Disciplina: IGIENĂ ȘI EDUCAȚIE ÎN SĂNĂTATE

REFERAT
TEMA: CĂLIREA ORGANISMULUI

Colegiu de Medicină Cahul

Grupa: AM-15

Eleva: Batranciuc Rufina

Profesor: Dr. Cojan Constantin

CAHUL

2016
 Noțiuni de călire a organismului

Omul trebuie permanent să se adapteze la condițiile de mediu. Capacitatea de adaptare este difderită în funcție de
modul de veață, vîrstă, sex, de interesul pentru activitatea de călire în diferite perioade ale vieții.

Creșterea calității rezistenței organismuli la factorii naturali de mediu externi se face într-un anumit mod pentru a se
putea crea reflexe puternicede apărare la acești factori de mediu.

Călirea este metoda prin care se folosesc factorii naturali; după anumite principii și reguli se realizează mărirea
rezistenței generale a organismului față de variațiile bruște ale factorilor mediului extern și față de îmbolnaviri.

Pentru sportivi călirea capătă o importanță deosebită deoarece antrenamentelesi competițiile se desfășoară în
condiții de mediu diferite uneori extreme. Randament maxim dau numai sportivii de performanță cu un grad înalt de
călire.

Gradația: Se realizează prin variația intensității factorilor de mediu precum și a duratei în timp a acțiunii acestora.
Călirea începe în sezoul cald cînd organismul este mai puțin solicitat de mediul extern. Temperatura apei și aerului
sunt mai ridicate, expunerea la soare cînd razele sunt mai puțin intense, creșterea treptată a duratei de expunere de
la minute la zeci de minute. Pentru a fi eficient un factor excitant, trebuie să crească progresiv intensitatea. Durata nu
trebuie exagerată la început pentru a evita apariția de modificări negative.

Continuitatea: Călirea se efectuează sistematic, continuu din prima copilărie pînă la vîrsta înaintată. Exemplu cel
mao clar este îngrășarea stratului cărnos la mîini, față, conductibilitatea termică scade scăzînd pierderea de căldură
a organismului. Întreruperea călirii duce la scăderea gradului de antrenament al aparatului termoreglator.

Variația intensității: Se modifică intensitatea factorilor de mediu, durat timpului mai scurtă, mai lungă în funcție de
intensitatea factorilor de mediu.

Principiile calirii

Calirea organismului se obtine prin antrenarea mecanismelor de termoreglare, ceea ce se realizeaza respectand
aplicarea gradata, continua, cu intensitate variata a unor mijloace diverse si a unor metode individualizate.

Prin gradatie se intelege dozarea intensitatii si duratei actiunii factorilor naturali: la inceput se aplica excitanti mai
slabi, timp scurt, apoi se cresc intensitatea si durata. De aceea se recomanda sa se inceapa calirea organismului in
perioada calda a anului.

Continuitatea proceselor de calire inseamna aplicarea sistematica a procedeelor respective, incepand din prima
copilarie, zi de zi, pana la batranete. Daca se intrerupe aplicarea metodelor de calire o perioada mai lunga de timp se
pierde antrenamentul. Cele mai bune rezultate de calire se obtin cand intreg corpul sau o suprafata cat mai mare a
lui este supusa aerului, apei, soarelui.

Prin individualizarea metodelor de calire se intelege respectarea caracteristicilor individuale determinate de sexul,
varsta, starea de dezvoltare si de sanatate a organismului supus calirii, ca si gradul sau de antrenament, deci de
posibilitatile de adaptare la procedeele folosite. In cazul in care survine o imbolnavire, procesul de calire se intrerupe,
urmand a fi reluat ulterior, in momentul  indicat de medic.

Un om calit oboseste mai greu si se bucura de mai multa putere de munca. El devine mai rezistent nu numai la
variatiile climatice, ci si la infectii, in general, ca si la traumele psihice.

7
 Elementele specifice călirii organismului
Omul vine permanent în contact cu mediul fizic extern şi pentru aceasta el trebuie să se adapteze la variaţiile de
temperatură, umiditate, mişcarea aerului, radiaţii. Capacitatea de adaptare se manifestă diferit: unii oameni răcesc
uşor, iar alţii nu se îmbolnăvesc chiar dacă fac baie în râuri sau locuri în sezonul rece, pentru că sunt căliţi. Această
călire le permite să se adapteze rapid la varietăţile de temperatură, lucru important pentru sănătatea omului. 
Acţiunea repetată a excitaţilor veniţi din mediul extern cu o anumită intensitate şi într-o anumită ordine provoacă la
început o serie de reflexe de apărare care ulterior se transformă în reflexe condiţionate. Crearea acestor reflexe se
petrece numai dacă factorii acţionează repetat ş 
i prelungit asupra organismului. 
Prin urmare, călirea este metoda prin care folosirea factorilor naturali — apa, aerul, soarele, vântul, radiaţiile solare
— după anumite principii şi reguli realizează mărirea rezistenţei generale a organismului faţă de variaţiile mediului
extern şi faţă de îmbolnăviri. Combinând metoda cu practicarea exerciţiilor fizice şi sportului în aer liber, rezistenţa
generală a organismului creşte şi mai mult, iar influenţa asupra funcţiilor fiziologice este benefică. Exemplu de călire
H oferă mâinile şi faţa, care rezistă mai bine la aer, vânt şi ploaie. Privitor la călire deosebim două noţiuni:

- măsurile de călire, care reprezintă folosirea factorilor naturali într-un anumit fel, solicitând îndeosebi funcţia
termoreglatoare;

- gradul de călire, care reprezintă starea în care ajunge organismul după aplicarea măsurilor de călire, îndeosebi
aparatul termoreglator, reacţia promptă la factorii meteorologici.

Principiile călirii

Deoarece călirea este un antrenament al aparatului termoreglator, aceste principii sunt asemănătoare cu cele ale
antrenamentului sportiv. Continuitatea - încă din prima copilărie, corpul trebuie călit sistematic, zi de zi. Expunerea
sistematică duce la reflexe condiţionate de adaptare şi de apărare, cu efecte favorabile. Influenţa frigului duce la
îngroşarea stratului cornos ai pielii, scade conductibilitatea termică şi tot odată, se micşorează pierderea de căldură a
organismului. în cazuri de boală reluarea trebuie făcută gradat.

Gradaţia- constă în folosirea gradată a factorilor de mediu, a intensităţii, cât şi a duratei de expunere. Călirea începe
de obicei, în sezonul cald, când solicitarea organismului este mai puţin intensă din partea factorilor de mediu (aer,
apă, etc.). Dacă intensitatea unui excitant nu se măreşte progresiv, el devine insuficient scopului propus. în schimb,
expunerea abuzivă ca durată de la început, are efecte negative.

Variaţia intensităţii, corespunde cu principiul alternării eforturilor din antrenamentul sportiv. După realizarea unui
oarecare grad de călire, organismul trebuie să fie obişnuit cu influenţa unor excitanţi cu intensităţi variabile şi cu o
durată de timp diferită (expunere alternativă la cald şi rece, timp scurt, dar repetat în condiţii variate de mediu,
alternat cu un timp mai îndelungat).

Variabilitatea (diversitatea) mijloacelor de călire. Trebuie să se folosească factori cât mai diverşi şi mijloace cât mai
variate:

- băi de aer, de apă şi soare în acelaşi timp, proceduri cu apă, expunere la aer cald şi rece, uscat şi umed, vânt,
ploaie;

- combinarea acestori factori simultan cu practicarea exerciţiilor fizice în aer liber în condiţii meteo variate;

- fricţionarea cu un prosop umed, spălatul cu apă rece până la brâu; practicarea turismului, înotului, schiului, a
jocurilor în aer liber, etc.

Individualizarea mijloacelor de călire. Trebuie să se ţină cont de particularităţile individuale (vârstă, sex, stare de
sănătate, tip de sistem nervos). O atenţie deosebită trebuie să se acorde pregătirii prealabile a organismului.
Individualizarea capătă o importanţă deosebită la copiii mici, la vârstnici, la persoanele în convalescenţă şi la femeile
gravid.

2
 Imunitatea organismului

Organismul uman detine propriul lui sistem de aparare, menit sa il protejeze de boli. Cum functioneaza acesta si de
ce ne inseala cateodata?

Sistemul imunitar este format din mai multe organe ale organismului, numite organe limfoide, generatoare ale
limfocitelor. Acestea sunt: maduva osoasa (furnizeaza celule sangelui), timusul, vasele limfatice (limfa detecteaza
agentii atacatori din organism), ganglionii limfatici (care verifica compozitia sangelui), splina (care curata sangele de
celulele moarte), apendicele (cu rol in maturizarea limfocitelor B si in producerea anticorpilor A), amigdale si polipii.

Toate aceste organe lucreaza impreuna ca o echipa pentru protejarea organismului impotriva infectiilor si invaziilor
de bacterii, virusi si microbi. Astfel sistemul imunitar are capacitatea de a detecta agentii invadatori, a distruge si a
elimina tot ce este ostil organismului si de a memora antigenul pentru a putea reactiona promt si data viitoare cand il
va intalni. Totodata sistemul imunitar are capacitatea de a face diferenta intre ceea ce-i apartine si ceea ce-I este
strain. Globulina, formata si eliberata in sange de celulele plasmei, ataca intrusii din organism, iar celulele albe
(limfocite), misuna prin organism neutralizand orice material strain.

