Sunteți pe pagina 1din 2

U.M.F.

”CAROL DAVILA” BUCUREȘTI


FACULTATEA DE FARMACIE

PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE CICLUL II - MASTER


NUTRITIE SI SIGURANTA ALIMENTARA
Acreditat ARACIS in sistem Bologna, 90 de credite transferabile, 3 semestre

Se adreseaza absolventilor cu diploma de licenta, din specialitatile Stiintelor Vietii (Asistenta medicala
generala, Moase, Balneofiziokinetoterapie si recuperare, Medicina, Medicina Dentara, Farmacie, Medicina
veterinara, Dietetica, Tehnologia, controlul și expertiza produselor alimentare, Biologie, Biochimie,
Chimie, Biotehnologie, absolvenți ai Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, etc)
Examenul de admitere constă într-o probă scrisă - subiecte redacționale, cu durata de o oră.

Descrierea programului masteral:


Programul de studiu masteral interdisciplinar „Nutriţie şi siguranţă alimentară (NSA)” îşi asumă ca
obiectiv principal perfectionarea specialiştilor de înaltă calificare necesari într-o varietate de compartimente
din sectorul ocrotirii sănătăţii, al profilaxiei problemelor nutritionale atat de frecvente in ultimele decenii.
Informatiile care tin de nutritie si stiinta alimentului sunt extrem de dinamice, activitatea de cercetare in
domeniu este intensa, rezultand necesitatea ca toti specialistii sa se puna la curent in mod continuu cu ceea
ce apare nou in domeniu. In lumea moderna, problemele nutritionale capata valente noi, iar cunoasterea si
abordarea lor integrativa reprezinta un capital pretios in corectarea problemelor ponderale si de sanatate ale
omului contemporan.
Planul de învăţământ propus are elemente comune cu cele ale programelor de studiu similare din ţară şi
străinătate, cuprinzand de la elemente de gastrotehnie, la notiuni de antropologie alimentara si de nutritie a
sportivului. Disciplinele studiate, teoretic şi practic, în cadrul acestui program de studiu sunt compatibile
cu cele oferite pe plan european în domeniu. Absolvenţii calificării masterale de Nutriţie şi Siguranţă
Alimentară, datorita pregatirii interdisciplinare, îşi vor putea desfăşura activitatea in diferite domenii, de la
cercetare, la educatie pentru sanatate, sau activitate profilactica in comunitate.

Oportunitati profesionale
Calificarea de specialist în nutriţie şi siguranţă alimentară propusă prin acest master are o arie
instituţională de aplicare extrem de extinsă si este acoperit de un COR de consultant nutritionist (COR
226504), astfel absolventii vor putea profesa în:
• Servicii de consultanţă în unităţi de stat sau private cu caracter profilactic baze de recuperare şi
tratament;
• Instituţii de ocrotire şi asistenţă socială, precum şi unităţi de învăţământ, care desfasoara activităţi de
educaţie şi cercetare;
• Servicii de consultanţă şi activităţi de management al siguranţei alimentare în unităţile de alimentaţie
publică;
• Agenţii guvernamentale sau non-guvernamentale;
• Forme de organizare individuale care ofera consultanta pentru managementul nutritional al omului
sanatos.
Detalii logistice:
Masterul se desfasoara la zi si are o durată de 3 semestre, la finele cărora absolventul va obţine 90 ECTS.
Disiciplinele studiate se găsesc în relaţie directă cu necesităţile evidenţiate în teoria si practica
nutriţională. Cadrele de predare sunt specialişti calificaţi în domeniile respective, din ţară şi străinatate.

Pentru detalii suplimentare:


Secretar Șef Nicoleta Tabacaru (nicoleta.tabacaru@umfcd.ro)
Telefon: 0721.323.260

Admitere 2018:
Sesiunea a II-a de admitere pentru programele de master organizate de Facultatea de Farmacie se
va desfașura astfel:

17, 18, 19 septembrie 2018 înscrieri;

20 septembrie 2018 – examen


Pentru mai multe informatii consultati siteul UMF: http://www.umfcd.ro, admitere master.

Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la programul de studii universitare de master


”Nutriție și siguranță alimentară”

1. Grupele alimentare, pag. 134-151

2. Capitolele:
1. Obiceiurile alimentare;
2. Necesitatile energetice;
3. Necesitatile de proteine;
4. Glucide, lipide, vitamine si minerale, pag. 3-80.

Bibliografie:

1. Graur Mariana si colectivul, Ghid pentru alimentaţie sănătoasă - Societatea de nutriţie din România,
2005.
Site MSF (http://www.ms.gov.ro/documente/Ghid1_8318_6022.pdf)

2. Zugravu Corina Aurelia, Cilinca Gabriela, Igiena alimentației și nutriției, pentru studenți, vol. 1 –
Nutrienții, Editura MatrixRom, Bucuresti, 2009.

S-ar putea să vă placă și