Sunteți pe pagina 1din 34

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV IAȘI

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA COMPETENȚELOR


PROFESIONALE ÎN ATLETISM

Intrumător, Candidat,

Prof. Ghelase Marius Elev Nechita Ana-Cristina

1
Metode și procedee pentru
dezvoltarea vitezei în atletism

2
Cuprins

INTRODUCERE.....................................................................................................4

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI..........................................................................5

CAPACITATEA MOTRICĂ A VITEZEI..............................................................6

FACTORI CONDIȚIONALI AI CALITĂȚII MOTRICE VITEZA .....................8

FORMELE DE MANIFESTARE A VITEZEI ......................................................11

METODELE DE DEZVOLTARE A VITEZEI ....................................................15

IMPLICAȚII CU CARACTER METODIC PRIVIND DEZVOLTAREA VITEZEI LA


COPII ......................................................................................................................19

MIJLOACE UTILIZATE ÎN ANTRENAMENTUL DE VITEZĂ .......................21

BARIERA DE VITEZĂ..........................................................................................27

TESTE DE EVALUARE A VITEZEI....................................................................31

CONCLUZII...........................................................................................................33

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................34

3
Introducere

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului care oferă individului posibilitatea
executării diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cât și de cea sportivă.

În procesul de învățământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de


specialitate îl ocupă găsirea și utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode și
mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calități.

În activitatea de dezvoltare a acestora, (care este permanentă), profesorul de educație


fizică trebuie să stabilească anumite priorități în educarea calităților.

Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se faca cu pondere diferită, în funcție de


conținutul lecțiilor, materialele sportive existente, condițiile de anotimp, fondul motric al
elevilor intr-o anumită etapă.

Perfecționarea calităților motrice reprezintă unul din principalele obiective ale


procesului de pregătire a tineretului școlar, realizată concomitent cu formarea priceperilor
și deprinderilor motrice.

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului, concretizate în capacitatea de


efectuare a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de viteză, forță, rezistență și
îndemânare. (V,I,R,F)

Calitățile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare inițială depinde de


fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară, ca dealtfel și formarea deprinderilor
motrice, se realizează odată cu evoluția procesului de creștere și dezvoltare, ele fiind
influențate de specificul activităților desfășurate, condițiile de viată, ereditatea, mediul
geografic și climateric și activitățile desfășurate in mediul școlar.

Dezvoltarea vitezei si îndemânării se va plasa dupa veriga a III-a a lecției (influențarea


selectivă a aparatului locomotor), iar forța și rezistența se vor situa inaintea verigii de
revenire a organismului după efort.

4
Motivația alegerii temei

Dezvoltarea calităților motrice de bază și combinate are o importanță


deosebită în atletism, construind baza de la care se pleacă în pregătirea oricărui sportiv
la o anumită probă.

Consider că studiul asupra particularităților dezvoltării vitezei este esențial in pregatirea


atleților deoarece la baza practicării unei probe atletice trebuie să se afle mai întâi de toate
o bază teoretică bine fundamentată.

De aceea am dorit ca lucrarea mea pentru certificarea competențelor profesionale să


ilustreze aspecte teoretice cu privire la tema Metode și procedee pentru dezvoltarea vitezei
in atletism , pentru a-mi aprofunda cunoștințele teoretice .

5
. Capacitatea motrică a vitezei

Definirea vitezei

Calitățile motrice reprezintă însușiri ale organismului caracterizate prin capacitatea


de efectuare a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de: forță, viteză, rezistență,
îndemânare.

Calitățile motrice sunt prezente în efectuarea oricărui act de mișcare a omului și se


manifetă spontan în mod diferit în funcție de exercițiul efectuat. Calitățile motrice sunt în
strânsă legătură cu calitățile morale și de voință.

Viteza este definită în literatura de specialitate, ca și celelalte aptitudini, în mod


diferit, în conformitate cu concepția și specialitatea celui care se ocupă de acest lucru:

 Este ”capacitatea omului de a efectua mișcările într-un timp cât mai scurt” (T.
Ardelean);
 Este ”capacitatea omului de a executa acte și activități motrice într-un timp
minim în raport cu condițiile în care se desfășoară mișcările respective” (D.
Alexandrescu);
 Este ”capacitatea de a executa o mișcare dată sau o suită de mișcări intr-un timp
cât mai scurt” (Nicu Alexe);
 Este ”iuțeala sau rapiditatea efectuării mișcării sau a actului motric în unitate de
timp” (Adrian Dragnea);
 Frey definește viteza pornind de la mobilitatea proceselor neuro-musculare și
consideră rapiditatea ca fiind ”capacitatea de a dezvolta o forță sau de a realiza
niște acțiuni motrice în cel mai scurt timp”;
 Gundlach susține că viteza se întâlnește numai în mișcările ciclice și o definește
ca fiind ”capacitatea de a efectua o puternică accelerare la începutul mișcării
progresive și de a menține ulterior cât mai mult posibil pentru atingerea unei
viteze maxime crescute”;
 Harre, 1976, consideră că ”viteza ciclică este capacitatea de deplasare cu cea mai
mare rapiditate posibilă”;

6
 Bazându-se pe cele subliniate mai sus Hollman definește viteza ca fiind ”o
încărcare dinamică de o intensitate maximă cu caracter aproape exclusiv
anaerob”;
 Viteza individului este o calitate înnăscută, pe care Lorentz o consideră ca fiind
”un efect al spasmelor energetice și musculare. Acest factor este ereditar și se
bazează pe valoarea încărcării celulelor ganglionare. De aceste spasme scurte și
rapide depinde viteza alergătorului.”

Dintre toate aptitudinele motrice, viteza este considerată ca depinzând cel mai mult
de factorii ereditari. Acest lucru nu trebuie să ne conducă la ideea că viteza nu poate fi
dezvoltată.

Dezvoltarea vitezei presupune acționarea asupra factorilor perfectibili, asupra


factorilor mai puțini perfectibili și asupra dezvoltării celorlalte aptitudini motrice care
favorizează dezvoltarea vitezei maxime și în special asupra forței.

Tempoul mișcărilor reprezintă frecvența acestora în unitatea de timp.