Imunitatea poate fi de doua feluri:

-imunitatea naturala, prin placenta si alaptare. Omul poseda o imunitate naturala fata de majoritatea microbilor din
mediul ambient atunci cand organele care alcatuiesc sistemul imunitar sunt intacte.
-imunitatea dobandita in mod natural, prin expunerea la agenti infectiosi sau artificial, prin imunizare, vaccinare
preventiva sau administrarea serulul antidot. Scopul imunizarii este de a preveni unele infectii, stimuland organismul
sa produca anticorpi, sau alte cai de a invinge boala.

Un organism sanatos inseamna un sistem imun puternic. Ca urmare, alegerea unui stil de viata sanatos iti
asigura o imunitate puternica:
 Mananca o dieta echilibrata, bogata in legume, fructe, cereale integrale
 Fa o activitate fizica regulat, 150 minute/saptamana
 Renunta la fumat
 Consuma alcool I cantitate moderata
 Dormi 7-8 ore/noapte
 Controleaza-ti tensiunea arteriala
 Spala-te pe maini frecvent si gateste adecvat alimentele

Călirea organismului este tot un stil de viață sănătos care asigură imunitatea puternică.

3
Acțiunea frigului asupra organismului
Acțiunea negativă a frigului
Factorii fizici care intră în componenţa microclimatului, acţionând asupra organismului omului, vor crea un anumit
răspuns din partea funcţiei de termoreglare care se manifestă prin senzaţie de confort, de cald sau de frig.

În caz de acţiune asupra organismului a temperaturii scăzute, pierderea de căldură se produce mai mult prin
convecţie. Dacă în aer se găseşte o cantitate mare de vapori de apă, atunci pierderea de căldură creşte din cauza
conductibilităţii bune a vaporilor de apă.
La temperaturi joase se intensifică şi pierderea de căldură prin radiaţie
Dereglările provocate de microclimatul rece sunt diferite şi depind de valoarea şi de durata de acţiune a temperaturii
scăzute. Temperaturile joase conduc la scăderea rezistenţei organismului faţă de infecţii, la slăbirea funcţiei de
producere a anticorpilor şi a puterii fagocitare a leucocitelor. Aceste condiţii favorizează apariţia unor boli
contagioase, cum sunt afecţiunile catarale acute ale căilor respiratorii, pneumonia etc.
În unele cazuri frigul poate provoca o sensibilitate nespecifică care intensifică acţiunea factorilor toxici sau infecţioşi
asupra ţesuturilor sensibilizate. Apar de asemenea dereglări vasomotorii, în special la părţile descoperite ale corpului
(mâinile). Un microclimat rece conduce adeseori la apariţia reumatismului cronic, mialgiilor, nevralgiilor, radiculitelor
etc.
Acţiunea îndelungată a temperaturii joase poate provoca dereglări.
Dereglările provocate de microclimatul rece sunt diferite şi depind de valoarea şi de durata de acţiune a temperaturii
scăzute. Temperaturile joase conduc la scăderea rezistenţei organismului faţă de infecţii, la slăbirea funcţiei de
producere a anticorpilor şi a puterii fagocitare a leucocitelor. Aceste condiţii favorizează apariţia unor boli
contagioase, cum sunt afecţiunile catarale acute ale căilor respiratorii, pneumonia.
În unele cazuri frigul poate provoca o sensibilitate nespecifică care intensifică acţiunea factorilor toxici sau infecţioşi
asupra ţesuturilor sensibilizate. Apar de asemenea dereglări vasomotorii, în special la părţile descoperite ale corpului
(mâinile). Un microclimat rece conduce adeseori la apariţia reumatismului cronic, mialgiilor, nevralgiilor, radiculitelor
etc.

Acţiunea îndelungată a temperaturii joase poate provoca dereglări.

Echilibrul termic al organismului în condiţii de acţiune a temperaturii scăzute se menţine prin realizarea funcţiilor de
termoreglare fizică şi chimică. La termoreglarea fizică vasele sanguine se contractă, ceea ce duce la micşorarea
temperaturii suprafeţei corpului şi, prin urmare, la scăderea pierderii de căldură prin radiaţie şi convecţie de pe toată
suprafaţa şi nu numai de pe regiunile supuse acţiunii temperaturilor joase.

Consecințele acțiunii negative a frigului asupra organismului.

Răceala, în funcţie de intensitatea ei, diminuează capacitatea de protecţie a organismului: creşte vulnerabilitatea
forţelor protectorii, agenţii patogeni pătrund uşor în organism. Ca rezultat al răcelii scade activitatea fagocitozei, adică
a capacităţii organismului de a rezista în faţa agenţilor patogeni.
Răceala contribuie la scăderea nivelului metabolismului şi a activităţii nervoase centrale, ceea ce conduce la
progresarea bolilor cronice de care suferă organismul şi la apariţia altor boli, în special la persoanele care nu sunt
călite, antrenate. Un pericol şi mai mare pentru sănătate îl reprezintă răcirea unor părţi izolate ale corpului, care
favorizează îmbolnăvirea de radiculite, nevralgii, sau alte maladii periculoase.
În unele cazuri temperatura joasă duce la dereglări, care prezintă o leziune inflamatorie locală. Se constată, de
obicei, degerături la picioare, mâini, urechi, obraji. În caz de degerături uşoare pot apărea pete roşii, vinete şi dureri,
iar pentru cele mai grave e caracteristică apariţia unor bule cu un conţinut lichid vâscos sau sanguinolent.

