gradul de operativitate şi conduc la eficientizarea lecţiei. Astfel se recomandă:
 Selecţionarea atentă a mijloacelor şi utilizarea doar a celor mai
eficiente dintre acestea;
 Respectare schemei eşalonării învăţării acţiunilor, pentru a asigura o
succesiune logică în utilizarea acestora;
 Gruparea mijloacelor pe structuri care să cuprindă un exerciţiu de bază
cu variante este esenţială pentru a elimina explicaţiile necesare oricărei
schimbări în forma de organizare a colectivului;
 Utilizarea mijloacelor din volei pentru realizarea şi a altor teme de

lecţie cum ar fi dezvoltarea aptitudinilor motrice, aduce un timp

suplimentar pentru exersarea în condiţii specifice, aspect ce
influenţează pozitiv formarea şi mai ales consolidarea deprinderilor
specifice.

În programele şcolare de la nivelul fiecărei clase, sunt precizate

obiectivele ce trebuiesc urmărite în cadrul lecţiilor cât şi conţinutul acestora
din perspectiva componentelor jocului de volei. Fără a intra în amănunte care
reprezintă obiectul didacticii educaţiei fizice, menţionăm faptul că în cadrul

101
lecţiilor de educaţie fizică şcolară, începând cu clasa a V-a şi terminând cu
cea de-a XII-a, elevii trebuie să înveţe o serie de acţiuni tehnico-tactice
individuale de atac şi de apărare, cât şi o serie de acţiuni tactice colective.
Acestea vizează cele patru momente ale jocului, efectuarea şi preluarea
serviciului, în atac şi în apărare, specifice unor modele intermediare de joc
care vor fi abordate pe parcursul instruirii şi prin care se realizează o
apropiere treptată de modelul final de joc practicat la nivel de performanţă.
În acelaşi timp programa face precizări referitoare şi la sistemul de
evaluare a elevilor în ceea ce priveşte nivelul de însuşire al acţiunilor de joc şi
modul în care se operează cu acestea în cadrul jocului bilateral.

5.2. Jocul de volei la echipa reprezentativă şcolară

În ceea ce priveşte echipa reprezentativă şcolară, subliniem faptul că

aceasta nu face obiectul lecţiilor de educaţie fizică ci se realizează în cadrul
cercurilor sportive organizate în afara orelor de curs.
Astfel, timpul alocat pregătirii este mai lung, iar activitatea se
derulează pe coordonatele lecţiei de antrenament specifică activităţii de
performanţă. Timpul suplimentar creează posibilitate folosirii unui număr mai
mare de mijloace, lecţiile fiind mai atractive. Pe de altă parte însă foarte
important, creşte volumul de repetări în cadrul mijloacelor utilizate, aspect ce
asigură consolidarea acţiunilor, necesară unor execuţii adaptate şi eficiente.
Între lecţia de educaţie fizică şi zona de pregătire a echipelor
reprezentative există o legătură strânsă. În cadrul lecţiilor se formează bazele
deprinderilor care conduc apoi la o accelerare a pregătirii şi la o integrare mai
rapidă a fiecărui membru în ansamblul echipei.
Echipele sunt constituite din elevi din clase diferite. Din punct de
vedere al temelor şi obiectivelor lecţiilor de educaţie fizică nivelul acestora
este eterogen. Asemănările se reduc la nivelul însuşirii principalelor forme
specifice de jucare a mingii (de sus cu două mâini şi de jos) cât şi la nivelul

102
 bazelor deprinderilor specifice acţiunilor de joc. Acestea însă, reprezintă
elemente extrem de importante care dacă sunt realizate în cadrul lecţiei la
parametri optimi, asigură premisele unei pregătiri accelerate şi omogene în
ceea ce priveşte aspectele de consolidare şi mai ales a celor de adaptare a
acţiunilor la variabilele jocului.

5.3 Forme de joc utilizate în lecţia de educaţie fizică

Utilizarea jocului bilateral în cadrul lecţiei de educaţie fizică urmăreşte

două direcţii principale: jocul ca mijloc de pregătire şi jocul în formă
competiţională.
1. Jocul bilateral ca mijloc de pregătire este folosit în diferite forme:
- joc între echipe cu efective reduse (2x2, 3x3, 4x4, 5x5);
- joc între echipe cu efective inegale (3x2, 4x2, 4x3, 5x3, 5x4, 6x4, 6x5);
- jocuri cu handicap (în funcţie de valoarea echipelor, una dintre acestea
începe partida cu un handicap de puncte, 5-7-10 mai puţine).
2. Jocul competiţional este folosit sub forma modelelor intermediare de

joc:
- Model de joc 4x4;
- Model intermediar de joc cu Z3 ridicător;
- Model intermediar de joc cu Z2 ridicător;
- Model de joc cu specializare pe zone şi pe posturi (abordat la nivelul
echipei reprezentative).

5.3.1. Organizarea jocului bilateral în lecţia de educaţie fizică

Dat fiind faptul că durata lecţiei de educaţie fizică este redusă, este util
să avem în vedere o serie de aspecte prin care putem încadra în joc toţi elevii
participanţi la lecţie, fără ca cineva să stea pe margine.
Aceasta o putem realiza prin utilizarea unor jocuri cu efective reduse
sau chiar inegale, dacă numărul de elevi nu poate fi împărţit în mod egal, pe

103
 mai multe terenuri cu dimensiuni reduse. Putem organiza astfel, joc cu 4 – 6
echipe simultan. În cazul în care avem la dispoziţie o sală mare care permite
trasarea unui număr mai mare de terenuri regulamentare, jocul poate fi
desfăşurat între echipe cu efective complete. Folosind acelaşi principiu, pot fi
organizate competiţii la nivelul şcolii între clase.
Pentru a derularea acestui gen de competiţie avem nevoie să ţinem cont
de unele reguli de organizare.

5.3.2 Reguli de organizare a competiţiilor în lecţia de educaţie

fizică

• Stabilirea echipelor şi înregistrarea acestora în foaia de concurs;

FOAIA DE CONCURS

ECHIPELE 1 2 3 4 5 6 NR. VICT. CLAS.

1 X 15 - 9
2 9 - 15 X
3 X
4 X
5 X
6 X

• Tragerea la sorţi;
• Începerea competiţiei (în acelaşi timp pe toate terenurile de joc);
- Meciurile se derulează în baza auto arbitrajului prin căpitanii de echipă;
- Încheierea partidei pe un teren conduce la întreruperea meciurilor pe
toate terenurile;
- Desemnarea echipelor câştigătoare – câştigă echipele care conduc,
iar în caz de egalitate, echipa care are posesia mingii pentru serviciu;
- Înregistrarea rezultatelor în foaia competiţiei;

104
• Rotaţia echipelor pentru reînceperea meciurilor (prin această rotaţie

fiecare echipă va ajunge să joace cu toate celelalte);

5.3.3. Organizarea competiţiilor şcolare

Competiţiile şcolare organizate în afara cadrului lecţiei de educaţie

fizică, derulate între unităţi şcolare sau chiar la nivelul aceleiaşi şcoli cu
participarea unui număr mai mare de echipe se pot organiza în două forme: în
sistem eliminatoriu şi în sistem turneu.

5.3.3.1. Sistemul eliminatoriu

Presupune derularea succesivă a meciurilor pe perechi de echipe, cele

care pierd fiind eliminate din competiţie. În momentul în care rămân în
competiţie 4 echipe, se derulează ultimele jocuri. Cele care pierd joacă pentru
locurile 3-4 „finala mică”, iar câştigătoarele îşi dispută „finala” jucând pentru
locurile 1-2.
Acest sistem este mai operativ şi mai economic din punct de vedere al
timpului alocat competiţiei, însă este mai puţin recomandat a fi folosit la nivel
şcolar dacă ne raportăm la timpul de joc pe care îl are fiecare echipă şi la
plăcerea jocului. În acest sens, echipele eliminate în primul tur reuşesc să
joace un singur meci, ceea ce aduce o mare insatisfacţie echipelor vizate.

105
 Scopul competiţiilor şcolare este acela de a angrena în joc cât mai mulţi
elevi şi de a le oferi satisfacţia emulaţiei produsă de jocul bilateral derulat în
condiţii de concurs.

1
.
2 CÂŞTIGĂTOAR
. EA
3
.
4 FINALA MICĂ
. FINALA
(Locurile 3 – 4)
5 (locurile 1 - 2)
.
6
.
7
CÂŞTIGĂTOAR
.
8 EA
.

5.3.3.2. Sistem turneu

Acest sistem de organizare a competiţiei conferă fiecărei echipe
posibilitatea de a juca cu toate celelalte înscrise în concurs. Timpul de joc
suplimentar ce revine fiecărei echipe recomandă acest sistem de competiţie
pentru organizarea concursurilor şcolare.
Competiţiile sportive în sistem turneu se organizează folosind Tabela
Berger. Conform acesteia, etapele şi meciurile la nivelul întregii competiţii
pot fi programate într-o ordine precisă, fără să existe riscul producerii unor
încurcături.
Programarea meciurilor se realizează raport cu echipa nr.1 căreia îi
sunt programate pe orizontală toate meciurile, cu fiecare dintre celelalte
echipe. Apoi, sunt programate pe verticală meciurile aferente fiecărei etape.
Se completează în jos sub nr.1, în ordine crescătoare (de la 2 la 6), pornind de
la cifra echipei cu care joacă nr.1 în etapa respectivă. Spre exemplu, dacă
prima etapă este 1 – 2, continuăm completarea pe verticală de sub 1, cu 3, 4,
5, 6.

106
 Aceste turnee pot fi organizate atât pentru un număr par de echipe cât
şi pentru un număr impar de echipă. În continuare vom exemplifica modul de
organizare a turneului pentru ambele variante menţionate.

TURNEU PENTRU NUMĂR PAR DE ECHIPE (6)

ETAPA I ETAPA II ETAPAIII ETAPA IV ETAPA V

1–2 1–3 1–4 1–5 1–6

3–6 4–2 5–3 6–4 2–5

4-5 5-6 6-2 2-3 3-4

În cazul variantei cu număr impar de echipe, organizarea etapelor se

face identic, doar că în fiecare etapă câte o echipă nu va juca.

TURNEU PENTRU NUMĂR IMPAR DE ECHIPE (5)

ETAPA I ETAPA II ETAPAIII ETAPA IV ETAPA V

1–2 1–3 1–4 1–5 1–X

3–X 4–2 5–3 X– 4 2–5

4-5 5-X X- 2 2-3 3-4

5.4. Jocul de volei în activitatea independentă

107
 În timpul liber, jocul de volei poate fi practicat de către oricine,
indiferent vârstă sau sex. Datorită faptului că terenul de volei are dimensiuni
reduse, iar în forme necompetiţionale poate fi jucat pe terenuri de dimensiuni
şi mai mici, în aceste forme, acest joc sportiv nu este extrem de solicitant şi
poate fi practicat cu uşurinţă şi la vârste înaintate. În concluzie, putem aprecia
că voleiul poate fi practicat în activitatea independentă atât în condiţii
apropiate de cele competiţionale cât şi în forme simplificate, pe orice
suprafaţă în sală şi în aer liber. Practicarea jocului de volei în timpul liber este
strict legată de capacitatea indivizilor de a organiza jocuri în cadru
neorganizat.
Formarea capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice,
implicit şi a jocului de volei, reprezintă unul dintre obiectivele cadru ale
educaţiei fizice şcolare. Astfel, formarea la elevi a capacităţii de organizare şi
conducere a diferitelor forme ale jocului de volei atât pe parcursul activităţii
şcolare cât şi după încheierea acesteia, este dependentă de:
• Înzestrarea elevilor cu cunoştinţe privind regulamentul de joc;
• Înzestrarea cu cunoştinţe referitoare la formele de joc bilateral utilizate
ca mijloace de pregătire şi la modelele de joc competiţionale;
• Înzestrarea cu aptitudini de conducere şi organizare a activităţii.
Legat de ultimul aspect subliniem importanţa folosirii elevilor ca
instructori în cadrul mijloacelor utilizate în lecţia de educaţie fizică. Acest rol
îi responsabilizează pe elevi, le formează deprinderea de a urmării şi corecta
execuţiile colegilor, le stimulează iniţiativa. Toate acestea contribuie
substanţial la formarea aptitudinilor de organizare şi conducere a activităţii
care vor putea fi transferate dincolo de cadrul lecţiei de educaţie fizică, în
activitatea independentă a acestora.

6. JOCUL DE VOLEI LA PERSOANE CU NEVOI SPECIALE

108
 6.1. Scurt istoric al sportului la persoane cu nevoi speciale

Folosirea exerciţiului fizic şi al sportului la nivelul persoanelor cu

nevoi speciale sunt strâns legate de numele lui Ludwig Guttmann reputat
neurolog şi neurochirurg.
În perioada premergătoarea începerii celui de al doilea război mondial,
atunci când a început în Germania fascistă o mişcare de opresiune a evreilor,
în 1939, Guttmann a fost nevoit să se refugieze în Marea Britani.
Dată fiind specialitatea acestuia, în 1940 este numit director al
spitalului Stokes Mandeville Hospital în care erau trataţi soldaţii cu
dizabilităţi. În 1944, fiind implicat în activităţi de cercetare la Universitatea
Oxford, guvernul Britanic îi solicită să pună bazele unui centru pentru tratarea
afecţiunilor coloanei vertebrale. În cadrul acestui centru, Guttmann pune în
practică o serie de idei originale de tratament şi recuperare a pacienţilor
paralizaţi prin intermediul exerciţiilor fizice. Acest tip de tratament devine un
model adoptat şi de alte centre de profil, fiind astfel influenţată recuperarea
pacienţilor şi cu alte tipuri de handicap motor. Astfel, exerciţiul fizic devine
un important factor de recuperare şi integrare a pacienţilor cu afecţiuni
motorii şi începe să se desfăşoare într-un cadru organizat.
Astfel, în 1948 se organizează
primele jocuri pentru persoanele cu
dizabilităţi, Stokes Mandeville Games, la
care participă 16 foşti membrii ai
Forţelor Armate Britanice cu afecţiuni
locomotorii. În 1950, această competiţie
aduce în concurs 14 echipe care
totalizează un număr de 60 de competitori.
Prima participare internaţională este înregistrată în 1952, an în care
intră în concurs echipa de tir cu arcul a Olandei.

109
Este momentul în care acest gen de
competiţie sportivă depăşeşte graniţele
Marii Britanii, mişcarea sportivă la
persoanele cu nevoi speciale şi utilizarea
exerciţiului pentru recuperarea şi
integrarea acestora devenind de interes
mondial. În 1954 această competiţie
capătă o amploare deosebită, fiind înregistrată participarea a 14 naţiuni.
Jocurile Paralimpice încep să fie organizate din 1960, după Olimpiada
de la Roma. Aceste jocuri reprezintă cea mai importantă competiţie sportivă a
persoanelor cu nevoi speciale, Olimpiada acestora şi capătă la fiecare ediţie o
amploare tot mai mare. Dacă la prima ediţie din 1960 la Roma au participat
23 de ţări care au adus în concurs 400 de sportivi, la Atlanta în 2004 au
participat 136 de ţări care au aliniat un număr de 3806 de sportivi.
În 1961, Guttmann fondează Asociaţia Sportivă Britanică pentru
Dizabilităţi (British Sports Association fot the Disabled) care are ca scop
organizarea de competiţii sportive masculine, feminine şi pentru copii, pentru
persoane şi cu alte dizabilităţi decât paraplegia.
Primul Club Sportiv pentru persoane cu dizabilităţi se înfiinţează în
1953 în Olanda şi include ca principale sporturi practicate atletismul şi
sitzballul.

6.2. Jocul de volei la persoanele cu dizabilităţi

Sitzballul, de origine germană, este

asemănător jocului de volei dar se joacă din aşezat.
Mingea este jucată cu o mână prin respingere, însă
este reluată în cadrul a trei lovituri şi apoi peste fileu
după ce ricoşează din sol. De asemenea, mingea este
pusă în joc printr-un gen de serviciu prin care

110
mingea este plasată tot în terenul propriu şi nu peste fileu, de unde este reluată
de un alt coechipier după ce ricoşează din sol. Sitzballul era considerat puţin
prea pasiv astfel încât, se încearcă găsirea unor soluţii pentru dinamizarea
acestuia. Această soluţie a constat într-o combinare între sitzball şi volei
rezultând o formă de volei jucat din aşezat, accesibil pacienţilor cu afecţiuni
locomotorii. Astfel, această formă nouă de joc începe să fie practicată de către
tot mai multe persoane cu grade diferite de handicap. Cu timpul, practicarea
jocului de volei vizează două direcţii:
1. – practicarea în scop de recuperare, de socializare - integrare sau chiar
recreativ;
2. – practicat ca sport de performanţă.
Prima direcţie subliniată presupune practicarea jocului de volei în
diferite forme din aşezat sau stând, între echipe mixte sau constituite în
funcţie sex, în sală sau în aer liber pe suprafeţe diferite de joc, sau chiar în
cărucioare.
Ca sport de performanţă cunoaşte două forme de practicare: volei în
stând şi volei în aşezat.

6.2.1. Volei în stând

A fost practicat în Marea Britanie de către sportivi cu amputaţii, cu

mult timp înainte de înfiinţarea vreunei federaţii de profil.
Varietatea amputaţiilor a determinat crearea unui sistem de clasificare
în 9 categorii, iar pentru a încuraja participarea celor cu amputaţii severe s-a
introdus un sistem de punctare în raport cu gradul de amputare. Conform
acestui sistem, o formaţie trebuie să contabilizeze un minimum de 13 puncte
pentru a participa în competiţie.
În anul 1984 s-a permis participarea în competiţii şi a persoanelor cu
alte tipuri de dizabilitaţi.

111
 Acest lucru a creat iniţial probleme de clasificare care au fost rezolvate
după cca. 4 ani, atunci când forul internaţional specialitate WOVD (World
Organization for Volleyball Disabled) a reuşit să stabilească criterii de
clasificare incluzând sportivi cu dizabilităţi variate ale braţelor şi picioarelor.

6.2.2. Volei în aşezat

În anul 1956, Comitetul Sportiv Olandez a introdus acel nou joc sportiv
rezultat în urma combinării sitzballului cu voleiul şi care a fost denumit volei
în aşezat.
Primele competiţii internaţionale sunt organizate în 1967, însă
introducerea acestuia în programul ISOD (Organizaţia Sportivă Internaţională
pentru Dizabilitaţi) s-a realizat în 1978.
Primul turneu internaţional organizat sub egida ISOD, a fost organizat
în Haarlem – Olanda, în anul 1979.
În 1980 a fost acceptat ca Sport Paralimpic, moment care a reprezentat
o recunoaştere internaţională a acestei forme de joc. Această recunoaştere a
avut drept consecinţă organizarea în 1981 la Bonn în Germania, a primei
ediţii a Campionatului European.
În 1983 la Delden în Olanda este organizat primul Campionat Mondial.
Aceasta conduce la introducerea jocului de volei în aşezat în programul
Jocurilor Paralimpice.

6.3. Precizări regulamentare privind competiţiile sportive la nivelul

persoanelor cu dizabilităţi

6.3.1. Jocurile Paralimpice

112
 În cadrul Jocurilor Paralimpice, pot participa sportivi cu amputaţii,
paralizie cerebrală, afecţiuni ale măduvei spinării, cât şi cu alte genuri de
dizabilităţi, inclusiv nanism.
În marea parte a competiţiilor adaptate se foloseşte clasificarea USA
Standing Volleyball - şi aici sportivii participanţi sunt împărţiţi în trei clase
(A, B sau C) în funcţie de nivelul de dizabilitate al capacităţilor sau funcţiilor
responsabile de posibilităţile de practicare a jocului de volei.
• Clasa A – presupune un nivel minim de dizabilitate şi include:
- amputaţii ale degetelor;
- scurtarea unui braţ/picior;
- sudarea unei glezne sau a altei încheieturi;
- sportivi cu paralizie cerebrală;
- alte dizablităţi comparabile
• Clasa B - presupune un nivel mediu de dizabilitate şi include:
- amputaţii sub nivelul cotului;
- amputaţii sub nivelul genunchiului;
- alte dizabilităţi.
• Clasa C - presupune un nivel sever de dizabilitate şi include:
- amputaţii deasupra cotului;
- amputaţii deasupra genunchiului;
- amputaţii combinate braţ/picior
- alte dizabilităţi.
Această competiţie include ambele forme ale jocului de volei, în stând şi
aşezat.
6.3.2. Olimpiada Specială (Special Olympics World Games)

Sportivii trebuie să fie diagnosticaţi cu retard mental. Ei sunt clasificaţi

şi grupaţi în raport cu nivelul abilităţilor pentru competiţie.

113
 Această clasificare se bazează pe scorurile jucătorilor la Testul de
Estimare a Deprinderilor pentru Volei cuprinzând: serviciu, preluarea şi
atacul, cât şi pe rezultatele turneului anterior.
Competiţiile se desfăşoară conform prevederilor regulamentare impuse
de FIVB fără a exista vreo modificare a acestora şi includ:
• Competiţii pe echipe desfăşurate în conformitate cu reglementările FIVB
cu câteva modificări pentru adaptare la dizabilităţile cognitive;
• Competiţii pe echipe cu reguli modificate (jocuri desfăşurate pe un teren
mai mic, 15,24m x 7,62m) folosind o minge mai mare şi mai uşoară;
• Competiţii unificate (sportivi cu retard mental joacă în echipe cu sportivi
care nu au retard mental);
• Competiţii de dezvoltare a unor deprinderi individuale şi care implică
jonglerii cu mingea, pase de volei, atac-preluare şi alte deprinderi specifice
voleiului.

6.3.3. Olimpiada Surzilor

Sunt admişi sportivii care sunt diagnosticaţi cu surzenie completă.

Aceasta presupune o pierdere a auzului de minim 55 decibeli în urechea mai
puţin afectată.
Competiţiile specifice persoanelor cu acest tip de dizabilitate se
derulează în baza standardelor FIVB, atât pentru echipele masculine cât şi
pentru cele feminine.

6.3.4. Terenul de joc

Toate competiţiile în care sunt organizează jocuri de volei în stând se

raportează la terenul de joc cu dimensiuni normale, de 18m x 9m, conform
regulamentului FIVB.

114
 Voleiul în aşezat, organizat doar în cadrul Jocurilor Paralimpice, se
derulează pe un teren cu dimensiuni reduse, de 10m x 6m, cu o zona liberă de
3m de jur împrejur şi cu un spaţiu de minimum 7m pe verticală. Pe lângă asta,
faţă de terenul normal unde liniile de atac sunt trasate la 3 m de linia de
centru, la jocul de volei în aşezat acestea sunt trasate la 2m de linia de centru.

10 m
2m

6m

Înălţimea fileului

Varianta jocului în stând, în toate competiţiile care îl organizează

utilizează fileul la înălţimea
Masc. Fem.
prevăzută în regulamentul FIVB, 2,43 m 2,24 m
respectiv 2,43m pentru bărbaţi şi
Masc. Fem.
2,24m pentru femei. aşezat aşezat
1,15 m 1,05 m
În ceea ce priveşte jocul de
volei în aşezat organizat în cadrul
Jocurilor Paralimpice, înălţimea
fileului este de 1,15m la masculin
şi 1,05m la feminin.
6.3.5. Reguli de joc

Sunt aplicate toate regulile de joc prevăzute în regulamentul de joc al

FIVB, inclusiv cele referitoare la jucătorul „libero”. În afara acestora mai sunt
făcute o serie de precizări specifice care reglementează jocul la fiecare tip de

115
competiţie, în funcţie de nivelul de dizabilitate. În continuare prezentăm
câteva dintre aceste reguli particulare fiecărui tip de competiţie.
• Jocurile Paralimpice - modificări privind jocul de volei în stând:
- o echipă poate avea în teren maximum un jucător din clasa A şi
minimum un jucător din clasa C;
• Jocurile Paralimpice - modificări privind jocul de volei în aşezat:
- terenul are dimensiuni reduse (10/6m);
- fileul are o înălţime mai mică (1,15m masculin şi 1,05m feminin);
- nu este permisă folosirea protezelor sau ortezelor;
- se stă aşezat pe podea;
- poziţia în teren este determinată de poziţia şezutei iar braţele şi
picioarele se pot afla în afara tuşelor laterale;
- se folosesc mâinile pentru jucarea mingii şi pentru deplasare;
- este permisă blocarea serviciului;
- nu este permisă ridicarea de pe podea când se executa un atac sau un
serviciu.
• Olimpiada Specială:
- se joacă în conformitate cu regulile FIVB.
• Olimpiada Surzilor:
- se joacă în conformitate cu regulile FIVB.

Echipament

• Echipamentul sportivilor este cel precizat de regulamentul FIVB;

• Mingiile utilizate sunt cele oficiale aprobate de FIVB;
• În cadrul Olimpiadei Speciale este folosită o minge mai mare şi mai
uşoară.

