CALITĂŢILE (APTITUDINILE) MOTRICE

Aptitudinile motrice presupun acţiunea conjugată a unor funcţii fiziologice importante ale
organismului, pentru efectuarea unei game largi de sarcini, cum ar fi: prestarea unui efort un timp mai
îndelungat, realizarea unei tensiuni musculare ridicate, echilibru static şi dinamic, viteză de execuţie
etc. Autorul consideră calităţile motrice ca fiind premisa sau preferinţa motrică pe care omul şi
sportivul îşi clădeşte propriile abilităţi tehnice.
De fapt, în activităţile motrice, exerciţiile fizice cuprind în conţinutul lor caracteristicile de
bază ale celor patru calităţi: repeziciunea mişcării – viteza; gradul de complexitate – îndemânarea;
durata – rezistenţa; încărcătura – forţa.
Nici un act motric nu poate fi efectuat fără ca în el să nu se manifeste în acelaşi timp, într-o
anumită proporţie, şi calităţile motrice. Valorificarea maximă a calităţilor motrice este condiţionată de
indicii de dezvoltare a forţei, vitezei, rezistenţei şi îndemânării, dar şi de nivelul priceperilor şi
deprinderilor motrice, prin intermediul cărora se manifestă.

Clasificarea calităţilor motrice

Este cunoscut că nivelul iniţial al calităţilor motrice influenţează în mod evident capacitatea de
dobândire a tehnicii şi, implicit, a tacticii. În ac este condiţii vom constata diferenţe în nivelul de
pregătire al subiecţilor, întrucât diferite sunt şi calităţile lor motrice.
Calităţile motrice pot fi: calităţi condiţionale şi calităţi coordinative (de coordonare).
Calităţile condiţionale sunt determinate de nivelul funcţionării aparatelor şi sistemelor
organismului, precum şi de eficienţa metabolică. Din această grupă fac parte:
- calitatea motrică forţa,
- calitatea motrică rezistenţa,
- calitatea motrică viteza.
Calităţile de coordonare (coordinative) sau de îndemânare sunt condiţionate de capacitatea
individului de a organiza şi ajusta mişcările corpului şi/sau segmentelor sale. Constatăm că această
calitate este determinată de posibilitatea dirijării şi prelucrării tuturor informaţiilor provenite de la
analizatorii implicaţi în actul motric voluntar (tactil, chinestezic, vestibular, optic, acustic),
contribuind, împreună cu cele condiţionale, la manifestarea calităţilor motrice combinate. Calităţile de
coordonare au o valoare deosebită în învăţarea şi perfecţionarea tehnicii.
Diferenţa dintre cele două forme de manifestare a calităţilor motrice are doar valoare didactică,
între ele neexistând frontiere.

Într-o altă clasificare, se disting două categorii de calităţi motrice:

- calităţi motrice de bază, respectiv
- calităţi motrice specifice unor ramuri de sport (sau meserii).
Astfel, se acceptă ca fiind de bază cele patru calităţi motrice menţionate anterior: forţa, viteza,
rezistenţa şi îndemânarea.
În ceea ce priveşte calităţile motrice specifice, acestea provin, în cele mai multe cazuri, din
combinarea dintre două sau mai multe calităţi motrice de bază. De asemenea, atunci când discutăm
despre calităţile motrice solicitate prioritar în diferitele ramuri de sport, putem adăuga şi anumite
forme de manifestare a calităţilor motrice de bază (de exemplu, viteza de execuţie în scrimă), datorită
importanţei lor în obţinerea succesului în sportul respectiv.

CALITATEA MOTRICĂ FORŢA

Calitatea motrică forţa reprezintă capacitatea omului de a învinge o opoziţie externă/internă

sau să acţioneze împotriva ei prin efortul muscular.

Forme de manifestare ale forţei

Multitudinea de sarcini motrice la care este supus un individ, în general, şi un practicant al
exerciţiilor fizice, în special, determină manifestarea diferită a eforturilor de forţă. Forţa musculară
este în raport cu grupele de muşchi care participă la acţiune, cât şi sensul de deplasare a segmentului.
În efortul muscular se manifestă valori diferite ale forţei în condiţii diferite.
Principalele forme de manifestare ale forţei sunt:

1
 - forţă în regim „static” (izometric);
- forţă în regim dinamic (izotonic);
- forţă absolută;
- forţă relativă;
- forță generală, regională și locală;
- forţă în regimul celorlalte calităţi motrice.
 Forţă în regim „static” (izometric) – tonusul muscular creşte, fibra nu-şi modifică
lungimea;
Este acel tip de forţă utilizat atunci când este necesară, spre exemplu, menţinerea corpului într-
o anumită poziţie printr-un efort muscular intens (menţinerea în atârnat cu braţele îndoite), sau atunci
când se acţionează asupra unei încărcături, fără deplasarea acesteia.