Ritmul reprezintă reluarea mișcărilor într-o succesiune identică, fiind o


componentă temporală strâns legată de viteză, coordonare și precizie. Pentru alergările de
garduri ritmul reprezintă una dintre calitățile necesare alergătorului.

7
Factori condiționali ai vitezei

Viteza, aptitudine motrică ereditară, este influențată de o serie de factori


morfologici, funcționali, biochimici, metabolici și psihologici. În ceea ce privește factorii
biologici unii sunt de natură nervoasă iar alții de natură musculară.

Dintre factorii greu perfectibili, viteza depinde de:

 Starea de funcționabilitate a analizatorilor (vizual, auditiv, cutanat, kinestezic),


în sensul nivelului acuității, fineței și preciziei acestora;
 Mobilitatea desfășurării proceselor nervoase, viteza alternării proceselor de
excitație cu cele de inhibiție, dar și de intensitatea de manifestare a acestora;
 Capacitatea de analiză și sinteză de la nivelul scoarței cerebrale;
 Timpul de latență sau de reacție, care la rândul său depinde de calitatea nervului,
a mușchiului și a sinapsei;
 Viteza de conducere a influxului nervos aferent și eferent de-a lungul rețelei
nervoase;
 Viteza de contracție a mușchilor determinată de apariția excitației nervoase;
 Tipul inervației de la nivelul plăcii motorii (este favorizată, pentru viteză,
inervația prin motoneuroni alfa mari, ce transmit impulsuri nervoase rapide și
discontinue);
 Talia și în special lungimea segmentelor ce participă la activitate.

Factorii amintiți cunosc o foarte mică îmbunătățire pe parcursul pregătirii, fie el


realizat prin orele de educație fizică sau prin antrenament sportiv, întrucât sunt factori de
natură ereditară.

În afara factorilor de natură ereditară, puțin perfectibili, viteza mai este influențată
și de factori morfologici, funcționali și biochimici perfectibili în procesul de pregătire.

Din acești factori amintim:

 Tipologia fibrei musculare;


 Cantitatea de compuși macroenergetici;
 Mobilitatea articulară și elasticitatea musculară;
 Nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (mai ales forța).

8
Forțele de manifestare a vitezei depind, la rândul lor, de o serie de factori perfectibili sau
mai puțin perfectibili (în funcție de natura lor ereditară):

Viteza de reacție, reprezentată prin timpul scurs de la apariția excitantului până la


momentul începerii mișcării depinde de:

 Viteza de transmitere a influxurilor nervoase;


 Viteza de reacție a mușchilor;
 Capacitatea de analiză centrală a parametrilor spațio-temporali ai corpului sau
obiectele aflate în mișcare.

Viteza de execuție, reprezentată de viteza cu care se execută o mișcare, foarte


importantă în mișcările aciclice, este determinată de:

 Coordonarea neuro-musculară;
 Forța maximă a mușchilor angrenați în mișcare;
 Nivelul de însușire a deprinderilor tehnice.

Viteza de repetiție este dată de frecvența mișcărilor și poate fi definită ca fiind


”frecvența cea mai înaltă cu care se pot repeta mișcările într-un interval scurt de timp”.
Viteza de repetiție depinde in cea mai mare măsură de:

 Mobilitatea proceselor nervoase (excitație, inhibiție);


 Rapiditatea transmiterii impulsurilor nervoase;
 Nivelul de însușire tehnică;
 Nivelul de dezvoltare a celorlalte aptitudini motrice;
 Integritatea organelor de recepție și execuție.

În afara formelor prezentate anterior mai întâlnim ca forme de manifestare a vitezei și:

Viteza de accelerare – Tiberiu Ardelean considera că viteza de accelerare depinde de:

 Concentrarea proceselor nervoase;


 Capacitatea de concentrare a atenției și de mobilizare voluntară la efort;
 Nivelul forței dinamice în raport cu rezistența ce trebuie învinsă;
 Pragul absolut și diferențial al sensibilității kinestezice exprimată prin finețea
angajării forței de impulsie, creșterii frecvenței și a amplitudinii mișcărilor;

9
 Perceperea și aprecierea corectă a vitezei de deplasare.

În probele de alergări scurte, capacitatea de accelerare este influențată de:

- Dezvoltarea forței membrelor inferioare;


- Lungimea pașilor;
- Mobilitatea articulară;
- Elasticitatea musculară;
- Alternarea rapidă a proceselor nervoase.

Viteza reprezintă capacitatea de a executa rapid mișcările și constituie o aptitudine


motrică compusă, predominantă intr-o suită de probe și ramuri sportive. Viteza reprezintă
aptitudinea fundamentală a atleților alergători de sprint și se manifestă diferit pe parcursul
unei curse. Alergătorul trebuie să simtă emoții, să cheltuiască energia, să aibă senzații intr-
o cursă indiferent de distanța parcursă.

10
Formele de manifestare a vitezei

Din punct de vedere teoretic, viteza reprezintă o aptitudine motrică ce intră în


compoziția mișcării în combinație cu celelalte aptitudini motrice.

Teoreticienii, specialiștii domeniului găsesc, pentru viteză, mai multe modalități de


manifestare determinate în mare măsură de mobilitatea cu care acestea intră în compoziția
mișcărilor și de factori ce o influențează.

Verhoșanski deosebește în ceea ce privește rapiditatea:

- Rapiditatea de reacție;
- Rapiditatea de repetiție;
- Rapiditatea de acțiune;
- Rapiditatea de deplasare;
- Rapiditatea de rezistență.

Weineck, 1993, distinge în cadrul vitezei două forme:

1. Viteza ciclică pentru o succesiune de acțiuni motrice cum este în alergare;


2. Viteza aciclica pentru o acțiune singulară cum este în aruncări.

În funcție de combinația cu celelalte aptitudini, viteza poate să se manifeste sub


formă de:

- Viteza în regim de forță (detența);


- Viteza în regim de îndemânare;
- Viteza în regim de rezistență.

În execuția actelor motrice, viteza, foarte rar se menține uniformă. Ea poate să


crească și atunci vorbim de o accelerație, sau poate sa scadă și atunci vorbim de o
decelerație. Astfel, viteza poate fi:

1. Viteză uniformă;
2. Viteză neuniformă.

11
Este foarte important ca sportivul să știe când să accelereze și când sa decelereze în
execuția mișcărilor. Această capacitate, care este relativ ușor de educat, se numește ”simț
al vitezei” și se corelează cu simțul ritmului și cu cel a tempoului.