7. JOCUL DE VOLEI CA MIJLOC ASOCIAT KINETOTERAPIEI

116
 7.1. Mijloace specifice voleiului ce pot fi utilizate în recuperarea
posttraumatica şi corectarea unor deficienţe posturale

Mijloacele utilizate în scopul însuşirii acţiunilor specifice jocului de

volei pot fi incluse în programe de recuperare posttraumatică sau în cele de
corectare a unor deficienţe de postură. Acestea din urmă înregistrează o
frecvenţă ridicată la nivelul populaţiei şcolare. Aceste mijloace pot fi folosite
pe coordonatele descrise în partea de metodica învăţării formelor specifice de
jucare a mingii şi a acţiunilor de joc, dar pot fi utilizate şi pe o serie de
coordonate specifice prin care biomecanica derulării unor acţiuni de joc este
subordonată scopului de accentuare a efectelor corective.
În cele ce urmează, vom încerca o descriere succintă a principalelor
mijloace specifice voleiului utilizate în scop terapeutic datorită faptului că în
partea alocată aspectelor metodice, toate aceste mijloace vor fi descrise în
detaliu şi completate cu desene şi indicaţii metodice..
Această descriere a mijloacelor se va realiza grupat pe tipuri de
afecţiuni.

71.1. Corectarea piciorul plat:

1. Pase de control cu două mâini de sus cu traiectorie mai înaltă, cu ridicare

pe vârfuri la fiecare pasă şi cu desprindere uşoară la fiecare 2-3 execuţii;
2. Pasă cu două mâini de sus spre partener cu ridicare pe vârfuri, precedată
de prindere în cupă şi autoaruncare, executat alternativ pe perechi.
3. Pasă cu două mâini de sus spre partener cu desprindere uşoară, precedată
de prindere în cupă şi autoaruncare, executat alternativ pe perechi;
4. Pasare în triunghi cu desprindere uşoară la fiecare intervenţie;
5. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă de instructor prin
autoaruncare – pasare cu două mâini de sus, din terenul advers de la 5 m
de fileu, cu transmiterea mingii înapoi la instructor – fiecare execuţie este
finalizată cu ridicare pe vârfuri sau chir cu desprindere uşoară;

117
6. Serviciu de jos cu braţul opus piciorului afectat care este poziţionat
înainte executat cu păşire şi accentuarea rulării călcâi - vârf după transferul
spre înainte al centrului de greutate;
7. Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale
dispozitivului de preluare a serviciului, executată cu ridicare pe vârfuri sau
chiar cu desprindere;
8. Serviciu de sus din săritură din Z1 în terenul advers, iar apoi orientat în
jumătatea dreaptă şi stângă a trenului;
9. Serviciu de sus din săritură din Z5 în terenul advers, iar apoi orientat în
jumătatea dreaptă şi stângă a trenului;
10.Ridicare înainte din săritură din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la
fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de
preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;
11.Ridicare înainte din săritură din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la
fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de
preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;
12.Atac din autoaruncare din Z4, apoi din Z2, executat în serii de repetări;
13.Atac din Z4, apoi din Z2, precedat de ridicare din Z3, executat în serii de
repetări;
14.Pasarea mingii înapoi spre perete cu ridicare pe vârfuri, precedată de
autoaruncare, executat individual;
15. Pasarea mingii înapoi spre perete cu ridicare pe vârfuri din minge
transmisă de un partener situat la 3 - 4m distanţă prin pasă de sus cu
desprindere uşoară precedată de autoaruncare;
16.Ridicarea mingii înapoi din săritură din Z3 spre Z2, precedată de
transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de preluare a
serviciului (Z4, Z5);
17. Blocaj la minge oferită pe fileu de un partener situat în terenul
advers, executat pe perechi;

118
 18.Blocaj în Z4 iar apoi în Z2, la atac din autoaruncare, executat în serii de
repetări;
19.Blocaj în Z4, iar apoi în Z2, la atac efectuat pe culoar, executat în serii de
repetări;
20.Blocaj în Z4, iar apoi în Z2, la atac efectuat pe diagonală, executat în serii
de repetări;

7.1.2. Recuperarea mâinii:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, executat în serii de

repetări;
2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă,
executat în serii de repetări;
3. Pase de control din stând, cu întoarcere 900 între execuţiile succesive,
executat în serii de repetări;
4. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, executat în
serii de repetări;
5. Pase de control cu două mini de sus alternat cu pase de control cu o
singură mână, executat în serii de repetări;
6. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi la 3-4m
distanţă;
7. Pasare în triunghi spre dreapta precedată de preluare de control –
întoarcere spre direcţia de pasare;
8. Organizarea celor trei lovituri din minge oferită de instructor de la 5 m
de fileu, cu transmiterea mingii înapoi la instructor din a treia lovitură;
9. Acelaşi exerciţiu dar cu schimbarea locului de către instructor pentru a
modificarea coordonatelor de direcţie şi distanţă pentru transmiterea celei de-
a treia lovituri;
10. Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, de o parte şi de
cealaltă a fileului, cu intervenţie nominalizată – accent pe continuitate;

119
11. Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale
dispozitivului de preluare a serviciului;
12. Ridicare înainte din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la fileu,
precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de preluare
a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;
13. Ridicare înainte din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la fileu,
precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de preluare
a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;
14. Atac plasat din autoaruncare lung pe culoar, din Z4, apoi din Z2,
executat în serii de repetări;
15. Atac plasat lung pe culoar din Z4, precedat de ridicare din Z3, executat
în serii de repetări;
16. Atac plasat lung pe culoar din Z2 precedat de ridicare din Z3, executat
în serii de repetări;
17. Pasarea mingii înapoi spre perete, precedată de autoaruncare, executat
individual în serii de repetări;
18. Pasarea mingii înapoi spre perete din minge oferită de un partener situat
la 3 - 4m distanţă;
19. Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea
mingii din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);
20. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedat de preluarea atacului plasat pe
culoar – se execută în condiţii apropiate de joc de o parte şi de cealaltă a
fileului, cu accent pe continuitate.

7.1.3. Recuperarea cotului:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, cu alternarea înălţimii la

care se transmite mingea (alternează amplitudinea flexiilor şi extensiilor
mărind solicitarea articulaţiei cotului);
2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă, cu

120
 alternarea înălţimii de transmitere a mingii, executat în serii de repetări;
3. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, modificând
progresiv distanţa faţă de perete, executat în serii de repetări;
4. Preluare de sus din aşezat din minge oferită de instructor care modifică
progresiv distanţa faţă de executant;
5. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi, cu modificarea
progresivă a distanţei dintre parteneri;
6. Pasare în triunghi spre dreapta cu accent pe întoarcere cu faţa spre
direcţia de pasare şi pe transmiterea mingii cu traiectorii înalte;
7. Organizarea celor trei lovituri precedată de serviciu de jos efectuat
alternativ de către doi instructori poziţionaţi în Z1 şi Z5 la distanţă mare de
fileu, cu accent pe mărirea distanţelor dintre executanţi şi pe transmiterea
mingii înapoi la instructorul care a pus mingea în joc;
8. Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, în condiţii apropiate de
joc cu intervenţia obligatorie la a doua lovitură a jucătorului din dreapta de
la fileu – accent pe continuitate;
9. Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale
dispozitivului de preluare a serviciului;
10.Ridicare înainte din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la fileu,
precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de
preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;
11.Ridicare înainte din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la fileu,
precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de
preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;
12.Atac plasat din autoaruncare lung pe culoar, din Z4, apoi din Z2, executat
în serii de repetări;
13.Atac plasat lung pe culoar din Z4, precedat de ridicare din Z3, executat în
serii de repetări;
14.Atac plasat lung pe culoar din Z2 precedat de ridicare din Z3, executat în

121
 serii de repetări;
15.Pasarea mingii înapoi spre perete de la distanţă mai mare faţă de acesta,
precedată de autoaruncare, executat individual în serii de repetări;
16. În trei poziţionaţi în şir, pasarea alternativă a mingii înapoi de către cel
din centru, precedată de pasă de sus executată de către extreme, urmată de
o întoarcere de 1800 spre minge a celui din centru;
17.Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea mingii
din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);
18.Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedat de preluarea atacului plasat pe
culoar – se execută în condiţii apropiate de joc de o parte şi de cealaltă
19.Pe perechi, blocaj simultan la minge oferită pe fileu de către unul dintre
parteneri – accent pe împingerea simultană a mingii astfel încât să fie
transmisă în terenul advers;
20.Blocaj în Z4 iar apoi în Z2, la atac precedat de ridicare din Z3, executat în
serii de repetări;

7.1.4. Recuperarea umărului:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, cu creşterea progresivă a

înălţimii la care se transmite mingea;
2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă, cu
alternarea înălţimii de transmitere a mingii, executat în serii de repetări;
3. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, mărind progresiv
distanţa faţă de perete;
4. Preluare de sus din aşezat din minge oferită de instructor care măreşte
progresiv distanţa faţă de executant;
5. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi, cu creşterea
progresivă a distanţei dintre parteneri;
6. Pasă de control – pasă spre partener executat pe perechi, cu unul dintre
parteneri poziţionat în picioare, iar celălalt în aşezat;

122
7. Pasare în două triunghiuri de-o parte şi de cealaltă a fileului cu accent pe
continuitate şi pe transmiterea mingii cu traiectorii înalte;
8. Organizarea celor trei lovituri precedată de serviciu de jos efectuat
alternativ de către doi instructori poziţionaţi în Z1 şi Z5 la distanţă mare de
fileu, cu accent pe transmiterea mingii înapoi la instructorul care a pus
mingea în joc;
9. Serviciu de jos efectuat de la linia de fund a terenului de minivolei (8m), în
suprafaţa terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a terenului;
10.Preluarea cu două mâini de sus a serviciului de jos, din zone diferite ale
dispozitivului de preluare a serviciului;
11.Preluare de jos din minge oferită de instructor care măreşte progresiv
distanţa faţă de executant;
12.Preluare de jos cu o mână din minge oferită de instructor;
13.Preluare de control cu două mâini de jos cu alternarea înălţimii la care se
transmite mingea;
14.Preluare de control – preluare de jos spre partener executat pe perechi, cu
creşterea progresivă a distanţei dintre parteneri;
15.Serviciu de sus din faţă efectuat de la linia de fund în suprafaţa terenului
advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a terenului;
16.Serviciu de sus din lateral efectuat de la linia de fund în suprafaţa terenului
advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a terenului;
17.Preluarea cu două mâini de jos a serviciului, din zone diferite ale
dispozitivului de preluare a serviciului;
18.Ridicare înainte din Z3 spre Z4 spre un jucător poziţionat la fileu,
precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de
preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă rulantă”;
19.Ridicare înainte din Z3 spre Z2 spre un jucător poziţionat la fileu,
precedată de transmiterea mingii din zone specifice dispozitivului de
preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

123
20.Atac din autoaruncare din Z4, apoi din Z2, executat în serii de repetări;
21.Atac din Z4, apoi din Z2, precedat de ridicare din Z3, executat în serii de
repetări;
22. În trei poziţionaţi în şir, pasarea alternativă a mingii înapoi de către cel
din centru, precedată de pasă de sus executată de către extreme, urmată de
o întoarcere de 1800 spre minge a celui din centru;
23.Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea mingii
din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);
24.Pe perechi, blocaj simultan la minge oferită pe fileu de către unul dintre
parteneri – accent pe împingerea simultană a mingii astfel încât să fie
transmisă în terenul advers;
25.Blocaj în Z4 iar apoi în Z2, la atac precedat de ridicare din Z3, executat în
serii de repetări;

7.1.5. Corectarea lordozei:

1. Preluare cu două mâini de sus din aşezat din minge oferită de un partener
poziţionat în picioare la 3m distanţă;
2. Pase cu două mâini de sus din aşezat, efectuat pe perechi la 3-4 m distanţă
între parteneri;
3. Preluare de jos din minge oferită înaintea executantului de către un
partener situat la 4m de acesta;
4. Preluare jos de control – preluare de jos spre perete de la 3-4 m de acesta;
5. Preluare jos de control – preluare de jos spre partener executat pe perechi
la 4m distanţă între parteneri;
6. Pasarea mingii în triunghi cu două mâini de sus din aşezat, cu accent pe
transmiterea mingii spre dreapta;
7. Transmiterea mingii în triunghi cu preluare de jos la fiecare intervenţie, cu
accent pe transmiterea mingii spre dreapta;
8. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă de un instructor situat

124
 în terenul advers la 5m de fileu şi transmiterea mingii înapoi spre acesta,
cu preluare de jos la prima şi a doua lovitură;
9. Organizarea celor trei lovituri din aşezat din minge oferită de instructor din
terenul advers de la 3-4m de fileu, cu transmiterea mingii înapoi spre
acesta din a treia lovitură;
10.Organizarea celor trei lovituri din aşezat în două triunghiuri de o parte şi
de cealaltă a fileului, cu accent pe continuitate;
11.Serviciu de jos de la 8m de fileu, în suprafaţa terenului advers, apoi în
jumătatea dreaptă şi stângă a acestuia;
12.Serviciu de jos spre perete executat individual;
13.Serviciu de jos spre perete – preluare de jos din mingea ricoşată şi
prindere;
14.Serviciu de jos – preluare din serviciu cu două mâini de jos, executat în
trei cu două mingii tip „bandă rulată”;
15.Serviciu de jos – preluare din serviciu cu două mâini de jos, executat
alternativ şi aleator din Z1 şi Z5 spre doi jucători poziţionaţi în cele două
jumătăţi ale terenului advers;
16.Ridicare înainte cu două mâini de jos din Z3 spre Z4 spre un jucător
poziţionat la fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice
dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5) – exersare tip „bandă
rulantă”;
17.Ridicare înainte cu două mâini de jos din Z3 spre Z2 spre un jucător
poziţionat la fileu, precedată de transmiterea mingii din zone specifice
dispozitivului de preluare a serviciului (Z2, Z1) – exersare tip „bandă
rulantă”;
18.Preluare din atac spre Z3, executat din autoaruncare din Z4 pe culoar, apoi
pe diagonală lungă şi ulterior pe diagonală scurtă;
19.Preluare din atac spre Z3, executat din autoaruncare din Z2 pe culoar, apoi
pe diagonală lungă şi ulterior pe diagonală scurtă;

125
20.Preluare din atac în cadrul apărării culoarelor şi diagonalelor în condiţii de
blocaj individual la corespondent, cu doi jucători în linia I şi doi în linia a
II-a, la atac efectuat din autoaruncare consecutiv din Z2 şi Z4.

7.1.6. Corectarea scoliozei în „C”:

1. Pase de control cu o mână din stând, executate cu mâna de pe partea opusă

curburii toracele;
2. Pase de control cu o mână din aşezat, executate cu mâna de pe partea
opusă curburii toracele;
3. Pe perechi, pasare din lateral spre partener cu două mâini de sus din
autoaruncare, cu orientarea curburii toracele spre direcţia de pasare;
4. Preluare de jos cu o mână, cea de pe partea curburii toracele - din minge
oferită lateral de către un partener;
5. Serviciu de jos executat cu mâna de pe partea curburii toracele de la 8m de
fileu, în suprafaţa terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a
acestuia;
6. Serviciu de jos executat cu mâna de pe partea curburii toracele spre perete
executat individual;
7. Serviciu de sus din lateral cu mâna opusă curburii toracele, în suprafaţa
terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a acestuia;
8. Serviciu de sus din lateral cu mâna opusă curburii toracele spre perete
executat individual;
9. Ridicare laterală cu două mâini de sus din Z3 spre Z4 sau spre Z2, cu
orientarea curburii toracele spre zona de atac, spre un jucător poziţionat
lângă fileu în zona de atac, precedată de transmiterea mingii din zone
specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5) sau (Z2, Z1) –
exersare tip „bandă rulantă”;
10.Atac din autoaruncare din Z4, executat cu mâna opusă curburii toracele în
cadrul unor serii de repetări;

126
11.Atac din autoaruncare din Z2, executat cu mâna opusă curburii toracele în
cadrul unor serii de repetări;
12.Atac din Z4, precedat de ridicare din Z3, executat cu mâna opusă curburii
toracele în cadrul unor serii de repetări;
13.Atac din Z2, precedat de ridicare din Z3, executat cu mâna opusă curburii
toracele în cadrul unor serii de repetări;
14. Blocaj efectuat numai cu mâna opusă curburii toracele la atac din
autoaruncare, executat pe perechi de o parte şi de cealaltă a fileului.

7.1.7. Corectarea scoliozei în „S”:

1. Pase de control cu o mână din stând, executate cu mâna de pe partea opusă

curburii toracele şi cu piciorul de aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de
gimnastică;
2. Pase de control executate cu mâna de pe partea opusă curburii toracele, din
aşezat pe coapsa opusă curburii lombare (coapsa opusă braţului cu care
este jucată mingea – pentru ridicarea şoldului de partea braţului care joacă
mingea);
3. Pase de control din aşezat pe coapsa opusă curburii lombare;
4. Pe perechi, pasare din lateral spre partener cu două mâini de sus din
autoaruncare, cu orientarea curburii toracele spre direcţia de pasare şi cu
piciorul de aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de gimnastică;
5. Preluare de jos cu mâna de pe partea curburii toracele din aşezat pe coapsa
de aceeaşi parte, din minge oferită lateral de către un partener;
6. Serviciu de jos executat de la 8m de fileu cu mâna de pe partea curburii
toracele şi cu piciorul din partea opusă sprijinit îndoit pe banca de
gimnastică, în suprafaţa terenului advers, apoi în jumătatea dreaptă şi
stângă a acestuia;
7. Serviciu de jos executat cu mâna de pe partea curburii toracele şi cu
piciorul din partea opusă sprijinit îndoit pe banca de gimnastică, spre

127
 perete executat individual;
8. Serviciu de sus din lateral cu mâna opusă curburii toracele şi cu piciorul de
aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de gimnastică, în suprafaţa terenului
advers, apoi în jumătatea dreaptă şi stângă a acestuia;
9. Serviciu de sus din lateral spre perete executat individual cu mâna opusă
curburii toracele şi cu piciorul de aceeaşi parte sprijinit îndoit pe banca de
gimnastică;
10.Ridicare laterală cu două mâini de sus din Z3 spre Z4 sau spre Z2, cu
orientarea curburii toracele spre zona de atac şi cu piciorul opus direcţiei
de transmitere a mingii sprijinit îndoit pe banca de gimnastică, spre un
jucător poziţionat lângă fileu în zona de atac, precedată de transmiterea
mingii din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5)
sau (Z2, Z1) – exersare tip „bandă rulantă”;

7.1.8. Corectarea cifozei dorsale:

1. Pase de control cu două mâini de sus din stând, executat în serii de

repetări;
2. Pase de control cu două mâini de sus din aşezat pe sol sau pe o bancă,
executat în serii de repetări;
3. Pase de control din stând, cu întoarcere 900 între execuţiile succesive,
executat în serii de repetări;
4. Pasă de control - pasă spre perete cu două mâini de sus, executat în serii
de repetări;
5. Pase de control cu două mini de sus alternat cu pase de control cu o
singură mână, executat în serii de repetări;
6. Pasarea mingii înapoi spre perete de la distanţă mai mare faţă de acesta,
precedată de auto aruncare, executat individual în serii de repetări;
7. În trei poziţionaţi în şir, pasarea alternativă a mingii înapoi de către cel din
centru, precedată de pasă de sus executată de către extreme, urmată de o

128
 întoarcere de 1800 spre minge şi reluarea acţiunii în direcţia opusă;
8. În trei poziţionaţi în şir, pasare înapoi efectuată de jucătorul din centru din
minge oferită de instructor, urmată de schimb de locuri cu cel din spate;
9. Ridicarea mingii înapoi din Z3 spre Z2, precedată de transmiterea mingii
din zone specifice dispozitivului de preluare a serviciului (Z4, Z5);
10.Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedat de preluarea atacului plasat pe
culoar – se execută în condiţii apropiate de joc de o parte şi de cealaltă a
fileului;
11.Atac din Z4 din auto aruncare, alternativ cu dreapta şi cu stânga executat
în cadrul unor serii de repetări;
12.Atac din Z2 din auto aruncare, alternativ cu dreapta şi cu stânga executat
în cadrul unor serii de repetări;
13.Atac din Z4 alternativ cu dreapta şi cu stânga, precedat de ridicare din Z3,
executat în cadrul unor serii de repetări;
14.Atac din Z2 alternativ cu dreapta şi cu stânga, precedat de ridicare din Z3,
executat în cadrul unor serii de repetări;

În cadrul lecţiei de educaţie fizică pot fi folosite şi mijloace complexe

care să includă mai multe acţiuni de joc şi fiecare dintre acestea poate fi
executată particularizat pe coordonate specifice care să conducă la
recuperarea sau ameliorarea unor deficienţe.
Tot acest demers de particularizare a exersării în funcţie de subiect va
conduce pe lângă însuşirea acţiunii de joc şi la corectarea deficienţelor asupra
cărora se acţionează.

129
PARTEA a II - a

METODICA ÎNSUŞIRII
FORMELOR SPECIFICE DE
JUCARE A MINGII ŞI A
ACŢIUNILOR DE JOC

130
 Pentru o abordare logică şi coerentă a metodicii însuşirii acţiunilor
individuale în jocul de volei am considerat necesară o sistematizare a
acţiunilor după scopul în care acestea sunt efectuate pe parcursul derulării
jocului bilateral. În acest sens, am considerat oportună disocierea între ceea ce
înseamnă forme specifice de jucare a mingii în jocul de volei şi acţiunile de
joc propriu-zise. Astfel, considerăm utilă abordarea şi prezentarea în
următoarea ordine:

 Metodica învăţării principalelor forme specifice de jucarea a mingii;

 Metodica învăţării acţiunilor tehnico-tactice individuale:
- De apărare;
- De atac.

Toate aspectele teoretice ce vizează procesul de învăţare în general cât

şi particularităţile acestuia în jocul de volei fiind prezentate anterior în detaliu,
ne vom referi în continuare la aspectele de ordin practic ale învăţării. Astfel,
vom prezenta traseul metodic pentru învăţarea principalelor forme specifice
de jucare a mingii şi pentru învăţarea acţiunilor tehnico-tactice individuale de
joc. Totodată, fiecare mijloc propus va fi însoţit de o serie de indicaţii
metodice prin care vom încerca să motivăm anumite coordonate care sunt
folosite în derularea exerciţiilor şi să explicăm în ce mod sarcinile propuse
pentru a fi rezolvate influenţează formarea deprinderilor specifice acţiunilor
de joc.

131
 METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR
FORME DE JUCARE A MINGII

Învăţarea formelor specifice de jucare a mingii reprezintă un aspect

extrem de important, datorită faptului că jocul de volei se bazează pe
deprinderi nenaturale, jucarea mingii fiind efectuată prin respingere.
În jocul de volei mingea poate fi jucată prin regulament, cu orice parte
a corpului, dar cele mai sigure forme de jucare a mingii sunt: lovirea cu două
mâini de sus şi cu două mâini de jos. Mai apare frecvent lovirea cu o mână
specifică unor acţiuni de joc precum lovitura de atac. Lovirea cu o mână apare
frecvent şi în afara acestui context, generată de acţiuni greşite sau derulate la
limita greşelii. În aceste cazuri jucarea mingii cu o mână are rolul de a
menţine mingea în joc (preluarea serviciului sau atacului cu o mână sau
ridicare cu o mână), iar în această situaţie această formă de jucare a mingii o
considerăm dependentă de principalele forme menţionate anterior. În acest
context considerăm că o bună însuşire a lovirii de sus şi de jos cu două mâini
va conduce la formarea unui simţ al mingii care va genera un control optim al
mingii şi în cazul intervenţiei cu o mână, fără a fi nevoie pentru aceasta de o
abordare specială pe traseul metodic al învăţării acţiunilor de joc. Totodată,
aceste forme de jucare a mingii întră în constituţia acţiunilor de joc, iar
eficienţa acestora este condiţionată de nivelul de însuşire a acestor forme pe
care le aducem în discuţie. Apreciem că principalele forme specifice de jucare
a mingii sunt integrate de acţiunile de joc, fiecare dintre acestea stând la baza
derulării uneia sau a mai multor acţiuni. Astfel, lovirea cu două mâini de sus
stă la baza ridicării, a preluării serviciului şi uneori a preluării atacului.
Lovirea cu două mâini de jos stă la baza efectuării preluării serviciului, a
preluării atacului, a preluării din plasă, a preluărilor efectuate în cadrul
dublajului sau autodublajului în atac şi în apărare şi chiar a ridicării pe
fondul unor preluări imprecise. În acest context, iese în evidenţă importanţa
însuşirii corecte a principalelor forme specifice de jucare a mingii, acestea

132
condiţionând în mod direct acţiunile de joc fiind responsabile de derularea
eficientă a acestora.
Din acest motiv, considerăm că în plan metodic este necesară o
abordare disociată a acestora în vederea formării unor deprinderi corecte la
acest nivel.

