PEDAGOGIE II

Calitatea motrică - Rezistența

Deprinderera motrică - Alergarea
 Cuprins

1. Cuprins...................................................................................................................pag.2
2. Calitatea Motrică - Rezistența................................................................................pag.3
3. Factori de condiționare a rezistenței......................................................................pag.4-7
4. Factori de manifestare a rezistenței........................................................................pag.8
5. Deprinderea motrică alergarea...............................................................................pag.9-10
6. Bibliografie.............................................................................................................pag.11
 REZISTENȚA

Rezistenţa reprezintă capacitatea organismului uman

de a depune o activitate un timp cât mai îndelungat,
fără scăderea randamentului, în condiţiile
funcţionării economice a organismului, învingerii
oboselii şi a unei restabiliri rapide.
 Factori de condiționare a rezistenței

Considerând criteriul resurselor energetice care stau la baza manifestării ei,

rezistenţa poate fi de două feluri: aerobă şi anaerobă.

Rezistența aerobă este condiționată de:

• Factori morfologici
• Factori fiziologici
• Factori metabolici
• Factori psihici

Rezistenţa anaerobă este determinată de:

• tipul fibrelor musculare
• rezervele energetice
• rezistenţa la acidoză, respectiv la acidul lactic acumulat intracelular şi în sânge.

La aceşti factori, în cazul ambelor tipuri de rezistenţă se adaugă stabilitatea

proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia), în sensul menţinerii unui
raport constant în favoarea excitaţiei, un timp cât mai îndelungat.
 Factorii morfologici

1. tipul de fibre musculare-fibrele lente(roşii) prezintă un potenţial metabolic oxidativ

crescut.
2. cantitatea de mioglobină
Mioglobina este o proteinǎ prezentă în fibrele musculare scheletice și cardiace, cu rol în
legarea oxigenului. Este cel mai important pigment care transportă oxigen din țesuturile
musculare. Concentrațiile mari de mioglobinǎ din celulele musculare permit organismelor să
ținǎ respirația un timp mai îndelungat.
3. numărul de mitocondrii
Mitocondriile sunt organite celulare întâlnite în toate tipurile de celule.

Funcţia de bază a mitocondriei este să creeze energie pentru activitatea celulară pe lângă
procesul de respiraţie aerobă. În acest proces, glucoza este sfărâmată de către celulele din
citoplasmă pentru a forma un acid piruvic, care este transportat în mitocondrion. Într-o serie
de reacţii, în care o parte este numită ciclul Krebs, acidul piruvic reacţionează cu apa pentru a
produce dioxid de carbon (CO2 ) şi zece atomi de hidrogen.
 Factorii fiziologici

Capilarizarea şi reglarea periferică;

capacitatea cardiovasculară (VO2 maxim, debit cardiac, debit sistolic) şi pulmonară; coordonarea intra şi inter-
musculară;

VO2 max. – parametru fiziologic care reprezintă cantitatea cea mai mare de oxigen pe care un subiect o poate
consuma timp de 1 minut şi ea nu poate fi depăşită oricât de mult ar creşte efortul. Dă relaţii despre capacitatea
aerobă a subiectului – abilitatea organismului de a prelua oxigenul din aer, transportul acestuia de la plămâni la
ţesuturi, captarea şi utilizarea lui la nivelul muşchilor efectori. VO2 max. se măsoară în ml O2/kg.corp/min –
sau în meţi.
Debitul cardiac - Cantitatea de sânge pompată de fiecare ventricol în fiecare minut - 3-18 litri.
Debit sistolic - Volumul de sânge eliberat de cord la fiecare sistolă. Valoarea sa variază între 70 si 90 ml la
cordul adult normal.
 Factori metabolici

Rezervele energetice(pentru metabolismul aerob, rezervele de bază sunt

reprezentate de glicogen şi lipide.