Forma combinată a vitezei se manifestă fie în combinație cu forța și atunci avem


viteză în regim de forță, fie în combinație cu rezistența și atunci avem viteză în regim de
rezistență, fie în combinație cu îndemânarea și atunci avem viteză în regim de îndemânare.

Tiberiu Ardelean împarte formele de manifestare a vitezei în atletism în două mari


grupe și anume: formele elementare, grupă ce cuprinde viteza de reacție, de execuție și de
repetiție și formele combinate, grupă ce cuprinde viteza de accelerare și de deplasare.

Formele elementare:

Viteza de reacție este reprezentată de timpul latent al execuției motrice sau


răspunsul rapid la un excitant. Această viteză de reacție reprezintă timpul scurs de la
apariția excitantului până în momentul începerii mișcării.

Viteza de reacție este formată din cinci componente:

1. Timpul de apariție a excitației la nivelul receptorului și codificarea semnalului


pentru a putea fi transmis centrilor nervoși superiori;
2. Timpul de analiză a codurilor de către centrii nervoși superiori și recodificarea
comenzilor de execuție în vederea transmiterii pe căile nervoase aferente;
3. Timpul de transmitere a codificărilor prin receptorul senzitiv aferent către zonele
nervoase superioare;
4. Timpul de transmitere a noilor comenzi prin căile aferente la nivelul plăcii
motorii;
5. Timpul de excitare a plăcii motorii și realizarea contracției (efectuarea unui lucru
mecanic) drept răspuns.

Viteza de execuție este reprezentată de timpul în care se execută o singură mișcare


(mișcare aciclică) sau execuția rapidă a unei mișcări complicate și bine precizate. Această
formă de manifestare a vitezei este determinată de nivelul de însușire a deprinderilor
tehnice, precum și de nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice. Viteza de execuție
a unei acțiuni în cadrul mișcărilor ciclice dă frecvența acțiunilor și stă la baza manifestării
vitezei de repetiție sau de deplasare.

12
Viteza de repetiție este reprezentată de timpul scurs pentru realizarea unei
succesiuni de mișcări ciclice sau capacitatea de a executa un număr de mișcări identice
într-un anumi timp. Viteza de repetiție este dată de fecvența mișcărilor și poate fi definită
ca fiind ”frecvența cea mai înaltă cu care se poate repeta mișcările într-un interval scurt de
timp” și depinde de viteza de execuție.

Formele combinate:

Viteza de accelerare este reprezentată de capacitatea voluntară a sistemului neuro-


muscular de a mări viteza de deplasare a organismului sau a segmentelor acestuia până la
viteza maximă. Viteza de accelerare a mișcărilor presupune creșterea vitezei de execuțție a
mișcărilor din momentul începerii până în momentul obținerii vitezei maxime. În faza
accelerării mișcărilor este necesară o expresie mai mare a rezistenței explozive și astfel o
implicare mai mare a sistemului nervos central, necesară creșterii solicitării instantanee a
fibrelor nervoase. Viteza de accelerare reprezintă ”capacitatea individului de a atinge o
viteză maximă într-un timp cât mai scurt”. Se întâlnește și sub denumirea de viteză de
demaraj.

Viteza de deplasare este o formă complexă de manifestare a vitezei reprezentată


de capacitatea sistemului neuro-muscular de a se deplasa pe un traseu prestabilit cu o
viteză maximă. Valoarea vitezei de deplasare depinde de lungimea traseului. Viteza de
deplasare este strâns legată de noțiunea de viteză maximă pe care o putem defini ca fiind
”capacitatea de a dezvolta cea mai mare viteză posibilă”. Viteza de deplasare este formată
din faze de accelerare și faze de menținere a vitezei. Rezultatele sportive, în atletism,
depind în mare măsură de capacitatea de accelerare și de capacitatea de menținere un timp
cât mai lung a vitezei maxime posibile obținute. Viteza de deplasare care presupune
parcurgerea unei distanțe într-un timp cât mai scurt este dată de frecvența și lungimea
pașilor și este deosebit de importantă în probele atletice.

Pentru alergările de garduri, alergările de viteză, sărituri și aruncări, fiecare dintre


aceste forme de manifestare a vitezei își aduc o contribuție importantă în realizarea
performanței sportive.

13
Conform studiului practicii sportive din atletism, viteza se poate manifesta sub formă de:

 Viteză – forță formată din:


- Viteză de reacție sau viteză de start;
- Viteză de demarare sau de accelerare;
- Viteză de execuție.
 Viteză – rezistență formată din:
- Viteză de deplasare anaerobă alactacidă;
- Viteză de deplasare anaerobă lactacida;
- Viteză de deplasare aerobă.

14
Metode de dezvoltare a vitezei

Educarea și perfecționarea vitezei se înscrie, în mod cert, între relația dintre


dezvoltarea aptitudinilor motrice și perfecționarea tehnicii de execuție, ce are o contribuție
decisivă la ridicarea tehnicii în gradul de măiestrie sportivă.

Viteza de deplasare, mai puțin perfectibilă, se manifestă corelat cu forța și


rezistența a căror îmbinare corectă determină eficiența mișcării.

Frecvența mișcărilor scade odată cu creșterea încărcăturii și a duratei efortului și


anume randamentul frecvenței scade substanțial când încărcătura și durata efortului
depășesc două treimi din posibilitățile maxime ale subiectului. Creșterea forței musculare
constituie o premisă pentru dezvoltarea vitezei, dar această relație operează și invers.

Dezvoltarea vitezei, aptitudine motrică ”mai mult înnăscută decât dobândită”


reprezintă pentru antrenarea sportivilor de mare performanță o problemă dintre cele mai
delicate. Intensitatea efortului, pentru dezvoltarea vitezei, este cuprinsă între 80 și 100%
din posibilitățile maxime cu încercări de a depăși limita superioară.

Viteza, aptitudine parțial ereditară, poate fi îmbunătățită prin:

 Perfecționarea proceselor neuro-musculare;


 Creșterea forței, în special a forței explozive;
 Desăvârșirea tehnicii de alergare.