1. ÎNVĂŢAREA PASEI ÎNAINTE CU DOUĂ MÂINI DE SUS

Aspect dominant – cupă adâncă şi elastică, înainte, în timpul şi după

transmiterea mingii

Pasa cu două mâini de sus este prima formă specifică de jucare a mingii
care se învaţă. Este considerată a fi cea mai importantă verigă a procesului de
învăţare deoarece însuşirea acesteia permite trecerea foarte rapidă la
organizarea jocului bilateral prin abordarea unor forme simplificate de joc. În
cadrul acestor jocuri lovirea de sus este folosită pentru jucarea mingii la
fiecare dintre cele trei lovituri permise de regulament.
Prin organizarea jocului la începători creşte emulaţia şi implicit este
stimulată implicarea copiilor în lecţie. Aspectul cel mai important însă constă
în faptul că toate acţiunile care vor fi învăţate ulterior vor fi folosite în cadrul
acestor jocuri simple, iar operarea cu acestea pe fondul unor coordonate
variabile va conduce la formarea capacităţii de adaptare a modului de jucare a
mingii în raport cu fiecare zonă a terenului.

O1. - exersarea pasei de sus în condiţii uşoare sau foarte uşoare

• Pe perechi, 3 m distanţă între parteneri, preluare de sus din minge

oferită la nivelul frunţii partenerului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 5 acţiuni
consecutive după care se schimbă rolurile;

133
 - În cazul în care apar probleme de execuţie, se recomandă exersarea în
condiţii foarte uşoare pentru a ajuta formarea stereotipului motric pe
coordonate corecte, după care se continuă exersarea în condiţii uşoare;
- Exersarea în condiţii foarte uşoare nu se realizează cu tot colectivul ci
la aceste mijloace se apelează strict pe linia individualizării.

• Pe perechi, 3 m distanţă între parteneri, prinderea în cupă la nivelul

frunţii a mingii oferite de către partener urmată de auto aruncare şi pasare
cu două mâini de sus spre partener.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 5 acţiuni
consecutive după care se schimbă rolurile;

• Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare de sus din minge

oferită spre stânga şi spre dreapta executantului, cu precizarea locului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 8 – 10 acţiuni consecutive după care se schimbă
rolurile;
- Precizarea locului în care va fi
transmisă mingea se va face prin dirijarea
direcţiei, prin întoarcerea „instructorului”
uşor cu faţa spre direcţia respectivă;
- Mingea se oferă cu o traiectorie suficient
de înaltă astfel încât să fie facilitată intervenţia corectă.

• Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, pasă de control – pasă spre

partener.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 15 – 20 de acţiuni
consecutive;

134
 - Sarcina fiecăruia este aceea de a transmite mingea cât mai precis spre
partener, cu o traiectorie înaltă care să permită reluarea acţiunii în
condiţii optime asigurându-se continuitatea în exersare.

• Pe perechi perpendicular pe fileu, cca. 5 – 6 m distanţă între parteneri,

preluare de sus din minge oferită spre stânga şi spre dreapta executantului,
cu precizarea locului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10
acţiuni consecutive după care
se schimbă rolurile dar
obligatoriu şi locurile;
- Pentru a încadra exersarea în
faza de joc, mingea va fi
oferită de la fileu, iar
preluarea efectuată de la
linia de fund cu faţa spre plasă;
- Scopul este acela de a transmite mingea spre jucătorul de la fileu cât
mai precis şi cu traiectorie înaltă;
- Se poate lucra cu colective mai numeroase, pe câte o jumătate de teren
sau chiar pe culoare, în ambele terenuri în acelaşi timp.

• Pe perechi perpendicular pe fileu, cca. 6 m distanţă între parteneri,

preluare de sus din minge transmisă prin pasă de control – pasă spre
partener.

Indicaţii metodice:

135
 - Se execută serii de câte 10 acţiuni după care se schimbă rolurile şi
locurile;
- Exersarea se derulează pe coordonatele descrise anterior.

Greşeli de execuţie frecvente şi modalităţi de corectare ale acestora

 Îndoirea insuficientă a braţelor la nivelul articulaţiei cotului în

momentul pasării - tendinţa de a aştepta mingea cu braţele întinse.

Mijloacele pentru corectare se bazează pe limitarea acţionării doar la nivelul

braţelor astfel încât executantul să nu se mai poată ajuta de picioare.

• Pase de control din aşezat pe sol executat individual (fiecare cu minge).

• Pase de control din aşezat pe o bancă sau un scaun, executat individual.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 15 – 20 de
repetări, astfel încât efectul
corectiv al exersării să se facă
simţit;
- Pe fondul continuităţii, în baza feedback – ului mişcarea se corectează
de la sine.

• Preluare cu două mâini de sus din aşezat pe o

bancă, din minge oferită de la o distanţă de 3
m cât mai aproape de fruntea executantului.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 20 de acţiuni consecutive după care se schimbă
rolurile;

136
 - Sarcina este aceea de a efectua preluarea de sus cât mai precis şi cu
traiectorie înaltă astfel încât să poată fi recepţionată prin preluare de
control şi prindere. Preluarea de control a celui care oferă mingea
reprezintă un reper important al eficienţei preluării, ceea ce înseamnă
că greşeala tinde să se corecteze.

 Îndoirea insuficientă a picioarelor la nivelul articulaţiei

genunchiului în momentul pasării - sau tendinţa de a aştepta mingea în
picioare într-o poziţie mult prea înaltă.

La fel ca în situaţia anterioară, profesorul trebuie să găsească soluţii

care să determine execuţii pe coordonate corecte care să conducă la corectare
greşelii fără foarte multe explicaţii.

• Preluare de sus prin ridicare din aşezat, din minge oferită cât mai precis
în „cupa” executantului de la cca. 3 m distanţă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 – 15 repetări după
care se schimbă rolurile;
- Distanţa de la care se oferă mingea este
mică pentru a conferi siguranţă în transmiterea acesteia.

 Contactul cu mingea nu se realizează la nivelul frunţii –

tendinţa de a duce doar mâinile spre minge pentru întâmpinarea ei fără o
poziţionare sub traiectoria descendentă a mingii.

• Pe perechi la cca. 4 m distanţă între parteneri lovirea cu fruntea a

mingii oferite cât mai comod de către partener.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 6 - 8 repetări după care se schimbă rolurile;

137
 - Execuţia este precedată de menţinerea palmelor în cupă la nivelul
frunţii şi depărtarea lor în momentul contactului.

O2. - exersarea pasei de sus cu accent pe consolidarea cupei adânci

şi elastice, înainte, în timpul şi după lovirea mingii.

Organizarea exersării pentru consolidare se realizează în baza unor

exerciţii simple ca structură, folosite în etapa anterioară şi la care s-a produs n
anumit tip de adaptare. Această adaptare permite creşterea volumului de
repetări fără riscul apariţiei unor greşeli de execuţie.
Din punct de vedere al exersării, aceste mijloace pot fi abordate frontal
sau în circuit. Organizarea exersării în circuit, determină alternarea condiţiilor
de execuţie ale aceleiaşi mişcări şi conduce la instalarea mai rapidă a
deprinderii. Mijloacele folosite în această etapă a învăţării sunt:

• Pase de control din stând.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 - 30 repetări;
- Se pune accent pe menţinerea cupei la nivelul frunţii între intervenţiile
la minge. Să se evite coborârea mâinilor de la nivelul frunţii deoarece
grăbeşte revenirea la nivelul frunţii pentru o nouă execuţie, aspect ce
duce la precipitare şi la apariţia unor greşeli de execuţie la nivelul
aspectului dominant.
• Pase de control din aşezat (pe sol sau pe bancă).
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 - 30 repetări;
- Se exersează pe aceleaşi coordonate ca în varianta anterioară.

• Pasă de control pasă spre partener executat pe perechi la distanţă mică

între parteneri, cca. 3 m.

138
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni consecutive;
- Se pune accent pe intrarea sub traiectoria mingii şi realizarea
contactului la nivelul frunţii.

• Pasă de control - pasă spre perete executat de la cca. 3 m de acesta.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni
consecutive;
- În cazul în care mingea revine în condiţii
dificile care obligă la o acţionare pe
coordonate greşite, aceasta va fi prinsă şi se va continua exersarea după
o auto aruncare;
- După ce se îmbunătăţeşte controlul mişcării care va genera continuitate
în exersare, pe parcursul derulării seriei de repetări se va modifica
distanţa faţă de perete prin deplasare înainte – înapoi, pentru a obliga la
o adaptare permanentă a modului de acţionare asupra mingii.
Mijloacele prezentate se pot constitui în elemente ale unui circuit care se
organizează după reguli simple care conducă la operativitate în exersare şi la
eliminarea unor timpi morţi generaţi de necesitatea unor explicaţii sau de
fragmentarea exersării.

Indicaţii metodice privind organizarea unui circuit:

- Se vor alterna mijloacele în care se acţionează individual cu cele pe
perechi pentru a dinamiza exersarea;
- Fiecare exerciţiu va include în exersare câte doi sportivi;
- Nu se fixează repere cifrice privind numărul de repetări de efectuat
pentru a preveni instalarea oboselii;

139
 - Se alege un exerciţiu la nivelul căruia se stabileşte o dozare fixă (10,
15, 20, 30 de repetări), care va creşte progresiv în timp pe măsură ce
sportivii se adaptează la acest regim de lucru;
- Acest exerciţiu reprezintă reperul de bază în organizarea exersării şi la
nivelul acestuia se va da semnalul de începere şi încetare a exersării;
- La nivelul celorlalte exerciţii ce compun circuitul se vor face cât mai
multe repetări pe repriza de efort prin transmiterea mingii la o înălţime
mică – medie, astfel încât să revină foarte repede la executant;
- Datorită faptului că se alternează exersare individuală cu cea pe
perechi, pentru a evita circulaţia mingilor dintr-o parte în alta, după
încetarea exersării fiecare sportiv lasă mingea în locul în care a lucrat
după care rotează. În acest fel când se exersează în perechi vor găsi o
minge, iar dacă urmează exersarea individuală, două mingi.

Exemple de mijloace care pot compune un circuit:

1. Preluare de sus din minge oferită spre stânga şi spre dreapta fără
precizarea locului (organizat eventual perpendicular pe fileu cu
schimbarea obligatorie a locurilor pentru execuţie). Reprezintă exerciţiul
de bază la care stabilim numărul fix de repetări şi care va da semnalul de
începere şi încetare a exersării după ce ambii sportivi au efectuat seria de
repetări. (Exersare pe perechi);
2. Pase de control din aşezat. (Exersare individuală);
3. Pasă de control - pasă spre partener. (Exersare pe perechi);
4. Pasă de control - pasă spre perete de la distanţă mică. (Exersare
individuală);
5. Pase de sus pe perechi la distanţă mică între parteneri. (Exersare
pe perechi);
6. Pase de control din stând. (Exersare individuală).
O3. - exersarea pasei de sus în condiţii apropiate de joc.

140
 • Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare de sus din minge
oferită spre stânga şi spre dreapta executantului, fără precizarea locului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 15 – 20 de acţiuni
consecutive după care se schimbă rolurile;
- Mingea se oferă printr-o mişcare scurtă
(care să nu dea posibilitatea anticipării
direcţiei de transmitere) cu o traiectorie mai înaltă decât în exerciţiul
anterior, astfel încât să fie create condiţiile pentru execuţii corecte.

• Pasarea mingii cu două mâini de sus în trei jucători organizaţi în triunghi

la 3 - 4 m distanţă între parteneri.

Acest exerciţiu de efectuare a pasei de sus în condiţii

apropiate de joc coincide cu trecerea la următoarea
etapă în învăţarea jocului de volei şi anume aceea de
exersare a organizării celor trei lovituri în condiţii
uşoare sau foarte uşoare.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 15 – 20 de acţiuni consecutive;
- Transmiterea mingii se realizează spre dreapta deoarece această direcţie
este desprinsă din modelul final de joc.

2. ÎNVĂŢAREA ORGANIZĂRII CELOR TREI LOVITURI

Aspect dominant: transmiterea mingii spre dreapta.

Date fiind dificultăţile de adaptare ce apar la mulţi începători, se va

începe exersarea direct în condiţii foarte uşoare pentru a fi siguri că formarea
deprinderilor specifice se va realiza corect.
O1. - exersarea organizării celor trei lovituri în condiţii uşoare sau foarte
uşoare;

141
 • Câte trei organizaţi în triunghi la 3 - 4 m distanţă între parteneri,
preluarea mingii transmise de partener în cupă la nivelul frunţii, întoarcere
pe noua direcţie şi transmiterea mingii prin auto aruncare şi pasare de sus.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 – 10 acţiuni consecutive;
- Mingea va fi transmisă spre dreapta;
- În momentul prinderii mingii în cupă în poziţie
joasă, executantul este orientat cu faţa spre zona de
unde vine mingea, apoi urmează o întoarcere
spre noua direcţie şi transmiterea mingii.

• Pase de sus în triunghi la fileu, cu baza triunghiului pe plasă şi vârful la 4

- 5 m distanţă de aceasta.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 - 15
acţiuni consecutive după care
se rotează astfel încât
fiecare să treacă prin toate
zonele de contact cu mingea. În felul acesta toţi vor învăţa să adapteze
modul de jucare a mingii în raport cu coordonatele specifice fiecărei
zone de acţionare;
- În cazul unei execuţii greşite se reia exersarea prin prindere, auto
aruncare şi pasare de sus în condiţii de corectitudine;
- Se va pune accent pe transmiterea înaltă a primei lovituri şi pe execuţia
înaltă, paralelă cu fileul şi cât mai precisă a celei de-a doua lovituri.

• Acelaşi exerciţiu dar cu transmiterea celei de-a treia lovituri pentru vârful
triunghiului, lateral stânga – dreapta.
Indicaţii metodice:

142
 - Se execută serii de 10 - 15 în aceleaşi condiţii prezentate anterior.

O2. - exersarea organizării celor trei lovituri cu accent pe consolidarea

transmiterii mingii spre dreapta

.
• În triunghi la fileu, pasare „dă şi du-te” cu deplasare în direcţia de

transmitere a mingii, executat în 4 jucători.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 15 - 20
acţiuni consecutive;
- Se organizează cu 4
jucători dispuşi în triunghi,
întotdeauna cu doi jucători în locul de unde pleacă mingea şi cu
deplasare în direcţia transmiterii mingii.

• Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă din.terenul advers

cu trecerea înapoi peste fileu a acesteia.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 15 3

acţiuni consecutive după 1 care

se efectuează o rotaţie care 2 îl
include şi pe „instructor”.
Trecerea prin zona instructorului conduce la responsabilizarea copiilor
şi ajută la o mai bună cunoaştere a acestora şi la descoperirea calităţilor
de lider; .
- Pentru a facilita trecerea mingii peste fileu din a treia lovitură, jucătorul
nu va mai fi poziţionat lângă fileu ci va fi retras după linia de 3 m;
- În cazul în care se lucrează . 3
cu colective numeroase, se 1

poate lucra pe câte o 2

2

3
143
 jumătate de teren, cu dispunerea triunghiurilor în terenuri opuse pentru
ca jucătorii să aibă spaţiu şi să nu se incomodeze în cazul unor mingi
transmise imprecis.

Pentru o mai mare operativitate, putem organiza o structură de

exerciţii folosindu-l pe acesta din urmă drept reper. Variantele vor fi stabilite
în baza modificării unor coordonate precum modalitatea de punere a mingii în
joc sau sarcini suplimentare stabilite pentru jucători. Astfel, ca variante
posibile ale acestei structuri de mijloace se pot propune:

1. Organizarea celor trei lovituri din minge oferită precis cu

traiectorie înaltă de către „instructor”;
2. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă precis prin
auto aruncare - pasare spre vârful triunghiului;
3. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă precis prin
pasă de control - pasare de sus spre vârful triunghiului. După ce exersarea
devine suficient de sigură, pentru dinamizare, instructorul nu va mai
prinde mingea venită din a treia lovitură ci va executa o pasă de control
(prin care îi dă timp executantului celei de-a treia lovituri să se retragă din
fileu) şi o va pasa de sus în terenul advers pentru reluarea exersării;
4. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă înalt dar
imprecis (stânga – dreapta, înainte - înapoi) prin auto aruncare - pasare
sau prin pasă de control - pasare de sus spre vârful triunghiului;
5. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă precis prin
pasare directă cu două mâini de sus spre vârful triunghiului;
6. Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă imprecis prin
pasare directă cu două mâini de sus spre vârful triunghiului.
Indicaţii metodice:
- Indiferent de varianta folosită, sarcină principală pentru fiecare constă
în transmiterea cât mai precisă a mingii pentru cel care urmează să

144
 intervină indiferent de condiţiile în care se efectuează jucarea mingii;
- Acest aspect este necesar să fie impus ca o prioritate în jucarea mingii
încă de la începutul instruirii în cadrul acţionării în colectiv. În acest
fel, fiecare va urmării să-şi pună coechipierii în condiţii optime de a
continua faza de joc fiind accentuate aspectele de întrajutorare în
direcţia corectării unor greşeli la nivelul execuţiilor anterioare;
- Prin abordarea variantelor cu transmitere imprecisă pentru prima
lovitură, sunt aduse în cadrul exersării coordonate specifice jocului.

• Organizarea celor trei lovituri din mingi transmise din.terenul advers

alternativ de către doi instructori, cu trecerea acesteia înapoi peste fileu.
Indicaţii metodice:
.
- Se execută serii de 15 3

acţiuni după care se 1

efectuează o rotaţie care

2
include pe toţi jucătorii;
- De fiecare dată, a treialovitură va fi orientată precis la instructorul
de la care a plecat mingea pentru a asigura continuitatea în exersare;
- Pentru a dinamiza exersarea, de fiecare dată mingea va fi transmisă de
instructor în momentul în care a fost efectuată a doua lovitură în cadrul
triunghiului.
De asemenea, pentru operativitate putem organiza o structură de exerciţii
după modelul anterior, variantele fiind stabilite prin modificarea modului în
care este transmisă mingea de către cei doi instructori şi prin stabilirea unor
sarcini suplimentare în modul de jucare a mingii în cadrul fiecăreia din cele
trei lovituri.

O3. - exersarea organizării celor trei lovituri în condiţii apropiate de joc

• Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă din terenul advers din
Z1, cu trecerea înapoi peste fileu a acesteia prin săritură.

145
 .

Indicaţii metodice: 3

- Se execută serii de 10
1
acţiuni după care se 2

efectuează o rotaţie care îl

include şi pe instructor;
- În exersare se păstrează încă ordinea succesiunii intervenţiilor pentru
consolidarea intervenţie alternative;
- Trecerea mingii peste fileu din a treia lovitură se va efectua din săritură
pe două picioare şi întoarcere cu faţa spre instructor.

• Acelaşi exerciţiu dar cu plasarea instructorului în Z5.

De asemenea, pentru operativitate putem organiza după modelul anterior,

structuri de exerciţii folosind ca punct de pornire cele trei mijloace de bază
descrise mai sus.
.
• Organizarea celor trei lovituri din minge transmisă din Z1 a terenului
advers spre doi jucători, cu trecere peste fileu din săritură.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10
acţiuni după care se
efectuează o rotaţie care îl
include şi pe instructor;
- Pentru a apropia şi mai mult exersarea de condiţiile de joc, prima
lovitură poate fi efectuată şi de cel care execută trecerea mingii peste
fileu. Orientarea mingii pentru preluare va fi efectuată aleator de către
instructor fără o ordine prestabilită.

• Acelaşi exerciţiu cu poziţionarea instructorului în Z5.

După modelele anterioare, putem organiza structuri de exerciţii în baza

mijloacelor descrise, folosind variante diferite de punere a mingii în joc.

146
 • Organizarea celor trei lovituri din mingi transmise din terenul advers
.
alternativ de către doi instructori poziţionaţi în zone diferite, cu
trecerea înapoi peste fileu a acesteia din săritură.
.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10
acţiuni consecutive
organizate de către fiecare
dintre instructori după care
se efectuează o rotaţie;
- Exersarea se derulează pe coordonate descrise în variantele anterioare.

De asemenea, după modelele anterioare şi acest exerciţiu poate sta la baza

organizării unei structuri.
.
• Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, de-o parte şi de
cealaltă a fileului cu trecerea mingii peste fileu din săritură.
Indicaţii metodice:
3
2
- Se execută serii de 10
1 1
acţiuni consecutive după care
2 3
se efectuează o rotaţie;
- Pentru asigurarea
continuităţii se recomandă ca mingea să fie transmisă peste fileu cu o
traiectorie înaltă care să permită intrarea în posesia mingii în condiţii
optime;

• Organizarea celor trei lovituri în două triunghiuri, de-o parte şi de

.
cealaltă a fileului cu trecerea mingii peste fileu din săritură aleator spre
oricare din cei doi jucători poziţionaţi pentru preluare.
Indicaţii metodice:
- Se execută pe coordonatele 2

descrise anterior dar la

2

147
 prima lovitură poate interveni şi jucătorul care trece mingea peste fileu.
Pentru a facilita acest aspect, jucătorul va fi retras şi poziţionat pe linie
cu vârful triunghiului.

3. PRELUAREA CU DOUĂ MÂINI DE JOS

Aspect dominant – lovirea mingii cu treimea inferioară a

antebraţelor (cu manşeta) şi întinderea braţelor la nivelul coatelor

Consolidarea pasei de sus în condiţii de joc determină transmiterea

mingii la adversar cu traiectorii mai joase, viteză mai mare de zbor a mingii,
aspecte ce induc unele greşeli de execuţie. A lăsa jocul liber în aceste condiţii
generează instalarea ca deprinderi a acestor greşeli de execuţie. Pentru
prevenirea acestui fenomen este momentul în care este necesar să introducem
în învăţare lovirea de jos.

O1. - exersarea preluării de jos în condiţii uşoare sau foarte uşoare;

• Individual, intrare în poziţie specifică pentru lovire cu două mâini de jos,

verificarea şi corectarea acesteia cu accent pe priza la nivelul mâinilor şi
poziţionarea braţelor într-un unghi optim (cca. 45 grade în articulaţia
umărului) care să determine o ricoşarea a mingii din suprafaţa de contact,
înalt şi spre înainte.
Indicaţii metodice:
- Se urmăreşte poziţia joasă cu un picior mai înainte. Nu se recomandă
poziţionarea picioarelor pe aceeaşi linie deoarece extensia trenului
inferior în momentul preluării va genera o ridicare pe verticală şi va
influenţa negativ controlul direcţiei şi traiectoriei;
- Flexia cubitală a mâinilor şi poziţionarea corectă braţelor se controlează
prin sprijin cu o mână la nivelul zonei dorsale a antebraţelor, deasupra

148
 articulaţiei pumnilor şi exercitarea unei presiuni de sus în jos pe pumni
pentru a forţa realizarea flexiei.

• Pe perechi, 3 m distanţă între parteneri, preluare de jos din minge

oferită înaintea partenerului.
Indicaţii metodice:
- Se execută câte 5 acţiuni consecutive
după care se schimbă rolurile;
- În cazul în care apar probleme de execuţie, se recomandă exersarea în
condiţii foarte uşoare pentru a ajuta formarea stereotipului motric pe
coordonate corecte.

• Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare cu două mâini de

jos din minge oferită stânga - dreapta executantului, cu precizarea locului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10 acţiuni
consecutive după care se schimbă
rolurile;
- Precizarea locului în care va fi
transmisă mingea se va face prin dirijarea direcţiei şi prin întoarcerea
celui care oferă mingea cu faţa spre direcţia respectivă.

• Pe perechi, cca. 4 m distanţă între parteneri, preluare cu două mâini de

jos executat alternativ.
Indicaţii metodice:
- Se execută câte 20 de acţiuni consecutive de
către fiecare dintre parteneri cu accent pe
continuitate asigurată de transmiterea
mingii cât mai precis cu o traiectorie.

Greşeli de execuţie frecvente şi modalităţi de corectare ale acestora

149
 Vom încerca să prezentăm în continuare câteva dintre cele mai
frecvente greşeli care apar în procesul de învăţare al preluării cu două mâini
de jos cât şi câteva soluţii privind corectarea acestora.

 Tendinţa de a aştepta mingea în picioare într-o poziţie prea

înaltă.

Această greşeală tehnică, prin faptul că determină un contact cu mingea

într-o poziţie înaltă generează lipsa de control asupra direcţiei şi traiectoriei.
De asemenea, contactul cu mingea într-o poziţie înaltă obligă la o jucare a
acesteia prin acţiunea braţelor, aspect ce deteriorează controlul direcţiei şi
traiectoriei care se traduc prin lipsă de precizie.

• Preluare cu două mâini de jos prin ridicare din aşezat pe o bancă, din
minge oferită înaintea executantului de la 3 – 4 m distanţă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 repetări după care se
schimbă rolurile;
- Executantul este aşezat pe bancă în poziţie
specifică, execuţia fiind însoţită de ridicare
de pe bancă, poziţia de flexie la nivelul genunchilor ce precede
contactul cu mingea marcând o poziţie iniţială corectă.

O2. - exersarea preluării de jos cu accent pe consolidarea lovirii cu

treimea inferioară a antebraţului („manşeta”);

Exerciţiile folosite pentru consolidare vor fi simple ca structură şi au

fost folosite în etapa anterioară. Astfel, creşterea volumului de repetări,
principala condiţie pentru consolidarea deprinderilor, devine posibil ca
urmare a adaptării la tipul de mişcare şi regimul de efort. De asemenea,

150
exersarea poate fi abordată frontal sau în circuit, iar mijloacele folosite în
această etapă a învăţării sunt:

• Preluare de control cu două mâini de jos din stând executat individual.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 - 30 repetări;
- Mingea se transmite la o înălţime
medie care să permită păşirea spre
minge şi intrare în poziţie specifică cu orientarea suprafeţei de contact
sub traiectoria acesteia la fiecare intervenţie.

