Forța în regim de viteză – caracterizare

generală, forme de manifestare și factori

de condiționare

Noțiunea de forță este una foarte vastă. În literatura de specialitate autorii folosesc diverse
terminologii, care pot uneori îngreuna procesul cititorilor de înțelegere al conceptului. Există
numeroase tipuri de forță, care atrag după sine numeroase definiții, însă, vorbind la modul
general, aceasta poate fi caracterizată în astfel: Forța este proprietatea organismului uman de a
învinge o rezistență (internă sau externă), de a se opune unei forțe externe și de a-și menține
poziția, prin intermediul contracției musculare.
Așadar, pentru înțelegerea conceptului de forță este necesară înțelegerea fiziologiei
mușchiului. Acesta este un organ eterogen care însumează trei tipuri de țesut participante
(muscular – fibra musculară striată), conjunctiv ( tendoane, alte membrane – endomisium,
perimisium, epimisium, fascie) și nervos. Mecanismul efectiv de contracție are loc la nivelul
miofibrilelor. Acestea sunt organite specifice fibrelor musculare și conțin proteine contractile
(actină și miozină) grupate în miofilamente. Pe lângă acestea, la nivelul miofibrilei se
regăsesc și proteine reglatoare (troponină și tropomiozină). Miofilamentele de actină sunt
subțiri, iar cele de miozină sunt groase. În cadrul miofibrilei apare o alternanță de discuri
clare (porțiunea în care apare doar actină) și discuri întunecate (porțiunea în care apare
miozina), la nivelul acestora actina se suprapune cu miozina). La mijlocul discului clar apare
o membrană Z, iar distanța dintre două membrane Z consecutive se numește sarcomer.
Sarcomerul este unitatea de bază a fibrei musculare striate. La mijlocul discului întunecat,
deci în mijlocul sarcomerului, există o porțiune în care actina nu se mai suprapune miozinei,
numită bandă luminoasă H. În dreptul acesteia există doar miofilamente de miozină. La
momentul contracției musculare, miofilamentele de actină glisează printre cele de miozină și
determină dispariția benzii H, implicit scurtarea fibrei. Acest mecanism necesită două
componente indispensabile, anume ionii de calciu și ATP. Impulsul nervos conduce la
deschiderea canalelor de calciu, elberarea ionilor în miofibrile și legarea acestora de
troponină, urmată de acțiunea adenozintrifosfatului rezultând procesul descris mai sus.
 Revenind la tipul de manifestare al forței abordat de această secțiune a capitolului, anume
forța în regim de viteză, ne propunem să o definim, să prezentăm importanța acesteia în
rândul sporului de masă, să parcurgem formele de manifestare ale acesteia și să sistematizăm
factorii de condiționare.
După parerea lui Harre (1976), binomul forță-viteză reprezintă capacitatea sistemului
neuromuscular de a învinge o rezistență anume cu cea mai mare viteză de contracție posibilă.
Asocierea forței cu viteza determină o calitate motrică specifică, anume pliometria.
Forța-viteză, are la rândul ei două compartimente principale:
a) forța de demaraj
b) forța explozivă (detenta, valoroasă mai ales în săriturile atletice)
Cu toate acestea, dezideratul propriu-zis al antrenamentului pliometric este acela de a
dezvolta detenta sportivului. Este de la sine înțeles faptul că o detentă mai bună mărește
semnificativ performanțele atletului, întrucât aceasta reprezintă impulsul efectiv al sportivului
în momentul în care acesta execută o săritură. Calitatea impulsului respectiv determină nivelul
performanței atinse. În învățământul de masă, forța explozivă joacă un rol important mai ales
în cadrul competițiilor sportive cu probe aferente. Toate acestea se pot concretiza într-unul
dintre numeroasele exemple palpabile: La ONSS, secțiunea învățământ liceal și profesional,
pentlaton școlar pe echipe, proba de săritură în lungime cu elan, elevii folosesc în mod
deosebit detenta.
Forța în regim de viteză are anumite forme de manifestare, acestea fiind diferite în funcție
de tipul exercițiului executat:
 puterea de desprindere
 puterea de accelerare
 puterea de decelerare
 puterea de aruncare
 puterea de start
 puterea reactivă
