REZISTENŢA

1. DEFINIŢII:
Definiţii:

Nu exista consens in definirea ei;

Notiunea "rezistenta" apare in diferite domenii:

- fizica (rez. materialelor),
- medicina (imunitate, rezistenta la anumite boli),
- conditii de mediu (rez. la frig/cald, rez. la conditii vitrege);

In domeniul nostru este definita in raport cu:

- durata efortului,
- intensitatea,
- oboseala,
- vointa,
dar toate cu "continuarea efortului", ori cu cat creste
intensitatea cu atat scad posibilitatile de durata ale efortului;
"Rezistenta poate fi definita ca fiind aptitudinea motrica ce permite
omului sa faca fata oboselii in eforturi de lunga durata. Este determinata
de diferiti factori fiziologici, volitivi si coordinativi. Prestatia de rezist. se
caracterizeaza prin economie maxima a functiilor" (R. Manno, 1992);

"Rezistenta generala (anduranta) este considerata drept una din

calitatile motrice de baza ale atletului. Este definita ca fiind capacitatea
de a prelungi vreme foarte indelungata un effort de intensitate
moderata" (Stephan H., Chipnon J.C., Andriret R., medici la I.N.S.E.P. Paris,
1970);

"Rezistenta se refera la capacitatea de a executa un lucru cu o

intensitate data, intr-o perioada de timp data. Oboseala este factorul
principal care limiteaza si influenteaza performanta. Un individ are o
rezistenta buna atunci cand el nu oboseste usor si poate continua sa
lucreze in stare de oboseala (Thompson P.J.L.);
"Rezistenta fizica crescuta a unui individ se explica in principal prin
factori genetici (Mayhew J. fiziolog SUA);

"Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumita

intensitate un timp cat mai indelungat fara scaderea eficientei activitatii
depuse in conditiile reprimarii starii de oboseala (Dumitrescu V., Alexe N.);

"Un alergator rezistent este cel al carui organism este in stare sa-si
continue efortul sub o puternica datorie de O2". Rezistenta apare ca
fiind posibilitatea de a indeparta limitele oboselii intr-un effort intens si
prelungit. Efortul de rezistenta este insotit de o puternica datorie de O2
si de o importanta acumulare de substante reziduale (Thomas R., 1966);

"Capacitatea de a indeplini un anumit volum de munca pe timp lung

fara modificarea randamentului. Desi randamentul pe unitate de timp e
relativ scazut, datorita duratei e solicitant pentru organism. (Smolinsky);
"Capacitatea de rezista la oboseala in conditiile unei oxigenari
bogate" (Lydiard);

"Capacitatea sau aptitudinea organismului de de a face fata

oboselii in timpul activitatii motrice" (Buiac D.);

"Rezistenta poate fi definita ca timpul limita in cursul caruia

atletul reuseste sa continue un effort de o anumita intensitate"
(Tifrea C.);

"Capacitatea psihofizica a organismului de a face fata oboselii

specifice activitatii depuse“ (Dragnea A)

"Capacitatea de a presta orice fel de efort de durata si intensitate

specifica intr-un timp cat mai scurt fara a scadea randamentul,
sau cu randament maxim (de a efectua si repeta). (Dragan D.).
2. FACTORI CARE CONDIŢIONEAZĂ
REZISTENŢA
1. Factorii biologici
a. anatomo-histologici
- sistemul cardio-respirator: dimensiunile inimii, plamanilor, retelei capilare si
parametrii sanguini;
- sistemul muscular: nr. fibre tip I mare, culoare rosie, mioglobina in cantitate
foarte mare mitocondrii numeroase, miozine lente, diametrul axonului mai mic,
nr. fibre mai mare;
- calitatea muschilor: viteza mica de contractie, rezistenta la oboseala, potential
oxidativ mare, utilizeaza de 2-3 ori mai repede grasimile.

b. fiziologici
- sist cardio-respirator: debitul cardiac, F.c., debitul sistolic, debitul pulmonar, cap.
de utilizare a O2;
- S.N.C.: activitatea economica, impulsuri regulate spre muschi, alternanta optima
a excitatiei cu inhibitia.

c. biochimici (metabolici)
- metab. predominant oxidativ, stocul de combustibil (glicogen, lipide, enzime
oxidative), pastrarea echilibrului acido-bazic, transformarea fibrelor mixte IIa si
rapide IIb in tip I.
2. Factorii motrici
a. tehnica: corecta (economie de energie) si cooperare (frecv. pasilor
cu frecv. respiratorie) ;
b. alte calitati motrice: forta "max. optima", pt. schimbarea pozitiilor,
viteza fundamentala (100m), rezerva de viteza.

