FACTORII BIOCHIMICI

AI CAPACITĂȚII DE
EFORT A SPORTIVILOR
OBIECTIVELE:
 1. Factorii ce limitează capacitatea de efort a sportivilor.
 2. Indicii aerobi și anaerobi ai capacității de efort a
sportivilor.
 3. Influența antrenamentului

asupra capacității de efort.

 4. Vîrsta și capacitatea de efort.
 CAPACITATEA DE EFORT

 Este reprezentat
prin totalitatea actelor motrice
coordonate în vederea
efectuării unui lucru mecanic
adecvat, ce are la baza
transformarea optimă a
energiei chimice în energie
mecanică- fenomen ce se
întâlneşte numai în sistemele
biologice contractile.
 1. FACTORII CE LIMITEAZĂ
CAPACITATEA DE EFORT A
SPORTIVILOR
 Factorii bioenergetici – posibilitățile aerobe și anaerobe
ale organismului.
 Factorii neuromusculari – forța musculară și tehnica
efectuării exercițiilor.
 Factorii psihologici – motivarea, tactica conducerii
competiției sportive.
 ROLUL FACTORILOR
PRODUCTIVITĂȚII
 1. Constă în faptul că în condiții concrete a tipului de activitate ales,
potențialul de forță și bioenergetic poate să se manifeste total.
 2. În timpul forței musculare și puterii o importanță mare au organizarea
structurală și proprietățile enzimatice ale proteinelor musculare. Și anume
intensitatea în mușchi se mărește în procesul contracției și este proporțională
cu numărul de legături transversale între fibrele de actină și miozină din
miofibrile.
 3. Factorii productivității sunt determinați de: tehnica, tactica și pregătirea
psihică. Tehnica permite realizarea eficientă a posibilităților de forță și
bioenergetice în fiecare mișcare. Tactica permite realizarea mai bine
potențialele de forță și bioenergetice în timpul competițiilor sportive.
 CAPACITATEA DE EFORT
Capacitatea de efort reprezinta posibiitatea organismului de a efectua un lucru
mecanic si de a-l mentine un timp cat mai indelungat. Cu cat o persoana
poate efectua un efort mai intens si de lunga durata, cu atat spunem ca
capacitatea de efort a acestuia este mai buna.
În dependență de natura proceselor bioenergetice ce au loc în timpul efectuării
efortului se deosebesc 3 particularități funcționale ale omului ce determină
capacitatea lui de efort:
 Capacitatea alactat anaeroba – legată de procesele de degradare anaerobă a
ATP-ului și creatinfosfatului în mușchi.
 Capacitatea glicolitică anaerobă – reflectă posibilitatea intensificării
glicolizei în timpul efortului, în timpul careia se formează acidul lactic
 Capacitatea aerobă – legată cu posibilitatea executării lucrului din contul
creșterii proceselor aerobe în țesuturi odată cu mărirea aportului și utilizării
oxigenului mușchilor care lucrează.
Factorii importanți ce determină capacitatea de efort a omului sunt
posibilitățile bioenergetice. Efectuarea oricărei mișcări este legată de
cheltuieli de energie.
 2.INDICII AEORIBI ṢI ANAEROBI AI
CAPACITĂṬII DE EFFORT A
SPORTIVILOR
Procesele bioenergetice aerobe şi anaerobe se deosebesc dupa
valoare, forṭă ṣi eficienṭă.
O viteză înaltă de producere a energiei, corespunzătoare puterii
maximale procesului anaeorb se atinge la efectuarea efortului
timp de 10secunde şi la sportivii de performanṭă constituie
aproximativ 3000J/kgmin.
Viteza maximă a glicolizei anaerobe se atinge la efectuarea
exerciṭiilor timp de 30 secunde şi constituie 2400J/kgmin.
Intensitatea maximă a procesului aerob se atinge la efectuarea
exerciṭiilor timp de 2-3 minute şi constituie 1200kJ/kgmin.
Intensitatea proceselor date se micṣorează odată cu mărirea
duratei exerciṭiului, din cauza cantităṭii mici de energie pe care
o eliberează.
Procesul aerob dă randament mult mai mare decȃt glicoliza şi
alactatul din cauza că substraturile energetice a procesului de
oxidare a mitocondriilor muşchilor scheletici include nu doar
rezervele de glucide şi lipide dar şi glucoza ,glicerina sȃngelui.
După durata lucrului în timpul căruia se poate menṭine viteza
maximală de producere a energiei atunci capacitatea glicolizei
anaerobe este de 100 de ori mai mare decȃt a procesului alactat.
În cazul procesului alactat anaerob nivelul de transformare a
energiei atinge 80%, în glicoliză 14% ṣi procesele aerobe 60%.
 În orice tip de sport există factori bioenergetici
specifici , care au o influență anumită asupara
nivelului performanțelor sportive. În fiecare tip de
sport are loc completarea specifică a factorilor
bioenergetici, ce acționează asupra nivelului
capacității de efort. Caracterul specific a manifestării
capacității de efort demonstrează clar rezulatele
indicilor intensității și capacității proceselor aerobe
și anaerobe la sportivi cu diferite specializări.
Cei mai mari indici se observă la următorul grup de
sportivi:
 practică alergările pe diatanțe mari ,

