1.1.

Cresterea si dezvoltarea organismului uman se desfasoara intr-un ritm

neuniform. Exista perioade de accelerare, altele de incetinire sau de mentinere a
uni ritm lent.

Relatia intre crestere si dezvoltare

Cresterea este un proces ce se deruleaza obiectiv, dupa legitati specifice, numita de
specialisti, varsta de crestere, ea fiind pana in jur de 18-20 ani dupa alti specialisti pana la 25 ani.
Societatea, prin activitatile specifice (cum ar fi: educatia fizica si sportul ) poate sa
intervina in sensul de a ‘’ accelera ‘’ si de a ‘’ armoniza ‘’( in peroada in care este posibil )
cresterea organismului.
Dupa A. Demete, din punct de vedere functional varsta scolara se imparte in trei perioade
inegale ca durata:
 antepubertatea
 pubertatea
 postpubertatea
Acelasi autor afirma ca numai astfel se marcheaza adevarata varsta fiziologica, care
determina capacitatea de efort si randament.
Cunoasterea profunda a legilor dezvoltarii generatiei, in crestere, modelarea si dirijarea
acesteia implica masurarea somatica in paralel cu cea motrica.
Nivelul indicilor somatici si a calitatilor motrice exprima realitatea procesului de educatie
fizica si sportive scolara, precum si modificarile de ordin metodologic, daca situatia o impune.

Particularitati morfologice
Incetinirea treptata a ritmului de crestere si a dezvoltarii somatice continua cresterea in
lungime a oaselor – intr-un ritm lent, dar se realizeaza pe seama trunchiului (la fete aproape
stagneaza).
Diametrele si perimetrele cresc intr-un mod insemnat – ca o compensare a opririi cresterii
in lungime.
 Se inregistreza o hipertrofie a muschilor, atingand 375 din greutatea corpului. La fete se
depune tesutul gras subcutanat. Greutatea corpului creste cu un ritm de 1-2 kg pe an, cu un ritm
din ce in ce mai lent la sfarsitul perioadei de aproximativ 20 de ani.
Proportionalitatea dintre segmentele corpului duce spre: ‘’ armonie’’ creste volumul si
greutatea miocardiei, reteaua vasculara a muschilor scheletici si a celorlalte organe periferice se
mareste. Volumul si greutatea plamanilor cresc intr-un ritm marit la inceputul perioadei. Se
fortifica muschii inspiratori.
Analizatorii se inspira la un ritm de maturitate apropiat cu cel al adultului pe plan
morfologic.

Particularitati functionale
Apare un echilibru si pe plan functional. Se dezvolta si perfectioneaza centrii motorii
corticali. Analizatorii prezinta un nivel inferior pe plan functional, fata de adulti.
Se dezvolta capacitatea functionala a marilor aparate si sisteme vegetative direct
interesate in efort. Creste capacitatea de efort a organismului. Dezvoltarea functionala a
aparatului cardiovascular se incheie, in linii mari in finalul acestei perioade. Are loc
imbunatatirea oxigenarii tesuturilor, datorita echilibrului intre dimesiunile inimii si a vaselor. Are
loc o imbunatatire a indicilor ventilatiei pulmonare, frecventa respiratorie scade apropiinduse de
cea a adultilor.
Creste amplitudinea miscarii respiratorii reflectate in marirea treptata a volumului
respirator curest.
Capacitatea vitala creste paralel cu : inaltimea, sporirea greuratii corporale, fortificarea
muschilor inspiratori.
In aceasta perioada sun conditiile cele mai favorabile cresterii capacitatii de efort aerob.
Se dezvolta functiile coordonatoare ale sistemului endocrin, avand loc o maturizare a glandelor
cu secretie interna si dezvoltarea completa a caracterelor sexuale.