• Pe perechi, preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre

partener din minge oferită de partener de la o distanţă de 3 m.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni
consecutive după care se schimbă rolurile;
- Se pune accent pe execuţii corecte. Dacă apar
greşeli de execuţie mingea va fi prinsă şi se va relua exersarea pe
coordonate corecte ale mişcării.

• Pe perechi, preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre

partener executat de la cca. 3 m distanţă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni
consecutive în aceleaşi condiţii ca cele anterioare.

• Preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre perete,

executat de la cca. 4 m de acesta.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 – 30 de acţiuni
consecutive;

151
 - După ce se îmbunătăţeşte controlul mişcării asigură continuitate în
exersare, în cadrul seriei de repetări se va modifica distanţa faţă de
perete prin deplasare înainte – înapoi, pentru a obliga la o adaptare
permanentă a modului de acţionare asupra mingii.

Mijloacele prezentate pot fi integrate ca elemente ale unui circuit care se

organizează după aceleaşi reguli ca în cazul consolidării pasei de sus.
Indicaţii metodice privind organizarea unui circuit:
- Se alternează mijloacele în care se acţionează individual cu cele pe
perechi pentru dinamizarea exersării;
- Fiecare exerciţiu din cadrul circuitului va include în exersare câte doi
jucători;
- Se alege un exerciţiu la nivelul căruia se stabileşte o dozare fixă (10,
15, 20, 30 de repetări), care va creşte progresiv în timp pe măsură ce se
produce adaptarea la regimul de lucru şi care reprezintă reperul de
bază la nivelul căruia se va da semnalul de începere şi încetare a
exersării;
- În cadrul celorlalte exerciţii se vor face cât mai multe repetări posibile;
- Datorită alternării exersării individuale cu cea pe perechi, pentru a evita
circulaţia inutilă a mingilor, după încetarea exersării fiecare sportiv lasă
mingea în locul în care a lucrat după care rotează.

Exemple de mijloace care pot compune un circuit:

1. Perpendicular pe fileu, preluare cu două mâini de jos din minge

oferită de la fileu stânga - dreapta fără precizarea locului. Reprezintă
exerciţiul de bază la care se stabileşte dozare fixă şi care va da semnalul de
începere şi încetare a exersării după ce ambii sportivi au efectuat seria de
repetări. (Exersare pe perechi);
2. Preluare de control cu două mâini de jos. (Exersare individuală);

152
 3. Preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre partener.
(Exersare pe perechi);
4. Preluare de control – preluare cu două mâini de jos spre perete de
la distanţă mică. (Exersare individuală);
5. Preluare cu două mâini de jos executat alternativ pe perechi la
distanţă mică între parteneri. (Exersare pe perechi);

O3. - exersarea preluării de jos în condiţii apropiate de joc;

• Pe perechi perpendicular pe fileu, 4 - 5 m distanţă între parteneri,

preluare cu două mâini de jos din minge oferită de la fileu stânga – dreapta
fără precizarea locului.
Indicaţii metodice:
- Se execută câte 15 – 20 de
acţiuni consecutive după care
se schimbă rolurile şi
locurile;
- Se poate lucra cu colective numeroase, pe câte o jumătate de teren sau
chiar pe culoare.

• Acelaşi exerciţiu dar pentru dinamizarea exersării mingea este

transmisă prin pasă de control – pasare de sus stânga – dreapta fără
precizarea locului.

Indicaţii metodice:
- Se execută pe aceleaşi coordonate ca varianta descrisă anterior;
- Pasa de control are rolul a dinamiza exersarea şi de a permite celui care
a efectuat preluarea revenirea în locul iniţial.

4. PASA ÎNAPOI CU DOUĂ MÂINI DE SUS

153
 Aspect dominant – extensia accentuată a trunchiului şi capului

Pasa înapoi cu două mâini de sus este o formă specifică de jucare a

mingii asociată cu acţiunea de ridicare. Datorită faptului că mult timp jocul
bilateral se derulează în baza unor modele intermediare fără specializare pe
zone şi pe posturi, fiecare jucător prin rotaţie devine şi ridicător. În aceste
condiţii considerăm necesară însuşirea acestei forme de jucare a mingii de
către toţi jucătorii. Ulterior, pasarea mingii înapoi va sta la baza învăţării
ridicării înapoi.

O1. - exersarea pasei înapoi în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

• Pe perechi, 4-5 m distanţă între parteneri, preluare de control de sus şi

prinderea mingii transmise de partener, întoarcere 180ْ cu spatele şi pasarea
mingii înapoi spre partener precedată de auto aruncare, executat alternativ.
Indicaţii metodice:
- Se execută câte 8 - 10 acţiuni consecutive
de către fiecare, cu accent extensia
trunchiului şi capului;
- De asemenea, privirea urmăreşte mingea
cu pentru o direcţionare mai precisă a acesteia, iar mingea este condusă
prin întinderea completă a braţelor în momentul pasării.

• Individual cu minge la cca. 3 m distanţă de perete, întoarcere cu spatele

spre perete şi pasarea mingii spre acesta precedată de auto aruncare,
întoarcere spre perete şi preluare de control de sus cu prindere în cupă la
nivelul frunţii.
Indicaţii metodice:
- Se execută câte serii de câte 8- 10 acţiuni;

154
 - Auto aruncarea se face în aşa fel încât
picioarele să depăşească proiecţia mingii pe
sol, aspect ce favorizează extensia de trunchi şi
cap în momentul execuţiei şi permite o
direcţionare mai bună a mingii;
- Întoarcerea spre minge se face foarte rapid pentru a permite o mai bună
orientare sub traiectoria acesteia pentru o acţionare optimă;
- Pentru a amplifica efectul acestui exerciţiu asupra capacităţii de
orientare, întoarcerea spre minge se face şi spre stânga şi spre dreapta.

• Pe perechi faţă în faţă, perpendicular pe perete la cca. 3 m distanţă între

parteneri şi 4 m de perete, pasare înapoi spre perete din minge transmisă
de partener.
Indicaţii metodice:
- Se execută 10 acţiuni consecutive după
care se schimbă rolurile;
- Pasarea înapoi spre perete se face astfel
încât să ajungă înapoi la cel care a transmis-o şi care execută o preluare
de control şi prinderea în cupă la nivelul frunţii;
- Coordonatele exerciţiului ajută la formarea deprinderii de pasare înapoi
la distanţe mai mari.

Greşeli de execuţie frecvente şi modalităţi de corectare ale acestora

 Întinderea insuficientă a braţelor în momentul pasării.

• Individual în aşezat cu spatele spre perete, la 3-4 m distanţă, pasă

înapoi spre perete din auto aruncare urmată de rulare pe spate.
Indicaţii metodice:

155
 - Se execută serii de câte 10 acţiuni consecutive cu accent pe extensia
trunchiului şi capului în momentul acţionării şi pe împingerea activă a
mingii spre perete;
- Pentru a facilita extensia trunchiului şi capului, mingea este transmisă
prin auto aruncare spre înapoi astfel încât acţiunea să se realizeze dintr-
o poziţie dezechilibrată spre înapoi. Astfel, se creează un unghi optim
între trunchi şi sol care permite o acţionare corectă a braţelor cât şi un
control vizual al mingii până în momentul contactului acesteia cu
peretele;
- În cazul în care apar probleme de recuperare a mingii care afectează
continuitatea în derularea seriei de repetări, putem opta pentru o formă
de organizare a exersării care să mai includă un ajutor cu o minge.

• Individual în aşezat cu spatele spre perete, la 3-4 m distanţă, pasă

înapoi spre perete din auto aruncare urmată de rulare pe spate.
Indicaţii metodice:
- Se execută pe aceleaşi coordonate şi în
aceleaşi condiţii menţionate anterior;
- Pentru creşterea densităţii cât şi pentru
asigurarea continuităţii în exersare putem opta pentru utilizarea unei
variante de tip „bandă rulantă” cu folosirea a două mingi, una la
executant, iar a doua la ajutorul situat în faţa acestuia. După efectuarea
pasei înapoi, ajutorul transmite mingea spre executant şi o recuperează
pe cea care ricoşează din perete;
- Pentru a preveni apariţia unor „timpi morţi” în exersare şi pentru a fi
asigurată continuitatea în exersare, pasa spre perete se va efectua doar
în momentul în care ajutorul a recuperat mingea şi este pregătit pentru a
o retransmite executantului;

156
 - Nu se recomandă exersarea într-un ritm rapid care poate afecta
corectitudinea execuţiei. Deci nu trebuie să ne grăbim ci trebuie să
punem accentul pe realizarea unor execuţii corecte.

• Câte trei aşezaţi în şir, pasă înapoi din aşezat urmată de rulare pe spate
din minge oferită de la 2-3 m distanţă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 acţiuni consecutive, cu
accent pe extensia trunchiului şi capului şi
pe acţionare activă la nivelul braţelor;
- Pentru a facilita extensia şi rularea pe spate, mingea se oferă cu o
traiectorie medie şi spre înapoia executantului, astfel încât efectuarea
acţiunii să se realizeze dintr-o poziţie dezechilibrată spre înapoi.
Această poziţie determină condiţii de împingere a mingii într-un unghi
optim care permite în acelaşi timp şi un control vizual al acesteia care
va conduce la un control mai bun al traiectoriei şi direcţiei;
- Mingea pasată înapoi va fi transmisă prin pasă înainte cu două mâini de
sus spre cel care o oferă executantului poziţionat la mijloc pentru a
relua rapid exersarea.

O2. - exersarea pasei înapoi cu accent pe consolidarea extensiei la nivelul

trunchiului şi capului în momentul execuţiei.

Procesul de consolidare a deprinderii se bazează pe exerciţii simple

folosite în etapa anterioară şi care permit creşterea numărului de repetări.
Aceste mijloace pot fi exersate frontal sau pot sta la baza organizării unui
circuit. Acesta prezintă avantajul că putem mări numărul de repetări pe fondul
alternării condiţiilor de efectuare a pasei înapoi şi a formelor de organizare a

157
exersării, aspecte ce conduc la instalarea mai târzie a stării de oboseală care
conduce la apariţia unor greşeli de execuţie.

• Pe perechi perpendicular pe perete, 3-4 m distanţă între parteneri, cel

dinspre perete orientat cu spatele spre acesta. Pasă înapoi spre perete
precedată de pasă de control – pasă de sus efectuată de partenerul
poziţionat cu faţa spre perete.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 20 - 25 de repetări cu
accent pe continuitate în exersare;
- În situaţia în care mingea revine în condiţii
dificile care nu permit reluarea exersării, aceasta va fi prinsă exersarea
fiind reluată prin auto aruncare şi pasare de sus spre cel care efectuează
pasa înapoi;

• Câte trei organizaţi în şir, pasă înapoi efectuată de jucătorul din centru
din minge transmisă prin pasă de control – pasă de sus de către una din
extreme, urmată de întoarcere spre minge şi reluarea exersării cu pasare
înapoi în direcţia opusă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 20 - 25 de acţiuni
consecutive de pasare înapoi cu
accent pe continuitate;
- În cazul în care exersarea este întreruptă, mingea va fi recuperată şi
exersarea va fi reluată prin auto aruncare – pasă de sus spre cel din
centru;
- În vederea asigurării continuităţii şi a eliminării „timpilor morţi”, sunt
aşezate în apropiere 2-3 mingi care pot fi introduse în joc în cazul în
care mingea nu poate fi recuperată rapid.

158
 • Câte trei organizaţi în şir, pasă înapoi efectuată de jucătorul din centru
spre una din extreme din minge transmisă prin pasă de control – pasă de
sus de jucătorul situat în faţa acestuia. După execuţie, cel care a realizat
pasa înapoi face schimb de locuri cu cel care a recepţionat mingea, după ce
acesta a transmis-o prin pasă de sus spre cel de la care a pornit, jocul fiind
astfel reluat.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 20 de acţiuni
consecutive de către fiecare dintre
cei doi jucători care schimbă locurile între ei, după care se efectuează o
rotaţie în cadrul grupei;
- Pasa de control care precede pasarea mingii înapoi oferă timpul necesar
schimbului de locuri şi poziţionării pentru efectuarea acţiunii. În felul
acesta ne se exercită presiune asupra executantului pasei înapoi care
nefiind obligat să se grăbească va greşi mai puţin;
- În cazul în care exersarea este întreruptă pe fondul vreunei execuţii
greşite, aceasta va fi reluată prin auto aruncare şi pasare din locul din
care mingea este pusă iniţial în joc.

O3. - exersarea pasei înapoi în condiţii apropiate de joc.

În această secvenţă se va continua consolidarea deprinderii pe fondul

introducerii unor coordonate care sunt desprinse din joc şi prin care
solicitările sunt apropiate de specificul acestuia. Acest mod de organizare a
exersării conduce la formarea capacităţii de adaptare a modului în care este
efectuată pasa înapoi la o serie de variabile care pot să apară în joc.

• Câte trei organizaţi în şir, pasă înapoi efectuată de jucătorul din centru
spre una din extreme din minge oferită pe direcţii diferite cu traiectorii şi
viteze de zbor variabile.
Indicaţii metodice:

159
 - Se execută serii de 15 acţiuni consecutive după care jucătorii schimbă
locurile între ei;
- Jucătorul spre care este orientată mingea prin execuţia pasei înapoi o va
retransmite prin pasă de sus celui care pune mingea în joc pentru a
închide circuitul la drumul mingii şi reluarea cât mai rapidă a exersării;
- Se va pune accent pe transmiterea mingii cât mai precis spre jucătorul
poziţionat în spatele executantului, indiferent de zona din care este
efectuată pasa înapoi;
- În cazul în care exersarea se întrerupe, va fi reluată din locul din care
mingea este pusă iniţial în joc.

• Pasă înapoi din mingi oferite alternativ, pe direcţii diferite şi cu

traiectorii variabile, de către doi instructori poziţionaţi lateral în faţa
executantului.
Indicaţii metodice:
- Se execută 15 acţiuni consecutive din
mingi oferite aleator, alternativ de către cei doi
instructori;
- Mingile vor fi retransmise spre cel care a pus mingea în joc prin pasă
de sus efectuată de către cel spre care sunt orientate pasele înapoi;
- Această variantă conferă avantajul că în cazul pierderii unei mingi
poate fi asigurată continuitatea în exersare până la recuperarea acesteia.
METODICA ÎNSUŞIRII ACŢIUNILOR TEHNICO – TACTICE
INDIVIDUALE DE JOC

METODICA ÎNSUŞIRII ACŢIUNILOR DE ATAC

1. SERVICIUL DE JOS

160
 Aspect dominant – blocarea articulaţiei pumnului şi punctul de lovire
pe minge situat sub linia mediană, spre polul inferior

Pentru a derula joc bilateral în condiţii regulamentare, mingea se va

pune în joc conform regulamentului. Dat fiind faptul că în planul învăţării nu
a fost abordată decât o singură formă de jucare a mingii, pasa de sus, se
recomandă să începem învăţarea serviciului de jos care are o traiectorie înaltă
şi o viteză mică de zbor a mingii şi permite acţionarea cu două mâini de sus
pentru preluare jocului.

O1. - exersarea serviciului de jos în condiţii uşoare sau foarte uşoare

• Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 8 acţiuni consecutive;
- Exersarea globală pe care se pune accent în învăţarea acţiunilor de joc
presupune acţionarea în condiţii regulamentare, deci de la linia de fund
a terenului, oriunde în suprafaţa ternului advers;
- Linia de fund a terenului se situează la 7 m distanţă de fileu deoarece se
raportează la terenul de minivolei în care se derulează primele forme de
joc bilateral.

Regulamentul de joc permite efectuarea serviciului din orice punct al liniei de

fund a terenului. În aceste condiţii deprinderile se formează în raport cu toate
coordonatele posibile, iar jucătorii vor fi capacitaţi să – şi adapteze modul de
acţionare în raport cu anumite cerinţe de natură tactică. Aceste coordonate
devin repere importante pentru constituirea unui sistem de mijloace pornind
de la exerciţiul de bază descris anterior.
.
1. - Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului din
dreptul Z1.
Indicaţii metodice:

161
 - Se execută serii de câte 8 acţiuni consecutive;
- Se execută de la linia de fund a terenului fără ca aceasta să fie călcată,
oriunde în suprafaţa ternului advers;
- Pe parcursul derulării seriilor de repetări se măreşte progresiv distanţa
faţă de lini de fund, astfel încât executantul să fie obligat să acţioneze
diferit asupra mingii pentru ca mingea să fie trecută peste fileu. În acest
mod se acţionează asupra controlului mişcării şi se formează
capacitatea de adaptare a serviciului;

2. – Acelaşi exerciţiu cu serviciu de jos efectuat în terenul advers de la linia

din dreptul Z6.

3. - Acelaşi exerciţiu cu serviciu de jos efectuat în terenul advers de la linia

din dreptul Z5.

În cadrul exersării în condiţii uşoare, dacă apar probleme de trecere a

mingii peste fileu, după caz, se execută serviciul în condiţii foarte uşoare.
Condiţiile de execuţie vor fi simplificate prin reducerea distanţei faţă de fileu
de unde se va efectua serviciul. În funcţie de caz, distanţa se reduce succesiv
prin apropiere de fileu până la nivelul la.care mingea poate fi trecută prin
serviciu, în terenul advers. Apoi ne îndepărtăm progresiv de fileu până se
ajunge la efectuarea acestui în condiţii uşoare.
.
• Serviciu de jos executat pe culoar de la linia de fund a terenului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 8 - 10
acţiuni de la linia de fund a
terenului;
- Zonele de serviciu sunt
corespondente Z1 şi Z5, pentru a favoriza orientarea pe culoar mingii;
- După realizarea a 2 -3 serii de repetări, jucătorii din acelaşi teren vor
schimba locurile între ei astfel încât deprinderea să se formeze în raport

162
 .

cu ambele zone de serviciu.

• Serviciu de jos executat

.
pe diagonală de la linia de fund a
terenului.
Indicaţii metodice:
- Se execută în baza
aceloraşi indicaţii şi pe
aceleaşi coordonate ca şi
exerciţiul anterior.
- Exersarea se derulează în aceleaşi condiţii şi în baza aceloraşi indicaţii
metodice ca şi varianta anterioară;

O2. - exersarea serviciului de jos cu accent pe consolidarea blocării

articulaţiei pumnului şi a lovirii mingii sub linia mediană

Ca şi în cazul altor aspecte specifice jocului de volei consolidarea serviciului

de jos se bazează pe exerciţii simple care să conducă la realizarea uni număr
mare de repetări în cadrul exersării.

• Serviciu de jos spre perete de la 6 m distanţă şi recepţionarea acesteia

prin preluare de control şi prindere.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 20 de acţiuni
consecutive de la 6 m de perete, distanţă ce
corespunde celei din teren;
- Exerciţiile individuale efectuate spre
perete conduc la realizarea unei densităţi mari datorită faptului că
mingea revine foarte repede la executant de la o distanţă mică, sunt
eliminaţi timpii morţi şi este asigurată astfel o continuitate optimă în
exersare.

163
 .
• Serviciu de jos pe culoar – preluare din serviciu cu două mâini de sus
.
spre fileu, realizat pe grupe de trei jucători.
Indicaţii metodice:
- Un jucător se află la
serviciu, un altul este
situat în terenul advers la
preluare, iar al treilea este
poziţionat la fileu în dreapta celui care va executa preluarea
serviciului. Acest jucător de la fileu prinde mingile preluate şi le
retransmite pe sub fileu cât mai precis jucătorului de la serviciu;
- Se execută serii de câte 10 acţiuni după care se efectuează o rotaţie în
cadrul grupei, astfel încât fiecare să treacă prin cele trei zone de contact
cu mingea;
- Exerciţiul fiind folosit pentru consolidarea serviciului se va pune accent
pe realizarea a 10 servicii reuşite astfel încât, se repetă serviciul până la
realizarea unei serii complete de acţiuni reuşite;

• Acelaşi exerciţiu efectuat cu două tip bandă rulantă.

Indicaţii metodice:
- O minge se va afla la jucătorul de la serviciu, iar a doua la ajutorul
poziţionat la fileu. În momentul executării serviciului jucătorul de la
fileu va trimite mingea celui aflat la serviciu şi se pregăteşte să
primească mingea rezultată din preluarea serviciului;

164
 . .
.
.
. .
- În cazul în care se lucrează cu colective
numeroase, exersarea se
poate organiza pe cele trei
culoare ale terenului. În
această variantă, pentru ca
jucătorii să nu se
incomodeze reciproc, în aceeaşi jumătate de teren vor fi alternate
zonele în care acţionează un jucător (cel de la serviciu) cu zona în care
se regăsesc doi jucători (cel de la preluarea serviciului şi cel aflat la
fileu).

O3. - exersarea serviciului de jos în condiţii apropiate de joc

• Serviciu de jos din Z1 aleator spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale
.
terenului advers care efectuează preluarea de sus a serviciului spre un
jucător poziţionat la fileu între Z2 şi.Z3, efectuat tip bandă rulantă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10 -
15 servicii consecutive, după
care se efectuează o
rotaţie;
- În derularea exerciţiului sunt folosite 2 mingi, una laserviciu, iar a
doua la jucătorul de la fileu. După execuţia serviciului jucătorul de la
fileu îi transmite a doua minge.

• Acelaşi exerciţiu dar cu serviciu de jos din Z5.

• Serviciu de jos din Z1 şi Z5 efectuat. .alternativ şi aleator
spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale terenului advers care

.
efectuează preluarea de sus a serviciului spre un jucător poziţionat la fileu
între Z2 şi Z3.
Indicaţii metodice:

165
 - Fiecare jucător de la serviciu execută câte 10 acţiuni, după care se
efectuează o rotaţie, fiind parcurse succesiv toate zonele de contact cu
mingea;
- În derularea exerciţiului sunt folosite 3 mingi, 2 la serviciu, iar a treia la
jucătorul de la fileu;
- După execuţia serviciului, jucătorul de la fileu transmite mingea spre
cel care a efectuat serviciul şi care a rămas fără minge.
.
• Joc 3x3 pe o jumătate de teren cu serviciu de jos, cu accent pe
efectuarea serviciului în serii de acţiuni consecutive.
Indicaţii metodice:
2
3 1
- Mingea este pusă în joc . prin
1 3 .
serviciu de jos; . 2
.
.
- Fiecare echipă dispune . de
.
câte 5 mingi aşezate în .
afara spaţiului de joc în apropierea zonei de serviciu;
- Indiferent de cine câştigă faza de joc, se reia jocul prin serviciul de jos
realizat de aceeaşi echipă, până la epuizarea celor 5 mingi. Apoi jocul
este reluat în baza celor 5 mingi de care dispune cealaltă echipă;
- Rotaţia jucătorilor se efectuează după ce echipa adversă realizează seria
de 5 servicii.

După ce jocul 3x3 cu punerea mingii în joc prin serviciu de jos capătă
continuitate, se poate aborda primul model intermediar de joc, model de joc
4x4, folosit în sistem competiţional la nivel de copii. Fără a descrie
caracteristicile acestui model de joc, aspect ce face obiectul altui capitol, vom
descrie câteva mijloace care vizează serviciul. .
• Joc 4x4 cu pe teren regulamentar (7 / 7 m) derulat în baza modelului de
joc cu efectiv redus, specificminivoleiului.
Indicaţii metodice:

166
 - Mingea este pusă în joc prin serviciu de jos;
- Jocul se desfăşoară în condiţii regulamentare;

• Joc 4x4 cu temă – „serviciul de jos”.

Indicaţii metodice:
- Mingea este pusă în joc prin serviciu de jos;
- Jocul se desfăşoară în condiţii regulamentare;
- Copii sunt stimulaţi să efectueze tema prin acordarea de 2 puncte
pentru fiecare fază de joc câştigată pe baza serviciului de jos.

2. SERVICIUL DE SUS

Aspect dominant – blocarea articulaţiei pumnului şi punctul de lovire

pe minge situat sub linia mediană

Pe parcursul procesului de învăţare, atunci când serviciul de jos nu mai

pune probleme de intrare în posesia mingii în timpul jocului datorită
consolidării preluării serviciului, putem începe învăţarea serviciului de sus
care este mult mai solicitant, datorită coordonatelor sale.

O1. - exersarea serviciului de sus în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Regulamentul de joc permite efectuarea serviciului din orice punct al

liniei de fund a terenului fără a limita distanţa faţă de aceasta. În aceste
condiţii, în formarea deprinderilor trebuie să avem în vedere aceste aspecte
care trebuie incluse în cadrul mijloacelor folosite în pregătire. În acest fel
jucătorii vor putea să – şi adapteze modul de acţionare în raport cu anumite
sarcini tactice.
• Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului din dreptul
Z1.
Indicaţii metodice:
.

167
 - Se execută serii de câte 8 servicii consecutive;
- Pe parcursul derulării seriilor de repetări se măreşte progresiv distanţa
faţă de lini de fund, astfel încât executantul să fie obligat să acţioneze
diferit asupra mingii pentru ca aceasta să ajungă în terenul advers,
pentru dezvoltarea controlului mişcării.

