Sunteți pe pagina 1din 5

1.

Conceptul de selecție in natație

Particularizarea, obiectivizarea şi clasificarea indicatorilor prototipului logic al


performanţei sportive contemporane, atestate de momentul participării fiecăruia la procesul
multilateral al înfăptuirii ei necesită o anumită serie în cercetarea şi tratarea eficienţei lor.
Performanţa sportivă emană din trei surse importante: importanţa biologică şi a personalităţii
sportivului, cea raţională expusă de corpul de specialişti care dirijează planificarea modelului
de antrenament, şi timpul. Din aceste trei surse principale, timpul este uniform, iar celelalte
doua surse sunt schimbătoare. Dar cea mai însemnată premisă este potenţialul genetic, talentul
sportivului descoperit la timp mărginit într-un ansamblu de pregătire, decurs în deplină
înţelegere cu procesul de învăţământ.
Selecţia necesită o acţiune bogată de natură organizatorică şi conceptuală de apreciere pe
diverse planuri (gradul de creştere şi dezvoltare fizică şi funcţională, anamneză, diagnosticarea
situaţiei de sănătate, disponibilitatea psihică etc.) a unor societăţi ample de juniori şi copii. Prin
urmare cadrul organizatoric are nevoie de un ansamblu de indicatori şi criterii, mai bine spus
de un prototip cu care se lucrează în selecţia celor mai înzestraţi pentru un anumit model de
efort sportiv. Numărul criteriilor, compoziţia lor (motrică, biologică, sociologică şi
psihologică), modul aplicării, metodele de calculare și interpretare unitară a multitudinii de
rezultate obținute din testarea sportivilor au generat un sistem. Aceste criterii au un caracter
amplu expuse în tendița de utilizare în tot spațiu de pregătire a înotului românesc. Se utilizează
și aceeași scalare a valorilor înscrise, cu păstrarea caracteristicului fiecărei probe sportive, de
a acționa cu aceleași metode de testare și concepte, de a clasifica toți specialiștii angajați în
diferite momente ale prestării sale, acestea devenind un model național de selecție, rezultat al
chibzuirii și practicii sportive românești.
Încă de la începutul secolului al XX-lea conceptul de selecţie a fost folosit la început într-
o acţiune de profil economico-social, fundamentată ştiinţific, pentru precizarea precoce a
aptitudinilor profesionale şi orientarea talentelor către o profesie, pe temeiul unor teste şi
procedee menite să evidenţieze dexteritatea manuală, captarea şi învăţarea corectă şi rapidă a
unor planuri motrice. Tot în acest secol, printr-o extensie, a fost preluat conceptul de selecţie
de activitatea sportivă, cu scopul de a indica un proces analog de depistare a unor însuşiri
motrice pentru sportul de mare performanţă. Selecţia, nefiind o noţiune clară conturată sugera
doar începutul unei acţiuni de pregătire sportivă, care de-a lungul anilor, a identificat diferite
exprimări. Cea mai răspândită exprimare a fost specializare timpurie, care expunea
preocuparea spre orientarea copilului către o probă sportivă încă din vârsta fragedă. Expresia
iniţierea precoce a fost folosită în ani 60, care diminua direcţionarea specializării sportive spre
o acţiune anticipată al viitoarei consacrări de la o vârstă fragedă. S-a utilizat mai târziu sintagma
selecţia primară, care înfăţişa momentul intrării copilului pe baza unor criterii în unităţile
sportive.
În anul 1976 se realizează instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a
copiilor şi juniorilor, fiind urmată de cercetarea experienţei acumulate pe plan naţional şi
internaţional.
Astfel, s-a definit selecţia ca o acţiune organizată şi repetată de descoperirea timpurie a
disponibilităţii înnăscute a copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem multilateral de principii
(biologice, psiho-sociologice, medicale şi motrice) pentru practicarea şi specializarea lui
ulterioară într-un procedeu sau probă sportiva.
Centrul de Cercetări al Ministerului Tineretului şi Sportului, împreună cu Institutul de
Medicină Sportivă au creat un sistem complex de testare a subiecţilor şi, derivat din aceasta,
un sistem de criterii şi cerinţe, care se execută unitar în operaţia efectivă de selecţie a copilului