Particularitati psihice
 Dezvoltarea psihica este cea mai complexa ‘’varsta scolara mare‘’. Se inregistreaza o
evolutie intensa a proceselor de ordin cognitiv, afectiv si volitiv.
Atentia atinge un nivel superior de mobilizare si de mentinere a acesteia, o perioada de
timp cat mai mare. Se dezvolta gandirea si operativitatea ei, ea devine logica si abstracta. Se
dezvolta capacitatea de analiza /sinteza, diferentiere.
Adolescentului ii place sa fie apreciat, remarcat.
Constiinta de sine ca forma se incheie. Comparatiile cu altii, aprecierile, analizele duc la
formarea imaginii despre sine pe care insusi adolescentul urmareste sa o transforme, dupa un
model ales.
Pe planul motivatie apar noi interese si inclinatii care se mentin si tind sa se finalizeze.
Interesul pentru sport trebuie cultivat. Se cauta si dobandirea unei relatii indepedente a
maturizarii sociale.
Pe plan afectiv sentimentul prieteniei fiind dezvoltat si de cele mai multe ori dezinteresat,
se dezvolta stimulul responsabilitatii.
Emotivitatea si sensibilitatea proprii varste pubertale nu dispar, ci se amplifica, dublate de
orgoliul in vederea ridicarii propriului prestigiu.
Orice insucces mai ales de ordin fizic provoaca suferinte amplificate de acest orgoliu si
invers, orice succes, mai ales sportiv aduce mari satisfactii.
Dupa Maurice Debsse este perioada ‘’ Entuziasmului juvenil ‘’ (16 – 20 ani).

Particularitatile motrice
Viteza – se limiteaza suportul fiziologic (labilitatea scoartei)
- se obtine totusi o usoara crestere a indicilor acestuia.
Se pune accent acum pe : viteza de repetitie, viteza de executie, viteza de deplasare. Este
favorizata dezvoltarea vitezei in regim de rezistenta (200- 400m).
Indemanarea – se imbunatateste simtitor capacitatea de coordonare, creste nivelul
indemanarii. Fetele au posibilitatea cresterii indemanarii, are loc o limitare mai precisa a
efortului pe anumite segmente si grupe musculare ( pe baza inhibitiei de diferentiere )
Mobilitatea articulara scade ( mai pregnant la baieti )
Forta - se dezvolta pe baza hipertrofiei musculare.
 Acum exista toate conditiile pentru formarea si consolidarea deprinderilor si priceperilot
motrice, indiferent de gradul de complexitate si dificultate exista :
 nivelul crescut a tuturor calitatilor motrice;
 studiul avansat de dezvoltare a aparatului locomotor;
 suport metabolic crescut;
 echilibrul proceselor fundamentale.
Se imbunatatesc indicii calitatii de executie, acum se pot forma noi procedee si actiuni
tehnico-tactice specifice ramurii de sport.
Cresterea fizica poate oprii sau diminua dinstinctia dintre tinerii performeri de elita si
ceilalti de aceeasi grupa de varsta, abilitatea superioara la o varsta mai mica fiind doar o reflexie
a maturizarii timpurii.
Hebbenlinch subliniaza ca cei ce se maturizeaza mai tarziu pot avea un avantaj fata de cei
ce se maturizeaza mai devreme, in sensul ca ei pot insista mai mult asupra aspectului sportului
lor, pentru a compensa dezavantajele de dimensiune corporala si forta, ceea ce poate fi un castig
uluitor.

