Definirea şi etapele selecţiei

Pubertatea este vârsta când se pune cu deosebită acuitate problema selecţiei

copiilor, potrivit aptitudinilor fizice şi psihice. Lucrul este posibil deoarece acestea sunt în
mare parte cristalizate.
Selecţia reprezintă activitatea organizată şi repetabilă a specialiştilor, de depistare
a copiilor cu aptitudini speciale pentru practicarea diferitelor ramuri sau probe sportive, pe
baza unor criterii biologice, sociopsihologice şi motrice. Selecţia este un proces continuu,
desfăşurat până la atingerea limitelor superioare de performanţă. Acest proces este corelat
şi direcţionat către o anumită specializare a copilului şi juniorului.
Procesul de selecţie şi pregătire a copiilor şi juniorilor apţi pentru performanţă se
realizează pe baza următoarelor cerinţe:
- să fie considerat un proces evolutiv şi nu o operaţiune de moment;
- conţinutul lui să nu influenţeze negativ dezvoltarea psiho-motrică şi somatică, deci
să fie în acord cu posibilităţile reale de adaptare şi răspuns ale organismului;
- să se facă pe baza cunoaşterii calităţilor psiho-motrice şi a celor morfo-funcţionale
şi somatice cerute de probele atletice;
- să ţină seama de caracterele ereditare, stabile şi de caracterele ereditare labile şi
perfectibile, precum şi de vârsta optimă;
- pregătirea poate să înceapă la vârsta de 7-8 ani, dar fără să aibă un profil specializat
pe o probă.
Din punct de vedere propriu-zis, selecţia poate fi privită ca analiza unor criterii
generale :
- starea de sănătate (condiţie primordială pentru admiterea în activitatea sportivă) ;
- starea funcţională globală (cardio-respiratorie, endocrino-metabolică, neuro-
musculară, etc);
- dezvoltarea fizică şi gradul de nutriţie.
Starea de sănătate reprezintă criteriul cu cea mai mare stabilitate al selecţiei. Ea nu poate
fi diagnosticată doar de antrenor, ci numai într-o strânsă colaborare a acesteia cu echipa
medicală specializată în medicina sportivă. Investigarea medicală cuprinde două aspecte:
antecedentele personale şi cele eredocolaterale.

1
 La prima selecţie sunt necesare antecedentele personale sub toate aspectele
(neuropsihic, metabolic, sub aspectul funcţionabilităţii aparatelor locomotor), iar
exigenţele sunt maxime. Nu pot fi selectaţi copii cu tulburări neuropsihice, metabolice,
cardiovasculare congenitale sau dobândite, cu afecţiuni hepato-renale sau tulburări
endocrine şi o acuitate vizibilă deficitară.
Aspectele eredocolaterale pun în valoare atât antecedentele sportive familiale, atitudinea
faţă de sport a părinţilor şi copiilor, nivelul educaţional, competiţional psihomotor, dar şi a
aptitudinilor morfo-funcţionale a liniei genetice a părinţilor.
Predispoziţiile genetice sunt responsabile de forma exterioară a organismului, de creştere,
de reacţiile de adaptare la influenţele mediului, de ritmul de dezvoltare şi de punctajul de
creştere privind calităţile motrice. Ele pot fi parţial influenţate pozitiv de antrenament. Pe
de altă parte o dezvoltare a întregului potenţial este posibilă numai dacă familia, persoanele
incluse în cercul relaţiilor strânse cu tânărul sportiv, creează un mediu favorabil
performanţei. Descoperirea şi încurajarea talentelor nu este deci doar o problemă de
motricitate şi genetică, ci ea trebuie plasată şi în plan social, etic şi pedagogic.
O selecţie realizată pe baze ştiinţifice presupune:
- studierea arborelui genealogic (o reprezentare grafică între urmașii unei persoane);
- corelarea statistică dintre aptitudinile motrice părinţi-copii;
- studierea interdependenţelor existente între aptitudinile motrice şi caracteristicile
recunoscute ca ereditare (ex. grupa sanguină). Grupa sanguina A este mai
vulnerabila in fata stresului, aceste persoane au mai multa nevoie de relaxare si de
calmare, cum ar fi yoga si meditatiile. Mai mult, persoanele cu tipul de sange B
iubesc provocarile pentru corpul si spiritul lor, asa ca vor tinde sa practice activitati
pentru echilibrarea celor doua, de aceea vor alege sporturi ca tenisul, cataratul pe
munte si artele martiale.
Sinteza a cercetărilor diferiţilor autori asupra domeniului genetic, evidenţiază
următoarele:
- corelaţia dintre părinţi şi descendenţi se situează la 0,5 pentru talie;
- aproximativ 50 % din copiii de sportivi remarcabili, posedă aptitudini sportive dar
nu neapărat în disciplina în care au excelat părinţii;