• Serviciu de jos în terenul advers de la linia de fund a terenului din dreptul

Z6.

• Serviciu de sus în terenul advers de la linia de fund a terenului din

dreptul Z5.

Dacă apar probleme de trecere a mingii peste fileu în etapa de exersare în

condiţii uşoare, se execută serviciul în condiţii foarte uşoare, strict pe linia
.
individualizării. Condiţiile de execuţie se simplifică prin reducerea distanţei
faţă de fileu de unde se va realiza serviciul. .
.
• Serviciu de sus în terenul advers de la distanţe mai mici de fileu.
Indicaţii metodice:
- Se execută încercări
consecutive micşorând
progresiv distanţa faţă de fileu
până la nivelul la care
mingea poate fi trecută în terenul advers;
- După ce s-a ajuns la o distanţă de fileu de la care permite efectuarea
serviciului, se realizează 6 – 8 repetări consecutive;
- Apoi se măreşte distanţa progresiv şi se repetă serviciul până la
realizarea unor serii de 3 – 4 acţiuni consecutive reuşite, până ajungem
la linia de fund, în condiţii uşoare;
- Derularea exersării în condiţii foarte uşoare trebuie să includă şi
alternarea zonei de serviciu.

168
 • Serviciu de sus executat pe culoar de la linia de fund a terenului.
Indicaţii metodice:
.
- Se execută serii de câte 8
- 10 acţiuni de la linia de
fund a terenului în
.
condiţii regulamentare;
- Pentru dinamizarea exersării se execută din ambele terenuri în acelaşi
timp, jucătorii corespondenţi reprezentând repere vizuale care ajută la
orientarea serviciului;
- După realizarea a 2 -3 serii de repetări, jucătorii din acelaşi teren vor
schimba locurile între ei astfel încât deprinderea să se formeze în raport
cu ambele zone de serviciu.

• Serviciu de sus executat pe diagonală de la linia de fund a terenului.

Indicaţii metodice:
.
- Se execută serii de câte 8
- 10 servicii în condiţii
regulamentare;
.
- Exersarea se derulează în
aceleaşi condiţii şi în baza aceloraşi indicaţii metodice ca şi varianta
anterioară, cu accent pe orientarea cu faţa spre zona de transmitere a
serviciului astfel încât să fie facilitată execuţia şi să poată fi controlate
traiectoria şi direcţia serviciului.

O2. - exersarea serviciului de sus cu accent pe consolidarea blocării

articulaţiei pumnului şi a lovirii mingii sub linia mediană

Ca şi în cazul serviciului de jos consolidarea acestei acţiuni se bazează pe

exerciţii simple care să conducă la realizarea uni număr mare de repetări în
cadrul exersării.

169
 • Serviciu de sus spre perete de la 5 m distanţă şi recepţionarea acesteia
prin preluare de control şi prindere.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 20 de acţiuni
consecutive;
- Pentru apropierea de condiţiile de joc se
poate trasa o linie pe sol din spatele căreia să se execute serviciul, iar
mingea se transmite deasupra unui reper care marchează înălţimea
fileului.

• Pe perechi, serviciu de sus spre perete de la 5 m distanţă şi recepţionarea

acesteia e către partener prin preluare de control şi prindere, executat
alternativ.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 15 acţiuni consecutive
de către fiecare dintre parteneri, de la 9 m de
perete;
- Preluarea de control a serviciului executat de partener, solicită
componente implicate în preluarea serviciului.

• Serviciu de sus pe culoar – preluare din serviciu cu două mâini de sus

.
realizat pe grupe de trei jucători cu două mingii, tip bandă rulantă.
Indicaţii metodice: .
- Se execută serii de câte 10 acţiuni,
folosind aceeaşi formă de
.

organizare ca în
exerciţiul anterior, după care
.

se efectuează o rotaţie;
- O minge se va afla la
jucătorul de la serviciu, iar a doua la ajutorul poziţionat la fileu. În

170
 momentul executării serviciului jucătorul de la fileu va trimite mingea
celui aflat la serviciu şi se pregăteşte să primească mingea rezultată din
preluarea serviciului;
- În cazul în care se lucrează cu colective numeroase, exersarea se poate
derula pe cele trei culoare ale terenului.

• Pe perechi, serviciu de sus executat pe culoar cu accent pe continuitate.

Indicaţii metodice:
- Zonele de serviciu sunt
... ...

... ...
corespondente Z1 şi Z5,
pentru a favoriza
orientarea pe culoar mingii;
- Se execută serii de câte 20 de acţiuni după care se schimbă zona de
serviciu;
- Pentru asigurarea continuităţii, fiecare jucător va avea în apropiere câte
3 mingi la care poate apela în cazul în care nu poate recupera mingile
servite de corespondenţii lor din terenul advers.

• Pe perechi, serviciu de sus

executat pe diagonală cu
... ...

... ...
accent pe continuitate.
Indicaţii metodice:
- Se execută în aceleaşi
condiţii de mai sus, serii de câte 20 de acţiuni după care se schimbă
zona de serviciu pentru a consolida deprinderea de a servi pe ambele
diagonale ale terenului.

O3. - exersarea serviciului de sus în condiţii apropiate de joc

171
 • Serviciu de sus din Z1 aleator spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale
terenului advers care efectuează preluarea de sus a serviciului spre un
jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.
.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10 - 15 servicii consecutive, tip bandă rulantă,
după care se efectuează o
rotaţie;
- Sunt folosite 2 mingi, una la
serviciu, iar a doua la .
jucătorul de la fileu, iar
după execuţia serviciului jucătorul de la fileu transmite adoua
minge spre cel de la serviciu.

• Serviciu de sus din Z5 aleator spre jucători plasaţi pe cele trei culoare ale
terenului advers care efectuează preluarea de sus a serviciului spre un
jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10 - 15 servicii consecutive în condiţiile
prezentate anterior.

• Serviciu de sus din Z1 şi Z5 efectuat alternativ şi aleator spre jucători

.
plasaţi pe cele trei culoare ale terenului advers care efectuează preluarea de
sus a serviciului spre un jucător poziţionat la fileu între Z2 şi Z3.
Indicaţii metodice:
- Fiecare jucător de la
.

serviciu execută câte 10

acţiuni, după care se
.

efectuează o rotaţie, fiind

parcurse succesiv toate
zonele de contact cu mingea;

172
 - În derularea exerciţiului sunt folosite 3 mingi, 2 la serviciu, iar a treia la
jucătorul de la fileu. După execuţia serviciului, jucătorul de la fileu
transmite mingea spre cel care a efectuat serviciul, deci care a rămas
fără minge.

• Joc 3x3 pe o jumătate de teren cu serviciu de jos, cu accent pe reluarea

serviciului.
2
Indicaţii metodice: 3

.
1
1 3
- Jocul începe prin serviciu
.....

.....
2

de sus;
- Fiecare echipă dispune de câte
5 mingi aşezate în afara
spaţiului de joc în apropierea zonei de serviciu;
- Indiferent de cine câştigă faza de joc, se reia jocul prin serviciul de jos
realizat de aceeaşi echipă, până la epuizarea celor 5 mingi. Apoi jocul
este reluat în baza celor 5 mingi de care dispune cealaltă echipă;
- Rotaţia jucătorilor se efectuează după ce echipa adversă realizează seria
de 5 servicii.

• Joc cu temă „serviciul de sus”, 6x6 derulat în baza modelului 1 de joc,

joc 6x6 fără specializare pe zone şi posturi, cu Z3 ridicător.
Indicaţii metodice:
- Mingea este pusă în joc prin serviciu de sus;
- Jocul se desfăşoară în condiţii regulamentare;
- Pentru a stimula aplicarea
.

temei, se acordă 2 puncte în

3
3
cazul în care jocul se
întrerupe ca urmare a unui
serviciu reuşit.

173
 3. RIDICAREA ÎNAINTE

Aspect dominant: orientarea mingii spre zona de atac indiferent de

locul de efectuare al ridicării

De la început, considerăm oportun să facem menţiunea că numai

mijloacele organizate în se adresează acţiunii de ridicare. Ridicarea se
reglează în raport cu zona de atac şi cu fileul, fiind necesară încadrarea ei pe
coordonate desprinse din joc. Numai în acest mod putem forma deprinderi
specifice jocului şi utile, cu care jucătorii pot opera în condiţii de eficienţă.
În modelul intermediar de joc cu Z3 ridicător, organizarea atacului se
realizează cu ridicare înainte spre Z4 şi spre Z2. Astfel, din punct de vedere
metodic este necesar să abordăm diferenţiat aceste două direcţii de ridicare
datorită faptului că implică: mecanisme diferite de percepţie a principalilor
indici din teren, orientarea diferită faţă de reperele fixe (linii ale terenului,
fileu, antene, stâlpi) şi mobile (coechipieri şi minge). În acelaşi timp, avem de
a face şi cu moduri diferite de a acţiona asupra mingii prin prisma
coordonatelor menţionate.

ÎNVĂŢAREA RIDICĂRII DIN Z3 SPRE Z4

O1 – exersarea ridicării din Z3 spre Z4 în condiţii uşoare sau foarte

uşoare.

Recomandăm în prima parte a procesului de formare a deprinderii,

utilizarea unor mijloace simple ca structură care să ajute formarea
stereotipului motric specific acţiunii de ridicare.

174
• Ridicare spre Z4 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită cât
mai precis de către un jucător situat la 5 m de fileu în Z4.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 - 10
repetări după care se 3

...
.
efectuează o rotaţie;
4
- Cel care oferă mingea este
poziţionat la cca. 5 m de fileu în Z4, poziţie desprinsă din dispozitivul
de preluare a serviciului.
• Ridicare spre Z4 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită cât
mai precis de către un jucător situat Z5, la distanţă mare de fileu.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 - 10
3
repetări în condiţiile
...
.
5
prezentate în varianta
anterioară.

O2 – exersarea ridicării din Z3 spre Z4 cu accent pe consolidarea

orientării precise a mingii.

Consolidarea ridicării presupune executarea unui număr mare de

repetări în cadrul exersării. Asta presupune să folosim exerciţii cu o structură
simplă care să permită efectuarea comodă a mişcărilor. În concluzie, în
această etapă a învăţării ne vom baza pe mijloace exersate până în acest
moment, mijloace cu care colectivul s-a familiarizat.

• Ridicare din Z3 spre Z4 din minge oferită precis spre ridicător din Z4,
exersare tip „bandă rulantă”cu utilizarea a două mingi.
Indicaţii metodice:

3
...
.

... . 4
.
175
 - Se realizează serii de 25 de ridicări consecutive cu accent pe constanţă;
- O minge se află la jucătorul din Z4 retras din fileu (în zona
corespondentă celei din dispozitivul de preluare a serviciului) care
pune mingea în joc, iar a doua la cel de la fileu în Z4;
- În momentul în care este transmisă mingea spre ridicător, cel de la fileu
transmite a doua minge spre cel retras în Z4;
- Mingea este transmisă precis şi comod spre ridicător pentru a facilita o
execuţie corectă;
- Cel care pune mingea în joc mai are în apropiere plasate mai multe
mingi prin care se va asigura continuitatea în exersare în cazul în care
se pierde mingea.

• Ridicare din Z3 spre Z4 din minge oferită precis spre ridicător din Z5,
exersare tip „bandă rulantă”cu utilizarea a două mingi.
Indicaţii metodice:
- Se realizează serii de 25 de
3
...
.
ridicări consecutive în
... . 5
condiţiile menţionate la .
exerciţiul anterior.
• Ridicare din Z3 spre Z4 din minge oferită imprecis spre ridicător din Z5,
exersare tip „bandă rulantă” cu utilizarea a două mingi.

Indicaţii metodice:
- Se realizează serii de 25 de
3
...
.

ridicări consecutive în ... .

5
condiţiile menţionate la
4
.
exerciţiul anterior;
- Se va pune accent pe întoarcerea cu faţa spre zona de transmitere a
mingii în momentul acţionării.

176
• Ridicare din Z3 spre Z4 din mingi oferite alternativ pe coordonate diferite
din Z5 şi Z6 de doi coechipieri, tip „bandă rulantă”.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 25 de
3 .
ridicări consecutive cu

...
.
6
.
accent pe constanţă; .
4 . .5
- În joc sunt permanent 3
mingi, două la cei care oferă mingile, iar a treia la jucătorul din Z4 de
la fileu. În momentul în care unul dintre jucători oferă mingea spre
ridicător, cel din Z4 îi transmite mingea sa şi urmează să recepţioneze
ridicarea. De fiecare dată cel din Z4 transmite mingea celui care a
oferit-o ridicătorului;
- În spatele jucătorilor din Z5 şi Z6 mai sunt câteva mingi care pot fi
folosite pentru asigurarea continuităţii;
- Ridicătorul este solicitat pe coordanate variate. Mingea nu se oferă de
fiecare dată foarte precis astfel încât acesta să fie obligat să se
deplaseze spre minge şi să adapteze ridicarea în raport cu zona de
acţionare.

O3 – exersarea ridicării din Z3 spre Z4 în condiţii apropiate de joc.

Deşi ridicarea apare prezentă în joc în ambele structuri, după preluarea

serviciului şi după preluarea atacului, dat fiind faptul că suntem la începutul
procesului de învăţare a jocului de volei, este dificil să realizăm o
sistematizare a mijloacelor conform structurilor de joc. În aceste condiţii,
momentan o să concepem mijloace legate doar de preluarea serviciului.
• Ridicare din Z3 spre Z4 precedată de preluarea din Z5 a serviciului de jos
efectuat de la distanţă mică de fileu.
Indicaţii metodice:

... 3

... 5

4 177
 - Se execută serii de 15 ridicări consecutive cu accent pe constanţă în
orientarea mingii, după care se efectuează o rotaţie, fiecare ajungând şi
în postura de ridicător;
- Serviciul se efectuează de la cca 7 m de fileu, încadrând exersarea în
regulamentul jocului de minivolei.

• Ridicare din Z3 şi atac din Z4 precedată de preluarea din Z5 a serviciului

de jos efectuat de la distanţă mică de fileu.
Indicaţii metodice:
- Se execută în condiţiile
... 3

menţionate anterior. ... 5

4
serii de 15 ridicări

• Acelaşi exerciţiu dar cu ridicare după preluarea serviciului de sus efectuat

de la linia de fund a terenului.
Indicaţii metodice:
- Se execută pe aceleaşi
... 3

coordonate prezente în ... . 5

exerciţiul anterior. 4

• Ridicare din Z3 spre Z4 după preluarea serviciului de sus efectuat

alternativ din Z1 şi Z5, aleator în Z4 şi Z5.
Indicaţii metodice:
...
- Se execută pe aceleaşi ...
. 3
coordonate prezente în ...
5
exerciţiul anterior; ... 4
.
- Se alternează zona de
efectuare a serviciului modificând condiţiile de intrare în posesia
mingii, aspect ce obligă la adaptarea ridicării;

178
 - Alternarea aleatoare a zonelor de serviciu cu cele de preluare a
serviciului apropie şi mai mult exersarea de condiţiile de joc şi induce
necesitatea adaptării ridicării la o multitudine de coordoante specifice.
- Atacul se efectuează plasat spre jucătorul care a servit, pentru a asigura
continuitatea în exersare.

ÎNVĂŢAREA RIDICĂRII DIN Z3 SPRE Z2

O1 – exersarea ridicării din Z3 spre Z2 în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

• Ridicare spre Z2 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită cât
mai precis de către un jucător situat la 5 m de fileu în Z2. ...
Indicaţii metodice: .
2
- Se execută serii de 8 - 10
repetări după care se 3

efectuează rotaţie;
- Cel care oferă mingea este
poziţionat la cca. 5 m de fileu în Z2, poziţie desprinsă din dispozitivul
de preluare a serviciului.

• Ridicare spre Z2 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge oferită cât
mai precis de către un jucător situat Z1, la distanţă mare de fileu.

Indicaţii metodice:
...

- Se execută serii de 8 - 10 2 .
1
repetări după care se
3
efectuează rotaţie;
- Cel care oferă mingea este
poziţionat în Z1 mai departe de fileu, poziţie desprinsă din dispozitivul
de preluare a serviciului.

179
• Se reia exerciţiul anterior însă mingea este oferită spre ridicător înalt dar
...
imprecis. 2 .
Indicaţii metodice:
- Se execută pe aceleaşi 3

coodoanate prezentate
anterior;
- Mingea se oferă imprecis dar cu traiectorie înaltă, la 3 - 4 m de fileu
pentru a -l obliga pe ridicător să iasă din fileu la preluările imprecise şi
a - i forma astfel deprinderea de a se întoarce cu faţa spre zona de atac
în momentul execuţiei.

O2 – exersarea ridicării din Z3 spre Z2 cu accent pe consolidarea

orientării precise a mingii spre zona de atac.

Pentru consolidarea ridicării pe această direcţie putem folosi aceleaşi

mijloace care au stat la baza consolidării ridicării spre Z4.

• Ridicare din Z3 spre Z2 (la un jucător poziţionat lângă fileu) din minge
oferită precis spre ridicător din Z1, exersare tip „bandă rulantă” cu
utilizarea a două mingi.
Indicaţii metodice:
- Se realizează serii de 25 de ridicări consecutive cu accent pe constanţă;
• Ridicare di Z3 spre Z2 din minge oferită imprecis spre ridicător din Z1
exersare tip „bandă rulantă”cu utilizarea a două mingi.
Indicaţii metodice:
- Exersarea se derulează în condiţiile prezentate anterior;
- Se va pune accent pe întoarcerea cu faţa spre zona de transmitere a
mingii în momentul execuţiei ridicării.

• Ridicare din Z3 spre Z2 din mingi oferite alternativ pe coordonate diferite

din Z1 şi Z6 de doi coechipieri, exersare tip “bandă rulantă”.
Indicaţii metodice: 2
.
.
. .
...
.

3 .
180
 - Se execută serii de 25 de ridicări consecutive cu accent pe constanţă
- Pentru asigurarea continuităţii, în joc sunt permanent 3 minigi, două la
cei care oferă mingile, iar a treia la jucătorul din Z2 de la fileu. De
asemenea, în sptele jucătorilor din Z1 şi Z6 mai sunt câteva mingi care
pot fi folosite dacă este cazul.

O3 – exersarea ridicării din Z3 spre Z2 în condiţii apropiate de joc.

Ca şi în cazul ridicării spre Z4 şi în această situaţie apropierea de

condiţiile de joc se realizează prin asociere cu preluarea serviciului.

• Ridicare din Z3 spre Z2 precedată de preluarea serviciului de jos efectuat

de la distanţă mică de fileu în Z1.
Indicaţii metodice: 2

- Se execută serii de 15 1
... 3
ridicări consecutive cu ...
accent pe constanţă în
orientarea mingii în Z4
pentru atac;
- Atacul se efectuează plasat spre jucătorul care a servit, pentru a asigura
continuitatea în exersare.

• Acelaşi exerciţiu dar cu serviciu de sus efectuat da la linia de fund a

terenului din Z5 în Z1.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 15 ridicări consecutive pe coordonatele prezentate
anterior.

• Ridicare din Z3 spre Z2 după preluarea serviciului de sus efectuat

alternativ din Z1 şi Z5, aleator în Z1 şi Z2.
Indicaţii metodice:
2
.. . 1
... 3
..
. 181
 - Se execută serii de 15 ridicări consecutive cu accent pe constanţă;
- Se alternează zona de efectuare a serviciului modificând condiţiile de
intrare în posesia mingii, aspect ce obligă la adaptarea ridicării;
- Atacul se efectuează plasat spre jucătorul care a servit, pentru a asigura
continuitatea în exersare.

4. RIDICAREA ÎNAPOI

Aspect dominant: orientarea mingii spre zona de atac indiferent de

locul de efectuare al ridicării

Însuşirea pasei de sus spre înapoi face posibil începerea demersului de

învăţare a ridicării înapoi. Facem precizarea că din punct de vedere al însuşirii
acţiunilor de joc ridicarea înainte este deja consolidată. Având în vedere
faptul că distribuţia ridicării se realizează din Z3 spre extreme, considerăm
oprtună introducerea în învăţare a ridicării înapoi.

O1 – exersarea ridicării îanpoi din Z3 spre Z2 în condiţii uşoare sau

foarte uşoare.

• Ridicare înapoi spre Z2 la un partener poziţionat lângă fileu, din minge

transmisă din Z4 prin pasă de control - pasă de sus, urmată de efectuarea
schimbului de locuri între jucătorii din Z2 şi Z3.
Indicaţii metodice:
2
- Se execută de către
fiecare jucător serii de 3 8 - 10
repetări după care se
rotează astfel încât
fiecare să treacă şi prin zona instructorului;

182
 - Se pune accent pe transmiterea înaltă, paralelă cu fileul şi precisă a
ridicării. Acest aspect este facilitat de poziţionarea jucătorului din Z2
lângă fileu, acolo unde trebuie orientată ridicarea în timpul jocului;
- Mingea se oferă precis şi comod pentru ridicător pentru a crea condiţii
optime de realizare a unor execuţii corecte din punct de vedere tehnic;
- Jucătorul din Z2 va retransmite mingea spre cel din Z4 prin pasare de
sus şi va asigura astfel continuitate în exersare.
- Dacă ţinem cont de faptul că şi jucătorul din Z4 este poziţionat lângă
fileu, iar în transmiterea mingii spre acesta vom introduce ca sarcină
traiectoria înaltă, putem concluziona că începem deja pregătirea pentru
trecerea la următorul model intermediar de joc (cu Z2 ridicător) în care
organizarea atacului se realizează cu ridicare din Z2.

• Ridicare înapoi spre Z2, din minge transmisă din Z5 prin auto aruncare -
pasă de sus.
2

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 -
3 .5
10
repetări pe
coordonatele descrise la
exerciţiul anterior, după care se rotează.

• Acelaşi exerciţiu, dar cu prin transmiterea imprecis a mingii spre ridicător.

Indicaţii metodice: 2
- Se execută serii de 8 - 10
repetări în condiţiile 3 .5
menţionate anterior;
- Mingea transmisă
imprecis solicită deplasarea ridicătorului pentru a interveni, aspect ce
aduce în exersare coordonate desprinse din joc.

O2 – exersarea ridicării înapoi din Z3 spre Z2 cu accent pe

consolidarea orientării precise a mingii spre zona de atac.

183
 Consolidarea ridicării înapoi se bazează pe acelaşi principiu care
guvernează această etapă a învăţării şi anume, exersarea în regimul unui
volum mare de repetări asigurat de exerciţii repetate anterior sau asemătoare
ca structură la care s-a produs adaptarea ce face ca oboseala să se instaleze
mai târziu.
• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 din minge oferită precis spre ridicător de
către un jucător situat în Z4 la 4m de fileu, exersare tip „bandă rulantă” cu
utilizarea a două mingi.
2
Indicaţii metodice:
- Se realizează serii de 25 de

...
.
3
..
ridicări consecutive; . . 4

- O minge sa află la
jucătorul retras din Z4, iar a doua la cel de lângă fileu în Z4;
- Mingea este transmisă precis şi cu o traiectorie înaltă spre ridicător
pentru a facilita o execuţie corectă;
- Jucătorul din Z2 spre care este efectuată ridicarea va transmite mingea
prin pasă de sus spre un jucător poziţionat în Z4 lângă fileu;
- Pentru a asigura continuitatea în exersare, în apropierea jucătorului
care pune mingea în joc sunt plasate mai multe mingi care pot fi
utilizate în cazul în care mingea se pierde.

• Acelaşi exerciţiu dar mingea este pusă în joc din Z5.

Indicaţii metodice: 2

- Se realizează serii de 25 ... de

...
.

acţiuni consecutive în . 5

4
.
condiţiile prezentate
anterior.

184
• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 din minge transmisă prin auto aruncare şi
pasare de sus alternativ spre ridicător de către doi jucători situaţi în Z4 la
4m de fileu şi în Z5, exersare tip „bandă rulantă”.
Indicaţii metodice: 2

- Se realizează 25 - 30 de

...
.

..
3
acţiuni consecutive pe
. 5

coordonatele menţionate 4
.
anterior;
- Jucătorul dn Z4 de lângă fileu, transmite de ficare dată mingea celui de
la care a plecat, fiind asigurată astfel continuitatea pe fondul
transmiterii alternative spre ridicător.
- Pasarea mingii spre ridicător nu are aceeaşi constanţă în ceea ce
priveşte coordonatele transmiterii, aspect ce obligă la adaptarea
permanentă a ridicării la modificările de situaţie.

O3 – exersarea ridicării înapoi din Z3 spre Z2 în condiţii apropiate de

joc.

Ca şi în cazul ridicării înainte, apropierea de condiţiile de joc presupune

asocierea acestei acţiuni cu preluarea serviciului şi chiar cu preluarea din atac.
Din punct de vedere metodic, abordarea ridicării înapoi se face după
consolidarea ridicării înainte. Aceasta presupune ca în cadrul mijloacelor
utilizate şi în cadrul jocului să legăm ridicarea de acţiunea de atac, aspect ce
pregăteşte implicit şi preluarea din atac. Astfel, consolidarea acestor acţiuni
continuă în cadrul unor mijloace în condiţii aproiate de joc cât şi în cadrul
jocului. Acest aspect asigură un cadru optim pentru organizarea exesării
ridicării înapoi în condiţii apropiate în cadrul ambelor structuri de joc, atât
după preluarea serviciului cât şi după preluarea atacului.