Dezvoltarea vitezei prin îmbunătățirea proceselor neuro-musculare se realizează


într-o măsură mai mică. Față de nivelul inițial, viteza se poate dezvolta cu aproximativ
150%, ceea ce este relativ puțin față de posibilitățile celorlalte aptitudini motrice, forța cu
250%, rezistența specială cu 500% iar rezistența generală cu 20-30%. Din acest punct de
vedere trebuie să se țină cont încă de la efectuarea selecției pentru probele de sprint că
viteza este o calitate înnăscută puțin perfectibilă. Măiestria profesorului și exigența pe care
o manifestă au un rol hotărâtor în depistarea celor care au predispoziții pentru probele de
viteză și garduri.

Pentru dezvoltarea vitezei este necesar ca pe lângă predispoziția naturală să se


efectueze un antrenament sistematic care:

15
 Să perfecționeze capacitatea sistemului muscular de a răspunde prompt la
comenzile de mișcare ale sistemului nervos central;
 Să îmbunătățească forța și detența pentru a crea posibilitatea mobilizării bruște
în efort a mușchilor ce participă la realizarea mișcărilor respective;
 Să perfecționeze coordonarea între fazele de lucru ale mușchilor agoniști și
antagoniști fără de care nu poate fi concepută executarea unui exercițiu de
viteză.

Pentru realizarea aspectelor urmărite și subliniate anterior, antrenorul folosește într-


o combinație proprie următoarele metode de dezvoltare a vitezei:

 Metoda repetărilor;
 Metoda alternativă;
 Metoda handicapului;
 Metoda competițională.

Metoda repetărilor are la bază repetarea exercițiilor pentru dezvoltarea vitezei, cu


intensitate apropiată de cea maximă și peste cea maximă în condiții ușurate. În cadrul
acestei metode se folosește repetarea exercițiilor specifice, a exercițiilor tehnice și a
exercițiilor apropiate ca structură tehnicii competiționale. Durata și distanța pe care se
execută aceste exerciții depinde de nivelul de pregătire, de vârsta sportivilor și de tipul de
viteză pentru care se realizează instruirea. Se folosesc exerciții cu o durată de 5-6 secunde
când se urmărește viteza de reacție și de accelerare, exerciții de 8-12 secunde când se
urmărește dezvoltarea vitezei maxime și de 15-20 secunde când se urmărește dezvoltarea
vitezei în regim de rezistență.

Numărul repetărilor este de 4-10 ori când se urmărește dezvoltarea vitezei de


reacție, de execuție, de accelerare și maxime și de 4-6 ori când se urmărește dezvoltarea
vitezei în regim de rezistență.

Metoda alternativă are la bază alternarea intensităților. Execuțiile de mare


intensitate se alternează cu exerciții de intensitate scăzută. De exemplu se execută
alergarea pe 60 m cu intensitate 85%. Alternarea se face în cazul aceleiași execuții: 40m
alergare 4/4 + 40m alergare 3/4. Metoda alternării intensităților contribuie la dezvoltarea
vitezei maxime, la dezvoltarea capacității și simțului de accelerare, fără să suprasolicite
organismul.

16
Numărul repetărilor poate fi între 2-4, cu pauze de revenire completă, executate in
2-3 serii, cu pauze de 8-10 minute după fiecare serie. Distanțele de alergare se aleg în
funcție de gradul de pregătire și scopul urmărit. Când se urmărește dezvoltarea vitezei
maxime, a capacității de accelerare se folosesc distanțe mai scurte, de la 40 la 80m, iar
când se urmărește dezvoltarea vitezei de rezistență se folosesc distanțe de 80-100m.
Distanțele cresc odată cu vârsta și valoarea performanțelor.

Metoda handicapului este o metodă des folosită în antrenamentul sprinterilor


pentru a le stimula atenția, voința și dârzenia. Are la bază folosirea unor condiții inegale
între partenerii de antrenament cu valori diferite sau apropiate. Această metodă folosește
acordarea unui avantaj de spațiu (2-6 metri) sau de timp (1-2 secunde) sportivilor mai slabi
pregătiți. Este deosebit de valoroasă în dezvoltarea vitezei având la bază solicitarea
componentelor nervoase (motivația, voința, atenția). Mărimea avantajului depinde de
diferența de valoare a sportivilor.

Metoda competițională sau metoda întrecerilor are la bază folosirea întrecerilor


în cadrul grupelor sau între sportivi ce practică aceleași probe sportive. Distanța pe care se
organizează întrecerile se stabilește în funcție de vârstă și de valoarea concurenților.
Această metodă solicită componenta fizică și psihică și contribuie la dezvoltarea vitezei
maxime.

Procesul de educare și dezvoltare al vitezei este un proces complex ce cuprinde și


alte elemente importante cum este nivelul de stăpânire al procedeelor tehnice sau a
exercițiilor. Pentru a contribui la dezvoltarea vitezei, acțiunile motrice trebuie să
îndeplinească următoarele condiții:

 Exercițiile să fie foarte bine însușite, pentru a elibera atenția de pe detaliile de


execuție și a o concentra pe viteza de execuție;
 Execuțiile să se repete numai în viteze maxime și supramaximale;
 Durata exercițiilor să fie mai scurtă pentru a nu scade viteza de execuție;
 Pauza de revenire trebuie să permită refacerea completă care să asigure
realizarea mai multor repetări cu intensitate maximă.

În această direcție Platonov ne prezintă și o posibilitate de abordare a eforturilor de viteză


în funcție de: timpul de lucru, intensitate și pauză.

17
Ștafete și jocuri

Având în vedere influența lor la nivel afectiv, ștafetele și jocurile pot fi larg folosite
pentru dezvoltarea vitezei, în special la începători sau sportivii consacrați în perioada
pregătitoare. Unul din avantajele acestei metode este că elimină, pe cât se poate, încordarea
excesivă, ștafetele și jocurile fiind agreabile și distractive.