 Forţa în regim dinamic (izotonic) - are loc modificarea lungimii fibrelor musculare
angrenate în contracţie. Distingem două tipuri:
- în regim de „învingere” (miometric) – în acest caz muşchiul se scurtează;
- în regim de „cedare” (pliometric) – în acest caz muşchiul se lungeşte.

 Forţa absolută
Forţa sportivului se poate evidenţia în orice mişcare, independent de greutatea corpului. În
acest caz se vorbeşte de forţa absolută.

 Forţa relativă
Forţa relativă se poate exprima prin raportul dintre greutatea deplasată şi cea corporală.
Aceasta se poate exprima prin formula:
Forţa relativă = Forţa absolută / Greutatea corporală
Acest raport se exprimă sub formă de indice (Apostol, 2003, p. 39) şi are o deosebită
importanţă în ramurile de sport în care competiţiile se desfăşoară pe categorii de greutate (box, judo,
haltere etc.).

 Forţa în regimul celorlalte calităţi motrice:

- în regim de viteză (detentă, forţă explozivă) - capacitatea individului de a manifesta valori
mari de forţă în cea mai mică unitate de timp
- în regim de rezistenţă – capacitatea de a presta un efort de forţă un timp mai îndelungat, cu
apariţia sau nu a oboselii .
- în regim de îndemânare – capacitatea individului de a efectua mişcări precis coordonate în
condiţii de forţă (ex. execuţia unui procedeu tehnic la judo)

Factorii care condiţionează manifestarea forţei

La om, această calitate depinde de o serie de factori, prezentaţi în cele ce urmează.
 Particularităţile biomecanice ale mişcării
 Concentrarea proceselor nervoase fundamentale – excitaţia şi inhibiţia
 Capacitatea de reglare a funcţiilor vegetative de către sistemul nervos central
 Capacitatea de sincronizare a cât mai multor unităţi motorii
 Calitatea substanţelor energetice şi a proceselor metabolice din muşchi
 Tipul de fibre musculare implicate în contracţie şi grosimea lor
 Durata contracţiei musculare
 Nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice.

CALITATEA MOTRICĂ VITEZA

Prin calitatea motrică viteză se înţelege capacitatea omului de a efectua acţiunile motrice într-
un timp cât mai scurt pentru condiţiile respective.
Mişcările efectuate cu viteză maximă se deosebesc după caracteristicile lor fiziologice de
mişcările lente. În timpul efectuării mişcărilor cu viteză maximă, corecţiile senzoriale care se fac în
mod obişnuit după desfăşurarea acţiunii, sunt mult îngreuiate, ciclul reflex nu reuşeşte să se pună în
acţiune. Aceasta explică de fapt dificultatea efectuării mişcărilor precise, în condiţii de viteză maximă.

2
 Formele de manifestare ale vitezei:
- viteza de reacţie;
- viteza de execuţie;
- viteza de repetiţie;
- viteza de deplasare;
- viteza de opţiune;
- viteza uniformă;
- viteza neuniformă;
- viteza în regimul celorlalte calităţi motrice.

Aceste forme de manifestare a vitezei sunt relativ independente una de alta. Aşa de exemplu,
poţi să ai o viteză de reacţie foarte bună şi totuşi să fii lent în mişcări. S-a constatat faptul că nu există
o corelaţie între indicii timpului de reacţie şi viteza de execuţia a mişcărilor.

 Viteza de reacţie
Viteza de reacţie are la bază intervalul scurs de la momentul aplicării unui stimul supraliminal
şi până la apariţia răspunsului motor voluntar adecvat (interval numit timp de reacţie). Practic, viteza
de reacţie este determinată de durata acestui interval. De aceea este utilizat deseori termenul de timp de
reacţie, acesta exprimându-se în milisecunde (ms).
Timpul de reacţie include:
- timpul necesar apariţiei excitaţiei la nivelul receptorului;
- timpul de conducere de la analizatori la scoarţa cerebrală;
- timpul de prelucrare şi conducere intracerebrală, spre centrii care elaborează decizia
de mişcare, apoi către aria motorie (timp central de conducere şi prelucrare);
- timpul de conducere de la cortex la muşchi (care include şi timpul întârzierii la placa
motorie);
- timpul necesar iniţierii contracţiei musculare.
În practică, se cunosc două feluri de reacţii: simple şi complexe. Prin reacţii simple, înţelegem
răspunsul prin mişcare cunoscută dinainte la un semnal cunoscut dinainte şi care apare spontan (spre
exemplu startul de jos în probele atletice de viteză). În situaţia reacţiilor complexe, individul trebuie să
aleagă, din multitudinea posibilităţilor, răspunsul motor adecvat stimulului spontan apărut (ex. reacţia
la o anumită mişcare efectuată de un adversar).

