Rolul gimnasticii în dezvoltarea forței,

coordonării și flexibilității

Student: Bandraburu Ionuț

Specializarea:
Kinetoterapie si motricitate specială

Grupa: a
Anul : 2024
Gimnastica este un sport complex și interesant care aduce multe beneficii dezvoltării
fizice și mentale a practicanților săi. Rolul gimnasticii în dezvoltarea forței, coordonării și
flexibilității este esențial, contribuind astfel la formarea unei baze solide pentru un corp sănătos
și agil. În ceea ce privește forța, gimnastica face apel la o gamă largă de grupe musculare,
contribuind la dezvoltarea unei musculaturi echilibrate și puternice. Exerciții specifice, cum ar fi
tracțiunile, flotarile și elementele acrobatice necesită o rezistență considerabilă, consolidarea
masei musculare și îmbunătățirea rezistenței generale a corpului. În ceea ce privește
coordonarea, gimnastica subliniază controlul precis al mișcărilor și sincronizarea perfectă a
corpului în timpul exercițiilor. Această disciplină contribuie la dezvoltarea abilităților motorii
fine și îmbunătățește capacitatea de a controla și direcționa corpul în spațiu. Flexibilitatea este un

1
alt aspect crucial dezvoltat în gimnastică. Rutinele și pozițiile specifice necesită întinderea
constantă a mușchilor, ligamentelor și articulațiilor, ceea ce duce la o flexibilitate îmbunătățită.
Această caracteristică este esențială nu numai pentru performanța în sine, ci și pentru prevenirea
rănilor și menținerea sănătății comune.
Flexibilitatea reprezintă una dintre calitățile fizice fundamentale în gimnastica, furnizând
capacitatea de a realiza exerciții cu o amplitudine extinsă a miscarilor. Absența acestei calități
face imposibilă dezvoltarea în mișcare, a plasticității și îmbunătățirea tehnicii, deoarece o
mobilitate articulațiilor insuficientă limitează și restricționează mișcările.(T. S. Lisitskaya, 1982).
Nivelul de dezvoltare al articulațiilor contribuie direct la efectuarea exercițiilor de gimnastică,
acestea având o strânsă legătură între ele. Din punct de vedere biomecanic, cu cât nivelul de
mobilitate de la nivelul articulației este mai mare, cu atât mișcările care se efectuează la nivelul
acesteia devin mai ușor de realizat și necesită mai puțină tracțiune. (Yu.V. Menkhin, 1989). Se
disting două tipuri de flexibilitate, acestea fiind flexibilitatea activă și cea pasivă. Flexibilitatea
activă se referă la gradul maxim de mobilitate de la nivelul articulației pe care o persoană o poate
induce singură, fără forțe exterioare.
Flexibilitatea pasivă, în schimb, se referă la limita maximă pe care o poate atinge, aceasta
fiind provocată de forțe exterioare, cum ar fi, de exemplu, un partener. Deci, valoarea
flexibilității active va fi întotdeauna mai scăzută decât cea pasivă.(L.P. Orlov). Sub impactul
oboselii, flexibilitatea activă înregistrează o scădere, acest lucru fiind rezultatul capacității
diminuate a mușchilor de a se relaxa complet după o contracție anterioară. În același timp,
flexibilitatea pasivă înregistrează o creștere, generată de un tonus muscular mai redus care
contracarează procesul de întindere.(B.A. Ashmarin, 1990). Mobilitatea optimă în articulații
necesită dezvoltarea atât a flexibilității active, cât și a celei pasive. În gimnastica ritmică,
exercițiile de întindere, realizate cu o amplitudine maximă, sunt folosite pentru educația
flexibilității. Exercițiile pasive pot fi dinamice sau statice, iar o combinație între mișcările
elastice și menținerea unei poziții aduce cel mai mare beneficiu în dezvoltarea flexibilității
pasive. (TS Lisitskaya, 1982). Odată cu înaintarea în vârstă, din cauza creșterii masei
tendoanelor în comparație cu cea a mușchilor și a unei anumite compactări a țesutului muscular,
rezistența tonică a mușchilor la forțele de tracțiune crește, iar flexibilitatea suferă deteriorări.
Pentru a preveni declinul mobilității articulare, observabil în special la vârsta de 13-14 ani, este
esențial să începeți dezvoltarea flexibilității pasive în mod oportun. Perioada critică pentru
dezvoltarea flexibilității pasive este între 9-10 ani, în timp ce pentru flexibilitatea activă este între
10-14 ani. (Filippovich, 1971). Avansarea în gimnastică este strâns legată de eficiența
analizorului vestibular, care, împreună cu analizorii motorii și vizuali, furnizează informații
cruciale pentru orientarea spațială, influențând coordonarea motrică și stabilitatea. Observațiile
sugerează că sportivele cu o funcționare suboptimală a analizorului vestibular întâmpină
dificultăți în asimilarea conținutului programului, prezentând provocări în executarea mișcărilor
rotative și menținerea echilibrului (Yu.P. Kobyakov, 1976).
Dezvoltarea stabilității în mișcare și poziție statică depinde crucial de progresul
abilităților motorii și aplicarea consecventă a pregătirii generale și speciale, inclusiv a exercițiilor
de coordonare. Echilibrul, esențial într-o gamă diversă de mișcări, cum ar fi acrobații, aruncări, și
activități ciclice și aciclice, reprezintă o componentă vitală în atingerea performanței optime în
sport și jocuri (V.I. Lyakh, 1989). Există și o a treia modalitate de a aborda echilibrul, constând
în echilibrarea cu obiecte sau pe obiecte, precum menținerea unui buzdugan de gimnastică în
mână sau purtarea unei mingi pe cap în mișcare sau în repaus, sau chiar echilibrarea pe o rolă.
Îmbunătățirea stabilității, atât în poziție statică, cât și în mișcare, derivă din dezvoltarea
abilităților motorii și aplicarea consecventă a pregătirii generale și speciale, inclusiv a exercițiilor

