Traumatisme în activități

motrice
Termenul de accident derivă din cuvântul latin acciden-tis (care soseste). În educația fizică și sport,
prin accident se înțelege o întîmplare neprevăzută, care survine brusc în timpul unei activități fizice și
produce modificări morfologice sau funcționale.
Definiția subliniază caracterul neprevăzut și brusc al surveniri accidentelor, fapt care împiedică pe
profesori și pe elevi să evite apariția lor.
Gravitatea accidentelor în educația fizică și sport
Cea mai mare parte a accidentelor sunt ușoare, ele nedetermânand nici întreruperea programului și
nici utilizarea unor măsuri medicale cu caracter special.
În funcție de cei doi parametri principali menționați mai înainte – pierderea capacitatii de muncă și
necesitatea specializării accidentului – accidentele sunt împărțite în 3 grupe:
Grupa I – (accidente usoare)

Accidentele în care
subiectul își păstrează
capacitatea de muncă.
Tulburările și leziunile
produse prin accident nu
împiedică pe accidentat să
practice în continuare
lecțiile de educație fizice
sau activitățile sportive.
 Grupa II – (accidente cu
gravitate medie)
Cuprinde accidentele care determină pierderea
temporară a capacității de muncă, dar nu
necesită măsuri medicale speciale de îngrijire.
Tulburările și leziunile produse de accident
impun măsuri de prim ajutor medical, de
tratament și urmărire medicală ulterioară.
Pentru vindecarea rapidă și prevenirea
complicațiilor, subiectul trebuie să păstreze
repaus segmentar sau total, fapt care nu-i
permite sa mai participe la lectiile de educatie
fizică sau de antrenament.
 Grupa III – (accidentele grave)

Cuprind accidentele la care, pe lîngă pierderea

capacității de muncă se impune și spitalizarea
accidentatului. Tulburarile și leziunile sunt
importante. Ele necesită intervenția rapid și
calificată la locul accidentului și transportarea
accidentatului într-o instituție spitalicească,
pentru supraveghere sub tratament adecvat:
recuperare pe os (patologie postfractura) sau
în cazul leziunilor nervoase cu pierderea
sensibilității dureroase.
 Definiții ale traumatismelor
 Traumatologia sportivă - parte a traumatologiei generale ce se ocupă de
traumatismele ce survin în timpul practicii diferitor disciplini sportive.
 Traumatismul apărut în practica sportivă este definită ca fiind - rezultatul
forțelor externe reprezentate de agenți mecanici cum ar fi lovituri,
presiuni,tracțiuni care produc contuzii, plăgi sau fracturi.
 Traumatism sportiv - orice traumă intenționată sau neintenționată asupra
corpului uman, rezultat în urma participării la orice activitate care necesită
efort fizic, efectuat în scop recreațional sau competițional.
 Clasificarea traumatismelor în activități motrice.

Dupa tipul structurilor afectate traumatismele pot fi clasificate în:

-contuzii, întinderi și rupturi musculare, dizlocații și fracturi (macrotraumatisme)
Dupa mecanismele implicate în etiologia traumatismului,pot fi impartite in:
traumatice (accidentale) si de stress (de suprasolicitare)
Daca macrotraumatismul ( este provovat de un factor extern) determină o leziune anatomică
evidenta( fractura luxatie) ,afecțiunile apărute în urma unor suprasolicitări ,provoacă o serie de
 leziuni microtraumatice la nivel musculo-scheletic,ducând la apariția unor forme anatomo-clinice.Acestea limitează
treptat funcția dinamică a sportivului ducând în unele cazuri la retragerea timpurie a sportivului din activitatea
competițională.
Cele accidentale sunt de regula rezultatul unui accident sau o forță externă  iar cele de suprasolicitare pot rezulta în
urma unei traume cauzată de o suprasolicitare mecanică repetată în zona țesutului afectat cînd adaptarea la stress în
țesutul respectiv este depășită.Cauzele sau factorii care favorizează apariia traumatismelor sportive se clasifică în :-
factori extrinseci, fara legatura cu sportivul,- factori intrinseci legati de caracterele anatomice si biomecanice ale
sportivului .
 Cauzele producerii traumatismelor în activități
motrice
Constatarea bine cunoscută că este mai ușor să previi o boală decât să o vindeci ,
este perfect valabilă și în privința traumatismelor sportive. Prevenirea accidentelor
este posibilă numai dacă sunt cunoscute cauzele care le determină. În studiile
privind incidența și expunerea la accidentări, precum și mecanismele
accidentărilor, se arată că trei sferturi din totalul accidentelor sunt probabil
evitabile.
Studiile făcute asupra acestei probleme au pus în evidență un număr mare de cauze
care favorizează sau declanșează accidentele. Ele intervin în mod diferit în funcție
de particularitățile mediului, disciplinei sportive, terenurilor, aparatelor și
instalațiilor, vîrstei, sexului, măestriei pedagogice a profesorului, etc.
 MEDIUL. 

