Forme de manifestare a fortei

Forta generala este manifestarea fortei tuturor grupelor musculare independent de

disciplina sportiva practicata.

Forta specifica este manifestarea fortei tipice pentru grupele musculare care participa
in mod prioritar la un anumit sport.

Forta maximala reprezinta maximum de forta pe care poate sa o dezvolte sistemul

neuro-muscular printr-o contractie maximala voluntara. Exista diferente de manifestare a fortei
maximale statice (mai mare) decat a fortei maximale dinamice (excentrice sau concentrice).

Forta relativa reprezinta de fapt un raport intre forta maximala exprimata la un

moment dat si greutatea (masa) corpului. Este evident ca un sportiv de 70 kg care ridica 100 kg
are o forta relativa mai mare decat un sportiv de 100 kg care ridica aceeasi greutate.

Forta absoluta este superioara fortei maximale. Forta absoluta este o suma a fortei
maximale si a rezervei de forta care se poate mobiliza doar in conditii extreme (hipnoza, situatii
extreme majore, pericolul mortii etc.).

Dupa aceste delimitari ale termenilor fortei se impune descrierea principalelor forme de
manifestare a fortei.

a. Forta maximala dinamica se exprima prin:

forta de atac;

forta de tractiune;

forta de impulsie.

b. Forta maximala statica se exprima prin:

forta de sustinere;

forta de tractiune statica;

forta de presiune.

c. Forta/viteza (forta exploziva) se exprima prin:

forta de sprint;
 forta de saritura;

forta de lansare;

forta de atac;

forta de tractiune;

forta de franare.

d. Forta/rezistenta se exprima prin:

forta-rezistenta de sprint;

forta-rezistenta de saritura;

forta-rezistenta de lansare;

forta-rezistenta de tractiune;

forta-rezistenta de atac;

forta-rezistenta de franare.

Aceste forme de manifestare ale fortei identificate de o serie de teoreticieni (Zetzelter

1972, Harre 1976, Martin 1976) evidentieaza faptul ca forta nu se manifesta in mod abstract in
sporturi, ci sub forma unor combinatii nuantate de celelalte calitati motrice care conditioneaza
performanta.

Tipurile de fibre musculare

Muschii striati (scheletici) sunt compusi din diferite tipuri de fibre musculare. Printr-o
simplificare extrema vom distinge doua tipuri de fibre:

Fibre albe , cu diametru mai mare cu o contractie rapida notate printr-o abreviere din
engleza cu FT (fast twitch = secusa rapida). Ele sunt implicate in eforturile rapide si intense.

Fibre rosii , cu diametru mai mic si mai lente care sunt notate prin abrevierea ST (slow
twitch = secusa lenta). Ele se implica in eforturi lente, de lunga durata si de intensitate relativ
mica.

Aceasta clasificare nu este suficienta deoarece in realitate se observa o nuantare a tipurilor

de fibre (ca efect al antrenamentului) in patru tipuri:

a)  Fibre rosii (ST) denumite fibre de tip I in care glicoliza anaeroba este foarte slaba,
iar inervatia se realizeaza lent prin motoneuronii mici de tip alfa. Aceste fibre pot efectua un
travaliu lung. Se numesc impropriu fibre de forta deoarece rezistenta este caracteristica lor
principala. Fibrele rosii au o vascularizare mare.

b)  Fibrele albe (FT) denumite fibre de tip II sunt impartite in urmatoarele trei
categorii:

o   Fibre IIa sunt rapide, cu metabolism aerob-anaerob, cu o vascularizare medie,

cu substrat energetic glucidic si in parte lipidic.

o   Fibre IIb sunt fibre rapide prin excelenta, cu metabolism aerob si cu
vascularizare mica, cu substrat energetic exclusiv glucidic.

o   Fibre IIc intermediare, cu posibilitati limitate de a se transforma pe perioada

antrenamentului in fibre IIa sau in IIb in functie de orientarea efortului.

Caracteristica acestor fibre albe este ca ele sunt inervate de motoneuronii mari „alfa”,
care transmit impulsuri rapide si discontinue, caracteristice activitatilor motrice voluntare.

Dispozitia si proportia diferitelor tipuri de fibre musculare sunt determinate genetic.

Variatia procentajelor la populatia globului intre FT/ST este semnificativa, de la 90/10 la 10/90.
Sprinterii au un procentaj mai mare de fibre albe (FT) iar maratonistii un procentaj mai mare de
fibre rosii (ST).

Exemplul atletului de culoare Carl Lewis, un mare sprinter si saritor, este elocvent: s-au
identificat in picioare un procentaj de 90% de fibre FT.

J. Weineck manifesta mari rezerve asupra afirmatiilor unor autori (Howald, 1984) care
amintesc ca prin mijloace adecvate de antrenament, fibrele rosii ST se pot transforma in fibre
albe FT. Argumentul lui Weineck este ca viteza nu se poate antrena cu mijloacele de
antrenament specific rezistentei (care sa angreneze travaliul fibrelor ST). Exista un procent foarte
mic – insignifiant – de fibre care s-ar putea transforma, dar care, dupa intreruperea
antrenamentului, se intorc la categoria initiala.

Exista insa primejdia, ca prin metode neadecvate de antrenament, fibrele albe (FT) de
viteza, de tip II, sa se transforme in fibre rosii (ST) de tip I, cu manifestare preponderent de
rezistenta. Acest proces poate deveni ireversibil si poate explica plafonarile aparute in evolutia
sprinterilor, saritorilor, etc.