Îmbătrânirea

aparatului locomotor

Profesor: Corman Mariana

Student:Mortean Vladimir 407K
Cuprins
 Notiune.
 Afectiuni a aparatului locomotor
Îmbătrânirea osoasă

 Îmbătrânirea osoasă şi articulară reprezintă un proces

involutiv normal, care nu trebuie de confundat cu
procesul artrozic de degenerare a articulaţiei şi include
totalitatea modificărilor considerate ca normale la care
este supus individul de-a lungul vieţii.
 Îmbătrânirea osoasă şi articulară reprezintă un proces
de lungă durată, mult timp fără expresie clinică
determinat genetic, peste care se suprapune acţiunea
factorilor de mediu, proces ireversibil, care prin
mijloace specifice de profilaxie, tratament şi
recuperare, poate fi încetinit.
 Îmbătrânirea lichidului sinovial şi a capsulei articulare.
 Membrana sinovială suferă modificări odată cu înaintarea în vârstă, de
tipul inflamaţiei nespecifice, sinovială senilă, iar capsula articulară pierde
din elasticitate, se fibrozează, reducând gradul de mobilitate în
articulaţie.
 Îmbătrânirea cartilajului articular.
 Se traduce prin creşterea gradului de hidratare şi formarea de legături
încrucişate la nivelul colagenului de tip II, care determină reducerea
proprietăţilor elastice ale cartilajului articular, crescând astfel
sensibilitatea acestuia la variaţiile de presiune la care este supus.
 Îmbătrânirea sistemului muscular
 Sistemul muscular ca şi componenţă efectoare a aparatului locomotor
suferă şi el o serie de modificări cantitative şi calitative, multifactoriale.
Se înregistrează: diminuarea volumului muscular, îngroşări ale septelor
inter şi intramusculari; reducerea patului capilar; reducerea glicogenului
muscular; reducerea debitului circulator muscular, reducerea diferenţei
arterovenoase musculare; creşterea datoriei de oxigen; alterări în
captarea şi eliberarea calciului în timpul contracţiei musculare; scăderea
capacităţii de lucru mecanic muscular; prag diminuat de oboseală
musculară alveolară.
Umărul reumatismal

 Măsurătorile goniometrice au dovedit că cea mai mobilă

articulaţie a corpului uman este umărul, la nivelul
căreia se realizează mişcări în trei axe şi anume:
mişcări în jurul axului sagital (abducţia 1800); mişcări în
jurul axului transversal (flexia - antepulsia 1800,
extensia – retropulsia 500– 600); mişcări în jurul axului
vertical (rotaţia externă 800, rotaţia internă) şi
mişcarea de circumducţie. În cazul unor afecţiuni la
nivelul articulaţiei, mişcarea este limitată şi uneori doar
schiţată în unele planuri.
Coxoartroza
 Artroza coxofemurală este afecţiunea reumatismală degenerativă
localizată la nivelul articulaţiei şoldului. Una din cauzele ce determină
reducerea mobilităţii şi disfuncţionalitatea la nivelul articulaţiei este
coxartroza primitivă (provenienţă artrozică, apare în jurul vârstei de 50-
60 de ani) sau secundară (de natură traumatică sau unor alte cauze cum
ar fi luxaţiile congenitale de sold). Coxartroza de uzură survine la
vârstnici, afectând în proporţie mai mare femeile, în special pe cele
obeze sau osteoporotice. Odată instalată duce la modificări ale
suprafeţelor articulare, dureri, atrofii şi contracturi musculare Mersul se
modifică şi devine specific - mers salutat.
 Coxartrozele primitive în mare parte beneficiază de tratamente
analgetice decontracturante, balneofizicale şi de recuperare.
Gonoartroza

 artroza genunchiului se manifesta prin dureri, în special la

urcarea şi coborârea scărilor şi prin diminuarea mobilităţii la
nivelul acestei articulaţii. Mişcările posibile la nivelul acestei
articulaţii sunt de flexie şi de extensie a gambei pe coapsă.
Extensia se realizează numai din poziţie iniţială de flexie la care
se poate adăuga o uşoară extensie pasivă. O hiperextensie de
gambă peste 5-100 este patologică. Mişcările de flexie şi de
extensie sunt însoţite de mişcări de rotaţie internă şi externă,
care sunt mişcări secundare şi foarte reduse ca amplitudine.
Amplitudinea medie a mişcării de flexie este de 135 grade. În
cazul gonartrozei, atât mişcarea de flexie cât şi cea de extensie
este însoţită de dureri şi diminuarea mobilităţii.
Poliartrita reumatoidă
 Boală reumatismală inflamatorie cronică evolutivă, care afectează
ţesutul conjunctiv în totalitate, determinând inflamaţii, deformări
şi anchiloze simetrice, în special la membre, începând de la nivel
distal spre rădăcina acestora.
 Evoluţia bolii este lentă, progresivă, predominând la nivelul
aparatului locomotor. Gerontologii au constatat ca poliartrita
reumatoida la vârsta a treia este în mod obişnuit de intensitate
medie, tumefacţiile articulare sunt stabilizate iar puseele mai rare.
 Deviaţiile cubitale, contracturile şi anchilozele sunt ireversibil
instalate dar rata de evoluţie este mai lentă din cauza diminuării
troficităţii ţesuturilor şi din cauza reducerii mişcărilor care se
efectuează la vârsta avansată. Se observă o asociere de manifestări
artrozice. Poliartrita reumatoidă a bolnavului învârstă afectează de
regulă aceleaşi articulaţii ca şi la adult, cu uşoară tendinţă de
interesare mai frecventă a articulaţiilor scapulo-humerale şi mai
redusă a articulaţiilor şoldului.
Spondilita anchilopoetică

 Boală reumatismală cronică evolutivă, ce debutează de regulă între

20-40 de ani, în special la bărbaţi, reducându-le treptat mobilitatea
coloanei vertebrale dinspre lombar spre cervical, diminuând mult
posibilitatea efectuării activităţilor zilnice şi profesionale,
activitatea motorie fiind şi ea serios compromisă. Formă de
reumatism inflamator afectează articulaţiile intervertebrale şi
costovertebrale atingând şi articulaţiile scapulohumerale,
sacroiliace si coxofemurale anchilozându-le. Suferinzii de această
boală au o atitudine specifică cu capul şi umerii proiectaţi înainte,
hiperextensie la nivelul vertebrelor cervicale şi cifoză dorsolombară
caracteristică.