2
 - doar predispoziţiile favorabile executării anumitor exerciţii fizice par să fie
transmise ereditar;
- gemenii monozigoţi se pot afirma în domenii mai vaste decât gemenii bizigoţi ;
- creşterea performanţei pare limitată de factorii genetici;
- aparatul locomotor este mai puternic condiționat genetic decât țesutul adipos. În
acest caz, coeficienții de corelație și de eritabilitate sunt mai mari pentru țesutul
osos decât pentru cel muscular.
Parametrii cu o importanță deosebită în selecție sunt înălţimea, proporţiile (sau
raporturile dintre segmente) şi tipologia somatosexuală.
Lungimea corpului și a extremităților, greutatea corporală, anvergura, lărgimea
bazinului și a coapselor, perimetrele biacromial şi bitrohanterian, circumferința taliei, a
pieptului, a feselor, umerilor, precum și depozitele de grăsime din diferite zone ale corpului
s-au dovedit a fi dependente ereditar.
Un aspect important pentru selecția și orientarea sportivă îl constituie structura
corpului (mai ales masa activă – MAC), despre care cercetări recente au stabilit că este un
nou parametru al capacităților funcționale ale organismului omenesc. Această masă activă
se coreleaza bine cu VO2 max., cu forța musculară, cu rezistența. Deosebirile existente între
indivizi în ceea ce privește structura corpului, apar ca urmare a interacțiunii dintre
activitatea fizică, hrană și factorii genetici.
Inălțimea corpului și proporțiile segmentelor acestuia sunt în mare măsură
determinate ereditar. Multe studii dedicate estimării coeficienților de corelație dintre
înăltimea corpului părinților și cea a urmașilor au demonstrat că ei sunt foarte variabili,
depinzând atât de vârsta și genul copiilor, cât și de starea materială.
Coeficienții de corelație dintre înălțimea corpului la părinți și la urmași cresc o dată
cu vârsta, ca și indicele eritabilității. Astfel, înălțimea fiului poate fi prognozată pe baza
înălțimii tatălui, iar a fiicei, pornind de la înălțimea mamei. Trebuie să considerăm însă și
faptul că noua generație prezintă indici superiori de dezvoltare fizică comparativ cu cei ai
părinților, datorați fenomenului de accelerație (urmare a condiţiilor de viaţă câştigate în
decursul dezvoltării industriale, care se acumulează în generaţiile următoare).

3
 Cunoscând înălțimea corporală, se poate stabili valoarea celorlalte proporții ale
segmentelor corporale. De asemenea, pentru stabilirea tipului somatic cercetătorii au
determinat coeficienții de eritabilitate ai dimensiunilor craniului.
Principalii indicatori fiziologici utilizaţi pentru a testa posibilităţile funcţionale
(capacitatea vitală, frecvenţa cardiacă, tensiune arterială) trebuie prezentați în corelație cu
determinismul lor asupra nivelului calităților motrice.
Viteza - este condiționată în principal de două elemente fundamentale:
- activitatea sistemului nervos și în principal a scoarței cerebrale. Aici se
realizează comanda, coordonarea și reglarea mișcarii în circa 70-82
milisecunde. Durata acestor operații poate fi redusa prin antrenament
(formarea unor stereotipuri dinamice);
- metabolismul de la nivelul mușchiului, care asigură energia necesară
contracțiilor musculare în condiții de anaerobioză (capacitatea de efort
anaerob).
În prognozarea performanței sportive pentru viteză prezintă valoare următoarele
determinări:
- timpul de reacție (poate fi determinat cu ajutorul a numeroase tipuri de aparate și
cronografe electronice) este clasificat de A. Demeter astfel:
o până la 180 ms – foarte bine
o până la 190 ms – bine
o 210-230 ms – mediu
o peste 230 ms – slab
- nivelul de excitabilitate este relevat prin cronaximetrie, electromiografie,
electroencefalogramă, iar testele prin care este pus în evidență sunt:
o testul mașinii de scris (pentru viteza de repetiție) - constă în rapiditatea
apăsării pe 85 de clape ale mașinii de scris.
- capacitatea de efort anaerob - testul de 1 minut la cicloergometru (TTR);
- procentul de fibre albe - biopsie musculară;
- nivelul de funcționalitate al SNC - teste psihologice diferențiate pentru copii și
juniori

4
  pentru funcții cognitive - inteligență (Raven), memorie (Ray),
atenție (Praga), personalitate (Cattel), temperament (Guillfort);
 teste pentru analizatori, acuitate vizuală, simțul echilibrului.