 sky la viteză,

 patinaj la viteză,

 ciclism.
Cea mai mare capacitate alactat anaerobă se evidențiază la:
 Alergătorii de distanțe scurte,

 Baschetbaliști,

 Luptători.

Iar capacitatea glicolitică la:

 Alergători de distanțe medii,

 Hocheiști.
Mulțumesc pentru atenție!
3.ADAPTAREA LA EFORT ȘI EFECTELE
ASUPRA ORGANISMULUI.
Efortul fizic determină schimbări funcționale, biochimice,
morfologice și in același timp ajuta la educarea laturilor de
personalitate. Procesul de adaptare decurge cu atât mai bine cu
cât dozarea se apropie de valoarea optima dependentă de
capacitatea organismului la efort și de randament. Dacă
cerințelor depășesc capacitatea organismului de efort sau dacă
raportul dintre componentele volumului și intensității este
greșit, atunci capacitatea de adaptare și cea de reglare scade, in
consecință apare o stagnare sau o regresie a performantei.
Procesul de adaptare este rezultatul alternării corecte între efort
și odihna – refacere.
Adaptarea organismului la efort fizic este definita ca ansamblu al
reacțiilor sistemului biologic care menține stabilitatea funcțională in
cazul modificării mediului înconjurator și are loc in mai multe etape:
 Faza de decompensare, oboseala, epuizare mai mult sau mai puțin
accentuată a rezervelor energetice și o alterare a cavităților fizice de
viteza, forța , coordonare, Percepție, viteza de reacție. Aceasta stare
de oboseala provoacă transformări biochimice ale mediului intern.
 Faza de compensare, revenire, este cea in care are loc refacerea
rezervelor organismului la valorile anterioare efortului.
 Faza de supracompensare, rezistența rezervelor energetice la un
bunicel superior nivelului inițial poate avea o durata variabila,
variind in funcție de intensitatea stimulii aplicat, frecventa
antrenamentelor, gradul de încărcare a pregătirii și calitatea
metodelor de refacere postefort.
 Faza ondulatorie in care substanțele tind progresiv spre nivelele
inițiale .
 Faza de stabilizare a capacității de efort, la un nivel nou, mai înalt
decât cel inițial.
4.VÎRSTA ȘI CAPACITATEA DE EFORT
Capacitatea de efort a omului depinde de vîrstă. Posibilițile
aerobe și anaerobe cresc odată cu dezvoltarea fiziologică și
formarea psihologică a omului. O dată cu vîrsta
 Se măreșe numărul de enzime a metabolismului din mușchii
scheletici,
 activitatea și stabilitatea acestor enzime în timpul efortului,

 cresc erzervele de substanțe energetice în țesuturi,

 se perfecționează lucrul sistemului vegetativ.

Acești indici ating valoarea maximală la 20-25 ani, vîrsta la

care sportivii au cele mai înalte rezultate.
După 40 ani acești indici treptat scad, iar la 60 de ani devin de
2 ori mai mici decît la 20 de ani.
 Intensitatea aerobă maximală la bărbați crește repede
atingând valori maximale la 20 ani și se menține până la 30
ani, dupa care începe să scadă.
 La femei acest indice atinge valori maximale la 18 ani și este
mult mai evidențiat la o vîrstă mai mare.
 Consumul maxim de oxigen este maximal la vîrsta de 25 ani
și se menține pînă la 40 ani, după care se micșorează.
 La femei valoarea maximală este la 20 dea ani și începe să
scadă după 35 ani.
 Capacitatea de acumulare a cantităților maxime de acid lactic
în țesuturi atît la bărbați cît și la femei ating valori maxime la
22 de ani și scade brusc la maturitate.
 Indicii capacității și eficienței proceselor bioenergetice au o
activitate maximă la 25-30 ani, iar în cazult antrenamentelor
sistematice se pot meține pînă la 40-45 ani.