UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

REFERAT

Coordonator științific,

Conf.univ.dr. Georgian Bădicu

Student,

Dumitru Dragoș Vasilcoi

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IFR

 REFERAT

Știința educației fizice și sportului –

locul teoriei educației fizice, ca
disciplină științifică, în cadrul
domeniului e.f.s.

Cuprins
Capitolul 1 - Știința Educației Fizice și Sportului, obiectul, sarciniile
Educație Fizice și
Sportului.........................................................................pag 1

1.1 Obiectul de studiu al teoriei educației fizice și sportului...............................pag 3

Capitolul 2 – Noțiuni fundamentale în Teorie Educației Fizice și

Sportului..........................................................................................................
pag 4

2.1 Structura motricității(actul, acțiunea, activitatea motrică)........................pag 5

2.2 Capacitatea motrică, perforamnța motrică și competiția..........................pag 5

2.3 Constituirea, evoluția și locul Teoriei educației fizice și sportului în știința

E.F.S..................................................................................................................................
pag 7

Biblografie......................................................................................................................p
ag 9
Capitolul 1 - Știința Educației Fizice și Sportului, obiectul, sarciniile
Educație Fizice și Sportului.

Știința este cel mai impresionant rezultat al raționalizării umane. Ea nu se rezumă la generalizări
și explorări inductive, ci merge mai departe dând explicații, elaborând modele și teorii predictive ce
pot fi supuse unei riguroase testări obiective. Vom recurge la sursele clasice din literatura de
specialitate pentru a defini știința și pentru ai prezenta caracteristicile.

Orice știință studiază fenomenele naturii, societății și gândirii, descoperă legi și legități
noi care stau la baza schimbării și dezvoltării fenomenelor în scopul de a le stăpâni și a le folosi în
interesul progresului uman.

Dicționarul de filozofie consemnează următoarea definiție a științei, ea fiind: ”un ansamblu veridic de
cunoștințe despre natura, societate și gândire.”

Cunoștințele referitoare la un domeniu al realității se încheagă într-o știință, numai atunci când sunt
reunite într-o teorie pe baza unor legi și principii.

Domeniul practicării exercițiilor fizice a existat din totdeauna. Modul de practicare a fost diferit, el
evoluând de la un aspect pur empiric(când se practicau acte motrice necesare existenței umane), până
la aspectul actual de practicare, pe baze științifice.

Definirea domeniului de practicare a exercițiilor fizice a ridicat numeroase semne de

întrebare. Astfel în anii '60 s-a conturat și s-a constituit știința educației fizice și sportului inclunzând
cele două tipuri de activiăți motrice.

În ultimii ani au apărut tot mai multe denumiri ale științei care studiață motricitatea
umană, iar termenul de știință a educației fizice și sportului a început să fie din ce în ce mai utilizat.
Astfel M. Epuran a utilizat termenul de ”știința activităților corporale”, ea studiind omul în mișcare și
reunește tot sistemul de cunoștințe medicale, fiziologice, sociologice, psihologice, biomecanice,
ergonomice care stau la baza formării general-științifice a oricărui specialist.

În Franța, Parlebas vorbește despre ”știința activității motorii”, iar în Canada, Landry
folosește termenii de ”știința activității fizice”. Acestor termeni li se mai adaugă termenul ”sport” și
astvel avem ”știința activităților fizice și sportive”, denumire tot mai des utilizată în Franța și chiar în
Europa.

1
 O știință trebuie să se fundamenteze pe o teorie rațională bazată pe o argumentare logică,
pe sistematizare, pe metode de cercetare și prospectare a domeniului.

Apariția gândirii teoretice în domeniul practicării exerițiilor fizice se leagă de necesitatea generalizării
experienței în domeniu, de necesitatea explicării acestui proces și în același timp de necesitatea
prospectării activității de educație fizică și sport în strânsă corelație cu evoluția vieții, cu privire la
formarea și perfecționarea ființei umane.

Teoria educației fizice și sportului trebuie să-și găsească autonomia în cadrul științelor
motricității și să interpreteze cu rigurozitate anumite zone din motricitate (educația fizică și sportul)
scoțând în evidență atât notele comune ale acestora cât și cele diferențiale. Teoria este în strânsă
corelație cu practica, își are originile în aceasta și la nivel științific reprezintă un mod oprim de
dezvoltare a acesteia.

Teoria educației fizice și sportului poate fi definită ca fiind: ”o generalizare a practivii

educației fizice și sportului sub forma cunoștințelor științifice ordonate sistematic, care reflectă și
dezvăluie esența și legile aplicării ei.

Teorie educației fizice și sportului explică, sintetizează, informează și prospectează realitatea

domeniului și tendințele sale de evoluție.