Acțiunea pozitivă a frigului.

Tremuratul de frig este inconfortabil, dar are un beneficiu important asupra sanatatii.Frisoanele cauzate de frig sunt
un ajutor de nadejde in lupta contra kilogramelor in plus, ajutandu-te sa slabesti mai repede, se arata in studiul citat
de cotidianul francez Le Figaro.

In organismul uman exista doua tipuri de tesut adipos - alb si brun. Cel alb stocheaza caloriile si contribuie la
ingrasare, prin formarea de rezerve in organism, pe cand cel brun se arde mai usor si este eliminat mai rapid. Potrivit
cercetatorilor americani, tremuratul de frig ajuta la transformarea tesutului adipos alb in brun, grabind astfel arderea
caloriile si slabirea.

Studiul a fost derulat pe mai multi voluntari, care au fost expusi unor temperaturi scazute (14-16 grade), pana la
provocarea tremuratului corporal. In timpul tremuratului, care are rolul de a produce caldura in organism, se
elibereaza in organism doi hormoni importanti - irisina si FGF21 - care, in urma analizei de laborator, s-a dovedit ca
au capacitatea de a transforma grasimea alba in bruna.

Este o descoperire importanta, care poate avea un rol major in efortul de combatere a obezitatii si diabetului.
 4

Cultura fizică. Educația pentru sănătate

Cultura fizică reprezintă un ansamblu de metode și sisteme de exerciţii fizice carecontribuie la dezvoltarea
armonioasă a corpului omenesc.
Cultura fizică este o componentă deosebit de importantă şi interesantă a culturiiuniversale. Cultura universală
sintetizează toate valorile materiale şi spirituale puse în slujbadezvoltării personalităţii umane.
Cultura fizică sintetizează toate valorile (elgitati, categorii,institutii, bunuri materiale şiinformationale, etc.), menite a
fructifica exerciţiile fizice în scopul perfecţionării potenţialelor biologic, spiritual şi motric al omului. Sfera culturii este
deosebit de largă.

În acestă sferă, după opinia najorității specialiștilor, intră următoarele categorii de valori: valori create în scopul
organozării superioare a practicării exerciților fizice de-a lungul istoriei sociale, concretizate în discipline științifice în
domeniu, regulamente competiționale, îmbunătățite permanent, performanțe, maestria tehnică, etc.
Valori reate în dezvoltarea filogenetică a omului, concretizate în armonioasă dezvoltare fizică a acestuia, idealul
despre dezvoltarea armonioasă corporal, reflectat în unele opera clasice cum este de exemplu Discobolul lui Miron,
etc.

Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a populaţiei în setul continuu al
generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă titulatura specifică „de sănătate”, mai este considerată şi
azi ca fiind o activitate de bază şi obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată ca o noţiune de
„pregătire continuă”, de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un fond pregătit general în sistemul instrucţiei
publice a populaţiei. Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele educaţionale pentru
a avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, este educaţia
pentru sănătate.
Ca sistem care include conştiinţa stării de sănătate, procesul de predare/învăţare şi participarea, educaţia pentru
sănătate are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe medii corecte care să promoveze sănătatea precum şi crearea
unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării
maselor la participarea activă în vederea realizării şi consolidării sănătăţii.
Medicul este un educator de specialitate şi este normal să fie utilzat pentru cunoştinţele specifice în sistemul
instrucţiei generale a populaţiei (la nivelul unei demnităţi financiare echitabile pentru acţiunea de educator în cadrul
elementelor Educaţiei Naţionale), educaţia pentru sănătate făcând parte din obligaţiile instrucţiei naţionale. După Ch.
Gernez-Rieux şi M. Gervois, educaţia pentru sănătate îndeplineşte trei roluri, în funcţie de scopul urmărit: preventiv –
temele de educaţie conţinând elemente de instrucţie a populaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor; constructiv – de
realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii;
curativ – pentru educarea şi convingerea pacienţilor de a urma prescripţiile medicale.

Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond material, fizic, care să
stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd viabilitate doar atunci când exprimarea teoretică este susţinută de
un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate practică. Educaţia pentru sănătate presupune
acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea
receptorilor, ea fiind totodată şi un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă analitică
şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură sanitară,
imagini de exemplificare şi demonstraţii practice). Educaţia pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi
aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental. Datorită faptului că în cadrul comunicării
există doi poli: educatorul (cel care transmite informaţia) şi ascultătorul (receptorul sau cel care primeşte informaţia),
în activităţile de comunicare cei doi poli trebuie să aibă flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adică şi
educatorul trebuie să ştie să asculte. El trebuie să accepte sentimentele altor persoane, să ştie cum să stimuleze
discuţia pentru a avea loc un dialog cu individul sau convorbirea cu grupul mic de indivizi, ţinând cont, permanent, de
comunicaţia non verbală, care, uneori, poate fi mai eficientă şi utilă decât cea verbal. Pot apare bariere în
comunicaţie care ţin de deosebirea socio-culturală dintre educator şi receptorul informaţiei, receptivitatea scăzută a
audientului, atitudine negativă faţă de medic sau educator, înţelegere limitată sau transmiterea de mesaje
contradictorii. Pentru a depăşi aceste bariere educatorul trebuie să vorbească clar şi rar, într-un limbaj adecvat
auditoriului, cu explicaţii, şi să transmită informaţiile într-o succesiune logică, numărul acestora/şedinţă să nu fie prea
mare şi să revină asupra noţiunilor importante, când are dubii în legătură cu înţelegerea lor de către auditor, utilizând
tehnici pedagogice adecvate. . În practica medicală, foarte frecvent educaţia pentru sănătate se realizează în grupuri
mici, în care comunicarea este mai adecvată nevoilor de formare.Aceste grupuri pot fi omogene sau neomogene.
 5

Cerințe particulare de igienă a îmbrăcămintei

Îmbrăcămintea sănătoasă are un scop simplu: să protejeze corpul omului şi să nu dăuneze. În societatea modernă,
mai ales tinerii, pentru a-şi pune în evidenţă ostentativ formele corpului, suprasolicitând rezistenţa fizică a vârstei şi
performanţele medicinii moderne, poartă îmbrăcăminte neigienică: sumară şi transparentă în sezonul rece,
încălţăminte incomodă, haine din materiale sintetice şi colorate cu chimicale toxice, toate acestea în detrimentul
sănătăţii.

Lenjeria de corp, care are contactul direct cu pielea, trebuie să fie confecţionată numai din materiale naturale:
bumbac, in, mătase, lână, pentru a nu produce alergii, pentru a avea un gradient termic foarte apropiat cu corpul
uman, neiritând şi obosind sistemul nervos să absoarbă excesul de căldură şi transpiraţie cât mai repede şi bine,
pentru a nu fi obligate "aclimatizoarele corpului" să intre în fucţie pentru reglarea temperaturii şi umidităţii. Croiala
lenjeriei de corp trebuie să fie adaptată formelor şi dimensiunilor. Aceasta pentru a nu ştrangula circulaţia sângelui
sau contractura şi mişcarea segmentelor corpului prin dimensiuni mici, iar cele prea largi fac cute, care, în timp, irită
pielea şi deranjează.

Îmbrăcămintea cotidiană - aceasta trebuie să respecte calităţile elementare, de a proteja şi de a nu deranja corpul,
dar au o valoare estetică mai pregnantă.

Îmbrăcămintea specială sau de protecţie, pe lângă o condiţie, adesea pusă pe planul al doilea, de a nu incomoda
omul, are calităţi bine studiate, mai ales în activităţile profesionale, de către protecţia muncii. Hainele de protecţie
feresc individul de agresiuni fizice, chimice, biologice. Muncitorii din turnătorii sau sticlarii au şorţuri din piele, bocanci
metalici şi măşti pe faţă, pentru a fi protejaţi de căldură mare şi aşchii incandescente. Muncitorii din frigorifere sau din
industria chimică sau cei ce lucrează în laboratoare de analize medicale trebuie să poarte halate sau combinezoane,
ca să nu vină în contact direct cu ceea ce prelucrează. Tot îmbrăcăminte de protecţie trebuie să poarte şi cei ce
trebuie să protejeze mediul înconjurător, cu grijă de a nu-l polua sau infecta de pe propriul corp. Cei ce lucrează în
industria alimentară, în industria de medicamente, în laboratoare de bacteriologie, în industria de electrice au
costume ce îi acoperă, dar şi bucătarii, ospătarii, îngrijitoarele copiilor mici trebuie să evite contactul personal cu ce
este în jur.

În viaţa obişnuită apelăm la îmbrăcămintea specială, de protecţie, iarna pentru frig, vara pentru căldură şi pentru
ploaie, oricând este nevoie .

Hainele de iarnă, măcar cele pentru copii, trebuie să fie ecologice, din lână, bumbac, in sau blană. Dacă sunt prea
groase, prea grele sau acoperă prea mult din suprafaţa corpului, obligând la efort, nu numai că nu-şi ating scopul, dar
chiar dăunează, făcând ca omul să se încălzească în exces sau să transpire.