 Viteza de execuţie
Viteza de execuţie reprezintă viteză cu care un individ poate efectua o anumită mişcare. Omul
poate efectua rapid unele mişcări şi relativ lent altele. Acestea se datorează faptului că, la aceeaşi
persoană, nu există o corelaţie între vitezele de execuţie la mişcări diferite din punct de vedere al
coordonării. Corelaţia directă apare numai în mişcările asemănătoare sub raportul coordonării (de
exemplu, îmbunătăţirea rezultatului la săritura de pe loc va influenţa favorabil indicii alergării de
viteză, aruncarea greutăţii etc., aceasta datorită faptului că viteza de împingere în picioare are o
contribuţie însemnată la realizarea acţiunilor amintite).

 Viteza de repetiţie
Prin viteză de repetiţie se înţelege numărul de repetări ale aceloraşi mişcări în unitatea de
timp. Viteza de repetiţie are o valoare deosebită în mişcările ciclice şi este condiţionată, în ceea ce
priveşte activitatea sistemului nervos, de frecvenţa de alternare a proceselor de excitaţie şi inihibiţie, în
zonele motorii care de fapt conduc mişcările.

 Viteza de deplasare
Viteza de deplasare este considerată de către unii autori drept o variantă a vitezei de repetiţie,
pe când alţii o abordează ca o formă de sine stătătoare a vitezei. Argumentele celor din urmă (la opinia
cărora ne alăturăm şi noi) se bazează, în principal, pe faptul că o viteză de repetiţie ridicată nu
determină neapărat o viteză de deplasare direct proporţională (intervin şi alţi factori, cum ar lungimea
pasului de alergare, tehnica de alergare/deplasare etc.).

3
  Viteza de opţiune
Viteza de opţiune are la bază, conform opiniilor unor specialişti, valorile optime ale timpul de
reacţie complex în condiţiile unei viteze ridicate de execuţie. Se consideră că acţiunea combinată
eficientă a celor două forme de manifestare a vitezei este în legătură cu nivelul activităţii cerebrale,
exprimând într-o anumită măsură inteligenţa motrică.

 Viteza uniformă
Viteza uniformă reprezintă viteza care este menţinută constantă pe parcursul efectuării
acţiunii/acţiunilor motrice respective. De cele mai multe ori este invocată atunci când se ia în
considerare viteza de repetiţie (frecvenţa efectuării unor mişcări), dar nu numai (ex. în probele de
100m plat din atletism, pe o mare parte din porţiunea a doua a traseului se menţine viteza obţinută pe
primii 50-60m).

 Viteza neuniformă
Viteza neuniformă este acea formă a vitezei în care se produce fie o accelerare, fie o
decelerare. Spre exemplu, dacă luăm în discuţie corpul în întregime, la probele de sprint din atletism,
pe primii zeci de metri de la start, se produce o accelerare (mai este denumită şi viteză de angrenare.
De asemenea, în execuţia rapidă a mişcărilor de către segmentele corpului, distingem iniţial
creşterea vitezei (accelerare), urmând ca pe măsură ce ne apropiem de punctul final al traiectoriei,
viteza să descrească (decelerare).

 Viteza în regimul celorlalte calităţi motrice

- în regim de forţă (detentă, forţă explozivă) - capacitatea individului de a manifesta valori
mari de forţă în cea mai mică unitate de timp
- în regim de rezistenţă – capacitatea de a presta un efort de viteză în condiţiile unui efort
îndelungat, cu apariţia sau nu a oboselii.
- în regim de îndemânare – capacitatea individului de a efectua mişcări precis coordonate în
condiţii de viteză (ex. execuţia unui lovituri în tenis).

Factorii care condiţionează manifestarea vitezei

 Mobilitatea proceselor nervoase fundamentale

 Nivelul de funcţionare a analizatorilor
 Viteza transmiterii impulsurilor nervoase
 Tipul de fibre musculare angrenate în contracţie
 Cantitatea şi calitatea surselor energetice
 Lungimea segmentelor implicate în efort
 Nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice