Rezistența

CLASIFICAREA TIPURILOR DE REZISTENTA

Definitie: Aptitudinea motrice ce permite omului sa faca fata oboselii in eforturile de lunga
durata (R. Manno, 1997, 101).

Gradul de dezvoltare a rezistentei e determinat de:

- capacitatea functionala ridicata a sistemelor cardio-vascular si respirator;

- capacitatea si natura metabolismului;

- tipul de sistem nervos;

- capacitatea de coordonare a celorlalte aparate si sisteme.

Tipurile de rezistenta pot fi clasificate dupa diferite criterii:

a) Dupa criteriul topografic:

- rezistenta generala - peste 1/7 din masa musculara;

- rezistenta locala - pana la 1/7 din masa musculara (Weineck, 1997).

b) Dupa criteriul specificitatii:

- rezistenta generala - de baza (independenta);

- rezistenta specifica - de tip regional-local.

c) Dupa criteriul metabolic:

- rezistenta aeroba-lactacida (ATP si CP);

- rezistenta anaeroba-alactacida (compusi fosfati de rezerva);

- lactacida (glicogen).

Pe langa aceasta, grasimile sunt un factor de baza energetic pentru mecanismul aerob (se pot
parcurge in alergare 500 km !) cu utilizarea metabolismului zaharurilor. Fibrele rosii utilizeaza grasimi,
iar cele albe mai rar.

- Volumul de oxigen maxim creste impreuna cu grosimea fibrelor inimii, a cavitatii ei si a

volumului cardiac;

- Consumul maxim de oxigen pune la dispozitie date semnificative despre rezistenta aeroba.
 In acest context trebuie sa se cunoasca conceptul de prag aerob (zona de tranzitie aerob-
anaerob) sau prag lactat precum si cativa parametri fiziologici legati de acesta, cum ar fi:

 VO2max (consumul maxim de oxigen) – reprezinta cantitatea maxima de oxigen

(exprimata in ml/kgcorp/min) ce poate fi consumata prin metabolism aerob in timpul unui efort. Ea
este direct proportionala cu intensitatea efortului pana la un anumit nivel. Cand valorile sale raman
aproximativ constante inseamna ca s-a atins nivelul maxim al consumului de oxigen.