dintr-o masă eterogenă, care reprezintă siguranţa în ceea ce priveşte integrarea, stabilitatea,
receptivitatea şi capacitate de manifestare în activitatea sportivă naţională şi internaţională.
Sistemul acesta uneşte într-un tot unitar o multitudine de norme care acţionează într-o ordine
prestabilită, impusă de o metodologie verificată în practică. La actul de selecţie ia parte o echipă
interdisciplinară de specialişti, fiecare acţionând în acord cu rigorile instrumentelor de măsurat
şi evaluat.
2. Aspectele organizatorice ale selecţiei sportive
Practica a dovedit că nu este suficient să avem la dispoziţie doar o concepţie teoretică bine
stabilită referitor la cuprinsul actului de selecţie la înot, dar este necesar sa deţinem criterii,
norme şi probe, precum şi un ochi de specialist, pentru a socoti problema clarificată. Toate
aceste constituente obligatorii ale activităţii de selecţie în înot necesită să se încadreze mai
exact într-un sistem organizatoric apt să stabilească activitatea fiecăruia.
A organiza şi cârmui procesul multilateral al selecţiei la înot înseamnă a fixa obiective
exacte şi desluşite, pe unităţi, secţii şi specialişti, a învăţa corespunzător pe toţi cei cărora li se
cuvine obligaţii în domeniu selecţiei, pe diverse nivele, a examina regulat eficienţa acestei
activităţi, pentru a fixa determinări noi, corespunzător pentru perfecţionarea continuă a muncii
de selecţie.
Întreaga acţiune de selecţie a talentelor pentru sportul de mare performanţă este împărţit pe
mai multe faze, fiecare cuvenind să aibă determinate aria organizatorică în care se dispută,
precum şi metodologia de înfăptuire.
Imagini organizatorice remarcabil de complexe şi de însemnate se evidenţiază în evoluţia
activităţii la stadiul primei faze a selecţiei, fază în care are loc de fapt descoperirea şi începerea
copiilor şi juniorilor cu calităţi specifice pentru înotul de mare performanţă. Ca variante de
organizare a îndeletnicirii în cadrul acestei faze, (SNUS) a prevăzut crearea unor cercuri şi
grupe pentru elevii începători selecţionaţi, la stadiul unităţilor de învăţământ. Nu este nici o
incertitudine asupra faptului că principala pârghie de evoluare a randamentului activităţii de
descoperire şi începere a talentelor cuvine acţionată la stadiul şcolii de către cadrele didactice
de educaţie fizică, a căror calificare le acordă această întâietate.
Rezultatele organizării trebuie sa prezinte în mod sigur următoarele:
• mărirea remarcabilă a numărului de elevi care prezintă disponibilităţi fizice pentru
înotul de performanţă;
• garantarea evoluării potenţialului fizic şi motric al tinerilor descoperiţi şi introduşi
în grupele de instruire sportivă;
• evoluarea valorii grupelor de începători din cadrul complexelor sportive, prin
avansarea unor tineri care au deja un an de pregătire fizică mai complexă şi o motivaţie
dirijată spre înotul de performanţă;
Descoperirea copiilor cu însuşiri pentru înotul de performaţă prezintă o sarcină
indispensabilă şi permanentă a tuturor cadrelor didactice de educaţie fizică, copii selecţionaţi
fiind îndreptaţi către această ramură sportivă. Admiterea elevilor talentaţi în grupele de
începători necesită înfăptuită în condiţii de organizare impecabile, cu contribuţia cadrelor
didactice de educaţie fizică şi sport incluşi în această activitate, a antrenorului şi a medicilor
care pot participa hotărâtor la realizarea deciziei de selecţie.
Un aspect destul de însemnat al organizării procesului de selecţie la înot il are promovarea
tinerilor în loturile naţionale şi olimpice de seniori şi juniori. Structurarea sistemului de
selecţionare a celor mai buni sportivi în loturi este o acţiune de maximă răspundere, de ea
depindezând gradul la care se vor înfăţişa sportivii în întrecerile sportive internaţionale.
3. Cerinţe ale selecţiei la înot
Pentru practicarea înotului sportiv selecţia prinde să capete un contur clar de proces ştiinţific
de amploare. Pentru fixarea cerinţelor, normele si probe de selecţie se apelează la psihologie,
pedagogie, medicină etc. Cerinţele majore ale selecţiei din punct de vedere fiziologic urmăresc
factorii favorizanţi ai capacităţii aerobe (rezistenţa), cei funcţionali şi dimensionali (somatici).