Condițiile nefavorabile ale mediului înconjurător constituie cauza

producerii unui număr mare de accidente.
Temperatura, prea scăzută sau prea ridicată (sub -20 grade și peste +30
grade), favorizează apariția degerăturilor și înghețului și respectiv,
insolației și răului de căldură.
Vîntul și umezeala, acentuînd pierderea de căldură a corpului,
favorizează producerea acestor tulburări și la temperaturi mai puțin
depărtate de cele optime. Menționăm de asemenea că întinderile și
rupturile musculare sunt mai frecvente în zilele reci și umede.
Vizibilitatea scăzută (ceața, iluminatul insuficient) mărește pericolul de
accidentare.
Măsuri de prevenire – se recomandă că activitatea să fie astfel
programată încît să corespundă orelor cu temperatură optimă. Să se
reducă timpul de lucru, sau să se suspende lecțiile și competițiile în
cadrul condițiilor necorespunzătoare ,să se respecte normele igienice
privitoare la iluminarea sălilor, etc..
 ECHIPAMENTUL. 

Confecționat dintr-un material

necorespunzător acesta poate produce leziuni
sportivului care îl poartă, sau adversarului său.
Lipsa echipamentului de protecție ( scrimă,
hochei pe gheață), starea lui
necorespunzătoare, sau neutilizarea lui, expun
adesea la accidente grave.
Pentru prevenirea accidentelor, se impune
respectarea cu exigentă a tuturor normelor
igienice privind echipamentul sportiv.
  MATERIALELE SI APARATELE.

Calitatea necorespunzatoare a materialeleor

(paralele, inele, prăjina, trambuline pentru sărituri,
etc.) și utilizarea unor aparate cu dimensiuni și
greutatea neadecvate vârstei și sexului (aparate de
gimnastică, greutăți, discuri, garduri în atletism,
mingi în jocurile sporive, etc.) pot să determine
producerea accidentelor în lecțiile de educație fizică
și de antrenament.
Masuri de prevenire – respectarea particularităților
de varstă și sex, alegerea cu grijă a aparatelor și
verificarea lor periodică.
 PARTICULARITATILE
SPORTIVILOR. 

Tehnica incorectă expune adesea la accidente, mai ales

în box, atletism (aruncări), gimnastica la aparate, schi,
unele jocuri sportive, etc.
Starea de oboseala, sub formă acută sau cronică
(supraantrenament), dopajul, constituie de asemenea
cauzele unor accidente.
Prevenirea se obtine prin preocuparea pentru execuții
corecte, prin antrenarea situațiilor de risc (tehnica
amortizărilor, aterizărilor și cazăturilor), prin
acordarea ajutorului calificat în timpul exercițiilor
grele, încălzirea bună și păstrarea ei, solicitarea
corespunzatoare stării momentane a organismului,
munca de educație pentru evitarea dopajului.
 ADVERSARUL. 

