Rezistenta

n activitatea de educatie fizic i sport, prin termenul de rezisten, n sensul cel mai
general se intelege ,capacitatea organismului de a face fa oboselii fizice, provocat de
activitate muscular" (D. Harre, 1973; V. M. Zaiorski, 1969) sau capacitatea de a
ndeplini un anumit volum de munc pe timp lung, fr modificarea randamentului" (G.
Schomolinski), dar o definiie mai cuprinztoare ar fi urmtoarea: Calitatea motric rezis-
ten reprezint capacitatea omului de a face fa oboselii fizice, provocate de activitatea
muscular desfurat ntr-un efort de o intensitate precizat i un regim determinat, fr
modificarea intensitii prescrise" (T. Ardelean, 1990).
R. Manno (1992) definete rezistena ca fiind capacitatea motric care permite omului s se
opun oboselii n lucrul de lung durat.
Dup T. Bompa (1990), rezistena se refer la lim.ita de rirnp pn la care o munc de
intensitate dat poate fi susinut. Factorul principal care o limiteaz i afecteaz este
oboseala. Dup unii specialiti, rezistena mai este denumit i anduran (endurance fr. =
puterea de a suporta).
Frey (1977) folosete termenul de rezisten sau anduran psihic, care se refer la capacitatea
individului de a menine ct mai mult posibil un efort pe care este tentat permanent s l
abandoneze.
In legatura cu formele de manifestare a rezistentei, diferiti specialist iau in considerare mai multe
criterii.
Astfel:
-sub aspectul masei musculare implicate, rezistenta este locala si generala;
-in raport cu disciplina sportiva in care rezistenta este dominanta, se vorbeste despre rezistenta
specifica si generala;
-in functie de caracteristicile metabolice ale proceselor furnizoare de energie, rezistenta este
anaeroba si aeroba;
-in functie de durata efortului se cunoaste rezistenta sau anudanta de scurta durata(RDS), de
durata medie(RDM) si de lunga durata (RDL)
-avand in vedere tipul de efort in care rezistenta se manifesta, Harre(1976) recunoaste 3 tipuri:
anduranta-forta,anduranta-viteza, anduranta in regim de forta viteza;
- in functie de prezenta sau lipsa unei miscari in mentinerea unui efort se poate vorbi despre
rezistenta dinamica si rezistenta statica;

Pfeifer, in 1981, clasifica rezistenta astfel :

-de lunga durata necesara pentru sporturile care dureaza mai mult de 8 minute;
-de durata medie (2-6 minute)
-rezistenta musculara forta crescuta cu rezistenta adecvata(inot, canotaj)
-rezistenta de viteza rezistenta organismului la oboseala in conditiile de intensitate
maxima.Aproape tot efortul se petrece in datorie de oxigen, reclamand la sportiv viteza maxima
si rezistenta.
T.Ardelean (1990) prezinta forme de manifestare ale rezistentei in atletism.

Rezistenta musculara locala este rezistenta unei grupe musculare (1/6-1/7 din intreaga
musculatura). Ea depinde in mare masura de forta specifica, de capacitatea anaeroba dar si de
rezistenta generala.Ea poate fi impartita in rezistenta musculara aeroba dinamica, se refera la
rezistenta la un efort slab sau mediu a unei grupe musculare in conditii aerobe

Rezistenta musculara aeroba statica posibilitatea mentinerii unui efort statica, izometric, de
catre o grupa musculara mica si cu o forta ce nu depaseste 15% din forta maxima izometrica.

Rezistenta muscularaanaeroba evidentiata cand efortul este depus de grupe mici musculare, iar
forta dezvoltata prin contractii izotonice este mare de aproximativ 50-70% din forta maxima.

Rezistenta musculara anaeroba statica se manifesta fie cand se mentine maximu de timp
posibila contractie statica cu 15% din forta maxima, fie cind se efectueaza contractii repetate, cu
pauze si cu forta de 50% din forta maxima. Durata efortului static depinde de procentajul din
forta maxima mobilizata.

Rezistenta si pragul anaerob

Vo2 reprezinta indicatorul semnificativ al puterii maxime aerobe, dar mai important este de
cunoscut procentajul de Vo2max utilizat in efortul de lunga durata. S-a insistat pe faptul ca in
eforturile de rezistenta, mecanismele furnizoare de energie sunt cele aerobe, in timpul efortului
se intampla adeesea o trecere de la modalitatea de aprovizionare cu energie pe cale aeroba la
furnizarea de energie prin mecanisme anaerobe.

Termenul de prag anaerob semnifica trecerea de la producerea de energie pe cale exclusiv aeroba
la furnizarea de energie prin mecanisme anaerobe lactacide. In continuare, pragul anaerob
actioneaza prin intensificarea progresiva a activitatii anaerobe.

Evidentierea acestei stari surprinde inceputul acumularii acidului lactic care va conduce sigur la
instalarea starii de oboseala. Prin antrenament se ajunge la o intarziere a acestui proces de
acumulare a acidului lactic, respectiv a pragului anaerob. Mecanismul responsabil de realizarea
acestui progres este cresterea procentului de Vo2 consumat din Vo2 max.

Bazele biologice si psihologice

Chiar daca factorii psihogeni au un rol important in influentarea rezistentei, totusi determinante
sunt compentele biologice.