RIDICAREA ÎNAPOI ÎN CONDIŢII APROPIATE DE JOC

185
 DUPĂ PRELUAREA SERVICIULUI

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluare din Z4 din minge oferită în
loc de serviciu de la 6m de fileu din dreptul Z1, exersare tip „bandă
rulantă”.
Indicaţii metodice: 2
.
- Se execută serii de 15
... 3
ridicări consecutive cu ...
4
accent pe orientarea
precisă a mingii spre Z2;
- După fiecare serie de repetări se efectuează o rotaţie, fiecare jucător
inclus în structură ajungând şi în postura de ridicător;
- Sunt folosite două mingi, una la instructor şi a doua la jucătorul din Z2.
În momentul punerii mingii în joc, cel din Z2 transmite pe sub fileu
instructorului a doua minge asigurând continuitatea exersării.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

transmise din terenul advers, urmată de atac spre instructor.
Indicaţii metodice:
2
- Se efecutează 15 repetări ... în
aceleaşi condiţii şi pe ... 3

aceleaşi coordonate ca şi 4

variantele anterioare;
- Zona de preluare a mingii, Z4 reprezintă una din zonele dispozitivului
de preluare a serviciului. Distanţa mică dintre zona de preluare şi
ridicător cât şi unghiul optim de transmitere a mingii spre acesta
facilitează condiţiile de realizare a ridicării;
- Pentru asigurarea continuităţii, atacul va fi efectuat plasat spre
instructor astfel încât recuperarea mingii să fie favorizată. De
asemenea, în apropierea instructorului vor fi plasate mai multe mingi

186
 care pot fi folosite în cazul în care mingea aflată în joc se pierde pe
fondul unei execuţii greşite.

Acest exerciţiu poate fi folosit ca mijloc de bază pentru organizarea unei

structuri de exerciţii în care variantele utilizate vor consta în modul diferit şi
locul de transmitere a mingii spre zona de preluare. Prin aceasta vom
complica progresiv condiţiile de intrare în posesia mingii, aspect ce apropie
exersarea tot mai mult de specificul jocului. Coordonatele diferite pe baza
cărora se derulează exersarea vor conduce la formarea deprinderii pe
coordonate specifice jocului prin modul în care ridicătorul este obligat să-şi
adapteze modul de acţionare.

1. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

oferite din terenul advers din Z1 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac
spre instructor.

2. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii

oferite din terenul advers din Z5 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac
spre instructor.

3. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a

serviciului de jos executat din Z1.

4. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

5. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a

serviciului de jos executat din Z5.

6. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluarea din Z5 a mingii

transmise din terenul advers, urmată de atac spre instructor.
Indicaţii metodice:
2

...
... 3
5

187
 - Se efecutează 15 repetări în aceleaşi condiţii şi pe aceleaşi coordonate
ca şi variantele anterioare;
- Zona de preluare a mingii, Z5 reprezintă o altă zonă specifică
dispozitivului de preluare a serviciului. Astfel ridicarea înapoi va fi
pregătită în condiţiile altei coordonate ce poate apărea în joc, ceea ce
înseamnă că deprinderea va fi consolidată în condiţiile specifice
jocului. În acest mod jucătorii vor fi pregătiţi să acţioneze oportun şi
eficient în timpul derulării jocului.

După modelul anterior şi acest exerciţiu poate fi folosit ca mijloc de bază

pentru organizarea unei structuri în care variantele utilizate vor consta în
modul diferit şi locul de transmitere a mingii spre zona de preluare.
Mijloacele pe care le propunem pentru organizarea acestui sistem menţionăm:

1. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z5 a mingii

oferite din terenul advers din Z1 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac spre
instructor.
2. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a mingii
oferite din terenul advers din Z5 de la 6 – 7 m de fileu, urmată de atac spre
instructor.
3. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a
serviciului de jos executat din Z1.
4. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.
5. Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din Z4 a
serviciului de jos executat din Z5.
6. Acelaşi exerciţiu dar cu preluarea serviciului de sus.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluarea serviciului executat

alternativ din Z1 şi Z5, aleator spre Z4 sau Z5, urmată de atac spre
jucătorul care a efectuat serviciul.
Indicaţii metodice: .. 2
..
3
5 188
.. 4
..
 - Se efecutează 15 repetări cu accent pe orientarea cât mai precisă a
mingii spre zona de atac în condiţiile descrise la exerciţiile precedente.

• Joc cu temă: „ridicare înapoi după preluarea serviciului din Z3 spre Z2”
în cadrul derulării jocului bilateral.
Indicaţii metodice:
- Se stimulează realizarea temei pe parcursul derulării jocului, prin
acordarea din mers (fără a opri jocul) a unui punct de fiecare dată când
se efectuează o ridicare înapoi care poate fi valorificată prin atac. O
ridicare eficientă, cu caracteristici optime ca traiectorie şi distanţă faţă
de fileu, chiar dacă nu va fi urmată de finalizare prin atac, va beneficia
de acordarea punctului.

RIDICAREA ÎNAPOI ÎN CONDIŢII APROPIATE DE JOC

DUPĂ PRELUAREA ATACULUI

Legat de exersarea ridicării înapoi în cea de-a doua structură de joc, subliniem
faptul că pentru a continua consolidarea cât este necesară asigurarea
continutăţii. De asemenea, un element important în formarea şi consolidarea
deprinderii pe coordonate corecte o reprezintă utilizarea unor mijloace care să
prevină apariţia greşelilor de execuţie.
Menţionăm faptul că apropierea exersării de condiţiile de joc are la
bază transpunerea în cadrul exerciţiilor a coordonatelor specifice sistemului
de apărare specific modelului intermediar de joc cu Z3 ridicător.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluarea atacului efectuat din auto
aruncare pe culoar, în Z5.
Indicaţii metodice: 2

...
... 3

189
 - Se efecutează 15 repetări cu accent pe orientarea cât mai precisă a
mingii spre zona de atac;
- Pentru a crea condiţii optime de efectuare a ridicării, atacul va fi plasat
precis spre jucătorul din preluare. O intrare facilă în posesia mingii
crează condiţii optime de derulare a întregii structuri;
- Asigurarea continuităţii este realizată prin folosirea unui şir de jucători
în atac, astfel încât o execuţie imprecisă a atacului va fi contracarată de
o repunere a mingii în joc de către un alt jucător. Tot pentru
continuitate în apropierea şirului de jucători vor fi plasate mai multe
mingi care pot fi introduse rapid în joc în caz de nevoie;
- De asemenea, circuitul la drumul mingii se va închide prin efectuarea
atacului de către jucătorul din Z2 pe culoar spre un jucător fără minge
care după recuperare va trece la coada şirului de atacanţi.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluarea atacului efectuat din auto
aruncare pe diagonală scurtă spre Z4.
Indicaţii metodice: 2

- Se efecutează 15 repetări ... cu

... 3
accent pe orientarea cât mai
4
precisă a mingii spre
zona de atac, în condiţiile menţionate la exerciţiul anterior.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluarea atacului efectuat din auto
aruncare pe diagonală lungă spre Z5.
Indicaţii metodice:
2
- Se efecutează 15 repetări cu
...
accent pe orientarea cât ... 3 mai
precisă a mingii spre 5

zona de atac, în aceleaşi

condiţii şi pe aceleaşi coordonate menţionate la exerciţiul anterior.

190
• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din atac din auto
aruncare efectuat alternativ din Z2 pe culoar şi Z4 aleator pe diagonală
scurtă sau lungă.
2
Indicaţii metodice:
- Se efecutează 15 repetări ... cu
... 3

accent pe orientarea cât 5

mai
4
precisă a mingii spre
zona de atac;
- Pentru facilitarea execuţiei ridicării înapoi, atacul se execută plasat şi
fără forţă cxrescută spre jucătorii din preluare;
- Pentru asigurarea continuităţii în exersare, jucătorul din Z2 va ataca pe
culoar spre Z5 sau spre diagonală lungă spre Z1 la jucători fără minge
care după recuperarea acesteia se deplasează la coada şirului de
atacanţi.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluare din atac din Z4 cu ridicare
din Z3, efectuat pe diagonală scurtă spre Z4.

Indicaţii metodice:
2
- Se efecutează 15 repetări ... cu
accent pe orientarea cât ... 3 3 mai
precisă a mingii spre 4

zona de atac, în
condiţiile menţionate la exerciţiul anterior.
- Pentru a facilita condiţiile de efectuare a ridicării, atacul va fi orientat
spre jucătorul din preluare;
- Continuitatea este asigurată de un instructor poziţionat în Z5 care are în
apropiere mai multe mingii. Acesta oferă mingea înalt spre un ridicător

191
 poziţionat în Z3 care efectuează ridicare spre Z4 unde avem un şir de
jucători care execută atacul pe diagonală scurtă;
- Tot pentru asigurarea continuităţii circuitul la drumul mingii se va
închide prin efectuarea atacului de către jucătorul din Z2 precis spre
instructorul care o prinde şi o repune rapid în joc. În cazul pierderii
mingii pe traseu, instructorul va folosi mingile situate în apropierea sa.

• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea atacului pe diagonală lungă spre Z5.

Indicaţii metodice:
2
- Se efecutează 15 repetări ... cu
accent pe orientarea cât ... 3 3 mai
precisă a mingii spre 5

zona de atac, în aceleaşi

condiţii şi pe aceleaşi coordonate menţionate la exerciţiul anterior.
• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 după preluare din atac din Z2 cu ridicare
din Z3, efectuat pe culoar spre Z5.

Indicaţii metodice:
2
- Se efecutează 15 repetări ... cu
...
accent pe orientarea cât 3 mai
precisă a mingii spre 5

zona de atac în condiţiile

menţionate mai sus;
- Diferenţa constă în efecuarea ridicării pentru atacul pe culoar tot spre
înapoi, amplificând astfel efectul consolidării ridicării înapoi.

• Ridicare înapoi din Z3 spre Z2 precedată de preluare din atac efectuat

alternativ din Z2 pe culoar şi Z4 aleator pe diagonală scurtă sau lungă.
Indicaţii metodice:
... 2

... 3 3
192
5
4
 - Se efecutează 15 repetări cu accent pe orientarea cât mai precisă a
mingii spre zona de atac;
- Pentru facilitarea execuţiei ridicării înapoi, atacul se execută plasat şi
fără forţă cxrescută spre jucătorii din preluare;
- Pentru asigurarea continuităţii în exersare, jucătorul din Z2 va ataca
plasat spre instructor astfel încât mingea să poată fi reintrodusă rapid în
joc. În cazul pierderii acesteia, acesta va folosi mingile plasate în
apropierea sa.
• Joc cu temă: „ridicare înapoi după preluarea atacului din Z3 spre Z2” în
cadrul derulării jocului bilateral.
Indicaţii metodice:
- Ca şi în situaţia anterioară specifică celeilalte structuri de joc, se
stimulează realizarea temei prin acordarea din mers a unui punct de
fiecare dată când se efectuează o ridicare înapoi eficientă care poate fi
valorificată prin atac, chiar dacă nu este finalizată prin atac.

5. ATACUL

Aspect dominant – ultimul pas de elan lung şi punct înalt de lovire

Atacul este o acţiune complexă constituită din mai multe componente:

elan, bătaie, desprindere, lovirea mingii şi aterizarea.
Datorită complexităţii sale atacul este una dintre puţinele acţiuni din
jocul de volei care este descompusă şi abordată analitic în planul învăţării. În
acest context, învăţarea atacului începe cu învăţarea elanului, mai precis a
ultimului pas care reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale
acestei acţiuni. În primul rând se stabileşte care este piciorul cu care se
efectuează ultimul pas. Indiferent că discutăm despre stângaci sau dreptaci,
ultimul pas se poate executa cu stângul sau cu dreptul în funcţie de dominanta
fiecăruia. Corectitudinea tehnică şi eficienţa atacului nu sunt determinate de

193
piciorul care execută ultimul pas ci de poziţionarea avansată în momentul
bătăii a piciorului opus braţului de atac, pentru a avea o orientare optimă faţă
de minge. După însuşirea elanului se învaţă lovirea mingii, iar apoi se trece la
exersarea globală a acţiunii de atac în cadrul unor mijloace în condiţii uşoare
sau foarte uşoare.

O1. - exersarea atacului în condiţii uşoare sau foarte uşoare

• Pas lung peste un spaţiu delimitat de două linii paralele marcate pe sol cu
apropierea picioarelor în poziţie de flexie la nivelul trenului inferior.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 6 – 8 repetări cu accent pe contact pe călcâi în
momentul efectuării pasului şi trecere pe toată talpa într-o poziţie de
flexie la nivelul trenului inferior în momentul apropierii picioarelor;
- Pentru a facilita execuţia pasului, piciorul opus celui care realizează
ultimul pas va fi aşezat pe sol pe linia care delimitează spaţiul peste
care se păşeşte;
- Se execută cu viteză redusă urmărind ca ultimul pas să nu se execute în
înălţime ci razant cu solul;
- Efectuarea pasului este însoţită de retroducţia braţelor pentru pregătirea
elanului de braţe, foarte important pentru o desprindere mai înaltă.

• Acelaşi exerciţiu dar cu derularea în viteză a pasului urmat de bătaie şi o

desprindere uşoară.
Indicaţii metodice:
- Se realizează atât bătaie alternativă (contact cu piciorul care efectuează
ultimul pas – apropierea celuilalt, realizat în doi timpi) cât şi simultană
(pe ultimul pas se apropie şi celălalt picior şi se execută bătaia pe un
singur timp) pentru ca fiecare să descopere varianta comodă.

194
• Efectuarea elanului pentru atac cu doi paşi, cu realizarea ultimului pas
lung peste spaţiul delimitat de două linii paralele marcate pe sol, urmat de
bătaie şi desprindere.
Indicaţii metodice:
- Pentru a facilita execuţia elanului, executantul se retrage puţin faţă de
linie. Piciorul care stătea pe linie acum calcă pe aceasta printr-un pas
mic, urmând declanşarea accelerată a ultimului pas de elan;
- Pentru a pune accent pe elanul cu ambele braţe şi pe execuţia
desprinderii pe verticală, acest exerciţiu se poate efectua sub panoul de
baschet cu atingerea panoul cu ambele mâini.

• Individual la cca 4 – 5 m de perete, lovirea mingii în sol spre perete cu

accent pe acoperirea mingii prin acţionarea cu braţul întins şi finalizarea
mişcării la nivelul articulaţiei pumnului.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 repetări cu accent pe
poziţionarea înainte a piciorului opus braţului
care loveşte mingea;
- Mingea se oferă cu ambele mâini. Ridicarea
ambelor braţe marchează finalul elanului de braţe.

• Pe perechi la distanţă de cca 6 m între parteneri, transmiterea mingii spre

partener prin lovire de pe picioare specifică loviturii de atac, executat
alternativ.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 repetări
consecutive cu accent pe mişcarea activă de acoperire a mingii însoţită
de acţionarea asupra mingii cu trunchiul şi cu braţul care loveşte
mingea, apăsând energic pe minge în momentul lovirii.

195
 • Pe perechi la distanţă de cca. 6 m de perete, atac spre perete din minge
ţinută de partener.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 5 repetări consecutive
de către fiecare cu accent pe lovire cu
braţul întins şi pe acoperirea acesteia la .

nivelul articulaţiei pumnului;

- Pentru a facilita execuţia, ajutorul se poziţionează pe partea braţului
care loveşte mingea.

ATAC DIN ZONA 4 CU RIDICARE DIN ZONA 3

Se continuă exersarea atacului în cadrul exersării în condiţii uşoare sau

foarte uşoare (O1) în cadrul unor mijloace.organizate la fileu.

• La fileu, atac din minge ţinută de profesorul situat pe o bancă.

Indicaţii metodice:
4
- Se execută serii de 5
3
repetări consecutive cu
accent pe lovire cu braţul
întins (punct înalt de
lovire) şi pe acoperirea mingii la nivelul articulaţiei pumnului în finalul
acţiunii;
- Pentru a facilita execuţia, ajutorul.. .. ..se poziţionează pe partea
braţului care loveşte mingea.

• Atac din Z4 din minge oferită din Z3.

Indicaţii metodice: 4
- Fiecare executant deţine două
3
mingi şi execută 2 repetări

196
 consecutive cu accent pe lovire cu braţul întins şi pe acoperirea acesteia
. . .
în finalul acţiunii.

• Atac din Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:
4
- Fiecare deţine o minge pe care
o transmite cu două mâini 3 de
sus spre Z3 şi execută atac din
ridicare medie – înaltă
efectuată de către profesor pentru a asigura codiţii uşoare şi sigure de
execuţie.

O2. - exersarea atacului cu accent pe consolidarea ultimului pas de elan -

lung şi a punctului înalt de lovire
... ... .
• Atac din Z4 cu ridicare din Z3, cu executarea ultimului pas de elan peste o
zonă delimitată prin două linii paralele marcate în apropierea fileului.
Indicaţii metodice:
- Primul executant deţine o
minge, iar următorii câte trei.
În acest fel, fiecare va
efectua câte trei acţiuni
consecutive de atac, prima din mingea proprie, iar următoarele două din
mingi transmise de coechipierul care urmează. Acesta va rămâne cu o
singură minge pentru a continua exerciţiul;
. .
• Serii de 5 acţiuni de atac consecutive din Z4
... cu ridicare din Z3, prima
din mingea proprie, iar următoarele patru din mingi oferite de către
instructor.
Indicaţii metodice:
...
...

197
 - Fiecare executant deţine o minge pe care o pasează spre ridicător;
- După atac se retrage rapid şi execută un alt atac din minge oferită din
Z6, urmând să repete această acţiune până la realizarea celor 5 acţiuni
consecutive.

O3. - exersarea atacului din Z4 în condiţii apropiate de joc

În ceea ce priveşte exersarea atacului în condiţii apropiate de joc, mijloacele

folosite în pregătire pot fi sistematizate în funcţie de cele două situaţii de joc
în care se regăseşte această acţiune:
organizarea atacului după preluarea serviciului;
• organizarea atacului după preluarea atacului.
Fiecare dintre aceste situaţii de joc se derulează în condiţii diferite generate de
intrarea în posesia mingii, iar aceste condiţii este necesar să se regăsească în
cadrul mijloacelor folosite în pregătire.

1. Atac din zona 4 cu ridicare din Z3 după preluarea serviciului

În sistematizarea mijloacelor
4
vom porni de la dispozitivul de 5

3
preluare a serviciului specific 6

modelului de joc cu Z3 ridicător

şi mai exact, vom lua în calcul
zonele de unde mingea vine spre ridicător obligându-l să se orienteze cu faţa
spre Z4. Fiecare dintre aceste zone de preluare va reprezenta un criteriu de
sistematizare a mijloacelor.

• Atac din Z4 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z5.
4 ...
Indicaţii metodice: 5 ...
3
- Se vor executa serii de 8 - 10
atacuri consecutive;

198
 - În cazul în care apar dereglări datorate unor execuţii imprecise, se reia
exersarea până sunt realizate acţiunile propuse;
- Mingea va fi atacată precis spre cel care a pus mingea în joc astfel încât
să fie organizat un circuit închis la drumul mingii care asigură
continuitatea în exersare. Acest aspect, asociat cu un număr mai mare
de repetări contribuie la continuarea procesului de consolidare a
deprinderii în condiţii apropiate de joc;
- Cel care pune mingea în joc va avea în apropierea sa mai multe mingi
prin se poate relua rapid exersarea în cazul în care atacul este imprecis.

Acest exerciţiu poate sta la baza organizării unei structuri în care putem mări
complexitatea şi dificultatea modificând doar un singur parametru, modul
cum este pusă mingea în joc.

1. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din minge oferită spre Z5 în loc de serviciu de la cca. 5 m de
fileu.

2. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de jos executat de la 7 m de fileu dinspre Z5.

3. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de jos
executat de la 7 m de fileu dinspre Z1.

4. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din Z5.

5. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din Z1.

6. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedată de

preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din Z6.

199
 • Atac din Z4 cu ridicare din Z3
precedată de preluare
4 ...
efectuată de către jucătorul din
...
Z4. 3

Indicaţii metodice:
- Mingea va fi atacată precis
spre cel care a pus mingea în joc astfel încât să se asigure continuitatea
în exersare;
- Această variantă este cea mai dificilă datorită faptului că cel care va
ataca efectuează şi preluarea, dar fiind o situaţie care apare în joc
considerăm util şi absolut necesar ca deprinderea să fie construită şi pe
această coordonată.

De asemenea, şi acest exerciţiu poate sta la baza organizării unei structuri

conform modelului anterior.

1. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din minge oferită în loc de serviciu de la cca. 5 m de
fileu.

2. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de jos executat de la 7 m de fileu din
mijlocul terenului.

3. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de jos executat de la 7 m de fileu
dinspre Z5.

4. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din
Z5.

200
 5. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,
precedată de preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din
Z6.

6. Atac din Z4 cu ridicare din Z3,

precedată de preluare din serviciu de sus executat de la linia de fund din
Z1.

2. Atac din zona 4 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului

Atacul fiind la început ca nivel de abordare, poate fi folosit în joc fără a

pune încă probleme deosebite. În aceste condiţii, mijloacele pentru însuşirea
atacului după preluare din atac vor fi asemănătoare cu cele efectuate anterior,
singura coordonată modificată fiind locul din care va fi pusă mingea în joc şi
care va fi reprezentat de Z2 şi Z4, zone din care în timpul jocului se va
efectua atacul. .
• Atac din Z4 cu ridicare din 4 Z3
5
precedată de preluare
3
efectuată de către jucătorul . din
...
4
Z5, din minge transmisă din Z4.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 – 10 atacuri consecutive;
- Mingea va fi atacată precis spre jucătorul din Z4 din terenul advers care
a pus mingea în joc astfel încât să fie organizat circuitul închis la
drumul mingii care asigură continuitatea în exersare. Acesta va avea în
apropierea sa mai multe mingi prin care se poate relua rapid exersarea
în cazul în care atacul este imprecis.

După modelele anterioare, în baza acestui exerciţiu putem alcătui o structură

de mijloace cu variante care sunt date de transmiterea diferită a mingii pentru
jucătorul care efectuează preluare.

201
 1. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de
jucătorul din Z5 din minge plasată cu o mână din auto aruncare din Z4 a
terenului advers.
.
2. Atac din Z4 cu
4
ridicare din Z3, precedat de 5

preluare efectuată de jucătorul 3

...
din Z5 din atac efectuat de pe o
bancă, din Z4 a terenului
advers.

3. Atac din Z4 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z5 din atac din Z4 precedat de ridicare din Z3.

Indicaţii metodice:
. .
4
- Se organizează un şir care 5

atacă din Z4 spre Z5 din 3

ridicare din Z3;

- După execuţia atacului se
deplasează în Z5 unde va recepţiona mingile atacate de adversar, iar
apoi se reaşează la coada şirului.

• Atac din Z4 cu ridicare din Z3 precedată de preluare mingii transmise

din Z4 pe diagonală scurtă.
.
Indicaţii metodice:
4
- Se execută serii de 8 – 10
atacuri consecutive, în 3
.
condiţiile prezentate în
...

structura anterioară.
- Este o variantă mai dificilă datorită faptului că cel care execută atacul
efectuează şi preluarea;

202
 - Sarcina este aceea de a găsi soluţii pentru rezolvarea atacului indiferent
de condiţiile concrete apărute.

Şi acest exerciţiu poate constitui baza de alcătuire a unei structuri prin

variantele căreia se gradează dificultatea şi complexitatea pentru apropierea
de condiţiile specifice jocului.

ATAC DIN ZONA 2 CU RIDICARE DIN ZONA 3

Datorită faptului că atacul din Z2 se abordează după însuşirea atacului

din Z4, baza deprinderii este stabilizată astfel încât putem trece direct la
exersarea unor mijloace organizate la fileu. De asemenea, greşelile de
execuţie au fost corectate înainte de consolidarea aspectelor dominante prin
atac din Z4.

O1. - exersarea atacului din Z2 în condiţii uşoare sau foarte uşoare.

• Atac din Z2 din minge oferită din Z3.

Indicaţii metodice:
- Fiecare executant deţine două mingi şi execută 2 repetări consecutive
cu accent pe urcarea punctului de lovire prin acţionare cu braţul întins
şi pe acoperirea mingii în finalul acţiunii;
- Accentul se va pune pe orientarea elanului spre minge pentru a se
asigura poziţionarea optimă şi echilibrată în raport cu mingea;
. .
• Atac din Z2 cu ridicare din Z3.
Indicaţii metodice:
- Fiecare deţine o minge pe care
o pasează de sus spre Z3 şi
execută atac din ridicare
efectuată de către profesor
pentru a asigura codiţii uşoare şi sigure de execuţie.