Poate favoriza sau produce direct accidentarea

partenerilor de întrecere. Acestea se întâmplă în
cazul unor diferențe mari de valoare și de
greutate a combatanților în sporturile de luptă
(box, judo, lupte), în utilizarea echipelor mixte
(volei, tenis), în abaterile de la disciplină și etică,
etc.
Prevenirea accidentelor se realizează prin
alcatuirea de grupe omogene, prin munca de
educație și prin arbitraje competente, care să
asigure respectarea regulamentelor și
comportarea corectă în timpul întrecerilor.
 ORGANIZAREA LECȚIILOR ȘI
COMPETIȚIILOR
Unele accidente sunt produse datorită greșelilor existente în modul
de organizare a lecțiilor și competițiilor. Circulația neorganizată a elevilor, a
materialelor și obiectelor întrebuințate în lecție, nerespectarea de către
competitori, oficiali și spectatori a indicaților date de organizatori, sunt cele mai
frecvente greșeli datorită cărora survin accidentele.
Prevenirea acestora impune ca la elaborarea conceptului de lecție să se
precizeze formațiile și locurile în care se vor desfășura diferitele exerciții ale
fiecărei teme din lecție, modul cum se deplasează elevii și cum circulă
materialele și obiectele. O grijă deosebitî se va acorda prevenirii accidentelor în
lecțiile care au ca temă aruncările din atletism si exercițiile grele din gimnastica
la aparate cu asigurarea sportivilor.
In organizarea competiților se va acționa cu exigență, pentru a se evita accesul
spectatorilor în sectoarele care expun la accidente (aruncări, sosiri, curbe
periculoase, etc.). De asemenea este necesară prezenta la locul desfasurarii
activitatțlor sportive a unor persoane calificate, dotate corespunzător, care să
acorde asistența medicală de specialitate. Nu în ultimul rînd, o bună colaborare
între medic – antrenor – sportiv, poate duce la prevenirea îmbolnavirilor și a
accidentelor în activitatea de educație fizică și în activitatea sportivă.
 Consecințele traumatismelor în activități motrice
Consecințele accidentelor survenite în activitatea de educatie fizică și sport sunt studiate pe mai multe
planuri: consecințe asupra sanătății sportive, sociale și juridice.
a.) Consecintele asupra starii de sanătate. Unele accidente pot avea consecințe de amploare și durată
diferite asupra sanătății. Menționăm dintre acestea complicațiile imediate sau tardive (infectiile, amboliile,
osificările heterotope, etc.) și sechelele.
(redorile articulare, laxitatea capsulo-ligamentară, care expune la recidivarea luxațiilor, atrofiile musculare,
etc.).
Măsurile adecvate prin ajutor medical, tratament competent și complet, reprezintă mijloace cu eficiență
optimă în prevenirea consecințelor nefavorabile ale accidentelor asupra sănătății.
b.) Consecințele juridice. Profesorul de educație fizică are, față de accidentele survenite în sălile și pe
terenurile unde își desfășoară activitatea, responsabilitățile care, în producție, revin responsabilului cu
protecția muncii.
Pentru a fi la adăpost de consecințele neplăcute, profesorul de educație fizică și antrenorul trebuie să respecte
în totalitate indicațiile medicului și să colaboreze permanent și cu programul de exerciții, sa acorde atenție la
materiale și aparate, aspecte de încărcare excesivă pentru creșterea rezistenței si forței musculare.
 Măsurile de preântâmpinare a traumatismelor
în activități motrice
 Verificarea stării de funcționare a tuturor instalațiilor și aparatelor înainte sau pe parcursul
desfășurării activității. Nu vor fi folosite aparate improvizate sau defecte;
 Acoperirea cu măști de protecție a caloriferelor, ferestrelor și a instalațiilor de iluminat din sălile
de sport;
 Fixarea corectă pe sol a porților de handbal, fotbal, panourilor de baschet, stîlpilor de volei, piste,
etc.
 Interzicerea ancorării unor instalații de plafoane, fără aprobarea constructorului;
 Trasarea terenurilor astfel încît să se asigure spațiul de siguranță, înlăturarea oricărui obiect de pe
terenurile de sport care ar putea genera accidente;
 Interzicerea acoperirii pardoselii sălii de sport cu linoleum; suprafața de lucru va fi din lemn,
netedă și fără crăpături;
 Iluminatul și aerisirea trebuie să fie conform standartului;
 Practicanții vor fi instruiți privind modul de transportare a aparatelor destinate exersării, precum și
utilizarea acestora;
 Gropile de sărituri vor fi utilizate numai dacă cantitatea de nisip este corespunzătoare și
permanent afînată;
 Asigurarea unor spații corespunzătoare pentru echipare;
 Organizarea exersării cu materiale corespunzătoare vîrstei, sexului și nivelului de pregătire
(mingi umplute, haltere, hantele, etc.
Desfășurararea activității numai sub directa supravegere a conducătorului;
 Participarea la activități se va face numai în echipament corespunzător activității, anotimpului
și condițiilor atmosferice în care se desfășoară activitatea;
 Asigurarea desfășurării activităților într-un climat de ordine și disciplină;
 Cunoașterea stării de sănătate și a posibilităților practicanților și în funcție de aceasta să se
organizeze exersări în mod diferențiat.
 Eliminarea din conținutul exercițiilor a elementelor de risc care depășesc posibilitățile
practicanților;
 Gradarea judicioasă a efortului și respectarea strictă a principiilor pedagogice, cu aplicarea
regulilor „de la ușor la greu„ „de la cunoscut la necunoscut„
 Demonstrarea și explicarea repetată a exercițiilor cu grad mare de dificultate și corectare
permanentă a execuțiilor;
 Menținerea încălzirii, mai ales a celor care așteaptă rîndul la execuție;
 Introducerea în întreceri numai a elementelor foarte bine cunoscute de participanți;
 Asigurarea locurilor de aterizare la parcursurile aplicative și la săriturile de gimnastică(acordarea
sprijinului necesar);
 Evitarea organizării unor jocuri cu efective prea mari de practicanți;
 Interzicerea practicanților să execute exerciții care nu sunt indicate de conducător.
 CONCLUZIE:
Prevenirea accidentelor este posibilă prin măsuri adecvate
și adaptate condițiilor specifice, în care fiecare specialist
sportiv își desfașoară activitatea.
Minimalizarea sau neglijarea preocupărilor privitoare la
prevenirea accidentelor, duce la înmulțirea numărului
acestora și poate transforma practicarea exercitiilor fizice
dintr-un mijloc important de prevenire a îmbolnăvirilor și
întărire a sănătății, într- o cauză de alterare a sănătății, pentru
un număr sporit de persoane.