Forța - are la bază două sisteme principale ale organismului: sistemul nervos (care
acționează îndeosebi prin punerea în acțiune a unui număr cât mai mare de unități motorii)
și sistemul muscular (prin calitatea fibrelor musculare). Prin urmare, se poate considera că
în acest caz ponderea eredității este substanțială, cu un coeficient de corespondență de peste
0,80 (deși există autori care consideră că forța este la fel de puternic determinată genetic
ca și viteza).
Astfel, criteriile fiziologice de selecție sunt în principal:
- dinamometria - stabilește forța grupelor musculare funcționale;
- miotonometria - determină tonusul muscular;
- măsurarea amplitudinii mișcărilor articulare cu goniometrul.
Rezistența - este condiționată de trei categorii de factori:
- factori anatomofuncționali: îndeosebi sistemul cardiorespirator (care asigură
aportul de O2) și aparatul renal (prin care se elimină produșii toxici rezultați in urma
proceselor metabolice);
- factori biochimici: cantitatea de fibre roșii în mușchi este genetic determinată. De
aici unde rezultă utilitatea biopsiei musculare în momentul selecției și orientarea
corectă a viitorului sportiv. Proporția fibrelor roșii (care constituie substratul
rezistenței) și albe (care condiționează viteza), orientează selecția spre probele
corespunzătoare calităților;
- sistemul nervos: reglează procesele metabolice, inclusiv refacerea. Acționând unele
sisteme de receptori endocrini intracerebrali, este menținută activitatea plăcilor
neuromotorii în ciuda stării de oboseală generată de acumularea acidului lactic în
mușchi.
Îndemânarea - este condiționată în principal de activitatea corticală și în secundar
de musculatura însăși.
Dintre testele care furnizează informații prețioase asupra potențialului de
îndemânare, amintim: testarea inteligenței, testele de personalitate și temperament.

5
 Din punct de vedere didactic selecţia cuprinde 3 etape:
- selecţia iniţială sau preliminară (de depistare a copiilor cu aptitudini) – este faza în
care copiii iau contact pentru prima dată cu atletismul şi, în urma trecerii probelor,
sunt trecuţi la grupa de începători, practicând sistematic un antrenament de
pregătire fizică generală.
- selecţia secundară – face trecerea de la o pregătire fizică generală la una relativ
specifică, fiind caracteristică juniorilor mici. Se formează astfel grupa de avansaţi
în care copiii, pe fondul general de pregătire fizică multilaterală, sunt instruiţi în
principalele elemente tehnice ale probelor atletice.
- selecţia finală – triază subiecţii cu aptitudini deosebite pentru o anumită probă,
rezultând astfel specializarea pe probe.

Selecţia iniţială
Talia şi greutatea
Un aspect care nu trebuie neglijat în procesul selecţiei primare este dinamica
dezvoltării somatice, care diferă de la individ la individ. În acest context, un element
important este dinamica creşterii în înălţime şi în greutate, talia constituind un factor de
diferenţiere în procesul selecţiei.
După vârsta de 2 ani (până la care creşterea a fost accelerată) în toată copilăria, talia
se dezvoltă temperat. Există un puseu de creştere în perioada prepubertară care are loc în
medie la vârsta de 12 ani la fete şi la 14 ani la băieţi. Talia adultă se atinge în general la
16½ ani fetele şi 18 ani băieţii. Paralel se suprapune un puseu de creştere în greutate, care
are loc la 12 ani la fete şi 14½ ani la băieţi.
În procesul selecţiei primare trebuie să se ţină seama de acest fenomen, care se
manifestă prin dizarmonii somatice şi disfuncţii care afectează temporar capacitatea de
performanţă motoare a subiecţilor în cauză. Se naşte astfel necesitatea diminuării
exigenţelor criteriale şi a nivelului baremelor de selecţie în perioadele respective.
În cazul subiecţilor cu talie de excepţie, trebuie administrat un sistem de criterii şi
bareme mai permisiv, care să faciliteze admiterea şi promovarea în activitatea sportivă de
performanţă.