Hainele de vară trebuie să păzească omul de insolaţie, de căldura excesivă sau de deshidratare. Materialele din
bumbac protejează ca un ambalaj de termos corpul, ce va avea o temperatură constantă. Materialele sintetice sunt
ca o peliculă etanşă peste piele, blocând evaporarea transpiraţiei, care este mecanismul fiziologic al termoreglării. În
aceste condiţii inima şi plămânii trebuie să-şi dubleze sau tripleze activitatea, pentru a se asigura temperatura
constantă a corpului la 37 0 C. În prezent, expunerea la soare creşte riscul cancerului de piele.

Hainele de ploaie - până la era antibioticelor, oamenii erau foarte prudenţi în faţa riscului de a fi udaţi până la piele,
fiind considerat egal cu boală şi chiar moarte. O cămaşă udă perturbă termoreglarea corpului chiar şi vara, iar a trata
o pneumonie sau tuberculoză, chiar şi în prezent, este dificil, scump şi de durată. Acum, profitând de performanţele
moderne ale tehnicii şi modei, se găsesc şi se pot lua în poşetă, în geantă, în buzunar, măcar o umbrelă pliantă şi o
pelerină dintr-o folie pliată la dimensiunile unei batiste, pentru a nu fi surprinşi, nepregătiţi, de ploaie.
 6

Cerințele particulare de igienă a încălțămintei

Incalțămintea apăra picioarele nu doar de oscilațiile de temperatură, ci și de loviturile mecanice externe, etc.
Incalțămintea trebuie să asigure o libertate totală în mișcare. De aceea trebuie ca ea sa corespunda cu forma
piciorului. Sub influența purtării permanente a incalțămintei incorect concepute (înguste, stramte) , suferă de la
inceput părțile moi ale piciorului, apoi scheletul tălpii. Degetele deseori se apasa unele pe altele, iau o formă
incorectă și sunt generate și alte modificări ale talpii.

În afară de aceasta, incalțămintea stramtă duce la răcirea picoarelor pe timp de iarnă, și nu rareori poate duce chiar
și la fenomenul de inghețare. Starea incalțămintei e deosebit de importantă în timpul unor deplasări lungi.

Pentru preîntămpinarea imbolnăvirilor e necesar să verificăm dacă picioarele sunt uscate. Daca picoarele s-au
umezit, atunci trebuie , după posibilitate, neaparat să se schimbe șosetele.

Cea mai mare parte din murdaria de afara se aduce în locuintă prin incalțăminte. De aceea, intrînd în casa, trebuie
sa curățim foarte bine incalțămintea de noroiul și praful strînse pe aceastea.

Incalțămintea sportivă trebuie să corespundă cerintelor de competiție, precum si deosebirilor tehnice a tipului de
sport : sa fie ușoară, comodă și să apere talpa de lovitori traumatice.

Persoanele care participă la cros , alergări, adică la acele tipuri de competiții ce se organizează în afara stadionului,
trebuie să pună sub talpa piciorului un burete de cauciuc și să se foloseasca numai de incalțăminte purtată.

Celor ce practică tipurile de sport de iarnă li se recomandă să poarte incalțăminte cu o jumatate de masură mai mare
pentru că ,în cazul în care se înregistrează temperaturi foarte scăzute , să îmbrace a doua pereche de șosete de
iarnă , iar in incalțămintea cu talpa de cauciuc sa pună un brant cald.

Incalțămintea umedă trebuie curațita si uscată intr-o încapere caldă și bine ventilată. Uscarea incalțămintei pe
calorifer sau aproape de surse de caldură nu se recomandă, pentru că se deteriorează și se deformează. După
uscarea incalțămintei e de dorit să o protejăm cu cremă de pantofi.

O importanță deosebită are curațenia în partea interoară a incalțămintei și a șosetelor, ce trebuie să fie schimbate de
două ori pe zi.
 7

Importanța alegerii îmbrăcămintei și

încălțăminteiîn funcție de anotimpului

Îmbrăcămintea sănătoasă are un scop simplu: să protejeze corpul omului şi să nu dăuneze. În societatea
modernă, mai ales tinerii, pentru a-şi pune în evidenţă ostentativ formele corpului, suprasolicitând rezistenţa fizică a
vârstei şi performanţele medicinii moderne, poartă îmbrăcăminte neigienică: sumară şi transparentă în sezonul rece,
încălţăminte incomodă, haine din materiale sintetice şi colorate cu chimicale toxice, toate acestea în detrimentul
sănătăţii.

O bună îmbrăcăminte permite păstrarea unei treimi din cantitatea totală de căldură pe care organismul o pierde
continuu prin fenomene fizice de conducţie sau de radiaţie. Hainele trebuie croite astfel încât să nu incomodeze
dezvoltarea sau mişcările copilului; de asemenea, hainele nu trebuie să fie nici prea strâmte (caz în care favorizează
pierderea de căldură) şi nici prea largi (caz în care permit pătrunderea frigului în spaţiul dintre ele şi piele).