2
de coordonare. Elementele de echilibru sunt componente esențiale în aproape toate tipurile de
mișcări: ciclice, aciclice, aruncări, acrobatice, în contextul sportului și al jocurilor. (V.I. Lyakh,
1989). Observațiile indică faptul că gimnastele cu un analizor vestibular insuficient dezvoltat
întâmpină dificultăți în asimilarea materialului programului, având probleme în executarea
mișcărilor de rotație și menținerea echilibrului.(Yu.P. Kobyakov, 1976).
Gimnastica ritmică reprezintă un sport complex și coordonat. Un aspect esențial al
performanței în gimnastica ritmică este dobândirea unei coordonări complexe și precise a
mișcărilor, manifestată prin capacitatea de a comunica nu doar esența generală a mișcării, ci și
detaliile acesteia.(Yu.N. Shishkareva și L.P. Orlov, 1954).
În gimnastica ritmică, pregătirea fizică are ca obiectiv dezvoltarea echilibrată a tuturor calităților.
Un accent deosebit la copiii cu vârsta de 5-6 ani se pune pe formarea unei posturi corecte,
eliminând deviațiile lombare excesive, aplecări și piciorul bot. Cu toate acestea, se acordă o
atenție sporită față de altele în ceea ce privește cultivarea flexibilității și dezvoltarea abilităților
de coordonare. (TS Lisitskaya, 1982).
Într-o manieră generală, abilitățile de coordonare (CS) sunt înțelese ca fiind capacități ale unei
persoane care influențează capacitatea sa de a controla și regla optimal acțiunile motorii.
Abilitățile de coordonare (CS) reprezintă funcționalitatea anumitor organe și structuri ale
corpului, ale căror interacțiuni determină coordonarea elementelor individuale ale mișcării într-o
acțiune motorie semantică unică. (B.A. Ashmarin, 1990).
Capacitatea voluntară de relaxare musculară indică faptul că intervalul optim pentru dezvoltarea
aptitudinilor de coordonare la fete este situat în jurul vârstei de 11-12 ani. Principala abordare
metodologică, axată în mod specific pe îmbunătățirea acestei abilități, constă în efectuarea
consecventă a sarcinilor ce impun cerințe în continuă creștere privind rapiditatea și precizia
orientării în spațiu. V.I. Lyakh (1989)
Gimnastica ritmică se conectează cu abilitatea de a controla corpul într-un mod natural.
După cum afirmă E.V. Biryuk (1982): „Gimnastica ritmică reprezintă arta exprimării prin
mișcare”.

3
 Concluzii : În această cercetare m-am axat mai mult pe conceptul de flexibilitate
articulară si orientare în spațiu, întrucât gimnastica are mult mai multe beneficii pentru organism
si pentru sănătatea generală a sportivilor decât cele menționate.

Bibliografie

1. Ashmarin B.A., Vinogradov Yu.A., Vyatkina Z.N. (1990), Teoria și metodele educației
fizice: manual. Pentru studenții facultății. cult. ped. In-tov pe specificații. 03.03- M.:
educație, pag 287.
2. E.V Biryuk (1982)
3. Kobyakov Yu.P.(1976), Antrenamentul analizorului vestibular al gimnastei - M .: Cultură
fizică și sport, pag 64.
4. Lisitskaya, T. S. (1982), Gimnastica ritmică.-M: Cultură fizică și sport, pag. 231.
5. Lyakh V.I. (1989), Capacități de coordonare ale şcolarilor.-Mn.: Polymya, pag 159.
6. Menkhin Yu.V. (1989), Pregătire fizică în gimnastică.-M: Cultură fizică și sport, pag
224.
7. Orlov L.P. (1965), Gimnastică ritmică. - M.: Cultură fizică și sport, pag 208.
8. Shishkareva Yu.N., Orlov L.P.(1954), Gimnastica ritmică: manual pentru secțiunile
grupurilor de cultură fizică, pag 400.