6
 Studii efectuate pentru determinarea ei genetică prin corelarea înălţimii părinţilor
şi a urmaşilor au demonstrat o mare variabilitate între ascendenţi şi descendenţi, depinzând
atât de vârstă şi sex, cât şi de starea materială a populaţiei. Se consideră că între înălţimea
copiilor şi cea a părinţilor există o corelaţie medie r = 0,5. Această corelaţie pozitivă nu
trebuie absolutizată, ci trebuie interpretată ca o tendinţă.
Există o serie de formule (mai mult sau mai puțin fundamentate științific) de
estimare a înălţimii adultului, pornind de la cunoaşterea înălţimii părinţilor: Se pot face
predicții privind evoluția creșterii în înălțime, dar nu înainte de 10 ani, căci numai de la
această vârstă încep transformările specifice perioadei prepubertare, care contrastează
puternic cu dinamica lenta și uniformă a creșterii din ultima parte a copilăriei.

Tipologia somatosexuală nu este de neglijat, deoarece obţinerea performanţei este

determinată de o anumită masculinitate sau feminitate. În unele probe de atletism,
dobândesc performanţe de nivel superior subiecţii feminini cu o rată mai mare de
masculinitate.
Plecand de la conceptul de mozaic al androgeniei (Draper), potrivit caruia fiecare individ
este dotat cu caractere feminine si masculine in diferite proportii, noi am cautat sa conturam
cat mai exact conceptul de constitutie de sexualitate, alaturi de cel de constitutie somatica
(somatometrica).
Autorii au numit aceste tipuri, in ordinea crescatoare a scarii: hipermasculin, masculin,
hipomasculin (unidiferentiat), mixt (bisexuat), hipofeminin (unidiferentiat), feminin,
hiperfeminin. Aceasta metoda permite prognoza in proportie de 90% a ratei de
masculinitate sau feminitate inca din etapa antepubertara, fiind deosebit de utila in selectia
sportivilor.
Totodata, in ultimul timp descifrarea dermatoglifelor (amprentelor) palmare si plantare
capata o tot mai mare importanta in cadrul criteriilor morfologice de selectie. Cercetari
asupra boltei plantare efectuate de St. Milcu si colaboratorii sai inca din anul 1932 atesta
valoarea unghiului dintre axa anatomica (calcaneu – spatiul interdigital) si cea functionala
(calcaneu – haluce), acesta fiind intre 50-70 la saritori (planta cava) sau 100-120 la
aruncatori. Lukojanov si colaboratorii sai releva dezvoltarea accelerata a motricitatii la
copiii cu o mare frecventa a retelelor zonei ulnare a palmei; Nikitiuk arata dependenta

7
dintre numarul striurilor pielii celor 10 degete si dezvoltarea indicilor de viteza si viteza-
forta; noi am atestat ca existenta a peste 10 vartejuri digitale palmare poate fi un element
de pronostic pentru o talie foarte inalta.
Referitor la selecţia propriu-zisă a tinerilor sportivi, este important să se observe că
maturizarea are efecte derutante, cercetările efectuate indicând faptul că multe din calităţile
fiziologice care disting performanţele sportive de vârf la adulţi pot să nu se manifeste până
spre sfârşitul adolescenţei. Din acest motiv, prognozele de performanţă pe baza bateriilor
de teste sau a rezultatelor din competiţii pot fi relativ slabe la grupele de vârste mai mici.
Creşterea fizică poate spori sau diminua distincţia dintre tinerii performeri de elită şi ceilalţi
din aceeaşi grupă de vârstă, abilitatea superioară la o vârstă mică putând fi doar o reflecţie
a unei maturizări timpurii.
Hebbenlinck (1988) subliniază că cei ce se maturizează târziu, pot avea un avantaj
faţă de cei ce se maturizează mai devreme, în sensul că ei pot insista mai mult asupra
aspectului tehnic pentru a compensa dezavantajele de dimensiune corporală şi forţă, ceea
ce poate fi un câştig ulterior.
În consecinţă, valoarea testelor aplicate în mod curent pentru prognozarea
performanţelor viitoare nu este deloc sigură şi, cel puţin în domeniul fiziologiei, se
diminuează probabil în funcţie de imaturitatea subiecţilor şi de timpul necesar pentru a
ajunge în vârf.
Tipul constituţional
În domeniul atletismului, este unanim acceptată existenţa unor tipuri constituţionale
consacrate, cel puţin pentru principalele grupe de probe.
La alergări – atletul ideal trebuie să fie înalt (execepţia este admisibilă în cazul probelor
de fond şi mare fond), cu picioare lungi (raportul membre inferioare-bust în favoarea
membrelor inferioare, cu raportul gambă-coapsă în favoarea gambelor (coapsele mai scurte
reprezintă un element care favorizează frecvenţa paşilor, aspect important în alergările de
viteză, garduri, dar şi la probele semifond, fond şi mare fond). Exigenţele pregătirii de forţă
au promovat (în era pistelor sintetice) la probele de sprint atleţi mai robuşti. La alergările
de rezistenţă, pe măsură ce creşte distanţa de concurs robusteţea nu mai este utilă. În cazul
probelor de marş, tipul constituţional se apropie de cel al alergătorilor de fond.

