U.P.

București
F.I.I.R.
Disciplina: Medicina Muncii
Cursul nr. 3
FIZIOLOGIA MUNCII SI ERGONOMIA

FIZIOLOGIA MUNCII
Scopul fiziologiei muncii este:
- cunoaşterea modificărilor funcţionale ale organismului în timpul muncii;
- determinarea limitelor de adaptare a organismului la diferite tipuri de muncă;
- elaborarea măsurilor pentru crearea condiţiilor optime în timpul muncii.
Are ca sarcini coordonarea, conducerea şi controlul activităţii tuturor funcţiilor organismului
în timpul activităţii profesionale
Modificări
- muncile de intensitate mică sau medie stimulează activitatea scoarţei;
- muncile de intensitate mare şi/sau prelungite:
- accentuează procesele de inhibiţie din scoarţă,
- scade excitabilitatea acesteia,
- tulbură activitatea reflex condiţionată.
- muncile de intensitate mică sau medie dar cu solicitarea funcţiilor cognitive (încordare,
atenţie) cu necesitatea executării precise a mişcărilor.
Tremometria: numărul de atingeri intr-o secundă.
Dinamometria:
- forţa musculară, kg;
- rezistenţa musculară, sec.
Aparatul cardiovascular:
- frecvenţa pulsului, băt/min;
- tensiunea arterială, mm Hg;
- presiunea pulsului, mm Hg.
Sarcinile principale în timpul activităţlor profesionale
- aducerea oxigenului necesar la nivelul sistemului muscular solicitat de efortul
profesional;
- îndepărtarea anumitor cataboliţi care se formează în exces la nivelul muşchilor solicitaţi
profesional (acid lactic).
Modificările adaptative: Sunt impuse de nevoia de oxigen care creşte în efort de circa 8-10
ori faţă de normal.
Creşterea debutului cardiac de la 5 l/min în repaus la 26 l/min în condiţiile efortului
maximal.
În repaus debutul cardiac este variabil şi este în funcţie de:
- sex,
- vârstă,
- condiţii de mediu,
- stări patologice.
Creşterea debutului sistolic - de la 80-90 ml la 120-140ml;
- debutul sistolic, în efort creşte rapid, datorită unei întoarceri venoase mărite, rămâne
constant timp de 5-10 minute, după care, dacă efortul se prelungeşte peste 10 minute, descreşte
uşor;
Creşterea frecvenţei cardiace se face astfel:
- în efort uşor, creşte exagerat la început pânâ la un anumit nivel, apoi scade la un nivel
inferior, la care se menţine toată durata efortului;
- dacă efortul se prelungeşte, frecvenţa cardiacă tinde să scadă ceea ce semnifică scăderea
debitului sistolic, creşterea temperaturii corpului, acumularea de acid lactic;
- în efortul maximal, frecvenţa cardiacă creşte pânâ la oprirea subiectului (epuizarea lui);
- frecvenţa maximală depinde de sex şi vârstă fiind de:
 - la bărbaţi la 20 ani -200 pe minut, la 64 ani -164 pe minut;
- la femei valorile sunt mai mici.
Sistemul respirator:
Se determină:
- frecvenţa respiraţiei pe min;
- volumul respirator, l.
Sarcinile principale:
- aducerea O2 necesar la nivelul sistemului muscular solicitat de efortul profesional;
- eliminarea CO2 format în exces la nivelul muşchilor solicitaţi profesional.
Modificările adaptative
Creşterea debutului respirator: de la aproximativ 8-10 l/min, în repaus la 20-40 l/min, în
timpul efortului ajunge la valori maximale 120 l/min.
Creştera schimbărilor respiratorii: trecerea în sânge a unei cantităţi de până la 4 litre O2/
min., ceea ce reprezintă o adaptare sinergică a aparatului respirator, cardiovascular şi a utilizării O2
de către muşchi.
Mecanisme de adaptare
Reflex înăscut, necondiţionat: creşterea presiunii CO2 sanguin în timpul efortului şi de
impulsurile aferente care vin de la receptorii pulmonari pe calea nervului vag la centrul respirator.
Reflex condiţionat natural sau artuficial: asocierea creşterii presiunii arteriale a CO2 şi a
impulsurilor pornite de la receptorii pulmonari.
Importanţa practică
- aprecierea intensităşii efortului fizic: Debut expirator de efort l/min x 0,20=Kcal/min;
- înlăturarea poziţiilor vicioase ale corpului care îngreunează respiraţia;
- favorizarea muncii ritmice;
- aprecierea stării de oboseală: mişcări respiratorii frecvente şi superficiale.
Aparatul digestiv
Modificările: sunt în funcţie de intensitatea efortului fizic şi condiţiile de microclimat:
În eforturile de mică sau medie intensitate funcţiile digestive sunt uşor crescute sau nu se
modifică;
În muncile cu efort de intensitate mare sau în micraclimat cald funcţiile digestive sunt
scăzute până la inhibiţia lor.
Creşte secreţia de adrenalină şi de hormoni hipofizari din lobul posterior, care determină o
inhibiţie a activităţii glandelor gastrice şi o irigaţie mai slabă a stomacului şi a intestinului. Pe lângă
aceasta se observă şi o creştere a secreţiei pancreatice.
Aparatul renal
Sarcina aparatului renal constă în:
Menţinerea în timpul efortului fizic a constantelor mediului intern:
- izovolemia,
- izoionia,
- concentraţia de catoboliţi azotaţi.
Modificările
- sunt în raport de intensitatea efortului şi condiţiile de microclimat, apar în funcţie de
filtrare glomerulară, de reabsorbţie şi secreţie tubulară;
- în eforturile de intensitate mică sau medie diureza creşte puţin, compoziţia rămâne
neschimbată.
- în condiţiile de mare intensitate a efortului sau de microclimat cald diureza scade şi
compoziţia urinară este modificată:
- cresc ureea,
- creatinina,
- acidul lactic,
- fosfaţii.
Sistemul endocrin
Modificări:

2
 - hiperfuncţia hipofizei,
- hiperfuncţia suprarenalelor.
Consecinţe: Mobilizarea acizilor graşi liberi din ţesutul adipos pentru a fi utilizaţi de muşchi
protejând folosirea glucozei.
Analizatorii
Modificările sunt în funcţie de intensitatea muncii:
- muncile de intensitate mică sau medie: creşte sau scade sensibilitatea vizuală, auditivă,
tactilă.
Impartanţa practică
- explică numărul crescut de rebuturi, scăderea calităţii muncii şi eventualele accidente de
muncă;
- necesitatea reducerii intensităţii efortului în limite normale.
Oboseala
Oboseala este un fenomen fiziologic complex şi tranzitoriu, care apare, ca o consecinţă a
efortului fizic şi psihic, depus în anumit interval, cu o anumită intensitate.
ERGONOMIA
Etimologie: ergos = muncă, nomos = lege
Ergonomia - aplicarea ştiinţelor biologic umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru o
adaptare optimă între om şi munca sa. Este o ştiinţă multidisciplinară, care caută să optimizeze
sistemul de muncă.
Ştiinţe care contribuie la realizarea obiectivelor ergonomiei sunt:
- fiziologia (fiziologia muncii);
- psihologia;
- igiena muncii;
- ingineria.
Parametrii ergonomici ai procesului de muncă sunt:
Igienici – reprezentaţi de mediul de muncă
Antropometrici şi biomecanici – care trebuie să realizeze o concordanta între caracteristicile
fiziologice ale omului şi uneltele de lucru
Fiziologici şi psihofiziologici – care trebuie să realizeze o concordanţă între solicitări şi
capacitatea de performanţă a muncitorului
Psihologici – care realizeaza concordanţă între solicitări şi aptitudinile existente şi dobândite
Estetici – care se referă la cerinţele estetice ale muncitorului
Etape de dezvoltare în ergonomie:
- optimizarea relaţiei om – maşina
- optimizarea relaţiei om – maşina – mediu de muncă
- optimizarea relaţiei om – maşina – mediu de munca- mediu de viaţă
Organizarea ergonomică a unui loc de muncă
Are caracter:
- pluridisciplinar (echipa de specialişti)
- participativ – şi angajaţii
- global – pentru toţi factorii de muncă
Clasificare :
- de concepţie = optimizarea sistemului om – maşina - mediu de muncă din faza de
proiectare a postului de muncă
- de corecţie = optimizarea mediului om – maşina – mediu de muncă prin reamenajarea
postului de muncă existent (dar neergonomic )
Un post de muncă are 3 componente esenţiale :
- omul
- munca (obiectul muncii)
- ambianta muncii
Rolul omului în acest sistem este subliniat prin:
- caracteristici antropomerice

3
 - postura (poziţia) în timpul muncii
- gestualitatea profesională
Relaţia om – plan de muncă: omul acţionează instrumente, obiecte, butoane, dispozitive de
comandă, etc. Acestea acţionează asupra omului prin solicitări.
Relaţia om – ambianţa muncii: noxele generate de maşini (exemplu: polizor, etc.) pot
produce oboseala, scăderea atenţiei creşterea riscului de accidente în muncă, boli
profesionale, boli cronice.
Relaţii din domeniul ergonomiei:
- muncitor – dimensiunile utilajului
- muncitor – indictoare
- muncitor – mişcări effectuate
- muncitor – ridicare şi transport greutăţi
- muncitor – mişcări efectuate
- muncitor – microclimate
- muncitor – zgomot
- muncitor – iluminat
- muncitor – culori
- muncitor – muzica
- muncitor – trepidaţii la locul de muncă
Eficienta cercetării ergonomice:
- scăderea solicitării organismului, creşterea productivităţii muncii (scade riscul lde boala
profesională sau legată de protecţie)
- scăderea solicitării organismului, productivitatea ramamand la acelesi nivel
- solicitări de acest nivel, creşterea productivităţii muncii
- disfuncţiile sistemului om-masina-mediu de muncă
- disfuncţionalitatea acestui sistem are următoarele consecinţe:
- biologice:
- oboseala cronică
- incapacitate temporară de muncă
- invaliditatea
- boli profesionale de muncă
- accidente de muncă
- boli legate de profesie
- psihologice:
- absenteim
- fluctuaţie
- insatisfacţii, etc
- economice:
- scăderea productivităţii muncii
- scăderea retribuţiei
- şomaj.
Capacitatea de muncă
- reprezintă posiblitatea organismului uman de a menţine aceeaşi intensitate a efortului
necesar activităţii optime profesionale, timp cât mai îndelungat, fără a modifica cantitatea şi
calitatea prodului muncii şi fără a influenţa negativ, imediat sau îndepărtat starea de sănătate .
- este o noţiune biopsihosocială care oglindeşte raportul între posibilitatea de prestaţie fizică
şi solicitarea activităţii profesionale.
- este totalul posibilităţilor de a efectua o cantitate maximă de muncă.
- este performanța pe care o poate realiza omul cu maximum de posibilităţi de care dispune.
Capacitatea de muncă poate fi:
- cu efort fizic predominat, solicitându-se mai ales analizatorul kinestezic şi aparatul
locomotor

4
 - cu efort intelectual predominant, solicitându-se mai ales efortul perceptiv senzorio-motor
al activităţii nervoase superioare
Profilaxia vizează două categorii de factori
- factori dependenti de condiţiile de muncă propriu-zise
- factori dependenti de condiţiile de mediu
Măsuri pentru întreţinerea capacităţii de muncă
Se iau în consideraţie fazele ce se succed în evoluţia zilnică a capacităţii de muncă şi
metodele de intervenţie pentru susţinerea fiecărei faze, astfel:
a) Faza iniţială, cu producţie mai scăzută, când se realizează adaptarea la muncă prin
exercitarea parţială şi integrală, în prealabil, a operaţiunilor de muncă (exerciţiu de gimnastică bine
ales).
b) Faza relativ constantă.
c) Faza finală cu diminuarea capacităţii de muncă datorită oboselii prin alternarea judicioasă
a muncii cu repaosul.
Oboseala - este o stare complexă şi tranzitorie care apare în organism ca o consecinţă a
muncii exercitată un anumit timp şi cu o anumită intensitate; ea se manifestă obiectiv prin scăderea
posibilatilor funcţionale şi subiectiv printr-o senzaţie caracteristică.
Oboseala este al treilea motiv de prezentare la medic, după tuse și febră
- 10-60% din populația generală acuză oboseală
- 18,3% suferă de oboseală cronică (> 6 luni)
- 10,2% /10.6% bărbați/femei suferă de oboseală prelungită (> 1 lună)
- 21.9% dintre angajați suferă de oboseală prelungită (durata medie = 22 luni)
Unele studii afirmă că femeile sunt mai predispuse la oboseală decât bărbații.
Femeile merg mai des la medic, suferă de schimbările hormonale specifice (sarcină,
menopauză), urmează diete alimentare neechilibrate și mai au un al doilea job și acasă, pe lângă
birou.
Exista o relatie bine definita intre munca, capacitate de muncă și oboseală.

Figura 1 Forme de oboseală

Oboseala poate constitui un simptom care insoteste diferite afectiuni, de aceea este necesar
sa fie evaluata in raport cu celelalte simptome.
Printre cauzele conditionate de boala ale oboselii se numara urmatoarele:
- deficitul de fier (anemia)
- apneea de somn
- boli infectioase
- boli metabolice
- cancer
- cauze psihice
5
 - deficit de vitamine
Pe langa acestea, exista numeroase alte cauze care provoaca oboseala. Un indiciu important
este urmatorul: aveti de-a face cu o oboseala naturala, sanatoasa sau o stare de oboseala provocata
de boala: constientizati oboseala in mod placut sau neplacut?