18
Implicații cu caracter metodic privind

dezvoltarea vitezei la copii

Studiile consacrate biologiei sportive la copiii aflați în prima fază a pubertății (care
la fete începe la 11-12 ani și durează până la 13-14 ani) și la adolescenți oferă temeiuri
pentru formularea unor implicații cu caracter metodic, cu scopul de a orienta, stimula sau
pondera nivelul solicitării în procesul de instruire a viitoarelor sprintere dupa cum
urmează:

 O problemă principală rezultă din fragilitatea aparatului de susținere, ceea ce


reclamă puțin două masuri:
- Înainte de începerea antrenamentului de performanță este necesar un examen
general ortopedic organic, pentru a exclude posibilitatea unor modificări
morbide privind aparatul locomotiv activ și pe cel pasiv
- Pentru fortificarea muscularo-articulară se vor evita mijloacele care solicită prea
dur elementele ligamentare și articulare, ca și supraîncărcările și pozițiile
defectuoase care, toate în parte, pot facilita traumatismele aparatului de
susținere.
 În general, în perioada suprasaltului de creștere, spre 12 ani, un volum de lucru prea
ridicat poate duce la instalarea surmenajului;
 O altă problemă care se impune este că procentajul mai mic de fibre lente în cazul
fetelor, le face pe acestea mai apte pentru eforturile de viteză decât băieții de
aceeași vârstă;
 Între 11-12 ani, la fete, odată cu începerea maturizării sexuale, sunt semnalate
perturbări în coordonarea mișcărilor, motiv pentru care se va evita excesul de
alergări efectuate în viteză maximă;
 Vârsta scheletică, un indicator al vârstei biologice, trebuie avută în vedere mai mult
decât cea cronologică, în volumul solicitărilor în viteză maximă;
 În cazul fetelor care au o creștere întârziată (vârsta biologică mai mică) exercițiile
de forță trebuie să fie dozate cu mai multă atenție;
 În perioada situată înaintea puseului de creștere, viteza creșterii forței musculare
este mai mare la fete decât la băieți, de aceea acestora li se reduce, în parte,
restricția dezvoltării forței în perioada respectivă;

19
 Perioada cuprinsă între 10-12 ani este considerată perioada de vârstă optimă pentru
ameliorarea vitezei de alergare, iar în ceea ce privește viteza de reacție, intervalul
optim este mai larg, între 10-14 ani;
 Un aspect cu grad de maximă generalitate, primatul culturii optimale de abilități și
tehnici multiple, de ordinul motricității sportive, reclamă cu necesitate stringentă
parcurgerea și în cazul viitoarelor sprintere, a unei etape de pregătire atletică
polivalentă.

20
Mijloace utilizate în antrenamentul de viteză

1. Exerciții pentru dezvoltarea vitezei:

Descrierea exercițiului Dozaj Indicații metodice

- alergări accelerate - 3 serii x 3 repetări, se pot alege - se execută cu start din


distante: 10, 20, 30, 40m. picioare sau start de jos

- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, - pe teren plat sau cu


5’ – 6’ între serii. înclinații la deal sau vale

- diferite tempouri – 2/4, 3/4, 4/4.

- 3 serii x 3 repetări, cu creșterea - se execută cu start din


distanței de alergare: 10-20-30-40m. picioare sau start de jos

- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, - pe teren plat sau cu


5’ – 6’ între serii. înclinații la deal sau vale

- diferite tempouri – 2/4, 3/4, 4/4.

- 3 serii x 3 repetări, cu descreșterea - se execută cu start din


distanței de alergare: 10-20-30-40m. picioare sau start de jos

- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, - pe teren plat sau cu


5’ – 6’ între serii. înclinații la deal sau vale

- diferite tempouri – 2/4, 3/4, 4/4.

- 3 serii x 3 repetări, cu creșterea și - se execută cu start din


descreșterea distanței de alergare: picioare sau start de jos
10-20-30-40m.
- pe teren plat sau cu
- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, înclinații la deal sau vale
5’ – 6’ între serii.

- diferite tempouri – 2/4, 3/4, 4/4.

21
- alergări lansate 3 serii x 3 repetări, se pot alege - se execută cu start din
distanțe de menținere a vitezei picioare sau start de jos
acumulate: 10, 20, 30, 40m după ce
în prealabil s-a accelerat pe 20-30m

- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări,


5’ – 6’ între serii.

- diferite tempouri – 2/4, 3/4, 4/4.

- alergări pe distanțe - 3 serii x 3 repetări, se pot alege - se execută cu start din


date cu obligativitatea distanțe diferite (30, 50, 80m) cu picioare sau start de jos
executării unui număr cerința efectuării unui număr maxim
- creșterea numărului de
de pași de pași
pași determină scurtarea
- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, lungimii lor și creșterea
5’ – 6’ între serii. frecvenței

- tempo 4/4.

- 3 serii x 3 repetări, se pot alege - se execută cu start din


distanțe diferite (30, 50, 80m) cu picioare sau start de jos
cerința efectuării unui număr minim
- scăderea numărului de
de pași
pași determină creșterea
- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, lungimii lor și scăderea
5’ – 6’ între serii. frecvenței

- alergări efectuate în - 3 serii x 3 repetări, se alege spre - se execută cu start din


tempo diferit exemplu distanța de 80m în care picioare
primii 20m se aleargă în tempo 2/4,
- se pune accent pe
următorii 20m – 3/4, următorii 20m –
formarea simțului
2/4 iar ultimii 20m – 4/4
accelerării
- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări,
5’ – 6’ între serii

22
- exerciții din școala - 3 – 4 serii x 5 – 6 repetări - se pune accent pe
alergării executate cu frecvența mișcării nu pe
- 20 – 30m
frecvență ridicată viteza de deplasare

- pauze de 1’30 – 2’ între repetări și


3’ – 5’ între serii

- tempo 4/4

- alergări cu îngreuiere - 3 – 4 serii x 5 – 6 repetări - se pot executa pe teren


variat (nisip, zăpadă
- 20 – 30 – 50m
mare, etc) sau cu greutăți

- pauze de 1’30 – 2’ între repetări și suplimentare (saci,

3’ – 5’ între serii centuri, veste cu nisip)