1.2. In interpretarea fiziologica si biochimica a fenomenului, dezvoltarea calitatilor

motrice este un permen impropriu, in sensul ca in fond in procesul educatiei fizice si sportului nu
se dezvolta forta, viteza sau rezistenta, ca notiuni abstracte, ci se dezvolta muschii, inima,
plamanii, are loc hipertrofia unor glande, restructurari histologice, biochimice la nivelul
aparatelor enzimatice, ceea ce subliniaza necesitatea formarii unei gandiri fiziologice si
biochimice profunde la profesorii de educatie fizica si antrenorii care se dedica perfectionarii
calitatilor motrice.
Viteza este capacitatea omului de a executa miscarile cu mare rapiditate sau frecventa,
timpul de executie fiind minim pentru conditiile date.
 Viteza cuprinde urmatoarele forme de manifestare:
 viteza de reactie, asimilata cu durata latentei motrice;
 viteza de executie in miscarile specifice si caracteristice unor ramuri de sport sau
probe;
 viteza de repetitie in miscarile simple;
 viteza de deplasare in conditiile specifice unor ramuri de sport ( sprint, ino ,
patinaj, viteza )
1.1. Viteza de reactie
Viteza de reactie sau latenta reactiei motrice pe plan fiziologic exprima durata : a)
receptionarii;b) transmiterii aferente;c) decodificarii si prelucrarii informatiei in centrii
nervosi;d) conducerii aferente a comenzii;e)a activarii mecanice a muschilor.
Dintre cele 5 momente dinstincte ale latentei reactiei motrice durata cea mi lunga trebuie
atribuita timpului central de decodificare si prelucrare a informatiei, materializata in elaborarea
programului de actiune.
Partea centrala variabila a timpului de reactie depinde in mare masura de numarul si
‘’permeabilitatea’’ sinapselor centrale strabatute de fluxul nervos, acest ultim aspect fiind strans
legat de starea functionala actuala a scoartei cerebrale:concentrarea atentiei, buna dispozitie,
starea de odihna etc, care determina reducerea timpului central, in schimb oboseala il lungeste.
Latenta reactiei motrice este strans legata de natura excitantului. La sportivi latenta
reactiei motrice este mai scurta in comparatie cu nesportivii de aceeasi varsta. La baza selectiei
pentru unele ramuri de sport si probe sta aceasta diferenta a vitezei de reactie.
1.2. Viteza de executie
Viteza de executie reprezinta timpul scurs de la momentul initierii pana la incheierea unei
miscari, care poate fi o miscare mai simpla sau mai complexa. Determinarea timpului de executie
se face legata de inregistrarea timpului de reactie, de fapt este continuarea timpului de reactie,
fara sa existe o relatie stransa intre aceste doua elemente ale vitezei. transversul exista numai
dinspre viteza de executie spre viteza de reactie, dar nu si invers.
In practica medico-sportiva, deretminarea timpului de executie se poate efectua in fazele
cele mai caracteristice ale actului motric specific sau in laborator, inregistrand timpul de executie
al unot miscari standardizate.
1.3. Viteza de repetitie
 Viteza de repetitie exprimata prin frecventa maxima a miscarilor (a pasilor la sprint)
depinde de labilitatea functionala a sistemului nervos central, in directia comutarii mai rapide a
comenzilor de excitatie in cele de inhibitie si invers. Aceasta mobilitate a proceselor nervoase
fundaentale este determinata genetic si caracterizeaza tipul de activitate nervoasa
superioara:puternic, echilibrat, mobil.
Determinarea frecventei maxime a miscarilor in laboratoarele de fiziologie sau pe teren
se poate efectua prin inregistrarea numarului maxim de repatari intr-un interval dat (10-20 S) sau
prin cronometrarea timpului in care se realizeaza un numar dat de repetari.
1.4. Viteza de deplasare
Viteza de deplasare inglobeaza si celelalte forme de manifestare ale vitezei intr-o sinteza
diferentiata pe ramuri de sport si probe fara a nega prin acesta manifestare complexa a vitezei
independenta relativa a fiecarui element de viteza. Astfel se explica viteza de executie sau de
deplasare a unui sportiv, care prezinta valori foarte bune ale vitezei de reactie si invers, un timp
de reactie relativ slab sau mediu nu exclude o foarte buna viteza de executie sau de repetitie in
unele acte motrice specifice. Viteza de deplasare si in ultima analiza performanta unui sprinter
depinde de latenta reactiei motrice la start, de forta de impingere a picioarelor imediat dupa start,
de viteza de executie a diferitelor faze ale ciclului motric, de frecventa pasilor, de capacitatea
sportivului de a mentine viteza maxima de deplasare.
In miscarile bazate pe o coordonare complexa de viteza de deplasare depinde nu numai
de nivelul elementelor constitutive ale vitezei, ci si de alti factori. De exemplu, in alergarea de
viteza performanta depinde si de lungimea pasilor, care la randul lor sunt determinati de
lungimea piciorului, de forta de impingere etc. De aceea viteza de deplasare caracterizeaza
numai in mod indirect calitatea fizica de viteza a sportivului si numai o analiza stiintifica
detaliata a formelor elementare de manifestare ale vitezei lamureste in mod concludent acesta
problema.