8
La sărituri este preferată talia peste valorile medii, mai ales la săritura în înălţime, unde
taliile de excepţie reprezintă un avantaj major. Picioarele lungi constituie o condiţie ce nu
trebuie neglijată, dar cu raportul coapsă-gambă în favoarea coapselor. Talpa va fi măsură
mare. La săritura cu prăjina, trenul superior se apropie de conformaţia gimnastului.
La aruncări – talia este înaltă (raportul talie-bust în favoarea bustului adică picioare scurte
pentru stabilitate crescută), robusteţe reliefată (mai puţin la aruncarea suliţei din cauza
greutăţii reduse a obiectului de concurs), diametrele biacromial şi bitrohanterian cât mai
mari, braţele lungi şi mâna mare.
La probele combinate tipul constituţional trebuie să fie o combinaţie dictată de tipul
decatlonistului : alergător-săritor, alergător-aruncător, săritor-aruncător.
Vârsta și probele selecției
Vârsta selecţiei primare şi de începere a pregătirii a scăzut la 7 - 8 ani, dar limitarea
procesului ca atare numai la aceasta, ar fi o gravă eroare. Conform statisticilor, marile
performanţe în atletism nu sunt apanajul celor foarte tineri, de aceea selecţia începătorilor
se poate face fără risc până la 16 ani fetele şi 17 ani băieţii, cu condiţia îndeplinirii unor
criterii şi baremuri exigente, corespunzător vârstei subiecţilor în cauză.
În aceste cazuri, se mizează pe faptul că la vârste mai mature se parcurg într-un
timp mai scurt etapele de instruire preliminară poliatletică şi de pregătire fizică generală.
Martori ai acestei realităţi sunt acei campioni care nu au antecedente de practicare precoce
a atletismului de performanţă şi care nu figurează în statisticile juniorilor.
Sistemul național de selecție prevede (chiar dacă baza de selecție nu mai este atât
de bine reprezentată) că pregătirea fizică generală se testează cu ajutorul a opt probe ale
testului internațional Standard Fitness Test. Testul ar trebui să se aplice până la vârsta de
13 ani băieții și 11 ani fetele, la probele:
- alergare pe 50m (pentru testarea vitezei);
- săritură în lungime fără elan (pentru testarea forței);
- alergare pe distanța de 600m/până la 11 ani fetele și 1000m/până la 12 ani pentru
băieți (testează rezistența);
- aruncarea mingii de oină (testează explozia brațului);
- ridicarea trunchiului din culcat (testează forța abdominală);
- naveta (pentru îndemânare);

9
 - atârnat menținut la bara fixă cu brațele îndoite sau tracțiuni în brațe (pentru forța
brațelor);
- aplecarea trunchiului înainte cu brațele întinse în jos (pentru mobilitatea coxo-
femurală și a spatelui).
Rezultatele obținute la fiecare probă se transformă în puncte pe baza unui tabele
speciale. Realizarea a minimum 480 puncte (prin adiționare) este un indiciu că pregătirea
atletică generală are un nivel satisfăcător. Deasemenea fiecare valoare în parte oferă indicii
semnificative. Astfel:
- dacă un copil realizează peste 80 puncte la proba de 50m, putem concluziona că
are aptitudini pentru sprint;
- peste 80 puncte la proba de aruncare a mingii de oină relevă un copil cu înclinații
pentru aruncarea suliței.
La grupa de începători, probele așa-zis specifice care dau informații edificatoare
despre nivelul dezvoltării și pregătirii atletice sunt numai două, deoarece Standard Fitness
Test are în compunere suficiente elemente care răspund cerințelor proprii atletismului.
Acestea sunt:
- săritura pe vericală cu desprindere bilaterală și atingerea cu mâna a unui punct cât
mai înalt (verifică detenta pe verticală);
- aruncarea greutății înainte fără elan, cu ambele mâini de deasupra capului (verifică
forța explozivă a musculaturii trunchiului și brațelor); greutatea cântărește 2kg la
fete (pentru toate vârstele) și la băieții cu vârsta de până la 11 ani și 4 kg la băieții
de 12 ani.