3. Factorii psiho-motrici
- cooperarea nerv - muschi, alternanta contractiei cu relaxarea, simtul
tempoului si ritmului;

4. Factorii psihici
- procese volitive: invingerea senzatiei subiective de oboseala,
motivatia, interesele, echilibrul psihic, stapanirea emotiilor, inchiderea
memoriei.

5. Factorii pedagogici
- eficienta antrenamentului: cunostinte, maiestrie pedagogica.
Caracteristici

* determinata genetic (anduranta) de tipul fibrelor tip I;

* aptitudine conditionala, determinata:

- de eficacitatea proceselor metabolice ce au loc in muschi,
- de specificul efortului, cu particip. mai mica sau mai mare a O2,
- de aparatele si sistemele ce concura la aprovizionarea cu -
combustibil si O2 (sist. Cardio-respirator),
- de dimensiunile si capacitatea de functionare,
- de structura-compozitia fibrelor musculare;
Caracter complex:
- nu exista consens privind definirea ei;
- forme diferite de manifestare, clasificare
- caracter general:
- traferabil, numai forma aeroba (expl. in sprint in atl., inot,
ciclism sunt angrenati aceeasi muschi, acelasi substrat
energetic, dar actiunea difera, difera directia de aplicare a F.;
- efecte identice pentru dezvoltarea specifica, baza pentru
celelalte sporturi si calitati motrice, efecte privind starea de
sanatate (preventiv-curativ);
- mai longeviva ca viteza si forta;
- evolutie si involutie in functie de varsta si sex;
- antrenabilitate mare;
- caracter specific: in functie de specificul disciplinei sportive si a
metabolismului specific.
4. FORME DE MANIFESTARE
ALE REZISTENŢEI
Forme de manifestare

1. in raport cu volumul grupelor musculare care participa la effort;

2. in raport cu oboseala si genul activitatii depuse;
3. dupa mecanismele fiziologice - metabolice de furnizare a energiei
necesare desfasurarii efortului si procente de participare;
4. avand in vedere durata efortului;
5. luand in considerare intensitatea efortului;
6. in functie de regimul contractiilor musculare, prezenta sau absenta
miscarii;
7. in functie de sectorul de antrenament pentru dezv. capacitatilor
conditionale;
8. in raport cu alte calitati cu care intra in relatie;
9. in functie de felul miscarii, d.p.d.v. biomecanic;
10. dupa specificul disciplinei, implicarea ei in activitatea sportiva;
11. d.p.d.v. metodic (didactic).
1. in raport cu volumul grupelor musculare care participa la effort:
- dupa Scherrer E. si Manod A. (1960) avem:
- R la oboseala locala, cand participa mai putin de 1/3
- R la oboseala regionala, participare 1/3 - 2/3
- R la oboseala globala, participare mai mare de 2/3
- dupa Manno R. avem:
- R locala cand masa musculara implicata nu depaseste 1/7
- R generala cand masa musculara implicata este mai mare de 1/7
- dupa Herve S. si Helal H. (1995) avem:
- anduranta musculara locala, masa musculara mai mica de 1/6
- anduranta musculara generala, masa musculara mai mare de 1/6
- dupa Holmann W. (1971) avem R. generala participare ~ integrala a sist. muscular

- rezistentele acestea nu sunt transferabile

- rezistentele acestea au substrat morfofunctional diferit
- intre rezistenta locala (musculara) si globala (vegetativa) corelatia este destul de
redusa (Mc. Cloy, 1956)
- intre indicii rezistentei locale a diferitelor grupe musculare nu exista o corelatie
(Karpovich 1964)
- utilitatea acestei clasificari : ne informeaza asupra nivelului de interventie a
sistemului cardio-vascular care este proportional cu volumul musculaturii active
2. in raport cu oboseala si genul activitatii depuse:
- dupa Zatiorski, 1966 avem:
- R la oboseala intelectuala (sah)
- R la oboseala senzoriala (analizatorul solicitat - vizual in tir)
- R la oboseala emotionala (competitii sportive)
- R la oboseala fizica (provocata de activitatea musculara).