203
 O2. - exersarea atacului din Z2 cu accent pe consolidarea ultimului pas de
elan - lung şi a punctului înalt de lovire

Consolidarea fiind realizată în cazul atacului din Z4, iar aspectele dominante
la atac fiind aceleaşi indiferent de locul şi direcţia de execuţie, considerăm că
în momentul abordării atacului pe alte coordonate secvenţa de consolidare
poate fi restructurată prin organizarea unor mijloace strict pe coordonatele
respective.
... ... .
• Atac din Z2 cu ridicare din Z3 executat la fileu mai înalt, cu accent pe
punct înalt de lovire.
Indicaţii metodice:
- Primul executant deţine o
minge, iar următorii câte trei.
În acest fel, fiecare va
efectua câte trei acţiuni consecutive de atac, prima din mingea proprie,
iar următoarele două din mingi transmise de coechipierul care urmează;
- Se forţează urcarea punctului de lovire a mingii prin ridicarea fileului.
va fi pus pe acoperirea activă a mingii. .

• Serii de 5 acţiuni de atac consecutive din Z2, prima din mingea proprie,
iar următoarele patru din mingi oferite de către.instructor spre ridicătorul
aflat în Z3.
Indicaţii metodice:
...
- Fiecare executant deţine o ...
minge pe care o pasează spre
ridicător;
- După atac se retrage rapid şi execută un alt atac din minge oferită din
Z6, urmând să repete această acţiune până la realizarea celor 5 acţiuni.

O3. - exersarea atacului din Z2 în condiţii apropiate de joc

204
 Ca şi în cazul anterior (de atac din Z4) şi exersarea atacului din Z2 în
condiţii apropiate de joc presupune sistematizarea mijloacele în funcţie de
cele două situaţii de joc în care se regăseşte această acţiune:
organizarea atacului după preluarea serviciului;
• organizarea atacului după preluarea atacului.

ATAC DUPĂ PRELUAREA SERVICIULUI

1. Atac din zona 2 cu ridicare din Z3 după preluarea serviciului

În sistematizarea mijloacelor
vom porni tot de la dispozitivul
3
de preluare a serviciului specific 6
1
modelului de joc cu Z3 ridicător 2

şi mai exact, vom lua în calcul

zonele de unde mingea vine spre ridicător obligându-l să se orienteze cu faţa
spre Z2. Fiecare dintre aceste zone de preluare va reprezenta un criteriu de
sistematizare a mijloacelor.

• Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z1.
...
Indicaţii metodice:
3 ...
- Se vor executa serii de 5 1

atacuri consecutive; 2

- Atacul se orientează
precis spre cel care a pus mingea în joc pentru a asigura continuitatea în
exersare. Instructorul deţine mai multe mingi prin care se poate relua
rapid exersarea în cazul în care se pierde mingea.

La fel ca în situaţiile prezentate anterior, acest exerciţiu poate sta la baza

organizării unor structuri în care utilizăm aceeaşi formă de organizare a
colectivului şi se modifică doar modul cum se pune mingea în joc.

205
 1. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din minge oferită
în loc de serviciu de la cca. 5 m de fileu.

2. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de jos
executat de la 7 m de fileu dinspre Z5.

3. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de jos
executat de la 7 m de fileu dinspre Z1.

4. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de

sus executat din Z5.

5. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de

sus executat din Z6.

6. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedată de preluare din serviciu de

sus executat din Z1.
• Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de
către jucătorul din Z2 (cel care execută atac).

Indicaţii metodice: ...

- Exersarea se derulează în ...
aceleaşi condiţii ca în 3

varianta anterioară; 2

- Din punct de vedere al

gradării, această variantă este cea mai dificilă datorită faptului că cel
care va ataca efectuează şi preluarea, dar fiind o situaţie care apare în
joc considerăm util şi absolut necesar ca deprinderea să fie construită şi
pe această coordonată.

La fel ca în variantele anterioare şi acest exerciţiu poate sta la baza organizării

unei structuri în care putem utiliza aceeaşi formaţie de lucru şi putem spori
complexitatea şi dificultatea modificând modul cum este pusă mingea în joc.

206
 2. Atac din zona 2 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului

Mijloacele pentru însuşirea atacului după preluare din atac vor fi

asemănătoare cu cele efectuate anterior.

• Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare efectuată de către

jucătorul din Z1, din minge transmisă din Z2.
.
Indicaţii metodice:

...
- Se execută serii de 8 – 10
3
atacuri consecutive;
- Mingea va fi atacată precis 1 2 spre
jucătorul din Z2 care a pus
mingea în joc, fiind asigurată astfel continuitatea în exersare. De
asemenea, în locul din care este pusă mingea în joc sunt mai multe
mingi prin care se poate relua rapid exersarea.

Pe principiul deja cunoscut, putem alcătui o structură de mijloace cu variante

care sunt date de transmiterea diferită a mingii. În acest fel realizăm o gradare
din punct de vedere al dificultăţii şi complexităţii care ne apropie tot mai mult
de condiţiile de joc.

1. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z1 din minge plasată cu o mână din auto aruncare din Z4 a
terenului advers.

2. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z1 din atac pe diagonală lungă efectuat de pe o bancă, din Z2
a terenului advers.

3. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată de

jucătorul din Z1 din atac din Z pe diagonală lungă precedat de ridicare din
Z3.

207
 . ...
• Atac din Z2 cu ridicare din Z3 precedată de preluare mingii
transmise din Z2 pe
diagonală scurtă.
3
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 – 10 2

atacuri consecutive;
- Mingea va fi atacată precis spre jucătorul care a pus mingea în joc
astfel încât să fie asigurată continuitatea în exersare. Cel care pune
mingea în joc va avea în apropiere mai multe mingi prin care se poate
relua rapid exersarea dacă se pierde mingea;
- Este o variantă mai dificilă datorită faptului că cel care execută atacul
efectuează şi preluarea, aspect ce devine mult mai solicitant, iar sarcina
este aceea de a găsi soluţii pentru rezolvarea atacului.

Şi în acest caz putem alcătui o structură de mijloace cu variante prin care se

gradează dificultatea şi complexitatea.

1. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare efectuată

de cel care atacă din minge plasată cu o mână din auto aruncare din Z2.

2. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare din atac

efectuat de pe o bancă din Z2 a terenului advers. . .
Indicaţii metodice:
- Exersarea se derulează
conform regulilor şi pe 3

coordonatele anterioare;
2
- Atacul se realizează pe
diagonala lungă spre Z1 în spatele băncii unde se află un alt jucător
care recepţionează mingea. Acesta are iniţial o minge pe care o
transmite celui care atacă de pe bancă, aşteptând apoi să recepţioneze
mingea atacată de adversar.

208
 4. Atac din Z2 cu ridicare din Z3, precedat de preluare din . .atac din Z2 cu
ridicare din Z3.
Indicaţii metodice:
3
- Se organizează un şir care
atacă din Z2 spre Z2 2

advers;
- După execuţia atacului se deplasează în Z1 unde va recepţiona mingea
atacată de adversar, iar apoi se reaşează la coada şirului.

• Joc bilateral cu temă: „atacul”.

Indicaţii metodice:
- Pentru a stimula aplicarea temei, la finalizare prin atac se acordă 2
puncte.

METODICA ÎNSUŞIRII ACŢIUNILOR DE APĂRARE

1. PRELUAREA SERVICIULUI

Aspect dominant – transmiterea mingii spre zona ridicătorului cât

mai precis şi cu o traiectorie optimă.

Mijloacele specifice pregătirii preluării din serviciu implică în mod

obligatoriu acţionarea în teren din zone specifice dispozitivului de preluare.
De asemenea, având în vedere aspectul dominant al acestei acţiuni apare
evidentă necesitatea organizării mijloacelor în aşa fel încât coordonatele
preluării să se raporteze la zona ridicătorului şi la fileu.

209
 Primul dispozitiv de preluare este specific modelului de joc cu efectiv
redus unde dimensiunile terenului sunt reduse (7x7 m). La acest nivel se
cunoaşte o singură formă de
4
jucarea a mingii, lovire de sus, 6 care
este folosită în joc pentru 1 2

preluarea serviciul de jos care se

învaţă la început. Apoi, pe 4

măsură ce jocul evoluează şi 5

6 3
capătă continuitate ca urmare a 1

2
însuşirii lovirii de jos şi a
consolidării unor acţiuni, se trecela învăţarea modelelor intermediare de joc
cu efectiv complet. Între timp se învaţă serviciul de sus care implică
acţionarea jos la preluarea, iar ulterior forma de jucare a mingii la preluare va
fi corelată cu traiectoria serviciului.
În acest context se impune abordarea separată în plan metodic a
preluării celor două forme de serviciu, mai ales datorită perioadelor diferite în
care acestea sunt tratate.

PRELUAREA SERVICIULUI DE JOS

O1. - exersarea preluării din serviciu în condiţii uşoare sau foarte .uşoare

• Preluare din Z4 a serviciului de jos.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 – 10 4

preluări consecutive, cu două

2
mâini de sus;

210
 - Preluarea va fi orientată spre dreapta, zona ridicătorului în condiţii cât
mai bune;
- Acesta prinde mingea rezultată din preluarea serviciului şi o retransmite
pe sub fileu jucătorului care a servit pentru a relua exersarea;
- După realizarea seriei de repetări jucătorii efectuează o rotaţie pentru a
trece prin toate cele trei zone de contact cu mingea.

Folosind exerciţiul descris ca mijloc de bază putem organiza o structură de

exerciţii cu variante prin care gradăm progresiv dificultatea.

1. Preluare din Z4 a serviciului de jos efectuat de la distanţă mică

din mijlocul terenului advers.

2. Preluare din Z4 a serviciului de jos efectuat de la linia de fund a

terenului de minivolei, din Z1.

3. Preluare din Z4 a serviciului de jos efectuat de la linia de fund a

terenului de minivolei din Z5.

• După modelul prezentat, se pot constitui mijloace pentru fiecare zonă a

dispozitivului de preluare a serviciului în modelul de joc 4x4 (Z6 şi Z1).
Aceste mijloace pot fi organizate în structuri cu un exerciţiu de bază şi cu
variante organizate conform aceluiaşi principiu.

O2. - exersarea preluării din serviciu cu accent pe consolidarea

transmiterii mingii spre zona ridicătorului în condiţii variate
. .
Ca şi în cazul celorlalte acţiuni de joc, consolidarea
preluării serviciului necesită realizarea unui număr mare de repetări în cadrul
exersării. . .
• Serviciu - preluare din
serviciu executat în trei cu două
mingi tip bandă rulantă.

211
Indicaţii metodice:
- Un jucător se află la serviciu, al doilea la preluare, iar al treilea la fileu
în dreapta celui aflat la preluare;
- O minge se află la serviciu, iar a doua la fileu. După execuţia
serviciului, cel de la fileu transmite a doua minge la serviciu.
- Se execută serii de câte 20 de preluări din serviciu consecutive, cu două
mâini de sus fiind înregistrate doar preluările corecte. .
.
• Preluare din Z4 a serviciului de jos din Z1, executat cu două mingi tip
bandă rulantă.
Indicaţii metodice: 4

- Se execută serii de 20 de
2
preluări consecutive, cu două
mâini de sus în aceleaşi
condiţii ca şi varianta
descrisă anterior.

• Preluare din Z4 a serviciului de jos din Z5, executat cu două mingi tip
bandă rulantă.

• Preluare din Z6 a serviciului de jos din Z1, executat cu două mingi tip
bandă rulantă.

• Preluare din Z6 a serviciului de jos din Z5, executat cu două mingi tip
bandă rulantă.

• Preluare din Z1 a serviciului de jos din Z1, executat cu două mingi tip
bandă rulantă.
• Preluare din Z1 a serviciului de jos din Z5, executat cu două mingi tip
bandă rulantă.

O3. - exersarea preluării din serviciu în condiţii apropiate de joc

212
 ..

. ..
• Preluare din Z4 a serviciului de jos executat
alternativ din Z1 şi Z5.
1
Indicaţii metodice: 4

- Se execută serii de 10 – 15
2
preluări consecutive cu 5 două
mâini de sus spre zona
ridicătorului;
- Serviciul se execută alternativ din cele două zone, de doi jucători care
au mai multe mingi la dispoziţie pentru asigurarea continuităţii, iar
jucătorul de la fileu mai are o minge pe care o transmite de fiecare dată
celui care a servit;
- Adaptarea celui din preluare la coordonate diferite ale serviciului
(executat din direcţii diferite) apropie exersarea de condiţiile de joc.

• Preluare din Z6 a serviciului de jos executat alternativ din Z1..şi Z5.

• Preluare din Z1 a serviciului de jos executat alternativ din Z1 şi Z5.

• Preluare din serviciu executat alternativ din. ..Z1 şi

Z5, efectuat în doi jucători care îşi împart terenul în două.
Indicaţii metodice: 1

- Se execută de către
fiecare jucător serii de 10 2 – 15
5
acţiuni consecutive de
preluare a serviciului cudouă mâini de sus;
- Serviciul se execută alternativ şi aleator din Z1 şi Z5, astfel încât să
solicite suplimentare atenţia jucătorilor de la preluare care nu cunosc
ordinea şi direcţia serviciului.

PRELUAREA SERVICIULUI DE SUS

213
 În momentul în care aducem în învăţare serviciul de sus, am parcurs o
bună perioadă procesului de învăţare a jocului de volei. Stabilizarea lovirii de
jos permite preluarea acestuia şi permite menţinerea mingii în joc în condiţii
optime, fiind asigurată continuitatea jocului. Pe de altă parte, permisivitatea
regulamentului de joc în ceea ce priveşte prima lovitură recomandă utilizarea
lovirii de sus datorită suprafeţei mai mari de jucare a mingii. În concluzie, se
va pune accent pe formarea deprinderii de a adapta modul de intervenţie în
funcţie de coordonatele serviciului, cu accent pe folosirea lovirii de sus care
conferă mai multă siguranţă şi permite intrarea rapidă în atac a jucătorului
care a efectuat preluarea serviciului.
Învăţarea preluării serviciului de sus se raportează la modelele de joc,
în cazul de faţă, modelul
4
intermediar cu Z3 ridicător.
5
Toate mijloacele se vor constitui 6 3 în
1
raport cu zonele de acţionare din 2

dispozitivul de preluare a
serviciului.

O1. - exersarea preluării din serviciu în condiţii uşoare sau foarte uşoare

• Preluare din Z4 a serviciului de sus.

Indicaţii metodice: 4
- Se execută serii de 8 – 10
3 .
preluări consecutive, cu
două mâini de jos;
- Se organizează în trei
jucători, unul la preluarea serviciului în Z4, altul la serviciu în terenul
advers şi al treilea în Z3, zona ridicătorului;

214
 - Preluarea va fi orientată spre jucătorul din Z3 cât mai precis şi cu o
traiectorie înaltă. Acesta prinde mingea rezultată din preluare şi o
retransmite pe sub fileu la serviciu.

Folosind acest exerciţiu ca reper putem organiza o structură cu variante prin

care se gradează progresiv dificultatea exersării.

1. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat de la 7 -

8 m din mijlocul terenului advers.
2. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat din Z6.
3. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat din Z5.

4. Preluare din Z4 a serviciului de sus efectuat din Z1.

• După modelul prezentat, se pot constitui

mijloace pentru fiecare zonă a dispozitivului de
preluare a serviciului (Z5, Z6, Z2 şi Z1), cu un
exerciţiu de bază şi cu variante organizate
conform aceluiaşi principiu.

O2. - exersarea preluării serviciului de sus cu accent pe consolidarea

transmiterii mingii spre zona ridicătorului în condiţii variate
.
• Preluarea din Z5 a serviciului executat pe culoar, în trei cu două mingi
tip bandă rulantă, de la cca. 7 m.
Indicaţii metodice: .
.
- Serviciul se realizează la
început de la distanţă mai mică
.
deoarece se urmăreşte
constanţa serviciului
pentru realizarea unui număr mare de preluării;
- Un jucător se află la serviciu, al doilea la preluare în terenul advers, iar
al treilea la fileu, în Z3;

215
 - O minge se află la serviciu, iar a doua la cel de la fileu. După execuţia
serviciului, cel de la fileu transmite a doua minge celui care a servit;
- Se execută serii de câte 20 de preluări consecutive, cu două mâini de
jos, numărându-se doar preluările reuşite.

• Acelaşi exerciţiu cu preluarea serviciului din Z1.

Pentru consolidarea preluării serviciului de sus considerăm inoportună

sistematizarea mijloacelor în funcţie de fiecare zonă a dispozitivului de
preluare. Este importantă direcţia de unde vine mingea spre ridicător astfel
încât, acţionarea la preluare în jumătatea stângă a terenului influenţează
deprinderile specifice preluării serviciului în Z4 şi Z5, iar acţionarea în
jumătatea dreaptă va influenţa
4
deprinderile specifice preluării în 5

Z2 şi Z1. De asemenea, 3 3 6

acoperirea unei zone mai mari, 1

2
formează deprinderea de a se
deplasa spre minge pentru a o intercepta şi influenţează pozitiv capacitatea de
decizie rapidă de a acţiona. O situaţie particulară o reprezintă acţionarea în
Z6, zonă care se află pe direcţia ridicătorului şi care implică acţionarea pe
coordonate speciale, fiind necesară transmiterea mingii spre ridicător de la
distanţă mică dar cu o traiectorie înaltă.

• Preluare de jos din jumătatea stângă a serviciului efectuat din Z1, în trei
jucători cu două mingi, tip bandă rulantă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 20 de preluări consecutive, cu două mâini de jos;
- Se organizează în trei
.
jucători cu două mingi tip .
bandă rulantă;
3 .....

216
 - Pentru continuitate, lângă zona de serviciu se mai află 5 mingi care pot
fi folosite dacă este nevoie.

• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z5.

• Preluare de jos din jumătatea dreaptă a serviciului efectuat din Z1, în

trei jucători cu două mingi, tip bandă rulantă.
• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z5.

• Preluare de jos din Z6 a serviciului efectuat din Z1, în trei jucători cu

două mingi, tip bandă
rulantă. .
Indicaţii metodice: .....
.3
- Se execută serii de 20 de
preluări consecutive, cu
două mâini de jos, pe aceleaşi coordonate ca şi variantele anterioare.

• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z5.

• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea serviciului din Z6.

O3. - exersarea preluării din serviciu în condiţii apropiate de joc

În etapa exersării în condiţii apropiate de joc este foarte important ca

executantul să decidă rapid asupra modului în care acţionează asupra mingii,
de sus sau de jos, în funcţie de coordonatele serviciului. Este util ca la acest
nivel sarcinile să vizeze constanţa şi eficienţa preluării, în acest fel
executantul va hotărî singur în funcţie de situaţie în ce fel va juca mingea.
Astfel, va fi influenţată capacitatea de adaptare a modului de acţionare.

• Preluarea din jumătatea stângă de teren a serviciului efectuat aleator din

Z1 şi Z5.
Indicaţii metodice: .
.
3
.....
.....
. 217
 - Se execută serii de 10 - 15 preluări din serviciu efectuat aleator. Astfel
se solicită atenţia celui din preluare. Dacă asociem acest aspect cu
faptul că fiecare zonă de serviciu impune coordonate diferite de
execuţie a preluării, subliniem apropierea de joc a condiţiilor de
exersare;
- Pentru asigurarea continuităţii, jucătorul de la fileu are o minge pe care
o transmite rapid pe sub fileu jucătorului care a executat serviciul, iar
fiecare jucător de la serviciu are în apropiere 3 – 5 mingi pe care le
poate folosi dacă se impune.

• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea preluării din serviciu din jumătatea

dreaptă a terenului.

• Preluare din Z6 a serviciului efectuat aleator din Z1, Z6 şi Z5.

Indicaţii metodice:
. ..
- Se execută serii de 10 – 15
preluări consecutive; .3 . ..
- Apare şi Z6 ca zonă de
. ..
serviciu, deoarece fiind o
situaţie care poate apărea în timpul jocului, este necesar să pregătim
acţionarea şi pe această direcţie.

• Preluare în doi jucători poziţionaţi în ambele jumătăţi de teren a

serviciului efectuat aleator din Z1 şi Z5.

Dacă se lucrează cu colective mai .

.
numeroase toate mijloacele se
.... . 3 3 . ....
pot organiza în ambele
.... ....
terenuri. Pentru a evita .
.
circulaţia mingilor pe sub fileu

218
spre zonele de serviciu, cei de la fileu vor transmite mingile spre zonele de
serviciu din propriul teren.

• Preluare serviciului executat aleator din Z1, Z6 şi Z5, în dispozitiv

complet specific modelului intermediar cu Z3 ridicător.
Indicaţii metodice:
4
. ..
- Se execută serii de 20 – 25 5

de acţiuni, cu accent pe 6
.3 . ..
1
eficienţa preluării; 2 . ..
- Pentru continuitate se
utilizează mingi suplimentare în fiecare zonă de serviciu şi o minge la
jucătorul de la fileu pe care acesta o transmite la serviciu;
- După efectuarea serie de preluări, rotează întregul colectiv inclus în
exerciţiu astfel încât fiecare jucător să treacă prin toate zonele
dispozitivului de preluare cât şi în cele trei zone de serviciu. Pentru a
păstra o ordine în efectuarea rotaţiei, din Z3 se merge în Z1 la serviciu,
iar după ce s-au parcurs cele trei zone de la serviciu se reintră în
dispozitivul de preluare în Z2.

2. BLOCAJUL

Aspect dominant – poziţia controlată a palmelor (în flexie dorsală,

paralele cu fileul), apropierea antebraţelor şi acţiunea palmelor pe
minge.

În derularea jocului bilateral când atacul devine destul de puternic şi

pune probleme de preluare jocul fiind întrerupt frecvent este necesar să
introducem în învăţare acţiuni prin care să ne opunem direct atacului. În acest
context, blocajul reprezintă cea mai importantă acţiune de apărare deoarece ne
putem opune în mod direct atacului advers. Pe de altă parte, în funcţie de
blocaj se organizează toţi jucătorii în apărare, fiecare dintre aceştia primind
sarcini precise specifice sistemului de apărare utilizat de echipă.

219
 O1. - exersarea blocajului în condiţii uşoare sau foarte uşoare

Fiind vorba despre o acţiune complexă cu multe componente extrem de

importante, se exersează în cadrul unor mijloace în condiţii foarte uşoare
pentru ca aspectele esenţiale ce intră în constituţia stereotipului motric să fie
însuşite în mod corect.

• Pe perechi faţă în faţă, blocaj de pe sol la minge ţinută de partener.

Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 8 - 10 acţiuni după care se
schimbă rolurile; .
- Cel cu minge o ridică oblic-înainte având
braţele întinse, celălalt execută blocaj de pe sol, fără desprindere.
Porneşte cu mâinile din dreptul pieptului din poziţie specifică, ridică
braţele cu degetele desfăcute, poziţionează palmele pe minge şi apasă
pe ea acţionând la nivelul articulaţiei pumnului.

• Blocaj cu uşoară desprindere la minge ţinută de un partener care stă pe

o bancă.
Indicaţii metodice: .
- Se execută serii de 8 - 10 acţiuni consecutive după
care se schimbă rolurile;
.
- Mingea nu se ridică exagerat de sus accentul
nefiind pus pe săritură ci pe acţionarea corectă a palmelor pe minge;
- Se urmăreşte de asemenea, ca elanul să fie executat pornind cu mâinile
din dreptul pieptului. Nu se admite sub nici o formă un elen de braţe ca
la atac deoarece va conduce la atingerea fileului.

• Blocaj la minge ţinută de un partener care stă pe o bancă, precedat de

deplasare stânga – dreapta şi poziţionare în dreptul mingii.
Indicaţii metodice:

.
220
 - Se execută serii de 8 - 10 acţiuni consecutive după care se schimbă
rolurile;
- Jucătorul cu minge face un pas lateral stânga – dreapta prin care îl
obligă pe executantul blocajului să se poziţioneze.în dreptul mingii
pentru o nouă execuţie.
.
• Blocaj la fileu la minge ţinută de un partener care stă pe o bancă.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10
acţiuni consecutive după care
se schimbă rolurile;
- Se va pune accent pe
poziţia mâinilor în momentul iniţial şi pe acţionarea corectă a palmelor
pe minge fără ca fileul să fie atins.

• Blocaj succesiv cu deplasare spre dreapta la mingi ţinute de trei

coechipieri poziţionaţi pe câte un scaun în terenul advers, în cele trei
zone ale liniei întâi.
Indicaţii metodice:
.

- Se execută 3 – 4 serii de .
acţiuni consecutive de .
blocaj;
- Fiind distanţe mici între zonele de acţionare, deplasarea se face cu paşi
adăugaţi urmată de oprire în dreptul mingii şi declanşarea blocajului.
• Acelaşi exerciţiu cu deplasare în sens invers, spre stânga.

• Pe perechi de-o parte şi de cealaltă a fileului, blocaj la minge oferită pe

fileu de către partener.
.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10 .
acţiuni de blocaj; .

221
 - Mingea este oferită cu două mâini de jos pentru a avea o siguranţă mai
mare în transmiterea ei;
- Se încearcă proiectarea mingii spre sol în terenul advers prin acţiunea
agresivă a palmelor asupra mingii.