Tabelul probelor și normelor de control specifice grupei de începători

Vârsta 9 ani 10 ani 11 ani 12 ani

Proba
Detenta (cm) 26 - 28 29 – 31 32 – 35 35 – 37

Aruncarea - - 5.50 – 6.50 4.50 – 5.00

greutății (m)

Potrivit orientărilor în rigoare, copiii şi juniorii sunt încadraţi în trei grupe valorice:

10
 - grupa de începători, până la 13 ani - are ca obiectiv de bază pregătirea fizică
multilaterală şi dezvoltarea fizico-somatică şi funcţională armonioasă;
- grupa de avansaţi, până la 16-17 ani cuprinde atleţi cu aptitudini pentru o anumită
probă sau grup de probe atletice;
- grupa de performanţă.

Selecţia primară propriu-zisă

Se face la o vârstă situată mult înaintea perioadei pubertare, când încă nu putem
deci prevedea evoluţia viitoare a copilului. Copilul trebuie considerat iniţial ca fiind bun
pentru atletism şi nu pentru o probă sau alta. În acest scop este necesar să ne orientăm cu
preponderenţă spre testarea multilaterală a acestuia şi să vizăm aspectele enumerate
anterior.
Selecţia se desfăşoară după o schemă simplă: viitorii atleți sunt selecționați ca
urmare a:
- observării momentelor de joacă a copiilor în parcuri, de pe stradă etc.;
- participării la crosurile sau concursurile de atletism organizate pentru începători;
- discuţiilor cu profesorii din şcoli (se culeg informații despre micii școlari dotați
pentru atletism);
- organizării de întreceri pe clase la 1 – 2 probe atletice;
- asistării la orele de educaţie fizică, în cadrul cărora elevii vor executa o serie de
exerciţii cu specific atletic:
o alergare accelerată, alergare de viteză (intensitate 100%), pas săltat, săritură
în lungime cu elan, etc.
În școală vor fi notați în caietul de selecţie elevii care au ieșit în evidență. La a doua
vizită se va realiza prima testare a întregii clase, prin cronometrarea fiecărui elev pe distanţa
de 50m cu start, la punerea primului pas jos (elevii care au realizat cei mai buni timpi vor
mai alerga o dată, dacă este posibil toţi într-o serie sau împărţiţi în 2 – 3 serii, iar primii din
fiecare serie se vor întrece în finală).
Tot în cadrul lecţiei, elevii vor efectua şi 2-3 sărituri în lungime fără elan, iar în
finalul lecţiei vor alerga 600m în serii de câte 8-12, cronometraţi. În urma acestor testări
sunt consemnați cei care au realizat următoarele performanţe:

11
 Proba Vârsta

9 ani 10 ani 11 ani

50m cu start din picioare şi cronom. la 7,9 – 8,2 7,5 – 7,8 7,4 – 7,6
terminarea primului pas
Săritură în lungime fără elan 1.80 – 2,00 1,90 – 2.05 1,95 – 2,10

600m 2,00 – 2,15 1,50 – 2,05 1,45 – 2,00

În ceea ce priveşte aspectul somatic, orientarea se face pe cât posibil către copii
înalţi, cu membre inferioare lungi şi cu un raport optim între înălţime şi greutate. Pot apărea
și unele aspecte contradictorii:
- copiii înalţi nu sunt întotdeauna şi cei mai buni la probele de testare a calităţilor
fizice;
- copiii scunzi sunt în general rapizi şi îndemânatici şi, deşi nu trebuie neglijaţi, este
bine să reţinem faptul că viitorul aparţine celor cu talie înaltă (!);
- există copii corpolenţi și lenţi şi copii corpolenţi, dar rapizi. Este bine ca aceştia
deşi nu respectă indicaţia de raport optim între înălţime şi greutate, să fie
selecţionaţi.
La sfârşitul orei de educaţie fizică va fi citită lista cu cei care au fost selecţionaţi, li
se va explica în ce constă sarcinile ce le revin, li se va comunica orarul de antrenament şi
vor fi invitați la prima lecţie.
Tot în scopul selecţionării este bine să se organizeze şi concursuri, jocuri în care
elevii să se întreacă între ei, bun prilej de a le observa întreaga personalitate. După câteva
lecţii se evidențiază în general cei care doresc să facă sport (să câştige întrecerea) de cei
care vor doar să se joace. În perioada ceva mai grea care urmează (de pregătire), se observă
cum treptat că numărul elevilor scade, dar, printre cei rămaşi, sunt şi elevii care au rezultate
foarte bune la probele de control. Aceştia trebuie atrași şi convinși să practice atletismul.
Selecţia psihologică
Un ultim aspect urmărit în depistarea talentelor sportive dar nu mai puţin important,
este cel psihologic. Pentru cunoaşterea personalităţii unui individ trebuie observate