- tempo – 2/2, 3/4, 4/4

- alergări cu - 3 – 4 serii x 5 – 6 repetări - se pune accent pe


amplitudine mare mișcarea corectă din
- 20 – 30 – 50m
punct de vedere tehnic

- pauze de 1’30 – 2’ între repetări și


- la început tempo scăzut
3’ – 5’ între serii
după care se crește

- tempo – 2/2, 3/4, 4/4 treptat

- alergari cu handicap - 2 serii x 3-5 repetări - se execută în formație


câte două, cu diferite
- 30 – 50 – 80m
distanțe de handicap

- pauze de 2’30’’ – 3’ între repetări, alese în funcție de

5’ – 6’ între serii valoarea sportivilor

- distanțe de handicap 5 – 10m

- tempo 4/4

23
- alergări tip concurs - 3 – 5 repetări - se execută în condiții
asemănătoare celor de
- 30 – 60 – 80 – 100m
concurs

- pauze între repetări 5’ – 6’

- tempo 4/4

- exerciții pe distanțe - 100, 200, 400, 600m - numărul repetărilor și


mai lungi decât probele al seriilor se aleg în
- 150 – 600m alergare în tempo
de concurs (pentru funcție de distanțele
uniform 2/4, 3/4
dezvoltarea vitezei în parcurse
regim de rezistență) - 80 – 350m alergare în tempo variat
2/4, 4/4

- pauze de 5’ – 7’ între repetări

- jocuri și ștafete - numărul de repetări, distanțele, - să fie alese în așa fel


executate cu scopul de formațiile de lucru se aleg în funcție încât să permită
a dezvolta diferite de scopul urmărit, vârstă, sex și nivel executarea în tempo
forme de manifestare a de pregătire ridicat (3/4, 4/4)
vitezei

2. Exerciții pentru dezvoltarea detentei:

Descrierea exercițiului Dozaj Indicații metodice

- sărituri de pe două - serii de câte 10 – 15 sărituri - se pot executa pe loc, cu


picioare deplasare, sau peste obstacole
- pauze de 2’ – 3’

- tempo 4/4

- sărituri pe un picior - serii de câte 10 – 15 sărituri - se pot executa pe loc, cu


deplasare, sau peste obstacole
- pauze de 2’ – 3’
- pe același picior sau de pe
- tempo 4/4
unul pe celălalt

24
- sărituri cu depărtarea - serii de câte 10 – 15 sărituri - depărtare laterală sau
picioarelor înainte
- pauze de 2’ – 3’

- tempo 4/4

- sărituri pe, peste, de - serii de câte 10 – 15 sărituri - combinații de sărituri la


pe obiecte alegere executate foarte
- pauze de 2’ – 3’
repede și corect

- tempo 4/4

- sărituri în lungime de - 3 – 5 sărituri - simple sau legate


pe loc

- sărituri de pe obiecte - 3 – 5 sărituri - la aterizarea de pe obiect,


cu aterizare în ghemuit, timpul pe sol să fie foarte
- pauză 15’’ – 30’’
legate cu desprindere scurt
înaltă sau săritură în
lungime

- pași săriți executați - 5 – 7 pași săriți - să se țină cont de executarea


foarte repede corectă a săriturilor
- pauză 30’’ – 60’’

- tempo 4/4

- triplusalt, pentasalt, - 5 – 7 pași săriți - să se țină cont de executarea


decasalt de pe loc, corectă a săriturilor
- pauză 30’’ – 60’’
aterizare în groapa de
nisip - tempo 4/4

- pas săltat - sărituri pe 30 – 40m - să se execute corect pașii

- pauză 30’’ – 60’’

- tempo 4/4

25
- sărituri cu îngreuiere - serii de 5 – 7 sărituri - îngreuierea nu trebuie să fie
(toate exercițiile foarte mare deoarece trebuie
- pauză 2’ – 3’
prezentate anterior se să permită repetarea în viteză
pot executa cu - tempo 4/4 mare
îngreuieri: saci de
nisip, haltere mici,
rezistența partenerului,
etc.)

- exerciții de detentă a - serii de 5 – 7 – 9 repetări - obiectele nu trebuie să fie


brațelor; foarte grele doarece trebuie
- pauză 2’ – 3’
să permită repetarea în viteză
- împins, aruncat din
- tempo 4/4 mare
diferite poziții;

- aruncări cu materiale
grele (mingi
medicinale, pietre,
bolovani, mingi
umplute, etc.)

26
Bariera de viteză

Dezvoltarea vitezei atinge un anumit plafon, denumit bariera de viteză prin


utilizarea aceleiași metode de antrenament, cu variații puține și stimulare slabă. Sportivul
ajunge la un nivel la care totul devine monoton, în consecință, nu-și mai ameliorează mult
timp viteza. Pentru a depăși bariera de viteză, sportivul are nevoie de noi stimuli. Aceștia
trebuie să rupă monotonia antrenamentului și utilizarea metodelor standard. Noutatea în
antrenament înseamnă stimuli mai puternici și mai activi, care să determine modificări
corespunzătoare de ordin fizic și psihologic. Printre metodele noi și eficiente care vizează
depășirea barierei de viteză sunt metodele bazate pe execuția în condiții de rezistență
diminuată (reducerea rezistenței externe). Astfel, alergarea la vale sau cea cu vânt din spate
îi dă sportivului o nouă senzație legată de viteză, care duce la ameliorări ulterioare. În
aceste condiții, sistemul nervos central și coordonarea neuromusculară se vor readapta la
noile cerințe ale executării exercițiului.

Noii stimuli vor crea adaptări noi, mai rapide, determinând o înălțare a pragului de
viteză. Metoda rezistenței diminuate a fost utilizată pe scară largă de sprinteri sovietici.
Pista înclinată (2 – 3 grade) pare să mărească viteza sportivilor cu 17% pe porțiunea ”la
vale” și cu 13% în plan orizontal.

Sprinterii din mai multe țări au folosit antrenamentul cu rezistență diminuată, cum
este cel pe pista înclinată. Cu toate acestea, înclinarea nu trebuie niciodată să depășească 3
grade, deoarece crește durata fazei de contact al piciorului cu solul, iar viteza maximă nu
poate fi atinsă. Cu cât sportivul aleargă mai rapid, cu atât faza de contact este mai sucrtă.
Aceasta este și cauza pentru care mulți sprinteri caută să-și dezvolte puterea picioarelor,
pentru a scurta durata fazei de contact.

Folosindu-se metoda rezistenței diminuate sunt totuși favorizate accelerări pe care


sportivul le poate reproduce în condiții competiționale obișnuite. În plus, aceste metode
trebuie să fie limitate la sportivii avansați, ale căror deprinderi sunt puternic automatizate și
care, în consecință, pot susține accelerări suprarapide.