Iarna este de preferat o îmbrăcăminte din mai multe straturi de veştminte decât una formată dintr-un singur veşmânt,
dar foarte gros; este cazul hainelor groase din blană, care încălzesc excesiv unele zone ale corpului, stânjenindu-i în
mare măsură mişcările.

Vara este de preferat ca îmbrăcămintea să fie din materiale subţiri: mătase, in, cânepă, fibre artificiale, care să fie
lejeră pe corp şi în culori deschise: bej, alb, galben.

Incalțămintea apăra picioarele nu doar de oscilațiile de temperatură, ci și de loviturile mecanice externe, etc.
Incalțămintea trebuie să asigure o libertate totală în mișcare. De aceea trebuie ca ea sa corespunda cu forma
piciorului. Sub influența purtării permanente a incalțămintei incorect concepute (înguste, stramte) , suferă de la
inceput părțile moi ale piciorului, apoi scheletul tălpii. Degetele deseori se apasa unele pe altele, iau o formă
incorectă și sunt generate și alte modificări ale talpii.

În afară de aceasta, incalțămintea stramtă duce la răcirea picoarelor pe timp de iarnă, și nu rareori poate duce chiar
și la fenomenul de inghețare. Starea incalțămintei e deosebit de importantă în timpul unor deplasări lungi.
 8

Igiena somnului. Regimul zilei

Organismul nostru are nevoie de somn, iar atunci când ne simţim obosiţi, apare o foarte puternică nevoie de a ne
odihni, de a dormi. Până în prezent nu ştim încă, foarte exact, de ce este necesar să dormim. În funcţie de calitatea
şi durata somnului, dimineaţa ne putem trezi foarte energici şi gata de a înfrunta o nouă zi sau frustraţi, obosiţi şi
nervoşi, fără dorinţa de a realiza activităţile zilnice.
Există mai multe teorii care explică de ce avem nevoie să dormim. Conform uneia dintre teorii, somnul este o
necesitate biologică care are drept scop "refacerea organismului". După o perioadă în care efectuăm diferite
activităţi, trebuie să ne refacem forţele, de aceea este necesară şi perioada de somn. Somnul nu serveşte numai la
refacerea organismului după oboseala zilei, ci are un rol important şi în consolidarea memoriei. Noaptea, în timpul
somnului, creierul nostru are perioade de activitate, în care poate reanaliza informaţiile din timpul zilei şi le poate fixa.
Durata normală a somnului trebuie să fie de aproximativ 7 ore la un adult. Trebuie să dormim suficient pentru a nu ne
simţi obosiţi. O durată mai mică de 5 ore se numeşte privare de somn, iar o durată mai mare de 9 ore se numeşte
hipersomnie.Pentru un somn odihnitor (un somn de bună calitate) este important să respectăm aşa-numitele reguli
de igienă a somnului, adică o serie de obiceiuri sănătoase, care au rolul de a induce un somn odihnitor şi corect.
Aceste obiceiuri sunt personale, de cele mai multe ori, deoarece fiecare om în parte şi le construieşte, devenind
gesturi zilnice.În primul rând, trebuie să ne organizăm programul în aşa fel încât să avem un ritm stabil de somn:
adică să ne culcăm şi să ne trezim la aproximativ aceeaşi oră zilnic, respectând, pe cât posibil, un interval orar
cuprins între orele 10 seara şi 6 dimineaţa. Acesta este intervalul în care au loc, în mod normal, procesele de reglare
şi echilibru de la nivelul sistemului neuroendocrin. Acest program de trezire ar trebui respectat şi în weekend, dar şi
în perioadele de sărbători.Tot pentru un somn odihnitor trebuie ca în încăperea în care dormim să fie linişte, să fie o
temperatură adecvată a mediului, să fie întuneric. În plus, trebuie ca salteaua, perna şi lenjeria să fie confortabile.
Este recomandat ca în dormitor să nu fie plasate lămpi de veghe, aparate de radio, televizorul sau calculatorul în
funcţiune, iar fereastra trebuie acoperită cu draperii sau jaluzele (pentru a nu permite luminii să intre).
Înainte de a adormi este recomandată o activitate relaxantă, care să distragă atenţia de la problemele de peste zi: să
citim dintr-o carte, să ascultăm muzică sau să răsfoim o revistă.
Pentru a avea un somn odihnitor, trebuie să renunţăm la unele obiceiuri care pot determina tulburări ale somnului,
care pot induce sau agrava sforăitul şi apneile nocturne. Între aceste obiceiuri care ne fac să nu avem un somn
odihnitor sunt mesele copioase seara, fumatul, consumul de alcool şi cafea. De asemenea, exerciţiile fizice, atât de
utile pentru organism, trebuie să fie efectuate cu câteva ore (4-6 ore) înainte de a adormi, deoarece prin activitatea
fizică se produc în organism substanţe care vor influenţa negativ capacitatea de a adormi repede.