Unele aspecte biochimice ale vitezei

Din punct de vedere biochimic viteza este determinata de continutul si reactivitatea
compusilor fosfat-macroergici din nervi si muschi. Astfel, viteza de repetitie si aceea de
deplasare depind indeosebi de continutul ATP a muschilor, de viteza de scindare a legaturii
pirofosforice si de ‘’turnover’’-ul rezistentei ATP. Dupa datele recente continutul ATP a
muschilor este de 4-5 mmol/kg si cel de fosfocreatina este de 15-20 mmol/kg.
Concentratia de ATP scade relativ putin (1-2 mmol/kg) in urma unui efort maximal de
viteza. Rezistenta compusilor fosfat-macroenergici se realizeza aproape 100% in 2 minute, iar in
primele 20–25 S se resintetizeaza 505 din fosfatii macroenergici.
Invingerea unor rezistente in cadrul unor miscari alese in mod special, pe baza incordarii
numai a unor grupe sau lanturi musculare, reprezinta forta speciala.
Muschii pot depune efort de forta in urmatoarele trei situatii:
a) fara modificarea lungimii fibrelor musculare ( regim static, izometric)
b) cu micsorarea lungimii totale miofibrilelor (regim de invingere, miometric)
c) cu marirea lungimii totale sau lungimea muschiului (regim de cedare, pliometric).
Dupa datele unor specialisti 1 kg de greutate corporala in plus permite sportivului
realizarea unei performante crescute cu 3- 4 kg. Dupa V.M. Zatiorski raportul dintre forta si
greutate proprie este cu atat mai favorabil cu cat clasificarea sportiva este mai superioara.
In practica metodico-sportiva deosebim forta absoluta, prin care intelegem valoarea fortei
care revine la 1 cm2 din suprafata de sectiune a muschiului uman, aceasta fiind situatia ca
valoarea fortei care revine la 1 kg greutate corporala:
Fcorelativa = forta maxima
greutatea corporala

Forta maxima pe care o poate manifesta sportivul depinde de unele particularitati

biomecanice ale miscarii (lungimea parghiilor, angrenarea unor grupe musculare voluminoase,
etc) de conditiile fiziologice ale concentratiei musculare; de exemplu de gradul de incordare si de
relaxare a grupelor musculare agoniste si antagoniste, starea functionala actuala a muschilor
(continutul lor in substante fosfat-macroergice, temperatura musculara de care depinde viteza
reactiilor chimice).

2.1. Bazele fiziologice si biochimice ale formarii deprinderilor motrice

Exista o mare varietate si chiar divergente de pareri privind definirea deprinderilor
motrice. Astfel Belinovici defineste deprinderile ca mijloace automatizate de indeplinire a
actiunilor constiente, Leritov considera ca deprinderile sunt priceperi dobandite prin exercitiul
indreptat spre executarea unor operatiuni. Dupa opinia lui A.N. Krestovnikov deprinderile sunt
stereotipuri dinamice, motrice, proprioceptive, iar dupa A.T.Puni sunt componente invatate ale
activitatii constiente, care reprezinta stereotipuri dinamice, motrice, formate si realizate pe baza
actiunii reciproce a primului si celui de-al doilea sistem de semnalizare. A.B.Gandelsman si K.M.
Smirnov definesc deprinderea motrica astfel ‘’latura structurala a miscarilor, tehnica lor, adica
desenul, coordonarea lucrului diferitelor grupe musculare si punerea de accord a activitatii lor
cu functiile sistemelor vegetative’’. M.Epuran considera ca ‘’deprinderile sunt componente ale
activitatii voluntare, care prin exersare ating un randament inalt pe baza perfectionarii indicilor
executiei( coordonare, precizie, viteza, aotomatizare)’’.