Pe planul motricităţii cerinţele sunt: voinţă, insistenţă, curaj, rezistenţă la stres, grijă de lungă
durată pe fond de monotonie si oboseală, posibilitatea de înfrângere a situaţiilor de disconfort
fiziologic etc. O caracterizare generală medico-biologică a marilor performeri arată astfel:
 vârsta cea mai bună la băieţi este 17-21 ani, la fete 15-18 ani;
 greutatea specifică mică, sub 1 g/cmc;
 corp în „picătură” centură scapulară şi torace bine evoluate, picioare lungi, subţiri,
diametru bitrohanterian mic, talie înaltă şi greutate de 8-11 kilograme sub numărul de cm
peste 100, capacitate vitală cu 20% mai mult faţă de normal, anvergură mare cu 104-106
% faţă de talie, suprafaţă palmară cca 10,4 % din talie , labele picioarelor mari;
 însuşiri psihice bine dezvoltate ( atenţie, voinţă, perseverenţă, rezistenţă la stres,
capacitatea de înfrângere a stărilor de disconfort fiziologic);
În ultimii 20 de ani, sportul de mare performanţă a căpătat o mulţime de valenţe psiho-
pedagogice, biologice, socio-economice, tehnologice etc. , făcând ca selecţia sa fie insuficientă
natural (cu mici excepţii) şi îndreptând ştiinţa sportului spre utilizarea unei selecţii controlate
şi dirijate. Metodele, mecanismele şi criteriile acesteia au cereri absolute în aria geneticii şi
antropologiei, medicinii sportive, psihologiei şi biomecanicii, fiziologiei, informaticii şi
ciberneticii, pedagogiei şi metodicii antrenamentului, economiei sociale.
Medicinii sportive i-a revenit obligaţia de a sintetiza şi valoriza mulţimea de rezultate
provenite din ştiinţele tehnice, biomedicale sau informaţionale oferind-ui antrenorului sau
profesorului un sistem organizat care acţionează cu indicatorii obiectivi, utilizând în acelaşi
timp şi criterii de pronostică biologică (funcţională sau structurală) în observarea stabilirii unei
selecţii controlate şi dirijate, obiectivizate pentru sportul de înaltă performanţă. Această
alcătuire biologică nu posedă valoare absolută decât numai prin legătura cu partea medico-
pedagocică, formând astfel un tot unitar în cadrul unui ansamblu complex. Partea biologică în
selecţie posedă mari rezerve compensatorii, criteriile biologice fiind frecvente prioritare.
Îndrumătorul acestor criterii şi norme de selecţie prezintă rezumatul prelucrării statistice a
rezultatelor obiective, în nucleul lor aflându-se ,,modelul biologic” al performerului de azi.
Însă ,,modelul biologic” al performerului diferă simţitor de la deceniu la altul. De aceea, în
tratarea precisă a selecţiei controlate şi dirijate impune dat dovadă de multă elasticitate, spirit
novator şi capacitate de clarvăzător, cu atât mai mult, cu cât însăşi rezultatele ştiinţei cresc intr-
un tempo mare.
Selecția pentru practicarea înotului incepe să capete un contur pregnant de proces științific
de amploare. Pentru stabilirea cerințelor, criteriilor, normelor și probelor de selecție se
apelează la pedagogie, medicină, psihologie etc.
În primul rând, se cere făcută stabilirea că atât din punct de vedere didactic cât şi operaţional,
sportiv şi biologic, se recomandă tratarea selecţiei la trei niveluri:
 PRIMAR (iniţial): unde se abordează o selecţie la vârsta de 4-5 ani şi până la 8-10 ani
în funcţie de disciplina sau proba sportivă.
 SECUNDAR (pubertatea) între 10-14ani, de asemenea, cu variaţii în funcţie de sport
sau probă, dar la un interval de timp de 3-5 ani faţă de prima etapă.
 SELECŢIA FINALĂ (de performanţă naţională sau internaţională), care
demonstrează de fapt trecere spre sportul de performanţă, fiind stăpânită în principal de
criteriul valorii performanţei sportive.
In inot exista 3 categori : junior 2, junior 1 si seniori, astfel competitiile vor fi

inotdeauna deosebite de acest criteriu si niciodata nu vor avea loc competitii in care vor

participa inotatori din mai multe categorii.

Odata cu trecerea anilor, antrenamentele devin adevarate teste pentru sportivi. Astfel

varsta, antrenamentele si timpul obtinut din cadrul competitiilor vor determina trecerea unui

inotator din cadrul unei categorii mici ( junior I ) spre o categorie mai mare ( seniori ).