3. dupa mecanismele fiziologice - metabolice de furnizare a energiei

necesare desfasurarii efortului si procente de participare:
- dupa Zatiorski (1966), Demeter (1981), Thompson (1991) avem:
- R aeroba
- R anaeroba
- Zatiorski (1966) vorbeste despre R energetica
- Zatiorski si Dal Monte
- R aeroba
- R anaeroba
- R mixta
- Ardelean T. (1990)
- R anaeroba alactacida
- R anaeroba lactacida
- R mixta
- R aeroba
- dupa Dragan D. avem:
- R anaeroba alactacida
- R anaeroba lactacida
- R mixta (anaeroba-aeroba)
- dominant anaeroba
- echilibrat aerob-anaerob
- dominant aeroba
- R aeroba

- procentele de participare a energiei aerobe si anaerobe, a zonelor de

solicitare sunt diferite in punctie de probele atletice, disciplinele sportive
4. avand in vedere durata efortului:
- Harre D.
- R de durata scurta (45''-2')
- R de durata medie (2'-8')
- R de lunga durata (peste 8')
- Keul (1975) citat de C. Bota:
- R de viteza (0-7'')
- R de durata scurta (7''-45'')
- R de durata medie (45''-2')
- R de durata lunga I (2'-10')
- R de durata lunga II (10'-35')
- R de durata lunga III (35'-90')
- dupa Waineck:
- R aroba de durata scurta (45''-2')
- R aeroba de durata medie (2'-8')
- R aeroba de lunga durata (peste 8')
- Fernand P.;
- R de durata scurta (puls peste 180'')
- R de durata lunga, anduranta (puls 130''-140'')
- grup de cercetatori citati de R. Manno:
- R de viteza (8''-45'')
- R de durata scurta (45''-2')
- R de durata medie (2'-10')
- R de durata lunga I (10'-35')
- R de durata lunga II (35'-90')
- R de durata lunga III (peste 90')
- Herve S. si Helal H. (1995)
- R de durata foarte scurta (10''-25'')
- anduranta de durata scurta (30''-90'')
- anduranta de durata medie (2'-8')
- anduranta de durata lunga I (10'-30')
- anduranta de durata lunga II (30'-90')
- anduranta de durata lunga III (peste 90')
- Neuman G. si Dragan I. (1990-1992)
- anduranta de durata scurta (35''-2')
- anduranta de durata medie (2'-10')
- anduranta de durata lunga I (10'-30')
- anduranta de durata lunga II (30'-90')
- anduranta de durata lunga III ( 90'-360')
- anduranta de durata lunga IV (peste 360')
5. luand in considerare intensitatea efortului:

- Zatiorski si Demeter:
- R de int. maximala (> 15'')
- R de int. submaximala (15''-1')
- R de int. mare (1'-6')
- R de int. moderata (6'-30')
- R de int. mica (< 30')
- Winckler (1991):
- R peste limita maxima (1''-15''0
- R maximala (15''-1')
- R submaximala (1'-6')
- R medie (6'-30')
- R mica (peste 30')
6. in functie de regimul contractiilor musc., prezenta sau absenta miscarii:
- dupa Herve S. si Helal H. avem:
- anduranta musculara statica
- anduranta musculara dinamica
- dupa Hollmann si Hettlinger (1980):
- R musc. locala: aeroba si anaeroba, fiecare atat statica cat si dinamica
- R musc. generala: aeroba si anaeroba fiecare atat statica cat si dinamica

7. in functie de sectorul de antrenament pt. dezv. capacitatilor conditionale:

- dupa Scheumann (1991) avem:
- R de baza 1 (metab. aerob)
- R de baza 2 (metab. aerob-anaerob)
- R de viteza (metab. anaerob)
- R specifica de concurs (metab. anaerob)
- viteza (metab. anaerob alactacid)
8. in raport cu alte calitati cu care intra in relatie:
- dupa Harre D. (1976) avem:
- R in regim de forta
- R in regim de viteza
- R in regim de forta-viteza
- dupa Herve S. si Helal H. avem:
- anduranta de viteza: ciclica si aciclica
- anduranta de forta si forta specifica
- anduranta de detenta
- anduranta psihica
- anduranta tehnica

9. in functie de felul miscarii, d.p.d.v. biomecanic:

- dupa Harre D. :
- R in sporturi ciclice
- R in sporturi aciclice
- dupa Herve S. si Helal H.:
- R in sporturi ciclice de durata: foarte scurta, scurta, medie si lunga
- R in sporturi aciclice de tip exploziv (sariturile, aruncarile)
10. dupa specificul disciplinei, implicarea ei in activitatea sportiva:
- dupa Zatiorski:
- R in sporturi de lupta corp la corp
- R cu caracter de forta
- R in jocuri sportive
- dupa Herve S. si Helal H.:
- R in sporturi de precizie (tir)
- R in sporturi artistice
- R in sporturi cu desfasurare complexa

11. d.p.d.v. metodic (didactic):

- dupa Demeter, Ardelean, Letzelter avem:
- R generala
- R speciala
Ontogeneza (evolutie-involutie)

Rezistenta are o evolutie si o involutie in functie de varsta si sex:

pana la pubertate nu sunt diferente semnifcative intre baieti si
fete;
Rezistenta creste progresiv in timpul copilariei si adolescentei,
atingand valorile maxime la varsta de 16 ani (fetele) si 18 ani
(baietii);
La varsta de 18 ani, la care se considera ca s-au atins posibilitatile
maxime ale VO2, intalnim valori de ~2750 ml./min. la fete si 3250
ml./min. la baieti deci o diferenta de ~28%;
Ea ramane constanta la un nivel ridicat pana la 30 ani ( uneori chiar
35-36 ani), pentru ca ulterior sa diminueze treptat, lent, mai
accentuat la femei, inregistrand in jurul varstei de 60 ani <70% din
valoarea maxima;
Metode - mijloace de dezvoltare
Metodele si mijl. de dezvoltare a rezistentei sunt adecvate formei de manifestare.

Datorita naturii cursului, pluridisciplinaritate, ne vom referi mai mult la rez.

aeroba care sta la baza dezvoltarii tuturor celorlalte forme de manifestare ale
rezistentei.

Si metodele de dezv. a rez. au urmat calea dialectica, adica au manifestat tendinta

de trecere de la empirism la fundamentare stiintifica, de la unilateralitate la
sisteme.

Tratatele militare antice sau cele de antrenament ale vechilor graci sunt adevarate
indrumare in aceasta privinata.

Prin anii '20-'30 pregatirea alergatorilor de rezistenta era relatin simpla. De cateva
ori pe saptamana atletul se ducea pe pista sau sosea si alerga distanta de concurs.

Au aparut apoi, metodele scolii finlandeze impuse de Nurmi.

Zatopek a prefigurat antrenamentul cu intervale,

Ulterior antrenori ca Cerutty sau Lydiard au initiat metodele globale tinzand spre
crearea unor adevarate sisteme de pregatire.
 Alaturi de practicieni (sportivi si antrenori) si-au adus aportul
si medici de talia lui Reindell care au incercat :
sa fundamenteze stiintific anumite metode ("metoda antrenam. cu
intervale") sau
sa sintetizeze intreaga metodica a pregatirii pe baze unitare (de
exemplu Astand, Costill, etc.).
Factorul limitativ, dar in acelasi timp si factorul de progres in
dezvoltarea rezistentei este oboseala: orice effort de rezistenta este
limitat de aparitia oboselii, dar numai antrenamentul efectuat in
conditii de oboseala duce la dezvoltarea rezistentei. In acest din
urma caz, organismul se adapteaza la astfel de stari.