Regimul zilei-reprezintă totalitatea activităților effectuate în decursul de 24 de ore, inclusive a limentației și a

odihnei.

Regimul rațional, correct:

 Contribuie la menținerea si întremarea stării de sănătate;

 Creză condiții favorabile și contribuie la sporirea dezvoltării fizice si rezistenței organismului;
 Favorizează menținerea la un nivel înalt a capacității de muncă;
 Crează o dispoziție echilibrată;
 Previne survenirea rapidă a oboselii și instalarea surmenajului;
 Elaborează o atitudine pozitivă față de întreaga activitate zilnică;
 Imprimă organismului un ritm fiziologic de viață;
 Asigură o desfășurare optimă și eficiență a activităților.

Regimul zilei prevede:

 Efectuarea reacțiilor necondiționate și condiționate într-o periodicitate strictă la timp;

 Elaborarea stereotipului dinamic.

Compartimentele regimului de zi

Conținutul și durata fiecărui compartiment, cît și a rolul lor în diverse perioade se schimbă, îmbinînd forme și
particularități noi.

 Somnul;
 Odihna în aer liber, plimbările;
 Activitatea intelectuală;
 Activitatea de joc și ocupațiile conform aptitudinilor și preferințelor personale;
 Alimentația și igiena personal.
 9

Concluzii

 Acțiunea frigului asupra organismului

Acțiunea frigului asupra organismului poate avea cît efecte negative atît și pozitive. Pentru a evita efectele
negative este necesar a alegerii îmbrăcămintei și încălțămintei în funcție de anotimp.

 Cultura fizică. Educația pentru sănătate.

Cultura fizică asigură dezvoltarea armonioasă a organismului. Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte
ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ.

 Cerințele particulare de igienă a îmbrăcămintei

Îgiena îmbrăcămintei este știința, ce are la bază studierea și evaluarea îmbrăcămintei pentru a evita efectele
negative acestora asupra organismului uman.

 Cerințele particulare de igienă a încălțămintei.

Incălțămintea are la bază funcția de a apăra piceoarele nu doar de oscilațiile de temperatură, ci și de loviturile
mecanice externe, însă calitatea proastă a încălțămintei are efecte negative asupra organismului uman.

 Importanța alegeri iîmbrăcămintei și încălțămintei în funcție de anotimp

Alegerea incorectă îmbrăcămintei și a încălțămintei în funcție de anotimp asigură discomfort si efecte negative
cît pielii atît si întregului organism.

 Igiena somnului. Regimul zilei

Pentru a avea un somn odihnitor, trebuie să renunţăm la unele obiceiuri care pot determina tulburări ale
somnului, care pot induce sau agrava sforăitul şi apneile nocturne. Este recomandat ca în dormitor să nu fie
plasate lămpi de veghe, aparate de radio, televizorul sau calculatorul în funcţiune .Regimul zilei elaborează o
atitudine pozitivă față de întreaga activitate zilnică.

Concluzii personale

Igiena este știința ce are ca obiect de studiu sănătatea și factorii ce o condiționează. Scopul ei este
de a păstra și promova sănătatea.

Respectarea tuturor cerințelor de igienă a îmbrăcămintei, încălțămintei și alegerea corectă în funcție

de anotimp; respectarea cerințelor de igienă a somnului și a regimului zilei realizează scopurile aflate
la baza igienei- păstrarea și promovarea sănătății.
 10

Bibliografie

Noțiuni de călire a organismului: www.runnigblog.ro

Elementele specifie călirii organismului: http://articole.famouswhy.ro

Imunitatea organismului: www.reginamaria.ro ; www.reteuaprivatadesanatate.ro

Acțiunea frigului asupra organismului: www.sfatulmedicului.ro

Cultura fizică educația pentru sănătate: www.prezi.com ; www.contruct.your.dream

Cerințe particulare de igienă a îmbrăcămintei: www.ziarullumina.ro

Cerințe particulare de igienă a încălțămintei: www.ministerulsanatatii.ro

Importanța alegerii îmbrăcămintei și încălțămintei în funcție de anotimp: www.biorevistaliceultioreticlupeni.ro

Igiena somnului. Regimul zilei: www.ziarullumina.ro ; www.scribd.com

 11

Cuprins

Noțiuni de călire a organismului 1

Elementele specifice călirii organismului 2

Imunitatea organismului 3

Acțiunea frigului asupra organismului 4

Cultura fizică. Educația pentru sănătate 5

Cerințe particulare de igienă a îmbrăcămintei 6

Cerințe particulare de igienă a încălțămintei 7

Importanța alegerii îmbrăcămintei și încălțămintei în funcție de anotimp 8

Igiena somnului. Regimul zilei 9

Concluzii. Concluzii personale 10

Bibliografie 11