Puterea de desprindere este foarte importantă în sporturi precum atletism (sărituri), volei,
baschet, schi – sărituri etc, întrucât acestea presupun capacitatea individului de a executa
exploziv desprinderea. De cele mai multe ori, desprinderea se petrece după o alergare de mare
viteză pe o distanță foarte scurtă (astfel mușchii se preîntind și acumulează energie).
Exercițiile pliometrice cu salturi contribuie semnificativ la creșterea puterii de desprindere, și
implicit la îmbunătățirea performanțelor sportivului.
Se pune accent deosebit pe puterea de accelerație în sprint, ciclism, înot, canotaj și în
majoritatea sporturilor de echipa, în vederea dezvoltării vitezei, mai exact atingerii unei viteze
cât mai mari într-un timp cât mai scurt. Pentru creșterea puterii de accelerație este nevoie de
un antrenament care are la bază dezvoltarea complexului M x V. Acesta va determina
îngroșarea miofilamentelor de miozină, prin creșterea numărului de molecule de miozină și
obținerea unei contracții musculare mai rapide și eficiente. În timpul contracției musculare,
capetele de miozină se leagă de actină (apar așa numitele punți de actino-miozină) și o trag,
apărând un fenomen de glisare. Este evident: mai multe molecule de miozină înseamnă mai
multe capete de miozină, iar mai multe capete înseamnă o prindere și glisare mai eficientă.
 În multe sporturi, decelerarea este la fel de valoroasă ca și accelerarea. Puterea de
decelerare se manifestă mai ales în sporturile de echip și tenis, unde este esențial ca individul
să poată încetini treptat, precis și eficient în vederea prinderii, aruncării, lovirii mingii. Dacă
nu există forță de decelerare, finețea executării anumitor etape specifice unor sporturi are de
suferit. Aceasta implică, pe lângă buna coordonare musculară, și o bună estimare vizuală a
sportivului, el trebuind să prevadă momentul oportun pentru încetinirea/sistarea alergării.
Fiziologic vorbind, decelerarea se obține printr-o contracție excentrică a mușchilor picioarelor
alături de plasarea picioarelor anterior centrului de greutate și lăsarea trenului superior
posterior acestuia. Antrenamentul puterii de decelerare poate fi făcut, de asemenea, pe cale
pliometrică (de pildă sărituri în lungime la nivelul cărora alternează acelerații și decelerații
rapide). Pe lângă viteza încetinirii, antrenamentul pliometric urmărște și calitatea acesteia.
Decelerarea incorect executată crește riscul leziunilor, mai ales cele aferente meniscurilor
articulare. În aceste sporturi care presupun opriri bruște, incidența ruptutrii de menisc este
mare, aceasta lăsând sechele grave asupra sportivului. Trebuie țintită o decelerare rapidă, dar
mai ales corectă, ținând cont de anumite repere morfofuncționale.
Puterea de aruncare reprezintă forța aplicată asupra unui aparat (minge de baschet, suliță,
minge de oină etc) în vederea lansării acestuia la viteza și pe traiectoria potrivită. Viteza
aruncării este condiționată de mărimea forței exercitate la mometul eliberării. Cu aceasta,
sportivii trebuie să învingă inerția aparatului respectiv, fiind proporțională cu masa sa, apoi să
acelereze intens pe toată durata mișcării până la momentul desprinderiiapoi să acelereze
intens pe toată durata mișcării până la momentul desprinderii.
În sporturile care necesită lansarea la o viteză mare și menținerea acesteia este nevoie de
puterea de start. Ea este condiționată în mod special de viteza de reacție a individului, dar și
de capacitatea musculară într-un timp extraordinar de scurt. Anumite exerciții de natură
pliometrică antrenează viteza de reacție și implicit, puterea de start.
Puterea reactivă este necesară in mod special în lupte, arte marțiale, box și sporturi de
echipă precum fotbalul, baschetul și tenisul (pentru schimbări rapide de direcție). Puterea
reactivă se referă la capacitatea sportivului de a genera o forță de săritură imediat după o
aterizare. Aceste sărituri reactive presupun o forță de cel puțin 6 ori mai mare decât greutatea
corporală. Rămâne la latitudinea individului să regleze intensitatea acestei puteri, în funcție de
precizia și finețea cu care dorește să execute anumite mișcări