I. Dragan considera ca " dupa o etapa de pregatire rationala de 4-6

saptamani se imbunatatesc ambele capacitati de effort (aeroba si
anaeroba).

In acest sens un effort eficient desfasurat timp de 4-6 saptamani isi

pierde treptat eficacitatea prin fenomenul de adaptare devenind un
stimul excitant biologic ineficient (D. Buiac).

Deci se impune reactualizarea antrenamentelor periodic si cresterea

intensitatii cu masura.
In privinta cailor practice prin care putem interveni in mentinerea sau
dezvoltarea rezistentei, avem trei metode de baza:
- lucrul continuu,
- lucrul cu intervale si
- metoda repetarilor.

Dupa Dragnea A. cele mai frecvente metode folosite pentru dezvoltarea

rezistentei aerobe sunt:
- metoda eforturilor uniforme (continue),
- metoda eforturilor variabile si
- metoda antrenamentului cu intervale sau fractionat.
 Principalele MIJLOACE de antrenament folosite pentru
dezv. celor doua forme ale rezistentei, sunt dupa D. Alexandrescu:
- rez. generala (intensitate <80% si volum mare):
aD, alternari de Mv cu Ml, au, atv, aTu, aTv;
- rez. speciala (intensitate 85-100% si volum mic):
aD, aI, aR, sub forma aTu, aTv, aA, aSp, aSj, aSl.

Trebuiesc avute in vedere si aspectele morfologice si

functionale ale inimii, care prin antrenament se hipertrofiaza
(inima de sportiv).
Mijloacele din prima categorie duc la o crestere cavitara,
iar cele din a doua categorie la o crestere parietala (se ingroasa
peretii).
Este de preferat o imbinare a celor doua, de obicei in cadrul
unui ciclu de pregatire si mai putin intr-o singura sedinta.
 Principalele MIJLOACE de antrenament folosite pentru
dezvoltarea celor doua forme ale rezistentei:

- alternarile de mers cu alergare in tempo moderat, folosite mai ales

pentru dezvoltarea rezistentei generale de catre incepatori.
Tempoul alergarii nu depaseste 70% din posibilitatile alergatorului.

- alergarea de durata, caracterizata de distanta mare de alergat si de

vitaza de deplasare uniforma.
Este un exercitiu complex deoarece cu ajutorul ei, in funtie de
tempoul folosit, putem dezvolta atat rezistenta generala cat si cea
speciala.
- alergarea repetata, care are o importanta deosebita deoarece
cu ajutorul ei se dezvolta viteza fundamentala, dar si rezistenta
speciala si viteza relativa.
Gama distantelor este destul de larga, de la cele scurte (pentru
dezvoltarea vitezei), pana la cele medii sau chiar lungi. In funtie
de distanta, numarul de repetari si sarcina urmarita se stabileste
tempoul alergarii.
Pauza dintre repetari este suficient de lunga pentru a da
posibilitatea organismului sa-si revina dupa efortul depus.
- alergarea cu intervale, care constituie una din principalele
metode de lucru, care serveste in functie de distanta si tempoul
adoptat la dezvoltarea vitezei relative, a rezistentei speciale si
generale.
Alergarea cu intervale se deosebeste de metoda repetarilor prin
faptul ca efortul este reluat in conditiile in care organismul nu si-a
revenit complet.
De aceea pauza ("intervalul") dintre eforturi va avea o durata
care sa nu permita aceasta revenire (f.c. sa nu scada sub 120-130
bat./min.).
 PROBE - NORME DE CONTROL

Evaluarea rezistentei reprezinta o preocupare permanenta a

specialistilor, insa in ciuda tuturor eforturilor intreprinse nu
dispunem in prezent de nici un mijloc exhaustiv de evaluare, chiar
si in conditii de laborator.