• Pe perechi de-o parte şi de cealaltă a fileului, blocaj simultan executat

de ambii jucători la minge
.
oferită pe fileu de către unul
dintre parteneri. .
Indicaţii metodice: .
- Se execută serii de câte 10
acţiuni, mingea fiind oferită cu două mâini de jos pentru a avea o
siguranţă mai mare în transmiterea ei;
- Se încearcă acţionarea agresivă prin împingere cu tot cu adversar a
mingii pentru transmiterea ei în terenul advers.

• Blocaj la atac din auto aruncare, direct în blocaj.

Indicaţii metodice:
.
- Se execută serii de câte 10
acţiuni consecutive; .
- Mingea este transmisă .
intenţionat în blocaj pentru a
stimula execuţia blocajului pe coordonate specifice jocului;
- Acest gen de exersare cu sarcini de atac direct în blocaj se recomandă
să fie folosite doar la începutul învăţării cu un număr mic de repetări. În
felul acesta se previne riscul formării unor deprinderi greşite care pot
conduce la instalarea obişnuinţei de a căuta mâinile blocajului în atac.

• Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3.

222
 . .

Indicaţii metodice:
4
- Se execută serii de câte 8 - 10
acţiuni consecutive; 3

- Se pune accent pe
poziţionare în dreptul
mingii pentru a facilita execuţia blocajului;
- Este foarte importantă coordonarea momentului de declanşare a
blocajului în funcţie de traiectoria ridicării. În cazul ridicărilor medii –
înalte, declanşarea blocajului se produce mai târziu decât atacul.

• Acelaşi exerciţiu cu blocaj la atac din Z2.

O2. - exersarea blocajului cu accent pe consolidarea poziţiei palmelor

în momentul iniţial, apropierii antebraţelor şi a acţiunii palmelor
asupra mingii.

Condiţia consolidării este numărul mare de repetări. Drept urmare, se vor

utiliza mijloace simple ca structură care să genereze o densitate mare.

• Pe perechi de-o parte şi de cealaltă a fileului, ambii jucători situaţi pe

bancă, blocaj la minge care apare deasupra plasei cu accent pe apropierea
antebraţelor şi pe acţionare activă la nivelul articulaţiei pumnului.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 25 – 30 de execuţii consecutive cu accent pe
acoperirea agresivă a mingii;
- Execuţiile sunt fără
.
desprindere pentru a nu
creşte solicitarea şi a limita
.
acţiunea strict la nivelul .
braţelor şi mâinilor. În

223
 acest fel nu există riscul instalării oboselii care ar putea influenţa
negativ calitatea mişcării;
- Mingea apare ridicată de sub nivelul benzii uşor lateral stânga –
dreapta (fără a necesita păşire laterală pentru poziţionarea în dreptul
mingii a executantului). Acest aspect implică necesitatea închiderii prin
pătrunderea peste fileu cu palma din direcţia deplasării mingii în
momentul contactului cu acesta;
- În acelaşi timp se urmăreşte acţiunea de retragere a palmelor după
acţionarea asupra mingii, în aşa fel încât să nu fie atins fileul şi
revenirea mâinilor în poziţie iniţială cu coatele pe lângă corp;

• Blocaj de două ori consecutiv în fiecare zonă din linia întâi la minge
care apare stânga-dreapta, urmată de deplasare succesivă spre dreapta.
Indicaţii metodice:
- Se repetă traseul de 4 ori .
consecutiv; .
- Jucătorii cu minge se află
.
poziţionaţi pe o bancă în
cele trei zone ale liniei întâi, marcând cele trei zone de atac de pe fileu;
- Se pune accent pe poziţia controlată a palmelor în deplasare şi în
momentul declanşării blocajului.

• Acelaşi exerciţiu cu deplasare în sens invers, spre stânga.

Indicaţii metodice:
- Se derulează pe aceleaşi coordonate ca exerciţiul anterior;
- Efectuarea blocajului cu deplasare în ambele sensuri se realizează
datorită faptului că în timpul jocului este solicitată deplasarea în ambele
sensuri pentru poziţionare în dreptul mingii, iar mai târziu pentru
gruparea blocajului colectiv.

O3. - exersarea blocajului în condiţii apropiate de joc

224
 . .
• Blocaj la atac pe culoar din Z4 cu ridicare din Z3.
Indicaţii metodice:
4
- Se execută serii de câte 10
acţiuni de blocaj cu accent 3 pe
acţionarea asupra mingii;
- Faptul că este cunoscută
direcţia de atac uşurează sarcina blocajului care se poziţionează în
raport cu aceasta şi se poate adapta mai uşor accentuând acţiunile
specifice de închidere prin introducerea peste fileu a palmei din
exterior;
- Deşi coordonatele sunt cunoscute. .jucătorul în atac nu urmăreşte
transmiterea mingii în blocaj ci urmăreşte depăşirea acestuia.

• Blocaj la atac pe diagonală din Z4 cu ridicare din Z3.

Indicaţii metodice: 4

- Se execută pe aceleaşi
3
coordonate ca exerciţiul
anterior.

• Blocaj la atac pe culoar din Z2 cu ridicare din Z3.

. .
Indicaţii metodice:
- Se derulează pe aceleaşi
3
coordonate ca şi
variantele anterioare.
2
• Blocaj la atac pe diagonală
din Z2 cu ridicare din Z3.

• Blocaj la atac din Z4 cu ridicare. .din Z3, din minge transmisă din
. .
Z5 a dispozitivului de preluare a serviciului.
Indicaţii metodice:
4

3
3

225
4
 - Se execută serii de câte 10 acţiuni de blocaj cu accent pe poziţionarea
în dreptul mingii cu intenţia clară de a opri mingea;
- Această structură reprezintă de fapt o acţiune de blocaj la atac după
preluarea serviciului, mingea pornind din Z5, zonă specifică
dispozitivului de preluare a serviciului;
- Jucătorul care execută atacul nu are minge. Aceasta porneşte de la
jucătorii poziţionaţi în Z5. După atac, jucătorul din Z4 recuperează
mingea şi trece la coada şirului din Z5 a terenului advers.

• Acelaşi exerciţiu dar cu efectuarea blocajului la atac din Z2.

• Blocaj la atac aleator din Z4 şi Z2 cu ridicare din Z3, din minge oferită
din Z6.
4
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10
... 3
...
acţiuni consecutive
2
cumulate de către fiecare
jucător de la blocaj;
- Zona de atac este hotărâtă de ridicător, astfel încât ambii jucători de la
blocaj trebuie să fie atenţi şi pregătiţi pentru a declanşa acţiunea;
- Se va pune accent pe coordonarea momentului de declanşare a
blocajului în funcţie de coordonatele ridicării. .
• Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3 după preluarea
...
. ...
serviciului de jos, executat aleator de la 7 m de fileu din Z1 şi Z5.
Indicaţii metodice:
2
- Se execută serii de câte 10
acţiuni de blocaj 3
consecutive în care se
urmăreşte realizarea unui
blocaj la minge.

226
 .
...
• Blocaj la atac din Z2 cu ridicare din Z3 după preluarea. ...
serviciului de jos, executat aleator de la 7 m de fileu din Z1 şi Z5.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de câte 10 3

acţiuni de blocaj
2
consecutive în care se
urmăreşte efectuarea blocajului la minge.

• Blocaj la atac din Z4 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului pe

diagonală lungă din auto aruncare. . .
Indicaţii metodice: 4
5
- Se execută serii de câte 10
3
acţiuni de blocaj în care
urmărim efectuarea
blocajului la minge;
- Atacul din auto aruncare este direcţionat pe diagonală lungă spre Z5
astfel încât să uşureze preluarea, iar direcţia acesteia să faciliteze
ridicarea spre Z4;
- Prin acest gen de exersare, apropiem exersarea şi mai mult de condiţiile
de joc prin faptul că exersăm blocajul în cealaltă structură de joc, la
atac după preluarea atacului.

• Blocaj la atac din Z2 cu ridicare din Z3 după preluarea atacului pe

diagonală lungă din auto aruncare.

• Joc bilateral cu temă „blocaj individual la corespondent”.

Indicaţii metodice:
- Stimularea jucătorilor să aplice tema în timpul jocului se realizează prin
acordarea a 2 puncte în cazul în care jocul se întrerupe ca urmare a
acţiunii blocajului.

227
 3. PRELUAREA DIN ATAC

Aspect dominant – transmiterea mingii din zonele de apărare spre

zona ridicătorului cât mai precis şi cu o traiectorie optimă care să
faciliteze acţiunea de ridicare.

Ca şi în cazul preluării serviciului şi abordarea preluării din atac

presupune organizarea exersării în terenul de joc. Acţionarea se va face
conform sistemului de apărare în raport cu zonele din care se efectuează
atacul advers, iar mingea se orientează în condiţii optime spre zona
ridicătorului, acesta fiind de fapt scopul în care se efectuează preluarea.
Având în vedere aceste aspecte putem aprecia cu certitudine că nu există
exerciţii pentru preluarea atacului organizate în afara terenului respectiv în
absenţa principalelor coordonate în funcţie de care se reglează execuţia.
Datorită faptului că în modelul intermediar de joc utilizat la acest nivel
organizarea atacului se efectuează cu ridicare din Z3 spre Z4 şi Z2, implicit
organizarea apărării se face în raport cu aceste două zone de atac.

ÎNVĂŢAREA PRELUĂRII ATACULUI DIN ZONA 4

O1. - exersarea preluării atacului din Z4 în condiţii uşoare sau

foarte uşoare

Începem învăţarea acestei acţiuni având drept prim reper Z4 ca zonă de

atac, datorită faptului că este o coordonată cu care colectivul este familiarizat
din cadrul modelului de joc cu efectiv redus în care trecerea mingii peste fileu
...
se efectuează din această zonă.

• Preluare în Z1 din atac plasat pe culoar de un jucător situat pe o bancă

.
în Z4 a terenului advers.
Indicaţii metodice:
3
.
1 4

228
 - Se execută serii de 10 acţiuni consecutive cu accent pe calitatea
preluării, după care se efectuează o rotaţie;
- Se lucrează cu două mingi pentru asigurarea continuităţii în exersare,
una la cel care atacă, iar a doua la ridicător. De asemenea, în caz de
preluare imprecisă, mai există în apropierea jucătorului din Z3 câteva
mingi care pot fi introduse în exersare în caz de nevoie;
- Atacul este plasat cu forţă redusă şi viteză mică de zbor a mingii ca să
favorizeze preluarea atacului.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac plasat pe diagonală

lungă.
• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală
scurtă.
• Preluare în Z1 din atac efectuat pe culoar din auto
. .aruncare, din
Z4 a terenului advers.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 3

acţiuni consecutive cu
1
accent pe calitatea
preluării;
- În zona de atac sunt doi jucători pentru a fi asigurată continuitatea în
exersare în cazul pierderii mingii.
• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

O2. - exersarea preluării atacului din Z4 cu accent pe consolidarea

transmiterii precise a mingii spre zona ridicătorului.

Pentru realizarea volumului mare de repetări necesar consolidării ne vom

baza pe mijloacele exersate anterior la care subiecţii s-au adaptat. Astfel,

229
coordonatele mişcării fiind cunoscute putem creşte...numărul de
repetări fără riscul instalării unor greşeli de execuţie.

• Preluare din atac pe culoar, la atac din Z4 efectuat.de un jucător situat

pe o bancă.
Indicaţii metodice:
3

.....
.....
- Se execută serii de 20 -25 de
1 4
preluări din atac cu accent pe
calitatea preluării;
- În jurul zonei de atac sunt 3 jucători şi mai multe mingi care prin care
se asigură continuitatea. Jucătorul din Z3 recepţionează mingile şi le
transmite pe sub fileu jucătorilor din terenul advers;
- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a
mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a
mingii la preluarea atacului.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.
...
• Preluare atacului efectuat aleator pe culoar şi pe diagonală lungă din
Z4, de un jucător situat pe o bancă în terenul advers.
.
Indicaţii metodice:
5
- Se execută serii de 20 de
3
preluări cumulate de
.....
.....

fiecare jucător cu accent 1 4

pe
calitatea preluării;
- Derularea exersării se realizează pe coordonatele variantelor anterioare;
- Alternarea zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod variat solicită
suplimentar atenţia jucătorilor din preluare şi stabilizează deprinderile
pe coordonate specifice jocului.

230
 ...
• Preluare atacului efectuat aleator pe diagonală lungă şi pe
diagonală scurtă din Z4, de un jucător situat pe o bancă în terenul advers.
Indicaţii metodice: .
4
- Se execută serii de 20 de
preluări pe aceleaşi 3

.....
.....
coordonate şi în aceleaşi
1 4
condiţii ca şi varianta
anterioară.
...
• Preluare atacului efectuat aleator pe diagonală lungă şi pe diagonală
scurtă din Z4, de un jucător situat pe o bancă în terenul advers.
.
Indicaţii metodice:
4
5
- Se execută serii de 20 de
3
preluări pe aceleaşi

.....
.....
coordonate şi în aceleaşi 4

condiţii ca şi varianta
anterioară.
- Apărarea simultană a celor două diagonale necesită acţionarea în baza
unor reguli prestabilite pentru a evita apariţia unor neconcordanţe în
acţionarea celor doi jucători. Spre exemplu, în cazul atacului între cei
doi jucători să se acţioneze în baza regulii mâinii drepte (execută
preluarea cel care are mingea spre dreapta) care clarifică cine
acţionează în aceste situaţii.
. . . .
• Preluare atacului pe culoar efectuat din auto aruncare din Z4.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 20 -25 de
preluări din atac 3

consecutive cu accent pe 1
calitatea preluării;

231
 - În zona de atac se află 4-5 jucători cu minge care asigură continuitatea
exersării. De asemenea, jucătorul din Z3 recepţionează preluarea şi
transmite mingea pe sub fileu celui care a atacat;
- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a
mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a
mingii la preluarea atacului.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

scurtă.

O3. - exersarea preluării din atac din Z4 în condiţii apropiate de joc

Consolidarea bazei deprinderii specifice preluării din atac continuă prin

exersare în condiţii apropiate de joc.

• Preluare atacului pe culoar şi pe diagonală lungă efectuat aleator din Z4

cu ridicare din Z3. . . .

Indicaţii metodice:
5
- Se execută serii de 10-15 3
3
acţiuni de preluare din atac
1
cumulate de
fiecare jucător, cu accentpe calitatea acesteia;
- Mingea recepţionată de jucătorul din Z3 va fi retransmisă pe sub fileu
la cel care a atacat, iar în cazul în care aceasta se pierde, atacantul
recuperează mingea şi revine la coada şirului;
- Alternarea aleatoare a zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod
variat solicită jucătorii pe coordonate specifice jocului şi consolidează
deprinderile în acord cu acestea. Variabilitatea în atac include şi
plasarea mingii pe culoar pentru preluare în cadrul dublajului

232
• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face pe culoar şi pe diagonală scurtă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face pe diagonală lungă şi diagonală

scurtă (acţionarea simultană pe aceste direcţii îmbunătăţeşte relaţiile de joc
pe cupluri în apărare).
. . .
• Preluarea atacului din Z4 cu ridicare din Z3 efectuat aleator pe cele trei
direcţii principale de atac.
4
Indicaţii metodice: 5
3
- Se execută serii de 10-15 3

acţiuni de preluare din atac 1

cumulate de fiecare
jucător, cu accent pe calitatea acesteia;
- Derularea exersării se va face pe aceleaşi coordonate ca în exerciţiile
anterioare, atacul fiind efectuat în raport cu ridicarea.

ÎNVĂŢAREA PRELUĂRII ATACULUI DIN ZONA 2

O1. - exersarea preluării atacului din Z2 în condiţii uşoare sau

foarte uşoare.

Pentru învăţarea preluării atacului din Z2 se foloseşte aceeaşi succesiune

de mijloace care sunt sistematizate la fel şi se derulează.în aceleaşi condiţii
şi după aceleaşi reguli, singura diferenţă fiind zona de atac.
...
• Preluare în Z5 din atac plasat pe culoar de un jucător situat pe o
bancă în Z2 a terenului
2
advers. 5

Indicaţii metodice: .
3
- Se execută serii de 10
acţiuni consecutive cu
accent pe calitatea preluării, după care se efectuează o rotaţie;

233
 - Se lucrează cu două mingi pentru asigurarea continuităţii în exersare,
una la cel care atacă, iar a doua la ridicător. De asemenea, în caz de
preluare imprecisă, mai există în apropierea jucătorului din Z3 câteva
mingi care pot fi introduse în exersare în caz de nevoie;
- Atacul este plasat cu forţă redusă şi viteză mică de zbor a mingii ca să
favorizeze preluarea atacului.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z5 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z4 din atac plasat pe diagonală

. .
scurtă.

• Preluare în Z5 din atac efectuat pe culoar din auto aruncare, din Z2 a

terenului advers.
5
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 3

acţiuni consecutive cu
accent pe calitatea
preluării;
- În zona de atac sunt doi jucători pentru a fi asigurată continuitatea în
exersare în cazul pierderii mingii.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z1 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z2 pe diagonală scurtă.

O2. - exersarea preluării atacului din Z2 cu accent pe consolidarea

transmiterii precise a mingii spre zona ridicătorului.

Ca şi în varianta anterioară, în etapa consolidării ne vom baza pe

mijloacele exersate deja la care s-a produs adaptarea. Astfel, coordonatele
mişcării fiind cunoscute putem creşte numărul de repetări fără riscul instalării
unor greşeli de execuţie.

234
 ...
• Preluare din atac pe culoar, la atac din Z2 efectuat de un jucător situat
pe o bancă. .
5 2
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 20 -25 de

.....
.....
3
preluări din atac
consecutive cu accent pe
calitatea preluării;
- În jurul zonei de atac sunt 3 jucători şi mai multe mingi care au rol de
ajutor asigurând continuitatea în exersare. Jucătorul din Z3
recepţionează mingile şi le transmite pe sub fileu în terenul advers;
- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a
mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a
mingii la preluarea atacului.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z1 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z2 pe...diagonală scurtă.

• Preluare atacului efectuat aleator pe culoar şi pe diagonală lungă din

Z2, de un jucător situat pe o bancă. .
2
Indicaţii metodice: 5

- Se execută serii de 20 de
.....
.....

3
preluări cumulate de
1
fiecare jucător;
- Alternarea zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod variat solicită
suplimentar atenţia jucătorilor din preluare şi stabilizează deprinderile
pe coordonate specifice jocului.

• Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a culoarului şi a diagonalei

scurte.

• Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a celor două diagonale;

235
 . . . .

• Preluare atacului pe culoar efectuat din auto aruncare din Z2.

Indicaţii metodice:
5
- Se execută serii de 20 -25 de
preluări din atac 3

consecutive cu accent pe
calitatea preluării;
- În zona de atac se află 4-5 jucători cu minge care asigură continuitatea
exersării. De asemenea, jucătorul din Z3 recepţionează preluarea şi
transmite mingea pe sub fileu celui care a atacat;
- Atacul este realizat cu caracteristici diferite de forţă şi viteză de zbor a
mingii ca să creeze condiţii optime de adaptare a modului de jucare a
mingii la preluarea atacului.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z1 din atac pe diagonală lungă.

• Acelaşi exerciţiu dar preluare se face în Z2 pe. . . .

diagonală scurtă.

• Preluare atacului pe culoar şi pe diagonală lungă

efectuat aleator din auto 5

aruncare din Z2.

3
Indicaţii metodice:
1
- Se execută serii de 20 de
preluări cumulate de fiecare jucător cu accent pe calitatea acesteia;
- Alternarea aleatoare a zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod
variat solicită suplimentar atenţia jucătorilor din preluare şi creează
condiţii pentru consolidarea deprinderii pe coordonate specifice jocului.

• Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a culoarului şi a diagonalei

scurte.

• Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a celor două diagonale;

236
O3. - exersarea preluării din atac din Z2 în condiţii apropiate de joc

În această secvenţă se continuă procesul de consolidare a acţiunii pe

coordonatele specifice jocului de volei, în raport cu fiecare. . . .zonă de
preluare.

• Preluare atacului pe culoar şi pe diagonală lungă

efectuat aleator din Z2 cu
5
ridicare din Z3.
3
Indicaţii metodice: 3

- Se execută serii de 10-15 1

acţiuni de preluare din atac

cumulate de fiecare jucător, cu accent pe calitatea acesteia;
- Mingea recepţionată de jucătorul din Z3 va fi transmisă pe sub fileu
celui care a atacat. În cazul în care aceasta se pierde, atacantul
recuperează mingea şi revine la coada şirului din Z2;
- Alternarea aleatoare a zonelor de atac cu orientarea acestuia în mod
variat solicită jucătorii pe coordonate specifice jocului şi consolidează
deprinderile în acord cu această specificitate. Variabilitatea în atac
include şi plasarea mingii pe culoar pentru preluare în cadrul dublajului

• Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a culoarului şi a diagonalei

scurte.

• Acelaşi exerciţiu dar cu solicitarea simultană a celor. . . .două

diagonale;

• Preluarea atacului din Z2 cu ridicare din Z3 efectuat aleator

pe cele trei direcţii principale
5
de atac.
3
Indicaţii metodice: 3
1

237
 - Se execută serii de 10-15 acţiuni de preluare din atac cumulate de
fiecare jucător, cu accent pe calitatea acesteia;
- Derularea exersării se va face pe aceleaşi coordonate ca în exerciţiile
anterioare, atacul fiind efectuat în raport cu ridicarea.

• Preluarea atacului efectuat aleator pe cele trei direcţii principale din Z2

cu ridicare din Z3, precedat de preluarea din atac pe diagonală scurtă
efectuat din auto aruncare.
Indicaţii metodice: 5

- Se execută serii de cel

3 3
puţin 10 acţiuni de 1
preluare cumulate de 2

fiecare jucător;
...
...
- Mingea va fi pusă în joc din Z2 din terenul în care se
organizează preluarea din atac, printr-un atac din auto aruncare efectuat
pe diagonală scurtă spre cel care urmează să efectueze atacul şi
retragere rapidă a jucătorului în apărare pe diagonală scurtă;
- Derularea exersării se va face pe aceleaşi coordonate ca în exerciţiile
anterioare, direcţia atacului fiind determinată caracteristicile ridicării.

• Acelaşi exerciţiu dar atacul se efectuează în condiţii de blocaj

individual.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de cel puţin 10 acţiuni de preluare cumulate de fiecare
jucător, cu accent pe calitatea acesteia;
- În Z4 se poziţionează un jucător care efectuează blocaj pasiv de pe un
scaun.

3 3

1
2
238
...
...
 - Blocajul are rolul de a organiza mai bine jucătorii în
apărare şi apropie exersarea de condiţiile de joc;
- De asemenea, atacul va fi efectuat în raport cu ridicarea şi poziţia
mingii faţă de blocaj.

• Preluare atacului pe diagonală lungă şi pe diagonală scurtă efectuat în

condiţii de blocaj individual din Z2 şi Z4 cu ridicare din Z3.
Indicaţii metodice:
- Se execută serii de 10 -15 5

preluări cumulate pe ....

3 3 ....
coordonatele prezentate în
exerciţiul anterior; 1

BIBLIOGRAFIE

1. Croitoru D., Volei. Editura ANEFS, Bucureşti, 2000;

2. Croitoru D., Volei în kinetoterapie. Editura SemnE, Bucureşti, 2002;
3. DINA, G., Monografia psihologică a jocului de volei. Referat doctorat, 1999;
4. DINA, G., Caracteristicile percepţiilor specializate în jocul de volei şi rolul lor în
condiţionarea performanţei sportive. Teză doctorat, 2006;
5. Disabled Volleyball Education. www.usavolleyball.org/disabled/international.htm
6. Dragnea A., Teodorescu S., Teoria sportului. Bucureşti, Editura Fest, 2002;
7. Durand, M., Dezvoltarea deprinderilor motrice la copii, în Învăţarea. S.C.J., nr. 110,
Bucureşti, 1998;
8. EPURAN, M., Psihologia educaţiei fizice. Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1990;
9. FAMOSE, J.P., Dobândirea deprinderilor motrice, în Învăţarea. S.C.J., nr. 110,
Bucureşti, 1998;
10. History of volleyball for disabled. www.wovd.com
11. History of sitting volleyball. www.sittingvolleyball.org.au

239
12. MAGILL, R.A., Motor Learning Concepts and Applications. Fourth Edition. Brown
and Benchmark,. Dubuque Iowa, 1993;
13. Réglés de jeu de volley-ball. Comités International des Sports des Sourds (CISS)
www.ciss.org
14. Standing Volleyball USA. www.usavolleyball.org/disabled
15. STROIE, ŞT., ŞERBAN, M.H., CROITORU, D., DINA, G., Volei. Îndrumar
metodic. Bucureşti, A.N.E.F.S., 1994;
16. ŞERBĂNOIU S., Metodica educaţiei fizice. Bucureşti, Cartea Universitară, 2004;
17. THOMAS, R., ECLACHE, J.P., KELLER, J., Aptitudinile motrice, structură şi
evaluare. S.C.J. Bucureşti, 1995;
18. Volei - Orientare metodica unitară. Bucureşti, FRV, Colegiul Central al Antrenorilor,
1991;
19. Volleyball. www.paralympic.org/sports
20. Volleyball Eligibility www.specialolympics.org

240