Programarea efectuarii deprinderilor motrice

Sub aspect biomecanic, miscarile sunt realizate de mai multi muschi sau grupe
musculare, care in timpul efectuarii uneia si aceleasi sarcini motrice, pot interactiona reciproc in
mod diferit. Tot odata miscarile se produc concomitent in mai multe articulatii, dintre care unele
permit plasarea in mai multe directii, iar contractia unor muschi bioarticulari poate conduce la o
miscare concomitenta in ambele articulatii.
Deprinderile motrice se deosebesc nu numai prin diferentele calitative ale executiei sau a
complexitatii miscarii, dar mai ales prin identitatea executiei in timpul repetatilor.
Atat in cazul miscarilor ciclice cat si a celor aciclice efectuate din aceeasi pozitie initiala,
programarea in timpul repetarii acestor miscari variaza pe seama unor modificari neinsemnate,
abia perceptibile ale regimului de activitate a muschilor.
Antrenamentul pentru realizarea diferitelor miscari dece la perfectionarea posibilitatilor
SNC in privinta programarii actelor motrice. Programarea unor elemente esentiale ale deprinderii
se caracterizeaza prin stabilitate, iar cele neesentiale pot varia in limite foarte largi.
Diversitatea componentelor stimulatoare si inhibitoare ale deprinderii motrice si stereotipul
dinamic
Efectuarea unei miscari coordonate in mod repetat, este intotdeauna legat de formarea in
sistemul nervos central a dominantei, legate de participarea la actiune a unei anumite grupe
musculare, pentru desfasurarea corecta si economica a sarcinii motrice.
 Programarea in timpul formarii in timpul deprinderilor motrice se caracterizeaza prin
crearea de SNC a unui tablou de puncte excitante si inhibate, aflate intr-o permaneta schimbare.
Interpretand stereotipul dinamic ca pe un sistem organizat echilibrat al proceselor
nervoase, dupa mecanismul formarii reflexelor conditionate, nu trebuie sa pierdem din vedere
faptul ca stereotipul aplicat la deprinderea motrica se refera numai la elementele principale ale
manifestarii miscarii deoarece structura interna a acestor elemente prezinta intotdeauna variatii
mai mici sau mai mari.
Componente vegetative ale deprinderilor
In timpul formarii deprinderilor motrice, ca de astfel si pe parcursul antrenamentului
sportiv, se perfectioneaza reactia sistemelor vegetative la efort: se imbunatateste circulatia locala
si generala, respiratia, termoreglarea, secretia hormonala.
In cazul deprinderilor motrice mai simple are loc inati definitivarea componentei motrice,
in timp ce in cazul deprinderilor complexe, formarea componentelor vegetative se termina mai
repede. Dupa formarea deprinderilor motrice, componentele vegetative sunt mai inerte decat cele
motrice.
Componeste aferente, centrale si eferente ale deprinderii
a) mesajele aferente sunt strans legate de elaborarea si efectuarea deprinderilor motrice
patrunse in SNC din mediul extern si intern. Impulsurile aferente din viscere influienteaza nu
numai activitatea organelor vegetative dar de cele mai multe ori si activitatea muschilor
P.K.Anokin imparte semnalele aferente in doua grupe:
A) Semnale care aduc informatii despre modificarile mediului extern sau intern, fara sa
fie corectate de efectuarea diferitelor acte motrice sau de unele procese vegetative din organism.
B) Semnale care aduc informatii spre SNC despre modificarile produse la nivelul
aparatului locomotor si in sistemele vegetative.
In timpul perceperii semnalelor, cat si in timpul efectuarii miscarilor propriu-zise. In SNC
se realizeaza asa numita sinteza aferenta, adica intergrarea ansamblului de impulsuri patrunse
prin analizatorii externi si interni.
b) Componente centrale ale deprinderii sunt reprezentate prin sinteza reactiilor vestigiale
de scurta si de lunga durata, lasate de exercitiile si aferentiile anterioare. Ele constituie, elaboreza
si formeaza programul de realizare a activitatii muschilor si a organelor vegetative pentru
efectuarea actiunilor viitoare, necesare indeplinirii sarcinilor motrice.
 c) Componentele efectoare ale deprinderii realizeaza programul activitatii motrice,
elaborat de componenta centrala a deprinderilor. In unele cazuri, acest program cuprinde o
comanda uniforma ( in miscarile ciclice) sau compleza ( in miscarile aciclice), cu grade diferite
de dificultate pentru organele executarii.
Intre cele trei componente ale deprinderii nu exista intotdeauna o corelatie evidenta.