Testele de apreciere a nivelului de dezvoltare a rezistentei

pot fi grupate in doua categorii:
- teste de laborator si
- teste de teren.
TESTELE DE LABORATOR:

- biopsii musculare
- rezonanta magnetica musculara
- teste pentru det. consumului maxim de O2 (VO2 max.):
- unul dintre cei mai fideli indicatori ai puterii maxime aerobe;
- este posibila determinarea acestuia pe minut cu ajutorul unui
test, dar se obtine cea mai inalta valoare a sa, pe cand in timpul
competitiei prelungite nu se depaseste 70-80% din aceasta. Valori
intalnite: 5.96 l./min. (R.Manno), 6.70 l./min. (Bota C.), 6.00
l./min. (Blom);
- VO2 max. prezinta un interes si mai mare atunci cand este exprimat in functie de
greutatea corporala. Atunci cand lucrul este antigravitational este preferabil sa se
exprime VO2 max. in ml./min./kg. Valori intalnite: 94 ml./min./kg. (B) si 77
ml./min./kg. (F) (la R. Manno) si 80-90 ml./min./kg. (B) si 60-70 ml./min./kg. (F)
(la Bota C.);
- VO2 max. = debit sistolic max. x F.c. max. x diferenta dintre O2 atrial si O2 venos.
TESTELE DE TEREN:

- determinarea concentratiei de lactat din sange;

- testul Conconi: consta in inregistrarea F.C. in timpul unei probe cu
incarcaturi crescande administrate in functie de un anumit protocol.
Cresterea incarcaturilor duce la un punct de inflexie a curbei F.C. in
raport cu viteza. Acest punct este considerat de catre autor ca fiind
pragul anaerob, adica inceputul producerii masive de acid lactic.
- testul Cooper: 3200m/12', pentru testarea nivelului de dezvoltare
a capacitatii aerobe;
- proba de 1000m, pentru testarea nivelului de dezvoltare al puterii
aerobe;
- proba de 2000m, pentru testarea nivelului de dezvoltare al
rezistentei puterii aerobe;
- VMA...
Notiunea de “PRAG” (seuil fr. = prag)

pentru un sportiv care are

o VMA de 18 km/h şi
un timp de 1,20 sec. pe 10 metri lansat
Pragul 1:
Pragul aerob, este pragul de la intensitatea sub care exerciţiul se
desfăşoară exclusiv pe cale aerobă.

Se situează în medie:
- între 55% <-> 65 % din VMA (în exemplul nostru 11.5 km/h),
- aprox. 2 mmol de acid lactic,
- F.C. între 145 <-> 155 bat./min.

Antrenamentul efectuat sub acest prag nu are nici o influenţă în ceea ce

priveşte creşterea capacităţii aerbe. Astfel de şedinţe de antrenament pot
fi făcute pentru refacere-recuperare.
Pragul 2:
Pragul anaerob lactic, este pragul de la intensitatea până la care
exerciţiul se desfăşoară pe fondul acumulării progresive de acid lactic.

Se situează în medie:
- între 70% <-> 85 % din VMA (în exemplul nostru 14 km/h),
- aprox. 4 mmol de acid lactic,
- F.C. între 160 <-> 180 bat./min.
VMA: Viteza maximă aerobă.

Se situează:
- la 100% din VMA (în exemplul nostru 18 km/h)
- aprox. 8-10 mmol de acid lactic
- la F.C. maximă (220-vârsta?!!!)
Teste de teren
Testul Cooper : 1968

Constă în parcurgerea într-un timp de 12 minute a unei distanţe cât mai

mari posibil, pe un teren plat, etalonat la fiecare 50 de metri.

VO2max = 0.022 x distanţa (m) – 10.39 Non sportivi (Cooper)

Subiectul A parcurge 3000m. în 12 minute → că are un:
VO2max = 0.022 x 3000 (m) – 10.39 = 55.61 ml./min./kg.

VO2max = 0.011 x distanţa (m) + 21.90 Sportivi (Barrault)

Subiectul B parcurge 3000m. în 12 minute → că are un:
VO2max = 0.011 x distanţa (m) + 21.90 = 54.90 ml./min./kg.