Teoria educației fizice și sportului – stabilește funcțiile și directivele tuturor subsistemelor E.F.S. în
funcție de cerințele sociale.

- Sintetizează mijloacele E.F.S.

- Formulează: principii, norme, metode, forme de organizare a procesului instructiv-educativ.

Primul autor român care a elaborat o teorie a educației fizice și sportului a fost Ion Siclovan, el
precizează ca obiect de studiu al T.E.F.S- ”perfecționarea dezvoltării fizice și a capacității motrice a
oamenilor”.

1.1 Obiectul de studiu al teoriei educației fizice și sportului

Pe parcursului existenței îndelungate a celor două genuri de activități, au existat numeroase

cunoștințe ce reflectau mai larg sau mai restrâns diferite forme de practicare a exercițiilor fizice. Au
existat cunoștințe artizanale, altele cu caracter științific, care s-au concretizat în reguli, principii și

2
sisteme de organizare a practicării exercițiilor fizice. Abia cu constituirea social – istorică a educației
fizice pe de o parte a sportului, pe de altă parte, putem vorbi de separarea conceptelor, a normelor și
regulilor, în general, caracteristice celor două activități.

Apariția teoriei educației fizice și sportului constituie principalul criteriu de separare a științei de
neștiință. Ăentru acest motiv, ea trebuie dezvoltată în concordanță cu normele generale ale științelor,
pentru a asigura unitatea metodologică a comparațiilor interțtiințe și rigoarea metodologică în cadrul
fiecărei științe.

Se consideră că există două nivele de abstractizare sau componente ale teoriei științifice: structura
logică și structura matematică, ultima dintre acestea nefiind obligatorie, deoarece nu face decât să
transpună relațiile logice într-un limbaj matematic.

În ce privește primul nivel, acesta este accesibil teoriei educației fizice și sportului, în sensul că există
un sistem de aserțiuni care nu se contrazic reciproc(forța se dezvoltă prin repetări cu încărcături medii
și mari; rezistența se dezvoltă prin eforutir de lungă durată; mobilitatea se dezvoltă prin mișcări cu
amplitudine maximă etc). Ca orice teorie și teoria educației fizice și sportului trebuie să specifice
sensul termenilor utilizați și relațiile logice dintre aceștia.

Semantica teoriilor este și ea mult simplificată, teoria educației fizice și sportului făcând față
exigențelor impuse de acestea. Ea are trei nivele conceptuale:

a) Termenii comuni care se regăsesc în limbajul științific și în cel obișnuit(întrecere, exercițiu, efort
etc), expresii uzuale, termeni descriptivi. Acest tip de termeni nu pune nici o problemă teoriei
educației fizice și sportului;
b) Termenii specifici sunt concepte cheie care comunică cu centrala teoriei, cu sens definit în
prealabil, cum sunt: adaptarea prin antrenament sportiv, intensitatea efortului, volumul efortului
etc);
c) Termenii generali care reprezintă consensurile terminologice sau categoriile integratoare ale
oricărei științe: activități motrice, educație fizică, sport, finalitățile educației motrice, metoda
repetărilor etc.

Capitolul 2 – Noțiuni fundamentale în Teorie Educației Fizice și

Sportului

3
 Un element important al oricărui demers științific îl reprezintă definirea clară a conceptelor și
termenilor utilizați, prin reunirea sintetică a principalelor puncte de vedere din literatura de
specialiate.

Motricitatea, conceptul de motricitate este definit ca exprimând ”o însușiire a ființei umane

înnăscută și dobândită de a reacționa cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi și interni, sub
forma unei mișcări”. Este vorba de actele motrice realizare prin contracția mușchiilor scheletici.
Motricitatea reprezintă ”ansamblul de procese și mecanisme prin care corpul uman sau segmentele
sale se deplasează, detașându-se de un reper, prin contracții musculare fazice sau dinamice ori își
mențin o anumită postură prin contracții tonice.

2.1 Structura motricității(actul, acțiunea, activitatea motrică)

Actul motric, este definit ca fiin elementul de vază al oricărei mișcări, efectuat în scopul adaptării
imediate sau al construirii de acțiuni motrice. Acesta se prezintă de regulă ca act reflex,
instinctual(mișcarea de împingere a mingii în sol, în cazul driblingului sau retragerea bruscă a unui
segment la atingerea unei suprafețe fierbinți).

Acțiunea motrică, desemnează un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic
sau integrat într-o activitate motrică(mersul, alergarea, driblingul, contraatacul etc). Acțiunea motrică
are caracteristici de constanță sau de unicitate(mișcarea nu se repetă niciodată identic, ci există mici
variații ale ei, la fiecare repetare.