Dupa T. Bompa (1990) factorii care influenteaza rezistenta sunt:

a) scaderea capacitatii de lucru a sistemului nervos central care este considerata cauza
majora a oboselii, impotriva careia S.N.C lupta pentru mentinerea capacitatii de lucru
b) vointa individului, intensitatea nivelului de lucru nu poate fi mentinuta decit in conditiile
in care sportivul doreste acest lucru si va ordona centrilor nervosi sa continue lucrul si
 chiar sa-l creasca. Astfel incat sportivul sa poata tolera psihologic durerea, efortul si
agonia antrenamentului si competitiei;
c) capacitatea aeroba
d) capacitatea anaeroba
e) rezerva de viteza, considerata a fi diferenta dintre cel mai bun timp obtinut pe o distanta
mult mai scurta decat cea de cursa si timpul obtinut pe aceeasi distanta pe parcursul unei
curse lungi

Fiziologii si biologii considera ca evaluarea componentelor biologice se face indirect cu

ajutorul anumitor variabile al caror nivel de corelatie cu rezistenta umana la efort s-a
dovedit a fi foarte mare: consumul lamxim de oxigen, pragul anaerob, acumularea de acid
lactic si timpul relativ necesar eliminarii sale, puterea lactacida maxima, frecventa
cardiaca in timpul lucrului,cotientul respirator.

Majoritatea specialistilor din domeniul nostru considera importanti urmatorii factori care
determina dezvoltarea rezistentei:
-capacitatea de rezistenta si tipul de fibre musculare cuprinse in activitate. Se aprecieaza
de catre fiziologi ca 90% din absorbtia maxima de oxigen intr-un efort de rezistenta este
realizata de fibrele rosii
-capacitatea de rezistenta depinde de resursele de energie, activitatea enzimatica si
mecanismele hormonale de reglare. Capacitatea de rezistenta depinde in mare masura de
resursele de glicogen din ficat, de nivelul acestuia din sange dar si de fosfati, moleculele
de trigliceride si de lipidele din tesutul adipos.

Cresterea activitatii enzimelor este asociata cu cresterea rezervelor energetice. Pentru

favorizarea capacitatii de rezistenta trebuie ca in antrenamentul de rezistetnta sa se
actioneze asupra metabolismului fibrelor musculare printru-un efort corespunzator pentru
a le creste capacitatea oxidativa, care se poate realiza prin cresterea numarului de
mitocondrii.

Metodologia dezvoltarii rezistentei

Rezistenta este o capacitate motrica care are un coeficient de heritabilitate de 0.80, ceea
ce inseamna ca ea va putea fi dezvoltata in limite destul de largi, prin actionarea ei in
proces instructiv-educativ special organizat in acest sens.

Obiectivele dezolvtarii rezistentei sunt diferentiate in functie de cerintele activitatii

motrice care solicita rezistenta si de tipul de rezistenta implicat de aceasta.

In dezvoltarea rezistentei in scopul invingerii oboselii fizice si nu numai trebuie sa se tina

cont de urmatorii factori:

a) intensitatea efortului (gradul de solicitare fata de posibilitatea maxima)

b) volumul efortului(numar de repetari, distante kg ridicate etc.)
c) durata efortului
d) durata pauzelor si natura lor

Dupa A. Dragnea(1991) intensitatea efortului poate fi

1. Intensitate redusa (subcritica) consumul de energie este redus, cererea de oxigen a

organismului este mica, fiind acoperita integral;
2. Intensitati crescute (medii critice) necestatea de oxigen a organismului este egala
cu posibilitatile de acoperire a acestei cerinte
3. Intensitati mari si foart emari (supcracritice) efortul depaseste posibiltatile aerobe
ale organismului si lucrul se desfasoara in conditiile datoriei de oxigen

Volumul efortului reprezentat de efectul cumulat al efortului asupra

organismului. Volumul este direct proportional cu intensitatea. A. Demeter (1981)
considera ca cele mai bune rezultate in dezvoltarea rezistentei se pot obtine cu cun
numar de repetari nu pre amare, care sa permita mentinerea intensitatii in zona
anaerob-lactacida, care atrage dupa sina cresterea capacitatii glicolitice a fibrelor
musculare albe si cresterea capacitatii oxidative a ambelor tipuri de fibre ( albe si
rosii).

Durata efortului prin ea se intelege timpul de actionare al stimulului si prin ea se

stabileste si in contul caror furnizori de energie se va desfasura activitatea ( V.M.
Zatiorski 1969)
Daca durata efortului nu depaseste 3-5 minute, sustinerea activitatii va avea la
baza procesele anaerobe(bazate pe resursele de CP si glicogen)
Daca durata efortului este mai mare de 5 minute solicita amplificarea in regim
aerob pe baza consumului de oxigen
Daca durata efortului este de 3-4 minute se vor implica in activitate mecanisemele
aeroe, aflandu-se in stare de echilibru nevoia de oxigen cu aportul de oxigen
creandu-se asa zisa steady-state.

Durata pauzelor intre repetari. Pauzele trebuie sa aiba o durata care sa asigure
revenirea in limite optime a functiilor organismului. In cazul eforturilor de
rezistenta limitele optime ale frecventei cardiace si ale frecventei respiratorii sunt
mai mari decat cele din repaos cu alte cuvinte refacerea trebuie sa fie incompleta
Toata activitatea desfasurata in procesul instructiv-educativ pentru dezvoltarea
reizstentei de lunga durata are ca principale sarcini urmatoarele:

-cresterea continua a capacitatii organismului de a consuma oxigen

-dezvoltarea posibilitatilor de a mentine un timp cat mai indelungat un consum
maxim de oxigen
-cresterea vitezei proceselor respiratorii pana la valori maxime
-dezvoltarea capacitatii aparatului cardio-vascular de a transporta oxigenul la
tesuturi( A.Dragnea 1991).