METODE FIZICE DE EXAMEN CLINIC

INSPECTIA – conditii si mod de efectuare:

Inspectia trebuie: - efectuata la lumina naturala;

- sa cuprinda intreg corpul, bolnavul fiind
dezbracat.
In ordine se examineaza: - atitudinea (pozitia pacientului);
- fizionomia (faciesul pacientului);
- starea de constienta si psihicul
pacientului;
- starea de nutritie (pacient obez,
subnutrit, emaciat sau casectic);
- constitutia (normostenic,
hiperstenic, astenic).
- examenul tegumentelor;
- tulburari trofice cutanate.
PALPAREA – conditii si mod de efectuare pe aparate

Palparea = metoda de informare prin intermediul

senzatiilor tactile, termice si kinestezice.
Pentru: - informatiile tactile se foloseste pulpa degetelor;
- simtul termic – dosul mainilor sau degetelor;
- inregistrat vibratii (freamatul cardiac si
vascular) – zonele palmare ale articulatiilor
metacarpofalangiene si marginea cubitala a
mainii.
Prin palpare: - ne dam seama:
- de structura unei formatiuni (piele, par);
- de gradul ei de umiditate (piele sau mucoasa);
- de temperatura sa;
- de masa sa (marime, forma, consistenta, mobilitate,
pulsatilitate expansiva sau transmisa);
- putem resimti: - un puls (soc apexian);
- crepitatii (osoase, articulare);
- un freamat (cord, vase);
- vibratii vocale.
Metode de palpare:
a) Palparea superficiala = pune in evidenta o durere
directa sau la decompresiune, o hiperestezie cutanata,
crepitatii in emfizemul subcutan, o rigiditate involuntara
sau voluntara a musculaturii, prezenta unor mase.
b) Palparea profunda = se poate face cu o singura mana,
presand cu degetele mult mai adanc si provocand o
alunecare a peretelui abdominal pe formatiile
subiacente, cate 4-5 cm. Cand o masa este mica,
volumul sau poate fi apreciat cuprinzand-o intre police si
index; cand este mare se aplica palparea bimanuala.
c) Balotarea = cand exista in abdomen lichid, impiedicand
accesul direct la formatiunea urmarita. Se aplica si
procedeului bimanual prin care se incearca determinarea
unei mase abdominale (rinichiul).

Semnul valului din ascita = se da o lovitura in peretele

abdominal de o parte, se provoaca o unda care,
strabatand prin masa lichidiana, se poate palpa cu
celalalta mana, situata de partea opusa.
Prin palpare se pot percepe unele fenomene toracice:
vibratii vocale, frecaturi pleurale sau pericardice.
 Ganglionii limfatici subcutanati, in conditii normale nu
sunt palpabili; cand devin palpabili, vorbim de
adenopatie.

PERCUTIA = metoda de examinare bazata pe

inregistrarea acustica a vibratiilor produse prin lovirea
suprafetei corpului pe o arie mica.
Metode de percutie:
a) Percutia digito-digitala.
b) Percutia profunda;
c)Percutia superficiala.
Sunete obtinute la percutie:
1. Sunetul sonor = intensitate mare si tonalitate joasa. Se
obtine la percutia plamanilor si a abdomenului cu
urmatoarele deosebiri: a) la abdomen, sunetul are o
amplitudine mai mare, o tonalitate joasa si un timbru
muzical = sunet timpanic;
b) la plaman (torace) se obtine
un sunet sonor netimpanic = sonoritate pulmonara,de
intensitate redusa si fara timbru muzical.
2) Sunetul mat = intensitate mica si tonalitate ridicata; se
obtine la percutia tesuturilor si organelor fara continut
aeric (muschi, ficat, splina).
Submatitatea = amestec de sunete, mat si sonor (in unele
procese de condensare pulmonara).
 ASCULTATIA

Metode de ascultatie:
1) Ascultatia directa (imediata) = prin aplicarea
pavilionului urechii pe suprafata regiunii respective.
2) Ascultatia indirecta (mediata), cu stetoscopul.
Tehnica ascultatiei presupune indeplinirea unor conditii:
- liniste deplina in salon;
- aplicarea corecta a receptorului pe suprafata pielii;
- adaptarea perfecta a olivelor stetoscopului in conductul
auditiv extern;
- evitarea zgomotelor parazitare date de atingerea
tubulaturii stetoscopului.
 ATITUDINI SI POSTURI

Atitudinea (pozitia) pacientului in pat poate fi:

1) normala, activa, libera, de decubit indiferent si
posibilitate de miscare, asemanatoare unei persoane
sanatoase.
2) pasiva: adinamica, flasca, pacientul fiind tintuit la pat,
fara posibilitatea de a-si schimba pozitia din cauza
pierderii tonicitatii musculare (in boli grave).
3) fortata: caracteristica unor boli in care pacientul adopta
instinctiv o anumita pozitie pentru a calma un simptom
(dispneea, durerea) – pozitie antalgica:
a) ortopneea: pacientul sta la marginea patului, sprijinit pe
maini (in criza de astm bronsic, astm cardiac si EPA,
insuficienta cardiaca globala); in aceasta pozitie,
hematoza se face in conditii mai bune, intrucat o parte
din sangele care stagneaza in mica circulatie trece in
partile declive, iar muschii respiratori accesorii intra in
functie, ajutand dinamica respiratorie.
b) decubit lateral – in pleurezie, la inceput pe partea
sanatoasa pentru evitarea durerii, mai tarziu, odata cu
acumularea lichidului, pe partea bolnava pentru a lasa
libera expansiunea plamanului sanatos si, astfel a
compensa pe cel partial scos din functie.
c) decubit ventral – in crizele de ulcer gastric si duodenal:
pacientul sta ghemuit, alasand cu pumnul regiunea
epigastrica.
d) “cocos de pusca” - decubit lateral, capul in
hiperextensie, gambele flectate pe coapse si acestea pe
abdomen (in meningita).
e) genupectorala: sprijinit pe coate si genunchi (“rugaciune
mahomedana”), in pericardita exudativa.
f) torticolis: inclinarea unilaterala a capului si limitarea
miscarilor din cauza contracturii muschilor latero-
cervicali (boli ale coloanei vertebrale cervicale).
g) opistotonus: decubit dorsal, extensie fortata a corpului,
care descrie un arc, avand ca puncte de sprijin capul si
calcaiele (in tetanos, afectiune in care s-au descris si
alte pozitii “emprostotonus” – pozitia fatului in uter,
“pleurostotonus” – contractura muschilor laterali de o
singura parte, “ortotonus” – interesarea intregii
musculaturi simetrice, corpul avand o pozitie rigida).
h) alte pozitii fortate: - decubit dorsal cu coapsele in
semiflexie (peritonita, colecistita acuta, ulcer perforat);
- cautari de noi pozitii antalgice si
agitatie psihomotorie (colica renala si biliara).
 FIZIONOMIA (FACIESUL)

Fizionomia = ansamblul trasaturilor fetei cu expresia

rezultata (bucurie, manie) iar faciesul cuprinde
modificarile aspectului fetei induse de anumite boli.
Tipuri caracteristice de facies:
1) mitral (stenoza mitrala): cianoza pometilor care
contrasteaza cu paliditatea din jur;
2) acromegalie (acromegalie): nas mare, fata alungita,
exagerarea proeminentelor osoase (pometii, arcadele
zigomatice, sprancenare, bosele frontale), barbia mare si
proiectata inainte (prognatism);
3) mixedematos (hipotiroidie): rotunjit (“in luna plina”),
impastat, cu stergerea santurilor fiziologice, pleoapele
tumefiate (aspect buhait, de oameni somnorosi),
absenta1/3 externe a sprancenelor;
4) hipertiroidian sau basedowian (hipertiroidie):
exoftalmie bilaterala, fanta palpebrala largita, privire vie,
hipersecretie lacrimala, ochi stralucitori (aspect de
“spaima inghetata”);
5) tetanic sau “risus sardonicus” (tetanos): gura, narile si
ochii se modeleaza ca pentru ras, in timp ce fruntea
incretita exprima tristete;
6) peritoneal sau hipocratic (peritonite acute): fata palida
– pamantie, acoperita cu sudori reci, ochii infundati in
orbite, incercanati, nas ascutit, privire anxioasa;
7) parkinsonian sau “de masca”(boala Parkinson):
inexpresiv, privire fixa, clipitul foarte rar;
8) cushingoid (sdr. Cushing, dupa tratament indelungat cu
corticosteroizi): rotunjit, “in luna plina”, dolofan, pometii
rosii (impresie falsa de sanatate);
9) lupic (in lupus eritematos diseminat): aspect “in fluture”,
cu placard eritematos al nasului si pometilor;
10) ftizic (TBC pulmonara): emaciat, palid (nuanta
teroasa), ochi stralucitori;
11) “mumie”, “masca de ceara” sau “icoana bizantina”
(sclerodermie): inexpresiv, cu pielea intinsa, buzele si
nasul subtiri, expresie de blandete;
12) “de paiata” (in rujeola): plangaret si patat;
13) vultuos (pneumonie): congestionat, roseata pometului
de partea bolnava;
14) “nas in sa” (sifilis congenital): nasul este turtit la baza
sa;
15) aortic (insuficienta aoartica): palid-galbui;
16) rinofima: nas mare, deformat, lobulat, secundar
hipertrofiei glandelor sebacee si tesutului conjunctiv
periglandular, culoarea pielii nasului fiind normala (forma
glandulara) sau rosie (forma angiomatoasa);
17) Alte tipuri de facies:
a) rubeoza diabetica – facies “in luna plina”, de culoare
rosu deschis, fara telangiectazii;
b) in paralizia faciala: de partea bolnava: hipotonie
musculara, cu stergerea pliurilor nasogeniene, cu
scurgerea lacrimilor pe obraz, lagoftalmie, nu poate
inchide ochiul (globul ocular deviaza in sus si ia afara,
 nu poate increti fruntea, umfla obrazul si nici fluiera;
trasaturile fetei sunt deviate de partea sanatoasa;
c) facies pletoric (hipertensivi si obezi): rosu cu
telangiectazii pe pometi; un facies asemanator dar cu
nuanta visinie a tegumentelor si mucoaselor se
intalneste in poliglobulia esentiala;
d) faciesul in BPOC: in tipul A (predominenta emfizemului)
aspectul faciesului este de “gafaitor roz” (“pink-puffer”)
iar in tipul B (predominenta bronsitei cronice) faciesul
este cianotic si buhait (“blue bloater”);
e) in IRC (stadiul uremic): facies buhait, palid, cu tenta
teroasa;
f) facies hipopituitar (nanism hipofizar) = facies “infanto-
senescent”, pielea fetei are aspect mixt (infantil si
imbatranit);
g) addisonian (boala Addison): culoare inchisa (“cafea cu
lapte”, “ciocolata”);
h) fata rosie: prezenta la macelari si toti cei care consuma
carne in cantitate exagerata (culoarea este datorata
telangiectaziilor produse prin alterari ale peretelui
vascular, determinate de alimentatia hiperproteica).