12
îndeosebi motivaţia pentru performanţă, ambiţia de a fi printre primii, pasiunea, modul în
care abordează sarcinile, combativitatea.
În ceea ce privește profilaxia psiho-pedagogică, date fiind particularităţile psihice
ale vârstei, trebuie evitate întrecerile între copii cu vârste diferite sau cu niveluri diferite de
pregătire, întrucât s-a constatat că ele pot genera, la cei mai slab pregătiţi sau mai mici,
sentimente de inferioritate şi nesiguranţă.
Totodată, specialiştii care efectuează selecţia trebuie să ştie să rezolve optim
influenţele dirijate (părinţi, colegi de vârstă, profesori), a căror neconcordanţă conduce la
cele mai diferite sinuozităţi în procesul orientării.
Cu cât selecţia este influenţată mai puţin de factori subiectivi, cu atât aceasta este
mai corectă. Criteriile, probele şi normele de selecţie se reunesc în modele de selecţie care
au ca scop prefigurarea viitorului campion. Există un important coeficient de probabilitate
ca din copiii selecţionaţi toţi să ajungă sportivi de mare performanţă şi din acest motiv,
componentele modelului trebuie alese cu mult discernământ, mai ales cele care sunt puţin
influenţabile de procesul de antrenament din cauza puternicei determinări genetice.
Selecţia secundară
După o perioadă de lucru de 4-5 ani apare o nouă etapă de selecţie (selecţia
secundară), care trebuie să orienteze corect copilul spre practicarea sportului faţă de care
el manifestă interes dar care să corespundă în acelaşi timp din punct de vedere al
aptitudinilor lui. Este un principiu pedagogic, dar şi de probitate etică, întrucât înlătură
posibilitatea nerealizării în sportul ales care poate să provoace mai târziu deziluzia
speranţelor neîmplinite.
Etapa formării într-un grup de probe este perioada în care se cristalizează
grupele de lucru, se fac selecția și orientarea către un grup de probe. Aceasta se realizează
pe baza concordanței datelor morfo-funcționale, a indicilor antropometrici și a calităților
motrice cu cerințele grupului de probe (ca și a aptitudinilor și a preferințelor).
Caracteristicile etapei:
- aprofundarea muncii de consolidare a tehnicii unui grup de probe;
- orientarea către o probă prin:
o creșterea treptată a complexității exercițiilor speciale;
o mărirea volumului eforturilor de antrenament;

13
 - participarea sistematică la concursuri.
Activitatea mai specializată nu înseamnă scăderea preocupărilor pentru dezvoltarea
fizică multilaterală. Aceasta se va desfășura paralel cu pregătirea specială, având la această
vârstă un volum destul de mare.
În primul an de pregătire există următoarele grupe de probe :
 alergările de viteză, ștafetă și garduri;
 alergările de rezistență și obstacole;
 săriturile;
 aruncările;
 poliatloanele.
În al doilea an de activitate elevii încep să obțină rezultate din ce în ce mai bune la
una din probele grupei respective, apărând astfel grupe mai specializate:
- grupa alergătorilor de garduri;
- grupa alergătorilor de obstacole;
- grupa săritorilor în lungime;
- grupa săritorilor în înălțime;
- grupa aruncătorilor de greutate, ș.a.
Acești sunt elevii care vor constitui grupa de avansați.
Formarea grupelor
Pentru formarea grupelor se acționează în două direcții:
- promovarea elevilor din grupele de copii (începători ) pe baza selecției și a testării;

- includerea de nou-veniți dotați pentru suportul de selecție.

Vom avea deci, două categorii de sportivi: una cu un stagiu de pregătire de cca. 1
- 6 ani (cei proveniți din grupele de începători) alta cu cei proveniți din selecția efectuată
pentru completarea grupei.
Selecția pentru includerea în grupă are la bază realizarea următoarelor performanțe:

14
 Alergarea de viteză, ștafetă, garduri (proba scurtă) și sărituri
14 ani 15 ani
B F B F
- 30m alergare cu start de jos 5.0 5.3 4.7 5.0
- 10m alergare cu start de jos și pornire fără fără fără fără
din diferite poziții (întrecere pe grupe) timp timp timp timp
- 40m alergare cu pornire din picioare și 5.8 6.0 5.6 5.8
cronometrare la contactul primului pas
cu solul
- săritura în lungime fără elan (m) 1.90 1.80 2.10 2.00
- săritura în lungime cu elan și cu bătaie 4.40 3.50 4.70 3.70
liberă (m )
- trei săltări succesive pe un picior 6.70 6.00 7.00 6.50
(D+S) (m)
- alergare peste obstacole cu ritm de trei fără fără fără fără
pași între obstacole timp timp timp timp
- înfigerea* prăjinii în nisip din alergare 3-5 3-5 rep. 3-5 3-5
și rămânere în atârnare pe prăjină rep. rep. rep.