Forme de oboseală
Fiziologică: stare reversibilă care dispare prin repaos şi mai ales prin somn.
Cronica: care corespunde fazei a 2-a, de rezistenţă Oboseala poate fi: din cadrul
sindromului general de adaptare.
Surmenajul: corespunde fazei a 3-a de epuizare din cadrul sindromului general de
adaptare.
Funcţia cinefilactica a oboselii: de avertisment privind necesitatea sistării activităţii.
Surmenajul (oboseala patologică): predomina adesea dimineaţa, înaintea fiecărei activităţi,
deseori cu stare de anxietate, tulburări de atenţie şi memorie, excitabilitate crescută, depresie,
labilitate emotivă, irascibilitate, tulburări de somn, ritm cardiac, digestie, senzoriale.
Factorii etiologici ai oboselii, în esenţă, sunt:
- factori individuali
- factori ai organizării muncii
- factori ai mediului de muncă
- factori ai relaţiilor psihosociale

Figura 2 Mecanisme de instalare a oboselii

Sindromul de oboseala cronica este caracterizat printr-o stare de oboseala severa care
depaseste 6 luni ca durata si nu este consecinta directa a unei boli propriu-zise.
Care sunt manifestarile sindromului de oboseala cronica?
-  senzatia de epuizare dupa eforturi fizice sau psihice chiar de intensitate mica
-  declin cognitiv (tulburari ale memoriei de scurta durata, tulburari de concentrare,
dificultati in reamintirea unui cuvant in timpul discutiei)
-  somn neodihnitor
-  dificultatea de a sta in picioare
-  dureri de cap, gat, musculare, articulare sau ale ganglionilor limfatici.
Care este cauza sindromului de oboseala cronica?
Cu toate ca depistarea unei boli cauzatoare a oboselii exclude diagnosticul de SOC, s-au
descoperit cateva anomalii care au servit de-a lungul timpului mai multor teorii:
-  teoria virala: s-a observat un titru crescut de anticorpi antivirali la pacientii cu SOC fata
de populatia sanatoasa.
-  teoria unui dezechilibru hormonal: disfunctie a axului hipofizo-hipotalamo-suprarenal.
6
 -  substratul organic: la peste 80% din pacienti se intalneste un semn clinic la nivelul
orofaringelui, si anume roseata in forma de semiluna la nivelul pilierilor amigdalieni anteriori.
-  factorul psihologic: sindromul apare mai frecvent la persoane de tip comportamental A
(dupa Friedman si Rosenman): ambitioase, competitive, care muncesc mult si sunt intotdeauna in
criza de timp, care isi fixeaza tinte inalte (si care au si risc coronarian asociat).

Cum se trateaza sindromul de oboseala cronica?

Tendinta generala este de a considera odihna tratamentul oricarei stari de oboseala. Este un
lucru adevarat si in cazul pacientului cu SOC, numai ca somnul este neodihnitor, iar abandonarea
imediata a proiectelor in care este implicat la seviciu si acasa nu-i ofera foarte multe prilejuri de
odihna. Acesti pacienti au dificultati in a se relaxa, fiind intr-o continua stare de tensiune.
Cele mai bune rezultate in tratamentul acestui sindrom au terapia cognitiv-comportamentala
si exercitiul fizic.
De ce este nevoie de psiholog in tratamentul sindromului de oboseala cronica?
Cercetari recente conduc la premisa ca factorii declansatori ai SOC nu sunt aceiasi cu cei
care asigura persistenta simptomelor.
Declansarea poate fi initiata de o viroza sau stres intens, starea de oboseala fiind ulterior
intretinuta de alti factori printre care si cel psihic, ca modalitate de abordare a situatiei.
Psihologul il ajuta pe pacient:
-  sa aiba o abordare diferita asupra activitatilor zilnice
-  sa-si stabileasca prioritatile
-  sa identifice factorii care ar putea precipita simptomatologia descrisa
-  sa-si invinga teama de a face exercitiu fizic, despre care este convins ca-l va epuiza.
Sunt recomandate exercitiile fizice pacientilor epuizati?
Da. Adaptarea la activitatea fizica se face gradat.
Pentru inceput sunt suficiente mersul in pas alert sau exercitiile de stretching timp de un
minut.
Ulterior se poate practica inotul sau exercitiul aerobic.
Urmarea unui plan sub indrumarea unui instructor specializat este alegerea ideala.
Instructorul il ajuta pe pacient prin abilitatatile sale de:
-  a-i evalua realist capacitatea de efort
-  a creste adecvat durata si intensitatea exercitiilor
-  a-l incuraja in vederea obtinerii unei forme fizice care sa-l ajute sa invinga sindromul de
oboseala cronica.

Surse:
https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/sindromul-de-oboseala-cronica-soc-ce-este-si-cum-se-
trateaza

Test final curs:

1. Care sunt principalele acte normative privind activitatea de supraveghere a sănătății și
medicina muncii? 3 pct.
2. Cine poate efectua examenul de medicina muncii? 3 pct.
3. Ce stabilește medicul de medicina muncii în cadrul unei evaluări de risc profesional? 3
pct.
Notarea pornește la 1.