COMPONENTELE ANTRENAMENTULULUI SPORTIV

PREGATIREA FIZICA (PF)

Cea mai importanta componenta a antrenamentului sportiv, care determina randamentul

in antrenament si concurs este pregatirea fizica care include dezvoltarea calitatilor motrice de
baza si specifice.

In procesul antrenamentului sportiv se formeaza, pe langa un potential motric ridicat si

convingeri, atitudini care se bazeaza pe calitatile intelectuale si psihice ale sportivului. Acest
proces este denumit proces instructiv – educativ, si, in consecinta, terminologia curenta
aminteste de educarea calitatii personalitatii umane (metode psiho-pedagogice) si dezvoltarea
calitatilor motrice ale organismului prin exercitiile din antrenament si concurs (Nicu A., 1993,
311).

Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului uman. Ele se dezvolta si apoi involueaza
pe parcursul vietii, iar in viziunea lui Carstea (1999, 14) ele se pot educa prin accelerarea
dezvoltarii in procesul de instruire.

O definitie mai recenta a calitatilor motrice este data de E. Fleischman citat de R. Manno
(1996) care le denumeste aptitudini motrice.

Aptitudinile (lb. engl – skills) sunt trasaturi durabile, greu de modificat ale motricitatii
omului. La nivelul superior al aptitudinii se afla abilitatea (ability – lb. engl) care defineste
nivelul de maiestrie intr-o sarcina motrica specifica. Este deosebit de important faptul ca aceste
aptitudini sunt perfectibile.

Clasificarea aptitudinilor motrice (a calitatilor motrice) se poate face in mai multe moduri.
De mare utilitate in programarea antrenamentului si in organizarea didactica a pregatirii este
clasificarea propusa de Gundlach (citat de R. Manno –1996) care evidenteaza doua categorii de
aptitudini motrice:

aptitudini motrice conditionale;

aptitudini motrice coordinative.

Aptitudinile conditionale (organico-musculare) se bazeaza pe eficacitatea metabolica a

muschilor si aparatelor, iar aptitudinile motrice coordinative (perceptiv – motrice) se bazeaza pe
capacitatea de a regla si organiza miscarea.

Aptitudinile motrice conditionale sunt:

aptitudini de forta (calitate motrice forta);

 aptitudini de rezistenta (calitate motrice rezistenta);

aptitudini de viteza (calitate motrice viteza).

Aptitudinile motrice coordinative permit dirijarea si prelucrarea informatiilor provenind de

la analizatorii implicati in miscare (tactil, kinestezic, vestibular, ostic, acustic) si in elaborarea
abilitatilor motrice.

Faza marcanta a dezvoltarii aptitudinilor coordinative este in perioada prepubertara (pana

la 12 – 13 ani), iar dezvoltarea aptitudinilor conditionale este cuprinsa intre 12 – 18 ani.

Distinctia intre aptitudinile motrice conditionale si coordinative este pur didactica deoarece
nu este o frontiera marcanta intre ele. Precizia miscarii nu este delimitata de suportul conditional
decat la incepatori. La avansati si in faza perfectionarii (suprainvatarii) precizia motrica si
suportul ei conditional sunt intr-o stransa legatura.

Este evident ca exprimarea corecta a tehnicii in regim de rezistenta este limitata de factorii
conditionali (capacitatea de efort).

Din aceste motive a aparut notiunea de aptitudine motrice intermediara. Printre cele mai
semnificative cazuri sunt mobilitatea, supletea si viteza de reactie simpla. Ele au consecinte
energetice semnificative si nu joaca un rol important in organizarea miscarii, dar au un rol major
in eficacitatea actului motric sau in expresivitatea lui.

Forta musculara
Definitie: Capacitatea de efort neuro-musculara de a invinge o rezistenta externa sau
interna. Forta maxima pe care o poate dezvolta un sportiv depinde de caracteristicile
biomecanice ale miscarii dar si de intensitatea impulsului (numarul de unitati motorii care se
implica in contractia musculara). Datorita acestor caracteristici forta musculara este de fapt
manifestarea capacitatii de contractie eficienta, angrenata in mod simultan de catre unitatile
neuromotorii, in mod voluntar.

Contractia musculara constituie baza exprimarii fortei. Cunoasterea tipului de

contractie musculara este deosebit de importanta pentru alegerea mijloacelor de dezvoltare a
fortei.

Contractia musculara poate fi izotonica (sau anizotonica), izometrica si auxotonica 

(Weineck, 1999).

Fibra musculara este constituita din elemente contractile si elemente elastice care se
comporta diferit in tipurile de contractie musculara.

In contractia izotonica elementele contractile din muschi sunt contractate (se

scurteaza) iar elementele elastice nu-si schimba lungimea. Rezulta o scurtare a muschiului cu
efectuarea deplasarii incarcaturii.
 In contractia musculara izometrica, se produce la fel, o scurtare a elementelor
contractile, dar elementele elastice se lungesc in aceeasi masura, astfel ca din exterior nu se
percepe o scurtare a muschiului.

Contractia musculara auxotonica este forma cea mai frecvent intalnita in exercitiile
sportive. Mecanismul acestei contractii este urmatorul:

exista o prima faza de contractare izometrica, de punere a muschiului „sub

tensiune”,

apoi urmeaza faza a doua in care muschiul se scurteaza printr-o contractie

izotonica.

In concluzie contractia auxotonica reprezinta o combinatie de solicitare de tip

izometric si izotonic.

Tipuri de activitate musculara

J. Weineck, citandu-l pe Harre (1976) prezinta patru tipuri de activitate (lucru) musculara:

a)      activitate musculara concentrica, specifica majoritatii activitatilor sportive,

permite prin scurtarea fibrei musculare sa propulseze corpul sau o greutate intr-o directie sau sa
invinga o rezistenta;

b)     activitatea musculara de franare excentrica care se manifesta in fazele de

amortizare a sariturii si in fazele de demaraj ale miscarii. Caracteristica principala este o
intindere a fibrei musculare printr-o forta activa de reactie;

c)      activitatea musculara statica consta in fixarea segmentelor corpului sau a

corpului in ansamblu intr-o pozitie determinata. Se caracterizeaza printr-o contractie musculara
fara scurtare;

d)     activitatea musculara combinata se caracterizeaza printr-o combinare a

activitatilor concentrice, excentrice si statice.