Aspectul somatic :
- greutate cu 7-10 kg mai puțin decât numărul centimetrilor ce depășește 1m;
- membre inferioare lungi;
- talie înaltă.
* Se considera că cel care reușește să coordoneze înfingerea cu desprinderea și să rămână
în atârnat pe prăjină are aptitudini pentru această specialitate. Proba nu are caracter
eliminatoriu.
Alergarea de rezistență și obstacole
14 ani 15 ani
B F B F

15
 - 40m alergare cu pornire din picioare și 5.9 6.1 5.7 5.9
cronometrare la contactul primului pas
cu solul
- 600m alergare de rezistență (min.) 2.00 2.10 1.50 2.00
- săritură în lungime fără elan (m) 1.80 1.70 2.00 1.90
- atârnat la bara fixă cu brațele îndoite și 180 130 200 150
menținut bărbia deasupra barei (s)
- alergare peste obstacole fără fără fără fără
timp timp timp timp

Aspectul somatic:
- talie medie / înaltă;
- membre inferioare lungi;
- greutate cu 10-12 kg mai puțin decât numărul centimetrilor ce depășește 1m;
- capacitate vitală mare.

Probe de aruncări
14 ani 15 ani
B F B F
- 30m alergare cu start de jos 5.1 5.3 4.8 5.1
- săritură în lungime fără elan (m) 2.00 1.90 2.30 2.10
- aruncarea mingii de oină (m) 50 40 55 45
- aruncarea greutății de 3kg înapoi 10 8 12.50 9.50
peste cap (m)
- aruncarea greutății fără elan (3kg 11 8 12.50 9.50
fetele și 4kg băieții ) ( m )

Aspectul somatic:
- talie înaltă;
- masă musculară corespunzătoare (numărul de kg poate să depășească numărul
centimetrilor ce trec de 1m;
- anvergură mare.

16
 Pentru poliatloane se ia în considerație compunerea probelor (viteză, garduri,
sărituri, aruncări și probe de rezistență) și cerințele selecției vor circumscrie esențialul din
aceste probe.
14 ani 15 ani
B F B F
- 30m alergare cu start de jos 5.0 5.3 4.7 5.0
- săritură în lungime fără elan (m) 1.80 1.70 1.90 1.80
- aruncarea mingii de oină (m) 45 35 50 40
- aruncarea mingii medicinale de 2kg 10 7 12 9
peste cap înapoi (m)
- alergarea peste obstacole cu ritm de fără fără fără fără
3 pași între ele timp timp timp timp
- 600m alergare de rezistență (min.) 2.10 2.15 2.00 2.10
- înfigerea prăjinii în nisip din 3-5 - 3-5 -
alergare și rămânere în atârnare pe rep. rep.
prăjină

Aspectul somatic:
o talie înaltă;
o anvergură mare;
o masă musculară corespunzatoare tipului de săritor-aruncător.
Menținerea în grupa de avansați (juniori trei) se face pe baza testărilor periodice și
prin realizarea următoarelor cerințe:
- progrese vizibile la toți parametrii (motrici, tehnici, antropometrici, somatici,
moral-volitivi), etc.
- performanțe bune în probele la care concurează (probe individuale și/sau
poliatloane);
- perseverență, conștiinciozitate, dorință de a concura și de a obține rezultate bune;
- frecvență regulată la antrenamente.
Gradul de dificultate a probelor de atletism (tehnicitate, solicitare a capacităţilor
psihomotrice/motrice, etc.) întins pe largă paletă (de la exigenţe relativ reduse privind

17
tehnica la alergările de fond şi mare fond, până la probele aşa zis tehnice, culminând cu
săritura cu prăjina), reclamă un evantai complex de atitudini, calităţi şi capacităţi
psihomotrice şi motrice.
În acelaşi timp, simplitatea tehnică în cazul probelor de fond şi mare fond, dar şi în
cazul probelor de semifond sau alte probe cu o tehnică mai simplă, se compensează prin
indici superiori de pregătire fizică generală şi specifică, principala cale de acces în acest
caz către performanţele superioare.
Această realitate se regăseşte şi în sistemul de selecţie care operează în domeniul
atletismului.

18