Glicogenul este o poliglucidă specifică omului şi animalelor fiind o formă de

depozitare a energiei, pe termen mediu, la nivelul ficatului şi a muşchilor.
O macromoleculă de glicogen muscular conţine 6.000 de unităţi de glucoză,
iar glicogenul hepatic are 100.000 unităţi de glucoză.
Pe măsură ce muşchii şi alte organe consumă glucoza din sânge, aceasta se
completează prin hidroliza enzimatică a glicogenului din muşchi şi ficat.
Geneza şi hidroliza glicogenului are loc sub acţiunea insulinei.
 Forme de manifestare a rezistenței

1. După masa musculară implicată:

- rezistenţă generală (angrenează aproximativ 70% din masa musculară).
- rezistenţă regională (angrenează între 30 şi 70% din masa musculară).
- rezistenţă locală (în efort este angrenată sub 30% din masa musculară).
2. După activitatea în care se manifestă:
- rezistenţă generală (solicitată de activitatea cotidiană a individului).
- rezistenţă specifică (solicitată de o anumită ramură şi probă sportivă).
3. După procesele metabolice care furnizează energie:
- rezistenţă aerobă - solicitată de efort cu durata de peste 2 min;
- rezistenţă anaerobă – alactacidă(până la 10 secunde), lactacidă(între 10 secunde şi 2 minute)
4. În funcţie de durata efortului, în regim aerob:
- rezistenţă de scurtă durată manifestată în eforturi cu durata de 2-10 minute;
- rezistenţă de durată medie manifestată în eforturi cu durata cuprinsă între 10 şi 30 minute;
- rezistenţă de durată lungă- solicitată de eforturi cu durate mai mari de 30 minute
5. În funcţie de modalitatea de combinare cu celelalte calităţi motrice:
- Rezistenţă în regim de:
• Forţă
• Viteză
• Îndemânare.
 Deprinderea motrică - Alergarea

Alergarea este o deprindere motrică de bază, elementară, care asigură o deplasare mai rapidă prin acțiunea
coordonată a musculaturii membrelor inferioare și superioare. În timpul alergării se succed fazele de sprijin și zbor.
Fazele alergării:
• faza de sprijin unilateral;
• faza de zbor;
• faza de sprijin unilateral pe celalalt picior.
La fel ca la mers și la alergare apar oscilații pe verticală și orizontală. Importanța în timpul alergării este poziția
corpului, iar ritmul și amplitudinea alergării sunt influențate de intensitatea acesteia. În timpul alergării, un rol
deosebit îl are coordonarea actului respirator cu pasul. Alergarea, ca deprindere motrică de bază, reprezintă „startul”
în formarea deprinderilor specifice probelor de alergare.
Greșeli:
• alergare îngenunchiată, fără terminarea impulsiei;
• alergarea cu accentuarea balansului corpului;
• orientarea greșită a labei piciorului în timpul alergării;
• poziția greșită a trunchiului;
• mișcarea greșită a brațelor, încrucișare, brațe întinse.
Variante:
• alergare cu genunchii sus;
• alergare cu pendularea gambelor pe coapsă, alergarea cu pendularea gambelor înainte;
• alergare cu pași încrucișați;
• alergare cu spatele pe direcția de deplasare.
Alergarea este prezentă în lecție în toate momentele ei. Este elementul care asigură manifestarea spiritului de
întrecere în desfășurarea ștafetelor, parcursurilor aplicative, și nu în ultimul rând este esența jocurilor de
mișcare.
Indicații:
• în faza de învățare a alergării se utilizează tempo-uri moderate, se folosesc corectările urmărind realizarea
unei alergări cu caracter relaxat;
• se cere o atenție deosebită la coordonarea ritmului respirator cu ritmul pașilor;
• se pun în mod progresiv duratele, distanțele, numărul de repetări;
• prin utilizarea unor formații variate și deplasările în figuri, se asigură alergării un caracter atractiv.
Bibliografie:
1. Deprinderile motrice de bază (mersul, alergarea, săritura, aruncarea și prinderea) |
Educație-Fizică.ro (educatie-fizica.ro)
2. Microsoft Word - Deprinderi motrice Emi.rtf (timtim-timy.ro)
3. Dragnea, A., (2006). Teoria și didactica educației fizice și sportului, București: Editura
FEST, ISBN ( I0)-973-87886-0-9 ISBN ( 13)-978-973-87886-0-2