În concluzie, pentru a face față solicitărilor de viteză și dezvoltării timpului de


mișcare, pe lângă antrenamentul de viteză trebuie antrenate următoarele elemente:

27
Timpul de mișcare

Acesta reprezintă timpul scurs între prima mișcare evidentă a unui răspuns și
încheierea respectivei mișcări. Timpul de mișcare nu este numai un reflex muscular față de
un stimul, ci și capacitatea mușchilor de a se contracta rapid și puternic. Atât
antrenamentul de viteză, cât și cel de forță vor dezvolta considerabil capacitatea de a mișca
rapid un membru.

Capacitatea de a depăși rezistențele externe

În majoritatea sporturilor, puterea – forța de contracție a unui mușchi este un factor


determinant în execuția mișcărilor rapide. La antrenamente și în competițiile sportive,
rezistența externă la mișcările rapide ale sportivilor există sub forma gravitației, a
aparaturii, a mediului (apă, zapadă, vânt). Pentru a învinge astfel de forțe de opoziție
sportivii trebuie să-și dezvolte puterea, astfel încât, prin creșterea forței de contracție
musculară, să poată crește accelerația în execuția deprinderilor.

Tehnica

Frecvența vitezei unei mișcări și durata acesteia sunt adesea o funcție a tehnicii.
Dobândirea unei forme bune, eficiente favorizează execuția rapidă, corectă și eficientă a
unei deprinderi. De asemenea, sportivii trebuie să acorde o importanță deosebită executării
lejere și coordonate a unei deprinderi și ca rezultat al relaxării conștiente a mușchilor
antagoniști.

Puterea de concentrare și voința

Se pare că mișcările rapide sunt favorizate de un grad înalt de putere. În consecință,


rapiditatea cu care sistemul nervos central prelucrează informația sportivă ajunsă la el,
frecvența impulsurilor nervoase și concentrarea maximă a sportivului determină viteza
mișcării. Puterea de voință a sportivului și concentrarea maximă reprezintă factori
importanți pentru atingerea unei viteze mari.

Elasticitatea musculară

Elasticitatea musculară și capacitatea de a relaxa alternativ mușchii agoniști și


antagoniști reprezintă factori însemnați în atingerea unei frecvențe înalte a mișcării și a

28
unei tehnici corecte. În plus, mobilitatea articulară este un element important pentru
executarea unor mișcări cu amplitudine înaltă (de ex. pași, fulee lungi), esențial în orice
sport care necesită alergare rapidă.

În consecință, se impune introducerea zilnică a mobilității, în special pentru


mușchii gambei și ai coapsei.

Executarea starturilor din picioare, din poziția ”gata!”, cu picioarele depărtate, unul
înainte, celălalt înapoi. La semnal, sportivul va accelera cât se poate de rapid pe 10 – 30m,
repetând aceeași acțiune de 6 – 10 ori, cu o pauză de 3 – 4 minute, când relaxarea și
stretching-ul ușor vor menține elasticitatea musculară. Starturile din picioare sunt
importante pentru toate sporturile colective, în care jucătorii sunt puși permanent în situația
de a executa accelerări rapide: fotbal, baseball, hochei, baschet. Starturile din picioare pot
fi executate separat de antrenamentul tehnic sau tactic, pentru ameliorarea unui start rapid
sau a unei părți dintr-un exercițiu specific.

Antrenamentul de accelerare, vizând creșterea vitezei maximale pe distanța de 20 –


60m, cu 4 – 8 repetări și un interval de odihnă de 2 – 4 minute, reprezintă o formă de
antrenament care dezvoltă accelerația maximă atât pentru sprint, cât și pentru sporturile de
echipă. Pe de altă parte, rezistența de viteză reprezintă o formă de antrenament având drept
obiectiv menținerea vitezei maximale pe o distanță mai lungă (4 – 5 minute), deoarece
acest tip de antrenament este solicitant atât fizic, cât și mintal.

Sprinterii din atletism pot executa starturile și viteza maximală în cadrul aceluiași
antrenament. Datorită dificultății însă, rezistența de viteză este antrenată în lecții separate
de orice alt tip de antrenament.

Într-o cursă de 100m, viteza maximală nu este atinsă dintr-o dată și nici nu este
aceeași pe parcursul cursei sau alergării respective. Din momentul startului, sportivului îi
trebuie 4 – 5 secunde pentru a atinge viteza cea mai înaltă și aceasta depinde de puterea
picioarelor. De fapt, din analiza cursei de 100m se vede că sportivii ating vârful de viteză
pe la 50 – 60 metri și îl mențin până la 80 metri. Începând din acest punct, apare tendința
de reducere a vitezei. În prima parte a cursei, accelerația înaltă depinde de putere, iar pe la
70 – 80 metri, rezistența de viteză cea necesară pentru menținerea vitezei.

29
Din această scurtă analiză a vitezei de sprint, se poate observa că antrenamentul de
viteză este ceva mai complicat decât ar părea. Este necesar să fie cunoscute cele trei
segmente care alcătuiesc o cursă, de ce anume este nevoie pentru o execuție bună a tuturor
părților și, prin urmare, care elemente de viteză trebuie antrenate pentru a deveni un
alergător rapid (accelerație, viteza maximală, rezistența de viteză).

30
Teste de evaluare a vitezei

Stabilirea procesului de pregătire ca și posibilitatea de apreciere a capacității


psihomotorii de viteză se bazează pe susținerea unei suite de teste. Aceste teste pot evalua:
capacitatea psihologică, fiziologică, tehnică, tactică și motrică.

Testarea psihologică are la bază completarea unui chestionar ce va cuprinde date


sistematice personale, familiale, medicale, volitive care ar putea influența obținerea
rezultatului sportiv.

Testarea psihologică cuprinde referiri cu privire la factorii genetici și la starea de


sănătate. Dintre factorii genetici amintim: înălțimea trunchiului, lungimea membrelor
inferioare și a celor superioare, capacitatea cardio-vasculară, tipologia fibrelor musculare,
inervația de la nivelul fibrelor musculare și chiar anumite afecțiuni sau deformații
congenitale. Factorii de sănătate sunt la rândul lor influențați de mediul social, de
alimentație, de climă, de stres, și chiar de ereditate.

Testarea motrică cuprinde o serie de teste ce măsoară: capacitatea de viteză


maximă, capacitatea de accelerare, rezistența de sprint, rezistența specială și capacitatea
aerobă.

 Viteza maximă se măsoară prin testul celor 30 metri. Atletul sprintează de-a
lungul unei zone de 30 metri, zonă de accelerare și aleargă în viteză maximă în
30 metri. Antrenorul înregistrează timpul pe a doua porțiune de 30 metri (din
momentul trecerii cu primul picior al liniei de început până în momentul trecerii
cu primul picior al liniei de sfârșit al distanței de 30 metri) după care împarte
distanța parcursă de 30 metri la timpul realizat și obține astfel viteza maximă în
metri pe secundă. Valorile obținute permit aprecierea vitezei maxime a atletului.
Atleții în curs de afirmare vor înregistra valori apropiate de 8m/s pentru fete și
de 10m/s pentru băieți, iar atleții consacrați vor înregistra valori apropiate de
10m/s pentru fete și 12m/s pentru băieți. Capacitatea de viteză maximă se mai
apreciază și prin compararea timpilor pe 30 metri cu cei anteriori.
 Capacitatea de accelerație se măsoară tot printr-o probă de control de 60m cu
plecare din poziție de start de sus sau start de jos. Ca și în cazul testului de viteză
maximă se folosesc două demarcații a celor două distanțe de câte 30m.
Capacitatea de accelerare se măsoare prin compararea timpilor înregistrați pe
31
primii 30m în care se obține viteză maximă prin accelerare cu timpul pe
următorii 30m în care se încearcă să se mențină viteza maximă de deplasare.
Realizând diferența dintre timpul înregistrat în primii 30m și în timpul înregistrat
pe următorii 30m se obține accelerația diferențială. Valorile obținute permit
aprecierea capacității de accelerare.
 Rezistența la sprint se măsoară prin cronometrarea timpului pe o distanță ce
cuprinde o zonă de accelerare de 15 – 20m și o zonă de menținere a vitezei
maxime. Această a doua zonă de 60m este împărțită la rândul ei în două porțiuni
de câte 30m. Se înregistrează timpul pe primii 30m și timpul pe 60m.
Comparând cei doi timpi se observă diferențe între timpii primei zone și celei
de-a doua zone. Evaluarea rezistenței de sprint se mai poate realiza și
înregistrând timpul pe 150m al alergării cu efort maxim. Acest timp se imparte
la distanța parcursă, obținând astfel viteza medie in m/s. Diferența dintre viteza
maximă și viteza medie ne dă date precise asupra rezistenței de viteză putând să
ne orienteze în procesul de pregătire. Capacitatea de rezistență la sprint se mai
apreciază prin compararea valorii vitezei medii de moment cu cea anterioară.
 Rezistența specială se măsoară prin alergarea de 300m cu efort maxim și se
înregistrează timpul. Distanța alergată se împarte la timpul înregistrat și se află
astfel viteza medie de deplasare in m/s. Creșterea capacității de rezistență
specială se apreciază și prin creșterea vitezei de deplasare de moment cu cea
anterioară.
 Capacitatea aerobă se măsoară prin mai multe modalități. Cea mai simplă
modalitate este cea a alergării continue timp de 12 minute. Se măsoară distanța
parcursă. Această distanță poate inregistra valori de 2200 – 2600m pentru atleții
începători și de 2800 – 3000m pentru atleții avansați. Creșterea capacității
aerobe se apreciază și prin compararea distanței parcurse pe moment cu cea
anterioară.

32
Concluzii

Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai mult sau mai puțin în toate
actele motrice, mai ales în cele cu caracter sportiv.

Viteza mai mare sau mai mică a unui individ depinde în cea mai mare masură de
„zestrea ereditară” de care acesta dispune.

Această calitate motrică poate fi totuși dezvoltată, deși chiar dacă într-o măsură mai
mică, printr-o pregătire sistematică, începând chiar de la 7-8 ani. Dar o atenție majoră
dezvoltării acestei calități i se acordă în jurul vârstei de 11-14 ani, considerată a fi vârsta
optimă de realizare a celor mai importante progrese de ordin calitativ. Începand cu vârsta
de 13 ani, exercițiile de viteză vor fi combinate din ce în ce mai mult cu exercițiile de forță,
iar de la 14 ani la acestea se vor adăuga și exerciții de viteză-rezistență.

Creșterea vitezei mișcărilor se realizează în principal datorită lucrului în viteză maximă


și a exersărilor în regim de viteză-forță, elementul de progresie fiind dat de creșterea
intensității efortului, prin mărirea frecvenței mișcărilor.

Pentru asigurarea eficienței dorite este necesar ca exercițiile de viteză să se efectueze


în prima parte a lecției, imediat după ce organismul elevilor a fost bine pregătit pentru
efort. În aceste condiții este posibilă prelungirea solicitării la efort cu intensitate maximă.

Profesorul trebuie să cunoască faptul că însumarea eforturilor scurte (de viteză) de


mare intensitate, repetate prea des, pot determina apariția oboselii premature. În aceste
condiții, exercițiile se pot continua numai în concordanță cu capacitatea de rezistență a
elevilor respectivi, apărând necesitatea lucrului diferențiat pe grupe omogene și
asigurându-se intervale de odihnă corespunzătoare.

33
Bibliografie

- Alexe Nicu – Antrenamentul Sportiv Modern, ed. Editis, 1993


- A. Dragnea, S.M. Teodorescu – Teoria Sportului – București, 2002
- G.V. Vasiliev, N.G. Ozolin – Atletism, Ed. Fizică și Sport, 1954
- Ardelean T. – Viteza și forța în atletism. Contribuții teoretice și practico-metodice
privind valorificarea potențialului de viteză la copiii de 11-14 ani, teză de doctorat,
ANEFS, București, 1991
- Alexandrescu D., Tatu T., Ardelean T. – Atletism, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1983
- Internet
- Bogdan Constantin Rață – Alergarea de viteză biometrică și metodică, Ed. Pim, Iași
2008
- Bogdan Constantin Rață, Cecilia Gevat – Viteza, calitate motrică, Fundamente
teoretice, Ed. Pim

34