Nervul oculomotor:

particularitati
anatomo-fiziologice,
examenul neurologic

Garabajiu Mihaela
02001
Nervul oculomotor (III)

Nervul oculomotor (III) este al treilea

nerv cranian. Nervul oculomotor este un
nerv motor, el controlează mișcările
mușchilor globului ocular, cu excepția
mușchilor drept lateral și oblic superior.
Datorită fibrelor lui vegetative, nervul
oculomotor este nervul constrictor al
irisului și nervul acomodării
 Originea nervului oculomotor (III)
Nervul oculomotor își are originea reală în mezencefal, lateral și anterior
față de apeductul lui Sylvius. Originea reală a nervului este împărțită în două
coloane: somatomotorie și visceromotorie.

Coloana somatomotorie se ocupă de mușchii oculomotori și prezintă un

nucleu care e împărțit în trei porțiuni: superioară, mijlocie, inferioară. În
porțiunea superioară se găsesc fibrele pentru mușchiul ridicător al pleoapei
superioare și pentru mușchiul drept superior. Porțiunea mijlocie adăpostește
fibrele mușchiului drept medial, iar în porțiunea inferioară se găsesc fibrele
destinate mușchiului drept inferior și al celui oblic inferior.

Coloana visceromotorie aparține parasimpaticului cranian și este

reprezentată de nucleul lui Edinger-Westphall. Acest nucleu conține fibrele
musculaturii netede a globilor oculari, respectiv mușchii ciliari.
Traiectul nervului oculomotor (III)

 Nervul oculomotor are un traiect oblic anterior, lateral și puțin în sus.

 Nervul oculomotor merge lateral de procesul clinoidian posterior,

trece pe fața superioară a sinusului cavernos și străbate peretele
lateral al sinusului cavernos.

 Nervul oculomotor pătrunde în cavitatea orbitară prin fisura orbitară

superioară.
Afectarea nervului oculomotor (III)

Lezarea unilaterală a nervului

oculomotor duce la afectarea
ochiului ipsilateral. Mușchiul
ridicător al pleoapei superioare este
paralizat și astfel apare ptoza
palpebrală.
Paralizia drepților superior și inferior presupune inabilitatea
persoanei de a-și mișca globul ocular în sens vertical. Paralizia
dreptului medial duce la inabilitatea de a mișca globul ocular
spre partea medială. În cazul în care mușchiul drept lateral nu
intervine, ochiul va fi deviat spre lateral, astfel apărând
strabismul lateral. Devierea din linia mediană a ochiului afectat
determină nealinierea ochilor, ceea ce va cauza diplopia
orizontală.

Având în vedere că inervația dreptului lateral și cea a oblicului

superior nu sunt afectate, ochiul aflat de partea leziunii va
devia spre inferior și lateral.
Mușchiul sfincter al pupilei va fi afectat datorită
întreruperii inervației sale parasimpatice. În acest caz,
pupila va rămâne dilatată și nu va prezenta niciun
răspuns în prezența fasciculelor luminoase, Acesta este
primul semn clinic de presiune intracraniană exercitată
asupra eferentelor viscerale generale ale nervului
oculomotor.

De asemenea, afectarea mușchiului ciliar datorită

întreruperii inervației sale parasimpatice duce la
imposibilitatea cristalinului de a se acomoda pentru
vederea de aproape .
 Examenul neurologic

Examenul clinic al funcţiilor nervilor oculomotori poate fi realizat în

poziţie culcată, şezândă sau în picioare a pacientului.

Examenul static
1. Se analizează mărimea fantelor palpebrale, în special atrăgându-se
atenţie la poziţia palpebrelor superioare. În mod normal fantele
palpebrale sunt egale,mărimea lor fiind determinată de poziţia pleoapei
superioare şi a celei inferioare.

2. Pacientul se invită să privească înainte. Se observă simetria poziţiei

globilor oculari în raport cu rădăcina nasului. În mod normal globii
oculari sunt poziţionaţi simetric faţă de rădăcina nasului.

3. Cercetarea pupilelor: poziţia, mărimea, forma, egalitatea, „jocul”

pupilar. În mod normal, pupilele sunt egale între ele, dispuse în centrul
irisului şi au formă rotundă, „jocul” pupilar este foarte puţin exprimat.
Examenul dinamic.

1. Pacientul este invitat să urmărească degetul

examinatorului sau ciocănaşul ţinut de el în
sus şi în jos (mişcările de ridicare şi de
coborâre a globilor oculari), extern spre
stânga, extern spre dreapta, în jos şi în afară
spre stânga, în jos şi în afară spre dreapta, în
sus şi în afară spre stânga, în sus şi în afară
spre dreapta.

În mod normal toate aceste mişcări sunt

realizate în măsură deplină.
2. Examenul de convergenţă şi acomodare:
pacientului i se propune să privească la
degetul examinatorului sau ciocănaşul ţinut
de el la o distanţă de 50-60 cm, care după
aceasta se apropie lent spre vârful nasului.

În mod normal globii oculari se apropie lent

şi simetric de rădăcina nasului (convergenţa

globilor oculari) cu îngustarea concomitentă

a pupilelor (acomodare).
3. Mişcările conjugate automatico-reflexe ale globilor oculari se
examinează în două feluri:
- invităm pacientul să privească fix un obiect din faţa ochilor săi şi
imprimăm capului o mişcare pasivă, rapidă, pe direcţie orizontală
sau verticală; observăm că ochii pacientului rămân fixaţi pe
obiectul respectiv, efectuând astfel o deplasare a globilor oculari din
poziţia intermediară într-o direcţie laterală (sau verticală);
- invităm pacientul să stea cu capul nemişcat şi plimbăm prin faţa
ochilor săiun obiect, într-o traiectorie orizontală sau verticală.
 Explorarea reflexelor

1. Reflexul fotomotor direct: examinatorul îndreaptă spre fiecare pupilă

în parte un fascicul de lumină. În mod normal pupila se îngustează rapid.
Când o asemenea sursă de lumină lipseşte, pacientul se aşează cu faţa la
lumină, examinatorul acoperă ochii pacientului cu palmele, pacientul este
rugat să ţină ochii deschişi sub palmele examinatorului şi să privească
puţin în sus.După 10-15 secunde examinatorul descoperă pe rând fiecare
ochi în parte. În mod normal are loc o îngustare rapidă a pupilei.

2. Reflexul fotomotor consensual: fasciculul de lumină

îndreptat spre pupila dreaptă provoacă îngustarea pupilei
stângi, la îndepărtarea excitaţiei luminoase pupila urmărită
se dilată. Aceeaşi manevră se efectuează pentru cealaltă
pupilă. Dacă o asemenea sursă de lumină lipseşte pacientul
se aşeazăcu faţa la lumină. Se acoperă cu palma un ochi şi
se observă pupila ochiului celuilalt. Se constată, în mod
normal, că aceasta se dilată, îngustându-se din nou când
ochiul celălalt se descoperă.