Etapele de formare ale deprinderilor motrice

Atat din punct de vedere fiziologic cat si tehnico-metodic, deprinderile motrice se
formeaza si se consolideaza prin urmatoarele patru etape:
1. Etapa iradierii si generalizarii excitatiei
Din punct de vedere fiziologic se caracterizeaza prin iradierea intinsa sau chiar
generalizarea excitantilor sosite la scoarta cerebrala. Excitatia venita de la interoceptorii
aparatului locomotor, precum si de la exteroceptorii analizatorilor, cuprinde prin iradiere zone
corticale senzitive intinse si aproape toata zona motorie unde se ‘’programeaza’’ miscarea ce
urmeza sa fie efectuata.
Miscarea efectuata nu este deloc economicoasa, randamentul este surprinzator de mic, in
contrast cu cheltuiala mare energetica.
2. Etapa concentrarii initiale a excitatiei ( etapa miscarilor rigide)
Este caracteristica printr-un proces insuficient de concentrare a excitatiei aparuta si
iradiata pe scoarta, ca urmare a impulsurilor nervoase sosite de la periferie. Concentratia partiala
a procesului de excitatie in scoarta cerebrala fara sa se contureze un inceput de inhibitie, de
diferentiere, care insa nefiind suficienta, duce la angajarea in ‘’programarea’’ si dirijarea miscari
a unor structuri nervoase corticale suplimentare. Aceasta determina executarea unor miscari
inutile, datorita participarii unor grupe musculare si segmente de prisos la miscarea respectiva.
3. Etapa de diferentiere si de formare initiala a deprinderilor motrice (etapa miscarilor
diferentiate)
Se caracterizeaza printr-un proces de concentrare perfecta a excitatiei centrale. Datorita
repetarilor multiple, excitatia corticala se retrage treptat la zonele active, cuprinzand numai
structurile nervoase strict interesate in programarea comandata si controlul miscarilor
preconizate, restul scoartei motorii fiind in stare de inhibitie. Se obtine o diferentiere fina la nivel
cortical, iar miscarea devine precisa, fina; executia cu suplete si relaxare, cu forta si viteza
corespunzatoare.
4. Etapa de automatizare a deprinderii ne obliga sa cunoastem mai intai ce este automatozarea.
Prin automatizare se intelege desfasurarea deprinderilor motrice, fara perceperea si
‘’constientizarea’’ lor.
I.V.Pavlov a legat automatizarea miscarilor de starea de excitabilitate a centrilor
nervosi.Conform acestei teorii, reflexele conditionate si diferentierile sunt caracterizate de starea
de excitatie optime a scoartei cerebrale. In cazul in care centrii nervosi se afla intr-o stare de
excitabilitate redusa, formarea unor noi legaturi temporale sunt ingreunate sau excluse complet.
Deprinderile motrice bine fixate, ca urmare a unui numar mare de repetari, se pot
desfasura in conditiile unei excitabilitati optime a centrilor, cand are loc perceperea lor, dar ele se
pot produce si in conditiile unei excitabilitati scazute, cand efectuarea lor are loc automat.