Activitatea motrică, reprezintă ansamblul de acțiuni motrice, articulate sistematic, pe baza unor idei,
reguli, forme organizatorice, avînd drept rezultat, atingerea unui scop. Activitatea motrică este
unitară, conștientă, bazată pe anticipare și susținută de o motivație consistentă. Ea este un fenomen
complex, de mare amplitudine care în cele mai dese situații poartă ”marca” personalității individului.

2.2 Capacitatea motrică, perforamnța motrică și competiția

Capacitatea motrică, în perspectiva în care motricitatea reprezintă o carecteristică

comună tuturor, precizăm că ceea ce deosebește indivizii între ei este nivelul la care acestea se
realizaează, măsura în care ea face individul adaptat și adaptabil la situațiile complexe și variate ale
mediului. Acest nivel este reprezentat de capacitatea motrică.

Capacitatea motrică cuprinde:

4
-componentele stabile: aptitudini, calități motrice, deprinderi motrice, structuri operaționale,
cunoștințe, experiență;

-componentele de stare: motivație, stări emoționale, care pot favoriza, reduce sau bloca exprimarea
capacității motrice.

Capacitatea motrică reprezintă ansamblul posibilităților motrice naturale și dobândite prin care se pot
realiza eforturi variate ca structură și dozare(Terminologia educației fizice și sportului,1978).

Performanța motrică desemnează rezultatul efectuării unui anumit act motric(acțiuni

motrice) ce poate fi evaluat după anumite criterii, norma stabilite.

Capacitatea de performanță, se definește ca rezultat al interacțiunii operaționale a unor sisteme bio-

psiho-educogene concretizată în valori recunoscute și clasificare pe baza unor criterii elaborate social-
istoric.

Performanța sportivă este un rezultat valoros, individual sau colectiv, obținut într-o competiție
sportivă și exprimată în cifre absolute, după sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat în
clasament.

Competiția, reprezintă o activitate și o sinteză a diferitelor forme de organizare specifice unei

activități, care scoate în evidență, pe baza unor reguli, rezultatele obținute și ierarhizarea acestora.
(Enciclopedia educației fizice și sportului,2004).

Competiția sportivă este o formă de organizare a întrecerii între sportivii de diferite categorii, ce are
ca obiectiv principal compararea performanțelor, rezultatelor conform unor reguli prescrise și unor
normative stabilite anterior.

2.3 Constituirea, evoluția și locul Teoriei educației fizice și sportului în știința

E.F.S.

Multă vreme au existat cunoștințe disparate despre practicarea exercițiilor fizice de către ființa umană,
iar încercări de generalizare a lor au existat încă din cultura popoarelor antice.

Teoria domeniului nostru, ca știință a aparut(mai târziu) datorită:

- introducerii educației fizice în școli

5
- extinderea practicării exercițiilor fizice de diferite categorii de populație
- apariția grupărilor sportive
- crearea instituțiilor care pregătesc cadre calificare pentru domeniu e.t.c.

Teoria educației fizice are următoarele preocupări de bază:

- explicarea locului, rolului și funcțiilor practicării exercițiilor fizice

- fundamentarea mijloacelor, metodelor
- principiile care stau la baza acestei activități
- formele de organizare a practicării exercițiilor fizice

Cu timpul, educația fizică și sportul s-au diversificat și au apărut Teoria și Metodica Educației Fizice
și sportive (TMEFS) școlare, TMEFS profesionale și a sportului de masă, Teoria și Metodica
antrenamentului sportiv, e.t.c.

Acestea constituie un sistem de discipline științifice cu grade diferite de generalizare, numit

”Știința Educației Fizice și Sportului”. În cadrul acestui sistem Teoria Educației Fizice și sportului are
cel mai mare grad de generalizare, aflându-se la baza întregii activități teoretice și practice a
domeniului.

Noțiunile principale ale TMEFS

Terminologia clară și prescrisă(limbajul propriu) ese una din condițiile pe care le presupune o știință.
Noțiunile(termenii, categoriile) cele mai generale ale domeniului: ”educația fizică”, ”sportul”,
”antrenamentul sportiv” și ”cultura fizică”. alte noțiuni importante ”dezvoltare fizică”, ”capacitate
motrică”, ”mișcarea omului”, disciplină/ramură/probă sportivă”.

6
 Bibliografie
1. https://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/Stiinta-Educatiei-Fizice-Si-
Sp62.php
2. https://www.usefs.md/PDF/Cursuri%20electronice/Teoria
%20educatiei%20fizice%20si%20sportului.pdf
3. https://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/OBIECTUL-DE-STUDIU-
AL-TEORIEI-96.php
4. https://www.qreferat.com/referate/medicina/NOTIUNI-
FUNDAMENTALE-IN-TEORIA649.php
5. https://romanialuiradu.files.wordpress.com/2015/02/59770411-
teorie-carstea.pdf