Inconveniente: durează mult şi presupune un anumit nivel de pregătire

pentru a fi relevant, datorită fluctuaţiilor de viteză
Avantaje: bună evaluare a capacităţii aerobe a subiectului.
Testul Léger & Boucher : 1982
Probă care permite măsurarea VMA şi estimarea VO2max.
Pe o pistă de 200 sau 400 metri marcată la fiecare 50 de metri de jaloane, subiectul va alerga,
crescând la fiecare 2’ viteza de deplasare cu câte 1km/h, până la epuizare. Viteza iniţială va fi
de 6 km/h pentru sedentari şi de 8 sau 9 km/h pentru sportivi. Viteza de deplasare va fi
controlată prin intermediul unei benzi audio cu “bipuri” sonore preînregistrate (la fiecare bip
sportivul trebuie sa fie la un jalon).

Ultimului palier complet parcurs îi corespunde ceea ce numim VMA.

VO2max = 1,353 + 3,163 x VMA + 0,0122584 x (VMA²)
VO2max = 3,5 x VMA (ecuaţia simplificată)
VO2max = 31,025 + 3,238 x VMA – (3,248 x vârsta) + (0,1536 x vârsta x VMA) (copii-18ans)

Subiectul C de 20 de ani, parcurge în 16’00” 15 paliere adică are o VMA de 15 km/h

VO2max = 1,353 + 3,163 x 15 + 0,0122584 x (15²) = 51.58 ml./min./kg.
VO2max = 3,5 x 15 = 52.50 ml./min./kg.
VO2max = 31,025 + 3,238 x 15 – (3,248 x 20) + (0,1536 x 20 x VMA) = 60.68 ml./min./kg.

Avantaje: test relativ accesibil, rezultatel foarte apropiate de ceea ce se obţine în

laborator.
Inconveniente: estimarea VO2max se bazează pe o extrapolare ce nu ţine cont
diferenţele inter-indivizi. VMA putând fi supra-evaluată de motiaţie şi de încurajări.
1. Calculaţi VMA şi estimaţi VO2 max. pentru un sportiv care la testul
de 5’ Brikci-Dekar a parcurs o distanţă de 1550 metri.

2. Calculaţi timpul pe care trebuie să-l realizeze pe distanţa de 50

metri un sportiv care are un record personal de 7.2 secunde şi
doreşte să lucreze la o intensitate de 95%.

3. Cu ce greutăţi va trebui să efectueze semi-genoflexiunile un sportiv

care are are un record personal la acest procedeu de 90 kg. dacă
doreşte să efectueze o şedinţă de antrenament de musculaţie (60-
80%)?

4. Un sportiv care are un VO2 max. estimat în urma testului Léger &
Boucher de 60 ml./min./kg., trebuie să facă un antrenament de
tipul intermitent 10”/10” la o intensitate de 100%VMA-50%VMA.
Ce distanţe va trebui să utilizeze pe teren?
(VO2max = 3,5 x VMA - ecuaţia simplificată)
Testul Luc Léger : 1988
Test navetă : se alargă tur-retur între două linii situate la 20 de metri
distanţă. În principiu testul este asemănător testului Léger & Boucher,
cu viteza initială de 8 km/h, et după care viteza creşte proresiv cu 0,5
km/h (sau cu 1 km/h într-o variantă a testului) la fiecare minut scurs din
test.
VMA = -8,18 +1,82 x Viteza ultimului palier

Avantaje : materiale puţine, test specific sporturilor colective, uşor

aplicabil şi în mediul şcolar
Inconveniente : estimare destul de relativă datorită întoarcerilor

VAMEVAL de Georges Cazorla : 1990

Acelaşi protocol ca şi la Léger & Boucher cu o vitesză initială de 8 km/h.
Pista de 200 sau 400 metri este etalonată la fiecare 20 m, obţinându-se
direct VMA din viteza la care s-a ajuns la ultimul palier complet parcurs..
Test de Bricki & Dekkar : *(testul de 5’)

Constă în parcurgerea, după o încălzire pealabilă, unei distanţe cât

mai mari într-un tip de 5’.
VMA = distanţa parcursă (km.) x 12
VMA = 1.50 x 12 = 18 km/h

Sprinter : VO2max = 2,27 x Viteza în km/h + 13,3

VO2max = 2,27 x 18 + 13,3 = 54.16 ml./min./kg.

Fondist : VO2max = 8,67 x Vitesse în km/h – 113

VO2max = 8,67 x 18 – 113 = 43.26 ml./min./kg.